AcasăLegislație UE02021O0831-20251201

Orientarea (UE) 2021/831 a Băncii Centrale Europene din 26 martie 2021 privind informațiile statistice care trebuie raportate cu privire la intermediarii financiari, alții decât instituțiile financiare monetare (BCE/2021/12)

În vigoare
Tip:Orientare bce
Publicat:01.12.2025
În vigoare din:01.12.2025
Articole:28
EUR-Lex
SECȚIUNEA 1
SECȚIUNEA 1

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

Alineatul 1
Prezenta orientare stabilește cerințele de raportare pentru băncile centrale naționale (BCN) referitoare la statisticile privind intermediarii financiari, alții decât instituțiile financiare monetare (IFM). În special, prezenta orientare precizează informațiile care trebuie raportate BCE, modul în care sunt tratate aceste informații, frecvența și calendarul raportării, precum și standardele care trebuie aplicate raportării respective.
Alineatul 2
Prezenta orientare se aplică următorilor intermediari financiari:
Litera a
fonduri de investiții (FI);
Litera b
societăți de asigurare (SA)
Litera c
fonduri de pensii (FP);
Litera d
societăți vehicul investițional angajate în operațiuni de securitizare(SVI).
Litera e
alți intermediari financiari, exclusiv SA și FP (AIF);
Litera f
contrapărți centrale (CPC).

Articolul 2

Definiții

Alineatul 1
În sensul prezentei orientări, se aplică definițiile din următoarele regulamente:
Litera a
articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98;
Litera b
articolul 2 din Regulamentul (UE) 2024/1988 al Băncii Centrale Europene (BCE/2024/17);
Litera c
articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40);
Litera d
articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50);
Litera e
articolul 1 din Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
Alineatul 2
Se aplică, de asemenea, următoarele definiții în sensul prezentei orientări:
Punctul 1
contrapărți centrale înseamnă acele contrapărți centrale care:
Litera a
sunt înscrise în registrul public al AEVMP, astfel cum se prevede la articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului; și
Litera b
nu sunt înscrise ca instituții financiare monetare (IFM) în lista prevăzută la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2021/379 al Băncii Centrale Europene (BCE/2021/2);
Punctul 2
alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (AIF) înseamnă alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (subsectorul S.125), astfel cum sunt definiți la punctele 2.86-2.94 din anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013, cu excepția SVI, astfel cum sunt definite la punctul 2.90 din anexa respectivă.
Litera a
sunt înscrise în registrul public al AEVMP, astfel cum se prevede la articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului; și
Litera b
nu sunt înscrise ca instituții financiare monetare (IFM) în lista prevăzută la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2021/379 al Băncii Centrale Europene (BCE/2021/2);
SECȚIUNEA 2
SECȚIUNEA 2

Articolul 3

Informații statistice care trebuie raportate cu privire la active și pasive deținute și emise de FI

Alineatul 1
BCN raportează BCE următoarele informații statistice agregate privind activele și pasivele deținute și emise de fondurile de investiții (FI):
Litera a
tabelul 1 din anexa I la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17);
Litera b
tabelul 1 din partea 1 a anexei I la prezenta orientare pe baza celei mai bune estimări, atunci când sunt disponibile date;
Litera c
emisiunea și răscumpărarea de acțiuni/unități ale FI din secțiunea 9, tabelul 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17).
Alineatul 2
Informațiile statistice menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) cuprind toate elementele următoare:
Litera a
solduri;
Litera b
ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb; și
Litera c
ajustări din reclasificare.
Alineatul 3
Informațiile statistice privind ajustările din reevaluare și ajustările din reclasificare menționate la alineatul (2) se raportează în conformitate cu anexa II. În cazurile în care sunt disponibile informații titlu-cu-titlu, BCN pot obține aproximări ale valorii ajustărilor din reevaluare aferente titlurilor de valoare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb.
Alineatul 4
Informațiile statistice raportate în conformitate cu alineatul (1) se raportează pentru fiecare dintre următoarele tipuri de FI, pe baza politicii lor de investiții conform descrierii din tabelul E din partea 5 a anexei II la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17):
Litera a
fonduri de plasament în acțiuni;
Litera b
fonduri de plasament în obligațiuni;
Litera c
fonduri mixte;
Litera d
fonduri imobiliare;
Litera e
fonduri de hedging (speculative);
Litera f
fonduri de împrumut/credit;
Litera g
fonduri de investiții în mărfuri;
Litera h
fonduri de plasament în infrastructură;
Litera i
alte fonduri;
Litera j
fonduri tranzacționate la bursă, ca o poziție de tipul din care din fonduri totale;
Litera k
fonduri de capital privat (private equity fund) [inclusiv fonduri cu capital de risc (venture capital funds)] ca o poziție de tipul din care din fonduri totale.
Alineatul 5
BCN raportează BCE informații statistice privind acțiunile la purtător. În cazul în care informațiile privind acțiunile la purtător raportate de FI, IFM și/sau AIF în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17) sunt incomplete sau nu sunt încă disponibile, BCN raportează informațiile statistice respective către BCE pe baza celei mai bune estimări, prin trimitere la defalcarea geografică și sectorială din tabelul 1 din anexa I la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17) și din tabelul 1 din partea 1 a anexei I la prezenta orientare.
Alineatul 6
În cazul în care BCN acordă FI derogări în conformitate cu articolul 10 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17), acestea extrapolează până la 100 % informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul alineatului (1) al prezentului articol.
Litera a
pentru informațiile statistice care lipsesc cu privire la defalcări, se calculează estimări prin aplicarea procentelor bazate pe subsectorul corespunzător al FI menționat la alineatul (2) al prezentului articol;
Litera b
niciun subsector al FI menționat la alineatul (2) al prezentului articol nu este exclus.
Alineatul 7
În cazul în care BCN acordă FI derogări în conformitate cu articolul 10 alineatele (5), (6), (7) sau (10) din Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17), acestea extrapolează până la 100 % informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul alineatului (1) al prezentului articol.
Alineatul 8
BCN pot revizui în orice moment informațiile statistice raportate în temeiul alineatului (1), cu excepția perioadei lunare de producție (perioada de la termenul specificat la articolul 4 până la data la care BCE închide primirea datelor pentru perioada de producție respectivă), în care BCN pot revizui numai informațiile statistice lunare cele mai recente și anterioare.
Litera a
revizuiri care îmbunătățesc semnificativ calitatea informațiilor statistice raportate BCE;
Litera b
revizuiri ale informațiilor statistice raportate BCE în afara perioadelor de producție menționate la primul paragraf.

Articolul 4

Respectarea termenelor

Paragraf
BCN raportează BCE informațiile statistice menționate la articolul 3 din prezenta orientare până la încheierea activității în a 28-a zi lucrătoare care urmează sfârșitului lunii la care se referă informațiile statistice, astfel cum se menționează la articolul 8 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17).

Articolul 5

Agregarea, estimarea și evaluarea informațiilor statistice privind activele și pasivele deținute și emise de FI

Alineatul 1
BCN extrag informațiile statistice agregate privind activele și pasivele deținute și emise de FI menționate la articolul 3 după cum urmează:
Litera a
pentru titlurile de valoare cu numere internaționale de identificare a valorilor mobiliare (ISIN), BCN pun în corespondență informațiile statistice raportate titlu cu titlu cu informațiile derivate din baza de date centralizată a titlurilor de valoare (CSDB) instituită prin Orientarea BCE/2012/21 a Băncii Centrale Europene ca principală bază de date de referință. Informațiile titlu-cu-titlu puse în corespondență sunt folosite pentru compilarea valorii activelor și pasivelor în euro și pentru obținerea defalcărilor necesare pentru fiecare valoare mobiliară individuală a FI. BCN estimează informațiile statistice solicitate în cazul în care se aplică oricare dintre următoarele:
Litera i
identificatorii valorilor mobiliare nu se regăsesc în CSDB;
Litera ii
CSDB nu dispune de informațiile necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 3 alineatul (1);
Litera iii
informațiile din CSDB necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) nu sunt fiabile.
Litera b
BCN agregă informațiile statistice privind valorile mobiliare derivate în temeiul literei (a) pentru: (i) titlurile de natura datoriei, defalcate pe scadență, monedă și contraparte; (ii) participații și acțiuni/unități ale FI deținute de FI, defalcate pe instrument și contraparte; și (iii) acțiunile/unitățile totale emise de FI.
Litera c
BCN obțin informațiile statistice solicitate privind: activele și pasivele deținute și emise de FI, prin adăugarea informațiilor statistice referitoare la valorile mobiliare obținute în temeiul literei (b), și activele și pasivele, altele decât valorile mobiliare, colectate de la FI individuale rezidente;
Litera d
BCN agregă activele și pasivele deținute și emise de toate FI rezidente într-un stat membru și aparținând aceluiași tip.
Litera i
identificatorii valorilor mobiliare nu se regăsesc în CSDB;
Litera ii
CSDB nu dispune de informațiile necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 3 alineatul (1);
Litera iii
informațiile din CSDB necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) nu sunt fiabile.
Alineatul 2
Pentru lunile de referință care nu sunt luni de sfârșit de trimestru, BCN estimează informațiile statistice lunare privind activele și pasivele deținute și emise de FI, cu excepția acțiunilor/unităților emise de FI, pe baza informațiilor statistice colectate de BCN, după cum urmează:
Litera a
la nivel de fond individual;
Litera b
în cazul în care nu este posibilă estimarea potrivit literei (a), în funcție de tipul de FI menționat la articolul 3 alineatele (2) și (3);
Litera c
în cazul în care aceste estimări nu pot fi obținute de BCN, BCN pot solicita BCE să obțină estimări. În cazul în care BCN solicită estimări, BCE poate solicita informații statistice suplimentare, inclusiv informații statistice fond-cu-fond și cu titlu-cu-titlu.
Alineatul 3
BCN raportează BCE informațiile statistice menționate la articolul 3 din prezenta orientare în conformitate cu normele contabile și de evaluare prevăzute la articolul 9 din Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17) și în anexele la regulamentul respectiv. Pentru posturile care fac obiectul dobânzii acumulate, BCN raportează informații statistice după cum urmează:
Litera a
posturile creanțe din depozite și credite și depozite și credite atrase excluzând dobânda acumulată care este înregistrată la alte active/pasive;
Litera b
titlurile de natura datoriei inclusiv dobânda acumulată.
SECȚIUNEA 2a
SECȚIUNEA 2a

Articolul 5a

Identificarea FI pentru care trebuie raportate informații statistice individuale

Alineatul 1
BCN raportează BCE informațiile statistice prevăzute la articolul 5b pentru FI selectate care sunt rezidente în statele lor membre din zona euro. Grupul de FI care face obiectul raportării cuprinde cel puțin cele mai mari FI din fiecare categorie de OPCVM și non-OPCVM menționată la articolul 3 alineatul (4), reprezentând cel puțin 60 % din valoarea totală a acțiunilor/unităților FI emise în fiecare categorie de OPCVM și non-OPCVM în fiecare stat membru. IF cărora le-au fost acordate derogări în conformitate cu articolul 10 alineatele (1), (2), (5) și (6) din Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17) sunt excluse din valoarea totală a acțiunilor/unităților FI emise și sunt excluse din grup.
Alineatul 2
BCN pot alege să nu raporteze BCE acele FI cu o valoare totală a acțiunilor/unităților FI emise mai mică de 50 de milioane EUR, indiferent de pragul procentual prevăzut la alineatul (1).
Alineatul 3
BCN revizuiesc componența grupului cel puțin o dată la doi ani.
Alineatul 4
FI incluse în grup sunt excluse ulterior din grup numai în cazul în care acestea încetează a mai fi unități de observare statistică efective cu obligații de raportare ale FI ca urmare a închiderii, fuziunii sau reclasificării într-un alt sector.

