Directiva (UE) 2024/1346 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 mai 2024 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională (reformare)

CAPITOLUL I

Prezenta directivă stabilește standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională în statele membre.

În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:

cerere de protecție internațională sau cerere înseamnă o solicitare a protecției unui stat membru, prezentată de un resortisant al unei țări terțe sau de un apatrid, care poate fi considerat ca urmărind obținerea statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecție subsidiară;

solicitant înseamnă un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid care a prezentat o cerere de protecție internațională cu privire la care nu s-a luat încă o decizie definitivă;

membrii familiei înseamnă, în măsura în care familia exista deja înainte ca solicitantul să ajungă pe teritoriul statelor membre, următorii membri ai familiei solicitantului care sunt prezenți pe teritoriul aceluiași stat membru pe parcursul procedurii de protecție internațională:

soțul/soția solicitantului sau partenerul său/partenera sa necăsătorit(ă) cu care se află într-o relație stabilă, în cazul în care legislația sau practica în vigoare în statul membru în cauză tratează cuplurile necăsătorite în mod echivalent cu cele căsătorite;

copiii minori sau adulți aflați în întreținere ai cuplurilor menționate la litera (a) sau ai solicitantului, cu condiția să nu fie căsătoriți, indiferent dacă sunt născuți în cadrul ori în afara căsătoriei sau adoptați, potrivit prevederilor din dreptul intern; un minor este considerat necăsătorit în cazul în care, pe baza unei evaluări individuale, căsătoria sa nu ar fi în conformitate cu dreptul intern aplicabil dacă ar fi fost încheiată în statul membru în cauză, având în vedere, în special, vârsta legală a căsătoriei;

dacă solicitantul este minor și necăsătorit, tatăl, mama sau alt adult responsabil de acesta, inclusiv un frate adult sau o soră adultă, în temeiul dreptului sau al practicii statului membru în cauză; un minor este considerat necăsătorit în cazul în care, pe baza unei evaluări individuale, căsătoria sa nu ar fi în conformitate cu dreptul intern aplicabil dacă ar fi fost încheiată în statul membru în cauză, având în vedere, în special, vârsta legală a căsătoriei;

minor înseamnă un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid cu vârsta sub 18 ani;

minor neînsoțit înseamnă un minor care sosește pe teritoriul statelor membre neînsoțit de un adult responsabil de acesta în temeiul dreptului sau al practicii statului membru în cauză și atâta timp cât nu se află efectiv în întreținerea unui astfel de adult, inclusiv un minor care este lăsat fără însoțire după intrarea sa pe teritoriul statelor membre;

condiții de primire înseamnă ansamblul măsurilor pe care statele membre le acordă solicitanților în conformitate cu prezenta directivă;

condiții materiale de primire înseamnă condițiile de primire incluzând cazarea, hrana, îmbrăcămintea și produsele de igienă personală furnizate în natură, sub formă de alocații financiare sau bonuri valorice, ori printr-o combinație a acestor trei elemente, precum și o alocație zilnică;

alocație zilnică înseamnă o indemnizație acordată periodic solicitanților pentru a le conferi o minimă autonomie în viața de zi cu zi, acordată sub forma unei sume de bani, în bonuri valorice, în natură sau ca o combinație a acestor elemente, cu condiția ca o astfel de alocație să includă și o sumă de bani;

luarea în custodie publică înseamnă orice măsură de izolare a unui solicitant de către un stat membru într-un loc determinat, în care solicitantul este lipsit de libertatea de circulație;

centru de cazare înseamnă orice loc utilizat pentru cazarea colectivă a solicitanților;

risc de sustragere înseamnă, într-un caz individual, existența unor motive și circumstanțe specifice, bazate pe criterii obiective definite de dreptul intern, de a considera că un solicitant s-ar putea sustrage;

sustragere înseamnă acțiunea prin care un solicitant nu rămâne la dispoziția autorităților administrative sau judiciare competente, de exemplu părăsind teritoriul statului membru fără permisiunea autorităților competente pentru motive care nu sunt în afara controlului său;

reprezentant înseamnă o persoană fizică sau o organizație, inclusiv o autoritate publică, numită de autoritățile competente, care are competențele și aptitudinile necesare, inclusiv în ceea ce privește tratamentul și nevoile specifice ale minorilor, să reprezinte, să asiste și să acționeze în numele unui minor neînsoțit, după caz, pentru a proteja interesul superior și bunăstarea generală a unui astfel de minor neînsoțit, astfel încât acesta să poată beneficia de drepturi și să îndeplinească obligațiile prevăzute de prezenta directivă;

solicitant cu nevoi speciale de primire înseamnă un solicitant care are nevoie de condiții sau garanții speciale pentru a beneficia de drepturi și a-și îndeplini obligațiile prevăzute în prezenta directivă.

Prezenta directivă se aplică tuturor resortisanților țărilor terțe și apatrizilor care prezintă o cerere de protecție internațională pe teritoriul unui stat membru, inclusiv la frontiera externă, în marea teritorială sau în zonele de tranzit ale statelor membre, cu condiția ca respectivilor resortisanți ai țărilor terțe și apatrizi să li se permită să rămână pe teritoriul respectiv în calitate de solicitanți. Prezenta directivă se aplică, de asemenea, membrilor familiilor unui solicitant, cu condiția aceștia să fie incluși în cererea de protecție internațională respectivă, în conformitate cu dreptul intern.

Prezenta directivă nu se aplică cererilor privind azilul diplomatic sau teritorial depuse la reprezentanțele statelor membre.

Statele membre pot decide să aplice prezenta directivă procedurilor de examinare a cererilor privind acordarea altor forme de protecție decât cele în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1347.

Statele membre pot adopta sau menține dispoziții mai favorabile cu privire la condițiile de primire a solicitanților și a membrilor familiei lor și a rudelor apropiate ale solicitanților care se află în același stat membru, dacă membrii familiei și rudele apropiate sunt dependente de solicitanți, sau din motive umanitare, în măsura în care dispozițiile respective sunt compatibile cu prezenta directivă.

CAPITOLUL II

Statele membre prezintă solicitanților, cât mai curând posibil și în timp util, informații privind condițiile de primire prevăzute de prezenta directivă, inclusiv informații specifice sistemului lor național de primire, pentru a le permite solicitanților să beneficieze efectiv de drepturile și să respecte obligațiile prevăzute de prezenta directivă.

Statele membre se asigură că informațiile prevăzute la alineatul (1) sunt transmise în scris, într-o formă concisă, transparentă, inteligibilă și ușor accesibilă, utilizând un limbaj clar și simplu și într-o limbă pe care solicitanții o înțeleg sau se presupune în mod rezonabil că o înțeleg. În cazul în care acest lucru este necesar, informațiile respective se comunicate și oral sau, dacă este necesar, sub formă vizuală, de exemplu prin pictograme și materiale video, adaptate la nevoile solicitantului.

nu este în măsură să comunice informațiile respective în scris în termenul prevăzut la alineatul respectiv, deoarece limba pe care un solicitant o înțelege sau se presupune în mod rezonabil că o înțelege este o limbă rară; și

ulterior, solicitantul în cauză confirmă că înțelege informațiile comunicate.

Statele membre se asigură că solicitanților li se emite documentul menționat la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/1348.

