AcasăLegislație UE32008R0974

Regulamentul (CE) nr. 974/2008 al Comisiei din 2 octombrie 2008 de modificare pentru a 99-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:02.10.2008
În vigoare din:07.10.2008
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce-i privește pe talibanii din Afganistan, în special articolul 7 alineatul (1) prima liniuță,
1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în conformitate cu regulamentul menționat anterior.
2
La data de 12 august 2008, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis modificarea listei de persoane, grupuri și entități cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, este necesar ca anexa I să fie modificată în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică prin prezentul regulament astfel cum se indică în anexa la acesta.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 2 octombrie 2008.Pentru ComisieEneko LandáburuDirector general pentru relații externe
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Următoarea mențiune se șterge de la rubrica Persoane fizice:
Paragraf
Armand Albert Friedrich Huber (alias Huber, Ahmed). Adresa: Rossimattstrasse 33, 3074 Muri b. Berna, Elveția. Data nașterii: 1927. Cetățenie: elvețiană. Alte informații: (a) nici un pașaport elvețian nu a fost eliberat pe acest nume; (b) decedat în mai 2008.