Articolul 5b

Informații statistice care trebuie raportate cu privire la statisticile privind FI individuale

Alineatul 1
BCN raportează BCE informații statistice colectate în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17) cu privire la soldurile de sfârșit de lună ale activelor și pasivelor și la emisiunile și răscumpărările de acțiuni/unități ale FI emise prevăzute în tabelul 2 din partea 1 a anexei I la prezenta orientare pentru FI menționate la articolul 5a din prezenta orientare.
Alineatul 2
În cazul în care BCN revizuiesc informațiile statistice agregate în conformitate cu articolul 3 alineatul (8), acestea revizuiesc și informațiile statistice privind statisticile privind FI individuale, în temeiul alineatului (1), dacă este necesar. BCN transmit aceste revizuiri BCE în termen de o lună de la transmiterea revizuirilor informațiilor statistice agregate în conformitate cu articolul 3 alineatul (8).

Articolul 5c

Respectarea termenelor

Alineatul 1
BCN raportează BCE informații statistice în conformitate cu articolul 5b alineatul (1) până la următoarele date:
Litera a
pentru perioadele de referință din 2026, până la încheierea activității în a 50-a zi lucrătoare următoare perioadei de referință la care se referă informațiile statistice;
Litera b
pentru perioadele de referință din 2027 și 2028, până la încheierea activității în a 35-a zi lucrătoare următoare perioadei de referință la care se referă informațiile statistice;
Litera c
pentru perioadele de referință începând din 2029, până la încheierea activității în a 28-a zi lucrătoare următoare perioadei de referință la care se referă informațiile statistice.
Alineatul 2
BCN raportează BCE informații statistice în conformitate cu articolul 5b alineatul (1) din prezenta orientare în cazul în care se acordă derogări pentru FI în conformitate cu articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17) până la următoarele date:
Litera a
pentru perioadele de referință din 2026, până la încheierea activității în a 50-a zi lucrătoare următoare celei mai recente perioade de referință pentru care sunt disponibile informațiile statistice;
Litera b
pentru perioadele de referință din 2027 și 2028, până la încheierea activității în a 35-a zi lucrătoare următoare celei mai recente perioade de referință pentru care sunt disponibile informațiile statistice;
Litera c
pentru perioadele de referință începând din 2029, până la încheierea activității în a 28-a zi lucrătoare următoare celei mai recente perioade de referință pentru care sunt disponibile informațiile statistice.
SECȚIUNEA 3
SECȚIUNEA 3

Articolul 6

Informații statistice care trebuie raportate cu privire la SA

Alineatul 1
BCN raportează BCE următoarele informații statistice agregate privind SA:
Litera a
tabelele 1a și 1b din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50);
Litera b
tabelul 1 din partea 2 a anexei I la prezenta orientare pe baza celei mai bune estimări, atunci când sunt disponibile date;
Litera c
tabelul 4 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50);
Litera d
tabelul 2 din partea 2 a anexei I la prezenta orientare pe baza celei mai bune estimări, atunci când sunt disponibile date.
Alineatul 2
BCN raportează informațiile statistice menționate la alineatul (1) pentru fiecare dintre următoarele tipuri de SA:
Litera a
asigurare de viață;
Litera b
asigurare generală;
Litera c
asigurare mixtă;
Litera d
reasigurare.
Alineatul 3
Informațiile statistice menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) se raportează separat pentru toate elementele următoare:
Litera a
solduri la sfârșit de trimestru;
Litera b
ajustări trimestriale din reclasificare;
Litera c
ajustări trimestriale din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb.
Alineatul 4
Informațiile statistice privind ajustările din reclasificare și reevaluare menționate în prezentul articol se raportează în conformitate cu anexa II la prezenta orientare. În cazurile în care sunt disponibile informații titlu-cu-titlu, BCN pot obține aproximări ale valorii ajustărilor din reevaluare aferente titlurilor de valoare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb.
Alineatul 5
În cazul în care BCN acordă derogări în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50), acestea extrapolează până la 100 % informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul alineatului (1).
Alineatul 6
BCN pot revizui în orice moment informațiile statistice raportate în temeiul alineatului (1), cu excepția următoarelor informații:
Litera a
în cursul perioadei trimestriale de producție (perioada de la termenul specificat la articolul 7 până la data la care BCE închide primirea datelor pentru perioada de producție respectivă), BCN pot revizui numai informațiile statistice trimestriale curente și anterioare;
Litera b
în cursul perioadei anuale de producție (perioada de la termenul specificat la articolul 7 până la data la care BCE închide primirea datelor pentru perioada de producție respectivă), BCN pot revizui numai informațiile statistice anuale actuale și anterioare.
Litera a
revizuiri care îmbunătățesc semnificativ calitatea informațiilor statistice raportate BCE;
Litera b
revizuiri ale informațiilor statistice raportate BCE în afara perioadelor de producție menționate la primul paragraf.

Articolul 7

Respectarea termenelor

Alineatul 1
BCN raportează BCE pe bază trimestrială informațiile statistice trimestriale menționate la articolul 6 alineatul (1) literele (a) și (b) până la încheierea activității în a zecea zi lucrătoare care urmează termenului specificat pentru informațiile statistice trimestriale la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50).
Alineatul 2
BCN raportează BCE pe bază trimestrială informațiile statistice anuale menționate la articolul 6 alineatul (1) literele (c) și (d) până la încheierea activității în a zecea zi lucrătoare care urmează termenului specificat pentru informațiile statistice anuale la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50).

Articolul 8

Agregarea, estimarea și evaluarea informațiilor statistice privind activele și pasivele deținute și emise de SA

Alineatul 1
BCN extrag informațiile statistice trimestriale agregate privind activele și pasivele deținute și emise de SA menționate la articolul 6 după cum urmează:
Litera a
pentru titlurile de valoare cu coduri ISIN, BCN pun în corespondență informațiile statistice raportate titlu cu titlu cu informațiile derivate din CSDB instituită prin Orientarea BCE/2012/21 ca baza de date de referință. Informațiile titlu-cu-titlu puse în corespondență sunt folosite pentru compilarea valorii activelor și pasivelor în euro și pentru obținerea defalcărilor necesare pentru fiecare valoare mobiliară individuală deținută sau emisă de SA. BCN estimează informațiile statistice solicitate în cazul în care se aplică oricare dintre următoarele:
Litera i
identificatorii valorilor mobiliare nu sunt găsiți în CSDB;
Litera ii
CSDB nu dispune de informațiile necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (a) și (b);
Litera iii
informațiile din CSDB necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (a) și (b nu sunt fiabile;
Litera b
BCN agregă informațiile statistice privind valorile mobiliare derivate în temeiul literei (a) și le adaugă informațiilor raportate pentru valorile mobiliare lipsite de coduri ISIN în scopul de a elabora agregate pentru:
Litera i
titlurile de natura datoriei defalcate pe scadență (inițială și reziduală) și contraparte (sector și rezidență);
Litera ii
participații defalcate pe instrument și contraparte (sector și rezidență); și
Litera iii
acțiunile/unitățile emise de FI defalcate pe tipul de FI și rezidență al contrapărții.
Litera i
identificatorii valorilor mobiliare nu sunt găsiți în CSDB;
Litera ii
CSDB nu dispune de informațiile necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (a) și (b);
Litera iii
informațiile din CSDB necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (a) și (b nu sunt fiabile;
Litera i
titlurile de natura datoriei defalcate pe scadență (inițială și reziduală) și contraparte (sector și rezidență);
Litera ii
participații defalcate pe instrument și contraparte (sector și rezidență); și
Litera iii
acțiunile/unitățile emise de FI defalcate pe tipul de FI și rezidență al contrapărții.
Alineatul 2
BCN raportează BCE cele mai bune estimări, atunci când sunt disponibile date, ale deținerilor de către SA de acțiuni/unități emise de FI defalcate după cum urmează:În sensul primului paragraf, BCN poate extrage respectivele informații pe baza celei mai bune estimări prin punerea în corespondență a informațiilor furnizate titlu-cu-titlu în conformitate cu tabelul 2 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) cu informațiile extrase din CSDB ca bază de date de referință. BCN estimează informațiile statistice solicitate sau utilizează surse alternative pentru a obține informațiile statistice în cazul în care se aplică oricare dintre următoarele situații:
Litera a
fonduri de plasament în obligațiuni;
Litera b
fonduri de plasament în acțiuni;
Litera c
fonduri mixte;
Litera d
fonduri imobiliare;
Litera e
fonduri de hedging;
Litera f
alte fonduri.
Litera i
acțiunile/unitățile emise de FI nu se regăsesc în CSDB;
Litera ii
informațiile disponibile în CSDB și necesare pentru compilarea informațiilor prevăzute la primul paragraf nu sunt fiabile.
Alineatul 3
Atunci când agenții raportori raportează pe bază anuală informații statistice în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50), BCN pot estima informațiile statistice trimestriale care trebuie raportate în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (a) pe baza informațiilor statistice colectate anual.
Alineatul 4
BCN raportează informațiile statistice menționate la articolul 6 din prezenta orientare în conformitate cu normele contabile și de evaluare prevăzute la articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) și în anexele la regulamentul respectiv.
Alineatul 5
BCN pot raporta informațiile statistice menționate la articolul 6 alineatul (1) literele (a) și (b) în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) în cazul în care diferența dintre informațiile respective și informațiile raportate în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) nu este considerată semnificativă pe baza informațiilor privind primele raportate în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (c) și (d).
SECȚIUNEA 4
SECȚIUNEA 4

Articolul 9

Informații statistice care trebuie raportate cu privire la FP

Alineatul 1
BCN raportează BCE următoarele informații statistice agregate privind FP:
Litera a
tabelele 1a, 1b și 1c din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2);
Litera b
tabelul 1 din partea 3 a anexei I la prezenta orientare pe baza celei mai bune estimări, atunci când sunt disponibile date;
Litera c
tabelul 3 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
Alineatul 2
Informațiile statistice menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) se raportează separat pentru toate elementele următoare:
Litera a
solduri la sfârșit de trimestru;
Litera b
ajustări trimestriale din reclasificare;
Litera c
ajustări trimestriale din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb.
Alineatul 3
Informațiile statistice privind ajustările din reclasificare și reevaluare menționate în prezentul articol se raportează în conformitate cu anexa II la prezenta orientare. În cazurile în care sunt disponibile informații titlu-cu-titlu, BCN pot obține aproximări ale valorii ajustărilor din reevaluare aferente titlurilor de valoare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb.
Alineatul 4
În cazul în care BCN acordă derogări în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) și cu articolul 13 din Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2), acestea extrapolează până la 100 % informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul alineatului (1).
Alineatul 5
BCN pot revizui în orice moment informațiile statistice raportate în temeiul alineatului (1), cu excepția următoarelor informații:BCN pot revizui informațiile statistice referitoare la perioadele de referință anterioare, în cazul în care acest lucru îmbunătățește semnificativ calitatea informațiilor în orice moment.BCN furnizează BCE explicații cu privire la următoarele două aspecte:
Litera a
în cursul perioadei trimestriale de producție (perioada de la termenul specificat la articolul 10 până la data la care BCE închide primirea datelor pentru perioada de producție respectivă), BCN pot revizui numai informațiile statistice trimestriale actuale și anterioare;
Litera b
în cursul perioadei anuale de producție (perioada de la termenul specificat la articolul 10 până la data la care BCE închide primirea datelor pentru perioada de producție respectivă), BCN pot revizui numai informațiile statistice anuale actuale și anterioare.
Litera a
revizuiri care îmbunătățesc semnificativ calitatea informațiilor statistice raportate BCE;
Litera b
revizuiri ale informațiilor statistice raportate BCE în afara perioadelor de producție menționate la primul paragraf.

