Document UE

1.Domeniu și aplicare

2.Abrevieri

3.Definiții

Figura 1

Figura 2

Figura 3

Figura 4

Figura 5

4.Cerere de omologare

5.Omologare

6.Cerințe generale

6.1.Cerințe de conformitate

6.2.Facilitarea încercărilor cu PEMS

6.3.Selectarea vehiculelor pentru încercările PEMS

6.4.Validarea unei familii de încercări PEMS

6.5.Raportarea pentru omologarea de tip

6.6.Cerințe referitoare la rotunjiri:

7.Cerințe de performanță pentru instrumente

8.Condiții de încercare

8.1.Condiții ambientale

8.2.Condițiile dinamice ale cursei

8.3.Starea și funcționarea vehiculului

8.5.Uleiul lubrifiant, combustibilul și reactivul

9.Procedura de încercare

9,1.Tipuri de clase de viteză

9.2.Cotele de distanță necesare pentru clasele de viteză ale cursei

9.3.Încercarea RDE care trebuie efectuată

9.4.Alte cerințe privind cursa

9.5.Conformitatea instrumentelor software

10.Analiza datelor de încercare

Figura 6

11.Modificări și extinderi ale omologării de tip

12.Conformitatea producției

13.Sancțiuni în cazul neconformității producției

14.Încetarea definitivă a producției

15.Dispoziții tranzitorii și speciale

16.Denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare, precum și ale autorităților de omologare de tip

ANEXA 1Caracteristicile motorului și ale vehiculului și informații privind desfășurarea încercărilor

ANEXA 1

Caracteristicile motorului și ale vehiculului și informații privind desfășurarea încercărilor

Autoritatea și producătorul vehiculului păstrează o listă a tipurilor de vehicule în ceea ce privește emisiile astfel cum sunt definite în Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP care fac parte dintr-o anumită familie de încercări PEMS pe baza numerelor de omologare de tip în ceea ce privește emisiile sau pe baza unor informații echivalente. Pentru fiecare tip de emisie, trebuie furnizate de asemenea toate combinațiile corespunzătoare de numere de omologare de tip ale vehiculelor sau de informații, tipuri, variante sau versiuni echivalente.

Autoritatea și producătorul vehiculului păstrează o listă a tipurilor de vehicule în ceea ce privește emisiile selectate pentru încercarea PEMS în vederea validării unei familii de încercări PEMS, în conformitate cu punctul 6.4 din prezentul regulament, care trebuie să furnizeze informațiile necesare cu privire la modul în care sunt acoperite criteriile de selectare de la punctul 6.4.3 din prezentul regulament. Această listă indică, de asemenea, dacă dispozițiile de la punctul 6.4.1.3 din prezentul regulament au fost aplicate pentru o anumită încercare PEMS.

Următoarele informații trebuie să fie furnizate, după caz, în trei exemplare și să fie însoțite de o listă a elementelor incluse.

În cazul în care sunt furnizate și schițe, acestea trebuie să fie la scară corespunzătoare și să prezinte detalii suficiente. Schițele trebuie prezentate în format A4 sau pliate la formatul respectiv. Fotografiile, dacă există, trebuie să fie suficient de detaliate.

În cazul în care sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate sunt dotate cu comenzi electronice, trebuie furnizate informații adecvate privind performanțele acestora.

În cazul în care toate vehiculele incluse în omologarea în temeiul prezentului regulament sunt de asemenea omologate în temeiul Regulamentului ONU nr. 154:

În cazul în care orice vehicule incluse în omologarea în temeiul prezentului regulament nu sunt omologate în temeiul Regulamentului ONU nr. 154:

ANEXA 2Comunicare

ANEXA 2

Comunicare

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

unui tip de vehicul în ceea ce privește emisiile generate în condiții reale de conducere, în temeiul Regulamentului ONU nr. 168

Omologarea nr. …

Motivul extinderii: …

SECȚIUNEA I

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

Tip: …

Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), dacă este (sunt) disponibilă (disponibile) …

Dacă mijloacele de identificare conțin caractere care nu sunt relevante pentru descrierea vehiculului, a tipurilor de componente sau a unităților tehnice separate care fac obiectul acestui document informativ, aceste caractere sunt reprezentate în documentație de către simbolul ? (e.g. ABC??123??).

Amplasamentul marcajului respectiv: …

Astfel cum sunt definite în Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3.), document ECE/TRANS/WP.29/78/Rev.6, paragraful 2. – www.unece.org/trans/main/wp29/wp29wgs/wp29gen/wp29resolutions.html.

Denumirea și adresa producătorului: …

Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: …

Denumirea și adresa reprezentantului producătorului, dacă este cazul: …

Observații: …

SECȚIUNEA II

Informații suplimentare (dacă este cazul):

Serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor: …

Datele raportului privind încercarea RDE: …

Numărul procesului verbal de încercare: …

Eventuale observații:

Locul: …

Data: …

Semnătura: …

ANEXA 3Amplasamentul mărcii de omologare

ANEXA 3

Amplasamentul mărcii de omologare

În marca de omologare eliberată și aplicată pe un vehicul în conformitate cu punctul 5. din prezentul regulament, numărul de omologare de tip trebuie să fie însoțit de un caracter alfanumeric care să reflecte nivelul la care se limitează omologarea.

În prezenta anexă este ilustrată structura acestei mărci de omologare și este prezentat un exemplu de alcătuire.

Desenul schematic de mai jos prezintă aspectul general, proporțiile și componentele marcajului. Sunt explicitate semnificațiile numerelor și literelor și se fac trimiteri la sursele pentru determinarea alternativelor corespunzătoare fiecărui caz de omologare.

Numărul țării în conformitate cu nota de subsol de la punctul 5.4.1. din prezentul regulament.

a = 8 mm (minim)

Schema de mai jos prezintă un exemplu practic al modului în care ar trebui alcătuită marca de omologare.

Marca de omologare de mai sus aplicată pe un vehicul în conformitate cu punctul 5 din prezentul regulament indică faptul că tipul de vehicul în cauză a fost omologat în Regatul Unit (E 11), în temeiul Regulamentului ONU nr. 168, cu numărul de omologare 2439, astfel cum este definit în secțiunea 3 de la punctul 5.2.1. Marca de omologare indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele prezentului regulament, modificat prin seria 01 de amendamente. În plus, codul însoțitor (1A) indică faptul că vehiculul este omologat la nivelul 1A (Europa).

ANEXA 4Procedură de încercare pentru controlul emisiilor vehiculelor cu ajutorul unui sistem portabil de măsurare a emisiilor (PEMS)

ANEXA 4

Procedură de încercare pentru controlul emisiilor vehiculelor cu ajutorul unui sistem portabil de măsurare a emisiilor (PEMS)

Introducere

Prezenta anexă descrie procedura de încercare pentru a determina emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale cu ajutorul unui sistem portabil de măsurare a emisiilor.

Simboluri, parametri și unități de măsură

Cerințe generale

PEMS

Încercarea se efectuează cu un PEMS alcătuit din componentele menționate la punctele 3.1.1-3.1.5. Dacă este cazul, se poate stabili o legătură cu ECU a vehiculului pentru a determina parametrii relevanți ai vehiculului și ai motorului în cauză, astfel cum se specifică la punctul 3.2.

Analizoare pentru a determina concentrația de poluanți din gazele de evacuare.

Unul sau mai multe instrumente sau senzori de măsurare sau determinare a debitului masic al gazelor de evacuare.

Un receptor GNSS pentru a determina poziția, altitudinea și viteza vehiculului.

Dacă este cazul, senzorii și alte dispozitive care nu fac parte din vehicul, de exemplu pentru măsurarea temperaturii ambiante, a umidității relative și a presiunii aerului.

O sursă de energie independentă de cea a puterii vehiculului pentru alimentarea PEMS.

Parametri de încercare

După cum se specifică în tabelul A4/1, parametrii de încercare se măsoară la o frecvență constantă de cel puțin 1,0 Hz și se raportează în conformitate cu cerințele de la punctul 10 din anexa 7 la o frecvență de eșantionare de 1,0 Hz. Dacă se obțin parametri ECU, aceștia pot fi obținuți la o frecvență substanțial mai mare, dar rata de înregistrare trebuie să fie de 1,0 Hz. Analizoarele, instrumentele de măsurare a debitului și senzorii PEMS trebuie să respecte cerințele stabilite în anexele 5 și 6.

Instalarea PEMS

Considerații generale:

Instalarea PEMS se efectuează în conformitate cu instrucțiunile producătorului PEMS și cu normele de sănătate și de siguranță la nivel local. Atunci când este instalat PEMS în interiorul vehiculului, vehiculul trebuie să fie echipat cu monitoare de gaz sau sisteme de avertizare pentru gazele periculoase (de exemplu, CO). PEMS trebuie să fie instalat astfel încât, în timpul încercării, să se reducă la minimum interferențele electromagnetice, precum și expunerea la șocuri, vibrații, praf și variațiile de temperatură. Instalarea și funcționarea PEMS trebuie de așa natură încât să se reducă la minimum pierderile de căldură. Instalarea și funcționarea PEMS nu trebuie să modifice natura gazelor de evacuare și nici să crească în mod nejustificat lungimea conductei de evacuare. Pentru a se evita formarea de particule, conectorii trebuie să fie stabili din punct de vedere termic la temperaturile gazelor de evacuare preconizate în timpul încercării. Se recomandă să se evite utilizarea de racorduri din elastomeri pentru a face legătura între punctul de ieșire al gazelor de evacuare și tubul de racordare. Racordurile din elastomeri, dacă sunt utilizate, nu trebuie să intre în contact cu gazele de evacuare, pentru a se evita artefactele. În cazul în care încercarea efectuată cu ajutorul racordurilor din elastomeri nu reușește, încercarea trebuie repetată fără a se utiliza racorduri din elastomeri.

Contrapresiunea admisă

Instalarea și funcționarea sondelor de prelevare ale PEMS nu trebuie să crească în mod nejustificat presiunea statică în conducta de evacuare într-un mod care poate influența reprezentativitatea măsurătorilor. Astfel, se recomandă să se instaleze o singură sondă de prelevare în același plan. Dacă este fezabil din punct de vedere tehnic, orice prelungire menită să faciliteze prelevarea de eșantioane sau să facă legătura cu debitmetrul masic pentru gazele de evacuare trebuie să aibă o arie a secțiunii transversale mai mare sau egală cu cea a conductei de evacuare.

Debitmetru masic pentru gazele de evacuare

De fiecare dată când este utilizat, debitmetrul masic pentru gazele de evacuare se atașează la conducta (conductele) de evacuare a (ale) vehiculului în conformitate cu recomandările producătorului EFM. Intervalul de măsurare al EFM corespunde intervalului debitului masic al gazelor de evacuare preconizat în timpul încercării. Se recomandă selectarea EFM astfel încât debitul maxim preconizat în timpul încercării să atingă cel puțin 75 % din gama completă EFM, dar să nu o depășească. Instalarea EFM și a oricărui adaptor sau racord la conducta de evacuare nu trebuie să afecteze negativ funcționarea motorului sau a sistemului de posttratare a gazelor de evacuare. Este necesar ca în amonte și în aval de elementul de măsurare a debitului să existe o porțiune de conductă în linie dreaptă egală cu cel puțin patru diametre de conductă sau cu 150 mm, reținându-se valoarea cea mai mare. Atunci când se încearcă un motor cu mai mulți cilindri echipat cu o galerie de evacuare ramificată, se recomandă poziționarea debitmetrului masic pentru gazele de evacuare în aval de locul în care se combină galeriile și mărirea în mod corespunzător a secțiunii transversale a conductelor, pentru a dispune de o arie a secțiunii transversale echivalentă cu cea din care se face prelevarea sau mai mare decât aceasta. În cazul în care acest lucru nu este posibil, trebuie efectuată măsurarea debitului gazelor de evacuare cu mai multe debitmetre masice pentru gazele de evacuare. Marea varietate de configurații și dimensiuni ale conductelor de evacuare și debite masice al gazelor de evacuare pot necesita compromisuri, bazate pe bunele practici inginerești, la selectarea și instalarea EFM. Este permisă instalarea unui EFM cu un diametru mai mic decât cel al conductei de evacuare sau al ariei suprafeței frontale proiectate totale a orificiilor de evacuare multiple, cu condiția ca acest lucru să nu afecteze precizia măsurătorilor, nici funcționarea sau posttratarea gazelor de evacuare, astfel cum se specifică la punctul 3.4.2. Se recomandă documentarea instalării EFM prin utilizarea de fotografii.

Sisteme globale de navigație prin satelit (GNSS)

Antena GNSS se montează cât mai aproape posibil de locul cel mai înalt de pe vehicul, astfel încât să se asigure o bună recepție a semnalului prin satelit. Antena GNSS montată trebuie să interfereze cât mai puțin posibil cu funcționarea vehiculului.

Legătură cu unitatea de comandă a motorului (ECU)

Dacă se dorește, parametrii relevanți ai vehiculului și ai motorului enumerați în tabelul A4/1 pot fi înregistrați prin utilizarea unui dispozitiv de înregistrare de date conectat la ECU sau la rețeaua de vehicule în conformitate cu anumite standarde naționale sau internaționale, precum ISO 15031-5 sau SAE J1979, OBD-II, EOBD sau WWH-OBD. Dacă este cazul, producătorii trebuie să prezinte etichetele, pentru a permite identificarea parametrilor solicitați.

Senzori și dispozitive auxiliare

Senzorii de viteză ai vehiculului, senzorii de temperatură, termocuplurile sistemului de răcire sau orice alt dispozitiv de măsurare care nu face parte din vehicul trebuie instalați pentru a măsura parametrii în cauză într-un mod reprezentativ, fiabil și exact, fără a afecta în mod nejustificat funcționarea vehiculului și nici funcționarea altor analizoare, instrumente de măsurare a debitului, senzori și semnale. Senzorii și echipamentele auxiliare trebuie alimentate în mod independent de vehicul. Se permite alimentarea de la bateria vehiculului a oricărui dispozitiv de iluminat, având legătură cu securitatea, a componentelor PEMS fixate și instalate în afara habitaclului vehiculului.

Prelevarea gazelor emise

Prelevarea gazelor emise trebuie să fie reprezentativă și să se realizeze în locuri unde gazele de evacuare sunt bine amestecate și unde influența aerului înconjurător în aval față de punctul de prelevare este minimă. Dacă este cazul, emisiile se prelevă în aval de debitmetrul masic pentru gazele de evacuare, respectând o distanță de cel puțin 150 mm față de elementul de măsurare a debitului. Sondele de prelevare trebuie să fie instalate la cel puțin 200 mm sau la de trei ori diametrul conductei de evacuare, reținându-se valoarea cea mai mare, în amonte față de punctul în care gazele de evacuare părăsesc instalația de prelevare a PEMS și se răspândesc în mediul înconjurător.

În cazul în care PEMS trimite o parte din eșantion înapoi în fluxul de evacuare, acest lucru trebuie să aibă loc în aval de sonda de prelevare într-un mod care să nu afecteze natura gazelor de evacuare la punctul (punctele) de prelevare. În cazul în care lungimea conductei de prelevare se modifică, timpii de transport ai sistemului se verifică și, dacă este necesar, se corectează. În cazul în care vehiculul este echipat cu mai mult de o conductă de evacuare, toate conductele de evacuare funcționale trebuie conectate înainte de prelevare și de măsurarea debitului de evacuare.

În cazul în care motorul este echipat cu un sistem de posttratare a gazelor de evacuare, prelevarea de gaze de evacuare se efectuează în aval față de sistemul de posttratare. În cazul unui vehicul prevăzut cu un colector de evacuare ramificat, punctul de admisie al sondei trebuie să se afle la o distanță suficient de mare în aval, astfel încât eșantionul să fie reprezentativ pentru media emisiilor de gaze de evacuare provenite de la toți cilindrii. În cazul motoarelor cu mai mulți cilindri care au grupuri distincte de colectoare de evacuare, cum sunt motoarele cu pistoane în V, sonda de prelevare se poziționează în aval față de locul în care se combină colectoarele. Dacă acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic, pot fi utilizate mai multe puncte de prelevare în locuri unde gazele de evacuare sunt bine amestecate. În acest caz, numărul și localizarea sondelor de prelevare trebuie să corespundă pe cât posibil celor ale debitmetrelor masice pentru gazele de evacuare. În cazul debitelor de gaze de evacuare inegale, trebuie avută în vedere o prelevare proporțională sau o prelevare cu mai multe analizoare.

În cazul în care sunt măsurate particulele, acestea trebuie prelevate din centrul fluxului de gaze de evacuare. În cazul în care se utilizează mai multe sonde de prelevare a emisiilor, sonda de prelevare a particulelor trebuie amplasată în amonte de celelalte sonde de prelevare. Sonda de prelevare a particulelor nu trebuie să interfereze cu operațiunea de prelevare de poluanți gazoși. Tipul și specificațiile sondei și montarea acesteia trebuie să fie documentate în detaliu (de exemplu, tăierea de tip L sau la 45°, diametrul interior, cu sau fără capac etc.).

În cazul în care sunt măsurate hidrocarburile, conducta de prelevare se încălzește la 463 ± 10 K (190 ± 10 °C). Pentru evaluarea altor componente gazoase cu sau fără răcitor, conducta de prelevare trebuie menținută la o temperatură de minimum 333 K (60 °C), pentru a se evita condensul și a se asigura eficacitatea de penetrare corespunzătoare a diferitelor gaze. Pentru sistemele de prelevare de joasă presiune, temperatura poate fi diminuată în funcție de scăderea presiunii, cu condiția ca sistemul de prelevare să asigure o eficiență de penetrare de 95 % pentru toți poluanții gazoși reglementați. În cazul în care se prelevă particule, dar acestea nu sunt diluate la nivelul conductei de evacuare, segmentul de conductă de prelevare situat între punctul de eșantionare a gazelor de evacuare brute și punctul de diluare sau detectorul de particule trebuie încălzit la o temperatură de 373 K (100 °C). Timpul de expunere a eșantionului în conducta de prelevare a particulelor trebuie să fie mai mic de 3 s înainte de a ajunge la prima diluare sau la detectorul de particule.

Toate părțile componente ale sistemului de prelevare, de la conducta de evacuare până la detectorul de particule, care intră în contact cu gazul de evacuare brut sau diluat se proiectează astfel încât să se minimizeze depunerea de particule. Toate părțile componente trebuie realizate din material antistatic pentru a preveni efectele electrostatice.

