Articolul 1
Alineatul 1
Pentru a combate comerțul ilicit cu arme de foc și SALW în Balcanii de Vest și a reduce riscul introducerii de arme ilicite în Uniune din regiunea Balcanilor de Vest, Uniunea sprijină partenerii din Balcanii de Vest în punerea în aplicare a Foii de parcurs regionale pentru o soluție durabilă la posesia ilegală, utilizarea abuzivă și traficul de SALW/arme de foc și de muniție aferentă în Balcanii de Vest până în 2024, continuând să sprijine partenerii din Balcanii de Vest la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în foaia de parcurs, și anume:
Punctul 1
până în 2023, asigurarea adoptării unei legislații privind controlul armelor, pe deplin armonizate cu cadrul de reglementare al UE și cu alte obligații internaționale conexe și standardizate în întreaga regiune;
Punctul 2
până în 2024, asigurarea faptului că politicile și practicile în materie de control al armelor din Balcanii de Vest se bazează pe dovezi și informații;
Punctul 3
până în 2024, reducerea în mod semnificativ a fluxurilor ilicite de arme de foc, muniție și explozivi (FME) înspre Balcanii de Vest, în interiorul acestora și dincolo de aceștia;
Punctul 4
până în 2024, reducerea în mod semnificativ a ofertei, a cererii și a utilizării abuzive de arme de foc prin creșterea gradului de sensibilizare, educație, informare și promovare;
Punctul 5
până în 2024, reducerea substanțială a numărului estimat de arme de foc aflate în posesie ilicită în Balcanii de Vest;
Punctul 6
reducerea sistematică a surplusului de arme de calibru mic și armament ușor, precum și de muniție și distrugerea sistematică a celor confiscate;
Punctul 7
reducerea în mod semnificativ a riscului proliferării și deturnării armelor de foc, a muniției și a explozivilor.
Alineatul 2
În plus față de obiectivele menționate la alineatul (1), prezenta acțiune a Uniunii ar trebui să ofere sprijin Republicii Moldova, Ucrainei și Belarusului pentru combaterea traficului ilicit de arme.
Alineatul 3
În vederea realizării obiectivelor menționate la alineatul (1), Uniunea, prin prezenta decizie:
Litera a
sprijină coordonarea și monitorizarea punerii în aplicare a foii de parcurs pentru o soluție durabilă la posesia ilegală, utilizarea abuzivă și traficul de SALW/arme de foc și de muniție aferentă în Balcanii de Vest;
Litera b
sprijină autoritățile din Balcanii de Vest în armonizarea pe deplin a legislațiilor lor privind controlul armelor cu cadrul de reglementare al Uniunii și cu alte obligații internaționale conexe; și
Litera c
oferiră sprijin pentru combaterea traficului ilicit de arme în Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Belarus prin intermediul evaluărilor capacității autorităților de aplicare a legii și a poliției de frontieră și prin intermediul asistenței tehnice furnizate acestora.
Alineatul 4
Sfera de aplicare geografică a proiectului cuprinde Balcanii de Vest, beneficiari direcți ai proiectului fiind Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Serbia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. În plus, proiectul va urmări să sprijine în continuare Republica Moldova, Ucraina și Belarus, care se confruntă cu provocări similare legate de controlul SALW, prin transferul de cunoștințe și de experiență acumulată și de cele mai bune practici dezvoltate în Balcanii de Vest începând cu 2001.
Alineatul 5
Acțiunea care rezultă din această decizie va porni de la baza creată de realizările obținute în temeiul deciziilor anterioare ale Consiliului în sprijinul SEESAC.
Alineatul 6
O descriere detaliată a proiectului este prevăzută în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Alineatul 1
Înaltul Reprezentant este responsabil de punerea în aplicare a prezentei decizii.
Alineatul 2
Punerea în aplicare tehnică a proiectului menționat la articolul 1 este efectuată de SEESAC, dacă este necesar prin coordonarea cu liderul Platformei multidisciplinare europene împotriva amenințărilor infracționale (EMPACT), prioritatea Arme de foc.
Alineatul 3
SEESAC își îndeplinește atribuțiile sub responsabilitatea Înaltului Reprezentant. În acest scop, Înaltul Reprezentant încheie acordurile necesare cu PNUD, care acționează în numele SEESAC.
Articolul 3
Alineatul 1
Valoarea de referință financiară pentru punerea în aplicare a proiectului finanțat de Uniune și menționat la articolul 1 este de 4002587,52 EUR.
Alineatul 2
Cheltuielile finanțate din valoarea de referință prevăzută la alineatul (1) sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului Uniunii.
Alineatul 3
Comisia supraveghează gestionarea corectă a cheltuielilor menționate la alineatul (2). În acest scop, Comisia încheie acordul necesar cu PNUD, care acționează în numele SEESAC. Acordul prevede obligația SEESAC de a asigura o vizibilitate adecvată contribuției Uniunii, corespunzătoare mărimii acestei contribuții.