Articolul 10

Respectarea termenelor

Alineatul 1
BCN raportează BCE informațiile statistice trimestriale menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b) până la încheierea activității în a zecea zi lucrătoare care urmează termenului specificat la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
Alineatul 2
BCN raportează BCE informațiile statistice anuale menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (c) până la încheierea activității în a zecea zi lucrătoare care urmează termenului specificat la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).

Articolul 11

Agregarea, estimarea și evaluarea informațiilor privind activele și pasivele deținute și emise de FP

Alineatul 1
BCN extrag informațiile statistice trimestriale agregate privind activele și pasivele deținute și emise de FP menționate la articolul 9 după cum urmează:
Litera a
pentru titlurile de valoare cu coduri ISIN, BCN pun în corespondență informațiile statistice raportate cu titlu cu titlu cu informațiile derivate din CSDB instituită prin Orientarea BCE/2012/21 ca bază de date de referință. Informațiile titlu-cu-titlu puse în corespondență sunt folosite pentru compilarea valorii activelor și pasivelor în euro și pentru obținerea defalcărilor necesare pentru fiecare valoare mobiliară individuală deținută sau emisă de FP. BCN estimează informațiile statistice solicitate în cazul în care se aplică oricare dintre următoarele:
Litera i
identificatorii valorilor mobiliare nu se regăsesc în CSDB;
Litera ii
CSDB nu dispune de informațiile necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b);
Litera iii
informațiile din CSDB necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b nu sunt fiabile;
Litera b
BCN agregă informațiile privind valorile mobiliare derivate în temeiul literei (a) și le adaugă informațiilor raportate pentru valorile mobiliare lipsite de coduri ISIN în scopul de a elabora agregate pentru toate elementele următoare:
Litera i
titlurile de natura datoriei defalcate pe scadență (inițială) și contraparte (sector și rezidență);
Litera ii
participații defalcate pe instrument și contraparte (sector și rezidență);
Litera iii
acțiunile/unitățile emise de FI defalcate pe tipul de FI și rezidența contrapărții.
Litera i
identificatorii valorilor mobiliare nu se regăsesc în CSDB;
Litera ii
CSDB nu dispune de informațiile necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b);
Litera iii
informațiile din CSDB necesare pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b nu sunt fiabile;
Litera i
titlurile de natura datoriei defalcate pe scadență (inițială) și contraparte (sector și rezidență);
Litera ii
participații defalcate pe instrument și contraparte (sector și rezidență);
Litera iii
acțiunile/unitățile emise de FI defalcate pe tipul de FI și rezidența contrapărții.
Alineatul 2
BCN raportează BCE estimări trimestriale pentru pasivele FP derivate în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
Alineatul 3
BCN raportează informațiile statistice menționate la articolul 9 în conformitate cu normele contabile și de evaluare prevăzute la articolul 6 din Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2) și în anexele la regulamentul respectiv.
SECȚIUNEA 5
SECȚIUNEA 5

Articolul 12

Informații statistice care trebuie raportate cu privire la active și pasive deținute și emise de SVI

Alineatul 1
BCN raportează BCE informații statistice agregate privind activele și pasivele deținute și emise de SVI în conformitate cu tabelele 1 și 2 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40).
Alineatul 2
Informațiile statistice raportate în temeiul alineatului (1) se raportează pentru fiecare dintre următoarele tipuri de SVI:
Litera a
SVI angajate în operațiuni de securitizare tradițională;
Litera b
SVI angajate în operațiuni de securitizare sintetică;
Litera c
SVI angajate în operațiuni de securitizare legate de asigurare;
Litera d
alte SVI.
Alineatul 3
Informațiile statistice menționate la alineatul (1) se raportează separat pentru următoarele elemente:BCN raportează BCE informații statistice privind tranzacțiile în conformitate cu anexa II la prezenta orientare.
Litera a
solduri la sfârșit de trimestru;
Litera b
tranzacții trimestriale.
Alineatul 4
Informațiile statistice raportate în temeiul alineatului (1) în conformitate cu tabelul 2 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40) acoperă informațiile statistice privind scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile cu maxima diligență posibilă.
Alineatul 5
BCN pot revizui informațiile statistice raportate în temeiul alineatului (1) în orice moment, cu excepția perioadei trimestriale de producție (perioada de la termenul prevăzut la articolul 14 până la data la care BCE închide primirea datelor pentru perioada de producție respectivă), în care BCN pot revizui doar informațiile statistice trimestriale curente și anterioare.BCN pot revizui informațiile statistice referitoare la perioadele de referință anterioare, în cazul în care acest lucru îmbunătățește semnificativ calitatea informațiilor în orice moment.BCN furnizează BCE explicații cu privire la următoarele două aspecte:
Litera a
revizuiri care îmbunătățesc semnificativ calitatea informațiilor statistice raportate BCE;
Litera b
revizuiri ale informațiilor statistice raportate BCE în afara perioadelor de producție menționate la primul paragraf.

Articolul 13

Extrapolare și standarde de calitate

Alineatul 1
În cazul în care BCN acordă derogări SVI în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), acestea extrapolează până la 100 % informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul articolului 12.
Alineatul 2
Atunci când o BCN acordă derogări SVI în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), aceasta se asigură că SVI reprezintă cel puțin 95 % din valoarea totală a activelor unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare. După consultarea BCE, BCN respectivă stabilește care dintre sursele menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40) este adecvată pentru extragerea informațiilor statistice care trebuie raportate în conformitate cu conceptele și definițiile statistice prevăzute în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40).
Alineatul 3
Atunci când BCN acordă SVI derogări în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), informațiilor statistice raportate în conformitate cu articolul 12 din prezenta orientare li se aplică următoarele standarde de calitate:
Litera a
următoarele informații statistice privind activele fac obiectul unor standarde de calitate comparabile cu cele pentru informațiile statistice raportate direct de SVI în conformitate cu anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40):
Litera i
creanțe din depozite și credite;
Litera ii
credite securitizate;
Litera iii
titluri de natura datoriei;
Litera iv
alte active securitizate;
Litera v
instrumente financiare derivate;
Litera b
următoarele informații statistice privind pasivele fac obiectul unor standarde de calitate comparabile cu cele pentru informațiile statistice raportate direct de SVI în conformitate cu anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40):
Litera i
credite și depozite atrase;
Litera ii
titluri de natura datoriei emise;
Litera iii
capital și rezerve;
Litera iv
instrumente financiare derivate;
Litera c
următoarele informații statistice privind activele se raportează pe baza celei mai bune estimări, în cazul în care sunt disponibile date:
Litera i
participații și acțiuni/unități ale FI;
Litera ii
active nefinanciare;
Litera iii
alte active;
Litera d
următoarele informații statistice privind pasivele se raportează pe baza celei mai bune estimări, în cazul în care sunt disponibile date:
Litera i
alte pasive;
Litera ii
alte pasive din care dobânda acumulată aferentă titlurilor de natura datoriei emise;
Litera e
informațiile statistice privind scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile pot fi raportate pe baza celei mai bune estimări, în cazul în care sunt disponibile date.
Litera i
creanțe din depozite și credite;
Litera ii
credite securitizate;
Litera iii
titluri de natura datoriei;
Litera iv
alte active securitizate;
Litera v
instrumente financiare derivate;
Litera i
credite și depozite atrase;
Litera ii
titluri de natura datoriei emise;
Litera iii
capital și rezerve;
Litera iv
instrumente financiare derivate;
Litera i
participații și acțiuni/unități ale FI;
Litera ii
active nefinanciare;
Litera iii
alte active;
Litera i
alte pasive;
Litera ii
alte pasive din care dobânda acumulată aferentă titlurilor de natura datoriei emise;
Alineatul 4
În cazul în care BCN acordă derogări în temeiul articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40) și derivă aceste informații din surse publice sau de supraveghere, acestea verifică dacă informațiile statistice raportate în temeiul articolului 12 din prezenta orientare corespund informațiilor din situațiile financiare anuale de îndată ce devin disponibile respectivele situații financiare.

Articolul 14

Respectarea termenelor

Paragraf
BCN raportează BCE informațiile statistice trimestriale menționate la articolul 12 până la încheierea activității în cea de a douăzeci și opta zi lucrătoare care urmează sfârșitului trimestrului la care se referă informațiile statistice.
SECȚIUNEA 6
SECȚIUNEA 6

Articolul 15

Informații statistice care trebuie raportate cu privire la active și pasive deținute și emise de AIF

Alineatul 1
BCN raportează BCE informații statistice agregate privind activele și pasivele deținute și emise de AIF în conformitate cu tabelul 1 din partea 4 a anexei I la prezenta orientare pe baza celor mai bune estimări, în cazul în care sunt disponibile date, pentru fiecare dintre următoarele tipuri de AIF:În sensul primului paragraf literele (a) și (b), BCN raportează informații statistice atunci când sunt disponibile informații concrete. Atunci când nu sunt disponibile informații reale pentru defalcările necesare sau pentru frecvența, termenele sau perioada acoperită convenite, sunt raportate estimări.
Litera a
brokeri în valori mobiliare și produse financiare derivate;
Litera b
societăți financiare care desfășoară activități de creditare;
Litera c
societăți financiare specializate.
Alineatul 2
Informațiile statistice raportate în temeiul alineatului (1) includ AIF care sunt rezidente în statele membre din zona euro, inclusiv următoarele două tipuri de entități:
Litera a
instituții localizate pe teritoriul statului membru din zona euro respectiv, inclusiv filiale ale societăților-mamă localizate în afara teritoriului respectiv;
Litera b
sucursale rezidente ale instituțiilor care au sediul central în afara teritoriului statului membru din zona euro respectiv.
Alineatul 3
Informațiile statistice privind ajustările din reclasificare pot fi raportate în cazul unor rupturi semnificative în solduri sau atunci când au loc reclasificări. Informațiile statistice privind ajustările din reclasificare se raportează în conformitate cu anexa II la prezenta orientare.
Alineatul 4
BCN raportează informațiile statistice menționate la alineatul (1) în conformitate cu Directiva 86/635/CEE a Consiliului atunci când este posibil, și cu orice standarde internaționale aplicabile. Fără a aduce atingere practicilor contabile prevalente din statele membre, toate activele și toate pasivele trebuie raportate la valoarea brută.
Alineatul 5
BCN pot revizui informațiile statistice raportate în temeiul prezentului articol în orice moment, cu excepția perioadei trimestriale de producție (perioada de la termenul prevăzut la articolul 16 până la data la care BCE închide primirea datelor pentru perioada de producție respectivă), în care BCN pot revizui doar informațiile statistice trimestriale cele mai recente și anterioare.

