Paragraf
01/Volumul 01
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
31968D0359
Paragraf
L 257/1
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 15 octombrie 1968
Paragraf
de aplicare, în raport cu departamentele franceze de peste mări, a articolelor 48 și 49 din tratat
Paragraf
(68/359/CEE)
Paragraf
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 227 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
întrucât, în temeiul articolului 227 alineatul (2) al doilea paragraf, este de competența Consiliului să determine condițiile de aplicare, în raport cu departamentele franceze de peste mări, a dispozițiilor tratatului care nu sunt enumerate la alineatul (2) primul paragraf din articolul în cauză și, în special, a dispozițiilor articolelor 48 și 49 din tratat;
Paragraf
întrucât libera circulație a lucrătorilor este de natură să favorizeze dezvoltarea economică și socială a acestor departamente,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Articolele 48 și 49 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și dispozițiile adoptate în temeiul acestor articole se aplică departamentelor franceze de peste mări.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene la capitolul „Legislație I”. Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 15 octombrie 1968.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
G. SEDATI