Proceduri anterioare încercării

Verificarea etanșeității PEMS

După instalarea PEMS, se efectuează o verificare a etanșeității cel puțin o dată pentru fiecare instalare a PEMS pe vehicul, astfel cum este prevăzut de producătorul PEMS sau urmând instrucțiunile de mai jos. Sonda se deconectează de la sistemul de evacuare, iar extremitatea acesteia se obturează. Se pornește pompa analizorului. După o perioadă inițială de stabilizare, toate aparatele de măsurare a debitului trebuie să indice aproximativ zero în absența unei scurgeri. În caz contrar, conductele de prelevare trebuie verificate, iar defecțiunile trebuie remediate.

Cantitatea pierderilor prin scurgere pe latura vidată este de maximum 0,5 % din debitul actual pentru porțiunea de sistem controlată. Debitele analizorului și ale derivației pot fi folosite pentru a estima valorile reale ale debitului.

În mod alternativ, sistemul poate fi supus unei depresiuni de cel puțin 20 kPa (80 kPa presiune absolută). După o perioadă inițială de stabilizare, creșterea presiunii Δp (kPa/min) din sistem nu trebuie să depășească:

Δp = p_eV_s q_(vs)0,005

unde:

O altă metodă constă în aplicarea unei variații în eșalonare a concentrației la intrarea în conducta de prelevare trecând de la gazul de reglare la zero la gazul de calibrare, menținând totodată aceleași condiții de presiune ca pentru funcționarea normală a sistemului. Dacă după o perioadă adecvată, pentru un analizor calibrat corect valoarea de citire este ≤ 99 % din concentrația aplicată, problema scurgerii trebuie să fie corectată.

Pornirea și stabilizarea PEMS

PEMS trebuie pus în funcțiune, încălzit și stabilizat în conformitate cu specificațiile producătorului acestuia, până în momentul în care parametrii de funcționare cheie, de exemplu, presiunile, temperaturile și debitele ating valorile stabilite de funcționare înainte de începerea încercării. Pentru a asigura funcționarea corectă, PEMS poate fi păstrat pornit sau poate fi încălzit și stabilizat în timpul condiționării vehiculului. Sistemul trebuie să fie lipsit de erori și de avertismente critice.

Pregătirea sistemului de prelevare

Sistemul de prelevare, constând în sonda de prelevare și conductele de prelevare, trebuie pregătit pentru încercare pe baza instrucțiunilor producătorului de PEMS. Trebuie să se garanteze că sistemul de prelevare este curat și lipsit de condens.

Pregătirea debitmetrului masic pentru gazele de evacuare (EFM)

În cazul în care este utilizat pentru măsurarea debitului masic al gazelor de evacuare, EFM trebuie purjat și pregătit pentru funcționare în conformitate cu specificațiile producătorului de EFM. Dacă este cazul, în cadrul acestei proceduri trebuie să fie eliminate condensul și depunerile de pe conducte și de pe porturile de măsurare asociate.

Verificarea și etalonarea analizoarelor pentru măsurarea emisiilor gazoase

Reglarea la zero și reglarea etalonării în cazul analizoarelor se efectuează utilizând gaze de etalonare care îndeplinesc cerințele de la punctul 5. din anexa 5. Gazele de etalonare trebuie alese astfel încât să corespundă gamei de concentrații de poluanți preconizate în cursul încercării RDE. Pentru a reduce la minimum abaterea analizorului, se recomandă efectuarea etalonării la valoarea zero și a calibrării analizoarelor la o temperatură ambiantă care să fie cât mai apropiată posibil de temperatura la care este expus echipamentul de încercare în timpul cursei.

Verificarea analizorului pentru măsurarea emisiilor de particule

Nivelul zero al analizorului trebuie să fie înregistrat prin prelevarea de aer ambiant filtrat cu ajutorul unui filtru HEPA dintr-un punct de prelevare corespunzător, de preferat la orificiul de admisie al conductei de prelevare. Semnalul trebuie înregistrat la o frecvență constantă care este multiplu de 1,0 Hz exprimată în medie pe un interval de 2 minute. Concentrația finală trebuie să se încadreze în specificațiile producătorului, dar nu trebuie să depășească 5000 de particule pe centimetru cub.

Determinarea vitezei vehiculului

Viteza vehiculului se determină prin utilizarea a cel puțin uneia dintre următoarele metode:

un senzor (de exemplu, un senzor optic sau un senzor cu microunde); dacă viteza vehiculului este determinată de un senzor, măsurătorile de viteză trebuie să fie conforme cu cerințele de la punctul 8 din anexa 5 sau, în mod alternativ, distanța totală a cursei determinată de senzor trebuie să fie comparată cu o distanță de referință obținută pornind de la o rețea rutieră sau de la o hartă topografică digitală. Distanța totală a cursei determinată cu ajutorul senzorului nu trebuie să se abată cu mai mult de 4 % de la distanța de referință;

ECU; dacă viteza vehiculului este determinată de ECU, distanța totală a cursei trebuie să fie validată în conformitate cu punctul 3 din anexa 6, iar semnalul de viteză al ECU trebuie ajustat, în cazul în care este necesar, pentru a îndeplini cerințele de la punctul 3 din anexa 6. În mod alternativ, distanța totală a cursei, astfel cum este determinată de ECU, poate fi comparată cu distanța de referință obținută pornind de la o rețea rutieră sau de la o hartă topografică digitală. Distanța totală a cursei determinată de ECU nu trebuie să se abată cu mai mult de 4 % de la distanța de referință;

un GNSS; dacă viteza vehiculului este determinată cu ajutorul unui GNSS, distanța totală a cursei trebuie verificată în raport cu măsurătorile efectuate printr-o altă metodă, în conformitate cu punctul 6.5 din anexa 4.

Verificarea instalării PEMS

Trebuie să se verifice corectitudinea conexiunilor cu toți senzorii și, dacă este cazul, cu unitatea de comandă electronică (ECU). În cazul în care sunt folosiți parametrii motorului, trebuie să se garanteze că ECU raportează valorile în mod corect (de exemplu, turația zero a motorului [rpm] când motorul cu ardere internă se află în starea cheia în contact, motorul oprit). PEMS trebuie sa funcționeze fără erori și avertismente critice.

Încercarea de măsurare a emisiilor

Începutul încercării

Eșantionarea, măsurarea și înregistrarea parametrilor trebuie să înceapă înainte de demararea încercării (conform definiției de la punctul 3.8.5 din prezentul regulament). Înainte de demararea încercării, trebuie să se confirme faptul că toți parametrii necesari sunt înregistrați de dispozitivul de înregistrare a datelor.

Pentru a facilita sincronizarea, se recomandă înregistrarea parametrilor care fac obiectul sincronizării fie cu ajutorul unui singur dispozitiv de înregistrare a datelor, fie cu ajutorul unei mărci temporale sincronizate.

Încercare

Prelevarea, măsurarea și înregistrarea parametrilor trebuie să continue pe toată durata încercării vehiculului în circulație. Motorul poate fi oprit și repornit, însă prelevarea emisiilor și înregistrarea parametrilor trebuie să continue. Trebuie evitată calarea repetată a motorului (și anume, oprirea neintenționată a motorului) în timpul unei curse RDE. Orice semnal de avertizare care indică disfuncționalitatea PEMS trebuie să fie documentat și verificat. În cazul în care survine orice fel de semnal de eroare în timpul încercării, încercarea nu este validată. Înregistrarea parametrilor trebuie să atingă o exhaustivitate a datelor mai mare de 99 %. Măsurarea și înregistrarea datelor pot fi întrerupte pentru o perioadă mai mică de 1 % din durata totală a cursei, dar nu mai mult de 30 de secunde consecutive, numai în cazul unei pierderi involuntare de semnal sau în scopul mentenanței sistemului PEMS. Întreruperile pot fi înregistrate în mod direct de PEMS, însă nu este permis să se introducă întreruperi în parametrii înregistrați prin operațiuni de preprocesare, postprocesare sau schimb de date. În cazul în care se efectuează reglarea automată la zero, aceasta trebuie să se facă prin raportarea la o valoare zero de referință trasabilă similară celei utilizate pentru reglarea la zero a analizorului. Se recomandă cu fermitate să se lanseze mentenanța sistemului PEMS pe parcursul perioadelor în care viteza vehiculului este zero.

Sfârșitul încercării

Funcționarea excesivă a motorului la ralanti după încheierea cursei trebuie evitată. Înregistrarea de date trebuie să continue după încheierea încercării (conform definiției de la punctul 3.8.6 din prezentul regulament) până la încheierea timpului de răspuns al sistemelor de prelevare. Pentru vehiculele cu un semnal de detectare a regenerării, verificarea OBD trebuie efectuată și documentată direct după înregistrarea datelor și înainte de orice altă distanță parcursă.

Proceduri ulterioare încercării

Verificarea analizoarelor pentru măsurarea emisiilor de gaze

Reglarea la zero și calibrarea analizoarelor de componente gazoase se verifică folosind gaze de etalonare identice cu cele aplicate la punctul 4.5 pentru a evalua abaterea reglării la zero a analizorului și abaterea răspunsului analizorului față de etalonarea anterioară încercării. Este permisă reglarea la zero a analizorului înainte de a verifica abaterea calibrării, în cazul în care abaterea reglării la zero se află în intervalul admisibil. Verificarea abaterii ulterioare încercării trebuie să fie finalizată cât mai curând posibil după încercare și înainte ca PEMS sau unele analizoare sau senzori individuali să fie dezactivați sau scoși din funcțiune. Diferența dintre rezultatele obținute înainte și după încercare trebuie să respecte cerințele specificate în tabelul A4/2.

În cazul în care diferența dintre rezultatele obținute înainte și după încercare pentru abaterea reglării la zero și cea a calibrării este mai mare decât cea admisibilă, toate rezultatele încercărilor sunt invalidate, iar încercarea se repetă.

La cererea producătorului și cu aprobarea autorității de omologare, abaterile admise pot fi depășite în cazul în care:

diferența dintre valorile concentrațiilor necorectate și cele corectate în conformitate cu punctul 5.0. din anexa 7 este mai mică de 6 % din valorile concentrațiilor necorectate și

valorile necorectate și corectate ale emisiilor conduc la aceeași concluzie cu privire la existența sau inexistența unei depășiri a limitelor de emisii.

Verificarea analizorului pentru măsurarea emisiilor de particule

Nivelul zero al analizorului trebuie să fie înregistrat în conformitate cu punctul 4.6.

Verificarea măsurătorilor emisiilor în circulație

Concentrația gazului de calibrare care a fost utilizat pentru etalonarea analizoarelor în conformitate cu punctul 4.5 la începutul încercării trebuie să acopere cel puțin 90 % dintre valorile concentrației obținute în urma efectuării a 99 % dintre măsurătorile părților validate ale încercării de măsurare a emisiilor. Este permis ca 1 % din numărul total de măsurători utilizate pentru evaluare să depășească concentrația gazului de calibrare utilizat cu un factor maxim de doi. În cazul în care aceste cerințe nu sunt îndeplinite, încercarea este invalidată.

Verificarea coerenței altitudinii vehiculului

În cazul în care altitudinea a fost măsurată doar cu un GNSS, coerența datelor privind altitudinea ale GNSS trebuie verificată și, dacă este necesar, corectată. Coerența datelor se verifică prin compararea datelor privind latitudinea, longitudinea și altitudinea obținute de la GNSS cu altitudinea indicată de un model digital de teren sau de o hartă topografică la scara corespunzătoare. Măsurătorile care se abat cu mai mult de 40 m de la altitudinea reprezentată pe harta topografică trebuie corectate manual. Fișierul cu date originale și necorectate trebuie păstrat, iar toate datele corectate trebuie marcate.

Se verifică exhaustivitatea datelor privind altitudinea instantanee. Datele lipsă trebuie completate cu ajutorul interpolării datelor. Corectitudinea datelor interpolate se verifică cu ajutorul hărții topografice. Se recomandă corectarea datelor interpolate dacă se aplică următoarele condiții:

h_(GNSS)t – h_(map)t > 40 m

Corecția altitudinii se aplică astfel încât:

ht – h_(map)t < 40 m

unde:

Verificarea coerenței vitezei vehiculului indicată de GNSS

Viteza vehiculului determinată de GNSS trebuie verificată în ceea ce privește coerența prin calcularea și compararea distanței totale a cursei cu măsurătorile de referință obținute de la un senzor, de la datele validate ale ECU sau, în mod alternativ, de la o rețea rutieră digitală sau de la o hartă topografică digitală. Este obligatoriu să se corecteze erorile manifeste ale datelor GNSS, de exemplu, prin aplicarea unui senzor de navigație pentru poziția estimată, înainte de verificarea coerenței. Fișierul cu date originale și necorectate trebuie păstrat, iar toate datele corectate trebuie marcate. Datele corectate nu trebuie să depășească o perioadă neîntreruptă de 120 de secunde sau un total de 300 de secunde. Distanța totală a cursei, calculată în funcție de datele GNSS corectate, nu trebuie să se abată cu mai mult de 4 % de la valoarea de referință. În cazul în care datele GNSS nu îndeplinesc aceste cerințe și nicio altă sursă de viteză fiabilă nu este disponibilă, rezultatele încercării sunt invalidate.

Verificarea coerenței temperaturii ambiante

Se verifică coerența datelor privind temperatura ambiantă și se corectează valorile inconsecvente prin înlocuirea valorilor excepționale cu media celor mai apropiate valori. Fișierul cu date originale și necorectate trebuie păstrat, iar toate datele corectate trebuie marcate.

un senzor (de exemplu, un senzor optic sau un senzor cu microunde); dacă viteza vehiculului este determinată de un senzor, măsurătorile de viteză trebuie să fie conforme cu cerințele de la punctul 8 din anexa 5 sau, în mod alternativ, distanța totală a cursei determinată de senzor trebuie să fie comparată cu o distanță de referință obținută pornind de la o rețea rutieră sau de la o hartă topografică digitală. Distanța totală a cursei determinată cu ajutorul senzorului nu trebuie să se abată cu mai mult de 4 % de la distanța de referință;

ECU; dacă viteza vehiculului este determinată de ECU, distanța totală a cursei trebuie să fie validată în conformitate cu punctul 3 din anexa 6, iar semnalul de viteză al ECU trebuie ajustat, în cazul în care este necesar, pentru a îndeplini cerințele de la punctul 3 din anexa 6. În mod alternativ, distanța totală a cursei, astfel cum este determinată de ECU, poate fi comparată cu distanța de referință obținută pornind de la o rețea rutieră sau de la o hartă topografică digitală. Distanța totală a cursei determinată de ECU nu trebuie să se abată cu mai mult de 4 % de la distanța de referință;

un GNSS; dacă viteza vehiculului este determinată cu ajutorul unui GNSS, distanța totală a cursei trebuie verificată în raport cu măsurătorile efectuate printr-o altă metodă, în conformitate cu punctul 6.5 din anexa 4.

diferența dintre valorile concentrațiilor necorectate și cele corectate în conformitate cu punctul 5.0. din anexa 7 este mai mică de 6 % din valorile concentrațiilor necorectate și

valorile necorectate și corectate ale emisiilor conduc la aceeași concluzie cu privire la existența sau inexistența unei depășiri a limitelor de emisii.

ANEXA 5Specificații și etalonarea componentelor și a semnalelor PEMS

ANEXA 5

Specificații și etalonarea componentelor și a semnalelor PEMS

Introducere

Prezenta anexă stabilește specificațiile și etalonarea componentelor și a semnalelor PEMS.

Simboluri, parametri și unități de măsură

Verificarea liniarității

Generalități

Precizia și liniaritatea analizoarelor, a instrumentelor de măsurare a debitului, a senzorilor și a semnalelor trebuie să fie în conformitate cu standardele naționale sau internaționale. În mod alternativ, senzorii sau semnalele care nu sunt direct trasabile, de exemplu, instrumentele de măsurare a debitului simplificate, se etalonează pe standul dinamometric de laborator care a fost etalonat în funcție de standardele internaționale sau naționale.

Cerințe privind liniaritatea

Toate analizoarele, instrumentele de măsurare, senzorii și semnalele trebuie să respecte cerințele privind liniaritatea specificate în tabelul A5/1. În cazul în care debitul de aer, debitul de combustibil, raportul aer-combustibil sau debitul masic al gazelor de evacuare se obțin pornind de la ECU, debitul masic calculat al gazelor de evacuare trebuie să respecte cerințele privind liniaritatea specificate în tabelul A5/1.

Frecvența verificării liniarității

Cerințele privind liniaritatea prevăzute la punctul 3.2 trebuie verificate:

pentru fiecare analizor de gaze, cel puțin o dată la douăsprezece luni sau ori de câte ori are loc o reparație a sistemului sau o schimbare de componente sau o modificare care ar putea să influențeze etalonarea;

pentru alte instrumente relevante, cum ar fi analizoarele de PN, debitmetrele masice pentru gazele de evacuare și senzorii etalonați în mod trasabil, ori de câte ori se constată defecțiuni, astfel cum prevăd procedurile de audit intern sau producătorul instrumentului, dar nu mai târziu de un an înainte de încercarea propriu-zisă.

Îndeplinirea cerințelor privind liniaritatea prevăzute la punctul 3.2 pentru senzori sau semnalele ECU care nu sunt direct trasabile trebuie verificată o singură dată pentru fiecare instalare a PEMS pe vehicul cu un dispozitiv de măsurare cu etalonare trasabilă pe standul dinamometric.

Procedura verificării liniarității

Cerințe generale

Analizoarele, instrumentele și senzorii relevanți trebuie aduși la condițiile de funcționare normale, conform recomandărilor producătorului lor. Analizoarele, instrumentele și senzorii trebuie să funcționeze la temperaturile, presiunile și debitele specificate.

Procedură generală

Liniaritatea trebuie verificată pentru fiecare interval de funcționare normală prin efectuarea următoarelor etape:

analizorul, instrumentul de măsurare sau senzorul se reglează la zero prin introducerea unui semnal zero. În cazul analizoarelor de gaz, se introduce în portul analizorului un aer sintetic purificat sau azot prin intermediul unei conducte de gaz care trebuie să fie cât mai directă și mai scurtă posibil;

calibrarea analizorului, a instrumentului de măsurare a debitului sau a senzorului se realizează prin introducerea unui semnal de calibrare. În cazul analizoarelor de gaz, se introduce în portul analizorului un gaz de calibrare corespunzător prin intermediul unei conducte de gaz care trebuie să fie cât mai directă și mai scurtă posibil;

se repetă procedura de reglare la zero de la litera (a);

verificarea liniarității se efectuează prin introducerea a cel puțin 10 valori valide de referință, la distanțe aproximativ egale (inclusiv valoarea zero). Valorile de referință cu privire la concentrația componentelor, debitul masic al gazelor de evacuare sau orice alt parametru relevant trebuie alese astfel încât să corespundă gamei de valori preconizate în cursul încercării privind emisiile. Pentru măsurarea debitului masic al gazelor de evacuare, punctele de referință mai mici de 5 % din valoarea maximă de etalonare pot fi excluse din verificarea liniarității;

pentru analizoarele de gaz, în portul analizorului se introduc concentrații de gaz cunoscute, conform punctului 5. Trebuie să se acorde suficient timp pentru stabilizarea semnalului. Pentru analizoarele de particule, concentrațiile de particule trebuie să fie de cel puțin două ori mai mari decât limita de detecție (definită la punctul 6.2);

valorile în curs de evaluare și, dacă este necesar, valorile de referință, se înregistrează la o frecvență constantă care este un multiplu de 1,0 Hz într-un interval de 30 de secunde (60 de secunde pentru analizoarele de particule);

se utilizează valorile mediilor aritmetice pe durata a 30 de secunde (sau 60 de secunde) pentru a calcula parametrii de regresie liniară prin metoda celor mai mici pătrate, unde ecuația celei mai bune ajustări este următoarea:

y = a_1xa_0

unde:

yeste valoarea reală a sistemului de măsurarea1este panta liniei de regresiexeste valoarea de referințăa0este ordonata y la origine a dreptei de regresie

Eroarea standard de estimare (SEE) a lui y asupra lui x și coeficientul de determinare (r2) se calculează pentru fiecare parametru și sistem de măsurare;

parametrii de regresie liniară trebuie să îndeplinească cerințele din tabelul A5/1.

