Paragraf
04/Volumul 07
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
32003R1181
Paragraf
L 165/17
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CE) NR. 1181/2003 AL COMISIEI
Paragraf
din 2 iulie 2003
Paragraf
de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2136/89 privind stabilirea unor standarde comune de comercializare pentru conservele de sardine
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură (1), în special articolul 2 alineatul (3),
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 104/2000 prevede posibilitatea adoptării de standarde comune de comercializare pentru produse pescărești din Comunitate, în special pentru a facilita comerțul pe baza unei concurențe loiale. Aceste standarde pot să se refere în special la etichetare.
Paragraf
(2)
Paragraf
Regulamentul (CEE) nr. 2136/89 al Consiliului (2) stabilește standarde comune de comercializare pentru conservele de sardine din Comunitate.
Paragraf
(3)
Paragraf
Varietatea sporindă a ofertei de conserve de produse comercializate și prezentate în același mod precum conservele de sardine din Comunitate face necesară o informare suficientă a consumatorilor cu privire la identitatea și caracteristicile principale ale produsului. Prin urmare, este necesar să se stabilească norme comune aplicabile descrierilor comerciale ale conservelor de produse comercializate și prezentate în același mod precum conservele de sardine din Comunitate.
Paragraf
(4)
Paragraf
Standardul Codex STAN94 din Codex Alimentarius, precum și condițiile specifice care sunt în vigoare pe piața comunitară trebuie luate în considerare în acest scop.
Paragraf
(5)
Paragraf
Din motive de transparență a pieței, de concurență loială și de varietate a sortimentelor, este necesar să se specifice că produsele conservate de tipul sardine trebuie să fie preparate exclusiv din specii bine definite.
Paragraf
(6)
Paragraf
Este necesar să se țină seama de modificările codurilor Nomenclaturii Combinate pentru conservele de sardine.
Paragraf
(7)
Paragraf
Termenul „sardină” poate face parte din descrierea comercială a produselor de tipul sardine numai dacă acesta este calificat într-o manieră adecvată. Descrierile comerciale bazate exclusiv pe denumirile geografice nu sunt suficiente pentru a face distincția. Pentru a permite o identificare adecvată a fiecărui produs de tipul sardine, evitându-se astfel confuzia între diferitele specii de pești, trebuie să se utilizeze denumirea științifică a speciei drept termen calificativ.
Paragraf
(8)
Paragraf
Combinarea cuvântului „sardine” cu denumirea comună a unei specii de pește de tipul sardină nu poate decât să provoace confuzie în ce privește natura reală a produsului. Pe de altă parte, denumirile comune care nu includ termenul „sardine” pot fi folosite în continuare pentru comercializarea produselor de tipul sardine, în conformitate cu legislația statului membru referitoare la comercializare și astfel încât să nu inducă în eroare consumatorii.
Paragraf
(9)
Paragraf
Cerințele stabilite prin prezentul regulament trebuie să fie aplicate fără a aduce atingere Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (3).
Paragraf
(10)
Paragraf
Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 2136/89 trebuie modificat în consecință.
Paragraf
(11)
Paragraf
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a produselor pescărești,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul (CEE) nr. 2136/89 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În titlu, textul „privind stabilirea unor standarde comune de comercializare pentru conservele de sardine” se înlocuiește cu următorul text: „privind stabilirea unor standarde comune de comercializare pentru conservele de sardine și a unor descrieri comerciale pentru conservele de sardine și conservele de produse de tipul sardine”.
Paragraf
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
„Articolul 1
Paragraf
Prezentul regulament definește standardele care trebuie respectate la comercializarea conservelor de sardine și descrierile comerciale aplicabile conservelor de sardine și conservelor de produse de tipul sardine comercializate în Comunitate.”
Paragraf
Se inserează următorul articol 1a:
Paragraf
„Articolul 1a
Paragraf
În sensul prezentului regulament:
Paragraf
«conserve de sardine» înseamnă produse preparate din pești aparținând speciei Sardina pilchardus;
Paragraf
«conserve de produse de tipul sardine» înseamnă produse comercializate și prezentate în același mod precum conservele de sardine și preparate din pești din următoarele specii:
Paragraf
(a)
Paragraf
Sardinops melanosticus, S. neopilchardus, S. ocellatus, S. sagax, S. caeryleus;
Paragraf
(b)
Paragraf
Sardinella aurita, S. brasiliensis, S. maderensis, S. longiceps, S. gibbosa;
Paragraf
(c)
Paragraf
Clupea harengus;
Paragraf
(d)
Paragraf
Sprattus sprattus;
Paragraf
(e)
Paragraf
Hyperlophus vittatus;
Paragraf
(f)
Paragraf
Nematalosa vlaminghi;
Paragraf
(g)
Paragraf
Etrumeus teres;
Paragraf
(h)
Paragraf
Ethmidium maculatum;
Paragraf
(i)
Paragraf
Engraulis anchoita, E. mordax, E. ringens;
Paragraf
(j)
Paragraf
Opisthonema oglinum.”
Paragraf
La articolul 2, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
trebuie să fie în domeniul de aplicare al codurilor NC 1604 13 11, 1604 13 19 și ex 1604 20 50;”.
Paragraf
Se inserează următorul articol 7 a:
Paragraf
„Articolul 7a
Paragraf
(1) Fără a aduce atingere Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), conservele de produse de tipul sardine pot fi comercializate în Comunitate sub o descriere comercială care constă în cuvântul «sardine» adăugat la denumirea științifică a speciei.
Paragraf
(2) În cazul în care descrierea comercială menționată la alineatul (1) este marcată pe recipientul unei conserve de produs de tip sardină, aceasta trebuie să fie indicată într-un mod clar și distinct.
Paragraf
(3) Denumirea științifică include în toate cazurile numele generic și denumirea latină specifică.
Paragraf
(4) O singură specie se comercializează sub o singură descriere comercială.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 iulie 2003.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 2 iulie 2003.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Franz FISCHLER
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 17, 21.1.2000, p. 22.
Paragraf
(2) JO L 212, 22.7.1989, p. 79.
Paragraf
(3) JO L 109, 6.5.2000, p. 29.
Paragraf
(4) JO L 109, 6.5.2000, p. 29.”