AcasăLegislație UE32004R0016

Regulamentul (CE) nr. 16/2004 al Comisiei din 6 ianuarie 2004 privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1177/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC), în ceea ce privește lista variabilelor secundare țintă legate de „transmiterea intergenerații a sărăciei”

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:06.01.2004
În vigoare din:28.01.2004
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1177/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 iunie 2003 privind statisticile comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC) și, în special, articolul 15 alineatul (2) litera (f) al acestuia,
1
Regulamentul (CE) nr. 1177/2003 a stabilit un cadru comun pentru realizarea sistematică de statistici comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață, care integrează date transversale și longitudinale comparabile și actuale privind venitul, precum și nivelul și componența sărăciei și excluderii sociale la nivel național și la nivelul Uniunii Europene.
2
În conformitate cu articolul 15 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1177/2003, sunt necesare măsuri de punere în aplicare în ceea ce privește lista variabilelor din domeniile secundare țintă care vor fi incluse în fiecare an în componenta transversală a EU-SILC. Pentru 2005, trebuie să se definească lista variabilelor țintă secundare incluse în modulul transmiterea intergenerații a sărăciei (în ceea ce privește în special nivelul studiilor și profesia părinților și mediul familial al copilului ca domenii cheie, care pot determina un risc de excludere socială și de sărăcie la vârsta adultă), inclusiv specificarea codurilor și a definițiilor variabilelor.
3
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru programul statistic,

Articolul 1

Paragraf
Lista variabilelor țintă secundare, codurile variabilelor și definițiile pentru modulul 2005 referitoare la transmiterea intergenerații a sărăciei care trebuie incluse în componenta transversală a statisticilor comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC) sunt definite de anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 6 ianuarie 2004.Pentru ComisiePedro Solbes MiraMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții în ceea ce privește unitatea, modul de culegere a datelor, perioada de referință și definițiile.
Paragraf
Unitatea
Paragraf
Informațiile vor fi furnizate pentru toți membrii gospodăriei actuale sau, după caz, pentru toți respondenții selecționați, în vârstă de peste 24 de ani și sub 66 de ani.
Paragraf
Modul de culegere a datelor
Paragraf
Date fiind caracteristicile informațiilor care trebuie culese, sunt permise numai interviurile personale (interviurile cu înlocuitori fiind o excepție, pentru persoanele temporar absente sau aflate în incapacitatea de a răspunde) sau informațiile extrase din registre.
Paragraf
Perioada de referință
Paragraf
Perioada de referință este cea în care cel intervievat era adolescent, cu vârsta între 12 și 16 ani. În cazul în care respondentul ezită sau cere o vârstă specifică, trebuie aleasă vârsta de 14 ani.
Paragraf
Definiții
Paragraf
Tată: persoană de sex masculin pe care cel intervievat o considera tatăl său în perioada adolescenței.
Paragraf
Mamă: persoană de sex feminin pe care cel intervievat o considera mama sa în perioada adolescenței.
Paragraf
Frați/surori: frați și surori care trăiau în aceeași gospodărie cu cel intervievat în perioada adolescenței.
Paragraf
Principal: (în componența principală a familiei, număr principal de frați/surori, situația în ceea ce privește activitatea principală și activitatea profesională principală) se referă la situația care a durat cel mai mult în perioada adolescenței. În cazul în care nu poate spune care situație a durat cel mai mult, atunci aceasta este cea care i-a lăsat impresia cea mai puternică.
Litera a
Tată: persoană de sex masculin pe care cel intervievat o considera tatăl său în perioada adolescenței.
Litera b
Mamă: persoană de sex feminin pe care cel intervievat o considera mama sa în perioada adolescenței.
Litera c
Frați/surori: frați și surori care trăiau în aceeași gospodărie cu cel intervievat în perioada adolescenței.
Litera d
Principal: (în componența principală a familiei, număr principal de frați/surori, situația în ceea ce privește activitatea principală și activitatea profesională principală) se referă la situația care a durat cel mai mult în perioada adolescenței. În cazul în care nu poate spune care situație a durat cel mai mult, atunci aceasta este cea care i-a lăsat impresia cea mai puternică.
Tabel 1
DOMENIILE ȘI LISTA VARIABILELOR ȚINTĂ