Recomandarea (UE) 2021/2279 a Comisiei din 15 decembrie 2021 privind utilizarea unor metode referitoare la amprenta de mediu pentru măsurarea și comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor și organizațiilor

SCOPUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta recomandare promovează utilizarea metodelor privind amprenta de mediu în cadrul politicilor și schemelor relevante referitoare la măsurarea și/sau comunicarea performanței de mediu a oricărui tip de produse (atât bunuri, cât și servicii) și a organizațiilor pe durata ciclului de viață.

Prezenta recomandare se adresează statelor membre și organizațiilor publice și private care măsoară sau intenționează să măsoare performanța de mediu pe durata ciclului de viață a produsului sau a organizației lor și/sau comunică ori intenționează să comunice informații privind performanța de mediu pe durata ciclului de viață oricărei părți interesate din sectorul privat, din cel public și din societatea civilă din UE.

Prezenta recomandare nu se aplică punerii în aplicare a legislației obligatorii a UE care prevede o metodologie specifică pentru calcularea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor sau organizațiilor. Cu toate acestea, se poate face trimitere la prezenta recomandare în legislația sau politicile UE ca metodă de calculare a performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor sau organizațiilor.

DEFINIȚII

În sensul prezentei recomandări, se aplică următoarele definiții:

metoda privind amprenta de mediu a produselor (denumită în continuare PEF): metodă generală de măsurare și comunicare a potențialului impact asupra mediului al unui produs pe durata ciclului de viață, cuprinsă în anexa I;

metoda privind amprenta de mediu a organizațiilor (denumită în continuare OEF): metodă generală de măsurare și comunicare a potențialului impact asupra mediului al unei organizații pe durata ciclului de viață, cuprinsă în anexa III;

amprenta de mediu a produselor: rezultatul unui studiu privind amprenta de mediu a produselor, realizat pe baza metodei referitoare la amprenta de mediu a produselor;

amprenta de mediu a organizației: rezultatul unui studiu privind amprenta de mediu a organizației, realizat pe baza metodei referitoare la amprenta de mediu a organizațiilor;

norme privind categoria de amprentă de mediu a produselor (denumite în continuare PEFCR): norme specifice categoriei de produse, bazate pe ciclul de viață, care completează orientările metodologice generale pentru studiile PEF, oferind specificații suplimentare la nivelul unei anumite categorii de produse; în cazul în care există o normă PEFCR, aceasta ar trebui să fie utilizată pentru calcularea amprentei de mediu a unui produs care aparține respectivei categorii de produse;

norme sectoriale privind amprenta de mediu a organizațiilor (denumite în continuare OEFSR): norme specifice sectorului, bazate pe ciclul de viață, care completează orientările metodologice generale pentru studiile OEF, oferind specificații suplimentare la nivelul unui anumit sector; în cazul în care există o normă OEFSR, aceasta ar trebui să fie utilizată pentru calcularea amprentei de mediu a unei organizații care aparține sectorului respectiv;

performanța de mediu pe durata ciclului de viață: măsurătoarea cuantificată a potențialelor efecte asupra mediului, care ține seama de toate etapele relevante ale ciclului de viață al unui produs sau al unei organizații, din perspectiva lanțului de aprovizionare;

comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață: orice comunicare a unor informații privind performanța de mediu pe durata ciclului de viață, inclusiv către parteneri de afaceri, investitori, organisme publice sau consumatori;

organizație: o societate, companie, firmă, întreprindere, autoritate sau instituție, ori o parte din sau o combinație a acestora, având sau nu personalitate juridică, de drept public sau privat, care are propria structură de funcționare și administrativă;

schemă: inițiativă cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ, luată de societăți private sau de o asociație formată din societăți private, de un parteneriat public-privat, de organizații guvernamentale sau neguvernamentale, care impune măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață;

asociație industrială: organizație care reprezintă societăți private ce sunt membre ale organizației sau societăți private ce aparțin unui sector la nivel local, regional, național sau internațional;

comunitate financiară: toți actorii care oferă servicii financiare (inclusiv consiliere financiară), incluzând băncile, investitorii și societățile de asigurare.

UTILIZAREA METODELOR PEF ȘI OEF ÎN POLITICILE STATELOR MEMBRE

Statele membre ar trebui:

să utilizeze metoda PEF sau metoda OEF, precum și normele PEFCR și OEFSR aferente, în cadrul unor politici cu caracter voluntar care implică măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor sau a organizațiilor, după caz, asigurându-se în același timp că aceste politici nu creează obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor în UE;

să considere informațiile sau afirmațiile privind performanța de mediu pe durata ciclului de viață întemeiate pe utilizarea metodei PEF sau a metodei OEF, precum și a normelor PEFCR și OEFSR aferente, ca fiind valabile în cadrul schemelor naționale relevante care implică măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor sau a organizațiilor;

să depună eforturi pentru a spori disponibilitatea datelor de înaltă calitate privind ciclul de viață, instituind acțiuni pentru a crea, verifica și pune la dispoziție baze de date naționale și contribuind la popularea unor baze de date publice existente, pe baza cerințelor în materie de seturi de date conforme cu normele referitoare la amprenta de mediu. Ar trebui asigurată coerența între diferitele baze de date;

să contribuie la eforturile Comisiei în domeniul disponibilității unor seturi de date de înaltă calitate conforme cu normele referitoare la amprenta de mediu;

să furnizeze asistență și instrumente pentru IMM-uri, pentru a le ajuta să își măsoare, să își îmbunătățească și să își comunice performanța de mediu pe durata ciclului de viață a produselor sau a organizației lor, pe baza metodei PEF sau a metodei OEF, în contextul normelor PEFCR și OEFSR; în acest sens, autoritățile ar trebui să evite duplicarea instrumentelor existente, în cazul în care acestea sunt adecvate scopului;

să încurajeze utilizarea metodei OEF și a normelor OEFSR aferente, dacă este cazul, pentru măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a organizațiilor publice;

să promoveze și să sprijine utilizarea metodelor PEF și OEF la nivel internațional, inclusiv în cadrul forumurilor multilaterale sau în legătură cu schemele referitoare la măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață; în acest sens, autoritățile ar trebui să aibă în vedere furnizarea de asistență și instrumente pentru IMM-urile din țările partenere ale UE pentru măsurarea și îmbunătățirea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a oricăror bunuri intermediare sau produse semifinite pe care le produc.

UTILIZAREA METODELOR PEF ȘI OEF DE CĂTRE SOCIETĂȚI ȘI ALTE ORGANIZAȚII PRIVATE

Societățile și alte organizații private care decid să măsoare sau să comunice performanța de mediu pe durata ciclului de viață a produselor sau organizației lor ar trebui:

să utilizeze metoda PEF și metoda OEF, precum și normele PEFCR și OEFSR aferente, pentru măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor sau organizației lor;

să contribuie la verificarea bazelor de date publice și la popularea acestora cu date de înaltă calitate privind ciclul de viață în conformitate cu cerințele în materie de seturi de date conforme cu normele referitoare la amprenta de mediu; să contribuie la eforturile Comisiei în domeniul disponibilității unor seturi de date de înaltă calitate conforme cu normele referitoare la amprenta de mediu;

să aibă în vedere acordarea de sprijin societăților din cadrul lanțurilor lor de aprovizionare, în special IMM-urilor, pentru furnizarea de informații pe baza metodelor PEF și OEF sau a normelor PEFCR și OEFSR și pentru îmbunătățirea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a organizațiilor și produselor lor.

Asociațiile industriale ar trebui:

să promoveze în rândul membrilor lor utilizarea metodei PEF și a metodei OEF, precum și a normelor PEFCR și OEFSR aferente;

să contribuie la verificarea bazelor de date publice și la popularea acestora cu date de înaltă calitate privind ciclul de viață în conformitate cu cerințele în materie de seturi de date conforme cu normele referitoare la amprenta de mediu; să contribuie la eforturile Comisiei în domeniul disponibilității unor seturi de date de înaltă calitate conforme cu normele referitoare la amprenta de mediu;

să ofere expertiză și instrumente de calcul simplificate pentru a ajuta membrii care sunt IMM-uri să calculeze performanța de mediu pe durata ciclului de viață a produselor sau organizației lor pe baza metodei PEF sau a metodei OEF, precum și pe baza normelor PEFCR și OEFSR aferente;

să promoveze și să sprijine utilizarea metodelor PEF și OEF la nivel internațional, inclusiv în cadrul forumurilor multilaterale sau în legătură cu schemele referitoare la măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață.

UTILIZAREA METODELOR PEF ȘI OEF, PRECUM ȘI A NORMELOR PEFCR ȘI OEFSR AFERENTE, ÎN SCHEME REFERITOARE LA MĂSURAREA SAU COMUNICAREA PERFORMANȚEI DE MEDIU PE DURATA CICLULUI DE VIAȚĂ

Schemele referitoare la măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață ar trebui să utilizeze metoda PEF și metoda OEF, precum și normele PEFCR și OEFSR aferente, ca metodă de referință pentru măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor și organizațiilor.

UTILIZAREA METODELOR PEF ȘI OEF, PRECUM ȘI A NORMELOR PEFCR/OEFSR AFERENTE, DE CĂTRE COMUNITATEA FINANCIARĂ

Membrii comunității financiare ar trebui, dacă este cazul:

să promoveze utilizarea, în cadrul evaluării riscului financiar legat de performanța de mediu pe durata ciclului de viață, a informațiilor privind performanța de mediu pe durata ciclului de viață calculate pe baza metodei PEF sau a metodei OEF, precum și pe baza normelor PEFCR și OEFSR aferente;

să promoveze utilizarea de informații bazate pe studii OEF la evaluarea nivelurilor de performanță pentru componenta de mediu a indicilor de durabilitate;

să promoveze și să sprijine utilizarea metodelor PEF și OEF la nivel internațional, inclusiv în cadrul forumurilor multilaterale sau în legătură cu schemele referitoare la măsurarea sau comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață.

VERIFICARE

În cazul în care studiile PEF și OEF sunt divulgate unor terțe părți, aceste studii ar trebui verificate în conformitate cu cerințele în materie de metode PEF și OEF, precum și cu orice indicații specifice prevăzute în normele PEFCR și OEFSR.

RAPORTAREA CU PRIVIRE LA PUNEREA ÎN APLICARE A RECOMANDĂRII

Statele membre sunt invitate să informeze anual Comisia cu privire la acțiunile întreprinse în temeiul prezentei recomandări. Prima transmitere a informațiilor ar trebui să aibă loc la un an de la data adoptării prezentei recomandări. Informațiile transmise ar trebui să includă:

(a)modul în care metoda PEF și metoda OEF, precum și normele PEFCR/OEFSR aferente, sunt utilizate în cadrul inițiativei (inițiativelor) de politică;(b)numărul produselor și organizațiilor vizate de inițiativă;(c)stimulentele legate de performanța de mediu pe durata ciclului de viață;(d)inițiativele legate de obținerea unor date de înaltă calitate privind ciclul de viață;(e)asistența acordată IMM-urilor în ceea ce privește furnizarea de informații de mediu pe durata ciclului de viață și îmbunătățirea performanței lor de mediu pe durata ciclului de viață;(f)eventualele probleme sau blocaje identificate în ceea ce privește utilizarea metodelor.

modul în care metoda PEF și metoda OEF, precum și normele PEFCR/OEFSR aferente, sunt utilizate în cadrul inițiativei (inițiativelor) de politică;

numărul produselor și organizațiilor vizate de inițiativă;

stimulentele legate de performanța de mediu pe durata ciclului de viață;

inițiativele legate de obținerea unor date de înaltă calitate privind ciclul de viață;

asistența acordată IMM-urilor în ceea ce privește furnizarea de informații de mediu pe durata ciclului de viață și îmbunătățirea performanței lor de mediu pe durata ciclului de viață;

eventualele probleme sau blocaje identificate în ceea ce privește utilizarea metodelor.

ABROGAREA RECOMANDĂRII ANTERIOARE

Recomandarea 2013/179/UE a Comisiei se abrogă. Trimiterile la recomandarea abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta recomandare.

ANEXA I.Metoda referitoare la amprenta de mediu a produselor

ANEXA I.

Metoda referitoare la amprenta de mediu a produselor

Abrevieri

Terminologie: trebuie, ar trebui, poate/pot

Prezenta Anexă I utilizează o terminologie precisă pentru a indica cerințele, recomandările și opțiunile pe care le pot alege societățile.

Termenul trebuie indică ce este necesar pentru ca un studiu PEF să fie în conformitate cu această metodă.

Termenul ar trebui indică o recomandare, mai degrabă decât o cerință. Orice abatere de la o recomandare trebuie justificată de către conducătorul studiului și prezentată în mod transparent.

Termenul poate sau pot indică o opțiune permisă.

Definiții

Date de activitate – informații asociate proceselor la modelarea inventarelor ciclului de viață (ICV). Rezultatele agregate ale ICV pentru lanțurile de procese, care reprezintă activitățile unui proces, sunt înmulțite fiecare cu datele de activitate corespunzătoare, iar apoi combinate pentru a calcula amprenta de mediu asociată procesului respectiv.

Pe baza definiției din Protocolul privind GES, domeniul de aplicare 3, din Standardul de contabilizare și raportare pentru întreprinderi (Institutul Mondial al Resurselor, 2011).

Printre exemplele de date de activitate se numără cantitatea de kilowați-oră de electricitate utilizată, cantitatea de combustibil utilizat, rezultatele unui proces (de exemplu, deșeuri), numărul de ore de funcționare a echipamentului, distanța parcursă, suprafața unei clădiri etc.

Sinonim al fluxului neelementar.

Acidificare – categorie de impact al EF care abordează impacturile substanțelor acidifiante din mediu. Emisiile de NOx, NH3 și SOx duc la eliberarea de ioni de hidrogen (H+) atunci când gazele sunt mineralizate. Protonii contribuie la acidificarea solurilor și a apelor atunci când sunt eliberați în zone în care capacitatea de tamponare este scăzută, ceea ce duce la degradarea pădurilor și la acidificarea lacurilor.

Informații suplimentare referitoare la mediu – informații referitoare la mediu în afara categoriilor de impact al amprentei de mediu, care sunt calculate și comunicate pe lângă rezultatele PEF.

Informații tehnice suplimentare – informații care nu sunt legate de mediu, care sunt calculate și comunicate pe lângă rezultatele PEF.

Set de date agregate – ciclu de viață complet sau parțial al unui sistem-produs care – alături de fluxurile elementare (și, posibil, cantitățile nerelevante de fluxuri de deșeuri și deșeuri radioactive) – indică numai produsul (produsele) procesului ca flux (fluxuri) de referință în lista intrărilor/ieșirilor, dar nu și alte bunuri sau servicii.

Seturile de date agregate sunt denumite, de asemenea, seturi de date privind rezultatele ICV. Este posibil ca setul de date agregate să fi fost agregat pe orizontală și/sau verticală.

Alocare – o abordare pentru soluționarea problemelor legate de multifuncționalitate. Aceasta se referă la distribuirea fluxurilor de intrare sau de ieșire ale unui proces sau sistem-produs între sistemul-produs aflat în studiu și unul sau mai multe alte sisteme-produs.

Specific utilizării – aspect general al utilizării specifice în care este folosit un material. De exemplu, rata medie de reciclare a PET în sticle.

Atribuțional – modelarea bazată pe procese în scopul de a oferi o reprezentare statică a unor condiții medii, excluzând efectele influențate de piață.

Valori medii ale datelor – media ponderată cu producția a datelor specifice.

Proces de fundal (Background process) – se referă la acele procese din ciclul de viață al produsului în cazul cărora nu este posibil un acces direct la informații. De exemplu, majoritatea proceselor din amonte ale ciclului de viață și, în general, toate procesele din aval vor fi considerate parte a proceselor de fundal.

Valoare de referință – un standard sau un punct de referință în raport cu care se poate face o comparație. În contextul PEF, termenul valoare de referință se referă la performanța medie de mediu a produsului reprezentativ vândut pe piața UE.

Listă de materiale – o listă de materiale sau structuri ale produsului (uneori, listă de materiale, BOM sau listă asociată) este o listă a materiilor prime, a subansamblelor, a ansamblelor intermediare, a subcomponentelor și a pieselor, precum și a cantităților pentru fiecare dintre acestea, necesare pentru a fabrica produsul care face obiectul studiului PEF. În unele sectoare, aceasta este echivalentă cu lista de componente.

De la întreprinderi la întreprinderi (B2B) – descrie tranzacțiile dintre întreprinderi, cum ar fi între un producător și un comerciant cu ridicata sau între un comerciant cu ridicata și un comerciant cu amănuntul.

De la întreprinderi la consumatori (B2C) – descrie tranzacțiile între întreprinderi și consumatori, cum ar fi între comercianții cu amănuntul și consumatori.

Caracterizare – calcul al amplorii contribuției fiecărei intrări/ieșiri clasificate la categoriile lor respective de impact al EF și agregarea contribuțiilor în cadrul fiecărei categorii.

Aceasta necesită o multiplicare liniară a datelor de inventar cu factori de caracterizare pentru fiecare substanță și categorie de impact al EF în cauză. De exemplu, în ceea ce privește categoria de impact al EF schimbări climatice, CO2 este ales ca substanță de referință și unitatea de referință este kg echivalent CO2.

Factor de caracterizare – factor derivat dintr-un model de caracterizare care se aplică pentru a converti un rezultat al inventarului ciclului de viață atribuit în unitatea comună a indicatorului categoriei de impact al EF.

Clasificare – atribuirea pe categorii de impact al EF a intrărilor și ieșirilor de materiale/energie inventariate în inventarul ciclului de viață, în funcție de potențialul fiecărei substanțe de a contribui la fiecare dintre categoriile de impact al EF avute în vedere.

Schimbări climatice – categorie de impact al EF, luând în considerare toate intrările și ieșirile care generează emisii de gaze cu efect de seră (GES). Printre consecințe se numără creșterea temperaturilor globale medii și schimbările climatice regionale bruște.

Co-funcție – oricare dintre două sau mai multe funcții care rezultă din același proces unitar sau sistem-produs.

Entitatea care a comandat studiul EF – organizație (sau grup de organizații), cum ar fi o societate comercială sau o organizație non-profit, care finanțează studiul EF în conformitate cu metoda PEF și cu norma PEFCR relevantă, dacă există.

Date specifice societății – se referă la datele măsurate sau colectate direct de la una sau mai multe instalații (date specifice amplasamentului) care sunt reprezentative pentru activitățile societății (societatea este utilizată ca sinonim al organizației). Sunt sinonime cu datele primare. Pentru a determina nivelul de reprezentativitate, se poate aplica o procedură de eșantionare.

Set de date specifice societății – se referă la un set de date (dezagregat sau agregat) în care sunt compilate date specifice societății. În majoritatea cazurilor, datele privind activitatea sunt specifice societății, în timp ce subprocesele subiacente sunt seturi de date derivate din baze de date contextuale.

Afirmații comparative – afirmații legate de mediu privind superioritatea sau echivalența unui produs în raport cu un produs concurent care îndeplinește aceeași funcție (inclusiv valoarea de referință a categoriei de produse).

Comparație – o comparație, fără a include o afirmație comparativă (grafică sau de altă natură), a două sau mai multe produse bazată pe rezultatele unui studiu PEF și pe PEFCR-urile de sprijin.

Consumator – un membru al publicului larg care achiziționează sau folosește produse, proprietăți sau servicii în scopuri private.

Co-produs – oricare dintre două sau mai multe produse provenind din același proces unitar sau sistem-produs.

Cradle to gate (de la leagăn la poartă) – o evaluare a unui lanț de aprovizionare parțial al unui produs, de la extracția materiilor prime (leagăn) până la poarta producătorului. Etapele de distribuire, depozitare, utilizare și scoatere din uz ale lanțului de aprovizionare sunt omise.

Cradle to grave (de la leagăn la mormânt) – o evaluare a ciclului de viață al unui produs care include etapele de extracție a materiilor prime, prelucrare, distribuire, depozitare, utilizare și eliminare sau reciclare. Sunt luate în considerate toate intrările și ieșirile relevante pentru toate etapele ciclului de viață.

Revizuire critică – proces destinat să asigure consecvența între o normă PEFCR și principiile și cerințele metodei PEF.

Calitatea datelor – caracteristici ale datelor care sunt legate de capacitatea acestora de a îndeplini cerințele stabilite. Calitatea datelor acoperă diverse aspecte, cum ar fi reprezentativitatea tehnologică, geografică și temporală, precum și integralitatea și precizia datelor de inventar.

Categoria de calitate a datelor (DQR) – evaluarea semicantitativă a criteriilor de calitate ale unui set de date, pe baza reprezentativității tehnologice, a reprezentativității geografice, a reprezentativității temporale și a preciziei. Calitatea datelor se consideră a fi calitatea setului de date, astfel cum este documentată.

Emisii întârziate – emisii eliberate în timp, de exemplu datorită unor etape lungi de utilizare sau de eliminare finală, spre deosebire de o singură emisie la momentul t.

Fluxuri elementare directe (denumite și fluxuri elementare) – toate emisiile de ieșire și utilizările resurselor de intrare care apar direct în contextul unui proces. Printre exemple se numără emisiile generate de un proces chimic sau emisiile fugitive provenite de la un cazan direct la fața locului.

Schimbarea directă a destinației terenurilor – transformarea dintr-un tip de destinație a terenului în altul, care are loc pe o suprafață de teren unică și care nu duce la schimbări într-un alt sistem.

Direct atribuibil(ă) – se referă la un proces, o activitate sau un impact care are loc în cadrul limitelor definite ale sistemului.

Dezagregare – proces care descompune un set de date agregate în seturi de date pentru prelucrarea unităților mai mici (orizontale sau verticale). Dezagregarea poate contribui la o mai mare specificitate a datelor. Procesul de dezagregare nu ar trebui să compromită sau să amenințe să compromită calitatea și coerența setului de date agregate inițial.

În aval – care are loc de-a lungul unui lanț de aprovizionare după punctul de referință.

Ecotoxicitate, apă dulce – categorie de impact al EF ce tratează impacturile toxice asupra unui ecosistem care aduc daune speciilor individuale și modifică structura și funcția ecosistemului. Ecotoxicitatea rezultă dintr-o varietate de mecanisme toxicologice diferite, cauzate de eliberarea de substanțe cu un efect direct asupra sănătății ecosistemului.

Mijloace de comunicare a EF – toate modalitățile posibile care pot fi utilizate pentru a comunica rezultatele studiului EF părților interesate (de exemplu, etichete, declarații de mediu pentru produse, etichetare cu mențiunea ecologic, site-uri web, grafice informative etc.).

Set de date conform cu EF – set de date elaborat în conformitate cu cerințele EF, actualizate periodic de DG JRC.

https://eplca.jrc.ec.europa.eu/permalink/Guide_EF_DATA.pdf.

Monitorizarea energiei electrice – procesul de repartizare a atributelor în materie de producere a energiei electrice consumului de energie electrică.

https://ec.europa.eu/energy/intelligent/projects/en/projects/e-track-ii.

Fluxuri elementare – în inventarul ciclului de viață, fluxurile elementare cuprind material sau energie care intră în sistemul aflat în studiu, care a fost extras din mediu fără a suferi o transformare printr-o acțiune umană anterioară, ori material sau energie care iese din sistemul aflat în studiu și care este eliberat în mediu fără a suferi o transformare printr-o acțiune umană ulterioară.

Printre fluxurile elementare se numără, de exemplu, resursele luate din natură sau emisiile în aer, apă sau sol care sunt legate direct de factorii de caracterizare ai categoriilor de impact al EF.

Aspect de mediu – element al activităților, produselor sau serviciilor unei organizații care interacționează sau poate interacționa cu mediul.

Evaluarea impactului amprentei de mediu (EF) – etapă a analizei PEF care are ca scop înțelegerea și evaluarea amplorii și importanței impacturilor potențiale asupra mediului ale unui sistem-produs pe parcursul întregului ciclu de viață al produsului. Metodele de evaluare a impactului oferă factori de caracterizare a impactului pentru fluxuri elementare, în vederea agregării impactului pentru a obține un număr limitat de indicatori la punct intermediar.

Metoda de evaluare a impactului amprentei de mediu (EF) – protocol pentru conversia datelor privind inventarul ciclului de viață în contribuții cantitative la un impact asupra mediului avut în vedere.

Categorie de impact al amprentei de mediu (EF) – clasă de utilizare a resurselor sau de impact asupra mediului de care se leagă datele privind inventarul ciclului de viață.

Indicator al categoriei de impact al amprentei de mediu (EF) – reprezentare cuantificabilă a unei categorii de impact al EF.

Impact asupra mediului – orice schimbare adusă mediului, indiferent dacă este benefică sau dăunătoare, care rezultă integral sau parțial în urma activităților, produselor sau serviciilor unei organizații.

Mecanism de mediu – sistem de procese fizice, chimice și biologice pentru o anumită categorie de impact al EF care leagă rezultatele inventarului ciclului de viață de indicatorii de categorie EF.

Eutrofizare – categorie de impact al EF în legătură cu nutrienții (în principal azotul și fosforul) din apele uzate deversate și din terenurile agricole fertilizate, care accelerează dezvoltarea algelor și a altor forme de vegetație în apă.

Descompunerea materiilor organice consumă oxigen, ceea ce duce la deficiențe de oxigen și, în unele cazuri, la decesul populației piscicole. Eutrofizarea traduce cantitatea de substanțe emise într-o măsură comună exprimată ca oxigenul necesar pentru descompunerea biomasei moarte.

Pentru a evalua impacturile cauzate de eutrofizare, se utilizează trei categorii de impact al EF: eutrofizare – terestră; eutrofizare – apă dulce; eutrofizare – marină.

Comunicare externă – comunicare către orice parte interesată, alta decât entitatea care a comandat studiul sau responsabilul studiului.

Date extrapolate – datele dintr-un anumit proces care sunt folosite pentru a reprezenta un proces similar în cazul căruia nu sunt disponibile date, pornind de la premisa că acestea sunt suficient de reprezentative.

Diagramă flux – o reprezentare schematică a fluxurilor care apar într-una sau mai multe etape ale procesului în cadrul ciclului de viață al produsului evaluat.

Fluxuri elementare din prim-plan – fluxuri elementare directe (emisii și resurse) pentru care este disponibil accesul la date primare (sau informații specifice societății).

Proces din prim-plan (Foreground process) – acele procese din ciclul de viață al produsului pentru care este disponibil accesul direct la informații. De exemplu, amplasamentul producătorului și alte procese exploatate de producător sau de contractanții acestuia (de exemplu, transportul bunurilor, servicii pentru sediul central etc.).

Unitate funcțională – definește aspectele calitative și cantitative ale funcției (funcțiilor) și/sau serviciului (serviciilor) furnizate de produsul care face obiectul evaluării. Unitatea funcțională răspunde la întrebările ce?, cât?, cât de bine? și cât timp?.

Gate to Gate (din poartă în poartă) – o evaluare a unui lanț de aprovizionare parțial al unui produs care include doar procesele efectuate cu privire la un produs din cadrul unei anumite organizații sau al unui anumit amplasament.

Gate to Grave (de la poartă la mormânt) – o evaluare a unui lanț de aprovizionare parțial al unui produs care include doar etapele de distribuire, depozitare, utilizare și eliminare sau reciclare ale unui produs.

Potențial de încălzire globală (GWP) – un indice care măsoară forțarea radiativă a masei unitare a unei anumite substanțe, acumulată într-un orizont de timp ales. Este exprimată ca substanță de referință (de exemplu, unități echivalent CO2) și ca orizont de timp specificat (de exemplu, GWP 20, GWP 100, GWP 500 – pentru 20, 100 și, respectiv, 500 de ani).

Prin combinarea informațiilor privind atât forțarea radiativă (fluxul energetic cauzat de emisia substanței), cât și timpul rămas în atmosferă, GWP măsoară capacitatea unei substanțe de a influența temperatura medie globală a aerului la sol și, prin urmare, influențează ulterior diverși parametri climatici și efectele acestora, cum ar fi frecvența și intensitatea furtunilor, intensitatea precipitațiilor și frecvența inundațiilor etc.

Calcularea mediei orizontale – acțiunea de agregare a seturilor de date aferente proceselor cu unități multiple sau a seturilor de date pentru procese agregate în care fiecare furnizează același flux de referință, pentru a crea un nou set de date privind procesul.

Toxicitate pentru om – cancer – categorie de impact al EF care reprezintă efectele negative asupra sănătății ființelor umane provocate de absorbția de substanțe toxice prin inhalarea de aer, ingerarea de alimente/apă, penetrare cutanată – în măsura în care acestea sunt legate de cancer.

Toxicitate pentru om – alte efecte decât cancerul – categorie de impact al EF care reprezintă efectele negative asupra sănătății oamenilor provocate de absorbția de substanțe toxice prin inhalarea de aer, ingerarea de alimente/apă, penetrare cutanată – în măsura în care acestea sunt legate de alte efecte decât cancerul ce nu sunt cauzate de particule în suspensie/substanțe anorganice care afectează căile respiratorii sau de radiații ionizante.

Expert extern independent – persoană competentă care nu este angajată cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă de către entitatea care a comandat studiul EF sau de utilizatorul metodei EF și care nu este implicată în definirea domeniului de aplicare sau în realizarea studiului EF.

Schimbare indirectă a destinației terenurilor (ILUC) – schimbare care are loc atunci când cererea pentru o anumită destinație a terenurilor duce la schimbări în afara limitelor sistemului, și anume ale altor tipuri de destinație a terenurilor. Aceste efecte indirecte pot fi evaluate în principal prin modelarea economică a cererii de terenuri sau prin modelarea transferului de activități la scară mondială.

Fluxuri de intrare – flux de produse, materiale sau energie care intră într-un proces unitar. Produsele și materialele includ materii prime, produse intermediare și co-produse.

Produs intermediar – rezultatul unui proces unitar care reprezintă la rândul său o materie de intrare pentru alte procese unitare, necesitând prelucrări ulterioare în cadrul sistemului. Un produs intermediar este un produs care necesită prelucrare ulterioară înainte de a putea fi comercializat către consumatorul final.

Radiații ionizante, sănătate umană – categorie de impact al EF care reprezintă efectele negative asupra sănătății umane cauzate de eliberările radioactive.

Destinația terenurilor – categorie de impact al EF legată de utilizarea (ocuparea) și conversia (transformarea) suprafețelor de teren prin activități precum agricultura, activitățile forestiere, construcția de drumuri și de locuințe, minerit etc.

Ocuparea terenurilor ține seama de efectele destinației terenurilor, de suprafața implicată și de durata ocupării acesteia (variații de calitate a solului înmulțite cu suprafața și durata). Transformarea terenurilor ține seama de amploarea pe care o au modificările proprietăților terenului și de suprafața afectată (variații de calitate a solului înmulțite cu suprafața).

Verificator principal – persoană care face parte dintr-o echipă de verificare și care are responsabilități suplimentare, în comparație cu ceilalți verificatori din echipă.

Ciclu de viață – stadiile consecutive și interdependente ale unui sistem-produs, de la achiziția materiilor prime sau producția acestora din resurse naturale până la eliminarea finală.

Abordarea bazată pe ciclul de viață – ia în considerare spectrul fluxurilor de resurse și al intervențiilor de mediu asociate cu un produs dintr-o perspectivă a lanțului de aprovizionare, incluzând toate etapele, de la achiziția materiilor prime, trecând prin procesele de prelucrare, distribuție, utilizare și scoatere din uz, precum și toate impacturile de mediu conexe relevante (în loc să se concentreze pe un singur aspect din cadrul ciclului de viață).

Evaluarea ciclului de viață (ECV) – compilarea și evaluarea intrărilor, a ieșirilor și a impactului potențial asupra mediului ale unui sistem-produs pe parcursul întregului său ciclu de viață.

Evaluarea impactului ciclului de viață (EICV) – etapă a evaluării ciclului de viață care are ca obiectiv înțelegerea și evaluarea amplorii și importanței impacturilor potențiale asupra mediului ale unui sistem pe parcursul întregului ciclu de viață.

