AcasăLegislație UE02019R0773-20250331

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/773 al Comisiei din 16 mai 2019 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul exploatare și gestionarea traficului al sistemului feroviar din Uniunea Europeană și de abrogare a Deciziei 2012/757/UE (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:31.03.2025
În vigoare din:31.03.2025
Articole:8
EUR-Lex

Articolul 1

Paragraf
Prezentul regulament stabilește specificația tehnică de interoperabilitate (STI) referitoare la subsistemul exploatare și gestionarea traficului al sistemului feroviar din Uniune, astfel cum este prevăzută în anexă.
Paragraf
STI prevăzută în anexă se aplică subsistemului exploatare și gestionarea traficului prevăzut la punctul 2.5 din anexa II la Directiva (UE) 2016/797.

Articolul 2

Paragraf
Statele membre notifică Comisiei următoarele tipuri de acorduri până la 1 ianuarie 2020, în cazul în care acestea nu au fost deja notificate în temeiul Deciziilor 2006/920/CE, 2008/231/CE, 2011/314/UE sau 2012/757/UE ale Comisiei:
Litera a
acordurile bilaterale sau multilaterale dintre întreprinderile feroviare, administratorii de infrastructură sau autoritățile de siguranță, care oferă niveluri semnificative de interoperabilitate locală sau regională;
Litera b
acordurile internaționale între unul sau mai multe state membre și cel puțin o țară terță sau între întreprinderi feroviare ori administratori de infrastructură ai unuia sau mai multor state membre și cel puțin o întreprindere feroviară ori un administrator de infrastructură dintr-o țară terță, care oferă niveluri semnificative de interoperabilitate locală sau regională.

Articolul 3

Paragraf
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru verificarea interoperabilității în temeiul articolului 13 din Directiva (UE) 2016/797 sunt stipulate în normele naționale aplicabile în statul membru în care are loc exploatarea, în următoarele situații:
Litera a
în situațiile specifice menționate la punctul 7.2 din anexa la prezentul regulament;
Litera b
în ceea ce privește subiectele enumerate ca puncte deschise și ca domenii care pot face obiectul normelor naționale, menționate în apendicele I la anexa respectivă.

Articolul 4

Paragraf
Cel târziu la 1 iulie 2019, agenția publică un ghid privind aplicarea subsistemului exploatare și gestionarea traficului (ghid de aplicare). Agenția ține ghidul de aplicare la zi.

Articolul 5

Paragraf
Decizia 2012/757/UE se abrogă cu efect de la 16 iunie 2021.
Paragraf
Cu toate acestea, apendicele A și C la anexa la Decizia 2012/757/UE pot continua să se aplice până cel târziu la 16 iunie 2024.

Articolul 5a

Paragraf
Până la 28 martie 2024, fiecare stat membru notifică agenției și Comisiei toate regulile naționale care devin caduce din cauza intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1693 al Comisiei, împreună cu un calendar de retragere a acestora, dacă ele nu au fost încă retrase.

Articolul 5b

Paragraf
Până la 28 iunie 2024, întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură trebuie să își modifice sistemul de management al siguranței definit la articolul 9 din Directiva (UE) 2016/798, în conformitate cu cerințele prevăzute în anexa la prezentul regulament. Dacă se limitează la cele strict necesare pentru aplicarea prezentului regulament, astfel cum a fost modificat, aceste modificări nu se consideră modificări substanțiale ale cadrului de reglementare în domeniul siguranței în sensul articolului 10 alineatul (15) din Directiva (UE) 2016/798.

Articolul 6

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 16 iunie 2021.
Paragraf
Cu toate acestea, secțiunile 4.2.2.1.3.2 și 4.4 din anexă se aplică de la 16 iunie 2019.
Paragraf
Secțiunea 4.2.2.5 și apendicele D1 la anexa la prezentul regulament se aplică de la 16 iunie 2019 în statele membre care nu au transmis notificări agenției și Comisiei în conformitate cu articolul 57 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/797.
Paragraf
Secțiunea 4.2.2.5 și apendicele D1 la anexa la prezentul regulament se aplică de la 16 iunie 2020 în statele membre care au transmis agenției și Comisiei o notificare în conformitate cu articolul 57 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/797, dar nu au transmis agenției și Comisiei o notificare în conformitate cu articolul 57 alineatul (2a) din Directiva (UE) 2016/797.
Paragraf
Secțiunea 4.2.2.5 și apendicele D1 la anexa la prezentul regulament se aplică de la 31 octombrie 2020 în statele membre care au transmis agenției și Comisiei o notificare în conformitate cu articolul 57 alineatul (2a) din Directiva (UE) 2016/797.
Paragraf
Apendicele A și C la anexa la prezentul regulament se aplică cel târziu de la 16 iunie 2024.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
CUPRINS
Paragraf
INTRODUCERE
Paragraf
Domeniul tehnic de aplicare
Paragraf
Prezenta specificație tehnică de interoperabilitate (STI) reglementează subsistemul exploatare și gestionarea traficului care figurează în lista de la punctul 1 și care este definit la punctul 2.5 din anexa II la Directiva (UE) 2016/797.
Paragraf
Domeniul geografic de aplicare
Paragraf
Domeniul geografic de aplicare al prezentului regulament este rețeaua Uniunii, astfel cum se specifică în secțiunea 1 din anexa I la Directiva (UE) 2016/797, și exclude cazurile menționate la articolul 1 alineatele (3) și (4) din Directiva (UE) 2016/797.
Paragraf
Conținut
Paragraf
În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/797, prezenta STI stabilește cerințele esențiale pentru subsistemul exploatare și gestionarea traficului, precum și principiile de exploatare fundamentale și regulile de exploatare comune pentru sistemul feroviar al Uniunii. În plus, aceasta stabilește cerințele de interfață între administratorii de infrastructură și întreprinderile feroviare.
Paragraf
DESCRIEREA DOMENIULUI DE APLICARE
Paragraf
Prezenta STI se aplică sistemului feroviar al Uniunii, care include vehicule și instalații fixe conforme și neconforme cu STI.
Paragraf
Prezenta STI se referă la procese și proceduri, precum și la elementele fizice ale vehiculelor și instalațiilor fixe care sunt importante pentru funcția lor de exploatare în contextul prezentei STI și la cerințele aplicabile personalului care execută sarcini esențiale pentru siguranță.
Paragraf
Întreprinderea feroviară și administratorul de infrastructură trebuie să se asigure că toate cerințele prezentei STI devin o parte relevantă a sistemului de management al siguranței (SMS) instituit la nivelul întreprinderii feroviare și al administratorului de infrastructură, astfel cum se prevede în Directiva (UE) 2016/798.
Paragraf
CERINȚE ESENȚIALE
Paragraf
Respectarea cerințelor esențiale
Paragraf
În conformitate cu articolul 3 din Directiva (UE) 2016/797, sistemul feroviar al Uniunii, subsistemele sale și elementele constitutive de interoperabilitate ale acestora trebuie să îndeplinească cerințele esențiale stabilite în termeni generali în anexa III la directiva citată.
Paragraf
Cerințe esențiale – prezentare generală
Paragraf
Cerințele esențiale reglementează următoarele aspecte:
Paragraf
siguranța,
Paragraf
fiabilitatea și disponibilitatea,
Paragraf
sănătatea,
Paragraf
protecția mediului,
Paragraf
compatibilitatea tehnică,
Paragraf
accesibilitatea.
Paragraf
În conformitate cu Directiva (UE) 2016/797, cerințele esențiale pot fi general aplicabile întregului sistem feroviar al Uniunii sau pot fi specifice fiecărui subsistem și elementelor sale constitutive.
Paragraf
Următorul tabel prezintă succint corespondența dintre cerințele esențiale stabilite în anexa III la Directiva (UE) 2016/797 și prezentul regulament.
Paragraf
CARACTERISTICILE SUBSISTEMULUI
Paragraf
Introducere
Paragraf
În conformitate cu Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului, administratorului de infrastructură îi revine responsabilitatea globală de a pune la dispoziție toți parametrii și toate caracteristicile adecvate ale infrastructurii care vor fi utilizate de întreprinderea feroviară pentru a verifica compatibilitatea trenurilor întreprinderii feroviare de a circula pe rețeaua administratorului de infrastructură, ținând seama de particularitățile geografice ale fiecărei linii și de specificațiile funcționale sau tehnice stabilite în prezenta secțiune.
Paragraf
Directiva 2012/34/EU a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european (JO L 343, 14.12.2012, p. 32).
Paragraf
Principiile fundamentale și regulile comune de exploatare aplicabile rețelei feroviare a Uniunii sunt definite în apendicele B.
Paragraf
Specificațiile funcționale și tehnice ale subsistemului
Paragraf
Specificațiile funcționale și tehnice ale subsistemului exploatare și gestionarea traficului definesc specificațiile destinate să asigure exploatarea în condiții de siguranță, fiabilitatea, disponibilitatea și eficiența de exploatare a sistemului feroviar al Uniunii, punând accentul în special pe specificațiile referitoare la:
Paragraf
personalul care execută sarcini esențiale pentru siguranță;
Paragraf
trenuri;
Paragraf
exploatarea trenurilor;
Paragraf
exploatare armonizată bazată pe ERTMS.
Paragraf
Specificațiile referitoare la personal
Paragraf
Cerințe generale
Paragraf
În sistemele sale de management al siguranței (SMS) instituite în conformitate cu anexele I și II la Regulamentul delegat (UE) 2018/762 al Comisiei, fiecare IF și AI trebuie să identifice sarcinile sale esențiale pentru siguranță și funcțiile sale legate de siguranță, precum și personalul responsabil cu executarea acestora. IF și AI trebuie să definească și să descrie în SMS-urile lor proceduri și cerințe de formare, evaluare și monitorizare a competențelor propriului personal care execută sarcini esențiale pentru siguranță, cu excepția cerințelor prevăzute în următoarele dispoziții:
Paragraf
Regulamentul delegat (UE) 2018/762 al Comisiei din 8 martie 2018 de stabilire a unor metode comune de siguranță privind cerințele sistemului de management al siguranței, în temeiul Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului, și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1158/2010 și (UE) nr. 1169/2010 ale Comisiei (JO L 129, 25.5.2018, p. 26).
Paragraf
cerințele privind formarea, capacitatea fizică și certificarea pentru mecanicii de locomotivă [reglementate de Directiva 2007/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului];
Paragraf
Directiva 2007/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind certificarea mecanicilor de locomotivă care conduc locomotive și trenuri în sistemul feroviar comunitar (JO L 315, 3.12.2007, p. 51).
Paragraf
elementele relevante pentru calificarea profesională aplicabile personalului însoțitor al trenurilor, altul decât mecanicul de locomotivă, cărora li se aplică apendicele F la prezenta anexă;
Paragraf
elementele relevante pentru calificarea profesională aplicabile personalului care pregătește trenurile, altul decât mecanicul de locomotivă, cărora li se aplică apendicele G la prezenta anexă.
Paragraf
Orice calificare dobândită pe baza procedurilor și a regulilor definite în SMS-ul IF sau AI se înregistrează în SMS-ul în cauză.
Paragraf
Documentele care atestă formarea, experiența și competențele profesionale trebuie furnizate, la cerere, personalului în cauză care execută sarcini esențiale pentru siguranță.
Paragraf
O astfel de calificare permite membrului personalului care execută sarcini esențiale pentru siguranță să îndeplinească sarcini similare pentru o altă IF sau un alt AI, sub rezerva identificării unor nevoi suplimentare de formare privind specificațiile geografice și tehnice și a SMS-ului IF sau al AI în conformitate cu punctul 4.6.3.2 și a finalizării satisfăcătoare a formării respective.
Paragraf
Schimbul de informații între AI și IF, inclusiv de informații pentru personalul care execută sarcini esențiale pentru siguranță
Paragraf
AI și IF trebuie să planifice, să pregătească și să exploateze trenurile și trebuie să instruiască personalul în conformitate cu informațiile conținute în manualul de proceduri și în manualul de parcurs.
Paragraf
Personalul acestora care execută sarcini esențiale pentru siguranță trebuie să fie format, iar mecanicii de locomotivă certificați pe baza informațiilor furnizate în manualul de proceduri și în manualul de parcurs în conformitate cu propriul SMS.
Paragraf
AI și IF trebuie să coopereze pentru a face schimb de informații și trebuie să urmeze un proces de instituire și de actualizare periodică a manualului de proceduri și a manualului de parcurs, după caz. Aceste informații sunt aplicabile pentru exploatarea în condiții normale, în condiții de avarie și în condiții de urgență.
Paragraf
AI, în consultare cu IF care operează în rețeaua sa, trebuie să definească procedurile adecvate pentru comunicarea în timp real și în situații de urgență, pentru a se asigura că informațiile relevante pentru exploatare sunt furnizate IF și/sau mecanicului de locomotivă de îndată ce acestea sunt disponibile.
Paragraf
AI și IF trebuie să se asigure că toate informațiile privind infrastructura și regulile relevante pentru planificarea, pregătirea și exploatarea trenurilor sunt partajate și comunicate personalului care execută sarcini esențiale pentru siguranță în conformitate cu sarcinile fiecărui membru al personalului, în toate limbile de lucru respective ale AI și IF.
Paragraf
AI și IF pot grupa informațiile din manualul de proceduri și din manualul de parcurs sub formă de sprijin pentru personalul și/sau operațiunile individuale.
Paragraf
AI și IF trebuie să pună la dispoziția fiecărui membru al personalului lor care îndeplinește sarcini esențiale pentru siguranță, inclusiv a mecanicilor de locomotivă, versiuni ale manualului de proceduri și ale manualului de parcurs adaptate conform informațiile necesare pentru operațiunile lor. Acestea trebuie să includă informațiile referitoare la interfață, în cazul în care personalul execută sarcini esențiale pentru siguranță cu o interfață directă între AI și IF, în special pentru a asigura comunicarea legată de siguranță între personalul care autorizează circulația trenurilor și personalul aflat la bordul trenurilor.
Paragraf
Evoluții viitoare:
Paragraf
La 12 luni după ce agenția a transmis actualizările aplicației RINF în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/777 astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1694, iar AI au pus la dispoziție datele prin intermediul RINF, IF trebuie să își bazeze manualele de parcurs pe informațiile conținute în RINF.
Paragraf
La 12 luni după punctul 1, AI și IF trebuie să digitalizeze manualul de proceduri și manualul de parcurs.
Paragraf
Cel târziu până la 15 decembrie 2025, agenția prezintă o recomandare privind modalitatea de armonizare a digitalizării schimbului de informații în timp real, pe baza apendicelui C, între membrii personalului AI și al IF.
Paragraf
Manualul de proceduri
Paragraf
IF și AI sunt responsabili de compilarea manualelor lor de proceduri, ca parte integrantă a propriilor SMS-uri, în vederea instruirii personalul care execută sarcini esențiale pentru siguranță cu privire la procedurile de exploatare aplicabile rolului acestora.
Paragraf
Manualul de proceduri este o descriere a regulilor și procedurilor de exploatare pentru o rețea sau o parte a acesteia și pentru vehiculele exploatate în rețeaua respectivă sau în partea (părțile) acesteia în condiții normale, de avarie și în situații de urgență. Acesta trebuie să fie consecvent pentru toate liniile pe care operează IF și trebuie să fie consecvent pentru toate liniile gestionate de AI.
Paragraf
Manualul de proceduri trebuie să acopere:
Paragraf
în cazul IF:
Paragraf
regulile și procedurile comune de siguranță și exploatare ale UE în conformitate cu apendicele A, B, C și D;
Paragraf
completate de regulile naționale care reglementează domeniile definite în apendicele I, inclusiv instrucțiunile AI către IF cu privire la exploatarea infrastructurii sale și regulile de gestionare a interfețelor dintre AI și IF, toate acestea trebuind să fie comunicate IF în conformitate cu procedurile interfeței SMS a AI;
Paragraf
instrucțiunile IF pentru personalul care execută sarcini esențiale pentru siguranță, inclusiv pentru mecanicul de locomotivă, prevăzute în propriul SMS;
Paragraf
informațiile relevante pentru vehiculele și trenurile exploatate de IF; și
Paragraf
toate liniile pe care operează IF;
Paragraf
în cazul AI:

