AcasăLegislație UE32005D0347

Decizia Consiliului din 22 decembrie 2004 privind încheierea Acordului între Comunitatea Europeană și Principatul Monaco de stabilire a unor măsuri echivalente cu cele prevăzute de Directiva 2003/48/CE a Consiliului privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:22.12.2004
În vigoare din:22.12.2004
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 94 coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf, alineatul (3) primul paragraf și alineatul (4),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Parlamentului European,
1
La 16 octombrie 2001, Consiliul a autorizat Comisia să negocieze cu Principatul Monaco un acord care să garanteze adoptarea de către statul respectiv a unor măsuri echivalente cu cele care urmau să se aplice în Comunitate, pentru a asigura impozitarea efectivă a veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi.
2
Textul acordului rezultat în urma acestor negocieri reflectă în mod corespunzător directivele de negociere emise de Consiliu. Acest text este însoțit de un memorandum de înțelegere între Comunitatea Europeană și Principatul Monaco. Ambele texte sunt anexate Deciziei 2005/35/CE.
3
Aplicarea dispozițiilor Directivei 2003/48/CE depinde de aplicarea de către Principatul Monaco a unor măsuri echivalente cu cele prevăzute de directiva respectivă, în conformitate cu un acord încheiat de statul respectiv cu Comunitatea Europeană.
4
În conformitate cu Decizia 2005/35/CE și sub rezerva adoptării la o dată ulterioară a unei decizii privind încheierea acordului, acordul a fost semnat în numele Comunității Europene la 7 decembrie 2004.
5
Acordul, precum și memorandumul de înțelegere care îl însoțește, trebuie aprobate în numele Comunității.
6
Este necesar să se prevadă o procedură simplă și rapidă în vederea unor eventuale adaptări ale anexelor 1 și 2 la acord,

Articolul 1

Paragraf
Acordul între Comunitatea Europeană și Principatul Monaco de stabilire a unor măsuri echivalente cu cele prevăzute de Directiva 2003/48/CE a Consiliului privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi, precum și memorandumul de înțelegere care îl însoțește, se aprobă în numele Comunității Europene.
Paragraf
Textul acordului, precum și al memorandumului de înțelegere care îl însoțește, se anexează prezentei decizii.

Articolul 2

Paragraf
Comisia este autorizată să aprobe, în numele Comunității, modificări ale anexelor la acord pentru ca acestea să corespundă cu informațiile privind autoritățile competente, notificate în conformitate cu articolul 5 litera (a) din Directiva 2003/48/CE și cu informațiile din anexa la directiva respectivă.

Articolul 3

Paragraf
Președintele Consiliului procedează la notificarea prevăzută la articolul 16 alineatul (1) din acord, în numele Comunității.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 22 decembrie 2004.Pentru ConsiliuPreședinteleC. Veerman