Paragraf
11/Volumul 04
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
160
Paragraf
31986D0277
Paragraf
L 181/1
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 12 iunie 1986
Paragraf
privind încheierea Protocolului la Convenția din 1979 privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi, cu privire la finanțarea pe termen lung a Programului comun de monitorizare continuă și evaluare a transportului poluanților atmosferici pe distanțe lungi în Europa (EMEP)
Paragraf
(86/277/CEE)
Paragraf
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 235,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei (1),
Paragraf
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
Paragraf
întrucât, prin Decizia 81/462/CEE (3), Comunitatea a aprobat Convenția privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi;
Paragraf
întrucât Programul comun de monitorizare continuă și evaluare a transportului poluanților atmosferici pe distanțe lungi în Europa (EMEP), care urmează a fi pus în aplicare potrivit convenției, este principala sursă de informații în legătură cu cantitățile emise și eventual transmise dincolo de granițele naționale;
Paragraf
întrucât, la 24 mai 1984, Comisia a fost autorizată să ia parte, în numele Comunității, la negocierile pentru protocolul la convenție privind finanțarea pe termen lung a EMEP;
Paragraf
întrucât negocierile s-au soldat cu adoptarea textului final al protocolului și cu stabilirea formulei de distribuire a costurilor pentru EMEP;
Paragraf
întrucât, potrivit aprobării Consiliului din data de 25 septembrie 1984, protocolul a fost semnat de Comunitate la 28 septembrie 1984, la cea de-a doua întrunire a organismului executiv al convenției,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă în numele Comunității Economice Europene Protocolul la Convenția din 1979 privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi, cu privire la finanțarea pe termen lung a Programului comun de monitorizare continuă și evaluare a transportului poluanților atmosferici pe distanțe lungi în Europa (EMEP).
Paragraf
Textul protocolului se anexează la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului depune actul de aprobare prevăzut la articolul 9 din protocol.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 12 iunie 1986.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
P. WINSEMIUS
Paragraf
(1) JO C 321, 13.12.1985, p. 5.
Paragraf
(2) JO C 88, 14.4.1986, p. 109.
Paragraf
(3) JO L 171, 27.6.1981, p. 11.