completate de regulile naționale care reglementează domeniile definite în apendicele I, inclusiv regulile de gestionare a interfețelor dintre AI și IF;
Paragraf
instrucțiunile AI pentru personalul care execută sarcinile esențiale pentru siguranță prevăzute în propriul SMS;
Paragraf
informațiile relevante pentru vehiculele exploatate de AI, atunci când este cazul și atunci când AI nu acționează ca IF; și
Paragraf
toate liniile gestionate de AI.
Paragraf
Acesta trebuie să includă cel puțin proceduri referitoare la următoarele aspecte:
Paragraf
siguranța și securitatea personalului;
Paragraf
control-comandă și semnalizare (sisteme de clasă A și de clasă B);
Paragraf
exploatarea trenului, inclusiv regimul de avarie, și în ceea ce privește caracteristicile liniei și caracteristicile vehiculului feroviar;
Paragraf
incidentele și accidentele, inclusiv sistemul de raportare, planul de gestionare a incidentelor sau a accidentelor și măsurile detaliate care se impun a fi întreprinse în caz de accident sau incident;
Paragraf
situațiile anormale și de urgență;
Paragraf
pentru IF, tracțiunea și materialul rulant, inclusiv toate informațiile relevante pentru exploatarea materialului rulant în regim normal și în regim de avarie (cum ar fi trenurile care necesită asistență); această documentație trebuie, de asemenea, să acorde atenție interfeței specifice cu personalul administratorului de infrastructură în aceste cazuri.
Paragraf
Regulamentul trebuie însoțit de două apendice:
Paragraf
Apendicele 1: Manualul de proceduri de comunicare în conformitate cu apendicele C1;
Paragraf
Apendicele 2: Manualul de instrucțiuni europene și naționale în conformitate cu apendicele C2.
Paragraf
Mesajele și formularele predefinite trebuie să existe cel puțin în limba (limbile) de lucru a (ale) administratorului (administratorilor) de infrastructură.
Paragraf
În cazul în care limba aleasă de întreprinderea feroviară pentru manualul de proceduri nu este limba în care au fost furnizate inițial informațiile adecvate, întreprinderea feroviară este responsabilă pentru asigurarea oricăror traduceri necesare și/sau furnizarea de note explicative într-o altă limbă.
Paragraf
Manualul de parcurs
Paragraf
AI trebuie să stabilească informațiile privind infrastructura care acoperă rețeaua sa pentru uz propriu și pentru uzul IF care operează pe această rețea. AI trebuie să furnizeze fiecărei IF informațiile pentru manualul de parcurs al IF, astfel cum este definit în apendicele D2, inclusiv restricțiile și modificările permanente sau temporare.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să se asigure că informațiile privind infrastructura sunt complete și exacte; informațiile se gestionează în conformitate cu punctul 4.4.3 din anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2018/762.
Paragraf
Întreprinderea feroviară este responsabilă pentru compilarea completă și corectă a manualului de parcurs, utilizând informațiile furnizate de administratorul (administratorii) de infrastructură, în conformitate cu punctul 4.4.3 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2018/762. Întreprinderea feroviară trebuie să se asigure că manualul de parcurs descrie în mod corespunzător condițiile de exploatare aferente caracteristicilor liniei și caracteristicilor vehiculului.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să informeze întreprinderea feroviară cu privire la orice modificare a informațiilor privind infrastructura, ori de câte ori aceste informații devin disponibile și afectează exploatarea trenurilor, inclusiv restricțiile și modificările permanente sau temporare.
Paragraf
AI, în consultare cu IF care operează în rețeaua sa, trebuie să definească procedurile adecvate atunci când modificarea manualului de parcurs nu este transmisă de AI către IF în termenul corespunzător convenit, astfel cum este definit în SMS-ul AI și reflectat în SMS-ul IF; în acest caz, AI trebuie, de asemenea, să informeze direct mecanicul de locomotivă.
Paragraf
Manualul de parcurs al IF:
Paragraf
Pe baza informațiilor primite, întreprinderea feroviară este responsabilă pentru compilarea completă și corectă a manualului de parcurs, acoperind infrastructura pe care exploatează trenurile.
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să se asigure că informațiile privind parcursul, compilate în manualul de parcurs, constau într-o descriere a liniilor și a echipamentelor de cale aferente pentru liniile pe care va opera mecanicul de locomotivă și care sunt relevante pentru sarcina de conducere.
Paragraf
Formatul manualului de parcurs se elaborează în același mod pentru toată infrastructura pe care sunt exploatate trenurile unei întreprinderi feroviare date.
Paragraf
Atunci când este informată de administratorul de infrastructură despre modificări ale informațiilor privind infrastructura, întreprinderea feroviară trebuie să actualizeze manualul de parcurs și să comunice modificarea în conformitate cu procedurile definite în SMS-ul său, instruind inclusiv proprii mecanici de locomotivă afectați de modificare.
Paragraf
Manualul de parcurs al AI:
Paragraf
AI trebuie să compileze – sub forma unui manual de parcurs al AI și în conformitate cu propriul SMS – informațiile privind infrastructura care urmează să fie partajate cu personalul său care execută sarcini esențiale pentru siguranță.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să actualizeze manualul de parcurs al AI ori de câte ori aceste informații devin disponibile și afectează sarcinile personalului său care execută sarcini critice de siguranță, aici fiind incluse și restricțiile și modificările permanente sau temporare.
Paragraf
Elaborarea manualului de parcurs
Paragraf
Formatul manualului de parcurs trebuie elaborat în același mod pentru toată infrastructura utilizată de trenurile unei întreprinderi feroviare date.
Paragraf
Întreprinderea feroviară este responsabilă pentru compilarea completă și corectă a manualului de parcurs, utilizând informațiile furnizate de administratorul (administratorii) de infrastructură. Întreprinderea feroviară trebuie să se asigure că informațiile conținute în manualul de parcurs sunt complete și exacte, inclusiv atunci când grupează modificările informațiilor cuprinse în manualul de parcurs. Întreprinderea feroviară trebuie să se asigure că manualul de parcurs descrie în mod corespunzător condițiile de exploatare aferente caracteristicilor liniei și caracteristicilor vehiculului.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să pună la dispoziția întreprinderii feroviare, prin intermediul RINF, cel puțin informațiile destinate manualului de parcurs definit în apendicele D2. Aceste informații trebuie să includă informații relevante care trebuie luate în considerare pentru adaptarea exploatării trenurilor la caracteristicile liniei și la caracteristicile vehiculului. Până în momentul în care RINF furnizează parametrii relevanți în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/777 al Comisiei, administratorul de infrastructură trebuie să furnizeze aceste informații prin alte mijloace, gratuit și cât mai curând posibil în mod rezonabil, și în orice caz în termen de 15 zile pentru primele informații furnizate, cu excepția cazului în care întreprinderea feroviară convine un termen mai lung.
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/777 al Comisiei din 16 mai 2019 privind specificațiile comune ale registrului de infrastructură feroviară și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare 2014/880/UE (a se vedea pagina 312 din prezentul Jurnal Oficial).
Paragraf
Administratorul de infrastructură informează întreprinderea feroviară cu privire la modificările aduse informațiilor din manualul de parcurs prin intermediul RINF, ori de câte ori aceste informații devin disponibile, sau prin alte mijloace până în momentul în care RINF permite o astfel de funcționalitate.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să se asigure că informațiile furnizate întreprinderii (întreprinderilor) feroviare sunt complete și exacte. Pentru situații de urgență sau informații în timp real, administratorul de infrastructură trebuie să dispună de mijloace de comunicare alternative adecvate care să asigure informarea imediată a întreprinderii feroviare cu privire la apendicele D2.
Paragraf
Modificările informațiilor cuprinse în manualul de parcurs
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să notifice întreprinderea feroviară cu privire la orice modificări permanente sau temporare ale informațiilor furnizate în conformitate cu punctul 4.2.1.2.2.1.
Paragraf
Aceste modificări trebuie să fie grupate de întreprinderea feroviară într-un document special sau pe un suport electronic al cărui format trebuie să fie identic pentru toate infrastructurile utilizate de trenurile unei anumite întreprinderi feroviare.
Paragraf
Informarea în timp real a mecanicului de locomotivă
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să notifice mecanicii de locomotivă în privința tuturor modificărilor aduse liniei sau echipamentelor de cale relevante care nu au fost notificate ca modificări ale informațiilor cuprinse în manualul de parcurs în conformitate cu punctul 4.2.1.2.2.2.
Paragraf
Informații privind circulația trenului pentru mecanicii de locomotivă
Paragraf
Atunci când întreprinderea feroviară pune la dispoziția mecanicilor de locomotivă planul lor de lucru, acesta trebuie să furnizeze informațiile necesare pentru circulația normală a trenului și să includă cel puțin:
Paragraf
identificarea trenului;
Paragraf
zilele de circulație a trenului (dacă este necesar);
Paragraf
punctele de oprire și activitățile asociate acestora;
Paragraf
alte puncte orare;
Paragraf
orele de sosire/plecare/tranzit pentru fiecare dintre aceste puncte.
Paragraf
Aceste informații privind circulația trenului trebuie să fie actualizate ori de câte ori este necesar înainte de plecare și trebuie să fie bazate pe informațiile conținute în manualul de proceduri și în manualul de parcurs și să le completeze. Aceste informații trebuie puse la dispoziția mecanicilor de locomotivă în format digital până la 15 decembrie 2026.
Paragraf
Informarea mecanicului de locomotivă în timp real în cursul exploatării trenului
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să informeze și să instruiască mecanicii de locomotivă în timp real cu privire la modificările de ultim moment în exploatarea liniei sau a echipamentelor de cale relevante, în conformitate cu metodologia de comunicare stabilită între AI și IF în conformitate cu apendicele C.
Paragraf
Informațiile în timp real se limitează la situații și modificări care nu au fost gestionate în temeiul punctelor 4.2.1.2.2 și 4.2.1.2.3 în conformitate cu procedurile SMS ale AI și IF și care afectează în mod direct ruta mecanicului de locomotivă.
Paragraf
Pentru situații de urgență, se stabilesc mijloace de comunicare alternative adecvate între AI și IF pentru a se asigura punerea la dispoziție a informațiilor relevante.
Paragraf
Administratorii de infrastructură și întreprinderile feroviare trebuie să dispună de un proces prin care să poată confirma caracterul adecvat al vehiculelor și al mecanicilor de locomotivă în ceea ce privește cunoașterea rutelor pentru devierea în timp real a rutei.
Paragraf
Neutilizat
Paragraf
Neutilizat
Paragraf
Comunicări legate de siguranță între personalul de tren, alți membri ai personalului întreprinderii feroviare și personalul care autorizează mișcările de trenuri
Paragraf
Limba utilizată pentru comunicarea legată de siguranță dintre personalul de tren, alți membri ai personalului întreprinderii feroviare (definiți în apendicele G) și personalul care autorizează mișcările de trenuri este limba sau limbile de lucru (conform definiției din apendicele J) utilizate de administratorul de infrastructură pe ruta respectivă.
Paragraf
Principiile aferente comunicării legate de siguranță dintre personalul de tren și personalul responsabil cu autorizarea mișcările de trenuri figurează în apendicele C.
Paragraf
În conformitate cu Directiva 2012/34/UE, administratorul de infrastructură este responsabil pentru publicarea limbii (limbilor) de lucru utilizate de personalul său în activitatea de zi cu zi.
Paragraf
Cu toate acestea, în cazul în care practica locală impune existența unei a doua limbi, administratorul de infrastructură este responsabil pentru stabilirea granițelor geografice ale utilizării acesteia.
Paragraf
Specificații referitoare la trenuri
Paragraf
Vizibilitatea trenului
Paragraf
Cerință generală
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să asigure faptul că trenurile sunt echipate cu mijloace de indicare a capătului anterior al trenului și a finelui de tren.
Paragraf
Capătul anterior
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să asigure faptul că un tren care se apropie este clar vizibil și poate fi recunoscut ca atare, prin prezența și prin dispunerea luminilor sale albe frontale aprinse.
Paragraf
Partea frontală a capătului anterior al primului vehicul al unui tren trebuie prevăzută cu trei lumini, dispuse sub forma unui triunghi isoscel, conform figurii de mai jos. Aceste lumini trebuie să fie în permanență aprinse atunci când trenul este condus de la acel capăt.
Paragraf
Luminile frontale trebuie să optimizeze detectabilitatea trenului (lumini de poziție), să asigure o vizibilitate suficientă pentru mecanicul de locomotivă (faruri) pe timp de noapte și în condiții de luminozitate redusă și să nu îi orbească pe mecanicii de locomotivă ai trenurilor care circulă din direcție opusă.
Paragraf
Distanța dintre lumini, precum și înălțimea față de șine, diametrul și intensitatea luminilor, împreună cu dimensiunile și forma fasciculului proiectat atât la funcționarea pe timp de zi, cât și la cea pe timp de noapte, sunt definite în STI material rulant – material rulant de călători și locomotive (denumită în continuare STI LOC&PAS).
Paragraf
Pentru a avea acces la liniile identificate în RINF pe care se utilizează conducerea permisivă, până la datele menționate mai jos pentru armonizarea semnalizării de fine de tren în conformitate cu punctul 4.2.2.1.3.2, intensitatea luminoasă a farurilor vehiculului trebuie să fie conformă cu nivelul definit pentru farurile cu lumină de drum prevăzut la punctul 5 din secțiunea 4.2.7.1.1 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 1302/2014 al Comisiei (STI Loc & Pas).
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 1302/2014 al Comisiei din 18 noiembrie 2014 privind o specificație tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul material rulant – material rulant de călători și locomotive al sistemului feroviar din Uniunea Europeană (JO L 356, 12.12.2014, p. 228).
Paragraf
Finele de tren
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să asigure mijloacele necesare de semnalizare a finelui de tren. Semnalul de fine de tren trebuie instalat doar pe partea posterioară a ultimului vehicul al trenului. Acesta trebuie instalat după cum se arată mai jos.
Paragraf
Trenuri de călători
Paragraf
Semnalizarea de fine de tren a unui tren de călători trebuie să constea în două lumini fixe de culoare roșie, aflate la aceeași înălțime deasupra tamponului pe axa transversală.
Paragraf
Trenuri de marfă
Paragraf
Semnalizarea de fine de tren a unui tren de marfă trebuie să constea în două plăci reflectorizante aflate la aceeași înălțime deasupra tamponului pe axa transversală. Orice tren echipat cu două lumini fixe de culoare roșie este considerat, de asemenea, conform cu această obligație.
Paragraf
Plăcile reflectorizante trebuie să fie conforme cu Apendicele E la STI Vagoane și să aibă următoarea formă, cu triunghiuri albe la dreapta și la stânga și cu triunghiuri roșii în partea de sus și de jos:
Paragraf
Plăcile trebuie să fie dispuse la aceeași înălțime deasupra tamponului pe axa transversală.
Paragraf
Cazuri specifice:
Paragraf
Belgia, Franța, Italia, Portugalia, Spania și Regatul Unit pot continua să aplice normele naționale notificate care impun echiparea trenurilor de marfă cu două lumini fixe de culoare roșie drept condiție pentru a circula pe secțiuni ale rețelelor lor, atunci când acest lucru este justificat de practici de exploatare deja existente și/sau de norme naționale notificate înainte de finele lunii ianuarie 2019.
Paragraf
Rapoarte:
Paragraf
Cel târziu până la 31 decembrie 2020, statele membre în cauză trebuie să transmită Comisiei rapoarte cu privire la utilizarea plăcilor reflectorizante, identificând orice obstacole majore în calea eliminării planificate a normelor naționale.
Paragraf
Cooperarea cu țările învecinate:
Paragraf
Între timp, statele membre în cauză trebuie să efectueze o evaluare, în special la cererea întreprinderilor feroviare, pentru a accepta utilizarea a două plăci reflectorizante pe una sau mai multe secțiuni ale rețelei lor dacă rezultatul evaluării este pozitiv și trebuie să definească condiții corespunzătoare, care să se bazeze pe o evaluare a riscurilor și a cerințelor operaționale. Această evaluare trebuie să fie finalizată în termen de maximum șase luni de la primirea cererii din partea întreprinderii feroviare. Acceptarea plăcilor reflectorizante trebuie acordată, cu excepția cazului în care statul membru poate justifica refuzul în mod corespunzător, pe baza rezultatului negativ al evaluării.
Paragraf
Statele membre trebuie să depună toate eforturile în particular pentru a permite utilizarea de plăci reflectorizante pe coridoarele de transport feroviar de marfă, pentru a acorda prioritate blocajelor actuale. Aceste secțiuni și detaliile tuturor condițiilor care le sunt proprii trebuie să fie înregistrate în RINF. Până când informațiile sunt introduse în RINF, administratorul de infrastructură trebuie să se asigure că informațiile sunt comunicate întreprinderilor feroviare prin alte mijloace adecvate. Administratorul de infrastructură trebuie să identifice în RINF tronsoanele de linii pe care sunt necesare două lumini fixe de culoare roșie.
Paragraf
Eliminarea treptată:
Paragraf
Pentru acceptarea trenurilor de marfă echipate cu două plăci reflectorizante se aplică următoarele termene:
Paragraf
De la 1 ianuarie 2022, de-a lungul coridoarelor de transport feroviar de marfă specificate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 913/2010, cu următoarele excepții pe liniile pe care luminile fixe de culoare roșie reprezintă o cerință operațională pentru asigurarea siguranței:
Paragraf
1 ianuarie 2026 pentru Belgia și Franța;
Paragraf
1 ianuarie 2025 pentru Portugalia și Spania.
Paragraf
De la 1 ianuarie 2026, pe întreaga rețea feroviară a Uniunii Europene.
Paragraf
Statele membre vizate de excepțiile prevăzute la punctul 1 literele (a) și (b) transmit Comisiei, cel târziu până la 1 martie 2022, un plan de acțiune detaliat și obiective precise care să asigure eliminarea cerinței privind luminile roșii ca semnale de fine de tren. La fiecare șase luni după acest termen, statele membre respective prezintă Comisiei un raport privind progresele înregistrate în ceea ce privește utilizarea plăcilor reflectorizante pe rețeaua lor, cu scopul armonizării la nivelul Uniunii a semnalizării de fine de tren până la 1 ianuarie 2026. Părțile interesate furnizează toate informațiile necesare pentru a permite statelor membre să își îndeplinească sarcina de raportare.
Paragraf
Comisia raportează comitetului menționat la articolul 51 din Directiva (UE) 2016/797 cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a secțiunii 4.2.2.1.
Paragraf
Audibilitatea trenului
Paragraf
Cerință generală
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să asigure faptul că trenurile sunt echipate cu un dispozitiv de avertizare sonoră pentru indicarea apropierii unui tren.
Paragraf
Control
Paragraf
Acționarea dispozitivului de avertizare sonoră trebuie să fie posibilă din toate pozițiile de conducere.
Paragraf
Identificarea vehiculului
Paragraf
Fiecare vehicul trebuie să poarte un număr care să îl identifice în mod unic față de orice alt vehicul feroviar. Acest număr trebuie să fie afișat în mod vizibil cel puțin pe fiecare parte longitudinală a vehiculului.
Paragraf
De asemenea, trebuie să fie posibilă identificarea restricțiilor de exploatare aplicabile vehiculului.
Paragraf
În apendicele H sunt specificate cerințe suplimentare.
Paragraf
Siguranța călătorilor și a încărcăturii
Paragraf
Siguranța încărcăturii
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să se asigure că vehiculele de marfă sunt încărcate în condiții de siguranță și de securitate și că rămân astfel de-a lungul întregii călătorii.
Paragraf
Siguranța călătorilor
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să se asigure că transportul călătorilor este efectuat în condiții de siguranță, atât la începutul călătoriei, cât și pe parcursul acesteia.
Paragraf
Compatibilitatea cu ruta și compunerea trenului
Paragraf
Compatibilitatea cu ruta
Paragraf
Întreprinderea feroviară este responsabilă cu asigurarea faptului că toate vehiculele care compun trenul sunt compatibile cu ruta sau cu rutele avute în vedere.
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să dispună de un proces în cadrul SMS-ului său pentru a se asigura că toate vehiculele pe care le utilizează sunt autorizate, înmatriculate și compatibile cu ruta sau cu rutele avute în vedere, inclusiv cerințele care trebuie respectate de către personalul său.
Paragraf
Procesul referitor la compatibilitatea cu ruta nu trebuie să se suprapună cu procesele care au loc în contextul autorizării vehiculului în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/545 al Comisiei pentru a asigura compatibilitatea tehnică dintre vehicul și rețea (rețele). Parametrii din apendicele D1, care au fost deja controlați și verificați cu ocazia autorizării vehiculelor sau a altor procese similare, nu trebuie să fie reevaluați în cadrul verificării compatibilității cu ruta.
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/545 al Comisiei din 4 aprilie 2018 de instituire a modalităților practice pentru procesul de autorizare a vehiculelor feroviare și de autorizare de tip a vehiculelor feroviare în temeiul Directivei (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 90, 6.4.2018, p. 66).
Paragraf
Pentru vehiculele autorizate în temeiul Directivei (UE) 2016/797, datele relevante ale vehiculului privind parametrii enumerați în apendicele D1, verificate deja în cursul procesului de autorizare, care fac parte din:
Paragraf
dosarul menționat la articolul 21 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/797 și
Paragraf
autorizația vehiculului menționată la articolul 21 alineatul (10) din Directiva (UE) 2016/797,
Paragraf
trebuie să fie puse la dispoziția întreprinderii feroviare, la cerere, de către solicitantul menționat la articolul 2 punctul 22 din Directiva (UE) 2016/797 sau de către deținător, atunci când aceste informații nu sunt disponibile în ERATV sau în alte registre pentru vehiculele feroviare.
Paragraf
Pentru vehiculele autorizate înainte de intrarea în vigoare a Directivei (UE) 2016/797, datele relevante ale vehiculului privind parametrii enumerați în apendicele D1 trebuie să fie puse la dispoziția întreprinderii feroviare, la cerere, de către titularul documentației de autorizare a vehiculului sau de către deținător, atunci când aceste informații nu sunt disponibile în ERATV sau în alte registre pentru vehiculele feroviare.
Paragraf
Procesele referitoare la compatibilitatea cu ruta din cadrul SMS al întreprinderii feroviare trebuie să includă următoarele verificări, care pot fi efectuate în paralel în orice moment corespunzător sau în orice ordine corespunzătoare:
Paragraf
faptul că fiecare vehicul este autorizat și înmatriculat;
Paragraf
faptul că fiecare vehicul din tren este compatibil cu ruta;
Paragraf
faptul că compunerea trenului este compatibilă cu ruta și cu trasa;
Paragraf
pregătirea trenului pentru a se asigura că trenul este format în mod corect și este complet.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să pună la dispoziție, prin intermediul RINF, informațiile privind compatibilitatea cu ruta definite în apendicele D1.
Paragraf
Apendicele D1 stabilește toți parametrii care trebuie utilizați în cadrul procesului întreprinderii feroviare înainte de prima utilizare a unui vehicul sau a unei configurații de tren pentru a se asigura că toate vehiculele care compun un tren sunt compatibile cu ruta sau rutele pe care se intenționează să fie exploatat trenul, inclusiv, după caz, rute de deviere și rute către ateliere. Trebuie să fie luate în considerare modificările rutei și modificările caracteristicilor infrastructurii. Atunci când un parametru din apendicele D1 este armonizat la nivelul rețelei sau al rețelelor dintr-o zonă de utilizare, se poate presupune conformitatea cu acel parametru pentru orice vehicul autorizat pentru zona de utilizare respectivă. regulile naționale sau cerințele naționale suplimentare pentru accesul la rețea referitoare la compatibilitatea cu ruta sunt considerate, în principiu, incompatibile cu apendicele D1. Administratorul de infrastructură nu trebuie să solicite verificări tehnice suplimentare în scopul stabilirii compatibilității cu ruta, în plus față de lista prevăzută în apendicele D1.
Paragraf
Cel târziu până la 15 decembrie 2026, până când RINF permite găzduirea următorilor noi parametri:
Paragraf
Control specific pentru transportul combinat
Paragraf
(i)1.1.1.1.3.4.Numărul standard al profilului de transport combinat pentru cutiile mobile(ii)1.1.1.1.3.9.Numărul standard al profilului de transport combinat pentru unitățile rulante(iii)1.1.1.1.3.8.Numărul standard al profilului de transport combinat pentru containere(iv)1.1.1.1.3.5.Numărul standard al profilului de transport combinat pentru semiremorci(v)(Cod de linie CT)
Paragraf
Sisteme de detectare a trenurilor: unitate de influență
Paragraf
(i)1.1.1.3.4.Sisteme de detectare a trenurilor definite pe baza benzilor de frecvență(ii)1.1.1.3.4.2.Benzi de frecvență pentru detecție(iii)1.1.1.3.4.2.1.Curentul perturbator maxim(iv)1.1.1.3.4.2.2.Impedanța de intrare minimă(v)1.1.1.3.4.2.3.Câmpul magnetic maxim
Paragraf
1.1.1.3.2.11. Informații de la bord privind lungimea de siguranță a compunerii trenului necesare pentru accesul la linie și SIL.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să furnizeze aceste informații prin alte mijloace – în mod gratuit, cât mai curând posibil și în format electronic – întreprinderilor feroviare, solicitanților autorizați pentru cererile de trasă și, dacă este cazul, solicitantului menționat la articolul 2 punctul 22 din Directiva (UE) 2016/797.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să informeze întreprinderea feroviară cu privire la modificările caracteristicilor rutei prin intermediul RINF, ori de câte ori aceste informații devin disponibile și afectează exploatarea trenurilor.
Paragraf
Atunci când este relevant, trebuie să se verifice elemente suplimentare privind compatibilitatea cu ruta:
Paragraf
transportul de mărfuri periculoase menționat la punctul 4.2.3.4.3,
Paragraf
ruta mai silențioasă menționată în STI Zgomot,
Paragraf
transporturile excepționale menționate în apendicele I,
Paragraf
condițiile de acces la stațiile subterane pentru sistemele cu tracțiune Diesel sau cu alte tipuri de tracțiune termică menționate în clauza 4.2.8.3 din STI LOC&PAS.
Paragraf
Elemente specifice privind compatibilitatea cu ruta a trenurilor de transport combinat:
Paragraf
un tren de transport combinat care nu depășește gabaritul de încărcare al tuturor liniilor de cale ferată de pe linie și pentru care codul CT nu depășește codificarea tuturor liniilor de cale ferată de pe linie este considerat transport normal;
Paragraf
un tren de transport combinat care depășește gabaritul de încărcare și în cazul căruia codul TC nu depășește codificarea liniei trebuie considerat transport cu cerințe specifice, astfel cum se menționează în apendicele I. Aceste cerințe sunt universal aplicabile tuturor trenurilor din această categorie, iar conformitatea cu acestea nu trebuie să implice niciun alt proces de autorizare între întreprinderea feroviară și administratorul de infrastructură;
Paragraf
în cazul în care codul CT depășește codificarea liniei sau în cazul în care linia nu este codificată, AI trebuie să elibereze o autorizație specifică (transport excepțional), bazată pe o evaluare a fezabilității de exploatare și tehnice.
Paragraf
Procedurile de exploatare aplicabile transportului combinat trebuie să fie conforme cu specificațiile prevăzute la punctul 3 din documentul tehnic al ERA privind codificarea transportului combinat [ERA/TD/2023-01/CCT v1.1 21/03/2023].
Paragraf
ERA/TD/CCT pus la dispoziția publicului pe site-ul web al ERA.
Paragraf
Compunerea trenului
Paragraf
Cerințele privind compunerea trenului trebuie să ia în considerare următoarele elemente în conformitate cu trasa alocată:
Paragraf
toate vehiculele care compun un tren, inclusiv încărcăturile acestora;
Paragraf
trebuie să fie compatibile cu toate cerințele aplicabile pe rutele pe care circulă trenul;
Paragraf
trebuie să poată circula la viteza maximă programată de circulație a trenului;
Paragraf
toate vehiculele trenului trebuie să rămână în intervalele lor de întreținere stabilite, de-a lungul întregii călătorii efectuate (atât în ceea ce privește timpul, cât și distanța);
Paragraf
trenul compus din vehicule, inclusiv încărcăturile acestora, trebuie să respecte restricțiile tehnice și de exploatare ale rutei în cauză și să nu depășească lungimea maximă admisă pentru terminalele de plecare și de sosire.
Paragraf
întreprinderea feroviară este responsabilă pentru asigurarea faptului că toate vehiculele care intră în compunerea trenului, inclusiv încărcăturile acestora, sunt adecvat din punct de vedere tehnic pentru călătoria prevăzută și că vor rămâne astfel pe durata întregii călătorii.
Paragraf
Întreprinderea feroviară este responsabilă pentru asigurarea faptului că toate vehiculele care intră în compunerea trenului, inclusiv încărcăturile acestora, sunt adecvate din punct de vedere tehnic pentru călătoria prevăzută și că vor rămâne astfel pe durata întregii călătorii.
Paragraf
Este posibil ca întreprinderea feroviară să trebuiască să ia în considerare constrângeri suplimentare datorate tipului de regim de frânare sau tipului de tracțiune aferent unui anumit tren (a se vedea punctul 4.2.2.6).
Paragraf
Frânarea trenului
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să stabilească și să pună în aplicare cerințele aplicabile în materie de frânare în conformitate cu punctele 4.2.2.6.1 și 4.2.2.6.2 și să le gestioneze în cadrul sistemului său de management al siguranței.
Paragraf
Cerințe minime aplicabile sistemului de frânare
Paragraf
Toate vehiculele unui tren trebuie să fie conectate la sistemul de frânare automată continuă, definit în STI LOC&PAS și STI WAG.
Paragraf
Primul și ultimul vehicul (inclusiv orice unități de tracțiune) ale oricărui tren trebuie să aibă frâna automată activată.
Paragraf
În cazul în care un tren este separat accidental în două părți, ambele seturi de vehicule detașate trebuie să se oprească în mod automat, ca urmare a acționării maxime a frânei.
Paragraf
Performanța de frânare și viteza maximă admisă
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să pună la dispoziția întreprinderii feroviare, prin intermediul RINF, toate caracteristicile relevante ale liniei pentru fiecare rută:
Paragraf
distanțele de semnalizare (avertizare, oprire) conținând propriile marje de siguranță inerente, care sunt furnizate prin locațiile respective ale semnalului de oprire și semnalului de avertizare, prevăzute în apendicele D2 prin parametrul 1.1.1.3.14.3;
Paragraf
declivitățile;
Paragraf
vitezele maxime admise;
Paragraf
condițiile de utilizare a sistemelor de frânare care ar putea afecta infrastructura, cum ar fi frâna magnetică, frâna cu recuperare și frâna cu curenți turbionari.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să se asigure că informațiile furnizate întreprinderii (întreprinderilor) feroviare sunt complete și exacte și trebuie să informeze întreprinderea feroviară cu privire la modificările caracteristicilor liniei prin RINF ori de câte ori aceste informații devin disponibile și afectează exploatarea trenurilor.
Paragraf
Administratorul de infrastructură poate furniza următoarele informații:
Paragraf
pentru trenurile capabile să circule cu o viteză maximă de peste 200 km/h, profilul decelerației și timpul de reacție echivalent pe o linie de cale ferată orizontală;
Paragraf
pentru garnituri de tren sau pentru trenurile cu compunere fixă, care nu pot circula cu o viteză maximă mai mare de 200 km/h, decelerația [ca la punctul (i) de mai sus] sau procentul de masă frânată;
Paragraf
pentru alte trenuri (trenuri cu compunere variabilă care nu pot circula cu o viteză maximă mai mare de 200 km/h): procentul de masă frânată.
Paragraf
Dacă administratorul de infrastructură furnizează informațiile menționate anterior, acestea trebuie să fie puse la dispoziția tuturor întreprinderilor feroviare care intenționează să exploateze trenuri pe rețeaua acestuia, în mod nediscriminatoriu.
Paragraf
Tabelele de frânare aflate deja în uz și acceptate pentru liniile existente neconforme cu STI la data intrării în vigoare a prezentului regulament trebuie să fie și ele puse la dispoziție.
Paragraf
În etapa de planificare, întreprinderea feroviară trebuie să determine regimul de frânare, capacitatea de frânare și viteza maximă corespondentă a trenului, luând în considerare:
Paragraf
caracteristicile relevante ale liniei menționate la punctul 1 și, dacă sunt disponibile, informațiile furnizate de administratorul de infrastructură în conformitate cu punctul 2; și
Paragraf
marjele legate de materialul rulant, obținute pe baza fiabilității și a disponibilității sistemului de frânare.
Paragraf
Mai mult, întreprinderea feroviară trebuie să se asigure că fiecare tren atinge în timpul exploatării cel puțin performanța de frânare necesară. În special, întreprinderea feroviară trebuie să stabilească regulile de utilizat în cazul în care un tren nu atinge performanța de frânare necesară în timpul exploatării. În acest caz, întreprinderea feroviară trebuie să informeze imediat administratorul de infrastructură. Administratorul de infrastructură poate să ia măsurile necesare pentru a reduce impactul asupra traficului global din rețeaua sa.
Paragraf
Asigurarea faptului că trenul este în stare de funcționare
Paragraf
Cerință generală
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să definească procesul prin care se asigură că toate echipamentele legate de siguranță de la bordul trenului sunt în stare perfectă de funcționare și că trenul poate circula în siguranță.
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să informeze administratorul de infrastructură cu privire la orice modificare a caracteristicilor trenului care afectează performanța acestuia sau cu privire la orice modificare care ar putea afecta capacitatea de potrivire a trenului cu trasa alocată.
Paragraf
Administratorul de infrastructură și întreprinderea feroviară trebuie să definească și să țină la zi condițiile și procedurile aferente exploatării trenului în regim temporar de avarie.
Paragraf
Datele care precedă plecarea
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să se asigure că datele următoare, necesare pentru o exploatare sigură și eficientă, sunt puse la dispoziția administratorului (administratorilor) de infrastructură înainte de plecarea trenului:
Paragraf
identificarea trenului;
Paragraf
identitatea întreprinderii feroviare responsabile pentru tren;
Paragraf
lungimea efectivă a trenului;
Paragraf
dacă trenul transportă călători sau animale atunci când acest lucru nu este prevăzut;
Paragraf
orice restricții de exploatare, cu indicarea vehiculului (vehiculelor) vizat(e) (gabarit, restricții de viteză etc.);
Paragraf
informații necesare administratorului de infrastructură pentru transportul de mărfuri periculoase.
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să notifice administratorul (administratorii) de infrastructură în cazul în care un tren nu folosește trasa alocată sau este anulat.
Paragraf
Cerințe pentru observarea semnalelor și a marcajelor laterale
Paragraf
Fără a aduce atingere operațiunilor ERTMS definite în apendicele A, mecanicul de locomotivă trebuie să poată observa semnalele și marcajele laterale. Semnalele și marcajele laterale, precum și toate celelalte tipuri de indicatoare laterale care sunt legate de siguranță trebuie să poată fi observate de mecanicul de locomotivă ori de câte ori este cazul.
Paragraf
Prin urmare, semnalele, marcajele laterale, indicatoarele și panourile de informare trebuie proiectate și poziționate astfel încât să faciliteze acest lucru. Aspectele care trebuie luate în considerare includ (a se vedea punctul 4.3.2 din prezentul regulament pentru trimiteri la STI CCS):
Paragraf
amplasarea adecvată, astfel încât farurile trenului să îi permită mecanicului de locomotivă să citească informațiile;
Paragraf
adecvarea și intensitatea iluminării, în cazul în care este necesară iluminarea informațiilor;
Paragraf
în caz de utilizare a retroreflecției, proprietățile de reflecție ale materialului utilizat trebuie să fie conforme cu specificațiile corespunzătoare, iar indicatoarele trebuie fabricate astfel încât mecanicul de locomotivă să poată citi cu ușurință informațiile în lumina dată de farurile trenului.
Paragraf
Cabinele de conducere trebuie proiectate astfel încât mecanicul de locomotivă să poată vedea cu ușurință informațiile afișate (a se vedea punctul 4.3.3.1 din prezentul regulament pentru trimiteri la STI Loc & Pas).
Paragraf
Vigilența mecanicului de locomotivă
Paragraf
Activitatea la bord a mecanicului de locomotivă trebuie să fie monitorizată astfel încât trenul să fie oprit automat atunci când se detectează o lipsă de activitate a mecanicului de locomotivă. Cerințele referitoare la mijloacele de monitorizare a activității la bord a mecanicului de locomotivă sunt specificate în clauza prevăzută la punctul 4.2.9.3.1 din STI LOC&PAS.
Paragraf
Specificații referitoare la exploatarea trenurilor, inclusiv exploatarea bazată pe ERTMS
Paragraf
Principiile fundamentale și regulile comune de exploatare prevăzute în apendicele B se aplică, în plus față de prezentul capitol, pentru exploatarea trenurilor în cadrul sistemului feroviar al Uniunii.
Paragraf
Principiile și regulile de exploatare ERTMS specificate în apendicele A la prezenta STI se aplică atunci când este implementat ERTMS.
Paragraf
Planificarea și mersul trenurilor
Paragraf
În conformitate cu Directiva 2012/34/UE, administratorul de infrastructură trebuie să comunice datele necesare în cazul solicitării unei trase de tren.
Paragraf
Fiecare tren trebuie să respecte un mers al trenurilor convenit între administratorul de infrastructură și întreprinderea feroviară în cadrul procesului de alocare a traselor; administratorul de infrastructură trebuie să asigure circulația punctuală a trenurilor și să sprijine performanța serviciilor atunci când stabilește mersul trenurilor.
Paragraf
Identificarea trenurilor
Paragraf
Fiecare tren trebuie să fie identificat printr-un număr de circulație al trenului. Numărul de circulație al trenului este dat de administratorul de infrastructură atunci când alocă o trasă de tren și trebuie să fie cunoscut de întreprinderea feroviară și de toți administratorii de infrastructură care exploatează trenul. Numărul de circulație al trenului trebuie să fie unic într-o rețea. Modificarea numărului de circulație al trenului în decursul unei călătorii ar trebui evitată.
Paragraf
Formatul numărului de circulație al trenului
Paragraf
Formatul numărului de circulație al trenului este definit în STI privind subsistemul de control-comandă și semnalizare [denumită în continuare STI CCS, Regulamentul (UE) 2016/919 al Comisiei]
Paragraf
Regulamentul (UE) 2016/919 al Comisiei din 27 mai 2016 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemele de control-comandă și semnalizare ale sistemului feroviar în Uniunea Europeană (JO L 158, 15.6.2016, p. 1).
Paragraf
Plecarea trenului
Paragraf
Verificări și încercări înainte de plecare
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să stabilească verificările și încercările necesare pentru a asigura faptul că plecarea trenului se face în condiții de siguranță.
Paragraf
Informarea administratorului de infrastructură cu privire la starea de funcționare a trenului
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să informeze administratorul de infrastructură atunci când un tren este pregătit să intre pe rețea.
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să informeze administratorul de infrastructură cu privire la orice anomalie care afectează trenul sau exploatarea acestuia și care ar putea avea repercusiuni asupra circulației trenului înainte de plecarea acestuia și pe parcursul călătoriei.
Paragraf
Gestionarea traficului
Paragraf
Cerințe generale
Paragraf
Gestionarea traficului trebuie să asigure exploatarea sigură, eficientă și punctuală a sistemului feroviar, inclusiv o redresare eficace în urma unei perturbări a serviciului.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să stabilească procedurile și mijloacele pentru:
Paragraf
gestionarea în timp real a trenurilor,
Paragraf
măsurile operaționale de menținere a celei mai ridicate performanțe posibile a infrastructurii în cazul întârzierilor sau al incidentelor, fie acestea efective sau anticipate, și
Paragraf
furnizarea de informații întreprinderii (întreprinderilor) feroviare în astfel de cazuri.
Paragraf
Orice procese suplimentare de care are nevoie întreprinderea feroviară și care afectează interfața cu administratorul (administratorii) de infrastructură pot fi introduse după ce au fost convenite cu administratorul de infrastructură.
Paragraf
Raportarea trenurilor
Paragraf
Date necesare pentru raportarea poziției trenului și pentru ora prevăzută a predării
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie:
Paragraf
să furnizeze un mijloc de înregistrare în timp real a orelor de plecare, de sosire sau de tranzit al trenurilor la puncte de raportare predefinite din rețeaua lor și valoarea timpului delta;
Paragraf
să dispună de un proces care să permită indicarea numărului estimativ de minute de abatere de la ora programată a predării unui tren de la un administrator de infrastructură la altul; acesta trebuie să includă informații legate de perturbarea serviciului (descrierea și localizarea problemei);
Paragraf
să furnizeze datele specifice în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1305/2014 al Comisiei (Aplicații telematice pentru transportul de marfă – STI TAF) și cu Regulamentul (UE) nr. 454/2011 al Comisiei (Aplicații telematice pentru transportul de călători – STI TAP), necesare pentru raportarea poziției trenului. Aceste informații trebuie să includă:
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 1305/2014 al Comisiei din 11 decembrie 2014 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul aplicații telematice pentru transportul de marfă al sistemului feroviar din Uniunea Europeană și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 62/2006 (JO L 356, 12.12.2014, p. 438).
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 454/2011 al Comisiei din 5 mai 2011 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul aplicații telematice pentru serviciile de călători al sistemului feroviar transeuropean (JO L 123, 12.5.2011, p. 11).
Paragraf
identificarea trenului;
Paragraf
identitatea punctului de raportare;
Paragraf
linia pe care circulă trenul;
Paragraf
ora programată la punctul de raportare;
Paragraf
ora efectivă la punctul de raportare (și dacă este vorba de plecare, de sosire sau de tranzit – trebuie comunicate ore separate de sosire și de plecare în ceea ce privește punctele intermediare de raportare pe unde trece trenul);
Paragraf
numărul de minute de avans sau de întârziere la sosirea la punctul de raportare;
Paragraf
explicarea inițială a oricărei întârzieri de peste 10 minute sau așa cum este impus de regimul de monitorizare a regularității traficului;
Paragraf
indicarea faptului că un raport cu privire la un tren este întârziat și numărul de minute de întârziere a raportării;
Paragraf
identificarea anterioară (identificările anterioare) a (ale) trenului, dacă este cazul;
Paragraf
tren anulat pentru întreaga călătorie sau o parte a acesteia.
Paragraf
Mărfuri periculoase
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să definească procedurile de efectuare a transportului de mărfuri periculoase.
Paragraf
Aceste proceduri trebuie să includă următoarele:
Paragraf
dispozițiile specificate în Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului și în Directiva 2010/35/UE a Parlamentului European și a Consiliului, după caz;
Paragraf
Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 septembrie 2008 privind transportul interior de mărfuri periculoase (JO L 260, 30.9.2008, p. 13).
Paragraf
Directiva 2010/35/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 iunie 2010 privind echipamentele sub presiune transportabile și de abrogare a Directivelor 76/767/CEE, 84/525/CEE, 84/526/CEE, 84/527/CEE și 1999/36/CE ale Consiliului (JO L 165, 30.6.2010, p. 1).
Paragraf
informarea mecanicului de locomotivă cu privire la prezența și amplasarea mărfurilor periculoase în tren;
Paragraf
informațiile necesare administratorului de infrastructură în cazul transportului de mărfuri periculoase;
Paragraf
stabilirea, împreună cu administratorul de infrastructură, a liniilor de comunicare și planificarea măsurilor specifice în cazul situațiilor de urgență privind mărfurile.
Paragraf
Calitatea exploatării
Paragraf
Administratorul de infrastructură și întreprinderea feroviară trebuie să aibă instituite procese pentru monitorizarea exploatării eficiente a tuturor serviciilor relevante.
Paragraf
Procesele de supraveghere trebuie să fie concepute pentru a analiza date și a identifica tendințele de fond, atât în ceea ce privește erorile umane, cât și cele de sistem. Rezultatele acestei analize trebuie utilizate pentru generarea de măsuri de ameliorare, în scopul eliminării sau al limitării evenimentelor care ar putea compromite exploatarea eficientă a rețelei.
Paragraf
În cazul în care măsurile de ameliorare ar putea genera beneficii la nivelul întregii rețele, implicând alți administratori de infrastructură și alte întreprinderi feroviare, ele trebuie comunicate în mod corespunzător, sub rezerva confidențialității comerciale.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să analizeze cât mai curând posibil acele evenimente care au perturbat în mod semnificativ exploatarea. După caz, și în special atunci când este implicat personalul său, administratorul de infrastructură trebuie să invite întreprinderea sau întreprinderile feroviare implicate în eveniment să participe la analiză. Atunci când rezultatul acestei analize conduce la recomandări de ameliorare a rețelei destinate să elimine sau să limiteze cauzele accidentelor/incidentelor, acestea trebuie comunicate tuturor administratorilor de infrastructură și întreprinderilor feroviare în cauză.
Paragraf
Aceste procese trebuie documentate și supuse unui audit intern.
Paragraf
Înregistrarea datelor
Paragraf
Datele referitoare la circulația unui tren trebuie înregistrate și păstrate pentru:
Paragraf
sprijinirea monitorizării sistematice a siguranței ca mijloc de prevenire a incidentelor și a accidentelor;
Paragraf
identificarea performanței mecanicului de locomotivă, a trenului și a infrastructurii în perioada anterioară și (dacă este cazul) imediat ulterioară unui incident sau accident, pentru a permite identificarea cauzelor și justificarea măsurilor noi sau modificate de prevenire a recurenței;
Paragraf
înregistrarea informațiilor legate de performanța atât a locomotivei/unității de tracțiune, cât și a persoanei care conduce trenul.
Paragraf
Trebuie să fie posibilă corelarea datelor înregistrate cu:
Paragraf
data și ora înregistrării;
Paragraf
localizarea geografică precisă a evenimentului înregistrat;
Paragraf
identificarea trenului;
Paragraf
identitatea mecanicului de locomotivă.
Paragraf
Datele de înregistrat pentru ETCS/GSM-R sunt cele care sunt definite în STI CCS și care sunt pertinente ținând seama de cerințele de la prezentul punct 4.2.3.5.
Paragraf
Datele trebuie să fie bine sigilate și stocate și trebuie să fie accesibile organismelor autorizate, inclusiv organismelor de investigare în contextul îndeplinirii rolului care le revine în temeiul articolului 22 din Directiva (UE) 2016/798.
Paragraf
Înregistrarea datelor de monitorizare în exteriorul trenului
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să înregistreze cel puțin următoarele date:
Paragraf
defectarea echipamentelor de cale asociate cu mișcările de trenuri (semnalizare, macazuri etc.);
Paragraf
detectarea supraîncălzirii unui lagăr de osie, dacă există un lagăr de osie;
Paragraf
comunicările legate de siguranță între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare.
Paragraf
Înregistrarea datelor de monitorizare la bordul trenului
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să înregistreze cel puțin următoarele date:
Paragraf
detectarea depășirii semnalelor pe oprire sau a sfârșitului autorizării de mișcare;
Paragraf
acționarea frânei de urgență;
Paragraf
viteza de circulație a trenului;
Paragraf
orice izolare sau dezactivare a sistemelor de control (semnalizare) de la bordul trenului;
Paragraf
acționarea dispozitivului de avertizare sonoră;
Paragraf
acționarea comenzilor aferente ușilor (deblocare, închidere), dacă acestea sunt instalate;
Paragraf
detectarea de către sistemele de alarmă de la bord legate de exploatarea în siguranță a trenului, dacă acestea sunt instalate;
Paragraf
identitatea cabinei de conducere pentru care se înregistrează datele în scopul verificării.
Paragraf
În STI LOC&PAS sunt prevăzute specificații tehnice suplimentare privind dispozitivul de înregistrare.
Paragraf
Exploatarea în condiții de avarie
Paragraf
Notificarea altor utilizatori
Paragraf
Administratorul de infrastructură, în cooperare cu întreprinderea (întreprinderile) feroviare, trebuie să definească un proces de informare reciprocă imediată în legătură cu orice situație care afectează siguranța, performanța și/sau disponibilitatea rețelei feroviare sau a materialului rulant.
Paragraf
Notificarea mecanicilor de locomotivă
Paragraf
În orice caz de exploatare în condiții de avarie asociată cu sfera de responsabilitate a administratorului de infrastructură, administratorul de infrastructură trebuie să comunice instrucțiuni oficiale mecanicilor de locomotivă cu privire la măsurile care trebuie luate în vederea soluționării situației de avarie în condiții de siguranță.
Paragraf
Dispoziții în caz de urgență
Paragraf
Administratorul de infrastructură, în cooperare cu toate întreprinderile feroviare care activează pe infrastructura sa și cu administratorii de infrastructură învecinați, după caz, trebuie să definească, să publice și să pună la dispoziție măsuri adecvate pentru situații neprevăzute și să aloce responsabilități pe baza necesității de a reduce orice impact negativ ca urmare a unei exploatări în condiții de avarie.
Paragraf
Cerințele de planificare și reacția la astfel de evenimente trebuie să fie proporționale cu natura și cu posibila gravitate a avariei.
Paragraf
Aceste măsuri, care trebuie să includă cel puțin planuri de readucere a rețelei la starea normală, pot să vizeze de asemenea:
Paragraf
defecțiuni ale materialului rulant (de exemplu, cele care ar putea conduce la perturbări semnificative ale traficului, procedurile de recuperare a trenurilor defecte);
Paragraf
defecțiuni de infrastructură (de exemplu, în cazul unei căderi de curent electric sau al unor condiții care ar putea necesita devierea trenurilor de la ruta programată);
Paragraf
condiții meteorologice extreme.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să stabilească și să actualizeze informațiile de contact ale personalului-cheie al administratorului de infrastructură și al întreprinderii feroviare care poate fi contactat în cazul unei perturbări a serviciului ce duce la necesitatea exploatării în condiții de avarie. Aceste informații trebuie să includă datele de contact atât în timpul, cât și în afara programului normal de lucru.
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să furnizeze aceste informații administratorului de infrastructură și să îi comunice acestuia orice modificări ale datelor de contact respective.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să comunice întreprinderii (întreprinderilor) feroviare orice modificări ale datelor sale de contact.
Paragraf
Gestionarea unei situații de urgență
Paragraf
Administratorul de infrastructură, în consultare cu:
Paragraf
toate întreprinderile feroviare care activează pe infrastructura sa sau, după caz, organismele de reprezentare ale întreprinderilor feroviare care activează pe infrastructura sa,
Paragraf
administratorii de infrastructură învecinați, după caz,
Paragraf
autoritățile locale, organismele de reprezentare ale serviciilor de urgență (inclusiv pompierii și forțele de salvare) de la nivel local sau național, după caz,
Paragraf
trebuie să definească, să publice și să pună la dispoziție măsuri adecvate de gestionare a situațiilor de urgență și de readucere a liniei la condiții normale de exploatare.
Paragraf
Aceste măsuri trebuie în mod normal să vizeze:
Paragraf
coliziunile,
Paragraf
incendiile în tren,
Paragraf
evacuarea trenurilor,
Paragraf
accidentele în tuneluri,
Paragraf
incidentele care implică mărfuri periculoase,
Paragraf
deraierile.
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să furnizeze administratorului de infrastructură orice informații specifice în legătură cu aceste circumstanțe, în special cu privire la recuperarea sau repunerea pe șine a trenurilor lor.
Paragraf
În plus, întreprinderea feroviară trebuie să dispună de procese pentru informarea călătorilor cu privire la procedurile de urgență și de siguranță aplicabile la bord.
Paragraf
Ajutorul acordat personalului de tren în cazul unui incident sau al unei defecțiuni majore a materialului rulant
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să definească proceduri adecvate de asistare a personalului de tren în situații de avarie, în scopul evitării sau reducerii întârzierilor cauzate de defecțiuni tehnice sau de altă natură ale materialului rulant (de exemplu canale de comunicare, măsuri de luat în cazul evacuării unui tren).
Paragraf
Specificații funcționale și tehnice ale interfețelor
Paragraf
În contextul cerințelor esențiale stabilite în capitolul 3 din prezentul regulament, specificațiile funcționale și tehnice ale interfețelor sunt următoarele:
Paragraf
Interfețele cu STI privind infrastructura (STI INF)
Paragraf
Interfețele cu STI privind subsistemul de control-comandă și semnalizare (STI CCS)
Paragraf
Interfețele cu STI privind materialul rulant
Paragraf
Interfețele cu STI privind locomotivele și materialul rulant pentru transportul de călători (STI LOC&PAS)
Paragraf
Interfețele cu STI Vagoane de marfă (STI WAG)
Paragraf
Interfețele cu STI Energie (STI ENE)
Paragraf
Interfețele cu STI privind siguranța în tunelurile feroviare (STI SRT)
Paragraf
Interfețele cu STI Zgomot (STI NOI)
Paragraf
Interfețele cu STI privind persoanele cu mobilitate redusă (STI PRM) [Regulamentul (UE) nr. 1300/2014]
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 1300/2014 al Comisiei din 18 noiembrie 2014 privind specificațiile tehnice de interoperabilitate referitoare la accesibilitatea sistemului feroviar al Uniunii pentru persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă (JO L 356, 12.12.2014, p. 110).
Paragraf
Reguli de exploatare
Paragraf
Principii și reguli de exploatare ale sistemului feroviar al Uniunii Europene
Paragraf
Principiile și regulile de exploatare care trebuie aplicate la nivelul întregului sistem feroviar al Uniunii Europene sunt specificate în apendicele A (principii și reguli de exploatare ale ERTMS) și B (principii și reguli de exploatare comune).
Paragraf
Norme naționale
Paragraf
Normele naționale nu sunt compatibile cu prezenta STI, cu excepția apendicelui I care enumeră zonele în care nu există principii și reguli de exploatare comune și care pot face în continuare obiectul normelor naționale. În conformitate cu Decizia (UE) 2017/1474, agenția, în cooperare cu statul membru (statele membre) în cauză, trebuie să coopereze la evaluarea listei punctelor deschise, în vederea:
Paragraf
armonizării în continuare a cerințelor prezentului regulament prin dispoziții detaliate sau prin mijloace acceptabile de conformitate sau
Paragraf
facilitării integrării acestor norme naționale în sistemele de management al siguranței ale întreprinderilor feroviare și ale administratorilor de infrastructură sau
Paragraf
confirmării necesității normelor naționale.
Paragraf
Mijloace acceptabile de conformitate
Paragraf
Prin intermediul unui aviz tehnic, agenția poate defini mijloace acceptabile de conformitate, care trebuie considerate a asigura atât conformitatea cu cerințele specifice ale prezentului regulament, cât și siguranța în conformitate cu Directiva (UE) 2016/798.
Paragraf
Comisia, statele membre sau părțile interesate implicate pot solicita agenției să definească mijloace acceptabile de conformitate în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) 2016/796 al Parlamentului European și al Consiliului. Agenția trebuie să consulte statele membre și părțile interesate implicate și să prezinte avizul tehnic comitetului menționat la articolul 51 din Directiva (UE) 2016/797, înainte de adoptarea acestuia.
Paragraf
Regulamentul (UE) 2016/796 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 881/2004 (JO L 138, 26.5.2016, p. 1).
Paragraf
Cel târziu până la 16 iunie 2021, agenția trebuie să emită avize tehnice care să definească mijloace acceptabile de conformitate acoperind cel puțin fiecare dintre următoarele domenii:
Paragraf
siguranța încărcăturii (a se vedea 4.2.2.4.1);
Paragraf
siguranța călătorilor (a se vedea 4.2.2.4.2);
Paragraf
verificările și încercările înainte de plecare, inclusiv încercările frânelor și verificările în timpul funcționării (a se vedea 4.2.3.3.1);
Paragraf
plecarea trenului (a se vedea 4.2.3.3);
Paragraf
exploatarea în condiții de avarie (a se vedea 4.2.3.6).
Paragraf
Înainte de 15 octombrie 2019, dacă statele membre și părțile interesate implicate consideră că, în contextul definirii unui mijloc acceptabil de conformitate în domeniile susmenționate, trebuie să fie luată în considerare o normă națională specifică, acestea trebuie să notifice informațiile referitoare la respectiva normă agenției, care trebuie să procedeze în conformitate cu procedurile menționate la punctul 4.4.3.
Paragraf
Tranziția de la aplicarea normelor naționale la punerea în aplicare a prezentului regulament
Paragraf
În timpul tranziției de la aplicarea normelor naționale la punerea în aplicare a prezentului regulament, întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură trebuie să își revizuiască sistemele de management al siguranței pentru a asigura continuarea operațiunilor în condiții de siguranță. Dacă este necesar, aceștia trebuie să își actualizeze sistemele de management al siguranței.
Paragraf
În caz de deficiență, se aplică procedura prevăzută la articolul 6 din Directiva (UE) 2016/797.
Paragraf
Reguli de întreținere
Paragraf
Nu se aplică.
Paragraf
Competențe profesionale
Paragraf
Competență profesională
Paragraf
Personalul întreprinderii feroviare și al administratorului de infrastructură trebuie să fi atins competența profesională adecvată pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor necesare esențiale din punctul de vedere al siguranței în situații normale, de avarie și de urgență. Această competență include cunoștințe profesionale și capacitatea de a transpune aceste cunoștințe în practică.
Paragraf
Întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură își definesc propriul sistem de management al competențelor bazat pe riscuri în cadrul proceselor din sistemele lor de management al siguranței, în conformitate cu anexa I și cu anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2018/762.
Paragraf
Apendicele F și G definesc calificările profesionale relevante pentru sistemul de management al competențelor.
Paragraf
Competență lingvistică
Paragraf
Principii
Paragraf
Administratorul de infrastructură și întreprinderea feroviară au obligația de a se asigura că personalul lor relevant este competent în ceea ce privește utilizarea protocoalelor și a principiilor de comunicare stabilite în apendicele C.
Paragraf
În cazul în care limba de lucru utilizată de administratorul de infrastructură diferă de cea utilizată în mod obișnuit de personalul întreprinderii feroviare, formarea lingvistică și de comunicare aferentă trebuie să constituie o parte importantă a sistemului global de management al competenței din cadrul întreprinderii feroviare.
Paragraf
Personalul întreprinderii feroviare ale cărui îndatoriri impun comunicarea cu personalul administratorului de infrastructură în legătură cu aspecte esențiale pentru siguranță, indiferent dacă este vorba de situații normale, de avarie sau de urgență, trebuie să dețină un nivel suficient de cunoștințe în limba de lucru a administratorului de infrastructură.
Paragraf
Nivelul cunoștințelor
Paragraf
Nivelul de cunoștințe în limba de lucru a administratorului de infrastructură trebuie să fie suficient pentru scopurile legate de siguranță.
Paragraf
Acestea trebuie să includă cel puțin capacitatea mecanicului de locomotivă de a:
Paragraf
transmite și a înțelege toate mesajele prevăzute în apendicele C;
Paragraf
comunica în mod eficace în situații normale, de avarie și de urgență;
Paragraf
completa formularele asociate utilizării Manualului de instrucțiuni europene și naționale.
Paragraf
Alți membri ai personalului de tren ale căror îndatoriri impun comunicarea cu administratorul de infrastructură în legătură cu aspecte esențiale pentru siguranță trebuie, ca cerință minimă, să poată transmite și înțelege informațiile care descriu trenul și starea de funcționare a acestuia.
Paragraf
Nivelul de cunoștințe al personalului care însoțește trenurile, cu excepția mecanicilor de locomotivă, trebuie să fie cel puțin de nivelul 2, conform descrierii din apendicele E.
Paragraf
Evaluarea inițială și continuă a personalului
Paragraf
Elemente de bază
Paragraf
Întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură au obligația de a defini procesul de evaluare a personalului propriu în vederea îndeplinirii cerințelor specificate în Regulamentul delegat (UE) 2018/762 al Comisiei sau în Regulamentele (UE) nr. 1158/2010 și (UE) nr. 1169/2010 ale Comisiei.
Paragraf
Regulamentul delegat (UE) 2018/762 al Comisiei din 8 martie 2018 de stabilire a unor metode comune de siguranță privind cerințele sistemului de management al siguranței, în temeiul Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului, și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1158/2010 și (UE) nr. 1169/2010 ale Comisiei (JO L 129, 25.5.2018, p. 26).
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 1158/2010 al Comisiei din 9 decembrie 2010 privind o metodă de siguranță comună pentru evaluarea conformității cu cerințele pentru obținerea certificatelor de siguranță feroviară (JO L 326, 10.12.2010, p. 11).
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 1169/2010 al Comisiei din 10 decembrie 2010 privind o metodă de siguranță comună pentru evaluarea conformității cu cerințele pentru obținerea autorizației de siguranță feroviară (JO L 327, 11.12.2010, p. 13).
Paragraf
Analizarea și actualizarea necesităților de formare
Paragraf
Întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură au obligația să efectueze o analiză a necesităților de formare pentru personalul propriu relevant și să definească un proces de reexaminare și de actualizare a necesităților lor de formare individuale pentru a îndeplini cerințele specificate în Regulamentul delegat (UE) 2018/762 sau în Regulamentele (UE) nr. 1158/2010 și (UE) nr. 1169/2010.
Paragraf
Această analiză trebuie să stabilească atât sfera de cuprindere, cât și complexitatea formării și trebuie să ia în considerare riscurile asociate cu exploatarea trenurilor, a unităților de tracțiune și a materialului rulant. Întreprinderea feroviară trebuie să definească procesul prin care sunt dobândite și menținute cunoștințele personalului de la bord privind rutele exploatate. Acest proces trebuie:
Paragraf
să fie bazat pe informațiile privind ruta furnizate de administratorul de infrastructură și
Paragraf
să fie în conformitate cu procesul descris la punctul 4.2.1.
Paragraf
Pentru sarcinile asociate cu însoțirea trenurilor și cu pregătirea trenurilor, elementele care trebuie luate în considerare figurează în apendicele F și, respectiv, G. După caz, aceste elemente trebuie instituite ca parte a programului de formare a personalului.
Paragraf
Este posibil ca, din cauza tipului de exploatare vizat de o întreprindere feroviară sau a naturii rețelei gestionate de un administrator de infrastructură, anumite elemente din apendicele F și G să nu fie adecvate. Analiza necesităților de formare trebuie să le documenteze pe cele considerate neadecvate, precum și motivele aferente.
Paragraf
Personalul auxiliar
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să asigure faptul că personalul auxiliar (de exemplu alimentație publică, curățenie) care nu face parte din personalul de tren beneficiază, pe lângă formarea de bază, de formare pentru a reacționa la instrucțiunile membrilor personalului de tren care au beneficiat de formarea integrală.
Paragraf
Condițiile de sănătate și de siguranță
Paragraf
Introducere
Paragraf
Personalul identificat la punctul 4.2.1.1 care execută sarcini esențiale pentru siguranță, astfel cum sunt specificate în SMS-ul unei IF sau AI, trebuie să aibă capacitatea fizică necesară pentru a se asigura că sunt îndeplinite standardele generale de exploatare și de siguranță.
Paragraf
Întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură trebuie să instituie și să documenteze procesul pe care l-au instituit pentru a îndeplini cerințele medicale, psihologice și de sănătate aplicabile personalului lor în cadrul sistemului lor de management al siguranței, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2018/762 al Comisiei de stabilire a unor metode comune de siguranță privind SMS.
Paragraf
Examinările medicale menționate la punctele 4.7.2 și 4.7.3 privind capacitatea fizică individuală a personalului se efectuează de către o persoană calificată ca medic sau de către un psiholog calificat să efectueze astfel de examinări. Rezultatele trebuie să fie acceptate de fiecare AI și IF ca dovadă a capacității fizice a personalului sau a potențialilor membri ai personalului.
Paragraf
Aceste examinări trebuie să permită membrului personalului care execută sarcini esențiale pentru siguranță să îndeplinească sarcini similare pentru o altă IF sau un alt AI, sub rezerva identificării unor cerințe medicale, psihologice și de sănătate suplimentare în SMS-ul IF sau al AI și a unei capacități fizice satisfăcătoare a personalului sau a potențialilor membri ai personalului.
Paragraf
Cerințele privind capacitatea fizică stabilite la punctul 4.7.2 și la punctul 4.7.3 se aplică:
Paragraf
personalului însoțitor al trenurilor, altul decât mecanicul de locomotivă;
Paragraf
personalului care îndeplinește sarcina de pregătire a trenurilor;
Paragraf
personalului care îndeplinește sarcina de dispecerat și autorizare a mișcărilor de trenuri.
Paragraf
Limite privind alcoolul, medicamentele și medicația psihotropă
Paragraf
Personalul trebuie să nu presteze sarcini esențiale pentru siguranță atunci când vigilența îi este afectată de substanțe precum alcoolul, medicamentele sau medicația psihotropă. Prin urmare, întreprinderea feroviară și administratorul de infrastructură trebuie să aibă instituite proceduri pentru controlarea riscului ca personalul să se prezinte la muncă sub influența acestor substanțe sau să consume aceste substanțe la locul de muncă.
Paragraf
În ceea ce privește limitele definite ale substanțelor menționate mai sus, se aplică regulile europene sau naționale ale statului membru în care este exploatat un serviciu feroviar.
Paragraf
Controale medicale și evaluări psihologice
Paragraf
Înaintea numirii în funcție
Paragraf
Conținutul examinării medicale
Paragraf
Examenele medicale acoperă:
Paragraf
controlul medical general;
Paragraf
controlul funcțiilor senzoriale (vedere, auz, percepția culorilor);
Paragraf
analize ale urinei și sângelui pentru detectarea diabetului zaharat și a altor afecțiuni indicate de controlul clinic;
Paragraf
analize pentru depistarea consumului de droguri.
Paragraf
Evaluarea psihologică
Paragraf
Scopul evaluării psihologice este de a ajuta întreprinderea feroviară în privința numirii și gestionării personalului care deține capacitățile cognitive, psihomotorii, comportamentale și de personalitate adecvate pentru îndeplinirea în siguranță a sarcinilor care îi revin.
Paragraf
La stabilirea conținutului evaluării psihologice, trebuie luate în considerare cel puțin următoarele criterii relevante pentru cerințele fiecărei funcții de siguranță:
Paragraf
criterii cognitive:
Paragraf
atenție și concentrare,
Paragraf
memorie,
Paragraf
capacitate perceptivă,
Paragraf
raționament,
Paragraf
comunicare;
Paragraf
psihomotorii:
Paragraf
viteza de reacție,
Paragraf
coordonarea gesturilor;
Paragraf
comportamentale și de personalitate:
Paragraf
autocontrol emoțional,
Paragraf
siguranță comportamentală,
Paragraf
autonomie,
Paragraf
conștiinciozitate.
Paragraf
Dacă oricare dintre elementele de mai sus este omis, decizia respectivă trebuie justificată și documentată de un psiholog.
Paragraf
Solicitanții trebuie să demonstreze faptul că sunt apți din punct de vedere psihologic supunându-se unui control medical efectuat de către sau sub supravegherea – a se decide de către statul membru – unui psiholog sau a unui medic.
Paragraf
După numirea în funcție
Paragraf
Frecvența controalelor medicale periodice
Paragraf
Se efectuează cel puțin o examinare medicală sistematică:
Paragraf
din 5 în 5 ani pentru personalul în vârstă de până la 40 de ani;
Paragraf
din 3 în 3 ani pentru personalul cu vârste între 41 și 62 de ani;
Paragraf
anual pentru personalul în vârstă de peste 62 de ani.
Paragraf
Dacă starea de sănătate a membrului personalului o impune, medicul trebuie să stabilească o frecvență de control mai ridicată.
Paragraf
Conținutul examinării medicale periodice
Paragraf
Dacă lucrătorul îndeplinește criteriile obligatorii în cadrul controlului efectuat anterior practicării unei ocupații, controalele specializate periodice trebuie să cuprindă cel puțin:
Paragraf
controlul medical general;
Paragraf
controlul funcțiilor senzoriale (vedere, auz, percepția culorilor);
Paragraf
analize ale urinei și sângelui pentru detectarea diabetului zaharat și a altor afecțiuni indicate de controlul clinic;
Paragraf
analize pentru depistarea consumului de droguri, dacă există indicații clinice.
Paragraf
Controale medicale și/sau evaluări psihologice suplimentare
Paragraf
Pe lângă controalele medicale periodice, trebuie să se efectueze un control medical specific suplimentar și/sau o evaluare psihologică suplimentară dacă există motive temeinice de a pune sub semnul întrebării caracterul apt din punct de vedere medical sau psihologic al unui membru al personalului sau dacă există o suspiciune rezonabilă de consum de droguri sau de alcool peste limitele admise. Acestea ar trebui efectuate în special după un incident sau accident cauzat de o eroare umană a persoanei respective.
Paragraf
Întreprinderea feroviară și administratorul de infrastructură trebuie să instituie sisteme destinate să asigure efectuarea acestor controale și evaluări suplimentare, după caz.
Paragraf
Cerințe de natură medicală
Paragraf
Cerințe generale
Paragraf
Personalul nu trebuie să prezinte afecțiuni sau nu urmează tratamente medicale care ar putea cauza:
Paragraf
pierderea neașteptată a cunoștinței;
Paragraf
afectarea stării de cunoștință sau a concentrării;
Paragraf
incapacitate neașteptată;
Paragraf
afectarea echilibrului sau a coordonării;
Paragraf
limitarea semnificativă a mobilității.
Paragraf
Trebuie îndeplinite următoarele cerințe legate de vedere și de auz:
Paragraf
Cerințe legate de vedere
Paragraf
acuitatea vizuală corectată sau naturală la distanță: 0,8 (ochiul drept + ochiul stâng – măsurată separat); minimum 0,3 pentru ochiul cel mai afectat;
Paragraf
dioptrii maxime ale lentilelor corectoare: hipermetropie + 5/miopie – 8. Medicul poate permite valori care depășesc aceste limite în cazuri excepționale și după consultarea unui oftalmolog;
Paragraf
vedere intermediară și de aproape: suficientă, fie corectată, fie naturală;
Paragraf
sunt permise lentilele de contact;
Paragraf
distingerea normală a culorilor: utilizarea unui test recunoscut, precum Ishihara, completat de un alt test recunoscut, dacă este necesar;
Paragraf
câmpul vizual: normal (absența oricărei anomalii care ar afecta sarcina de serviciu);
Paragraf
vederea pentru ambii ochi: existentă;
Paragraf
vederea binoculară: existentă;
Paragraf
sensibilitatea la contrast: bună;
Paragraf
absența unei afecțiuni oculare progresive;
Paragraf
implanturile de lentile, cheratotomia și cheratectomia sunt permise doar în cazul verificării anuale sau cu o frecvență stabilită de medic.
Paragraf
Cerințe legate de auz
Paragraf
Auzul suficient confirmat prin intermediul audiogramei tonale, și anume:
Paragraf
auz suficient de bun pentru a putea purta o conversație telefonică și pentru a putea auzi tonurile de avertizare și mesajele radio;
Paragraf
este permisă folosirea aparatelor auditive.
Paragraf
Informații suplimentare privind infrastructura și vehiculele
Paragraf
Infrastructura
Paragraf
Cerințele legate de datele referitoare la infrastructura feroviară aferente subsistemului exploatare și gestionarea traficului, care trebuie furnizate întreprinderilor feroviare prin intermediul RINF, sunt specificate în apendicele D.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să informeze întreprinderea feroviară cu privire la modificările datelor referitoare la infrastructură prin intermediul RINF, ori de câte ori aceste informații devin disponibile și afectează exploatarea trenurilor. Administratorul de infrastructură este responsabil pentru exactitatea datelor.
Paragraf
Până la 15 decembrie 2026, cu condiția ca agenția să fi pus în aplicare adaptările necesare ale aplicației RINF, administratorul de infrastructură trebuie să furnizeze aceste informații prin alte mijloace – în mod gratuit, cât mai curând posibil și în format electronic – întreprinderilor feroviare, solicitanților autorizați pentru cererile de trasă și, dacă este cazul, solicitantului menționat la articolul 2 punctul 22 din Directiva (UE) 2016/797.
Paragraf
Materialul rulant
Paragraf
Următoarele date privind materialul rulant trebuie să fie disponibile administratorilor de infrastructură:
Paragraf
dacă vehiculul este construit din materiale care pot fi periculoase în caz de accidente sau de incendiu (de exemplu, azbest); deținătorul este responsabil pentru corectitudinea datelor;
Paragraf
lungimea totală a vehiculului, inclusiv tampoanele, dacă există; întreprinderea feroviară este responsabilă pentru corectitudinea datelor.
Paragraf
ELEMENTE CONSTITUTIVE DE INTEROPERABILITATE
Paragraf
Definiție
Paragraf
Articolul 2 punctul 7 din Directiva (UE) 2016/797 definește elementele constitutive de interoperabilitate.
Paragraf
Lista elementelor constitutive
Paragraf
În ceea ce privește subsistemul exploatare și gestionarea traficului, nu există elemente constitutive de interoperabilitate.
Paragraf
EVALUAREA CONFORMITĂȚII ȘI/SAU A ADECVĂRII PENTRU UTILIZARE A ELEMENTELOR CONSTITUTIVE ȘI VERIFICAREA SUBSISTEMULUI
Paragraf
Elemente constitutive de interoperabilitate
Paragraf
Deoarece prezentul regulament nu specifică deocamdată niciun element constitutiv de interoperabilitate, nu se discută nicio măsură de evaluare.
Paragraf
Subsistemul exploatare și gestionarea traficului
Paragraf
Principii
Paragraf
Subsistemul exploatare și gestionarea traficului este un subsistem funcțional în conformitate cu anexa II la Directiva (UE) 2016/797.
Paragraf
În conformitate cu articolele 9 și 10 din Directiva (UE) 2016/798, atunci când solicită un certificat sau o autorizație de siguranță nouă sau modificată în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/763 al Comisiei, întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură trebuie să demonstreze că respectă cerințele prezentului regulament în cadrul propriului sistem de management al siguranței.
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/763 al Comisiei din 9 aprilie 2018 de stabilire a modalităților practice pentru emiterea certificatelor unice de siguranță pentru întreprinderile feroviare în temeiul Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 653/2007 al Comisiei (JO L 129, 25.5.2018, p. 49).
Paragraf
Metodele comune de siguranță privind cerințele sistemului de management al siguranței, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2018/762, impun autorităților naționale responsabile cu siguranță să instituie un regim de inspecție pentru supravegherea și monitorizarea conformității cu sistemul de management al siguranței în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2018/761 al Comisiei, inclusiv cu toate STI-urile. Niciuna dintre cerințele incluse în prezentul regulament nu necesită o evaluare separată de către un organism notificat.
Paragraf
Regulamentul delegat (UE) 2018/761 al Comisiei din 16 februarie 2018 de stabilire a metodelor comune de siguranță pentru supravegherea de către autoritățile naționale de siguranță după eliberarea unui certificat unic de siguranță sau a unei autorizații de siguranță în conformitate cu Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2012 al Comisiei (JO L 129, 25.5.2018, p. 16).
Paragraf
Cerințele din prezentul regulament care se referă la subsisteme structurale și sunt enumerate în cadrul interfețelor (punctul 4.3) sunt evaluate în temeiul STI-urilor structurale relevante.
Paragraf
PUNEREA ÎN APLICARE
Paragraf
Reguli generale pentru implementare
Paragraf
În conformitate cu articolul 9 din Directiva (UE) 2016/798 și cu articolul 5b din prezentul regulament, întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură trebuie să asigure conformitatea cu prezentul regulament în cadrul propriilor SMS-uri, instituite ca urmare a Regulamentului delegat (UE) 2018/762.
Paragraf
Reguli tranzitorii specifice pentru apendicele A și C
Paragraf
Administratorii de infrastructură pot amâna, în coordonare cu întreprinderile feroviare care operează în rețelele lor și în conformitate cu punctul 5.1.1 din anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2018/762, punerea în aplicare a apendicelui A și a apendicelui C până la 16 decembrie 2025 cel târziu. Acest lucru este supus condiției ca agenția și ANS în cauză să primească cel târziu la 16 iunie 2024:
Paragraf
un angajament de punere în aplicare emis de conducerea AI;
Paragraf
un plan de punere în aplicare al AI, inclusiv programe de formare, care să stabilească întârzierile în aplicarea procedurilor de exploatare modificate necesare și, după caz, punerea în aplicare a instrumentelor informatice corespunzătoare respective.
Paragraf
IF trebuie să asigure formarea mecanicilor de locomotivă și a personalului relevant pentru exploatarea trenurilor în conformitate cu apendicele A și C până cel târziu la 16 decembrie 2025 sau până la orice dată anterioară definită de AI.
Paragraf
Cazuri specifice
Paragraf
Introducere
Paragraf
Următoarele dispoziții speciale sunt permise în cazurile specifice de mai jos.
Paragraf
Aceste cazuri specifice sunt împărțite în două categorii:
Paragraf
dispozițiile se aplică fie permanent (cazul P), fie temporar (cazul T).
Paragraf
în cazurile temporare, statele membre trebuie să se conformeze subsistemului relevant până în 2024 (cazul T1).
Paragraf
Lista cazurilor specifice
Paragraf
Caz specific permanent (P) Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria și Slovacia
Paragraf
Pentru implementarea punctului 4.2.2.1.3.2, trenurile de marfă care sunt exploatate exclusiv pe rețeaua cu ecartament de 1520 mm din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria și Slovacia pot utiliza următorul semnal de fine de tren.
Paragraf
Discul reflectorizant trebuie să aibă un diametru de 185 mm cu un cerc roșu de 140 mm. Atunci când practicile de exploatare justifică acest lucru, discul reflectorizant poate fi înlocuit cu o placă reflectorizantă, în conformitate cu apendicele E la STI WAG.
Paragraf
Pentru implementarea punctului 4.2.2.1.3.1, trenurile de călători care sunt exploatate exclusiv pe rețeaua cu ecartament de 1520 mm din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria și Slovacia pot utiliza trei lumini fixe de culoare roșie ca semnal de fine de tren, în conformitate cu schema:
Paragraf
Acest caz specific nu împiedică accesul materialului rulant conform cu STI la rețeaua lor.
Paragraf
Caz specific permanent Irlanda și Regatul Unit pentru Irlanda de Nord
Paragraf
Pentru implementarea punctului 4.2.2.1.3.2, trenurile care sunt exploatate exclusiv pe rețeaua cu sistem de ecartament de 1600 mm din Irlanda și din Irlanda de Nord trebuie să utilizeze două lumini fixe de culoare roșie ca semnal de fine de tren.
Paragraf
Caz specific temporar (T1) pentru Irlanda și pentru Regatul Unit
Paragraf
Pentru implementarea punctului 4.2.3.2.1, Irlanda și Regatul Unit folosesc numere alfanumerice în sistemele existente. Aceste state membre au stabilit cerințele și calendarul tranziției de la numerele de circulație ale trenurilor în format alfanumeric la numerele de circulație ale trenurilor în format numeric pentru sistemul vizat.
Paragraf
Caz specific permanent (P) Finlanda
Paragraf
În ceea ce privește implementarea punctului 4.2.2.1.3.2 și implementarea regulii de exploatare comune 5 din apendicele B, Finlanda nu utilizează niciun semnal de fine de tren pentru trenurile de marfă. Mijloacele de a indica semnalul de fine de tren pentru trenurile de marfă precizate la punctul 4.2.2.1.3.2 sunt de asemenea acceptate în Finlanda.
Paragraf
Apendicele A
Paragraf
Principii și reguli de exploatare ale ERTMS – versiunea 6
Paragraf
LĂSAT NECOMPLETAT ÎN MOD INTENȚIONAT
Paragraf
LĂSAT NECOMPLETAT ÎN MOD INTENȚIONAT
Paragraf
INTRODUCERE
Paragraf
Scopul și structura documentului
Paragraf
Prezentul apendice stabilește principiile și regulile armonizate de exploatare a ERTMS.
Paragraf
Structura fiecărei reguli este următoarea:
Paragraf
titlu;
Paragraf
dacă este necesar, sunt prezentate într-o casetă situații în care se aplică regula, incluzând nivelurile ETCS aplicabile; uneori, pentru anumite subsecțiuni specifice ale regulilor, există și o descriere a situațiilor;
Paragraf
regula propriu-zisă.
Paragraf
Atunci când prezentul apendice se referă la ETCS de nivelul 1, acesta se aplică ambelor aplicații, cu sau fără semnale de cale, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Paragraf
Atunci când prezentul apendice se referă la ETCS de nivelul 2, acesta se aplică ambelor aplicații, cu sau fără semnale de cale, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Paragraf
Instrucțiunile europene menționate în prezentul apendice sunt enumerate în apendicele C2 la prezenta STI.
Paragraf
Toți termenii care se referă la persoane se aplică în mod egal persoanelor de sex masculin și celor de sex feminin.
Paragraf
Partea A este lăsată necompletată în mod intenționat.
Paragraf
Partea B conține diferitele categorii de trenuri din punctul de vedere al exploatării ETCS.
Paragraf
Partea C conține lista referințelor regulilor nearmonizate. În unele situații, o procedură nu are legătură cu ERTMS și, prin urmare, depinde de regulile nearmonizate.
Paragraf
Descrierea funcțiilor tehnice pentru ETCS și GSM-R este inclusă în specificația cerințelor de sistem corespunzătoare.
Paragraf
În cazul în care informațiile afișate pe DMI nu necesită o acțiune din partea mecanicului de locomotivă, aceste informații nu sunt incluse în reguli.
Paragraf
OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE
Paragraf
Prezentul apendice se aplică în întregime trenurilor echipate cu unități ETCS la bord care respectă setul unic de specificații din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 cu o versiune a sistemului exploatat X.Y până la 2.2 inclusiv. Acesta se aplică, de asemenea, unităților de bord care respectă setul de specificații nr. 2 sau setul de specificații nr. 3 și, în mare parte, unităților ETCS de bord care respectă setul de specificații nr. 1 din Regulamentul (UE) 2016/919, cu condiția ca DMI utilizat să îndeplinească specificația ERA_ERTMS_015560.
Paragraf
Domeniul de aplicare este următorul:
Paragraf
aplicație ETCS de nivelul 0;
Paragraf
aplicație ETCS de nivelul 1, cu sau fără semnale de cale sau funcție de continuitate;
Paragraf
aplicație ETCS de nivelul 2, cu sau fără semnale de cale;
Paragraf
tranziții ETCS între aplicațiile de nivelul 0, nivelul 1 și nivelul 2;
Paragraf
aplicație ETCS de nivelul NTC;
Paragraf
tranziții ETCS către/de la nivelul NTC;
Paragraf
GSM-R.
Paragraf
Sistemele de clasă B (chiar și atunci când sunt exploatate prin DMI a ETCS) nu intră în domeniul de aplicare.
Paragraf
Regulile au fost elaborate independent de alte sisteme de control-comandă care ar putea fi prezente, inclusiv în cazul în care liniile sunt prevăzute cu ETCS de nivelul 1/2.
Paragraf
Atunci când sistemele ETCS de nivelul 1 sau de nivelul 2 sunt implementate pe liniile prevăzute cu alte sisteme de control-comandă, este necesară evaluarea aplicabilității prezentelor reguli și, dacă este necesar, completarea lor cu reguli nearmonizate. În această situație sunt incluse liniile prevăzute atât cu ETCS de nivelul 1, cât și cu ETCS de nivelul 2.
Paragraf
Regulile de exploatare pentru sistemul GSM-R radio vocal sunt aplicabile pe liniile prevăzute cu GSM-R independent de sistemul de control-comandă utilizat. În schimb, regulile de exploatare pentru ETCS sunt aplicabile pe liniile prevăzute cu ETCS independent de sistemul radio vocal utilizat.
Paragraf
Aplicabilitatea regulilor depinde, de asemenea, de soluțiile tehnice adoptate de subsistemul ERTMS de cale. În acest context, este posibil ca aplicarea anumitor reguli să nu fie necesară în cazul în care funcțiile relevante nu sunt implementate la nivelul căii (de exemplu, atunci când condițiile căii nu sunt transmise sau procedura de trecere la nivel nu este pusă în aplicare); cu toate acestea, atunci când se impune aplicarea unei reguli, aceasta se va realiza întotdeauna în modul descris în prezentul apendice.
Paragraf
Toate acțiunile care implică mecanicul de locomotivă presupun prezența fizică a acestuia în cabina mecanicului de locomotivă, cu excepția cazurilor în care trebuie să examineze o defecțiune tehnică a trenului în regim de staționare, să obțină instrucțiunile impiegatului de mișcare printr-un telefon fix de cale sau la solicitarea impiegatului de mișcare ori în temeiul unor reguli nearmonizate.
Paragraf
În prezentul apendice, se presupune că unitatea ETCS de bord este alimentată cu energie electrică, dacă nu se precizează altfel. Se presupune că pupitrul din cabina de conducere activă este deschis, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Paragraf
Sfârșitul autorizării (End of Authority, EOA) poate fi identificat fizic prin intermediul unui marcaj de oprire sau al unui marcaj de localizare ETCS. EOA poate fi, de asemenea, identificat printr-un semnal de cale sau alt panou de semnalizare cu indicator de oprire. În anumite condiții, EOA poate fi localizat, de asemenea, la capătul anterior al trenului.
Paragraf
REFERINȚE, TERMENI ȘI ABREVIERI
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Termeni și abrevieri
Paragraf
PRINCIPII
Paragraf
Principii pentru ETCS
Paragraf
Semnalizarea în cabină
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să urmărească informațiile afișate pe DMI și să acționeze în conformitate cu prezentul apendice.
Paragraf
În funcție de implementarea la nivelul căii, mecanicului de locomotivă i se poate solicita să ia în considerare panourile de semnalizare armonizate definite în EN 16494: 2015 – Aplicații feroviare – Cerințe pentru panourile ERTMS de cale, precum și alte informații de cale nearmonizate.
Paragraf
Cunoașterea nivelului de exploatare
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să opereze întotdeauna în conformitate cu regulile ETCS care sunt specifice nivelului ETCS operațional specific.
Paragraf
Atunci când coexistă mai multe niveluri ETCS, impiegatul de mișcare trebuie să verifice la ce nivel ETCS circulă trenul în cauză înainte de a emite instrucțiuni pentru mecanicul de locomotivă.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Autorizare de începere a mișcării în SR
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să fie autorizat de către impiegatul de mișcare să înceapă o mișcare în SR prin intermediul instrucțiunii europene 7, exceptând situațiile în care se începe o mișcare în ETCS de nivelul 1/2 cu semnalele de cale.
Paragraf
Restricții de viteză în SR
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să transmită mecanicului de locomotivă al unui tren exploatat în SR toate restricțiile de viteză mai scăzute decât viteza maximă pentru SR, prin intermediul instrucțiunii europene 1, 2, 5, 6, 7 sau 8, exceptând cazul în care mecanicul de locomotivă este informat despre aceste limite de viteză printr-un document/suport electronic dedicat.
Paragraf
Autorizare depășirii unui EOA
Paragraf
Mecanicul de locomotivă poate fi autorizat să depășească un EOA numai de către impiegatul de mișcare prin intermediul instrucțiunii europene 1 sau 7.
Paragraf
Declanșarea frânei de urgență a trenului/compunerii de manevră
Paragraf
După o declanșare a frânei de urgență, mecanicul de locomotivă trebuie să repornească în direcția inițială sau în direcție opusă numai dacă a primit autorizația din partea impiegatului de mișcare prin intermediul instrucțiunii europene 2.
Paragraf
Marcaj de oprire ETCS
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să se oprească la apropierea de un marcaj de oprire ETCS:
Paragraf
care indică EOA a actualei MA; sau
Paragraf
atunci când se deplasează fără o MA, cu excepția cazului în care a primit o autorizație specifică din partea impiegatului de mișcare prin instrucțiunea europeană 1 sau 7.
Paragraf
Marcaj de localizare ETCS
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să se oprească la apropierea de un marcaj de localizare ETCS:
Paragraf
care indică EOA a actualei MA; sau
Paragraf
atunci când se deplasează fără o MA, dacă a primit o comandă specifică din partea impiegatului de mișcare.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
REGULI DE EXPLOATARE PENTRU ETCS
Paragraf
Punerea în funcțiune a ETCS de bord
Paragraf
Mecanicul de locomotivă pornește ETCS de bord.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Introducerea datelor în timpul începerii misiunii
Paragraf
La cererea ETCS de bord, mecanicul de locomotivă trebuie să introducă, să reintroducă sau să valideze identificarea mecanicului de locomotivă, numărul de circulație al trenului, nivelul ETCS, identificarea rețelei radio, precum și identificarea și numărul de telefon RBC.
Paragraf
În cazul în care este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Înregistrarea rețelei radio a eșuat
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să introducă datele de identificare ale rețelei radio.
Paragraf
Modificarea manuală a datelor
Paragraf
Dacă este necesară o modificare, mecanicul de locomotivă trebuie să introducă/modifice și să valideze:
Paragraf
numărul de circulație al trenului;
Paragraf
datele de identificare ale mecanicului de locomotivă în regim de staționare sau, dacă valoarea națională permite acest lucru, în timpul rulării;
Paragraf
nivelul ETCS, identificarea rețelei radio, precum și identificarea și numărul de telefon RBC în timpul staționării.
Paragraf
Pregătirea unei mișcări
Paragraf
ETCS de bord este în funcțiune.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
În ETCS de nivelul 2, în cazul în care trenul este respins, mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Reacția în situații neașteptate la pregătirea mișcărilor de trenuri (punctul 6.40.2).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze ca un tren
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să aplice regula Înregistrarea datelor trenului în timpul pregătirii trenului (punctul 6.4.1);
Paragraf
să selecteze Start.
Paragraf
În cazul în care se solicită o confirmare pentru SR, mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze ca un tren și este solicitată o confirmare pentru SR (punctul 6.2.4).
Paragraf
În cazul în care se solicită o confirmare pentru SH în ETCS de nivelul 2, mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Reacția în situații neașteptate la pregătirea mișcărilor de trenuri (punctul 6.40.1).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze în SH
Paragraf
Mecanicul se pregătește pentru manevră și aplică regula Efectuarea mișcărilor de manevră în SH (punctul 6.3).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze în NL
Paragraf
Mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie să se pregătească pentru mișcarea în tandem și trebuie să aplice regula Efectuarea unei mișcări în tandem (punctul 6.32).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze ca un tren și este solicitată o confirmare pentru SR
Paragraf
Nivelul 1 fără semnale de cale, nivelul 2 fără semnale de cale
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să informeze impiegatul de mișcare, să primească autorizația de a porni în SR prin intermediul instrucțiunii europene 7 și să confirme acest lucru.
Paragraf
Înainte de a autoriza un mecanic de locomotivă să pornească în SR, impiegatul de mișcare trebuie să acționeze după cum urmează, în conformitate cu regulile nearmonizate:
Paragraf
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Paragraf
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și să le includă în instrucțiunea europeană 7;
Paragraf
să verifice dacă restricțiile temporare de viteză trebuie incluse în instrucțiunea europeană 7.
Paragraf
Dacă trenul se află în dreptul unui marcaj de oprire ETCS.
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să autorizeze mecanicul de locomotivă să depășească acest marcaj de oprire ETCS prin intermediul instrucțiunii europene 7. Această autorizație este valabilă de la acest marcaj de oprire ETCS până la următorul. Atunci când condițiile permit acest lucru, impiegatul de mișcare poate autoriza mecanicul de locomotivă să depășească acest al doilea marcaj de oprire ETCS utilizând, de asemenea, aceeași instrucțiune europeană 7. Autorizația este apoi valabilă până la marcajul de oprire ETCS care îi urmează celui cel de al doilea indicator în direcția de deplasare.
Paragraf
Mecanicul trebuie:
Paragraf
să primească instrucțiunea europeană 7 de la impiegatul de mișcare;
Paragraf
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Paragraf
să folosească, cu excepția unor instrucțiuni contrare, funcția de dezactivare pentru fiecare dintre marcajele de oprire ETCS care trebuie depășite și să aștepte următorul simbol:
Paragraf
să pună în mișcare trenul;
Paragraf
să nu depășească viteza în caz de dezactivare a EOA în timpul afișării acestui simbol.
Paragraf
Dacă trenul nu se află în dreptul unui marcaj de oprire ETCS
Paragraf
Impiegatul de mișcare autorizează mecanicul de locomotivă să pună în mișcare trenul prin intermediul instrucțiunii europene 7. Această autorizație este valabilă de la locația curentă a trenului până la primul marcaj de oprire ETCS în direcția de deplasare. Atunci când condițiile permit acest lucru, impiegatul de mișcare poate autoriza mecanicul de locomotivă să depășească acest marcaj de oprire ETCS, precum și următorul, utilizând aceeași instrucțiune europeană 7. Această autorizație este apoi valabilă până la marcajul de oprire ETCS care îi urmează ultimului marcaj autorizat să fie depășit prin instrucțiunea europeană 7.

