Paragraf
03/Volumul 49
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
32003D0644
Paragraf
L 228/29
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA COMISIEI
Paragraf
din 8 septembrie 2003
Paragraf
de stabilire a garanțiilor suplimentare privind salmonella pentru transporturile către Finlanda și Suedia de păsări de reproducție și de pui de o zi destinați introducerii în efective de păsări de reproducție sau în efective de păsări pentru producție
Paragraf
[notificată cu numărul C(2003) 3190]
Paragraf
(Text cu relevanță pentru SEE)
Paragraf
(2003/644/CE)
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 90/539/CEE a Consiliului din 15 octombrie 1990 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare și importurile din țări terțe de păsări de curte și de ouă pentru incubație (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003 (2), în special articolul 9a alineatul (2),
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Decizia 95/160/CE a Comisiei din 21 aprilie 1995 de stabilire de garanții suplimentare privind salmonella pentru transporturile către Finlanda și Suedia de păsări de reproducție și de pui de o zi pentru introducerea în efective de păsări de reproducție sau efective de păsări de producție (3) a fost modificată substanțial (4). Este necesar, din motive de claritate și raționalitate, să se procedeze la codificarea deciziei respective.
Paragraf
(2)
Paragraf
Comisia a aprobat programele operaționale prezentate de Finlanda și Suedia cu privire la controalele pentru salmonella. Aceste programe cuprind măsuri specifice pentru păsările de reproducție, precum și pentru puii de o zi, destinați introducerii în efective de păsări de reproducție sau efective de păsări pentru producție.
Paragraf
(3)
Paragraf
Este necesar să se stabilească garanții echivalente cu cele pe care Finlanda și Suedia le pun în aplicare în conformitate cu programul lor operațional.
Paragraf
(4)
Paragraf
Garanțiile suplimentare trebuie să se bazeze îndeosebi pe un examen microbiologic al păsărilor de curte destinate Finlandei și Suediei.
Paragraf
(5)
Paragraf
În acest cadru, este necesar să se prevadă norme diferite pentru păsările de reproducție și pentru puii de o zi.
Paragraf
(6)
Paragraf
Este necesar să se stabilească norme privind examenul microbiologic prin prelevare de probe, prin adoptarea metodei de prelevare a probelor, a numărului de probe care trebuie prelevate, precum și a metodelor microbiologice care permit examinarea probelor.
Paragraf
(7)
Paragraf
Aceste garanții nu trebuie să se aplice unui efectiv care face obiectul unui program recunoscut ca fiind echivalent cu cel aplicat de Finlanda și Suedia.
Paragraf
(8)
Paragraf
Pentru loturile care provin din țări terțe, Finlanda și Suedia trebuie să impună cerințele la import cel puțin la fel de severe ca cele stabilite prin prezenta decizie.
Paragraf
(9)
Paragraf
Metodele descrise de prezenta decizie iau în considerare avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară.
Paragraf
(10)
Paragraf
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Păsările de reproducție destinate Finlandei și Suediei sunt supuse unui test microbiologic efectuat prin prelevare de probe din efectivul de origine.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Testul microbiologic prevăzut la articolul 1 se efectuează în conformitate cu anexa I.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
(1) Păsările de reproducție destinate Finlandei și Suediei sunt însoțite de certificatul prezentat în anexa II.
Paragraf
(2) Certificatul prevăzut la alineatul (1) poate:
Paragraf
fie să însoțească modelul 3 de certificat din anexa IV la Directiva 90/539/CEE,
Paragraf
fie să fie încorporat în certificatul prevăzut la prima liniuță.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Puii de o zi destinați a fi introduși în efective de păsări de reproducție sau efective de păsări pentru producție și destinați Finlandei și Suediei provin din ouă destinate incubației de la păsări de reproducție care au fost supuse testului prevăzut la articolul 2.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
(1) Puii de o zi destinați a fi introduși în efective de păsări de reproducție sau efective de păsări pentru producție și destinați Finlandei și Suediei sunt însoțiți de certificatul prezentat în anexa III.
Paragraf
(2) Certificatul prevăzut la alineatul (1) poate:
Paragraf
fie să însoțească modelul 2 de certificat din anexa IV la Directiva 90/539/CEE,
Paragraf
fie să fie încorporat în certificatul prevăzut la prima liniuță.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Garanțiile suplimentare prevăzute de prezenta decizie nu se aplică efectivelor care fac obiectul unui program recunoscut, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 32 din Directiva 90/539/CEE, ca fiind echivalent cu cel pus în aplicare în Finlanda și Suedia.
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Decizia 95/160/CE se abrogă.
Paragraf
Trimiterile la decizia abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta decizie și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență inclus în anexa V.
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 8 septembrie 2003.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
David BYRNE
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 303, 31.10.1990, p. 6.
Paragraf
(2) JO L 122, 16.5.2003, p. 1.
Paragraf
(3) JO L 105, 9.5.1995, p. 40.
Paragraf
(4) A se vedea anexa IV.
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
1. Norme generale
Paragraf
Efectivul de origine trebuie izolat timp de cincisprezece zile.
Paragraf
Testul microbiologic trebuie să acopere totalitatea serotipurilor de salmonella.
Paragraf
2. Metoda de prelevare a probelor și numărul de probe care trebuie prelevate
Paragraf
Metoda de prelevare a probelor și numărul de probe care trebuie prelevate sunt cele prevăzute la secțiunea I punctele II A subpunctul 2 literele (b) și (c) și punctul II B din anexa III la Directiva 92/117/CEE a Consiliului (1).
Paragraf
3. Metode microbiologice de examinare a probelor
Paragraf
Testarea microbiologică a probelor pentru depistarea salmonellei trebuie să se efectueze fie după metoda standardizată a Organizației Internaționale de Standardizare ISO 6579:1993 sau edițiile revăzute ale acestei metode, fie după metoda descrisă de NMKL (metoda nr. 71 a Comitetului nordic de analiză a alimentelor, ediția a patra, 1991) sau edițiile revăzute ale acestei metode.
Paragraf
În cazul contestațiilor apărute între statele membre cu privire la rezultatele analizei, metoda standardizată a Organizației Internaționale de Standardizare ISO 6579:1993 sau edițiile revăzute ale acestei metode trebuie considerate ca fiind metoda de referință.
Paragraf
(1) JO L 62, 15.3.1993, p. 38.
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
ANEXA IV
Paragraf
Decizie abrogată cu modificarea acesteia
Paragraf
Decizia 95/160/CE a Comisiei (JO L 105, 9.5.1995, p. 40)
Paragraf
Decizia 97/278/CE a Comisiei (JO L 110, 26.4.1997, p. 77)
Paragraf
doar articolul 1
Paragraf
ANEXA V
Paragraf
TABEL DE CORESPONDENȚĂ
Paragraf
Decizia 95/160/CE
Paragraf
Prezenta decizie
Paragraf
Articolele 1-6
Paragraf
Articolele 1-6
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
Anexa I
Paragraf
Anexa I
Paragraf
Anexa II
Paragraf
Anexa II
Paragraf
Anexa III
Paragraf
Anexa III
Paragraf
Anexa IV
Paragraf
Anexa V