Statele membre nu impun solicitanților, pentru simplul motiv că sunt solicitanți de protecție internațională sau exclusiv pe baza cetățeniei lor, să prezinte documente inutile sau un număr disproporționat de documente și nu impun solicitanților alte cerințe administrative înainte de a le acorda drepturile ce le revin în temeiul prezentei directive.

Statele membre pot elibera solicitanților un document de călătorie numai atunci când aceștia trebuie să fie prezenți în alt stat din motive umanitare grave sau din alte motive imperative. Valabilitatea documentului de călătorie este limitată la scopul și durata necesară pentru motivul care a determinat emiterea sa.

Statele membre își pot organiza liber sistemele de primire, în conformitate cu prezenta directivă. Solicitanții pot circula liber pe teritoriul statului membru în cauză.

Cu condiția ca toți solicitanții să beneficieze efectiv de drepturile care le revin în temeiul prezentei directive, statele membre pot repartiza solicitanții în spații de cazare de pe teritoriul lor pentru a-și gestiona sistemele de azil și de primire.

În procesul de repartizare a solicitanților în spații de cazare, statele membre iau în considerare factori obiectivi, inclusiv unitatea familiei, în conformitate cu articolul 14, și nevoile speciale de primire ale solicitanților.

Asigurarea de către statele membre a condițiilor materiale de primire poate fi condiționată de prezența efectivă a solicitanților în spațiile de cazare în care au fost repartizați în conformitate cu alineatul (2).

De asemenea, statele membre pot institui mecanisme de evaluare și abordare a necesităților sistemelor lor de primire, inclusiv mecanisme de verificare a prezenței efective a solicitanților în spațiile de cazare în care au fost repartizați în conformitate cu alineatul (2).

Statele membre impun solicitanților să le comunice autorităților competente adresa lor actuală, un număr de telefon la care pot fi găsiți și, dacă este posibil, o adresă de poștă electronică. De asemenea, statele membre impun solicitanților să informeze respectivele autorități competente, cât mai repede posibil, cu privire la orice schimbare de adresă, de număr de telefon sau de adresă electronică.

Statele membre nu sunt obligate să ia decizii administrative în sensul prezentului articol.

Statele membre pot repartiza solicitanții într-o zonă geografică de pe teritoriul lor în care pot circula liber, pe durata procedurii de protecție internațională în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348.

Statele membre pot repartiza solicitanții într-o zonă geografică de pe teritoriul lor în temeiul alineatului (1) numai în scopul de a asigura prelucrarea rapidă, eficientă și eficace a cererilor lor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348 sau distribuirea geografică a solicitanților respectivi, având în vedere capacitățile zonelor geografice în cauză.

Statele membre se asigură că solicitanții au acces efectiv la drepturile care le revin în temeiul prezentei directive și la garanțiile procedurale din procedura de protecție internațională în zona geografică în care au fost repartizați respectivii solicitanți. Zona geografică respectivă trebuie să fie suficient de mare, să permită accesul la infrastructura publică necesară și să nu afecteze sfera inalienabilă a vieții private a solicitanților.

Statele membre nu sunt obligate să ia decizii administrative în sensul alineatului (1).

Statele membre acordă, la cererea solicitantului, permisiunea de a părăsi temporar zona geografică pentru motive familiale de natură urgentă și gravă justificate în mod corespunzător ori pentru un tratament medical necesar care nu este disponibil în zona geografică respectivă.

În cazul în care s-a stabilit, inclusiv în urma exercitării de către solicitant a unei căi de atac sau a unui control jurisdicțional în conformitate cu articolul 29, că solicitantului nu i s-a acordat accesul efectiv la drepturile care îi revin în temeiul prezentei directive sau la garanțiile procedurale din procedura de protecție internațională în cadrul zonei geografice respective, repartizarea sa în zona geografică nu se mai aplică.

Înainte de a aplica prezentul articol, statul membru în cauză stabilește condițiile de aplicare a acestuia în dreptul intern și informează Comisia și Agenția pentru azil în conformitate cu capitolul 5 din Regulamentul (UE) 2021/2303.

Atunci când este necesar, statele membre pot decide că unui solicitant i se permite să aibă reședința doar într-un anumit loc precis care este adaptat pentru cazarea solicitanților, din motive de ordine publică sau pentru a împiedica în mod eficace sustragerea solicitantului, în cazul în care există un risc de sustragere, în special în ceea ce îi privește pe:Dacă unui solicitant i se permite să aibă reședința doar într-un anumit loc precis în conformitate cu prezentul alineat, asigurarea condițiilor materiale de primire este condiționată de prezența efectivă a solicitantului în respectivul loc precis.

solicitanții care au obligația de a fi prezenți în alt stat membru în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1351; sau

solicitanții care au fost transferați în statul membru în care au obligația de a fi prezenți în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1351 după ce s-au sustras, deplasându-se în alt stat membru.

Statele membre pot impune solicitanților, dacă acest lucru este necesar, obligația de a contacta autoritățile competente la o dată precizată sau la intervale rezonabile, fără a afecta în mod disproporționat drepturile care le revin în temeiul prezentei directive.

La cererea solicitantului, statele membre pot să îi acorde acestuia permisiunea de ședere temporară în afara locului precis desemnat în conformitate cu alineatul (1). Deciziile referitoare la acordarea unei astfel de permisiuni se iau în mod obiectiv și imparțial, pe baza examinării pe fond a cazului individual, iar dacă se refuză permisiunea, deciziile se motivează.

Deciziile luate în conformitate cu alineatele (1) și (2) trebuie să fie proporționale și să țină seama de aspectele relevante ale situației individuale a solicitantului în cauză, inclusiv de nevoile sale speciale de primire.

Statele membre precizează în decizia respectivă motivele de fapt și, în cazul în care este relevant, de drept pentru orice decizie luată în conformitate cu alineatele (1) și (2) de la prezentul articol. Solicitanții sunt informați în scris cu privire la adoptarea unei astfel de decizii, precum și cu privire la procedurile de contestare a deciziei în conformitate cu articolul 29 și la consecințele nerespectării obligațiilor impuse de decizie. Statele membre comunică solicitanților informațiile respective într-o limbă pe care o înțeleg sau se presupune în mod rezonabil că o înțeleg, într-o formă concisă, transparentă, inteligibilă și ușor accesibilă, utilizând un limbaj clar și simplu. Statele membre se asigură că deciziile luate în conformitate cu prezentul articol sunt supuse controlului din oficiu de către o autoritate judiciară, atunci când deciziile respective se aplică de mai mult de două luni, sau că deciziile respective pot fi contestate la cererea solicitantului vizat, în conformitate cu articolul 29.

Statele membre nu iau în custodie publică o persoană pentru unicul motiv că aceasta este un solicitant sau pe baza cetățeniei solicitantului respectiv. Luarea în custodie publică se bazează numai pe unul sau mai multe dintre motivele de luare în custodie publică prevăzute la alineatul (4). Luarea în custodie publică nu are caracter punitiv.

În cazurile în care este necesar și pe baza analizei individuale a fiecărui caz în parte, statele membre pot lua un solicitant în custodie publică, în cazul în care nu se pot aplica efectiv măsuri mai puțin coercitive.