Alineatul 4
Comisia depune eforturi în vederea încheierii acordului menționat la alineatul (3) în cel mai scurt timp posibil după intrarea în vigoare a prezentei decizii. Comisia informează Consiliul cu privire la orice dificultate din cadrul respectivului proces și cu privire la data încheierii acordului.
Articolul 4
Alineatul 1
Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentei decizii pe baza unor rapoarte periodice trimestriale pregătite de SEESAC. Rapoartele respective stau la baza evaluării efectuate de Consiliu.
Alineatul 2
Comisia raportează cu privire la aspectele financiare ale proiectului menționat la articolul 1.
Articolul 5
Alineatul 1
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Alineatul 2
Prezenta decizie expiră la 17 ianuarie 2023.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
CONTRIBUȚIA UNIUNII LA PROIECTUL SEESAC PRIVIND ACTIVITĂȚILE DE CONTROL AL SALW ÎN BALCANII DE VEST ÎN CADRUL PUNERII ÎN APLICARE A FOII DE PARCURS PENTRU O SOLUȚIE DURABILĂ LA POSESIA ILEGALĂ, UTILIZAREA ABUZIVĂ ȘI TRAFICUL DE SALW/ARME DE FOC ȘI DE MUNIȚIE AFERENTĂ ÎN BALCANII DE VEST
Paragraf
Introducere și obiective
Paragraf
Europa de Sud-Est rămâne o zonă de preocupare și o provocare importantă în cadrul Strategiei UE de combatere a acumulării ilicite și a traficului ilicit de SALW și de muniție aferentă (strategia UE privind SALW). Deși s-au făcut progrese semnificative în ultimii ani, acumularea de arme de calibru mic și armament ușor (SALW) și de muniție, condițiile de depozitare necorespunzătoare, posesia ilicită și lacunele în privința elaborării politicilor și a capacității de implementare, pe fondul unor sisteme politice fragile limitează în continuare eficacitatea eforturilor de control al SALW. Prin urmare, pentru a se înregistra progrese în continuare, a se securiza câștigurile și a se deschide calea pentru o soluție sustenabilă pe termen lung, care să includă armonizarea deplină cu cadrul legislativ și de reglementare al Uniunii, precum și conformitatea cu standardele internaționale, continuarea sprijinului pentru combaterea amenințării reprezentate de proliferarea și traficul ilicit de SALW în și din Europa de Sud-Est reprezintă o parte esențială a eforturilor Uniunii de îndeplinire a obiectivelor strategiei UE privind SALW.
Paragraf
Pentru a se aborda provocările care subzistă în legătură cu controlul SALW și pentru a se consolida angajamentul Balcanilor de Vest în combaterea traficului ilicit și a utilizării abuzive ilicite de arme de foc, comisiile SALW din Balcanii de Vest au elaborat, la 29 mai 2018, la Tirana, în urma unui proces de consultare cu instituțiile și organizațiile internaționale relevante, o foaie de parcurs pentru o soluție durabilă la posesia ilegală, utilizarea abuzivă și traficul de SALW/arme de foc și de muniție aferentă în Balcanii de Vest până în 2024 (foaia de parcurs). Aceasta a fost aprobată în cadrul summitului privind Balcanii de Vest de la Londra din 9 iulie 2018. Foaia de parcurs prevede transformarea Balcanilor de Vest într-o regiune mai sigură, exportatoare de securitate, în cadrul căreia sunt instituite mecanisme de supraveghere și control ample și durabile, pe deplin armonizate cu standardele Uniunii și cu alte standarde internaționale, pentru identificarea, prevenirea, urmărirea penală și controlul posesiei ilegale, al utilizării abuzive și al traficului de arme de foc, muniție și explozivi. Foaia de parcurs a fost elaborată ca document de orientare și, ca atare, prevede niveluri de performanță convenite și definește angajamentul necesar la nivel strategic, de politică și operațional între beneficiari, bazându-se pe angajamentul politic al autorităților din Balcanii de Vest față de ONU și pe angajamentele și documentele strategice ale Uniunii privind controlul armelor.
Paragraf
Biroul de control pentru Europa de Sud-Est și de Est asupra armelor de calibru mic și a armamentului ușor (SEESAC), în calitatea sa de organ executiv al Planului regional de punere în aplicare privind combaterea proliferării armelor de calibru mic și a armamentului ușor, a sprijinit elaborarea foii de parcurs și va coordona și va sprijini punerea sa în aplicare. Această acțiune va spori astfel asistența privind controlul SALW furnizată prin Deciziile 2010/179/PESC, 2013/730/PESC și (PESC) 2016/2356 ale Consiliului. Aceasta va impulsiona suplimentar procesele și măsurile necesare pentru realizarea unui control sustenabil al SALW în Balcanii de Vest.
