Paragraf
13/Volumul 31
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
32001D0395
Paragraf
L 139/14
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 14 mai 2001
Paragraf
privind aderarea Comunității Europene la Regulamentul nr. 13-H al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind omologarea autoturismelor în ceea ce privește sistemul de frânare
Paragraf
(2001/395/CE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Decizia 97/836/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1997 privind aderarea Comunității Europene la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind adoptarea specificațiilor tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații („Acordul revizuit din 1958”) (1) și, în special, articolul 3 alineatul (3) și articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță ale acestuia,
Paragraf
având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind aproprierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei (3),
Paragraf
având în vedere avizul conform al Parlamentului European (4),
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Cerințele standardizate ale Regulamentului nr. 13-H al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind omologarea autoturismelor în ceea ce privește sistemul de frânare al acestora au ca scop înlăturarea barierelor tehnice din calea comerțului cu autovehicule între părțile contractante în ceea ce privește sistemul de frânare și asigurarea unui nivel înalt de siguranță și de protecție a mediului.
Paragraf
(2)
Paragraf
Regulamentul nr. 13-H a fost adus la cunoștința părților contractante și a intrat în vigoare pentru toate părțile contractante care nu și-au anunțat dezacordul până la data sau datele specificate în regulamentul anexat la Acordul revizuit din 1958.
Paragraf
(3)
Paragraf
Pentru a facilita accesul la piețele țărilor din afara Comunității, este indicat să se stabilească o echivalență între cerințele Regulamentului nr. 13-H și cele ale Directivei 71/320/CEE a Consiliului din 26 iulie 1971 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la sistemele de frânare ale unor categorii de autovehicule și ale remorcilor acestora (5).
Paragraf
(4)
Paragraf
Prezentul regulament ar trebui încorporat în sistemul de omologare a autovehiculelor și adăugat astfel la legislația în vigoare din cadrul Comunității,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Comunitatea Europeană aderă la Regulamentul nr. 13-H al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind omologarea autoturismelor în ceea ce privește sistemul de frânare al acestora.
Paragraf
Textul regulamentului se anexează la prezenta decizie (6).
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
În conformitate cu dispozițiile articolului 9 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE, se recunoaște echivalența între cerințele Regulamentului nr. 13-H al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite și cele ale Directivei 71/320/CEE a Consiliului.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 mai 2001.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
L. REKKE
Paragraf
(1) JO L 346, 17.12.1997, p. 78.
Paragraf
(2) JO L 42, 23.2.1970, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/91/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 11, 16.1.1999, p. 25).
Paragraf
(3) JO C 215 E, 25.7.2000, p. 46.
Paragraf
(4) Aviz conform emis la data de 3 aprilie 2001 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
Paragraf
(5) JO L 202, 6.9.1971, p. 37, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/12/CE a Comisiei (JO L 81, 18.3.1998, p. 1).
Paragraf
(6) Acest regulament seva publica într-un Jurnal Oficial viitor.