Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/18/CE a Comisiei, în special articolul 8 alineatul (2) al patrulea paragraf,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 2266/2000, în special articolul 7 alineatul (3a) litera (b),
1
În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, Comisia întreprinde un program de lucru privind analiza substanțelor active utilizate în produsele fitosanitare aflate deja pe piață la 15 iulie 1993. Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei stabilește normele de punere în aplicare a programului menționat anterior.
2
Regulamentul (CE) nr. 933/94 al Comisiei din 27 aprilie 1994 de stabilire a listei substanțelor active din produsele fitosanitare și de desemnare a statelor membre raportoare pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 3600/92, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2230/95, stabilește substanțele active care urmează să fie evaluate în cadrul Regulamentului (CEE) nr. 3600/92, desemnează statul membru raportor pentru evaluarea fiecărei substanțe și identifică producătorii fiecărei substanțe active care au prezentat o notificare la termen.
3
Hidroxidul de fentină este una dintre cele nouăzeci de substanțe active enumerate în Regulamentul (CE) nr. 933/94.
4
În conformitate cu dispozițiile articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92, Regatul Unit, în calitate de stat membru raportor desemnat, și-a prezentat Comisiei la 11 noiembrie 1996 raportul de evaluare a informațiilor furnizate de către autorii notificării, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior.
5
După primirea raportului statului membru raportor, Comisia a inițiat consultări cu experții din statele membre, precum și cu autorul principalei notificări (Agrevo, de aici înainte Aventis), în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92.
6
Raportul de evaluare elaborat de Regatul Unit a fost examinat de către statele membre și de către Comisie în cadrul Comitetului fitosanitar permanent. Această examinare s-a încheiat la 7 decembrie 2001, iar concluziile au fost consemnate în raportul de examinare a hidroxidului de fentină efectuat de către Comisie, în conformitate cu articolul 7 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92.
7
Evaluările efectuate pe baza informațiilor furnizate nu au demonstrat că, în condițiile de utilizare prevăzute, produsele fitofarmaceutice care conțin hidroxid de fentină respectă în general cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 91/414/CEE, în special în ceea ce privește securitatea operatorilor potențial expuși la hidroxidul de fentină și posibilul său impact asupra organismelor nevizate.
8
Nu este deci necesară includerea hidroxidului de fentină în anexa I la Directiva 91/414/CEE.
9
Este cazul să se ia măsuri care să permită asigurarea că autorizațiile acordate pentru produsele fitosanitare care conțin hidroxid de fentină vor fi retrase într-un anumit termen, că acestea nu vor fi reînnoite și că nici o nouă autorizație nu se va mai acorda pentru aceste produse.
10
Orice termen de grație pentru eliminarea, depozitarea, introducerea pe piață și utilizarea stocurilor existente de produse fitosanitare care conțin hidroxid de fentină autorizate de către statul membru, în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE, nu poate depăși douăsprezece luni, pentru a permite utilizarea stocurilor existente într-un termen maxim de o perioadă de vegetație suplimentară.
11
Prezenta decizie nu aduce prejudiciu vreunei eventuale acțiuni pe care Comisia o poate întreprinde ulterior față de această substanță activă, în cadrul Directivei 79/117/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1978 privind interzicerea introducerii pe piață și folosirii produselor fitosanitare care conțin anumite substanțe active, modificată ultima dată de Actul de aderare a Austriei, Finlandei și Suediei.
12
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,
Articolul 1
Paragraf
Hidroxidul de fentină nu este inclus ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.
Articolul 2
Paragraf
Statele membre se asigură că:
Punctul 1
autorizațiile produselor fitosanitare care conțin hidroxid de fentină sunt retrase în termen de șase luni de la data adoptării prezentei decizii;
Punctul 2
de la data adoptării prezentei decizii, nici o autorizație de produse fitosanitare care conțin hidroxid de fentină nu se acordă sau nu se reînnoiește în sensul derogării prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE.
Articolul 3
Paragraf
Orice termen de grație acordat de către un stat membru în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE trebuie să fie cel mai scurt posibil și să nu depășească optsprezece luni de la data adoptării prezentei decizii.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 20 iunie 2002.Pentru ComisieDavid ByrneMembru al Comisiei