Paragraf
Această acțiune: (a) va sprijini coordonarea punerii în aplicare a foii de parcurs; (b) va oferi sprijin pentru armonizarea cadrului legislativ și a celui de reglementare cu privire la SALW/armele de foc cu cele ale Uniunii; și (c) va permite o înțelegere clară a lacunelor și nevoilor actuale, pentru a îmbunătăți suplimentar capacitățile de detectare transfrontalieră a traficului ilicit de arme de foc prin valorificarea instituirii punctelor focale privind armele de foc (FFP) în Europa de Sud-Est. Aceasta va asigura, de asemenea, o mai bună imagine de ansamblu a situației actuale și va identifica domenii de sprijinire a capacităților în prevenirea proliferării ilicite și a traficului ilicit de SALW/arme de foc în Ucraina și Belarus, pe baza asistenței oferite în temeiul Deciziei (PESC) 2016/2356 în sprijinul reducerii amenințării reprezentate de acumularea ilicită și traficul ilicit de SALW în Europa de Sud-Est (SEESAC IV). Astfel, punerea în aplicare a acestei acțiuni va completa activitățile desfășurate în temeiul Deciziei (PESC) 2016/2356, permițând intensificarea impactului asupra combaterii traficului ilicit de arme de foc. Aceasta va asigura coordonarea altor acțiuni și inițiative din regiune în ceea ce privește combaterea traficului de arme de foc, pentru a exploata sinergiile, a intensifica interoperabilitatea și a evita suprapunerea eforturilor.
Paragraf
Planul de acțiune privind traficul ilicit de arme de foc între UE și regiunea Europei de Sud-Est (2015-2019). Concluziile Consiliului privind punerea în aplicare a unui ciclu de politici ale UE în perioada 2018-2021 pentru criminalitatea internațională organizată și gravă – EMPACT, prioritatea Arme de foc.
Paragraf
Obiectivul general al proiectului este să contribuie la pacea și securitatea europeană și mondială prin combaterea amenințării reprezentate de acumularea și traficul ilicit de SALW și de muniție aferentă în și din Europa de Sud-Est. În același timp, acesta va consolida stabilitatea regională prin lucrările în cadrul Consiliului de Cooperare Regională (CCR) și în parteneriat cu alți parteneri relevanți și inițiative relevante la nivel internațional.
Paragraf
Proiectul va avea o contribuție directă la punerea în aplicare a strategiei UE de securitate, a strategiei UE privind SALW, a strategiei UE privind armele de foc, a planului de acțiune privind traficul ilicit de arme de foc între UE și regiunea Europei de Sud-Est (2015-2019) (planul de acțiune 2015-2019), a ciclului de politici ale UE privind criminalitatea internațională organizată și formele grave de criminalitate internațională, inclusiv a Platformei multidisciplinare europene împotriva amenințărilor infracționale (EMPACT), prioritatea Arme de foc, a Tratatului privind comerțul cu arme, a Programului de acțiune al ONU pentru prevenirea, combaterea și eradicarea comerțului ilicit cu SALW sub toate aspectele sale, a Instrumentului internațional de urmărire, a Protocolului ONU privind armele de foc, precum și a Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al ONU și va consolida în special cooperarea regională privind combaterea amenințării reprezentate de proliferarea SALW și a muniției aferente. Rezultatele proiectului vor avea de asemenea o contribuție directă la punerea în aplicare a obiectivului de dezvoltare durabilă 16 privind societățile pașnice și echitabile, în special țintele 16.1 (Reducerea semnificativă a tuturor formelor de violență și a ratei mortalității pretutindeni) și 16.4 (Reducerea semnificativă a fluxurilor ilicite de arme). În plus, proiectul va completa punerea în aplicare a planului de acțiune elaborat de Comisie care vizează traficul ilicit de arme de foc și explozivi în Uniune.
Paragraf
Mai precis, prin proiect:
Paragraf
se va coordona și monitoriza punerea în aplicare a Foii de parcurs pentru o soluție durabilă la posesia ilegală, utilizarea abuzivă și traficul de SALW/arme de foc și de muniție aferentă în Balcanii de Vest;
Paragraf
se vor sprijini autoritățile din Balcanii de Vest în armonizarea pe deplin a legislațiilor lor privind controlul armelor cu cadrul de reglementare al Uniunii și cu alte obligații internaționale conexe; și
Paragraf
se va oferi sprijin pentru combaterea traficului ilicit de arme în Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Belarus prin intermediul evaluărilor capacității autorităților de aplicare a legii și a poliției de frontieră și prin intermediul asistenței tehnice furnizate acestora.
