AcasăLegislație UE32003R0975

Regulamentul (CE) nr. 975/2003 al Consiliului din 5 iunie 2003 privind deschiderea și gestionarea unui contingent tarifar pentru importurile de conserve de ton incluse în codurile NC 16041411, 16041418 și 16042070

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:05.06.2003
În vigoare din:27.06.2003
EUR-Lex
Paragraf
02/Volumul 15
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
259
Paragraf
32003R0975
Paragraf
L 141/1
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CE) NR. 975/2003 AL CONSILIULUI
Paragraf
din 5 iunie 2003
Paragraf
privind deschiderea și gestionarea unui contingent tarifar pentru importurile de conserve de ton incluse în codurile NC 1604 14 11, 1604 14 18 și 1604 20 70
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
În noiembrie 2001, Comunitatea Europeană, Thailanda și Filipine au convenit să organizeze consultări pentru a examina măsura în care aplicarea unui tratament tarifar preferențial în ceea ce privește conservele de ton originare din țări ACP aduce o atingere excesivă intereselor legitime thailandeze și filipineze. Pentru că aceste consultări nu au permis găsirea unei soluții reciproc acceptabile, Comunitatea, Thailanda și Filipine au acceptat să supună cazul unei medieri. La 20 decembrie 2002, mediatorul a emis un aviz, indicând necesitatea, pentru Comunitate, de a deschide, pentru 2003, un contingent tarifar NCMF de 25 000 tone supus unei rate a taxei ad valorem de 12 %.
Paragraf
(2)
Paragraf
Ținând seama de dorința sa de a rezolva această problemă deja veche, Comunitatea a hotărât să accepte această propunere. În consecință, este necesară deschiderea unui contingent tarifar suplimentar privind un volum limitat de conserve de ton.
Paragraf
(3)
Paragraf
Se cuvine a aloca, țărilor care au un interes substanțial în furnizarea de conserve de ton, cote-părți contingentare specifice fixate pe baza cantităților livrate de fiecare dintre ele în condiții nepreferențiale în cursul unei perioade reprezentative. Volumul rămas din contingent este necesar să fie accesibil tuturor celorlalte țări.
Paragraf
(4)
Paragraf
Soluția cea mai adecvată pentru a asigura o utilizare optimă a contingentului tarifar constă în alocarea în ordine cronologică a datelor de acceptare a declarațiilor de punere în liberă circulație.
Paragraf
(5)
Paragraf
Pentru a asigura o administrare eficientă a contingentului, este necesară solicitarea prezentării unui certificat de origine la importul de conserve de ton din Thailanda, Filipine și Indonezia, principali furnizori și beneficiari ai acestui contingent.
Paragraf
(6)
Paragraf
Se cuvine a adopta măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competențelor de punere în aplicare conferite Comisiei (1),
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Începând din 1 iulie 2003, importurile de conserve de ton incluse în codurile NC 1604 14 11, 1604 14 18 și 1604 20 70 originare din toate țările sunt admise la o rată a taxei de 12 %, în limitele contingentului tarifar deschis în temeiul prezentului regulament.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Acest contingent tarifar este deschis anual și pentru o perioadă inițială de cinci ani. Volumul său pentru primii doi ani este fixat după cum urmează:
Paragraf
25 000 tone de la 1 iulie 2003 la 30 iunie 2004;
Paragraf
25 750 tone de la 1 iulie 2004 la 30 iunie 2005.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Contingentul tarifar este împărțit în patru cote-părți, și anume:
Paragraf
(a)
Paragraf
un contingent de 52 % din volumul anual, purtând numărul de ordine 09.2005, pentru importurile originare din Thailanda;
Paragraf
(b)
Paragraf
un contingent de 36 % din volumul anual, purtând numărul de ordine 09.2006, pentru importurile originare din Filipine;
Paragraf
(c)
Paragraf
un contingent de 11 % din volumul anual, purtând numărul de ordine 09.2007, pentru importurile originare din Indonezia;
Paragraf
(d)
Paragraf
un contingent de 1 % din volumul anual, purtând numărul de ordine 09.2008, pentru importurile originare din alte țări terțe.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
(1) Originea conservelor de ton admise pentru contingentul tarifar este determinată în conformitate cu dispozițiile în vigoare în Comunitate.
Paragraf
(2) Admiterea la cota-parte a contigentului tarifar alocat Thailandei, Filipinelor și Indoneziei, în conformitate cu articolul 3, este subordonată prezentării unui certificat de origine care îndeplinește condițiile definite în articolul 47 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (2).
Paragraf
Certificatele de origine nu sunt acceptate decât în cazul în care produsele în cauză îndeplinesc criteriile de determinare a originii fixate de dispozițiile în vigoare în Comunitate.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
Contingentul tarifar este administrat de Comisie, în conformitate cu articolele 308 a, 308 bși 308 c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
În al doilea an de la data deschiderii contingentului tarifar, prezentul regulament face obiectul unei revizii în vederea adaptării volumului contingentului la nevoile pieței comunitare. În cazul în care, cu toate acestea, această revizuire nu se încheie cu trei luni înainte de 30 iunie 2005, contingentul se prelungește automat pentru încă un an și pentru un volum de 25 750 tone. Ulterior, contingentul tarifar se prelungește periodic pentru un an și același volum, în afara cazului în care se adoptă o revizuire cu cel puțin trei luni înainte de data închiderii contingentului curent.
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Comisia adoptă dispozițiile necesare punerii în aplicare a prezentului regulament, în special amendamentele și adaptările tehnice pe care le necesită modificările nomenclaturii combinate și ale TARIC, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 8 alineatul (2).
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
(1) Comisia este asistată de Comitetul Codului Vamal (denumit în continuare „comitet”) instituit de articolul 247a din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (3).
Paragraf
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.
Paragraf
Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE este fixată la trei luni.
Paragraf
(3) Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.
Paragraf
Articolul 9
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Luxemburg, 5 iunie 2003.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
M. STRATAKIS
Paragraf
(1) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
Paragraf
(2) JO L 253, 11.10.1993, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 881/2003 (JO L 134, 29.5.2003, p. 1).
Paragraf
(3) JO L 302, 19.10.1992, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 311, 12.12.2000, p. 17).