AcasăLegislație UE31978L0387

Prima Directivă 78/387/CEE a Comisiei din 18 aprilie 1978 de modificare a anexelor Directivei 66/402/CEE privind comercializarea semințelor de cereale

În vigoare
Tip:Directivă
Publicat:18.04.1978
În vigoare din:21.04.1978
EUR-Lex
Paragraf
03/Volumul 02
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
315
Paragraf
31978L0387
Paragraf
L 113/13
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
PRIMA DIRECTIVĂ 78/387/CEE A COMISIEI
Paragraf
din 18 aprilie 1978
Paragraf
de modificare a anexelor Directivei 66/402/CEE privind comercializarea semințelor de cereale
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 66/402/CEE a Consiliului din 14 iunie 1966 privind comercializarea semințelor de cereale (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 78/55/CEE (2), în special articolul 21a,
Paragraf
întrucât, datorită evoluției cunoștințelor științifice și tehnice, anexele I, II și III din directiva menționată anterior trebuie modificate, din motivele expuse mai jos;
Paragraf
întrucât este necesar să se adapteze condițiile pentru certificarea semințelor de porumb la sistemele internaționale în vigoare pentru certificarea soiurilor de semințe;
Paragraf
întrucât, pentru a se îmbunătăți calitatea semințelor, trebuie stabilite condiții cu privire la culturile premergătoare;
Paragraf
întrucât, pentru îmbunătățirea valorii genetice a semințelor, trebuie stabilite standarde de puritate a soiului pe care trebuie să le respecte culturile din anumite alte specii;
Paragraf
întrucât anumite standarde pe care trebuie să le respecte semințele de orez trebuie adaptate la standardele de calitate atinse în mod obișnuit;
Paragraf
întrucât anumite măsuri trebuie modificate în vederea respectării condițiilor de examinare oficială a semințelor, efectuată conform metodelor internaționale în uz;
Paragraf
întrucât nu a fost posibil în situația actuală să se prevadă, în interiorul Comunității, o armonizare completă a condițiilor referitoare la prezența Avena fatua; întrucât, cu toate acestea, înainte de 1 iulie 1983, trebuie efectuat un test pentru a da un caracter mai riguros condițiilor prevăzute în domeniu de Directiva 66/402/CEE, în vederea realizării unei armonizări complete;
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru semințe și material de înmulțire în agricultură, horticultură și silvicultură,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Directiva 66/402/CEE se modifică după cum urmează:
Paragraf
Textul din anexa I se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
CONDIȚII PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ CULTURA
Paragraf
1. Culturile premergătoare din câmpul de producție nu au fost incompatibile cu producția de semințe din specia și din soiul culturii, iar câmpul de producție este suficient de liber de astfel de plante obținute din culturi precedente.
Paragraf
2. Cultura respectă următoarele standarde în ceea ce privește distanțele față de surse învecinate de polen care pot determina o polenizare străină nedorită:
Paragraf
(în m)
Paragraf
Cultura
Paragraf
Distanțe minime
Paragraf
Phalaris canariensis, Secale cereale:
Paragraf
pentru producția de semințe de bază
Paragraf
300 m
Paragraf
pentru producția de semințe certificate
Paragraf
250 m
Paragraf
Zea mays
Paragraf
200 m
Paragraf
Aceste distanțe pot să nu fie respectate, dacă există o protecție suficientă împotriva oricărei polenizări străine nedorite.
Paragraf
3. Cultura are o identitate și o puritate a soiului suficiente sau, în cazul culturii unei linii consangvinizate de Zea mays, o identitate și o puritate suficiente în ceea ce privește caracteristicile sale.
Paragraf
Pentru producția de semințe din soiuri hibride de Zea mays, dispozițiile menționate anterior se aplică, de asemenea, caracteristicilor componentelor, inclusiv sterilitatea bărbătească sau restaurarea fertilității.
Paragraf
Culturile de Phalaris canariensis, Secale cereale și Zea mays respectă în special standardele și celelalte condiții de mai jos:
Paragraf
Phalaris canariensis și Secale cereale:
Paragraf
Numărul de plante din cultură care pot fi recunoscute în mod evident ca neconforme cu soiul nu trebuie să depășească:
Paragraf
1 la 30 m2, pentru semințele de bază;
Paragraf
1 la 10 m2, pentru semințele certificate.