Paragraf
Pe baza punerii în aplicare cu succes a Deciziei 2013/730/PESC și a Deciziei (PESC) 2016/2356 și în conformitate cu strategia UE privind SALW, acest proiect de urmărire vizează să consolideze în continuare sistemele de control ale partenerilor și să continue promovarea multilateralismului, prin întărirea mecanismelor regionale recunoscute pentru combaterea furnizării și a proliferării cu caracter destabilizator de SALW și de muniție aferentă. În plus, pentru a se asigura partajarea capacităților dezvoltate în instituțiile Europei de Sud-Est cu alte arii geografice afectate, proiectul va oferi o dimensiune regională mai cuprinzătoare, prin eforturi specifice de transfer de cunoștințe.
Paragraf
Selectarea agenției de implementare și coordonarea cu alte inițiative de finanțare relevante
Paragraf
SEESAC este o inițiativă comună a Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și a CCR și ca atare reprezintă punctul focal al activităților legate de SALW în Europa de Sud-Est. În calitate de organ executiv al Planului regional de punere în aplicare privind combaterea proliferării SALW, SEESAC colaborează din 2002 cu părți interesate la nivel național și internațional din Europa de Sud-Est în ceea ce privește punerea în aplicare a unei abordări holistice pentru controlul SALW prin executarea unei game largi de activități, incluzând facilitarea cooperării strategice și operaționale regionale, sprijinirea elaborării de politici și consolidarea capacităților instituțiilor, campanii de sensibilizare și colectare a SALW, gestionarea depozitelor, reducerea excedentelor, îmbunătățirea capacităților de marcare și urmărire, precum și îmbunătățirea controlului exporturilor de arme. Astfel, SEESAC a dobândit o capacitate și o experiență unice punând în aplicare intervenții regionale multilaterale în contextul politic și economic comun al partenerilor din regiune, asigurând responsabilitate națională și regională și sustenabilitate pe termen lung a acțiunilor sale și constituindu-se ca autoritatea regională principală în domeniul controlului SALW.
Paragraf
SEESAC menține canale de comunicare bilaterale și multilaterale deschise cu toți actorii relevanți și organizațiile relevante. În această privință SEESAC continuă să joace rolul de secretariat al Grupului regional de coordonare pentru SALW (GRC). În plus, SEESAC deține rolul de secretariat al Inițiativei privind abordarea regională de reducere a depozitelor (RASR). De asemenea, SEESAC face parte din SALW/Reuniunile de coordonare a acțiunilor împotriva minelor, un mecanism de coordonare informală privind acțiunile de control al SALW, la care participă NATO, Uniunea, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și SEESAC. SEESAC contribuie periodic la foruri regionale relevante. SEESAC menține o amplă rețea de parteneriate formale și informale cu organizații, cum ar fi RACVIAC (Centrul regional de asistență pentru verificarea și punerea în aplicare a controlului armelor) – Centrul pentru cooperare în domeniul securității și Forumul pentru cooperare în domeniul securității (FSC) al OSCE. Se desfășoară, în mod periodic, reuniuni de coordonare, precum și de informare și de schimb de informații cu alte agenții ale ONU, cum ar fi UNODC și UNODA, prin intermediul, printre altele, al Acțiunii de coordonare a ONU privind armele de calibru mic (CASA). Astfel, SEESAC are rolul de nod regional și punct focal pentru o gamă largă de chestiuni legate de reforma sectorului de securitate, cu o atenție deosebită asupra controlului SALW și a gestionării depozitelor. SEESAC menține legături strânse cu instituțiile relevante ale UE și oferă sprijin acestora în vederea unei mai bune conectări cu omologii din Europa de Sud-Est, în principal Direcției Generale Migrație și Afaceri Interne al Comisiei, și Europolului, precum și inițiativelor conduse de UE, cum ar fi EMPACT, prioritate Arme de foc și grupului experților europeni în domeniul armelor de foc (EFE).
Paragraf
SEESAC are sediul la Belgrad și desfășoară activități în prezent în întreaga Europă de Sud-Est, având activități în Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Serbia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Republica Moldova, furnizând, de asemenea, sprijin restrâns Ucrainei și Belarusului. În trecut, SEESAC a desfășurat activități de asemenea în Bulgaria, Croația și România. Responsabilitatea regională este asigurată prin intermediul CCR, precum și al GRC în cadrul căruia reprezentanți ai tuturor partenerilor din Europa de Sud-Est asigură orientare strategică, inițiative și cereri pentru activități SEESAC.
Paragraf
SEESAC a inaugurat o abordare bazată pe rezolvarea problemelor comune prin inițiative regionale, care a dat rezultate impresionante în Europa de Sud-Est nu doar datorită schimbului de informații cruciale și promovării unei concurențe regionale sănătoase pe care o generează, ci și pentru că susține obținerea unor rezultate coerente și ușor măsurabile la nivel național și regional printr-o modalitate de punere în aplicare holistică. Organizarea de reuniuni anuale ale GRC și participarea SEESAC la toate procesele și inițiativele regionale relevante asigură un schimb de informații rapid și imparțial, o cunoaștere solidă a situației și imaginea prospectivă necesară pentru a asigura că punerea în aplicare este fără risc de suprapunere și este în conformitate cu nevoile actuale ale guvernelor și regiunilor, precum și cu tendințele de evoluție.
