Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 247/2006 al Consiliului din 30 ianuarie 2006 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii, în special articolul 17 alineatul (3) primul paragraf prima teză,
1
Condițiile de cultură în departamentele franceze de peste mări necesită măsuri speciale în ceea ce privește producția agricolă. Aceste măsuri implică măsuri fitosanitare costisitoare.
2
Decizia 2007/609/CE a Comisiei din 10 septembrie 2007 privind definirea măsurilor eligibile pentru finanțarea comunitară referitoare la programele pentru controlul organismelor dăunătoare plantelor și produselor din plante în departamentele franceze de peste mări, în Azore și în Madeira stabilește măsurile eligibile pentru finanțarea comunitară în cadrul programelor pentru controlul asupra organismelor dăunătoare plantelor și produselor din plante în departamentele franceze de peste mări, Azore și Madeira.
3
Autoritățile franceze au prezentat Comisiei un program de furnizare a măsurilor fitosanitare. Programul prevede obiectivele care trebuie atinse, rezultatele așteptate, măsurile care trebuie puse în practică, durata și costurile acestora în vederea unei posibile contribuții financiare comunitare. Măsurile prevăzute în prezentul program sunt în conformitate cu cerințele Deciziei 2007/609/CE.
4
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune, măsurile fitosanitare se finanțează din Fondul European de Garantare Agricolă. În scopul controlului financiar al acestor măsuri, se aplică articolele 9, 36 și 37 din respectivul regulament.
5
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,
Articolul 1
Paragraf
În conformitate cu partea A din anexă, se aprobă Franței o contribuție financiară comunitară pentru programul oficial pentru controlul asupra organismelor dăunătoare plantelor și produselor din plante în departamentele franceze de peste mări pentru anul 2007.
Paragraf
Aceasta se limitează la 60 % din totalul cheltuielilor eligibile, cu maximum 224700 EUR (fără TVA), în conformitate cu partea B din anexă.
Articolul 2
Alineatul 1
În termen de 60 de zile de la primirea solicitării de plată făcută de Franța, se plătește un avans de 100000 EUR.
Alineatul 2
Soldul contribuției financiare se plătește dacă un raport final privind punerea în aplicare a programului este transmis în format electronic Comisiei până cel târziu la 15 martie 2008.
Litera a
o evaluare tehnică concisă a întregului program, inclusiv gradul de realizare a obiectivelor materiale și calitative și a progreselor înregistrate, precum și o evaluare a impactului fitosanitar și economic imediat;
Litera b
o fișă financiară indicând cheltuielile efective defalcate în funcție de măsuri și de subprograme.
Alineatul 3
În ceea ce privește defalcarea bugetului indicativ stabilit în partea B din prezenta anexă, Franța poate ajusta finanțarea între diferite măsuri în cadrul aceluiași subprogram într-o limită de 15 % din contribuția comunitară la acest subprogram, cu condiția să nu depășească suma totală a costurilor eligibile din program și astfel încât principalele obiective ale programului să nu fie compromise.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2007.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 11 septembrie 2007.Pentru ComisieMarkos KyprianouMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Programul și defalcarea bugetului indicativ pentru 2007
Paragraf
PARTEA A
Paragraf
Program
Paragraf
Programul este compus din trei subprograme:
Paragraf
Subprogramul pentru Departamentul Martinique:
Paragraf
măsura 1.1: evaluarea fitosanitară și metodele de diagnostic prin intermediul laboratorului regional și al unității sale mobile (labo vert);
Paragraf
măsura 1.2: studiul biodiversității în fermele de legume și fructe;
Paragraf
Subprogramul pentru Departamentul Guyana:
Paragraf
măsura 2.1: punerea la punct a unui sistem de avertizare agricolă fitosanitară pentru producția de orez;
Paragraf
măsura 2.2: consolidarea capacității de diagnosticare cu ajutorul laboratorului regional și al unității sale mobile (labo vert);
Paragraf
Subprogramul pentru Departamentul Guadeloupe:
Paragraf
măsura 3.1: crearea unei rețele de supraveghere a musculițelor de fructe;
Paragraf
măsura 3.2: supravegherea și monitorizarea bolii îngălbenirii mortale a cocotierilor;
Paragraf
măsura 3.3: gestionarea riscului introducerii de organisme dăunătoare de către activitățile turistice;
Paragraf
măsura 3.4: punerea la punct a unei metode pentru biodepoluarea solurilor contaminate cu clordecon și HCH;
Paragraf
măsura 3.5: controlul-țintă al furnicii de manioc.
Paragraf
PARTEA B
Paragraf
Defalcarea bugetului indicativ
Paragraf
(în euro), cu precizarea diferitelor rezultate preconizate
Punctul 1
Subprogramul pentru Departamentul Martinique:
Litera a
măsura 1.1: evaluarea fitosanitară și metodele de diagnostic prin intermediul laboratorului regional și al unității sale mobile (labo vert);
Litera b
măsura 1.2: studiul biodiversității în fermele de legume și fructe;
Punctul 2
Subprogramul pentru Departamentul Guyana:
Litera a
măsura 2.1: punerea la punct a unui sistem de avertizare agricolă fitosanitară pentru producția de orez;
Litera b
măsura 2.2: consolidarea capacității de diagnosticare cu ajutorul laboratorului regional și al unității sale mobile (labo vert);
Punctul 3
Subprogramul pentru Departamentul Guadeloupe:
Litera a
măsura 3.1: crearea unei rețele de supraveghere a musculițelor de fructe;
Litera b
măsura 3.2: supravegherea și monitorizarea bolii îngălbenirii mortale a cocotierilor;
Litera c
măsura 3.3: gestionarea riscului introducerii de organisme dăunătoare de către activitățile turistice;
Litera d
măsura 3.4: punerea la punct a unei metode pentru biodepoluarea solurilor contaminate cu clordecon și HCH;
Litera e
măsura 3.5: controlul-țintă al furnicii de manioc.
Litera a
măsura 1.1: evaluarea fitosanitară și metodele de diagnostic prin intermediul laboratorului regional și al unității sale mobile (labo vert);
Litera b
măsura 1.2: studiul biodiversității în fermele de legume și fructe;
Litera a
măsura 2.1: punerea la punct a unui sistem de avertizare agricolă fitosanitară pentru producția de orez;
Litera b
măsura 2.2: consolidarea capacității de diagnosticare cu ajutorul laboratorului regional și al unității sale mobile (labo vert);
Litera a
măsura 3.1: crearea unei rețele de supraveghere a musculițelor de fructe;
Litera b
măsura 3.2: supravegherea și monitorizarea bolii îngălbenirii mortale a cocotierilor;
Litera c
măsura 3.3: gestionarea riscului introducerii de organisme dăunătoare de către activitățile turistice;
Litera d
măsura 3.4: punerea la punct a unei metode pentru biodepoluarea solurilor contaminate cu clordecon și HCH;
Litera e
măsura 3.5: controlul-țintă al furnicii de manioc.
Tabel 1
Tabelul 1