Metodele EICV utilizate oferă factori de caracterizare a impactului pentru fluxuri elementare, în vederea agregării impactului pentru a obține un număr limitat de indicatori la punct intermediar și/sau de daună.

Inventar al ciclului de viață (ICV) – setul combinat de schimburi de fluxuri elementare, de deșeuri și de produse dintr-un set de date ICV.

Set de date privind inventarul ciclului de viață (ICV) – un document sau un dosar cu informații privind ciclul de viață al unui anumit produs sau al unui alt tip de referință (de exemplu, amplasament, proces), care include metadate descriptive și inventarul cantitativ al ciclului de viață. Un set de date ICV ar putea fi un set de date privind procesul dintr-o unitate, agregat parțial sau integral.

Rata de încărcare – raportul dintre încărcătura reală și sarcina maximă sau capacitatea de transport a unui vehicul (adică masa sau volumul) per deplasare.

Specific materialului – un aspect generic al unui material. De exemplu, rata de reciclare a polietilentereftalatului (PET).

Multifuncționalitate – în cazul în care un proces sau o instalație are mai mult de o funcție, și anume furnizează mai multe bunuri și/sau servicii (co-produse), acesta este multifuncțional. În aceste situații, toate intrările și emisiile legate de procesul în cauză trebuie împărțite între produsul vizat și celelalte co-produse, în conformitate cu proceduri clar definite.

Fluxuri neelementare (sau complexe) – în inventarul ciclului de viață, fluxurile neelementare includ toate intrările (de exemplu energie electrică, materiale, procese de transport) și ieșirile (de exemplu deșeuri, subproduse) din cadrul unui sistem care necesită activități suplimentare de modelare pentru a fi transformate în fluxuri elementare.

Sinonim cu date de activitate.

Normalizare – aflată după etapa de caracterizare, normalizarea este etapa în care rezultatele evaluării impactului ciclului de viață sunt împărțite la factori de normalizare care reprezintă inventarul general al unei unități de referință (de exemplu, țară întreagă sau cetățean mediu).

Rezultatele normalizate ale evaluării impactului ciclului de viață exprimă ponderile relative ale impacturilor pe care le are sistemul analizat sub forma contribuțiilor totale la fiecare categorie de impact per unitate de referință.

Atunci când rezultatele normalizate ale evaluării impactului ciclului de viață aferente diferitelor tipuri de impact se prezintă unele lângă altele, se arată care sunt categoriile de impact cel mai afectate și cel mai puțin afectate de sistemul analizat.

Rezultatele normalizate ale evaluării impactului ciclului de viață reflectă numai contribuția sistemului analizat la potențialul impactului total, nu gravitatea/relevanța impactului total respectiv. Rezultatele normalizate sunt adimensionale, dar nu se cumulează.

Norme sectoriale privind amprenta de mediu a organizațiilor (OEFSR) – norme specifice sectorului, bazate pe ciclul de viață, care completează orientările metodologice generale pentru studiile OEF, oferind specificații suplimentare la nivelul unui anumit sector.

Normele OEFSR contribuie la reorientarea studiului OEF către acele aspecte și acei parametri care contează cel mai mult și, prin urmare, contribuie la sporirea relevanței, a reproductibilității și a consecvenței rezultatelor prin reducerea costurilor, comparativ cu un studiu bazat pe cerințele cuprinzătoare ale metodei OEF. Numai normele OEFSR elaborate de Comisia Europeană sau în cooperare cu aceasta sau adoptate de Comisia Europeană sau ca acte ale UE sunt recunoscute ca fiind în conformitate cu această metodă.

Fluxuri de ieșire – flux de produse, materiale sau energie care iese dintr-un proces unitar. Produsele și materialele includ materii prime, produse intermediare, co-produse și eliberări. Fluxurile de ieșire sunt, de asemenea, luate în considerare pentru a acoperi fluxurile elementare.

Diminuarea stratului de ozon – categorie de impact al EF care reprezintă degradarea stratului de ozon stratosferic din cauza emisiilor de substanțe care diminuează stratul de ozon, de exemplu gazele care conțin brom și clor cu durata lungă de viață [de exemplu, clorofluorocarburi (CFC), hidroclorofluorocarburi (HCFC), haloni].

Set de date parțial dezagregat – un set de date cu un ICV care conține fluxuri elementare și date privind activitatea și care generează un set complet de date agregate privind ICV atunci când este combinat cu seturile de date subiacente care îl completează.

Set de date parțial dezagregat la nivelul -1 – un set de date parțial dezagregat la nivelul -1 conține fluxuri elementare și date privind activitatea pentru un nivel inferior în lanțul de aprovizionare, în timp ce toate seturile de date subiacente sunt în formă agregată.

Figura 1

Exemplu de set de date parțial dezagregat la nivelul -1

Particule în suspensie – categorie de impact al EF care reprezintă efectele negative asupra sănătății umane cauzate de emisiile de particule în suspensie (PM) și de precursori ai acestora (NOx, SOx, NH3).

Studiu de fundamentare PEFCR – studiu PEF bazat pe un proiect de normă PEFCR. Acesta este utilizat pentru a confirma deciziile adoptate în cadrul proiectului de normă PEFCR înaintea publicării normei finale PEFCR.

Profil PEF – rezultatele cuantificate ale unui studiu PEF. Aceasta include cuantificarea impacturilor pentru diferitele categorii de impact și informațiile suplimentare referitoare la mediu considerate necesare pentru raportare.

Raport PEF – document care sintetizează rezultatele studiului PEF.

Studiu PEF al produsului reprezentativ (PEF-RP) – studiu PEF efectuat în raport cu produsul (produsele) reprezentativ(e) și care vizează identificarea celor mai relevante etape ale ciclului de viață, procese, fluxuri elementare, categorii de impact și orice alte cerințe majore necesare pentru definirea valorii de referință pentru categoria/subcategoriile de produse din domeniul de aplicare al PEFCR.

Studiu PEF – termen utilizat pentru identificarea tuturor acțiunilor necesare calculării rezultatelor PEF. Acesta include modelarea, colectarea datelor și analiza rezultatelor. Rezultatele studiului PEF stau la baza elaborării rapoartelor PEF.

Formarea fotochimică a ozonului – categorie de impact al EF care reprezintă formarea de ozon la nivelul la sol al troposferei cauzată de oxidarea fotochimică a compușilor organici volatili (COV) și a monoxidului de carbon (CO) în prezența oxizilor de azot (NOx) și a luminii solare.

Prin reacție cu materii organice, concentrațiile mari de ozon troposferic la nivelul solului dăunează vegetației, căilor respiratorii umane și materialelor fabricate de om.

Populație – orice agregare finită sau infinită a indivizilor, nu neapărat animată, care face obiectul unui studiu statistic.

Date primare – date provenite din procese specifice din cadrul lanțului de aprovizionare al utilizatorului metodei PEF sau al utilizatorului PEFCR.

Aceste date pot lua forma unor date privind activitatea sau a unor fluxuri elementare din prim-plan (inventarul ciclului de viață). Datele primare sunt specifice amplasamentului, specifice societății (dacă există mai multe amplasamente pentru același produs) sau specifice lanțului de aprovizionare.

Datele primare pot fi obținute prin citirea contoarelor, înregistrări ale achizițiilor, facturi de utilități, modele de inginerie, monitorizare directă, bilanțuri materiale/produse, stoichiometrie sau alte metode de obținere a datelor din procese specifice din cadrul lanțului valoric al utilizatorului metodei PEF sau al utilizatorului PEFCR.

În cadrul acestei metode, date primare sunt sinonime cu date specifice societății sau cu date specifice lanțului de aprovizionare.

Produs – orice bunuri sau servicii.

Categorie de produse – grup de produse (sau servicii) care pot îndeplini funcții echivalente.

Norme privind categoriile de produse (PCR) – un set de norme, cerințe și orientări specifice pentru elaborarea declarațiilor de mediu de tip III pentru una sau mai multe categorii de produse.

Norme privind categoria de amprentă de mediu a produselor (PEFCR) – norme specifice categoriei de produse, bazate pe ciclul de viață, care completează orientările metodologice generale pentru studiile PEF, oferind specificații suplimentare pentru o anumită categorie de produse.

Normele PEFCR contribuie la reorientarea studiului PEF către acele aspecte și acei parametri care contează cel mai mult și, prin urmare, sporesc relevanța, reproductibilitatea și consecvența rezultatelor prin reducerea costurilor, comparativ cu un studiu bazat pe cerințele cuprinzătoare ale metodei PEF.

Numai normele PEFCR elaborate de Comisia Europeană sau în cooperare cu aceasta sau adoptate de Comisie sau ca acte ale UE sunt recunoscute ca fiind în conformitate cu această metodă.

Flux de produse – produse care intră într-un sistem-produs sau care ies către alt sistem-produs.

Sistem-produs – ansamblu de procese unitare cu fluxuri elementare și de produs, care îndeplinesc una sau mai multe funcții definite și care modelează ciclul de viață al unui produs.

Materie primă – material primar sau secundar utilizat la fabricarea unui produs.

Flux de referință – măsură a elementelor care ies din procesele unui anumit sistem-produs, necesare pentru a îndeplini funcția exprimată de unitatea funcțională.

Recondiționare – procesul de readucere a componentelor la o stare funcțională și/sau satisfăcătoare în comparație cu specificația inițială (care asigură aceeași funcție), utilizând metode precum reînnoirea, revopsirea etc. Este posibil ca produsele recondiționate să fi fost testate și verificate pentru a funcționa în mod corespunzător.

Eliberări – emisii în aer și deversări în apă și în sol.

Produs (model) reprezentativ – acesta poate fi un produs real sau virtual (inexistent). Produsul virtual ar trebui calculat pe baza caracteristicilor medii ponderate ale vânzărilor de pe piața europeană pentru toate tehnologiile/materialele existente incluse în categoria sau subcategoria de produse.

Pot fi utilizate și alte seturi de ponderare, dacă acest lucru este justificat – de exemplu, media ponderată pe baza masei (tone de material) sau media ponderată pe baza unităților de produs (bucăți).

Eșantion reprezentativ – un eșantion reprezentativ pentru una sau mai multe variabile este un eșantion în care distribuția acestor variabile este exact aceeași (sau similară) ca și în cazul populației din care eșantionul este o subdiviziune.

Utilizarea resurselor, fosili – categoria de impact al EF care abordează utilizarea resurselor naturale fosile neregenerabile (de exemplu, gaze naturale, cărbune, petrol).

Utilizarea resurselor, minerale și metale – categoria de impact al EF care abordează utilizarea resurselor naturale abiotice neregenerabile (minerale și metale).

Revizuire – procedură menită să asigure că procesul de elaborare sau de revizuire a unei norme PEFCR s-a realizat în conformitate cu cerințele prevăzute în metoda PEF și în partea A din anexa II.

Raport de revizuire – o documentație a procesului de revizuire care include declarația de revizuire, toate informațiile relevante cu privire la procesul de revizuire, observațiile detaliate ale revizorului (revizorilor) și răspunsurile corespunzătoare, precum și rezultatul. Documentul poartă semnătura electronică sau olografă a revizorului (sau a revizorului principal, în cazul în care este implicat un grup de revizori).

Grup de revizuire – echipă de experți (revizori) care va revizui PEFCR.

Revizor – expert extern independent care efectuează revizuirea PEFCR și, eventual, face parte dintr-un grup de revizori.

Eșantion – o subdiviziune care cuprinde caracteristicile unei populații mai mari. Eșantioanele sunt utilizate în testarea statistică atunci când dimensiunea populației este prea mare pentru ca testul să includă toți membrii sau observațiile posibile. Un eșantion trebuie să reprezinte întreaga populație și să nu reflecte favorizarea unui atribut specific.

Date secundare – date care nu provin dintr-un proces specific din lanțul de aprovizionare al societății care efectuează studiul PEF.

Acestea se referă la datele care nu sunt colectate, măsurate sau estimate direct de către întreprindere, ci provin mai degrabă dintr-o bază de date ICV a unui terț sau din alte surse.

Datele secundare includ datele medii din industrie (provenite, de exemplu, din datele de producție publicate, din statisticile guvernamentale și de la asociațiile industriale), studiile de specialitate, studiile de inginerie și brevetele, se pot baza, de asemenea, pe datele financiare și pot conține date indirecte și alte date generice.

Datele primare care trec printr-o etapă de agregare orizontală sunt considerate date secundare.

Analiză de senzitivitate – proceduri sistematice pentru estimarea efectelor opțiunilor alese în ceea ce privește metodele și datele asupra rezultatelor unui studiu PEF.

Date specifice amplasamentului – date măsurate sau colectate direct de la o instalație (sit de producție).

Sinonim cu date primare.

Punctaj global unic – suma rezultatelor ponderate ale EF pentru toate categoriile de impact asupra mediului.

Date specifice – date măsurate sau colectate direct care sunt reprezentative pentru activitățile dintr-o anumită instalație sau dintr-un anumit ansamblu de instalații.

Sinonim cu date primare.

Subdivizare – subdivizarea se referă la dezagregarea proceselor sau instalațiilor multifuncționale pentru a izola fluxurile de intrare direct asociate cu fiecare ieșire din proces sau din instalație. Procesul este analizat pentru a se stabili dacă poate fi subdivizat. În cazul în care subdivizarea este posibilă, ar trebui colectate date de inventar numai pentru acele procese unitare care sunt direct atribuibile produselor/serviciilor în cauză.

Subpopulație – orice agregare finită sau infinită a indivizilor, nu neapărat animată, care face obiectul unui studiu statistic ce constituie o subdiviziune omogenă a întregii populații.

Sinonim cu strat.

Subprocese – procese utilizate pentru a reprezenta activitățile proceselor de nivel 1 (= elemente componente). Subprocesele pot fi prezentate sub formă agregată (parțială) (a se vedea figura 1).

Subeșantion – un eșantion dintr-o subpopulație.

Lanț de aprovizionare – toate activitățile din amonte și din aval asociate cu operațiunile utilizatorului metodei PEF, inclusiv utilizarea produselor vândute de consumatori și tratarea la scoaterea din uz a produselor vândute după utilizarea de către consumatori.

Specific lanțului de aprovizionare – se referă la un aspect specific al lanțului de aprovizionare specific unei societăți. De exemplu, conținutul reciclat de aluminiu produs de o anumită societate.

Limitele sistemului – definirea aspectelor incluse sau excluse din studiu. De exemplu, pentru o analiză a amprentei de mediu cradle-to-grave, limita sistemului include toate activitățile de la extracția materiilor prime, trecând prin etapele de prelucrare, distribuție, depozitare și utilizare și ajungând la etapele de eliminare sau reciclare.

Diagrama limitelor sistemului – reprezentare grafică a limitelor sistemului definite pentru studiul PEF.

Stocarea temporară a carbonului – are loc atunci când un produs reduce GES din atmosferă sau creează emisii negative, prin absorbția și stocarea carbonului pentru o perioadă limitată de timp.

Declarație de mediu de tip III – o declarație de mediu care furnizează date de mediu cuantificate utilizând parametri prestabiliți și, atunci când este cazul, informații suplimentare referitoare la mediu.

Analiză de incertitudine – procedură de evaluare a marjei de incertitudine în ceea ce privește rezultatele unui studiu PEF din cauza variabilității datelor și a incertitudinii legate de opțiuni.

Proces unitar – cel mai mic element luat în considerare în cadrul ICV pentru care se cuantifică date de intrare și de ieșire.

Proces unitar, cutie neagră – lanț de prelucrare sau proces unitar la nivel de instalație. Acesta vizează procesele unitare calculate orizontal ca medie între diverse amplasamente. De asemenea, vizează procesele unitare multifuncționale în care diversele coproduse trec prin diferite etape de prelucrare în cutia neagră, cauzând astfel probleme de alocare pentru acest set de date.

Mai multe detalii sunt prevăzute în Ghidul pentru seturile de date conforme cu EF, disponibil la adresa https://eplca.jrc.ec.europa.eu/permalink/Guide_EF_DATA.pdf.

Proces unitar, operațiune unică – proces unitar de tip operațiune unitară, care nu poate fi subdivizat în continuare. Vizează procesele multifuncționale ale tipului de operațiune unitară.

Mai multe detalii sunt prevăzute în Ghidul pentru seturile de date conforme cu EF, disponibil la adresa https://eplca.jrc.ec.europa.eu/permalink/Guide_EF_DATA.pdf.

În amonte – care apare de-a lungul lanțului de aprovizionare al bunurilor/serviciilor achiziționate înainte ca acestea să intre în limitele sistemului.

Utilizator al normelor PEFCR – parte interesată care realizează un studiu PEF pe baza normelor PEFCR.

Utilizator al metodei PEF – parte interesată care realizează un studiu PEF pe baza metodei PEF.

Utilizator al rezultatelor PEF – parte interesată care utilizează rezultatele PEF pentru orice scop intern sau extern.

Validare – confirmare – din partea verificatorului amprentei de mediu –, potrivit căreia informațiile și datele incluse în studiul PEF, în raportul PEF și în mijloacele de comunicare sunt fiabile, credibile și corecte.

Declarație de validare – document concludent care reunește concluziile verificatorilor sau ale echipei de verificare cu privire la studiul EF. Acest document este obligatoriu și poartă semnătura electronică sau olografă a verificatorului sau a verificatorului principal (în cazul în care este implicat un grup de verificare).

Verificare – procedură de evaluare a conformității efectuată de un verificator al amprentei de mediu pentru a demonstra efectuarea studiului PEF în conformitate cu anexa I.

Raport de verificare – documentare a procesului de verificare și a constatărilor, inclusiv observații detaliate din partea verificatorului (verificatorilor), precum și răspunsurile corespunzătoare. Acest document are caracter obligatoriu, dar poate fi confidențial. Documentul poartă semnătura electronică sau olografă a verificatorului sau a verificatorului principal (în cazul în care este implicat un grup de verificare).

Echipă de verificare – echipă de verificatori care va verifica studiul EF, raportul EF și mijloacele de comunicare a EF.

Verificator – expert extern independent care efectuează o verificare a studiului EF și, eventual, face parte dintr-o echipă de verificare.

Agregare verticală – agregarea tehnică sau bazată pe inginerie se referă la agregarea verticală a proceselor unitare care sunt legate direct în cadrul unei instalații unice sau al unei linii de proces. Agregarea verticală implică combinarea seturilor de date ale proceselor unitare (sau a seturilor de date ale proceselor agregate), legate printr-un flux.

Deșeu – substanțe sau obiecte pe care deținătorul intenționează (sau este obligat) să le elimine.

Utilizarea apei – categoria de impact al EF care reprezintă cantitatea relativă de apă disponibilă rămasă pe suprafață într-un bazin hidrografic, după satisfacerea cererii din partea oamenilor și a ecosistemelor acvatice. Aceasta evaluează potențialul de privare de apă, atât pentru oameni, cât și pentru ecosisteme, pe baza ipotezei următoare: cu cât cantitatea de apă rămasă disponibilă este mai mică pe suprafață, cu atât este mai probabil ca un alt utilizator să fie privat de aceasta.

Ponderare – o etapă care sprijină interpretarea și comunicarea rezultatelor analizei. Rezultatele PEF sunt înmulțite cu un set de factori de ponderare (în %), care reflectă importanța relativă percepută a categoriilor de impact luate în considerare. Rezultatele ponderate ale amprentei de mediu pot fi comparate direct la nivelul categoriilor de impact și, de asemenea, adunate la nivelul tuturor categoriilor de impact pentru a obține un punctaj global unic.

Relația cu alte metode și standarde

Fiecare cerință menționată în metoda PEF a fost elaborată luând în considerare recomandările unor metode și documente orientative similare, recunoscute la scară largă în materie de contabilitate de mediu a produselor.

Mai precis, ghidurile metodologice luate în calcul au fost următoarele:

standarde ISO, în special:

EN ISO 14040:2006 Management de mediu – Evaluarea ciclului de viață – Principii și cadru de lucru;

EN ISO 14044:2006 Management de mediu – Evaluarea ciclului de viață – Cerințe și linii directoare;

EN ISO 14067:2018 Gaze cu efect de seră – Amprenta de carbon a produselor – Cerințe și linii directoare pentru cuantificare;

EN ISO 14046:2014 Management de mediu – Amprenta de apă – Principii, cerințe și linii directoare;

EN ISO 14020:2001 Etichete și declarații de mediu – Principii generale;

EN ISO 14021:2016 Etichete și declarații de mediu – Declarații de mediu pe proprie răspundere (Eco-etichetare de tipul II)

EN ISO 14025:2010 Etichete și declarații de mediu – Declarații de mediu de tip III – Principii și proceduri;

ISO 14050:2020 Management de mediu – Vocabular;

CEN ISO/TS 14071:2016 Management de mediu – Evaluarea ciclului de viață – Proceduri de revizuire critică și competențele revizorului: Cerințe și linii directoare suplimentare la EN ISO 14044:2006;

ISO 17024:2012 Evaluarea conformității – Cerințe generale pentru organisme care efectuează certificarea persoanelor.

Ghidul PEF, anexa la Recomandarea 2013/179/UE a Comisiei privind utilizarea unor metode comune pentru măsurarea și comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor și organizațiilor (aprilie 2013);

Manualul ILCD (Sistemul internațional de date de referință privind ciclul de viață – International Reference Life Cycle Data System) elaborat de Centrul Comun de Cercetare al CE;

Disponibil online la adresa http://eplca.jrc.ec.europa.eu/?page_id=86.

Standardele privind amprenta ecologică;

Global Footprint Network Standards Committee (2009) Ecological Footprint Standards 2009.

Greenhouse Gas Protocol – Product Life Cycle Accounting and Reporting Standard (Protocolul privind gazele cu efect de seră – Standardul de contabilizare și raportare pe ciclul de viață al produsului) [World Resources Institute – WRI (Institutul Mondial al Resurselor)/World Business Council for Sustainable Development – WBCSD (Consiliul Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă)];

WRI/WBCSD 2011, Greenhouse Gas Protocol – Product Life Cycle Accounting and Reporting Standard.

BP X30-323-0:2015 Principiile generale pentru o comunicare de mediu cu privire la produsele de larg consum (Agence de la transition écologique, ADEME);

Revocate în mai 2016.

PAS 2050:2011 Specificație pentru evaluarea emisiilor de gaze cu efect de seră pe durata ciclului de viață al bunurilor și serviciilor (Specification for the assessment of the life cycle greenhouse gas emissions of goods and services) (Institutul Britanic de Standardizare – BSI);

Protocolul ENVIFOOD.

Protocolul ENVIFOOD, Environmental Assessment of Food and Drink Protocol, Masa rotundă europeană privind consumul și producția durabile de alimente (European Food Sustainable Consumption and Production Round Table – SCP RT), Grupul de lucru 1, Bruxelles, Belgia.

FAO:2016. Performanța de mediu a lanțurilor de aprovizionare cu hrană pentru animale: orientări pentru evaluare. Parteneriatul LEAP.

O descriere detaliată a majorității metodelor analizate și a rezultatelor analizei poate fi găsită în Analiza metodologiilor existente în materie de amprentă de mediu pentru produse și organizații: recomandări, argumente și aliniere.

Comisia Europeană – Centrul Comun de Cercetare – Institutul pentru Mediu și Durabilitate (2011b). Analiza metodologiilor existente în materie de amprentă de mediu pentru produse și organizații: recomandări, argumente și aliniere. CE – IES – JRC, Ispra, noiembrie 2011.

Norme privind categoria de amprentă de mediu a produselor (PEFCR)

Obiectivul principal al unei norme PEFCR este de a stabili un set coerent și specific de norme pentru calcularea informațiilor relevante referitoare la mediu pentru produsele care aparțin categoriei de produse vizate. Un obiectiv important este concentrarea asupra a ceea ce contează cel mai mult pentru o anumită categorie de produse, în vederea facilitării, accelerării și diminuării costurilor corespunzătoare studiilor PEF.

Un obiectiv la fel de important este de a permite comparații și afirmații comparative în toate cazurile în care acest lucru este fezabil, relevant și adecvat. Comparațiile și afirmațiile comparative sunt permise numai dacă studiile PEF sunt efectuate în conformitate cu o normă PEFCR. Toate studiile PEF se efectuează în conformitate cu o normă PEFCR, în cazul în care este disponibilă o normă PEFCR pentru produsul care face obiectul domeniului de aplicare.

Cerințele pentru elaborarea normelor PEFCR sunt specificate în partea A din anexa II. O normă PEFCR poate specifica mai în detaliu cerințele prevăzute în metoda PEF și poate adăuga noi cerințe, în cazul în care metoda PEF prevede mai multe opțiuni. Obiectivul este de a asigura faptul că normele PEFCR sunt elaborate în conformitate cu metoda PEF și că acestea oferă specificațiile necesare pentru realizarea comparabilității, a reproductibilității sporite, a consecvenței, relevanței, focalizării și eficienței studiilor PEF.

În măsura în care este posibil și recunoscând diferitele contexte de utilizare, normele PEFCR ar trebui să fie în conformitate cu normele privind categoriile de produse (PCR) relevante existente la nivel internațional. În cazul în care sunt disponibile și alte norme PCR din alte programe, acestea trebuie să fie enumerate și evaluate. Ele pot fi utilizate ca bază pentru elaborarea unei norme PEFCR, în conformitate cu cerințele prevăzute în anexa II.

Abordare și exemple pentru aplicații potențiale

Normele prevăzute în metoda PEF permit practicienilor să efectueze studii PEF mai reproductibile, mai coerente, mai solide, mai verificabile și mai comparabile. Rezultatele studiilor PEF stau la baza furnizării de informații privind EF și pot fi utilizate într-un număr variat de domenii potențiale de aplicare.

Utilizările studiilor PEF fără o normă PEFCR existentă pentru produsul (produsele) care intră în domeniul de aplicare vor include:

utilizări interne:

optimizarea proceselor de-a lungul ciclului de viață al unui produs;

sprijinirea managementului de mediu;

identificarea punctelor critice de mediu;

sprijinirea proiectării produsului care să reducă la minimum impactul asupra mediului de-a lungul ciclului de viață;

îmbunătățirea și urmărirea performanței de mediu;

utilizări externe: [de exemplu, business-to-business (B2B), business-to-consumer (B2C)]:

aplicarea sau respectarea politicilor referitoare la PEF;

oferirea de răspunsuri la cererile clienților și ale consumatorilor;

comercializarea;

cooperarea de-a lungul lanțurilor de aprovizionare pentru optimizarea produsului de-a lungul ciclului de viață;

participarea la scheme ale părților terțe legate de declarațiile de mediu sau care oferă vizibilitate produselor pentru care se calculează și se comunică performanța de mediu pe durata ciclului de viață.

Utilizările studiilor PEF efectuate în conformitate cu o normă PEFCR existentă pentru produsul care intră în domeniul de aplicare, în plus față de cele enumerate mai sus, vor include:

comparații și afirmații comparative [și anume, declarațiile privind superioritatea sau echivalența globală a performanțelor de mediu ale unui produs în comparație cu altul (pe baza EN ISO 14040:2006)] pe baza studiilor PEF;

comparații și afirmații comparative în raport cu valoarea de referință a categoriei de produse, urmate de o clasificare a altor produse, în funcție de performanțele lor în raport cu valoarea de referință;

identificarea impacturilor semnificative asupra mediului, comune unui grup de produse;

schemele bazate pe reputație ce oferă vizibilitate produselor pentru care se calculează performanța de mediu pe durata ciclului de viață;

achiziții publice verzi (publice și corporative).

Considerații generale legate de studiile privind amprenta de mediu a produselor (PEF)

Modul de utilizare a prezentei metode

Această metodă prevede normele necesare pentru efectuarea unui studiu PEF și este prezentată în mod succesiv, în ordinea etapelor metodologice care trebuie parcurse atunci când se calculează PEF.

Acolo unde este cazul, secțiunile încep cu o descriere generală a fazei metodologice, împreună cu o privire de ansamblu asupra considerațiilor și exemplelor justificative necesare.

În cazul în care sunt specificate cerințe suplimentare pentru crearea normelor PEFCR, acestea sunt disponibile în anexa II.

Principii pentru studiile privind amprenta de mediu a produselor

Pentru a efectua un studiu PEF, trebuie îndeplinite următoarele două cerințe:

lista de materiale (BOM) trebuie să fie specifică produsului care intră în domeniul de aplicare;

modelarea proceselor de fabricație se bazează pe date specifice societății (de exemplu, energia necesară pentru asamblarea materialelor/componentelor produsului care intră în domeniul de aplicare).

: în cazul societăților care fabrică mai mult de un produs, datele privind activitatea utilizate (inclusiv BOM) trebuie să fie specifice produsului care face obiectul studiului.

Pentru a produce studii PEF fiabile, reproductibile și verificabile, trebuie respectat un nucleu de principii analitice. Aceste principii oferă orientări generale privind aplicarea metodei PEF. Ele trebuie luate în considerare în fiecare etapă a studiilor PEF, de la definirea obiectivelor și a domeniului de aplicare, la culegerea datelor, evaluarea impactului, raportarea și verificarea rezultatelor studiului.

Utilizatorii acestei metode trebuie să respecte următoarele principii la efectuarea unui studiu PEF:

Relevanță

Toate metodele utilizate și datele colectate în scopul cuantificării PEF trebuie să fie cât mai relevante posibil pentru studiu.

Integralitate

Cuantificarea PEF trebuie să includă toate fluxurile de materiale/de energie relevante din punctul de vedere al mediului, precum și alte intervenții de mediu necesare pentru aderarea la limita definită a sistemului, cerințele referitoare la date și metodele de evaluare a impactului utilizate.

Consecvență

În toate etapele procesului de elaborare a studiului PEF trebuie asigurată o conformitate strictă cu această metodă pentru a asigura consecvența internă și comparabilitatea.

Acuratețe

Trebuie depuse toate eforturile rezonabile pentru a reduce incertitudinile, atât în ceea ce privește modelarea sistemului-produs, cât și raportarea rezultatelor.

Transparență

Informațiile referitoare la PEF trebuie prezentate în așa fel încât să furnizeze utilizatorilor vizați baza necesară pentru luarea deciziilor și să permită părților interesate să îi evalueze fiabilitatea și soliditatea.

Etapele unui studiu privind amprenta de mediu a produselor

Pentru realizarea unui studiu PEF în conformitate cu această metodă trebuie parcurse o serie de etape, și anume definirea obiectivului, definirea domeniului de aplicare, inventarul ciclului de viață (ICV), evaluarea impactului ciclului de viață (EICV), interpretarea rezultatelor PEF și raportarea PEF , a se vedea Figura 2.

Figura 2

Etapele unui studiu privind amprenta de mediu a produselor

În etapa de definire a obiectivului sunt definite obiectivele studiului, și anume utilizarea avută în vedere, motivele efectuării studiului și publicul vizat. În etapa de definire a domeniului de aplicare se efectuează principalele alegeri metodologice, de exemplu definirea exactă a unității funcționale, identificarea limitelor sistemului, selectarea informațiilor tehnice și de mediu suplimentare, precum și principalele ipoteze și limitări.

Etapa ICV implică procedura de colectare a datelor și procedura de calcul pentru cuantificarea intrărilor și ieșirilor sistemului studiat. Intrările și ieșirile se referă la energie, materii prime și alte intrări fizice, produse și coproduse și deșeuri, precum și la emisii în aer/apă/sol. Datele colectate se referă la procesele din prim-plan și la procesele de fundal. Datele sunt puse în relație cu unitățile de prelucrare și cu unitatea funcțională. ICV este un proces iterativ. De fapt, pe măsură ce datele sunt colectate și se cunosc mai multe despre sistem, pot fi identificate noi cerințe sau limitări în materie de date care necesită o modificare a procedurilor de colectare a datelor, astfel încât obiectivele studiului vor fi îndeplinite în continuare.

