Paragraf
11/Volumul 31
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
226
Paragraf
32003D0421
Paragraf
L 143/33
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA COMISIEI
Paragraf
din 20 mai 2003
Paragraf
de suspendare a procedurii de examinare a barierelor în calea comerțului, constând în practici comerciale menținute de Republica Columbia în cadrul importului de autovehicule
Paragraf
(2003/421/CE)
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 3286/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 privind adoptarea procedurilor comunitare în domeniul politicii comerciale comune în vederea asigurării exercitării de către Comunitate a drepturilor care îi sunt conferite de normele comerțului internațional, în special cele instituite sub egida Organizației Mondiale a Comerțului (1) (denumit în continuare „regulament”), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 356/95 (2), în special articolul 11 alineatul (2),
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
La 7 iulie 2000, Volkswagen AG a depus o plângere în conformitate cu articolul 4 din regulament.
Paragraf
(2)
Paragraf
Volkswagen AG a susținut că exporturile comunitare de autovehicule către Republica Columbia au fost prejudiciate de o barieră în calea comerțului în sensul articolului 2 alineatul (1) din regulament.
Paragraf
(3)
Paragraf
Conform reclamantului, bariera în calea comerțului era o lege fiscală columbiană din 1996 (modificată) (Estatuto Tributario) care, în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată (TVA), stabilea diferențierea între vehiculele asamblate sau fabricate în Columbia și vehiculele fabricate sau asamblate în exteriorul țării și supunea vehiculele cu capacitate cilindrică de până la 1 400 cm3 fabricate sau asamblate în Columbia unei TVA de 20 % comparativ cu 35 % pentru vehiculele importate.
Paragraf
(4)
Paragraf
După consultarea comitetului consultativ înființat prin regulament, Comisia a stabilit că plângerea conține suficiente probe pentru a justifica deschiderea unei proceduri de examinare. În consecință, s-a deschis o procedură de examinare la 18 august 2000 (3).
Paragraf
(5)
Paragraf
Ancheta a scos în evidență suficiente elemente pentru a putea stabili că:
Paragraf
Republica Columbia a încălcat obligațiile care decurg din articolul III alineatul (2) din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) din 1994. În consecință, practica contestată de reclamant constituia o barieră în calea comerțului în sensul articolului 2 alineatul (1) din regulament;
Paragraf
regimul discriminatoriu de aplicare a TVA descris anterior, aplicat de Columbia autovehiculelor importate, a generat efecte comerciale defavorabile în sensul articolului 2 alineatul (4) din regulament.
Paragraf
(6)
Paragraf
În consecință, la terminarea procedurii de examinare s-a considerat necesar, în interesul Comunității, să se intervină în vederea eliminării efectelor comerciale defavorabile cauzate de bariera în calea comerțului menținută de Columbia.
Paragraf
(7)
Paragraf
În vederea asigurării exercitării de către Comunitate a drepturilor care îi sunt conferite de regulile comerțului internațional, s-a considerat rezonabil să se găsească o soluție pe cale amiabilă cu Columbia, luând în special în considerare dificultățile politice și economice cu care această țară se confruntă în prezent.
Paragraf
(8)
Paragraf
În decembrie 2001, Comisia Europeană și Columbia au ajuns la un acord în conformitate cu care aceasta din urmă se angaja să nu mărească diferența de taxă pentru autovehiculele importate și să o elimine până la 1 iulie 2005. În aceste condiții, Comisia s-a angajat să nu inițieze procedura de soluționare a diferendelor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) pentru măsurile supuse anchetei declanșate în conformitate cu regulamentul asupra barierelor în calea comerțului. Acordul preciza că nu prejudiciază în nici un fel poziția juridică a Comunității Europene și a Columbiei.
Paragraf
(9)
Paragraf
Acordul prevedea suspendarea procedurii de examinare de către Comisie de îndată ce Parlamentul columbian va adopta dispozițiile necesare punerii în aplicare a acestuia.
Paragraf
(10)
Paragraf
La 20 mai 2002, guvernul columbian a prezentat un proiect de lege privind eliminarea progresivă a diferenței de TVA menționată anterior. Parlamentul l-a adoptat la 27 decembrie 2002.
Paragraf
(11)
Paragraf
În consecință, este necesar să se suspende procedura de examinare.
Paragraf
(12)
Paragraf
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului consultativ înființat prin regulament,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articol unic
Paragraf
Procedura de examinare deschisă la 18 august 2000 cu privire la bariera în calea comerțului constând din practicile comerciale menținute de Republica Columbia în cadrul importului de autovehicule se suspendă.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 20 mai 2003.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Pascal LAMY
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 349, 31.12.1994, p. 71.
Paragraf
(2) JO L 41, 23.2.1995, p. 3.
Paragraf
(3) JO C 236, 18.8.2000, p. 4.