să pună în mișcare trenul
Paragraf
atunci când se apropie de un marcaj de oprire ETCS și, dacă instrucțiunea europeană 7 îl autorizează să îl depășească, se folosească funcția de dezactivare și să aștepte următorul simbol, cu excepția cazului în care primește dispoziții contrare;
Paragraf
să pună în mișcare trenul sau să continue mișcarea;
Paragraf
nu depășește viteza de dezactivare a EOA în intervalul de timp în care este afișat acest simbol.
Paragraf
Este posibilă furnizarea mai multor instrucțiuni europene pentru depășirea unui număr egal de marcaje de oprire ETCS consecutive.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare poate stabili că calea este liberă până la sfârșitul de autorizare care urmează să fie eliberat, atunci acesta îl poate scuti pe mecanicul de locomotivă de circulația la vedere în SR.
Paragraf
Nivelul 1 cu semnale de cale, nivelul 2 fără semnale de cale

Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Circulația în SR (punctul 6.14).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze în SL
Paragraf
Mecanicul de locomotivă/responsabilul cu pregătirea trenului se asigură că toate pupitrele de comandă ale unei unități de tracțiune secundare, care este conectată electric și care va fi controlată de la distanță de la unitatea principală, sunt închise și rămân astfel atât timp cât această unitate de tracțiune este controlată de la distanță de unitatea principală.
Paragraf
Executarea mișcărilor de manevră în SH
Paragraf
Materialul rulant trebuie să fie deplasat în SH.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Intrare manuală în SH
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze Manevră în conformitate cu regulile nearmonizate.
Paragraf
Intrare automată în SH

mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să se asigure mai întâi că are informațiile corecte cu privire la mișcarea pe care trebuie să o efectueze;
Paragraf
apoi să confirme.
Paragraf
Circulația în SH
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Menținerea SH la schimbarea cabinei
Paragraf
Atunci când procedura de manevră necesită utilizarea unor cabine diferite, mecanicul de locomotivă are permisiunea de a selecta Menținere manevră înainte de a închide pupitrul de comandă.
Paragraf
Ieșirea din SH
Paragraf
Atunci când toate mișcările de manevră de efectuat în SH sunt finalizate, mecanicul de locomotivă:
Paragraf
să selecteze Ieșire din manevră;
Paragraf
să se asigure că nicio unitate de tracțiune nu rămâne în starea Menținere manevră.
Paragraf
SH neacordat
Paragraf
Nivelul 2
Paragraf
În cazul în care este afișat unul dintre următoarele mesaje text:
Paragraf
SH a fost refuzat
Paragraf
Solicitarea SH a eșuat
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Depășirea unei limite definite a unei zone de manevră
Paragraf
Atunci când o compunere de manevră trebuie să depășească o limită definită a unei zone de manevră, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Introducerea datelor referitoare la tren
Paragraf
Este necesară introducerea sau modificarea unor date referitoare la tren.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Introducerea datelor referitoare la tren în timpul pregătirii trenului
Paragraf
Mecanicul de locomotivă/responsabilul cu pregătirea trenului introduce/modifică și validează toate datele următoare referitoare la tren dacă aceste date nu sunt configurate în prealabil la bord sau primite din surse externe ETCS:
Paragraf
categoria de tren din punctul de vedere al exploatării ETCS;
Paragraf
lungimea trenului;
Paragraf
procentul de frânare;
Paragraf
viteza maximă a trenului;
Paragraf
categoria sarcinii pe osie;
Paragraf
tren prevăzut cu sistem de etanșeitate;
Paragraf
gabaritul de încărcare;
Paragraf
date suplimentare pentru STM disponibile;
Paragraf
date specifice pentru ATO, dacă este necesar.
Paragraf
Înainte de a confirma datele referitoare la tren care sunt configurate în prealabil la bord sau primite din surse externe ETCS și care pot fi modificate de către mecanicul de locomotivă, responsabilul cu pregătirea trenului se asigură că datele referitoare la tren coincid cu compunerea trenului.
Paragraf
Modificarea manuală a datelor referitoare la tren
Paragraf
După fiecare modificare a compunerii trenului și după o problemă tehnică ce determină o modificare a datelor referitoare la tren, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă:
Paragraf
stabilește noile date referitoare la tren;
Paragraf
introduce noile date referitoare la tren;
Paragraf
validează noile date referitoare la tren.
Paragraf
Modificarea datelor referitoare la tren prin surse externe ETCS
Paragraf
Atunci când pe DMI se afișează următorul mesaj:
Paragraf
Datele referitoare la tren au fost modificate
Paragraf
dacă modificarea datelor referitoare la tren determină o aplicare a frânei
Paragraf
Atunci când trenul se află în regim de staționare, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să confirme aplicarea frânei;
Paragraf
să modifice și/sau să valideze datele referitoare la tren, dacă acest lucru este solicitat de sistemul de bord;
Paragraf
să ia în considerare datele modificate referitoare la tren.
Paragraf
În ETCS de nivelul 1 și în ETCS de nivelul 2, dacă nu este primită nicio MA nouă, impiegatul de mișcare trebuie să autorizeze mecanicul de locomotivă să depășească EOA (regula Autorizarea depășirii unui EOA – punctul 6.39).
Paragraf
în toate celelalte cazuri
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să ia în considerare datele modificate referitoare la tren.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Intrarea și circulația în ETCS de nivelul 0
Paragraf
Anunț
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă ETCS de nivelul 0.
Paragraf
Nivelurile 1, 2, NTC
Paragraf
Atunci când o tranziție la ETCS de nivelul 0 este anunțată prin afișarea simbolului următor:

Confirmare

mecanicul de locomotivă trebuie să confirme.
Paragraf
Circulație
Paragraf
Trenul circulă într-o zonă ETCS de nivelul 0.

Intrarea și circulația în ETCS de nivelul 1
Paragraf
Anunț
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă ETCS de nivelul 1.
Paragraf
Nivelurile 0, 2, NTC
Paragraf
Atunci când o tranziție la ETCS de nivelul 1 este anunțată prin afișarea simbolului următor:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să se pregătească pentru aplicarea regulilor pentru ETCS de nivelul 1.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Circulație
Paragraf
Trenul circulă într-o zonă ETCS de nivelul 1.

mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile conform ETCS de nivelul 1.
Paragraf
Intrarea și exploatarea trenurilor în ETCS de nivelul 2
Paragraf
Anunț
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă ETCS de nivelul 2.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, NTC
Paragraf
Atunci când o tranziție la ETCS de nivelul 2 este anunțată prin afișarea simbolului următor:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să se pregătească pentru aplicarea regulilor pentru ETCS de nivelul 2.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Circulație
Paragraf
Trenul circulă într-o zonă ETCS de nivelul 2.

mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile conform ETCS de nivelul 2.
Paragraf
Atunci când impiegatul de mișcare solicită confirmarea manuală a integrității trenului pe DMI, mecanicul de locomotivă trebuie să facă acest lucru numai în regim de staționare și în conformitate cu regulile IF.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Intrarea și exploatarea trenurilor în ETCS de nivelul NTC
Paragraf
Anunț
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă ETCS de nivelul NTC.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2
Paragraf
Atunci când o tranziție la ETCS de nivelul NTC este anunțată prin afișarea unui simbol care indică numele NTC aplicabil, de exemplu:

Există un simbol specific pentru fiecare NTC.
Paragraf
Confirmare
Paragraf
Atunci când simbolul care indică NTC aplicabil este afișat cu un cadru care luminează intermitent, de exemplu:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să confirme acest lucru.

Trenul circulă într-o zonă ETCS de nivelul NTC.
Paragraf
Atunci când simbolul care indică NTC introdus este afișat, de exemplu:

Circulația în FS

mecanicul de locomotivă:
Paragraf
trebuie să nu depășească viteza permisă;
Paragraf
poate, în cazul în care informațiile DAS sunt disponibile la bord:
Paragraf
să respecte viteza prescrisă țintă atunci când aceasta este afișată pe DMI;
Paragraf
să continue mișcarea prin inerție, atunci când se afișează
Paragraf
să respecte punctele de oprire, dacă sunt indicate;
Paragraf
să solicite omiterea unui punct de oprire în cazul în care i se solicită acest lucru, iar această opțiune este disponibilă pe DMI;
Paragraf
să acționeze ușile atunci când i se solicită să acționeze în acest sens prin indicații DMI relevante.
Paragraf
În ETCS de nivelul 1 cu semnale de cale, mecanicul de locomotivă este autorizat să continue mișcarea fără o nouă MA atunci când semnalul de cale afișează un simbol de continuare.
Paragraf
În cazul în care, în plus, este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Intrare în FS
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să nu depășească restricțiile de viteză pentru acea parte a trenului care nu este acoperită de MA-FS.
Paragraf
Circulația în OS

să confirme;
Paragraf
să pornească sau să continue mișcarea aplicând regula 9 din apendicele B2.

să aplice regula 9 din apendicele B2 atât timp cât acest simbol este afișat;
Paragraf
să nu depășească viteza permisă.

Intrare în OS
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să nu depășească restricțiile de viteză pentru acea parte a trenului care nu este acoperită de MA-OS.
Paragraf
Circulația în SR

să primească mai întâi o autorizație pentru mișcările de trenuri în ERTMS;

să circule la vedere, exceptând cazul în care o instrucțiune europeană 1, 2 sau 7 îl scutește de circulația la vedere în SR;
Paragraf
să nu depășească limita de viteză aplicabilă;
Paragraf
în ETCS de nivelul 1 fără semnale de cale și în ETCS de nivelul 2 fără semnale de cale, atunci când se apropie de următorul marcaj de oprire ETCS, să informeze impiegatul de mișcare și să aplice regula Autorizarea depășirii unui EOA (punctul 6.39), cu excepția cazului în care este deja autorizat să depășească acest marcaj de oprire ETCS prin intermediul unei instrucțiuni europene.

Circulația în LS

mecanicul de locomotivă trebuie să confirme potrivit regulilor nearmonizate.

Circulația în UN
Paragraf
Nivelul 0

Circulația în SN
Paragraf
Nivelul NTC

Apropierea de EOA cu o indicație pentru viteza de execuție
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când trenul se apropie de EOA, iar viteza de execuție este afișată pe DMI, mecanicul de locomotivă este autorizat:
Paragraf
să se apropie de un semnal, de un marcaj de oprire ETCS, de un marcaj de localizare ETCS sau de un opritor de linie fix, care se află la scurtă distanță dincolo de EOA indicată pe DMI, fără să depășească viteza de execuție;
Paragraf
în ETCS de nivelul 1 cu semnale de cale, să continue mișcarea fără a depăși viteza de execuție când semnalul de cale afișează un simbol de continuare.
Paragraf
Gestionarea unei solicitări de linie de cale ferată liberă
Paragraf
Trenul se află în regim de staționare sau se apropie de un semnal de cale sau de un marcaj de oprire ETCS/un marcaj de localizare ETCS.

mecanicul de locomotivă are permisiunea de a confirma că linia de cale ferată este liberă, dacă poate stabili că tronsonul de cale dintre partea anterioară a trenului și următorul semnal de cale, marcajul de oprire ETCS sau marcajul de localizare ETCS este liber.
Paragraf
Trecerea printr-un tronson cu pantograful (pantografele) coborât(e)
Paragraf
Trenul se apropie de un tronson de linie pe care trebuie să treacă având pantograful (pantografele) coborât(e).

sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să coboare pantograful (pantografele), ținând seama de poziția (pozițiile) acestuia (acestora).

mecanicul de locomotivă trebuie să mențină pantograful (pantografele) coborât(e).

mecanicul de locomotivă este autorizat să ridice pantograful (pantografele), ținând seama de poziția (pozițiile) acestuia (acestora).
Paragraf
Pentru dimensiunile și configurația exactă a panourilor de semnalizare, trebuie utilizat standardul EN 16494/2015
Paragraf
Schimbarea sursei de alimentare cu energie electrică
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei în care trebuie schimbată sursa de alimentare cu energie electrică.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat unul dintre următoarele simboluri:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește unul dintre următoarele panouri de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să schimbe sursa de alimentare cu energie electrică în consecință.

mecanicul de locomotivă trebuie să se asigure că sursa de alimentare s-a schimbat în mod corespunzător.

mecanicul de locomotivă este informat cu privire la apropierea de o linie fără niciun sistem de tracțiune.

mecanicul de locomotivă este informat cu privire la ajungerea la o linie fără niciun sistem de tracțiune.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune cu comutatorul principal de alimentare în poziția oprit
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei în care comutatorul principal de alimentare trebuie adus în poziția oprit.

mecanicul de locomotivă trebuie să oprească întrerupătorul principal, ținând seama de poziția pantografelor sau, dacă administratorul de infrastructură permite acest lucru, să mențină întrerupătorul principal și să se abțină de la aplicarea tracțiunii.

mecanicul de locomotivă trebuie să mențină întrerupătorul principal oprit sau, dacă administratorul de infrastructură permite acest lucru, să continue să se abțină de la aplicarea tracțiunii.

mecanicul de locomotivă este autorizat să pornească întrerupătorul principal, ținând seama de poziția pantografelor, și este autorizat să aplice din nou tracțiunea.
Paragraf
Pentru dimensiunile și dispunerea exactă a panourilor de semnalizare, trebuie utilizat standardul EN 16494: 2015.
Paragraf
Trecerea printr-o zonă cu interdicție de oprire
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă cu interdicție de oprire.

mecanicul de locomotivă este anunțat că urmează o zonă în care trebuie să evite oprirea.

mecanicul de locomotivă trebuie să evite oprirea.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune cu interdicție de utilizare a frânei cu saboți magnetici
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei pe care nu se utilizează frâna cu saboți magnetici.

mecanicul de locomotivă trebuie să elibereze frâna cu saboți magnetici, dacă a fost activată, exceptând situațiile de urgență.

mecanicul de locomotivă trebuie să nu utilizeze frâna cu saboți magnetici, exceptând situațiile de urgență.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune cu interdicție de utilizare a frânei cu curenți turbionari
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei pe care nu se utilizează frâna cu curenți turbionari.

mecanicul de locomotivă trebuie să elibereze frâna cu curenți turbionari, dacă a fost activată, exceptând situațiile de urgență.

mecanicul de locomotivă trebuie să nu utilizeze frâna cu curenți turbionari, exceptând situațiile de urgență.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune cu interdicție de utilizare a frânei cu recuperare de energie
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei în care nu se utilizează frâna cu recuperare de energie.

mecanicul de locomotivă trebuie să elibereze frâna cu recuperare de energie, dacă a fost activată, exceptând situațiile de urgență.

mecanicul de locomotivă trebuie să nu utilizeze frâna cu recuperare de energie, exceptând situațiile de urgență.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune în care este necesară etanșarea la presiune
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei în care orificiile de admisie ale sistemului de aer condiționat trebuie să fie închise.

mecanicul de locomotivă trebuie să închidă orificiile de admisie ale sistemului de aer condiționat.

mecanicul de locomotivă trebuie să mențină închise orificiile de admisie ale sistemului de aer condiționat.

mecanicul de locomotivă este autorizat să deschidă orificiile de admisie ale sistemului de aer condiționat.
Paragraf
Acționarea dispozitivului de avertizare sonoră

mecanicul de locomotivă trebuie să acționeze dispozitivul de avertizare sonoră, cu excepția cazului în care regulile nearmonizate interzic acest lucru.
Paragraf
Modificarea factorului de aderență
Paragraf
Trenul este pe o secțiune de linie unde factorul de aderență se poate modifica.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
În cazul în care valoarea națională permite mecanicului de locomotivă să selecteze Șină alunecoasă, el poate face acest lucru atunci când condițiile de aderență sunt precare sau când impiegatul de mișcare îl informează în acest sens. În cazul în care mecanicul de locomotivă nu este informat de către impiegatul de mișcare înainte de a selecta Șină alunecoasă, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în acest sens.
Paragraf
Atunci când un impiegat de mișcare este informat cu privire la condițiile precare de aderență, acesta trebuie să activeze funcția de aderență redusă în ETCS, în cazul în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să ia măsurile prevăzute de administratorul de infrastructură până la restabilirea funcționării normale.

mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile interne ale IF.
Paragraf
Trecerea printr-o zonă fără acoperire radio
Paragraf
Trenul se află pe o secțiune fără acoperire radio.

mecanicul de locomotivă poate continua în baza oricărei autorizații de mișcare valabile.
Paragraf
În cazul în care mecanicul de locomotivă ajunge la sfârșitul autorizării, iar simbolul continuă să fie afișat, el trebuie să informeze impiegatul de mișcare în legătură cu acest fapt. Impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Autorizarea depășirii unui EOA (punctul 6.39).
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Efectuarea unei mișcări în tandem
Paragraf
O unitate de tracțiune neprincipală este cuplată la unitatea de tracțiune principală (sau la un tren, inclusiv la unitatea de tracțiune principală).
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Intrarea în NL
Paragraf
Mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie să selecteze modul Secundar.
Paragraf
Atunci când pe DMI este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie să îi confirme mecanicului unității de tracțiune principale că unitatea de tracțiune secundară este în modul NL.
Paragraf
Efectuarea mișcării în tandem
Paragraf
Ambii mecanici trebuie să aplice regulile interne ale IF.
Paragraf
Ieșirea din NL
Paragraf
Atunci când trenul se află în regim de staționare, mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie:
Paragraf
să acționeze frânele;
Paragraf
să îi confirme mecanicului unității de tracțiune principale că unitatea de tracțiune secundară nu se mai află în modul NL.
Paragraf
Revocarea unei autorizații pentru mișcările de trenuri în ERTMS
Paragraf
Impiegatul de mișcare decide să modifice măsurile de trafic existente.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Dispoziții înainte de luarea măsurilor de trafic
Paragraf
În cazul în care este posibilă scurtarea MA prin cooperare
Paragraf
Dacă este posibil, în ETCS de nivelul 2, impiegatul de mișcare trebuie să revoce o MA prin scurtarea acesteia, în cooperare.
Paragraf
În toate celelalte cazuri
Paragraf
În toate celelalte cazuri, impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate pentru a opri trenul dacă acesta nu se află deja în regim de staționare.
Paragraf
Odată ce trenul se află în regim de staționare și înainte de luarea măsurilor de trafic, impiegatul de mișcare trebuie să dispună ca mecanicul să rămână în regim de staționare prin intermediul instrucțiunii europene 3 sau al altor mijloace disponibile și să șteargă orice MA rămasă la bord, dacă este necesar.
Paragraf
Pentru repornirea trenurilor
Paragraf
Pentru repornirea trenurilor, impiegatul de mișcare trebuie:
Paragraf
să emită o autorizație pentru mișcările de trenuri în ERTMS;
Paragraf
să revoce instrucțiunea europeană 3, dacă aceasta a fost emisă.
Paragraf
Luarea de măsuri în situații de urgență
Paragraf
Apare o situație de urgență.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Pentru protejarea trenurilor
Paragraf
În cazul în care un membru al personalului descoperă o situație de urgență, acesta aplică norma 14 din apendicele B2.
Paragraf
Pentru a opri trenurile în ETCS de nivelul 2, impiegatul de mișcare poate utiliza ordinul de oprire de urgență; ordinul de oprire de urgență nu este revocat înainte ca trenurile în cauză să poată reporni în siguranță.
Paragraf
Impiegatul de mișcare poate utiliza instrucțiunea europeană 3 pentru a menține trenurile oprite în regim de staționare, dacă este necesar.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Oprire de urgență
Paragraf
iar trenul este oprit prin declanșarea frânei de urgență, mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență (punctul 6.41).
Paragraf
Pentru repornirea trenurilor
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie:
Paragraf
să decidă dacă este posibil să autorizeze mișcările de trenuri;
Paragraf
să decidă dacă sunt necesare instrucțiuni și/sau restricții pentru mișcările de trenuri;
Paragraf
să revoce ordinul de oprire de urgență, dacă acesta a fost emis;
Paragraf
să revoce instrucțiunea europeană 3, dacă aceasta a fost emisă;
Paragraf
să îi autorizeze pe mecanici să repornească trenurile.
Paragraf
Pentru a reporni trenurile care nu au fost oprite prin declanșarea frânei de urgență și în cazul în care sunt necesare instrucțiuni și/sau restricții, impiegatul de mișcare emite o instrucțiune (instrucțiuni) europeană (europene). În ETCS de nivelul 1 cu semnale de cale, mecanicul de locomotivă trebuie să circule la vedere până la următorul semnal de cale.
Paragraf
Pentru repornirea trenurilor oprite prin declanșarea frânei de urgență, impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență – repornirea (punctul 6.41.2).
Paragraf
Pentru protejarea și repornirea mișcărilor de manevră
Paragraf
Impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Oprirea într-o zonă sigură
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să oprească trenul într-o zonă sigură.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze pe afișaj una dintre zonele sigure în care trenul poate să oprească.

sau, în cazul în care circulă fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
iar mecanicul de locomotivă decide să oprească în zona sigură indicată, acesta trebuie să ia în considerare distanța rămasă afișată pe DMI sau distanța până la panoul de semnalizare care marchează începutul zonei sigure.

iar mecanicul de locomotivă decide să oprească în zona sigură indicată, acesta oprește trenul ținând seama de lungimea sa.
Paragraf
Atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă este informat că a ajuns la sfârșitul zonei sigure.
Paragraf
Propulsia în RV
Paragraf
Un tren trebuie mișcat în direcție inversă în interiorul unei zone de propulsie de urgență.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Pregătirea mișcării care trebuie să fie efectuată în RV
Paragraf
Atunci când trenul se află în regim de staționare și este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să declanșeze tranziția către RV, informând impiegatul de mișcare dacă este posibil și ținând seama de orice instrucțiuni suplimentare.
Paragraf
Circulația în RV

să propulseze trenul în conformitate cu instrucțiunile impiegatului de mișcare imediat ce este afișat următorul simbol:
Paragraf
să nu depășească viteza maximă pentru RV;
Paragraf
să nu depășească distanța de deplasare permisă.
Paragraf
Depășirea distanței permise în RV
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
Distanța RV a fost depășită,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să raporteze acest lucru impiegatului de mișcare;
Paragraf
să confirme mesajul la oprire dacă distanța permisă în RV nu a fost extinsă;
Paragraf
să elibereze frâna.
Paragraf
Ieșirea din RV
Paragraf
După finalizarea operațiunii de propulsie a trenului și imediat ce acesta se află în regim de staționare, mecanicul de locomotivă trebuie să raporteze impiegatului de mișcare. Dacă nu este necesară nicio mișcare suplimentară în RV, mecanicul de locomotivă trebuie să închidă pupitrul de comandă pentru a ieși din RV.
Paragraf
Reacția în cazul mișcărilor neintenționate
Paragraf
După ce a fost în regim de staționare, trenul/compunerea de manevră s-a mișcat în mod neintenționat, iar ETCS de la bord a declanșat frâna.

Scăpare,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să oprească trenul/compunerea de manevră în conformitate cu regulile interne ale IF și să confirme acționarea frânei.
Paragraf
Gestionarea caracterului inadecvat al rutei detectat de sistemul de board
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când se afișează oricare dintre următoarele mesaje:
Paragraf
Rută inadecvată – gabarit de încărcare
Paragraf
Rută inadecvată – sistem de tracțiune
Paragraf
Rută neadecvată – categoria sarcinii pe osie
Paragraf
este detectată o inadecvare a rutei.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să oprească trenul folosind frâna de serviciu.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să informeze impiegatul de mișcare și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
Autorizarea depășirii unui EOA
Paragraf
Este necesar ca un mecanic de locomotivă să fie autorizat să depășească un EOA.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Înainte de a autoriza un mecanic de locomotivă să depășească un EOA prin intermediul instrucțiunii europene 1, impiegatul de mișcare, în conformitate cu regulile nearmonizate, trebuie să acționeze după cum urmează:

să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și să le includă în instrucțiunea europeană 1;
Paragraf
să verifice restricțiile de viteză temporare care trebuie incluse în instrucțiunea europeană 1.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare poate stabili că calea este liberă până la sfârșitul de autorizare care trebuie eliberat, atunci acesta îl poate scuti pe mecanicul de locomotivă de circulația la vedere în SR.

Pentru a depăși EOA, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să primească instrucțiunea europeană 1 de la impiegatul de mișcare pentru acest EOA;

să utilizeze funcția de dezactivare; iar
Paragraf
atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
să pornească trenul sau să continue mișcarea;
Paragraf
să nu depășească viteza de depășire a EOA în intervalul de timp în care este afișat acest simbol.
Paragraf
Reacția în situații neprevăzute la pregătirea mișcărilor de trenuri
Paragraf
Nivelul 2
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze ca un tren, dar este solicitată o confirmare pentru SH

mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație, iar apoi să confirme și să continue în conformitate cu instrucțiunile primite de la impiegatul de mișcare.
Paragraf
Trenul este respins

mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație. Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență
Paragraf
Un tren/o compunere de manevră este oprit/ă prin declanșarea frânei de urgență.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Măsuri imediate

mecanicul de locomotivă trebuie să presupună că există o situație potențial periculoasă și să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a evita sau a reduce efectul situației respective. Acestea pot include mișcarea înapoi a trenului/compunerii de manevră.

mecanicul de locomotivă trebuie să confirme și să acționeze frânele.
Paragraf
În cazul în care este necesară o mișcare înapoi imediată din cauza unei situații de urgență
Paragraf
Atunci când mecanicul de locomotivă decide sau este instruit de către impiegat de mișcare să miște trenul/compunerea de manevră înapoi din cauza unei situații de urgență

mecanicul de locomotivă trebuie să miște trenul/compunerea de manevră înapoi, urmând instrucțiunile date de impiegat de mișcare.
Paragraf
De îndată ce trenul/compunerea de manevră se află în regim de staționare, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze impiegatul de mișcare cu privire la situație.

mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la situația respectivă și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
Pentru a reporni
Paragraf
În direcția inițială
Paragraf
Înainte de a da mecanicului de locomotivă autorizația să continue după o oprire prin declanșarea frânei de urgență prin intermediul instrucțiunii europene 2, impiegatul de mișcare, în conformitate cu regulile nearmonizate, trebuie:

să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și le include în instrucțiunea europeană 2;
Paragraf
să verifice restricțiile de viteză temporare care trebuie să fie incluse în instrucțiunea europeană 2.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare poate stabili că calea este liberă până la sfârșitul mișcării autorizate, atunci acesta îl poate scuti pe mecanicul de locomotivă de circulația la vedere în SR.
Paragraf
Pentru a continua, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să primească instrucțiunea europeană 2 cu toate instrucțiunile suplimentare date de impiegatul de mișcare;
Paragraf
în funcție de sarcina care trebuie îndeplinită, să selecteze Pornire sau Manevră și să urmeze instrucțiunile din instrucțiunea europeană 2;
Paragraf
repune în mișcare trenul/reia mișcarea de manevră.
Paragraf
Dacă în ETCS de nivelul 2, în orice etapă a procedurii, este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Eroare de comunicație,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație. Impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Autorizarea depășirii unui EOA (punctul 6.39). În acest caz, impiegatul de mișcare trebuie să emită instrucțiunea europeană 1, în locul instrucțiunii europene 2.
Paragraf
În direcția opusă
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să dispună ca mecanicul de locomotivă să rămână în regim de staționare și să efectueze încheierea misiunii prin intermediul instrucțiunii europene 3, iar apoi să repornească în direcția opusă prin intermediul instrucțiunii europene 7.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să efectueze încheierea misiunii și apoi trebuie să aplice regula Punerea în funcțiune a ETCS de bord (punctul 6.1) și regula Pregătirea unei mișcări (punctul 6.2). În cazul în care mecanicul de locomotivă nu operează din cabina din față, acesta trebuie să aplice regulile interne ale IF pentru a asigura circulația în condiții de siguranță.
Paragraf
Nu este necesară nicio mișcare după o oprire prin declanșarea frânei de urgență
Paragraf
În cazul unui tren/compuneri de manevră care nu trebuie mișcat/ă după o călătorie, impiegatul de mișcare trebuie să dispună ca mecanicul de locomotivă să rămână în regim de staționare și să efectueze încheierea misiunii prin instrucțiunea europeană 3.
Paragraf
Oprirea prin declanșarea frânei de urgență în SH la depășirea unei limite definite a unei zone de manevră
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când o compunere de manevră este oprită prin declanșarea frânei de urgență la depășirea unei limite definite a unei zone de manevră, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni la nivelul ETCS de cale
Paragraf
Dispozitivul de bord primește informații cu privire la o defecțiune a echipamentului ETCS de cale.

Defecțiune de cale,

Gestionarea incompatibilității dintre ETCS de cale și ETCS de bord
Paragraf
Sistemul detectează o incompatibilitate între ETCS de cale și ETCS de bord, iar trenul este oprit prin declanșarea frânei de urgență.

Cale incompatibilă,
Paragraf
trenul nu poate continua deplasarea în ETCS.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență (punctul 6.41).
Paragraf
Gestionarea unei treceri la nivel neprotejate
Paragraf
Trenul se apropie de o trecere la nivel care nu este protejată.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
În cazul în care trenul circulă în FS, OS sau LS

mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula 7 din apendicele B2.
Paragraf
În cazul în care trenul circulă în SR

Trecere la nivel neprotejată,

Gestionarea unei erori de citire a balizei
Paragraf
Apare o eroare de citire a balizei, iar frânele sunt declanșate de ETCS de bord (trenul nu este oprit prin declanșarea frânei de urgență).

Eroare de citire a balizei,
Paragraf
iar trenul nu este oprit prin declanșarea frânei de urgență, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
În cazul în care nu se primește nicio nouă MA atunci când trenul se află în regim de staționare, impiegatul de mișcare trebuie să îl autorizeze pe mecanicul de locomotivă să depășească EOA prin aplicarea regulii Autorizarea depășirii unui EOA (secțiunea 6.39).
Paragraf
Dacă situația se repetă, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Gestionarea unei tranziții de nivel eșuate
Paragraf
Tranziția are loc, dar la bord nu este recepționată nicio MA valabilă după punctul de tranziție sau tranziția nu are loc la depășirea punctului de tranziție.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Punctul de tranziție la nivel ETCS poate fi semnalizat prin următorul panou de semnalizare de cale:

Dacă trenul a fost oprit prin declanșarea frânei de urgență
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență (punctul 6.41).
Paragraf
După ce selectează Start, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să verifice nivelul ETCS corect care trebuie selectat;
Paragraf
să modifice nivelul ETCS [regula Modificarea manuală a datelor (secțiunea 6.1.2)],
Paragraf
și apoi să repornească trenul.
Paragraf
În cazul în care nivelul ETCS care urmează să fie selectat nu este disponibil la bord, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
În cazul în care trenul circulă în SR
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să oprească trenul;
Paragraf
să aplice următoarea regulă În toate celelalte cazuri (punctul 6.46.3).
Paragraf
În toate celelalte cazuri
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație;
Paragraf
atunci când se află în regim de staționare, să verifice nivelul corect al ETCS care trebuie selectat;

Gestionarea absenței informațiilor RBC
Paragraf
Nu există informații RBC recepționate într-o zonă neidentificată ca zonă fără acoperire radio, iar frânele sunt declanșate de ETCS de bord (trenul nu este oprit prin declanșarea frânei de urgență).

mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație când se află în regim de staționare.

Gestionarea unei erori de comunicație radio
Paragraf
Apare o eroare de comunicație radio ETCS.

mecanicul de locomotivă trebuie să verifice nivelul ETCS, identificarea rețelei radio, identificarea și numărul de telefon RBC și să le corecteze dacă este necesar [regula Modificarea manuală a datelor (secțiunea 6.1.2)].
Paragraf
În cazul în care comunicațiile radio cu RBC nu pot fi încă stabilite, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
când se află în ETCS nivelul 2 pregătind o mișcare, iar unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze în SH

când se află în ETCS nivelul 2 pregătind o mișcare în tandem
Paragraf
Mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie să îl informeze pe mecanicul unității de tracțiune principale cu privire la eroarea de comunicație radio. Ambii mecanici trebuie să aplice regulile interne ale IF.
Paragraf
în toate celelalte cazuri
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să îl autorizeze pe mecanicul de locomotivă să depășească EOA prin aplicarea regulii Autorizarea depășirii unui EOA (secțiunea 6.39).
Paragraf
Gestionarea unui eșec al testului automat
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Atunci când mecanicului de locomotivă îi sunt afișate informații referitoare la defectarea unui dispozitiv ETCS, acesta trebuie să oprească ETCS de bord și să îl repornească pentru a declanșa un nou test automat. Dacă aceleași informații sunt afișate din nou, mecanicul de locomotivă trebuie să încerce să remedieze problema utilizând informațiile tehnice aplicabile. Dacă această încercare eșuează sau nu este posibilă, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să solicite o schimbare a unității de tracțiune.
Paragraf
Dacă unitatea de tracțiune trebuie mișcată, mecanicul și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni care afectează echipamentul radio de bord
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Atunci când este detectată o defecțiune a echipamentului radio de bord, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
În timpul pregătirii unității de tracțiune

Dacă unitatea de tracțiune trebuie să fie deplasată, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare și trebuie să aplice regulile întreprinderii feroviare și orice instrucțiuni furnizate de impiegat.
Paragraf
Dacă unitatea de tracțiune nu trebuie deplasată, mecanicul de locomotivă trebuie să oprească ETCS de bord.
Paragraf
În timpul circulației
Paragraf
Nivelul 1 cu funcție de continuitate prin radio, nivelul 2
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni la nivelul DMI
Paragraf
DMI se defectează.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
În cazul în care DMI se defectează, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2, cu excepția cazului în care o altă DMI este disponibilă pe pupitru.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni a sistemului

mecanicul de locomotivă trebuie să încerce să remedieze problema utilizând informațiile tehnice aplicabile.
Paragraf
Dacă această încercare eșuează sau nu este posibilă, mecanicul și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni NTC

[denumire NTC] eșuat(ă)
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să confirme și să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Gestionarea VBC

Circulația în AD
Paragraf
Mecanicul de locomotivă pornește ATO de bord.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Activarea ATO
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol, mecanicul de locomotivă poate activa exploatarea automată a trenului selectându-l:
Paragraf
Atunci când este activată ATO, este afișat următorul simbol:
Paragraf
Circulația în ATO

trebuie să activeze omiterea punctului de oprire atunci când graficul o impune sau dacă i se solicită acest lucru;
Paragraf
după ce intră în regim de staționare la un punct de oprire operațional, poate mișca trenul manual pentru a-i corecta poziția, în direcția înainte (atunci când este afișat ) după notificarea călătorilor sau în sens invers (atunci când este afișat , dacă impiegatul de mișcare autorizează acțiunea și după notificarea corespunzătoare a călătorilor, până în momentul în care este afișat ;
Paragraf
trebuie să pună în funcțiune deschiderea/închiderea ușilor, dacă acest lucru este solicitat de indicațiile DMI respective.
Paragraf
Dezactivarea ATO
Paragraf
Mecanicul de locomotivă poate dezactiva ATO fie prin:
Paragraf
selectarea butonului asociat acestei pictograme
Paragraf
acționarea frânei;
Paragraf
oprirea ATO;
Paragraf
selectarea funcției de dezactivare.
Paragraf
După dezactivarea ATO, mecanicul de locomotivă trebuie să observe pictograma care afișează modul ETCS actual și să urmeze regula aplicabilă modului introdus.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni TIMS
Paragraf
Nivelul 2 atunci când trebuie confirmată integritatea trenului
Paragraf
Atunci când preparatorul/mecanicul de locomotivă al unui tren programat să circule sau care circulă într-o zonă ETCS de nivelul 2 în care trebuie confirmată integritatea trenului constată că TIMS s-a defectat, acesta trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea unui odometru defect

odometru defect
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
REGULI DE EXPLOATARE PENTRU SISTEMUL GSM/R RADIO VOCAL
Paragraf
Selectarea modului GSM-R
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să schimbe modul GSM-R.
Paragraf
Atunci când modul GSM-R afișat nu corespunde sarcinii care trebuie să fie efectuată (mișcarea trenului sau mișcarea de manevră), mecanicul de locomotivă selectează modul corect.
Paragraf
Introducerea numărului funcțional
Paragraf
Responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă efectuează înregistrarea.
Paragraf
Responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să introducă numărul funcțional:
Paragraf
cât mai curând posibil înainte de plecarea inițială;
Paragraf
de fiecare dată când numărul funcțional se modifică.
Paragraf
Selectarea rețelei GSM-R la trecerea unei frontiere
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă de trecere a frontierei.
Paragraf
Blocarea selectării automate a rețelei
Paragraf
Atunci când se apropie de un tronson aflat în apropierea granițelor rețelei, mecanicul de locomotivă trebuie să blocheze funcția de selectare automată a rețelei (la bord) a radioului din cabină, dacă aceasta este activată, atunci când manualul de parcurs prevede acest lucru.
Paragraf
Selectarea unei alte rețele GSM-R
Paragraf
Atunci când, în conformitate cu manualul de parcurs sau cu un marcaj de rețea GSM-R,
Paragraf
mecanicul de locomotivă primește instrucțiunea să selecteze o altă rețea GSM-R, acesta trebuie să selecteze rețeaua GSM-R indicată pe radioul din cabină, cu excepția cazului în care rețeaua este selectată în urma unei comenzi ETCS de cale. În cazul în care mecanicul de locomotivă este angajat într-un apel de urgență, acesta trebuie să nu efectueze selecția manuală atât timp cât apelul este activ.

Efectuarea unei anulări a înregistrării
Paragraf
Anularea înregistrării trenului trebuie să fie efectuată manual.
Paragraf
La încheierea cursei trenului sau la cererea impiegatului de mișcare, mecanicul de locomotivă trebuie să efectueze anularea înregistrării.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni a autotestului
Paragraf
Atunci când se afișează un mesaj text care indică o defecțiune a autotestului GSM-R Cab Radio (de exemplu, autotest eșuat), mecanicul de locomotivă trebuie să informeze impiegatul de mișcare cu privire la situație.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula 8 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea lipsei de acoperire a rețelei GSM-R după darea în exploatare a trenului
Paragraf
Atunci când se afișează un mesaj text care indică lipsa de acoperire a rețelei GSM-R (de exemplu, Nicio rețea, lipsește semnalul GSM-R), mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 8.2 din apendicele B2.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Gestionarea unei erori de anulare a înregistrării
Paragraf
În cazul în care anularea înregistrării nu este posibilă, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la situație și trebuie să aplice regulile IF și să urmeze instrucțiunile date.
Paragraf
Luarea de măsuri în cazul în care numărul funcțional nu este disponibil
Paragraf
Atunci când se afișează un mesaj text care indică faptul că numărul funcțional introdus nu este disponibil (de exemplu, Numărul nu este disponibil), persoana care pregătește trenul/mecanicul de locomotivă trebuie să verifice numărul și să încerce din nou să se înregistreze utilizând numărul corect.
Paragraf
Dacă înregistrarea eșuează din nou, acesta trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație și trebuie să aplice regulile întreprinderii feroviare și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
Luarea de măsuri în cazul în care numărul funcțional este deja utilizat
Paragraf
Atunci când se afișează un mesaj text care indică faptul că numărul funcțional introdus este deja în uz (de exemplu, Număr deja utilizat sau Număr deja alocat), persoana care pregătește trenul/mecanicul de locomotivă trebuie să verifice numărul și să încerce din nou să se înregistreze utilizând numărul corect.
Paragraf
În cazul în care numărul funcțional utilizat a fost corect, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să apeleze acest număr funcțional și să solicite celeilalte părți să anuleze înregistrarea numărului curent, cu excepția cazului în care regulile nearmonizate interzic acest lucru.
Paragraf
În cazul în care apelul este efectuat cu succes, iar cealaltă parte anulează înregistrarea numărului în cauză, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să reînceapă procedura de înregistrare a numărului funcțional.
Paragraf
Dacă apelul rămâne fără răspuns, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să inițieze anularea forțată a înregistrării numărului funcțional specific.
Paragraf
În toate celelalte cazuri, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la acest aspect și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni la înregistrarea numărului funcțional
Paragraf
Atunci când nu este posibilă înregistrarea numărului funcțional, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație, să aplice regulile întreprinderii feroviare și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
GSM-Public ca formă de comunicare primară (dacă această opțiune este disponibilă la board)
Paragraf
Trecerea de la GSM-R la GSM-Public
Paragraf
Atunci când primește instrucțiuni prin intermediul unui panou de semnalizare care indică intrarea într-o rețea GSM sau prin intermediul instrucțiunilor din manualul de parcurs, mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze rețeaua publică GSM indicată, cu excepția cazului în care rețeaua este selectată în mod automat.

Trecerea de la GSM-Public la GSM-R
Paragraf
Atunci când primește instrucțiuni prin intermediul unui panou de semnalizare care indică (re)intrarea într-o rețea GSM-R sau prin intermediul instrucțiunilor din manualul de parcurs, mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze rețeaua GSM-R indicată, cu excepția cazului în care rețeaua GSM-R este selectată în mod automat.
Paragraf
Dacă rețeaua GSM-R nu este disponibilă, mecanicul și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 8.2 din apendicele B2.
Paragraf
GSM-Public ca formă de comunicare alternativă (dacă această opțiune este disponibilă la board)
Paragraf
Trecerea de la GSM-R la GSM-Public
Paragraf
În cazul pierderii conexiunii la rețeaua GSM-R, mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze o rețea publică GSM alternativă, dacă este autorizat în acest sens în conformitate cu instrucțiunile date anterior de impiegatul de mișcare sau prevăzute în manualul de proceduri și/sau în manualul de parcurs, cu excepția cazului în care terminalul GSM-R de la bord este configurat pentru a efectua o selecție automată a rețelei.