În etapa de evaluare a impactului, rezultatele ICV sunt asociate cu categoriile și indicatorii de impact asupra mediului. Acest lucru se realizează prin metode EICV, care clasifică mai întâi emisiile în categorii de impact și apoi le caracterizează ca unități comune (de exemplu, emisiile de CO2 și de CH4 sunt ambele exprimate în emisii echivalente de CO2 prin utilizarea potențialului lor de încălzire globală). Exemple de categorii de impact sunt schimbările climatice, acidificarea sau utilizarea resurselor.

În etapa de interpretare, rezultatele ICV și EICV sunt interpretate în conformitate cu obiectivul și domeniul de aplicare declarate. În această etapă sunt identificate cele mai relevante categorii de impact, etape ale ciclului de viață, procese și fluxuri elementare. Pe baza rezultatelor analitice pot fi formulate concluzii și recomandări. De asemenea, include etapa de raportare menită să sintetizeze rezultatele studiului PEF în raportul PEF.

În cele din urmă, în etapa de verificare se efectuează o procedură de evaluare a conformității pentru a verifica dacă studiul PEF a fost efectuat în conformitate cu prezenta metodă PEF. Verificarea este obligatorie ori de câte ori studiul PEF sau o parte din informațiile cuprinse în acesta sunt utilizate pentru orice tip de comunicare externă.

Definirea obiectivului (obiectivelor) și a domeniului de aplicare al studiului privind amprenta de mediu a produselor

Definirea obiectivului

Definirea obiectivului este prima etapă a unui studiu PEF, ea stabilind contextul global pentru studiu. Scopul definirii clare a obiectivelor este de a se asigura că obiectivele, metodele, rezultatele și utilizările avute în vedere sunt aliniate și că există o viziune comună care să orienteze participanții la studiu.

Decizia de a utiliza metoda PEF presupune că unele aspecte ale definirii obiectivului vor fi stabilite a priori, având în vedere cerințele specifice prevăzute de metoda PEF.

La stabilirea obiectivelor, este important să se identifice utilizările avute în vedere și gradul de rigoare și profunzimea analizei studiului. Acest lucru trebuie să se reflecte în limitările definite ale studiului (faza de definire a domeniului de aplicare).

Definiția obiectivului pentru un studiu PEF trebuie să includă:

utilizarea sau utilizările avute în vedere;

motive pentru efectuarea studiului și contextul deciziei;

publicul-țintă;

entitatea care a comandat studiul;

identitatea verificatorului.

Definirea domeniului de aplicare

Domeniul de aplicare al studiului PEF descrie în detaliu sistemul care urmează să fie evaluat și specificațiile tehnice.

Definirea domeniului de aplicare trebuie să fie în conformitate cu obiectivele definite ale studiului și trebuie să includă (a se vedea secțiunile ulterioare pentru o descriere mai detaliată):

unitatea funcțională și fluxul de referință;

limitele sistemului;

categoriile de impact al EF;

Termenul categorie de impact al EF este utilizat în cadrul acestei metode în locul termenului categorie de impact utilizat în EN ISO 14044:2006.

informații suplimentare care trebuie incluse;

ipoteze/limitări.

Unitatea funcțională și fluxul de referință

Unitatea funcțională este performanța cuantificată a unui sistem-produs, care trebuie utilizată ca unitate de referință. Unitatea funcțională descrie din punct de vedere calitativ și cantitativ funcția (funcțiile) și durata de viață a produsului care intră în domeniul de aplicare.

Fluxul de referință este cantitatea de produse necesară pentru a furniza funcția definită. Toate celelalte fluxuri de intrare și de ieșire din analiză se referă în mod cantitativ la acesta. Numărul produselor necesare pentru a îndeplini durata de viață a produsului ar trebui să fie întotdeauna rotunjit în sus, cu excepția cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu proceda astfel. Fluxul de referință poate fi exprimat în legătură directă cu unitatea funcțională sau într-un mod mai orientat pe produs.

Utilizatorii metodei PEF definesc unitatea funcțională și fluxul de referință pentru studiul PEF. De asemenea, aceștia descriu ce aspecte ale produsului nu sunt vizate de unitatea funcțională și justifică motivele (de exemplu, deoarece nu sunt cuantificabile sau intrinsec subiective).

Unitatea funcțională pentru un studiu PEF trebuie definită în funcție de următoarele aspecte:

funcția (funcțiile)/serviciul (serviciile) oferit(e): ce;

amploarea funcției sau a serviciului: cât;

nivelul preconizat de calitate: cât de bine;

durata/ciclul de viață al produsului: cât timp.

În cazul în care termenul de valabilitate (indicat, de exemplu, ca data durabilității minimale sau a se utiliza până la data) este indicat pe ambalajul produselor alimentare (de exemplu, numărul de luni), pierderile alimentare se cuantifică în etapele de depozitare, vânzare cu amănuntul și consum. În cazul în care tipul de ambalaj afectează termenul de valabilitate, acesta trebuie avut în vedere. Toate acestea sunt relevante pentru aspectul cât timp al unității funcționale.

Dacă există standarde aplicabile, ele trebuie utilizate și citate în studiul PEF atunci când se definește unitatea funcțională. Sistemul internațional de unități (SI), cunoscut în mod curent sub denumirea de sistem metric, trebuie întotdeauna utilizat.

Exemplul 1

Definirea unității funcționale a vopselei decorative: unitatea funcțională trebuie să protejeze și să decoreze 1 m2 de substrat timp de 50 de ani la un nivel de calitate specificat (opacitate minimă de 98 %).

Ce: asigură decorarea și protejarea unui substrat;

Cât: acoperire de 1 m2 de substrat;

Cât de bine: opacitate de minimum 98 %;

Cât timp: 50 de ani (durata de viață a clădirii).

Flux de referință: cantitatea de produs necesară pentru îndeplinirea funcției definite, măsurată în kg de vopsea.

Exemplul 2

Definirea unității funcționale și a fluxului de referință pentru PEF având ca obiect hrana pentru animale de companie

Ce: pentru administrarea la pisici sau câini a dozei zilnice recomandate în kilocalorii de energie metabolizabilă (kcal ME) (rație zilnică) de hrană preparată pentru animale de companie;

Cât: rația zilnică;

Cât de bine: pentru a satisface nevoile calorice și nutriționale zilnice ale unei pisici sau ale unui câine de talie medie (media se referă la greutatea animalului de companie: 4 kg în cazul pisicilor și 15 kg în cazul câinilor);

Cât timp: 1 zi de servire a hranei preparate pentru animale de companie unei pisici sau unui câine.

Flux de referință: cantitatea de produs necesară pentru îndeplinirea funcției definite, măsurată în grame (g) pe zi.

În cazul produselor intermediare, unitatea funcțională este mai dificil de definit, deoarece poate îndeplini adesea funcții multiple și nu se cunoaște întregul ciclu de viață al produsului. Prin urmare, ar trebui să se aplice o unitate declarată, de exemplu, masa (kilograme) sau volumul (metri cubi). În acest caz, debitul de referință poate corespunde unității funcționale.

Limitele sistemului

Limitele sistemului definesc care părți ale ciclului de viață al produselor și care etape și procese asociate ciclului de viață aparțin sistemului analizat (adică cele care sunt necesare pentru realizarea funcției sale, astfel cum sunt definite de unitatea funcțională), cu excepția acelor procese excluse pe baza regulii de limitare (a se vedea secțiunea 4.6.4). Motivul și semnificația potențială ale oricărei excluderi sunt justificate și documentate.

Limitele sistemului trebuie definite urmând logica generală a lanțului de aprovizionare, incluzând toate etapele, de la achiziția materiilor prime și operațiunile anterioare prelucrării acestora, la fabricarea produsului principal și distribuția și depozitarea lui și până la utilizarea produsului și tratarea sa la scoaterea din uz (dacă este cazul, a se vedea secțiunea 4.2). Coprodusele, subprodusele și fluxurile de deșeuri corespunzătoare cel puțin sistemului din prim-plan trebuie să fie clar identificate.

Diagrama limitelor sistemului

Diagrama limitelor sistemului (sau diagrama flux) este o reprezentare schematică a sistemului analizat. Aceasta indică în mod clar activitățile sau procesele care sunt incluse în analiză și pe cele care sunt excluse. Utilizatorul metodei PEF trebuie să evidențieze unde au fost utilizate datele specifice societății.

Denumirile activităților și/sau proceselor din diagrama sistemului și din raportul PEF trebuie aliniate. Diagrama sistemului trebuie să fie inclusă în definiția domeniului de aplicare și, de asemenea, în raportul PEF.

Categorii de impact al amprentei de mediu

Scopul EICV este de a grupa și agrega datele ICV colectate în conformitate cu respectivele contribuții la fiecare categorie de impact al EF. Selectarea categoriilor de impact al EF acoperă o gamă largă de aspecte de mediu relevante legate de lanțul de aprovizionare al produsului în cauză, în conformitate cu cerințele generale în ceea ce privește caracterul complet al studiilor PEF.

Categoriile de impact al amprentei de mediu (EF) se referă la categorii specifice de impacturi avute în vedere într-un studiu PEF și constituie metoda de evaluare a impactului EF. Modelele de caracterizare sunt utilizate pentru a cuantifica mecanismul de mediu între ICV [și anume intrări (de exemplu, resurse) și emisii asociate ciclului de viață al produsului] și indicatorul categoriei pentru fiecare categorie de impact al EF.

Termenul categorie de impact al EF este utilizat în cadrul metodei PEF în locul termenului categorie de impact utilizat în EN ISO 14044:2006.

Tabelul 2 furnizează o listă implicită a categoriilor de impact al EF și a metodelor de evaluare aferente. Pentru un studiu PEF se aplică toate categoriile de impact al EF, fără excludere. Lista completă a FC care trebuie utilizați este furnizată în cadrul pachetului de referință al EF.

Pachetul de referință al EF include toate informațiile necesare pentru realizarea etapei EICV (în format ILCD). Acesta include elemente de referință precum fluxurile elementare, proprietățile fluxului, grupurile de unități, metodele de evaluare a impactului etc. și este disponibil la adresa https://eplca.jrc.ec.europa.eu/LCDN/developerEF.xhtml.

Informații suplimentare privind calculele evaluării impactului sunt furnizate în secțiunea 5 din prezenta anexă.

Informații suplimentare care trebuie incluse în studiul PEF

Potențialele impacturi relevante asupra mediului ale unui produs ar putea merge mai departe de categoriile de impact ale EF. Este important ca acestea să fie raportate, ori de câte ori este posibil, ca informații suplimentare privind mediul.

În mod similar, ar putea fi necesar să fie luate în considerare aspectele tehnice relevante și/sau proprietățile fizice ale produsului care intră în domeniul de aplicare. Aceste aspecte trebuie raportate ca informații tehnice suplimentare.

Informații suplimentare referitoare la mediu

Informațiile suplimentare referitoare la mediu trebuie să fie:

în conformitate cu legislația relevantă, de exemplu Directiva privind practicile comerciale neloiale (UCPD) și orientările aferente;

UCPD și orientările aferente sunt disponibile la adresa https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Al32011.

relevante pentru produsul sau categoria de produs în cauză;

în plus față de categoriile de impact al EF: informațiile suplimentare de mediu nu trebuie să reflecte aceleași categorii de impact al EF sau categorii similare de impact al EF, nu trebuie să înlocuiască modelele de caracterizare ale categoriilor de impact al EF și nu trebuie să raporteze rezultatele noilor factori de caracterizare (FC) adăugați la categoriile de impact al EF.

Modelele justificative pentru aceste informații suplimentare trebuie să fie corelate și documentate în mod clar, împreună cu indicatorii corespunzători. De exemplu, în legătură cu un anumit amplasament sau cu o anumită activitate pot apărea impacturi asupra biodiversității cauzate de schimbarea destinației terenurilor. Acest lucru poate necesita aplicarea unor categorii de impact suplimentare care nu sunt incluse printre categoriile de impact al EF sau chiar a unor descrieri calitative suplimentare, în cazul în care este posibil ca impactul să nu fie legat de lanțul de aprovizionare al produsului în mod cantitativ. Astfel de metode suplimentare ar trebui să fie considerate ca fiind complementare categoriilor de impact al EF.

Informațiile suplimentare referitoare la mediu trebuie să se refere doar la aspecte de mediu. Informațiile și instrucțiunile care nu sunt legate de performanța de mediu a produsului, cum ar fi fișele cu date de securitate ale produselor, nu trebuie incluse în informațiile suplimentare referitoare la mediu.

Informațiile suplimentare referitoare la mediu pot include:

informații privind impacturile locale/specifice amplasamentului;

compensări;

indicatori de mediu sau indicatori ai responsabilității produsului [conform Inițiativei de Raportare Globală (Global Reporting Initiative - GRI)];

pentru evaluările gate-to-gate, numărul de specii din lista roșie a UICN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale) și de specii din listele naționale pentru conservare care își au habitatele în zonele afectate de operațiuni, în funcție de nivelul riscului de dispariție;

descrierea impacturilor semnificative ale activităților, produselor și serviciilor asupra biodiversității în zonele protejate și în zonele de mare valoare pentru biodiversitate aflate în afara zonelor protejate;

impactul zgomotului;

alte informații despre mediu considerate relevante în contextul domeniului de aplicare al studiului PEF.

Biodiversitate

Metoda PEF nu include nicio categorie de impact denumită biodiversitate, întrucât, în prezent, nu există un consens internațional cu privire la o metodă EICV care să capteze acest impact. Cu toate acestea, metoda PEF include cel puțin opt categorii de impact care au un efect asupra biodiversității [și anume, schimbările climatice, eutrofizarea (mediu acvatic de apă dulce), eutrofizarea (mediu acvatic marin), eutrofizarea (terestră), acidifierea, utilizarea apei, destinația terenurilor, ecotoxicitatea (apa dulce)].

Având în vedere relevanța deosebită a biodiversității pentru multe grupuri de produse, fiecare studiu PEF explică dacă biodiversitatea este relevantă pentru produsul care face obiectul domeniului de aplicare. În acest caz, utilizatorul metodei PEF include indicatori de biodiversitate în cadrul informațiilor suplimentare referitoare la mediu.

Următoarele opțiuni pot fi utilizate pentru a acoperi biodiversitatea:

exprimarea impactului (evitat) asupra biodiversității ca procent de material provenit de la ecosistemele care au fost gestionate pentru a menține sau a îmbunătăți condițiile pentru biodiversitate, astfel cum o demonstrează monitorizarea și raportarea periodică a nivelurilor și a câștigurilor sau pierderilor biodiversității (de exemplu, o pierdere mai mică de 15 % a bogăției speciilor din cauza perturbărilor – deși studiile PEF pot stabili propriul nivel al pierderii, dacă pot aduce un argument convingător în acest sens și fără să contravină unei norme PEFCR relevante existente).

Evaluarea ar trebui să se refere la materiale care ajung în produsele finite și la materiale care au fost utilizate în cursul procesului de producție – De exemplu, mangalul utilizat în procesele de producție a oțelului sau soia utilizată pentru hrănirea vacilor care produc lapte etc.

raportarea, în plus, a procentului unor astfel de materiale pentru care nu sunt disponibile informații privind lanțul de custodie sau trasabilitatea;

utilizarea unui sistem de certificare ca indicator. Utilizatorul metodei PEF ar trebui să stabilească sistemele de certificare ce furnizează dovezi suficiente pentru a asigura menținerea biodiversității și să descrie criteriile utilizate.

Utilizatorul metodei PEF poate alege alți indicatori relevanți pentru a acoperi impactul produsului asupra biodiversității. Studiul PEF trebuie să motiveze alegerea și să descrie metodologia aleasă.

Informații tehnice suplimentare

Informațiile tehnice suplimentare pot include (listă neexhaustivă):

date privind lista de materiale;

dezasamblare reversibilă, ușurința asamblării, posibilitate de reparare și alte informații legate de economia circulară;

informații referitoare la utilizarea substanțelor periculoase;

informații privind eliminarea deșeurilor periculoase/nepericuloase;

informații cu privire la consumul de energie;

parametri tehnici, cum ar fi utilizarea următoarelor: energia din surse regenerabile versus energia din surse neregenerabile; combustibili din surse regenerabile versus combustibili din surse neregenerabile; materiale secundare; resurse de apă dulce;

greutatea totală a deșeurilor, pe tip și metodă de eliminare;

greutatea deșeurilor transportate, importate, exportate sau tratate care sunt considerate periculoase în sensul anexelor I, II, III și VIII la Convenția de la Basel, precum și procentul de deșeuri transportate expediate la nivel internațional;

JO L 39, 16.2.1993, p. 3.

informații și date privind unitatea funcțională și performanța tehnică a produsului;

informații privind biodegradabilitatea și compostabilitatea.

În cazul în care produsul care intră în domeniul de aplicare este un produs intermediar, informațiile tehnice suplimentare trebuie să includă:

conținutul de carbon din biomasă la poarta fabricii (conținut fizic și conținut alocat);

conținutul reciclat (R1);

rezultatele cu valorile A specifice utilizării, corespunzătoare formulei amprentei circulare (CFF), dacă este cazul.

Ipoteze/limitări

În studiile PEF pot apărea mai multe limitări în ceea ce privește realizarea analizei și, prin urmare, este necesar să se formuleze ipoteze. Toate limitele (de exemplu, lacunele în materie de date) și ipotezele trebuie raportate în mod transparent.

Inventarul ciclului de viață

Trebuie compilat un inventar al tuturor intrărilor și ieșirilor de materiale, energie și deșeuri, precum și al emisiilor în aer, apă și sol cu privire la lanțul de aprovizionare al produsului, ca bază pentru modelarea PEF.

Cerințele detaliate privind datele și cerințele în materie de calitate sunt descrise în secțiunea 4.6.

Inventarul ciclului de viață (ICV) trebuie să adopte următoarea clasificare a fluxurilor incluse:

fluxuri elementare;

fluxuri neelementare (sau complexe) (de exemplu, fluxuri de produse sau de deșeuri).

În cadrul studiului PEF, toate fluxurile neelementare din ICV trebuie modelate până la nivelul fluxurilor elementare, cu excepția fluxului de produs corespunzător produsului care intră în domeniul de aplicare. De exemplu, fluxurile de deșeuri nu trebuie incluse în studiu numai ca kg de deșeuri menajere sau deșeuri periculoase, ci trebuie modelate până la stadiul emisiilor în apă, în aer și în sol generate de tratarea deșeurilor solide. Astfel, modelarea ICV este finalizată numai atunci când toate fluxurile neelementare sunt exprimate ca fluxuri elementare. Prin urmare, setul de date privind ICV al studiului PEF trebuie să conțină numai fluxuri elementare, cu excepția fluxului de produs corespunzător produsului care intră în domeniul de aplicare.

Etapa de examinare

Se poate efectua o examinare inițială a ICV – etapa de examinare – deoarece ajută la concentrarea activităților de colectare a datelor și a priorităților în materie de calitate a datelor. O etapă de examinare include faza EICV și conduce la noi îmbunătățiri iterative ale modelului ciclului de viață pentru produsul care intră în domeniul de aplicare, pe măsură ce devin disponibile mai multe informații. În cadrul unei etape de examinare nu este permisă nicio limitare și se pot utiliza date primare sau secundare ușor disponibile, care îndeplinesc cerințele de calitate a datelor în măsura în care este posibil (astfel cum este definit în secțiunea 4.6). După efectuarea examinării, setările inițiale ale domeniului de aplicare pot fi îmbunătățite.

Etape ale ciclului de viață

Ca o condiție minimă, etapele implicite ale ciclului de viață dintr-un studiu PEF trebuie să fie următoarele:

achiziția materiilor prime și operațiunile anterioare prelucrării acestora (inclusiv producția de piese și componente);

producția (fabricarea produsului principal);

distribuția (distribuirea și depozitarea produselor);

utilizarea;

scoaterea din uz (inclusiv valorificarea sau reciclarea produselor).

În cazul în care se utilizează o denumire diferită pentru oricare dintre aceste etape implicite, utilizatorul specifică etapa implicită căreia îi corespunde.

Dacă este necesar, utilizatorul metodei PEF poate decide divizarea etapelor ciclului de viață sau adăugarea de noi etape. Justificarea (justificările) în acest sens este (sunt) menționată(e) în raportul PEF. De exemplu, etapa ciclului de viață Achiziția materiilor prime și operațiunile anterioare prelucrării acestora poate fi divizată în Achiziția materiilor prime, Operațiunile anterioare prelucrării materiilor prime și Transportul materiilor prime de către furnizor.

În cazul produselor intermediare trebuie excluse următoarele etape ale ciclului de viață:

distribuția (sunt permise excepții justificate);

utilizarea;

scoaterea din uz (inclusiv valorificarea/reciclarea produselor).

Achiziția materiilor prime și operațiunile anterioare prelucrării acestora

Această etapă a ciclului de viață începe în momentul în care resursele sunt extrase din natură și se termină în momentul în care componentele produsului intră (pe poartă – gate) în unitatea de producție a produsului. Printre exemplele de procese care pot apărea în această etapă se numără:

minerit și extracția resurselor;

operațiuni anterioare prelucrării pentru toate intrările de materiale pentru produsul în cauză, inclusiv materiale reciclabile;

activități agricole și forestiere;

transportul în cadrul și între unitățile de extracție și cele în care se desfășoară operațiunile anterioare prelucrării, precum și către locul de producție.

Producția de ambalaje trebuie modelată ca parte a etapei ciclului de viață Achiziția materiilor prime și operațiunile anterioare prelucrării acestora.

Fabricare

Etapa de producție începe atunci când componentele produsului intră în locul de producție și se termină atunci când produsul finit părăsește locul de producție. Printre exemplele de activități legate de producție se numără:

prelucrarea chimică;

fabricarea;

transportarea produselor semifinite între procesele de fabricație;

asamblarea componentelor materiale.

Deșeurile de produse utilizate în timpul procesului de fabricare sunt incluse în modelarea pentru etapa de fabricare. Formula amprentei circulare (secțiunea 4.4.8) se aplică în cazul acestor deșeuri.

Distribuție

Produsele sunt distribuite către utilizatori și pot fi depozitate în diferite puncte de-a lungul lanțului de aprovizionare. Etapa de distribuție include transportul de la poarta fabricii la antrepozit/punctul de vânzare cu amănuntul, depozitarea la antrepozit/punctul de vânzare cu amănuntul și transportul de la antrepozit/punctul de vânzare cu amănuntul la domiciliul consumatorilor.

Printre exemplele de procese se numără:

intrările de energie pentru iluminatul și încălzirea antrepozitului;

utilizarea de agenți frigorifici în antrepozite și vehiculele de transport;

utilizarea combustibilului de către vehicule;

drumuri și camioane.

Deșeurile provenite din produsele utilizate în timpul distribuției și depozitării sunt incluse în modelare. Formula amprentei circulare (secțiunea 4.4.8) se aplică acestor deșeuri, iar rezultatele sunt luate în considerare în etapa de distribuție.

Ratele pierderilor implicite pe tip de produs în timpul distribuției și la consumator sunt prevăzute în anexa II partea F și se utilizează în cazul în care nu sunt disponibile informații specifice. Normele de alocare privind consumul de energie la depozitare sunt prezentate în secțiunea 4.4.5. Pentru informații referitoare la transport, a se vedea secțiunea 4.4.3.

Utilizare

Etapa de utilizare descrie modul în care se preconizează că produsul va fi utilizat de către utilizatorul final (de exemplu, de către consumator). Această etapă începe în momentul în care utilizatorul final utilizează produsul și se încheie atunci când produsul părăsește locul de utilizare și intră în etapa de scoatere din uz (de exemplu, reciclare sau tratare finală).

Etapa de utilizare include toate activitățile și produsele necesare pentru utilizarea corespunzătoare a produsului (și anume pentru a se asigura că acesta își îndeplinește funcția inițială pe toată durata sa de viață). Deșeurile generate de utilizarea produsului, cum ar fi deșeurile alimentare și ambalajul primar al acestuia sau produsul în sine, odată ce nu mai sunt funcționale, sunt excluse din etapa de utilizare și fac parte din etapa de scoatere din uz a produsului.

Printre exemple se numără: furnizarea de apă de robinet pentru fierberea pastelor făinoase; fabricarea și distribuția materialelor necesare pentru întreținere, reparații sau renovare și deșeuri de astfel de materiale (de exemplu, piese de schimb necesare pentru repararea produsului, producția de agenți de răcire și gestionarea deșeurilor cauzate de pierderi). Scoaterea din uz a capsulelor de cafea, reziduurile rezultate în urma producerii cafelei și ambalarea cafelei măcinate aparțin stadiului de scoatere din uz.

În anumite cazuri, pentru o utilizare adecvată a produsului în cauză, este nevoie de alte produse, care sunt utilizate în așa fel încât devin integrate fizic: în această situație, tratarea deșeurilor acestor produse face parte din etapa de scoatere din uz a produsului în cauză. De exemplu, atunci când produsul în cauză este un detergent, tratarea apelor reziduale în urma utilizării detergentului aparține etapei de scoatere din uz.

Scenariul de utilizare trebuie, de asemenea, să reflecte dacă utilizarea produselor analizate ar putea conduce sau nu la modificări ale sistemelor în care acestea sunt utilizate.

Pot fi luate în considerare următoarele surse de informații tehnice privind scenariul de utilizare:

studii de piață sau alte date privind piața;

standarde internaționale publicate care specifică orientări și cerințe privind elaborarea de scenarii pentru etapa de utilizare și de scenarii (adică estimări) pentru durata de exploatare a produsului;

orientări naționale publicate privind elaborarea de scenarii pentru etapa de utilizare și de scenarii (adică estimări) pentru durata de exploatare a produsului;

orientări industriale publicate privind elaborarea de scenarii pentru etapa de utilizare și de scenarii (adică estimări) pentru durata de exploatare a produsului.

Metoda pe care fabricantul o recomandă pentru etapa de utilizare (de exemplu, prepararea în cuptor la o anumită temperatură și pentru o anumită durată de timp) ar trebui folosită drept bază pentru determinarea etapei de utilizare a unui produs. Tiparul real de utilizare ar putea, cu toate acestea, să difere de cele recomandate și ar trebui să fie utilizat în cazul în care aceste informații sunt disponibile și documentate.

Ratele pierderilor implicite pe tip de produs în timpul distribuției și la consumator sunt prevăzute în anexa II partea F și se utilizează în cazul în care nu sunt disponibile informații specifice.

Următoarele procese sunt excluse din etapa de utilizare:

În cazul în care un produs este reutilizat (a se vedea, de asemenea, secțiunea 4.4.9.2), procesele care se impun în vederea colectării produsului și pregătirii acestuia pentru noul ciclu de utilizare sunt excluse (de exemplu, impactul colectării și curățării recipientelor reutilizabile). Aceste procese sunt incluse în etapa de scoatere din uz, în cazul în care produsul este reutilizat ca produs cu specificații diferite (a se vedea secțiunea 4.4.9 pentru detalii suplimentare). În cazul în care durata de viață a produsului este extinsă la cea a unui produs cu specificațiile inițiale ale produsului (care asigură aceeași funcție), aceste procese trebuie să fie incluse în unitatea funcțională și în fluxul de referință.

Transportul de la punctul de vânzare cu amănuntul la domiciliul consumatorilor este exclus din etapa de utilizare și, în schimb, este inclus în etapa de distribuție.

Transportul la punctul de scoatere din uz este exclus din etapa de utilizare și, în schimb, este inclus în etapa de scoatere din uz.

Deșeurile de produse utilizate în timpul etapei de utilizare sunt incluse în modelarea pentru etapa de utilizare. Formula amprentei circulare (secțiunea 4.4.8) se aplică în cazul acestor deșeuri.

Raportul PEF trebuie să documenteze metodele și ipotezele utilizate pentru această etapă. Toate ipotezele relevante pentru etapa de utilizare trebuie documentate.

Specificațiile tehnice privind modelarea pentru etapa de utilizare sunt disponibile în secțiunea 4.4.7.

Scoatere din uz (inclusiv valorificarea și reciclarea produselor)

Etapa de scoatere din uz începe atunci când produsul în cauză și ambalajul acestuia sunt aruncate de utilizator și se termină atunci când produsul respectiv este returnat în natură ca deșeu sau intră în ciclul de viață al unui alt produs (de exemplu, ca intrare de material reciclat). În general, aceasta include deșeurile generate de produsul în cauză, cum ar fi deșeurile alimentare și ambalajele primare.

Deșeurile generate în timpul etapelor de fabricare, distribuție, vânzare cu amănuntul, utilizare sau după utilizare trebuie incluse în ciclul de viață al produsului și modelate în etapa ciclului de viață în care sunt generate.

Etapa de scoatere din uz trebuie modelată utilizând formula amprentei circulare și cerințele prevăzute în secțiunea 4.4.8. Utilizatorul metodei PEF trebuie să includă toate procesele de scoatere din uz aplicabile produsului în cauză. Printre exemplele de procese care trebuie vizate în această etapă a ciclului de viață se numără:

colectarea și transportul produsului în cauză și al ambalajului său către instalații de tratare la scoaterea din uz;

demontarea componentelor;

mărunțirea și sortarea;

ape uzate provenite de la produsele utilizate cu apă sau dizolvate în sau cu apă (de exemplu, detergenți, geluri de duș etc.);

transformarea în materiale reciclate;

compostarea sau alte metode de tratare a deșeurilor organice;

incinerarea și eliminarea cenușii de vatră;

depozitarea deșeurilor și exploatarea și întreținerea depozitelor de deșeuri.

În cazul produselor intermediare trebuie exclusă scoaterea din uz a produsului în cauză.

Nomenclatura inventarului ciclului de viață

Datele privind ICV trebuie să fie conforme cu cerințele EF:

În cazul tuturor fluxurilor elementare, nomenclatura trebuie aliniată la cea mai recentă versiune a pachetului de referință al EF disponibilă pe pagina dezvoltatorului EF.

https://eplca.jrc.ec.europa.eu/LCDN/developerEF.xhtml.

În cazul seturilor de date privind procesele și al fluxului de produse, nomenclatura trebuie să fie în conformitate cu Manualul ILCD – Nomenclatură și alte convenții.

http://eplca.jrc.ec.europa.eu/repository/EF.

Cerințe privind modelarea

Prezenta secțiune oferă orientări și cerințe detaliate cu privire la modalitatea de modelare a etapelor specifice ciclului de viață, a proceselor și a altor aspecte ale ciclului de viață al produsului, pentru a compila ICV. Printre aspectele vizate se numără:

producția agricolă;

consumul de energie electrică;

transportul și logistica;

bunuri de capital (infrastructură și echipamente);

depozitarea în centrul de distribuție sau la punctul de vânzare cu amănuntul;

procedura de prelevare a eșantioanelor;

etapa de utilizare;

modelarea scoaterii din uz;

durata prelungită de viață a produselor;

ambalarea;

emisiile și absorbțiile de GES;

compensări;

abordarea proceselor multifuncționale;

cerințele privind colectarea datelor și cerințele în materie de calitate;

limitarea.

Producția agricolă

Abordarea proceselor multifuncționale

Normele descrise în Orientările LEAP trebuie respectate.

Performanța de mediu a lanțurilor de aprovizionare cu hrană pentru animale (paginile 36-43), FAO 2016, disponibil la adresa http://www.fao.org/partnerships/leap/publications/en/.

Date specifice tipului de cultură și date specifice țării, regiunii sau climei

Se utilizează date specifice tipului de cultură și date specifice țării/regiunii/climei în ceea ce privește producția, apa și destinația terenurilor, schimbarea destinației terenurilor, cantitatea de îngrășământ (artificial și organic) (cantitatea de azot – N, fosfor – P) și cantitatea de pesticide (per ingredient activ), pe hectar și pe an.

