Paragraf
03/Volumul 03
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
191
Paragraf
31980D0461
Paragraf
L 111/17
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 22 aprilie 1980
Paragraf
privind încheierea acordului între Comunitatea Economică Europeană și Canada negociat în conformitate cu articolul XXVIII din GATT în ceea ce privește anumite produse din sectorul fructelor și legumelor
Paragraf
(80/461/CEE)
Paragraf
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 113,
Paragraf
având în vedere recomandarea Comisiei,
Paragraf
întrucât Canada, pe baza articolului XXVIII din Acordul general pentru tarife și comerț (GATT), și-a anunțat intenția de a modifica concesiile tarifare pentru anumite produse al căror principal furnizor este Comunitatea Economică Europeană;
Paragraf
întrucât Comisia s-a angajat în negocieri cu Canada în conformitate cu articolul XXVIII din GATT; întrucât Comisia a ajuns la un acord satisfăcător cu această țară,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Canada, negociat în conformitate cu articolul XXVIII din GATT în ceea ce privește anumite produse din sectorul fructelor și legumelor, este aprobat în numele Comunității.
Paragraf
Textul acordului este anexat la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să numească persoana împuternicită să semneze acordul prin care Comunitatea își asumă obligații.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Rezultatul negocierilor este notificat părților contractante ale GATT.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 22 aprilie 1980.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
G. ZAMBERLETTI
Paragraf
ACORD
Paragraf
între Comunitatea Economică Europeană și Canada negociat în conformitate cu articolul XXVIII din GATT în ceea ce privește anumite produse din sectorul fructelor și legumelor
Paragraf
Documentele din anexă conțin rezultatele negocierilor între delegația Canadei și Comisia Comunităților Europene pe baza articolului XXVIII din GATT în vederea modificării concesiilor prevăzute în lista V „Canada”.
Paragraf
În numele delegației Comisiei Comunităților Europene
Paragraf
În numele delegației Canadei
Paragraf
Negocieri privind lista V „Canada”
Paragraf
Domnul Olivier Long,
Paragraf
Director general,
Paragraf
Secretariatul GATT,
Paragraf
Centrul William Rappard,
Paragraf
rue de Lausanne, 154,
Paragraf
CH – 1211 Geneva
Paragraf
Delegația Canadei și Comisia Comunităților Europene au încheiat negocierile în conformitate cu articolul XXVIII în vederea modificării concesiilor prevăzute în lista V „Canada” după cum decurge din raportul prezentat în anexă.
Paragraf
În numele delegației Comisiei Comunităților Europene
Paragraf
În numele delegației Canadei
Paragraf
Rezultatele negocierilor între Canada și Comunitățile Europene în conformitate cu articolul XXVIII în vederea modificării concesiilor prevăzute în lista V „Canada”
Paragraf
Modificări în lista V „Canada”
Paragraf
Notă
Paragraf
Concesiile enumerate în anexa A se vor înlocui cu cele menționate în anexa B. Cu excepția unei indicații contrare, fiecare produs menționat în anexa B conferă Comunităților Europene drepturile de negociere inițiale.
Paragraf
ANEXA A
Paragraf
Numere tarifare
Paragraf
Denumirile mărfurilor
Paragraf
Procentul drepturilor consolidate în lista actuală
Paragraf
2400-1
Paragraf
Cicoare în stare naturală sau proaspătă … (livra)
Paragraf
Scutire
Paragraf
3905-1
Paragraf
Amidon de cartofi și făină de cartofi … (livra)
Paragraf
1,5 cts
Paragraf
8400-1
Paragraf
Ceapă mică și ceapă eșalotă, în stare naturală …
Paragraf
15 %
Paragraf
8505-1
Paragraf
Ciuperci conservate, nedenumite în altă parte …
Paragraf
12,5 %
Paragraf
Legume preparate, în cutii ermetice sau alte recipiente ermetice, masa impozabilă trebuind să cuprindă masa recipientelor:
Paragraf
8904-1