În cazul în care impiegatul de mișcare solicită acest lucru sau în conformitate cu instrucțiunile prevăzute în manualul de proceduri și/sau de parcurs, mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze manual rețeaua GSM-R indicată la radioul din cabină, cu excepția cazului în care terminalul GSM-R de la bord este configurat pentru a efectua o selecție automată a rețelei.
Paragraf
PARTEA A – LĂSATĂ NECOMPLETATĂ ÎN MOD INTENȚIONAT
Paragraf
PARTEA B – LISTA CATEGORIILOR DE TRENURI DIN PUNCTUL DE VEDERE AL EXPLOATĂRII ETCS
Paragraf
Categoriile de trenuri din punctul de vedere al exploatării ETCS sunt enumerate în tabelul de mai jos:
Paragraf
PARTEA C – TABEL CU REFERINȚELE REGULILOR NEARMONIZATE
Paragraf
Prezenta parte enumeră regulile nearmonizate din apendicele A.
Paragraf
Tabelul definește în continuare entitatea (administrator de infrastructură sau întreprindere feroviară) responsabilă cu stabilirea oricăror detalii suplimentare necesare pentru fiecare dintre aceste reguli în cadrul sistemului lor de management al siguranței.
Paragraf
Apendicele B
Paragraf
Principii fundamentale și reguli comune de exploatare
Paragraf
Principii de exploatare fundamentale
Paragraf
Metoda de autorizare a unei mișcări de tren trebuie să mențină un interval de siguranță între trenuri.
Paragraf
Un tren trebuie să circule pe un tronson de linie numai în cazul în care compunerea trenului este compatibilă cu infrastructura.
Paragraf
Înainte ca un tren să înceapă sau să își continue călătoria, trebuie să se asigure faptul că personalul, călătorii și mărfurile sunt transportate în condiții de siguranță.
Paragraf
Înainte ca unui tren să i se permită să își înceapă sau să își continue mișcarea, acesta trebuie să dispună de o autorizare de mișcare și de toate informațiile necesare pentru a defini condițiile acestei autorizări.
Paragraf
Un tren trebuie să fie împiedicat să continue pe un tronson de linie dacă se știe sau se suspectează că trecerea trenului nu va fi sigură, până când se iau măsurile necesare pentru a permite trenului să își continue drumul în condiții de siguranță.
Paragraf
Un tren nu trebuie să continue să circule după ce s-a constatat că nu este sigur, în orice sens, până când se iau măsuri pentru a permite trenului să își continue drumul în condiții de siguranță.
Paragraf
Reguli de exploatare comune
Paragraf
În caz de exploatare în condiții de avarie, trebuie avute de asemenea în vedere dispozițiile în caz de urgență stabilite la punctul 4.2.3.6.3.
Paragraf
ÎNNISIPAREA
Paragraf
Dacă trenul este echipat cu un echipament manual de înnisipare, mecanicul de locomotivă trebuie să aibă întotdeauna permisiunea de a folosi nisipul, dar el trebuie să evite pe cât posibil acest lucru:
Paragraf
în zona macazurilor și a încrucișărilor,
Paragraf
în timpul frânării la viteze mai mici de 20 km/h,
Paragraf
în timpul staționării.
Paragraf
Excepțiile sunt:
Paragraf
dacă există un risc de SPAD (Signal Passed at Danger, depășirea unui semnal pe oprire) sau de alt incident grav, iar aplicarea de nisip ar contribui la creșterea aderenței,
Paragraf
la plecarea de pe loc,
Paragraf
când este necesară încercarea echipamentului de înnisipare al unității de tracțiune.
Paragraf
PLECAREA TRENULUI
Paragraf
În gara de origine sau după o oprire programată, mecanicul de locomotivă primește liber de plecare atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
după ce mecanicul de locomotivă a primit o autorizare de punere în mișcare a trenului;
Paragraf
după ce sunt îndeplinite condițiile de serviciu ale trenului;
Paragraf
atunci când este momentul să plece, cu excepția cazului în care este autorizat să pornească înainte de ora programată.
Paragraf
NICIO AUTORIZARE DE PUNERE ÎN MIȘCARE A TRENULUI LA ORA PREVĂZUTĂ
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă nu a primit autorizarea de punere în mișcare a trenului la ora prevăzută și nu deține informații cu privire la motivul aferent, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în acest sens.
Paragraf
DEFECTARE COMPLETĂ A LUMINILOR FRONTALE
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă nu poate prezenta nicio lumină frontală:
Paragraf
În condiții de bună vizibilitate
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în privința defecțiunii. Trenul trebuie să avanseze cu viteza maximă admisă până la cel mai apropiat loc în care lumina frontală poate fi reparată/înlocuită sau în care vehiculul afectat poate fi înlocuit. Atunci când avansează, mecanicul de locomotivă trebuie să utilizeze dispozitivul de avertizare sonoră al trenului, după necesități sau conform instrucțiunilor primite de la impiegatul de mișcare.
Paragraf
Pe întuneric sau în condiții de vizibilitate redusă
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în privința defecțiunii. Atât timp cât o lumină frontală portabilă care emite un fascicul luminos de culoare albă este montată în partea frontală a trenului, trenul trebuie să avanseze cu viteza maximă admisă în cazul defecțiunii respective până la cel mai apropiat loc în care lumina frontală poate fi reparată/înlocuită sau în care vehiculul afectat poate fi înlocuit.
Paragraf
Dacă nu este disponibilă o lumină frontală portabilă, trenul nu trebuie să avanseze, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare dă instrucțiuni oficiale ca trenul să își continue drumul până la cel mai apropiat loc adecvat în care linia poate fi eliberată.
Paragraf
Atunci când avansează, mecanicul de locomotivă trebuie să utilizeze dispozitivul de avertizare sonoră al trenului, după necesități sau conform instrucțiunilor primite de la impiegatul de mișcare.
Paragraf
DEFECTARE COMPLETĂ A SEMNALULUI DE FINE DE TREN
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare observă defectarea completă a semnalului de fine de tren al trenului, el trebuie să ia măsuri pentru a opri trenul într-un loc adecvat și pentru a informa mecanicul de locomotivă.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să verifice apoi integralitatea trenului și, dacă este necesar, să repare/să înlocuiască semnalul de fine de tren.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să raporteze impiegatului de mișcare când trenul este gata să își continue călătoria. În caz contrar, dacă reparația nu este posibilă, trenul nu își poate continua călătoria, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă convin asupra unor măsuri speciale.
Paragraf
DEFECTAREA DISPOZITIVULUI DE AVERTIZARE SONORĂ AL UNUI TREN
Paragraf
Dacă dispozitivul de avertizare sonoră se defectează, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în privința defecțiunii. Trenul nu trebuie să depășească viteza admisă în caz de defectare a dispozitivului de avertizare sonoră, și trebuie să își continue drumul până la cel mai apropiat loc în care dispozitivul de avertizare sonoră poate fi reparat sau vehiculul afectat poate fi înlocuit. Mecanicul de locomotivă trebuie să fie pregătit să oprească înaintea oricărei treceri la nivel la care se impune acționarea dispozitivului de avertizare sonoră și apoi să continue drumul peste trecerea la nivel doar atunci când acest lucru poate fi realizat în siguranță. Dacă un dispozitiv de avertizare sonoră multitonal este defect, dar cel puțin un ton funcționează, trenul își poate continua călătoria în mod normal.
Paragraf
DEFECTAREA UNEI TRECERI LA NIVEL
Paragraf
Oprirea trenurilor care trec printr-o trecere la nivel defectă
Paragraf
În cazul în care a fost detectată o defecțiune tehnică ce afectează siguranța circulației trenurilor printr-o trecere la nivel și atât timp cât nu a fost restabilită exploatarea în condiții de siguranță, trecerea normală a trenurilor prin trecerea la nivel trebuie împiedicată.
Paragraf
Trecerea trenurilor printr-o trecere la nivel defectă (dacă este autorizată)
Paragraf
În cazul în care natura defecțiunii permite continuarea mișcărilor de trenuri, mecanicul de locomotivă al fiecărui tren este autorizat să continue și să treacă prin trecerea la nivel.
Paragraf
După ce a primit instrucțiuni să treacă prin trecerea la nivel defectă, mecanicul de locomotivă trebuie să treacă prin trecerea la nivel conform instrucțiunilor. Dacă trecerea la nivel devine obstrucționată, mecanicul de locomotivă trebuie să ia toate măsurile posibile necesare pentru a opri trenul.
Paragraf
La apropierea de trecerea la nivel, mecanicul de locomotivă trebuie să utilizeze dispozitivul de avertizare sonoră atunci când este necesar sau atunci când a primit instrucțiuni oficiale de la impiegatul de mișcare. Dacă trecerea la nivel este liberă, mecanicul de locomotivă trebuie să avanseze și să accelereze trenul de îndată ce partea frontală a trenului a trecut cu bine de trecerea la nivel.
Paragraf
DEFECTAREA ECHIPAMENTULUI DE COMUNICAȚII RADIO VOCALE
Paragraf
Defectarea echipamentului radio al trenului detectată în cursul pregătirii trenului
Paragraf
În cazul unei defectări a echipamentului radio de la bord, trenului nu trebuie să i se permită să înceapă un serviciu pe liniile unde este necesar un echipament radio.
Paragraf
Defectarea echipamentului de comunicații radio vocale când trenul se află în serviciu
Paragraf
Toate tipurile de defecțiuni
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă constată faptul că echipamentul principal de comunicații radio vocale s-a defectat, el trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cât mai curând este fezabil din punct de vedere practic, folosind orice mijloc disponibil.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie apoi să aplice instrucțiunile date de impiegatul de mișcare în ceea ce privește mișcarea ulterioară a trenului.
Paragraf
Defecțiune la bord
Paragraf
Un tren cu echipamentul de comunicații radio vocale defect poate:
Paragraf
să își continue serviciul dacă există un alt mijloc de comunicare între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare sau
Paragraf
să își continue călătoria până la cel mai apropiat loc în care echipamentul radio poate fi reparat sau în care vehiculul afectat poate fi înlocuit, dacă nu există un alt mijloc de comunicare vocală între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare.
Paragraf
CIRCULAȚIE LA VEDERE
Paragraf
Atunci când un mecanic de locomotivă trebuie să asigure circulația la vedere, el trebuie:
Paragraf
să avanseze cu prudență, controlând viteza în funcție de vizibilitatea liniei în direcția de mers, astfel încât să fie posibil să oprească trenul pe porțiunea de linie vizibilă înainte de întâlnirea cu orice vehicul, aspect de oprire sau obstacol de pe infrastructură; și
Paragraf
să nu depășească viteza maximă pentru circulația la vedere.
Paragraf
Acest lucru nu se aplică în cazul unui obstacol neprevăzut care pătrunde în zona căii ferate în cadrul distanței de oprire.
Paragraf
ASISTENȚĂ PENTRU UN TREN DEFECT
Paragraf
Dacă un tren se oprește din cauza unei defecțiuni, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze imediat impiegatul de mișcare în privința defecțiunii și a circumstanțelor defecțiunii.
Paragraf
Atunci când este necesar un tren de asistență, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să convină cel puțin în privința tuturor elementelor de mai jos:
Paragraf
tipul de tren de asistență necesar;
Paragraf
dacă este necesară o anumită direcție (față sau spate);
Paragraf
locul în care se află trenul defect.
Paragraf
După ce mecanicul de locomotivă a solicitat asistență, trenul nu trebuie mișcat chiar dacă defectul este reparat, până la:
Paragraf
sosirea trenului de asistență sau
Paragraf
convenirea de către mecanicul de locomotivă și de către impiegatul de mișcare a unor măsuri alternative.
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să nu permită intrarea trenului de asistență pe tronsonul ocupat de trenul defect decât dacă s-a primit confirmarea că trenul defect nu va fi mișcat.
Paragraf
Atunci când trenul de asistență este gata să intre pe tronsonul ocupat de trenul defect, impiegatul de mișcare trebuie să îl informeze pe mecanicul de locomotivă al trenului de asistență cu privire cel puțin la următoarele:
Paragraf
locul în care se află trenul defect;
Paragraf
locul în care trebuie dus trenul defect.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă al trenului combinat trebuie să se asigure că:
Paragraf
trenul de asistență este cuplat la trenul defect și
Paragraf
performanța de frânare a trenului este verificată, sistemul de frânare automată, dacă este compatibil, este conectat și s-a efectuat o încercare de frânare.
Paragraf
Atunci când trenul combinat este gata să se pună în mișcare, mecanicul de locomotivă care deține controlul trebuie să contacteze impiegatul de mișcare și să îl informeze cu privire la orice restricții; apoi trebuie să pună trenul în mișcare în conformitate cu instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Paragraf
AUTORIZAȚIA DE A DEPĂȘI SFÂRȘITUL UNEI AUTORIZĂRI
Paragraf
Mecanicul de locomotivă al trenului în cauză trebuie să aibă autorizația de a depăși un EOA.
Paragraf
Atunci când acordă autorizația, impiegatul de mișcare trebuie să îi dea mecanicului de locomotivă instrucțiuni de mișcare. Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice instrucțiunile și nu trebuie să depășească nicio restricție de viteză, dacă a fost impusă vreuna, până când ajunge la locul unde poate fi reluată exploatarea normală.
Paragraf
ANOMALII ALE SEMNALIZĂRII DE CALE
Paragraf
Dacă se observă oricare dintre următoarele anomalii:
Paragraf
semnalul nu prezintă niciun aspect, când ar trebui să prezinte unul;
Paragraf
semnalul prezintă un aspect neobișnuit;
Paragraf
la apropierea de semnal se primește o secvență de aspect a semnalului neobișnuită;
Paragraf
aspectul semnalului nu este clar vizibil,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să acționeze potrivit celui mai restrictiv aspect care ar putea fi prezentat de semnal.
Paragraf
În toate cazurile, mecanicul de locomotivă trebuie să raporteze impiegatului de mișcare aspectul anormal al semnalului atunci când îl observă.
Paragraf
APEL DE URGENȚĂ
Paragraf
Atunci când primește un apel de urgență, mecanicul de locomotivă trebuie să presupună că există o situație periculoasă și trebuie să efectueze toate acțiunile necesare pentru a evita sau a reduce efectul situației respective.
Paragraf
În plus, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să reducă imediat viteza trenului până la viteza corespunzătoare pentru circulația la vedere și
Paragraf
să circule la vedere, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare îi dă alte instrucțiuni, și
Paragraf
să respecte instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Paragraf
Mecanicii de locomotivă cărora li s-a ordonat să oprească nu trebuie să repornească fără autorizare din partea impiegatului de mișcare. Alți mecanici de locomotivă trebuie să continue să circule la vedere până când impiegatul de mișcare îi informează că circulația la vedere nu mai este necesară.
Paragraf
Orice persoană care primește un apel de urgență trebuie să asculte și să nu intervină în comunicarea în curs decât pentru a furniza elemente relevante pentru context.
Paragraf
MĂSURI IMEDIATE PENTRU A PREVENI UN PERICOL PENTRU TRENURI
Paragraf
Orice membru al personalului întreprinderii feroviare/administratorului de infrastructură care ia cunoștință de un pericol pentru trenuri trebuie să ia măsuri imediate pentru a opri orice tren care ar putea fi afectat, trebuie să alerteze impiegatul de mișcare și să ia orice alte măsuri necesare pentru a evita producerea de vătămări sau de daune, în special:
Paragraf
Orice mecanic de locomotivă care a fost informat cu privire la un pericol pentru trenul său trebuie să oprească de îndată ce acest lucru este posibil în condiții de siguranță și să alerteze imediat impiegatul de mișcare cu privire la pericol utilizând apelul de urgență.
Paragraf
Orice impiegat de mișcare care a fost informat cu privire la un pericol trebuie să alerteze toți mecanicii de locomotivă, după caz, printr-un apel de urgență sau utilizând orice alte mijloace disponibile.
Paragraf
DEFECTAREA ECHIPAMENTELOR DE LA BORD
Paragraf
Întreprinderea feroviară stabilește cazurile în care o defecțiune a unui echipament de la bord afectează funcționarea trenului.
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să furnizeze mecanicului de locomotivă și/sau echipajului trenului informațiile necesare în legătură cu măsurile pe care trebuie să le ia în caz de defecțiuni la bord care afectează funcționarea trenului.
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă constată o defecțiune a oricăror echipamente de la bord care afectează funcționarea trenului, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la situație, la locație și la restricțiile impuse trenului în cazul în care i se permite să își continue misiunea;
Paragraf
să nu înceapă sau să reînceapă misiunea până când impiegatul de mișcare nu îi acordă permisiunea de a face acest lucru.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare dă trenului permisiunea să își înceapă sau să își continue misiunea, mecanicul de locomotivă trebuie să acționeze în conformitate cu restricțiile impuse trenului.
Paragraf
dacă impiegatul de mișcare nu dă trenului permisiunea să își înceapă sau reînceapă misiunea, mecanicul de locomotivă trebuie să urmeze instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Paragraf
DEPĂȘIREA FĂRĂ PERMISIUNE A SFÂRȘITULUI UNEI AUTORIZĂRI
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă constată că trenul a depășit sfârșitul unei autorizări fără permisiune, mecanicul de locomotivă trebuie să oprească imediat trenul.
Paragraf
Dacă trenul este oprit de ATP/TPS, mecanicul de locomotivă trebuie să ia măsuri pentru a asista frânarea de urgență.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare constată că trenul a depășit sfârșitul unei autorizări fără permisiune, impiegatul de mișcare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a opri imediat trenul.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a proteja toate mișcările.
Paragraf
Când trenul este în măsură să își continue călătoria, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare. Impiegatul de mișcare trebuie să stabilească sau să verifice ruta pentru continuarea călătoriei trenului și trebuie să emită toate instrucțiunile necesare.
Paragraf
DEFECTAREA ECHIPAMENTELOR DE CALE, INCLUSIV A LINIEI AERIENE DE CONTACT
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să stabilească dacă defectarea echipamentelor de cale (inclusiv a liniei aeriene de contact) afectează exploatarea în condiții de siguranță și/sau de eficacitate a trenurilor.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să furnizeze mecanicului de locomotivă instrucțiunile necesare cu privire la măsurile care trebuie luate în cazul unei astfel de defecțiuni, astfel cum se menționează la punctul 4.2.1.2.2.3 din prezentul regulament.
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă constată o defecțiune a oricărui echipament de cale (inclusiv a liniei aeriene de contact) care afectează exploatarea în condiții de siguranță și/sau de eficacitate a trenurilor, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze cât mai curând posibil impiegatul de mișcare cu privire la situația respectivă și să urmeze instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Paragraf
INTRAREA PE UN TRONSON DE CALE OCUPAT DINTR-O GARĂ
Paragraf
În cazul unei intrări neplanificate pe un tronson de cale ocupat, impiegatul de mișcare trebuie, înainte de a autoriza intrarea pe tronsonul de cale ocupat, să se asigure că mecanicii de locomotivă implicați sunt informați cu privire la circumstanțe.
Paragraf
În toate cazurile în care un tren trebuie să intre pe un tronson de cale ocupat, impiegatul de mișcare trebuie să obțină, înainte de a autoriza intrarea pe tronsonul de cale ocupat, confirmarea faptului că trenul sau vehiculele care ocupă tronsonul de cale nu se vor deplasa către trenul care intră pe tronsonul de cale ocupat.
Paragraf
Apendicele C
Paragraf
Metodologia comunicărilor legate de siguranță
Paragraf
Comunicare orală
Paragraf
Scop și domeniu de aplicare
Paragraf
Prezentul apendice stabilește normele pentru comunicările legate de siguranță între personalul de tren, în principal mecanicul de locomotivă, și impiegatul de mișcare, în particular pentru a defini structura, metodologia și conținutul acestor comunicări. Comunicările legată de siguranță au prioritate față de orice alt tip de comunicări.
Paragraf
Comunicări legate de siguranță
Paragraf
Structura comunicării
Paragraf
Transmisia mesajelor legate de siguranță trebuie să fie succintă și clară și, în măsura posibilului, fără abrevieri. Pentru a se asigura faptul că un mesaj este înțeles și că pot fi luate măsurile necesare, persoana care transmite mesajul trebuie să includă cel puțin următoarele elemente:
Paragraf
să indice poziția sa exactă;
Paragraf
să precizeze funcția pe care o îndeplinește și să furnizeze informații cu privire la măsura care trebuie luată.
Paragraf
Mecanicii de locomotivă trebuie să se identifice prin numărul de circulație al trenului și prin locul unde se află trenul.
Paragraf
Impiegații de mișcare trebuie să se identifice prin zona de control sau prin locul unde se află amplasat postul de mișcare.
Paragraf
Metodologia comunicării
Paragraf
Persoana care transmite mesajul trebuie:
Paragraf
să verifice dacă mesajul este recepționat și repetat de către destinatar, conform dispozițiilor. Întrucât mesajele de urgență sunt destinate comunicării de instrucțiuni de exploatare urgente, legate direct de siguranța căii ferate, repetarea acestor mesaje poate fi omisă;
Paragraf
dacă este necesar, să corecteze o greșeală care a fost făcută în cadrul mesajului;
Paragraf
dacă este necesar, să precizeze destinatarului modul în care poate fi contactată.
Paragraf
În ceea ce privește comunicarea dintre impiegații de mișcare și mecanicii de locomotivă, impiegaților de mișcare le revine responsabilitatea de a se asigura că vorbesc cu mecanicul de locomotivă din zona lor de control. Acest fapt este esențial atunci când comunicarea are loc acolo unde se intersectează zone de comunicare. Acest principiu trebuie aplicat chiar și în urma unei întreruperi în timpul transmisiei.
Paragraf
Conținutul comunicării
Paragraf
Diferiții interlocutori trebuie să utilizeze următoarele mesaje pentru identificare:
Paragraf
impiegatul de mișcare:
Paragraf
Trenul … [numărul de circulație]aici … [zona de control/locul unde se află postul de mișcare]
Paragraf
Trenul … [numărul de circulație]
Paragraf
aici … [zona de control/locul unde se află postul de mișcare]
Paragraf
mecanicul de locomotivă:
Paragraf
aici trenul …. [numărul de circulație] la … [locul]
Paragraf
Toate părțile utilizează o terminologie în procedura de comunicare:
Paragraf
Toate părțile trebuie să folosească o terminologie standard, fără traducere, în procedura de comunicare:
Paragraf
Acest termen nu se traduce, iar utilizarea sa nu este obligatorie în cazul în care la bordul trenului este disponibilă funcționalitatea pentru apeluri de urgență (de exemplu, GSM-R).
Paragraf
Glosar de terminologie feroviară
Paragraf
Atunci când este cazul, întreprinderea feroviară trebuie să elaboreze un glosar de terminologie feroviară pentru fiecare rețea pe care sunt exploatate trenurile sale. Acesta trebuie să prezinte termenii folosiți în mod obișnuit în limba aleasă de întreprinderea feroviară și în limba de lucru a administratorului (administratorilor) de infrastructură pe a cărui (căror) infrastructură activează întreprinderea feroviară, pe baza terminologiei utilizate de respectivul administrator de infrastructură.
Paragraf
Reguli de comunicare
Paragraf
Pentru înțelegerea corectă a comunicărilor legate de siguranță, indiferent de mijloacele de comunicare folosite, trebuie utilizate următoarele reguli:
Paragraf
Alfabetul fonetic internațional
Paragraf
Alfabetul fonetic internațional trebuie utilizat:
Paragraf
pentru a identifica literele alfabetului;
Paragraf
pentru a indica pe litere cuvinte și nume de locuri care sunt dificil de rostit sau care ar putea fi înțelese greșit;
Paragraf
atunci când se precizează identitatea semnalelor sau a macazurilor.
Paragraf
Numere
Paragraf
Numerele se rostesc cifră cu cifră:
Paragraf
0 = Zero
Paragraf
1 = Unu
Paragraf
2 = Doi
Paragraf
3 = Trei
Paragraf
4 = Patru
Paragraf
5 = Cinci
Paragraf
6 = Șase
Paragraf
7 = Șapte
Paragraf
8 = Opt
Paragraf
9 = Nouă
Paragraf
Instrucțiuni europene
Paragraf
Introducere
Paragraf
Întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură trebuie să utilizeze instrucțiunile europene în cadrul procedurii de comunicare în următoarele cazuri:
Paragraf
autorizația de a depăși sfârșitul unei autorizări;
Paragraf
autorizația de a continua după o oprire prin declanșarea frânei de urgență;
Paragraf
obligația de a rămâne în regim de staționare;
Paragraf
revocarea unei instrucțiuni;
Paragraf
obligația de a circula cu restricții de viteză;
Paragraf
obligația de a circula la vedere;
Paragraf
autorizația de a porni după pregătirea unei mișcări a trenului;
Paragraf
autorizația de a trece prin treceri la nivel defecte;
Paragraf
obligația de a circula cu restricții privind alimentarea cu energie electrică;
Paragraf
REZERVAT
Paragraf
Numerele de la 1 la 20 sunt rezervate pentru instrucțiuni europene.
Paragraf
Utilizarea instrucțiunilor europene cu numerele 1-4 și 7 este obligatorie pentru ETCS, în conformitate cu regulile din apendicele A.
Paragraf
Ori de câte ori este necesar ca impiegatul de mișcare să emită o instrucțiune de exploatare pentru care există o instrucțiune europeană, impiegatul de mișcare trebuie să utilizeze instrucțiunea europeană respectivă. Dacă o instrucțiune de exploatare legată de un sistem de clasă B necesită mai multe informații decât instrucțiunile europene, în locul acesteia se poate utiliza o instrucțiune națională. În acest caz, administratorul de infrastructură poate stabili aceste cerințe în instrucțiunile sale naționale.
Paragraf
Dacă sunt numerotate, instrucțiunile naționale elaborate de administratorii de infrastructură individuali trebuie să înceapă de la numărul 21.
Paragraf
Instrucțiunile naționale trebuie să aibă cel puțin același conținut ca cel al unei instrucțiuni europene.
Paragraf
Conținut
Paragraf
O instrucțiune de exploatare trebuie să precizeze cel puțin următoarele:
Paragraf
locul în care a fost emisă (locul în care se află impiegatul de mișcare),
Paragraf
data la care a fost emisă (nu se aplică instrucțiunilor verbale),
Paragraf
la ce tren/compunere de manevră se referă,
Paragraf
instrucțiuni clare, precise și lipsite de ambiguitate,
Paragraf
numărul unic de identificare furnizat de impiegatul de mișcare.
Paragraf
În plus, în funcție de circumstanțe, o instrucțiune de exploatare ar putea, de asemenea, preciza:
Paragraf
ora la care a fost emisă,
Paragraf
unde se află trenul/compunere de manevră respectiv(ă), în ce loc se aplică,
Paragraf
datele de identificare (ID) ale mecanicului de locomotivă;
Paragraf
datele de identificare (ID) ale emitentului;
Paragraf
verificarea (semnătura sau confirmarea electronică) faptului că instrucțiunea a fost recepționată.
Paragraf
Orice instrucțiune de exploatare care a fost emisă pentru a fi notată în scris nu poate fi revocată decât printr-o instrucțiune europeană nr. 4, care se referă în mod explicit la numărul unic de identificare al instrucțiunii care trebuie revocată.
Paragraf
Prin derogare, o instrucțiune europeană 3 poate fi, de asemenea, revocată printr-o instrucțiune europeană 1, 2 sau 7 fără a fi necesară o instrucțiune europeană 4 specifică.
Paragraf
Transmiterea instrucțiunii de exploatare
Paragraf
O instrucțiune de exploatare include informații transmise digital, verbal, fizic pe hârtie sau sub formă de instrucțiuni verbale care trebuie notate în scris de mecanicul de locomotivă sau prin alte metode sigure de comunicare cu același nivel de informare.
Paragraf
În principiu, atunci când mecanicul de locomotivă trebuie să noteze în scris o instrucțiune de exploatare, trenul trebuie să se afle în regim de staționare. Întreprinderea feroviară și administratorul de infrastructură în cauză pot efectua în comun o evaluare a riscurilor, care ar putea avea ca rezultat definirea condițiilor în care abaterea de la acest principiu nu ridică probleme de siguranță.
Paragraf
O instrucțiune de exploatare trebuie să fie transmisă cât mai aproape este fezabil din punct de vedere practic de zona afectată.
Paragraf
O instrucțiune de exploatare prevalează asupra indicațiilor aferente furnizate de semnalele de cale și/sau de DMI. În cazul în care se aplică o viteză admisă sau o viteză de eliberare mai mică decât viteza maximă prevăzută în instrucțiunea de exploatare, trebuie aplicată viteza cea mai mică.
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să emită o instrucțiune de exploatare numai atunci când s-a identificat numărul de circulație al trenului și, dacă este necesar, localizarea trenului/compunere de manevră. Înainte de aplicarea instrucțiunii de exploatare, mecanicul de locomotivă trebuie să verifice dacă această instrucțiune de exploatare se referă la trenul său/compunere de manevră și la localizarea sa actuală sau identificată.
Paragraf
Luarea la cunoștință a instrucțiunii de exploatare
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să definească o procedură pentru a se asigura că mecanicul de locomotivă a luat la cunoștință o instrucțiune de exploatare până când trenul ajunge în locul unde aceasta trebuie să fie prelucrată.
Paragraf
În cazul în care instrucțiunea de exploatare nu trebuie să fie efectuată imediat după transmitere, mecanicul de locomotivă trebuie să poată recupera instrucțiunea de exploatare.
Paragraf
Monitorizarea instrucțiunii de exploatare prelucrate
Paragraf
În cadrul respectării dispozițiilor Regulamentului (UE) 2018/762 și ale Directivei (UE) 2016/798, administratorul de infrastructură și întreprinderea feroviară trebuie să monitorizeze procesele de transmitere și de utilizare a instrucțiunilor de exploatare.
Paragraf
Instrucțiuni europene
Paragraf
Fiecare căsuță de bifat, fiecare câmp de informații și fiecare opțiune de introducere într-un câmp conținute într-o instrucțiune europeană trebuie să primească propriul identificator alfabetic sau numeric. Identificatorii numerotați care fac parte din mai multe instrucțiuni europene trebuie să primească un identificator începând cu x în loc de numărul instrucțiunii europene. Acest x poate fi înlocuit numai cu numărul instrucțiunii europene atunci când instrucțiunea respectivă este transmisă în format digital.
Paragraf
În timp ce conținutul și identificatorii trebuie să fie utilizați, iar ordinea alfabetică și numerică a identificatorilor trebuie să fie respectată, formatul în sine este orientativ.
Paragraf
Dacă într-un stat membru sau în rețeaua unui administrator de infrastructură nu se utilizează o anumită căsuță de bifat, un anumit câmp sau o anumită opțiune de introducere într-un câmp, nu există nicio obligație de a afișa căsuța de bifat, câmpul sau opțiunea de introducere într-un câmp în cauză în instrucțiunea europeană.
Paragraf
Nu trebuie să se adauge nicio altă căsuță de bifat, niciun alt câmp și nicio altă opțiune de introducere într-un câmp.
Paragraf
Domeniul de aplicare al fiecărui câmp individual nu poate depăși domeniul de aplicare al instrucțiunii europene din care face parte.
Paragraf
Administratorul de infrastructură și întreprinderea feroviară pot adăuga orientări privind modul de completare și de citire a formularelor instrucțiunilor europene, cu condiția ca aceste orientări să nu facă parte din procedura de comunicare.
Paragraf
Comunicarea unei instrucțiuni de exploatare
Paragraf
Următoarea terminologie trebuie folosită în procedura de comunicare de către toate părțile.
Paragraf
Manualul de instrucțiuni europene și naționale
Paragraf
Administratorul de infrastructură este responsabil cu întocmirea Manualului de instrucțiuni europene și naționale în limbile sale de lucru.
Paragraf
Toate formele instrucțiunilor naționale și ale instrucțiunilor europene de utilizat trebuie să fie reunite într-un document sau pe un suport electronic denumit Manualul de instrucțiuni europene și naționale.
Paragraf
Acest manual trebuie utilizat atât de mecanicul de locomotivă, cât și de personalul care autorizează circulația trenurilor. Manualul utilizat de mecanicul de locomotivă și manualul utilizat de personalul care autorizează circulația trenurilor trebuie să fie structurat și numerotat în același mod.
Paragraf
Manualul trebuie să cuprindă două părți.
Paragraf
Prima parte cuprinde cel puțin următoarele:
Paragraf
un index al instrucțiunilor europene utilizate de administratorii de infrastructură;
Paragraf
un index al instrucțiunilor naționale de exploatare;
Paragraf
o listă a situațiilor în care se aplică fiecare instrucțiune de exploatare;
Paragraf
modul de furnizare a fiecărei instrucțiuni de exploatare, inclusiv dacă este permisă înregistrarea acesteia în scris de către mecanicul de locomotivă în timpul mișcării;
Paragraf
tabelul care conține alfabetul fonetic internațional.
Paragraf
Cea de a doua parte cuprinde, în limbile de exploatare ale administratorului infrastructurii, formularele:
Paragraf
instrucțiunilor europene;
Paragraf
instrucțiunilor naționale de exploatare.
Paragraf
Acestea trebuie colectate de întreprinderea feroviară și înmânate mecanicului de locomotivă. Întreprinderile feroviare care operează în mai multe rețele de administratori de infrastructură trebuie să furnizeze mecanicului de locomotivă:
Paragraf
formele generice ale instrucțiunilor europene, astfel cum sunt definite la punctul 6 din apendicele C2, sau
Paragraf
forme reduse ale instrucțiunilor europene care includ cel puțin câmpurile utilizate de administratorul (administratorii) de infrastructură pe rețeaua (rețelele) în care va opera întreprinderea feroviară.
Paragraf
Glosar de terminologie feroviară
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să producă un glosar de terminologie feroviară pentru fiecare rețea pe care circulă trenurile sale. Acesta trebuie să furnizeze termenii folosiți în mod obișnuit în limba aleasă de întreprinderea feroviară și în limba de lucru a administratorului (administratorilor) de infrastructură pe a cărui (căror) infrastructură activează întreprinderea feroviară.
Paragraf
Apendicele D
Paragraf
Compatibilitatea cu ruta și manualul de parcurs
Paragraf
Parametrii pentru compatibilitatea vehiculului și a trenului cu ruta pe care sunt destinate să fie exploatate
Paragraf
Notă:
Paragraf
Urmând cerințele de la punctul 4.2.2.5.1, întreprinderea feroviară poate să efectueze verificarea compatibilității cu ruta pentru anumiți parametri în cursul etapelor anterioare.
Paragraf
Toți parametrii trebuie să fie verificați la nivelul vehiculului: acest lucru este indicat cu un X în coloana Nivelul vehiculului. Anumiți parametri trebuie să fie verificați atunci când se modifică compunerea trenului, conform definiției din secțiunea 4.2.2.5; parametrii respectivi sunt indicați cu un X în coloana Nivelul trenului.
Paragraf
În vederea evitării repetării încercărilor, în ceea ce privește parametrii Sarcini de trafic și capacitate de încărcare a infrastructurii și Sisteme de detectare a trenurilor, administratorii de infrastructură furnizează, prin parametrii 1.1.1.5.1 sau 1.1.1.5.2 ai RINF, lista tipurilor de vehicule sau a vehiculelor compatibile cu ruta pentru care s-a verificat deja compatibilitatea cu ruta, atunci când aceste informații sunt disponibile.
Paragraf
Apendicele D2
Paragraf
Elemente pe care administratorul de infrastructură trebuie să le furnizeze întreprinderii feroviare pentru manualul de parcurs
Paragraf
Apendicele D3
Paragraf
Informații tehnice de cale ERTMS relevante pentru exploatare pe care administratorul de infrastructură trebuie să le furnizeze întreprinderii feroviare
Paragraf
Note:
Paragraf
Informațiile furnizate în prezentul document sunt complementare verificării compatibilității cu ruta, care se presupune că a fost deja efectuată pentru un tren destinat să fie exploatat pe o rută. Acestea trebuie furnizate de administratorii de infrastructură prin intermediul RINF. Acești parametri pot fi publicați în aplicația RINF utilizând conceptul de subset de caracteristici comune definit în vocabularul ERA și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/777 privind RINF, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1694.
Paragraf
Majoritatea informațiilor enumerate mai jos nu sunt vizibile altfel pentru mecanicul de locomotivă sau pot fi percepute doar indirect în anumite condiții de exploatare, de obicei prin observarea comportamentului sistemului în anumite situații.
Paragraf
Punctul 1.5 enumeră setul minim de valori naționale ETCS care trebuie puse la dispoziția întreprinderilor feroviare. La cerere, administratorii de infrastructură trebuie să furnizeze, de asemenea, unei întreprinderi feroviare setul complet de valori naționale.
Paragraf
Termenii ERTMS menționați în tabel sunt definiți în glosar și în specificația cerințelor sistemului din cadrul STI privind subsistemul de control-comandă și semnalizare (conform indicilor 3 și, respectiv, 4 din apendicele A).
Paragraf
Informațiile furnizate în prezentul apendice vor îmbunătăți cunoștințele mecanicilor de locomotivă cu privire la condițiile de exploatare pe care trebuie să le ia în considerare atunci când circulă în temeiul ERTMS în rețeaua administratorului de infrastructură. Acestea pot fi utilizate în contextul formării mecanicilor de locomotivă și pot fi integrate în regulile și procedurile interne ale întreprinderii feroviare.
Paragraf
Apendicele E
Paragraf
Limba și nivelul de comunicare
Paragraf
Competența verbală într-o limbă poate fi împărțită în cinci niveluri:
Paragraf
Apendicele F
Paragraf
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinilor legate de însoțirea trenurilor
Paragraf
Cerințe generale
Paragraf
Prezentul apendice, care trebuie interpretat în coroborare cu punctele 4.6 și 4.7, reprezintă o listă a elementelor considerate relevante pentru sarcinile asociate cu însoțirea unui tren pe rețea.
Paragraf
În contextul prezentului regulament, expresia calificare profesională se referă la acele elemente care sunt importante pentru a asigura faptul că personalul de exploatare beneficiază de formare și este capabil să înțeleagă și să rezolve sarcinile care îi revin.
Paragraf
Sarcinilor realizate și persoanei care le îndeplinește li se aplică reguli și proceduri. Aceste sarcini pot fi îndeplinite de orice persoană calificată autorizată, indiferent de numele, denumirea postului sau gradul utilizat în reguli sau în proceduri sau de compania respectivă.
Paragraf
Cunoștințe profesionale
Paragraf
Orice autorizare este condiționată de trecerea cu succes a unui examen inițial și de prevederea unor programe de evaluare și de formare continuă, conform descrierii de la punctul 4.6.
Paragraf
Cunoștințe profesionale generale
Paragraf
Principiile sistemului de management al siguranței al organizației care sunt relevante pentru sarcinile în cauză.
Paragraf
Rolurile și responsabilitățile persoanelor-cheie implicate în exploatare.
Paragraf
Condițiile generale relevante pentru siguranța călătorilor sau a mărfurilor și a persoanelor de pe calea ferată sau din apropierea acesteia.
Paragraf
Condițiile de sănătate și de siguranță la locul de muncă.
Paragraf
Principiile generale de securitate a sistemului feroviar.
Paragraf
Siguranța personală, inclusiv în cazul părăsirii trenului pe linia curentă.
Paragraf
Cunoașterea procedurilor de exploatare și a sistemelor de siguranță relevante pentru sarcini
Paragraf
Proceduri de exploatare și norme de siguranță.
Paragraf
Aspectele relevante ale sistemului de control-comandă și semnalizare.
Paragraf
Procedura oficială de transmitere a mesajelor, inclusiv utilizarea echipamentelor de comunicare.
Paragraf
Cunoașterea materialului rulant
Paragraf
Echipamentele din interiorul vehiculelor pentru călători.
Paragraf
Cunoștințe adecvate privind sarcinile esențiale pentru siguranță, referitoare la procedurile și interfețele pentru materialul rulant.
Paragraf
Cunoașterea rutei
Paragraf
Măsuri de exploatare relevante (precum metoda de expediere a trenului) în anumite locuri (semnalizare și echipamente gară etc.).
Paragraf
Gări unde călătorii pot coborî din tren sau urca în tren.
Paragraf
Măsuri de exploatare și de urgență locale specifice liniei (liniilor) din cadrul rutei.
Paragraf
Cunoștințe privind siguranța călătorilor
Paragraf
Formarea cu privire la siguranța călătorilor trebuie să se refere cel puțin la următoarele:
Paragraf
Principii pentru asigurarea siguranței călătorilor:
Paragraf
sprijin pentru călătorii cu mobilitate redusă;
Paragraf
identificarea pericolelor;
Paragraf
procedurile aplicabile în cazul accidentelor în care sunt implicate persoane;
Paragraf
situații de incendiu și/sau fum;
Paragraf
evacuarea călătorilor.
Paragraf
Principii de comunicare:
Paragraf
identificarea persoanei care trebuie contactată și înțelegerea metodelor de comunicare, în special în ceea ce privește comunicarea cu impiegatul de mișcare în decursul unui incident de evacuare;
Paragraf
identificarea cauzelor/situațiilor și solicitarea inițierii unei comunicări
Paragraf
metode de comunicare pentru informarea călătorilor;
Paragraf
metode de comunicare în cazul exploatării în condiții de avarie/în situații de urgență.
Paragraf
Aptitudini comportamentale:
Paragraf
conștientizarea situației;
Paragraf
conștiinciozitate;
Paragraf
comunicare;
Paragraf
capacitate de luare a deciziilor și de acțiune.
Paragraf
Capacitatea de a transpune cunoștințele în practică
Paragraf
Capacitatea de a aplica aceste cunoștințe în situații normale, de avarie și de urgență impune buna cunoaștere de către personal a:
Paragraf
metodelor și principiilor de aplicare a regulilor și procedurilor;
Paragraf
procesului de utilizare a echipamentelor de cale și a materialului rulant, precum și a oricăror echipamente specifice legate de siguranță,
Paragraf
în special în ceea ce privește:
Paragraf
verificările anterior plecării, inclusiv încercarea frânelor, dacă este necesar, și închiderea corectă a ușilor;
Paragraf
procedura de plecare;
Paragraf
exploatarea în condiții de avarie;
Paragraf
evaluarea potențialului de apariție a unui defect în spațiile pentru călători și reacționarea conform regulilor și procedurilor;
Paragraf
măsurile de protecție și de avertizare impuse de reguli și de regulamente sau pentru acordarea de asistență mecanicului de locomotivă;
Paragraf
comunicarea cu personalul administratorului de infrastructură atunci când se acordă asistență mecanicului de locomotivă;
Paragraf
raportarea oricăror evenimente neobișnuite legate de exploatarea trenului, starea materialului rulant și siguranța călătorilor. Dacă este necesar, aceste rapoarte trebuie întocmite în scris, în limba aleasă de întreprinderea feroviară.
Paragraf
Apendicele G
Paragraf
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinii de pregătire a trenurilor
Paragraf
Cerințe generale
Paragraf
Prezentul apendice, care trebuie interpretat în coroborare cu punctele 4.6 și 4.7, oferă o listă a elementelor considerate relevante pentru sarcina pregătirii unui tren pe rețea.
Paragraf
În contextul prezentului regulament, expresia calificare profesională se referă la acele elemente care sunt importante pentru a asigura faptul că personalul de exploatare beneficiază de formare și este capabil să înțeleagă și să rezolve elementele sarcinii care îi revine.
Paragraf
Sarcinii realizate și persoanei care o îndeplinește li se aplică reguli și proceduri. Aceste sarcini pot fi îndeplinite de orice persoană calificată autorizată, indiferent de numele, denumirea postului sau gradul utilizat în reguli sau în proceduri sau de compania respectivă.

Principiile sistemului de management al siguranței al organizației care sunt relevante pentru sarcina în cauză.

Condițiile generale relevante pentru siguranța călătorilor și/sau a mărfurilor, inclusiv transportul de mărfuri periculoase și de încărcături excepționale.
Paragraf
Aprecierea pericolelor, în special cu privire la riscurile legate de exploatarea feroviară și de alimentarea cu energie electrică de tracțiune.

Siguranța personală în cazul prezenței pe sau în vecinătatea liniilor de cale ferată.
Paragraf
Principiile de comunicare și procedura oficială de transmitere a mesajelor, inclusiv utilizarea echipamentelor de comunicații.
Paragraf
Cunoașterea procedurilor de exploatare și a sistemelor de siguranță relevante pentru sarcina în cauză
Paragraf
Exploatarea trenurilor în situații normale, de avarie și de urgență.
Paragraf
Proceduri de exploatare în anumite locuri (semnalizare, echipamente gară/depou/triaj) și norme de siguranță.
Paragraf
Măsuri locale de exploatare.
Paragraf
Cunoașterea echipamentelor trenului
Paragraf
Scopul și utilizarea echipamentelor vagoanelor și vehiculelor.
Paragraf
Identificarea și stabilirea inspecțiilor tehnice.

în special:
Paragraf
aplicarea regulilor de pregătire a trenului, a regulilor de compunere a trenului, a regulilor privind frânarea trenului, a regulilor de încărcare a trenului etc., pentru a se asigura faptul că trenul este în stare de funcționare;
Paragraf
înțelegerea marcajelor și a etichetelor de pe vehicule;
Paragraf
procesul de obținere și de punere la dispoziție a datelor privind trenul;
Paragraf
comunicarea cu personalul de tren;
Paragraf
comunicarea cu personalul responsabil pentru controlarea circulației trenurilor;
Paragraf
exploatarea în condiții de avarie, în special dacă afectează pregătirea trenurilor;
Paragraf
măsurile de protecție și de avertizare impuse de reguli și de reglementări sau măsurile locale din locul respectiv;
Paragraf
acțiuni care trebuie întreprinse în legătură cu incidente ce implică transportul de mărfuri periculoase (dacă este cazul).
Paragraf
Apendicele H
Paragraf
Numărul european de vehicul și marcajul alfabetic aferent de pe caroserie
Paragraf
DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND NUMĂRUL EUROPEAN DE VEHICUL
Paragraf
Numărul european de vehicul (EVN) este atribuit în conformitate cu apendicele 6 la anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614 a Comisiei.
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614 a Comisiei din 25 octombrie 2018 de stabilire a specificațiilor pentru registrele vehiculelor menționate la articolul 47 din Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului și de modificare și abrogare a Deciziei 2007/756/CE a Comisiei (JO L 268, 26.10.2018, p. 53).
Paragraf
EVN trebuie să fie schimbat în conformitate cu punctul 3.2.2.8 din anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614.
Paragraf
EVN poate să fie schimbat la cererea titularului în conformitate cu punctul 3.2.2.9 din anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614.
Paragraf
DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND MARCAJELE EXTERIOARE
Paragraf
Majusculele și cifrele care alcătuiesc inscripțiile marcajului trebuie să aibă o înălțime de cel puțin 80 mm și să fie scrise cu un font sans serif pentru corespondență. Se poate utiliza o înălțime mai redusă doar dacă nu există altă opțiune decât aceea de a plasa marcajul pe lonjeroane.
Paragraf
Marcajul trebuie plasat la o înălțime care să nu depășească 2 metri deasupra nivelului șinei.
Paragraf
Deținătorul poate să adauge, cu litere de dimensiuni mai mari decât cele ale numărului european de vehicul, o numerotare proprie (care constă în general în cifre ale numărului de serie, completate cu un cod alfabetic) utilă în exploatare. Locul de înscriere a numărului propriu este lăsat la alegerea deținătorului; cu toate acestea, trebuie să fie mereu posibilă distingerea cu ușurință a numărului european de vehicul de numărul propriu al deținătorului.
Paragraf
VAGOANE
Paragraf
Marcajele trebuie înscrise pe caroseria vagonului în următorul mod:
Paragraf
unde, în exemple:
Paragraf
D și NL reprezintă statul membru de înmatriculare, astfel cum este prevăzut în partea 4 a apendicelui 6 la Decizia (UE) 2018/1614.
Paragraf
RFC, DB și ACTS reprezintă marcajul deținătorului, astfel cum este stabilit în partea 1 a apendicelui 6 la Decizia (UE) 2018/1614.
Paragraf
Pentru vagoanele ale căror caroserii nu asigură un spațiu suficient de mare pentru această dispunere, în special în cazul vagoanelor platformă, marcajul trebuie dispus după cum urmează:
Paragraf
În cazul înscrierii pe vagon a uneia sau mai multor litere index de semnificație națională, marcajul național trebuie plasat după marcajul internațional în litere și despărțit de acesta printr-o cratimă, după cum urmează:
Paragraf
VAGOANE DE CĂLĂTORI ȘI VEHICULE REMORCATE PENTRU CĂLĂTORI
Paragraf
Numărul se aplică pe fiecare perete lateral al vehiculului, în modul următor:
Paragraf
Marcajul țării în care este înmatriculat vehiculul și cel al caracteristicilor tehnice se înscriu direct în fața, în urma sau dedesubtul celor douăsprezece cifre ale numărului de vehicul.
Paragraf
În cazul vagoanelor de călători cu cabină de conducere, numărul european de vehicul se înscrie, de asemenea, în interiorul cabinei.
Paragraf
LOCOMOTIVE, AUTOMOTOARE ȘI VEHICULE SPECIALE
Paragraf
Numărul european de vehicul trebuie înscris pe fiecare perete lateral al materialului rulant de tracțiune, în modul următor:
Paragraf
92 10 1108 062-6
Paragraf
Numărul european de vehicul se înscrie, de asemenea, în interiorul fiecărei cabine a materialului rulant de tracțiune.
Paragraf
MARCAJUL ALFABETIC PRIVIND CAPACITATEA DE INTEROPERABILITATE
Paragraf
TEN: vehicul care dispune de o autorizație valabilă pentru o zonă de utilizare ce include toate statele membre.
Paragraf
PPV/PPW: vehicul care este conform cu acordul PPV/PPW sau PGW (în interiorul statelor OSJD). (în original: PPV/PPW: ППВ (Правила пользования вагонами в международном сообщении); PGW: Правила Пользования Грузовыми Вагонами)
Paragraf
Vehiculele care dispun de o autorizație valabilă pentru o zonă de utilizare ce nu include toate statele membre trebuie să poarte un marcaj care să indice statele membre care fac parte din zona de utilizare a vehiculului. Acest marcaj trebuie să fie în conformitate cu unul dintre următoarele desene, unde D reprezintă statul membru care a acordat prima autorizație (în exemplul dat, Germania), iar F reprezintă cel de al doilea stat care a acordat autorizația (în exemplu dat, Franța). Statele membre sunt codificate în conformitate cu partea 4 a apendicelui 6 la Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614.
Paragraf
Apendicele I
Paragraf
Lista zonelor pentru care regulile naționale pot continua să se aplice în conformitate cu articolul 8 din Directiva (UE) 2016/798
Paragraf
DOMENII PENTRU REGULILE NAȚIONALE
Paragraf
Manevră
Paragraf
Sunt excluse regulile de exploatare pentru cuplarea automată digitală (DAC)
Paragraf
Regulile naționale pentru manevrarea ERTMS se limitează la zonele definite în partea C din apendicele A
Paragraf
Reguli de semnalizare
Paragraf
Reguli legate de utilizarea în exploatare a sistemului de semnalizare național
Paragraf
Vitezele maxime în regim de avarie, inclusiv circulația la vedere
Paragraf
Circulație cu precauție
Paragraf
Regulă de exploatare locală
Paragraf
Reguli cu caracter strict local referitoare la condiții locale specifice, atunci când nu sunt menționate în RINF în conformitate cu articolul 14 alineatul (11) din Directiva (UE) 2016/797
Paragraf
Exploatarea în timpul lucrărilor
Paragraf
Exploatarea în siguranță a trenurilor de încercare
Paragraf
Vizibilitatea trenului
Paragraf
Capătul anterior (a se vedea punctul 4.2.2.1.2)
Paragraf
Vehicule existente neconforme cu STI
Paragraf
Gestionarea unei situații de urgență și a reacțiilor în caz de urgență (a se vedea punctul 4.2.3.7)
Paragraf
Rolul autorităților locale/naționale și al serviciilor de urgență, precum și datele de contact ale acestora.
Paragraf
Metode și proceduri în situații de urgență care nu fac obiectul cerințelor prezentului regulament, inclusiv notificarea accidentelor și a incidentelor: instrucțiuni naționale privind modalitățile de notificare către autorități.
Paragraf
Metodologie privind comunicările referitoare la siguranță
Paragraf
Instrucțiuni de exploatare naționale (a se vedea apendicele C2)
Paragraf
Cerințe privind cunoașterea rutei în temeiul transpunerii în legislația națională a Directivei 2007/59/CE.
Paragraf
LISTA PUNCTELOR DESCHISE
Paragraf
Transporturi excepționale
Paragraf
Cerințe specifice pentru exploatarea trenurilor de transport combinat care depășesc gabaritul de încărcare, dar care nu depășesc codificarea liniei
Paragraf
Informații privind circulația trenului pentru mecanicii de locomotivă (a se vedea punctul 4.2.1.2.3)
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Înregistrarea datelor de monitorizare în exteriorul trenului (a se vedea punctul 4.2.3.5.1)
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Înregistrarea datelor de monitorizare la bordul trenului (a se vedea punctul 4.2.3.5.2)
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Competențe profesionale (a se vedea punctele 4.2.1.1 și 4.6)
Paragraf
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinilor legate de dispeceratul trenurilor și autorizarea mișcării trenurilor.
Paragraf
Dovada competențelor profesionale.
Paragraf
Condiții de sănătate și de siguranță (a se vedea punctul 4.7)
Paragraf
Limite privind alcoolul, medicamentele și medicația psihotropă (a se vedea punctul 4.7.1)
Paragraf
Principii și reguli de exploatare comune (a se vedea punctul 4.4 și apendicele B)
Paragraf
Înnisiparea – echipament de înnisipare automată și raportare în cazul utilizării echipamentului de înnisipare;
Paragraf
Defectarea unei treceri la nivel – informații suplimentare

