Paragraf
11/Volumul 37
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
205
Paragraf
32004D0897
Paragraf
L 379/83
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 29 noiembrie 2004
Paragraf
privind semnarea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Principatul Liechtenstein prin care se prevăd măsuri echivalente celor stabilite prin Directiva 2003/48/CE a Consiliului privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi și aprobarea, precum și semnarea memorandumului de înțelegere însoțitor
Paragraf
(2004/897/CE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 94, coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
La 16 octombrie 2001 Consiliul a autorizat Comisia să negocieze cu Principatul Liechtenstein un acord care să permită garantarea adoptării de către acest stat a unor măsuri echivalente celor care trebuie aplicate în cadrul Comunității pentru a asigura o impozitare efectivă a veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi.
Paragraf
(2)
Paragraf
Textul acordului care rezultă din negocieri este conform cu directivele de negociere adoptate de Consiliu. Acest text este însoțit de un memorandum de înțelegere între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia și Principatul Liechtenstein.
Paragraf
(3)
Paragraf
Sub rezerva adoptării, într-o etapă ulterioară, a unei decizii privind încheierea acordului, este preferabil să se procedeze la semnarea celor două documente care au fost parafate la 30 iulie 2004 și să se obțină confirmarea aprobării memorandumului de înțelegere de către Consiliu,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Sub rezerva adoptării, într-o etapă ulterioară, a unei decizii privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Principatul Liechtenstein prin care se prevăd măsuri echivalente celor stabilite de Directiva 2003/48/CE a Consiliului privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi, președintele Consiliului este autorizat să numească persoanele împuternicite să semneze, în numele Comunității Europene, acordul și memorandumul de înțelegere însoțitor, precum și scrisorile Comunității Europene care trebuie schimbate în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) din acord și cu ultimul alineat din memorandumul de înțelegere.
Paragraf
Textul memorandumului de înțelegere este aprobat de Consiliu.
Paragraf
Textele acordului și memorandumului de înțelegere se atașează la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 29 noiembrie 2004.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
L. J. BRINKHORST