Atunci când iau în custodie publică un solicitant, statele membre iau în considerare semnele vizibile, declarațiile sau comportamentele care indică faptul că solicitantul are nevoi speciale de primire. În cazul în care evaluarea prevăzută la articolul 25 nu a fost încă finalizată, aceasta va fi finalizată fără întârzieri nejustificate, iar rezultatele trebuie să fie luate în considerare atunci când se decide dacă să se continue măsura custodiei publice sau dacă condițiile de custodie publică trebuie să fie modificate.

Un solicitant poate fi luat în custodie publică numai pe baza unuia sau mai multora dintre următoarele motive:Motivele luării în custodie publică menționate la primul paragraf se prevăd în dreptul intern.

pentru a stabili sau verifica identitatea sau cetățenia acestuia;

pentru a stabili elementele pe care se bazează cererea de protecție internațională, care nu ar putea fi obținută fără a se lua măsura custodiei publice, în special în cazul în care există un risc de sustragere a solicitantului;

pentru a se asigura respectarea obligațiilor legale impuse solicitantului printr-o decizie individuală în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) în cazurile în care solicitantul nu a respectat aceste obligații și continuă să existe un risc de sustragere;

pentru a decide, în cadrul unei proceduri la frontieră în conformitate cu articolul 43 din Regulamentul (UE) 2024/1348, asupra dreptului solicitantului de a intra pe teritoriu;

în cazul în care solicitantul este luat în custodie publică în cadrul procedurii de returnare în temeiul Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului, în vederea pregătirii returnării sau a desfășurării procesului de îndepărtare și în cazul în care statul membru respectiv poate demonstra, pe baza unor criterii obiective, inclusiv faptul că solicitantul a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de protecție internațională, că există motive întemeiate să se creadă că solicitantul prezintă cererea de protecție internațională numai pentru a întârzia sau a submina executarea deciziei de returnare;

în cazul în care este necesar din rațiuni de protejare a securității naționale sau a ordinii publice;

în conformitate cu articolul 44 din Regulamentul (UE) 2024/1351.

Statele membre se asigură că normele referitoare la alternativele la măsura luării în custodie publică, precum contactarea cu regularitate a autorităților, depunerea unei garanții financiare sau obligația de a rămâne într-un anumit loc precis, sunt prevăzute în dreptul intern.

Un solicitant se ia în custodie publică pentru o perioadă cât mai scurtă posibil și este menținut în custodie publică numai atât timp cât sunt aplicabile motivele prevăzute la articolul 10 alineatul (4).

Măsura luării în custodie publică a solicitanților se dispune în scris de către autoritățile judiciare sau administrative. Ordinul de luare în custodie publică precizează motivele în fapt și în drept pe care se întemeiază și explică de ce nu pot fi aplicate în mod eficace măsuri alternative, mai puțin coercitive.

În cazul în care luarea în custodie publică se dispune de către autoritățile administrative, statele membre asigură un control jurisdicțional rapid privind legalitatea luării în custodie publică, procedură care se desfășoară din oficiu sau la cererea solicitantului sau în ambele situații. În cazul desfășurării din oficiu, un astfel de control se finalizează cât mai repede posibil, având în vedere circumstanțele fiecărui caz, dar nu mai târziu de 15 zile sau, în situații excepționale, nu mai târziu de 21 de zile de la începutul luării în custodie publică. În cazul desfășurării la cererea solicitantului, un astfel de control se finalizează cât mai rapid posibil, având în vedere circumstanțele fiecărui caz, dar nu mai târziu de 15 zile sau, în situații excepționale, nu mai târziu de 21 de zile după lansarea procedurii relevante.

Solicitanților aflați în custodie publică li se comunică imediat în scris, într-o limbă pe care o înțeleg sau se presupune în mod rezonabil că o înțeleg, motivele luării în custodie publică și procedurile prevăzute în dreptul intern pentru contestarea ordinului de luare în custodie publică, precum și posibilitatea de a solicita asistență juridică și reprezentare gratuite.

Luarea în custodie publică face obiectul unui control de către o autoritate judiciară, la intervale rezonabile de timp, din oficiu sau la cererea solicitantului în cauză, în special ori de câte ori durata acesteia este prelungită, când apar circumstanțe relevante sau sunt disponibile noi informații care ar putea afecta legalitatea luării în custodie publică.

În cazul unui control jurisdicțional al ordinului de luare în custodie publică prevăzute la alineatele (3) și (5) din prezentul articol, statele membre asigură accesul solicitanților la asistență juridică și reprezentare gratuite, în condițiile stabilite la articolul 29.

Luarea în custodie publică a solicitanților se efectuează, de regulă, în centre specializate de custodie publică. În situația în care un stat membru nu poate furniza cazare într-un centru specializat de custodie publică și este obligat să recurgă la cazarea în cadrul unui penitenciar, solicitantul aflat în custodie publică este separat de deținuții obișnuiți și se aplică condițiile de custodie publică prevăzute în prezenta directivă.

Solicitanții aflați în custodie publică trebuie să aibă acces la spații deschise.

Statele membre asigură că reprezentanții Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) au posibilitatea să comunice cu solicitanții și să-i viziteze în condiții care respectă viața privată. Acest lucru se aplică, de asemenea, organizațiilor care activează în numele ICNUR pe teritoriul statului membru în cauză, în temeiul unui acord cu statul respectiv.

Statele membre se asigură că membrii familiei, consilierii juridici sau alți consilieri și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale relevante recunoscute de statul membru respectiv au posibilitatea să comunice cu solicitanții și să-i viziteze în condiții care respectă viața privată. Pot fi impuse limitări ale accesului în centrul de custodie publică numai atunci când acestea reprezintă, în temeiul dreptului intern, o necesitate obiectivă din motive de securitate, ordine publică sau gestionare administrativă a centrului de custodie publică, cu condiția ca acestea să nu restrângă drastic sau să împiedice accesul.

Statele membre se asigură că solicitanților aflați în custodie publică le sunt comunicate în mod sistematic informații care explică normele aplicabile în centrul respectiv și care privesc drepturile și obligațiile solicitanților respectivi într-o limbă pe care o înțeleg sau se presupune în mod rezonabil că o înțeleg. În cazul în care un solicitant este reținut la un punct de frontieră sau într-o zonă de tranzit, statele membre pot deroga de la această obligație în cazuri justificate în mod corespunzător și pentru o perioadă rezonabilă de timp cât mai scurtă posibil. Această derogare nu se aplică în cazurile menționate la articolul 43 din Regulamentul (UE) 2024/1348.

Sănătatea, inclusiv sănătatea mintală, a solicitanților care se află în custodie publică și care au nevoi speciale de primire constituie o preocupare principală a autorităților naționale.

De regulă, minorii nu sunt luați în custodie publică. Aceștia sunt plasați în spații de cazare corespunzătoare în conformitate cu articolele 26 și 27.

dacă minorii sunt însoțiți, iar părintele sau îngrijitorul lor principal este luat în custodie publică; sau

dacă minorii nu sunt însoțiți, iar luarea în custodie publică asigură protecția minorului.

În cazul luării în custodie a minorilor neînsoțiți, aceștia sunt cazați în instituții adaptate pentru cazarea minorilor neînsoțiți. Astfel de instituții sunt dotate cu personal calificat pentru a proteja drepturile minorilor neînsoțiți și a le satisface nevoile.