Cerințele privind verificarea liniarității pe standul dinamometric

Instrumentele de măsurare a debitului, senzorii sau semnalele ECU netrasabile, care nu pot fi direct etalonate în funcție de standardele trasabile, trebuie etalonate pe standul dinamometric. Procedura trebuie să respecte, după caz, cerințele prevăzute în Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP. În cazul în care este necesar, instrumentul sau senzorul care trebuie etalonat se instalează pe vehiculul de încercare și se pune în funcțiune în conformitate cu cerințele din anexa 4. Procedura de etalonare trebuie să respecte, în măsura posibilului, cerințele de la punctul 3.4.2. Trebuie selectate cel puțin 10 valori de referință corespunzătoare, astfel încât să se asigure faptul că este acoperită cel puțin 90 % din valoarea maximă preconizată în timpul încercării privind RDE.

În cazul în care un instrument de măsurare, un senzor sau un semnal ECU care nu este trasabil și care servește la măsurarea debitului gazelor de evacuare trebuie să fie etalonat, pe conducta de evacuare a vehiculului se atașează un debitmetru masic pentru gazele de evacuare de referință cu etalonare trasabilă sau sistemul CVS. Este necesar să se asigure că gazele de evacuare ale vehiculului sunt măsurate cu exactitate de debitmetrul masic pentru gazele de evacuare, în conformitate cu punctul 3.4.3 din anexa 4. Vehiculul trebuie operat prin aplicarea unei accelerații constante cu o selecție constantă a treptei de viteză și o încărcare constantă a standului dinamometric.

Analizoare pentru măsurarea componentelor gazoase

Tipuri de analizoare admisibile

Analizoare standard

Componentele gazoase sunt măsurate de analizoarele specificate la punctele punctul 4.1.4 din anexa B5 la Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP. În cazul în care un analizor NDUV măsoară atât NO, cât și NO2, nu este necesar un convertizor NO2/NO.

Analizoare alternative

Orice analizor care nu respectă specificațiile de proiectare de la punctul 4.1.1 este admisibil, cu condiția să îndeplinească cerințele de la punctul 4.2. Producătorul se asigură că analizorul alternativ are o performanță de măsurare echivalentă sau superioară în raport cu un analizor standard pentru gama concentrațiilor de poluanți și de gaze coexistente așteptate în cazul vehiculelor care funcționează cu combustibili admisibili în condiții moderate și extinse de încercare RDE validă, astfel cum se specifică la punctele 5, 6 și 7 din prezenta anexă. La cerere, producătorul analizorului trebuie să prezinte în scris informații suplimentare, care să demonstreze că performanțele de măsurare ale analizorului alternativ corespund în mod consecvent și fiabil performanțelor de măsurare ale analizoarelor standard. Informațiile suplimentare trebuie să conțină:

o descriere a bazelor teoretice și a componentelor tehnice ale analizorului alternativ;

o demonstrare a echivalenței cu analizorul standard respectiv specificat la punctul 4.1.1 în gama preconizată a concentrațiilor de poluanți și a condițiilor ambientale ale încercării de omologare de tip definite în Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP, precum și o încercare de validare, conform descrierii de la punctul 3 din anexa 6 în cazul unui vehicul echipat cu un motor cu aprindere prin compresie și cu aprindere prin scânteie; producătorul analizorului trebuie să demonstreze semnificația echivalenței în limitele toleranțelor admisibile prevăzute la punctul 3.3 din anexa 6;

o demonstrație a echivalenței cu analizorul standard respectiv specificat la punctul 4.1.1 în ceea ce privește influența presiunii atmosferice asupra performanței de măsurare a analizorului; încercarea pentru demonstrație trebuie să determine răspunsul la un gaz de calibrare care are o concentrație situată în intervalul analizorului pentru a verifica influența presiunii atmosferice în condițiile de altitudine moderate și extinse definite la punctul 8.1. O astfel de încercare poate fi efectuată într-o cameră de încercare de mediu la altitudine.

o demonstrație a echivalenței cu analizorul standard respectiv specificat la punctul 4.1.1 pe parcursul a cel puțin trei încercări în circulație care îndeplinesc cerințele din prezenta anexă;

o demonstrație a faptului că influența vibrațiilor, a accelerațiilor și a temperaturii ambientale asupra citirii analizorului nu duce la depășirea cerințele privind zgomotul pentru analizoare prevăzute la punctul 4.2.4.

Autoritățile de omologare pot solicita informații suplimentare care să demonstreze echivalența sau să refuze omologarea, în cazul în care măsurătorile demonstrează că un analizor alternativ nu este echivalent cu un analizor standard.

Specificațiile analizorului

Generalități

În plus față de cerințele privind liniaritatea definite pentru fiecare analizor la punctul 3, conformitatea tipurilor de analizoare cu specificațiile prevăzute la punctele 4.2.2-4.2.8 trebuie demonstrate de către producătorul analizorului. Analizoarele trebuie să aibă un interval de măsurare și un timp de răspuns adecvate pentru a măsura cu acuratețea adecvată concentrațiile componentelor gazelor de evacuare la standardul privind emisiile aplicabile în condiții de tranzitorii și staționare. Sensibilitatea analizoarelor la șocuri, vibrații, îmbătrânire, variațiile de temperatură și presiunea aerului, precum și la interferențele electromagnetice și alte efecte legate de vehicul și de funcționarea analizorului trebuie să fie cât mai limitată posibil.

Acuratețe

Acuratețea, definită ca devierea valorii de citire a analizorului de la valoarea de referință, nu trebuie să depășească 2 % din valoarea citită sau 0,3 % din scara completă, reținându-se valoarea mai mare.

Precizie

Precizia, definită ca fiind egală cu de 2,5 ori abaterea standard a 10 răspunsuri repetitive la un gaz de etalonare sau de calibrare dat, trebuie să fie de maximum 1 % din concentrația la scală completă pentru un interval de măsurare mai mare sau egal cu 155 ppm (sau ppmC1) și de 2 % din concentrația la scală completă pentru un interval de măsurare mai mic de 155 ppm (sau ppmC1).

Zgomot

Zgomotul nu depășește 2 % din scala completă. Între toate cele 10 perioade de măsurare trebuie intercalat câte un interval de 30 de secunde în care analizorul este expus la un gaz de etalonare corespunzător. Înainte de fiecare perioadă de prelevare și de fiecare perioadă de etalonare, se acordă suficient timp pentru purjarea analizorului și a liniilor de prelevare.

Abaterea răspunsului la reglarea la zero

Abaterea răspunsului la reglarea la zero, definită ca răspunsul mediu la un gaz de reglare la zero într-un interval de cel puțin 30 de secunde, trebuie să respecte specificațiile prevăzute în tabelul A5/2.

Abaterea răspunsului la calibrare

Abaterea răspunsului la calibrare, definită ca răspunsul mediu la un gaz de calibrare într-un interval de cel puțin 30 de secunde, trebuie să respecte specificațiile prevăzute în tabelul A5/2.

Timpul de creștere

Timpul de creștere, definit ca intervalul de timp dintre momentul în care răspunsul corespunde unui procent de 10 % și cel în care acesta corespunde unui procent de 90 % din valoarea măsurată finală (între t10 și t90; a se vedea punctul 4.4), nu trebuie să depășească 3 secunde.

Uscarea gazelor

Gazele de evacuare pot fi măsurate în condiții umede sau uscate. În cazul în care se utilizează un dispozitiv de uscare a gazelor, acesta trebuie să aibă un efect minim asupra compoziției gazelor măsurate. Aparatele de uscare chimică nu sunt permise.

Cerințe suplimentare

Generalități

Dispozițiile de la punctele 4.3.2-4.3.5 definesc cerințe suplimentare de performanță pentru tipurile specifice de analizor și se aplică doar în cazul în care analizorul în cauză este utilizat pentru măsurarea emisiilor PEMS.

Încercare de eficiență pentru convertizoarele de NOX

În cazul în care se utilizează un convertizor de NO, de exemplu, pentru conversia NO2 în NO pentru analiză cu un analizor cu chemiluminescență, eficiența acestuia trebuie încercată în conformitate cu cerințele de la punctul 5.5 din anexa B5 la Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP. Eficiența convertizorului de NOx se verifică cel mult cu o lună înainte de încercarea privind emisiile.

Reglarea detectorului cu ionizare în flacără (FID)

Optimizarea răspunsului detectorului

În cazul în care se măsoară hidrocarburi, FID trebuie reglat astfel cum este specificat de către producătorul instrumentului, respectând cerințele de la punctul 5.4.1. din anexa B5 la Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP. Se utilizează un gaz de calibrare compus din propan în aer sau din propan în azot în vederea obținerii unui răspuns optim în intervalul de funcționare cel mai curent.

Factori de răspuns la hidrocarburi

În cazul în care se măsoară hidrocarburi, factorul de răspuns al FID la hidrocarburi se verifică prin aplicarea dispozițiilor de la punctul 5.4.3 din anexa B5 la Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP, utilizând propan în aer sau propan în azot ca gaze de calibrare și, respectiv, aer sintetic purificat sau azot ca gaze de reglare la zero.

Verificarea interacțiunii cu oxigenul

Verificarea interacțiunii cu oxigenul se realizează la punerea în funcțiune a unui FID și după operații de întreținere periodice majore. Se alege o gamă de măsurare în care gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul sunt cuprinse în partea superioară de 50 %. Încercarea se efectuează cu temperatura cuptorului reglată conform cerințelor. Specificațiile privind gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul sunt prezentate la punctul 5.3.

Se aplică următoarea procedură:

analizorul se aduce la zero;

se reglează amplitudinea analizorului cu un dozaj de amestec de 0 % oxigen pentru motoarele cu aprindere prin scânteie și de 21 % oxigen pentru motoarele cu aprindere prin compresie;

Răspunsul la reglarea la zero se verifică încă o dată. În cazul în care s-a modificat cu mai mult de 0,5 % din scara completă, se repetă etapele (i) și (ii);

Se introduc gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul de 5 % și 10 %;

Răspunsul la reglarea la zero se verifică încă o dată. În cazul în care s-a modificat cu mai mult de ± 1 % din scala completă, încercarea se repetă;

interacțiunea cu oxigenul EO2 [%] se calculează pentru fiecare dintre gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul din etapa (iv), după cum urmează:

E_(O2) = (c_(ref,d) – c)c_(ref,d)100

unde răspunsul analizorului este:

c = (c_(ref,d)c_(FS,b))c_(m,b)c_(m,d)c_(FS,d)

unde:

cref,beste concentrația de HC de referință în etapa (ii) [ppmC1]cref,deste concentrația de HC de referință în etapa (iv) [ppmC1]cFS,beste concentrația de HC la scala completă în etapa (ii) [ppmC1]cFS,deste concentrația de HC la scala completă în etapa (iv) [ppmC1]cm,beste concentrația măsurată de HC în etapa (ii) [ppmC1]cm,deste concentrația măsurată de HC în etapa (iv) [ppmC1]

Interferența cu oxigenul EO2 trebuie să fie mai mică de ± 1,5 % pentru toate gazele necesare pentru verificarea interacțiunii cu oxigenul.

În cazul în care interferența cu oxigenul EO2 este mai mare de ± 1,5 %, se pot lua măsuri de corecție, reglând treptat debitul aerului (peste și sub specificațiile producătorului), precum și debitul combustibilului și al eșantionului.

Verificarea interacțiunii cu oxigenul se repetă pentru fiecare nouă reglare.

Eficiența conversiei separatorului de hidrocarburi nemetanice (NMC)

Dacă se analizează hidrocarburile, se poate utiliza un NMC pentru a îndepărta hidrocarburile nemetanice din eșantionul de gaz prin oxidarea tuturor hidrocarburilor cu excepția metanului. În mod ideal, conversia pentru metan este de 0 %, iar pentru alte hidrocarburi reprezentate de etan este de 100 %. Pentru o măsurare exactă a NMHC, cele două eficiențe se determină și sunt utilizate pentru calcularea emisiilor de NMHC (a se vedea punctul 6.2 din anexa 7). Nu este necesar să se stabilească eficiența de conversie a metanului dacă NMC-FID se etalonează în conformitate cu metoda (b) de la punctul 6.2 din anexa 7, trecându-se gazul de etalonare metan-aer prin NMC.

Eficiența conversiei pentru metan

Gazul de etalonare metan este trecut prin FID, cu și fără ocolirea NMC; se înregistrează ambele concentrații. Eficiența metanului se determină după cum urmează:

E_M = 1 –c_(HC(wNMC))c_(HC(wo NMC))

unde:

cHC(w/NMC)este concentrația de HC atunci când CH4 trece prin NMC [ppmC1]cHC(w/o NMC)este concentrația de HC atunci când CH4 ocolește NMC [ppmC1]

Eficiența conversiei pentru etan

Gazul de etalonare etan este trecut prin FID, cu și fără ocolirea NMC; se înregistrează ambele concentrații. Eficiența etanului se determină după cum urmează:

E_E = 1 –c_(HC(wNMC))c_(HC(wo NMC))

unde:

cHC(w/NMC)este concentrația de HC atunci când C2H6 trece prin NMC [ppmC1]cHC(w/o NMC)este concentrația de HC atunci când C2H6 ocolește NMC [ppmC1]

Efecte ale interacțiunii

Generalități

Alte gaze decât cele analizate pot afecta valoarea citirii analizorului. O verificare a efectelor interferenței și funcționalitatea corectă a analizoarelor se efectuează de către producătorul acestora înainte de introducerea pe piață cel puțin o dată pentru fiecare tip de analizor sau dispozitiv menționat la punctul 4.3.5 literele (b)-(f).

Verificarea interacțiunii pentru analizorul de CO

Apa și CO2 pot perturba măsurătorile analizorului de CO. Apa și CO2 pot perturba măsurătorile analizorului de CO. Prin urmare, un gaz de calibrare a CO2 cu o concentrație între 80 și 100 % din scala completă a intervalului maxim de operare al analizorului de CO utilizat în timpul încercării se barbotează cu apă la temperatura camerei și se înregistrează răspunsul analizorului. Răspunsul analizorului nu trebuie să fie mai mare de 2 % din concentrația medie de CO anticipată pentru încercarea normală în circulație sau ± 50 ppm, reținându-se valoarea mai mare. Verificarea interferenței pentru H2O și CO2 se poate efectua ca procedură separată. Dacă nivelurile de H2O și CO2 utilizate pentru verificarea interacțiunii sunt mai mari decât nivelurile maxime anticipate pe durata încercării, fiecare valoare observată a interacțiunii se ajustează în jos prin înmulțirea interacțiunii observate cu raportul dintre valoarea concentrației maxime preconizată a avea loc în timpul încercării și valoarea reală a concentrației utilizate în cursul acestei verificări. Pot fi efectuate verificări separate ale interacțiunii cu concentrații de H2O care sunt mai reduse decât concentrația maximă preconizată să aibă loc pe durata încercării, iar interacțiunea cu H2O observată trebuie ajustată în sus prin înmulțirea interacțiunii observate cu raportul dintre concentrația maximă de H2O preconizată a avea loc în timpul încercării și valoarea reală a concentrației utilizate în cursul acestei verificări. Suma celor două valori ale interacțiunii astfel ajustate trebuie să respecte toleranțele specificate la prezentul punct.

Verificarea efectelor de extincție pentru analizorul de NOx

Cele două gaze care pot afecta exactitatea analizoarelor CLD și HCLD sunt CO2 și vaporii de apă. Efectele de extincție cauzate de aceste gaze sunt proporționale cu concentrațiile lor. O încercare trebuie să determine efectul de extincție la cele mai mari concentrații preconizate în cursul încercării. În cazul în care analizoarele CLD și HCLD folosesc algoritmi de compensare a extincției care utilizează analizoare de măsurare a H2O sau a CO2, extincția trebuie evaluată cu aceste instrumente active și cu aplicarea algoritmilor de compensare.

Verificarea efectelor de extincție pentru analizorul de CO2

Un gaz de calibrare CO2 având o concentrație cuprinsă între 80 % și 100 % din intervalul maxim de operare este trecut prin analizorul NDIR; valoarea CO2 trebuie înregistrată ca fiind A. Gazul de calibrare CO2 trebuie să fie apoi diluat în proporție de aproximativ 50 % cu gazul de calibrare NO și trecut prin NDIR și CLD sau HCLD; valorile CO2 și NO trebuie înregistrate ca fiind B și, respectiv, C. Apoi debitul de gaz CO2 trebuie întrerupt și doar gazul de calibrare NO trebuie trecut prin analizorul CLD sau HCLD; valoarea NO trebuie înregistrată ca fiind D. Coeficientul de extincție în % se calculează după cum urmează:

E_(CO2) = 1 – (CA(DA) – (DB))100

unde:

Aeste concentrația de CO2 nediluat, măsurată cu analizorul NDIR [%]Beste concentrația de CO2 diluat, măsurată cu analizorul NDIR [%]Ceste concentrația de NO diluat, măsurată cu analizorul CLD sau HCLD [ppm]Deste concentrația de NO nediluat, măsurată cu analizorul CLD sau HCLD [ppm]

Metode alternative de diluare și de cuantificare a valorilor gazelor de calibrare CO2 și NO, precum amestecul sau dozajul dinamic, sunt permise cu aprobarea autorității de omologare de tip.

