Paragraf
01/Volumul 08
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
237
Paragraf
31997R2191
Paragraf
L 301/3
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CECO, CE, EURATOM) NR. 2191/1997 AL CONSILIULUI
Paragraf
din 30 octombrie 1997
Paragraf
de modificare a Regulamentului (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 de stabilire a categoriilor de funcționari și agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolului 12, ale articolului 13 al doilea paragraf și ale articolului 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a unui Consiliu unic și a unei Comisii unice a Comunităților Europene și, în special, articolul 28 primul paragraf al acestuia,
Paragraf
având în vedere Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene și, în special, articolele 16 și 22 ale acestuia,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
Paragraf
având în vedere avizul Curții de Justiție (2),
Paragraf
având în vedere avizul Curții de Conturi (3),
Paragraf
întrucât este necesar ca Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 (4) să fie modificat pentru a ține seama de următoarele regulamente:
Paragraf
Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 2274/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 de instituire a unor măsuri speciale de încetare a raporturilor de muncă ale agenților temporari ai Comunităților Europene (5);
Paragraf
Regulamentul (CEE) nr. 1857/89 al Consiliului din 21 iunie 1989 de instituire a unor măsuri speciale de încetare a raporturilor de muncă ale funcționarilor Comunităților Europene (6);
Paragraf
Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 2688/95 al Consiliului din 17 noiembrie 1995 de instituire a unor măsuri speciale de încetare a raporturilor de muncă ale funcționarilor Comunităților Europene ca urmare a aderării Austriei, Finlandei și Suediei (7);
Paragraf
Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 2689/95 al Consiliului din 17 noiembrie 1995 de instituire a unor măsuri speciale de încetare a raporturilor de muncă ale agenților temporari ai Comunităților Europene (8) ca urmare a aderării Austriei, Finlandei și Suediei,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
La articolul 2 din Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 se adaugă următoarele litere:
Paragraf
„(l)
Paragraf
beneficiarii indemnizației prevăzute în caz de încetare a raporturilor de muncă, la articolul 4 din Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 2274/87 (9);
Paragraf
(m)
Paragraf
beneficiarii indemnizației prevăzute în caz de încetare a raporturilor de muncă, la articolul 3 din Regulamentul (CEE) nr. 1857/89 (10);
Paragraf
(n)
Paragraf
beneficiarii indemnizației prevăzute în caz de încetare a raporturilor de muncă, la articolul 4 din Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 2688/95 (11);
Paragraf
(o)
Paragraf
beneficiarii indemnizației prevăzute în caz de încetare a raporturilor de muncă, la articolul 4 din Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 2689/95 (12);
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al ComunitățilorEuropene.
Paragraf
Acesta se aplică, în ceea ce privește fiecare dintre literele adăugate, de la data intrării în vigoare a fiecăruia dintre regulamentele menționate la articolul 1.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Luxemburg, 30 octombrie 1997.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
F. BODEN
Paragraf
(1) JO C 85, 17.3.1997, p. 175.
Paragraf
(2) Aviz emis la 11 noiembrie 1996.
Paragraf
(3) Aviz emis la 12 decembrie 1996.
Paragraf
(4) JO L 74, 27.3.1969, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 3163/94 (JO L 335, 23.12.1994, p. 6).
Paragraf
(5) JO L 209, 31.7.1987, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2168/89 (JO L 208, 20.7.1989, p. 4).
Paragraf
(6) JO L 181, 28.6.1989, p. 2.
Paragraf
(7) JO L 280, 23.11.1995, p. 1.
Paragraf
(8) JO L 280, 23.11.1995, p. 4.
Paragraf
(9) JO L 209, 31.7.1987, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 2168/89 (JO L 208, 20.7.1989, p. 4).
Paragraf
(10) JO L 181, 28.6.1989, p. 2.
Paragraf
(11) JO L 280, 23.11.1995, p. 1.
Paragraf
(12) JO L 280, 23.11.1995, p. 4.”