Articolul 16

Respectarea termenelor

Paragraf
BCN raportează BCE pe bază trimestrială informațiile statistice trimestriale menționate la articolul 15 până la încheierea activității în ultima zi calendaristică a celei de a treia luni care urmează sfârșitului trimestrului la care se referă informațiile sau în ziua lucrătoare precedentă, dacă ultima zi calendaristică a lunii nu este o zi lucrătoare.
SECȚIUNEA 7
SECȚIUNEA 7

Articolul 17

Informații statistice care trebuie raportate cu privire la active și pasive deținute și emise de CPC

Alineatul 1
BCN raportează BCE informații statistice trimestriale agregate privind activele și pasivele deținute și emise de CPC în conformitate cu tabelul 1 din partea 5 a anexei I la prezenta orientare, după cum urmează:În sensul literei (c), BCN monitorizează dacă pragurile sunt atinse cel puțin pe bază anuală, în cazul în care decid să nu raporteze informațiile statistice agregate.
Litera a
BCN raportează toate celulele din tabelul 1 din partea 5 a anexei I atunci când soldul oricăreia dintre celulele marcate cu R depășește 10 miliarde EUR;
Litera b
BCN raportează toate celulele marcate NR din tabelul 1 din partea 5 a anexei I atunci când soldul oricăreia dintre celulele marcate NR depășește 10 miliarde EUR;
Litera c
în cazul în care literele (a) sau (b) nu sunt îndeplinite, BCN raportează în mod voluntar informații statistice agregate privind bilanțurile CPC.
Alineatul 2
Informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul alineatului (1) acoperă soldurile și ajustările din reclasificare. Informațiile statistice privind ajustările din reclasificare menționate în prezentul articol se raportează în conformitate cu anexa II la prezenta orientare.
Alineatul 3
BCN raportează informațiile statistice trimestriale menționate la alineatul (1) până la încheierea activității în cea de a douăzeci și opta zi lucrătoare care urmează sfârșitului trimestrului la care se referă informațiile statistice.
Alineatul 4
BCN pot revizui informațiile statistice raportate în temeiul alineatului (1) în orice moment, cu excepția perioadei trimestriale de producție [perioada de la termenul prevăzut la alineatul (3) până la data la care BCE închide primirea datelor pentru perioada de producție respectivă], în care BCN pot revizui doar informațiile statistice trimestriale curente și anterioare.
SECȚIUNEA 8
SECȚIUNEA 8

Articolul 18

Cerințe de raportare de date retrospective în cazul adoptării euro

Alineatul 1
În cazul în care un stat membru a cărui monedă nu este euro (denumite în continuare state membre din afara zonei euro) adoptă moneda euro după intrarea în vigoare a prezentei orientări, BCN a statului membru respectiv raportează BCE următoarele informații statistice pentru toate perioadele de referință de la aderarea la Uniune a statului membru respectiv și, în orice caz, pentru cel puțin trei ani anteriori adoptării monedei euro de către statul membru:
Litera a
informațiile statistice privind FI care trebuie raportate în temeiul articolului 3;
Litera b
informațiile statistice privind SA care trebuie raportate în temeiul articolului 6;
Litera c
informațiile statistice privind FP care trebuie raportate în temeiul articolului 9;
Litera d
informațiile statistice privind SVI care trebuie raportate în temeiul articolului 12.
Alineatul 2
BCN compilează informațiile statistice menționate la alineatul (1) ca și cum statul membru ar fi făcut parte din zona euro pe parcursul tuturor perioadelor de referință.

Articolul 19

Verificare și explicații

Alineatul 1
Fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 2533/98, Regulamentului (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17), Regulamentului (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), Regulamentului (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) și Regulamentului (UE) 2018/231 (BCE/2018/2), BCN monitorizează și verifică calitatea și fiabilitatea informațiilor statistice raportate BCE în conformitate cu prezenta orientare.
Alineatul 2
Atunci când BCN estimează informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul prezentei orientări, acestea furnizează explicații la cererea BCE.

Articolul 20

Calendarul de raportare

Paragraf
Până la sfârșitul lunii septembrie a fiecărui an, BCE comunică BCN datele exacte de transmitere sub forma unui calendar de raportare. BCN țin seama de acest calendar de raportare atunci când raportează informații statistice în temeiul prezentei orientări.

Articolul 21

Standarde de transmitere

Paragraf
BCN transmit electronic informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul prezentei orientări, utilizând mijloacele stabilite de BCE. Formatul mesajului statistic elaborat pentru acest schimb electronic de informații statistice este formatul convenit de către SEBC.
Paragraf
În cazul în care primul paragraf nu se aplică, BCN pot utiliza alte mijloace de transmitere a informațiilor statistice cu acordul prealabil al BCE.
SECȚIUNEA 9
SECȚIUNEA 9

Articolul 22

Procedura simplificată de modificare

Paragraf
Ținând seama de avizele Comitetului de statistică, Comitetul executiv al BCE aduce anexelor orice modificări tehnice necesare, cu condiția ca acestea să nu schimbe cadrul conceptual de bază și să nu afecteze sarcina de raportare a agenților raportori din statele membre. Comitetul executiv informează fără întârzieri nejustificate Consiliul guvernatorilor cu privire la orice astfel de modificare.

Articolul 23

Prima raportare

Alineatul 1
Prima raportare pentru informațiile statistice lunare care trebuie raportate în temeiul prezentei orientări începe cu informațiile statistice aferente lunii decembrie 2021. Cu toate acestea, prima raportare pentru informațiile statistice lunare care trebuie raportate în temeiul secțiunii 2a a prezentei orientări începe cu informațiile statistice aferente lunii iunie 2026.
Alineatul 2
Prima raportare pentru informațiile statistice trimestriale care trebuie raportate în temeiul prezentei orientări începe cu informațiile statistice pentru cel de al patrulea trimestru al anului 2021.
Alineatul 3
Prima raportare pentru informațiile statistice anuale care trebuie raportate în temeiul prezentei orientări începe cu informațiile statistice aferente anului 2021.
SECȚIUNEA 10
SECȚIUNEA 10

Articolul 24

Producerea de efecte

Alineatul 1
Prezenta orientare produce efecte de la data notificării sale către băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro.
Alineatul 2
Băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro și BCE respectă prezenta orientare de la 1 februarie 2022.