Realizarea mediei datelor

Datele privind cultivarea sunt colectate în decursul unei perioade de timp suficiente pentru a furniza o evaluare medie a ICV asociat intrărilor și ieșirilor în materie de creștere a culturilor, care va compensa fluctuațiile cauzate de diferențele sezoniere. Aceasta se realizează astfel cum se descrie în Orientările LEAP, prezentate în continuare:

În cazul culturilor anuale se utilizează o perioadă de evaluare de cel puțin trei ani (pentru a suprima diferențele de randament al culturilor legate de fluctuațiile condițiilor de creștere de-a lungul anilor, cum ar fi clima, dăunătorii și bolile etc.). În cazul în care nu sunt disponibile date care acoperă o perioadă de trei ani, și anume din cauza punerii în funcțiune a unui nou sistem de producție (de exemplu, seră nouă, teren nou defrișat, trecerea la alte culturi), evaluarea poate fi efectuată pe o perioadă mai scurtă de timp, dar nu mai mică de 1 an. Culturile sau plantele cultivate în sere sunt considerate culturi/plante anuale, cu excepția cazului în care ciclul de vegetație este cu mult mai mic de un an și o altă cultură este cultivată consecutiv în anul respectiv. Roșiile, ardeii și alte culturi, care sunt cultivate și recoltate pe o perioadă mai lungă pe parcursul anului, sunt considerate culturi anuale.

În cazul plantelor perene (inclusiv plante întregi și părți comestibile ale plantelor perene), se presupune un regim staționar (și anume, în care toate stadiile de dezvoltare sunt reprezentate proporțional în perioada studiată) și se utilizează o perioadă de trei ani pentru estimarea intrărilor și ieșirilor.

În cazul în care diferitele etape ale ciclului de vegetație pot avea durate diferite, se efectuează o corecție prin ajustarea suprafețelor cultivate alocate diferitelor stadii de dezvoltare, proporțional cu suprafețele cultivate preconizate a fi într-un regim staționar teoretic. Aplicarea unor astfel de corecții se explică și se înregistrează în raportul PEF. ICV pentru plantele și culturile perene nu se realizează până când sistemul de producție nu dă efectiv randament.

În cazul culturilor care sunt cultivate și recoltate în mai puțin de un an (de exemplu, salată produsă în 2-4 luni), se colectează date referitoare la perioada de timp specifică pentru producția unei singure culturi, din cel puțin trei cicluri consecutive recente. Calcularea mediei pe trei ani se poate realiza cel mai bine prin colectarea datelor anuale și calcularea ICV pe an, apoi prin determinarea mediei pe trei ani.

Pesticide

Emisiile de pesticide trebuie modelate ca substanțe active specifice. Metoda USEtox de evaluare a impactului ciclului de viață are un model de comportament multimedia integrat, care simulează comportamentul pesticidelor, pornind de la diferite compartimente de emisie. Prin urmare, modelarea ICV presupune fracțiuni implicite de emisii în ceea ce privește compartimentele de mediu în materie de emisii. Pesticidele aplicate pe teren trebuie modelate ca 90 % emise în compartimentul solului agricol, 9 % emise în aer și 1 % emise în apă (pe baza opiniilor experților, din cauza limitărilor actuale). Dacă sunt disponibile, pot fi utilizate date cât mai specifice.

Îngrășăminte

Emisiile de îngrășăminte (și gunoi de grajd) trebuie diferențiate în funcție de tipul de îngrășământ și trebuie să vizeze cel puțin:

NH3, în aer (din utilizarea îngrășământului N);

N2O, în aer (direct și indirect) (din utilizarea îngrășământului N);

CO2, în aer (din utilizarea varului, a ureei și a compușilor ureei);

NO3, în apă fără specificații (percolare rezultată din utilizarea îngrășământului N);

PO4, în apă fără specificații sau în apă dulce (percolarea și scurgerea fosfatului solubil provenit din utilizarea îngrășământului P);

P, în apă fără specificații sau în apă dulce (particule de sol care conțin fosfor, provenit din utilizarea îngrășământului P).

Modelul de evaluare a impactului pentru eutrofizarea apei dulci începe (i) atunci când P părăsește câmpul agricol (scurgere) sau (ii) de la aplicarea gunoiului de grajd sau a îngrășămintelor pe terenul agricol.

În cadrul modelării ICV, terenul (solul) agricol este adesea considerat ca aparținând tehnosferei și, prin urmare, este inclus în modelul ICV. Acest aspect este în concordanță cu abordarea (i), potrivit căreia modelul de evaluare a impactului începe după scurgere, și anume atunci când P părăsește terenul agricol. Prin urmare, în contextul EF, ICV ar trebui modelat ca fiind cantitatea de P emisă în apă după scurgere, impunându-se utilizarea compartimentului apă în materie de emisii.

În cazul în care această cantitate nu este disponibilă, ICV poate fi modelat ca fiind cantitatea de P aplicată pe terenul agricol (prin intermediul gunoiul de grajd sau al îngrășămintelor), impunându-se utilizarea compartimentului sol în materie de emisii. În acest caz, scurgerile din sol în apă fac parte din metoda de evaluare a impactului și sunt incluse în FC pentru sol.

Evaluarea impactului eutrofizării marine începe după ce N părăsește terenul (solul). Prin urmare, emisiile de N în sol nu trebuie modelate. Cantitatea de emisii care ajunge în diferitele compartimente aer și apă raportată la cantitatea de îngrășăminte aplicată pe teren trebuie modelată în cadrul ICV.

Emisiile de N trebuie calculate pornind de la aplicarea azotului de către agricultor pe teren și excluzând sursele externe (de exemplu, precipitațiile). Numărul factorilor de emisie este stabilit în contextul EF prin aplicarea unei abordări simplificate. În cazul îngrășămintelor N trebuie utilizați factorii de emisie de nivel 1 din tabelul 2-4 ai IPCC (2006), astfel cum sunt reproduși în tabelul 3, cu excepția cazului în care sunt disponibile date mai adecvate. În cazul în care sunt disponibile date mai adecvate, în studiul PEF poate fi utilizat un model mai cuprinzător de câmp fertilizat cu azot, cu condiția ca (i) acesta să vizeze cel puțin emisiile solicitate mai sus, (ii) N să fie echilibrat în materie de intrări și ieșiri, iar (iii) modelul să fie descris într-un mod transparent.

Modelul de câmp fertilizat cu azot descris mai sus prezintă limitări – prin urmare, un studiu PEF al cărui domeniu de aplicare vizează modelarea sistemelor agricole poate testa următoarea abordare alternativă și poate raporta rezultatele într-o anexă la raportul PEF.

Ponderea N se calculează utilizând parametrii din tabelul 4 și formula de mai jos. Emisia totală de NO3-N în apă este considerată o variabilă, iar inventarul său total trebuie calculat după cum urmează:

emisii totale de NO3-N în apă = deversare de bază NO3- + emisii suplimentare de NO3-N în apă, la care se adaugă

emisii suplimentare de NO3-N în apă = aport de N cu toate îngrășămintele + N2 fixare prin cultură – eliminare de N la recoltare – emisii de NH3 în aer – emisii de N2O în aer – emisii de N2 în aer – deversare de bază NO3-.

În cazul în care, în anumite sisteme cu consum scăzut de factori de producție, valoarea emisiilor suplimentare de NO3-N în apă devine negativă, valoarea se stabilește la 0. În plus, în astfel de cazuri, valoarea absolută a emisiilor suplimentare de NO3-N în apă calculate trebuie inventariată ca aport suplimentar de îngrășământ N în sistem, utilizând aceeași combinație de îngrășăminte N ca cea utilizată pentru cultura analizată.

Această ultimă etapă contribuie la evitarea sistemelor de epuizare a fertilității prin captarea epuizării N de către cultura analizată, care se presupune că duce ulterior la necesitatea unor îngrășăminte suplimentare și la menținerea aceluiași nivel de fertilitate a solului.

Emisii de metale grele

Emisiile de metale grele provenite de la intrările de pe câmp trebuie modelate ca emisie în sol și/sau percolare sau eroziune în apă. Inventarul apei trebuie să specifice starea de oxidare a metalului (de exemplu, Cr+3, Cr+6). Întrucât culturile asimilează o parte din emisiile de metale grele în timpul cultivării lor, sunt necesare clarificări cu privire la modalitatea de modelare a culturilor care acționează ca un absorbant.

Sunt permise două abordări diferite în materie de modelare:

Comportamentul final al fluxurilor elementare de metal greu nu mai este luat în considerare în cadrul limitelor sistemului: inventarul nu ia în considerare emisiile finale de metale grele și, prin urmare, nu ține seama de absorbția de metale grele de către cultură.

De exemplu, metalele grele din culturile agricole destinate consumului uman ajung în plantă. În contextul EF, consumul uman nu este modelat, comportamentul final nu este modelat în continuare, iar planta acționează ca un absorbant de metal greu. Prin urmare, absorbția de metale grele de către cultură nu trebuie modelată.

Comportamentul final (compartimentul de emisii) al fluxurilor elementare de metal greu este luat în considerare în cadrul limitelor sistemului: inventarul ia în considerare emisiile finale (eliberarea) de metale grele în mediu și, prin urmare, ține seama și de absorbția de metale grele de către cultură.

De exemplu, metalele grele din culturile agricole destinate hranei pentru animale vor ajunge în principal în sistemul digestiv al animalelor și vor fi utilizate ca îngrășământ organic natural din nou pe câmp unde metalele sunt eliberate în mediu, iar impactul lor este reflectat de metodele de evaluare a impactului. Prin urmare, inventarul etapei agricole trebuie să țină seama de absorbția de metale grele de către cultură. O cantitate limitată ajunge la animal, aceasta putând fi neglijată din motive de simplificare.

Cultivarea orezului

Trebuie incluse emisiile de metan generate de cultivarea orezului, pe baza normelor de calcul din secțiunea 5.5 ale IPCC (2006).

Soluri de turbă

Solurile de turbă drenate includ emisiile de dioxid de carbon pe baza unui model care corelează nivelurile de drenare cu oxidarea anuală a carbonului.

Alte activități

Dacă este cazul, următoarele activități trebuie să fie incluse în modelarea sistemelor agricole, cu excepția cazului în care este permisă excluderea lor, pe baza criteriilor de limitare:

aportul de material săditor (kg/ha);

aportul de turbă în sol (raportul kg/ha + C/N);

aportul de var (kg CaCO3/ha, tip);

utilizarea utilajelor (ore, tip) (a se include dacă există un nivel ridicat de mecanizare);

aport N din reziduurile de culturi care rămân pe câmp ori sunt arse (kg produs rezidual + conținut de N/ha); Inclusiv emisiile provenite din arderea reziduurilor și din uscarea și depozitarea produselor.

Cu excepția cazului în care realizarea manuală a operațiunilor este documentată în mod clar, operațiunile pe teren se contabilizează prin consumul total de combustibil sau prin intrările de echipamente specifice, transporturile către/de pe câmp, energia pentru irigații sau altele asemănătoare.

Consumul de energie electrică

Utilizarea energiei electrice din rețea trebuie modelată cât mai precis posibil, acordând prioritate datelor specifice furnizorului. Dacă (o parte din) energia electrică provine din surse regenerabile, este important să nu fie contabilizată de două ori. Prin urmare, furnizorul trebuie să garanteze că energia electrică furnizată organizației pentru a fabrica produsul provine într-adevăr din surse regenerabile și nu mai este disponibilă pentru alți consumatori.

Orientări generale

Următoarea secțiune introduce două tipuri de mixuri energetice: (i) mixul de consum din rețea care reflectă mixul total de energie electrică transferat într-o rețea definită, inclusiv energia electrică verde declarată sau urmărită și (ii) mixul rezidual de rețea, mixul de consum (denumit și mixul de consum rezidual), care caracterizează numai energia electrică nerevendicată, neurmărită sau partajată public.

În studiile PEF se utilizează următorul mix energetic, în ordine ierarhică:

Se utilizează un produs de energie electrică specific furnizorului dacă, în cazul unei țări, există un sistem de monitorizare de 100 % sau dacă:

A se vedea EN ISO 14067:2018.

este disponibil și

setul de criterii minime pentru a asigura fiabilitatea instrumentelor contractuale este îndeplinit.

Se utilizează mixul total de energie electrică specific furnizorului în cazul în care:

este disponibil și

setul de criterii minime pentru a asigura fiabilitatea instrumentelor contractuale este îndeplinit.

Se utilizează mixul rezidual de rețea specific fiecărei țări, mixul de consum. Specific țării se referă la țara în care are loc etapa sau activitatea ciclului de viață. Aceasta poate fi o țară din UE sau din afara UE. Mixul rezidual de rețea previne dubla contabilizare a reducerilor de emisii de gaze cu efect de seră prin utilizarea mixurilor energetice specifice furnizorului prevăzute la literele (a) și (b).

Ca ultimă opțiune, se utilizează valoarea medie a mixului rezidual de rețea, mixul de consum din UE (UE + AELS) sau mixul rezidual de rețea, mixul de consum reprezentativ la nivel regional.

Integritatea ecologică a utilizării mixului energetic specific furnizorului depinde de garantarea faptului că instrumentele contractuale (pentru urmărire) sunt fiabile și unice. În lipsa acestui lucru, PEF nu dispune de acuratețea și consecvența care se impun pentru a influența deciziile întreprinderilor privind achiziția de produse/energie electrică și pentru a contribui la aprecierea corectă a mixului specific furnizorului de către cumpărătorii de energie electrică. Prin urmare, a fost identificat un set de criterii minime care se referă la integritatea instrumentelor contractuale ca mijloace fiabile de transmitere a informațiilor privind amprenta de mediu. Acestea reprezintă caracteristicile minime necesare pentru a utiliza mixul specific furnizorului în cadrul studiilor PEF.

Set de criterii minime pentru asigurarea instrumentelor contractuale de la furnizori

Un produs/mix energetic specific furnizorului poate fi utilizat numai dacă utilizatorul metodei PEF se asigură că instrumentul contractual îndeplinește criteriile specificate în continuare. În cazul în care instrumentele contractuale nu îndeplinesc criteriile, în modelare se utilizează mixul de consum energetic rezidual specific fiecărei țări.

Lista criteriilor de mai jos se bazează pe criteriile din Orientările privind domeniul de aplicare 2 al Protocolului GES – o modificare a standardului corporativ al Protocolului GES (Mary Sotos, World Resource Institute). Un instrument contractual utilizat pentru modelarea energiei electrice trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

https://ghgprotocol.org/sites/default/files/standards/Scope%202%20Guidance_Final_Sept26.pdf.

Criteriul 1 – să transmită atribute

Să se transmită mixul de tip energetic asociat unității de electricitate produsă.

Mixul de tip energetic se calculează pe baza energiei electrice furnizate, incluzând certificate procurate și scoase din uz (obținute, achiziționate sau retrase) în numele clienților săi. Energia electrică produsă de instalațiile pentru care atributele au fost vândute (prin contracte sau certificate) trebuie să fie caracterizată ca având atributele de mediu ale mixului de consum rezidual al țării în care se află instalația.

Criteriul 2 – să fie o mențiune unică

Să fie unicul instrument care poartă mențiunea privind atributul de mediu asociată cantității respective de energie electrică produsă.

Să fie urmărit și răscumpărat, retras sau anulat de către sau în numele societății comerciale (de exemplu, printr-un audit al contractelor, prin certificarea de către un terț sau prelucrat automat prin intermediul altor registre, sisteme sau mecanisme de divulgare).

Criteriul 3 – să fie cât mai aproape posibil de perioada în care se aplică instrumentul contractual

Cum se modelează mixul rezidual de rețea specific fiecărei țări, mixul de consum

Utilizatorul metodei PEF ar trebui să identifice seturi de date adecvate pentru mixul rezidual de rețea, mixul de consum, fiecare tip de energie, țară și tensiune.

În cazul în care nu este disponibil un set de date adecvat, ar trebui utilizată următoarea abordare: se stabilește mixul de consum al țării (de exemplu, X % din MWh produs cu hidroenergie, Y % din MWh produs cu centrală pe cărbune) și se combină cu seturi de date privind ICV pe tip de energie și țară/regiune (de exemplu, set de date privind ICV pentru producția de hidroenergie de 1 MWh în Elveția).

Datele de activitate referitoare la mixul de consum al țărilor din afara UE pentru fiecare tip de energie detaliat se determină pe baza următoarelor:

mixul producției interne per tehnologie de producție;

cantitatea de importuri, cu precizarea țărilor învecinate din care provin;

pierderi la transportul energiei electrice;

pierderi de distribuție;

tipul de aprovizionare cu combustibil (ponderea resurselor utilizate, în funcție de importuri și/sau de oferta internă).

Aceste date se regăsesc în publicațiile Agenției Internaționale a Energiei (AIE).

Seturi de date privind ICV disponibile pentru fiecare tehnologie în materie de carburanți; seturile disponibile de date privind ICV sunt, în general, specifice unei țări sau unei regiuni în ceea ce privește:

aprovizionarea cu combustibil (ponderea resurselor utilizate, în funcție de importuri și/sau de oferta internă);

proprietățile purtătorilor de energie (de exemplu, elementul și conținutul energetic);

standardele tehnologice ale centralelor electrice în ceea ce privește eficiența, tehnologia de ardere, desulfurarea gazelor arse, eliminarea și desprăfuirea NOx.

O singură locație cu mai multe produse și mai multe mixuri energetice

Prezenta secțiune descrie modul în care trebuie procedat dacă numai o parte din energia electrică consumată este acoperită de un mix specific furnizorului sau de producția de energie electrică la fața locului, precum și modul în care trebuie să se țină seama de mixul de energie electrică al produselor fabricate în aceeași locație. În general, subdivizarea alimentării cu energie electrică utilizată în rândul produselor multiple se bazează pe o relație fizică (de exemplu, numărul de bucăți sau kg de produs). În cazul în care energia electrică consumată provine din mai multe mixuri energetice, fiecare sursă a mixului se utilizează în funcție de ponderea sa în consumul total de kWh. De exemplu, dacă o parte din acest consum total de kWh provine de la un anumit furnizor, pentru această cantitate se utilizează un mix energetic specific furnizorului. A se vedea secțiunea 4.4.2.7 pentru consumul de energie electrică la fața locului.

Un tip specific de energie electrică poate fi alocat unui produs specific, în următoarele condiții:

În cazul în care producția (și consumul de energie electrică corespunzător) unui produs are loc într-un amplasament separat (clădire), se poate utiliza tipul de energie care este legat fizic de acest amplasament.

În cazul în care producția (și consumul de energie electrică corespunzător) unui produs are loc într-un spațiu partajat cu înregistrări specifice de contorizare sau cumpărare a energiei sau cu facturi de energie electrică, pot fi utilizate informațiile specifice produsului (măsură, înregistrare, factură).

În cazul în care toate produsele fabricate în instalația specifică sunt furnizate împreună cu un studiu PEF pus la dispoziția publicului, societatea care dorește să facă o mențiune referitoare la energia utilizată trebuie să pună la dispoziție toate studiile PEF. Norma de alocare aplicată trebuie descrisă în studiul PEF, aplicată în mod consecvent în toate studiile PEF referitoare la amplasament și verificată. Un exemplu este alocarea în proporție de 100 % a unui mix energetic mai ecologic unui produs specific.

În cazul locațiilor multiple în care se fabrică un produs

În cazul în care un produs este fabricat în locații diferite sau vândut în țări diferite, mixul energetic trebuie să reflecte raporturile de producție sau raporturile de vânzări între țările/regiunile UE. Pentru a stabili raportul, se utilizează o unitate fizică (de exemplu, numărul de bucăți sau kg de produs). În cazul studiilor PEF pentru care astfel de date nu sunt disponibile, se utilizează valoarea medie a mixului de consum rezidual la nivelul UE (UE + AELS) sau mixul rezidual reprezentativ la nivel regional. Se aplică aceleași orientări generale menționate mai sus.

Consumul de energie electrică în etapa de utilizare

În etapa de utilizare se utilizează mixul de consum din rețea. Mixul energetic trebuie să reflecte raporturile de vânzări între țările/regiunile UE. Pentru a stabili raportul, se utilizează o unitate fizică (de exemplu, numărul de bucăți sau kg de produs). În cazul în care astfel de date nu sunt disponibile, se utilizează valoarea medie a mixului de consum la nivelul UE (UE + AELS) sau mixul de consum reprezentativ la nivel regional.

Producția de energie electrică in situ

Dacă producția de energie electrică la fața locului (in situ) este egală cu consumul de energie electrică al unității, se aplică două situații:

niciun instrument contractual nu a fost vândut unui terț: utilizatorul metodei PEF își modelează propriul mix energetic (combinat cu seturile de date ICV);

au fost vândute instrumente contractuale unui terț: utilizatorul metodei PEF utilizează mixul rezidual de rețea specific fiecărei țări, mixul de consum (combinat cu seturile de date ICV).

În cazul în care cantitatea de energie electrică produsă depășește cantitatea consumată la fața locului în limitele definite ale sistemului și este vândută, de exemplu, rețelei electrice, acest sistem poate fi considerat o situație multifuncțională. Sistemul va asigura două funcții (de exemplu, produs + energie electrică) și trebuie respectate următoarele norme.

Dacă este posibil, se aplică subdivizarea. Aceasta se aplică atât pentru producția separată de energie electrică, cât și pentru producția comună de energie electrică, în cadrul căreia puteți aloca, pe baza cantităților de energie electrică, emisiile din amonte și cele directe către consumul propriu și cota pe care o vindeți unei părți terțe (de exemplu, dacă o societate utilizează o instalație eoliană la locul său de producție și exportă 30 % din energia electrică produsă, emisiile legate de 70 % din energia electrică produsă ar trebui să fie contabilizate în studiul PEF).

În cazul în care acest lucru nu este posibil, se utilizează înlocuirea directă. Mixul energetic de consum rezidual specific fiecărei țări se utilizează ca substitut. Subdivizarea nu este considerată posibilă atunci când impacturile în amonte sau emisiile directe sunt strâns legate de produsul în sine.

Pentru unele țări, această opțiune este mai degrabă un scenariu optimist decât unul pesimist.

Transport și logistică

La modelarea activităților de transport sunt luați în considerare următorii parametri:

Tipul transportului: modul de transport, de exemplu terestru (camion, feroviar, conducte), pe apă (ambarcațiune, feribot, barjă) sau pe calea aerului (avion).

Tipul vehiculului: tipul de vehicul pe tip de transport.

Rata de încărcare (= rata de utilizare; a se vedea secțiunea următoare): impacturile asupra mediului sunt direct legate de rata de încărcare reală care, prin urmare, trebuie luată în considerare. Rata de încărcare afectează consumul de combustibil al vehiculului.

Rata de încărcare este raportul dintre încărcătura reală și sarcina maximă sau capacitatea de transport a unui vehicul (adică masa sau volumul) per deplasare.

Numărul curselor goale la întoarcere: ar trebui luat în considerare, atunci când este cazul și când este relevant, numărul curselor goale la întoarcere (și anume raportul dintre distanța parcursă pentru a colecta următoarea încărcătură după descărcarea produsului și distanța parcursă pentru a transporta produsul). Numărul de kilometri parcurși de vehiculul gol trebuie alocați produsului. În seturile de date implicite privind transportul, acesta este adesea luat deja în considerare în rata implicită de utilizare.

Distanța de transport: distanțele de transport trebuie documentate prin aplicarea distanțelor medii de transport specifice contextului analizat.

În cadrul seturilor de date conforme cu EF, producția de combustibil, consumul de combustibil al vehiculului de transport, infrastructura necesară și cantitatea de resurse și instrumente suplimentare necesare pentru operațiunile logistice (de exemplu, macarale și transportatori) sunt incluse în seturile de date privind transportul.

Alocarea impacturilor generate de transport – transportul cu camionul

Seturile de date conforme cu EF pentru transportul cu camionul sunt per tkm (tone*km) care exprimă impactul asupra mediului pentru 1 tonă (t) de produs transportat pe o distanță de 1 km într-un camion cu o anumită încărcătură. Sarcina utilă a transportului (= masa maximă permisă) este indicată în setul de date. De exemplu, un camion de 28-32 t are o sarcină utilă de 22 t; setul de date ECV pentru 1 tkm (încărcat complet) exprimă impactul asupra mediului pentru 1 t de produs transportat pe o distanță de 1 km într-un camion încărcat de 22 t. Emisiile generate de transport sunt alocate în funcție de masa produsului transportat și primiți doar o cotă de 1/22 din totalul emisiilor camionului. Atunci când încărcătura transportată este mai mică decât capacitatea maximă de încărcare (de exemplu, 10 t), impactul asupra mediului pentru 1 t de produs este afectat în două moduri. În primul rând, camionul are un consum mai mic de combustibil per încărcătură totală transportată și, în al doilea rând, impactul său asupra mediului este alocat în funcție de încărcătura transportată (de exemplu, 1/10 t). Atunci când masa totală a încărcăturii este mai mică decât capacitatea de încărcare a camionului (de exemplu, 10 t), transportul produsului poate fi considerat limitat în materie de volum. În acest caz, impactul asupra mediului se calculează folosind masa reală încărcată.

În seturile de date conforme cu EF, sarcina utilă a transportului ar trebui modelată într-un mod parametrizat prin intermediul ratei de utilizare. Rata de utilizare afectează (i) consumul total de combustibil al camionului și (ii) alocarea pentru impact per tonă. Rata de utilizare se calculează împărțind kg de sarcină reală la kg de sarcină utilă și se ajustează atunci când se utilizează setul de date. În cazul în care sarcina reală este de 0 kg, pentru calcul se utilizează o sarcină reală de 1 kg. Cursele goale la întoarcere pot fi incluse în rata de utilizare prin luarea în considerare a procentului de km parcurși de vehiculul gol. De exemplu, în cazul în care camionul este încărcat complet pentru livrare, dar jumătate gol la întoarcere, rata de utilizare este: 22 t sarcină reală/22 t sarcină utilă * 50 % km + 11 t sarcină reală/22 t sarcină utilă * 50 % km = 75 %.

Studiile PEF trebuie să specifice rata de utilizare care se impune pentru fiecare tip de transport cu camionul modelat și să indice în mod clar dacă rata de utilizare include curse goale la întoarcere. Se aplică următoarele rate implicite de utilizare.

În cazul în care sarcina este limitată în funcție de masă, se utilizează o rată implicită de utilizare de 64 %, cu excepția cazului în care sunt disponibile date specifice. Această rată implicită de utilizare include numărul curselor goale la întoarcere și, prin urmare, nu trebuie modelată separat.

Eurostat 2015 indică faptul că 21 % din km de transport cu camionul sunt parcurși fără încărcătură și 79 % cu încărcătură (necunoscută). Numai în Germania, încărcătura medie a camionului este de 64 %.

Transportul în vrac (de exemplu, transportul pietrișului de la puțul de extracție la uzina de beton) se modelează cu o rată implicită de utilizare de 50 % (100 % încărcare la plecare și 0 % încărcare la sosire), cu excepția cazului în care sunt disponibile date specifice.

Alocarea impacturilor generate de transport – transportul cu camioneta

Camionetele sunt adesea utilizate pentru livrarea la domiciliu, de exemplu livrarea de cărți și articole de îmbrăcăminte sau livrarea la domiciliu de la comercianții cu amănuntul. În cazul camionetelor, factorul limitativ este mai degrabă volumul decât masa. În cazul în care nu sunt disponibile informații specifice pentru efectuarea studiului PEF, se utilizează un autocamion de < 1,2 t cu o rată implicită de utilizare de 50 %. În cazul în care nu este disponibil niciun set de date pentru un autocamion de < 1,2 t, se utilizează un camion de < 7,5 t ca aproximare, cu o rată de utilizare de 20 %. Un autocamion de < 7,5 t cu o sarcină utilă de 3,3 t și o rată de utilizare de 20 % are aceeași sarcină ca o camionetă cu o sarcină utilă de 1,2 t și o rată de utilizare de 50 %.

Alocarea impacturilor generate de transport – transportul efectuat de consumator

Alocarea impactului vehiculelor se bazează pe volum. Volumul maxim care trebuie luat în considerare pentru transportul efectuat de consumator este de 0,2 m3 (aproximativ 1/3 dintr-un portbagaj de 0,6 m3). În cazul produselor având o lungime mai mare de 0,2 m3, se ia în considerare impactul total al transportului rutier. În cazul produselor vândute în supermarketuri sau centre comerciale, volumul produselor (inclusiv ambalajul și spațiile goale, cum ar fi între fructe sau sticle) se utilizează pentru repartizarea sarcinilor de transport între produsele transportate. Factorul de alocare se calculează ca volumul produsului transportat împărțit la 0,2 m3. Pentru a simplifica modelarea, toate celelalte tipuri de transport efectuat de consumator (cum ar fi achiziția din magazine specializate sau utilizarea deplasărilor combinate) sunt modelate ca și cum ar fi vândute prin intermediul unui supermarket.

Scenarii implicite – de la furnizor la fabrică

În cazul furnizorilor aflați în Europa, dacă nu sunt disponibile date specifice pentru realizarea studiului PEF, se utilizează datele implicite menționate în continuare.

În cazul materialelor de ambalare transportate de la instalațiile de producție la fabricile de umplere (în afară de sticlă; valori pe baza Eurostat 2015), se utilizează următorul scenariu:

Calculate ca masa medie ponderată a categoriilor de bunuri 06, 08 și 10 utilizând clasificarea mărfurilor pentru statistici privind transporturile după 2007, Ramon. Categoria produse din minerale nemetalice este exclusă, deoarece poate face obiectul dublei contabilizări împreună cu sticla.

230 km cu camionul (> 32 t, EURO 4);

280 km cu trenul (tren de marfă de dimensiune medie); și

360 km cu vaporul (barjă).

În cazul transportului de sticle goale, se utilizează următorul scenariu:

350 km cu camionul (> 32 t, EURO 4);

39 km cu trenul (tren de marfă de dimensiune medie); și

87 km cu vaporul (barjă).

În cazul tuturor celorlalte produse transportate de la furnizor la fabrică (valori pe baza Eurostat 2015), se utilizează următorul scenariu:

Calculate ca masa medie ponderată a bunurilor din toate categoriile.

130 km cu camionul (> 32 t, EURO 4);

240 km cu trenul (tren de marfă de dimensiune medie); și

270 km cu vaporul (barjă).

În cazul furnizorilor aflați în afara Europei, dacă nu sunt disponibile date specifice pentru realizarea studiului PEF, se utilizează datele implicite menționate în continuare:

1000 km cu camionul (> 32 t, EURO 4), pentru distanțele însumate de la port/aeroport la fabrică în afara și în interiorul Europei;

18000 km cu vaporul (container transoceanic) sau 10000 km cu avionul (de tip cargo);

în cazul în care țara (originea) producătorului este cunoscută, distanța adecvată pentru transportul naval și aerian ar trebui stabilită cu ajutorul unor calculatoare specifice;

https://www.searates.com/services/distances-time/ sau https://co2.myclimate.org/en/flight_calculators/new.

în cazul în care nu se știe dacă furnizorul se află în interiorul sau în afara Europei, transportul trebuie modelat ca și cum furnizorul s-ar afla în afara Europei.

Scenarii implicite – de la fabrică la clientul final

Transportul de la fabrică la clientul final (inclusiv transportul efectuat de consumator) trebuie să fie inclus în etapa de distribuție a studiului PEF. În cazul în care nu sunt disponibile informații specifice, scenariul implicit descris în cele ce urmează va fi utilizat ca bază. Următoarele valori trebuie stabilite de utilizatorul metodei PEF (se utilizează informații specifice, cu excepția cazului în care acestea nu sunt disponibile):

raportul dintre produsele vândute prin intermediul punctelor de vânzare cu amănuntul, prin centre de distribuție (CD) și direct către clientul final;

în cazul transportului de la fabrică la clientul final: raportul dintre lanțurile de aprovizionare locale, intracontinentale și internaționale;

în cazul transportului de la fabrică la punctul de vânzare cu amănuntul: distribuția între lanțurile de aprovizionare intracontinentale și internaționale.

Figura 3

Scenariu implicit de transport

În continuare este prezentat scenariul implicit de transport de la fabrică la client, reprezentat în figura 3.