Familiile aflate în custodie publică beneficiază de cazare separată care le garantează un nivel adecvat de intimitate.

Statele membre iau măsuri pentru ca solicitanților, bărbați și femei, aflați în custodie publică, să li se ofere cazare separată, cu excepția cazurilor în care respectivii solicitanți aflați în custodie publică aparțin aceleiași familii și toate persoanele vizate și-au dat consimțământul pentru a fi cazați împreună.

Atunci când solicitantul se află în custodie publică la un post de frontieră sau într-o zonă de tranzit, cu excepția cazurilor menționate la articolul 43 din Regulamentul (UE) 2024/1348, statele membre pot deroga de la alineatul (3) primul paragraf, alineatul (4) și alineatul (5) primul paragraf, în cazuri justificate în mod corespunzător și pentru o perioadă rezonabilă și cât mai scurtă posibil. Statele membre trebuie să dispună de infrastructuri și resurse suficiente pentru a asigura că derogările prevăzute la prezentul alineat se aplică numai în situații excepționale. Atunci când aplică aceste derogări, statele membre informează Comisia și Agenția pentru azil cu privire la această împrejurare.

În cazul în care un stat membru oferă cazare solicitanților, acesta ia măsurile corespunzătoare pentru a menține, pe cât posibil, unitatea familiei prezentă pe teritoriul său. Astfel de măsuri se pun în aplicare cu consimțământul solicitantului.

Statele membre pot impune solicitanților să se supună unui examen medical, din motive de sănătate publică.

Statele membre acordă copiilor minori ai solicitanților și solicitanților minori același grad de acces la educație ca și propriilor resortisanți și în condiții similare, cât timp nu se execută efectiv o măsură de expulzare a acestora sau a părinților lor.

Statele membre acordă minorilor menționați la alineatul (1) accesul la un sistem de învățământ cât mai rapid posibil și nu amână acordarea acestui acces cu mai mult de două luni de la data la care a fost depusă cererea de protecție internațională, ținând seama de vacanțele școlare. Statele membre acordă acces la educație în cadrul sistemului de învățământ general. Cu toate acestea, ca măsură temporară și cel mult pentru o lună, statele membre pot asigura această educație în afara sistemului de învățământ general.

În cazul în care accesul la sistemul de învățământ general nu este posibil din cauza situației specifice a minorului, statul membru respectiv propune alte modalități de educație în conformitate cu legislația și practicile naționale.

Statele membre se asigură că solicitanții au acces la piața muncii în cel mult șase luni de la data la care s-a înregistrat cererea de protecție internațională, cu condiția ca autoritatea competentă să nu fi luat o decizie administrativă și ca întârzierea să nu fie atribuită solicitantului.

Statele membre asigură accesul efectiv al solicitanților la piața muncii în conformitate cu dreptul intern, dacă acestora li s-a acordat acces la piața muncii în conformitate cu alineatul (1).

Statele membre asigură că solicitanții care au acces la piața muncii în conformitate cu alineatul (1) se bucură de un tratament egal în raport cu propriii resortisanți în ceea ce privește:

condițiile de încadrare în muncă, vârsta minimă de încadrare în muncă și condițiile de muncă, inclusiv remunerarea și concedierea, programul de lucru, concediul și zilele libere, precum și cerințele în materie de sănătate și siguranță la locul de muncă;

libertatea de asociere și de afiliere și apartenența la o organizație de reprezentare a lucrătorilor sau a angajatorilor sau la orice organizație ai cărei membri desfășoară o activitate specifică, inclusiv beneficiile și drepturile conferite de astfel de organizații, fără a se aduce atingere dispozițiilor de drept intern privind ordinea publică și siguranța publică;

educația și formarea profesională, inclusiv cursuri de formare pentru îmbunătățirea competențelor, experiența practică la locul de muncă și serviciile de orientare profesională;

recunoașterea diplomelor, a certificatelor și a altor titluri care atestă calificări oficiale în cadrul procedurilor existente de recunoaștere a calificărilor dobândite în străinătate; și

accesul la sisteme corespunzătoare de evaluare, validare și recunoaștere a rezultatelor formării și experienței anterioare.

Statele membre pot restricționa egalitatea de tratament a solicitanților cărora li s-a acordat acces la piața muncii în conformitate cu alineatul (1):

în ceea ce privește alineatul (3) litera (b), prin excluderea acestora de la participarea la gestionarea organismelor de drept public și de la exercitarea unei funcții reglementate de dreptul public;

în ceea ce privește alineatul (3) litera (c), prin excluderea:

subvențiilor și a împrumuturilor legate de educație și formare profesională și a plății taxelor în conformitate cu dreptul intern în ceea ce privește accesul la universitate sau la învățământul terțiar; și

educației și a formării profesionale care nu sunt asigurate în cadrul unui contract de muncă în vigoare, inclusiv atunci când sunt asigurate în scopul promovării ocupării forței de muncă;

în ceea ce privește alineatul (3) litera (d) sau (e), prin neasigurarea egalității de tratament timp de cel puțin trei luni de la data la care a fost înregistrată cererea de protecție internațională.

subvențiilor și a împrumuturilor legate de educație și formare profesională și a plății taxelor în conformitate cu dreptul intern în ceea ce privește accesul la universitate sau la învățământul terțiar; și

educației și a formării profesionale care nu sunt asigurate în cadrul unui contract de muncă în vigoare, inclusiv atunci când sunt asigurate în scopul promovării ocupării forței de muncă;

Statele membre se asigură că solicitanții încadrați în muncă sau cei care, în temeiul unei activități profesionale anterioare, au dreptul la prestații sociale se bucură de un tratament egal în raport cu propriii resortisanți în ceea ce privește ramurile de securitate socială menționate la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004.

Fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 1231/2010, statele membre pot limita egalitatea de tratament prevăzută la alineatul (5) de la prezentul articol prin excluderea prestațiilor sociale care nu depind de perioadele de activitate profesională sau de contribuții.

Dreptul la egalitatea de tratament în temeiul prezentului articol nu conferă dreptul de ședere în cazurile în care o decizie adoptată în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348 a retras dreptul solicitantului de a rămâne.

În sensul alineatului (3) litera (d) de la prezentul articol și fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2) și articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2005/36/CE, statele membre facilitează, în măsura posibilului, accesul deplin la procedurile existente de recunoaștere a calificărilor dobândite în străinătate pentru solicitanții care nu pot prezenta documente justificative privind calificările lor.

Accesul la piața muncii nu poate fi retras în perioada exercitării unei căi de atac, atunci când solicitantul are dreptul de a rămâne pe teritoriul statului membru respectiv pe durata procedurii respective și până la notificarea unei decizii de respingere a căii de atac.

Statele membre asigură accesul solicitanților la cursurile de limbă, cursurile de educație civică sau la cursurile de formare profesională pe care statele membre respective le consideră potrivite pentru a îmbunătăți capacitatea solicitanților de a fi autonomi, de a interacționa cu autoritățile competente sau de a găsi un loc de muncă ori, în funcție de sistemul național, statele membre facilitează accesul la aceste cursuri, indiferent de faptul dacă solicitanții au sau nu acces la piața forței de muncă în conformitate cu articolul 17.

În cazul în care solicitanții dispun de mijloace suficiente, statele membre le pot impune să acopere sau să contribuie la costul cursurilor menționate la primul paragraf.