Paragraf
SEESAC își bazează toate activitățile pe nevoile exprimate ale omologilor și pe datele de bază colectate și asigură aprobarea și sprijinul politic al părților interesate la nivel național ca o condiție preliminară pentru acțiune. În plus, toate eforturile sunt concepute în sprijinul proceselor conduse de Uniune, precum și în atingerea standardelor și a criteriilor Uniunii. SEESAC a pus în aplicare proiectele sale anterioare cu finanțare din partea Uniunii cu o rată de realizare foarte ridicată, asigurând rezultate de proiect sustenabile prin dezvoltarea și încurajarea responsabilității partenerilor privind proiectele și activitățile sale și promovând coordonarea regională, schimbul de experiență și de bune practici, precum și cercetarea regională. Expertiza privind SALW și cunoștințele sale aprofundate referitoare la afacerile regionale și părțile interesate relevante îi asigură SEESAC rolul celui mai potrivit partener de implementare pentru această acțiune specifică.
Paragraf
De asemenea, proiectul completează eforturile existente la nivel național și regional, care urmăresc un maximum de sinergii. SEESAC va acționa alături de următoarele inițiative internaționale de asistență:
Paragraf
în Bosnia și Herțegovina:
Paragraf
proiectul Uniunii pentru gestionarea stocurilor, asistența tehnică și reducerea excedentelor de muniție (EU STAR), proiect finanțat din partea componentei pe termen scurt a Instrumentului Uniunii care contribuie la stabilitate și pace și pus în aplicare de Biroul PNUD de la Sarajevo; proiectul EU STAR pornește de la rezultatele și experiențele aferente proiectului EXPLODE, finanțat de Uniune și pus în aplicare de către PNUD din aprilie 2013 până în noiembrie 2016 pentru a continua să sprijine instituirea unui sistem durabil de gestionare a stocurilor în Bosnia și Herțegovina.
Paragraf
proiectul finanțat de Ministerul Federal al Afacerilor Externe din Germania axat pe combaterea traficului ilicit de arme CIAT, care sprijină poliția de frontieră din Bosnia și Herțegovina, precum și Ministerul Securității din Bosnia și Herțegovina în ceea ce privește capacitarea lor de a identifica, preveni și combate traficul de arme de foc, muniție și explozivi din și prin Bosnia și Herțegovina.
Paragraf
mecanismul de coordonare instituit de Ministerul Apărării din Bosnia și Herțegovina și actorii internaționali sub coordonarea EUFOR Althea, în efortul de a asigura complementaritatea continuă a acțiunii cu eforturile în curs ale comunității internaționale de abordare a chestiunii stocurilor excedentare de muniție convențională deținute de Ministerul Apărării din Bosnia și Herțegovina și în vederea unor posibile planuri de viitor pentru o campanie de colectare a armelor convenționale ilegale în Bosnia și Herțegovina.
Paragraf
Până în prezent au fost realizate câștiguri semnificative prin cooperare și coordonare strânsă cu aceste trei proiecte, care au condus la rezultate mai eficiente;
Paragraf
în Serbia, proiectul Gestionarea depozitelor de muniții convenționale (CASM), finanțat de Departamentul de Stat al Statelor Unite, PNUD și OSCE, este conceput pentru a spori securitatea și siguranța depozitelor predefinite de muniție convențională și eliminarea muniției excedentare raportate;
Paragraf
în Muntenegru, proiectul demilitarizarea Muntenegrului (MONDEM), gestionat de PNUD în parteneriat cu OSCE, este conceput pentru a acționa cu privire la reducerea riscurilor de proliferare prin dezvoltarea unor sisteme sigure și securizate de gestionare și infrastructură de depozitare a muniției convenționale, reducerea riscurilor de explozie pentru comunități printr-o demilitarizare inofensivă pentru mediu, distrugerea deșeurilor toxice periculoase (combustibil lichid pentru rachete) și sprijinirea reformei în domeniul apărării prin distrugerea unei cantități limitate de sisteme de armament greu desemnate de Ministerul Apărării din Muntenegru;
Paragraf
în fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, proiectul de reducere a riscului proliferării armelor și munițiilor vizează sporirea securității stocurilor existente de arme de calibru mic și de muniții, fiind gestionat de Ministerul Afacerilor Interne și pus în aplicare de Misiunea OSCE la Skopje;
Paragraf
în Kosovo, proiectul privind reducerea riscurilor armelor de foc și explozivilor (FERM, denumit anterior KOSSAC), conceput inițial să reducă violența armată în Kosovo și să sporească siguranța comunităților, își propune să sprijine părțile interesate din Kosovo în ceea ce privește controlul posesiei ilegale și al circulației ilegale pe scară largă de SALW și, printr-o gestionare bazată pe riscuri și o abordare bazată pe elemente concrete, să reducă la minimum riscurile acestor arme și materiale explozive;
Paragraf
la nivel regional, Platforma pentru reforma sectorului securității regionale (RSSRP) constituie o resursă recunoscută, care oferă răspunsuri rapide, eficace și bazate pe cerere necesităților statului de drept la nivel tehnic, în întreaga lume. Beneficiind de un mecanism cu desfășurare rapidă bazat pe rețeaua unică a SEESAC de experți de securitate cu experiență în domeniul reformei sectorului de securitate, RSSRP oferă asistență personalizată, cu un accent deosebit pe controlul SALW și pe integrarea chestiunilor legate de gen în politica de securitate.