X % de la fabrică la clientul final:

X % lanț de aprovizionare local: 1200 km cu camionul (> 32 t, EURO 4);

X % lanț de aprovizionare intracontinental: 3500 km cu camionul (> 32 t, EURO 4);

X % lanț de aprovizionare internațional: 1000 km cu camionul (> 32 t, EURO 4) și 18000 km cu vaporul (container transoceanic). Trebuie menționat faptul că, în cazuri specifice, în locul vaporului pot fi utilizate avionul sau trenul.

X % de la fabrică la punctul de vânzare cu amănuntul/centrul de distribuție (CD):

X % lanț de aprovizionare local: 1200 km cu camionul (> 32 t, EURO 4);

X % lanț de aprovizionare intracontinental: 3500 km cu camionul (> 32 t, EURO 4);

X % lanț de aprovizionare internațional: 1000 km cu camionul (> 32 t, EURO 4) și 18000 km cu vaporul (container transoceanic). Trebuie menționat faptul că, în cazuri specifice, în locul vaporului pot fi utilizate avionul sau trenul.

X % de la centrul de distribuție la clientul final:

100 % local: 250 km călătorie dus-întors cu camioneta (autocamion < 7,5 t, EURO 3, rata de utilizare 20 %).

X % de la punctul de vânzare cu amănuntul la clientul final:

62 %: 5 km, cu autoturismul (în medie);

5 %: 5 km călătorie dus-întors cu camioneta (autocamion < 7,5 t, EURO 3, rata de utilizare 20 %);

33 %: niciun impact modelat.

În cazul produselor reutilizabile, transportul retur de la punctul de vânzare cu amănuntul/centrul de distribuție la fabrică trebuie modelat în plus față de transportul care se impune până la punctul de vânzare cu amănuntul/centrul de distribuție. Se utilizează aceleași distanțe aplicabile în cazul transportului de la fabrica de producție la clientul final (a se vedea mai sus). Cu toate acestea, rata de utilizare a camionului ar putea fi limitată în termeni de volum, în funcție de tipul de produs.

Produsele congelate sau refrigerate se transportă în congelatoare sau frigorifere.

Scenarii implicite – de la colectarea EoL la tratarea EoL

Transportul de la punctul din care sunt colectate produsele la scoaterea lor din uz până la punctul în care sunt tratate poate fi deja inclus în seturile de date ECV privind depozitarea, incinerarea și reciclarea deșeurilor.

Totuși, există anumite cazuri în care pot fi necesare date implicite suplimentare în studiul PEF. În cazul în care nu sunt disponibile date mai adecvate, se utilizează următoarele valori:

transportul efectuat de consumator de la domiciliu la locul de sortare: 1 km cu autoturismul;

transport de la punctul de colectare la punctul de metanizare: 100 km cu camionul (> 32 t, EURO 4);

transport de la punctul de colectare la punctul de compostare: 30 km cu camionul (autocamion < 7,5 t, EURO 3).

Bunuri de capital – infrastructură și echipamente

Bunurile de capital (inclusiv infrastructura) și scoaterea lor din uz ar trebui excluse, cu excepția cazului în care există dovezi din studii anterioare că acestea sunt relevante. În cazul în care sunt incluse bunuri de capital, raportul PEF trebuie să cuprindă o explicație clară și detaliată a motivelor pentru care acestea sunt relevante, raportând toate ipotezele formulate.

Depozitare în centrul de distribuție sau la punctul de vânzare cu amănuntul

Activitățile de depozitare consumă energie și agent frigorific. Se utilizează următoarele date implicite, cu excepția cazului în care sunt disponibile date mai adecvate.

Consumul de energie la centrul de distribuție: consumul de energie aferent depozitării este de 30 kWh/m2 pe an și 360 MJ obținuți (= arși în cazan) sau 10 Nm3 gaze naturale/m2·pe an (în cazul în care utilizați valoarea per Nm3, nu uitați să aveți în vedere și emisiile provenite din ardere, nu numai producția de gaze naturale). În cazul centrelor care conțin sisteme de răcire, consumul suplimentar de energie pentru depozitarea produselor refrigerate sau congelate este de 40 kWh/m3·pe an (presupunând o înălțime de 2 m pentru refrigeratoare și congelatoare). În cazul centrelor prevăzute cu spații de depozitare atât în condiții de temperatură ambiantă, cât și de refrigerare: 20 % din suprafața centrului de depozitare este refrigerată sau congelată. Notă: energia utilizată pentru depozitare în stare refrigerată sau congelată este doar energia utilizată pentru menținerea temperaturii.

Consumul de energie la punctul de vânzare cu amănuntul: consumul general de energie de 300 kWh/m2/an pentru întreaga suprafață a clădirii trebuie considerat implicit. Pentru punctele de vânzare cu amănuntul specializate în altfel de produse decât alimente/băuturi, trebuie avut în vedere un consum de 150 kWh/m2/an pentru întreaga suprafață a clădirii. Pentru punctele de vânzare cu amănuntul specializate în produse alimentare/băuturi, trebuie avut în vedere un consum de 400 kWh/m2/an pentru întreaga suprafață a clădirii, la care se adaugă un consum de energie pentru depozitarea în condiții de refrigerare și congelare de 1900 kWh/m2/an, respectiv 2700 kWh/m2/an (PERIFEM și ADEME, 2014).

Consumul de agent frigorific și scurgerile la nivelul centrelor de depozitare prevăzute cu sisteme de răcire: conținutul de gaz din refrigeratoare și congelatoare este de 0,29 kg R404A pe m2 (Normele sectoriale privind amprenta de mediu a organizațiilor pentru sectorul comerțului cu amănuntul, normele OEFSR aplicabile sectorului comerțului cu amănuntul). Se iau în considerare pierderi anuale prin scurgere de 10 % (Palandre 2003). În ceea ce privește ponderea agentului frigorific care rămâne în echipament la scoaterea din uz, 5 % este emis la scoaterea din uz, restul fiind considerate deșeuri periculoase.

Normele OEFSR aplicabile sectorului comerțului cu amănuntul (v. 1.0) sunt disponibile la adresa http://ec.europa.eu/environment/eussd/smgp/pdf/OEFSR-Retail_15052018.pdf.

Numai ponderea emisiilor și resurselor emise sau utilizate în sistemele de stocare trebuie alocată produsului depozitat. Această alocare trebuie să aibă la bază spațiul (în m3) și timpul (în săptămâni) ocupat de produsul depozitat. În acest scop, trebuie cunoscută capacitatea totală de stocare a sistemului, iar volumul și perioada de depozitare specifice produsului trebuie utilizate pentru a calcula factorul de alocare (ca raport între volumul specific produsului*timp și volumul capacității de stocare*timp).

Se presupune că un centru de depozitare de dimensiune medie stochează 60000 m3 de produs, din care 48000 m3 pentru depozitare în condiții de temperatură ambiantă și 12000 m3 pentru depozitare în condiții de temperatură de refrigerare sau congelare. În cazul unei perioade de depozitare de 52 de săptămâni, se presupune o capacitate de stocare totală implicită de 3120000 m3*săptămâni/an.

Se presupune că un punct de vânzare cu amănuntul de dimensiune medie stochează 2000 m3 de produse (presupunând că 50 % din suprafața construită de 2000 m2 este acoperită cu rafturi având o înălțime de 2 m) pe o perioadă de 52 de săptămâni, adică 104000 m3*săptămâni/an.

Procedura de eșantionare

În unele cazuri, utilizatorul metodei PEF necesită o procedură de eșantionare pentru a limita colectarea datelor doar la un eșantion reprezentativ de instalații, ferme etc. Utilizatorul metodei PEF trebuie (i) să specifice în raportul PEF dacă s-a aplicat eșantionarea, (ii) să respecte cerințele descrise în prezenta secțiune și (iii) să indice abordarea utilizată.

Exemple de cazuri în care poate fi necesară procedura de eșantionare sunt cele în care mai multe situri de producție sunt implicate în fabricarea aceluiași produs. De exemplu, dacă aceeași materie primă/același material de intrare provine de la mai multe situri sau dacă același proces este externalizat către mai mult de un subcontractant/furnizor.

Eșantionul reprezentativ se obține prin intermediul unui eșantion stratificat, adică unul care asigură faptul că subpopulațiile (straturile) unei anumite populații sunt reprezentate în mod adecvat în cadrul întregului eșantion al unui studiu de cercetare.

Utilizarea unui eșantion stratificat asigură o precizie mai mare decât un eșantion aleatoriu simplu, cu condiția ca subpopulațiile să fi fost alese astfel încât elementele aceleiași subpopulații să fie cât mai asemănătoare în ceea ce privește caracteristicile de interes. În plus, un eșantion stratificat garantează o mai bună acoperire a populației.

Cercetătorul deține controlul asupra subpopulațiilor incluse în eșantion, în timp ce eșantionarea aleatorie simplă nu garantează că subpopulațiile (straturile) unei anumite populații sunt reprezentate în mod adecvat în cadrul eșantionului final. Cu toate acestea, unul dintre principalele dezavantaje ale eșantionării stratificate este faptul că identificarea subpopulațiilor adecvate în cazul unei populații se poate dovedi dificilă.

Pentru a selecta un eșantion reprezentativ ca eșantion stratificat trebuie aplicată procedura care urmează:

definirea populației:

definirea subpopulațiilor omogene (stratificare);

definirea subeșantioanelor la nivel de subpopulație;

definirea eșantionului pentru populație pornind de la definiția subeșantioanelor la nivel de subpopulație.

Cum se definesc subpopulațiile omogene (stratificare)

Stratificarea este procesul de împărțire a membrilor populației în subgrupuri (subpopulații) omogene înainte de eșantionare. Subpopulațiile ar trebui să se excludă reciproc: fiecare element al populației trebuie alocat unei singure subpopulații.

În contextul identificării subpopulațiilor trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

distribuția geografică a siturilor;

tehnologiile/practicile agricole utilizate;

capacitatea de producție a societăților/siturilor avute în vedere.

Pot fi adăugate și alte aspecte care trebuie avute în vedere.

Numărul subpopulațiilor se calculează după cum urmează:

Nsp = g * t * c [ecuția1]

Nsp: numărul subpopulațiilor;

g: numărul țărilor în care se află siturile/instalațiile/fermele;

t: numărul tehnologiilor/practicilor agricole;

c: numărul claselor de capacitate ale societăților;

În cazul în care sunt avute în vedere și alte aspecte, numărul subpopulațiilor se calculează utilizând formula de mai sus și înmulțind rezultatul cu numărul claselor identificate pentru fiecare aspect suplimentar (de exemplu, siturile care au pus în aplicare un sistem de management de mediu sau de raportare).

Exemplul 1

Identificarea numărului subpopulațiilor pentru următoarea populație:

Din cei 350 de fermieri stabiliți în aceeași regiune din Spania, toți au o producție anuală relativ similară și utilizează aceleași tehnici de recoltare.

În acest caz:

Nsp = g * t * c = 1* 1 *1 = 1

Se poate identifica o singură subpopulație care coincide cu populația.

Exemplul 2

350 de fermieri sunt distribuiți în trei țări diferite (100 în Spania, 200 în Franța și 50 în Germania). Există două tehnici de recoltare diferite, iar acestea diferă în mod semnificativ (Spania: 70 de tehnici A, 30 de tehnici B; Franța: 100 de tehnici A, 100 de tehnici B; Germania: 50 de tehnici A). Capacitatea fermierilor în ceea ce privește producția anuală variază între 10000 t și 100000 t. Potrivit opiniilor experților/literaturii de specialitate relevante, se estimează că există diferențe majore în materie de eficiență între fermierii care înregistrează o producție anuală mai mică de 50000 t și fermierii care înregistrează o producție anuală mai mare de 50000 t. În funcție de producția anuală sunt definite două clase de întreprinderi: clasa 1, dacă producția este mai mică de 50000 t și clasa 2, dacă producția este mai mare de 50000 t. (Spania: 80 clasa 1, 20 clasa 2; Franța: 50 clasa 1, 150 clasa 2; Germania: 50 clasa 1).

Tabelul 6 cuprinde detalii despre populație.

În acest caz:

Nsp = g * t * c = 3 * 2 * 2 = 12

Este posibilă identificarea unui număr maxim de 12 subpopulații, care sunt centralizate în tabelul 7:

Cum se definește dimensiunea subeșantionului la nivel de subpopulație

După identificarea subpopulațiilor, se calculează dimensiunea eșantionului pentru fiecare dintre acestea (dimensiunea subeșantionului). Sunt posibile două abordări alternative:

În funcție de producția totală a subpopulației

Utilizatorul metodei PEF trebuie să identifice procentul de producție pe care îl va acoperi fiecare subpopulație. Acesta nu trebuie să fie mai mic de 50 %, exprimat în unitatea relevantă. Respectivul procent determină dimensiunea eșantionului în cadrul subpopulației.

În funcție de numărul de situri/ferme/instalații utilizate în cadrul subpopulației

Dimensiunea necesară a subeșantionului se calculează utilizând rădăcina pătrată a dimensiunii subpopulației.

nSS: dimensiunea necesară a subeșantionului

nSP: dimensiunea subpopulației

Abordarea aleasă trebuie specificată în raportul PEF. Aceeași abordare trebuie utilizată pentru toate subpopulațiile selectate.

Exemplu

Cum se definește eșantionul pentru populație

Eșantionul reprezentativ al populației corespunde sumei subeșantioanelor la nivel de subpopulație.

Cum se procedează în cazul în care este necesară rotunjirea

În cazul în care este necesară rotunjirea, se aplică regula generală utilizată în matematică:

Dacă numărul pe care îl rotunjiți este urmat de 5, 6, 7, 8 sau 9, numărul este rotunjit în plus.

Dacă numărul pe care îl rotunjiți este urmat de 0, 1, 2, 3 sau 4, numărul este rotunjit în minus.

Cerințe privind modelarea pentru etapa de utilizare

Etapa de utilizare implică adesea procese multiple. Se face o distincție între (i) procese independente de produs și (ii) procese dependente de produs.

Procesele independente de produs nu au nicio legătură cu modul în care produsul este conceput sau distribuit. Impactul procesului etapei de utilizare va rămâne același pentru toate produsele din această (sub)categorie de produse, chiar dacă producătorul aduce modificări caracteristicilor produsului. Prin urmare, acestea nu contribuie la nicio formă de diferențiere între două produse sau ar putea chiar ascunde diferența. Exemple: utilizarea sticlei pentru consumul vinului (având în vedere că produsul nu determină o diferență în ceea ce privește utilizarea sticlei); timpul de prăjire atunci când se utilizează ulei de măsline; consumul de energie pentru fierberea unui litru de apă utilizat pentru prepararea cafelei fabricate din cafea solubilă vrac; și mașina de spălat utilizată pentru detergenții de rufe cu putere mare (bunuri de capital).

Procesele dependente de produs sunt determinate sau influențate direct sau indirect de proiectarea produsului ori sunt legate de instrucțiunile de utilizare a produsului. Aceste procese depind de caracteristicile produsului și, prin urmare, contribuie la diferențierea a două produse. Toate instrucțiunile furnizate de producător și adresate consumatorului (prin etichete, site-uri web sau alte mijloace) sunt considerate dependente de produs. Exemple de instrucțiuni: indicații privind durata preparării alimentelor, cantitatea de apă care trebuie utilizată sau, în cazul băuturilor, temperatura de servire recomandată și condițiile de depozitare. Un exemplu de proces direct dependent este energia utilizată de echipamentele electrice în condiții normale.

Procesele dependente de produs sunt incluse în limita de sistem a studiului PEF. Procesele independente de produs sunt excluse din limitele sistemului și pot fi furnizate informații calitative.

În cazul produselor finite, rezultatele EICV trebuie raportate pentru (i) ciclul de viață total și (ii) ciclul de viață total, excluzând etapa de utilizare.

Abordarea funcției principale sau abordarea delta

Modelarea pentru etapa de utilizare poate fi realizată în diferite moduri. De foarte multe ori, impacturile și activitățile aferente sunt modelate integral, de exemplu, consumul total de energie electrică pentru utilizarea unei mașini de cafea sau timpul total de gătit și consumul de gaz aferent fierberii pastelor făinoase. În aceste cazuri, procesele din etapa de utilizare pentru servirea cafelei sau consumul de paste făinoase sunt legate de funcția principală a produsului (denumită abordarea funcției principale).

În anumite cazuri, utilizarea unui produs poate influența impactul altui produs asupra mediului, astfel cum este descris în exemplele de mai jos.

Cartușul de toner nu este responsabil pentru hârtia pe care o imprimă. Cu toate acestea, dacă un cartuș de toner refabricat funcționează mai puțin eficient și generează pierderi de hârtie mai mari în comparație cu un cartuș original, se impun a fi avute în vedere pierderile suplimentare de hârtie. În acest caz, pierderea hârtiei este un proces dependent de produs în cadrul etapei de utilizare a unui cartuș refabricat.

Consumul de energie în timpul etapei de utilizare a bateriei/sistemului de încărcare a bateriilor nu este legat de cantitatea de energie stocată și eliberată de baterie. Acesta se referă numai la pierderea de energie la fiecare ciclu de încărcare, care poate fi cauzată de sistemul de încărcare sau de pierderile interne ale bateriei.

În aceste cazuri, produsului ar trebui să i se aloce numai activitățile și procesele suplimentare (de exemplu, hârtie și energie pentru cartușul de toner refabricat, respectiv pentru baterie). Metoda de alocare implică preluarea în sistem a tuturor produselor asociate (în acest caz, hârtie și energie) și alocarea consumului excedentar al acestor produse asociate produsului considerat responsabil pentru acest surplus. Acest aspect presupune stabilirea unei valori de referință a consumului pentru fiecare produs asociat (de exemplu, energie și materiale), care se referă la consumul minim esențial pentru asigurarea funcției. Consumul care depășește această valoare de referință (delta) va fi apoi alocat produsului (denumită metoda Delta).

Specificații pentru elaborarea și revizuirea normelor privind categoriile de produse (10.12.2014), ADEME.

Această abordare trebuie utilizată exclusiv în scopul de a crește impactul și de a contabiliza consumul suplimentar peste valoarea de referință. Pentru a stabili situația de referință, se iau în considerare următoarele, dacă sunt disponibile:

reglementările aplicabile produsului în cauză;

standarde sau standarde armonizate;

recomandările producătorilor sau ale organizațiilor de producători;

utilizarea acordurilor stabilite prin consens în cadrul grupurilor de lucru sectoriale.

Utilizatorul metodei PEF poate decide ce abordare se adoptă și trebuie să descrie abordarea aplicată în raportul PEF (abordarea funcției principale sau abordarea delta).

Modelarea pentru etapa de utilizare

Anexa II partea D furnizează date implicite care trebuie utilizate pentru a modela activitățile din etapa de utilizare. Dacă sunt disponibile, ar trebui utilizate date mai adecvate, care trebuie să aibă un caracter transparent și să fie justificate în raportul PEF.

Modelarea conținutului reciclat și a scoaterii din uz

Conținutul reciclat și scoaterea din uz trebuie modelate utilizând formula amprentei circulare (CFF) în etapa ciclului de viață în care are loc activitatea. Următoarele secțiuni descriu formula și parametrii care trebuie utilizați și modul în care se impune aplicarea acestora în cazul produselor finite și al produselor intermediare (secțiunea 4.4.8.12).

Formula amprentei circulare (CFF)

Formula amprentei circulare este o combinație de material + energie + eliminare, și anume:

Ecuația 3

Formula amprentei circulare (CFF)

Parametrii CFF

Utilizatorii metodei PEF trebuie să raporteze toți parametrii utilizați. Valorile implicite pentru anumiți parametri (A, R1, R2, R3 și Qs/Qp în ceea ce privește ambalarea) sunt disponibile în anexa II partea C (a se vedea secțiunile următoare pentru detalii suplimentare): utilizatorii metodei PEF trebuie să facă trimitere la versiunea anexei II partea C pe care o utilizează.

Comisia Europeană revizuiește și actualizează periodic lista valorilor prevăzută în anexa II partea C; utilizatorii metodei PEF sunt invitați să verifice și să utilizeze cele mai actualizate valori disponibile la adresa http://eplca.jrc.ec.europa.eu/LCDN/developerEF.xhtml.

Factorul A

Factorul A repartizează sarcinile și creditele rezultate din reciclare și din producția de material prim virgin între două cicluri de viață (și anume, cel care furnizează și cel care utilizează material reciclat) și urmărește să reflecte realitățile pieței.

Un factor A egal cu 1 ar reflecta o abordare de 100:0 (și anume, creditele sunt acordate numai conținutului reciclat), în timp ce un factor A egal cu 0 ar reflecta o abordare de 0:100 (și anume, creditele sunt acordate numai materialelor reciclabile la scoaterea din uz).

În cadrul studiilor PEF, valorile factorului A trebuie să fie în intervalul 0,2 ≤ A ≤ 0,8, pentru a reflecta în orice situație ambele aspecte ale reciclării (conținutul reciclat și posibilitatea de reciclare la scoaterea din uz).

Elementul care determină valorile factorului A este reprezentat de analiza situației pe piață. Acest lucru înseamnă:

A = 0,2 – ofertă scăzută de materiale reciclabile și cerere ridicată: formula pune accentul pe posibilitatea de reciclare la scoaterea din uz;

A = 0,8 – ofertă ridicată de materiale reciclabile și cerere scăzută: formula pune accentul pe conținutul reciclat.

A = 0,5 – echilibru între cerere și ofertă: formula pune accentul atât pe posibilitatea de reciclare la scoaterea din uz, cât și pe conținutul reciclat.

Valorile A implicite specifice utilizărilor și materialelor sunt disponibile în anexa II partea C. Pentru a selecta valoarea factorului A care va fi utilizată în cadrul unui studiu PEF, trebuie aplicată următoarea procedură (în ordine ierarhică):

se verifică, în anexa II partea C, disponibilitatea unei valori A specifice utilizării care corespunde studiului PEF;

în cazul în care nu este disponibilă o valoare A specifică utilizării, se va utiliza valoarea A specifică materialului din anexa II partea C;

în cazul în care nu este disponibilă o valoare A specifică materialului, utilizatorul va aplica o valoare A de 0,5.

Factorul B

Factorul B este utilizat ca factor de alocare a proceselor de valorificare energetică. Acesta se aplică atât sarcinilor, cât și creditelor. Creditele se referă la cantitatea de energie termică și electrică vândută și nu la producția totală de energie, luând în considerare variațiile relevante pe o perioadă de 12 luni, de exemplu în cazul energiei termice.

În studiile PEF, valoarea B este, implicit, egală cu 0, cu excepția cazului în care o altă valoare adecvată este disponibilă în anexa II partea C.

Pentru a evita dubla contabilizare între sistemul actual și sistemul subsecvent în cazul valorificării energetice, sistemul subsecvent trebuie să își modeleze ca energie primară utilizarea energiei proprii din procesele de valorificare energetică (dacă valoarea B a fost stabilită la o altă valoare decât 0 în sistemul din amonte, utilizatorul metodei PEF trebuie să se asigure că nu are loc o dublă contabilizare).

Punctul de înlocuire

Este necesar să se determine punctul de înlocuire pentru aplicarea părții materiale a formulei. Punctul de înlocuire este punctul din lanțul valoric în care materialele secundare înlocuiesc materialele primare.

Punctul de înlocuire ar trebui identificat în corespondență cu procesul în care fluxurile de intrări provin din 100 % surse primare și 100 % surse secundare (nivelul 1 în Figura 4). În unele cazuri, punctul de înlocuire poate fi identificat după ce intervine un amestec al fluxurilor materialelor primare cu cele secundare (nivelul 2 în Figura 4).

Punct de înlocuire la nivelul 1: acesta corespunde, de exemplu, punctului în care deșeurile metalice, cioburile și celuloza sunt adăugate în proces.

Punct de înlocuire la nivelul 2: acesta corespunde, de exemplu, punctului în care lingourile de metal, sticla și hârtia sunt adăugate în proces.

Punctul de înlocuire la acest nivel poate fi aplicat numai dacă seturile de date utilizate pentru a modela, de exemplu, Erec și Ev, iau în considerare fluxurile reale (medii) privind materialul primar și secundar. De exemplu, dacă Erec corespunde producției de 1 t de material secundar (a se vedea Figura 4) și are o valoare medie a intrărilor de 10 % din materiile prime primare, cantitatea de materiale primare, împreună cu sarcinile lor de mediu, trebuie inclusă în setul de date Erec.

Figura 4

Punct de înlocuire la nivelul 1 și la nivelul 2

Figura 4 este o reprezentare schematică a unei situații generale (fluxurile sunt 100 % primare și 100 % secundare). În practică, în anumite situații, pot fi identificate mai multe puncte de înlocuire în diferite etape ale lanțului valoric, astfel cum sunt reprezentate în Figura 5, în care, de exemplu, deșeurile având două calități diferite sunt prelucrate în etape diferite.

Figura 5

Exemplu de punct de înlocuire în diferite etape ale lanțului valoric.

Raporturi de calitate: Qsin/Qp și Qsout/Qp

În cadrul CFF se utilizează două raporturi de calitate, pentru a se ține seama atât de calitatea materialelor reciclate de intrare, cât și de cea a materialelor reciclate de ieșire: Qsin/Qp și Qsout/Qp.

Sunt evidențiate două cazuri diferite.

Dacă Ev=E*v, sunt necesare cele două raporturi de calitate: Qsin/Qp asociat conținutului reciclat și Qsout/Qp asociat posibilității de reciclare la scoaterea din uz. Factorii de calitate contribuie la reflectarea diferențelor de calitate (downcycling) ale unui material în comparație cu materialul primar inițial și, în unele cazuri, pot reflecta efectul mai multor circuite de reciclare.

Dacă Ev≠E*v, este necesar un raport de calitate: Qsin/Qp asociat conținutului reciclat. În acest caz, E*v se referă la unitatea funcțională a materialului înlocuit în cadrul unei utilizări specifice. De exemplu, plasticul reciclat pentru a produce o bancă modelată prin înlocuirea cimentului trebuie să aibă, de asemenea, în vedere întrebările cât, cât timp și cât de bine. Prin urmare, parametrul E*v integrează indirect parametrul Qsout/Qp și, prin urmare, parametrii Qsout și Qp nu fac parte din CFF.

Raporturile de calitate trebuie stabilite la punctul de înlocuire și pentru fiecare utilizare sau material în parte.

Cuantificarea raporturilor de calitate trebuie să aibă la bază următoarele elemente.

Aspecte economice: și anume, raportul dintre prețul materialelor secundare și prețul materialelor primare la punctul de înlocuire. În cazul în care prețul materialelor secundare este mai mare decât prețul materialelor primare, raporturile de calitate se stabilesc la o valoare egală cu 1.

Atunci când aspectele economice sunt mai puțin relevante decât aspectele fizice, acestea din urmă pot fi utilizate.

Materialele de ambalare utilizate de sectorul industrial sunt adesea aceleași în cadrul unor sectoare și grupe de produse diferite: anexa II partea C pune la dispoziție o foaie de lucru cuprinzând valorile Qsin/Qp și Qsout/Qp, aplicabile materialelor de ambalare. Societatea care efectuează un studiu PEF poate utiliza valori diferite, care trebuie să aibă un caracter transparent și să fie justificate în raportul PEF.

Conținut reciclat (R1)

Valorile R1 aplicate trebuie să fie specifice societății sau secundare implicite (specifice utilizării), în funcție de informațiile aflate la dispoziția societății care efectuează studiul PEF. Valorile R1 secundare implicite (specifice utilizării) sunt disponibile în anexa II partea C. Pentru a selecta valoarea R1 care va fi utilizată în cadrul unui studiu PEF, trebuie aplicată următoarea procedură (în ordine ierarhică).

Valorile specifice societății se utilizează fie atunci când procesul este desfășurat de societatea care efectuează studiul PEF, fie atunci când procesul nu este desfășurat de societatea care efectuează studiul PEF, dar societatea respectivă are acces la informații specifice (societății). (Situația 1 și situația 2 din matricea privind necesitățile în materie de date, a se vedea secțiunea 4.6.5.4).

În toate celelalte cazuri se aplică valorile R1 secundare implicite prevăzute în anexa II partea C (specifice utilizării).

În cazul în care nu este disponibilă nicio valoare specifică utilizării în anexa II partea C, R1 se stabilește la valoarea 0 % (valorile specifice materialelor pe baza statisticilor privind piața de aprovizionare nu sunt acceptate ca substituent și, prin urmare, nu trebuie utilizate).

Valorile R1 aplicate trebuie să facă obiectul verificării studiului PEF.

Orientări privind utilizarea valorilor R1 specifice societății

Atunci când se utilizează alte valori R1 specifice societății în afară de 0, trasabilitatea de-a lungul întregului lanț de aprovizionare este obligatorie. Trebuie respectate următoarele orientări generale:

informațiile puse la dispoziție de furnizor (de exemplu, prin declarația de conformitate sau nota de livrare) trebuie păstrate pe parcursul tuturor etapelor de producție și de livrare la convertizor;

de îndată ce materialul este livrat convertizorului pentru fabricarea produselor finite, acesta tratează informațiile prin intermediul procedurilor sale administrative obișnuite;

convertizorul pentru fabricarea produselor finite care menționează conținutul reciclat trebuie să demonstreze, prin sistemul său de gestionare, procentul de material de intrare reciclat în produsul (produsele) finit(e) respectiv(e).

Această din urmă demonstrație este transferată, la cerere, persoanei care utilizează produsul finit. În cazul în care se calculează și se raportează un profil PEF, acest fapt trebuie menționat ca informație tehnică suplimentară pentru profilul PEF.

Sistemele de trasabilitate deținute de industrie sau de societate pot fi aplicate atât timp cât acestea cuprind orientările generale prezentate mai sus. În caz contrar, acestea se completează cu orientările generale de mai sus.

În ceea ce privește industria ambalajelor, se recomandă următoarele orientări specifice industriei.

În ceea ce privește industria recipientelor de sticlă: Regulamentul (UE) nr. 1179/2012 al Comisiei. Acest regulament prevede emiterea unei declarații de conformitate de către producătorul de cioburi.

În ceea ce privește industria hârtiei: Sistemul european de identificare a hârtiei recuperate (CEPI – Confederația Europeană a Industriei Hârtiei, 2008). Acest document prevede norme și orientări privind informațiile și etapele necesare, o notă de livrare urmând a fi primită de operatorul fabricii.

În cazul cutiilor de carton pentru băuturi, până în prezent nu se utilizează niciun fel de conținut reciclat. Dacă este necesar, în acest caz se utilizează aceleași orientări ca cele utilizate pentru hârtie, deoarece acestea sunt cele mai adecvate (cutiile de carton pentru băuturi sunt încadrate într-o categorie de hârtie recuperată în conformitate cu cele prevăzute în lista europeană a deșeurilor, EN643).

În ceea ce privește industria materialelor plastice: standardul EN 15343:2007. Acest standard prevede norme și orientări în materie de trasabilitate. Furnizorul materialului reciclat trebuie să pună la dispoziție informații specifice.

Orientări privind modul de tratare a deșeurilor pre-utilizare

În cazul tratării deșeurilor pre-utilizare, se pot aplica două opțiuni.

Opțiunea 1: impacturile producerii materialelor de intrare care au ca rezultat deșeurile pre-utilizare în cauză sunt alocate sistemului-produs care a generat respectivele deșeuri. Deșeurile sunt declarate drept conținut reciclat pre-utilizare. Limitele procesului și cerințele de modelare care aplică CFF sunt prezentate în Figura 6.

Figura 6

Opțiunea de modelare în cazul în care deșeurile pre-utilizare sunt declarate drept conținut reciclat pre-utilizare

Opțiunea 2: orice material care circulă în cadrul unui lanț de procese sau al unui ansamblu de lanțuri de procese este exclus din definiția conținutului reciclat și nu este inclus în R1. Deșeurile nu sunt declarate drept conținut reciclat pre-utilizare. Limitele procesului și cerințele de modelare care aplică CFF sunt prezentate în Figura 7.