Statele membre se asigură că solicitanții au acces la condițiile materiale de primire din momentul prezentării cererii lor de protecție internațională în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) 2024/1348.

Statele membre se asigură că aceste condiții materiale de primire și asistența medicală primită în conformitate cu articolul 22 le oferă solicitanților un nivel de trai adecvat, care garantează subzistența acestora, protejează sănătatea fizică și mintală a acestora și le respectă drepturile conferite prin Cartă.

Statele membre pot condiționa acordarea integrală sau parțială a condițiilor materiale de primire de faptul ca solicitanții să nu dispună de mijloace suficiente pentru a avea un nivel de trai adecvat, astfel cum se menționează la alineatul (2).

Fără a aduce atingere alineatului (2), statele membre pot impune solicitanților să suporte sau să contribuie la costul condițiilor materiale de primire, în cazul în care respectivii solicitanți dispun de mijloace suficiente pentru aceasta, de exemplu, în cazul în care au muncit o perioadă rezonabilă.

În cazul în care se dovedește că un solicitant dispunea de mijloace suficiente pentru a acoperi costul condițiilor materiale de primire sau asistenței medicale primite în conformitate cu alineatul (4) la data la care solicitantului i s-a asigurat un nivel de trai adecvat, statele membre pot impune solicitantului să ramburseze costul respectivelor condiții materiale de primire sau asistenței medicale.

Atunci când evaluează resursele unui solicitant, atunci când impun unui solicitant obligația de a suporta sau de a contribui la costul condițiilor materiale de primire și al asistenței medicale primite ori atunci când impun unui solicitant rambursarea costului în conformitate cu alineatul (5), statele membre respectă principiul proporționalității. De asemenea, statele membre țin seama de situația personală a solicitantului și de necesitatea de a-i respecta acestuia demnitatea sau integritatea personală, inclusiv nevoile sale speciale de primire.

Atunci când statele membre oferă condițiile materiale de primire sub formă de alocații financiare sau de bonuri valorice, valoarea acestora se fixează pe baza nivelurilor stabilite de statul membru în cauză fie prin lege, fie în practică, pentru a asigura un nivel de trai adecvat pentru resortisanți. Statele membre informează Comisia și Agenția pentru azil cu privire la nivelurile respective. În acest sens, statele membre pot aplica un tratament mai puțin favorabil solicitanților în comparație cu resortisanții, în special atunci când sprijinul material se acordă total sau parțial în natură sau atunci când nivelurile respective, aplicate resortisanților, au scopul de a asigura un nivel de trai mai bun decât cel stabilit pentru solicitanți în temeiul prezentei directive.

Atunci când statele membre acordă cazarea în natură, acestea se asigură că o astfel de cazare le asigură solicitanților un nivel de trai adecvat în conformitate cu articolul 19 alineatul (2), precum și sprijinul necesar pentru nevoile speciale de primire ale solicitanților. Cazarea oferită are una dintre următoarele forme sau reprezintă o combinație a acestora:

localuri folosite pentru cazarea solicitanților pe durata examinării cererii de protecție internațională prezentate la frontieră sau în zonele de tranzit;

centre de cazare;

case, apartamente, hoteluri private sau alte localuri adaptate pentru cazarea solicitanților.

Fără a aduce atingere condițiilor specifice de custodie publică prevăzute la articolele 12 și 13, în legătură cu formele de cazare menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (c) de la prezentul articol, statele membre se asigură că:

solicitanților li se garantează protecția vieții lor de familie;

solicitanții au posibilitatea de a comunica cu rudele lor, cu consilierii juridici sau alți consilieri, cu reprezentanții ICNUR și cu organizații sau organisme naționale, internaționale și neguvernamentale relevante;

membrii familiei, consilierii juridici sau alți consilieri și reprezentanții ICNUR și ai organizațiilor neguvernamentale relevante care sunt recunoscute de statul membru în cauză au acces la cazarea oferită pentru a le acorda asistență solicitanților; nu se pot impune limite unui astfel de acces decât pentru motive de securitate a localurilor respective și a solicitanților.

Atunci când furnizează condițiile materiale de primire, statele membre iau în considerare problemele specifice legate de gen și vârstă, precum și situația solicitanților cu nevoi speciale de primire.

Atunci când asigură cazare în conformitate cu alineatul (1), statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a asigura, în măsura posibilului, prevenirea agresiunilor și a violenței, inclusiv a actelor de violență motivate de sex, gen, rasă sau religie.

În cazul în care solicitantele sunt plasate în centre de cazare, statele membre asigură instalații sanitare separate și un loc în siguranță în respectivele centre pentru ele și copiii lor minori.

Statele membre se asigură, în măsura posibilului, că solicitanții adulți dependenți, cu nevoi speciale de primire, sunt cazați împreună cu rude adulte apropiate care sunt deja prezente în același stat membru și care răspund de aceștia în temeiul dreptului sau practicii statului membru în cauză.

Statele membre se asigură că solicitanții de azil nu sunt transferați de la un loc de cazare la altul decât atunci când este necesar. Statele membre dau posibilitatea solicitanților de a-și informa consilierii juridici sau alți consilieri cu privire la transferul lor la o nouă adresă.

Persoanele care asigură condițiile materiale de primire, inclusiv cele care asigură asistența medicală și educația în centrele de cazare, au o formare corespunzătoare și au obligația de a respecta normele privind confidențialitatea prevăzute în dreptul intern în ceea ce privește informațiile la care au acces datorită muncii lor.

Statele membre pot implica solicitanții de azil în gestionarea resurselor materiale și a aspectelor nemateriale ale vieții din centrul de cazare, prin intermediul unui comitet sau consiliu consultativ reprezentativ al persoanelor cazate în centrul respectiv. Fără a aduce atingere articolului 17, statele membre le pot permite, de asemenea, solicitanților să se angajeze în activități voluntare în afara centrului de cazare, respectând condițiile stabilite prin dreptul intern.

În cazuri justificate în mod corespunzător, statele membre pot oferi, cu titlu excepțional, condiții materiale de primire diferite de cele prevăzute la prezentul articol, pentru o perioadă rezonabilă, cât mai scurtă posibil, atunci când:

este necesară o evaluare a nevoilor speciale de primire ale solicitantului, în conformitate cu articolul 25;

capacitățile de cazare disponibile în mod obișnuit sunt temporar epuizate sau, din cauza numărului disproporționat de mare al persoanelor care trebuie cazate sau din cauza unor catastrofe de origine umană sau naturală, capacitățile de cazare disponibile în mod obișnuit nu mai sunt disponibile temporar.

Din momentul în care solicitanții sunt informați cu privire la decizia de a fi transferați către statul membru responsabil în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1351, aceștia nu au dreptul la condițiile de primire prevăzute la articolele 17-20 din prezenta directivă în alt stat membru decât în cel în care au obligația de a fi prezenți în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1351. Acest lucru nu aduce atingere necesității de a asigura un nivel de trai în conformitate cu dreptul Uniunii, inclusiv cu Carta, și cu obligațiile internaționale.

Cu excepția cazului în care se emite o decizie separată, în decizia de transfer se precizează că, în conformitate cu prezentul articol, condițiile de primire a solicitantului aplicabile au fost retrase. Solicitantul este informat cu privire la drepturile și obligațiile sale cu privire la decizia respectivă.