Articolul 25

Destinatari

Paragraf
Prezenta orientare se adresează tuturor băncilor centrale din Eurosistem.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
PARTEA 1
Paragraf
Informații statistice care trebuie raportate cu privire la active și pasive deținute și emise de FI
Paragraf
În sensul acestor tabele, fondurile de investiții (FI) care investesc în principal în acțiuni/unități emise de FI (fonduri de fonduri) sunt clasificate în funcție de categoria de FI în care investesc în principal astfel cum sunt determinate, printre altele, de: prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiții ori documentele comerciale.
Paragraf
PARTEA 2
Paragraf
Informații statistice care trebuie raportate cu privire la societățile de asigurare (SA)
Paragraf
TABELUL 1
Paragraf
Informații statistice care trebuie raportate pe bază trimestrială: solduri, ajustări din reclasificare și ajustări din reevaluare
Paragraf
TABELUL 2
Paragraf
Informațiile statistice care trebuie raportate pe bază anuală
Paragraf
PARTEA 3
Paragraf
Informații statistice care trebuie raportate cu privire la fonduri de pensii (FP)
Paragraf
TABELUL 1
Paragraf
Informații statistice care trebuie raportate pe bază trimestrială: solduri, ajustări din reclasificare și ajustări din reevaluare
Paragraf
PARTEA 4
Paragraf
Informații statistice care trebuie raportate cu privire la active și pasive deținute și emise de AIF
Paragraf
Secțiunea 1: Tabel de raportare
Paragraf
În sensul tabelului 1, în cazul în care informațiile efective nu sunt disponibile sau nu pot fi procesate, BCN furnizează estimări naționale. În cazul în care fenomenul economic subiacent există, dar nu este monitorizat statistic și, prin urmare, nu pot fi furnizate estimări naționale, BCN pot opta fie să nu raporteze seria de timp, fie să o raporteze ca indisponibilă. Orice serie de timp neraportată se interpretează ca informații statistice care există, dar care nu au fost colectate de către BCN. BCE poate formula ipoteze și estimări în scopul compilării agregatelor zonei euro.
Paragraf
TABELUL 1
Paragraf
Informațiile statistice care trebuie raportate pe bază trimestrială: solduri și ajustări din reclasificare
Paragraf
Secțiunea 2: Categorii de instrumente și norme de evaluare
Paragraf
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (ESA 2010), elementele de activ și pasiv trebuie evaluate în principiu folosind prețurile de piață curente din data la care se referă bilanțul. Depozitele și creditele trebuie raportate la valoarea nominală, cu excluderea dobânzii acumulate.
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (JO L 174, 26.6.2013, p. 1).
Paragraf
Active
Paragraf
Total active/pasive: totalul elementelor de activ trebuie să fie egal cu suma tuturor posturilor identificate separat în activul bilanțului și, de asemenea, trebuie să fie egal cu totalul elementelor de pasiv.
Paragraf
Depozite: acest post constă în două subcategorii principale: depozite transferabile și alte depozite. La acest post se includ, de asemenea, disponibilitățile în numerar.
Paragraf
În conformitate cu SEC 2010, atunci când inițiativa aparține împrumutătorului, tranzacția financiară trebuie clasificată drept depozit, iar când inițiativa aparține împrumutatului, tranzacția financiară trebuie clasificată drept credit.
Paragraf
Norme de evaluare: în conformitate cu principiul general al contabilității de angajament, dobânda obținută aferentă depozitelor se înregistrează în bilanț pe măsură ce se acumulează, respectiv pe bază de angajament, și nu atunci când este efectiv primită sau plătită, respectiv pe bază de numerar. Dobânzile acumulate aferente depozitelor trebuie clasificate la valoarea brută la categoria alte active.
Paragraf
În cazul SFAC, acest post este alocat la alte active.
Paragraf
Credite: acest post cuprinde:
Paragraf
credite acordate gospodăriilor populației sub forma creditelor pentru consum, respectiv credite acordate pentru finanțarea în special a consumului personal de bunuri și servicii, credite pentru locuințe, respectiv credite acordate pentru investiții în locuințe pentru utilizare proprie sau pentru închiriere, inclusiv în scopul construirii și renovării locuințelor, și altele, respectiv credite acordate cu alte destinații decât pentru consum sau pentru locuințe, precum dezvoltarea afacerilor, consolidarea datoriilor, educație etc.;
Paragraf
leasing financiar acordat terților;
Paragraf
credite neperformante care nu au fost încă rambursate sau scoase din evidențele contabile;
Paragraf
deținerile de titluri de valoare nenegociabile;
Paragraf
datorie subordonată sub formă de credite.
Paragraf
Pentru subcategoriile BVMPFD, creditele trebuie alocate la alte active.
Paragraf
Norme de evaluare: creditele acordate de AIF trebuie înregistrate la valoarea brută fără deducerea provizioanelor aferente, atât generale, cât și speciale, până când aceste credite sunt scoase in evidențele contabile de către instituția raportoare, moment în care creditele trebuie eliminate din bilanț.
Paragraf
În conformitate cu principiul general al contabilității de angajament, dobânda obținută aferentă creditelor se înregistrează în bilanț pe măsură ce se acumulează, respectiv pe bază de angajament, nu atunci când este efectiv primită sau plătită, respectiv pe bază de numerar. Dobânzile acumulate aferente creditelor trebuie clasificate la valoarea brută la categoria alte active.
Paragraf
Titluri de natura datoriei: acest post include deținerile de titluri de natura datoriei, care sunt instrumente financiare negociabile care servesc drept dovadă a existenței datoriei, sunt tranzacționate în mod obișnuit pe piețele secundare sau pot fi compensate pe piață și nu conferă deținătorului niciun drept de proprietate asupra instituției emitente. Sunt incluse creditele tranzacționate care au devenit negociabile pe o piață organizată, cu condiția să existe dovezi de tranzacționare pe piața secundară, incluzând existența formatorilor de piață, precum și cotarea frecventă a activului financiar, după cum se poate constata din diferența dintre prețul oferit la cumpărare și cel oferit la vânzare.
Paragraf
Norme de evaluare: în conformitate cu SEC 2010, titlurile de natura datoriei trebuie raportate la valoarea de piață.
Paragraf
Participații: participațiile reprezintă drepturi de proprietate asupra societăților sau cvasisocietăților. Aceste active financiare dau dreptul, în general, deținătorilor lor la o parte din profitul societăților sau cvasisocietăților și la o parte din activele nete ale acestora în caz de lichidare. Participațiile nu includ acțiunile/unitățile fondurilor de investiții.
Paragraf
Acest post include următoarele:
Paragraf
Acțiuni cotate: titluri de valoare de tip participație cotate la o bursă. O astfel de bursă poate fi o bursă recunoscută sau orice altă formă de piață secundară. Acțiunile cotate sunt numite și acțiuni listate. Existența unor cotări de prețuri ale unor acțiuni cotate la o bursă înseamnă că prețurile de piață curente sunt, de regulă, imediat disponibile (SEC 2010, punctul 5.146).
Paragraf
Acțiuni necotate: titluri de valoare de tip participație necotate la o bursă (SEC 2010, punctul 5.147).
Paragraf
Alte participații: toate formele de participații care nu sunt acțiuni cotate sau necotate (SEC 2010, punctele 5.153-5.154).
Paragraf
Norme de evaluare: în conformitate cu SEC 2010, participațiile trebuie raportate la valoarea de piață.
Paragraf
Acțiuni /unități ale FI: acest post include dețineri de acțiuni/unități emise de FPM și fonduri de investiții, altele decât cele de piață monetară.
Paragraf
Pentru subcategoria SFAC, acțiunile/unitățile fondurilor de investiții trebuie alocate la alte active.
Paragraf
Norme de evaluare: în conformitate cu SEC 2010, acțiunile/unitățile fondurilor de investiții trebuie raportate la valoarea de piață.
Paragraf
Instrumente financiare derivate care includ următoarele elemente:
Paragraf
opțiuni;
Paragraf
warranturi;
Paragraf
contracte futures;
Paragraf
contracte la termen;
Paragraf
swapuri;
Paragraf
instrumente derivate de credit.
Paragraf
În cazul SFAC, acest post ar trebui alocat la alte active.
Paragraf
Instrumentele financiare derivate sunt înregistrate în bilanț la valoarea de piață, la valoarea brută. Contractele individuale având ca obiect instrumente derivate a căror valoare de piață este pozitivă sunt înregistrate în activul bilanțului, iar contractele a căror valoare de piață este negativă sunt înregistrate în pasivul bilanțului. Obligațiile viitoare brute rezultate din contractele având ca obiect instrumente derivate nu ar trebui înregistrate ca posturi bilanțiere. Instrumentele financiare derivate pot fi înregistrate la valoarea netă în conformitate cu diferite metode de evaluare. Atunci când sunt disponibile numai pozițiile nete sau pozițiile sunt înregistrate la o valoare diferită de cea de piață, aceste poziții trebuie raportate în schimb. Acest post nu include instrumentele financiare derivate care nu se înregistrează în bilanț în conformitate cu normele naționale.
Paragraf
Alte active: reprezintă postul rezidual în activul bilanțier, fiind definit ca active care nu sunt incluse în altă parte. Acest post cuprinde active precum dobânda acumulată de primit aferentă creditelor/depozitelor și chiria acumulată aferentă clădirilor, dividendele de primit, sumele de primit care nu au legătură cu activitatea principală a AIF, sumele brute de primit înregistrate în posturile în curs de lămurire, sumele brute de primit înregistrate în conturile de tranzit, alte active care nu sunt identificate separat, de exemplu, active nefinanciare (inclusiv active fixe), credite și depozite care depind de subcategoria AIF.
Paragraf
Pasive
Paragraf
Total active/pasive: totalul elementelor de pasiv trebuie să fie egal cu suma tuturor posturilor identificate separat în pasivul bilanțului și, de asemenea, egal cu totalul elementelor de activ (a se vedea și postul de activ total active/pasive).
Paragraf
Credite și depozite atrase: acest post cuprinde:
Paragraf
depozite: depozite transferabile și alte depozite (a se vedea active) plasate la AIF. În general, aceste depozite sunt plasate de către IFM;
Paragraf
credite: credite acordate către AIF care fie sunt dovedite prin documente nenegociabile, fie nu sunt dovedite prin documente.
Paragraf
Titluri de natura datoriei emise: valori mobiliare emise de AIF, altele decât participațiile, care sunt, în mod obișnuit, instrumente negociabile și tranzacționate pe piețele secundare sau care pot fi compensate pe piață și care nu conferă deținătorului vreun drept de proprietate asupra instituției emitente.
Paragraf
Capital și rezerve: acest post cuprinde sumele aferente emiterii de titluri de capital de către un AIF către acționari sau alți proprietari, conferind deținătorului drepturi de proprietate în cadrul AIF și, în general, dreptul asupra unei părți din profitul și din fondurile proprii ale acestuia în caz de lichidare. De asemenea, sunt incluse fondurile provenite din profiturile nerepartizate sau fondurile păstrate de AIF în anticiparea unor eventuale plăți și obligații viitoare. Acestea includ următoarele:
Paragraf
capitalul propriu;
Paragraf
profiturile sau fondurile nerepartizate;
Paragraf
provizioanele specifice și generale constituite pentru acoperirea creditelor, titlurilor de valoare și a altor tipuri de active;
Paragraf
profit/pierdere din exploatare.
Paragraf
Instrumente financiare derivate: a se vedea postul de activ instrumente financiare derivate.
Paragraf
Alte pasive: reprezintă postul rezidual în pasivul bilanțier, fiind definit ca pasive care nu sunt incluse în altă parte. Acest post cuprinde elemente de pasiv, precum sume brute de plătit înregistrate în posturile în curs de lămurire, sume brute de plătit înregistrate în conturile de tranzit, dobândă acumulată de plătit aferentă depozitelor, dividende de plătit, sume de plătit care nu au legătură cu activitatea principală a AIF, provizioane care reprezintă obligații față de terți, plăți în marjă efectuate în cadrul contractelor având ca obiect instrumente derivate, reprezentând garanții în numerar plasate în vederea protejării împotriva riscului de credit, dar rămase în proprietatea deponentului și rambursabile acestuia la încetarea contractului, poziții nete rezultate din împrumutul de valori mobiliare negarantate cu numerar, sume nete de plătit în cadrul decontărilor ulterioare ale tranzacțiilor cu valori mobiliare, alte pasive care nu sunt identificate separat, de exemplu, titluri de natura datoriei, instrumente financiare derivate care depind de subcategoria AIF.
Paragraf
Secțiunea 3: Note explicative naționale
Paragraf
Sursele datelor/sistemul de colectare a datelor - aceasta trebuie să includă următoarele:
Paragraf
sursele datelor folosite pentru compilarea statisticilor AIF, de exemplu, oficii statistice, raportare directă din partea AIF și/sau a administratorilor fondurilor;
Paragraf
detalii privind sistemele de colectare, de exemplu, rapoarte voluntare, studii de activitate, eșantionare, raportare condiționată de existența unor praguri și extrapolare.
Paragraf
Proceduri de compilare: trebuie descrisă metoda folosită pentru elaborarea datelor, de exemplu, descrierea detaliată a estimărilor/ipotezelor făcute și modul în care sunt agregate seriile atunci când două serii au frecvențe diferite.
Paragraf
Cadru juridic: trebuie furnizate informații detaliate cu privire la cadrul juridic național aplicabil instituțiilor. Trebuie subliniate în special legăturile cu legislația Uniunii. Dacă mai multe tipuri de instituții sunt incluse în aceeași categorie, trebuie furnizate informații pentru toate tipurile de instituții.
Paragraf
Derogări de la instrucțiunile de raportare ale BCE: BCN trebuie să furnizeze informații cu privire la abaterile de la instrucțiunile de raportare.
Paragraf
Pot avea loc abateri de la instrucțiunile de raportare cu privire la următoarele:
Paragraf
defalcarea în funcție de instrument: instrumentele acoperite pot fi diferite de cele precizate în instrucțiunile de raportare ale BCE, de exemplu, două instrumente diferite nu pot fi identificate separat;
Paragraf
defalcarea geografică;
Paragraf
defalcarea în funcție de sector;
Paragraf
metodele de evaluare.
Paragraf
