AcasăLegislație UE32008D0360

2008/360/CE: Decizia Comisiei din 30 aprilie 2008 de stabilire a contribuției financiare comunitare la cheltuielile efectuate în contextul măsurilor de urgență luate pentru combaterea gripei aviare în Țările de Jos în 2003 [notificată cu numărul C(2008) 1668]

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:30.04.2008
În vigoare din:30.04.2008
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind unele cheltuieli în domeniul veterinar, în special articolele 3 alineatul (3) și 3a alineatul (1),
1
Au fost depistate focare de gripă aviară în Țările de Jos în 2003. Apariția acestei boli a reprezentat un risc serios pentru efectivele de animale din Comunitate.
2
Pentru a preveni răspândirea bolii și pentru a contribui la eradicarea acesteia în cel mai scurt timp posibil, Comunitatea ar trebui să contribuie financiar la cheltuielile eligibile suportate de statele membre în cadrul măsurilor de urgență luate pentru a combate boala, astfel cum se prevede prin Decizia 90/424/CEE.
3
Decizia 2003/678/CE a Comisiei din 24 septembrie 2003 cu privire la o contribuție financiară comunitară la costurile eligibile pentru eradicarea gripei aviare în Țările de Jos în 2003, a acordat din partea Comunității pentru Țările de Jos o contribuție financiară la cheltuielile pentru măsurile de urgență luate pentru combaterea gripei aviare în 2003.
4
Decizia respectivă prevedea acordarea unei prime tranșe de 40000000 EUR.
5
În temeiul respectivei decizii, restul sumei reprezentând contribuția financiară comunitară trebuie să fie plătit pe baza cererilor depuse de Țările de Jos la 14 martie 2004, 26 iulie 2005 și 2 noiembrie 2006.
6
Având în vedere cele de mai sus, ar trebui, în prezent, să fie stabilită valoarea totală a contribuției financiare comunitare la cheltuielile eligibile suportate, asociate cu eradicarea gripei aviare în Țările de Jos în 2003.
7
Rezultatele inspecțiilor efectuate de către Comisie, în conformitate cu normele comunitare în domeniul veterinar și condițiile de acordare a contribuțiilor financiare comunitare, arată că valoarea totală a cheltuielilor prezentate nu poate fi recunoscută ca fiind eligibilă.
8
Observațiile Comisiei, metoda de calcul a cheltuielilor eligibile și concluziile finale au fost comunicate Țărilor de Jos, prin scrisori la 12 iulie 2007, 26 octombrie 2007 și 5 decembrie 2007.
9
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Contribuția financiară totală a Comunității la cheltuielile asociate cu eradicarea gripei aviare în Țările de Jos în 2003 în conformitate cu Decizia 2003/678/CE este stabilită la 65516152,41 EUR.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Țărilor de Jos.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 30 aprilie 2008.Pentru ComisieAndroulla VassiliouMembru al Comisiei