Termeni suplimentari (a se vedea apendicele C1)
Paragraf
Exploatarea în tuneluri lungi (a se vedea punctul 4.3.5)
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Apendicele J
Paragraf
Glosar
Paragraf
Definițiile din prezentul glosar fac referire la utilizarea termenilor din prezentul regulament.
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică definiția de la articolul 2 din Directiva (UE) 2016/797 și de la punctul 2.2 din STI privind locomotivele și materialul rulant pentru transportul de călători.
Litera
siguranța,
Litera
fiabilitatea și disponibilitatea,
Litera
sănătatea,
Litera
protecția mediului,
Litera
compatibilitatea tehnică,
Litera
accesibilitatea.
Litera
personalul care execută sarcini esențiale pentru siguranță;
Litera
trenuri;
Litera
exploatarea trenurilor;
Litera
exploatare armonizată bazată pe ERTMS.
Litera i
cerințele privind formarea, capacitatea fizică și certificarea pentru mecanicii de locomotivă [reglementate de Directiva 2007/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului];
Litera ii
elementele relevante pentru calificarea profesională aplicabile personalului însoțitor al trenurilor, altul decât mecanicul de locomotivă, cărora li se aplică apendicele F la prezenta anexă;
Litera iii
elementele relevante pentru calificarea profesională aplicabile personalului care pregătește trenurile, altul decât mecanicul de locomotivă, cărora li se aplică apendicele G la prezenta anexă.
Punctul 1
La 12 luni după ce agenția a transmis actualizările aplicației RINF în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/777 astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1694, iar AI au pus la dispoziție datele prin intermediul RINF, IF trebuie să își bazeze manualele de parcurs pe informațiile conținute în RINF.
Punctul 2
La 12 luni după punctul 1, AI și IF trebuie să digitalizeze manualul de proceduri și manualul de parcurs.
Punctul 3
Cel târziu până la 15 decembrie 2025, agenția prezintă o recomandare privind modalitatea de armonizare a digitalizării schimbului de informații în timp real, pe baza apendicelui C, între membrii personalului AI și al IF.
Litera a
în cazul IF:
Litera i
regulile și procedurile comune de siguranță și exploatare ale UE în conformitate cu apendicele A, B, C și D;
Litera ii
completate de regulile naționale care reglementează domeniile definite în apendicele I, inclusiv instrucțiunile AI către IF cu privire la exploatarea infrastructurii sale și regulile de gestionare a interfețelor dintre AI și IF, toate acestea trebuind să fie comunicate IF în conformitate cu procedurile interfeței SMS a AI;
Litera iii
instrucțiunile IF pentru personalul care execută sarcini esențiale pentru siguranță, inclusiv pentru mecanicul de locomotivă, prevăzute în propriul SMS;
Litera iv
informațiile relevante pentru vehiculele și trenurile exploatate de IF; și
Litera v
toate liniile pe care operează IF;
Litera b
în cazul AI:
Litera i
regulile și procedurile comune de siguranță și exploatare ale UE în conformitate cu apendicele A, B, C și D;
Litera ii
completate de regulile naționale care reglementează domeniile definite în apendicele I, inclusiv regulile de gestionare a interfețelor dintre AI și IF;
Litera iii
instrucțiunile AI pentru personalul care execută sarcinile esențiale pentru siguranță prevăzute în propriul SMS;
Litera iv
informațiile relevante pentru vehiculele exploatate de AI, atunci când este cazul și atunci când AI nu acționează ca IF; și
Litera v
toate liniile gestionate de AI.
Litera i
regulile și procedurile comune de siguranță și exploatare ale UE în conformitate cu apendicele A, B, C și D;
Litera ii
completate de regulile naționale care reglementează domeniile definite în apendicele I, inclusiv instrucțiunile AI către IF cu privire la exploatarea infrastructurii sale și regulile de gestionare a interfețelor dintre AI și IF, toate acestea trebuind să fie comunicate IF în conformitate cu procedurile interfeței SMS a AI;
Litera iii
instrucțiunile IF pentru personalul care execută sarcini esențiale pentru siguranță, inclusiv pentru mecanicul de locomotivă, prevăzute în propriul SMS;
Litera iv
informațiile relevante pentru vehiculele și trenurile exploatate de IF; și
Litera v
toate liniile pe care operează IF;
Litera i
regulile și procedurile comune de siguranță și exploatare ale UE în conformitate cu apendicele A, B, C și D;
Litera ii
completate de regulile naționale care reglementează domeniile definite în apendicele I, inclusiv regulile de gestionare a interfețelor dintre AI și IF;
Litera iii
instrucțiunile AI pentru personalul care execută sarcinile esențiale pentru siguranță prevăzute în propriul SMS;
Litera iv
informațiile relevante pentru vehiculele exploatate de AI, atunci când este cazul și atunci când AI nu acționează ca IF; și
Litera v
toate liniile gestionate de AI.
Litera
siguranța și securitatea personalului;
Litera
control-comandă și semnalizare (sisteme de clasă A și de clasă B);
Litera
exploatarea trenului, inclusiv regimul de avarie, și în ceea ce privește caracteristicile liniei și caracteristicile vehiculului feroviar;
Litera
incidentele și accidentele, inclusiv sistemul de raportare, planul de gestionare a incidentelor sau a accidentelor și măsurile detaliate care se impun a fi întreprinse în caz de accident sau incident;
Litera
situațiile anormale și de urgență;
Litera
pentru IF, tracțiunea și materialul rulant, inclusiv toate informațiile relevante pentru exploatarea materialului rulant în regim normal și în regim de avarie (cum ar fi trenurile care necesită asistență); această documentație trebuie, de asemenea, să acorde atenție interfeței specifice cu personalul administratorului de infrastructură în aceste cazuri.
Litera
Apendicele 1: Manualul de proceduri de comunicare în conformitate cu apendicele C1;
Litera
Apendicele 2: Manualul de instrucțiuni europene și naționale în conformitate cu apendicele C2.
Litera
Pe baza informațiilor primite, întreprinderea feroviară este responsabilă pentru compilarea completă și corectă a manualului de parcurs, acoperind infrastructura pe care exploatează trenurile.
Litera
Întreprinderea feroviară trebuie să se asigure că informațiile privind parcursul, compilate în manualul de parcurs, constau într-o descriere a liniilor și a echipamentelor de cale aferente pentru liniile pe care va opera mecanicul de locomotivă și care sunt relevante pentru sarcina de conducere.
Litera
Formatul manualului de parcurs se elaborează în același mod pentru toată infrastructura pe care sunt exploatate trenurile unei întreprinderi feroviare date.
Litera
Atunci când este informată de administratorul de infrastructură despre modificări ale informațiilor privind infrastructura, întreprinderea feroviară trebuie să actualizeze manualul de parcurs și să comunice modificarea în conformitate cu procedurile definite în SMS-ul său, instruind inclusiv proprii mecanici de locomotivă afectați de modificare.
Litera
AI trebuie să compileze – sub forma unui manual de parcurs al AI și în conformitate cu propriul SMS – informațiile privind infrastructura care urmează să fie partajate cu personalul său care execută sarcini esențiale pentru siguranță.
Litera
Administratorul de infrastructură trebuie să actualizeze manualul de parcurs al AI ori de câte ori aceste informații devin disponibile și afectează sarcinile personalului său care execută sarcini critice de siguranță, aici fiind incluse și restricțiile și modificările permanente sau temporare.
Litera
identificarea trenului;
Litera
zilele de circulație a trenului (dacă este necesar);
Litera
punctele de oprire și activitățile asociate acestora;
Litera
alte puncte orare;
Litera
orele de sosire/plecare/tranzit pentru fiecare dintre aceste puncte.
Punctul 1
De la 1 ianuarie 2022, de-a lungul coridoarelor de transport feroviar de marfă specificate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 913/2010, cu următoarele excepții pe liniile pe care luminile fixe de culoare roșie reprezintă o cerință operațională pentru asigurarea siguranței:
Litera a
1 ianuarie 2026 pentru Belgia și Franța;
Litera b
1 ianuarie 2025 pentru Portugalia și Spania.
Punctul 2
De la 1 ianuarie 2026, pe întreaga rețea feroviară a Uniunii Europene.
Litera a
1 ianuarie 2026 pentru Belgia și Franța;
Litera b
1 ianuarie 2025 pentru Portugalia și Spania.
Litera A
Întreprinderea feroviară este responsabilă cu asigurarea faptului că toate vehiculele care compun trenul sunt compatibile cu ruta sau cu rutele avute în vedere.
Litera
dosarul menționat la articolul 21 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/797 și
Litera
autorizația vehiculului menționată la articolul 21 alineatul (10) din Directiva (UE) 2016/797,
Litera
faptul că fiecare vehicul este autorizat și înmatriculat;
Litera
faptul că fiecare vehicul din tren este compatibil cu ruta;
Litera
faptul că compunerea trenului este compatibilă cu ruta și cu trasa;
Litera
pregătirea trenului pentru a se asigura că trenul este format în mod corect și este complet.
Litera B
Administratorul de infrastructură trebuie să pună la dispoziție, prin intermediul RINF, informațiile privind compatibilitatea cu ruta definite în apendicele D1.
Litera a
Control specific pentru transportul combinat
Litera b
Sisteme de detectare a trenurilor: unitate de influență
Litera c
1.1.1.3.2.11. Informații de la bord privind lungimea de siguranță a compunerii trenului necesare pentru accesul la linie și SIL.
Litera C
Atunci când este relevant, trebuie să se verifice elemente suplimentare privind compatibilitatea cu ruta:
Litera
transportul de mărfuri periculoase menționat la punctul 4.2.3.4.3,
Litera
ruta mai silențioasă menționată în STI Zgomot,
Litera
transporturile excepționale menționate în apendicele I,
Litera
condițiile de acces la stațiile subterane pentru sistemele cu tracțiune Diesel sau cu alte tipuri de tracțiune termică menționate în clauza 4.2.8.3 din STI LOC&PAS.
Litera D
Elemente specifice privind compatibilitatea cu ruta a trenurilor de transport combinat:
Litera
un tren de transport combinat care nu depășește gabaritul de încărcare al tuturor liniilor de cale ferată de pe linie și pentru care codul CT nu depășește codificarea tuturor liniilor de cale ferată de pe linie este considerat transport normal;
Litera
un tren de transport combinat care depășește gabaritul de încărcare și în cazul căruia codul TC nu depășește codificarea liniei trebuie considerat transport cu cerințe specifice, astfel cum se menționează în apendicele I. Aceste cerințe sunt universal aplicabile tuturor trenurilor din această categorie, iar conformitatea cu acestea nu trebuie să implice niciun alt proces de autorizare între întreprinderea feroviară și administratorul de infrastructură;
Litera
în cazul în care codul CT depășește codificarea liniei sau în cazul în care linia nu este codificată, AI trebuie să elibereze o autorizație specifică (transport excepțional), bazată pe o evaluare a fezabilității de exploatare și tehnice.
Litera
dosarul menționat la articolul 21 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/797 și
Litera
autorizația vehiculului menționată la articolul 21 alineatul (10) din Directiva (UE) 2016/797,
Litera
faptul că fiecare vehicul este autorizat și înmatriculat;
Litera
faptul că fiecare vehicul din tren este compatibil cu ruta;
Litera
faptul că compunerea trenului este compatibilă cu ruta și cu trasa;
Litera
pregătirea trenului pentru a se asigura că trenul este format în mod corect și este complet.
Litera a
Control specific pentru transportul combinat
Litera b
Sisteme de detectare a trenurilor: unitate de influență
Litera c
1.1.1.3.2.11. Informații de la bord privind lungimea de siguranță a compunerii trenului necesare pentru accesul la linie și SIL.
Litera
transportul de mărfuri periculoase menționat la punctul 4.2.3.4.3,
Litera
ruta mai silențioasă menționată în STI Zgomot,
Litera
transporturile excepționale menționate în apendicele I,
Litera
condițiile de acces la stațiile subterane pentru sistemele cu tracțiune Diesel sau cu alte tipuri de tracțiune termică menționate în clauza 4.2.8.3 din STI LOC&PAS.
Litera
un tren de transport combinat care nu depășește gabaritul de încărcare al tuturor liniilor de cale ferată de pe linie și pentru care codul CT nu depășește codificarea tuturor liniilor de cale ferată de pe linie este considerat transport normal;
Litera
un tren de transport combinat care depășește gabaritul de încărcare și în cazul căruia codul TC nu depășește codificarea liniei trebuie considerat transport cu cerințe specifice, astfel cum se menționează în apendicele I. Aceste cerințe sunt universal aplicabile tuturor trenurilor din această categorie, iar conformitatea cu acestea nu trebuie să implice niciun alt proces de autorizare între întreprinderea feroviară și administratorul de infrastructură;
Litera
în cazul în care codul CT depășește codificarea liniei sau în cazul în care linia nu este codificată, AI trebuie să elibereze o autorizație specifică (transport excepțional), bazată pe o evaluare a fezabilității de exploatare și tehnice.
Litera a
toate vehiculele care compun un tren, inclusiv încărcăturile acestora;
Litera
trebuie să fie compatibile cu toate cerințele aplicabile pe rutele pe care circulă trenul;
Litera
trebuie să poată circula la viteza maximă programată de circulație a trenului;
Litera b
toate vehiculele trenului trebuie să rămână în intervalele lor de întreținere stabilite, de-a lungul întregii călătorii efectuate (atât în ceea ce privește timpul, cât și distanța);
Litera c
trenul compus din vehicule, inclusiv încărcăturile acestora, trebuie să respecte restricțiile tehnice și de exploatare ale rutei în cauză și să nu depășească lungimea maximă admisă pentru terminalele de plecare și de sosire.
Litera d
întreprinderea feroviară este responsabilă pentru asigurarea faptului că toate vehiculele care intră în compunerea trenului, inclusiv încărcăturile acestora, sunt adecvat din punct de vedere tehnic pentru călătoria prevăzută și că vor rămâne astfel pe durata întregii călătorii.
Litera
trebuie să fie compatibile cu toate cerințele aplicabile pe rutele pe care circulă trenul;
Litera
trebuie să poată circula la viteza maximă programată de circulație a trenului;
Punctul 1
Administratorul de infrastructură trebuie să pună la dispoziția întreprinderii feroviare, prin intermediul RINF, toate caracteristicile relevante ale liniei pentru fiecare rută:
Litera i
distanțele de semnalizare (avertizare, oprire) conținând propriile marje de siguranță inerente, care sunt furnizate prin locațiile respective ale semnalului de oprire și semnalului de avertizare, prevăzute în apendicele D2 prin parametrul 1.1.1.3.14.3;
Litera ii
declivitățile;
Litera iii
vitezele maxime admise;
Litera iv
condițiile de utilizare a sistemelor de frânare care ar putea afecta infrastructura, cum ar fi frâna magnetică, frâna cu recuperare și frâna cu curenți turbionari.
Punctul 2
Administratorul de infrastructură poate furniza următoarele informații:
Litera i
pentru trenurile capabile să circule cu o viteză maximă de peste 200 km/h, profilul decelerației și timpul de reacție echivalent pe o linie de cale ferată orizontală;
Litera ii
pentru garnituri de tren sau pentru trenurile cu compunere fixă, care nu pot circula cu o viteză maximă mai mare de 200 km/h, decelerația [ca la punctul (i) de mai sus] sau procentul de masă frânată;
Litera iii
pentru alte trenuri (trenuri cu compunere variabilă care nu pot circula cu o viteză maximă mai mare de 200 km/h): procentul de masă frânată.
Punctul 3
În etapa de planificare, întreprinderea feroviară trebuie să determine regimul de frânare, capacitatea de frânare și viteza maximă corespondentă a trenului, luând în considerare:
Litera i
caracteristicile relevante ale liniei menționate la punctul 1 și, dacă sunt disponibile, informațiile furnizate de administratorul de infrastructură în conformitate cu punctul 2; și
Litera ii
marjele legate de materialul rulant, obținute pe baza fiabilității și a disponibilității sistemului de frânare.
Litera i
distanțele de semnalizare (avertizare, oprire) conținând propriile marje de siguranță inerente, care sunt furnizate prin locațiile respective ale semnalului de oprire și semnalului de avertizare, prevăzute în apendicele D2 prin parametrul 1.1.1.3.14.3;
Litera ii
declivitățile;
Litera iii
vitezele maxime admise;
Litera iv
condițiile de utilizare a sistemelor de frânare care ar putea afecta infrastructura, cum ar fi frâna magnetică, frâna cu recuperare și frâna cu curenți turbionari.
Litera i
pentru trenurile capabile să circule cu o viteză maximă de peste 200 km/h, profilul decelerației și timpul de reacție echivalent pe o linie de cale ferată orizontală;
Litera ii
pentru garnituri de tren sau pentru trenurile cu compunere fixă, care nu pot circula cu o viteză maximă mai mare de 200 km/h, decelerația [ca la punctul (i) de mai sus] sau procentul de masă frânată;
Litera iii
pentru alte trenuri (trenuri cu compunere variabilă care nu pot circula cu o viteză maximă mai mare de 200 km/h): procentul de masă frânată.
Litera i
caracteristicile relevante ale liniei menționate la punctul 1 și, dacă sunt disponibile, informațiile furnizate de administratorul de infrastructură în conformitate cu punctul 2; și
Litera ii
marjele legate de materialul rulant, obținute pe baza fiabilității și a disponibilității sistemului de frânare.
Litera
identificarea trenului;
Litera
identitatea întreprinderii feroviare responsabile pentru tren;
Litera
lungimea efectivă a trenului;
Litera
dacă trenul transportă călători sau animale atunci când acest lucru nu este prevăzut;
Litera
orice restricții de exploatare, cu indicarea vehiculului (vehiculelor) vizat(e) (gabarit, restricții de viteză etc.);
Litera
informații necesare administratorului de infrastructură pentru transportul de mărfuri periculoase.
Litera i
amplasarea adecvată, astfel încât farurile trenului să îi permită mecanicului de locomotivă să citească informațiile;
Litera ii
adecvarea și intensitatea iluminării, în cazul în care este necesară iluminarea informațiilor;
Litera iii
în caz de utilizare a retroreflecției, proprietățile de reflecție ale materialului utilizat trebuie să fie conforme cu specificațiile corespunzătoare, iar indicatoarele trebuie fabricate astfel încât mecanicul de locomotivă să poată citi cu ușurință informațiile în lumina dată de farurile trenului.
Litera
gestionarea în timp real a trenurilor,
Litera
măsurile operaționale de menținere a celei mai ridicate performanțe posibile a infrastructurii în cazul întârzierilor sau al incidentelor, fie acestea efective sau anticipate, și
Litera
furnizarea de informații întreprinderii (întreprinderilor) feroviare în astfel de cazuri.
Litera a
să furnizeze un mijloc de înregistrare în timp real a orelor de plecare, de sosire sau de tranzit al trenurilor la puncte de raportare predefinite din rețeaua lor și valoarea timpului delta;
Litera b
să dispună de un proces care să permită indicarea numărului estimativ de minute de abatere de la ora programată a predării unui tren de la un administrator de infrastructură la altul; acesta trebuie să includă informații legate de perturbarea serviciului (descrierea și localizarea problemei);
Litera c
să furnizeze datele specifice în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1305/2014 al Comisiei (Aplicații telematice pentru transportul de marfă – STI TAF) și cu Regulamentul (UE) nr. 454/2011 al Comisiei (Aplicații telematice pentru transportul de călători – STI TAP), necesare pentru raportarea poziției trenului. Aceste informații trebuie să includă:
Punctul 1
identificarea trenului;
Punctul 2
identitatea punctului de raportare;
Punctul 3
linia pe care circulă trenul;
Punctul 4
ora programată la punctul de raportare;
Punctul 5
ora efectivă la punctul de raportare (și dacă este vorba de plecare, de sosire sau de tranzit – trebuie comunicate ore separate de sosire și de plecare în ceea ce privește punctele intermediare de raportare pe unde trece trenul);
Punctul 6
numărul de minute de avans sau de întârziere la sosirea la punctul de raportare;
Punctul 7
explicarea inițială a oricărei întârzieri de peste 10 minute sau așa cum este impus de regimul de monitorizare a regularității traficului;
Punctul 8
indicarea faptului că un raport cu privire la un tren este întârziat și numărul de minute de întârziere a raportării;
Punctul 9
identificarea anterioară (identificările anterioare) a (ale) trenului, dacă este cazul;
Punctul 10
tren anulat pentru întreaga călătorie sau o parte a acesteia.
Punctul 1
identificarea trenului;
Punctul 2
identitatea punctului de raportare;
Punctul 3
linia pe care circulă trenul;
Punctul 4
ora programată la punctul de raportare;
Punctul 5
ora efectivă la punctul de raportare (și dacă este vorba de plecare, de sosire sau de tranzit – trebuie comunicate ore separate de sosire și de plecare în ceea ce privește punctele intermediare de raportare pe unde trece trenul);
Punctul 6
numărul de minute de avans sau de întârziere la sosirea la punctul de raportare;
Punctul 7
explicarea inițială a oricărei întârzieri de peste 10 minute sau așa cum este impus de regimul de monitorizare a regularității traficului;
Punctul 8
indicarea faptului că un raport cu privire la un tren este întârziat și numărul de minute de întârziere a raportării;
Punctul 9
identificarea anterioară (identificările anterioare) a (ale) trenului, dacă este cazul;
Punctul 10
tren anulat pentru întreaga călătorie sau o parte a acesteia.
Litera
dispozițiile specificate în Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului și în Directiva 2010/35/UE a Parlamentului European și a Consiliului, după caz;
Litera
informarea mecanicului de locomotivă cu privire la prezența și amplasarea mărfurilor periculoase în tren;
Litera
informațiile necesare administratorului de infrastructură în cazul transportului de mărfuri periculoase;
Litera
stabilirea, împreună cu administratorul de infrastructură, a liniilor de comunicare și planificarea măsurilor specifice în cazul situațiilor de urgență privind mărfurile.
Litera
sprijinirea monitorizării sistematice a siguranței ca mijloc de prevenire a incidentelor și a accidentelor;
Litera
identificarea performanței mecanicului de locomotivă, a trenului și a infrastructurii în perioada anterioară și (dacă este cazul) imediat ulterioară unui incident sau accident, pentru a permite identificarea cauzelor și justificarea măsurilor noi sau modificate de prevenire a recurenței;
Litera
înregistrarea informațiilor legate de performanța atât a locomotivei/unității de tracțiune, cât și a persoanei care conduce trenul.
Litera
data și ora înregistrării;
Litera
localizarea geografică precisă a evenimentului înregistrat;
Litera
identificarea trenului;
Litera
identitatea mecanicului de locomotivă.
Litera
defectarea echipamentelor de cale asociate cu mișcările de trenuri (semnalizare, macazuri etc.);
Litera
detectarea supraîncălzirii unui lagăr de osie, dacă există un lagăr de osie;
Litera
comunicările legate de siguranță între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare.
Litera
detectarea depășirii semnalelor pe oprire sau a sfârșitului autorizării de mișcare;
Litera
acționarea frânei de urgență;
Litera
viteza de circulație a trenului;
Litera
orice izolare sau dezactivare a sistemelor de control (semnalizare) de la bordul trenului;
Litera
acționarea dispozitivului de avertizare sonoră;
Litera
acționarea comenzilor aferente ușilor (deblocare, închidere), dacă acestea sunt instalate;
Litera
detectarea de către sistemele de alarmă de la bord legate de exploatarea în siguranță a trenului, dacă acestea sunt instalate;
Litera
identitatea cabinei de conducere pentru care se înregistrează datele în scopul verificării.
Litera
defecțiuni ale materialului rulant (de exemplu, cele care ar putea conduce la perturbări semnificative ale traficului, procedurile de recuperare a trenurilor defecte);
Litera
defecțiuni de infrastructură (de exemplu, în cazul unei căderi de curent electric sau al unor condiții care ar putea necesita devierea trenurilor de la ruta programată);
Litera
condiții meteorologice extreme.
Litera
toate întreprinderile feroviare care activează pe infrastructura sa sau, după caz, organismele de reprezentare ale întreprinderilor feroviare care activează pe infrastructura sa,
Litera
administratorii de infrastructură învecinați, după caz,
Litera
autoritățile locale, organismele de reprezentare ale serviciilor de urgență (inclusiv pompierii și forțele de salvare) de la nivel local sau național, după caz,
Litera
coliziunile,
Litera
incendiile în tren,
Litera
evacuarea trenurilor,
Litera
accidentele în tuneluri,
Litera
incidentele care implică mărfuri periculoase,
Litera
deraierile.
Litera a
armonizării în continuare a cerințelor prezentului regulament prin dispoziții detaliate sau prin mijloace acceptabile de conformitate sau
Litera b
facilitării integrării acestor norme naționale în sistemele de management al siguranței ale întreprinderilor feroviare și ale administratorilor de infrastructură sau
Litera c
confirmării necesității normelor naționale.
Litera
siguranța încărcăturii (a se vedea 4.2.2.4.1);
Litera
siguranța călătorilor (a se vedea 4.2.2.4.2);
Litera
verificările și încercările înainte de plecare, inclusiv încercările frânelor și verificările în timpul funcționării (a se vedea 4.2.3.3.1);
Litera
plecarea trenului (a se vedea 4.2.3.3);
Litera
exploatarea în condiții de avarie (a se vedea 4.2.3.6).
Litera a
Acestea trebuie să includă cel puțin capacitatea mecanicului de locomotivă de a:
Litera
transmite și a înțelege toate mesajele prevăzute în apendicele C;
Litera
comunica în mod eficace în situații normale, de avarie și de urgență;
Litera
completa formularele asociate utilizării Manualului de instrucțiuni europene și naționale.
Litera b
Alți membri ai personalului de tren ale căror îndatoriri impun comunicarea cu administratorul de infrastructură în legătură cu aspecte esențiale pentru siguranță trebuie, ca cerință minimă, să poată transmite și înțelege informațiile care descriu trenul și starea de funcționare a acestuia.
Litera
transmite și a înțelege toate mesajele prevăzute în apendicele C;
Litera
comunica în mod eficace în situații normale, de avarie și de urgență;
Litera
completa formularele asociate utilizării Manualului de instrucțiuni europene și naționale.
Litera
să fie bazat pe informațiile privind ruta furnizate de administratorul de infrastructură și
Litera
să fie în conformitate cu procesul descris la punctul 4.2.1.
Litera
personalului însoțitor al trenurilor, altul decât mecanicul de locomotivă;
Litera
personalului care îndeplinește sarcina de pregătire a trenurilor;
Litera
personalului care îndeplinește sarcina de dispecerat și autorizare a mișcărilor de trenuri.
Litera
controlul medical general;
Litera
controlul funcțiilor senzoriale (vedere, auz, percepția culorilor);
Litera
analize ale urinei și sângelui pentru detectarea diabetului zaharat și a altor afecțiuni indicate de controlul clinic;
Litera
analize pentru depistarea consumului de droguri.
Litera a
criterii cognitive:
Litera
atenție și concentrare,
Litera
memorie,
Litera
capacitate perceptivă,
Litera
raționament,
Litera
comunicare;
Litera b
psihomotorii:
Litera
viteza de reacție,
Litera
coordonarea gesturilor;
Litera c
comportamentale și de personalitate:
Litera
autocontrol emoțional,
Litera
siguranță comportamentală,
Litera
autonomie,
Litera
conștiinciozitate.
Litera
atenție și concentrare,
Litera
memorie,
Litera
capacitate perceptivă,
Litera
raționament,
Litera
comunicare;
Litera
viteza de reacție,
Litera
coordonarea gesturilor;
Litera
autocontrol emoțional,
Litera
siguranță comportamentală,
Litera
autonomie,
Litera
conștiinciozitate.
Litera
din 5 în 5 ani pentru personalul în vârstă de până la 40 de ani;
Litera
din 3 în 3 ani pentru personalul cu vârste între 41 și 62 de ani;
Litera
anual pentru personalul în vârstă de peste 62 de ani.
Litera
controlul medical general;
Litera
controlul funcțiilor senzoriale (vedere, auz, percepția culorilor);
Litera
analize ale urinei și sângelui pentru detectarea diabetului zaharat și a altor afecțiuni indicate de controlul clinic;
Litera
analize pentru depistarea consumului de droguri, dacă există indicații clinice.
Litera
pierderea neașteptată a cunoștinței;
Litera
afectarea stării de cunoștință sau a concentrării;
Litera
incapacitate neașteptată;
Litera
afectarea echilibrului sau a coordonării;
Litera
limitarea semnificativă a mobilității.
Litera
acuitatea vizuală corectată sau naturală la distanță: 0,8 (ochiul drept + ochiul stâng – măsurată separat); minimum 0,3 pentru ochiul cel mai afectat;
Litera
dioptrii maxime ale lentilelor corectoare: hipermetropie + 5/miopie – 8. Medicul poate permite valori care depășesc aceste limite în cazuri excepționale și după consultarea unui oftalmolog;
Litera
vedere intermediară și de aproape: suficientă, fie corectată, fie naturală;
Litera
sunt permise lentilele de contact;
Litera
distingerea normală a culorilor: utilizarea unui test recunoscut, precum Ishihara, completat de un alt test recunoscut, dacă este necesar;
Litera
câmpul vizual: normal (absența oricărei anomalii care ar afecta sarcina de serviciu);
Litera
vederea pentru ambii ochi: existentă;
Litera
vederea binoculară: existentă;
Litera
sensibilitatea la contrast: bună;
Litera
absența unei afecțiuni oculare progresive;
Litera
implanturile de lentile, cheratotomia și cheratectomia sunt permise doar în cazul verificării anuale sau cu o frecvență stabilită de medic.
Litera
auz suficient de bun pentru a putea purta o conversație telefonică și pentru a putea auzi tonurile de avertizare și mesajele radio;
Litera
este permisă folosirea aparatelor auditive.
Litera
dacă vehiculul este construit din materiale care pot fi periculoase în caz de accidente sau de incendiu (de exemplu, azbest); deținătorul este responsabil pentru corectitudinea datelor;
Litera
lungimea totală a vehiculului, inclusiv tampoanele, dacă există; întreprinderea feroviară este responsabilă pentru corectitudinea datelor.
Litera a
un angajament de punere în aplicare emis de conducerea AI;
Litera b
un plan de punere în aplicare al AI, inclusiv programe de formare, care să stabilească întârzierile în aplicarea procedurilor de exploatare modificate necesare și, după caz, punerea în aplicare a instrumentelor informatice corespunzătoare respective.
Litera a
dispozițiile se aplică fie permanent (cazul P), fie temporar (cazul T).
Litera b
în cazurile temporare, statele membre trebuie să se conformeze subsistemului relevant până în 2024 (cazul T1).
Litera i
titlu;
Litera ii
dacă este necesar, sunt prezentate într-o casetă situații în care se aplică regula, incluzând nivelurile ETCS aplicabile; uneori, pentru anumite subsecțiuni specifice ale regulilor, există și o descriere a situațiilor;
Litera iii
regula propriu-zisă.
Litera i
aplicație ETCS de nivelul 0;
Litera ii
aplicație ETCS de nivelul 1, cu sau fără semnale de cale sau funcție de continuitate;
Litera iii
aplicație ETCS de nivelul 2, cu sau fără semnale de cale;
Litera iv
tranziții ETCS între aplicațiile de nivelul 0, nivelul 1 și nivelul 2;
Litera v
aplicație ETCS de nivelul NTC;
Litera vi
tranziții ETCS către/de la nivelul NTC;
Litera vii
GSM-R.
Litera i
care indică EOA a actualei MA; sau
Litera ii
atunci când se deplasează fără o MA, cu excepția cazului în care a primit o autorizație specifică din partea impiegatului de mișcare prin instrucțiunea europeană 1 sau 7.
Litera i
care indică EOA a actualei MA; sau
Litera ii
atunci când se deplasează fără o MA, dacă a primit o comandă specifică din partea impiegatului de mișcare.
Litera i
numărul de circulație al trenului;
Litera ii
datele de identificare ale mecanicului de locomotivă în regim de staționare sau, dacă valoarea națională permite acest lucru, în timpul rulării;
Litera iii
nivelul ETCS, identificarea rețelei radio, precum și identificarea și numărul de telefon RBC în timpul staționării.
Litera i
să aplice regula Înregistrarea datelor trenului în timpul pregătirii trenului (punctul 6.4.1);
Litera ii
să selecteze Start.
Litera i
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Litera ii
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și să le includă în instrucțiunea europeană 7;
Litera iii
să verifice dacă restricțiile temporare de viteză trebuie incluse în instrucțiunea europeană 7.
Litera i
să primească instrucțiunea europeană 7 de la impiegatul de mișcare;
Litera ii
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Litera iii
să folosească, cu excepția unor instrucțiuni contrare, funcția de dezactivare pentru fiecare dintre marcajele de oprire ETCS care trebuie depășite și să aștepte următorul simbol:
Litera iv
să pună în mișcare trenul;
Litera v
să nu depășească viteza în caz de dezactivare a EOA în timpul afișării acestui simbol.
Litera i
să primească instrucțiunea europeană 7 de la impiegatul de mișcare;
Litera ii
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Litera iii
să pună în mișcare trenul
Litera iv
atunci când se apropie de un marcaj de oprire ETCS și, dacă instrucțiunea europeană 7 îl autorizează să îl depășească, se folosească funcția de dezactivare și să aștepte următorul simbol, cu excepția cazului în care primește dispoziții contrare;
Litera v
să pună în mișcare trenul sau să continue mișcarea;
Litera vi
nu depășește viteza de dezactivare a EOA în intervalul de timp în care este afișat acest simbol.
Litera i
să se asigure mai întâi că are informațiile corecte cu privire la mișcarea pe care trebuie să o efectueze;
Litera ii
apoi să confirme.
Litera i
să selecteze Ieșire din manevră;
Litera ii
să se asigure că nicio unitate de tracțiune nu rămâne în starea Menținere manevră.
Litera i
categoria de tren din punctul de vedere al exploatării ETCS;
Litera ii
lungimea trenului;
Litera iii
procentul de frânare;
Litera iv
viteza maximă a trenului;
Litera v
categoria sarcinii pe osie;
Litera vi
tren prevăzut cu sistem de etanșeitate;
Litera vii
gabaritul de încărcare;
Litera viii
date suplimentare pentru STM disponibile;
Litera ix
date specifice pentru ATO, dacă este necesar.
Litera i
stabilește noile date referitoare la tren;
Litera ii
introduce noile date referitoare la tren;
Litera iii
validează noile date referitoare la tren.
Litera i
să confirme aplicarea frânei;
Litera ii
să modifice și/sau să valideze datele referitoare la tren, dacă acest lucru este solicitat de sistemul de bord;
Litera iii
să ia în considerare datele modificate referitoare la tren.
Litera i
trebuie să nu depășească viteza permisă;
Litera ii
poate, în cazul în care informațiile DAS sunt disponibile la bord:
Litera
să respecte viteza prescrisă țintă atunci când aceasta este afișată pe DMI;
Litera
să continue mișcarea prin inerție, atunci când se afișează
Litera
să respecte punctele de oprire, dacă sunt indicate;
Litera
să solicite omiterea unui punct de oprire în cazul în care i se solicită acest lucru, iar această opțiune este disponibilă pe DMI;
Litera
să acționeze ușile atunci când i se solicită să acționeze în acest sens prin indicații DMI relevante.
Litera
să respecte viteza prescrisă țintă atunci când aceasta este afișată pe DMI;
Litera
să continue mișcarea prin inerție, atunci când se afișează
Litera
să respecte punctele de oprire, dacă sunt indicate;
Litera
să solicite omiterea unui punct de oprire în cazul în care i se solicită acest lucru, iar această opțiune este disponibilă pe DMI;
Litera
să acționeze ușile atunci când i se solicită să acționeze în acest sens prin indicații DMI relevante.
Litera i
să confirme;
Litera ii
să pornească sau să continue mișcarea aplicând regula 9 din apendicele B2.
Litera i
să aplice regula 9 din apendicele B2 atât timp cât acest simbol este afișat;
Litera ii
să nu depășească viteza permisă.
Litera i
să primească mai întâi o autorizație pentru mișcările de trenuri în ERTMS;
Litera ii
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Litera iii
apoi să confirme.
Litera i
să circule la vedere, exceptând cazul în care o instrucțiune europeană 1, 2 sau 7 îl scutește de circulația la vedere în SR;
Litera ii
să nu depășească limita de viteză aplicabilă;
Litera iii
în ETCS de nivelul 1 fără semnale de cale și în ETCS de nivelul 2 fără semnale de cale, atunci când se apropie de următorul marcaj de oprire ETCS, să informeze impiegatul de mișcare și să aplice regula Autorizarea depășirii unui EOA (punctul 6.39), cu excepția cazului în care este deja autorizat să depășească acest marcaj de oprire ETCS prin intermediul unei instrucțiuni europene.
Litera i
să se apropie de un semnal, de un marcaj de oprire ETCS, de un marcaj de localizare ETCS sau de un opritor de linie fix, care se află la scurtă distanță dincolo de EOA indicată pe DMI, fără să depășească viteza de execuție;
Litera ii
în ETCS de nivelul 1 cu semnale de cale, să continue mișcarea fără a depăși viteza de execuție când semnalul de cale afișează un simbol de continuare.
Litera i
să acționeze frânele;
Litera ii
să îi confirme mecanicului unității de tracțiune principale că unitatea de tracțiune secundară nu se mai află în modul NL.
Litera a
În cazul în care este posibilă scurtarea MA prin cooperare
Litera b
În toate celelalte cazuri
Litera i
să emită o autorizație pentru mișcările de trenuri în ERTMS;
Litera ii
să revoce instrucțiunea europeană 3, dacă aceasta a fost emisă.
Litera i
să decidă dacă este posibil să autorizeze mișcările de trenuri;
Litera ii
să decidă dacă sunt necesare instrucțiuni și/sau restricții pentru mișcările de trenuri;
Litera iii
să revoce ordinul de oprire de urgență, dacă acesta a fost emis;
Litera iv
să revoce instrucțiunea europeană 3, dacă aceasta a fost emisă;
Litera v
să îi autorizeze pe mecanici să repornească trenurile.
Litera i
să confirme;
Litera ii
să propulseze trenul în conformitate cu instrucțiunile impiegatului de mișcare imediat ce este afișat următorul simbol:
Litera iii
să nu depășească viteza maximă pentru RV;
Litera iv
să nu depășească distanța de deplasare permisă.
Litera i
să raporteze acest lucru impiegatului de mișcare;
Litera ii
să confirme mesajul la oprire dacă distanța permisă în RV nu a fost extinsă;
Litera iii
să elibereze frâna.
Litera i
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Litera ii
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și să le includă în instrucțiunea europeană 1;
Litera iii
să verifice restricțiile de viteză temporare care trebuie incluse în instrucțiunea europeană 1.
Litera iv
să primească instrucțiunea europeană 1 de la impiegatul de mișcare pentru acest EOA;
Litera v
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Litera vi
să utilizeze funcția de dezactivare; iar
Litera vii
atunci când este afișat următorul simbol:
Litera i
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Litera ii
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și le include în instrucțiunea europeană 2;
Litera iii
să verifice restricțiile de viteză temporare care trebuie să fie incluse în instrucțiunea europeană 2.
Litera i
să primească instrucțiunea europeană 2 cu toate instrucțiunile suplimentare date de impiegatul de mișcare;
Litera ii
în funcție de sarcina care trebuie îndeplinită, să selecteze Pornire sau Manevră și să urmeze instrucțiunile din instrucțiunea europeană 2;
Litera iii
repune în mișcare trenul/reia mișcarea de manevră.
Litera i
să verifice nivelul ETCS corect care trebuie selectat;
Litera ii
să modifice nivelul ETCS [regula Modificarea manuală a datelor (secțiunea 6.1.2)],
Litera i
să oprească trenul;
Litera ii
să aplice următoarea regulă În toate celelalte cazuri (punctul 6.46.3).
Litera i
să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație;
Litera ii
atunci când se află în regim de staționare, să verifice nivelul corect al ETCS care trebuie selectat;
Litera iii
să modifice nivelul ETCS [regula Modificarea manuală a datelor (secțiunea 6.1.2)],
Litera i
trebuie să activeze omiterea punctului de oprire atunci când graficul o impune sau dacă i se solicită acest lucru;
Litera ii
după ce intră în regim de staționare la un punct de oprire operațional, poate mișca trenul manual pentru a-i corecta poziția, în direcția înainte (atunci când este afișat ) după notificarea călătorilor sau în sens invers (atunci când este afișat , dacă impiegatul de mișcare autorizează acțiunea și după notificarea corespunzătoare a călătorilor, până în momentul în care este afișat ;
Litera iii
trebuie să pună în funcțiune deschiderea/închiderea ușilor, dacă acest lucru este solicitat de indicațiile DMI respective.
Litera i
selectarea butonului asociat acestei pictograme
Litera ii
acționarea frânei;
Litera iii
oprirea ATO;
Litera iv
selectarea funcției de dezactivare.
Litera i
cât mai curând posibil înainte de plecarea inițială;
Litera ii
de fiecare dată când numărul funcțional se modifică.
Litera i
În cazul în care apelul este efectuat cu succes, iar cealaltă parte anulează înregistrarea numărului în cauză, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să reînceapă procedura de înregistrare a numărului funcțional.
Litera ii
Dacă apelul rămâne fără răspuns, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să inițieze anularea forțată a înregistrării numărului funcțional specific.
Litera
în zona macazurilor și a încrucișărilor,
Litera
în timpul frânării la viteze mai mici de 20 km/h,
Litera
în timpul staționării.
Litera
dacă există un risc de SPAD (Signal Passed at Danger, depășirea unui semnal pe oprire) sau de alt incident grav, iar aplicarea de nisip ar contribui la creșterea aderenței,
Litera
la plecarea de pe loc,
Litera
când este necesară încercarea echipamentului de înnisipare al unității de tracțiune.
Litera
după ce mecanicul de locomotivă a primit o autorizare de punere în mișcare a trenului;
Litera
după ce sunt îndeplinite condițiile de serviciu ale trenului;
Litera
atunci când este momentul să plece, cu excepția cazului în care este autorizat să pornească înainte de ora programată.
Punctul 1
Dacă impiegatul de mișcare observă defectarea completă a semnalului de fine de tren al trenului, el trebuie să ia măsuri pentru a opri trenul într-un loc adecvat și pentru a informa mecanicul de locomotivă.
Punctul 2
Mecanicul de locomotivă trebuie să verifice apoi integralitatea trenului și, dacă este necesar, să repare/să înlocuiască semnalul de fine de tren.
Punctul 3
Mecanicul de locomotivă trebuie să raporteze impiegatului de mișcare când trenul este gata să își continue călătoria. În caz contrar, dacă reparația nu este posibilă, trenul nu își poate continua călătoria, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă convin asupra unor măsuri speciale.
Punctul 1
În cazul în care natura defecțiunii permite continuarea mișcărilor de trenuri, mecanicul de locomotivă al fiecărui tren este autorizat să continue și să treacă prin trecerea la nivel.
Punctul 2
După ce a primit instrucțiuni să treacă prin trecerea la nivel defectă, mecanicul de locomotivă trebuie să treacă prin trecerea la nivel conform instrucțiunilor. Dacă trecerea la nivel devine obstrucționată, mecanicul de locomotivă trebuie să ia toate măsurile posibile necesare pentru a opri trenul.
Punctul 3
La apropierea de trecerea la nivel, mecanicul de locomotivă trebuie să utilizeze dispozitivul de avertizare sonoră atunci când este necesar sau atunci când a primit instrucțiuni oficiale de la impiegatul de mișcare. Dacă trecerea la nivel este liberă, mecanicul de locomotivă trebuie să avanseze și să accelereze trenul de îndată ce partea frontală a trenului a trecut cu bine de trecerea la nivel.
Litera
să își continue serviciul dacă există un alt mijloc de comunicare între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare sau
Litera
să își continue călătoria până la cel mai apropiat loc în care echipamentul radio poate fi reparat sau în care vehiculul afectat poate fi înlocuit, dacă nu există un alt mijloc de comunicare vocală între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare.
Litera
să avanseze cu prudență, controlând viteza în funcție de vizibilitatea liniei în direcția de mers, astfel încât să fie posibil să oprească trenul pe porțiunea de linie vizibilă înainte de întâlnirea cu orice vehicul, aspect de oprire sau obstacol de pe infrastructură; și
Litera
să nu depășească viteza maximă pentru circulația la vedere.
Punctul 1
Dacă un tren se oprește din cauza unei defecțiuni, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze imediat impiegatul de mișcare în privința defecțiunii și a circumstanțelor defecțiunii.
Punctul 2
Atunci când este necesar un tren de asistență, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să convină cel puțin în privința tuturor elementelor de mai jos:
Litera
tipul de tren de asistență necesar;
Litera
dacă este necesară o anumită direcție (față sau spate);
Litera
locul în care se află trenul defect.
Litera
sosirea trenului de asistență sau
Litera
convenirea de către mecanicul de locomotivă și de către impiegatul de mișcare a unor măsuri alternative.
Punctul 3
Impiegatul de mișcare trebuie să nu permită intrarea trenului de asistență pe tronsonul ocupat de trenul defect decât dacă s-a primit confirmarea că trenul defect nu va fi mișcat.
Litera
locul în care se află trenul defect;
Litera
locul în care trebuie dus trenul defect.
Punctul 4
Mecanicul de locomotivă al trenului combinat trebuie să se asigure că:
Litera
trenul de asistență este cuplat la trenul defect și
Litera
performanța de frânare a trenului este verificată, sistemul de frânare automată, dacă este compatibil, este conectat și s-a efectuat o încercare de frânare.
Punctul 5
Atunci când trenul combinat este gata să se pună în mișcare, mecanicul de locomotivă care deține controlul trebuie să contacteze impiegatul de mișcare și să îl informeze cu privire la orice restricții; apoi trebuie să pună trenul în mișcare în conformitate cu instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Litera
tipul de tren de asistență necesar;
Litera
dacă este necesară o anumită direcție (față sau spate);
Litera
locul în care se află trenul defect.
Litera
sosirea trenului de asistență sau
Litera
convenirea de către mecanicul de locomotivă și de către impiegatul de mișcare a unor măsuri alternative.
Litera
locul în care se află trenul defect;
Litera
locul în care trebuie dus trenul defect.
Litera
trenul de asistență este cuplat la trenul defect și
Litera
performanța de frânare a trenului este verificată, sistemul de frânare automată, dacă este compatibil, este conectat și s-a efectuat o încercare de frânare.
Litera
semnalul nu prezintă niciun aspect, când ar trebui să prezinte unul;
Litera
semnalul prezintă un aspect neobișnuit;
Litera
la apropierea de semnal se primește o secvență de aspect a semnalului neobișnuită;
Litera
aspectul semnalului nu este clar vizibil,
Litera
să reducă imediat viteza trenului până la viteza corespunzătoare pentru circulația la vedere și
Litera
să circule la vedere, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare îi dă alte instrucțiuni, și
Litera
să respecte instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Punctul 1
Orice mecanic de locomotivă care a fost informat cu privire la un pericol pentru trenul său trebuie să oprească de îndată ce acest lucru este posibil în condiții de siguranță și să alerteze imediat impiegatul de mișcare cu privire la pericol utilizând apelul de urgență.
Punctul 2
Orice impiegat de mișcare care a fost informat cu privire la un pericol trebuie să alerteze toți mecanicii de locomotivă, după caz, printr-un apel de urgență sau utilizând orice alte mijloace disponibile.
Litera
să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la situație, la locație și la restricțiile impuse trenului în cazul în care i se permite să își continue misiunea;
Litera
să nu înceapă sau să reînceapă misiunea până când impiegatul de mișcare nu îi acordă permisiunea de a face acest lucru.
Litera
Dacă mecanicul de locomotivă constată că trenul a depășit sfârșitul unei autorizări fără permisiune, mecanicul de locomotivă trebuie să oprească imediat trenul.
Litera
Dacă trenul este oprit de ATP/TPS, mecanicul de locomotivă trebuie să ia măsuri pentru a asista frânarea de urgență.
Litera
Mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare.
Litera
Dacă impiegatul de mișcare constată că trenul a depășit sfârșitul unei autorizări fără permisiune, impiegatul de mișcare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a opri imediat trenul.
Litera
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a proteja toate mișcările.
Litera
Administratorul de infrastructură trebuie să stabilească dacă defectarea echipamentelor de cale (inclusiv a liniei aeriene de contact) afectează exploatarea în condiții de siguranță și/sau de eficacitate a trenurilor.
Litera
Administratorul de infrastructură trebuie să furnizeze mecanicului de locomotivă instrucțiunile necesare cu privire la măsurile care trebuie luate în cazul unei astfel de defecțiuni, astfel cum se menționează la punctul 4.2.1.2.2.3 din prezentul regulament.
Litera
Dacă mecanicul de locomotivă constată o defecțiune a oricărui echipament de cale (inclusiv a liniei aeriene de contact) care afectează exploatarea în condiții de siguranță și/sau de eficacitate a trenurilor, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze cât mai curând posibil impiegatul de mișcare cu privire la situația respectivă și să urmeze instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Litera
În cazul unei intrări neplanificate pe un tronson de cale ocupat, impiegatul de mișcare trebuie, înainte de a autoriza intrarea pe tronsonul de cale ocupat, să se asigure că mecanicii de locomotivă implicați sunt informați cu privire la circumstanțe.
Litera
În toate cazurile în care un tren trebuie să intre pe un tronson de cale ocupat, impiegatul de mișcare trebuie să obțină, înainte de a autoriza intrarea pe tronsonul de cale ocupat, confirmarea faptului că trenul sau vehiculele care ocupă tronsonul de cale nu se vor deplasa către trenul care intră pe tronsonul de cale ocupat.
Litera
să indice poziția sa exactă;
Litera
să precizeze funcția pe care o îndeplinește și să furnizeze informații cu privire la măsura care trebuie luată.
Litera
să verifice dacă mesajul este recepționat și repetat de către destinatar, conform dispozițiilor. Întrucât mesajele de urgență sunt destinate comunicării de instrucțiuni de exploatare urgente, legate direct de siguranța căii ferate, repetarea acestor mesaje poate fi omisă;
Litera
dacă este necesar, să corecteze o greșeală care a fost făcută în cadrul mesajului;
Litera
dacă este necesar, să precizeze destinatarului modul în care poate fi contactată.
Litera
impiegatul de mișcare:Trenul … [numărul de circulație]aici … [zona de control/locul unde se află postul de mișcare]
Litera
mecanicul de locomotivă:aici trenul …. [numărul de circulație] la … [locul]
Litera
pentru a identifica literele alfabetului;
Litera
pentru a indica pe litere cuvinte și nume de locuri care sunt dificil de rostit sau care ar putea fi înțelese greșit;
Litera
atunci când se precizează identitatea semnalelor sau a macazurilor.
Litera
0 = Zero
Litera
1 = Unu
Litera
2 = Doi
Litera
3 = Trei
Litera
4 = Patru
Litera
5 = Cinci
Litera
6 = Șase
Litera
7 = Șapte
Litera
8 = Opt
Litera
9 = Nouă
Punctul 1
autorizația de a depăși sfârșitul unei autorizări;
Punctul 2
autorizația de a continua după o oprire prin declanșarea frânei de urgență;
Punctul 3
obligația de a rămâne în regim de staționare;
Punctul 4
revocarea unei instrucțiuni;
Punctul 5
obligația de a circula cu restricții de viteză;
Punctul 6
obligația de a circula la vedere;
Punctul 7
autorizația de a porni după pregătirea unei mișcări a trenului;
Punctul 8
autorizația de a trece prin treceri la nivel defecte;
Punctul 9
obligația de a circula cu restricții privind alimentarea cu energie electrică;
Litera 10-20
REZERVAT
Litera
locul în care a fost emisă (locul în care se află impiegatul de mișcare),
Litera
data la care a fost emisă (nu se aplică instrucțiunilor verbale),
Litera
la ce tren/compunere de manevră se referă,
Litera
instrucțiuni clare, precise și lipsite de ambiguitate,
Litera
numărul unic de identificare furnizat de impiegatul de mișcare.
Litera
ora la care a fost emisă,
Litera
unde se află trenul/compunere de manevră respectiv(ă), în ce loc se aplică,
Litera
datele de identificare (ID) ale mecanicului de locomotivă;
Litera
datele de identificare (ID) ale emitentului;
Litera
verificarea (semnătura sau confirmarea electronică) faptului că instrucțiunea a fost recepționată.
Litera
un index al instrucțiunilor europene utilizate de administratorii de infrastructură;
Litera
un index al instrucțiunilor naționale de exploatare;
Litera
o listă a situațiilor în care se aplică fiecare instrucțiune de exploatare;
Litera
modul de furnizare a fiecărei instrucțiuni de exploatare, inclusiv dacă este permisă înregistrarea acesteia în scris de către mecanicul de locomotivă în timpul mișcării;
Litera
tabelul care conține alfabetul fonetic internațional.
Litera
instrucțiunilor europene;
Litera
instrucțiunilor naționale de exploatare.
Litera
formele generice ale instrucțiunilor europene, astfel cum sunt definite la punctul 6 din apendicele C2, sau
Litera
forme reduse ale instrucțiunilor europene care includ cel puțin câmpurile utilizate de administratorul (administratorii) de infrastructură pe rețeaua (rețelele) în care va opera întreprinderea feroviară.
Litera a
Prezentul apendice, care trebuie interpretat în coroborare cu punctele 4.6 și 4.7, reprezintă o listă a elementelor considerate relevante pentru sarcinile asociate cu însoțirea unui tren pe rețea.
Litera b
În contextul prezentului regulament, expresia calificare profesională se referă la acele elemente care sunt importante pentru a asigura faptul că personalul de exploatare beneficiază de formare și este capabil să înțeleagă și să rezolve sarcinile care îi revin.
Litera c
Sarcinilor realizate și persoanei care le îndeplinește li se aplică reguli și proceduri. Aceste sarcini pot fi îndeplinite de orice persoană calificată autorizată, indiferent de numele, denumirea postului sau gradul utilizat în reguli sau în proceduri sau de compania respectivă.
Litera a
Principiile sistemului de management al siguranței al organizației care sunt relevante pentru sarcinile în cauză.
Litera b
Rolurile și responsabilitățile persoanelor-cheie implicate în exploatare.
Litera c
Condițiile generale relevante pentru siguranța călătorilor sau a mărfurilor și a persoanelor de pe calea ferată sau din apropierea acesteia.
Litera d
Condițiile de sănătate și de siguranță la locul de muncă.
Litera e
Principiile generale de securitate a sistemului feroviar.
Litera f
Siguranța personală, inclusiv în cazul părăsirii trenului pe linia curentă.
Litera a
Proceduri de exploatare și norme de siguranță.
Litera b
Aspectele relevante ale sistemului de control-comandă și semnalizare.
Litera c
Procedura oficială de transmitere a mesajelor, inclusiv utilizarea echipamentelor de comunicare.
Litera a
Echipamentele din interiorul vehiculelor pentru călători.
Litera b
Cunoștințe adecvate privind sarcinile esențiale pentru siguranță, referitoare la procedurile și interfețele pentru materialul rulant.
Litera a
Măsuri de exploatare relevante (precum metoda de expediere a trenului) în anumite locuri (semnalizare și echipamente gară etc.).
Litera b
Gări unde călătorii pot coborî din tren sau urca în tren.
Litera c
Măsuri de exploatare și de urgență locale specifice liniei (liniilor) din cadrul rutei.
Litera a
Principii pentru asigurarea siguranței călătorilor:
Litera
sprijin pentru călătorii cu mobilitate redusă;
Litera
identificarea pericolelor;
Litera
procedurile aplicabile în cazul accidentelor în care sunt implicate persoane;
Litera
situații de incendiu și/sau fum;
Litera
evacuarea călătorilor.
Litera b
Principii de comunicare:
Litera
identificarea persoanei care trebuie contactată și înțelegerea metodelor de comunicare, în special în ceea ce privește comunicarea cu impiegatul de mișcare în decursul unui incident de evacuare;
Litera
identificarea cauzelor/situațiilor și solicitarea inițierii unei comunicări
Litera
metode de comunicare pentru informarea călătorilor;
Litera