Verificarea extincției cu apă

Această verificare se aplică doar măsurărilor concentrațiilor de gaze în stare umedă. Calculul extincției cu apă trebuie să ia în considerare diluarea gazului de calibrare cu vapori de apă și adaptarea concentrației de vapori de apă din amestecul gazos la nivelurile de concentrație preconizate în timpul unei încercări privind emisiile. Un gaz de calibrare NO având o concentrație cuprinsă între 80 % și 100 % din scala completă a intervalului normal de operare trebuie trecut prin analizorul CLD sau HCLD; valoarea NO se înregistrează ca fiind D. Gazul de calibrare NO se barbotează apoi la temperatura camerei și se trece prin analizorul CLD sau HCLD; valoarea NO se înregistrează ca fiind Cb. Presiunea absolută de funcționare a analizorului și temperatura apei se determină și se înregistrează ca fiind valoarea E, respectiv F. Presiunea vaporilor de saturație ai amestecului care corespunde temperaturii apei din barbotorul F se determină și se înregistrează ca fiind G. Concentrația vaporilor de apă H [%] din amestecul de gaze se calculează după cum urmează:

H = GE 100

concentrația preconizată a gazului de calibrare NO diluat în vapori de apă se înregistrează ca De după ce a fost calculată astfel:

D_e = D\char"(1 –H100\char")

Pentru gazele de evacuare provenite de la motoarele diesel, concentrația maximă a vaporilor de apă din gazele de evacuare (în procente) preconizată în timpul încercării trebuie să fie înregistrată ca Hm după ce a fost estimată, luându-se în considerare ipoteza unui raport H/C al combustibilului de 1,8/1 din concentrația maximă de CO2 în gazele de evacuare A, după cum urmează:

H_m = 0,9A

Extincția cu apă, în %, se calculează după cum urmează:

E_(H2O) = \char"(D_e – C_bD_e\char")\char"(H_mH\char")100

unde:

Deeste concentrația estimată de NO diluat, ppmCbeste concentrația măsurată a NO diluat [ppm]Hmeste concentrația maximă a vaporilor de apă [%]Heste concentrația reală a vaporilor de apă [%]

Coeficientul de extincție maxim admisibil

Coeficientul de extincție combinat pentru CO2 și apă nu trebuie să depășească 2 % din scala completă.

Verificarea efectelor de extincție pentru analizoarele NDUV

Hidrocarburile și apa pot interacționa pozitiv cu analizoarele NDUV, generând un răspuns similar cu cel al NOX. Producătorul analizorului NDUV trebuie să utilizeze următoarea procedură pentru a verifica faptul că efectele de extincție sunt limitate:

Analizorul și răcitorul trebuie instalate urmând instrucțiunile de utilizare ale producătorului; ar trebui să se efectueze ajustări pentru a optimiza performanța analizorului și a răcitorului.

În cazul analizorului, se efectuează o etalonare la zero și o calibrare la valorile de concentrație preconizate în cursul încercării privind emisiile.

Se selectează un gaz de etalonare NO2 care corespunde pe cât posibil concentrației maxime de NO2 estimate în cursul încercării privind emisiile.

Gazul de etalonare NO2 trebuie să se reverse la sonda sistemului de prelevare de gaze până în momentul în care răspunsul NO al analizorului se va fi stabilizat.

Concentrația medie a înregistrărilor de NOX stabilizate pe o perioadă de 30 de secunde se calculează și se înregistrează drept NOX,ref.

Fluxul gazului de etalonare NO2 trebuie oprit, iar sistemul de prelevare trebuie saturat prin revărsare, cu ieșirea unui generator de punct de rouă reglat la punctul de rouă de 50° C. Produsul obținut cu ajutorul generatorului de punct de rouă trebuie prelevat de sistemul de prelevare și de răcitor timp de minimum 10 minute, până în momentul în care se estimează că răcitorul elimină o cantitate de apă constantă.

La finalizarea etapei (vi), gazul de etalonare NO2 utilizat pentru stabilirea NOX,ref trebuie revărsat din nou în sistemul de prelevare până la stabilizarea răspunsului NOX total.

Concentrația medie a înregistrărilor de NOX stabilizate pe o perioadă de 30 de secunde se calculează și se înregistrează drept NOX,m.

NOX,m se corectează în NOX,dry pe baza vaporilor apei reziduale care au traversat răcitorul la presiunea și temperatura de ieșire a răcitorului respectiv.

NOX,dry calculat trebuie să fie egal cu cel puțin 95 % din NOX,ref.

Uscătorul de eșantioane

Uscătorul de eșantioane îndepărtează apa care, în caz contrar, poate afecta măsurarea NOX. Pentru analizoarele CLD care funcționează în mod uscat, trebuie să se demonstreze că, la cea mai mare concentrație estimată de vapori de apă Hm, uscătorul de eșantioane menține umiditatea CLD la ≤ 5 g apă/kg de aer uscat (sau aproximativ 0,8 % H2O), ceea ce reprezintă 100 % umiditate relativă la 3,9 °C și 101,3 kPa sau aproximativ 25 % umiditate relativă la 25 °C și 101,3 kPa. Conformitatea se poate demonstra măsurând temperatura la ieșirea dintr-un uscător de eșantioane termic sau măsurând umiditatea într-un punct în amonte față de analizorul CLD. De asemenea, se poate măsura umiditatea la ieșirea din CLD, cu condiția ca singurul debit care traversează CLD să fie debitul provenit din uscătorul de eșantioane.

Penetrarea NO2 în uscătorul de eșantioane

Apa rămasă într-un uscător de eșantioane proiectat defectuos poate elimina NO2 din eșantion. Dacă un uscător de eșantioane este utilizat în combinație cu un analizor NDUV fără un convertizor NO2/NO montat în amonte, apa ar putea, din acest motiv, elimina NO2 din eșantion înainte de măsurarea NOX. Uscătorul de eșantioane trebuie să permită măsurarea a cel puțin 95 % din NO2 conținut într-un gaz care este saturat cu vapori de apă și care constă în concentrația maximă de NO2 preconizată să apară la încercarea unui vehicul.

Verificarea timpului de răspuns al sistemului analitic

Pentru verificarea timpului de răspuns, reglajele sistemului analitic trebuie să fie exact aceleași ca în timpul încercării privind emisiile (adică presiunea, debitele, reglarea filtrelor din analizoare, precum și toți ceilalți parametri care influențează timpul de răspuns). Determinarea timpului de răspuns se efectuează prin comutarea gazului direct la admisia sondei de prelevare. Comutarea gazului trebuie să dureze mai puțin de 0,1 secunde. Gazele utilizate pentru încercare trebuie să producă o modificare a concentrației de cel puțin 60 % din scala completă a analizorului.

Trebuie să se înregistreze concentrația fiecărei componente a gazelor de evacuare.

Pentru sincronizarea semnalelor analizorului și ale debitului gazelor de evacuare, timpul de transformare se definește ca intervalul de timp scurs între comutare (t0) și momentul în care răspunsul atinge 50 % din valoarea de citire finală (t50).

Timpul de răspuns al sistemului trebuie să fie ≤ 12 secunde, cu un timp de creștere ≤ 3 secunde pentru toate componentele și toate gamele utilizate. În cazul în care se utilizează un NMC pentru măsurarea NMHC, timpul de răspuns al sistemului poate depăși 12 secunde.

Gaze

Gazele de etalonare și de calibrare pentru încercările RDE

Generalități

Trebuie respectată durata de conservare a gazelor de etalonare și de calibrare. Gazele de etalonare și de calibrare pure și mixte trebuie să îndeplinească specificațiile din anexa B5 la Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP.

Gazul de etalonare NO2

În plus, este permisă utilizarea gazului de etalonare NO2. Concentrația gazului de etalonare NO2 trebuie să se situeze în limitele a două procente din valoarea concentrației declarate. Proporția de NO conținută în acest gaz de etalonare NO2 nu trebuie să depășească 5 % din conținutul de NO2.

Amestecuri de mai multe componente

Se utilizează numai amestecuri de mai multe componente care îndeplinesc cerințele de la punctul 5.1.1. Aceste amestecuri pot conține două sau mai multe componente. Amestecurile mai multor componente care conțin atât NO, cât și NO2 fac excepție de la cerința privind impuritatea NO2 definită la punctele 5.1.1 și 5.1.2.

Separatoare de gaze

Separatoarele de gaze, și anume dispozitivele de amestecare de precizie care realizează o diluare cu N2 purificat sau cu aer sintetic, pot fi utilizate pentru a obține gaze de etalonare și gaze de calibrare. Acuratețea separatorului de gaze trebuie să asigure acuratețea concentrației gazelor de etalonare amestecate cu o toleranță de ± 2 %. Verificarea se efectuează la un procentaj cuprins între 15 % și 50 % din întreaga scală pentru fiecare etalonare care implică utilizarea unui separator de gaze. În cazul în care prima verificare eșuează, se poate efectua o verificare suplimentară, utilizându-se un alt gaz de etalonare.

Opțional, separatorul de gaz poate fi verificat cu un instrument liniar prin natura sa, utilizându-se de exemplu gaz NO în combinație cu un CLD. Valoarea de calibrare a instrumentului se ajustează atunci când gazul de calibrare este conectat direct la instrument. Separatorul de gaze se verifică la reglajele folosite în mod normal, iar valoarea nominală se compară cu concentrația măsurată de instrumentul respectiv. Diferența în fiecare punct nu trebuie să fie mai mare de ± 1 % din valoarea concentrației nominale.

Gaze de verificare a interacțiunii cu oxigenul

Gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul sunt un amestec de propan, oxigen și azot și trebuie să conțină propan cu o concentrație de 350 ± 75 ppmC1. Concentrația se determină prin metode gravimetrice, prin amestecare dinamică sau prin metode de analiză cromatografică a hidrocarburilor totale la care se adaugă impuritățile. Concentrațiile de oxigen din gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul trebuie să îndeplinească cerințele enumerate în tabelul A5/3; partea rămasă din gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul constă în azot purificat.

Analizoare pentru măsurarea emisiilor de particule (solide)

În prezenta secțiune vor fi definite cerințele viitoare aplicabile analizoarelor pentru măsurarea numărului de particule din emisii, odată ce măsurarea acestuia va deveni obligatorie.

Generalități

Analizorul de PN constă într-o unitate de precondiționare și un detector de particule care contorizează cu o eficiență de 50 % începând cu aproximativ 10 nm. Este permis ca detectorul de particule să precondiționeze și aerosolul. Sensibilitatea analizoarelor la șocuri, vibrații, îmbătrânire, variațiile de temperatură și de presiune a aerului, precum și la interferențele electromagnetice și alte efecte legate de vehicul și de funcționarea analizorului trebuie să fie cât mai limitată posibil și trebuie precizată cu claritate de producătorul echipamentului în materialele însoțitoare. Analizorul de PN se utilizează numai în intervalul parametrilor de funcționare declarați de producător. În figura A5/1 este prezentat un exemplu de configurație a unui analizor PN.

Analizorul de PN se conectează la punctul de prelevare prin intermediul unei sonde de prelevare care extrage un eșantion din linia centrală a conductei de evacuare. Astfel cum se specifică la punctul 3.5 din anexa 4, în cazul în care particulele nu sunt diluate la nivelul conductei de evacuare, conducta de prelevare se încălzește la o temperatură de minimum 373 K (100 °C) până la punctul de primă diluare al analizorului de PN sau până la detectorul de particule al analizorului. Timpul de expunere din conducta de prelevare trebuie să fie mai mic de 3 s.

Toate componentele care intră în contact cu gazele de evacuare eșantionate trebuie ținute întotdeauna la o temperatură care să evite condensarea oricărui compus în dispozitiv. Aceasta se poate realiza, de exemplu, prin încălzirea la o temperatură mai ridicată și prin diluarea eșantionului sau oxidarea speciilor (semi)volatile.

Analizorul de PN include o secțiune încălzită la temperatura peretelui ≥ 573 K. Unitatea trebuie să controleze etapele încălzite astfel încât temperaturile nominale de funcționare să se afle în limitele unei toleranțe de ± 10 K și să indice dacă etajele încălzite se află sau nu la temperaturile corecte de funcționare. Se acceptă temperaturi mai scăzute, cu condiția ca eficiența separării particulelor volatile să respecte specificațiile de la punctul 6.4.

Senzorii de presiune, de temperatură și ceilalți senzori monitorizează funcționarea corectă a instrumentului și declanșează un avertisment sau un mesaj în caz de funcționare defectuoasă.

Timpul de întârziere al analizorului de PN trebuie să fie ≤ 5 s.

Analizorul de PN (și/sau detectorul de particule) trebuie să aibă un timp de creștere ≤ 3,5 s.

Măsurătorile concentrației de particule se raportează normalizate la 273 K și la 101,3 kPa. Dacă este necesar, se măsoară și se raportează presiunea și/sau temperatura la orificiul de admisie al detectorului în vederea normalizării concentrației de particule.

Sistemele PN care respectă cerințele privind etalonarea din Regulamentele ONU nr. 83 sau 49 sau Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP se consideră automat că respectă cerințele privind etalonarea din prezenta anexă.

Figura A5/1

Exemplu de configurație a unui analizor de PN:

liniile punctate indică componentele opționale. Secțiunea încălzită trebuie să fie activă catalitic. EFM = debitmetrul masic pentru gazele de evacuare, d = diametrul interior, PND = dispozitivul de diluare a numărului de particule.

Analizorul de PN se conectează la punctul de prelevare prin intermediul unei sonde de prelevare care extrage un eșantion din linia centrală a conductei de evacuare. Astfel cum se specifică la punctul 3.5 din anexa 4, în cazul în care particulele nu sunt diluate la nivelul conductei de evacuare, conducta de prelevare se încălzește la o temperatură de minimum 373 K (100 °C) până la punctul de primă diluare al analizorului de PN sau până la detectorul de particule al analizorului. Timpul de expunere din conducta de prelevare trebuie să fie mai mic de 3 s.

Toate componentele care intră în contact cu gazele de evacuare eșantionate trebuie ținute întotdeauna la o temperatură care să evite condensarea oricărui compus în dispozitiv. Aceasta se poate realiza, de exemplu, prin încălzirea la o temperatură mai ridicată și prin diluarea eșantionului sau oxidarea speciilor (semi)volatile.

Analizorul de PN include o secțiune încălzită la temperatura peretelui ≥ 573 K. Unitatea trebuie să controleze etapele încălzite astfel încât temperaturile nominale de funcționare să se afle în limitele unei toleranțe de ± 10 K și să indice dacă etajele încălzite se află sau nu la temperaturile corecte de funcționare. Se acceptă temperaturi mai scăzute, cu condiția ca eficiența separării particulelor volatile să respecte specificațiile de la punctul 6.4.

Senzorii de presiune, de temperatură și ceilalți senzori monitorizează funcționarea corectă a instrumentului și declanșează un avertisment sau un mesaj în caz de funcționare defectuoasă.

Timpul de întârziere al analizorului de PN trebuie să fie ≤ 5 s.

Analizorul de PN (și/sau detectorul de particule) trebuie să aibă un timp de creștere ≤ 3,5 s.

Măsurătorile concentrației de particule se raportează normalizate la 273 K și la 101,3 kPa. Dacă este necesar, se măsoară și se raportează presiunea și/sau temperatura la orificiul de admisie al detectorului în vederea normalizării concentrației de particule.

Sistemele PN care respectă cerințele privind etalonarea din Regulamentele ONU nr. 83 sau 49 sau Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP se consideră automat că respectă cerințele privind etalonarea din prezenta anexă.

Cerințe privind eficiența

Sistemul complet al analizorului de PN, inclusiv conducta de prelevare, trebuie să respecte cerințele privind eficiența din tabelul A5/3a.

Eficiența E(dp) se definește ca raportul dintre citirile privind concentrația numerică ale sistemului analizorului de PN și cele ale unui contor de particule de condensare (CPC) de referință (cu o eficiență de numărare de peste 90 % pentru un diametru echivalent de mobilitate electrică de 10 nm, cu liniaritatea verificată și etalonată cu ajutorul unui electrometru) sau ale unui electrometru de referință, măsurând în paralel un aerosol dispersat cu un diametru de mobilitate dp normalizat în aceleași condiții de temperatură și de presiune.

Materialul trebuie să fie stabil din punct de vedere termic și de tipul funinginii (de exemplu, funingine de grafit supus unei descărcări prin scânteie sau funingine de flacără de difuziune cu pretratament termic). În cazul în care curba de eficiență se măsoară cu un alt aerosol (de exemplu, cu NaCl), corelația cu curba materialului de tipul funinginii trebuie furnizată sub forma unui grafic care să compare eficiențele obținute utilizând ambii aerosoli de încercare. Diferențele în ceea ce privește eficiențele contorizării trebuie luate în calcul prin ajustarea eficiențelor măsurate pe baza graficului furnizat pentru a stabili eficiențele aerosolilor de tipul funinginii. Corecția pentru particule cu sarcină multiplă trebuie să fie aplicată și documentată, dar nu trebuie să depășească 10 %. Eficiențele menționate se referă la analizorul de PN cu conducta de prelevare. Analizorul de PN poate fi etalonat și pe componente (respectiv unitatea de precondiționare separat de detectorul de particule), atât timp cât se poate dovedi că analizorul de PN și conducta de prelevare îndeplinesc împreună cerințele din tabelul A5/3a. Semnalul măsurat de detector trebuie să fie > 2 ori limita de detecție (definită aici ca fiind nivelul zero plus 3 abateri standard).

Cerințe privind liniaritatea

Analizorul de PN, inclusiv conducta de prelevare, trebuie să îndeplinească cerințele privind liniaritatea de la punctul 3.2 din anexa 5 utilizându-se particule de tipul funinginii monodispersate sau polidispersate. Dimensiunea particulelor (diametrul de mobilitate sau diametrul median de contorizare) trebuie să fie mai mare de 45 nm. Instrumentul de referință este un electrometru sau un contor de particule de condensare (CPC) cu o eficiență de numărare de peste 90 % pentru un diametru echivalent de mobilitate electrică de 10 nm, cu liniaritatea verificată. Alternativ, se poate utiliza un sistem de contorizare a particulelor conform cu Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP, cu o eficiență de numărare de peste 90 % pentru un diametru echivalent de mobilitate electrică de 10 nm ca instrument de referință pentru verificarea linearității sistemului complet.

În plus, diferențele dintre măsurările realizate cu analizorul de PN și cele cu instrumentul de referință, în toate punctele verificate (cu excepția punctului zero), nu trebuie să se abată cu mai mult de 15 % de la valoarea medie. Trebuie să se verifice cel puțin 5 puncte egal distribuite (plus punctul zero). Concentrația maximă verificată trebuie să fie > 90 % din intervalul nominal de măsurare al analizorului de PN.

În cazul în care analizorul de PN este etalonat pe componente, liniaritatea poate fi verificată numai pentru detectorul de particule, însă eficiențele celorlalte componente și ale conductei de prelevare trebuie să fie luate în considerare în calculul pantei.