Paragraf
Zea mays:
Paragraf
(a)
Paragraf
numeric, procentul de plante care pot fi recunoscute în mod evident ca neconforme cu soiul, cu linia consangvinizată sau cu componenta, nu trebuie să depășească:
Paragraf
(aa)
Paragraf
pentru producția de semințe de bază:
Paragraf
(i)
Paragraf
linii consangvinizate: 0,1 %;
Paragraf
(ii)
Paragraf
hibrizi simpli, pentru fiecare componentă: 0,1 %;
Paragraf
(iii)
Paragraf
soiuri cu polenizare liberă: 0,5 %;
Paragraf
(bb)
Paragraf
pentru producția de semințe certificate:
Paragraf
(i)
Paragraf
componente din soiuri hibride:
Paragraf
linie consangvinizată: 0,2 %;
Paragraf
hibrid simplu: 0,2 %;
Paragraf
soi cu polenizare liberă: 1,0 %;
Paragraf
(ii)
Paragraf
soiuri cu polenizare liberă: 1,0 %;
Paragraf
(b)
Paragraf
pentru producția de semințe din soiuri hibride, trebuie respectate standardele și condițiile următoare:
Paragraf
(aa)
Paragraf
plantele componentei bărbătești emit suficient polen în perioada de înflorire a plantelor componentei femeiești;
Paragraf
(bb)
Paragraf
dacă este cazul, se efectuează castrarea;
Paragraf
(cc)
Paragraf
dacă 5 % sau mai mult din plantele componentei femeiești prezintă stigmate receptive, procentul de plante ale acestei componente care au emis sau emit polen nu trebuie să depășească:
Paragraf
1 %, la o inspecție oficială în câmp;
Paragraf
2 %, pentru totalul inspecțiilor oficiale în câmp.
Paragraf
Se consideră că plantele au emis sau emit polen, dacă pe o lungime de cel puțin 50 mm de la axul principal al unei panicule sau al ramificațiilor acesteia anterele au ieșit din glume și au emis sau emit polen.
Paragraf
4. Prezența organismelor dăunătoare care reduc valoarea de utilizare a semințelor, în special a Ustilagineae, nu este tolerată decât în limita cea mai redusă posibil.
Paragraf
5. Respectarea standardelor sau a celorlalte condiții menționate se verifică în cursul inspecțiilor oficiale în câmp.
Paragraf
Inspecțiile în câmp se efectuează în următoarele condiții:
Paragraf
Starea culturală și etapa de dezvoltare a culturii trebuie să permită o examinare satisfăcătoare.
Paragraf
Numărul de inspecții în câmp trebuie să fie de cel puțin:
Paragraf
(a)
Paragraf
pentru Avena sativa, Hordeum distichum, Hordeum polystichum, Oryza sativa, Phalaris canariensis, Triticum aestivum, Triticum durum, Triticum spelta și Secale cereale: 1;
Paragraf
(b)
Paragraf
pentru Zea mays în perioada de înflorire:
Paragraf
(aa)
Paragraf
soiuri cu polenizare liberă: 1;
Paragraf
(bb)
Paragraf
linii consangvinizate sau hibrizi: 3.
Paragraf
Atunci când cultura premergătoare din același an sau din anul precedent este o cultură de Zea mays, se efectuează cel puțin o inspecție specială în câmp pentru a verifica respectarea condițiilor prevăzute la punctul 1 din prezenta anexă.
Paragraf
Dimensiunea, numărul și distribuția sondajelor elementare pentru verificarea respectării condițiilor prevăzute în prezenta anexă se stabilesc în conformitate cu metodele corespunzătoare.
Paragraf
Textul din anexa II se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
CONDIȚII PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ SEMINȚELE
Paragraf
1. Semințele au o identitate și o puritate a soiului suficiente sau, în cazul semințelor dintr-o linie consangvinizată de Zea mays, o identitate și o puritate suficiente în ceea ce privește caracteristicile sale. Pentru semințele din soiuri hibride Zea mays, dispozițiile menționate se aplică, de asemenea, caracteristicilor componentelor.
Paragraf
Semințele din speciile menționate respectă în special standardele și condițiile următoare:
Paragraf
Avena sativa, Hordeum distichum, Hordeum polystichum, Oryza sativa, Triticum aestivum, Triticum durum și Triticum spelta:
Paragraf
Categoria
Paragraf
Puritatea minimă a soiului (%)
Paragraf
Semințe de bază
Paragraf
99,9
Paragraf
Semințe certificate, prima generație
Paragraf
99,7
Paragraf
Semințe certificate, a doua generație
Paragraf
99,0
Paragraf
Puritatea minimă a soiului este controlată în special în cursul inspecțiilor în câmp efectuate în condițiile prevăzute în anexa I.
Paragraf
Zea mays:
Paragraf
Dacă pentru producția de semințe certificate din soiuri hibride s-a utilizat o componentă femeiască bărbătesc-sterilă și o componentă bărbătească ce nu restaurează fertilitatea bărbătească, semințele trebuie obținute:
Paragraf
fie prin amestec de loturi de semințe, în proporții specifice soiului, produse, pe de o parte, prin utilizarea unei componente femeiești bărbătesc-sterile și, pe de altă parte, a unei componente femeiești bărbătesc-fertile;
Paragraf
fie prin cultura unor componente femeiești bărbătesc-sterile și femeiești bărbătesc-fertile, în proporții specifice soiului. Proporțiile între cele două componente sunt controlate în cursul inspecțiilor în câmp efectuate conform condițiilor prevăzute în anexa I.
