Paragraf
03/Volumul 04
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
218
Paragraf
31984D0309
Paragraf
L 154/36
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 8 mai 1984
Paragraf
privind punctul 2 din Acordurile de autolimitare referitoare la carnea de oaie, miel și capră între Comunitatea Economică Europeană și Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Islanda, Polonia, Uruguay și Iugoslavia
Paragraf
(84/309/CEE)
Paragraf
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 113,
Paragraf
având în vedere recomandarea Comisiei,
Paragraf
întrucât țările terțe care au încheiat un Acord de autolimitare cu Comunitatea Economică Europeană privind carnea de oaie, miel și capră sau oile și caprele vii s-au angajat prin schimburi de scrisori să limiteze numărul exporturilor spre anumite piețe comunitare considerate zone sensibile; întrucât, cu toate acestea, angajamentele respective expiră la 31 martie 1984;
Paragraf
întrucât condițiile care au stat la baza recunoașterii acestor zone ca zone sensibile nu s-au modificat; întrucât ar trebui, prin urmare, să se prevadă prelungirea acordurilor privind limitările la export spre aceste zone;
Paragraf
întrucât Comisia a purtat negocieri în acest sens în Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Islanda, Polonia, Uruguay și Iugoslavia; întrucât aceste negocieri au dus la parafarea unui acord cu fiecare dintre aceste țări,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
(1) Se aprobă, în numele Comunității Economice Europene, schimburile de scrisori privind punctul 2 din Acordurile de autolimitare referitoare la carnea de oaie, miel și capră cu următoarele țări:
Paragraf
Austria;
Paragraf
Bulgaria;
Paragraf
Cehoslovacia;
Paragraf
Ungaria;
Paragraf
Islanda;
Paragraf
Polonia;
Paragraf
Uruguay;
Paragraf
Iugoslavia.
Paragraf
(2) Textele schimburilor de scrisori se anexează la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să numească persoana împuternicită să semneze schimburile de scrisori prin care Comunitatea își asumă obligații.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 8 mai 1984.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
M. ROCARD