metode de comunicare în cazul exploatării în condiții de avarie/în situații de urgență.
Litera c
Aptitudini comportamentale:
Litera
conștientizarea situației;
Litera
conștiinciozitate;
Litera
comunicare;
Litera
capacitate de luare a deciziilor și de acțiune.
Litera
sprijin pentru călătorii cu mobilitate redusă;
Litera
identificarea pericolelor;
Litera
procedurile aplicabile în cazul accidentelor în care sunt implicate persoane;
Litera
situații de incendiu și/sau fum;
Litera
evacuarea călătorilor.
Litera
identificarea persoanei care trebuie contactată și înțelegerea metodelor de comunicare, în special în ceea ce privește comunicarea cu impiegatul de mișcare în decursul unui incident de evacuare;
Litera
identificarea cauzelor/situațiilor și solicitarea inițierii unei comunicări
Litera
metode de comunicare pentru informarea călătorilor;
Litera
metode de comunicare în cazul exploatării în condiții de avarie/în situații de urgență.
Litera
conștientizarea situației;
Litera
conștiinciozitate;
Litera
comunicare;
Litera
capacitate de luare a deciziilor și de acțiune.
Litera
metodelor și principiilor de aplicare a regulilor și procedurilor;
Litera
procesului de utilizare a echipamentelor de cale și a materialului rulant, precum și a oricăror echipamente specifice legate de siguranță,
Litera a
verificările anterior plecării, inclusiv încercarea frânelor, dacă este necesar, și închiderea corectă a ușilor;
Litera b
procedura de plecare;
Litera c
exploatarea în condiții de avarie;
Litera d
evaluarea potențialului de apariție a unui defect în spațiile pentru călători și reacționarea conform regulilor și procedurilor;
Litera e
măsurile de protecție și de avertizare impuse de reguli și de regulamente sau pentru acordarea de asistență mecanicului de locomotivă;
Litera f
comunicarea cu personalul administratorului de infrastructură atunci când se acordă asistență mecanicului de locomotivă;
Litera g
raportarea oricăror evenimente neobișnuite legate de exploatarea trenului, starea materialului rulant și siguranța călătorilor. Dacă este necesar, aceste rapoarte trebuie întocmite în scris, în limba aleasă de întreprinderea feroviară.
Litera a
Prezentul apendice, care trebuie interpretat în coroborare cu punctele 4.6 și 4.7, oferă o listă a elementelor considerate relevante pentru sarcina pregătirii unui tren pe rețea.
Litera b
În contextul prezentului regulament, expresia calificare profesională se referă la acele elemente care sunt importante pentru a asigura faptul că personalul de exploatare beneficiază de formare și este capabil să înțeleagă și să rezolve elementele sarcinii care îi revine.
Litera c
Sarcinii realizate și persoanei care o îndeplinește li se aplică reguli și proceduri. Aceste sarcini pot fi îndeplinite de orice persoană calificată autorizată, indiferent de numele, denumirea postului sau gradul utilizat în reguli sau în proceduri sau de compania respectivă.
Litera a
Principiile sistemului de management al siguranței al organizației care sunt relevante pentru sarcina în cauză.
Litera b
Rolurile și responsabilitățile persoanelor-cheie implicate în exploatare.
Litera c
Condițiile generale relevante pentru siguranța călătorilor și/sau a mărfurilor, inclusiv transportul de mărfuri periculoase și de încărcături excepționale.
Litera d
Aprecierea pericolelor, în special cu privire la riscurile legate de exploatarea feroviară și de alimentarea cu energie electrică de tracțiune.
Litera e
Condițiile de sănătate și de siguranță la locul de muncă.
Litera f
Principiile generale de securitate a sistemului feroviar.
Litera g
Siguranța personală în cazul prezenței pe sau în vecinătatea liniilor de cale ferată.
Litera h
Principiile de comunicare și procedura oficială de transmitere a mesajelor, inclusiv utilizarea echipamentelor de comunicații.
Litera a
Exploatarea trenurilor în situații normale, de avarie și de urgență.
Litera b
Proceduri de exploatare în anumite locuri (semnalizare, echipamente gară/depou/triaj) și norme de siguranță.
Litera c
Măsuri locale de exploatare.
Litera a
Scopul și utilizarea echipamentelor vagoanelor și vehiculelor.
Litera b
Identificarea și stabilirea inspecțiilor tehnice.
Litera c
Cunoștințe adecvate privind sarcinile esențiale pentru siguranță, referitoare la procedurile și interfețele pentru materialul rulant.
Litera
metodelor și principiilor de aplicare a regulilor și procedurilor;
Litera
procesului de utilizare a echipamentelor de cale și a materialului rulant, precum și a oricăror echipamente specifice legate de siguranță,
Litera a
aplicarea regulilor de pregătire a trenului, a regulilor de compunere a trenului, a regulilor privind frânarea trenului, a regulilor de încărcare a trenului etc., pentru a se asigura faptul că trenul este în stare de funcționare;
Litera b
înțelegerea marcajelor și a etichetelor de pe vehicule;
Litera c
procesul de obținere și de punere la dispoziție a datelor privind trenul;
Litera d
comunicarea cu personalul de tren;
Litera e
comunicarea cu personalul responsabil pentru controlarea circulației trenurilor;
Litera f
exploatarea în condiții de avarie, în special dacă afectează pregătirea trenurilor;
Litera g
măsurile de protecție și de avertizare impuse de reguli și de reglementări sau măsurile locale din locul respectiv;
Litera h
acțiuni care trebuie întreprinse în legătură cu incidente ce implică transportul de mărfuri periculoase (dacă este cazul).
Litera
D și NL reprezintă statul membru de înmatriculare, astfel cum este prevăzut în partea 4 a apendicelui 6 la Decizia (UE) 2018/1614.
Litera
RFC, DB și ACTS reprezintă marcajul deținătorului, astfel cum este stabilit în partea 1 a apendicelui 6 la Decizia (UE) 2018/1614.
Litera a
Manevră
Litera
Sunt excluse regulile de exploatare pentru cuplarea automată digitală (DAC)
Litera
Regulile naționale pentru manevrarea ERTMS se limitează la zonele definite în partea C din apendicele A
Litera b
Reguli de semnalizare
Litera
Reguli legate de utilizarea în exploatare a sistemului de semnalizare național
Litera c
Vitezele maxime în regim de avarie, inclusiv circulația la vedere
Litera d
Circulație cu precauție
Litera e
Regulă de exploatare locală
Litera
Reguli cu caracter strict local referitoare la condiții locale specifice, atunci când nu sunt menționate în RINF în conformitate cu articolul 14 alineatul (11) din Directiva (UE) 2016/797
Litera f
Exploatarea în timpul lucrărilor
Litera g
Exploatarea în siguranță a trenurilor de încercare
Litera h
Vizibilitatea trenului
Litera
Capătul anterior (a se vedea punctul 4.2.2.1.2)
Litera
Vehicule existente neconforme cu STI
Litera i
Gestionarea unei situații de urgență și a reacțiilor în caz de urgență (a se vedea punctul 4.2.3.7)
Litera
Rolul autorităților locale/naționale și al serviciilor de urgență, precum și datele de contact ale acestora.
Litera
Metode și proceduri în situații de urgență care nu fac obiectul cerințelor prezentului regulament, inclusiv notificarea accidentelor și a incidentelor: instrucțiuni naționale privind modalitățile de notificare către autorități.
Litera j
Metodologie privind comunicările referitoare la siguranță
Litera
Instrucțiuni de exploatare naționale (a se vedea apendicele C2)
Litera k
Cerințe privind cunoașterea rutei în temeiul transpunerii în legislația națională a Directivei 2007/59/CE.
Litera
Sunt excluse regulile de exploatare pentru cuplarea automată digitală (DAC)
Litera
Regulile naționale pentru manevrarea ERTMS se limitează la zonele definite în partea C din apendicele A
Litera
Reguli legate de utilizarea în exploatare a sistemului de semnalizare național
Litera
Reguli cu caracter strict local referitoare la condiții locale specifice, atunci când nu sunt menționate în RINF în conformitate cu articolul 14 alineatul (11) din Directiva (UE) 2016/797
Litera
Capătul anterior (a se vedea punctul 4.2.2.1.2)
Litera
Vehicule existente neconforme cu STI
Litera
Rolul autorităților locale/naționale și al serviciilor de urgență, precum și datele de contact ale acestora.
Litera
Metode și proceduri în situații de urgență care nu fac obiectul cerințelor prezentului regulament, inclusiv notificarea accidentelor și a incidentelor: instrucțiuni naționale privind modalitățile de notificare către autorități.
Litera
Instrucțiuni de exploatare naționale (a se vedea apendicele C2)
Litera a
Transporturi excepționale
Litera b
Cerințe specifice pentru exploatarea trenurilor de transport combinat care depășesc gabaritul de încărcare, dar care nu depășesc codificarea liniei
Litera c
Informații privind circulația trenului pentru mecanicii de locomotivă (a se vedea punctul 4.2.1.2.3)
Litera
Informații suplimentare
Litera d
Înregistrarea datelor de monitorizare în exteriorul trenului (a se vedea punctul 4.2.3.5.1)
Litera
Informații suplimentare
Litera e
Înregistrarea datelor de monitorizare la bordul trenului (a se vedea punctul 4.2.3.5.2)
Litera
Informații suplimentare
Litera f
Competențe profesionale (a se vedea punctele 4.2.1.1 și 4.6)
Litera
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinilor legate de dispeceratul trenurilor și autorizarea mișcării trenurilor.
Litera
Dovada competențelor profesionale.
Litera g
Condiții de sănătate și de siguranță (a se vedea punctul 4.7)
Litera
Limite privind alcoolul, medicamentele și medicația psihotropă (a se vedea punctul 4.7.1)
Litera h
Principii și reguli de exploatare comune (a se vedea punctul 4.4 și apendicele B)
Litera
Înnisiparea – echipament de înnisipare automată și raportare în cazul utilizării echipamentului de înnisipare;
Litera
Defectarea unei treceri la nivel – informații suplimentare
Litera i
Metodologie privind comunicările referitoare la siguranță
Litera
Termeni suplimentari (a se vedea apendicele C1)
Litera j
Exploatarea în tuneluri lungi (a se vedea punctul 4.3.5)
Litera
Informații suplimentare
Litera
Informații suplimentare
Litera
Informații suplimentare
Litera
Informații suplimentare
Litera
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinilor legate de dispeceratul trenurilor și autorizarea mișcării trenurilor.
Litera
Dovada competențelor profesionale.
Litera
Limite privind alcoolul, medicamentele și medicația psihotropă (a se vedea punctul 4.7.1)
Litera
Înnisiparea – echipament de înnisipare automată și raportare în cazul utilizării echipamentului de înnisipare;
Litera
Defectarea unei treceri la nivel – informații suplimentare
Litera
Termeni suplimentari (a se vedea apendicele C1)
Litera
Informații suplimentare
Anexa 2
Apendicele APrincipii și reguli de exploatare ale ERTMS – versiunea 6
Paragraf
Apendicele A
Paragraf
Principii și reguli de exploatare ale ERTMS – versiunea 6
Paragraf
LĂSAT NECOMPLETAT ÎN MOD INTENȚIONAT
Paragraf
LĂSAT NECOMPLETAT ÎN MOD INTENȚIONAT
Paragraf
INTRODUCERE
Paragraf
Scopul și structura documentului
Paragraf
Prezentul apendice stabilește principiile și regulile armonizate de exploatare a ERTMS.
Paragraf
Structura fiecărei reguli este următoarea:
Paragraf
titlu;
Paragraf
dacă este necesar, sunt prezentate într-o casetă situații în care se aplică regula, incluzând nivelurile ETCS aplicabile; uneori, pentru anumite subsecțiuni specifice ale regulilor, există și o descriere a situațiilor;
Paragraf
regula propriu-zisă.
Paragraf
Atunci când prezentul apendice se referă la ETCS de nivelul 1, acesta se aplică ambelor aplicații, cu sau fără semnale de cale, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Paragraf
Atunci când prezentul apendice se referă la ETCS de nivelul 2, acesta se aplică ambelor aplicații, cu sau fără semnale de cale, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Paragraf
Instrucțiunile europene menționate în prezentul apendice sunt enumerate în apendicele C2 la prezenta STI.
Paragraf
Toți termenii care se referă la persoane se aplică în mod egal persoanelor de sex masculin și celor de sex feminin.
Paragraf
Partea A este lăsată necompletată în mod intenționat.
Paragraf
Partea B conține diferitele categorii de trenuri din punctul de vedere al exploatării ETCS.
Paragraf
Partea C conține lista referințelor regulilor nearmonizate. În unele situații, o procedură nu are legătură cu ERTMS și, prin urmare, depinde de regulile nearmonizate.
Paragraf
Descrierea funcțiilor tehnice pentru ETCS și GSM-R este inclusă în specificația cerințelor de sistem corespunzătoare.
Paragraf
În cazul în care informațiile afișate pe DMI nu necesită o acțiune din partea mecanicului de locomotivă, aceste informații nu sunt incluse în reguli.
Paragraf
OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE
Paragraf
Prezentul apendice se aplică în întregime trenurilor echipate cu unități ETCS la bord care respectă setul unic de specificații din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 cu o versiune a sistemului exploatat X.Y până la 2.2 inclusiv. Acesta se aplică, de asemenea, unităților de bord care respectă setul de specificații nr. 2 sau setul de specificații nr. 3 și, în mare parte, unităților ETCS de bord care respectă setul de specificații nr. 1 din Regulamentul (UE) 2016/919, cu condiția ca DMI utilizat să îndeplinească specificația ERA_ERTMS_015560.
Paragraf
Domeniul de aplicare este următorul:
Paragraf
aplicație ETCS de nivelul 0;
Paragraf
aplicație ETCS de nivelul 1, cu sau fără semnale de cale sau funcție de continuitate;
Paragraf
aplicație ETCS de nivelul 2, cu sau fără semnale de cale;
Paragraf
tranziții ETCS între aplicațiile de nivelul 0, nivelul 1 și nivelul 2;
Paragraf
aplicație ETCS de nivelul NTC;
Paragraf
tranziții ETCS către/de la nivelul NTC;
Paragraf
GSM-R.
Paragraf
Sistemele de clasă B (chiar și atunci când sunt exploatate prin DMI a ETCS) nu intră în domeniul de aplicare.
Paragraf
Regulile au fost elaborate independent de alte sisteme de control-comandă care ar putea fi prezente, inclusiv în cazul în care liniile sunt prevăzute cu ETCS de nivelul 1/2.
Paragraf
Atunci când sistemele ETCS de nivelul 1 sau de nivelul 2 sunt implementate pe liniile prevăzute cu alte sisteme de control-comandă, este necesară evaluarea aplicabilității prezentelor reguli și, dacă este necesar, completarea lor cu reguli nearmonizate. În această situație sunt incluse liniile prevăzute atât cu ETCS de nivelul 1, cât și cu ETCS de nivelul 2.
Paragraf
Regulile de exploatare pentru sistemul GSM-R radio vocal sunt aplicabile pe liniile prevăzute cu GSM-R independent de sistemul de control-comandă utilizat. În schimb, regulile de exploatare pentru ETCS sunt aplicabile pe liniile prevăzute cu ETCS independent de sistemul radio vocal utilizat.
Paragraf
Aplicabilitatea regulilor depinde, de asemenea, de soluțiile tehnice adoptate de subsistemul ERTMS de cale. În acest context, este posibil ca aplicarea anumitor reguli să nu fie necesară în cazul în care funcțiile relevante nu sunt implementate la nivelul căii (de exemplu, atunci când condițiile căii nu sunt transmise sau procedura de trecere la nivel nu este pusă în aplicare); cu toate acestea, atunci când se impune aplicarea unei reguli, aceasta se va realiza întotdeauna în modul descris în prezentul apendice.
Paragraf
Toate acțiunile care implică mecanicul de locomotivă presupun prezența fizică a acestuia în cabina mecanicului de locomotivă, cu excepția cazurilor în care trebuie să examineze o defecțiune tehnică a trenului în regim de staționare, să obțină instrucțiunile impiegatului de mișcare printr-un telefon fix de cale sau la solicitarea impiegatului de mișcare ori în temeiul unor reguli nearmonizate.
Paragraf
În prezentul apendice, se presupune că unitatea ETCS de bord este alimentată cu energie electrică, dacă nu se precizează altfel. Se presupune că pupitrul din cabina de conducere activă este deschis, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Paragraf
Sfârșitul autorizării (End of Authority, EOA) poate fi identificat fizic prin intermediul unui marcaj de oprire sau al unui marcaj de localizare ETCS. EOA poate fi, de asemenea, identificat printr-un semnal de cale sau alt panou de semnalizare cu indicator de oprire. În anumite condiții, EOA poate fi localizat, de asemenea, la capătul anterior al trenului.
Paragraf
REFERINȚE, TERMENI ȘI ABREVIERI
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Termeni și abrevieri
Paragraf
PRINCIPII
Paragraf
Principii pentru ETCS
Paragraf
Semnalizarea în cabină
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să urmărească informațiile afișate pe DMI și să acționeze în conformitate cu prezentul apendice.
Paragraf
În funcție de implementarea la nivelul căii, mecanicului de locomotivă i se poate solicita să ia în considerare panourile de semnalizare armonizate definite în EN 16494: 2015 – Aplicații feroviare – Cerințe pentru panourile ERTMS de cale, precum și alte informații de cale nearmonizate.
Paragraf
Cunoașterea nivelului de exploatare
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să opereze întotdeauna în conformitate cu regulile ETCS care sunt specifice nivelului ETCS operațional specific.
Paragraf
Atunci când coexistă mai multe niveluri ETCS, impiegatul de mișcare trebuie să verifice la ce nivel ETCS circulă trenul în cauză înainte de a emite instrucțiuni pentru mecanicul de locomotivă.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Autorizare de începere a mișcării în SR
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să fie autorizat de către impiegatul de mișcare să înceapă o mișcare în SR prin intermediul instrucțiunii europene 7, exceptând situațiile în care se începe o mișcare în ETCS de nivelul 1/2 cu semnalele de cale.
Paragraf
Restricții de viteză în SR
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să transmită mecanicului de locomotivă al unui tren exploatat în SR toate restricțiile de viteză mai scăzute decât viteza maximă pentru SR, prin intermediul instrucțiunii europene 1, 2, 5, 6, 7 sau 8, exceptând cazul în care mecanicul de locomotivă este informat despre aceste limite de viteză printr-un document/suport electronic dedicat.
Paragraf
Autorizare depășirii unui EOA
Paragraf
Mecanicul de locomotivă poate fi autorizat să depășească un EOA numai de către impiegatul de mișcare prin intermediul instrucțiunii europene 1 sau 7.
Paragraf
Declanșarea frânei de urgență a trenului/compunerii de manevră
Paragraf
După o declanșare a frânei de urgență, mecanicul de locomotivă trebuie să repornească în direcția inițială sau în direcție opusă numai dacă a primit autorizația din partea impiegatului de mișcare prin intermediul instrucțiunii europene 2.
Paragraf
Marcaj de oprire ETCS
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să se oprească la apropierea de un marcaj de oprire ETCS:
Paragraf
care indică EOA a actualei MA; sau
Paragraf
atunci când se deplasează fără o MA, cu excepția cazului în care a primit o autorizație specifică din partea impiegatului de mișcare prin instrucțiunea europeană 1 sau 7.
Paragraf
Marcaj de localizare ETCS
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să se oprească la apropierea de un marcaj de localizare ETCS:
Paragraf
care indică EOA a actualei MA; sau
Paragraf
atunci când se deplasează fără o MA, dacă a primit o comandă specifică din partea impiegatului de mișcare.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
REGULI DE EXPLOATARE PENTRU ETCS
Paragraf
Punerea în funcțiune a ETCS de bord
Paragraf
Mecanicul de locomotivă pornește ETCS de bord.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Introducerea datelor în timpul începerii misiunii
Paragraf
La cererea ETCS de bord, mecanicul de locomotivă trebuie să introducă, să reintroducă sau să valideze identificarea mecanicului de locomotivă, numărul de circulație al trenului, nivelul ETCS, identificarea rețelei radio, precum și identificarea și numărul de telefon RBC.
Paragraf
În cazul în care este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Înregistrarea rețelei radio a eșuat
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să introducă datele de identificare ale rețelei radio.
Paragraf
Modificarea manuală a datelor
Paragraf
Dacă este necesară o modificare, mecanicul de locomotivă trebuie să introducă/modifice și să valideze:
Paragraf
numărul de circulație al trenului;
Paragraf
datele de identificare ale mecanicului de locomotivă în regim de staționare sau, dacă valoarea națională permite acest lucru, în timpul rulării;
Paragraf
nivelul ETCS, identificarea rețelei radio, precum și identificarea și numărul de telefon RBC în timpul staționării.
Paragraf
Pregătirea unei mișcări
Paragraf
ETCS de bord este în funcțiune.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
În ETCS de nivelul 2, în cazul în care trenul este respins, mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Reacția în situații neașteptate la pregătirea mișcărilor de trenuri (punctul 6.40.2).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze ca un tren
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să aplice regula Înregistrarea datelor trenului în timpul pregătirii trenului (punctul 6.4.1);
Paragraf
să selecteze Start.
Paragraf
În cazul în care se solicită o confirmare pentru SR, mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze ca un tren și este solicitată o confirmare pentru SR (punctul 6.2.4).
Paragraf
În cazul în care se solicită o confirmare pentru SH în ETCS de nivelul 2, mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Reacția în situații neașteptate la pregătirea mișcărilor de trenuri (punctul 6.40.1).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze în SH
Paragraf
Mecanicul se pregătește pentru manevră și aplică regula Efectuarea mișcărilor de manevră în SH (punctul 6.3).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze în NL
Paragraf
Mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie să se pregătească pentru mișcarea în tandem și trebuie să aplice regula Efectuarea unei mișcări în tandem (punctul 6.32).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze ca un tren și este solicitată o confirmare pentru SR
Paragraf
Nivelul 1 fără semnale de cale, nivelul 2 fără semnale de cale
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să informeze impiegatul de mișcare, să primească autorizația de a porni în SR prin intermediul instrucțiunii europene 7 și să confirme acest lucru.
Paragraf
Înainte de a autoriza un mecanic de locomotivă să pornească în SR, impiegatul de mișcare trebuie să acționeze după cum urmează, în conformitate cu regulile nearmonizate:
Paragraf
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Paragraf
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și să le includă în instrucțiunea europeană 7;
Paragraf
să verifice dacă restricțiile temporare de viteză trebuie incluse în instrucțiunea europeană 7.
Paragraf
Dacă trenul se află în dreptul unui marcaj de oprire ETCS.
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să autorizeze mecanicul de locomotivă să depășească acest marcaj de oprire ETCS prin intermediul instrucțiunii europene 7. Această autorizație este valabilă de la acest marcaj de oprire ETCS până la următorul. Atunci când condițiile permit acest lucru, impiegatul de mișcare poate autoriza mecanicul de locomotivă să depășească acest al doilea marcaj de oprire ETCS utilizând, de asemenea, aceeași instrucțiune europeană 7. Autorizația este apoi valabilă până la marcajul de oprire ETCS care îi urmează celui cel de al doilea indicator în direcția de deplasare.
Paragraf
Mecanicul trebuie:
Paragraf
să primească instrucțiunea europeană 7 de la impiegatul de mișcare;
Paragraf
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Paragraf
să folosească, cu excepția unor instrucțiuni contrare, funcția de dezactivare pentru fiecare dintre marcajele de oprire ETCS care trebuie depășite și să aștepte următorul simbol:
Paragraf
să pună în mișcare trenul;
Paragraf
să nu depășească viteza în caz de dezactivare a EOA în timpul afișării acestui simbol.
Paragraf
Dacă trenul nu se află în dreptul unui marcaj de oprire ETCS
Paragraf
Impiegatul de mișcare autorizează mecanicul de locomotivă să pună în mișcare trenul prin intermediul instrucțiunii europene 7. Această autorizație este valabilă de la locația curentă a trenului până la primul marcaj de oprire ETCS în direcția de deplasare. Atunci când condițiile permit acest lucru, impiegatul de mișcare poate autoriza mecanicul de locomotivă să depășească acest marcaj de oprire ETCS, precum și următorul, utilizând aceeași instrucțiune europeană 7. Această autorizație este apoi valabilă până la marcajul de oprire ETCS care îi urmează ultimului marcaj autorizat să fie depășit prin instrucțiunea europeană 7.
Paragraf
Mecanicul trebuie:
Paragraf
să primească instrucțiunea europeană 7 de la impiegatul de mișcare;
Paragraf
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Paragraf
să pună în mișcare trenul
Paragraf
atunci când se apropie de un marcaj de oprire ETCS și, dacă instrucțiunea europeană 7 îl autorizează să îl depășească, se folosească funcția de dezactivare și să aștepte următorul simbol, cu excepția cazului în care primește dispoziții contrare;
Paragraf
să pună în mișcare trenul sau să continue mișcarea;
Paragraf
nu depășește viteza de dezactivare a EOA în intervalul de timp în care este afișat acest simbol.
Paragraf
Este posibilă furnizarea mai multor instrucțiuni europene pentru depășirea unui număr egal de marcaje de oprire ETCS consecutive.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare poate stabili că calea este liberă până la sfârșitul de autorizare care urmează să fie eliberat, atunci acesta îl poate scuti pe mecanicul de locomotivă de circulația la vedere în SR.
Paragraf
Nivelul 1 cu semnale de cale, nivelul 2 fără semnale de cale
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Circulația în SR (punctul 6.14).
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze în SL
Paragraf
Mecanicul de locomotivă/responsabilul cu pregătirea trenului se asigură că toate pupitrele de comandă ale unei unități de tracțiune secundare, care este conectată electric și care va fi controlată de la distanță de la unitatea principală, sunt închise și rămân astfel atât timp cât această unitate de tracțiune este controlată de la distanță de unitatea principală.
Paragraf
Executarea mișcărilor de manevră în SH
Paragraf
Materialul rulant trebuie să fie deplasat în SH.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Intrare manuală în SH
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze Manevră în conformitate cu regulile nearmonizate.
Paragraf
Intrare automată în SH
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să se asigure mai întâi că are informațiile corecte cu privire la mișcarea pe care trebuie să o efectueze;
Paragraf
apoi să confirme.
Paragraf
Circulația în SH
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Menținerea SH la schimbarea cabinei
Paragraf
Atunci când procedura de manevră necesită utilizarea unor cabine diferite, mecanicul de locomotivă are permisiunea de a selecta Menținere manevră înainte de a închide pupitrul de comandă.
Paragraf
Ieșirea din SH
Paragraf
Atunci când toate mișcările de manevră de efectuat în SH sunt finalizate, mecanicul de locomotivă:
Paragraf
să selecteze Ieșire din manevră;
Paragraf
să se asigure că nicio unitate de tracțiune nu rămâne în starea Menținere manevră.
Paragraf
SH neacordat
Paragraf
Nivelul 2
Paragraf
În cazul în care este afișat unul dintre următoarele mesaje text:
Paragraf
SH a fost refuzat
Paragraf
Solicitarea SH a eșuat
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Depășirea unei limite definite a unei zone de manevră
Paragraf
Atunci când o compunere de manevră trebuie să depășească o limită definită a unei zone de manevră, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Introducerea datelor referitoare la tren
Paragraf
Este necesară introducerea sau modificarea unor date referitoare la tren.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Introducerea datelor referitoare la tren în timpul pregătirii trenului
Paragraf
Mecanicul de locomotivă/responsabilul cu pregătirea trenului introduce/modifică și validează toate datele următoare referitoare la tren dacă aceste date nu sunt configurate în prealabil la bord sau primite din surse externe ETCS:
Paragraf
categoria de tren din punctul de vedere al exploatării ETCS;
Paragraf
lungimea trenului;
Paragraf
procentul de frânare;
Paragraf
viteza maximă a trenului;
Paragraf
categoria sarcinii pe osie;
Paragraf
tren prevăzut cu sistem de etanșeitate;
Paragraf
gabaritul de încărcare;
Paragraf
date suplimentare pentru STM disponibile;
Paragraf
date specifice pentru ATO, dacă este necesar.
Paragraf
Înainte de a confirma datele referitoare la tren care sunt configurate în prealabil la bord sau primite din surse externe ETCS și care pot fi modificate de către mecanicul de locomotivă, responsabilul cu pregătirea trenului se asigură că datele referitoare la tren coincid cu compunerea trenului.
Paragraf
Modificarea manuală a datelor referitoare la tren
Paragraf
După fiecare modificare a compunerii trenului și după o problemă tehnică ce determină o modificare a datelor referitoare la tren, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă:
Paragraf
stabilește noile date referitoare la tren;
Paragraf
introduce noile date referitoare la tren;
Paragraf
validează noile date referitoare la tren.
Paragraf
Modificarea datelor referitoare la tren prin surse externe ETCS
Paragraf
Atunci când pe DMI se afișează următorul mesaj:
Paragraf
Datele referitoare la tren au fost modificate
Paragraf
dacă modificarea datelor referitoare la tren determină o aplicare a frânei
Paragraf
Atunci când trenul se află în regim de staționare, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să confirme aplicarea frânei;
Paragraf
să modifice și/sau să valideze datele referitoare la tren, dacă acest lucru este solicitat de sistemul de bord;
Paragraf
să ia în considerare datele modificate referitoare la tren.
Paragraf
În ETCS de nivelul 1 și în ETCS de nivelul 2, dacă nu este primită nicio MA nouă, impiegatul de mișcare trebuie să autorizeze mecanicul de locomotivă să depășească EOA (regula Autorizarea depășirii unui EOA – punctul 6.39).
Paragraf
în toate celelalte cazuri
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să ia în considerare datele modificate referitoare la tren.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Intrarea și circulația în ETCS de nivelul 0
Paragraf
Anunț
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă ETCS de nivelul 0.
Paragraf
Nivelurile 1, 2, NTC
Paragraf
Atunci când o tranziție la ETCS de nivelul 0 este anunțată prin afișarea simbolului următor:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Confirmare
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să confirme.
Paragraf
Circulație
Paragraf
Trenul circulă într-o zonă ETCS de nivelul 0.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Intrarea și circulația în ETCS de nivelul 1
Paragraf
Anunț
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă ETCS de nivelul 1.
Paragraf
Nivelurile 0, 2, NTC
Paragraf
Atunci când o tranziție la ETCS de nivelul 1 este anunțată prin afișarea simbolului următor:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să se pregătească pentru aplicarea regulilor pentru ETCS de nivelul 1.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Circulație
Paragraf
Trenul circulă într-o zonă ETCS de nivelul 1.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile conform ETCS de nivelul 1.
Paragraf
Intrarea și exploatarea trenurilor în ETCS de nivelul 2
Paragraf
Anunț
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă ETCS de nivelul 2.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, NTC
Paragraf
Atunci când o tranziție la ETCS de nivelul 2 este anunțată prin afișarea simbolului următor:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să se pregătească pentru aplicarea regulilor pentru ETCS de nivelul 2.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Circulație
Paragraf
Trenul circulă într-o zonă ETCS de nivelul 2.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile conform ETCS de nivelul 2.
Paragraf
Atunci când impiegatul de mișcare solicită confirmarea manuală a integrității trenului pe DMI, mecanicul de locomotivă trebuie să facă acest lucru numai în regim de staționare și în conformitate cu regulile IF.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Intrarea și exploatarea trenurilor în ETCS de nivelul NTC
Paragraf
Anunț
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă ETCS de nivelul NTC.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2
Paragraf
Atunci când o tranziție la ETCS de nivelul NTC este anunțată prin afișarea unui simbol care indică numele NTC aplicabil, de exemplu:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Există un simbol specific pentru fiecare NTC.
Paragraf
Confirmare
Paragraf
Atunci când simbolul care indică NTC aplicabil este afișat cu un cadru care luminează intermitent, de exemplu:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să confirme acest lucru.
Paragraf
Există un simbol specific pentru fiecare NTC.
Paragraf
Circulație
Paragraf
Trenul circulă într-o zonă ETCS de nivelul NTC.
Paragraf
Atunci când simbolul care indică NTC introdus este afișat, de exemplu:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Există un simbol specific pentru fiecare NTC.
Paragraf
Circulația în FS
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă:
Paragraf
trebuie să nu depășească viteza permisă;
Paragraf
poate, în cazul în care informațiile DAS sunt disponibile la bord:
Paragraf
să respecte viteza prescrisă țintă atunci când aceasta este afișată pe DMI;
Paragraf
să continue mișcarea prin inerție, atunci când se afișează
Paragraf
să respecte punctele de oprire, dacă sunt indicate;
Paragraf
să solicite omiterea unui punct de oprire în cazul în care i se solicită acest lucru, iar această opțiune este disponibilă pe DMI;
Paragraf
să acționeze ușile atunci când i se solicită să acționeze în acest sens prin indicații DMI relevante.
Paragraf
În ETCS de nivelul 1 cu semnale de cale, mecanicul de locomotivă este autorizat să continue mișcarea fără o nouă MA atunci când semnalul de cale afișează un simbol de continuare.
Paragraf
În cazul în care, în plus, este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Intrare în FS
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să nu depășească restricțiile de viteză pentru acea parte a trenului care nu este acoperită de MA-FS.
Paragraf
Circulația în OS
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să confirme;
Paragraf
să pornească sau să continue mișcarea aplicând regula 9 din apendicele B2.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să aplice regula 9 din apendicele B2 atât timp cât acest simbol este afișat;
Paragraf
să nu depășească viteza permisă.
Paragraf
În cazul în care, în plus, este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Intrare în OS
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să nu depășească restricțiile de viteză pentru acea parte a trenului care nu este acoperită de MA-OS.
Paragraf
Circulația în SR
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să primească mai întâi o autorizație pentru mișcările de trenuri în ERTMS;
Paragraf
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Paragraf
apoi să confirme.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să circule la vedere, exceptând cazul în care o instrucțiune europeană 1, 2 sau 7 îl scutește de circulația la vedere în SR;
Paragraf
să nu depășească limita de viteză aplicabilă;
Paragraf
în ETCS de nivelul 1 fără semnale de cale și în ETCS de nivelul 2 fără semnale de cale, atunci când se apropie de următorul marcaj de oprire ETCS, să informeze impiegatul de mișcare și să aplice regula Autorizarea depășirii unui EOA (punctul 6.39), cu excepția cazului în care este deja autorizat să depășească acest marcaj de oprire ETCS prin intermediul unei instrucțiuni europene.
Paragraf
Este posibilă furnizarea mai multor instrucțiuni europene pentru depășirea unui număr egal de marcaje de oprire ETCS consecutive.
Paragraf
Circulația în LS
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să confirme potrivit regulilor nearmonizate.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Circulația în UN
Paragraf
Nivelul 0
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să confirme potrivit regulilor nearmonizate.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Circulația în SN
Paragraf
Nivelul NTC
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să confirme potrivit regulilor nearmonizate.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Apropierea de EOA cu o indicație pentru viteza de execuție
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când trenul se apropie de EOA, iar viteza de execuție este afișată pe DMI, mecanicul de locomotivă este autorizat:
Paragraf
să se apropie de un semnal, de un marcaj de oprire ETCS, de un marcaj de localizare ETCS sau de un opritor de linie fix, care se află la scurtă distanță dincolo de EOA indicată pe DMI, fără să depășească viteza de execuție;
Paragraf
în ETCS de nivelul 1 cu semnale de cale, să continue mișcarea fără a depăși viteza de execuție când semnalul de cale afișează un simbol de continuare.
Paragraf
Gestionarea unei solicitări de linie de cale ferată liberă
Paragraf
Trenul se află în regim de staționare sau se apropie de un semnal de cale sau de un marcaj de oprire ETCS/un marcaj de localizare ETCS.
Paragraf
Nivelul 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă are permisiunea de a confirma că linia de cale ferată este liberă, dacă poate stabili că tronsonul de cale dintre partea anterioară a trenului și următorul semnal de cale, marcajul de oprire ETCS sau marcajul de localizare ETCS este liber.
Paragraf
Trecerea printr-un tronson cu pantograful (pantografele) coborât(e)
Paragraf
Trenul se apropie de un tronson de linie pe care trebuie să treacă având pantograful (pantografele) coborât(e).
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să coboare pantograful (pantografele), ținând seama de poziția (pozițiile) acestuia (acestora).
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să mențină pantograful (pantografele) coborât(e).
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă este autorizat să ridice pantograful (pantografele), ținând seama de poziția (pozițiile) acestuia (acestora).
Paragraf
Pentru dimensiunile și configurația exactă a panourilor de semnalizare, trebuie utilizat standardul EN 16494/2015
Paragraf
Schimbarea sursei de alimentare cu energie electrică
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei în care trebuie schimbată sursa de alimentare cu energie electrică.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat unul dintre următoarele simboluri:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește unul dintre următoarele panouri de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să schimbe sursa de alimentare cu energie electrică în consecință.
Paragraf
Atunci când este afișat unul dintre următoarele simboluri:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește unul dintre următoarele panouri de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să se asigure că sursa de alimentare s-a schimbat în mod corespunzător.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă este informat cu privire la apropierea de o linie fără niciun sistem de tracțiune.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă este informat cu privire la ajungerea la o linie fără niciun sistem de tracțiune.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune cu comutatorul principal de alimentare în poziția oprit
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei în care comutatorul principal de alimentare trebuie adus în poziția oprit.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să oprească întrerupătorul principal, ținând seama de poziția pantografelor sau, dacă administratorul de infrastructură permite acest lucru, să mențină întrerupătorul principal și să se abțină de la aplicarea tracțiunii.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să mențină întrerupătorul principal oprit sau, dacă administratorul de infrastructură permite acest lucru, să continue să se abțină de la aplicarea tracțiunii.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă este autorizat să pornească întrerupătorul principal, ținând seama de poziția pantografelor, și este autorizat să aplice din nou tracțiunea.
Paragraf
Pentru dimensiunile și dispunerea exactă a panourilor de semnalizare, trebuie utilizat standardul EN 16494: 2015.
Paragraf
Trecerea printr-o zonă cu interdicție de oprire
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă cu interdicție de oprire.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă este anunțat că urmează o zonă în care trebuie să evite oprirea.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să evite oprirea.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune cu interdicție de utilizare a frânei cu saboți magnetici
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei pe care nu se utilizează frâna cu saboți magnetici.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să elibereze frâna cu saboți magnetici, dacă a fost activată, exceptând situațiile de urgență.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să nu utilizeze frâna cu saboți magnetici, exceptând situațiile de urgență.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune cu interdicție de utilizare a frânei cu curenți turbionari
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei pe care nu se utilizează frâna cu curenți turbionari.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să elibereze frâna cu curenți turbionari, dacă a fost activată, exceptând situațiile de urgență.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să nu utilizeze frâna cu curenți turbionari, exceptând situațiile de urgență.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune cu interdicție de utilizare a frânei cu recuperare de energie
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei în care nu se utilizează frâna cu recuperare de energie.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să elibereze frâna cu recuperare de energie, dacă a fost activată, exceptând situațiile de urgență.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să nu utilizeze frâna cu recuperare de energie, exceptând situațiile de urgență.
Paragraf
Trecerea printr-o secțiune în care este necesară etanșarea la presiune
Paragraf
Trenul se apropie de o secțiune a liniei în care orificiile de admisie ale sistemului de aer condiționat trebuie să fie închise.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să închidă orificiile de admisie ale sistemului de aer condiționat.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să mențină închise orificiile de admisie ale sistemului de aer condiționat.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă este autorizat să deschidă orificiile de admisie ale sistemului de aer condiționat.
Paragraf
Acționarea dispozitivului de avertizare sonoră
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care se deplasează fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să acționeze dispozitivul de avertizare sonoră, cu excepția cazului în care regulile nearmonizate interzic acest lucru.
Paragraf
Modificarea factorului de aderență
Paragraf
Trenul este pe o secțiune de linie unde factorul de aderență se poate modifica.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
În cazul în care valoarea națională permite mecanicului de locomotivă să selecteze Șină alunecoasă, el poate face acest lucru atunci când condițiile de aderență sunt precare sau când impiegatul de mișcare îl informează în acest sens. În cazul în care mecanicul de locomotivă nu este informat de către impiegatul de mișcare înainte de a selecta Șină alunecoasă, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în acest sens.
Paragraf
Atunci când un impiegat de mișcare este informat cu privire la condițiile precare de aderență, acesta trebuie să activeze funcția de aderență redusă în ETCS, în cazul în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să ia măsurile prevăzute de administratorul de infrastructură până la restabilirea funcționării normale.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile interne ale IF.
Paragraf
Trecerea printr-o zonă fără acoperire radio
Paragraf
Trenul se află pe o secțiune fără acoperire radio.
Paragraf
Nivelul 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă poate continua în baza oricărei autorizații de mișcare valabile.
Paragraf
În cazul în care mecanicul de locomotivă ajunge la sfârșitul autorizării, iar simbolul continuă să fie afișat, el trebuie să informeze impiegatul de mișcare în legătură cu acest fapt. Impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Autorizarea depășirii unui EOA (punctul 6.39).
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Efectuarea unei mișcări în tandem
Paragraf
O unitate de tracțiune neprincipală este cuplată la unitatea de tracțiune principală (sau la un tren, inclusiv la unitatea de tracțiune principală).
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Intrarea în NL
Paragraf
Mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie să selecteze modul Secundar.
Paragraf
Atunci când pe DMI este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie să îi confirme mecanicului unității de tracțiune principale că unitatea de tracțiune secundară este în modul NL.
Paragraf
Efectuarea mișcării în tandem
Paragraf
Ambii mecanici trebuie să aplice regulile interne ale IF.
Paragraf
Ieșirea din NL
Paragraf
Atunci când trenul se află în regim de staționare, mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie:
Paragraf
să acționeze frânele;
Paragraf
să îi confirme mecanicului unității de tracțiune principale că unitatea de tracțiune secundară nu se mai află în modul NL.
Paragraf
Revocarea unei autorizații pentru mișcările de trenuri în ERTMS
Paragraf
Impiegatul de mișcare decide să modifice măsurile de trafic existente.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Dispoziții înainte de luarea măsurilor de trafic
Paragraf
În cazul în care este posibilă scurtarea MA prin cooperare
Paragraf
Dacă este posibil, în ETCS de nivelul 2, impiegatul de mișcare trebuie să revoce o MA prin scurtarea acesteia, în cooperare.
Paragraf
În toate celelalte cazuri
Paragraf
În toate celelalte cazuri, impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate pentru a opri trenul dacă acesta nu se află deja în regim de staționare.
Paragraf
Odată ce trenul se află în regim de staționare și înainte de luarea măsurilor de trafic, impiegatul de mișcare trebuie să dispună ca mecanicul să rămână în regim de staționare prin intermediul instrucțiunii europene 3 sau al altor mijloace disponibile și să șteargă orice MA rămasă la bord, dacă este necesar.
Paragraf
Pentru repornirea trenurilor
Paragraf
Pentru repornirea trenurilor, impiegatul de mișcare trebuie:
Paragraf
să emită o autorizație pentru mișcările de trenuri în ERTMS;
Paragraf
să revoce instrucțiunea europeană 3, dacă aceasta a fost emisă.
Paragraf
Luarea de măsuri în situații de urgență
Paragraf
Apare o situație de urgență.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Pentru protejarea trenurilor
Paragraf
În cazul în care un membru al personalului descoperă o situație de urgență, acesta aplică norma 14 din apendicele B2.
Paragraf
Pentru a opri trenurile în ETCS de nivelul 2, impiegatul de mișcare poate utiliza ordinul de oprire de urgență; ordinul de oprire de urgență nu este revocat înainte ca trenurile în cauză să poată reporni în siguranță.
Paragraf
Impiegatul de mișcare poate utiliza instrucțiunea europeană 3 pentru a menține trenurile oprite în regim de staționare, dacă este necesar.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Oprire de urgență
Paragraf
iar trenul este oprit prin declanșarea frânei de urgență, mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență (punctul 6.41).
Paragraf
Pentru repornirea trenurilor
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie:
Paragraf
să decidă dacă este posibil să autorizeze mișcările de trenuri;
Paragraf
să decidă dacă sunt necesare instrucțiuni și/sau restricții pentru mișcările de trenuri;
Paragraf
să revoce ordinul de oprire de urgență, dacă acesta a fost emis;
Paragraf
să revoce instrucțiunea europeană 3, dacă aceasta a fost emisă;
Paragraf
să îi autorizeze pe mecanici să repornească trenurile.
Paragraf
Pentru a reporni trenurile care nu au fost oprite prin declanșarea frânei de urgență și în cazul în care sunt necesare instrucțiuni și/sau restricții, impiegatul de mișcare emite o instrucțiune (instrucțiuni) europeană (europene). În ETCS de nivelul 1 cu semnale de cale, mecanicul de locomotivă trebuie să circule la vedere până la următorul semnal de cale.
Paragraf
Pentru repornirea trenurilor oprite prin declanșarea frânei de urgență, impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență – repornirea (punctul 6.41.2).
Paragraf
Pentru protejarea și repornirea mișcărilor de manevră
Paragraf
Impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Oprirea într-o zonă sigură
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să oprească trenul într-o zonă sigură.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze pe afișaj una dintre zonele sigure în care trenul poate să oprească.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care circulă fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
iar mecanicul de locomotivă decide să oprească în zona sigură indicată, acesta trebuie să ia în considerare distanța rămasă afișată pe DMI sau distanța până la panoul de semnalizare care marchează începutul zonei sigure.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
sau, în cazul în care circulă fără o MA sau dacă această funcționalitate nu este suportată de cale, atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
iar mecanicul de locomotivă decide să oprească în zona sigură indicată, acesta oprește trenul ținând seama de lungimea sa.
Paragraf
Atunci când se întâlnește următorul panou de semnalizare:
Paragraf
mecanicul de locomotivă este informat că a ajuns la sfârșitul zonei sigure.
Paragraf
Propulsia în RV
Paragraf
Un tren trebuie mișcat în direcție inversă în interiorul unei zone de propulsie de urgență.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Pregătirea mișcării care trebuie să fie efectuată în RV
Paragraf
Atunci când trenul se află în regim de staționare și este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să declanșeze tranziția către RV, informând impiegatul de mișcare dacă este posibil și ținând seama de orice instrucțiuni suplimentare.
Paragraf
Circulația în RV
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să confirme;
Paragraf
să propulseze trenul în conformitate cu instrucțiunile impiegatului de mișcare imediat ce este afișat următorul simbol:
Paragraf
să nu depășească viteza maximă pentru RV;
Paragraf
să nu depășească distanța de deplasare permisă.
Paragraf
Depășirea distanței permise în RV
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
Distanța RV a fost depășită,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să raporteze acest lucru impiegatului de mișcare;
Paragraf
să confirme mesajul la oprire dacă distanța permisă în RV nu a fost extinsă;
Paragraf
să elibereze frâna.
Paragraf
Ieșirea din RV
Paragraf
După finalizarea operațiunii de propulsie a trenului și imediat ce acesta se află în regim de staționare, mecanicul de locomotivă trebuie să raporteze impiegatului de mișcare. Dacă nu este necesară nicio mișcare suplimentară în RV, mecanicul de locomotivă trebuie să închidă pupitrul de comandă pentru a ieși din RV.
Paragraf
Reacția în cazul mișcărilor neintenționate
Paragraf
După ce a fost în regim de staționare, trenul/compunerea de manevră s-a mișcat în mod neintenționat, iar ETCS de la bord a declanșat frâna.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Scăpare,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să oprească trenul/compunerea de manevră în conformitate cu regulile interne ale IF și să confirme acționarea frânei.
Paragraf
Gestionarea caracterului inadecvat al rutei detectat de sistemul de board
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când se afișează oricare dintre următoarele mesaje:
Paragraf
Rută inadecvată – gabarit de încărcare
Paragraf
Rută inadecvată – sistem de tracțiune
Paragraf
Rută neadecvată – categoria sarcinii pe osie
Paragraf
este detectată o inadecvare a rutei.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să oprească trenul folosind frâna de serviciu.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să informeze impiegatul de mișcare și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
Autorizarea depășirii unui EOA
Paragraf
Este necesar ca un mecanic de locomotivă să fie autorizat să depășească un EOA.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Înainte de a autoriza un mecanic de locomotivă să depășească un EOA prin intermediul instrucțiunii europene 1, impiegatul de mișcare, în conformitate cu regulile nearmonizate, trebuie să acționeze după cum urmează:
Paragraf
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Paragraf
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și să le includă în instrucțiunea europeană 1;
Paragraf
să verifice restricțiile de viteză temporare care trebuie incluse în instrucțiunea europeană 1.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare poate stabili că calea este liberă până la sfârșitul de autorizare care trebuie eliberat, atunci acesta îl poate scuti pe mecanicul de locomotivă de circulația la vedere în SR.
Paragraf
Este posibilă furnizarea mai multor instrucțiuni europene pentru depășirea unui număr egal de marcaje de oprire ETCS consecutive.
Paragraf
Pentru a depăși EOA, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să primească instrucțiunea europeană 1 de la impiegatul de mișcare pentru acest EOA;
Paragraf
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Paragraf
să utilizeze funcția de dezactivare; iar
Paragraf
atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
să pornească trenul sau să continue mișcarea;
Paragraf
să nu depășească viteza de depășire a EOA în intervalul de timp în care este afișat acest simbol.
Paragraf
Reacția în situații neprevăzute la pregătirea mișcărilor de trenuri
Paragraf
Nivelul 2
Paragraf
Unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze ca un tren, dar este solicitată o confirmare pentru SH
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație, iar apoi să confirme și să continue în conformitate cu instrucțiunile primite de la impiegatul de mișcare.
Paragraf
Trenul este respins
Paragraf
Atunci când pe DMI se afișează următorul mesaj:
Paragraf
Trenul este respins
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație. Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență
Paragraf
Un tren/o compunere de manevră este oprit/ă prin declanșarea frânei de urgență.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Măsuri imediate
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să presupună că există o situație potențial periculoasă și să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a evita sau a reduce efectul situației respective. Acestea pot include mișcarea înapoi a trenului/compunerii de manevră.
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol cu un cadru care luminează intermitent:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să confirme și să acționeze frânele.
Paragraf
În cazul în care este necesară o mișcare înapoi imediată din cauza unei situații de urgență
Paragraf
Atunci când mecanicul de locomotivă decide sau este instruit de către impiegat de mișcare să miște trenul/compunerea de manevră înapoi din cauza unei situații de urgență
Paragraf
atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să miște trenul/compunerea de manevră înapoi, urmând instrucțiunile date de impiegat de mișcare.
Paragraf
De îndată ce trenul/compunerea de manevră se află în regim de staționare, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze impiegatul de mișcare cu privire la situație.
Paragraf
În toate celelalte cazuri