Eficiența separării particulelor volatile

Sistemul trebuie să separe > 99,9 % dintre particulele de tetracontan CH3(CH2)38CH3 de dimensiuni ≥ 30 nm cu o concentrație la intrare ≥ 10000 de particule pe centimetru cub la o diluare minimă.

De asemenea, sistemul trebuie să atingă o eficiență de separare de > 99,9 % pentru tetracontan cu un diametru median de contorizare > 50 nm și o masă > 1 mg/m3.

Eficiența separării particulelor volatile pentru tetracontan trebuie demonstrată o singură dată pentru familia de instrumente. Producătorul instrumentelor trebuie totuși să indice intervalul de întreținere sau de înlocuire care asigură faptul că eficiența separării nu scade sub nivelul cerințelor tehnice. În cazul în care aceste informații nu sunt furnizate, eficiența separării particulelor volatile trebuie verificată anual pentru fiecare instrument.

Instrumente pentru măsurarea debitului masic al gazelor de evacuare

Generalități

Instrumentele sau semnalele pentru măsurarea debitului masic al gazelor de evacuare trebuie să aibă o gamă de măsurare și un timp de răspuns în conformitate cu acuratețea cerută pentru măsurarea debitului masic al gazelor de evacuare, în condiții de funcționare tranzitorii și stabilizate. Sensibilitatea instrumentelor și a semnalelor la șocuri, vibrații, îmbătrânire, variațiile de temperatură și presiunea aerului, precum și la interferențe electromagnetice și la alte efecte legate de vehicul și de funcționarea instrumentului trebuie să se afle la un nivel propice eliminării erorilor suplimentare.

Specificații privind instrumentul

Debitul masic al gazelor de evacuare se determină prin metoda măsurării directe aplicate în oricare dintre următoarele instrumente:

dispozitive de tipul tub Pitot;

dispozitive diferențiale de presiune, precum ajutajul de debit (pentru detalii, a se vedea ISO 5167);

debitmetru cu ultrasunete;

debitmetru cu vortex.

Fiecare debitmetru pentru gazele de evacuare trebuie să îndeplinească cerințele privind liniaritatea prevăzute la punctul 3. În plus, producătorul instrumentului trebuie să demonstreze conformitatea fiecărui tip de debitmetru masic pentru gazele de evacuare cu specificațiile de la punctele 7.2.3-7.2.9.

Se permite să se calculeze debitul masic al gazelor de evacuare pe baza măsurătorilor debitului de aer și ale debitului combustibilului obținute de la senzori cu etalonare trasabilă, dacă acestea îndeplinesc cerințele privind liniaritatea de la punctul 3, cerințele cu privire la acuratețe de la punctul 8 și dacă debitul masic al gazelor de evacuare rezultat este validat în conformitate cu punctul 4 din anexa 6.

În plus, sunt permise alte metode care determină debitul masic al gazelor de evacuare pe baza instrumentelor și a semnalelor netrasabile, cum ar fi instrumentele simplificate pentru măsurarea debitului masic pentru gazele de evacuare sau semnale ECU, dacă debitul masic pentru gazele de evacuare rezultat îndeplinește cerințele privind liniaritatea de la punctul 3 și este validat în conformitate cu punctul 4 din anexa 6.

Standarde de etalonare și verificare

Performanța de măsurare a debitmetrelor masice pentru gazele de evacuare se controlează cu aer sau gaze de evacuare în raport cu un standard identificabil, cum ar fi un debitmetru masic pentru gazele de evacuare calibrat sau un tunel de diluare cu debit complet.

Frecvența verificării

Conformitatea debitmetrelor masice pentru gazele de evacuare cu punctele 7.2.3 și 7.2.9 trebuie verificată cu cel mult un an înaintea încercării propriu-zise.

Acuratețe

Acuratețea EFM, definită ca abaterea citirii EFM față de valoarea debitului de referință, nu trebuie să depășească ± 3 % din valoarea de citire sau 0,3 % din scala completă, reținându-se valoarea cea mai mare dintre acestea.

Precizie

Precizia, definită ca fiind de 2,5 ori abaterea standard a 10 răspunsuri repetitive la un debit nominal dat, situat aproximativ la jumătatea intervalului de etalonare, nu trebuie să depășească 1 % din debitul maxim la care a fost etalonat EFM.

Zgomot

Zgomotul nu trebuie să depășească 2 procente din valoarea fluxului maxim etalonat. Fiecare dintre cele 10 perioade de măsurare trebuie despărțită de un interval de 30 de secunde în care EFM este expus la fluxul maxim etalonat.

Abaterea răspunsului la reglarea la zero

Abaterea răspunsului la reglarea la zero înseamnă răspunsul mediu la un semnal de reglare la zero într-un interval de cel puțin 30 de secunde. Abaterea răspunsului la reglarea la zero poate fi verificată pe baza semnalelor primare, de exemplu, presiunea. Abaterea semnalelor primare pe o perioadă de 4 ore trebuie să fie mai mică de ± 2 % din valoarea maximă a semnalului primar înregistrat la debitul la care a fost etalonat EFM.

Abaterea răspunsului la calibrare

Abaterea răspunsului la calibrare înseamnă răspunsul mediu la un semnal de reglare la zero într-un interval de cel puțin 30 de secunde. Abaterea răspunsului la calibrare poate fi verificată pe baza semnalelor primare, de exemplu, presiunea. Abaterea semnalelor primare pe o perioadă de 4 ore trebuie să fie mai mică de ± 2 % din valoarea maximă a semnalului primar înregistrat la debitul la care a fost etalonat EFM.

Timpul de creștere

Timpul de creștere al instrumentelor și metodelor de determinare a debitului gazelor de evacuare ar trebui să corespundă, pe cât posibil, timpului de creștere al analizoarelor de gaz, astfel cum se specifică la punctul 4.2.7, însă fără a depăși o secundă.

Verificarea timpului de răspuns

Timpul de răspuns al debitmetrelor masice pentru gazele de evacuare se determină aplicând parametri similari cu cei aplicați pentru încercarea privind emisiile (de exemplu, presiunea, debitele, reglajele filtrelor și toate celelalte elemente care influențează timpul de răspuns). Determinarea timpului de răspuns se realizează cu comutarea gazului direct la admisia debitmetrului masic pentru gazele de evacuare. Comutarea debitului de gaz trebuie să se facă cât mai repede posibil, dar se recomandă ferm ca aceasta să aibă loc în mai puțin de 0,1 secunde. Debitul de gaz utilizat pentru încercare trebuie să producă o modificare a debitului de cel puțin 60 % din scala completă a debitmetrului masic pentru gazele de evacuare. Se înregistrează debitul de gaze. Timpul de întârziere se definește ca intervalul de timp dintre comutarea debitului de gaz (t0) și momentul în care răspunsul ajunge la 10 % din valoarea de citire finală (t10). Timpul de creștere este definit ca intervalul de timp dintre momentul în care răspunsul corespunde unui procent de 10 % și cel în care acesta corespunde unui procent de 90 % (de la t10 la t90) din valoarea de citire finală. Timpul de răspuns (t90) înseamnă suma dintre timpul de întârziere și timpul de creștere. Timpul de răspuns al debitmetrului masic pentru gazele de evacuare (t90) trebuie să fie ≤ 3 secunde, cu un timp de creștere (t10 – t90) de ≤ 1 secundă, conform punctului 7.2.8.

Senzori și echipamente auxiliare

Orice senzor și echipament auxiliar folosit pentru a determina, de exemplu, temperatura, presiunea atmosferică, umiditatea mediului ambiant, viteza vehiculului, debitul de combustibil sau debitul de aer de admisie nu trebuie să modifice sau să afecteze în mod nejustificat performanța motorului vehiculului și a sistemului acestuia de posttratare a gazelor de evacuare. Acuratețea senzorilor și a echipamentelor auxiliare trebuie să îndeplinească cerințele din tabelul A5/4. Conformitatea cu cerințele din tabelul A5/4 trebuie demonstrată la intervalele specificate de producătorul instrumentului, conform procedurilor de audit intern sau în conformitate cu standardul ISO 9000.

pentru fiecare analizor de gaze, cel puțin o dată la douăsprezece luni sau ori de câte ori are loc o reparație a sistemului sau o schimbare de componente sau o modificare care ar putea să influențeze etalonarea;

pentru alte instrumente relevante, cum ar fi analizoarele de PN, debitmetrele masice pentru gazele de evacuare și senzorii etalonați în mod trasabil, ori de câte ori se constată defecțiuni, astfel cum prevăd procedurile de audit intern sau producătorul instrumentului, dar nu mai târziu de un an înainte de încercarea propriu-zisă.

analizorul, instrumentul de măsurare sau senzorul se reglează la zero prin introducerea unui semnal zero. În cazul analizoarelor de gaz, se introduce în portul analizorului un aer sintetic purificat sau azot prin intermediul unei conducte de gaz care trebuie să fie cât mai directă și mai scurtă posibil;

calibrarea analizorului, a instrumentului de măsurare a debitului sau a senzorului se realizează prin introducerea unui semnal de calibrare. În cazul analizoarelor de gaz, se introduce în portul analizorului un gaz de calibrare corespunzător prin intermediul unei conducte de gaz care trebuie să fie cât mai directă și mai scurtă posibil;

se repetă procedura de reglare la zero de la litera (a);

verificarea liniarității se efectuează prin introducerea a cel puțin 10 valori valide de referință, la distanțe aproximativ egale (inclusiv valoarea zero). Valorile de referință cu privire la concentrația componentelor, debitul masic al gazelor de evacuare sau orice alt parametru relevant trebuie alese astfel încât să corespundă gamei de valori preconizate în cursul încercării privind emisiile. Pentru măsurarea debitului masic al gazelor de evacuare, punctele de referință mai mici de 5 % din valoarea maximă de etalonare pot fi excluse din verificarea liniarității;

pentru analizoarele de gaz, în portul analizorului se introduc concentrații de gaz cunoscute, conform punctului 5. Trebuie să se acorde suficient timp pentru stabilizarea semnalului. Pentru analizoarele de particule, concentrațiile de particule trebuie să fie de cel puțin două ori mai mari decât limita de detecție (definită la punctul 6.2);

valorile în curs de evaluare și, dacă este necesar, valorile de referință, se înregistrează la o frecvență constantă care este un multiplu de 1,0 Hz într-un interval de 30 de secunde (60 de secunde pentru analizoarele de particule);

se utilizează valorile mediilor aritmetice pe durata a 30 de secunde (sau 60 de secunde) pentru a calcula parametrii de regresie liniară prin metoda celor mai mici pătrate, unde ecuația celei mai bune ajustări este următoarea:

parametrii de regresie liniară trebuie să îndeplinească cerințele din tabelul A5/1.

o descriere a bazelor teoretice și a componentelor tehnice ale analizorului alternativ;

o demonstrare a echivalenței cu analizorul standard respectiv specificat la punctul 4.1.1 în gama preconizată a concentrațiilor de poluanți și a condițiilor ambientale ale încercării de omologare de tip definite în Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP, precum și o încercare de validare, conform descrierii de la punctul 3 din anexa 6 în cazul unui vehicul echipat cu un motor cu aprindere prin compresie și cu aprindere prin scânteie; producătorul analizorului trebuie să demonstreze semnificația echivalenței în limitele toleranțelor admisibile prevăzute la punctul 3.3 din anexa 6;

o demonstrație a echivalenței cu analizorul standard respectiv specificat la punctul 4.1.1 în ceea ce privește influența presiunii atmosferice asupra performanței de măsurare a analizorului; încercarea pentru demonstrație trebuie să determine răspunsul la un gaz de calibrare care are o concentrație situată în intervalul analizorului pentru a verifica influența presiunii atmosferice în condițiile de altitudine moderate și extinse definite la punctul 8.1. O astfel de încercare poate fi efectuată într-o cameră de încercare de mediu la altitudine.

o demonstrație a echivalenței cu analizorul standard respectiv specificat la punctul 4.1.1 pe parcursul a cel puțin trei încercări în circulație care îndeplinesc cerințele din prezenta anexă;

o demonstrație a faptului că influența vibrațiilor, a accelerațiilor și a temperaturii ambientale asupra citirii analizorului nu duce la depășirea cerințele privind zgomotul pentru analizoare prevăzute la punctul 4.2.4.

Optimizarea răspunsului detectorului

Factori de răspuns la hidrocarburi

Verificarea interacțiunii cu oxigenul

analizorul se aduce la zero;

se reglează amplitudinea analizorului cu un dozaj de amestec de 0 % oxigen pentru motoarele cu aprindere prin scânteie și de 21 % oxigen pentru motoarele cu aprindere prin compresie;

Răspunsul la reglarea la zero se verifică încă o dată. În cazul în care s-a modificat cu mai mult de 0,5 % din scara completă, se repetă etapele (i) și (ii);

Se introduc gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul de 5 % și 10 %;

Răspunsul la reglarea la zero se verifică încă o dată. În cazul în care s-a modificat cu mai mult de ± 1 % din scala completă, încercarea se repetă;

interacțiunea cu oxigenul EO2 [%] se calculează pentru fiecare dintre gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul din etapa (iv), după cum urmează:

Interferența cu oxigenul EO2 trebuie să fie mai mică de ± 1,5 % pentru toate gazele necesare pentru verificarea interacțiunii cu oxigenul.

În cazul în care interferența cu oxigenul EO2 este mai mare de ± 1,5 %, se pot lua măsuri de corecție, reglând treptat debitul aerului (peste și sub specificațiile producătorului), precum și debitul combustibilului și al eșantionului.

Verificarea interacțiunii cu oxigenul se repetă pentru fiecare nouă reglare.

analizorul se aduce la zero;

se reglează amplitudinea analizorului cu un dozaj de amestec de 0 % oxigen pentru motoarele cu aprindere prin scânteie și de 21 % oxigen pentru motoarele cu aprindere prin compresie;

Răspunsul la reglarea la zero se verifică încă o dată. În cazul în care s-a modificat cu mai mult de 0,5 % din scara completă, se repetă etapele (i) și (ii);

Se introduc gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul de 5 % și 10 %;

Răspunsul la reglarea la zero se verifică încă o dată. În cazul în care s-a modificat cu mai mult de ± 1 % din scala completă, încercarea se repetă;

interacțiunea cu oxigenul EO2 [%] se calculează pentru fiecare dintre gazele de verificare a interacțiunii cu oxigenul din etapa (iv), după cum urmează:

Interferența cu oxigenul EO2 trebuie să fie mai mică de ± 1,5 % pentru toate gazele necesare pentru verificarea interacțiunii cu oxigenul.

În cazul în care interferența cu oxigenul EO2 este mai mare de ± 1,5 %, se pot lua măsuri de corecție, reglând treptat debitul aerului (peste și sub specificațiile producătorului), precum și debitul combustibilului și al eșantionului.

Verificarea interacțiunii cu oxigenul se repetă pentru fiecare nouă reglare.

Eficiența conversiei pentru metan

Eficiența conversiei pentru etan

Generalități

Verificarea interacțiunii pentru analizorul de CO

Verificarea efectelor de extincție pentru analizorul de NOx

Verificarea efectelor de extincție pentru analizorul de CO2

Verificarea extincției cu apă

Coeficientul de extincție maxim admisibil

Verificarea efectelor de extincție pentru analizoarele NDUV

Analizorul și răcitorul trebuie instalate urmând instrucțiunile de utilizare ale producătorului; ar trebui să se efectueze ajustări pentru a optimiza performanța analizorului și a răcitorului.

În cazul analizorului, se efectuează o etalonare la zero și o calibrare la valorile de concentrație preconizate în cursul încercării privind emisiile.

Se selectează un gaz de etalonare NO2 care corespunde pe cât posibil concentrației maxime de NO2 estimate în cursul încercării privind emisiile.

Gazul de etalonare NO2 trebuie să se reverse la sonda sistemului de prelevare de gaze până în momentul în care răspunsul NO al analizorului se va fi stabilizat.

Concentrația medie a înregistrărilor de NOX stabilizate pe o perioadă de 30 de secunde se calculează și se înregistrează drept NOX,ref.

Fluxul gazului de etalonare NO2 trebuie oprit, iar sistemul de prelevare trebuie saturat prin revărsare, cu ieșirea unui generator de punct de rouă reglat la punctul de rouă de 50° C. Produsul obținut cu ajutorul generatorului de punct de rouă trebuie prelevat de sistemul de prelevare și de răcitor timp de minimum 10 minute, până în momentul în care se estimează că răcitorul elimină o cantitate de apă constantă.

La finalizarea etapei (vi), gazul de etalonare NO2 utilizat pentru stabilirea NOX,ref trebuie revărsat din nou în sistemul de prelevare până la stabilizarea răspunsului NOX total.

Concentrația medie a înregistrărilor de NOX stabilizate pe o perioadă de 30 de secunde se calculează și se înregistrează drept NOX,m.

NOX,m se corectează în NOX,dry pe baza vaporilor apei reziduale care au traversat răcitorul la presiunea și temperatura de ieșire a răcitorului respectiv.

Uscătorul de eșantioane

Penetrarea NO2 în uscătorul de eșantioane

Verificarea efectelor de extincție pentru analizorul de CO2

Verificarea extincției cu apă

Coeficientul de extincție maxim admisibil

Analizorul și răcitorul trebuie instalate urmând instrucțiunile de utilizare ale producătorului; ar trebui să se efectueze ajustări pentru a optimiza performanța analizorului și a răcitorului.

În cazul analizorului, se efectuează o etalonare la zero și o calibrare la valorile de concentrație preconizate în cursul încercării privind emisiile.

Se selectează un gaz de etalonare NO2 care corespunde pe cât posibil concentrației maxime de NO2 estimate în cursul încercării privind emisiile.

Gazul de etalonare NO2 trebuie să se reverse la sonda sistemului de prelevare de gaze până în momentul în care răspunsul NO al analizorului se va fi stabilizat.

Concentrația medie a înregistrărilor de NOX stabilizate pe o perioadă de 30 de secunde se calculează și se înregistrează drept NOX,ref.

Fluxul gazului de etalonare NO2 trebuie oprit, iar sistemul de prelevare trebuie saturat prin revărsare, cu ieșirea unui generator de punct de rouă reglat la punctul de rouă de 50° C. Produsul obținut cu ajutorul generatorului de punct de rouă trebuie prelevat de sistemul de prelevare și de răcitor timp de minimum 10 minute, până în momentul în care se estimează că răcitorul elimină o cantitate de apă constantă.

La finalizarea etapei (vi), gazul de etalonare NO2 utilizat pentru stabilirea NOX,ref trebuie revărsat din nou în sistemul de prelevare până la stabilizarea răspunsului NOX total.

Concentrația medie a înregistrărilor de NOX stabilizate pe o perioadă de 30 de secunde se calculează și se înregistrează drept NOX,m.

