Paragraf
04/Volumul 01
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
219
Paragraf
31987R1580
Paragraf
L 146/1
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CEE) NR. 1580/87 AL CONSILIULUI
Paragraf
din 2 iunie 1987
Paragraf
privind încheierea unui Acord între Comunitatea Economică Europeană și Guvernul Republicii Gambia cu privire la pescuitul în largul Gambiei și de adoptare a dispozițiilor de aplicare a acestuia
Paragraf
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,
Paragraf
având în vedere Actul de Aderare a Spaniei și a Portugaliei, în special articolul 155 alineatul (2) litera (b),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei (1),
Paragraf
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
Paragraf
întrucât Comunitatea și Gambia au negociat și parafat un acord privind pescuitul în largul Gambiei care prevede noi posibilități de pescuit pentru pescarii Comunității în apele în care Republica Gambia are suveranitate sau jurisdicție;
Paragraf
întrucât, în temeiul articolului 155 alineatul (2) litera (b) din Actul de aderare, Consiliul este obligat să determine procedurile corespunzătoare pentru a lua în considerare toate sau o parte din interesele Insulelor Canare atunci când adoptă decizii, de la caz la caz, în special ținând seama de încheierea acordurilor de pescuit cu țări terțe; întrucât trebuie stabilite respectivele proceduri în acest caz specific;
Paragraf
întrucât este în interesul Comunității să aprobe acest acord,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Guvernul Republicii Gambia cu privire la pescuitul în largul Gambiei se aprobă în numele Comunității.
Paragraf
Textul acordului se anexează la prezentul regulament.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Pentru a ține seama de interesele Insulelor Canare, acordul și, în măsura necesară pentru punerea sa în aplicare, dispozițiile politicii comune în domeniul pescuitului cu privire la conservarea și gestionarea resurselor piscicole se aplică și vaselor care navighează sub pavilionul Spaniei înregistrate în mod permanent în registrele autorităților competente la nivel local (registros de base) din Insulele Canare, după cum se definește în nota 6 din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 570/86 al Consiliului din 24 februarie 1986 cu privire la definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă în schimburile dintre teritoriul vamal al Comunității, Ceuta și Melilla și Insulele Canare (3).
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Președintele Consiliului procedează la notificarea prevăzută la articolul 17 din acord.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Luxemburg, 2 iunie 1987.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
Ph. MAYSTADT
Paragraf
(1) JO C 42, 20.2.1987, p. 10.
Paragraf
(2) Aviz adoptat la 15 mai 1987 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
Paragraf
(3) JO L 56, 1.3.1986, p. 1.