Unitățile de observare statistică cu obligații de raportare: BCN pot clasifica într-o subcategorie AIF specifică toate instituțiile care corespund definiției AIF. Acestea trebuie să descrie toate instituțiile incluse sau excluse din fiecare subcategorie AIF. Atunci când este posibil, BCN trebuie să furnizeze estimări cu privire la sfera datelor acoperite din punct de vedere al totalului activelor unităților de observare statistică cu obligații de raportare.
Paragraf
Rupturi în seriile istorice: trebuie descrise rupturile și modificările majore în timp care afectează colectarea, sfera de acoperire a raportării, sistemele de raportare și compilarea seriilor istorice. În cazul rupturilor, trebuie indicată măsura în care datele vechi și cele noi pot fi considerate comparabile.
Paragraf
Alte comentarii: orice alte comentarii sau indicații relevante.
Paragraf
PARTEA 5
Paragraf
Informații statistice care trebuie raportate cu privire la active și pasive deținute și emise de contrapărțile centrale (CPC)
Paragraf
TABELUL 1
Paragraf
Informațiile statistice care trebuie raportate pe bază trimestrială: solduri și ajustări din reclasificare
Litera
credite acordate gospodăriilor populației sub forma creditelor pentru consum, respectiv credite acordate pentru finanțarea în special a consumului personal de bunuri și servicii, credite pentru locuințe, respectiv credite acordate pentru investiții în locuințe pentru utilizare proprie sau pentru închiriere, inclusiv în scopul construirii și renovării locuințelor, și altele, respectiv credite acordate cu alte destinații decât pentru consum sau pentru locuințe, precum dezvoltarea afacerilor, consolidarea datoriilor, educație etc.;
Litera
leasing financiar acordat terților;
Litera
credite neperformante care nu au fost încă rambursate sau scoase din evidențele contabile;
Litera
deținerile de titluri de valoare nenegociabile;
Litera
datorie subordonată sub formă de credite.
Litera
Acțiuni cotate: titluri de valoare de tip participație cotate la o bursă. O astfel de bursă poate fi o bursă recunoscută sau orice altă formă de piață secundară. Acțiunile cotate sunt numite și acțiuni listate. Existența unor cotări de prețuri ale unor acțiuni cotate la o bursă înseamnă că prețurile de piață curente sunt, de regulă, imediat disponibile (SEC 2010, punctul 5.146).
Litera
Acțiuni necotate: titluri de valoare de tip participație necotate la o bursă (SEC 2010, punctul 5.147).
Litera
Alte participații: toate formele de participații care nu sunt acțiuni cotate sau necotate (SEC 2010, punctele 5.153-5.154).
Litera
opțiuni;
Litera
warranturi;
Litera
contracte futures;
Litera
contracte la termen;
Litera
swapuri;
Litera
instrumente derivate de credit.
Litera
depozite: depozite transferabile și alte depozite (a se vedea active) plasate la AIF. În general, aceste depozite sunt plasate de către IFM;
Litera
credite: credite acordate către AIF care fie sunt dovedite prin documente nenegociabile, fie nu sunt dovedite prin documente.
Litera
capitalul propriu;
Litera
profiturile sau fondurile nerepartizate;
Litera
provizioanele specifice și generale constituite pentru acoperirea creditelor, titlurilor de valoare și a altor tipuri de active;
Litera
profit/pierdere din exploatare.
Litera
sursele datelor folosite pentru compilarea statisticilor AIF, de exemplu, oficii statistice, raportare directă din partea AIF și/sau a administratorilor fondurilor;
Litera
detalii privind sistemele de colectare, de exemplu, rapoarte voluntare, studii de activitate, eșantionare, raportare condiționată de existența unor praguri și extrapolare.
Litera
defalcarea în funcție de instrument: instrumentele acoperite pot fi diferite de cele precizate în instrucțiunile de raportare ale BCE, de exemplu, două instrumente diferite nu pot fi identificate separat;
Litera
defalcarea geografică;
Litera
defalcarea în funcție de sector;
Litera
metodele de evaluare.
Anexa 2
ANEXA IIRAPORTAREA AJUSTĂRILOR ȘI DERIVAREA TRANZACȚIILOR ÎN CONTEXTUL STATISTICILOR PRIVIND FI, SA, FP ȘI SVI
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
RAPORTAREA AJUSTĂRILOR ȘI DERIVAREA TRANZACȚIILOR ÎN CONTEXTUL STATISTICILOR PRIVIND FI, SA, FP ȘI SVI
Paragraf
PARTEA 1
Paragraf
Descriere generală a procedurii de derivare a tranzacțiilor
Paragraf
Tranzacțiile financiare sunt achizițiile nete de active financiare sau creșterile nete de pasive pentru fiecare tip de instrument financiar, respectiv suma tuturor tranzacțiilor financiare care au loc în cursul perioadei de referință relevante. Cadrul de derivare a tranzacțiilor pentru statisticile activelor și pasivelor FI, SA, FP și SVI se bazează pe Sistemul european de conturi naționale și regionale publicat ca anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (denumit în continuare SEC 2010). Dacă este necesar, derogări de la acest standard internațional sunt prevăzute în cadrul prezentei anexe atât în privința conținutului datelor, cât și a denumirii conceptelor statistice. Prezenta anexă se interpretează în conformitate cu SEC 2010 în lipsa unor dispoziții contrare cuprinse în Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17), Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50), Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2) sau prezenta orientare.
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (JO L 174, 26.6.2013, p. 1).
Paragraf
În contextul statisticilor privind FI, SA și FP, BCE calculează tranzacțiile luând în considerare, pentru fiecare post de activ și de pasiv, diferența dintre soldurile la datele de raportare de la sfârșitul perioadei, din care elimină efectul evenimentelor care nu rezultă din tranzacții (ajustări). Acestea sunt grupate în două categorii principale ajustări din reclasificare și ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb. Băncile centrale naționale (BCN) raportează BCE cele două categorii, astfel încât aceste efecte, care nu sunt legate de tranzacții, să poată fi înlăturate din calcularea tranzacțiilor.
Paragraf
Categoria ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb include scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile a creditelor.
Paragraf
În contextul statisticilor SVI, tranzacțiile sunt raportate BCE direct de BCN în locul ajustărilor. Calcularea tranzacțiilor (fie direct de către agenți raportori, fie de către BCN) trebui să corespundă abordării generale față de ajustările din reclasificări și ajustările din reevaluare datorate unor modificări de prețuri și cursuri de schimb prevăzute în prezenta anexă.
Paragraf
Tranzacțiile se calculează în general pe bază netă, respectiv nu există o cerință privind identificarea valorii brute a tranzacțiilor financiare sau a cifrei de afaceri. O excepție o constituie statisticile privind FI în cazul cărora Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17) impune raportarea separată a emisiunilor noi și a răscumpărărilor de acțiuni/unități ale FI în cursul perioadei de referință.
Paragraf
Tranzacțiile financiar sunt măsurate în general la valoarea de tranzacție – valoarea la care se dobândesc/înstrăinează activele și/sau se creează, se lichidează sau se schimbă pasivele – care poate să nu fie aceeași cu prețul cotat pe piață sau valoarea justă a activului în momentul tranzacției. Valoarea de tranzacție nu include taxe de servicii, onorarii, comisioane sau plăți similare pentru serviciile prestate.
Paragraf
Prezenta anexă stabilește metodologia pentru derivarea tranzacțiilor. Partea 2 se axează pe cerințele de raportare ale BCN cu privire la ajustări. Partea 3 analizează adaptările speciale efectuate în compilarea statisticilor privind FI, SA, FP și SVI.
Paragraf
PARTEA 2
Paragraf
Raportarea ajustărilor
Paragraf
În contextul statisticilor privind FI, SA și FP, BCN trebuie să raporteze BCE ajustările din reclasificare și ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb.
Paragraf
Secțiunea 1 descrie raportarea ajustărilor din reclasificare și oferă exemple de cazuri de ajustări din reclasificări. Secțiunea 2 descrie raportarea ajustărilor din reevaluare datorate unor modificări de prețuri și cursuri de schimb.
Paragraf
Ajustările sunt supuse aceluiași sistem de contabilitate în partidă dublă aplicabil stocurilor. În toate cazurile, ajustărilor le corespunde o contrapartidă în funcție de operațiune sau de normele contabile naționale.
Paragraf
Secțiunea 1: Ajustări din reclasificare
Paragraf
Secțiunea 1.1. Descriere generală
Paragraf
Ajustările din reclasificare cuprind orice modificare în bilanțul sectorului de referință care apar ca urmare a schimbărilor în componența și structura unităților de observare statistică cu obligații de raportare, a schimbărilor în clasificarea instrumentelor financiare și a contrapărților, a schimbărilor în definițiile statistice și a corectării (parțiale) a erorilor de raportare, toate acestea ducând la rupturi ale seriilor, afectând astfel comparabilitatea a două solduri succesive de la sfârșitul perioadei. Extinderile zonei euro pot fi considerate un caz special de reclasificare.
Paragraf
BCN raportează informațiile statistice referitoare la ajustările din reclasificare, conform cerințelor prezentei orientări, folosind informații statistice raportate direct de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare, informații în materie de supraveghere, verificări de plauzibilitate, cercetări ad-hoc (de exemplu, în legătură cu valorile aberante), cerințele statistice naționale, informații privind entitățile care intră sau ies din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare și orice alte surse aflate la dispoziția lor. BCN identifică modificările soldurilor care se datorează reclasificărilor și raportează valoarea netă. O creștere netă a soldurilor datorată reclasificărilor se înscrie cu semn pozitiv, iar o descreștere netă a soldurilor cu semn negativ.
Paragraf
BCN pot face estimări cu privire la ajustările din reclasificare, în special atunci când informațiile statistice nu sunt disponibile cu ușurință sau sunt de calitate inferioară. Nu este preconizat ca BCE să opereze ajustări ex post, cu excepția situațiilor în care BCN identifică modificări importante datorate reclasificărilor în informațiile statistice finale, care nu pot fi corectate în timp util de BCN. În acest caz, BCE poate efectua ajustări ex post de comun acord cu BCN relevantă.
Paragraf
BCN trebuie să trimită cel puțin toate ajustările din reclasificare de peste 50 de milioane EUR. Acest prag ajută BCN să decidă dacă să compileze ajustările. Cu toate acestea, atunci când sunt colectate informații relativ detaliate fără a se lua în considerare pragul, încercarea de a aplica un astfel de prag s-ar putea dovedi contraproductivă pentru BCN. Această flexibilitate nu aduce atingere cerinței de consecvență în cadrul informațiilor statistice raportate pentru perioada de referință și între diferitele frecvențe de raportare (și anume între informațiile statistice lunare și trimestriale în cazul FI).
Paragraf
În limitele prevăzute la articolul 3 alineatul (8), la articolul 5b alineatul (2), la articolul 6 alineatul (6), la articolul 9 alineatul (5), la articolul 12 alineatul (5) și la articolul 15 alineatul (5) din prezenta orientare, BCN trebuie să corecteze erorile de raportare în datele privind soldurile de îndată ce sunt identificate erorile. În mod ideal, corecturile elimină în întregime eroarea din date, mai ales atunci când eroarea afectează o singură perioadă sau un interval de timp limitat. În aceste circumstanțe, nu există nicio ruptură a seriei. Totuși, atunci când eroarea afectează date istorice și nu se efectuează corectarea datelor din trecut sau se efectuează doar pentru un segment temporal limitat, intervine o ruptură a seriei între prima perioadă cu cifra corectată și ultima perioadă care conține valoarea incorectă. În acest caz, BCN trebuie să identifice mărimea rupturii și să înscrie o ajustare la ajustări din reclasificări. Acest lucru este aplică și în cazul modificărilor definițiilor statistice care afectează datele raportate și rupturile care se pot datora introducerii, modificării sau abandonării metodelor de extrapolare.
Paragraf
Secțiunea 1.2. Cazuri de ajustări din reclasificări
Paragraf
Modificări ale compoziției unităților de observare statistică cu obligații de raportare
Paragraf
Modificările intervenite în compoziția unităților de observare statistică cu obligații de raportare pot da naștere transferului de activități între sectoarele economice. Astfel de transferuri nu reprezintă tranzacții, motiv pentru care sunt tratate ca ajustări la reclasificări și alte ajustări.
Paragraf
O instituție care intră în sectorul raportor poate transfera activități spre unitățile de observare statistică cu obligații de raportare, în timp ce o instituție care iese din acesta transferă activități dinspre sector. Totuși, dacă instituția care intră își începe activitatea ex novo după ce s-a alăturat sectorului raportor, aceasta reprezintă o tranzacție financiară care nu este eliminată din informațiile statistice. În mod asemănător, atunci când o instituție care iese din sectorul raportor își diminuează activitățile înainte de a părăsi sectorul raportor, situația este cuprinsă ca o tranzacție în informațiile statistice.
Paragraf
Efectul net al celor care intră sau ies dintr-un sector asupra activelor și pasivelor agregate ale sectorului raportor în cauză se calculează prin agregarea primelor active și pasive raportate de cei nou-intrați și a ultimelor active și pasive raportate de cei care ies, considerând, pentru fiecare post, diferența dintre cele două. Rezultatul net se înscrie la ajustări din reclasificări. În anumite circumstanțe poate exista un efect asupra raportării contrapărților, care trebuie de asemenea inclus în ajustări, ca o modificare de sector.
Paragraf
Modificări ale structurii sectorului raportor
Paragraf