Figura 7

Opțiunea de modelare în cazul în care deșeurile pre-utilizare nu sunt declarate drept conținut reciclat pre-utilizare

Rata de reciclare a producției (R2)

Parametrul R2 se referă la rata de reciclare a producției: Figura 8 oferă o reprezentare vizuală. Adesea, valorile pentru punctul 8 sunt disponibile în Figura 8, prin urmare, aceste valori trebuie modificate pentru a corespunde ratei reale de reciclare a producției (punctul 10), luând în considerare posibilele pierderi de proces. În Figura 8, rata de reciclare a producției (R2) corespunde punctului 10.

Datele statistice colectate care corespund punctului 8 din figura 8 pot fi utilizate pentru a calcula rata de reciclare a producției. Punctul 8 corespunde obiectivelor de reciclare calculate în conformitate cu regula generală prevăzută în Directiva (UE) 2018/851 din 30 mai 2018. În unele cazuri, în condiții stricte și prin derogare de la regula generală, datele pot fi disponibile la punctul 6 din figura 8 și pot fi utilizate pentru a calcula rata de reciclare a producției.

Figura 8

Schema simplificată de colectare și reciclare a unui material

Proiectarea și compoziția unui produs vor stabili dacă materialul aferent este într-adevăr adecvat pentru reciclare. Prin urmare, înainte de a selecta valoarea R2 corespunzătoare, se impune efectuarea unei evaluări a posibilității de reciclare a materialului, iar studiul PEF trebuie să includă o declarație privind posibilitatea de reciclare a materialelor/produselor.

Declarația privind posibilitatea de reciclare trebuie furnizată împreună cu o evaluare a posibilității de reciclare, care include dovezi în raport cu următoarele trei criterii (astfel cum sunt descrise în EN ISO 14021:2016, secțiunea 7.7.4 Metodologia de evaluare):

sistemele de colectare, sortare și livrare pentru transferul materialelor de la sursă la instalația de reciclare sunt puse în mod convenabil la dispoziția cumpărătorilor, a potențialilor cumpărători și a utilizatorilor produsului într-o proporție rezonabilă;

sunt disponibile instalații de reciclare care să găzduiască materialele colectate;

produsul a cărui posibilitate de reciclare este declarată este colectat și reciclat. În ceea ce privește recipientele PET, ar trebui utilizate orientările Platformei europene privind recipientele PET (EPBP) (https://www.epbp.org/design-guidelines), în timp ce pentru materialele plastice în general ar trebui să fie utilizată posibilitatea de reciclare din faza de proiectare (www.recoup.org).

În cazul în care un criteriu nu este îndeplinit sau orientările sectoriale privind posibilitățile de reciclare indică o capacitate limitată în acest sens, se va aplica o valoare R2 de 0 %. Punctele (1) și (3) pot fi dovedite prin statistici privind reciclarea, care ar trebui să fie specifice fiecărei țări, elaborate de asociații industriale sau organisme naționale. Pentru demonstrarea punctului (3) se pot furniza date aproximative aplicând, de exemplu, proiectarea pentru evaluarea posibilității de reciclare descrisă în EN 13430 Reciclarea materialelor (anexele A și B) sau alte orientări sectoriale privind posibilitățile de reciclare, dacă există.

Valorile R2 implicite specifice utilizărilor sunt disponibile în anexa II partea C. Pentru a selecta valoarea R2 care va fi utilizată în cadrul unui studiu PEF, trebuie respectată următoarea procedură:

Valorile specifice societății se utilizează atunci când sunt disponibile, după evaluarea posibilității de reciclare.

Dacă nu sunt disponibile valori specifice societății și sunt îndeplinite criteriile utilizate pentru evaluarea posibilității de reciclare (a se vedea mai sus), trebuie aplicate valorile R2 specifice utilizării, selectând valoarea corespunzătoare disponibilă în anexa II partea C:

în cazul în care nu este disponibilă o valoare R2 pentru o anumită țară, se va utiliza media europeană;

în cazul în care nu este disponibilă o valoare R2 pentru o anumită utilizare, se vor utiliza valorile R2 ale materialului (de exemplu, valoarea medie a materialelor);

în cazul în care nu este disponibilă nicio valoare R2, R2 se stabilește la valoarea 0.

De reținut că noile valori R2 pot fi furnizate Comisiei pentru a fi puse în aplicare în anexa II partea C. Noile valori R2 propuse (pe baza noilor statistici) trebuie furnizate împreună cu un raport de studiu care indică sursele și calculele și vor fi revizuite de un terț independent extern. Comisia va decide dacă noile valori sunt acceptabile și dacă pot fi puse în aplicare într-o versiune actualizată a anexei II partea C. Odată ce noile valori R2 sunt integrate în anexa II partea C, ele pot fi utilizate în cadrul oricărui studiu PEF.

Valorile R2 aplicate trebuie să facă obiectul verificării.

Valoarea R3

Valoarea R3 este proporția de material din produs care este utilizată pentru valorificarea energetică la scoaterea din uz. Valorile R3 aplicate trebuie să fie specifice societății sau valori implicite extrase din anexa II partea C, în funcție de informațiile aflate la dispoziția societății care efectuează studiul PEF. Pentru a selecta valoarea R3 care va fi utilizată în cadrul unui studiu PEF, trebuie aplicată următoarea procedură (în ordine ierarhică).

Valorile specifice societății se utilizează fie atunci când procesul este desfășurat de societatea care efectuează studiul PEF, fie atunci când procesul nu este desfășurat de societatea care efectuează studiul PEF, dar societatea respectivă are acces la informații specifice (societății) (situația 1 și situația 2 din DNM, a se vedea secțiunea 4.6.5.4).

În toate celelalte cazuri se aplică valorile R3 secundare implicite prevăzute în anexa II partea C.

În cazul în care nu este disponibilă nicio valoare în anexa II partea C, noile valori pot fi utilizate pentru R3 (utilizând statistici sau alte surse de date) ori se stabilesc la valoarea 0 %.

Valorile R3 aplicate trebuie să facă obiectul verificării.

Erecycled (Erec) și ErecyclingEoL (ErecEoL)

Erec și ErecEoL reprezintă emisiile specifice și resursele consumate (per unitate funcțională) rezultate din procesul de reciclare a materialului reciclat, respectiv la scoaterea din uz. Limitele sistemului Erec și ErecEoL trebuie să ia în considerare toate emisiile și resursele consumate, de la colectare până la punctul de substituție definit.

Dacă punctul de substituție este identificat la nivelul 2, Erec și ErecEoL trebuie modelate utilizând fluxurile de intrare reale. Prin urmare, dacă o parte din fluxurile de intrare provin din materii prime primare, acestea trebuie incluse în seturile de date utilizate pentru modelarea Erec și ErecEoL.

În unele cazuri, Erec poate corespunde ErecEoL, de exemplu în situații de circuit închis.

E*v

E*v sunt emisiile specifice și resursele consumate (per unitate funcțională) rezultate din achiziția și operațiunile anterioare prelucrării aferente materialelor virgine care se presupune că sunt înlocuite de materiale reciclabile. În cazul în care E*v implicit este egal cu Ev, utilizatorul presupune că un material reciclabil la scoaterea din uz înlocuiește același material prim virgin care a fost utilizat la intrare pentru a produce materialul reciclabil.

În cazul în care E*v este diferit de Ev., utilizatorul trebuie să furnizeze dovezi că materialul reciclabil înlocuiește un material prim virgin diferit de cel care produce materialul reciclabil.

În cazul în care E*v ≠ Ev, E*v reprezintă cantitatea efectivă de material prim virgin înlocuit de material reciclabil. În astfel de cazuri, E*v nu se înmulțește cu Qsout/Qp, deoarece acest parametru este luat în considerare indirect la calcularea cantității efective de material prim virgin înlocuit. O astfel de cantitate se calculează ținând seama de faptul că materialul prim virgin înlocuit și materialul reciclabil îndeplinesc aceeași funcție în ceea ce privește aspectele cât timp și cât de bine. E*v se stabilește pe baza dovezilor de înlocuire efectivă a materialului prim virgin selectat.

Cum se aplică formula la produsele intermediare (studii cradle-to-gate)

În cadrul studiilor PEF cradle-to-gate, parametrii legați de scoaterea din uz a produsului (și anume, posibilitatea de reciclare la scoaterea din uz, valorificarea energetică, eliminarea) nu se iau în considerare.

Dacă formula este aplicată în cadrul studiilor PEF pentru produse intermediare (studii cradle-to-gate), utilizatorul studiului PEF trebuie:

să utilizeze ecuația 3 (CFF);

să excludă scoaterea din uz prin setarea parametrilor R2, R3 și Ed la valoarea 0, pentru produsele în cauză;

să utilizeze și să raporteze rezultatele cu două valori A pentru produsul în cauză:

Setarea A = 1: a se utiliza în mod implicit la calcularea profilului PEF. Această valoare se aplică numai conținutului reciclat al produsului în cauză. Scopul acestei setări este de a permite ca analiza punctelor critice (hotspot) să se concentreze asupra sistemului actual.

Setarea A = valorile implicite specifice utilizării sau materialelor: aceste rezultate trebuie raportate ca informații tehnice suplimentare și utilizate la crearea seturilor de date conforme cu EF. Scopul acestei setări este de a permite utilizarea valorii corecte A în contextul utilizării setului de date la modelarea viitoare.

Tabelul 9 oferă un rezumat privind modul de aplicare a CFF, în funcție de un studiu axat pe produsele finite sau pe produsele intermediare.

Modalități de abordare a unor aspecte specifice

Valorificarea cenușii de vatră sau a zgurii rezultate în urma incinerării

Valorificarea cenușii de vatră sau a zgurii trebuie inclusă în valoarea R2 (rata de reciclare a producției) a produsului/materialului inițial. Tratarea lor se încadrează în ErecEoL.

Depozitarea și incinerarea deșeurilor cu valorificare energetică

Ori de câte ori un proces, cum ar fi depozitarea deșeurilor cu valorificare energetică sau incinerarea deșeurilor municipale solide cu valorificare energetică, conduce la valorificare energetică, acesta trebuie modelat în cadrul componentei energie din ecuația 3 (CFF). Creditul se calculează pe baza cantității de energie produsă care este utilizată în afara procesului.

Deșeuri municipale solide

Anexa II partea C conține valori implicite pentru fiecare țară, care trebuie utilizate pentru a cuantifica procentul care urmează să fie utilizat la depozitarea deșeurilor și procentul care urmează să fie utilizat la incinerarea deșeurilor, cu excepția cazului în care sunt disponibile valori specifice lanțului de aprovizionare.

Compost și digestie anaerobă/tratarea apelor reziduale

Compostul, inclusiv digestatul care rezultă din digestia anaerobă, trebuie tratat în cadrul componentei material (ecuația 3), ca și în cazul reciclării unde A = 0,5. Componenta energetică a digestiei anaerobe trebuie tratată ca un proces normal de valorificare energetică în cadrul componentei energie din

Ecuația 3 (CFF).

Deșeuri utilizate drept combustibil

În cazul în care deșeurile sunt utilizate drept combustibil (de exemplu, deșeuri de mase plastice utilizate drept combustibil în cuptoarele de ciment), acestea trebuie tratate ca un proces de valorificare energetică în cadrul componentei energie din

Ecuația 3 (CFF).

Modelarea produselor complexe

Atunci când se iau în considerare produse complexe (de exemplu, plăci de circuite imprimate) cu gestionare complexă la scoaterea din uz, seturile de date implicite pentru procesele de tratare la scoaterea din uz pot deja să implementeze CFF. Valorile implicite ale parametrilor trebuie să facă referire la cele prevăzute în anexa II partea C și să fie disponibile ca informații privind metadatele în setul de date. Lista de materiale (BOM) ar trebui considerată punct de plecare pentru calcule în cazul în care nu sunt disponibile date implicite.

Reutilizare și recondiționare

În cazul în care reutilizarea/recondiționarea unui produs are ca rezultat un produs cu specificații diferite ale produsului (asigurând o altă funcție), aceasta va fi considerată parte din CFF, ca formă de reciclare. Piesele vechi care au fost modificate în timpul recondiționării trebuie modelate cu ajutorul CFF.

În acest caz, activitățile de reutilizare/recondiționare intră sub incidența parametrului ErecEoL, în timp ce funcția alternativă asigurată (sau producția anulată de piese sau componente) intră sub incidența parametrului E*v.

Durata prelungită de viață a produselor

Prelungirea duratei de viață a unui produs ca urmare a reutilizării sau a recondiționării poate avea drept rezultat următoarele:

un produs cu specificațiile inițiale ale produsului (care asigură aceeași funcție)

În această situație, durata de viață a produsului este extinsă la un produs cu specificațiile inițiale ale produsului (care asigură aceeași funcție) și trebuie inclusă în unitatea funcțională și în fluxul de referință. Utilizatorul metodei PEF trebuie să descrie modul în care este inclusă reutilizarea sau recondiționarea în calculul fluxului de referință și al modelului ciclului complet de viață, luând în considerare aspectul cât timp al unității funcționale.

un produs cu specificații diferite ale produsului (care asigură o altă funcție)

Acesta va fi considerat parte din CFF, ca formă de reciclare (a se vedea secțiunea 4.4.8.13. Cum se aplică formula la produsele intermediare (studii cradle-to-gate)). De asemenea, piesele vechi care au fost modificate în timpul recondiționării trebuie modelate cu ajutorul CFF.

Rate de reutilizare (situația 1 din secțiunea 4.4.9)

Rata de reutilizare reprezintă numărul de utilizări ale unui material în fabrică. Aceasta mai este adesea denumită rată de deplasare, perioadă de reutilizare sau număr de rotații. Rata poate fi exprimată ca număr absolut de reutilizare sau ca procent din rata de reutilizare.

De exemplu: o rată de reutilizare de 80 % este echivalentă cu 5 reutilizări. Ecuația 4 descrie conversia:

Numărul de reutilizări în acest caz se referă la numărul total de utilizări pe durata de viață a materialului. Acesta include atât prima utilizare, cât și toate reutilizările următoare.

Cum se aplică și se modelează rata de reutilizare (situația 1 din secțiunea 4.4.9)

Numărul de reutilizări ale unui material afectează profilul de mediu al produsului în diferite etape ale ciclului de viață. Următoarele cinci etape explică modul în care utilizatorul trebuie să modeleze diferitele etape ale ciclului de viață cu materiale reutilizabile, utilizând ambalajul ca exemplu.

Achiziția de materii prime: rata de reutilizare determină cantitatea de material de ambalare consumat pentru fiecare produs vândut. Consumul de materii prime se calculează împărțind greutatea efectivă a ambalajului la numărul de reutilizări ale respectivului ambalaj. De exemplu, un recipient de 1 l din sticlă cântărește 600 de grame și este reutilizat de 10 ori (rată de reutilizare de 90 %). Materia primă utilizată per litru este de 60 de grame (= 600 de grame per sticlă/10 reutilizări).

Transportul de la producătorul ambalajului la fabrica de producție (locul unde sunt ambalate produsele): rata de reutilizare determină cantitatea transportului necesar pentru fiecare produs vândut. Impactul transportului se calculează împărțind impactul unei deplasări dus la numărul de reutilizări ale ambalajului.

Transportul de la fabrica de producție la clientul final și retur: în plus față de transportul necesar pentru a ajunge la client, trebuie avut în vedere și transportul retur. Pentru a modela transportul total, a se vedea secțiunea 4.4.3 privind modelarea transportului.

La fabrica de producție: odată ce ambalajul gol este returnat la fabrica de producție, trebuie avut în vedere consumul de energie și resurse pentru activități de curățare, reparare sau reumplere (dacă este cazul).

Ambalaj la scoaterea din uz: rata de reutilizare determină cantitatea de material de ambalare (per produs vândut) care trebuie tratată la scoaterea din uz. Cantitatea de ambalaj tratat la scoaterea din uz se calculează împărțind greutatea efectivă a ambalajului la numărul de reutilizări.

Rate de reutilizare a ambalajului

Un sistem de returnare a ambalajelor este organizat de:

societatea care deține materialul de ambalare (rezerve deținute de societate); sau

un terț, de exemplu guvernul sau o asociere (rezerve gestionate de terți).

Acest fapt poate afecta durata de viață a materialului, precum și sursa de date care urmează să fie utilizată. Prin urmare, este importantă separarea acestor două sisteme de returnare.

În ceea ce privește rezervele de ambalaje deținute de societăți, rata de reutilizare se calculează pe baza datelor specifice lanțului de aprovizionare. În funcție de datele disponibile la nivelul societății, pot fi utilizate două metode de calcul diferite (a se vedea opțiunea a și opțiunea b de mai jos). Recipientele returnabile din sticlă sunt utilizate ca exemplu, însă calculele se aplică și în cazul altor ambalaje reutilizabile deținute de societate.

Opțiunea a: utilizarea datelor specifice lanțului de aprovizionare, pe baza experienței acumulate de-a lungul duratei de viață a rezervei anterioare de recipiente din sticlă. Aceasta este modalitatea cea mai precisă de calculare a ratei de reutilizare a recipientelor în cazul rezervei anterioare de recipiente și reprezintă o estimare adecvată pentru rezerva actuală de recipiente. Se colectează următoarele date specifice lanțului de aprovizionare:

numărul de recipiente umplute în timpul duratei de viață a rezervei de recipiente (#Fi);

numărul de recipiente la data stocului inițial plus numărul recipientelor achiziționate în timpul duratei de viață a rezervei de recipiente (#B).

Această opțiune de calcul trebuie utilizată:

cu date aferente rezervei anterioare de recipiente, atunci când rezervele anterioare și actuale de recipiente sunt comparabile, și anume, fac parte din aceeași categorie de produse, recipientele au caracteristici similare (de exemplu, dimensiune), iar sistemele de returnare sunt comparabile (de exemplu, metode de colectare, același grup de consumatori și aceleași canale de ieșire) etc.

cu date aferente rezervei actuale de recipiente în cazul în care sunt disponibile estimări/extrapolări viitoare privind (i) achizițiile de recipiente, (ii) volumele vândute și (iii) durata de viață a rezervei de recipiente.

Datele trebuie să fie specifice lanțului de aprovizionare și verificate în timpul procesului de verificare și validare, inclusiv justificarea alegerii metodei.

Opțiunea b: În cazul în care nu sunt identificate date reale, calculul se realizează parțial pe baza ipotezelor. Această opțiune este mai puțin precisă din cauza ipotezelor formulate și, prin urmare, trebuie utilizate estimări prudente/sigure. Sunt necesare următoarele date:

numărul mediu de rotații pentru un singur recipient, într-un an calendaristic (dacă nu se sparg). Un ciclu constă în umplerea, livrarea, utilizarea și returnarea la societate în vederea spălării (#Rot);

durata de viață estimată a rezervei de recipiente (LT, în ani);

procentul mediu al pierderii per rotație. Acesta se referă la suma pierderilor în etapa de consum și la recipientele casate la punctele de umplere (% Los).

Această opțiune de calcul se utilizează atunci când opțiunea a nu este aplicabilă (de exemplu, rezerva anterioară nu poate fi utilizată ca referință). Datele utilizate trebuie verificate în timpul procesului de verificare și validare, inclusiv justificarea alegerii între opțiunea a și opțiunea b.

Ratele medii de reutilizare pentru rezervele deținute de societăți

Studiile PEF care vizează rezerve de ambalaje reutilizabile deținute de societate trebuie să utilizeze rate de reutilizare specifice societății, calculate în conformitate cu regulile prevăzute în secțiunea 4.4.9.3.

Ratele medii de reutilizare pentru rezervele gestionate de terți

Următoarele rate de reutilizare trebuie utilizate în cadrul studiilor PEF care vizează rezerve de ambalaje reutilizabile gestionate de terți, cu excepția cazului în care sunt disponibile date de o mai bună calitate:

recipiente din sticlă: 30 de deplasări pentru bere și apă, 5 deplasări pentru vin;

Ipoteză bazată pe sistemul de monopol din Finlanda. http://ec.europa.eu/environment/waste/studies/packaging/finland.pdf.

lăzi din plastic pentru recipiente: 30 de deplasări;

Aproximare tehnică, dat fiind că nu a putut fi găsită nicio sursă de date. Specificațiile tehnice garantează o durată de viață de 10 ani. O returnare de 3 ori pe an (între 2 și 4) este considerată o primă aproximare.

paleți din plastic: 50 de deplasări (Nederlands Instituut voor Bouwbiologie en Ecologie, 2014);

Se utilizează numărul mai puțin prudent.

paleți din lemn: 25 de deplasări (Nederlands Instituut voor Bouwbiologie en Ecologie, 2014).

Jumătate din numărul paleților din plastic este utilizat ca aproximare.

Utilizatorul metodei PEF poate utiliza alte valori dacă acestea sunt justificate și sunt puse la dispoziție surse de date.

Utilizatorul metodei PEF trebuie să indice dacă rezervele deținute de societate sau gestionate de terțe părți au făcut obiectul studiului, precum și metoda de calcul sau ratele implicite de reutilizare folosite.

Emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră

Metoda PEF distinge trei categorii principale de emisii și absorbții de gaze cu efect de seră (GES), fiecare contribuind la niveluri în cadrul unei subcategorii specifice din categoria de impact a schimbărilor climatice:

emisiile și absorbțiile de GES din surse fosile (care contribuie la subcategoria schimbări climatice – din surse fosile);

emisiile și absorbțiile de carbon din surse biogene (care contribuie la subcategoria schimbări climatice – din surse biogene);

emisiile de carbon din surse reprezentate de exploatarea terenurilor și schimbarea destinației terenurilor (care contribuie la subcategoria schimbări climatice – exploatarea terenurilor și schimbarea destinației terenurilor).

În prezent, creditele asociate cu stocarea temporară și permanentă a carbonului și/sau cu emisiile întârziate nu trebuie luate în considerare la calcularea indicatorului privind schimbările climatice. Aceasta înseamnă că toate emisiile și absorbțiile trebuie considerate ca fiind emise acum și că nu există nicio actualizare a emisiilor în timp (în conformitate cu EN ISO 14067:2018). Se va ține seama de evoluții pentru a menține metoda actualizată pe baza dovezilor științifice și a consensului exprimat de experți.

Subcategoriile schimbări climatice – din surse fosile, schimbări climatice – din surse biogene și schimbări climatice – exploatarea terenurilor și schimbarea destinației terenurilor se raportează separat dacă prezintă o contribuție de peste 5 % fiecare la punctajul total al schimbărilor climatice.

De exemplu: să presupunem că schimbările climatice – din surse biogene contribuie cu 7 % (utilizând valori absolute) la impactul total al schimbărilor climatice, iar schimbările climatice – exploatarea terenurilor și schimbarea destinației terenurilor contribuie cu 3 % la impactul total al schimbărilor climatice. În acest caz, se raportează impactul total al schimbărilor climatice și schimbările climatice – din surse biogene.

Subcategoria 1: schimbări climatice – din surse fosile

Această categorie cuprinde emisiile de GES în orice mediu, care provin din oxidarea și/sau reducerea combustibililor fosili prin transformarea sau degradarea acestora (de exemplu, ardere, digestie, depozitarea deșeurilor etc.). Această categorie de impact include emisiile provenite din arderea turbei (utilizată drept combustibil) și din calcinare, precum și absorbțiile generate de carbonatare.

Absorbția de CO2 din surse fosile și emisiile corespunzătoare (de exemplu, generate de carbonatare) trebuie modelate într-un mod simplificat atunci când se calculează profilul PEF (ceea ce înseamnă că nu trebuie modelate emisii sau absorbții). Atunci când informațiile suplimentare referitoare la mediu necesită cunoștințe cu privire la cantitatea absorbțiilor de CO2 din surse fosile, absorbția de CO2 poate fi modelată cu ajutorul fluxului dioxid de carbon (fosil), resurse din aer.

Fluxurile care intră sub incidența acestei definiții trebuie să fie modelate în conformitate cu fluxurile elementare din cel mai actualizat pachet de referință al EF și să utilizeze denumirile care se termină cu (fosil), dacă sunt disponibile [de exemplu, dioxid de carbon (fosil) și metan (fosil)].

Subcategoria 2: schimbări climatice – din surse biogene

Această subcategorie cuprinde (i) emisiile de carbon în aer (CO2, CO și CH4) care provin din oxidarea și/sau reducerea biomasei de suprafață prin transformarea sau degradarea acesteia (de exemplu, ardere, digestie, compostare, depozitare a deșeurilor) și (ii) absorbția de CO2 din atmosferă prin fotosinteză în timpul creșterii biomasei, și anume care corespunde conținutului de carbon al produselor, biocombustibililor sau reziduurilor vegetale supraterane, cum ar fi materialul de litieră și lemnul mort. Schimburile de carbon din pădurile autohtone trebuie modelate în cadrul subcategoriei 3 (inclusiv emisiile legate de sol, produsele derivate sau reziduurile).

Pădurile autohtone reprezintă păduri indigene, nedegradate, administrate pe termen lung. Definiție adaptată din tabelul 8 din anexa la Decizia C(2010)3751 a Comisiei privind orientările pentru calcularea stocurilor de carbon din sol în sensul anexei V la Directiva 2009/28/CE. În principiu, această definiție exclude pădurile administrate pe termen scurt, pădurile degradate, pădurile gestionate și pădurile cu rotații pe termen scurt sau lung.

Cerințe privind modelarea: fluxurile care intră sub incidența acestei definiții trebuie modelate în conformitate cu fluxurile elementare din cea mai recentă versiune a pachetului EF și trebuie să utilizeze denumirile fluxurilor care se termină cu (biogen). Alocarea masei trebuie aplicată pentru modelarea fluxurilor de carbon biogen.

O abordare simplificată a modelării ar trebui utilizată numai dacă sunt modelate fluxurile care influențează rezultatele impactului schimbărilor climatice (și anume emisiile de metan biogen). Această opțiune se poate aplica, de exemplu, studiilor PEF având ca obiect alimentele, dat fiind că evită modelarea digestiei umane, ajungând în cele din urmă la un bilanț zero. În acest caz, se aplică următoarele norme:

se modelează numai emisia metan (biogen);

nu se modelează alte emisii și absorbții biogene din atmosferă;

în cazul în care emisiile de metan sunt atât de origine fosilă, cât și biogenă, mai întâi trebuie modelată eliberarea de metan biogen, urmată de restul de metan fosil.

În ceea ce privește produsele intermediare (cradle-to-gate), conținutul de carbon biogen la poarta fabricii (conținut fizic) se raportează întotdeauna ca informații tehnice suplimentare.

Subcategoria 3: schimbări climatice – exploatarea terenurilor și schimbarea destinației terenurilor

Această subcategorie înglobează absorbțiile și emisiile de carbon (CO2, CO și CH4) generate de variațiile stocurilor de carbon cauzate de schimbarea destinației terenurilor și de exploatarea terenurilor. Această subcategorie include schimburile de carbon biogen generate de despăduriri, de construcția de drumuri sau de alte activități la nivelul solului (inclusiv emisiile de carbon din sol). În ceea ce privește pădurile autohtone, toate emisiile de CO2 aferente sunt incluse și modelate în cadrul acestei subcategorii (inclusiv emisiile din sol, produsele derivate din pădurile autohtone și reziduurile aferente), în timp ce absorbția lor de CO2 este exclusă.

În conformitate cu abordarea privind metoda oxidării instantanee din cadrul IPCC 2013 (secțiunea 2).

Se face o distincție între schimbarea directă și indirectă a destinației terenurilor. Schimbarea directă a destinației terenurilor se petrece ca urmare a transformării unui tip de destinație a unui teren în altul, care are loc pe o suprafață de teren anumită/distinctă, putând genera modificări ale stocului de carbon din acea suprafață de teren, dar nu și în alte sisteme. Printre exemplele de schimbare directă a destinației terenurilor se numără conversia terenurilor utilizate pentru cultivarea culturilor în scopuri industriale sau conversia terenurilor forestiere în terenuri cultivate.

Schimbarea indirectă a destinației terenurilor are loc atunci când o anumită schimbare a destinației unui teren sau a utilizării materiilor prime cultivate pe o anumită suprafață de teren determină schimbări ale destinației terenurilor în afara limitelor sistemului, și anume ale altor tipuri de destinație a terenurilor. Metoda PEF ia în considerare doar schimbarea directă a destinației terenurilor, în vreme ce, din cauza lipsei unei metodologii convenite, schimbarea indirectă a destinației terenurilor nu este avută în vedere în cadrul studiilor PEF. Schimbarea indirectă a destinației terenurilor poate fi inclusă ca informații suplimentare referitoare la mediu.

Cerințe privind modelarea: fluxurile care intră sub incidența acestei definiții trebuie modelate în conformitate cu fluxurile elementare din cea mai recentă versiune a pachetului EF și trebuie să utilizeze denumirile fluxurilor care se termină cu (schimbarea destinației terenurilor). Absorbțiile și emisiile de carbon din surse biogene trebuie inventariate separat pentru fiecare flux elementar. În ceea ce privește schimbarea destinației terenurilor: toate emisiile și absorbțiile de carbon trebuie modelate în conformitate cu orientările privind modelarea PAS 2050:2011 (BSI 2011) și cu documentul suplimentar PAS2050-1:2012 (BSI 2012) pentru produsele horticole.

Cităm în continuare din PAS 2050:2011 (BSI 2011):

Un volum mare de emisii de gaze cu efect de seră poate fi o consecință a schimbării destinației terenurilor. De obicei, nu au loc absorbții ca o consecință directă a schimbării destinației terenurilor (și nu ca urmare a practicilor de gestionare pe termen lung), deși este recunoscut faptul că acest lucru s-ar putea întâmpla în circumstanțe specifice. Printre exemplele de schimbare directă a destinației terenurilor se numără conversia terenurilor utilizate pentru cultivarea culturilor în scopuri industriale sau conversia terenurilor forestiere în terenuri cultivate. Trebuie incluse toate formele de schimbare a destinației terenurilor care generează emisii sau absorbții. Schimbarea indirectă a destinației terenurilor se referă la astfel de transformări ale destinației terenurilor ca urmare a schimbărilor survenite în ceea ce privește destinația terenurilor în alte zone. Deși emisiile de GES provin și din schimbarea indirectă a destinației terenurilor, metodele și cerințele în materie de date pentru calcularea acestor emisii nu sunt pe deplin elaborate. Prin urmare, evaluarea emisiilor care rezultă din schimbarea indirectă a destinației terenurilor nu este inclusă.

Emisiile și absorbțiile de GES care rezultă din schimbarea directă a destinației terenurilor trebuie evaluate pentru orice intrare în ciclul de viață al unui produs care provine de pe terenul respectiv și, de asemenea, trebuie incluse în evaluarea emisiilor de GES. Emisiile generate de produs trebuie evaluate pe baza valorilor implicite ale schimbării destinației terenurilor prevăzute în anexa C la PAS 2050:2011, cu excepția cazului în care sunt disponibile date mai adecvate. În ceea ce privește țările și schimbările destinației terenurilor care nu sunt incluse în anexă, emisiile generate de produs trebuie evaluate utilizând emisiile și absorbțiile de GES determinate de schimbarea directă a destinației terenurilor, în conformitate cu secțiunile relevante ale IPCC (2006). Evaluarea impactului schimbării destinației terenurilor trebuie să includă toate schimbările directe ale destinației terenurilor care au loc cu cel mult 20 de ani, sau cu o singură perioadă de recoltare, înainte de efectuarea evaluării (luându-se în considerare perioada cea mai lungă). Emisiile și absorbțiile totale de GES care rezultă din schimbarea directă a destinației terenurilor în cursul perioadei trebuie incluse în cuantificarea emisiilor de GES ale produselor provenite de pe aceste terenuri, pe baza unei alocări egale pentru fiecare an al perioadei.

În cazul variației producției de-a lungul anilor, ar trebui să se aplice o alocare în masă.

În cazul în care se poate demonstra că schimbarea destinației terenurilor a avut loc cu mai mult de 20 de ani înainte de efectuarea evaluării, nu ar trebui incluse în evaluare emisiile rezultate din schimbarea destinației terenurilor.

