AcasăLegislație UE32008R1096

Regulamentul (CE) nr. 1096/2008 al Comisiei din 6 noiembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1356/2004 privind condițiile de autorizare a aditivului pentru hrana animalelor Elancoban , aparținând grupei coccidiostatice și alte substanțe medicamentoase (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:06.11.2008
În vigoare din:27.11.2008
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 13 alineatul (3),
1
Aditivul monensin sodic (Elancoban G100, Elancoban 100, Elancogran 100, Elancoban G200, Elancoban 200) a fost autorizat în anumite condiții în conformitate cu Directiva 70/524/CEE a Consiliului. Regulamentul (CE) nr. 1356/2004 al Comisiei a autorizat folosirea pe o perioadă de zece ani a aditivului menționat în cazul puilor pentru îngrășare, al găinilor ouătoare și al curcanilor, acordând această autorizație persoanei responsabile cu punerea în circulație a respectivului aditiv. Aditivul respectiv a fost notificat ca un produs existent în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Dat fiind că au fost comunicate toate informațiile solicitate în temeiul dispoziției menționate anterior, aditivul a fost inclus în Registrul comunitar al aditivilor pentru hrana animalelor.
2
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede posibilitatea de modificare a autorizației unui aditiv ca urmare a unei cereri din partea titularului autorizației și a unui aviz al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare Autoritatea).
3
Deținătorul autorizației aditivului monensin sodic (Elancoban G100, Elancoban 100, Elancogran 100, Elancoban G200, Elancoban 200) a înaintat o cerere în care propune modificarea condițiilor acesteia prin reducerea perioadei de așteptare dinainte de sacrificare.
4
În avizul său, adoptat la 18 iunie 2008, Autoritatea a concluzionat, după reevaluarea expunerii omului, că se poate stabili o perioadă de așteptare de o zi pentru Elancoban G100, Elancoban 100, Elancogran 100, Elancoban G200 și Elancoban 200 în cazul puilor pentru îngrășare, al găinilor ouătoare și al curcanilor.
5
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1356/2004 ar trebui modificat în consecință.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1356/2004 se înlocuiește cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 6 noiembrie 2008.Pentru ComisieAndroulla VassiliouMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1