Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 88 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),
Paragraf
după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în conformitate cu dispozițiile menționate anterior,
Articolul 1
Alineatul 1
Sistemul de ajutoare de stat pus în aplicare de Grecia în temeiul articolului 2 din Legea 3220/2004 este incompatibil cu piața comună.
Alineatul 2
În sectorul agricol, ajutoarele acordate relocalizării clădirilor fermelor nu constituie ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat atunci când relocalizarea este rezultatul unei exproprieri care, în conformitate cu legislația statului membru în cauză, dă dreptul la despăgubiri. Respectivele ajutoare sunt compatibile cu piața comună în celelalte cazuri de relocalizare.
Articolul 2
Paragraf
Ajutoarele individuale acordate în cadrul sistemului menționat la articolul 1 alineatul (1) din prezenta decizie nu reprezintă ajutoare dacă, la momentul acordării lor, ele îndeplinesc condițiile stabilite de un regulament adoptat în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului, aplicabil la momentul acordării ajutorului.
Articolul 3
Paragraf
Ajutoarele individuale acordate în cadrul sistemului menționat la articolul 1 alineatul (1) din prezenta decizie care, la momentul acordării lor, au îndeplinit condițiile stabilite de un regulament adoptat în temeiul articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 sau de alt sistem de ajutoare aprobat sunt compatibile cu piața comună până la intensitatea maximă a ajutoarelor aplicabilă tipului respectiv de ajutoare.
Articolul 4
Alineatul 1
Grecia recuperează de la beneficiari ajutoarele incompatibile acordate în cadrul sistemului menționat la articolul 1 alineatul (1) din prezenta decizie.
Alineatul 2
Sumele care trebuie recuperate sunt purtătoare de dobânzi de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la recuperarea lor efectivă.
Alineatul 3
Dobânda se calculează pe o bază compusă în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei.
Alineatul 4
Grecia anulează toate plățile neefectuate ale ajutoarelor din cadrul sistemului prevăzut la articolul 1 alineatul (1) cu aplicare de la data notificării prezentei decizii.
Articolul 5
Alineatul 1
Recuperarea ajutoarelor acordate în cadrul sistemului prevăzut la articolul 1 alineatul (1) se efectuează imediat și efectiv.
Alineatul 2
Grecia asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.
Articolul 6
Alineatul 1
În termen de două luni de la data notificării prezentei decizii, Grecia prezintă următoarele informații:
Litera a
lista beneficiarilor care au primit ajutoare în cadrul sistemului prevăzut la articolul 1 alineatul (1) și suma totală a ajutorului primit de fiecare în parte în cadrul sistemului;
Litera b
suma totală (principal și dobânzi de recuperare) care trebuie recuperată de la fiecare beneficiar;
Litera c
o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor prevăzute pentru respectarea prezentei decizii și
Litera d
documente care să demonstreze că beneficiarilor li s-a ordonat rambursarea ajutoarelor.
Alineatul 2
Grecia informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la încheierea recuperării ajutoarelor acordate în cadrul sistemului menționat la articolul 1 alineatul (1). La simpla cerere a Comisiei, Grecia prezintă de îndată informații privind măsurile deja adoptate și cele prevăzute pentru a respecta prezenta decizie. De asemenea, Grecia furnizează informații detaliate privind cuantumurile ajutoarelor și dobânzile de recuperare deja recuperate de la beneficiari.
Articolul 7
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Elene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 18 iulie 2007.Pentru ComisieNeelie KroesMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Informații privind punerea în aplicare a Deciziei Comisiei C 37/05 (ex NN 11/04) [Fond de rezervă scutit de impozit]Informații privind cuantumurile ajutoarelor primite, de recuperat și deja recuperate