În cazul în care nu se poate demonstra că momentul schimbării destinației terenurilor a avut loc cu mai mult de 20 de ani, sau cu o singură perioadă de recoltare, înainte de efectuarea evaluării (luându-se în considerare perioada cea mai lungă), se presupune că schimbarea destinației terenurilor a avut loc la data de 1 ianuarie:

fie a primului an în care se poate demonstra că a avut loc schimbarea destinației terenului; fie

a primului an în care se realizează evaluarea emisiilor și absorbțiilor de GES.

Următoarea ierarhie trebuie aplicată în contextul stabilirii emisiilor și absorbțiilor de GES care rezultă din schimbarea destinației terenurilor care nu a avut loc cu mai mult de 20 de ani, sau cu o singură perioadă de recoltare, înainte de efectuarea evaluării (luându-se în considerare perioada cea mai lungă):

în cazul în care atât țara de producție, cât și destinația anterioară a terenului sunt cunoscute, emisiile și absorbțiile de GES care provin din schimbarea destinației terenurilor sunt cele care rezultă din schimbarea destinației terenurilor de la destinația anterioară a terenului la destinația actuală a terenului în țara respectivă (orientări suplimentare privind calculele sunt disponibile în PAS 2050-1:2012);

în cazul în care țara de producție este cunoscută, însă destinația anterioară a terenului nu este cunoscută, emisiile de GES care provin din schimbarea destinației terenurilor trebuie să fie reprezentate de estimarea volumului mediu al emisiilor aferente schimbării destinației terenurilor pentru cultura respectivă în țara în cauză (orientări suplimentare privind calculele sunt disponibile în PAS 2050-1:2012);

în cazul în care nici țara de producție, nici destinația anterioară a terenului nu sunt cunoscute, emisiile de GES care provin din schimbarea destinației terenurilor trebuie să fie reprezentate de media ponderată a volumului mediu al emisiilor aferente schimbării destinației terenurilor pentru produsul respectiv în țările în care este cultivat.

Cunoștințele privind destinația anterioară a terenului pot fi demonstrate prin utilizarea mai multor surse de informații, cum ar fi imaginile prin satelit și datele cadastrale. În cazul în care nu sunt disponibile evidențe, pot fi utilizate cunoștințe locale privind destinația anterioară a terenului. Țările în care se cultivă o cultură pot fi stabilite pe baza statisticilor privind importurile și se poate aplica un prag-limită de cel puțin 90 % din ponderea importurilor. Trebuie raportate sursele de date, locul și momentul schimbării destinației terenurilor asociate intrărilor pentru produse.

Pentru produsele intermediare (cradle-to-gate) derivate din pădurile autohtone trebuie să se raporteze întotdeauna ca metadate (în secțiunea informații tehnice suplimentare din raportul PEF): (i) conținutul lor de carbon (conținutul fizic și conținutul alocat) și (ii) faptul că emisiile de carbon corespunzătoare trebuie modelate cu fluxuri elementare (schimbarea destinației terenurilor).

În ceea ce privește stocul de carbon din sol: emisiile de carbon din sol trebuie incluse și modelate în cadrul acestei subcategorii (de exemplu, de pe câmpurile de orez). Emisiile de carbon din sol provenite din reziduuri supraterane (cu excepția pădurilor autohtone) trebuie modelate în cadrul subcategoriei 2, ca și în cazul utilizării reziduurilor forestiere neautohtone sau a paielor. Absorbția (acumularea) carbonului în sol trebuie exclusă din rezultate, de exemplu, din gestionarea pajiștilor sau amenajarea îmbunătățită a teritoriului, prin tehnici de lucrări ale solului sau alte măsuri de gestionare întreprinse în legătură cu terenurile agricole. Stocarea carbonului în sol poate fi inclusă în studiul PEF doar ca informație suplimentară referitoare la mediu și sub rezerva furnizării unei dovezi în acest sens. În cazul în care legislația prevede diferite cerințe privind modelarea la nivel de sector, cum ar fi Decizia UE privind contabilizarea gazelor cu efect de seră din 2013, care prevede contabilizarea stocului de carbon, stocarea trebuie modelată în conformitate cu legislația relevantă și furnizată în cadrul informațiilor suplimentare referitoare la mediu.

Decizia nr. 529/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind normele de contabilizare și planurile de acțiune referitoare la emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră care rezultă din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură, JO L 165/80.

Compensări

Termenul compensare este adesea utilizat cu referire la activitățile unei terțe părți de reducere a GES, de exemplu, sistemele reglementate din cadrul Protocolului de la Kyoto (vechiul mecanism de dezvoltare nepoluantă; punere în aplicare în comun), noile mecanisme care au făcut obiectul negocierilor prevăzute la articolul 6 din Acordul de la Paris privind sistemele de comercializare a certificatelor de emisii sau schemele voluntare. Compensările sunt reduceri ale GES folosite pentru a compensa emisiile de GES produse în altă parte, de exemplu pentru a realiza un obiectiv sau a atinge un prag voluntar sau obligatoriu privind gazele cu efect de seră. Compensările sunt calculate în funcție de o situație de referință care reprezintă un scenariu ipotetic a ceea ce ar fi putut însemna emisiile în absența proiectului de reducere care generează compensările. Printre exemple se numără compensarea emisiilor de carbon prin mecanismul de dezvoltare nepoluantă, creditele de carbon și alte compensări externe sistemului.

Compensările nu trebuie incluse în evaluarea impactului unui studiu PEF, ci trebuie raportate separat, ca informații suplimentare referitoare la mediu.

Abordarea proceselor multifuncționale

În cazul în care un proces sau o instalație are mai mult de o funcție, și anume furnizează mai multe bunuri și/sau servicii (co-produse), acesta (aceasta) este multifuncțional(ă). În aceste situații, toate intrările și emisiile legate de procesul în cauză trebuie împărțite în mod principial între produsul vizat și celelalte co-produse. Sistemele care implică multifuncționalitatea proceselor trebuie modelate în conformitate cu următoarea ierarhie decizională.

Cerințele specifice de alocare din alte secțiuni ale acestei metode prevalează întotdeauna asupra celor prevăzute în prezenta secțiune (de exemplu, secțiunile 4.4.2 privind energia electrică, 4.4.3 privind transportul, 4.4.10 privind emisiile de GES sau 4.5.1 privind activitățile de abator).

Ierarhie decizională

Subdivizare sau extinderea sistemului

În conformitate cu EN ISO 14044:2006, ori de câte ori este posibil, ar trebui folosită subdivizarea sau extinderea sistemului pentru a se evita alocarea. Subdivizarea se referă la dezagregarea proceselor sau instalațiilor multifuncționale pentru a izola fluxurile de intrare direct asociate cu fiecare ieșire din proces sau din instalație. Extinderea sistemului se referă la extinderea sistemului prin includerea de funcții suplimentare legate de co-produse. Întâi trebuie studiat dacă este posibilă subdivizarea sau extinderea procesului analizat. În cazul în care subdivizarea este posibilă, trebuie colectate date de inventar numai pentru acele procese unitare care sunt direct atribuibile bunurilor/serviciilor în cauză. Sau, dacă sistemul poate fi extins, funcțiile suplimentare trebuie incluse în analiză și rezultatele comunicate pentru sistemul extins în ansamblu, mai degrabă decât la nivel individual de co-produs.

Direct atribuibil(ă) se referă la un proces, o activitate sau un impact care are loc în cadrul limitelor definite ale sistemului.

Alocare bazată pe o relație fizică subiacentă relevantă

În cazul în care nu este posibilă aplicarea subdivizării sau a extinderii sistemului, ar trebui să se aplice alocarea: intrările și ieșirile sistemului ar trebui împărțite între diferitele produse sau funcții ale acestuia în așa fel încât să reflecte relațiile fizice subiacente relevante dintre acestea (EN ISO 14044:2006).

Alocarea bazată pe o relație fizică subiacentă relevantă se referă la împărțirea fluxurilor de intrare și de ieșire ale unui proces sau ale unei instalații multifuncționale în conformitate cu o relație fizică relevantă și cuantificabilă dintre intrările în proces și ieșirile de co-produse (de exemplu, o proprietate fizică a intrărilor și ieșirilor care este relevantă pentru funcția furnizată de co-produsul de interes). Alocarea bazată pe o relație fizică poate fi modelată prin utilizarea înlocuirii directe în cazul în care este posibilă identificarea unui produs care este direct înlocuit.

Pentru a demonstra fiabilitatea efectului de înlocuire directă, utilizatorul metodei PEF trebuie să dovedească următoarele:

există un efect de înlocuire direct, care poate fi demonstrat empiric ȘI

este posibilă modelarea produsului înlocuit și scăderea ICV într-un mod direct reprezentativ: dacă sunt îndeplinite ambele condiții, se modelează efectul înlocuirii.

Sau pentru a aloca intrările/ieșirile pe baza altei relații fizice subiacente relevante care leagă intrările și ieșirile de funcția furnizată de sistem, utilizatorul metodei PEF trebuie să demonstreze că este posibilă definirea unei relații fizice relevante prin care să se aloce fluxurile atribuibile furnizării funcției definite a sistemului-produs: dacă această condiție este îndeplinită, utilizatorul metodei PEF poate realiza alocarea pe baza acestei relații fizice.

Alocare bazată pe alt tip de relație

Ar putea fi posibilă alocarea pe baza altui tip de relație. De exemplu, alocarea economică se referă la alocarea intrărilor și ieșirilor aferente proceselor multifuncționale la ieșirile co-produsului în mod proporțional cu valorile lor relative de piață. Prețul de piață al co-funcțiilor ar trebui să se refere la condițiile specifice și la etapa procesului în care sunt produse co-produsele. În orice caz, pentru a asigura, pe cât posibil, reprezentativitatea fizică a rezultatelor PEF, trebuie furnizată o justificare clară pentru renunțarea la 1) și 2) și selectarea unei anumite reguli de alocare în etapa 3).

Alocarea bazată pe alt tip de relație poate fi abordată în unul dintre următoarele moduri alternative:

Poate fi identificat un efect de înlocuire indirectă și produsul înlocuit poate fi modelat, iar inventarul scăzut într-un mod rezonabil de reprezentativ? Dacă da (adică ambele condiții sunt verificate), se modelează efectul înlocuirii indirecte.

Înlocuirea indirectă are loc atunci când un produs este înlocuit, dar nu se știe exact cu care produse.

Este posibilă alocarea fluxurilor de intrări/ieșiri între produse și funcții pe baza altor tipuri de relații economice (de exemplu, valoarea economică relativă a co-produselor)? Dacă da, se alocă produsele și funcțiile pe baza relației identificate.

Formula amprentei circulare (a se vedea secțiunea 4.4.8.1) oferă abordarea care trebuie folosită pentru a estima emisiile globale care rezultă dintr-un anumit proces ce presupune reciclare și/sau valorificare energetică. De asemenea, acestea se referă și la fluxurile de deșeuri generate în cadrul limitelor sistemului.

Alocarea în zootehnie

Prezenta secțiune oferă instrucțiuni cu privire la modul de abordare a aspectelor specifice legate de modelarea fermelor, a abatoarelor și a ecarisajului pentru bovine, porcine, ovine și caprine. În special, sunt furnizate instrucțiuni cu privire la:

alocarea sarcinilor în amonte la nivel de fermă între ieșirile din fermă;

alocarea sarcinilor în amonte (legate de animale vii) la nivel de abator între ieșirile din abator.

Alocarea în cadrul modulului fermă

În modulul fermă, subdivizarea trebuie utilizată pentru procesele care sunt alocate direct anumitor ieșiri (de exemplu, consumul de energie și emisiile legate de procesele de muls). În cazul în care procesele nu pot fi subdivizate din cauza lipsei de date separate sau a imposibilității din punct de vedere tehnic, sarcina în amonte, de exemplu producția de hrană pentru animale, trebuie alocată producției agricole utilizând o metodă de alocare biofizică. Valorile implicite utilizate pentru alocare sunt furnizate în secțiunile care urmează pentru fiecare tip de animal în parte. Aceste valori implicite trebuie utilizate în cadrul studiilor PEF, cu excepția cazului în care sunt colectate date specifice societății. Modificarea factorilor de alocare este permisă numai dacă datele specifice societății sunt colectate și utilizate pentru modulul fermă. În cazul în care se utilizează date secundare pentru modulul fermă, nu este permisă modificarea factorilor de alocare.

Alocarea în cadrul modulului fermă pentru bovine

Se impune utilizarea metodei de alocare între vaci de lapte, vaci reformate și viței excedentari, elaborată de Federația Internațională a Producătorilor de Lapte (International Dairy Federation – IDF) (2015). Animalele moarte și toate produsele care provin de la animale moarte trebuie considerate deșeuri, aplicându-se formula amprentei circulare. Totuși, în acest caz, trasabilitatea produselor care provin de la animale moarte trebuie să fie garantată pentru a permite studiilor PEF să ia în considerare acest aspect.

Îngrășământul organic natural exportat către o altă fermă trebuie considerat ca fiind unul dintre următoarele:

Produs rezidual (opțiune implicită): în cazul în care îngrășământul organic natural nu are o valoare economică la poarta fermei, acesta este considerat produs rezidual, fără alocarea unei sarcini în amonte. Emisiile legate de gestionarea îngrășământului organic natural până la poarta fermei sunt alocate celorlalte produse agricole pentru care se produce îngrășământ organic natural.

Co-produs: în cazul în care îngrășământul organic natural exportat are o valoare economică la poarta fermei, trebuie utilizată o alocare economică a sarcinii în amonte pentru îngrășământul organic natural prin utilizarea valorii economice relative a îngrășământului organic natural raportat la lapte și animale vii la poarta fermei. Cu toate acestea, alocarea biofizică pe baza normelor IDF trebuie aplicată în vederea alocării emisiilor rămase între lapte și animalele vii.

Îngrășământul organic natural ca deșeu: atunci când îngrășământul organic natural este tratat ca deșeu (de exemplu, depozitat), trebuie aplicată formula amprentei circulare.

Factorul de alocare (FA) pentru lapte trebuie calculat cu ajutorul următoarei ecuații:

Mcarne este masa greutății în viu a tuturor animalelor vândute anual, inclusiv tăurași și animale mature reformate, iar Mlapte este masa de lapte corectat în funcție de grăsimi și proteine (fat and protein corrected milk – FPCM) vândut anual (corecție 4 % grăsimi și 3,3 % proteine). Constanta 6.04 descrie relația cauzală dintre conținutul energetic al furajelor în raport cu laptele și greutatea în viu a animalelor produse. Constanta este determinată pe baza unui studiu care a colectat date de la 536 de ferme de lapte din SUA (Thoma et al., 2013). Deși se bazează pe fermele din SUA, IDF consideră că abordarea este aplicabilă sistemelor agricole la nivel european.

Thoma et al., 2013.

FPCM (corecție 4 % grăsimi și 3,3 % proteine) trebuie calculat cu ajutorul următoarei formule:

În cazurile în care se utilizează o valoare implicită de 0,02 kgcarne/kglapte pentru raportul dintre greutatea în viu a animalelor și laptele produs în ecuația 9, ecuația generează factori de alocare impliciți de 12 % pentru greutatea în viu a animalelor și de 88 % pentru lapte (Tabelul 10). Aceste valori trebuie utilizate ca valori implicite în contextul alocării sarcinilor în amonte în materie de lapte și greutate în viu a animalelor la bovine atunci când se utilizează seturi de date secundare. În cazul în care sunt colectate date specifice societății pentru etapa de creștere a animalelor, factorii de alocare trebuie modificați cu ajutorul ecuațiilor menționate în prezenta secțiune.

Alocare în cadrul modulului fermă pentru ovine și caprine

Trebuie utilizată o abordare biofizică pentru alocarea sarcinilor în amonte diverselor co-produse pentru ovine și caprine. Orientările IPCC din 2006 privind inventarele naționale de GES (IPCC, 2006) conțin un model pentru calcularea cerințelor energetice care trebuie utilizate pentru ovine și, ca substituent, pentru caprine. Acest model se aplică în prezentul document.

Animalele moarte și toate produsele care provin de la animale moarte trebuie considerate deșeuri, aplicându-se formula amprentei circulare (CFF, secțiunea 4.4.8.1). Totuși, în acest caz, trasabilitatea produselor care provin de la animale moarte trebuie permisă, astfel încât acest aspect să poată fi luat în considerare în cadrul studiilor PEF.

Utilizarea factorilor de alocare impliciți prevăzuți în prezentul document este obligatorie ori de câte ori sunt utilizate seturi de date secundare pentru etapa ciclului de viață al creșterii ovinelor și caprinelor. În cazul în care se utilizează date specifice societății pentru această etapă a ciclului de viață, factorii de alocare trebuie calculați cu ajutorul datelor specifice societății, folosind ecuațiile furnizate.

Factorii de alocare trebuie calculați după cum urmează:

Se utilizează aceiași termeni ca cei utilizați în IPCC (2006).

Pentru a calcula energia pentru lână (NElână), energia pentru lapte (NEl) și energia pentru carne (NEg) cu date specifice societății, trebuie utilizate ecuațiile incluse în IPPC (2006) și raportate în continuare. În cazul în care se folosesc în schimb date secundare, se impune utilizarea valorilor implicite pentru factorii de alocare prevăzuți în prezentul document.

Energie pentru lână, NElână

Valoarea implicită de 24 MJ kg-1 inclusă inițial în documentul IPPC a fost modificată la 157 MJ kg-1 ca urmare a indicației FAO – emisii de gaze cu efect de seră și cerere de energie fosilă din partea lanțurilor de aprovizionare pentru rumegătoare mici – Orientări pentru evaluare (2016).

Valorile implicite care trebuie utilizate pentru calcularea NElână și cantitatea netă de energie necesară rezultată sunt raportate în tabelul 11.

Energie pentru lapte, NEl

Valorile implicite care trebuie utilizate pentru calcularea NEl și cantitatea netă de energie necesară rezultată sunt indicate în tabelul 12.

Energie pentru carne, NEg

De reținut că mieii vor fi înțărcați timp de mai multe săptămâni, deoarece regimul alimentar pe bază de lapte va fi completat cu hrană furnizată de pășuni sau cu furaje antrepozitate. Momentul înțărcării ar trebui să fie considerat momentul în care laptele constituie jumătate din cantitatea necesară de energie. Ecuația NEg folosită în cazul ovinelor include două constante empirice (a și b) care variază în funcție de specie/categorie animală (Tabelul 13).

În cazul în care sunt utilizate date specifice societății pentru etapa de creștere a animalelor, factorii de alocare trebuie recalculați. În această situație, parametrii a și b trebuie calculați ca medie ponderată în cazul în care sunt prezente mai multe categorii de animale.

Valorile implicite care trebuie utilizate la calcularea NEg sunt raportate în tabelul 14.

Factorii de alocare impliciți care trebuie utilizați în studiile PEF pentru ovine și caprine sunt prezentați în tabelul 14 împreună cu calculele aferente. Aceleași ecuații și valori implicite utilizate la calcularea cerințelor energetice pentru ovine sunt utilizate la calcularea cerințelor energetice pentru caprine după aplicarea unui factor de corecție.

Pagina 10.24 din IPCC (2006).

Greutatea ovinelor: 64,8 kg, media ovinelor masculi și femele în diferite regiuni ale lumii, date extrase din apendicele 5, Emisii de gaze cu efect de seră și cerere de energie fosilă din partea lanțurilor de aprovizionare pentru rumegătoare mici, FAO (2016b).

Greutatea caprinelor: 57,05 kg, media caprinelor masculi și femele în diferite regiuni ale lumii, date extrase din apendicele 5, Emisii de gaze cu efect de seră și cerere de energie fosilă din partea lanțurilor de aprovizionare pentru rumegătoare mici, FAO (2016b).

Alocarea în cadrul modulului fermă pentru porcine

Alocarea în etapa de creștere între purcei și scroafe trebuie realizată prin aplicarea alocării economice. Factorii de alocare impliciți care trebuie utilizați sunt raportați în tabelul 16.

Alocarea în cadrul abatorului

Abatoarele și procesele de ecarisaj furnizează o capacitate de producție diversificată către lanțul alimentar și furajer sau către alte lanțuri valorice nealimentare sau furajere (de exemplu, industria pielăriei sau lanțurile de valorificare chimică sau energetică).

În etapa modulului abator și ecarisaj, subdivizarea trebuie utilizată în raport cu acele fluxuri de proces care pot fi atribuite direct anumitor ieșiri. În cazul în care nu este posibilă subdivizarea proceselor, fluxurile rămase (de exemplu, cu excepția celor alocate deja laptelui pentru sistemele de producție a laptelui sau lânii pentru sistemele de producție a lânii) trebuie alocate produselor de abator și ecarisaj utilizând alocarea economică. Factorii de alocare impliciți sunt indicați în secțiunile care urmează pentru bovine, porcine și rumegătoare mici (ovine, caprine). Aceste valori implicite trebuie utilizate în cadrul studiilor PEF. Nu sunt permise modificări ale factorilor de alocare.

Alocarea în cadrul abatorului pentru bovine

La nivel de abator, factorii de alocare sunt stabiliți pentru cele cinci categorii de produse descrise în

tabelul 17. În cazul în care sunt preferați factorii de alocare utilizați pentru subdivizarea impactului carcasei între diversele bucăți tranșate, aceștia trebuie definiți și justificați în cadrul studiului PEF.

Subprodusele de abator și ecarisaj sunt clasificate în trei categorii.

Categoria 1: Materii prime cu riscuri, de exemplu animale infectate/contaminate sau subproduse de origine animală:

eliminare și utilizare: incinerare, coincinerare, depozit de deșeuri, utilizare ca biocombustibil pentru ardere, fabricare de produse derivate.

Categoria 2: Gunoiul de grajd și conținutul tubului digestiv, produse de origine animală neadecvate pentru consumul uman:

eliminare și utilizare: incinerare, coincinerare, depozit de deșeuri, îngrășăminte, compost, utilizare ca biocombustibil pentru ardere, fabricare de produse derivate.

Categoria 3: Carcase și părți de animale sacrificate, adecvate pentru consumul uman, dar care nu sunt destinate utilizării în acest scop din motive comerciale, inclusiv piei brute și prelucrate destinate industriei pielăriei (a se observa că pieile brute și prelucrate pot fi încadrate și în alte categorii, în funcție de starea și natura stabilite în documentația sanitară însoțitoare):

eliminare și utilizare: incinerare, coincinerare, depozit de deșeuri, furaje, hrană pentru animale de companie, îngrășăminte, compost, utilizare ca biocombustibil pentru ardere, fabricare de produse derivate (de exemplu, piele), oleo-chimice și substanțe chimice.

Sarcinile în amonte pentru produsele de abator și ecarisaj trebuie alocate după cum urmează:

Materiale de calitate alimentară: produs cu alocarea sarcinilor în amonte.

Material de categoria 1: în mod implicit, sarcinile în amonte nu sunt alocate, deoarece este considerat subprodus de origine animală tratat ca deșeu în conformitate cu CFF.

Material de categoria 2: în mod implicit, sarcinile în amonte nu sunt alocate, deoarece este considerat subprodus de origine animală tratat ca deșeu în conformitate cu CFF.

Materialul de categoria 3 are aceeași soartă ca și cel din categoriile 1 și 2 (pentru grăsimi – care trebuie arse sau făină de carne și oase) și nu are o valoare economică la poarta abatorului: în mod implicit, sarcinile în amonte nu sunt alocate, deoarece este tratat ca deșeu în conformitate cu CFF.

Piei brute și prelucrate de categoria 3 (cu excepția cazului în care sunt clasificate ca deșeu și/sau sunt tratate în același mod ca și categoriile 1 și 2): produs cu alocarea sarcinilor în amonte.

Materiale de categoria 3, neincluse în categoriile anterioare: produs cu sarcini în amonte alocate.

Valorile implicite din tabelul 17 trebuie utilizate în cadrul studiilor PEF.

Nu sunt permise modificări ale factorilor de alocare.

AR trebuie utilizat pentru a calcula impactul unei unități de produs asupra mediului cu ajutorul ecuației de mai jos:

EIi este impactul asupra mediului pe unitate de masă a produsului i, (i = un produs de abator enumerat în tabelul 17), EIw este impactul asupra mediului al întregului animal împărțit la greutatea animalului în viu, iar ARi este raportul de alocare pentru produsul i (calculat ca valoare economică a lui i împărțită la fracția masică a lui i).

EIw trebuie să includă impacturile din amonte, impacturile de abator care nu pot fi atribuite direct niciunui produs specific și impactul gestionării deșeurilor de la abatoare (materiale și deșeuri de categoria 1 și 2 prevăzute în tabelul 17).

Valorile implicite pentru ARi, astfel cum se arată în tabelul 17, trebuie utilizate în cadrul studiilor EF pentru a reprezenta situația medie la nivel european.

Alocarea în cadrul abatorului pentru porcine

Valorile implicite din tabelul 18 trebuie utilizate în studiile PEF care vizează alocarea în cadrul abatorului pentru porcine. Modificarea factorilor de alocare pe baza datelor specifice societății nu este permisă.

Alocarea în cadrul abatorului pentru ovine și caprine

Valorile implicite din tabelul 19 trebuie utilizate în studiile PEF care vizează alocarea în cadrul abatorului pentru ovine și caprine. Nu sunt permise modificări ale factorilor de alocare pe baza datelor specifice societății. În cazul caprinelor se utilizează aceiași factori de alocare utilizați pentru ovine.

Cerințe privind colectarea datelor și cerințe în materie de calitate

Date specifice societății

Această secțiune descrie datele privind ICV specifice societății, care sunt măsurate sau colectate direct la o anumită instalație sau la un anumit ansamblu de instalații și care sunt reprezentative pentru una sau mai multe activități sau procese în cadrul limitelor sistemului.

Datele trebuie să includă toate intrările și ieșirile cunoscute pentru procesele respective. Exemple de intrări: utilizarea energiei, apei, solului, materialelor. Exemple de ieșiri: produsele, coprodusele, emisiile și deșeurile generate. Emisiile sunt împărțite în trei compartimente (emisii în aer, în apă și în sol).

Există mai multe modalități de colectare a datelor specifice societății în materie de emisii, de exemplu, acestea se pot baza pe măsurători directe sau pot fi calculate pe baza datelor de activitate specifice societății și a factorilor de emisie aferenți (de exemplu, litri de consum de combustibil și factori de emisie pentru ardere într-un vehicul sau cazan). Ori de câte ori sectorul produsului în cauză face obiectul regulilor de monitorizare EU ETS, utilizatorul metodei PEF ar trebui să respecte cerințele în materie de cuantificare prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/2066 în ceea ce privește procesele și gazele cu efect de seră reglementate de acesta. În ceea ce privește captarea și stocarea dioxidului de carbon, prevalează cerințele prezentei anexe. Datele ar putea necesita scalare, grupare sau alte forme de prelucrare matematică pentru a le alinia cu unitatea funcțională și cu fluxul de referință ale procesului.

Printre sursele tipice de date specifice societății se numără:

date privind consumul la nivel de proces sau de instalație;

facturi și modificări ale stocurilor/inventarelor de consumabile;

măsurători ale emisiilor (cantități și concentrații de emisii provenind de la gaze de ardere și ape reziduale);

compoziția deșeurilor și a produselor;

unitatea (unitățile) sau departamentul (departamentele) de achiziții și de vânzări.

Toate seturile de date noi, create în timpul efectuării unui studiu PEF, trebuie să fie conforme cu EF.

Toate datele specifice societății trebuie modelate în seturi de date specifice societății.

Lista de materiale (BOM) are două părți: lista materialelor/ingredientelor și cantitatea utilizată pentru fiecare dintre acestea.

În unele sectoare, aceasta este echivalentă cu lista de componente.

Datele privind activitatea prevăzute în BOM trebuie să fie specifice produsului în cauză și modelate cu date specifice societății. În cazul societăților care fabrică mai mult de un produs, datele privind activitatea utilizate (inclusiv BOM) trebuie să fie specifice produsului care face obiectul studiului.

Modelarea proceselor de fabricație se bazează pe date specifice societății (de exemplu, energia necesară pentru asamblarea materialelor/componentelor produsului care intră în domeniul de aplicare). În cazul societăților care fabrică mai mult de un produs, datele privind activitatea utilizate (inclusiv BOM) trebuie să fie specifice produsului care face obiectul studiului.

Date secundare

Datele secundare se referă la date care nu se bazează pe măsurători sau calcule directe ale proceselor respective în cadrul limitelor sistemului. Datele secundare sunt specifice sectorului, adică specifice sectorului avut în vedere pentru studiul PEF, sau multisectoriale. Printre exemplele de date secundare se numără:

date din literatura de specialitate sau din lucrări științifice;

date medii privind ciclul de viață la nivel de sector, obținute din bazele de date ICV, rapoarte ale asociațiilor industriale, statistici guvernamentale etc.

Toate datele secundare trebuie modelate în seturi de date secundare care trebuie să respecte ierarhia datelor din secțiunea 4.6.3 și cerințele de calitate specificate în secțiunea 4.6.5. Sursele acestor date folosite trebuie documentate și indicate clar în raportul PEF.

Seturi de date care trebuie utilizate

Studiile PEF trebuie să utilizeze seturi de date secundare care sunt conforme cu EF, atunci când sunt disponibile. Pentru a elabora seturi de date secundare conforme cu EF, trebuie respectat Ghidul pentru seturile de date conforme cu EF. În cazul în care nu există sau nu poate fi elaborat un set de date secundare conform cu EF, selectarea seturilor de date care urmează să fie utilizate trebuie realizată în conformitate cu următoarele reguli, furnizate în ordine ierarhică.

A se vedea https://eplca.jrc.ec.europa.eu/permalink/Guide_EF_DATA.pdf.

Se utilizează un substituent conform cu EF (dacă este disponibil); utilizarea seturilor de date substitut trebuie menționată în secțiunea privind limitările din raportul PEF; datele convertite din sistemele anterioare conforme cu EF (de exemplu, de la EF2.0 la EF3.0) sunt considerate substituenți.

Se utilizează ca substitut un set de date conform cu ILCD la nivel de intrare (ILCD-EL). Un maxim de 10 % din punctajul global unic poate fi obținut din seturi de date conforme cu ILCD-EL.

În cazul în care se utilizează un set de date conform cu ILCD-EL, nomenclatura fluxurilor elementare trebuie aliniată la pachetul de referință al EF utilizat de seturile de date conforme cu EF din restul modelului (disponibil pe pagina dezvoltatorului EF la următoarea adresă http://eplca.jrc.ec.europa.eu/LCDN/developerEF.xhtml)).).

Dacă nu este disponibil niciun set de date conform cu EF sau cu ILCD-EL, atunci procesul trebuie exclus din model. Acest fapt trebuie specificat în mod clar în secțiunea limitări a raportului PEF ca lacună în materie de date și validat de verificator.

Limitare

Orice limitare trebuie evitată, cu excepția cazului în care se aplică următoarele reguli.

Procesele și fluxurile elementare pot fi excluse până la 3,0 % (cumulativ) pe baza fluxurilor de materiale și energie și a nivelului de importanță ecologică (punctaj global unic). Procesele care fac obiectul unei limitări trebuie să fie explicite și justificate în raportul PEF, în special în ceea ce privește importanța ecologică a limitării aplicate.

Această limitare trebuie luată în considerare în plus față de limitarea inclusă deja în seturile de date de fundal. Regula este valabilă atât pentru produsele intermediare, cât și pentru produsele finite.

Procesele care reprezintă (cumulativ) mai puțin de 3,0 % din fluxul de materiale și energie, precum și din impactul asupra mediului pentru fiecare categorie de impact pot fi excluse din studiul PEF.

Se recomandă efectuarea unui studiu de screening pentru a identifica procesele care pot face obiectul limitărilor.

Cerințe de calitate a datelor

Această secțiune descrie modul în care trebuie evaluată calitatea datelor seturilor de date conforme cu EF. Cerințele de calitate a datelor sunt prezentate în tabelul 20.