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la situația respectivă și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
Pentru a reporni
Paragraf
În direcția inițială
Paragraf
Înainte de a da mecanicului de locomotivă autorizația să continue după o oprire prin declanșarea frânei de urgență prin intermediul instrucțiunii europene 2, impiegatul de mișcare, în conformitate cu regulile nearmonizate, trebuie:
Paragraf
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Paragraf
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și le include în instrucțiunea europeană 2;
Paragraf
să verifice restricțiile de viteză temporare care trebuie să fie incluse în instrucțiunea europeană 2.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare poate stabili că calea este liberă până la sfârșitul mișcării autorizate, atunci acesta îl poate scuti pe mecanicul de locomotivă de circulația la vedere în SR.
Paragraf
Pentru a continua, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să primească instrucțiunea europeană 2 cu toate instrucțiunile suplimentare date de impiegatul de mișcare;
Paragraf
în funcție de sarcina care trebuie îndeplinită, să selecteze Pornire sau Manevră și să urmeze instrucțiunile din instrucțiunea europeană 2;
Paragraf
repune în mișcare trenul/reia mișcarea de manevră.
Paragraf
Dacă în ETCS de nivelul 2, în orice etapă a procedurii, este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Eroare de comunicație,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație. Impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Autorizarea depășirii unui EOA (punctul 6.39). În acest caz, impiegatul de mișcare trebuie să emită instrucțiunea europeană 1, în locul instrucțiunii europene 2.
Paragraf
În direcția opusă
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să dispună ca mecanicul de locomotivă să rămână în regim de staționare și să efectueze încheierea misiunii prin intermediul instrucțiunii europene 3, iar apoi să repornească în direcția opusă prin intermediul instrucțiunii europene 7.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să efectueze încheierea misiunii și apoi trebuie să aplice regula Punerea în funcțiune a ETCS de bord (punctul 6.1) și regula Pregătirea unei mișcări (punctul 6.2). În cazul în care mecanicul de locomotivă nu operează din cabina din față, acesta trebuie să aplice regulile interne ale IF pentru a asigura circulația în condiții de siguranță.
Paragraf
Nu este necesară nicio mișcare după o oprire prin declanșarea frânei de urgență
Paragraf
În cazul unui tren/compuneri de manevră care nu trebuie mișcat/ă după o călătorie, impiegatul de mișcare trebuie să dispună ca mecanicul de locomotivă să rămână în regim de staționare și să efectueze încheierea misiunii prin instrucțiunea europeană 3.
Paragraf
Oprirea prin declanșarea frânei de urgență în SH la depășirea unei limite definite a unei zone de manevră
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când o compunere de manevră este oprită prin declanșarea frânei de urgență la depășirea unei limite definite a unei zone de manevră, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni la nivelul ETCS de cale
Paragraf
Dispozitivul de bord primește informații cu privire la o defecțiune a echipamentului ETCS de cale.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Defecțiune de cale,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
Gestionarea incompatibilității dintre ETCS de cale și ETCS de bord
Paragraf
Sistemul detectează o incompatibilitate între ETCS de cale și ETCS de bord, iar trenul este oprit prin declanșarea frânei de urgență.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Cale incompatibilă,
Paragraf
trenul nu poate continua deplasarea în ETCS.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență (punctul 6.41).
Paragraf
Gestionarea unei treceri la nivel neprotejate
Paragraf
Trenul se apropie de o trecere la nivel care nu este protejată.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
În cazul în care trenul circulă în FS, OS sau LS
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula 7 din apendicele B2.
Paragraf
În cazul în care trenul circulă în SR
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Trecere la nivel neprotejată,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula 7 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea unei erori de citire a balizei
Paragraf
Apare o eroare de citire a balizei, iar frânele sunt declanșate de ETCS de bord (trenul nu este oprit prin declanșarea frânei de urgență).
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Eroare de citire a balizei,
Paragraf
iar trenul nu este oprit prin declanșarea frânei de urgență, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
În cazul în care nu se primește nicio nouă MA atunci când trenul se află în regim de staționare, impiegatul de mișcare trebuie să îl autorizeze pe mecanicul de locomotivă să depășească EOA prin aplicarea regulii Autorizarea depășirii unui EOA (secțiunea 6.39).
Paragraf
Dacă situația se repetă, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Gestionarea unei tranziții de nivel eșuate
Paragraf
Tranziția are loc, dar la bord nu este recepționată nicio MA valabilă după punctul de tranziție sau tranziția nu are loc la depășirea punctului de tranziție.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Punctul de tranziție la nivel ETCS poate fi semnalizat prin următorul panou de semnalizare de cale:
Paragraf
Pentru dimensiunile și dispunerea exactă a panourilor de semnalizare, trebuie utilizat standardul EN 16494: 2015.
Paragraf
Dacă trenul a fost oprit prin declanșarea frânei de urgență
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula Răspunsul la o oprire prin declanșarea frânei de urgență (punctul 6.41).
Paragraf
După ce selectează Start, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să verifice nivelul ETCS corect care trebuie selectat;
Paragraf
să modifice nivelul ETCS [regula Modificarea manuală a datelor (secțiunea 6.1.2)],
Paragraf
și apoi să repornească trenul.
Paragraf
În cazul în care nivelul ETCS care urmează să fie selectat nu este disponibil la bord, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
În cazul în care trenul circulă în SR
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să oprească trenul;
Paragraf
să aplice următoarea regulă În toate celelalte cazuri (punctul 6.46.3).
Paragraf
În toate celelalte cazuri
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație;
Paragraf
atunci când se află în regim de staționare, să verifice nivelul corect al ETCS care trebuie selectat;
Paragraf
să modifice nivelul ETCS [regula Modificarea manuală a datelor (secțiunea 6.1.2)],
Paragraf
și apoi să repornească trenul.
Paragraf
În cazul în care nivelul ETCS care urmează să fie selectat nu este disponibil la bord, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea absenței informațiilor RBC
Paragraf
Nu există informații RBC recepționate într-o zonă neidentificată ca zonă fără acoperire radio, iar frânele sunt declanșate de ETCS de bord (trenul nu este oprit prin declanșarea frânei de urgență).
Paragraf
Nivelul 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
Eroare de comunicație,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație când se află în regim de staționare.
Paragraf
În cazul în care nu se primește nicio nouă MA atunci când trenul se află în regim de staționare, impiegatul de mișcare trebuie să îl autorizeze pe mecanicul de locomotivă să depășească EOA prin aplicarea regulii Autorizarea depășirii unui EOA (secțiunea 6.39).
Paragraf
Gestionarea unei erori de comunicație radio
Paragraf
Apare o eroare de comunicație radio ETCS.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să verifice nivelul ETCS, identificarea rețelei radio, identificarea și numărul de telefon RBC și să le corecteze dacă este necesar [regula Modificarea manuală a datelor (secțiunea 6.1.2)].
Paragraf
În cazul în care comunicațiile radio cu RBC nu pot fi încă stabilite, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
când se află în ETCS nivelul 2 pregătind o mișcare, iar unitatea de tracțiune trebuie să se deplaseze în SH
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
când se află în ETCS nivelul 2 pregătind o mișcare în tandem
Paragraf
Mecanicul unității de tracțiune secundare trebuie să îl informeze pe mecanicul unității de tracțiune principale cu privire la eroarea de comunicație radio. Ambii mecanici trebuie să aplice regulile interne ale IF.
Paragraf
în toate celelalte cazuri
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să îl autorizeze pe mecanicul de locomotivă să depășească EOA prin aplicarea regulii Autorizarea depășirii unui EOA (secțiunea 6.39).
Paragraf
Gestionarea unui eșec al testului automat
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Atunci când mecanicului de locomotivă îi sunt afișate informații referitoare la defectarea unui dispozitiv ETCS, acesta trebuie să oprească ETCS de bord și să îl repornească pentru a declanșa un nou test automat. Dacă aceleași informații sunt afișate din nou, mecanicul de locomotivă trebuie să încerce să remedieze problema utilizând informațiile tehnice aplicabile. Dacă această încercare eșuează sau nu este posibilă, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să solicite o schimbare a unității de tracțiune.
Paragraf
Dacă unitatea de tracțiune trebuie mișcată, mecanicul și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni care afectează echipamentul radio de bord
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Atunci când este detectată o defecțiune a echipamentului radio de bord, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație.
Paragraf
În timpul pregătirii unității de tracțiune
Paragraf
Nivelul 2
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să solicite o schimbare a unității de tracțiune.
Paragraf
Dacă unitatea de tracțiune trebuie să fie deplasată, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare și trebuie să aplice regulile întreprinderii feroviare și orice instrucțiuni furnizate de impiegat.
Paragraf
Dacă unitatea de tracțiune nu trebuie deplasată, mecanicul de locomotivă trebuie să oprească ETCS de bord.
Paragraf
În timpul circulației
Paragraf
Nivelul 1 cu funcție de continuitate prin radio, nivelul 2
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni la nivelul DMI
Paragraf
DMI se defectează.
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
În cazul în care DMI se defectează, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2, cu excepția cazului în care o altă DMI este disponibilă pe pupitru.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni a sistemului
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să încerce să remedieze problema utilizând informațiile tehnice aplicabile.
Paragraf
Dacă această încercare eșuează sau nu este posibilă, mecanicul și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni NTC
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
[denumire NTC] eșuat(ă)
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să confirme și să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Gestionarea VBC
Paragraf
Nivelurile 0, 1, 2, NTC
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Circulația în AD
Paragraf
Mecanicul de locomotivă pornește ATO de bord.
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Activarea ATO
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol, mecanicul de locomotivă poate activa exploatarea automată a trenului selectându-l:
Paragraf
Atunci când este activată ATO, este afișat următorul simbol:
Paragraf
Circulația în ATO
Paragraf
Atunci când este afișat următorul simbol:
Paragraf
mecanicul de locomotivă:
Paragraf
trebuie să activeze omiterea punctului de oprire atunci când graficul o impune sau dacă i se solicită acest lucru;
Paragraf
după ce intră în regim de staționare la un punct de oprire operațional, poate mișca trenul manual pentru a-i corecta poziția, în direcția înainte (atunci când este afișat ) după notificarea călătorilor sau în sens invers (atunci când este afișat , dacă impiegatul de mișcare autorizează acțiunea și după notificarea corespunzătoare a călătorilor, până în momentul în care este afișat ;
Paragraf
trebuie să pună în funcțiune deschiderea/închiderea ușilor, dacă acest lucru este solicitat de indicațiile DMI respective.
Paragraf
Dezactivarea ATO
Paragraf
Mecanicul de locomotivă poate dezactiva ATO fie prin:
Paragraf
selectarea butonului asociat acestei pictograme
Paragraf
acționarea frânei;
Paragraf
oprirea ATO;
Paragraf
selectarea funcției de dezactivare.
Paragraf
După dezactivarea ATO, mecanicul de locomotivă trebuie să observe pictograma care afișează modul ETCS actual și să urmeze regula aplicabilă modului introdus.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni TIMS
Paragraf
Nivelul 2 atunci când trebuie confirmată integritatea trenului
Paragraf
Atunci când preparatorul/mecanicul de locomotivă al unui tren programat să circule sau care circulă într-o zonă ETCS de nivelul 2 în care trebuie confirmată integritatea trenului constată că TIMS s-a defectat, acesta trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea unui odometru defect
Paragraf
Nivelurile 1, 2
Paragraf
Atunci când este afișat următorul mesaj text:
Paragraf
odometru defect
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula 15 din apendicele B2.
Paragraf
REGULI DE EXPLOATARE PENTRU SISTEMUL GSM/R RADIO VOCAL
Paragraf
Selectarea modului GSM-R
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să schimbe modul GSM-R.
Paragraf
Atunci când modul GSM-R afișat nu corespunde sarcinii care trebuie să fie efectuată (mișcarea trenului sau mișcarea de manevră), mecanicul de locomotivă selectează modul corect.
Paragraf
Introducerea numărului funcțional
Paragraf
Responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă efectuează înregistrarea.
Paragraf
Responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să introducă numărul funcțional:
Paragraf
cât mai curând posibil înainte de plecarea inițială;
Paragraf
de fiecare dată când numărul funcțional se modifică.
Paragraf
Selectarea rețelei GSM-R la trecerea unei frontiere
Paragraf
Trenul se apropie de o zonă de trecere a frontierei.
Paragraf
Blocarea selectării automate a rețelei
Paragraf
Atunci când se apropie de un tronson aflat în apropierea granițelor rețelei, mecanicul de locomotivă trebuie să blocheze funcția de selectare automată a rețelei (la bord) a radioului din cabină, dacă aceasta este activată, atunci când manualul de parcurs prevede acest lucru.
Paragraf
Selectarea unei alte rețele GSM-R
Paragraf
Atunci când, în conformitate cu manualul de parcurs sau cu un marcaj de rețea GSM-R,
Paragraf
mecanicul de locomotivă primește instrucțiunea să selecteze o altă rețea GSM-R, acesta trebuie să selecteze rețeaua GSM-R indicată pe radioul din cabină, cu excepția cazului în care rețeaua este selectată în urma unei comenzi ETCS de cale. În cazul în care mecanicul de locomotivă este angajat într-un apel de urgență, acesta trebuie să nu efectueze selecția manuală atât timp cât apelul este activ.
Paragraf
Pentru dimensiunile și dispunerea exactă a panourilor de semnalizare, trebuie utilizat standardul EN 16494: 2015.
Paragraf
Efectuarea unei anulări a înregistrării
Paragraf
Anularea înregistrării trenului trebuie să fie efectuată manual.
Paragraf
La încheierea cursei trenului sau la cererea impiegatului de mișcare, mecanicul de locomotivă trebuie să efectueze anularea înregistrării.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni a autotestului
Paragraf
Atunci când se afișează un mesaj text care indică o defecțiune a autotestului GSM-R Cab Radio (de exemplu, autotest eșuat), mecanicul de locomotivă trebuie să informeze impiegatul de mișcare cu privire la situație.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice regula 8 din apendicele B2.
Paragraf
Gestionarea lipsei de acoperire a rețelei GSM-R după darea în exploatare a trenului
Paragraf
Atunci când se afișează un mesaj text care indică lipsa de acoperire a rețelei GSM-R (de exemplu, Nicio rețea, lipsește semnalul GSM-R), mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 8.2 din apendicele B2.
Paragraf
(neutilizat)
Paragraf
Gestionarea unei erori de anulare a înregistrării
Paragraf
În cazul în care anularea înregistrării nu este posibilă, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la situație și trebuie să aplice regulile IF și să urmeze instrucțiunile date.
Paragraf
Luarea de măsuri în cazul în care numărul funcțional nu este disponibil
Paragraf
Atunci când se afișează un mesaj text care indică faptul că numărul funcțional introdus nu este disponibil (de exemplu, Numărul nu este disponibil), persoana care pregătește trenul/mecanicul de locomotivă trebuie să verifice numărul și să încerce din nou să se înregistreze utilizând numărul corect.
Paragraf
Dacă înregistrarea eșuează din nou, acesta trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație și trebuie să aplice regulile întreprinderii feroviare și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
Luarea de măsuri în cazul în care numărul funcțional este deja utilizat
Paragraf
Atunci când se afișează un mesaj text care indică faptul că numărul funcțional introdus este deja în uz (de exemplu, Număr deja utilizat sau Număr deja alocat), persoana care pregătește trenul/mecanicul de locomotivă trebuie să verifice numărul și să încerce din nou să se înregistreze utilizând numărul corect.
Paragraf
În cazul în care numărul funcțional utilizat a fost corect, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să apeleze acest număr funcțional și să solicite celeilalte părți să anuleze înregistrarea numărului curent, cu excepția cazului în care regulile nearmonizate interzic acest lucru.
Paragraf
În cazul în care apelul este efectuat cu succes, iar cealaltă parte anulează înregistrarea numărului în cauză, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să reînceapă procedura de înregistrare a numărului funcțional.
Paragraf
Dacă apelul rămâne fără răspuns, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să inițieze anularea forțată a înregistrării numărului funcțional specific.
Paragraf
În toate celelalte cazuri, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la acest aspect și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
Gestionarea unei defecțiuni la înregistrarea numărului funcțional
Paragraf
Atunci când nu este posibilă înregistrarea numărului funcțional, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație, să aplice regulile întreprinderii feroviare și să urmeze toate instrucțiunile date.
Paragraf
GSM-Public ca formă de comunicare primară (dacă această opțiune este disponibilă la board)
Paragraf
Trecerea de la GSM-R la GSM-Public
Paragraf
Atunci când primește instrucțiuni prin intermediul unui panou de semnalizare care indică intrarea într-o rețea GSM sau prin intermediul instrucțiunilor din manualul de parcurs, mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze rețeaua publică GSM indicată, cu excepția cazului în care rețeaua este selectată în mod automat.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Trecerea de la GSM-Public la GSM-R
Paragraf
Atunci când primește instrucțiuni prin intermediul unui panou de semnalizare care indică (re)intrarea într-o rețea GSM-R sau prin intermediul instrucțiunilor din manualul de parcurs, mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze rețeaua GSM-R indicată, cu excepția cazului în care rețeaua GSM-R este selectată în mod automat.
Paragraf
Dacă rețeaua GSM-R nu este disponibilă, mecanicul și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regula 8.2 din apendicele B2.
Paragraf
GSM-Public ca formă de comunicare alternativă (dacă această opțiune este disponibilă la board)
Paragraf
Trecerea de la GSM-R la GSM-Public
Paragraf
În cazul pierderii conexiunii la rețeaua GSM-R, mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze o rețea publică GSM alternativă, dacă este autorizat în acest sens în conformitate cu instrucțiunile date anterior de impiegatul de mișcare sau prevăzute în manualul de proceduri și/sau în manualul de parcurs, cu excepția cazului în care terminalul GSM-R de la bord este configurat pentru a efectua o selecție automată a rețelei.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să aplice regulile nearmonizate.
Paragraf
Trecerea de la GSM-Public la GSM-R
Paragraf
În cazul în care impiegatul de mișcare solicită acest lucru sau în conformitate cu instrucțiunile prevăzute în manualul de proceduri și/sau de parcurs, mecanicul de locomotivă trebuie să selecteze manual rețeaua GSM-R indicată la radioul din cabină, cu excepția cazului în care terminalul GSM-R de la bord este configurat pentru a efectua o selecție automată a rețelei.
Paragraf
PARTEA A – LĂSATĂ NECOMPLETATĂ ÎN MOD INTENȚIONAT
Paragraf
PARTEA B – LISTA CATEGORIILOR DE TRENURI DIN PUNCTUL DE VEDERE AL EXPLOATĂRII ETCS
Paragraf
Categoriile de trenuri din punctul de vedere al exploatării ETCS sunt enumerate în tabelul de mai jos:
Paragraf
PARTEA C – TABEL CU REFERINȚELE REGULILOR NEARMONIZATE
Paragraf
Prezenta parte enumeră regulile nearmonizate din apendicele A.
Paragraf
Tabelul definește în continuare entitatea (administrator de infrastructură sau întreprindere feroviară) responsabilă cu stabilirea oricăror detalii suplimentare necesare pentru fiecare dintre aceste reguli în cadrul sistemului lor de management al siguranței.
Litera i
titlu;
Litera ii
dacă este necesar, sunt prezentate într-o casetă situații în care se aplică regula, incluzând nivelurile ETCS aplicabile; uneori, pentru anumite subsecțiuni specifice ale regulilor, există și o descriere a situațiilor;
Litera iii
regula propriu-zisă.
Litera i
aplicație ETCS de nivelul 0;
Litera ii
aplicație ETCS de nivelul 1, cu sau fără semnale de cale sau funcție de continuitate;
Litera iii
aplicație ETCS de nivelul 2, cu sau fără semnale de cale;
Litera iv
tranziții ETCS între aplicațiile de nivelul 0, nivelul 1 și nivelul 2;
Litera v
aplicație ETCS de nivelul NTC;
Litera vi
tranziții ETCS către/de la nivelul NTC;
Litera vii
GSM-R.
Litera i
care indică EOA a actualei MA; sau
Litera ii
atunci când se deplasează fără o MA, cu excepția cazului în care a primit o autorizație specifică din partea impiegatului de mișcare prin instrucțiunea europeană 1 sau 7.
Litera i
care indică EOA a actualei MA; sau
Litera ii
atunci când se deplasează fără o MA, dacă a primit o comandă specifică din partea impiegatului de mișcare.
Litera i
numărul de circulație al trenului;
Litera ii
datele de identificare ale mecanicului de locomotivă în regim de staționare sau, dacă valoarea națională permite acest lucru, în timpul rulării;
Litera iii
nivelul ETCS, identificarea rețelei radio, precum și identificarea și numărul de telefon RBC în timpul staționării.
Litera i
să aplice regula Înregistrarea datelor trenului în timpul pregătirii trenului (punctul 6.4.1);
Litera ii
să selecteze Start.
Litera i
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Litera ii
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și să le includă în instrucțiunea europeană 7;
Litera iii
să verifice dacă restricțiile temporare de viteză trebuie incluse în instrucțiunea europeană 7.
Litera i
să primească instrucțiunea europeană 7 de la impiegatul de mișcare;
Litera ii
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Litera iii
să folosească, cu excepția unor instrucțiuni contrare, funcția de dezactivare pentru fiecare dintre marcajele de oprire ETCS care trebuie depășite și să aștepte următorul simbol:
Litera iv
să pună în mișcare trenul;
Litera v
să nu depășească viteza în caz de dezactivare a EOA în timpul afișării acestui simbol.
Litera i
să primească instrucțiunea europeană 7 de la impiegatul de mișcare;
Litera ii
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Litera iii
să pună în mișcare trenul
Litera iv
atunci când se apropie de un marcaj de oprire ETCS și, dacă instrucțiunea europeană 7 îl autorizează să îl depășească, se folosească funcția de dezactivare și să aștepte următorul simbol, cu excepția cazului în care primește dispoziții contrare;
Litera v
să pună în mișcare trenul sau să continue mișcarea;
Litera vi
nu depășește viteza de dezactivare a EOA în intervalul de timp în care este afișat acest simbol.
Litera i
să se asigure mai întâi că are informațiile corecte cu privire la mișcarea pe care trebuie să o efectueze;
Litera ii
apoi să confirme.
Litera i
să selecteze Ieșire din manevră;
Litera ii
să se asigure că nicio unitate de tracțiune nu rămâne în starea Menținere manevră.
Litera i
categoria de tren din punctul de vedere al exploatării ETCS;
Litera ii
lungimea trenului;
Litera iii
procentul de frânare;
Litera iv
viteza maximă a trenului;
Litera v
categoria sarcinii pe osie;
Litera vi
tren prevăzut cu sistem de etanșeitate;
Litera vii
gabaritul de încărcare;
Litera viii
date suplimentare pentru STM disponibile;
Litera ix
date specifice pentru ATO, dacă este necesar.
Litera i
stabilește noile date referitoare la tren;
Litera ii
introduce noile date referitoare la tren;
Litera iii
validează noile date referitoare la tren.
Litera i
să confirme aplicarea frânei;
Litera ii
să modifice și/sau să valideze datele referitoare la tren, dacă acest lucru este solicitat de sistemul de bord;
Litera iii
să ia în considerare datele modificate referitoare la tren.
Litera i
trebuie să nu depășească viteza permisă;
Litera ii
poate, în cazul în care informațiile DAS sunt disponibile la bord:
Litera
să respecte viteza prescrisă țintă atunci când aceasta este afișată pe DMI;
Litera
să continue mișcarea prin inerție, atunci când se afișează
Litera
să respecte punctele de oprire, dacă sunt indicate;
Litera
să solicite omiterea unui punct de oprire în cazul în care i se solicită acest lucru, iar această opțiune este disponibilă pe DMI;
Litera
să acționeze ușile atunci când i se solicită să acționeze în acest sens prin indicații DMI relevante.
Litera
să respecte viteza prescrisă țintă atunci când aceasta este afișată pe DMI;
Litera
să continue mișcarea prin inerție, atunci când se afișează
Litera
să respecte punctele de oprire, dacă sunt indicate;
Litera
să solicite omiterea unui punct de oprire în cazul în care i se solicită acest lucru, iar această opțiune este disponibilă pe DMI;
Litera
să acționeze ușile atunci când i se solicită să acționeze în acest sens prin indicații DMI relevante.
Litera i
să confirme;
Litera ii
să pornească sau să continue mișcarea aplicând regula 9 din apendicele B2.
Litera i
să aplice regula 9 din apendicele B2 atât timp cât acest simbol este afișat;
Litera ii
să nu depășească viteza permisă.
Litera i
să primească mai întâi o autorizație pentru mișcările de trenuri în ERTMS;
Litera ii
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Litera iii
apoi să confirme.
Litera i
să circule la vedere, exceptând cazul în care o instrucțiune europeană 1, 2 sau 7 îl scutește de circulația la vedere în SR;
Litera ii
să nu depășească limita de viteză aplicabilă;
Litera iii
în ETCS de nivelul 1 fără semnale de cale și în ETCS de nivelul 2 fără semnale de cale, atunci când se apropie de următorul marcaj de oprire ETCS, să informeze impiegatul de mișcare și să aplice regula Autorizarea depășirii unui EOA (punctul 6.39), cu excepția cazului în care este deja autorizat să depășească acest marcaj de oprire ETCS prin intermediul unei instrucțiuni europene.
Litera i
să se apropie de un semnal, de un marcaj de oprire ETCS, de un marcaj de localizare ETCS sau de un opritor de linie fix, care se află la scurtă distanță dincolo de EOA indicată pe DMI, fără să depășească viteza de execuție;
Litera ii
în ETCS de nivelul 1 cu semnale de cale, să continue mișcarea fără a depăși viteza de execuție când semnalul de cale afișează un simbol de continuare.
Litera i
să acționeze frânele;
Litera ii
să îi confirme mecanicului unității de tracțiune principale că unitatea de tracțiune secundară nu se mai află în modul NL.
Litera a
În cazul în care este posibilă scurtarea MA prin cooperare
Litera b
În toate celelalte cazuri
Litera i
să emită o autorizație pentru mișcările de trenuri în ERTMS;
Litera ii
să revoce instrucțiunea europeană 3, dacă aceasta a fost emisă.
Litera i
să decidă dacă este posibil să autorizeze mișcările de trenuri;
Litera ii
să decidă dacă sunt necesare instrucțiuni și/sau restricții pentru mișcările de trenuri;
Litera iii
să revoce ordinul de oprire de urgență, dacă acesta a fost emis;
Litera iv
să revoce instrucțiunea europeană 3, dacă aceasta a fost emisă;
Litera v
să îi autorizeze pe mecanici să repornească trenurile.
Litera i
să confirme;
Litera ii
să propulseze trenul în conformitate cu instrucțiunile impiegatului de mișcare imediat ce este afișat următorul simbol:
Litera iii
să nu depășească viteza maximă pentru RV;
Litera iv
să nu depășească distanța de deplasare permisă.
Litera i
să raporteze acest lucru impiegatului de mișcare;
Litera ii
să confirme mesajul la oprire dacă distanța permisă în RV nu a fost extinsă;
Litera iii
să elibereze frâna.
Litera i
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Litera ii
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și să le includă în instrucțiunea europeană 1;
Litera iii
să verifice restricțiile de viteză temporare care trebuie incluse în instrucțiunea europeană 1.
Litera iv
să primească instrucțiunea europeană 1 de la impiegatul de mișcare pentru acest EOA;
Litera v
să verifice limita de viteză aplicabilă;
Litera vi
să utilizeze funcția de dezactivare; iar
Litera vii
atunci când este afișat următorul simbol:
Litera i
să verifice dacă toate condițiile pentru rută sunt îndeplinite;
Litera ii
să verifice toate restricțiile și/sau instrucțiunile necesare și le include în instrucțiunea europeană 2;
Litera iii
să verifice restricțiile de viteză temporare care trebuie să fie incluse în instrucțiunea europeană 2.
Litera i
să primească instrucțiunea europeană 2 cu toate instrucțiunile suplimentare date de impiegatul de mișcare;
Litera ii
în funcție de sarcina care trebuie îndeplinită, să selecteze Pornire sau Manevră și să urmeze instrucțiunile din instrucțiunea europeană 2;
Litera iii
repune în mișcare trenul/reia mișcarea de manevră.
Litera i
să verifice nivelul ETCS corect care trebuie selectat;
Litera ii
să modifice nivelul ETCS [regula Modificarea manuală a datelor (secțiunea 6.1.2)],
Litera i
să oprească trenul;
Litera ii
să aplice următoarea regulă În toate celelalte cazuri (punctul 6.46.3).
Litera i
să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la această situație;
Litera ii
atunci când se află în regim de staționare, să verifice nivelul corect al ETCS care trebuie selectat;
Litera iii
să modifice nivelul ETCS [regula Modificarea manuală a datelor (secțiunea 6.1.2)],
Litera i
trebuie să activeze omiterea punctului de oprire atunci când graficul o impune sau dacă i se solicită acest lucru;
Litera ii
după ce intră în regim de staționare la un punct de oprire operațional, poate mișca trenul manual pentru a-i corecta poziția, în direcția înainte (atunci când este afișat ) după notificarea călătorilor sau în sens invers (atunci când este afișat , dacă impiegatul de mișcare autorizează acțiunea și după notificarea corespunzătoare a călătorilor, până în momentul în care este afișat ;
Litera iii
trebuie să pună în funcțiune deschiderea/închiderea ușilor, dacă acest lucru este solicitat de indicațiile DMI respective.
Litera i
selectarea butonului asociat acestei pictograme
Litera ii
acționarea frânei;
Litera iii
oprirea ATO;
Litera iv
selectarea funcției de dezactivare.
Litera i
cât mai curând posibil înainte de plecarea inițială;
Litera ii
de fiecare dată când numărul funcțional se modifică.
Litera i
În cazul în care apelul este efectuat cu succes, iar cealaltă parte anulează înregistrarea numărului în cauză, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să reînceapă procedura de înregistrare a numărului funcțional.
Litera ii
Dacă apelul rămâne fără răspuns, responsabilul cu pregătirea trenului/mecanicul de locomotivă trebuie să inițieze anularea forțată a înregistrării numărului funcțional specific.
Anexa 3
Apendicele B
Paragraf
Apendicele B
Paragraf
Principii fundamentale și reguli comune de exploatare
Paragraf
Principii de exploatare fundamentale
Paragraf
Metoda de autorizare a unei mișcări de tren trebuie să mențină un interval de siguranță între trenuri.
Paragraf
Un tren trebuie să circule pe un tronson de linie numai în cazul în care compunerea trenului este compatibilă cu infrastructura.
Paragraf
Înainte ca un tren să înceapă sau să își continue călătoria, trebuie să se asigure faptul că personalul, călătorii și mărfurile sunt transportate în condiții de siguranță.
Paragraf
Înainte ca unui tren să i se permită să își înceapă sau să își continue mișcarea, acesta trebuie să dispună de o autorizare de mișcare și de toate informațiile necesare pentru a defini condițiile acestei autorizări.
Paragraf
Un tren trebuie să fie împiedicat să continue pe un tronson de linie dacă se știe sau se suspectează că trecerea trenului nu va fi sigură, până când se iau măsurile necesare pentru a permite trenului să își continue drumul în condiții de siguranță.
Paragraf
Un tren nu trebuie să continue să circule după ce s-a constatat că nu este sigur, în orice sens, până când se iau măsuri pentru a permite trenului să își continue drumul în condiții de siguranță.
Paragraf
Reguli de exploatare comune
Paragraf
În caz de exploatare în condiții de avarie, trebuie avute de asemenea în vedere dispozițiile în caz de urgență stabilite la punctul 4.2.3.6.3.
Paragraf
ÎNNISIPAREA
Paragraf
Dacă trenul este echipat cu un echipament manual de înnisipare, mecanicul de locomotivă trebuie să aibă întotdeauna permisiunea de a folosi nisipul, dar el trebuie să evite pe cât posibil acest lucru:
Paragraf
în zona macazurilor și a încrucișărilor,
Paragraf
în timpul frânării la viteze mai mici de 20 km/h,
Paragraf
în timpul staționării.
Paragraf
Excepțiile sunt:
Paragraf
dacă există un risc de SPAD (Signal Passed at Danger, depășirea unui semnal pe oprire) sau de alt incident grav, iar aplicarea de nisip ar contribui la creșterea aderenței,
Paragraf
la plecarea de pe loc,
Paragraf
când este necesară încercarea echipamentului de înnisipare al unității de tracțiune.
Paragraf
PLECAREA TRENULUI
Paragraf
În gara de origine sau după o oprire programată, mecanicul de locomotivă primește liber de plecare atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
după ce mecanicul de locomotivă a primit o autorizare de punere în mișcare a trenului;
Paragraf
după ce sunt îndeplinite condițiile de serviciu ale trenului;
Paragraf
atunci când este momentul să plece, cu excepția cazului în care este autorizat să pornească înainte de ora programată.
Paragraf
NICIO AUTORIZARE DE PUNERE ÎN MIȘCARE A TRENULUI LA ORA PREVĂZUTĂ
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă nu a primit autorizarea de punere în mișcare a trenului la ora prevăzută și nu deține informații cu privire la motivul aferent, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în acest sens.
Paragraf
DEFECTARE COMPLETĂ A LUMINILOR FRONTALE
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă nu poate prezenta nicio lumină frontală:
Paragraf
În condiții de bună vizibilitate
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în privința defecțiunii. Trenul trebuie să avanseze cu viteza maximă admisă până la cel mai apropiat loc în care lumina frontală poate fi reparată/înlocuită sau în care vehiculul afectat poate fi înlocuit. Atunci când avansează, mecanicul de locomotivă trebuie să utilizeze dispozitivul de avertizare sonoră al trenului, după necesități sau conform instrucțiunilor primite de la impiegatul de mișcare.
Paragraf
Pe întuneric sau în condiții de vizibilitate redusă
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în privința defecțiunii. Atât timp cât o lumină frontală portabilă care emite un fascicul luminos de culoare albă este montată în partea frontală a trenului, trenul trebuie să avanseze cu viteza maximă admisă în cazul defecțiunii respective până la cel mai apropiat loc în care lumina frontală poate fi reparată/înlocuită sau în care vehiculul afectat poate fi înlocuit.
Paragraf
Dacă nu este disponibilă o lumină frontală portabilă, trenul nu trebuie să avanseze, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare dă instrucțiuni oficiale ca trenul să își continue drumul până la cel mai apropiat loc adecvat în care linia poate fi eliberată.
Paragraf
Atunci când avansează, mecanicul de locomotivă trebuie să utilizeze dispozitivul de avertizare sonoră al trenului, după necesități sau conform instrucțiunilor primite de la impiegatul de mișcare.
Paragraf
DEFECTARE COMPLETĂ A SEMNALULUI DE FINE DE TREN
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare observă defectarea completă a semnalului de fine de tren al trenului, el trebuie să ia măsuri pentru a opri trenul într-un loc adecvat și pentru a informa mecanicul de locomotivă.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să verifice apoi integralitatea trenului și, dacă este necesar, să repare/să înlocuiască semnalul de fine de tren.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să raporteze impiegatului de mișcare când trenul este gata să își continue călătoria. În caz contrar, dacă reparația nu este posibilă, trenul nu își poate continua călătoria, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă convin asupra unor măsuri speciale.
Paragraf
DEFECTAREA DISPOZITIVULUI DE AVERTIZARE SONORĂ AL UNUI TREN
Paragraf
Dacă dispozitivul de avertizare sonoră se defectează, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare în privința defecțiunii. Trenul nu trebuie să depășească viteza admisă în caz de defectare a dispozitivului de avertizare sonoră, și trebuie să își continue drumul până la cel mai apropiat loc în care dispozitivul de avertizare sonoră poate fi reparat sau vehiculul afectat poate fi înlocuit. Mecanicul de locomotivă trebuie să fie pregătit să oprească înaintea oricărei treceri la nivel la care se impune acționarea dispozitivului de avertizare sonoră și apoi să continue drumul peste trecerea la nivel doar atunci când acest lucru poate fi realizat în siguranță. Dacă un dispozitiv de avertizare sonoră multitonal este defect, dar cel puțin un ton funcționează, trenul își poate continua călătoria în mod normal.
Paragraf
DEFECTAREA UNEI TRECERI LA NIVEL
Paragraf
Oprirea trenurilor care trec printr-o trecere la nivel defectă
Paragraf
În cazul în care a fost detectată o defecțiune tehnică ce afectează siguranța circulației trenurilor printr-o trecere la nivel și atât timp cât nu a fost restabilită exploatarea în condiții de siguranță, trecerea normală a trenurilor prin trecerea la nivel trebuie împiedicată.
Paragraf
Trecerea trenurilor printr-o trecere la nivel defectă (dacă este autorizată)
Paragraf
În cazul în care natura defecțiunii permite continuarea mișcărilor de trenuri, mecanicul de locomotivă al fiecărui tren este autorizat să continue și să treacă prin trecerea la nivel.
Paragraf
După ce a primit instrucțiuni să treacă prin trecerea la nivel defectă, mecanicul de locomotivă trebuie să treacă prin trecerea la nivel conform instrucțiunilor. Dacă trecerea la nivel devine obstrucționată, mecanicul de locomotivă trebuie să ia toate măsurile posibile necesare pentru a opri trenul.
Paragraf
La apropierea de trecerea la nivel, mecanicul de locomotivă trebuie să utilizeze dispozitivul de avertizare sonoră atunci când este necesar sau atunci când a primit instrucțiuni oficiale de la impiegatul de mișcare. Dacă trecerea la nivel este liberă, mecanicul de locomotivă trebuie să avanseze și să accelereze trenul de îndată ce partea frontală a trenului a trecut cu bine de trecerea la nivel.
Paragraf
DEFECTAREA ECHIPAMENTULUI DE COMUNICAȚII RADIO VOCALE
Paragraf
Defectarea echipamentului radio al trenului detectată în cursul pregătirii trenului
Paragraf
În cazul unei defectări a echipamentului radio de la bord, trenului nu trebuie să i se permită să înceapă un serviciu pe liniile unde este necesar un echipament radio.
Paragraf
Defectarea echipamentului de comunicații radio vocale când trenul se află în serviciu
Paragraf
Toate tipurile de defecțiuni
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă constată faptul că echipamentul principal de comunicații radio vocale s-a defectat, el trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare cât mai curând este fezabil din punct de vedere practic, folosind orice mijloc disponibil.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie apoi să aplice instrucțiunile date de impiegatul de mișcare în ceea ce privește mișcarea ulterioară a trenului.
Paragraf
Defecțiune la bord
Paragraf
Un tren cu echipamentul de comunicații radio vocale defect poate:
Paragraf
să își continue serviciul dacă există un alt mijloc de comunicare între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare sau
Paragraf
să își continue călătoria până la cel mai apropiat loc în care echipamentul radio poate fi reparat sau în care vehiculul afectat poate fi înlocuit, dacă nu există un alt mijloc de comunicare vocală între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare.
Paragraf
CIRCULAȚIE LA VEDERE
Paragraf
Atunci când un mecanic de locomotivă trebuie să asigure circulația la vedere, el trebuie:
Paragraf
să avanseze cu prudență, controlând viteza în funcție de vizibilitatea liniei în direcția de mers, astfel încât să fie posibil să oprească trenul pe porțiunea de linie vizibilă înainte de întâlnirea cu orice vehicul, aspect de oprire sau obstacol de pe infrastructură; și
Paragraf
să nu depășească viteza maximă pentru circulația la vedere.
Paragraf
Acest lucru nu se aplică în cazul unui obstacol neprevăzut care pătrunde în zona căii ferate în cadrul distanței de oprire.
Paragraf
ASISTENȚĂ PENTRU UN TREN DEFECT
Paragraf
Dacă un tren se oprește din cauza unei defecțiuni, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze imediat impiegatul de mișcare în privința defecțiunii și a circumstanțelor defecțiunii.
Paragraf
Atunci când este necesar un tren de asistență, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să convină cel puțin în privința tuturor elementelor de mai jos:
Paragraf
tipul de tren de asistență necesar;
Paragraf
dacă este necesară o anumită direcție (față sau spate);
Paragraf
locul în care se află trenul defect.
Paragraf
După ce mecanicul de locomotivă a solicitat asistență, trenul nu trebuie mișcat chiar dacă defectul este reparat, până la:
Paragraf
sosirea trenului de asistență sau
Paragraf
convenirea de către mecanicul de locomotivă și de către impiegatul de mișcare a unor măsuri alternative.
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să nu permită intrarea trenului de asistență pe tronsonul ocupat de trenul defect decât dacă s-a primit confirmarea că trenul defect nu va fi mișcat.
Paragraf
Atunci când trenul de asistență este gata să intre pe tronsonul ocupat de trenul defect, impiegatul de mișcare trebuie să îl informeze pe mecanicul de locomotivă al trenului de asistență cu privire cel puțin la următoarele:
Paragraf
locul în care se află trenul defect;
Paragraf
locul în care trebuie dus trenul defect.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă al trenului combinat trebuie să se asigure că:
Paragraf
trenul de asistență este cuplat la trenul defect și
Paragraf
performanța de frânare a trenului este verificată, sistemul de frânare automată, dacă este compatibil, este conectat și s-a efectuat o încercare de frânare.
Paragraf
Atunci când trenul combinat este gata să se pună în mișcare, mecanicul de locomotivă care deține controlul trebuie să contacteze impiegatul de mișcare și să îl informeze cu privire la orice restricții; apoi trebuie să pună trenul în mișcare în conformitate cu instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Paragraf
AUTORIZAȚIA DE A DEPĂȘI SFÂRȘITUL UNEI AUTORIZĂRI
Paragraf
Mecanicul de locomotivă al trenului în cauză trebuie să aibă autorizația de a depăși un EOA.
Paragraf
Atunci când acordă autorizația, impiegatul de mișcare trebuie să îi dea mecanicului de locomotivă instrucțiuni de mișcare. Mecanicul de locomotivă trebuie să aplice instrucțiunile și nu trebuie să depășească nicio restricție de viteză, dacă a fost impusă vreuna, până când ajunge la locul unde poate fi reluată exploatarea normală.
Paragraf
ANOMALII ALE SEMNALIZĂRII DE CALE
Paragraf
Dacă se observă oricare dintre următoarele anomalii:
Paragraf
semnalul nu prezintă niciun aspect, când ar trebui să prezinte unul;
Paragraf
semnalul prezintă un aspect neobișnuit;
Paragraf
la apropierea de semnal se primește o secvență de aspect a semnalului neobișnuită;
Paragraf
aspectul semnalului nu este clar vizibil,
Paragraf
mecanicul de locomotivă trebuie să acționeze potrivit celui mai restrictiv aspect care ar putea fi prezentat de semnal.
Paragraf
În toate cazurile, mecanicul de locomotivă trebuie să raporteze impiegatului de mișcare aspectul anormal al semnalului atunci când îl observă.
Paragraf
APEL DE URGENȚĂ
Paragraf
Atunci când primește un apel de urgență, mecanicul de locomotivă trebuie să presupună că există o situație periculoasă și trebuie să efectueze toate acțiunile necesare pentru a evita sau a reduce efectul situației respective.
Paragraf
În plus, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să reducă imediat viteza trenului până la viteza corespunzătoare pentru circulația la vedere și
Paragraf
să circule la vedere, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare îi dă alte instrucțiuni, și
Paragraf
să respecte instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Paragraf
Mecanicii de locomotivă cărora li s-a ordonat să oprească nu trebuie să repornească fără autorizare din partea impiegatului de mișcare. Alți mecanici de locomotivă trebuie să continue să circule la vedere până când impiegatul de mișcare îi informează că circulația la vedere nu mai este necesară.
Paragraf
Orice persoană care primește un apel de urgență trebuie să asculte și să nu intervină în comunicarea în curs decât pentru a furniza elemente relevante pentru context.
Paragraf
MĂSURI IMEDIATE PENTRU A PREVENI UN PERICOL PENTRU TRENURI
Paragraf
Orice membru al personalului întreprinderii feroviare/administratorului de infrastructură care ia cunoștință de un pericol pentru trenuri trebuie să ia măsuri imediate pentru a opri orice tren care ar putea fi afectat, trebuie să alerteze impiegatul de mișcare și să ia orice alte măsuri necesare pentru a evita producerea de vătămări sau de daune, în special:
Paragraf
Orice mecanic de locomotivă care a fost informat cu privire la un pericol pentru trenul său trebuie să oprească de îndată ce acest lucru este posibil în condiții de siguranță și să alerteze imediat impiegatul de mișcare cu privire la pericol utilizând apelul de urgență.
Paragraf
Orice impiegat de mișcare care a fost informat cu privire la un pericol trebuie să alerteze toți mecanicii de locomotivă, după caz, printr-un apel de urgență sau utilizând orice alte mijloace disponibile.
Paragraf
DEFECTAREA ECHIPAMENTELOR DE LA BORD
Paragraf
Întreprinderea feroviară stabilește cazurile în care o defecțiune a unui echipament de la bord afectează funcționarea trenului.
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să furnizeze mecanicului de locomotivă și/sau echipajului trenului informațiile necesare în legătură cu măsurile pe care trebuie să le ia în caz de defecțiuni la bord care afectează funcționarea trenului.
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă constată o defecțiune a oricăror echipamente de la bord care afectează funcționarea trenului, mecanicul de locomotivă trebuie:
Paragraf
să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la situație, la locație și la restricțiile impuse trenului în cazul în care i se permite să își continue misiunea;
Paragraf
să nu înceapă sau să reînceapă misiunea până când impiegatul de mișcare nu îi acordă permisiunea de a face acest lucru.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare dă trenului permisiunea să își înceapă sau să își continue misiunea, mecanicul de locomotivă trebuie să acționeze în conformitate cu restricțiile impuse trenului.
Paragraf
dacă impiegatul de mișcare nu dă trenului permisiunea să își înceapă sau reînceapă misiunea, mecanicul de locomotivă trebuie să urmeze instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Paragraf
DEPĂȘIREA FĂRĂ PERMISIUNE A SFÂRȘITULUI UNEI AUTORIZĂRI
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă constată că trenul a depășit sfârșitul unei autorizări fără permisiune, mecanicul de locomotivă trebuie să oprească imediat trenul.
Paragraf
Dacă trenul este oprit de ATP/TPS, mecanicul de locomotivă trebuie să ia măsuri pentru a asista frânarea de urgență.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare.
Paragraf
Dacă impiegatul de mișcare constată că trenul a depășit sfârșitul unei autorizări fără permisiune, impiegatul de mișcare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a opri imediat trenul.
Paragraf
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a proteja toate mișcările.
Paragraf
Când trenul este în măsură să își continue călătoria, mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare. Impiegatul de mișcare trebuie să stabilească sau să verifice ruta pentru continuarea călătoriei trenului și trebuie să emită toate instrucțiunile necesare.
Paragraf
DEFECTAREA ECHIPAMENTELOR DE CALE, INCLUSIV A LINIEI AERIENE DE CONTACT
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să stabilească dacă defectarea echipamentelor de cale (inclusiv a liniei aeriene de contact) afectează exploatarea în condiții de siguranță și/sau de eficacitate a trenurilor.
Paragraf
Administratorul de infrastructură trebuie să furnizeze mecanicului de locomotivă instrucțiunile necesare cu privire la măsurile care trebuie luate în cazul unei astfel de defecțiuni, astfel cum se menționează la punctul 4.2.1.2.2.3 din prezentul regulament.
Paragraf
Dacă mecanicul de locomotivă constată o defecțiune a oricărui echipament de cale (inclusiv a liniei aeriene de contact) care afectează exploatarea în condiții de siguranță și/sau de eficacitate a trenurilor, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze cât mai curând posibil impiegatul de mișcare cu privire la situația respectivă și să urmeze instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Paragraf
INTRAREA PE UN TRONSON DE CALE OCUPAT DINTR-O GARĂ
Paragraf
În cazul unei intrări neplanificate pe un tronson de cale ocupat, impiegatul de mișcare trebuie, înainte de a autoriza intrarea pe tronsonul de cale ocupat, să se asigure că mecanicii de locomotivă implicați sunt informați cu privire la circumstanțe.
Paragraf
În toate cazurile în care un tren trebuie să intre pe un tronson de cale ocupat, impiegatul de mișcare trebuie să obțină, înainte de a autoriza intrarea pe tronsonul de cale ocupat, confirmarea faptului că trenul sau vehiculele care ocupă tronsonul de cale nu se vor deplasa către trenul care intră pe tronsonul de cale ocupat.
Litera
în zona macazurilor și a încrucișărilor,
Litera
în timpul frânării la viteze mai mici de 20 km/h,
Litera
în timpul staționării.
Litera
dacă există un risc de SPAD (Signal Passed at Danger, depășirea unui semnal pe oprire) sau de alt incident grav, iar aplicarea de nisip ar contribui la creșterea aderenței,
Litera
la plecarea de pe loc,
Litera
când este necesară încercarea echipamentului de înnisipare al unității de tracțiune.
Litera
după ce mecanicul de locomotivă a primit o autorizare de punere în mișcare a trenului;
Litera
după ce sunt îndeplinite condițiile de serviciu ale trenului;
Litera
atunci când este momentul să plece, cu excepția cazului în care este autorizat să pornească înainte de ora programată.
Punctul 1
Dacă impiegatul de mișcare observă defectarea completă a semnalului de fine de tren al trenului, el trebuie să ia măsuri pentru a opri trenul într-un loc adecvat și pentru a informa mecanicul de locomotivă.
Punctul 2
Mecanicul de locomotivă trebuie să verifice apoi integralitatea trenului și, dacă este necesar, să repare/să înlocuiască semnalul de fine de tren.
Punctul 3
Mecanicul de locomotivă trebuie să raporteze impiegatului de mișcare când trenul este gata să își continue călătoria. În caz contrar, dacă reparația nu este posibilă, trenul nu își poate continua călătoria, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare și mecanicul de locomotivă convin asupra unor măsuri speciale.
Punctul 1
În cazul în care natura defecțiunii permite continuarea mișcărilor de trenuri, mecanicul de locomotivă al fiecărui tren este autorizat să continue și să treacă prin trecerea la nivel.
Punctul 2
După ce a primit instrucțiuni să treacă prin trecerea la nivel defectă, mecanicul de locomotivă trebuie să treacă prin trecerea la nivel conform instrucțiunilor. Dacă trecerea la nivel devine obstrucționată, mecanicul de locomotivă trebuie să ia toate măsurile posibile necesare pentru a opri trenul.
Punctul 3
La apropierea de trecerea la nivel, mecanicul de locomotivă trebuie să utilizeze dispozitivul de avertizare sonoră atunci când este necesar sau atunci când a primit instrucțiuni oficiale de la impiegatul de mișcare. Dacă trecerea la nivel este liberă, mecanicul de locomotivă trebuie să avanseze și să accelereze trenul de îndată ce partea frontală a trenului a trecut cu bine de trecerea la nivel.
Litera
să își continue serviciul dacă există un alt mijloc de comunicare între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare sau
Litera
să își continue călătoria până la cel mai apropiat loc în care echipamentul radio poate fi reparat sau în care vehiculul afectat poate fi înlocuit, dacă nu există un alt mijloc de comunicare vocală între mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare.
Litera
să avanseze cu prudență, controlând viteza în funcție de vizibilitatea liniei în direcția de mers, astfel încât să fie posibil să oprească trenul pe porțiunea de linie vizibilă înainte de întâlnirea cu orice vehicul, aspect de oprire sau obstacol de pe infrastructură; și
Litera
să nu depășească viteza maximă pentru circulația la vedere.
Punctul 1
Dacă un tren se oprește din cauza unei defecțiuni, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze imediat impiegatul de mișcare în privința defecțiunii și a circumstanțelor defecțiunii.
Punctul 2
Atunci când este necesar un tren de asistență, mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să convină cel puțin în privința tuturor elementelor de mai jos:
Litera
tipul de tren de asistență necesar;
Litera
dacă este necesară o anumită direcție (față sau spate);
Litera
locul în care se află trenul defect.
Litera
sosirea trenului de asistență sau
Litera
convenirea de către mecanicul de locomotivă și de către impiegatul de mișcare a unor măsuri alternative.
Punctul 3
Impiegatul de mișcare trebuie să nu permită intrarea trenului de asistență pe tronsonul ocupat de trenul defect decât dacă s-a primit confirmarea că trenul defect nu va fi mișcat.
Litera
locul în care se află trenul defect;
Litera
locul în care trebuie dus trenul defect.
Punctul 4
Mecanicul de locomotivă al trenului combinat trebuie să se asigure că:
Litera
trenul de asistență este cuplat la trenul defect și
Litera
performanța de frânare a trenului este verificată, sistemul de frânare automată, dacă este compatibil, este conectat și s-a efectuat o încercare de frânare.
Punctul 5
Atunci când trenul combinat este gata să se pună în mișcare, mecanicul de locomotivă care deține controlul trebuie să contacteze impiegatul de mișcare și să îl informeze cu privire la orice restricții; apoi trebuie să pună trenul în mișcare în conformitate cu instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Litera
tipul de tren de asistență necesar;
Litera
dacă este necesară o anumită direcție (față sau spate);
Litera
locul în care se află trenul defect.
Litera
sosirea trenului de asistență sau
Litera
convenirea de către mecanicul de locomotivă și de către impiegatul de mișcare a unor măsuri alternative.
Litera
locul în care se află trenul defect;
Litera
locul în care trebuie dus trenul defect.
Litera