NOX,m se corectează în NOX,dry pe baza vaporilor apei reziduale care au traversat răcitorul la presiunea și temperatura de ieșire a răcitorului respectiv.

dispozitive de tipul tub Pitot;

dispozitive diferențiale de presiune, precum ajutajul de debit (pentru detalii, a se vedea ISO 5167);

debitmetru cu ultrasunete;

debitmetru cu vortex.

ANEXA 6Validarea PEMS și a debitului masic al gazelor de evacuare netrasabil

ANEXA 6

Validarea PEMS și a debitului masic al gazelor de evacuare netrasabil

Introducere

Prezenta anexă descrie cerințele pentru a valida, în condiții tranzitorii, funcționarea PEMS instalat, precum și corectitudinea valorii debitului masic al gazelor de evacuare obținută pornind de la debitmetre masice pentru gazele de evacuare netrasabile sau calculată pornind de la semnale ECU.

Simboluri, parametri și unități de măsură

Procedură de validare pentru PEMS

Frecvența de validare a PEMS

Se recomandă validarea instalării corecte a unui PEMS pe un vehicul prin compararea cu echipamentul instalat în laborator printr-o încercare efectuată pe un stand dinamometric, fie înainte de încercarea RDE, fie după finalizarea încercării. Pentru încercările efectuate în timpul omologării de tip, este necesară încercarea de validare.

Procedura de validare a PEMS

Instalarea PEMS

PEMS se instalează și se pregătește în conformitate cu cerințele anexei 4. Instalarea PEMS trebuie menținută neschimbată în timpul perioadei dintre validare și încercarea RDE.

Condiții de încercare

Încercarea de validare se efectuează pe standul dinamometric, în măsura în care este posibil, în condițiile omologării de tip, în conformitate cu cerințele Regulamentului ONU nr. 154 privind WLTP pentru un ciclu din etapa 4. Se recomandă ca debitul gazelor de evacuare extrase de PEMS în cursul încercării de validare să fie redirecționat înapoi în CVS. Dacă acest lucru nu este posibil, rezultatele CVS trebuie corectate pentru masa gazelor de evacuare extrasă. Dacă debitul masic al gazelor de evacuare este validat cu ajutorul unui debitmetru pentru gazele de evacuare, se recomandă verificarea măsurătorilor debitului masic cu ajutorul datelor obținute de la un senzor sau de la ECU.

Analiza datelor

Totalul emisiilor specifice distanței [în g/km] măsurate cu echipamente de laborator se calculează în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP. Emisiile măsurate cu ajutorul PEMS se calculează în conformitate cu anexa 7, se însumează pentru a obține masa totală a emisiilor de poluanți [g] și apoi se împart la distanța parcursă în timpul încercării [km], obținută de pe standul dinamometric. Masa totală de poluanți specifici distanței [g/km], așa cum este determinată pe baza PEMS și a sistemului laboratorului de referință, trebuie evaluată în raport cu cerințele specificate la punctul 3.3. Pentru validarea măsurătorilor de emisii NOx, se aplică corecția de umiditate în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP.

Toleranțe admisibile pentru validarea PEMS

Rezultatele validării PEMS trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în tabelul A6/1. În cazul în care toleranța admisibilă nu este îndeplinită, se iau măsuri corective și procedura de validare a PEMS se repetă.

Procedură de validare pentru debitul masic al gazelor de evacuare, determinat de instrumente și senzori netrasabili

Frecvența de validare

În plus față de îndeplinirea cerințelor privind liniaritatea de la punctul 3 din anexa 5, în condiții stabilizate, liniaritatea debitmetrelor masice pentru gazele de evacuare netrasabile sau debitul masic al gazelor de evacuare calculat pornind de la senzori sau semnale ECU netrasabile trebuie validate în condiții tranzitorii pentru fiecare vehicul de încercare cu un debitmetru masic pentru gazele de evacuare, calibrat sau în funcție de CVS.

Procedura de validare

Validarea se desfășoară pe standul dinamometric în condițiile de omologare de tip, în măsura în care sunt aplicabile, pe același vehicul utilizat pentru încercarea RDE. Ca referință, trebuie utilizat un debitmetru cu calibrare trasabilă. Temperatura ambiantă poate să se situeze în intervalul specificat la punctul 8.1 din prezentul regulament. Instalarea debitmetrului masic pentru gazele de evacuare și efectuarea încercării trebuie să îndeplinească cerința de la punctul 3.4.3 din anexa 4.

Pentru a valida liniaritatea, trebuie urmate etapele de calcul indicate mai jos:

semnalul care face obiectul validării și semnalul de referință trebuie să facă obiectul unei corecții temporale, respectând, în măsura în care sunt aplicabile, cerințele de la punctul 3 din anexa 7;

punctele aflate la o valoare mai mică de 10 % din valoarea debitului maxim trebuie excluse de la analiza suplimentară;

la o frecvență constantă de cel puțin 1,0 Hz, semnalul care face obiectul validării și semnalul de referință trebuie să fie corelate cu ajutorul ecuației celei mai potrivite, având următoarea formă:

y = a_1xa_0

unde:

yeste valoarea efectivă a semnalului care face obiectul validăriia1este panta liniei de regresiexeste valoarea efectivă a semnalului de referințăa0este ordonata y la origine a dreptei de regresie

Eroarea standard de estimare (SEE) a lui y asupra lui x și coeficientul de determinare (r2) se calculează pentru fiecare parametru și sistem de măsurare.

parametrii de regresie liniară trebuie să îndeplinească cerințele din tabelul A6/2.

Cerințe

Trebuie îndeplinite cerințele privind liniaritatea indicate în tabelul A6/2. În cazul în care toleranța admisibilă nu este îndeplinită, se iau măsuri corective și procedura de validare se repetă.

semnalul care face obiectul validării și semnalul de referință trebuie să facă obiectul unei corecții temporale, respectând, în măsura în care sunt aplicabile, cerințele de la punctul 3 din anexa 7;

punctele aflate la o valoare mai mică de 10 % din valoarea debitului maxim trebuie excluse de la analiza suplimentară;

la o frecvență constantă de cel puțin 1,0 Hz, semnalul care face obiectul validării și semnalul de referință trebuie să fie corelate cu ajutorul ecuației celei mai potrivite, având următoarea formă:

parametrii de regresie liniară trebuie să îndeplinească cerințele din tabelul A6/2.

ANEXA 7Determinarea emisiilor instantanee

ANEXA 7

Determinarea emisiilor instantanee

Introducere

Prezenta anexă descrie procedura de determinare a emisiilor instantanee, atât a celor masice, cât și a celor referitoare la numărul de particule [g/s; #/s], în urma aplicării regulilor privind coerența datelor din anexa 4. Masa instantanee și numărul de particule din emisii se utilizează pentru evaluarea ulterioară a unei curse RDE și pentru calcularea rezultatului intermediar și a celui final al emisiilor, conform descrierii din anexa 11.

Simboluri, parametri și unități de măsură

Corecția temporală a parametrilor

În vederea calculării corecte a emisiilor specifice distanței, urmele înregistrate ale concentrațiilor componentelor, debitul masic al gazelor de evacuare, viteza vehiculului, precum și alte date referitoare la vehicul trebuie să facă obiectul unei corecții temporale. Pentru a facilita corecția temporală, datele care fac obiectul unei sincronizări se înregistrează fie într-un singur dispozitiv de înregistrare a datelor, fie cu o marcă temporală sincronizată, în conformitate cu punctul 5.1 din anexa 4. Corecția temporală și alinierea parametrilor se efectuează urmând secvența descrisă la punctele 3.1-3.3.

Corecția temporală a concentrațiilor componentelor

Urmele înregistrate ale concentrațiilor tuturor componentelor trebuie să facă obiectul unei corecții temporale prin decalaj invers în funcție de timpii de transformare ai analizoarelor respective. Timpul de transformare al analizoarelor se determină în conformitate cu punctul 4.4 din anexa 5:

c_(i,c)(t – Δt_(t,i)) = c_(i,r)t

unde:

Corecția temporală a debitului masic al gazelor de evacuare

Debitul masic al gazelor de evacuare, măsurat cu un debitmetru pentru gazele de evacuare, trebuie să facă obiectul unei corecții temporale prin decalaj invers în funcție de timpii de transformare ai debitmetrului masic pentru gazele de evacuare. Timpul de transformare al debitmetrului masic pentru gazele de evacuare se determină în conformitate cu punctul 4.4 din anexa 5:

q_(m,c)(t – Δt_(t,m)) = q_(m,r)t

unde:

În cazul în care debitul masic al gazelor de evacuare se stabilește pe baza datelor ECU sau a unui senzor, trebuie avută în vedere o perioadă suplimentară de transformare, care se obține prin corelarea încrucișată între debitul masic al gazelor de evacuare calculat și debitul masic al gazelor de evacuare măsurat în conformitate cu punctul 4 din anexa 6.

Sincronizarea temporală a datelor vehiculului

Alte date obținute de la un senzor sau de la ECU trebuie sincronizate prin corelarea încrucișată cu datele de emisie corespunzătoare (de exemplu, concentrațiile componentelor).

Viteza vehiculului din diferite surse

Pentru a sincroniza viteza vehiculului cu debitul masic al gazelor de evacuare, este mai întâi necesar să se stabilească un profil valid al vitezei. În cazul în care viteza vehiculului este obținută din surse multiple (de exemplu, GNSS, un senzor sau ECU), valorile vitezei trebuie sincronizate prin corelare încrucișată.

Viteza vehiculului cu debitul masic al gazelor de evacuare

Viteza vehiculului se sincronizează cu debitul masic al gazelor de evacuare prin corelare încrucișată între debitul masic al gazelor de evacuare și produsul vitezei și al accelerației pozitive ale vehiculului.

Alte semnale

Sincronizarea semnalelor ale căror valori se modifică lent și într-o gamă cu valori reduse, de exemplu, temperatura ambientală, poate fi omisă.

Măsurarea emisiilor în timpul opririi motorului cu combustie

Toate măsurătorile emisiilor instantanee sau ale debitului de gaze de evacuare obținute în timp ce motorul cu combustie este dezactivat trebuie înregistrate în fișierul de schimb de date.

Corecția valorilor măsurate

Corectarea abaterilor

c_(cor) = c_(ref,z)(c_(ref,s) – c_(ref,z))(2c_(gas) – (c_(pre,z)c_(post,z))(c_(pre,s)c_(post,s)) – (c_(pre,z)c_(post,z)))

Corecția în stare uscată-umedă

În cazul în care emisiile sunt măsurate pe o bază uscată, concentrațiile măsurate sunt convertite în bază umedă, cu ajutorul următoarei formule:

unde:

c_(wet) = k_wc_(dry)

Se utilizează următoarea ecuație pentru a calcula kw:

k_w = (11α0,005(c_(CO_2)c_(CO)) – k_(w1))1,008

unde:

k_(w1) = 1,608H_a1 000(1,608H_a)

unde:

Corecția NOx în funcție de umiditatea și de temperatura ambiante

Emisiile de NOx nu se corectează în funcție de umiditatea și de temperatura ambiante.

Corecția rezultatelor negative ale emisiilor

Rezultatele instantanee negative nu se corectează.

Determinarea componentelor gazoase instantanee ale gazelor de evacuare

Introducere

Componentele gazelor de evacuare brute se măsoară cu ajutorul analizoarelor de măsurare și de prelevare descrise în anexa 5. Concentrațiile brute ale componentelor relevante se măsoară în conformitate cu anexa 4. Datelor li se aplică o corecție temporală și o sincronizare în conformitate cu punctul 3 din prezenta anexă.

Calculul concentrațiilor de NMHC și de CH4

Pentru măsurarea metanului utilizând un NMC-FID, calculul NMHC depinde de gazul de etalonare sau de metoda utilizată pentru reglarea la zero sau reglarea calibrării. Atunci când, pentru măsurarea THC fără NMC, se utilizează un FID, acesta se etalonează cu un amestec propan/aer sau propan/N2, în condiții normale. Pentru etalonarea FID utilizat în serie cu un NMC, sunt permise următoarele metode:

gazul de etalonare compus din propan/aer ocolește NMC;

gazul de etalonare compus din metan/aer traversează NMC;

Se recomandă cu tărie ca etalonarea FID pentru metan să se realizeze cu amestecul metan/aer care traversează NMC.

În metoda (a), concentrațiile de CH4 și de NMHC se calculează după cum urmează:

c_(CH4) = c_(HC(woNMC))(1 – E_M) – c_(HC(wNMC))E_E – E_M

c_(NMHC) = c_(HC(wNMC)) – c_(HC(woNMC))(1 – E_E)r_h(E_E – E_M)

În metoda (b), concentrația de CH4 și de NMHC se calculează după cum urmează:

c_(CH_4) = c_(HC(wNMC))r_h(1 – E_M) – c_(HC(woNMC))(1 – E_E)r_h(E_E – E_M)

c_(NMHC) = c_(HC(woNMC))(1 – E_M) – c_(HC(w NMC))r_h(1 – E_M)(E_E – E_M)

unde:

În cazul în care FID pentru metan este etalonat prin metoda separatorului (metoda b), atunci eficiența de conversie a metanului, determinată la punctul 4.3.4 litera (a) din anexa 5, este zero. Densitatea utilizată pentru calculul masei NMHC trebuie să fie egală cu cea a hidrocarburilor totale la 273,15 K și 101,325 kPa și depinde de combustibil.

Determinarea debitului masic al gazelor de evacuare

Introducere

Calculul emisiilor masice instantanee în conformitate cu punctele 8 și 9 necesită determinarea debitului masic al gazelor de evacuare. Debitul masic al gazelor de evacuare se determină cu ajutorul uneia dintre metodele de măsurare directă specificate la punctul 7.2 din anexa 5. În mod alternativ, este permisă calcularea debitului masic al gazelor de evacuare astfel cum este descris la punctele 7.2-7.4 din prezenta anexă.

Metoda de calcul care utilizează debitul masic al aerului și debitul masic al combustibilului

Debitul masic instantaneu al gazelor de evacuare poate fi calculat pornind de la debitul masic al aerului și de la debitul masic al combustibilului, după cum urmează:

q_(mew,i) = q_(maw,i)q_(mf,i)

unde:

În cazul în care debitul masic al aerului și debitul masic al combustibilului sau debitul masic al gazelor de evacuare sunt determinate pornind de la o înregistrare a ECU, debitul masic instantaneu al gazelor de evacuare calculat trebuie să respecte cerințele privind liniaritatea specificate pentru debitul masic al gazelor de evacuare la punctul 3 din anexa 5, precum și cerințele de validare specificate la punctul 4.3 din anexa 6.

Metoda de calcul care utilizează debitul masic al aerului și raportul aer/combustibil

Debitul masic instantaneu al gazelor de evacuare poate fi calculat pornind de la debitul masic al aerului și de la raportul aer/combustibil, după cum urmează:

q_(mew,i) = q_(maw,i)(11AF_(st)λ_i)

unde:

AF_(st) = 138,0(1α4 –ε2γ)12,0111,008α15,9994ε14,0067δ32,0675γ

λ_i = (100 –c_(CO)10^(– 4)2 – c_(HCw)10^(– 4))(α41 –2c_(CO)10^(– 4)3,5c_(CO2)1c_(CO)10^(– 4)3,5c_(CO2) –ε2 –δ2)(c_(CO2)c_(CO)10^(– 4))4,764(1α4 –ε2γ)(c_(CO2)c_(CO)10^(– 4)c_(HCw)10^(– 4))

unde:

Coeficienții se referă la un combustibil Cβ Hα Oε Nδ Sγ cu β = 1 pentru combustibilii pe bază de carbon. Concentrația emisiilor de HC este de obicei redusă și poate fi omisă atunci când se calculează λi.

În cazul în care debitul masic al aerului și raportul aer-combustibil sunt determinate pornind de la înregistrări ale ECU, debitul masic instantaneu al gazelor de evacuare calculat trebuie să respecte cerințele privind liniaritatea specificate pentru debitul masic al gazelor de evacuare la punctul 3 din anexa 5, precum și cerințele de validare specificate la punctul 4.3 din anexa 6.

Metoda de calcul care utilizează debitul masic al combustibilului și raportul aer/combustibil

Debitul masic instantaneu al gazelor de evacuare poate fi calculat pe baza debitului de combustibil și a raportului aer-combustibil (calculat cu A/Fst și λi în conformitate cu punctul 7.3), după cum urmează:

q_(mew,i) = q_(maw,i)(11AF_(st)λ_i)

q_(mew,i) = q_(mf,i)(1 AF_(st)λ_i)

Debitul masic instantaneu al gazelor de evacuare calculat trebuie să respecte cerințele privind liniaritatea specificate pentru debitul masic al gazelor de evacuare la punctul 3 din anexa 5, precum și cerințele de validare specificate la punctul 4.3 din anexa 6.

Calculul emisiilor masice instantanee ale componentelor gazoase

Emisiile masice instantanee [g/s] se determină prin înmulțirea concentrației instantanee a poluantului în cauză [ppm] cu debitul masic instantaneu al gazelor de evacuare [kg/s], ambele corectate și aliniate pentru a ține cont de timpii de transformare, și cu valoarea u corespunzătoare din tabelul A7/1. În cazul în care măsurătoarea se efectuează pe o bază uscată, corecția uscat-umed în conformitate cu punctul 5.1 trebuie aplicată concentrațiilor instantanee ale componentelor înainte de efectuarea oricărui alt calcul. Dacă apar valori negative ale emisiilor instantanee, acestea trebuie incluse în toate evaluările ulterioare ale datelor. Valorile parametrilor intră în calculul emisiilor instantanee [g/s], astfel cum au fost indicate de analizor, de instrumentul de măsurare a debitului, de senzor sau de ECU. Se aplică următoarea ecuație:

m_(gas,i) = u_(gas)•c_(gas,i)•q_(mew,i)

unde:

Ca alternativă la metoda de mai sus, nivelul emisiilor poate fi calculat de asemenea utilizând metoda descrisă în anexa A.7 la GTR 11.