Două cerințe minime:

integralitatea;

consecvența și adecvarea metodologică.

Odată ce au fost alese procesele și produsele care să reprezinte sistemul analizat, iar ICV-ul acestora a fost inventariat, criteriul integralității evaluează în ce măsură ICV acoperă toate emisiile și resursele aferente proceselor și produselor care se impun pentru calcularea tuturor categoriilor de impact al EF. Îndeplinirea criteriului privind integralitatea și respectarea deplină a metodei PEF sunt condiții prealabile pentru seturile de date conforme cu EF. Prin urmare, aceste două criterii nu sunt evaluate calitativ. Ghidul pentru seturile de date conforme cu EF explică modul în care acestea trebuie raportate în setul de date.

https://eplca.jrc.ec.europa.eu/permalink/Guide_EF_DATA.pdf.

Patru criterii de calitate: reprezentativitatea tehnologică, geografică și temporală, precum și precizia. Aceste criterii trebuie să facă obiectul unei proceduri de notare. Ghidul pentru seturile de date conforme cu EF explică modul în care acestea trebuie raportate în setul de date.

https://eplca.jrc.ec.europa.eu/permalink/Guide_EF_DATA.pdf.

Trei aspecte legate de calitate: documentația, nomenclatura și revizuirea. Aceste criterii nu sunt incluse în evaluarea semicantitativă a calității datelor. Ghidul pentru seturile de date conforme cu EF explică modul în care cele trei aspecte legate de calitate trebuie îndeplinite și raportate în setul (seturile) de date.

https://eplca.jrc.ec.europa.eu/permalink/Guide_EF_DATA.pdf.

Fiecare criteriu de calitate a datelor care trebuie punctat (TeR, GeR, TiR și P) este evaluat în funcție de cele cinci niveluri enumerate în tabelul 21.

Formula DQR

În contextul EF, trebuie calculată și raportată calitatea datelor pentru fiecare set nou de date conform cu EF și pentru întregul studiu PEF. Calculul DQR trebuie să aibă la bază patru criterii de calitate a datelor, unde TeR este reprezentativitatea tehnologică, GeR este reprezentativitatea geografică, TiR este reprezentativitatea temporală, iar P este precizia.

Reprezentativitatea (tehnologică, geografică și temporală) descrie în ce măsură procesele și produsele selectate reprezintă sistemul analizat, în timp ce precizia indică modul în care sunt obținute datele și nivelul de incertitudine aferent.

În conformitate cu DQR, se pot atinge cinci niveluri de calitate (de la excelentă la slabă). Acestea sunt rezumate în tabelul 22.

Formula DQR se aplică în raport cu următoarele:

seturi de date specifice societății: Secțiunea 4.6.5.2 descrie procedura de calculare a DQR pentru seturile de date specifice societății;

seturi de date secundare: atunci când se utilizează un set de date secundare conform cu EF în cadrul unui studiu PEF (procedură descrisă în secțiunea 4.6.5.3);

studiu PEF (procedură descrisă în secțiunea 4.6.5.8).

DQR pentru seturi de date specifice societății

Atunci când se creează un set de date specifice societății, calitatea datelor în ceea ce privește (i) datele de activitate specifice societății și (ii) fluxurile elementare directe specifice societății (și anume, datele privind emisiile) se impune a fi evaluată separat. DQR aferentă subproceselor legate de datele de activitate (a se vedea Figura 9) este evaluată pe baza cerințelor furnizate în matricea privind necesitățile în materie de date (secțiunea 4.6.5.4).

Figura 9

Reprezentarea grafică a unui set de date specifice societății

Un set de date specifice societății este parțial dezagregat: se impune evaluarea DQR pentru datele de activitate și fluxurile elementare directe. DQR aferentă subproceselor trebuie evaluată având în vedere matricea privind necesitățile în materie de date.

DQR aferentă setului de date nou elaborat trebuie calculată după cum urmează:

Se selectează cele mai relevante date de activitate și fluxuri elementare directe: cele mai relevante date de activitate sunt cele legate de subprocese (și anume seturi de date secundare) care reprezintă cel puțin 80 % din impactul total asupra mediului al setului de date specifice societății. Acestea se enumeră în ordine, de la cele care au cea mai mare contribuție la cele care au cea mai mică contribuție. Cele mai relevante fluxuri elementare directe sunt definite ca fiind cele care contribuie în mod cumulativ cu cel puțin 80 % la impactul total al fluxurilor elementare directe.

Se calculează criteriile DQR – TeR, TiR, GeR și P – pentru fiecare tip dintre cele mai relevante date de activitate și pentru fiecare tip dintre cele mai relevante fluxuri elementare directe utilizând tabelul 23.

Fiecare dintre cele mai relevante fluxuri elementare directe constă în cantitatea și denumirea fluxului elementar (de exemplu, 40 g CO2). Pentru fiecare dintre cele mai relevante fluxuri elementare, trebuie evaluate cele 4 criterii DQR – TeR-EF, TiR-EF, GeR-EF, PEF (de exemplu, calendarul fluxului măsurat, pentru ce tehnologie a fost măsurat fluxul și în ce zonă geografică).

Pentru fiecare dintre cele mai relevante date de activitate, trebuie evaluate cele 4 criterii DQR (denumite TeR-AD, TiR-AD, GeR-AD, PAD).

Având în vedere că atât datele de activitate, cât și fluxurile elementare directe trebuie să fie specifice societății, punctajul P nu poate fi mai mare de 3, în timp ce punctajul pentru TiR, TeR și GeR nu poate fi mai mare de 2 (punctajul DQR trebuie să fie ≤ 1,5).

Se calculează ca procent contribuția de mediu a celor mai relevante date de activitate (prin corelarea cu subprocesul corespunzător) și fluxuri elementare directe la suma totală a impactului asupra mediului al tuturor celor mai relevante date de activitate și fluxuri elementare directe (ponderat, utilizând toate categoriile de impact al EF). De exemplu, setul de date nou elaborat conține doar două dintre cele mai relevante date de activitate, contribuind la 80 % din impactul total asupra mediului al setului de date:

Datele de activitate 1 reprezintă 30 % din impactul total asupra mediului al setului de date. Acest proces contribuie cu 37,5 % (ponderea care urmează să fie utilizată) la totalul de 80 %.

Datele de activitate 2 reprezintă 50 % din impactul total asupra mediului al setului de date. Acest proces contribuie cu 62,5 % (ponderea care urmează să fie utilizată) la totalul de 80 %.

Se calculează criteriile TeR, TiR, GeR și P pentru setul de date nou elaborat ca medie ponderată a fiecărui criteriu în raport cu cele mai relevante date de activitate și fluxuri elementare directe. Ponderea este contribuția relativă (în %) a celor mai relevante date de activitate și fluxuri elementare directe calculată în etapa 3.

Se calculează DQR totală a setului de date nou elaborat utilizând ecuația de mai jos, unde reprezintă media ponderată calculată astfel cum se specifică la punctul (4).

DQR aferentă seturilor de date secundare utilizate în studiile PEF

Prezenta secțiune descrie procedura de calculare a DQR pentru seturile de date secundare utilizate într-un studiu PEF. Acest lucru implică recalcularea DQR pentru setul de date secundare conform cu EF (calculat de furnizorul de date), atunci când se utilizează pentru modelarea celor mai relevante procese (a se vedea secțiunea 4.6.5.4), pentru a permite utilizatorului metodei PEF să evalueze criteriile DQR specifice contextului (și anume, TeR,, TiR și GeR ale celor mai relevante procese). Criteriile TeR, TiR și GeR trebuie reevaluate pe baza tabelului 24. Nu sunt permise modificări ale criteriilor. DQR totală aferentă setului de date trebuie recalculată cu ajutorul ecuației 19.

Matricea privind necesitățile în materie de date (Data Needs Matrix – DNM)

Utilizarea DNM se impune în scopul evaluării cerințelor în materie de date pentru toate procesele necesare modelării produsului în cauză (a se vedea tabelul 25). Aceasta indică procesele în raport cu care datele specifice societății sau datele secundare trebuie sau pot fi utilizate, în funcție de influența exercitată de societate asupra procesului. Următoarele trei cazuri se regăsesc în DNM și sunt explicate în continuare.

Situația 1: procesul este desfășurat de societatea care efectuează studiul PEF.

Situația 2: procesul nu este desfășurat de societatea care efectuează studiul PEF, însă această societate are acces la informații specifice (societății).

Situația 3: procesul nu este desfășurat de societatea care efectuează studiul PEF și această societate nu are acces la informații specifice (societății).

Utilizatorul metodei PEF trebuie să întreprindă următoarele:

să stabilească gradul de influență (situația 1, 2 sau 3) pe care societatea o exercită asupra fiecărui proces din lanțul său de aprovizionare. Această decizie stabilește care dintre opțiunile prevăzute în

tabelul 25 este relevantă pentru fiecare proces;

să furnizeze în raportul PEF un tabel care să includă toate procesele și situația acestora în conformitate cu DNM;

să respecte cerințele în materie de date indicate în tabelul 25;

să calculeze/reevalueze valorile DQR (pentru fiecare criteriu + total) pentru seturile de date aferente celor mai relevante procese și noilor procese create, astfel cum se indică în secțiunile 4.6.5.6-4.6.5.8.

Trebuie menționat faptul că, pentru orice set de date secundare conform cu EF, poate fi utilizat un set de date conform cu ILCD-EL. Acesta poate contribui cu maxim 10 % din punctajul global unic al produsului în cauză (a se vedea secțiunea 4.6.3). Pentru aceste seturi de date nu se impune recalcularea DQR.

DNM Situația 1

Pentru toate procesele desfășurate de societate și în cazul în care societatea care efectuează studiul PEF utilizează date specifice societății, DQR aferentă setului de date nou elaborat conform cu EF trebuie evaluată astfel cum se descrie în secțiunea 4.6.5.2.

DNM Situația 2

În cazul în care un proces are loc în condițiile prevăzute pentru Situația 2 (și anume, societatea care efectuează studiul PEF nu desfășoară procesul, însă beneficiază de acces la date specifice societății), există două opțiuni posibile:

utilizatorul metodei PEF poate accesa informații detaliate specifice furnizorului și poate crea un set nou de date conform cu EF (Opțiunea 1);

societatea deține anumite informații specifice furnizorului și poate efectua modificări minime (Opțiunea 2).

Situația 2/Opțiunea 1

Pentru toate procesele care nu sunt desfășurate de societate și în cazul în care societatea care efectuează studiul PEF utilizează date specifice societății, DQR aferentă setului de date nou elaborat conform cu EF trebuie evaluată astfel cum se descrie în secțiunea 4.6.5.2.

Situația 2/Opțiunea 2

În cazul proceselor care se încadrează în Situația 2/Opțiunea 2, se utilizează un set de date secundar dezagregat conform cu EF. Societatea care efectuează studiul PEF trebuie:

să utilizeze datele de activitate specifice societății pentru transport;

să înlocuiască subprocesele pentru mixul energetic și transport utilizate în setul de date secundar dezagregat conform cu EF cu seturi de date conforme cu EF specifice lanțului de aprovizionare.

Pot fi utilizate valori R1 specifice societății. Utilizatorul metodei PEF trebuie să recalculeze criteriile DQR pentru procesele care se încadrează în Situația 2/Opțiunea 2. Acesta va realiza DQR specifică contextului prin reevaluarea TeR și TiR utilizând tabelul 24. Se impune reducerea criteriului GeR cu 30 % și menținerea valorii inițiale a criteriului P.

DNM Situația 3

În cazul în care un proces are loc în condițiile prevăzute pentru Situația 3 (și anume, societatea care efectuează studiul PEF nu desfășoară procesul și nu beneficiază de acces la date specifice societății), societatea care efectuează studiul PEF trebuie să utilizeze seturi de date secundare conforme cu EF.

În cazul celor mai relevante procese, în conformitate cu procedura descrisă în secțiunea 7.3, utilizatorul metodei PEF trebuie să realizeze criteriile DQR specifice contextului prin reevaluarea TeR, TiR și GeR utilizând tabelul 24. Parametrul P trebuie să își mențină valoarea inițială.

În cazul proceselor care nu intră în categoria celor mai relevante, în conformitate cu procedura descrisă în secțiunea 7.3, societatea care efectuează studiul PEF preia valorile DQR din setul inițial de date.

DQR aferentă unui studiu PEF

Pentru a calcula DQR aferentă studiului PEF, utilizatorul metodei PEF trebuie să calculeze valorile TeR, TiR, GeR și P separat. Acestea trebuie calculate ca medie ponderată a punctajelor DQR pentru toate procesele cele mai relevante, pe baza contribuției lor de mediu relative la punctajul global unic, utilizând ecuația 20.

Evaluarea impactului amprentei de mediu

Odată ce ICV a fost compilat, trebuie realizată evaluarea impactului EF pentru a calcula performanța de mediu a produsului cu ajutorul tuturor categoriilor și modelelor de impact al EF. Evaluarea impactului EF include patru etape: clasificare, caracterizare, normalizare și ponderare. Rezultatele unui studiu PEF trebuie calculate și prezentate în cadrul raportului PEF ca rezultate caracterizate, normalizate și ponderate pentru fiecare categorie de impact al EF și ca un punctaj global unic bazat pe factorii de ponderare prezentați în secțiunea 6.5.2.2. Rezultatele trebuie raportate pentru (i) ciclul de viață total și (ii) ciclul de viață total, excluzând etapa de utilizare.

Evaluarea impactului EF nu intenționează să înlocuiască alte metode (de reglementare) care au un obiectiv și un domeniu de aplicare diferit, precum evaluarea riscurilor (de mediu) [(E)RA], evaluarea impactului asupra mediului (EIA) specific amplasamentului sau norme de sănătate și de siguranță la nivel de produs sau legate de siguranța la locul de muncă. În special, evaluarea impactului EF nu are obiectivul de a prevedea dacă, într-un loc dat și la un moment dat, sunt depășite pragurile și se produc impacturi reale. În schimb, ea descrie presiunile existente asupra mediului. Astfel, evaluarea impactului EF este complementară altor instrumente dovedite, adăugând perspectiva bazată pe ciclul de viață.

Clasificare și caracterizare

Clasificare

Clasificarea implică atribuirea intrărilor și ieșirilor de materiale/energie inventariate în ICV către categoria de impact al EF relevantă. De exemplu, în cursul fazei de clasificare, toate intrările/ieșirile care generează emisii de GES sunt atribuite categoriei schimbări climatice. În mod similar, cele care generează emisii de substanțe ce diminuează stratul de ozon sunt atribuite categoriei diminuarea stratului de ozon. În unele cazuri, o intrare sau o ieșire poate contribui la mai mult de o categorie de impact al EF [de exemplu, clorofluorocarburile (CFC) contribuie deopotrivă la schimbările climatice și la diminuarea stratului de ozon].

Este important ca datele să fie exprimate în ceea ce privește substanțele componente pentru care sunt disponibili factori de caracterizare (a se vedea secțiunea următoare). De exemplu, datele pentru un îngrășământ compozit NPK trebuie dezagregate și clasificate în funcție de fracțiunile sale de N, P și K, deoarece fiecare element constitutiv va contribui la categorii de impact al EF diferite. În practică, o mare parte a datelor privind ICV poate fi extrasă din baze de date existente privind ICV, publice sau comerciale, unde clasificarea a fost deja pusă în aplicare. În astfel de cazuri, trebuie să se asigure, de exemplu de către furnizor, corespondența clasificării și a căilor aferente de evaluare a impactului EF cu cerințele metodei PEF.

Toate intrările și ieșirile inventariate în timpul compilării ICV trebuie atribuite categoriilor de impact al EF la care contribuie, folosind datele de clasificare puse la dispoziție de către Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.

http://eplca.jrc.ec.europa.eu/LCDN/developerEF.xhtml.

În cadrul clasificării ICV, datele ar trebui exprimate în ceea ce privește substanțele componente pentru care sunt disponibili, pe cât posibil, factori de caracterizare.

Caracterizare

Caracterizarea se referă la calculul amplorii contribuției fiecărei intrări sau ieșiri clasificate la categoriile lor respective de impact al EF și agregarea contribuțiilor în cadrul fiecărei categorii. Aceasta se realizează prin înmulțirea valorilor din ICV cu factorii de caracterizare relevanți pentru fiecare categorie de impact al EF.

Factorii de caracterizare sunt specifici substanței sau resurselor. Ei reprezintă intensitatea impactului unei substanțe în raport cu o substanță de referință comună pentru o categorie de impact al EF (indicator de categorie de impact). De exemplu, în contextul calculării impacturilor asupra schimbărilor climatice, toate emisiile de GES inventariate în ICV sunt ponderate în ceea ce privește intensitatea impactului lor în raport cu dioxidul de carbon, care este substanța de referință pentru această categorie. Acest lucru permite agregarea impacturilor potențiale și exprimarea ca o singură substanță echivalentă (în acest caz, echivalenți CO2) pentru fiecare categorie de impact al EF.

Tuturor intrărilor și ieșirilor clasificate în fiecare categorie de impact al EF trebuie să li se atribuie factori de caracterizare reprezentând contribuția la categorie per unitate de intrare sau ieșire, cu ajutorul factorilor de caracterizare furnizați. Rezultatele evaluării impactului EF trebuie apoi calculate pentru fiecare categorie de impact al EF prin înmulțirea cantității fiecărei intrări/ieșiri cu factorul său de caracterizare și însumarea contribuțiilor tuturor intrărilor/ieșirilor din cadrul fiecărei categorii pentru a obține o singură măsură exprimată în unitățile de referință corespunzătoare.

Disponibili online la adresa http://eplca.jrc.ec.europa.eu/LCDN/developerEF.xhtml.

Normalizare și ponderare

După etapele de clasificare și caracterizare, evaluarea impactului EF trebuie completată prin normalizare și ponderare.

Normalizarea rezultatelor evaluării impactului amprentei de mediu

Normalizarea este etapa în care rezultatele EICV sunt împărțite la factori de normalizare pentru a se calcula și compara amploarea contribuțiilor lor la categoriile de impact al EF în raport cu o unitate de referință. Ca urmare, se obțin rezultate normalizate adimensionale. Acestea reflectă sarcinile care sunt atribuite unui produs în raport cu unitatea de referință. În cadrul metodei PEF, factorii de normalizare sunt exprimați pe cap de locuitor pe baza unei valori globale.

Factorii de normalizare EF care trebuie utilizați sunt disponibili la adresa http://eplca.jrc.ec.europa.eu/LCDN/developerEF.xhtml.

Rezultatele normalizate ale amprentei de mediu nu indică însă gravitatea sau relevanța impacturilor respective.

În cadrul studiilor PEF, rezultatele normalizate nu trebuie agregate, deoarece, pentru această operațiune, se aplică în mod implicit ponderea egală. Rezultatele caracterizate trebuie raportate împreună cu rezultatele normalizate.

Ponderarea rezultatelor evaluării impactului amprentei de mediu

Ponderarea este o etapă obligatorie în cadrul studiilor PEF și sprijină interpretarea și comunicarea rezultatelor analizei. În această etapă, rezultatele normalizate sunt înmulțite cu un set de factori de ponderare (în %), care reflectă importanța relativă a categoriilor de impact al ciclului de viață luate în considerare. Rezultatele ponderate ale diferitelor categorii de impact pot fi apoi comparate pentru a se evalua importanța lor relativă. De asemenea, ele pot fi agregate la nivelul categoriilor de impact al ciclului de viață pentru a obține un punctaj global unic, exprimat în puncte.

Procesul care stă la baza elaborării factorilor de ponderare EF este prezentat în Sala et al. 2018. Factorii de ponderare care trebuie utilizați în cadrul studiilor PEF sunt disponibili online.

Pentru mai multe informații privind abordările de ponderare existente în PEF, a se vedea rapoartele elaborate de JRC, disponibile online la adresa http://ec.europa.eu/environment/eussd/smgp/documents/2018_JRC_Weighting_EF.pdf.

http://eplca.jrc.ec.europa.eu/LCDN/developerEF.xhtml.

Vă rugăm să rețineți că factorii de ponderare sunt exprimați în % și, prin urmare, trebuie efectuată împărțirea acestora la 100 înainte de aplicarea lor în calcule.

Rezultatele evaluării impactului EF înainte de ponderare (și anume, caracterizate și normalizate) trebuie prezentate împreună cu rezultatele ponderate în cadrul raportului PEF.

Interpretarea rezultatelor referitoare la amprenta de mediu a produselor

Introducere

Interpretarea rezultatelor studiului PEF are două scopuri:

în primul rând, de a asigura că performanța modelului PEF corespunde obiectivelor și cerințelor de calitate ale studiului. În acest sens, interpretarea ciclului de viață poate contribui la ameliorări iterative ale modelului PEF până când toate obiectivele și cerințele sunt îndeplinite;

în al doilea rând, de a obține concluzii și recomandări solide în urma analizei, de exemplu pentru a sprijini îmbunătățiri în domeniul mediului.

Pentru a îndeplini aceste obiective, faza de interpretare trebuie să includă etapele prevăzute în prezenta secțiune.

Evaluarea solidității modelului de amprentă de mediu a produselor

Evaluarea solidității modelului PEF evaluează măsura în care opțiunile metodologice, cum ar fi limitele sistemului, sursele de date și opțiunile de alocare influențează rezultatele analitice.

Printre instrumentele care ar trebui utilizate în vederea evaluării solidității modelului PEF se numără:

verificarea integralității, pentru a se asigura că datele ICV sunt complete în raport cu obiectivele, domeniul de aplicare, limitele sistemului și criteriile de calitate definite. Aceasta include integralitatea acoperirii proceselor (și anume, au fost incluse toate procesele din fiecare etapă a lanțului de aprovizionare luat în considerare) și acoperirea intrărilor/ieșirilor (și anume, au fost incluse toate emisiile și intrările de materiale sau de energie asociate cu fiecare proces);

analize de senzitivitate, pentru a evalua măsura în care rezultatele sunt determinate de opțiuni metodologice specifice și impactul implementării unor opțiuni alternative, acolo unde acestea pot fi identificate. Este util să se structureze analize de senzitivitate pentru fiecare fază a studiului PEF, inclusiv definirea obiectivului și a domeniului de aplicare, ICV și evaluarea impactului EF;

verificarea consecvenței, pentru a evalua măsura în care considerațiile privind ipotezele, metodele și calitatea datelor au fost aplicate în mod consecvent de-a lungul întregului studiu PEF.

Orice aspecte semnalate în această evaluare pot fi folosite pentru a contribui la ameliorări iterative ale studiului PEF.

Identificarea punctelor critice: cele mai relevante categorii de impact, etape ale ciclului de viață, procese și fluxuri elementare

Odată ce utilizatorul metodei PEF se asigură că modelul PEF este solid și conform cu toate aspectele definite în fazele de definire a obiectivului și a domeniului de aplicare, se impune identificarea principalelor elemente care contribuie la rezultatele PEF. Această etapă poate fi numită, de asemenea, analiza punctelor critice. Utilizatorul metodei PEF trebuie să identifice și să indice în raportul PEF (împreună cu %) cele mai relevante:

categorii de impact;

etape ale ciclului de viață;

procese;

fluxuri elementare.

Există o diferență operațională importantă între cele mai relevante categorii de impact și etape ale ciclului de viață, pe de o parte, și cele mai relevante procese și fluxuri elementare, pe de altă parte. În special, cele mai relevante categorii de impact și etape ale ciclului de viață pot fi relevante în principal în contextul comunicării rezultatelor unui studiu PEF. Acestea ar putea servi la evidențierea domeniilor de mediu asupra cărora organizația ar trebui să își concentreze atenția.

Identificarea celor mai relevante procese și fluxuri elementare este mai importantă pentru ingineri și proiectanți în vederea identificării acțiunilor de îmbunătățire a amprentei globale, de exemplu, prin evitarea sau modificarea unui proces, optimizarea sporită a unui proces sau aplicarea tehnologiei antipoluare. Acest fapt este deosebit de relevant pentru studiile interne, vizând analiza mai aprofundată a modalităților de îmbunătățire a performanței de mediu a produsului. Procedura care se impune în vederea identificării celor mai relevante categorii de impact, etape ale ciclului de viață, procese și fluxuri elementare este descrisă în secțiunile care urmează.

Procedura de identificare a celor mai relevante categorii de impact

Identificarea celor mai relevante categorii de impact trebuie să se bazeze pe rezultatele normalizate și ponderate. Cele mai relevante categorii de impact sunt identificate ca fiind toate acele categorii de impact care împreună contribuie cu cel puțin 80 % la punctajul global unic. Se calculează începând de la cele mai mari până la cele mai mici contribuții.

Cel puțin trei categorii de impact relevante trebuie identificate ca fiind cele mai relevante. Utilizatorul metodei PEF poate adăuga mai multe categorii de impact la lista celor mai relevante, însă niciuna nu trebuie eliminată.

Procedura de identificare a celor mai relevante etape ale ciclului de viață

Cele mai relevante etape ale ciclului de viață sunt cele care împreună contribuie cu mai mult de 80 % la oricare dintre cele mai relevante categorii de impact identificate. Se calculează începând de la cele mai mari până la cele mai mici contribuții. Utilizatorul metodei PEF poate adăuga mai multe etape ale ciclului de viață la lista celor mai relevante, însă niciuna nu trebuie eliminată. Se impun a fi avute în vedere cel puțin etapele ciclului de viață descrise în secțiunea 4.2.

În cazul în care etapa de utilizare reprezintă mai mult de 50 % din impactul total al unei categorii de impact dintre cele mai relevante, procedura se reia, excluzând etapa de utilizare. În această situație, lista celor mai relevante etape ale ciclului de viață trebuie să le includă pe cele selectate prin intermediul celei din urmă proceduri, la care se adaugă etapa de utilizare.

Procedura de identificare a celor mai relevante procese

Fiecare dintre cele mai relevante categorii de impact trebuie să facă obiectul unei examinări suplimentare, identificându-se cele mai relevante procese utilizate în scopul modelării produsului în cauză. Cele mai relevante procese sunt cele care împreună contribuie cu mai mult de 80 % la oricare dintre cele mai relevante categorii de impact identificate. Procesele identice care au loc în diferite etape ale ciclului de viață (de exemplu, transportul, consumul de energie electrică) trebuie contabilizate separat. Procesele identice care au loc în aceeași etapă a ciclului de viață trebuie contabilizate împreună. Lista celor mai relevante procese trebuie prezentată în raportul PEF împreună cu etapa respectivă a ciclului de viață (sau cu etapele multiple ale ciclului de viață, dacă este cazul), precum și contribuția în %. Identificarea celor mai relevante procese se impune a fi efectuată în conformitate cu tabelul 26.

Două procese sunt identice atunci când au același UUID.

Această analiză trebuie raportată separat pentru fiecare dintre cele mai relevante categorii de impact. Utilizatorul metodei PEF poate adăuga mai multe procese la lista celor mai relevante, însă niciunul nu trebuie eliminat.

Procedura de identificare a celor mai relevante fluxuri elementare

Cele mai relevante fluxuri elementare sunt definite ca fiind acele fluxuri elementare care împreună contribuie cu cel puțin 80 % la impactul total al fiecăreia dintre cele mai relevante categorii de impact specific pentru fiecare dintre cele mai relevante procese, începând cu cele care au cea mai mare contribuție și încheind cu cele care au cea mai mică contribuție. Această analiză trebuie raportată separat pentru fiecare dintre cele mai relevante categorii de impact.

Fluxurile elementare care aparțin sistemului de fond al unuia dintre cele mai relevante procese pot domina impactul. Prin urmare, în cazul în care sunt disponibile seturi de date dezagregate, utilizatorul metodei PEF ar trebui să identifice, de asemenea, cele mai relevante fluxuri elementare directe pentru fiecare dintre cele mai relevante procese.

Cele mai relevante fluxuri elementare directe sunt definite ca fiind acele fluxuri elementare directe care împreună contribuie cu cel puțin 80 % la impactul total al fluxurilor elementare directe ale procesului, pentru fiecare dintre cele mai relevante categorii de impact. Analiza trebuie să se limiteze la emisiile directe ale seturilor de date dezagregate de nivelul -1. Aceasta înseamnă că se impune calcularea contribuției cumulate de 80 % în raport cu impactul cauzat exclusiv de emisiile directe, și nu în raport cu impactul total al procesului.

A se vedea http://eplca.jrc.ec.europa.eu/LCDN/developerEF.xhtml pentru descrierea seturilor de date dezagregate de nivelul -1.

Utilizatorul metodei PEF poate adăuga mai multe fluxuri elementare la lista celor mai relevante, însă niciunul nu trebuie eliminat. Lista celor mai relevante fluxuri elementare (sau, dacă este cazul, fluxuri elementare directe) pentru fiecare dintre cele mai relevante procese trebuie prezentată în raportul PEF.

Abordarea numerelor negative

Utilizarea valorilor absolute are un caracter important în contextul identificării ponderii contribuției impactului în raport cu orice proces sau flux elementar. Acest fapt permite identificarea relevanței oricăror credite (de exemplu, din reciclare). În cazul proceselor sau al fluxurilor care au un punctaj negativ al impactului, se impune aplicarea procedurii care urmează:

se utilizează valorile absolute (și anume impactul proceselor sau al fluxurilor cu semnul plus, adică un punctaj pozitiv);

se recalculează punctajul impactului total, inclusiv punctajele negative convertite;

se stabilește punctajul impactului total la 100 %;

se evaluează ponderea contribuției impactului pentru orice proces sau flux elementar în funcție de acest nou total.

Această procedură nu se aplică pentru identificarea celor mai relevante etape ale ciclului de viață.

Sinteza cerințelor

Tabelul 27 sintetizează cerințele în materie de definire a celor mai relevante contribuții.

Exemplu

În continuare sunt prezentate exemple fictive, care nu se bazează pe rezultatele niciunui studiu PEF specific.

Cele mai relevante categorii de impact

Pe baza rezultatelor normalizate și ponderate, cele mai relevante categorii de impact sunt: schimbările climatice, particulele în suspensie, consumul de apă, destinația terenurilor și utilizarea resurselor (minerale, metale și fosile), având o contribuție cumulată de 84,3 % din impactul total.

Cele mai relevante etape ale ciclului de viață

Cele trei etape ale ciclului de viață marcate cu roșu vor fi cele identificate ca fiind cele mai relevante pentru schimbările climatice, deoarece acestea contribuie cu peste 80 %. Clasificarea se face începând cu elementele care au cea mai mare contribuție.

Această procedură trebuie repetată pentru toate categoriile de impact al EF selectate care sunt cele mai relevante.

Cele mai relevante procese

În conformitate cu procedura propusă, procesele B, C, E și G trebuie selectate ca fiind cele mai relevante.

Această procedură trebuie repetată pentru toate categoriile de impact selectate care sunt cele mai relevante.

Abordarea numerelor negative și a proceselor identice în diferite etape ale ciclului de viață

Tabelul 31

Exemplu privind abordarea numerelor negative și a proceselor identice în diferite etape ale ciclului de viață

Concluzii și recomandări

Partea finală a fazei de interpretare a EF presupune:

formularea concluziilor pe baza rezultatelor analitice;

formularea răspunsurilor la întrebările adresate la începutul studiului PEF; și

formularea recomandărilor adecvate publicului vizat și contextului vizat, ținând seama în același timp în mod explicit de orice limitări în ceea ce privește soliditatea și aplicabilitatea rezultatelor.

PEF este complementară altor evaluări și instrumente, cum ar fi evaluările de impact asupra mediului specifice unui anumit amplasament sau evaluările riscurilor chimice.

Ar trebui identificate posibile îmbunătățiri, cum ar fi, de exemplu, utilizarea unor tehnologii sau tehnici de producție mai nepoluante, modificări ale concepției produsului, aplicarea unor sisteme de management de mediu [de exemplu, sistemul de management de mediu și audit (EMAS) sau standardul EN ISO 14001:2015] sau alte abordări sistematice.