Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 310 coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf a doua teză și articolul 300 alineatul (3) al doilea paragraf,
Paragraf
având în vedere Actul de aderare din 2005, în special articolul 6 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul conform al Parlamentului European,
1
Protocolul la Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și statul Israel, pe de altă parte, a fost semnat în numele Comunității și al statelor membre ale acesteia la Bruxelles, la 31 octombrie 2007.
2
Protocolul ar trebui aprobat,
Articolul unic
Paragraf
Protocolul la Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și statul Israel, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană se aprobă prin prezenta decizie în numele Comunității și al statelor membre ale acesteia.
Paragraf
Textul protocolului se atașează la prezenta decizie.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 28 februarie 2008.Pentru ConsiliuPreședinteleD. Mate