Modificările structurii sectorului raportor apar în contextul reorganizărilor intragrup sau al fuziunilor, achizițiilor și divizărilor. Aceste operațiuni de restructurare a societăților conduc în mod obișnuit la modificări ale evaluării activelor și pasivelor financiare; ajustările din reevaluare sunt introduse pentru a reflecta aceste modificări și, astfel pentru a permite derivarea corectă a tranzacțiilor. De asemenea, operațiunile determină deseori transferul de active și pasive financiare din bilanțul unei unități instituționale în bilanțul alteia (schimbare de proprietate). Limita pentru tratarea transferului de active ca tranzacții este definită prin existența a două unități instituționale separate care acționează prin acord reciproc. În cazul în care totuși transferurile au loc ca urmare a creării sau dispariției unei unități instituționale, acestea trebuie tratate ca ajustări din reclasificări. În special, în cazul în care o fuziune sau o achiziție conduce la dispariția uneia sau mai multor unități instituționale, toate pozițiile încrucișate care au existat între instituțiile care fuzionează și care sunt compensate în momentul în care unitățile încetează să existe dispar din sistem, iar ajustările din reclasificare trebuie raportate în consecință. Divizările societăților sunt tratate în mod simetric.
Paragraf
Alte cazuri de ajustări din reclasificări
Paragraf
Modificările clasificării sectoriale sau ale rezidenței clienților conduc la o reclasificare a activelor/pasivelor față de aceste contrapărți. Modificările clasificării intervin din mai multe motive, de exemplu, deoarece o entitate publică își schimbă sectorul economic după privatizare sau pentru că fuziunile/divizările modifică activitatea principală a societăților. Similar, clasificarea pe instrument a activelor și pasivelor se poate modifica, de exemplu, atunci când creditele devin negociabile și, prin urmare, sunt considerate titluri de natura datoriei în scopuri statistice. Întrucât aceste reclasificări rezultă în modificări ale soldurilor raportate, dar nu reprezintă o tranzacție, trebuie introdusă o ajustare pentru a elimina din statistici impactul acestora.
Paragraf
Cazul special al statisticilor privind fondurile de investiții – modificări ale politicii de investiții
Paragraf
Modificările din sectorul raportor al FI datorate modificărilor politicii de investiții (de exemplu, transformarea fondului de plasament în acțiuni în fond mixt) sunt înregistrate ca tranzacție financiară și nu ca reclasificare. Acest lucru rezultă din faptul că orice modificare în politica investițională necesită acordul investitorilor înainte de a fi efectuată și, prin urmare, este considerată o decizie de investiție activă. O BCN poate deroga de la această regulă implicită și raporta o ajustare din reclasificare doar dacă are informații anterioare (ex ante) referitoare la faptul că modificarea politicii nu s-a datorat unei decizii conștiente luate de investitori.
Paragraf
Acest tratament se aplică, de asemenea, agenților raportori care trec de la sectorul raportor al fondurilor de piață monetară (FPM) la sectorul raportor al FI și invers, ca urmare a schimbărilor intervenite în politica de investiții.
Paragraf
Secțiunea 2: Ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb
Paragraf
Secțiunea 2.1. Descriere generală
Paragraf
Ajustările din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb raportate în contextul statisticilor privind FI, SA și FP includ: (i) ajustări pentru scoaterile din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile ale creditelor; (ii) ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor; și (iii) ajustări din reevaluare datorate modificărilor cursului de schimb.
Paragraf
Ajustarea pentru scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile se referă la impactul modificărilor aduse valorilor creditelor înregistrate în bilanț cauzate de aplicarea scoaterilor din evidențele contabile/reducerilor valorii contabile a creditelor.
Paragraf
Ajustarea din reevaluarea prețului activelor și pasivelor se referă la variații în evaluarea activelor și pasivelor care apar datorită unei modificări a prețului la care sunt înregistrate sau tranzacționate activele și pasivele. Ajustarea include modificările care au loc în timp în valoarea soldurilor de la sfârșitul perioadei datorită modificărilor valorii de referință la care sunt înregistrate activele și pasivele, respectiv câștigurile/pierderile din deținere. De asemenea, poate conține variații de evaluare care rezultă din tranzacții cu active/pasive, respectiv câștigurile/pierderile realizate, luând în considerare practicile naționale divergente.
Paragraf
Variațiile cursurilor de schimb în raport cu euro care au loc între datele de raportare de la sfârșitul perioadei determină modificări ale valorii activelor și pasivelor în valută externă atunci când sunt exprimate în euro. Dat fiind că aceste modificări reprezintă câștiguri/pierderi din deținere și nu sunt tranzacții financiare, efectele evaluării trebuie identificate, astfel încât să fie excluse din tranzacții. Ajustările din reevaluare datorate modificărilor cursului de schimb pot conține, de asemenea, modificări ale evaluării ce rezultă din tranzacții cu active/pasive, respectiv câștiguri/pierderi realizate, luând în considerare practicile naționale divergente.
Paragraf
În vederea transmiterii de informații statistice către BCE, BCN trebuie să se asigure că pozițiile de activ și pasiv exprimate în monede străine sunt transformate în euro la cursurile de schimb de pe piață în vigoare în ziua la care se referă datele. Trebuie utilizate cursurile de schimb de referință ale BCE.
Paragraf
A se vedea comunicatul de presă al BCE din 8 iulie 1998, Stabilirea de standarde comune de piață, disponibil pe website-ul BCE, la adresa www.ecb.europa.eu
Paragraf
Secțiunea 2.2. Raportarea ajustărilor din reevaluare de către BCN
Paragraf
Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17), Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) și Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2) sunt flexibile în ceea ce privește tipul de informații statistice necesare pentru calcularea ajustărilor din reevaluare aferente activelor și pasivelor, precum și în ceea ce privește forma în care sunt colectate și compilate aceste date. Rămâne la latitudinea BCN să decidă în privința metodei.
Paragraf
Prin urmare, pentru a îndeplini cerințele privind FI, SA și FP referitoare la ajustările din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb prevăzute la articolul 3 alineatul (3), la articolul 6 alineatul (3) și la articolul 9 alineatul (2) din prezenta orientare, BCN ar putea fi nevoite să derive ajustările din informațiile statistice raportate de unitățile de observare statistică cu obligații de raportare în regim titlu-cu-titlu sau element-cu-element sau din informațiile statistice raportate direct cu privire la tranzacții. De asemenea, BCN ar putea fi nevoite să estimeze ajustările în ceea ce privește unele dintre defalcările neraportate de unitățile de observare statistică cu obligații de raportare deoarece nu sunt considerate cerințe minime, și anume în tabelul 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17) și în tabelele 3a și 3b din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50).
Paragraf
Informații statistice raportate titlu-cu-titlu/element-cu-element
Paragraf
Există următoarele două opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare menționate la articolul 3 alineatul (3), la articolul 6 alineatul (4) și la articolul 9 alineatul (3) din prezenta orientare pentru valorile mobiliare colectate titlu-cu-titlu:
Paragraf
Opțiunea 1: agenții raportori raportează BCN informații statistice titlu-cu-titlu care permit BCN să derive ajustările din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb:
Paragraf
FI raportează informațiile statistice titlu-cu-titlu solicitate la punctele 1, 2 și 4 din tabelul 3 din anexa I la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17);
Paragraf
SA raportează informațiile statistice titlu-cu-titlu solicitate la punctele 1, 2 și 4 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50);
Paragraf
FP raportează informațiile statistice titlu-cu-titlu solicitate la punctele 1, 2 și 4 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
Paragraf
Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la ajustările din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb care trebuie transmise BCE. Orientări privind modul de derivare a aproximărilor în conformitate cu articolul 3 alineatul (3), articolul 6 alineatul (4) și articolul 9 alineatul (3) din prezenta orientare sunt disponibile în Manualul pentru statisticile privind fondurile de investiții publicat pe website-ul BCE.
Paragraf
Opțiunea 2: agenții raportori raportează BCN tranzacțiile (adică valorile cumulate ale achizițiilor și vânzărilor de valori mobiliare care au avut loc în cursul perioadei de referință) în regim titlu-cu-titlu, după cum urmează:
Paragraf
FI raportează în conformitate cu punctele 1 și 3 din tabelul 3 din anexa I la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17);
Paragraf
SA raportează în conformitate cu punctele 1 și 3 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50);
Paragraf
FP raportează în conformitate cu punctele 1 și 3 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
Paragraf
BCN calculează ajustările din reevaluare făcând diferența dintre soldurile de la sfârșitul perioadei, eliminând tranzacțiile și ajustările din reclasificare, dacă există, menționate în partea 2 secțiunea 1 din prezenta anexă. BCN transmit BCE ajustările din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.
Paragraf
BCN pot urma o abordare similară pentru alte active decât valorile mobiliare atunci când colectează informații statistice element-cu-element.
Paragraf
Informații statistice raportate pe bază agregată
Paragraf
Pentru activele și pasivele colectate pe bază agregată, există următoarele trei opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb:
Paragraf
Opțiunea 1: agenții raportori raportează ajustările din reevaluare agregate
Paragraf
În cazul statisticilor privind FI și în conformitate cu anexa III la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17), BCN colectează de la FI datele privind reevaluările datorate modificărilor de preț și de curs de schimb sau, în mod alternativ, colectează doar datele privind reevaluările datorate modificărilor de preț și datele necesare care acoperă, cel puțin, o defalcare pe monede în lire sterline, dolari SUA, yeni japonezi și franci elvețieni, necesară pentru a calcula reevaluările datorate modificărilor cursului de schimb.
Paragraf
BCN care aleg această metodă agregă ajustările din reevaluare raportate de agenții raportori în vederea transmiterii datelor către BCE.
Paragraf
Opțiunea 2: agenții raportori raportează tranzacțiile agregate. Agenții raportori acumulează tranzacții în cursul perioadei de referință și transmit BCN valoarea achizițiilor și a vânzărilor; BCN care primesc informații statistice privind tranzacțiile calculează ajustările din reevaluare făcând diferența dintre soldurile de la sfârșitul perioadei și eliminând tranzacțiile și ajustările din reclasificare, dacă există, menționate în partea 2 secțiunea 1 din prezenta anexă.
Paragraf
BCN transmit BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.
Paragraf
Opțiunea 3: BCN derivă aproximările pe baza datelor furnizate de agenții raportori.
Paragraf
PARTEA 3
Paragraf
Norme speciale și adaptări
Paragraf
Dobânda la depozite, credite și titluri de natura datoriei emise și deținute este înregistrată pe bază de angajament și se înregistrează ca o tranzacție până la plata acesteia. Cu toate acestea, orientările privind instrumentul cu care dobânda acumulată este înregistrată în informațiile statistice transmise de BCN către BCE diferă în ceea ce privește statisticile privind FI, SA, FP și SVI.
Paragraf
În cazul statisticilor privind FI, dobânda acumulată aferentă depozitelor/creditelor se înregistrează la alte active sau alte pasive, după cum este cazul. Dobânda acumulată aferentă titlurilor de natura datoriei deținute se înregistrează împreună cu instrumentul în cauză. Titlurile de natura datoriei emise nu se înregistrează într-un post separat, fiind incluse în alte pasive.
Paragraf
În cazul statisticilor privind SA, dobânda acumulată se înregistrează în toate cazurile cu instrumentul în cauză.
Paragraf
În cazul statisticilor privind FP, dobânda acumulată se înregistrează în toate cazurile, pe baza celei mai bune estimări, cu instrumentul în cauză.
Paragraf
În cazul statisticilor privind SVI, dobânda acumulată este înregistrată în toate cazurile la alte active sau alte pasive, după caz.
Paragraf
GLOSAR
Paragraf
Administrația centrală (central government) înseamnă administrația centrală (subsector S.1311) astfel cum este definită la punctul 2.114 din anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013.
Paragraf
Alte fonduri (alte fonduri) sunt fonduri de investiții, altele decât fondurile de obligațiuni, fondurile de plasament în acțiuni, fondurile mixte, fondurile imobiliare și fondurile de hedging.
Paragraf
Brokeri în valori mobiliare și produse financiare derivate (BVMPFD) (security and derivative dealers), clasificați ca AIF, sunt societăți financiare autorizate să presteze servicii de investiții către terți prin investiții în instrumente financiare pe cont propriu și a căror activitate principală constă în următoarele activități de intermediere financiară:
Paragraf
tranzacționarea pe cont propriu și/sau pe risc propriu, în calitate de brokeri în valori mobiliare și produse financiare derivate, de instrumente financiare noi sau existente prin achiziționarea și vânzarea acestor instrumente financiare în scopul exclusiv de a beneficia de marja dintre prețul de achiziție și cel de vânzare. Aceasta include, de asemenea, activitățile de formare a pieței;
Paragraf
subscrierea de instrumente financiare și/sau plasarea de instrumente financiare cu angajament ferm;
Paragraf
sprijinirea firmelor în emiterea de noi instrumente financiare prin plasarea de noi instrumente financiare care implică fie un angajament ferm de subscriere, fie un angajament condiționat de garanție a emisiunii, față de emitenții de emisiuni noi.
Paragraf
Filialele (subsidiary) sunt entități constituite separat al căror capital social este deținut în majoritate sau în totalitate de altă entitate.
Paragraf