Paragraf
SEESAC asigură în mod periodic legătura cu OSCE, NATO, Europolul, EMPACT și Interpolul, precum și cu alți actori relevanți, în vederea asigurării unor complementarități de acțiune, a unor termene de intervenție și a eficienței costurilor în privința utilizării resurselor.
Paragraf
Descrierea proiectului
Paragraf
Noua fază a proiectului SEESAC va avea la bază realizările aferente Deciziei 2013/730/PESC, în complementaritate cu Decizia (PESC) 2016/2356.
Paragraf
Aceasta se va concentra pe trei domenii principale, menținând abordarea holistică privind combaterea amenințării reprezentate de SALW în regiune. Cele trei domenii abordează nivelul strategic/de politici, precum și aspectele operaționale, susținând astfel direct toate nivelurile de control al SALW, cu accent pe: coordonarea îndeaproape a abordării regionale în ceea ce privește punerea în aplicare a foii de parcurs; consolidarea capacităților pentru armonizarea legislațiilor privind controlul armelor, precum și o mai bună înțelegere a capacităților de combatere a traficului ilicit în ceea ce privește Ucraina și Belarusul.
Paragraf
În special, proiectul va avea drept rezultate:
Paragraf
punerea în aplicare coordonată a foii de parcurs pentru o soluție durabilă la posesia ilegală, utilizarea abuzivă și traficul de SALW/arme de foc și de muniție aferentă în Balcanii de Vest;
Paragraf
furnizarea de sprijin pentru armonizarea deplină a reglementărilor cu putere de lege ale autorităților din Balcanii de Vest privind controlul armelor cu cadrul de reglementare al UE și cu alte obligații internaționale conexe, precum și acțiuni de standardizare în întreaga regiune;
Paragraf
combaterea traficului ilicit de arme în Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Belarus prin intermediul evaluărilor capacității autorităților de aplicare a legii și a poliției de frontieră și prin intermediul asistenței tehnice furnizate acestora.
Paragraf
Strategia proiectului se bazează pe abordarea unică a SEESAC de a favoriza încrederea și cooperarea în regiune, drept condiție prealabilă pentru realizarea unor schimbări transformatoare concrete și măsurabile. În special, la nivel regional, diferitele procese de cooperare facilitate de SEESAC, care implică atât factori de decizie, cât și practicieni la nivel operațional, s-au dovedit a fi un element esențial pentru a asigura un mediu favorabil și competitiv pentru transferul de cunoștințe, schimbul de expertiză și schimbul de informații. Acest lucru a servit nu numai la creșterea capacităților în regiune, ci și, mai important, la consolidarea încrederii și stabilirea de punți de cooperare directă între instituții și experți individuali, care, printre altele, au permis elaborarea foii de parcurs. La rândul său, atmosfera de încredere profesională permite progrese la nivel național privind aspectele abordate de foaia de parcurs. În plus, abordarea privind cooperarea regională a făcut ca regiunea să fie mai transparentă și eficientă în eforturile sale de a controla comerțul cu arme, rezultatul fiind că partenerii din Europa de Sud-Est sunt printre cei mai transparenți la nivel mondial în raportarea lor privind transferurile de arme. Prin urmare, proiectul va continua să încurajeze cooperarea regională drept element esențial propice pentru rezultate măsurabile.
Paragraf
Sfera de aplicare geografică a proiectului este zona Balcanilor de Vest, beneficiari direcți ai proiectului fiind Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Serbia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. În plus, proiectul va urmări să suplimenteze sprijinul acordat partenerilor din Europa de Est care se confruntă cu provocări similare legate de controlul SALW, în special Republica Moldova, Ucraina și Belarus, prin transferul de cunoștințe și de experiențe acumulate și de bune practici dezvoltate în Balcanii de Vest începând cu 2001.
Paragraf
Coordonarea punerii în aplicare a Foii de parcurs pentru o soluție durabilă la posesia ilegală, utilizarea abuzivă și traficul de SALW/arme de foc și de muniție aferentă în Balcanii de Vest
Paragraf
Obiectiv
Paragraf
Să asigure coordonarea eficientă a punerii în aplicare a foii de parcurs de către șase beneficiari și a celor șase planuri de acțiune aferente elaborate cu obiective specifice și măsurate pe baza unor indicatori-cheie de performanță (KPI). Progresele vor fi măsurate prin intermediul unui mecanism de monitorizare, de evaluare și de raportare a rezultatelor obținute în punerea în aplicare a foii de parcurs și a planurilor de acțiune ale partenerilor pentru punerea în aplicare a acesteia.