Statele membre se asigură că solicitanții, indiferent de locul în care au obligația de a fi prezenți în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1351, primesc asistența medicală necesară, asigurată fie de medici generaliști, fie, dacă este cazul, de medici specialiști. O astfel de asistență medicală necesară este de o calitate corespunzătoare și include, cel puțin, îngrijirile de urgență și tratamentul de bază al bolilor, inclusiv al afecțiunilor mintale grave, precum și serviciile de sănătate sexuală și reproductivă care sunt esențiale pentru tratarea unei probleme fizice grave.

Statele membre asigură copiilor minori ai solicitanților și solicitanților minori același tip de asistență medicală de care se bucură propriii lor resortisanți minori. Statele membre se asigură că tratamentele specifice acordate în conformitate cu prezentul articol, care au început înainte ca minorul să atingă vârsta majoratului și care sunt considerate necesare, sunt primite fără întrerupere sau întârziere după ce minorul atinge vârsta majoratului.

Atunci când este necesar din motive medicale, statele membre le acordă solicitanților cu nevoi speciale de primire asistența medicală sau de alt tip necesară, cum ar fi dispozitivele medicale necesare de reabilitare sau de asistență, inclusiv îngrijirea corespunzătoare a sănătății mintale.

CAPITOLUL III

În cazul solicitanților care au obligația de a fi prezenți pe teritoriul lor în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1351, statele membre pot să reducă sau să retragă alocația zilnică.

să reducă alte condiții materiale de primire; sau

în cazurile în care se aplică alineatul (2) litera (e), să retragă alte condiții materiale de primire.

Statele membre pot lua o decizie în conformitate cu alineatul (1) în cazul în care un solicitant:

părăsește zona geografică în care solicitantul poate să se deplaseze liber în conformitate cu articolul 8 sau locul de reședință stabilit de autoritatea competentă într-un anumit loc precis în conformitate cu articolul 9, fără a fi obținut permisiunea necesară, ori se sustrage;

nu cooperează cu autoritățile competente ori nu respectă cerințele procedurale stabilite de acestea;

a depus o cerere ulterioară, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 19 din Regulamentul (UE) 2024/1348;

a ascuns faptul că dispune de resurse financiare și, prin urmare, a beneficiat în mod necuvenit de condițiile materiale de primire;

a încălcat în mod grav sau repetat normele centrului de cazare sau s-a comportat într-un mod violent sau amenințător în cadrul centrului de cazare; sau

nu participă la măsurile de integrare obligatorii, atunci când acestea sunt organizate sau facilitate de statul membru, cu excepția cazului în care sunt prezente circumstanțe care se află în afara controlului solicitantului.

În cazul în care un stat membru a luat o decizie într-una din situațiile menționate la alineatul (2) litera (a), (b) sau (f), iar circumstanțele pe care s-a întemeiat decizia respectivă au încetat să existe, acesta analizează dacă pot fi restabilite toate sau unele dintre condițiile materiale de primire care au fost reduse sau retrase. În cazul în care nu sunt restabilite toate condițiile materiale de primire, statul membru ia o decizie motivată în mod corespunzător și o notifică solicitantului.

Deciziile luate în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol sunt adoptate în mod obiectiv și imparțial, pe baza examinării pe fond a cazului individual, și prezintă motivele pe care sunt bazate. Deciziile se întemeiază pe situația individuală a solicitantului, în special în cazul solicitanților cu nevoi speciale de primire, ținând cont de principiul proporționalității. Statele membre asigură accesul la asistență medicală în conformitate cu articolul 22 și asigură un nivel de trai tuturor solicitanților, în conformitate cu dreptul Uniunii, inclusiv cu Carta, precum și cu obligațiile internaționale.

Statele membre se asigură că nu sunt limitate sau retrase condițiile materiale de primire înainte de luarea unei decizii într-o situație menționată la alineatul (2).

CAPITOLUL IV

Statele membre țin seama de situația specială a solicitanților cu nevoi speciale de primire.

Statele membre țin seama de faptul că este mai mare probabilitatea ca unii dintre solicitanții care se încadrează într-una una dintre categoriile de mai jos să aibă nevoi de primire speciale:

minori;

minori neînsoțiți;

persoane cu dizabilități;

persoane în vârstă;

femei însărcinate;

persoane lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersexuale;

părinți singuri cu copii minori;

victime ale traficului de persoane;

persoane care suferă de boli grave;

persoane cu afecțiuni mintale, inclusiv tulburări de stres posttraumatic;

persoane care au suferit acte de tortură, viol sau alte forme grave ale violenței psihologice, fizice sau sexuale, de exemplu victime ale violenței bazate pe gen, ale mutilării genitale feminine, ale căsătoriilor între copii sau forțate, sau victime ale actelor de violență cu motivație sexuală, de gen, rasistă sau religioasă.

În vederea punerii în aplicare eficiente a articolului 24, statele membre evaluează în mod individual, cât mai rapid posibil după prezentarea unei cereri de protecție internațională, dacă solicitantul are sau nu nevoi speciale de primire, folosind traducerea orală atunci când este cazul.

În sensul alineatului (1), statele membre se asigură că personalul care evaluează nevoile speciale de primire în conformitate cu prezentul articol:Autoritățile competente țin seama de rezultatele evaluării menționate la litera (c) atunci când decid cu privire la tipul de sprijin special de primire care îi poate fi asigurat solicitantului.

a beneficiat și continuă să beneficieze de formare pentru a detecta indicii cu privire la faptul că un solicitant are nevoi speciale de primire și pentru a răspunde eventualelor nevoi identificate;

include în dosarul solicitantului, deținut de autoritățile competente, informații privind caracterul nevoilor speciale de primire ale acestuia, precum și o descriere a semnelor vizibile sau a declarațiilor ori comportamentului solicitantului care sunt relevante pentru evaluarea nevoilor speciale de primire ale acestuia, împreună cu măsurile care au fost alese pentru a răspunde acestor nevoi și autoritățile responsabile de abordarea acestor nevoi; și

sub rezerva obținerii consimțământului prealabil în conformitate cu dreptul intern, trimite solicitanții la medicul competent sau la psiholog pentru evaluarea suplimentară a stării lor psihologice și fizice în cazul în care există indicii că este posibil ca sănătatea lor mintală sau fizică să le afecteze nevoile de primire; dacă este necesar, se asigură traducere orală de către specialiști cu pregătire în domeniul traducerii pentru a asigura comunicarea solicitantului cu personalul medical; în cazul în care nu pot fi găsiți astfel de traducători profesioniști, existând astfel riscul de a se amâna tratamentul, traducerea orală poate fi asigurată de alți adulți, cu condiția de a avea consimțământul solicitantului.

Evaluarea menționată la alineatul (1) primul paragraf nu poate avea forma unei proceduri administrative.

Numai solicitanții cu nevoi speciale de primire pot beneficia de sprijinul specific furnizat în conformitate cu prezenta directivă.

Evaluarea menționată la alineatul (1) primul paragraf nu aduce atingere evaluării nevoilor de protecție internațională în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1347.

Interesul superior al copilului reprezintă o prioritate pentru statele membre atunci când pun în aplicare dispozițiile prezentei directive care pot afecta minorii. Statele membre asigură un nivel de trai adecvat pentru dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală și socială a minorului.