Calculul numărului instantaneu de particule din emisii

Numărul instantaneu de particule din emisii [particule/s] se determină prin înmulțirea concentrației instantanee a poluantului în cauză [particule/cm3] cu debitul masic instantaneu al gazelor de evacuare [kg/s], ambele corectate și aliniate pentru a ține cont de timpii de transformare, și prin împărțirea la densitate [kg/m3] conform tabelului A7/1. Dacă este cazul, valorile negative ale emisiilor instantanee trebuie incluse în toate evaluările ulterioare ale datelor. Toate cifrele semnificative ale rezultatelor anterioare trebuie incluse în calculul emisiilor instantanee. Se aplică următoarea ecuație:

PN_i = c_(PN,i)q_(mew,i)<1_e

unde:

Schimbul de date

[a se introduce linkul după notificarea finală]

Orice preprocesare a datelor (de exemplu, corecția temporală în conformitate cu punctul 3 din prezenta anexă, corecția vitezei vehiculului în conformitate cu punctul 4.7 din anexa 4 sau corecția semnalului de viteză GNSS al vehiculului în conformitate cu punctul 6.5 din anexa 4) trebuie efectuată cu software-ul de control al sistemelor de măsurare și trebuie finalizată înainte de generarea fișierului de schimb de date.

gazul de etalonare compus din propan/aer ocolește NMC;

gazul de etalonare compus din metan/aer traversează NMC;

ANEXA 8Evaluarea valabilității cursei generale folosind metoda ferestrelor de mediere mobile

ANEXA 8

Evaluarea valabilității cursei generale folosind metoda ferestrelor de mediere mobile

Introducere

Metoda ferestrelor de mediere mobile este utilizată pentru a evalua dinamica generală a cursei. Încercarea este împărțită în cinci subsecțiuni (ferestre), iar analiza ulterioară urmărește să determine dacă cursa este validă în sensul RDE. Normalitatea ferestrelor se determină prin compararea emisiilor lor de CO2 specifice distanței cu referire la o curbă de referință obținută pe baza emisiilor de CO2 ale vehiculului măsurate în conformitate cu procedura WLTP.

Pentru conformitatea cu prezentul regulament, metoda trebuie aplicată utilizând cerințele ciclului WLTC cu 4 etape și cu 3 etape.

Simboluri, parametri și unități de măsură

Indicele (i) se referă la etapa temporală

Indicele (j) se referă la fereastră

Indicele (k) se referă la categorie (t = total, ls = viteză scăzută, ms = viteză medie, hs = viteză mare) sau la curba caracteristică de CO2 (cc)

Ferestrele de mediere mobile

Definiția ferestrelor de mediere

Emisiile instantanee de CO2 calculate în conformitate cu anexa 7 se integrează utilizându-se metoda ferestrelor de mediere mobile, pe baza masei de CO2 de referință.

Utilizarea masei de CO2 de referință este ilustrată în figura A8/2. Principiul de calcul este următorul: emisiile masice de CO2 în funcție de distanță în cazul RDE nu se calculează pentru întregul set de date, ci pentru subseturile setului complet de date, lungimea acestor subseturi fiind determinată astfel încât să corespundă întotdeauna masei de CO2 emis de vehicul în cursul încercării WLTP aplicabile (după aplicarea tuturor corecțiilor corespunzătoare, de exemplu ATCT, dacă este cazul). Calculele ferestrelor mobile se efectuează cu un increment de timp Δt care corespunde frecvenței de prelevare a datelor. Aceste subseturi utilizate pentru a calcula emisiile de CO2 în timpul circulației vehiculului pe drum și viteza sa medie sunt denumite ferestre de mediere în secțiunile următoare. Calculul descris la prezentul punct se efectuează începând cu primul punct de date (înainte), astfel cum se indică în figura A8/1.

Următoarele date nu sunt luate în considerare pentru calculul masei de CO2, al distanței și al vitezei medii a vehiculului în fiecare fereastră de mediere:

Verificarea periodică a instrumentelor și/sau după verificările abaterii zero;

Viteza la sol a vehiculului este < 1 km/h;

Calculul începe din momentul în care viteza la sol a vehiculului este mai mare sau egală cu 1 km/h și include evenimentele de conducere în timpul cărora nu apar emisii de CO2 și în care viteza la sol a vehiculului este mai mare sau egală cu 1 km/h.

Emisiile masice M_(CO_2,j) se calculează prin integrarea emisiilor instantanee, în g/s, calculate astfel cum este prevăzut în anexa 7.

Figura A8/1

Viteza vehiculului în funcție de timp – emisiile medii ale vehiculului în funcție de timp, începând cu prima fereastră de mediere

Figura A8/2

Definiția ferestrelor de mediere pe baza masei de CO2

Durata (t_(2,j) – t_(1,j)) a ferestrei de mediere j se determină astfel:

M_(CO_2)(t_(2,j)) – M_(CO_2)(t_(1,j)) ≥ M_(CO_2,ref)

unde:

În timpul omologării de tip, valoarea de referință a CO2 se preia din valorile CO2 ale unui vehicul individual obținute în urma încercării WLTP, în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 154, incluzând toate corecțiile corespunzătoare.

t2,j se selectează astfel încât:

M_(CO_2)(t_(2,j) – Δt) – M_(CO_2)(t_(1,j)) < M_(CO_2,ref) ≤ M_(CO_2)(t_(2,j)) – M_(CO_2)(t_(1,j))

Unde Δt este perioada de prelevare a datelor.

Masele de CO2 M_(CO_2,j) din ferestre se calculează prin integrarea emisiilor instantanee, calculate astfel cum este prevăzut în anexa 7.

Calculul parametrilor ferestrelor

Datele următoare se calculează pentru fiecare fereastră determinată în conformitate cu punctul 3.1.

Emisiile de CO2 specifice pentru distanță, MCO2,d,j;

viteza medie a vehiculului v^_j

Evaluarea ferestrelor

Introducere

Condițiile dinamice de referință ale vehiculului de încercare sunt stabilite pornind de la emisiile de CO2 ale vehiculului în raport cu viteza medie măsurată la omologarea de tip în cadrul încercării WLTP și denumite curba caracteristică a CO2 al vehiculului.

Punctele de referință ale curbei caracteristice a CO2

Emisiile de CO2 specifice pentru distanța parcursă de vehiculul care face obiectul încercării trebuie colectate din etapele aplicabile ale încercării de validare a ciclului WLTP în 4 etape efectuate asupra vehiculului respectiv în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 154 privind WLTP. Valoarea pentru vehiculele OVC-HEV trebuie să fie cea obținută pe baza încercării WLTP aplicabile efectuate folosind funcționarea vehiculului în modul cu menținere de sarcină.

În timpul omologării de tip, valorile de referință ale CO2 se preiau din valorile CO2 ale unui vehicul individual obținute în urma încercării WLTP, în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 154, incluzând toate corecțiile corespunzătoare.

Punctele de referință P1, P2 și P3 necesare pentru definirea curbei caracteristice a CO2 se stabilesc după cum urmează:

Punctul P1

v_(P1)^ = 18,882kmh (viteza medie în etapa de viteză scăzută a ciclului WLTP)

M_(CO_2,d,P_1) = emisiile de CO2 ale vehiculului în etapa de viteză scăzută a ciclului WLTP [g/km]

Punctul P2

v_(P2)^ = 56,664kmh (viteza medie în etapa de viteză mare a ciclului WLTP)

M_(CO_2,d,P_2) = emisiile de CO2 ale vehiculului în etapa de viteză mare a ciclului WLTP [g/km]

Punctul P3

v_(P3)^ = 91,997kmh (viteza medie în etapa de viteză mare a ciclului WLTP)

M_(CO_2,d,P_3) = emisiile de CO2 ale vehiculului în etapa de viteză foarte mare a ciclului WLTP [g/km] (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 4 etape);

precum și

M_(CO_2,d,P_3) = M_(CO_2,d,P_2) (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 3 etape)

Definiția curbei caracteristice a CO2

Utilizând punctele de referință definite la punctul 4.2, curba caracteristică a emisiilor de CO2 se calculează în funcție de viteza medie folosind două secțiuni liniare, (P1, P2) și (P2, P3). Secțiunea (P2, P3) este limitată la 145 km/h pe axa vitezei vehiculului. Curba caracteristică este definită pe baza unor ecuații după cum urmează:

Pentru secțiunea (( P_1,P_2) :

M_(CO_2,d,CC)(v^) = a_1v^b_1

unde: a_1 = (M_(CO_2,d,P_2) – M_(CO_2,d,P_1))(v_(P2)^ – v_(P1)^)

și: b_1 = M_(CO_2,d,P_1) – a_1v_(P1)^

Pentru secțiunea ( P_2,P_3) :

M_(CO_2,d,CC)(v^) = a_2v^b_2

unde: a_2 = (M_(CO_2,d,P_3) – M_(CO_2,d,P_2))(v_(P3)^ – v_(P2)^)

și: b_2 = M_(CO_2,d,P_2) – a_2v_(P2)^

Figura A8/3

Curba caracteristică a emisiilor de CO2 ale vehiculului și toleranțele pentru vehiculele ICE și NOVC-HEV

Figura A8/4

Curba caracteristică a emisiilor de CO2 ale vehiculului și toleranțele pentru vehiculele OVC-HEV

Figura A8/3-2

Curba caracteristică a emisiilor de CO2 ale vehiculului și toleranțele pentru vehiculele ICE și NOVC-HEV pentru ciclul WLTP cu 3 etape

Figura A8/4-2

Curba caracteristică a emisiilor de CO2 ale vehiculului și toleranțele în cazul vehiculelor OVC-HEV pentru etapa 3 a ciclului WLTP

Ferestre de viteză scăzută, medie și mare (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 4 etape)

Ferestrele sunt clasificate în clase de viteză scăzută, medie și mare, în funcție de viteza lor medie.

Ferestre de viteză scăzută

Ferestrele de viteză scăzută se caracterizează prin viteze medii ale vehiculului v^_j mai mici de 45 km/h.

Ferestre de viteză medie

Ferestrele de viteză medie se caracterizează prin viteze medii la sol ale vehiculelormai mari sau egale cu 45 km/h și mai mici de 80 km/h.

Pentru vehiculele echipate cu dispozitive de limitare a vitezei la 90 km/h, ferestrele de viteză medie se caracterizează prin viteze medii ale vehiculelormai mici de 70 km/h.

Ferestre de viteză mare

Ferestrele de viteză mare se caracterizează prin viteze medii la sol ale vehiculelormai mari sau egale cu 80 km/h și mai mici de 145 km/h.

Pentru vehiculele echipate cu dispozitive de limitare a vitezei la 90 km/h, ferestrele de viteză mare se caracterizează prin viteze medii ale vehiculelormai mari sau egale cu 70 km/h și mai mici de 90 km/h.

Figura A8/5

Curba caracteristică a emisiilor de CO2 ale vehiculelor: definițiile etapelor de viteză scăzută, medie și mare (ilustrate pentru ICE și NOVC-HEV), cu excepția vehiculelor echipate cu dispozitive de limitare a vitezei la 90 km/h

Figura A8/6

Curba caracteristică a emisiilor de CO2 ale vehiculelor: definițiile conducerii la viteză scăzută, medie și mare (ilustrate pentru vehicule OVC-HEV), cu excepția vehiculelor echipate cu dispozitive de limitare a vitezei la 90 km/h

Ferestre de viteză scăzută/mare (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 3 etape)

Ferestrele sunt clasificate în clase de viteză scăzută, medie și mare, în funcție de viteza lor medie.

Ferestre de viteză scăzută

Ferestrele de viteză scăzută se caracterizează prin viteze medii ale vehiculului v^_j mai mici de 50 km/h.

Ferestre de viteză mare

Ferestrele de viteză mare se caracterizează prin viteze medii la sol ale vehiculelor v^_j mai mari sau egale cu 50 km/h.

Figura A8/5-2

Curba caracteristică a emisiilor de CO2 ale vehiculelor: definițiile etapelor de viteză mică și mare

(ilustrate pentru vehicule ICE și NOVC-HEV)

Figura A8/6-2

Curba caracteristică a emisiilor de CO2 ale vehiculelor: definițiile etapelor de viteză mică și mare

(ilustrate pentru vehicule ICE și OVC-HEV)

Evaluarea validității cursei (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 4 etape)

Toleranțe în jurul curbei caracteristice a emisiilor de CO2 ale vehiculului

Limita de toleranță superioară a curbei caracteristice a emisiilor de CO2 ale vehiculelor este tol_(1H) = 45% pentru conducere la viteză scăzută și tol_(1H) = 40% pentru conducere la viteză medie și mare.

Limita de toleranță inferioară a curbei caracteristice a emisiilor de CO2 ale vehiculelor este tol_(1L) = 25% pentru vehiculele ICE și NOVC-HEV și tol_(1L) = 100% pentru vehiculele OVC-HEV.

Evaluarea validității încercării

Încercarea este validă atunci când cel puțin 50 % din ferestrele de viteză scăzută, medie și mare sunt cuprinse în limitele de toleranță definite pentru curba caracteristică a emisiilor de CO2.

Pentru vehiculele NOVC-HEV și OVC-HEV, dacă cerința minimă a unui procent de 50 % între tol1H și tol1L nu este îndeplinită, limita de toleranță pozitivă superioară tol1H poate fi mărită până când valoarea tol1H atinge 50 %.

Pentru vehiculele OVC-HEV, atunci când nu se calculează nicio fereastră de mediere mobilă ca urmare a nepornirii ICE, încercarea este în continuare validă.

Evaluarea validității cursei (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 3 etape)

Toleranțe în jurul curbei caracteristice a emisiilor de CO2 ale vehiculului

Limita de toleranță superioară a curbei caracteristice a emisiilor de CO2 ale vehiculelor este tol_(1H) = 45 % pentru conducere la viteză scăzută și tol_(1H) = 40 % pentru conducere la viteză mare.

Limita de toleranță inferioară a curbei caracteristice a emisiilor de CO2 ale vehiculelor este tol_(1L) = 25 % pentru vehiculele ICE și NOVC-HEV și tol_(1L) = 100 % pentru vehiculele OVC-HEV.

Evaluarea validității încercării

Încercarea este validă atunci când cel puțin 50 % din ferestrele de viteză scăzută și mare sunt cuprinse în limitele de toleranță definite pentru curba caracteristică a emisiilor de CO2.

Pentru vehicule NOVC-HEV și OVC-HEV, dacă cerința minimă a unui procent de 50 % între tol1H și tol1L nu este îndeplinită, limita de toleranță pozitivă superioară tol1H poate fi mărită în trepte de 1 % până când se atinge ținta de 50 %. Atunci când se folosește acest mecanism, valoarea tol1H nu trebuie să depășească niciodată 50 %.

Verificarea periodică a instrumentelor și/sau după verificările abaterii zero;

Viteza la sol a vehiculului este < 1 km/h;

Calculul începe din momentul în care viteza la sol a vehiculului este mai mare sau egală cu 1 km/h și include evenimentele de conducere în timpul cărora nu apar emisii de CO2 și în care viteza la sol a vehiculului este mai mare sau egală cu 1 km/h.

Emisiile de CO2 specifice pentru distanță, MCO2,d,j;

viteza medie a vehiculului v^_j

ANEXA 9Evaluarea excesului sau lipsei dinamicii cursei

ANEXA 9

Evaluarea excesului sau lipsei dinamicii cursei

Introducere

Prezenta anexă descrie procedurile de calcul pentru verificarea dinamicii cursei prin determinarea excesului sau a lipsei dinamicii în timpul unei curse RDE.

Simboluri, parametri și unități de măsură

Indicatori de parcurs

Calcule

Prelucrare prealabilă a datelor

Parametrii dinamici, cum ar fi accelerația, (va_(pos)) sau RPA, se determină cu ajutorul unui semnal de viteză cu o precizie de 0,1 % pentru toate valorile de viteză mai mari 3 km/h și o frecvență de eșantionare de 1 Hz. În caz contrar, accelerația se determină cu o precizie de 0,01 m/s2 și o frecvență de eșantionare de 1 Hz. În acest caz, este necesar un semnal de viteză separat pentru (va_(pos)) și cu o precizie de cel puțin 0,1 km/h. Curba de viteză constituie baza calculelor și a împărțirii în clase ulterioare, conform descrierii de la punctele 3.1.2 și 3.1.3.

Calculul distanței, al accelerației și al ( va )

Următoarele calcule se efectuează pentru întregul profil al vitezei în funcție de timp de la începutul până la finalul datelor de încercare.

Incrementul distanței pe eșantion de date se calculează după cum urmează:

d_i = v_i3,6i = 1 to N_t

unde:

Accelerația se calculează după cum urmează:

a_i = v_(i1) – v_(i – 1)23,6i = 1 to N_t

unde:

este accelerația în etapa temporală i [m/s2].

Pentru i = 1: vi–1= 0 ,

pentru i = Nt: vi+ 1 = 0.

Produsul vitezei vehiculului per accelerație se calculează după cum urmează:

(va)_i = v_ia_i3,6

unde:

Clasificarea rezultatelor

Clasificarea rezultatelor (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 4 etape)

După calculul ai și (v × a)i, valorile vi, di, ai și (v × a)i trebuie aranjate în ordinea crescătoare a vitezei vehiculului.

Toate seturile de date cu (vi≤ 60 km/h) aparțin clasei de viteză în mediu urban, toate seturile de date cu (60 km/h < vi ≤ 90 km/h) aparțin clasei de viteză în mediu rural și toate seturile de date cu (vi> 90 km/h) aparțin clasei de viteză pe autostradă.

Pentru vehiculele echipate cu un dispozitiv de limitare a vitezei vehiculului la 90 km/h, toate seturile de date cu≤ 60 km/h aparțin clasei de viteză în mediu urban, toate seturile de date cu 60 km/h <≤ 80 km/h aparțin clasei de viteză în mediu rural și toate seturile de date cu> 80 km/h aparțin clasei de viteză pe autostradă.

Numărul seturilor de date cu valori ale accelerației ai > 0,1 m/s2 trebuie să fie mai mare sau egal cu 100 în cadrul fiecărei clase de viteză.

Pentru fiecare clasă de viteză, viteza medie a vehiculului ( v^_k ) se calculează după cum urmează:

v^_k = 1N_kΣ_iv_(i,k)i = 1 to N_k, k = u,r,m

unde:

Clasificarea rezultatelor (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 3 etape)

După calculul ai, vi, di, valorile vi, di, ai și (va)_i trebuie aranjate în ordinea crescătoare a vitezei vehiculului.

Toate seturile de date cu (vi ≤ 60 km/h) aparțin clasei de viteză mediu urban, iar toate seturile de date cu (vi > 60 km/h) aparțin clasei de viteză drum expres.

Numărul seturilor de date cu valori ale accelerației ai > 0,1 m/s2 trebuie să fie mai mare sau egal cu 100 în cadrul fiecărei clase de viteză.

Pentru fiecare clasă de viteză, viteza medie a vehiculului ( v^_k ) se calculează după cum urmează:

v^_k = 1N_kΣ_iv_(i,k)i = 1 to N_k, k = u, e

unde:

Calculul (va_(pos))_(k –) 95 pe clasă de viteză

Calculul (va_(pos))_(k –) 95 pe clasă de viteză (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 4 etape)

Cea de a 95-a percentilă a valorilor (va_(pos)) se calculează după cum urmează:

Valorile (va_(pos))_(i,k) din fiecare clasă de viteză sunt aranjate în ordine crescătoare pentru toate seturile de date cu ai,k > 0,1 m/s2 și se determină numărul total al acestor eșantioane, Mk.