Paragraf
Descriere
Paragraf
Partenerii din Balcanii de Vest au reconfirmat la summitul privind Balcanii de Vest desfășurat la Londra la 9 iulie 2018 hotărârea comună și angajamentul susținut de a pune capăt posesiei ilegale, utilizării abuzive și traficului de arme de foc prin aprobarea unei foi de parcurs. Foaia de parcurs regională, elaborată în urma unui proces consultativ și cu sprijinul SEESAC, vine în completarea eforturilor în curs ale Uniunii de contracarare a acestei amenințări, în special planul de acțiune 2015-2019, Comunicarea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant intitulată „Elemente pentru o Strategie a UE împotriva armelor de foc, a SALW și a muniției aferente și activitatea EMPACT a Europolului în regiune. Foaia de parcurs este o dovadă a consensului la care s-a ajuns între toate părțile interesate din regiune cu privire la provocările actuale, obiectivele de ansamblu care trebuie atinse și calendarul acțiunilor care trebuie întreprinse. Aceasta oferă o platformă generală pentru realizarea indicatorilor-cheie de performanță stabiliți de comun acord la nivel strategic, operațional și la nivel de politică. Astfel, activitățile din cadrul acestei componente vor duce la o coordonare eficientă a punerii în aplicare a foii de parcurs la nivel regional, la un sprijin adaptat pentru comisiile SALW și autoritățile relevante în punerea în aplicare a planurilor lor de acțiune aferente foii de parcurs, la monitorizarea și evaluarea periodică a progreselor realizate în raport cu indicatorii-cheie de performanță conveniți de comun acord, precum și la o mai bună înțelegere a capacităților beneficiarilor de a pune în aplicare măsurile din cadrul domeniilor funcționale ale foii de parcurs.
Paragraf
În special, proiectul are în vedere coordonarea punerii în aplicare a foii de parcurs prin intermediul:
Paragraf
organizării la nivel regional de reuniuni oficiale de coordonare a foii de parcurs, cu accent pe bilanțul progreselor înregistrate și pe schimbul de informații;
Paragraf
furnizării de sprijin tehnic și de specialitate pentru reuniunile de coordonare la nivel local aferente foii de parcurs, prin care se monitorizează punerea în aplicare a planurilor de acțiune ale partenerilor;
Paragraf
elaborării unor rapoarte bianuale de evaluare și monitorizare prin care se consemnează progresele, provocările și nevoile în punerea în aplicare a foii de parcurs pe baza indicatorilor-cheie de performanță stabiliți de comun acord;
Paragraf
unei evaluări la jumătatea perioadei a punerii în aplicare a planurilor de acțiune aferente foii de parcurs, inclusiv a evaluării capacităților pentru cei șase beneficiari cu privire la controlul SALW;
Paragraf
activităților vizând informarea cu privire la foaia de parcurs, precum și vizibilitatea acesteia (inclusiv crearea unei platforme online, implicarea părților interesate și sensibilizarea publicului).
Paragraf
Rezultatele proiectului/indicatori de punere în aplicare:
Paragraf
organizarea a până la șase reuniuni la nivel regional de coordonare a foii de parcurs;
Paragraf
facilitarea unui bilanț al progreselor înregistrate, a schimbului de informații, a transferului de cunoștințe și a standardizării;
Paragraf
organizarea de reuniuni de coordonare locală (până la 36 în total);
Paragraf
elaborarea de rapoarte bianuale de monitorizare și evaluare (până la șase);
Paragraf
evaluarea la jumătatea perioadei, inclusiv evaluarea capacităților elaborată pentru șase beneficiari ai foii de parcurs;
Paragraf
crearea unei platforme online care să asigure buna informare cu privire la foaia de parcurs și buna vizibilitate a acesteia.
Paragraf
Sprijin pentru autoritățile din Balcanii de Vest în armonizarea pe deplin a legislației lor privind controlul armelor cu cadrul de reglementare al Uniunii și alte obligații internaționale conexe, precum și cu standardele din întreaga regiune
Paragraf
Obiectiv
Paragraf
Această componentă va oferi asistență tehnică cuprinzătoare pentru elaborarea și punerea în aplicare a unui cadru juridic solid pentru controlul SALW, care este pe deplin armonizat și în conformitate cu acordurile și cadrul de reglementare al Uniunii și cu alte acorduri și standarde internaționale.