În cadrul analizei interesului superior al copilului, statele membre acordă o atenție deosebită următorilor factori:

posibilitatea de reîntregire a familiei;

bunăstarea și dezvoltarea socială a minorului, ținând cont, în special, de mediul din care provine acesta și de nevoia de a-i asigura o îngrijire stabilă și continuă;

considerente privind siguranța și securitatea, în special când există riscul ca respectivul minor să fie supus oricărei forme de violență și exploatare, inclusiv traficului de persoane;

opiniile minorului, în acord cu vârsta și maturitatea acestuia.

Statele membre se asigură că minorii au posibilitatea de a participa la activități de agrement, inclusiv la joacă și la activități recreative adaptate vârstei lor, precum și la activități în aer liber, în interiorul localurilor și centrelor de cazare prevăzute la articolul 20 alineatul (1) literele (a) și (b), precum și la materiale școlare, dacă este necesar.

Statele membre asigură minorilor care au fost victime ale oricărei forme de abuz, neglijență, exploatare, tortură, tratamente crude, inumane și degradante sau ale unor conflicte armate accesul la servicii de reabilitare; acestea asigură acordarea îngrijirilor de sănătate mintală adecvate și, după caz, a asistenței calificate pentru victime.

Statele membre asigură cazarea copiilor minori ai solicitanților sau a solicitanților minori cu părinții lor sau cu membrul adult al familiei responsabil de aceștia și cu frații lor minori necăsătoriți sau cu surorile lor minore necăsătorite, în temeiul legii sau practicii statului membru în cauză, cu condiția ca acest lucru să fie în interesul superior al minorilor respectivi.

Persoanele care se ocupă de minori, inclusiv reprezentanții și persoanele care sunt apte de a îndeplini în mod provizoriu rolul de reprezentanți, astfel cum se prevede la articolul 27, nu au înscrise în cazier infracțiuni legate de copii sau infracțiuni sau fapte care pot determina îndoieli serioase cu privire la capacitatea lor de a-și asuma un rol de răspundere în raport cu minorii, beneficiază de o formare inițială și continuă corespunzătoare privind drepturile și nevoile minorilor, inclusiv cele care țin de eventuale standarde aplicabile în materie de protecție a copilului, și au obligația de a respecta normele privind confidențialitatea prevăzute în dreptul intern în ceea ce privește informațiile la care au acces în îndeplinirea muncii lor.

Atunci când este prezentată o cerere de către o persoană care susține că este minoră sau în raport cu care există motive obiective de a crede că respectiva persoană este minoră, statele membre desemnează:

o persoană care este aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant în temeiul prezentei directive până la numirea unui reprezentant;

un reprezentant, cât mai curând posibil și în cel mult 15 zile lucrătoare de la data prezentării cererii.

Statele membre asigură informarea imediată a persoanei care este aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant atunci când este prezentată o cerere de protecție internațională de către un minor neînsoțit cu privire la toate informațiile relevante referitoare la minorul în cauză. Persoanele ale căror interese intră în conflict sau ar putea eventual intra în conflict cu cele ale minorului neînsoțit nu sunt desemnate ca persoane care sunt apte să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant. Minorul neînsoțit este informat imediat cu privire la faptul că a fost desemnată o persoană care poate juca rolul de reprezentant.

În cazul în care o organizație este numită în calitate de reprezentant sau desemnată ca persoană care este aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant, aceasta desemnează o persoană fizică care să îndeplinească sarcinile de reprezentant în raport cu minorul neînsoțit, în conformitate cu prezenta directivă.

Reprezentantul menționat la alineatul (1) de la prezentul articol poate să fie aceeași persoană ca cea menționată la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/1348.

Autoritățile competente informează de îndată:

minorul neînsoțit că a fost numit un reprezentant pentru acesta și în ce mod să depună o plângere împotriva respectivului reprezentant în condiții de încredere și siguranță, într-un mod adaptat vârstei și care asigură înțelegerea acestor informații de către minor;

autoritatea responsabilă cu asigurarea condițiilor de primire cu privire la numirea unui reprezentant pentru minorul neînsoțit; și

reprezentantul cu privire la aspectele relevante ce țin de minorul neînsoțit.

Reprezentantul sau persoana aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant este schimbată numai atunci când este necesar, în special atunci când autoritățile competente consideră că reprezentantul sau persoana nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile.

Statele membre pun în sarcina unei persoane fizice numite ca reprezentant sau desemnate ca persoană aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant un număr proporțional și limitat de minori neînsoțiți și, în condiții normale, nu mai mult de 30 de minori neînsoțiți simultan, pentru a se asigura că persoana respectivă poate să-și îndeplinească sarcinile în mod eficace.

Statele membre asigură existența unor autorități administrative sau judecătorești sau a unor alte entități responsabile de supravegherea îndeplinirii sarcinilor în mod corespunzător de către reprezentanți și persoanele apte să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentanți, inclusiv prin examinarea regulată a cazierelor judiciare ale respectivilor reprezentanți numiți și persoane desemnate pentru a depista eventuale incompatibilități cu rolul pe care îl îndeplinesc aceștia. Autoritățile administrative sau judecătorești sau alte entități examinează plângerile depuse de minorii neînsoțiți împotriva reprezentanților lor numiți sau persoanelor desemnate.

Minorii neînsoțiți care prezintă o cerere de protecție internațională sunt plasați, de la data la care sunt admiși pe teritoriul unui stat membru în care a fost prezentată sau este examinată cererea de protecție internațională, până în momentul în care sunt obligați să părăsească statul membru respectiv:

cu membrii adulți ai familiilor lor;

într-o familie gazdă;

în centre de cazare specializate pentru primirea minorilor;

în alte spații de cazare adecvate pentru minori.

Statele membre încep căutarea membrilor familiei minorului neînsoțit, dacă este cazul, cu ajutorul organizațiilor internaționale sau al altor organizații relevante, cât mai repede posibil după prezentarea cererii de protecție internațională, protejând în același timp interesul superior al minorului neînsoțit respectiv. În cazul în care există o posibilă amenințare pentru viața sau integritatea fizică a unui minor sau a rudelor sale apropiate, în special în cazul în care rudele respective au rămas în țara de origine, trebuie acționat astfel încât colectarea, prelucrarea și difuzarea informațiilor privind respectivele persoane să se desfășoare în condiții de confidențialitate, pentru a nu pune în pericol siguranța lor.

Statele membre se asigură că persoanele care au fost supuse traficului de persoane, care au suferit acte de tortură, viol sau alte acte grave de violență psihologică, fizică sau sexuală, inclusiv acte de violență comise din motive sexuale, de gen, rasiste sau religioase, beneficiază de tratamentul medical și psihologic, precum și de îngrijirile necesare pentru prejudiciile cauzate de astfel de acte, inclusiv servicii de reabilitare și consiliere, dacă este cazul. Persoanelor respective li se furnizează, dacă este necesar, o traducere orală în conformitate cu articolul 25 alineatul (2) litera (c).