trenul de asistență este cuplat la trenul defect și
Litera
performanța de frânare a trenului este verificată, sistemul de frânare automată, dacă este compatibil, este conectat și s-a efectuat o încercare de frânare.
Litera
semnalul nu prezintă niciun aspect, când ar trebui să prezinte unul;
Litera
semnalul prezintă un aspect neobișnuit;
Litera
la apropierea de semnal se primește o secvență de aspect a semnalului neobișnuită;
Litera
aspectul semnalului nu este clar vizibil,
Litera
să reducă imediat viteza trenului până la viteza corespunzătoare pentru circulația la vedere și
Litera
să circule la vedere, cu excepția cazului în care impiegatul de mișcare îi dă alte instrucțiuni, și
Litera
să respecte instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Punctul 1
Orice mecanic de locomotivă care a fost informat cu privire la un pericol pentru trenul său trebuie să oprească de îndată ce acest lucru este posibil în condiții de siguranță și să alerteze imediat impiegatul de mișcare cu privire la pericol utilizând apelul de urgență.
Punctul 2
Orice impiegat de mișcare care a fost informat cu privire la un pericol trebuie să alerteze toți mecanicii de locomotivă, după caz, printr-un apel de urgență sau utilizând orice alte mijloace disponibile.
Litera
să îl informeze pe impiegatul de mișcare cu privire la situație, la locație și la restricțiile impuse trenului în cazul în care i se permite să își continue misiunea;
Litera
să nu înceapă sau să reînceapă misiunea până când impiegatul de mișcare nu îi acordă permisiunea de a face acest lucru.
Litera
Dacă mecanicul de locomotivă constată că trenul a depășit sfârșitul unei autorizări fără permisiune, mecanicul de locomotivă trebuie să oprească imediat trenul.
Litera
Dacă trenul este oprit de ATP/TPS, mecanicul de locomotivă trebuie să ia măsuri pentru a asista frânarea de urgență.
Litera
Mecanicul de locomotivă trebuie să îl informeze pe impiegatul de mișcare.
Litera
Dacă impiegatul de mișcare constată că trenul a depășit sfârșitul unei autorizări fără permisiune, impiegatul de mișcare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a opri imediat trenul.
Litera
Mecanicul de locomotivă și impiegatul de mișcare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a proteja toate mișcările.
Litera
Administratorul de infrastructură trebuie să stabilească dacă defectarea echipamentelor de cale (inclusiv a liniei aeriene de contact) afectează exploatarea în condiții de siguranță și/sau de eficacitate a trenurilor.
Litera
Administratorul de infrastructură trebuie să furnizeze mecanicului de locomotivă instrucțiunile necesare cu privire la măsurile care trebuie luate în cazul unei astfel de defecțiuni, astfel cum se menționează la punctul 4.2.1.2.2.3 din prezentul regulament.
Litera
Dacă mecanicul de locomotivă constată o defecțiune a oricărui echipament de cale (inclusiv a liniei aeriene de contact) care afectează exploatarea în condiții de siguranță și/sau de eficacitate a trenurilor, mecanicul de locomotivă trebuie să informeze cât mai curând posibil impiegatul de mișcare cu privire la situația respectivă și să urmeze instrucțiunile date de impiegatul de mișcare.
Litera
În cazul unei intrări neplanificate pe un tronson de cale ocupat, impiegatul de mișcare trebuie, înainte de a autoriza intrarea pe tronsonul de cale ocupat, să se asigure că mecanicii de locomotivă implicați sunt informați cu privire la circumstanțe.
Litera
În toate cazurile în care un tren trebuie să intre pe un tronson de cale ocupat, impiegatul de mișcare trebuie să obțină, înainte de a autoriza intrarea pe tronsonul de cale ocupat, confirmarea faptului că trenul sau vehiculele care ocupă tronsonul de cale nu se vor deplasa către trenul care intră pe tronsonul de cale ocupat.
Anexa 4
Apendicele C
Paragraf
Apendicele C
Paragraf
Metodologia comunicărilor legate de siguranță
Paragraf
Comunicare orală
Paragraf
Scop și domeniu de aplicare
Paragraf
Prezentul apendice stabilește normele pentru comunicările legate de siguranță între personalul de tren, în principal mecanicul de locomotivă, și impiegatul de mișcare, în particular pentru a defini structura, metodologia și conținutul acestor comunicări. Comunicările legată de siguranță au prioritate față de orice alt tip de comunicări.
Paragraf
Comunicări legate de siguranță
Paragraf
Structura comunicării
Paragraf
Transmisia mesajelor legate de siguranță trebuie să fie succintă și clară și, în măsura posibilului, fără abrevieri. Pentru a se asigura faptul că un mesaj este înțeles și că pot fi luate măsurile necesare, persoana care transmite mesajul trebuie să includă cel puțin următoarele elemente:
Paragraf
să indice poziția sa exactă;
Paragraf
să precizeze funcția pe care o îndeplinește și să furnizeze informații cu privire la măsura care trebuie luată.
Paragraf
Mecanicii de locomotivă trebuie să se identifice prin numărul de circulație al trenului și prin locul unde se află trenul.
Paragraf
Impiegații de mișcare trebuie să se identifice prin zona de control sau prin locul unde se află amplasat postul de mișcare.
Paragraf
Metodologia comunicării
Paragraf
Persoana care transmite mesajul trebuie:
Paragraf
să verifice dacă mesajul este recepționat și repetat de către destinatar, conform dispozițiilor. Întrucât mesajele de urgență sunt destinate comunicării de instrucțiuni de exploatare urgente, legate direct de siguranța căii ferate, repetarea acestor mesaje poate fi omisă;
Paragraf
dacă este necesar, să corecteze o greșeală care a fost făcută în cadrul mesajului;
Paragraf
dacă este necesar, să precizeze destinatarului modul în care poate fi contactată.
Paragraf
În ceea ce privește comunicarea dintre impiegații de mișcare și mecanicii de locomotivă, impiegaților de mișcare le revine responsabilitatea de a se asigura că vorbesc cu mecanicul de locomotivă din zona lor de control. Acest fapt este esențial atunci când comunicarea are loc acolo unde se intersectează zone de comunicare. Acest principiu trebuie aplicat chiar și în urma unei întreruperi în timpul transmisiei.
Paragraf
Conținutul comunicării
Paragraf
Diferiții interlocutori trebuie să utilizeze următoarele mesaje pentru identificare:
Paragraf
impiegatul de mișcare:
Paragraf
Trenul … [numărul de circulație]aici … [zona de control/locul unde se află postul de mișcare]
Paragraf
Trenul … [numărul de circulație]
Paragraf
aici … [zona de control/locul unde se află postul de mișcare]
Paragraf
mecanicul de locomotivă:
Paragraf
aici trenul …. [numărul de circulație] la … [locul]
Paragraf
Toate părțile utilizează o terminologie în procedura de comunicare:
Paragraf
Toate părțile trebuie să folosească o terminologie standard, fără traducere, în procedura de comunicare:
Paragraf
Acest termen nu se traduce, iar utilizarea sa nu este obligatorie în cazul în care la bordul trenului este disponibilă funcționalitatea pentru apeluri de urgență (de exemplu, GSM-R).
Paragraf
Glosar de terminologie feroviară
Paragraf
Atunci când este cazul, întreprinderea feroviară trebuie să elaboreze un glosar de terminologie feroviară pentru fiecare rețea pe care sunt exploatate trenurile sale. Acesta trebuie să prezinte termenii folosiți în mod obișnuit în limba aleasă de întreprinderea feroviară și în limba de lucru a administratorului (administratorilor) de infrastructură pe a cărui (căror) infrastructură activează întreprinderea feroviară, pe baza terminologiei utilizate de respectivul administrator de infrastructură.
Paragraf
Reguli de comunicare
Paragraf
Pentru înțelegerea corectă a comunicărilor legate de siguranță, indiferent de mijloacele de comunicare folosite, trebuie utilizate următoarele reguli:
Paragraf
Alfabetul fonetic internațional
Paragraf
Alfabetul fonetic internațional trebuie utilizat:
Paragraf
pentru a identifica literele alfabetului;
Paragraf
pentru a indica pe litere cuvinte și nume de locuri care sunt dificil de rostit sau care ar putea fi înțelese greșit;
Paragraf
atunci când se precizează identitatea semnalelor sau a macazurilor.
Paragraf
Numere
Paragraf
Numerele se rostesc cifră cu cifră:
Paragraf
0 = Zero
Paragraf
1 = Unu
Paragraf
2 = Doi
Paragraf
3 = Trei
Paragraf
4 = Patru
Paragraf
5 = Cinci
Paragraf
6 = Șase
Paragraf
7 = Șapte
Paragraf
8 = Opt
Paragraf
9 = Nouă
Paragraf
Instrucțiuni europene
Paragraf
Introducere
Paragraf
Întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură trebuie să utilizeze instrucțiunile europene în cadrul procedurii de comunicare în următoarele cazuri:
Paragraf
autorizația de a depăși sfârșitul unei autorizări;
Paragraf
autorizația de a continua după o oprire prin declanșarea frânei de urgență;
Paragraf
obligația de a rămâne în regim de staționare;
Paragraf
revocarea unei instrucțiuni;
Paragraf
obligația de a circula cu restricții de viteză;
Paragraf
obligația de a circula la vedere;
Paragraf
autorizația de a porni după pregătirea unei mișcări a trenului;
Paragraf
autorizația de a trece prin treceri la nivel defecte;
Paragraf
obligația de a circula cu restricții privind alimentarea cu energie electrică;
Paragraf
REZERVAT
Paragraf
Numerele de la 1 la 20 sunt rezervate pentru instrucțiuni europene.
Paragraf
Utilizarea instrucțiunilor europene cu numerele 1-4 și 7 este obligatorie pentru ETCS, în conformitate cu regulile din apendicele A.
Paragraf
Ori de câte ori este necesar ca impiegatul de mișcare să emită o instrucțiune de exploatare pentru care există o instrucțiune europeană, impiegatul de mișcare trebuie să utilizeze instrucțiunea europeană respectivă. Dacă o instrucțiune de exploatare legată de un sistem de clasă B necesită mai multe informații decât instrucțiunile europene, în locul acesteia se poate utiliza o instrucțiune națională. În acest caz, administratorul de infrastructură poate stabili aceste cerințe în instrucțiunile sale naționale.
Paragraf
Dacă sunt numerotate, instrucțiunile naționale elaborate de administratorii de infrastructură individuali trebuie să înceapă de la numărul 21.
Paragraf
Instrucțiunile naționale trebuie să aibă cel puțin același conținut ca cel al unei instrucțiuni europene.
Paragraf
Conținut
Paragraf
O instrucțiune de exploatare trebuie să precizeze cel puțin următoarele:
Paragraf
locul în care a fost emisă (locul în care se află impiegatul de mișcare),
Paragraf
data la care a fost emisă (nu se aplică instrucțiunilor verbale),
Paragraf
la ce tren/compunere de manevră se referă,
Paragraf
instrucțiuni clare, precise și lipsite de ambiguitate,
Paragraf
numărul unic de identificare furnizat de impiegatul de mișcare.
Paragraf
În plus, în funcție de circumstanțe, o instrucțiune de exploatare ar putea, de asemenea, preciza:
Paragraf
ora la care a fost emisă,
Paragraf
unde se află trenul/compunere de manevră respectiv(ă), în ce loc se aplică,
Paragraf
datele de identificare (ID) ale mecanicului de locomotivă;
Paragraf
datele de identificare (ID) ale emitentului;
Paragraf
verificarea (semnătura sau confirmarea electronică) faptului că instrucțiunea a fost recepționată.
Paragraf
Orice instrucțiune de exploatare care a fost emisă pentru a fi notată în scris nu poate fi revocată decât printr-o instrucțiune europeană nr. 4, care se referă în mod explicit la numărul unic de identificare al instrucțiunii care trebuie revocată.
Paragraf
Prin derogare, o instrucțiune europeană 3 poate fi, de asemenea, revocată printr-o instrucțiune europeană 1, 2 sau 7 fără a fi necesară o instrucțiune europeană 4 specifică.
Paragraf
Transmiterea instrucțiunii de exploatare
Paragraf
O instrucțiune de exploatare include informații transmise digital, verbal, fizic pe hârtie sau sub formă de instrucțiuni verbale care trebuie notate în scris de mecanicul de locomotivă sau prin alte metode sigure de comunicare cu același nivel de informare.
Paragraf
În principiu, atunci când mecanicul de locomotivă trebuie să noteze în scris o instrucțiune de exploatare, trenul trebuie să se afle în regim de staționare. Întreprinderea feroviară și administratorul de infrastructură în cauză pot efectua în comun o evaluare a riscurilor, care ar putea avea ca rezultat definirea condițiilor în care abaterea de la acest principiu nu ridică probleme de siguranță.
Paragraf
O instrucțiune de exploatare trebuie să fie transmisă cât mai aproape este fezabil din punct de vedere practic de zona afectată.
Paragraf
O instrucțiune de exploatare prevalează asupra indicațiilor aferente furnizate de semnalele de cale și/sau de DMI. În cazul în care se aplică o viteză admisă sau o viteză de eliberare mai mică decât viteza maximă prevăzută în instrucțiunea de exploatare, trebuie aplicată viteza cea mai mică.
Paragraf
Impiegatul de mișcare trebuie să emită o instrucțiune de exploatare numai atunci când s-a identificat numărul de circulație al trenului și, dacă este necesar, localizarea trenului/compunere de manevră. Înainte de aplicarea instrucțiunii de exploatare, mecanicul de locomotivă trebuie să verifice dacă această instrucțiune de exploatare se referă la trenul său/compunere de manevră și la localizarea sa actuală sau identificată.
Paragraf
Luarea la cunoștință a instrucțiunii de exploatare
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să definească o procedură pentru a se asigura că mecanicul de locomotivă a luat la cunoștință o instrucțiune de exploatare până când trenul ajunge în locul unde aceasta trebuie să fie prelucrată.
Paragraf
În cazul în care instrucțiunea de exploatare nu trebuie să fie efectuată imediat după transmitere, mecanicul de locomotivă trebuie să poată recupera instrucțiunea de exploatare.
Paragraf
Monitorizarea instrucțiunii de exploatare prelucrate
Paragraf
În cadrul respectării dispozițiilor Regulamentului (UE) 2018/762 și ale Directivei (UE) 2016/798, administratorul de infrastructură și întreprinderea feroviară trebuie să monitorizeze procesele de transmitere și de utilizare a instrucțiunilor de exploatare.
Paragraf
Instrucțiuni europene
Paragraf
Fiecare căsuță de bifat, fiecare câmp de informații și fiecare opțiune de introducere într-un câmp conținute într-o instrucțiune europeană trebuie să primească propriul identificator alfabetic sau numeric. Identificatorii numerotați care fac parte din mai multe instrucțiuni europene trebuie să primească un identificator începând cu x în loc de numărul instrucțiunii europene. Acest x poate fi înlocuit numai cu numărul instrucțiunii europene atunci când instrucțiunea respectivă este transmisă în format digital.
Paragraf
În timp ce conținutul și identificatorii trebuie să fie utilizați, iar ordinea alfabetică și numerică a identificatorilor trebuie să fie respectată, formatul în sine este orientativ.
Paragraf
Dacă într-un stat membru sau în rețeaua unui administrator de infrastructură nu se utilizează o anumită căsuță de bifat, un anumit câmp sau o anumită opțiune de introducere într-un câmp, nu există nicio obligație de a afișa căsuța de bifat, câmpul sau opțiunea de introducere într-un câmp în cauză în instrucțiunea europeană.
Paragraf
Nu trebuie să se adauge nicio altă căsuță de bifat, niciun alt câmp și nicio altă opțiune de introducere într-un câmp.
Paragraf
Domeniul de aplicare al fiecărui câmp individual nu poate depăși domeniul de aplicare al instrucțiunii europene din care face parte.
Paragraf
Administratorul de infrastructură și întreprinderea feroviară pot adăuga orientări privind modul de completare și de citire a formularelor instrucțiunilor europene, cu condiția ca aceste orientări să nu facă parte din procedura de comunicare.
Paragraf
Comunicarea unei instrucțiuni de exploatare
Paragraf
Următoarea terminologie trebuie folosită în procedura de comunicare de către toate părțile.
Paragraf
Manualul de instrucțiuni europene și naționale
Paragraf
Administratorul de infrastructură este responsabil cu întocmirea Manualului de instrucțiuni europene și naționale în limbile sale de lucru.
Paragraf
Toate formele instrucțiunilor naționale și ale instrucțiunilor europene de utilizat trebuie să fie reunite într-un document sau pe un suport electronic denumit Manualul de instrucțiuni europene și naționale.
Paragraf
Acest manual trebuie utilizat atât de mecanicul de locomotivă, cât și de personalul care autorizează circulația trenurilor. Manualul utilizat de mecanicul de locomotivă și manualul utilizat de personalul care autorizează circulația trenurilor trebuie să fie structurat și numerotat în același mod.
Paragraf
Manualul trebuie să cuprindă două părți.
Paragraf
Prima parte cuprinde cel puțin următoarele:
Paragraf
un index al instrucțiunilor europene utilizate de administratorii de infrastructură;
Paragraf
un index al instrucțiunilor naționale de exploatare;
Paragraf
o listă a situațiilor în care se aplică fiecare instrucțiune de exploatare;
Paragraf
modul de furnizare a fiecărei instrucțiuni de exploatare, inclusiv dacă este permisă înregistrarea acesteia în scris de către mecanicul de locomotivă în timpul mișcării;
Paragraf
tabelul care conține alfabetul fonetic internațional.
Paragraf
Cea de a doua parte cuprinde, în limbile de exploatare ale administratorului infrastructurii, formularele:
Paragraf
instrucțiunilor europene;
Paragraf
instrucțiunilor naționale de exploatare.
Paragraf
Acestea trebuie colectate de întreprinderea feroviară și înmânate mecanicului de locomotivă. Întreprinderile feroviare care operează în mai multe rețele de administratori de infrastructură trebuie să furnizeze mecanicului de locomotivă:
Paragraf
formele generice ale instrucțiunilor europene, astfel cum sunt definite la punctul 6 din apendicele C2, sau
Paragraf
forme reduse ale instrucțiunilor europene care includ cel puțin câmpurile utilizate de administratorul (administratorii) de infrastructură pe rețeaua (rețelele) în care va opera întreprinderea feroviară.
Paragraf
Glosar de terminologie feroviară
Paragraf
Întreprinderea feroviară trebuie să producă un glosar de terminologie feroviară pentru fiecare rețea pe care circulă trenurile sale. Acesta trebuie să furnizeze termenii folosiți în mod obișnuit în limba aleasă de întreprinderea feroviară și în limba de lucru a administratorului (administratorilor) de infrastructură pe a cărui (căror) infrastructură activează întreprinderea feroviară.
Litera
să indice poziția sa exactă;
Litera
să precizeze funcția pe care o îndeplinește și să furnizeze informații cu privire la măsura care trebuie luată.
Litera
să verifice dacă mesajul este recepționat și repetat de către destinatar, conform dispozițiilor. Întrucât mesajele de urgență sunt destinate comunicării de instrucțiuni de exploatare urgente, legate direct de siguranța căii ferate, repetarea acestor mesaje poate fi omisă;
Litera
dacă este necesar, să corecteze o greșeală care a fost făcută în cadrul mesajului;
Litera
dacă este necesar, să precizeze destinatarului modul în care poate fi contactată.
Litera
impiegatul de mișcare:Trenul … [numărul de circulație]aici … [zona de control/locul unde se află postul de mișcare]
Litera
mecanicul de locomotivă:aici trenul …. [numărul de circulație] la … [locul]
Litera
pentru a identifica literele alfabetului;
Litera
pentru a indica pe litere cuvinte și nume de locuri care sunt dificil de rostit sau care ar putea fi înțelese greșit;
Litera
atunci când se precizează identitatea semnalelor sau a macazurilor.
Litera
0 = Zero
Litera
1 = Unu
Litera
2 = Doi
Litera
3 = Trei
Litera
4 = Patru
Litera
5 = Cinci
Litera
6 = Șase
Litera
7 = Șapte
Litera
8 = Opt
Litera
9 = Nouă
Punctul 1
autorizația de a depăși sfârșitul unei autorizări;
Punctul 2
autorizația de a continua după o oprire prin declanșarea frânei de urgență;
Punctul 3
obligația de a rămâne în regim de staționare;
Punctul 4
revocarea unei instrucțiuni;
Punctul 5
obligația de a circula cu restricții de viteză;
Punctul 6
obligația de a circula la vedere;
Punctul 7
autorizația de a porni după pregătirea unei mișcări a trenului;
Punctul 8
autorizația de a trece prin treceri la nivel defecte;
Punctul 9
obligația de a circula cu restricții privind alimentarea cu energie electrică;
Litera 10-20
REZERVAT
Litera
locul în care a fost emisă (locul în care se află impiegatul de mișcare),
Litera
data la care a fost emisă (nu se aplică instrucțiunilor verbale),
Litera
la ce tren/compunere de manevră se referă,
Litera
instrucțiuni clare, precise și lipsite de ambiguitate,
Litera
numărul unic de identificare furnizat de impiegatul de mișcare.
Litera
ora la care a fost emisă,
Litera
unde se află trenul/compunere de manevră respectiv(ă), în ce loc se aplică,
Litera
datele de identificare (ID) ale mecanicului de locomotivă;
Litera
datele de identificare (ID) ale emitentului;
Litera
verificarea (semnătura sau confirmarea electronică) faptului că instrucțiunea a fost recepționată.
Litera
un index al instrucțiunilor europene utilizate de administratorii de infrastructură;
Litera
un index al instrucțiunilor naționale de exploatare;
Litera
o listă a situațiilor în care se aplică fiecare instrucțiune de exploatare;
Litera
modul de furnizare a fiecărei instrucțiuni de exploatare, inclusiv dacă este permisă înregistrarea acesteia în scris de către mecanicul de locomotivă în timpul mișcării;
Litera
tabelul care conține alfabetul fonetic internațional.
Litera
instrucțiunilor europene;
Litera
instrucțiunilor naționale de exploatare.
Litera
formele generice ale instrucțiunilor europene, astfel cum sunt definite la punctul 6 din apendicele C2, sau
Litera
forme reduse ale instrucțiunilor europene care includ cel puțin câmpurile utilizate de administratorul (administratorii) de infrastructură pe rețeaua (rețelele) în care va opera întreprinderea feroviară.
Anexa 5
Apendicele D
Paragraf
Apendicele D
Paragraf
Compatibilitatea cu ruta și manualul de parcurs
Paragraf
Parametrii pentru compatibilitatea vehiculului și a trenului cu ruta pe care sunt destinate să fie exploatate
Paragraf
Notă:
Paragraf
Urmând cerințele de la punctul 4.2.2.5.1, întreprinderea feroviară poate să efectueze verificarea compatibilității cu ruta pentru anumiți parametri în cursul etapelor anterioare.
Paragraf
Toți parametrii trebuie să fie verificați la nivelul vehiculului: acest lucru este indicat cu un X în coloana Nivelul vehiculului. Anumiți parametri trebuie să fie verificați atunci când se modifică compunerea trenului, conform definiției din secțiunea 4.2.2.5; parametrii respectivi sunt indicați cu un X în coloana Nivelul trenului.
Paragraf
În vederea evitării repetării încercărilor, în ceea ce privește parametrii Sarcini de trafic și capacitate de încărcare a infrastructurii și Sisteme de detectare a trenurilor, administratorii de infrastructură furnizează, prin parametrii 1.1.1.5.1 sau 1.1.1.5.2 ai RINF, lista tipurilor de vehicule sau a vehiculelor compatibile cu ruta pentru care s-a verificat deja compatibilitatea cu ruta, atunci când aceste informații sunt disponibile.
Paragraf
Apendicele D2
Paragraf
Elemente pe care administratorul de infrastructură trebuie să le furnizeze întreprinderii feroviare pentru manualul de parcurs
Paragraf
Apendicele D3
Paragraf
Informații tehnice de cale ERTMS relevante pentru exploatare pe care administratorul de infrastructură trebuie să le furnizeze întreprinderii feroviare
Paragraf
Note:
Paragraf
Informațiile furnizate în prezentul document sunt complementare verificării compatibilității cu ruta, care se presupune că a fost deja efectuată pentru un tren destinat să fie exploatat pe o rută. Acestea trebuie furnizate de administratorii de infrastructură prin intermediul RINF. Acești parametri pot fi publicați în aplicația RINF utilizând conceptul de subset de caracteristici comune definit în vocabularul ERA și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/777 privind RINF, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1694.
Paragraf
Majoritatea informațiilor enumerate mai jos nu sunt vizibile altfel pentru mecanicul de locomotivă sau pot fi percepute doar indirect în anumite condiții de exploatare, de obicei prin observarea comportamentului sistemului în anumite situații.
Paragraf
Punctul 1.5 enumeră setul minim de valori naționale ETCS care trebuie puse la dispoziția întreprinderilor feroviare. La cerere, administratorii de infrastructură trebuie să furnizeze, de asemenea, unei întreprinderi feroviare setul complet de valori naționale.
Paragraf
Termenii ERTMS menționați în tabel sunt definiți în glosar și în specificația cerințelor sistemului din cadrul STI privind subsistemul de control-comandă și semnalizare (conform indicilor 3 și, respectiv, 4 din apendicele A).
Paragraf
Informațiile furnizate în prezentul apendice vor îmbunătăți cunoștințele mecanicilor de locomotivă cu privire la condițiile de exploatare pe care trebuie să le ia în considerare atunci când circulă în temeiul ERTMS în rețeaua administratorului de infrastructură. Acestea pot fi utilizate în contextul formării mecanicilor de locomotivă și pot fi integrate în regulile și procedurile interne ale întreprinderii feroviare.
Anexa 6
Apendicele E
Paragraf
Apendicele E
Paragraf
Limba și nivelul de comunicare
Paragraf
Competența verbală într-o limbă poate fi împărțită în cinci niveluri:
Anexa 7
Apendicele F
Paragraf
Apendicele F
Paragraf
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinilor legate de însoțirea trenurilor
Paragraf
Cerințe generale
Paragraf
Prezentul apendice, care trebuie interpretat în coroborare cu punctele 4.6 și 4.7, reprezintă o listă a elementelor considerate relevante pentru sarcinile asociate cu însoțirea unui tren pe rețea.
Paragraf
În contextul prezentului regulament, expresia calificare profesională se referă la acele elemente care sunt importante pentru a asigura faptul că personalul de exploatare beneficiază de formare și este capabil să înțeleagă și să rezolve sarcinile care îi revin.
Paragraf
Sarcinilor realizate și persoanei care le îndeplinește li se aplică reguli și proceduri. Aceste sarcini pot fi îndeplinite de orice persoană calificată autorizată, indiferent de numele, denumirea postului sau gradul utilizat în reguli sau în proceduri sau de compania respectivă.
Paragraf
Cunoștințe profesionale
Paragraf
Orice autorizare este condiționată de trecerea cu succes a unui examen inițial și de prevederea unor programe de evaluare și de formare continuă, conform descrierii de la punctul 4.6.
Paragraf
Cunoștințe profesionale generale
Paragraf
Principiile sistemului de management al siguranței al organizației care sunt relevante pentru sarcinile în cauză.
Paragraf
Rolurile și responsabilitățile persoanelor-cheie implicate în exploatare.
Paragraf
Condițiile generale relevante pentru siguranța călătorilor sau a mărfurilor și a persoanelor de pe calea ferată sau din apropierea acesteia.
Paragraf
Condițiile de sănătate și de siguranță la locul de muncă.
Paragraf
Principiile generale de securitate a sistemului feroviar.
Paragraf
Siguranța personală, inclusiv în cazul părăsirii trenului pe linia curentă.
Paragraf
Cunoașterea procedurilor de exploatare și a sistemelor de siguranță relevante pentru sarcini
Paragraf
Proceduri de exploatare și norme de siguranță.
Paragraf
Aspectele relevante ale sistemului de control-comandă și semnalizare.
Paragraf
Procedura oficială de transmitere a mesajelor, inclusiv utilizarea echipamentelor de comunicare.
Paragraf
Cunoașterea materialului rulant
Paragraf
Echipamentele din interiorul vehiculelor pentru călători.
Paragraf
Cunoștințe adecvate privind sarcinile esențiale pentru siguranță, referitoare la procedurile și interfețele pentru materialul rulant.
Paragraf
Cunoașterea rutei
Paragraf
Măsuri de exploatare relevante (precum metoda de expediere a trenului) în anumite locuri (semnalizare și echipamente gară etc.).
Paragraf
Gări unde călătorii pot coborî din tren sau urca în tren.
Paragraf
Măsuri de exploatare și de urgență locale specifice liniei (liniilor) din cadrul rutei.
Paragraf
Cunoștințe privind siguranța călătorilor
Paragraf
Formarea cu privire la siguranța călătorilor trebuie să se refere cel puțin la următoarele:
Paragraf
Principii pentru asigurarea siguranței călătorilor:
Paragraf
sprijin pentru călătorii cu mobilitate redusă;
Paragraf
identificarea pericolelor;
Paragraf
procedurile aplicabile în cazul accidentelor în care sunt implicate persoane;
Paragraf
situații de incendiu și/sau fum;
Paragraf
evacuarea călătorilor.
Paragraf
Principii de comunicare:
Paragraf
identificarea persoanei care trebuie contactată și înțelegerea metodelor de comunicare, în special în ceea ce privește comunicarea cu impiegatul de mișcare în decursul unui incident de evacuare;
Paragraf
identificarea cauzelor/situațiilor și solicitarea inițierii unei comunicări
Paragraf
metode de comunicare pentru informarea călătorilor;
Paragraf
metode de comunicare în cazul exploatării în condiții de avarie/în situații de urgență.
Paragraf
Aptitudini comportamentale:
Paragraf
conștientizarea situației;
Paragraf
conștiinciozitate;
Paragraf
comunicare;
Paragraf
capacitate de luare a deciziilor și de acțiune.
Paragraf
Capacitatea de a transpune cunoștințele în practică
Paragraf
Capacitatea de a aplica aceste cunoștințe în situații normale, de avarie și de urgență impune buna cunoaștere de către personal a:
Paragraf
metodelor și principiilor de aplicare a regulilor și procedurilor;
Paragraf
procesului de utilizare a echipamentelor de cale și a materialului rulant, precum și a oricăror echipamente specifice legate de siguranță,
Paragraf
în special în ceea ce privește:
Paragraf
verificările anterior plecării, inclusiv încercarea frânelor, dacă este necesar, și închiderea corectă a ușilor;
Paragraf
procedura de plecare;
Paragraf
exploatarea în condiții de avarie;
Paragraf
evaluarea potențialului de apariție a unui defect în spațiile pentru călători și reacționarea conform regulilor și procedurilor;
Paragraf
măsurile de protecție și de avertizare impuse de reguli și de regulamente sau pentru acordarea de asistență mecanicului de locomotivă;
Paragraf
comunicarea cu personalul administratorului de infrastructură atunci când se acordă asistență mecanicului de locomotivă;
Paragraf
raportarea oricăror evenimente neobișnuite legate de exploatarea trenului, starea materialului rulant și siguranța călătorilor. Dacă este necesar, aceste rapoarte trebuie întocmite în scris, în limba aleasă de întreprinderea feroviară.
Litera a
Prezentul apendice, care trebuie interpretat în coroborare cu punctele 4.6 și 4.7, reprezintă o listă a elementelor considerate relevante pentru sarcinile asociate cu însoțirea unui tren pe rețea.
Litera b
În contextul prezentului regulament, expresia calificare profesională se referă la acele elemente care sunt importante pentru a asigura faptul că personalul de exploatare beneficiază de formare și este capabil să înțeleagă și să rezolve sarcinile care îi revin.
Litera c
Sarcinilor realizate și persoanei care le îndeplinește li se aplică reguli și proceduri. Aceste sarcini pot fi îndeplinite de orice persoană calificată autorizată, indiferent de numele, denumirea postului sau gradul utilizat în reguli sau în proceduri sau de compania respectivă.
Litera a
Principiile sistemului de management al siguranței al organizației care sunt relevante pentru sarcinile în cauză.
Litera b
Rolurile și responsabilitățile persoanelor-cheie implicate în exploatare.
Litera c
Condițiile generale relevante pentru siguranța călătorilor sau a mărfurilor și a persoanelor de pe calea ferată sau din apropierea acesteia.
Litera d
Condițiile de sănătate și de siguranță la locul de muncă.
Litera e
Principiile generale de securitate a sistemului feroviar.
Litera f
Siguranța personală, inclusiv în cazul părăsirii trenului pe linia curentă.
Litera a
Proceduri de exploatare și norme de siguranță.
Litera b
Aspectele relevante ale sistemului de control-comandă și semnalizare.
Litera c
Procedura oficială de transmitere a mesajelor, inclusiv utilizarea echipamentelor de comunicare.
Litera a
Echipamentele din interiorul vehiculelor pentru călători.
Litera b
Cunoștințe adecvate privind sarcinile esențiale pentru siguranță, referitoare la procedurile și interfețele pentru materialul rulant.
Litera a
Măsuri de exploatare relevante (precum metoda de expediere a trenului) în anumite locuri (semnalizare și echipamente gară etc.).
Litera b
Gări unde călătorii pot coborî din tren sau urca în tren.
Litera c
Măsuri de exploatare și de urgență locale specifice liniei (liniilor) din cadrul rutei.
Litera a
Principii pentru asigurarea siguranței călătorilor:
Litera
sprijin pentru călătorii cu mobilitate redusă;
Litera
identificarea pericolelor;
Litera
procedurile aplicabile în cazul accidentelor în care sunt implicate persoane;
Litera
situații de incendiu și/sau fum;
Litera
evacuarea călătorilor.
Litera b
Principii de comunicare:
Litera
identificarea persoanei care trebuie contactată și înțelegerea metodelor de comunicare, în special în ceea ce privește comunicarea cu impiegatul de mișcare în decursul unui incident de evacuare;
Litera
identificarea cauzelor/situațiilor și solicitarea inițierii unei comunicări
Litera
metode de comunicare pentru informarea călătorilor;
Litera
metode de comunicare în cazul exploatării în condiții de avarie/în situații de urgență.
Litera c
Aptitudini comportamentale:
Litera
conștientizarea situației;
Litera
conștiinciozitate;
Litera
comunicare;
Litera
capacitate de luare a deciziilor și de acțiune.
Litera
sprijin pentru călătorii cu mobilitate redusă;
Litera
identificarea pericolelor;
Litera
procedurile aplicabile în cazul accidentelor în care sunt implicate persoane;
Litera
situații de incendiu și/sau fum;
Litera
evacuarea călătorilor.
Litera
identificarea persoanei care trebuie contactată și înțelegerea metodelor de comunicare, în special în ceea ce privește comunicarea cu impiegatul de mișcare în decursul unui incident de evacuare;
Litera
identificarea cauzelor/situațiilor și solicitarea inițierii unei comunicări
Litera
metode de comunicare pentru informarea călătorilor;
Litera
metode de comunicare în cazul exploatării în condiții de avarie/în situații de urgență.
Litera
conștientizarea situației;
Litera
conștiinciozitate;
Litera
comunicare;
Litera
capacitate de luare a deciziilor și de acțiune.
Litera
metodelor și principiilor de aplicare a regulilor și procedurilor;
Litera
procesului de utilizare a echipamentelor de cale și a materialului rulant, precum și a oricăror echipamente specifice legate de siguranță,
Litera a
verificările anterior plecării, inclusiv încercarea frânelor, dacă este necesar, și închiderea corectă a ușilor;
Litera b
procedura de plecare;
Litera c
exploatarea în condiții de avarie;
Litera d
evaluarea potențialului de apariție a unui defect în spațiile pentru călători și reacționarea conform regulilor și procedurilor;
Litera e
măsurile de protecție și de avertizare impuse de reguli și de regulamente sau pentru acordarea de asistență mecanicului de locomotivă;
Litera f
comunicarea cu personalul administratorului de infrastructură atunci când se acordă asistență mecanicului de locomotivă;
Litera g
raportarea oricăror evenimente neobișnuite legate de exploatarea trenului, starea materialului rulant și siguranța călătorilor. Dacă este necesar, aceste rapoarte trebuie întocmite în scris, în limba aleasă de întreprinderea feroviară.
Anexa 8
Apendicele G
Paragraf
Apendicele G
Paragraf
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinii de pregătire a trenurilor
Paragraf
Cerințe generale
Paragraf
Prezentul apendice, care trebuie interpretat în coroborare cu punctele 4.6 și 4.7, oferă o listă a elementelor considerate relevante pentru sarcina pregătirii unui tren pe rețea.
Paragraf
În contextul prezentului regulament, expresia calificare profesională se referă la acele elemente care sunt importante pentru a asigura faptul că personalul de exploatare beneficiază de formare și este capabil să înțeleagă și să rezolve elementele sarcinii care îi revine.
Paragraf
Sarcinii realizate și persoanei care o îndeplinește li se aplică reguli și proceduri. Aceste sarcini pot fi îndeplinite de orice persoană calificată autorizată, indiferent de numele, denumirea postului sau gradul utilizat în reguli sau în proceduri sau de compania respectivă.
Paragraf
Cunoștințe profesionale
Paragraf
Orice autorizare este condiționată de trecerea cu succes a unui examen inițial și de prevederea unor programe de evaluare și de formare continuă, conform descrierii de la punctul 4.6.
Paragraf
Cunoștințe profesionale generale
Paragraf
Principiile sistemului de management al siguranței al organizației care sunt relevante pentru sarcina în cauză.
Paragraf
Rolurile și responsabilitățile persoanelor-cheie implicate în exploatare.
Paragraf
Condițiile generale relevante pentru siguranța călătorilor și/sau a mărfurilor, inclusiv transportul de mărfuri periculoase și de încărcături excepționale.
Paragraf
Aprecierea pericolelor, în special cu privire la riscurile legate de exploatarea feroviară și de alimentarea cu energie electrică de tracțiune.
Paragraf
Condițiile de sănătate și de siguranță la locul de muncă.
Paragraf
Principiile generale de securitate a sistemului feroviar.
Paragraf
Siguranța personală în cazul prezenței pe sau în vecinătatea liniilor de cale ferată.
Paragraf
Principiile de comunicare și procedura oficială de transmitere a mesajelor, inclusiv utilizarea echipamentelor de comunicații.
Paragraf
Cunoașterea procedurilor de exploatare și a sistemelor de siguranță relevante pentru sarcina în cauză
Paragraf
Exploatarea trenurilor în situații normale, de avarie și de urgență.
Paragraf
Proceduri de exploatare în anumite locuri (semnalizare, echipamente gară/depou/triaj) și norme de siguranță.
Paragraf
Măsuri locale de exploatare.
Paragraf
Cunoașterea echipamentelor trenului
Paragraf
Scopul și utilizarea echipamentelor vagoanelor și vehiculelor.
Paragraf
Identificarea și stabilirea inspecțiilor tehnice.
Paragraf
Cunoștințe adecvate privind sarcinile esențiale pentru siguranță, referitoare la procedurile și interfețele pentru materialul rulant.
Paragraf
Capacitatea de a transpune cunoștințele în practică
Paragraf
Capacitatea de a aplica aceste cunoștințe în situații normale, de avarie și de urgență impune buna cunoaștere de către personal a:
Paragraf
metodelor și principiilor de aplicare a regulilor și procedurilor;
Paragraf
procesului de utilizare a echipamentelor de cale și a materialului rulant, precum și a oricăror echipamente specifice legate de siguranță,
Paragraf
în special:
Paragraf
aplicarea regulilor de pregătire a trenului, a regulilor de compunere a trenului, a regulilor privind frânarea trenului, a regulilor de încărcare a trenului etc., pentru a se asigura faptul că trenul este în stare de funcționare;
Paragraf
înțelegerea marcajelor și a etichetelor de pe vehicule;
Paragraf
procesul de obținere și de punere la dispoziție a datelor privind trenul;
Paragraf
comunicarea cu personalul de tren;
Paragraf
comunicarea cu personalul responsabil pentru controlarea circulației trenurilor;
Paragraf
exploatarea în condiții de avarie, în special dacă afectează pregătirea trenurilor;
Paragraf
măsurile de protecție și de avertizare impuse de reguli și de reglementări sau măsurile locale din locul respectiv;
Paragraf
acțiuni care trebuie întreprinse în legătură cu incidente ce implică transportul de mărfuri periculoase (dacă este cazul).
Litera a
Prezentul apendice, care trebuie interpretat în coroborare cu punctele 4.6 și 4.7, oferă o listă a elementelor considerate relevante pentru sarcina pregătirii unui tren pe rețea.
Litera b
În contextul prezentului regulament, expresia calificare profesională se referă la acele elemente care sunt importante pentru a asigura faptul că personalul de exploatare beneficiază de formare și este capabil să înțeleagă și să rezolve elementele sarcinii care îi revine.
Litera c
Sarcinii realizate și persoanei care o îndeplinește li se aplică reguli și proceduri. Aceste sarcini pot fi îndeplinite de orice persoană calificată autorizată, indiferent de numele, denumirea postului sau gradul utilizat în reguli sau în proceduri sau de compania respectivă.
Litera a
Principiile sistemului de management al siguranței al organizației care sunt relevante pentru sarcina în cauză.
Litera b
Rolurile și responsabilitățile persoanelor-cheie implicate în exploatare.
Litera c
Condițiile generale relevante pentru siguranța călătorilor și/sau a mărfurilor, inclusiv transportul de mărfuri periculoase și de încărcături excepționale.
Litera d
Aprecierea pericolelor, în special cu privire la riscurile legate de exploatarea feroviară și de alimentarea cu energie electrică de tracțiune.
Litera e
Condițiile de sănătate și de siguranță la locul de muncă.
Litera f
Principiile generale de securitate a sistemului feroviar.
Litera g
Siguranța personală în cazul prezenței pe sau în vecinătatea liniilor de cale ferată.
Litera h
Principiile de comunicare și procedura oficială de transmitere a mesajelor, inclusiv utilizarea echipamentelor de comunicații.
Litera a
Exploatarea trenurilor în situații normale, de avarie și de urgență.
Litera b
Proceduri de exploatare în anumite locuri (semnalizare, echipamente gară/depou/triaj) și norme de siguranță.
Litera c
Măsuri locale de exploatare.
Litera a
Scopul și utilizarea echipamentelor vagoanelor și vehiculelor.
Litera b
Identificarea și stabilirea inspecțiilor tehnice.
Litera c
Cunoștințe adecvate privind sarcinile esențiale pentru siguranță, referitoare la procedurile și interfețele pentru materialul rulant.
Litera
metodelor și principiilor de aplicare a regulilor și procedurilor;
Litera
procesului de utilizare a echipamentelor de cale și a materialului rulant, precum și a oricăror echipamente specifice legate de siguranță,
Litera a
aplicarea regulilor de pregătire a trenului, a regulilor de compunere a trenului, a regulilor privind frânarea trenului, a regulilor de încărcare a trenului etc., pentru a se asigura faptul că trenul este în stare de funcționare;
Litera b
înțelegerea marcajelor și a etichetelor de pe vehicule;
Litera c
procesul de obținere și de punere la dispoziție a datelor privind trenul;
Litera d
comunicarea cu personalul de tren;
Litera e
comunicarea cu personalul responsabil pentru controlarea circulației trenurilor;
Litera f
exploatarea în condiții de avarie, în special dacă afectează pregătirea trenurilor;
Litera g
măsurile de protecție și de avertizare impuse de reguli și de reglementări sau măsurile locale din locul respectiv;
Litera h
acțiuni care trebuie întreprinse în legătură cu incidente ce implică transportul de mărfuri periculoase (dacă este cazul).
Anexa 9
Apendicele H
Paragraf
Apendicele H
Paragraf
Numărul european de vehicul și marcajul alfabetic aferent de pe caroserie
Paragraf
DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND NUMĂRUL EUROPEAN DE VEHICUL
Paragraf
Numărul european de vehicul (EVN) este atribuit în conformitate cu apendicele 6 la anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614 a Comisiei.
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614 a Comisiei din 25 octombrie 2018 de stabilire a specificațiilor pentru registrele vehiculelor menționate la articolul 47 din Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului și de modificare și abrogare a Deciziei 2007/756/CE a Comisiei (JO L 268, 26.10.2018, p. 53).
Paragraf
EVN trebuie să fie schimbat în conformitate cu punctul 3.2.2.8 din anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614.
Paragraf
EVN poate să fie schimbat la cererea titularului în conformitate cu punctul 3.2.2.9 din anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614.
Paragraf
DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND MARCAJELE EXTERIOARE
Paragraf
Majusculele și cifrele care alcătuiesc inscripțiile marcajului trebuie să aibă o înălțime de cel puțin 80 mm și să fie scrise cu un font sans serif pentru corespondență. Se poate utiliza o înălțime mai redusă doar dacă nu există altă opțiune decât aceea de a plasa marcajul pe lonjeroane.
Paragraf
Marcajul trebuie plasat la o înălțime care să nu depășească 2 metri deasupra nivelului șinei.
Paragraf
Deținătorul poate să adauge, cu litere de dimensiuni mai mari decât cele ale numărului european de vehicul, o numerotare proprie (care constă în general în cifre ale numărului de serie, completate cu un cod alfabetic) utilă în exploatare. Locul de înscriere a numărului propriu este lăsat la alegerea deținătorului; cu toate acestea, trebuie să fie mereu posibilă distingerea cu ușurință a numărului european de vehicul de numărul propriu al deținătorului.
Paragraf
VAGOANE
Paragraf
Marcajele trebuie înscrise pe caroseria vagonului în următorul mod:
Paragraf
unde, în exemple:
Paragraf
D și NL reprezintă statul membru de înmatriculare, astfel cum este prevăzut în partea 4 a apendicelui 6 la Decizia (UE) 2018/1614.
Paragraf
RFC, DB și ACTS reprezintă marcajul deținătorului, astfel cum este stabilit în partea 1 a apendicelui 6 la Decizia (UE) 2018/1614.
Paragraf
Pentru vagoanele ale căror caroserii nu asigură un spațiu suficient de mare pentru această dispunere, în special în cazul vagoanelor platformă, marcajul trebuie dispus după cum urmează:
Paragraf
În cazul înscrierii pe vagon a uneia sau mai multor litere index de semnificație națională, marcajul național trebuie plasat după marcajul internațional în litere și despărțit de acesta printr-o cratimă, după cum urmează:
Paragraf
VAGOANE DE CĂLĂTORI ȘI VEHICULE REMORCATE PENTRU CĂLĂTORI
Paragraf
Numărul se aplică pe fiecare perete lateral al vehiculului, în modul următor:
Paragraf
Marcajul țării în care este înmatriculat vehiculul și cel al caracteristicilor tehnice se înscriu direct în fața, în urma sau dedesubtul celor douăsprezece cifre ale numărului de vehicul.
Paragraf
În cazul vagoanelor de călători cu cabină de conducere, numărul european de vehicul se înscrie, de asemenea, în interiorul cabinei.
Paragraf
LOCOMOTIVE, AUTOMOTOARE ȘI VEHICULE SPECIALE
Paragraf
Numărul european de vehicul trebuie înscris pe fiecare perete lateral al materialului rulant de tracțiune, în modul următor:
Paragraf
92 10 1108 062-6
Paragraf
Numărul european de vehicul se înscrie, de asemenea, în interiorul fiecărei cabine a materialului rulant de tracțiune.
Paragraf
MARCAJUL ALFABETIC PRIVIND CAPACITATEA DE INTEROPERABILITATE
Paragraf
TEN: vehicul care dispune de o autorizație valabilă pentru o zonă de utilizare ce include toate statele membre.
Paragraf
PPV/PPW: vehicul care este conform cu acordul PPV/PPW sau PGW (în interiorul statelor OSJD). (în original: PPV/PPW: ППВ (Правила пользования вагонами в международном сообщении); PGW: Правила Пользования Грузовыми Вагонами)
Paragraf
Vehiculele care dispun de o autorizație valabilă pentru o zonă de utilizare ce nu include toate statele membre trebuie să poarte un marcaj care să indice statele membre care fac parte din zona de utilizare a vehiculului. Acest marcaj trebuie să fie în conformitate cu unul dintre următoarele desene, unde D reprezintă statul membru care a acordat prima autorizație (în exemplul dat, Germania), iar F reprezintă cel de al doilea stat care a acordat autorizația (în exemplu dat, Franța). Statele membre sunt codificate în conformitate cu partea 4 a apendicelui 6 la Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614.
Litera
D și NL reprezintă statul membru de înmatriculare, astfel cum este prevăzut în partea 4 a apendicelui 6 la Decizia (UE) 2018/1614.
Litera
RFC, DB și ACTS reprezintă marcajul deținătorului, astfel cum este stabilit în partea 1 a apendicelui 6 la Decizia (UE) 2018/1614.
Anexa 10
Apendicele ILista zonelor pentru care regulile naționale pot continua să se aplice în conformitate cu articolul 8 din Directiva (UE) 2016/798
Paragraf
Apendicele I
Paragraf
Lista zonelor pentru care regulile naționale pot continua să se aplice în conformitate cu articolul 8 din Directiva (UE) 2016/798
Paragraf
DOMENII PENTRU REGULILE NAȚIONALE
Paragraf
Manevră
Paragraf
Sunt excluse regulile de exploatare pentru cuplarea automată digitală (DAC)
Paragraf
Regulile naționale pentru manevrarea ERTMS se limitează la zonele definite în partea C din apendicele A
Paragraf
Reguli de semnalizare
Paragraf
Reguli legate de utilizarea în exploatare a sistemului de semnalizare național
Paragraf
Vitezele maxime în regim de avarie, inclusiv circulația la vedere
Paragraf
Circulație cu precauție
Paragraf
Regulă de exploatare locală
Paragraf
Reguli cu caracter strict local referitoare la condiții locale specifice, atunci când nu sunt menționate în RINF în conformitate cu articolul 14 alineatul (11) din Directiva (UE) 2016/797
Paragraf
Exploatarea în timpul lucrărilor
Paragraf
Exploatarea în siguranță a trenurilor de încercare
Paragraf
Vizibilitatea trenului
Paragraf
Capătul anterior (a se vedea punctul 4.2.2.1.2)
Paragraf
Vehicule existente neconforme cu STI
Paragraf
Gestionarea unei situații de urgență și a reacțiilor în caz de urgență (a se vedea punctul 4.2.3.7)
Paragraf
Rolul autorităților locale/naționale și al serviciilor de urgență, precum și datele de contact ale acestora.
Paragraf
Metode și proceduri în situații de urgență care nu fac obiectul cerințelor prezentului regulament, inclusiv notificarea accidentelor și a incidentelor: instrucțiuni naționale privind modalitățile de notificare către autorități.
Paragraf
Metodologie privind comunicările referitoare la siguranță
Paragraf
Instrucțiuni de exploatare naționale (a se vedea apendicele C2)
Paragraf
Cerințe privind cunoașterea rutei în temeiul transpunerii în legislația națională a Directivei 2007/59/CE.
Paragraf
LISTA PUNCTELOR DESCHISE
Paragraf
Transporturi excepționale
Paragraf
Cerințe specifice pentru exploatarea trenurilor de transport combinat care depășesc gabaritul de încărcare, dar care nu depășesc codificarea liniei
Paragraf
Informații privind circulația trenului pentru mecanicii de locomotivă (a se vedea punctul 4.2.1.2.3)
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Înregistrarea datelor de monitorizare în exteriorul trenului (a se vedea punctul 4.2.3.5.1)
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Înregistrarea datelor de monitorizare la bordul trenului (a se vedea punctul 4.2.3.5.2)
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Competențe profesionale (a se vedea punctele 4.2.1.1 și 4.6)
Paragraf
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinilor legate de dispeceratul trenurilor și autorizarea mișcării trenurilor.
Paragraf
Dovada competențelor profesionale.
Paragraf
Condiții de sănătate și de siguranță (a se vedea punctul 4.7)
Paragraf
Limite privind alcoolul, medicamentele și medicația psihotropă (a se vedea punctul 4.7.1)
Paragraf
Principii și reguli de exploatare comune (a se vedea punctul 4.4 și apendicele B)
Paragraf
Înnisiparea – echipament de înnisipare automată și raportare în cazul utilizării echipamentului de înnisipare;
Paragraf
Defectarea unei treceri la nivel – informații suplimentare
Paragraf
Metodologie privind comunicările referitoare la siguranță
Paragraf
Termeni suplimentari (a se vedea apendicele C1)
Paragraf
Exploatarea în tuneluri lungi (a se vedea punctul 4.3.5)
Paragraf
Informații suplimentare
Litera a
Manevră
Litera
Sunt excluse regulile de exploatare pentru cuplarea automată digitală (DAC)
Litera
Regulile naționale pentru manevrarea ERTMS se limitează la zonele definite în partea C din apendicele A
Litera b
Reguli de semnalizare
Litera
Reguli legate de utilizarea în exploatare a sistemului de semnalizare național
Litera c
Vitezele maxime în regim de avarie, inclusiv circulația la vedere
Litera d
Circulație cu precauție
Litera e
Regulă de exploatare locală
Litera
Reguli cu caracter strict local referitoare la condiții locale specifice, atunci când nu sunt menționate în RINF în conformitate cu articolul 14 alineatul (11) din Directiva (UE) 2016/797
Litera f
Exploatarea în timpul lucrărilor
Litera g
Exploatarea în siguranță a trenurilor de încercare
Litera h
Vizibilitatea trenului
Litera
Capătul anterior (a se vedea punctul 4.2.2.1.2)
Litera
Vehicule existente neconforme cu STI
Litera i
Gestionarea unei situații de urgență și a reacțiilor în caz de urgență (a se vedea punctul 4.2.3.7)
Litera
Rolul autorităților locale/naționale și al serviciilor de urgență, precum și datele de contact ale acestora.
Litera
Metode și proceduri în situații de urgență care nu fac obiectul cerințelor prezentului regulament, inclusiv notificarea accidentelor și a incidentelor: instrucțiuni naționale privind modalitățile de notificare către autorități.
Litera j
Metodologie privind comunicările referitoare la siguranță
Litera
Instrucțiuni de exploatare naționale (a se vedea apendicele C2)
Litera k
Cerințe privind cunoașterea rutei în temeiul transpunerii în legislația națională a Directivei 2007/59/CE.
Litera
Sunt excluse regulile de exploatare pentru cuplarea automată digitală (DAC)
Litera
Regulile naționale pentru manevrarea ERTMS se limitează la zonele definite în partea C din apendicele A
Litera
Reguli legate de utilizarea în exploatare a sistemului de semnalizare național
Litera
Reguli cu caracter strict local referitoare la condiții locale specifice, atunci când nu sunt menționate în RINF în conformitate cu articolul 14 alineatul (11) din Directiva (UE) 2016/797
Litera
Capătul anterior (a se vedea punctul 4.2.2.1.2)
Litera
Vehicule existente neconforme cu STI
Litera
Rolul autorităților locale/naționale și al serviciilor de urgență, precum și datele de contact ale acestora.
Litera
Metode și proceduri în situații de urgență care nu fac obiectul cerințelor prezentului regulament, inclusiv notificarea accidentelor și a incidentelor: instrucțiuni naționale privind modalitățile de notificare către autorități.
Litera
Instrucțiuni de exploatare naționale (a se vedea apendicele C2)
Litera a
Transporturi excepționale
Litera b
Cerințe specifice pentru exploatarea trenurilor de transport combinat care depășesc gabaritul de încărcare, dar care nu depășesc codificarea liniei
Litera c
Informații privind circulația trenului pentru mecanicii de locomotivă (a se vedea punctul 4.2.1.2.3)
Litera
Informații suplimentare
Litera d
Înregistrarea datelor de monitorizare în exteriorul trenului (a se vedea punctul 4.2.3.5.1)
Litera
Informații suplimentare
Litera e
Înregistrarea datelor de monitorizare la bordul trenului (a se vedea punctul 4.2.3.5.2)
Litera
Informații suplimentare
Litera f
Competențe profesionale (a se vedea punctele 4.2.1.1 și 4.6)
Litera
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinilor legate de dispeceratul trenurilor și autorizarea mișcării trenurilor.
Litera
Dovada competențelor profesionale.
Litera g
Condiții de sănătate și de siguranță (a se vedea punctul 4.7)
Litera
Limite privind alcoolul, medicamentele și medicația psihotropă (a se vedea punctul 4.7.1)
Litera h
Principii și reguli de exploatare comune (a se vedea punctul 4.4 și apendicele B)
Litera
Înnisiparea – echipament de înnisipare automată și raportare în cazul utilizării echipamentului de înnisipare;
Litera
Defectarea unei treceri la nivel – informații suplimentare
Litera i
Metodologie privind comunicările referitoare la siguranță
Litera
Termeni suplimentari (a se vedea apendicele C1)
Litera j
Exploatarea în tuneluri lungi (a se vedea punctul 4.3.5)
Litera
Informații suplimentare
Litera
Informații suplimentare
Litera
Informații suplimentare
Litera
Informații suplimentare
Litera
Elemente relevante pentru calificarea profesională aferentă sarcinilor legate de dispeceratul trenurilor și autorizarea mișcării trenurilor.
Litera
Dovada competențelor profesionale.
Litera
Limite privind alcoolul, medicamentele și medicația psihotropă (a se vedea punctul 4.7.1)
Litera
Înnisiparea – echipament de înnisipare automată și raportare în cazul utilizării echipamentului de înnisipare;
Litera
Defectarea unei treceri la nivel – informații suplimentare
Litera
Termeni suplimentari (a se vedea apendicele C1)
Litera
Informații suplimentare
Anexa 11
Apendicele J
Paragraf
Apendicele J
Paragraf
Glosar
Paragraf
Definițiile din prezentul glosar fac referire la utilizarea termenilor din prezentul regulament.
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică definiția de la articolul 2 din Directiva (UE) 2016/797 și de la punctul 2.2 din STI privind locomotivele și materialul rulant pentru transportul de călători.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 1Termeni*
Tabel 11
Tabelul 2Abrevieri*
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27