Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Actul de aderare a Bulgariei și a României, în special articolul 42,
Paragraf
având în vedere Directiva 89/662/CEE a Consiliului din 11 decembrie 1989 privind controalele veterinare aplicabile în schimburile intracomunitare în vederea realizării pieței interne, în special articolul 9 alineatul (4),
1
Decizia 2007/716/CE a Comisiei din 30 octombrie 2007 stabilește măsurile tranzitorii în ceea ce privește cerințele structurale pentru anumite unități din sectorul cărnii și al laptelui din Bulgaria prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 852/2004 și (CE) nr. 853/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului. Atât timp cât aceste unități sunt în tranziție, produsele provenind de la acestea ar trebui introduse numai pe piața internă sau utilizate pentru prelucrare ulterioară în unitățile din Bulgaria aflate în tranziție.
2
Decizia 2007/716/CE a fost modificată prin Decizia 2008/290/CE.
3
În conformitate cu o declarație oficială din partea autorității competente bulgare, anumite unități din sectorul cărnii și al laptelui și-au încetat activitățile sau au finalizat procesul de modernizare și, în prezent, respectă în totalitate legislația comunitară. Prin urmare, aceste unități ar trebui eliminate de pe lista unităților aflate în tranziție.
4
Prin urmare, anexa la Decizia 2007/716/CE ar trebui modificată în consecință.
5
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Articolul 1
Paragraf
Unitățile enumerate în anexa la prezenta decizie se elimină din anexa la Decizia 2007/716/CE.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 22 aprilie 2008.Pentru ComisieAndroulla VassiliouMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Unități de prelucrare a cărnii
Tabel 2
Unități de prelucrare a laptelui