AcasăLegislație UE31997R0287

Regulamentul (CE) nr. 287/97 al Comisiei din 17 februarie 1997 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:17.02.1997
În vigoare din:12.03.1997
EUR-Lex
Paragraf
02/Volumul 09
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
264
Paragraf
31997R0287
Paragraf
L 048/5
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CE) NR. 287/97 AL COMISIEI
Paragraf
din 17 februarie 1997
Paragraf
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2493/96 al Comisiei (2), în special articolul 9,
Paragraf
întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate regulamentului menționat anterior, trebuie stabilite dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament;
Paragraf
întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugându-i subdiviziuni și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul schimburilor de mărfuri;
Paragraf
întrucât, pentru aplicarea regulilor generale menționate, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexa la prezentul regulament trebuie clasificate la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2, în conformitate cu explicațiile incluse în coloana 3;
Paragraf
întrucât dispozițiile prezentului regulament sunt conforme cu avizul Secției pentru Nomenclatura tarifară și statistică a Comitetului Codului Vamal,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă trebuie să fie clasificate în Nomenclatura Combinată la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2 a tabelului menționat.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 17 februarie 1997.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Mario MONTI
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 256, 7.9.1987, p. 1.
Paragraf
(2) JO L 338, 28.12.1996, p. 27.
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Descrierea mărfurilor
Paragraf
Clasificare
Paragraf
Cod NC
Paragraf
Explicație
Paragraf
(1)
Paragraf
(2)
Paragraf
(3)
Paragraf
1. Preparat alimentar, având următoarea compoziție:
Paragraf
grăsimi care provin din lapte: 74 % din greutate
Paragraf
praf de ouă integral: 5 % din greutate
Paragraf
oțet din vin: 4 % din greutate
Paragraf
sare: 1,5 % din greutate
Paragraf
apă: 15,5 % din greutate
Paragraf
Produsul se prezintă, în stare refrigerată, sub forma unui bloc gălbui și unsuros la atingere.
Paragraf
2106 90 98
Paragraf
Clasificarea este conformă cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 2 litera (b) de la capitolul 4, nota 1 litera (c) de la capitolul 15, precum și cu textul codurilor NC 2106, 2106 90 și 2106 90 98.
Paragraf
2. Produs tartinabil constând din 70-80 % grăsimi din lapte și 20-30 % grăsimi vegetale. În general, este ambalat pentru vânzarea cu amănuntul în pachete de 500 g.
Paragraf
Produsul poate fi obținut prin amestecarea untului (poziția 0405) cu grăsime vegetală (capitolul 15) sau prin baterea unui amestec de smântână (poziția 0401) și grăsime vegetală (capitolul 15).
Paragraf
2106 90 98
Paragraf
Clasificarea este conformă cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 2 litera (b) de la capitolul 4, nota 1 litera (c) de la capitolul 15, precum și cu textul codurilor NC 2106, 2106 90 și 2106 90 98.