Paragraf
2. Semințele respectă standardele și condițiile de mai jos în ceea ce privește capacitatea germinativă, puritatea specifică și conținutul de semințe din alte specii de plante:
Paragraf
Tabel:
Paragraf
Specii și categorii
Paragraf
Capacitate germinativă minimă
Paragraf
(% din semințe pure)
Paragraf
Puritate minimă specifică
Paragraf
(% din greutate)
Paragraf
Conținutul maxim numeric de semințe din alte specii de plante, inclusiv semințe roșii de Oryza sativa, într-un eșantion cu greutatea prevăzută la anexa III coloana 4
Paragraf
(total per coloană)
Paragraf
Alte specii de plante (a)
Paragraf
Semințe roșii de Oryza sativa
Paragraf
Alte specii de cereale
Paragraf
Specii de plante, altele decât cereale
Paragraf
Avena fatua, Avena sterilis, Avena ludoviciana, Lolium temulentum
Paragraf
Raphanus raphanistrum, Agrostemma githago
Paragraf
Panicum spp.
Paragraf
Avena sativa, Hordeum distichum, Hordeum polystichum, Triticum aestivum, Triticum durum, Triticum spelta:
Paragraf
semințe de bază
Paragraf
1 (b)
Paragraf
0 (c)
Paragraf
semințe certificate din prima generație și din a doua generație
Paragraf
0 (c)
Paragraf
Phalaris canariensis:
Paragraf
semințe de bază
Paragraf
1 (b)
Paragraf
0 (c)
Paragraf
semințe certificate
Paragraf
0 (c)
Paragraf
Oryza sativa:
Paragraf
semințe de bază
Paragraf
semințe certificate din prima generație
Paragraf
semințe certificate din a doua generație
Paragraf
Secale cereale:
Paragraf
semințe de bază
Paragraf
1 (b)
Paragraf
0 (c)
Paragraf
semințe certificate
Paragraf
0 (c)
Paragraf
Zea mays
Paragraf
Standarde și alte condiții aplicabile în cazul în care se face trimitere la acestea în tabelul de la punctul 2 (A) din prezenta anexă:
Paragraf
(a)
Paragraf
Conținutul maxim de semințe menționat în coloana 4 se referă, de asemenea, la semințele din speciile menționate în coloanele 5-10.
Paragraf
(b)
Paragraf
O a doua sămânță nu este considerată impuritate dacă un al doilea eșantion de aceeași greutate nu conține semințe din alte specii de cereale.
Paragraf
(c)
Paragraf
Prezența unei semințe de Avena fatua, Avena sterilis, Avena ludoviciana sau Lolium temulentum într-un eșantion cu greutatea prevăzută nu este considerată impuritate dacă un al doilea eșantion cu aceeași greutate nu conține semințe din aceste specii.
Paragraf
3. Prezența organismelor dăunătoare care reduc valoarea de utilizare a semințelor nu este tolerată decât în limita cea mai scăzută posibil.
Paragraf
Semințele respectă în special următoarele standarde:
Paragraf
Categorie
Paragraf
Claviceps purpurea
Paragraf
(număr maxim de scleroți sau de fragmente de scleroți într-un eșantion cu greutatea prevăzută în anexa III coloana 4)
Paragraf
Semințe de bază
Paragraf
Semințe certificate
Paragraf
Textul din anexa III se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
GREUTĂȚILE LOTURILOR ȘI ALE EȘANTIOANELOR
Paragraf
Specii
Paragraf
Greutatea maximă a unui lot
Paragraf
(tone)
Paragraf
Greutatea minimă a unui eșantion prelevat dintr-un lot
Paragraf
(grame)
Paragraf
Greutatea eșantionului pentru numărările prevăzute în anexa II punctul 2 (A) coloanele 4-10 și în anexa II punctul 3
Paragraf
(grame)
Paragraf
Avena sativa, Hordeum distichum, Hordeum polystichum, Triticum aestivum, Triticum durum, Triticum spelta, Secale cereale
Paragraf
1 000
Paragraf
500
Paragraf
Phalaris canariensis
Paragraf
400
Paragraf
200
Paragraf
Oryza sativa
Paragraf
500
Paragraf
500
Paragraf
Zea mays, semințe de bază din linii consangvinizate
Paragraf
250
Paragraf
250
Paragraf
Zea mays, semințe de bază, altele decât din liniile consangvinizate și semințe certificate
Paragraf
1 000
Paragraf
1 000
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 iulie 1980 cel târziu.
Paragraf
(2) Statele membre se asigură că semințele de cereale nu sunt supuse nici unei restricții de comercializare prin aplicarea prezentei directive la date diferite, conform literei (a).
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 18 aprilie 1978.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Finn GUNDELACH
Paragraf
Vicepreședinte
Paragraf
(1) JO 125, 11.7.1966, p. 2309/66.
Paragraf
(2) JO L 16, 20.1.1978, p. 23.