Fond tranzacționat la bursă (exchange traded funds) înseamnă un fond tranzacționat la bursă al unui OPCVM, astfel cum este definit la punctul 3 subpunctul 4 din Ghidul (AEVMP/2012/832) al AEVMP din 18 decembrie 2012 privind OPCVM-urile de tip ETF și alte aspecte legate de OPCVM-uri. AEVMP definește un OPCVM tranzacționabil de tip ETF ca un OPCVM ale cărui titluri de participare (cel puțin o clasă de unități de fond sau de acțiuni) sunt tranzacționate pe parcursul unei zile pe cel puțin o piață reglementată sau un sistem alternativ de tranzacționare cu cel puțin un formator de piață care ia măsuri pentru a se asigura că valoarea unităților sau acțiunilor respectivului OPCVM nu diferă semnificativ de valoarea activului net și, dacă este cazul, valoarea indicativă a activului net. În sensul prezentei orientări, non-OPCVM-urile care respectă definiția AEVMP privind fondurile tranzacționate la bursă ar trebui incluse aici.
Paragraf
Fonduri de fonduri (funds of funds) sunt fonduri de investiții care investesc în principal în acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții. Criteriile de clasificare a fondurilor de investiții ca fonduri de fonduri se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații având un efect analog.
Paragraf
Fonduri de hedging (hedge funds),în sensul prezentei orientări, înseamnă orice organisme de plasament colectiv, indiferent de structura lor juridică conform legilor naționale, care aplică strategii de investiții relativ libere în vederea obținerii de venituri pozitive în termeni absoluți, și ai căror manageri, pe lângă onorariile de management, sunt remunerați în funcție de rentabilitatea fondului. Din acest motiv, fondurile de hedging au puține restricții cu privire la tipurile de instrumente financiare în care pot investi și pot folosi de aceea, în mod flexibil, o gamă variată de tehnici financiare, care implică efectul de levier, vânzarea în lipsă sau orice alte tehnici. Această definiție cuprinde, de asemenea, fonduri care investesc, în tot sau în parte, în alte fonduri de hedging, cu condiția de a se încadra în rest în definiție. Aceste criterii de identificare a fondurilor de hedging trebuie evaluate în funcție de prospectul de ofertă publică, precum și de regulamentele fondurilor, statutele sau normele interne stabilite, de documentele de subscriere sau contractele de investiții, de documentele comerciale sau orice alte declarații având un efect analog în ceea ce privește fondul.
Paragraf
Fondurile de investiții în societăți necotate (private equity funds) sunt fonduri de investiții care nu utilizează efectul de levier și care investesc în principal în instrumente de capital și în instrumente care sunt similare din punct de vedere economic cu instrumentele de capital emise de societăți necotate. O subcategorie de fonduri de investiții în societăți necotate sunt fondurile de capital de risc, care investesc în întreprinderi nou-înființate. Fondurile de investiții în societăți necotate (inclusiv fondurile de capital de risc) se constituie în mod normal ca fonduri închise sau societăți în comandită simplă administrate de o societate de investiții în societăți necotate sau de o societate de capital de risc, în cazul fondurilor de capital de risc. În timp ce fondurile de investiții în societăți necotate (inclusiv fondurile de capital de risc) sunt clasificate ca fonduri de investiții, în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), societățile de investiții în societății necotate și societățile de capital de risc sunt clasificate ca auxiliari financiari (SEC 2010, categoria S.126) dacă administrează exclusiv activele fondurilor de investiții în societăți necotate și fondurile de capital de risc și ca alți intermediari financiari (SEC 2010, categoria S.125), în cazul în care investesc pe cont propriu în societăți necotate.
Paragraf
Fondurile de plasament în acțiuni (equity funds) sunt fonduri de investiții care investesc în principal în participații. Criteriile pentru clasificarea fondurilor de investiții ca fonduri de plasament în acțiuni se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații având un efect analog.
Paragraf
Fondurile de plasament în obligațiuni (bond funds) sunt fonduri de investiții (FI) care investesc în principal în titluri de natura datoriei. Criteriile de clasificare a fondurilor de investiții ca fonduri de plasament în obligațiuni se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații având un efect analog.
Paragraf
Fondurile deschise de investiții (open-end investment funds) sunt fonduri de investiții ale căror unități sau acțiuni sunt, la cererea deținătorilor, răscumpărate sau rambursate direct sau indirect din activele întreprinderii.
Paragraf
Fondurile imobiliare (real estate funds) sunt fonduri de investiții care investesc în principal în imobile. Criteriile de clasificare a fondurilor de investiții ca fonduri imobiliare se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații având un efect analog.
Paragraf
Fondurile închise de investiții (closed-end investment funds) sunt FI având un număr fix de acțiuni emise, ale căror acționari trebuie să cumpere sau să vândă acțiunile existente pentru a se alătura fondului sau a îl părăsi.
Paragraf
Fondurile mixte (mixed funds) sunt fonduri de investiții care investesc atât în participații, cât și în obligațiuni, fără a avea o politică prevalentă în favoarea vreunui instrument. Criteriile pentru clasificarea fondurilor de investiții ca fonduri mixte se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații având un efect analog.
Paragraf
Leasingul financiar (financial lease) reprezintă un contract prin care proprietarul legal al unui bun de folosință îndelungată (denumit în continuare locator) împrumută bunul respectiv unui terț (denumit în continuare locatar) pentru mare parte sau chiar pentru întreaga durată de viață economică a bunului în schimbul unor rate regulate care acoperă prețul bunului și o dobândă. Se presupune că în fapt locatarul beneficiază de toate avantajele care decurg din folosirea bunului și suportă toate costurile și riscurile asociate proprietății.
Paragraf
Organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (undertakings for collective investments in transferable securities) sunt fonduri de investiții care au fost constituite în conformitate cu Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Paragraf
Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).
Paragraf
Reasigurările acceptate (accepted reinsurance) reprezintă nivelul de capital deținut de SA pentru a putea onora viitoarele indemnizații care decurg din obligațiile sale de reasigurare de viață.
Paragraf
Rezerve de reconciliere (reconciliation reserves) înseamnă rezerve (cum ar fi beneficiile nedistribuite), astfel cum sunt definite în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2450 al Comisiei. Acestea rezultă în principal din diferențele dintre evaluarea contabilă și evaluarea menționată la articolul 75 din Directiva 2009/138/CE.
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2450 al Comisiei din 2 decembrie 2015 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește machetele pentru transmiterea informațiilor către autoritățile de supraveghere în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 347 31.12.2015, p. 1)
Paragraf
Securitizările legate de asigurare (insurance-linked securitisations) sunt securitizări unde există un transfer de polițe de asigurare realizat prin transferul titlului juridic sau al interesului generator de beneficii către un SVI sau unde există un transfer al riscurilor de asigurare de la o societate de asigurare sau reasigurare la un SVI care își finanțează în întregime expunerea la aceste riscuri prin emiterea de instrumente de finanțare, iar drepturile de rambursare ale investitorilor în aceste instrumente de finanțare sunt subordonate obligațiilor de reasigurare ale SVI.
Paragraf
Securitizările sintetice (synthetic securitisations) sunt securitizări în cazul cărora există un transfer al riscului de credit al unui activ sau al unui grup de active care se realizează prin utilizarea instrumentelor financiare derivate de credit, a garanțiilor sau a oricărui mecanism similar.
Paragraf
Securitizările tradiționale (traditional securitisations) sunt securitizările în cazul cărora există un transfer al riscului de credit al unui activ sau al unui grup de active care se realizează fie prin transferul titlului juridic sau al interesului generator de beneficii al activelor care fac obiectul securitizării sau prin subparticipare.
Paragraf
Societăți financiare care desfășoară activități de creditare (financial corporations engaged in lending): clasificate ca AIF, sunt societăți financiare specializate în principal în finanțarea prin active a gospodăriilor și societăților nefinanciare. Se includ în această categorie societățile care se specializează în leasing financiar, factoring, credit ipotecar și credit de consum. Aceste societăți financiare pot opera sub forma juridică a unei societăți de construcții, a unei instituții de credit municipal etc.
Paragraf
Societăți financiare specializate (specialised financial corporations) (subdiviziune din cadrul subsectorului S.125) înseamnă societate financiară specializată astfel cum este definită la punctul 2.93 din anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013.
Paragraf
Societățile de asigurare de viață (life insurance corporations) sunt societăți de asigurare care au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare de viață, dar care nu au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare generală. Societățile de asigurare pot fi autorizate, de asemenea, să desfășoare activități de reasigurare (activități de reasigurare de viață și/sau generale, în funcție de legislația națională).
Paragraf
Societățile de asigurare generală (non-life insurance corporations) sunt societăți de asigurare care au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare generală, dar care nu au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare de viață. Societățile de asigurare generală pot fi autorizate, de asemenea, să desfășoare activități de reasigurare (activități de reasigurare de viață și/sau generale, în funcție de legislația națională).
Paragraf
Societățile de asigurare mixte (composite insurance corporations) sunt societăți de asigurare care au fost autorizate să desfășoare atât activități directe de asigurare de viață, cât și activități directe de asigurare generală. În cazul societăților de asigurare care fac obiectul Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului, între acestea sunt incluse societățile de asigurare care intră sub incidența articolului 73 alineatele (2) și (5) din Directiva 2009/138/CE. Societățile de asigurare mixte pot fi autorizate, de asemenea, să desfășoare activități de reasigurare (activități de reasigurare de viață și/sau generale, în funcție de legislația națională).
Paragraf
Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Directiva Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
Paragraf
Societățile de reasigurare (reinsurance corporations) sunt societăți de asigurare care au fost autorizate să desfășoare activități de reasigurare, dar care nu au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare. Activitățile de reasigurare pot include activitatea de reasigurare de viață, activitatea de reasigurare generală sau o combinație între activitatea de asigurare de viață și activitatea de reasigurare generală.
Paragraf
Sucursalele (branches) sunt entități neconstituite ca societate, fără personalitate juridică proprie, deținute în întregime de societatea-mamă.
Litera
FI raportează informațiile statistice titlu-cu-titlu solicitate la punctele 1, 2 și 4 din tabelul 3 din anexa I la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17);
Litera
SA raportează informațiile statistice titlu-cu-titlu solicitate la punctele 1, 2 și 4 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50);
Litera
FP raportează informațiile statistice titlu-cu-titlu solicitate la punctele 1, 2 și 4 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
Litera
FI raportează în conformitate cu punctele 1 și 3 din tabelul 3 din anexa I la Regulamentul (UE) 2024/1988 (BCE/2024/17);
Litera
SA raportează în conformitate cu punctele 1 și 3 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50);
Litera
FP raportează în conformitate cu punctele 1 și 3 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
Litera a
tranzacționarea pe cont propriu și/sau pe risc propriu, în calitate de brokeri în valori mobiliare și produse financiare derivate, de instrumente financiare noi sau existente prin achiziționarea și vânzarea acestor instrumente financiare în scopul exclusiv de a beneficia de marja dintre prețul de achiziție și cel de vânzare. Aceasta include, de asemenea, activitățile de formare a pieței;
Litera b
subscrierea de instrumente financiare și/sau plasarea de instrumente financiare cu angajament ferm;
Litera c
sprijinirea firmelor în emiterea de noi instrumente financiare prin plasarea de noi instrumente financiare care implică fie un angajament ferm de subscriere, fie un angajament condiționat de garanție a emisiunii, față de emitenții de emisiuni noi.
Litera
Securitizările tradiționale (traditional securitisations) sunt securitizările în cazul cărora există un transfer al riscului de credit al unui activ sau al unui grup de active care se realizează fie prin transferul titlului juridic sau al interesului generator de beneficii al activelor care fac obiectul securitizării sau prin subparticipare.
Litera
Societăți financiare care desfășoară activități de creditare (financial corporations engaged in lending): clasificate ca AIF, sunt societăți financiare specializate în principal în finanțarea prin active a gospodăriilor și societăților nefinanciare. Se includ în această categorie societățile care se specializează în leasing financiar, factoring, credit ipotecar și credit de consum. Aceste societăți financiare pot opera sub forma juridică a unei societăți de construcții, a unei instituții de credit municipal etc.
Litera
Societăți financiare specializate (specialised financial corporations) (subdiviziune din cadrul subsectorului S.125) înseamnă societate financiară specializată astfel cum este definită la punctul 2.93 din anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013.
Tabel 1
Tabelul 1Informații statistice care trebuie raportate pe bază lunară: solduri, ajustări din reclasificare și ajustări din reevaluare
Tabel 2
Tabelul 2Informații statistice care trebuie raportate pe bază lunară: statistici privind fondurile de investiții individuale, solduri, dacă nu se prevede altfel