Paragraf
Mazăre … (livra)
Paragraf
1,5 cts
Paragraf
8905-1
Paragraf
Tomate … (livra)
Paragraf
2 cts
Paragraf
8905-2
Paragraf
Pastă de tomate … (livra)
Paragraf
1,5 cts
Paragraf
8906-1
Paragraf
nedenumite în altă parte …
Paragraf
15 %
Paragraf
10525-2
Paragraf
Pepeni galbeni, marinați sau conservați în sare, în saramură, în ulei sau în orice alt fel, nedenumiți în altă parte …
Paragraf
15 %
Paragraf
10530-1
Paragraf
Jeleuri, dulcețuri, marmelade, paste de fructe și mincemeats condensate … (livra)
Paragraf
3 cts
Paragraf
10550-1
Paragraf
Pepeni verzi pentru conserve (Zucca melon), curățați de coajă sau tăiați, conservați în gaz sulfuros sau în saramură, înainte de a fi introduși în produse canadiene …
Paragraf
5 %
Paragraf
Sucuri de fructe și siropuri de fructe, nedenumite, și anume:
Paragraf
15201-1
Paragraf
Suc de lămâie …
Paragraf
5 %
Paragraf
ANEXA B
Paragraf
Numere tarifare
Paragraf
Denumirile mărfurilor
Paragraf
Procentul drepturilor ce urmează să fie consolidate
Paragraf
ex 825-1
Paragraf
Melci în cutii de conserve (Genus Helix) …
Paragraf
7,5 %
Paragraf
2400-1
Paragraf
Rădăcini de cicoare în stare naturală sau proaspete cu sau fără frunze … (livra)
Paragraf
Scutire
Paragraf
6600-1
Paragraf
Biscuiți dulci …
Paragraf
11 %
Paragraf
6605-1
Paragraf
Biscuiți, îndulciți sau nu, evaluați la cel puțin 20 cenți pe livră, valoare care se calculează pentru masa netă și trebuie să cuprindă valoarea ambalajului obișnuit pe unitate de produs …
Paragraf
11 %
Paragraf
6700-1
Paragraf
Macaroane și fidea fără ouă, nici alte ingrediente … (100 livre)
Paragraf
20 cts
Paragraf
8400-1
Paragraf
Ceapă mică, masa impozabilă trebuie să cuprindă masa ambalajului … (livra)
Paragraf
3 cts dar cu un minim de 15 %
Paragraf
Legume preparate, în cutii ermetice sau alte recipiente ermetice, nedenumite în altă parte:
Paragraf
8902-1
Paragraf
Morcovi tineri …
Paragraf
17,5 %
Paragraf
8903-1
Paragraf
Fasole, fiartă …
Paragraf
10 %
Paragraf
8907-1
Paragraf
nedenumite în altă parte …
Paragraf
12,5 %
Paragraf
8905-1
Paragraf
Tomate …
Paragraf
13,6 %
Paragraf
8915-1
Paragraf
Pastă de tomate …
Paragraf
13,6 %
Paragraf
9025-2
Paragraf
Pastă de ficat cu trufe …
Paragraf
5 %
Paragraf
Cartofi transformați, conservați sau preparați în alt fel și produse din cartofi, inclusiv amidon din cartofi și făină de cartofi, în cutii ermetice sau alte recipiente ermetice sau nu:
Paragraf
9036-1
Paragraf
nedenumite în altă parte …
Paragraf
12,5 %
Paragraf
Ciuperci transformate, conservate sau preparate în alt fel, în cutii ermetice sau alte recipiente ermetice sau nu:
Paragraf
9061-1
Paragraf
nedenumite în altă parte …
Paragraf
20 %
Paragraf
Fructe marinate sau conservate în sare, în saramură, ulei, oțet sau acid acetic sau în gaz sulfuros sau în alți agenți conservanți similari, în cutii ermetice sau alte recipiente ermetice sau nu; fructe marinate sau conservate în orice alt fel, nedenumite în altă parte:
Paragraf
10521-1
Paragraf
Pepeni galbeni …
Paragraf
Scutire
Paragraf
Jeleuri, dulcețuri, marmelade: paste de fructe și mincemeats condensate:
Paragraf
10530-1
Paragraf
nedenumite în altă parte …
Paragraf
10 %
Paragraf
10531-1
Paragraf
Dulceață de căpșuni care conține sau nu pectină …
Paragraf
15 %
Paragraf
Sucuri de fructe nedenumite în altă parte, reconstituite sau nu, concentrate sau nu și siropuri de fructe nedenumite în altă parte:
Paragraf
10651-1
Paragraf
Suc de lămâie …
Paragraf
Scutire
Paragraf
14100-2
Paragraf
Cremă sau pastă de castane, îndulcită sau nu …
Paragraf
Scutire
Paragraf
16205-1
Paragraf
Vermut, vinuri aperitiv sau întăritoare cu o tărie alcoolică de maxim 32 %, importate în butoaie sau în butelii … (galonul)
Paragraf
15 cts
Paragraf
Șampanie și orice alte vinuri spumoase:
Paragraf
16505-1
Paragraf
Țuică de pere, produs al fermentației perelor … (galonul)
Paragraf
$1,50