Personalul care se ocupă de persoanele menționate la alineatul (1), inclusiv personalul medical, este pregătit în mod corespunzător și continuă să beneficieze de pregătire corespunzătoare în ceea ce privește nevoile acestor persoane și tratamentele adecvate, inclusiv serviciile de reabilitare necesare. De asemenea, membrii acestui personal au obligația de a respecta normele de confidențialitate prevăzute în dreptul intern și codurile de etică profesională aplicabile în legătură cu informațiile pe care le obțin în cadrul activității lor.

CAPITOLUL V

Statele membre se asigură că deciziile cu privire la acordarea, retragerea sau reducerea beneficiilor prevăzute în prezenta directivă, deciziile cu privire la refuzurile de a acorda permisiunea menționată la articolul 8 alineatul (5) primul paragraf, sau deciziile luate în temeiul articolului 9 care afectează în mod individual solicitanții pot face obiectul unei căi de atac în cadrul procedurilor prevăzute în dreptul intern. În ultimă instanță, este acordată cel puțin posibilitatea exercitării unor căi de atac sau a unui control jurisdicțional, în fapt și în drept, în fața unei autorități judiciare.

În cazurile unor căi de atac sau proceduri de control în fața unei autorități judiciare, astfel cum este prevăzut la alineatul (1) de la prezentul articol, și în cazul unui control jurisdicțional astfel cum se prevede la articolul 11 alineatele (3) și (5), statele membre asigură asistență și reprezentare juridică gratuită, în măsura în care este necesară pentru a asigura accesul efectiv la justiție. O astfel de asistență și reprezentare juridică constă în pregătirea căii de atac sau a cererii de control, incluzând, cel puțin, pregătirea documentelor procedurale necesare și participarea la audiere în fața autorităților judiciare în numele solicitantului.

Statele membre pot decide să nu acorde asistență juridică și reprezentare gratuite atunci când:

solicitantul dispune de resurse suficiente; sau

se consideră că o cale de atac sau controlul nu are perspective reale de a reuși, mai ales dacă acestea se desfășoară la al doilea nivel al căilor de atac sau al controlului sau la un nivel superior.

Statele membre pot, de asemenea:

impune limite pecuniare sau termene pentru acordarea de asistență și reprezentare juridice gratuite, cu condiția ca aceste limite să nu restricționeze în mod arbitrar accesul la asistență și reprezentare juridice gratuite;

prevedea, în ceea ce privește onorariile și alte costuri și rambursări, că solicitanții beneficiază de un tratament egal, însă nu mai favorabil decât tratamentul acordat în general resortisanților proprii în chestiuni referitoare la asistența juridică.

Fără a aduce atingere articolului 19 alineatul (2) din prezenta directivă, statele membre pot impune rambursarea integrală sau parțială a oricăror costuri suportate în cazul în care situația financiară a solicitantului s-a îmbunătățit considerabil în cursul procedurii de protecție internațională în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348 sau în cazul în care decizia de acordare a asistenței și reprezentării juridice gratuite a fost luată pe baza unor informații false furnizate de solicitant.

Statele membre stabilesc norme procedurale specifice privind modalitățile de depunere și prelucrare a cererilor pentru acordarea de asistență și reprezentare juridică gratuită, sau aplică normele privind cererile similare din dreptul intern, cu condiția ca acestea să nu facă imposibil sau excesiv de dificil accesul la asistența și reprezentarea juridică gratuită.

CAPITOLUL VI

Fiecare stat membru informează Comisia cu privire la autoritățile responsabile cu îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezenta directivă. Statele membre informează Comisia cu privire la orice schimbări privind identitatea acestor autorități.

Statele membre instituie mecanisme relevante pentru a asigura orientarea, monitorizarea și controlul corespunzătoare ale condițiilor de primire, respectând structura constituțională a acestora. Statele membre țin seama de standardele operaționale, indicatorii, orientările sau bunele practici disponibile și neobligatorii privind condițiile de primire elaborate de Agenția pentru azil în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (UE) 2021/2303, fără a aduce atingere competenței statelor membre de a-și organiza sistemele de primire în conformitate cu prezenta directivă.

Sistemele de primire ale statelor membre fac obiectul mecanismelor de monitorizare prevăzute la capitolul 5 din Regulamentul (UE) 2021/2303.

Fiecare stat membru elaborează un plan de urgență, consultându-se cu autoritățile locale și regionale, societatea civilă și organizațiile internaționale, după caz. Planul de urgență stabilește măsurile care trebuie luate pentru a asigura primirea corespunzătoare a solicitanților în conformitate cu prezenta directivă în cazurile în care statul membru se confruntă cu un număr disproporționat de solicitanți de protecție internațională, inclusiv de minori neînsoțiți. Planul de urgență conține, de asemenea, măsuri pentru a soluționa cât mai rapid posibil situațiile menționate la articolul 20 alineatul (10) litera (b).

Planul de urgență menționat la alineatul (1) ține seama de circumstanțele naționale specifice, utilizând un model care urmează să fie elaborat de Agenția pentru azil, și se notifică Agenției pentru azil până la 12 aprilie 2025. Respectivul plan se revizuiește atunci când este necesar din cauza schimbării situației și cel puțin o dată la trei ani, iar dacă i se aduc actualizări, se notifică Agenției pentru azil. Statele membre informează Comisia și Agenția pentru azil ori de câte ori se activează planul lor de urgență.

Statele membre furnizează Agenției pentru azil, la cererea acesteia, informații cu privire la planurile lor de urgență menționate la alineatul (1), iar Agenția pentru azil acordă asistență statelor membre, cu acordul acestora, în elaborarea și revizuirea planurilor lor de urgență.

Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a asigura faptul că personalul autorităților și al altor organizații care sunt responsabile direct de punerea în aplicare a prezentei directive beneficiază de formarea necesară în ceea ce privește nevoile solicitanților, inclusiv ale minorilor. În acest scop, statele membre integrează în pregătirea personalului lor părțile centrale relevante ale programului de formare european în materie de azil, care țin de condițiile de primire, precum și instrumentul pentru identificarea solicitanților cu nevoi speciale de primire elaborat de Agenția pentru azil.

Statele membre alocă resursele necesare, inclusiv personalul, traducătorii și interpreții necesari, pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ținând seama de fluctuațiile sezoniere ale numărului de solicitanți. În cazurile în care la punerea în aplicare a prezentei directive iau parte autorități locale și regionale, organizații din cadrul societății civile sau internaționale, acestora li se alocă resursele necesare.

Până la 12 iunie 2028 și ulterior cel puțin o dată la cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive și propune, după caz, modificările necesare.

Statele membre, la solicitarea Comisiei, transmit informațiile necesare pentru pregătirea raportului până la 12 iunie 2027 și ulterior o dată la trei ani.

Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolelor 1-13, 16-29 și articolelor 31-34 până la 12 iunie 2026. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective.

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Directiva 2013/33/UE se abrogă, pentru statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive, cu efect de la 12 iunie 2026, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern a Directivei 2013/33/UE stabilite în anexa I.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență prevăzut în anexa II.

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.

ANEXA ITermen de transpunere în dreptul intern a Directivei 2013/33/UE abrogate(menționat la articolul 36)

ANEXA I

Termen de transpunere în dreptul intern a Directivei 2013/33/UE abrogate

(menționat la articolul 36)

ANEXA IITabel de corespondență

ANEXA II

Tabel de corespondență

Tabelul 1

Tabelul 2