Valorile percentilei sunt apoi atribuite valorilor (va_(pos))_(i,k) cu ai,k > 0,1 m/s2 după cum urmează:

Valoarea cea mai mică (va_(pos)) primește percentila 1/Mk, a doua valoare cea mai mică primește percentila 2/Mk, a treia valoare cea mai mică primește percentila 3/Mk, iar cea mai mare valoare primește percentila (Mk/Mk = 100 %.)

(va_(pos))_(k –) 95 este valoarea (va_(pos))_(j,k) , cu j/Mk = 95 %. Dacă j/Mk = 95 % nu poate fi atinsă, (va_(pos))_(k –) 95 se calculează prin interpolarea liniară între eșantioanele consecutive j și j+1, unde j/Mk < 95 % și (j + 1)/Mk > 95 %.

Accelerația pozitivă relativă pentru fiecare clasă de viteză se calculează după cum urmează:

RPA_k = Σ_j(Δt(va_(pos))_(j,k))Σ_id_(i,k), j = 1 to M_k, i = 1 to N_k, k = u,r,m

unde:

Calculul (va_(pos))_(k –) 95 pe clasă de viteză (pentru analiza cu ciclul WLTP cu 3 etape)

Cea de a 95-a percentilă a valorilor (va_(pos)) se calculează după cum urmează:

Valorile (va_(pos))_(i,k) din fiecare clasă de viteză sunt aranjate în ordine crescătoare pentru toate seturile de date cu ai,k > 0,1 m/s2 și se determină numărul total al acestor eșantioane, Mk.

Valorile percentilei sunt apoi atribuite valorilor (va_(pos))_(i,k) cu ai,k > 0,1 m/s2 după cum urmează:

Valoarea cea mai mică (va_(pos)) primește percentila 1/Mk, a doua valoare cea mai mică primește percentila 2/Mk, a treia valoare cea mai mică primește percentila 3/Mk, iar cea mai mare valoare primește percentila (Mk/Mk = 100 %.)

(va_(pos))_(k –) 95 este valoarea (va_(pos))_(j,k) , cu j/Mk = 95 %. Dacă j/Mk = 95 % nu poate fi atinsă, (va_(pos))_(k –) 95 se calculează prin interpolarea liniară între eșantioanele consecutive j și j+1, unde j/Mk < 95 % și (j + 1)/Mk > 95 %.

Accelerația pozitivă relativă pentru fiecare clasă de viteză se calculează după cum urmează:

RPA_k = Σ_j(Δt(va_(pos))_(j,k))Σ_id_(i,k), j = 1 to M_k, i = 1 to N_k, k = u,e

unde:

Evaluarea validității cursei

Evaluarea (va_(pos))_(k –) 95 per clasă de viteză (cu v în [km/h])

Dacă v^_k ≤ 74,6kmh și

(va_(pos))_(k –) 95 > (0,136 v^_k14,44)

sunt îndeplinite, cursa este invalidă.

Dacă v^_k > 74,6kmh și

(va_(pos))_(k –) 95 > (0,0742 v^_k18,966)

sunt îndeplinite, cursa este invalidă.

La solicitarea producătorului și numai pentru vehiculele N1 la care raportul putere-masă este mai mic sau egal cu 44 W/kg:

Dacă v^_k ≤ 74,6kmh și

(v•a_(pos))_(k –) 95 > (0.136•v^_k14.44) (va_(pos))_(k –) 95 > (0,136v^_k14,44)

sunt îndeplinite, cursa este invalidă.

Dacă v^_k > 74,6kmh și

\char"(va_(pos)\char")_(k –) 95 > \char"( –0,097v^_k 31,635\char")

sunt îndeplinite, cursa este invalidă.

Evaluarea RPA pentru fiecare clasă de viteză

Dacă v^_k ≤ 94,05kmh și

RPA_k < \char"( –0,0016•v^_k 0,1755\char")

sunt îndeplinite, cursa este invalidă.

Dacă v^_k > 94,05kmh și RPA_k < 0,025 sunt îndeplinite, cursa nu este validată.

Valoarea cea mai mică (va_(pos)) primește percentila 1/Mk, a doua valoare cea mai mică primește percentila 2/Mk, a treia valoare cea mai mică primește percentila 3/Mk, iar cea mai mare valoare primește percentila (Mk/Mk = 100 %.)

(va_(pos))_(k –) 95 este valoarea (va_(pos))_(j,k) , cu j/Mk = 95 %. Dacă j/Mk = 95 % nu poate fi atinsă, (va_(pos))_(k –) 95 se calculează prin interpolarea liniară între eșantioanele consecutive j și j+1, unde j/Mk < 95 % și (j + 1)/Mk > 95 %.

ANEXA 10Procedură de stabilire a câștigului de altitudine pozitiv cumulat al unei curse PEMS

ANEXA 10

Procedură de stabilire a câștigului de altitudine pozitiv cumulat al unei curse PEMS

Introducere

Prezenta anexă descrie procedura de determinare a câștigului de altitudine cumulat al unei curse PEMS.

Simboluri, parametri și unități de măsură

Cerințe generale

Câștigul de elevație pozitiv cumulat al unei curse RDE se determină pe baza a trei parametri: altitudinea instantanee a vehiculului hGNSS,i [m deasupra nivelului mării], măsurată cu ajutorul GNSS-ului, viteza instantanee a vehiculului vi [km/h], înregistrată la o frecvență de 1 Hz și timpul t [s] aferent care s-a scurs de la începutul încercării.

Calculul câștigului de altitudine pozitiv cumulat

Generalități

Câștigul de altitudine pozitiv cumulat al unei curse RDE se calculează cu ajutorul unei proceduri în două etape care constă în: (i) corectarea datelor privind altitudinea instantanee a vehiculului; și (ii) calculul câștigului de altitudine pozitiv cumulat.

Corectarea datelor privind altitudinea instantanee a vehiculului

Altitudinea h(0) la începutul unei curse la d(0) se obține cu ajutorul GNSS-ului, iar corectitudinea acestei valori se verifică cu ajutorul informațiilor furnizate de o hartă topografică. Deviația nu trebuie să fie mai mare de 40 m. Orice date privind altitudinea instantanee h(t) trebuie corectate dacă se aplică următoarea condiție:

ht – h(t – 1) > vt3,6 sin45°

Corecția altitudinii se aplică astfel încât:

h_(corr)t = h_(corr)(t – 1)

unde:

După finalizarea procedurii de corectare, se stabilește un set valabil de date privind altitudinea. Acest set de date trebuie utilizat pentru calculul câștigului de altitudine pozitiv cumulat, astfel cum se descrie în continuare.

Calculul final al câștigului de altitudine pozitiv cumulat

Stabilirea unei rezoluții spațiale uniforme

Câștigul de altitudine cumulat se calculează pornind de la datele unei rezoluții spațiale constante de 1 m începând cu prima măsurătoare la începutul unei curse d(0). Punctele de date discrete la o rezoluție de 1 m sunt definite ca puncte de drum, caracterizate de o valoare specifică a distanței d (de exemplu, 0, 1, 2, 3 m…), precum și de altitudinea lor corespondentă h(d) [m deasupra nivelului mării].

Altitudinea fiecărui punct de drum discret d se calculează prin interpolarea altitudinii instantanee hcorr(t) ca:

h_(int)d = h_(corr)0h_(corr)1 – h_(corr)0d_1 – d_0(d – d_0)

unde:

Netezirea suplimentară a datelor

Datele privind altitudinea obținute pentru fiecare punct de drum discret sunt nivelate prin aplicarea unei proceduri în două etape; da și de desemnează primul și, respectiv, ultimul punct de date (a se vedea figura A10/1). Primul ciclu de nivelare se aplică după cum urmează:

road_(grade,1)d = h_(int)(d200m) – h_(int)(d_a)(d200m) for d ≤ 200m

road_(grade,1)d = h_(int)(d200m) – h_(int)(d – 200m)(d200m) – (d – 200m) for 200m < d < (d_e – 200m)

road_(grade,1)d = h_(int)(d_e) – h_(int)(d – 200m)d_e – (d – 200m) for d ≥ (d_e – 200m)

h_(int,sm,1)d = h_(int,sm,1)(d – 1m)road_(grade,1)d for d = (d_a1) tod_e

h_(int,sm,1)(d_a) = h_(int)(d_a)road_(grade,1)(d_a)

unde:

Al doilea ciclu de nivelare se aplică după cum urmează:

road_(grade,2)d = h_(int,sm,1)(d200m) – h_(int,sm,1)(d_a)(d200m) for d ≤ 200m

road_(grade,2)d = h_(int,sm,1)(d200m) – h_(int,sm,1)(d – 200m)(d200m) – (d – 200m) for 200m < d < (d_e – 200m)

road_(grade,2)d = h_(int,sm,1)(d_e) – h_(int,sm,1)(d – 200m)d_e – (d – 200m) for d ≥ (d_e – 200m)

unde:

Figura A10/1

Ilustrarea procedurii de nivelare a semnalelor de altitudine interpolate

Calculul rezultatului final

Câștigul de elevație pozitiv cumulat al unei curse totale se calculează prin integrarea tuturor înclinărilor pozitive interpolate și netezite ale șoselei, și anume roadgrade,2(d). Rezultatul ar trebui normalizat în funcție de distanța totală a încercării dtot și exprimat în metri de câștig de elevație cumulat per o sută de kilometri de distanță.

Viteza vehiculului la punctul de drum vw se calculează apoi la fiecare punct de drum discret de 1 m:

După caz, pentru evaluarea ciclului WLTP cu 3 etape, toate seturile de date cu vw ≤ 100 km/h sunt utilizate pentru calculul câștigului de altitudine pozitiv cumulat al cursei complete.

Se integrează toate pantele pozitive interpolate și netezite ale drumului care corespund seturilor de date pentru viteze ≤ 100 km/h.

Se integrează numărul de puncte de drum de 1 m care corespund seturilor de date pentru viteze ≤ 100 km/h și se transformă în km pentru a obține distanța d100 pentru încercarea la ≤ 100 km/h [km].

Câștigul de elevație pozitiv cumulat al părții în mediu urban al cursei se calculează pe baza vitezei vehiculului la fiecare punct de drum discret. Toate seturile de date cu vw ≤ 60 km/h aparțin părții în mediu urban a cursei. Se integrează toate înclinările pozitive interpolate și netezite ale șoselei care corespund seturilor de date pentru mediu urban.

Se integrează numărul de puncte de drum de 1 m care corespund seturilor de date în mediu urban și se transformă în km pentru a obține distanța pentru încercarea în mediu urban durban [km].

Câștigul de altitudine pozitiv cumulat al părții efectuate în mediu urban al unei curse se calculează prin împărțirea câștigului de altitudine în mediu urban la distanța încercării în mediu urban și este exprimat în metri de câștig de altitudine cumulat la o distanță de o sută de kilometri.

ANEXA 11Calculul rezultatelor finale ale emisiilor RDE

ANEXA 11

Calculul rezultatelor finale ale emisiilor RDE

Introducere

Prezenta anexă descrie procedura de calculare a emisiilor de referință pentru o cursă RDE completă și pentru partea de conducere în mediul urban a unei curse RDE pentru ciclul WLTP cu 4 etape și, după caz, pentru ciclul WLTP cu 3 etape.

Simboluri, parametri și unități de măsură

Indicele (k) se referă la categorie (t = total, u = urban, 1-2 = primele două etape ale încercării WLTP)

Calculul rezultatelor intermediare ale emisiilor RDE

Pentru cursele valide, rezultatele RDE intermediare se calculează după cum urmează pentru vehiculele cu ICE, NOVC-HEV și OVC-HEV.

Toate măsurătorile emisiilor instantanee sau ale debitului de gaze de evacuare obținute în timp ce motorul cu ardere este dezactivat, astfel cum se specifică la punctul 3.6.3 din prezentul regulament, se consideră a fi zero.

Trebuie aplicate toate corecțiile emisiilor de referință pentru condiții extinse în conformitate cu punctele 8.1, 10.5 și 10.6 din prezentul regulament.

Pentru cursa RDE completă și pentru partea de conducere în mediul urban a cursei (k = t = total, k = u = urban):

M_(RDE, k) = m_(RDE, k)RF_k

Valorile parametrilor RFL1 și RFL2 ai funcției utilizate pentru a calcula factorul de evaluare a rezultatului sunt următoarele:

Factorii de evaluare a rezultatelor RDE(k = t = total, k = u = urban) se obțin utilizând funcțiile specificate la punctul 3.1 pentru vehiculele cu ICE și NOVC-HEV și la punctul 3.2 pentru vehiculele cu OVC-HEV. O ilustrare grafică a metodei este prezentată în figura A11/1 de mai jos, iar formulele matematice sunt prezentate în tabelul A11/1:

Figura A11/1

Funcția pentru calcularea factorului de evaluare a rezultatului

Factorul de evaluare a rezultatului RDE pentru vehiculele cu ICE și NOVC-HEV

Valoarea factorului de evaluare a rezultatelor RDE depinde de raportul rk dintre emisiile de CO2 în funcție de distanță măsurate în timpul încercării RDE și emisiile de CO2 în funcție de distanță emise de vehicul în timpul încercării de validare WLTP, efectuate pe respectivul vehicul, incluzând toate corecțiile corespunzătoare.

Pentru emisiile în mediul urban, etapele relevante ale încercării WLTP sunt următoarele:

pentru vehiculele ICE, primele două etape WLTP, și anume etapele de viteză scăzută și de viteză medie:

r_k = M_(CO_2,RDE, k)M_(CO_2,WLTP, k)

pentru vehiculele NOVC-HEV, toate etapele ciclului de conducere WLTC.

r_k = M_(CO_2,RDE, k)M_(CO_2,WLTP, t)

Factorul de evaluare a rezultatului RDE pentru vehiculele cu OVC-HEV

Valoarea factorului de evaluare a rezultatelor RDE depinde de raportul rk dintre emisiile de CO2 în funcție de distanță măsurate în timpul încercării RDE și emisiile de CO2 în funcție de distanță emise de vehicul în timpul încercării WLTP aplicabile, efectuate cu vehiculul în modul de funcționare cu menținere de sarcină, incluzând toate corecțiile corespunzătoare. Raportul rk este corectat cu un raport care reflectă utilizarea corespunzătoare a motorului cu ardere internă în timpul cursei RDE și în cadrul încercării WLTP, care urmează să fie efectuată în modul de funcționare cu menținere de sarcină.

Pentru ciclul urban sau de conducere totală:

r_k = M_(CO_2,RDE, k)M_(CO_2,WLTP_CS, t)0,85IC_k

unde ICk este raportul dintre distanța condusă în mediu urban sau cursa totală cu motorul cu ardere internă pornit și distanța totală în mediu urban sau distanța cursei totale:

IC_k = d_(ICE,k)d_(ICE,k)d_(EV,k)

cu determinarea funcționării motorului cu ardere internă în conformitate cu punctul 3.6.3 din prezentul regulament.

Rezultatele finale ale emisiilor RDE ținând seama de marja de incertitudine a PEMS

Pentru a ține seama de marja de incertitudine a măsurătorilor PEMS în raport cu măsurătorile efectuate în laborator prin încercarea WLTP aplicabilă, valorile emisiilor intermediare calculate MRDE, k se împart la 1+marjăpoluant, unde marjăpoluant este definit în tabelul A11/2:

Marja de incertitudine a PEMS pentru fiecare poluant este după cum urmează:

Toate rezultatele finale negative se setează la zero.

Se aplică orice factor Ki aplicabil, în conformitate cu punctul 8.3.4. din prezentul regulament.

Aceste valori sunt considerate rezultatele finale ale emisiilor RDE pentru NOX și PN.

pentru vehiculele ICE, primele două etape WLTP, și anume etapele de viteză scăzută și de viteză medie:

pentru vehiculele NOVC-HEV, toate etapele ciclului de conducere WLTC.

ANEXA 12Certificatul producătorului care atestă conformitatea cu cerințele privind RDE

ANEXA 12

Certificatul producătorului care atestă conformitatea cu cerințele privind RDE

Certificatul producătorului care atestă conformitatea cu cerințele din Regulamentul ONU nr. 168 privind emisiile în condiții reale de conducere

(Producător): …

(Adresa producătorului): …

Certifică faptul că:

Tipurile de vehicule enumerate în anexa la prezentul certificat respectă cerințele prevăzute la punctul 6.1 din Regulamentul ONU nr. 168 pentru toate încercările RDE valide care sunt efectuate în conformitate cu cerințele din regulamentul respectiv.

(Ștampila și semnătura reprezentantului producătorului)

Anexă:

Lista tipurilor de vehicule cărora li se aplică prezentul certificat

Lista valorilor RDE maxime declarate pentru fiecare tip de vehicul exprimate în mg/km sau în număr de particule/km, după caz.

Lista tipurilor de vehicule cărora li se aplică prezentul certificat

Lista valorilor RDE maxime declarate pentru fiecare tip de vehicul exprimate în mg/km sau în număr de particule/km, după caz.

Tabelul 1

Tabelul 2

Tabelul 3

Tabelul 4

Tabelul 5

Tabelul 6

Tabelul 7

Tabelul 8

Tabelul 9

Tabelul 10

Tabelul 11

Tabelul 12

Tabelul A3/1Caractere care fac trimitere la nivelul de omologare

Tabelul 14

Tabelul A4/1Parametri de încercare

Tabelul A4/2Abaterea admisibilă a analizorului pe parcursul unei încercări PEMS

Tabelul 17

Tabelul 18

Tabelul A5/1Cerințe privind liniaritatea pentru parametrii și sistemele de măsurare

Tabelul A5/2Abaterea permisă a răspunsului la reglarea la zero și a răspunsului la calibrare a analizoarelor de măsurare a componentelor gazoase în condiții de laborator

Tabelul A5/3Gaze de verificare a interacțiunii cu oxigenul

Tabelul A5/3aCerințe privind eficiența sistemului analizorului de PN (inclusiv conducta de prelevare)

Tabelul A5/4Cerințe de acuratețe pentru parametrii de măsurare

Tabelul 24

Tabelul A6/1Toleranțe admisibile

Tabelul A6/2Cerințe privind liniaritatea pentru debitul masic măsurat și calculat al gazelor de evacuare

Tabelul 27

Tabelul A7/1Valorile u brute ale gazelor de evacuare care reprezintă raportul dintre densitățile componentei gazelor de evacuare sau ale poluantului i [kg/m3] și densitatea gazelor de evacuare [kg/m3]

Tabelul 29

Tabelul 30

Tabelul 31

Tabelul 32

Tabelul 33

Tabelul 34

Tabelul 35

Tabelul A11/1Calculul factorilor de evaluare a rezultatelor

Tabelul A11/2