AcasăLegislație UE32008D0794

2008/794/CE: Decizia Comisiei din 9 octombrie 2008 privind acordarea de zile suplimentare pe mare Regatului Unit în cadrul diviziunii ICES VIIe [notificată cu numărul C(2008) 5657]

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:09.10.2008
În vigoare din:14.10.2008
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 40/2008 al Consiliului din 16 ianuarie 2008 de stabilire, pentru 2008, a posibilităților de pescuit și a condițiilor conexe pentru anumite stocuri de pești și grupe de stocuri de pești, aplicabile în apele comunitare și, pentru navele comunitare, în apele în care sunt necesare limitări ale capturilor, în special punctul 9 din anexa IIC,
Paragraf
având în vedere cererile înaintate de Regatul Unit,
1
Punctul 7 din anexa IIC la Regulamentul (CE) nr. 40/2008 precizează numărul maxim de zile (192) în care navelor Comunității cu o lungime totală mai mare sau egală cu 10 metri și având la bord traule laterale cu o dimensiune a ochiurilor mai mare sau egală cu 80 mm sau plase fixe, inclusiv setci, setci cu sirec și plase de încurcare, cu o dimensiune a ochiurilor mai mică de 220 mm le este permisă prezența pe mare în diviziunea ICES VIIe, în perioada cuprinsă între 1 februarie 2008 și 31 ianuarie 2009.
2
În conformitate cu punctul 9 din anexa menționată, Comisia este autorizată să acorde un număr suplimentar de zile pe mare în care o navă care are la bord astfel de traule laterale sau plase fixe poate fi prezentă în respectiva zonă, în baza încetării definitive a activităților de pescuit care au avut loc începând cu 1 ianuarie 2004.
3
Regatul Unit a prezentat date care demonstrează că navele a căror activitate a încetat la 1 ianuarie 2004, cu excepția celor care au fost deja luate în considerare în anii anteriori, au realizat 3,36 % din efortul de pescuit din anul 2003, considerat ca perioadă de referință pentru navele prezente în zonă și având la bord traule laterale cu o dimensiune a ochiurilor mai mare sau egală cu 80 mm.
4
Având în vedere datele prezentate și aplicând metoda de calcul prevăzută la punctul 9.1, Regatului Unit trebuie să i se acorde șase zile suplimentare pe mare pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2008 și 31 ianuarie 2009 pentru navele ce au la bord astfel de traule laterale.
5
Din motive de claritate, prezenta decizie reflectă numărul total de zile suplimentare acordate Regatului Unit și ia în considerare cele douăzeci și două de zile suplimentare pe mare acordate anterior prin Deciziile 2006/461/CE și 2007/487/CE ale Comisiei privind acordarea de zile suplimentare pe mare Regatului Unit în cadrul diviziunii ICES VIIe, întrucât aceste zile suplimentare continuă să fie acordate în 2008.
6
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,

Articolul 1

Paragraf
La numărul maxim de 192 de zile în care o navă de pescuit care arborează pavilionul Regatului Unit și care are la bord traule laterale cu o dimensiune a ochiurilor mai mare sau egală cu 80 mm poate fi prezentă în diviziunea ICES VIIe, în conformitate cu tabelul I din anexa IIC la Regulamentul (CE) nr. 40/2008, se adaugă 28 de zile. Numărul de 192 se modifică astfel la 220.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 9 octombrie 2008.Pentru ComisieJoe BorgMembru al Comisiei