Paragraf
Descriere
Paragraf
Obiectivul 1 din foaia de parcurs urmărește să asigure instituirea unei legislații privind controlul armelor în Balcanii de Vest care să fie pe deplin armonizată cu cadrul de reglementare al Uniunii și cu alte obligații internaționale conexe până în 2023. Există necesitatea evidentă și urgentă ca, prin intermediul acestui cadru legislativ și de reglementare privind controlul SALW/armelor de foc în Balcanii de Vest, controlul armelor să fie reglementat în mod eficient și răspunsul la amenințările relevante să fie facilitat. Aceasta va permite, prin urmare, compatibilitatea între legislațiile și procedurile de control al armelor din Balcanii de Vest și standardizarea procedurilor și practicilor de control al SALW/armelor de foc. O astfel de standardizare ar permite înlăturarea obstacolelor întâmpinate de autoritățile de aplicare a legii și de autoritățile judiciare în ceea ce privește cooperarea directă, schimbul de informații și desfășurarea de investigații comune sau paralele. Aceasta ar permite, de asemenea, un răspuns mai adecvat și mai eficient la amenințările aferente armelor de foc la nivel național, regional și european. În plus, întrucât perspectiva de gen adesea nu este recunoscută și nici abordată în mod corespunzător de cadrul legislativ și de politici care reglementează controlul SALW în Europa de Sud-Est, ceea ce diminuează eficiența eforturilor de control al armelor în asigurarea securității pentru toți cetățenii, femei, bărbați, fete sau băieți, proiectul va contribui la integrarea perspectivei de gen în legislația privind controlul armelor.
Paragraf
Bazându-se pe sprijinul de specialitate pus la dispoziția autorităților din regiune prin intermediul punerii în aplicare a Deciziei 2013/730/PESC, această componentă va sprijini autoritățile din regiune: să asigure o mai bună înțelegere a actualului cadru de referință și a lacunelor cadrului juridic în rândul celor șase beneficiari, să asigure asistență tehnică în vederea armonizării depline cu cadrul de reglementare al Uniunii și cu alte acorduri/standarde internaționale și în vederea creării unor ateliere tematice specifice la nivel național și regional, să actualizeze compendiul de legislație regională privind armele; să efectueze o examinare din perspectiva chestiunilor de gen a cadrului juridic al beneficiarilor proiectului pentru a se asigura că politicile care reglementează controlul armelor nu omit să menționeze legăturile dintre SALW și chestiunile de gen și continuarea programului de formare în domeniul chestiunilor de gen. Acțiunea va oferi, de asemenea, sprijin pentru consolidarea capacităților comisiilor SALW în domeniul informării și sensibilizării prin cursuri de formare privind elaborarea de strategii în materie de mass-media.
Paragraf
Acest lucru se va realiza prin:
Paragraf
realizarea unei evaluări și a unei analize a lacunelor cadrelor juridice ale partenerilor privind controlul SALW și a nivelului armonizării acestora cu legislația Uniunii și cu legislația internațională, precum și a nivelului standardizării procedurilor în regiune;
Paragraf
furnizarea de sprijin pentru standardizare și armonizare legislativă, printr-un sprijin consultativ continuu și la cerere și prin organizarea de ateliere tematice cu privire la actele cu putere de lege din domeniul armelor și la codurile penale atât la nivel regional, cât și la nivel național;
Paragraf
actualizarea compendiului de legislație regională privind armele ca ghid practic pentru legislația în materie de control al SALW/armelor de foc din regiune;
Paragraf
examinarea din perspectiva chestiunilor de gen a cadrului juridic și continuarea programului de formare în domeniul chestiunilor de gen;
Paragraf
formarea pe tema elaborării strategiei în materie de mass-media.
Paragraf
Rezultatele proiectului/indicatori de punere în aplicare:
Paragraf
rapoarte de evaluare și de analiză a lacunelor (șase) cadrelor juridice pentru fiecare beneficiar;
Paragraf
până la trei ateliere la nivel regional și șase ateliere tematice pentru beneficiari;
Paragraf
furnizarea de expertiză la cerere privind actualizări legislative și de politică;
Paragraf
actualizarea compendiului de legislație privind armele și traducerea acestuia în toate limbile relevante din regiune;
Paragraf
elaborarea de rapoarte privind examinarea din perspectiva chestiunilor de gen a cadrului juridic referitor la arme (șase rapoarte);
Paragraf
programul de formare în domeniul chestiunilor de gen cu participarea a doi șefi ai comisiilor SALW;
Paragraf
elaborarea strategiei în materie de mass-media și formarea în acest domeniu.
Paragraf
Combaterea traficului ilicit de arme în Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Belarus prin intermediul evaluărilor capacității autorităților de aplicare a legii și a poliției de frontieră și prin intermediul asistenței tehnice furnizate acestora
Paragraf
Obiectiv
Paragraf
Reducerea amenințării traficului ilicit de arme de foc prin consolidarea capacităților autorităților de aplicare a legii și ale poliției de frontieră în materie de colectare, de analiză și de schimb de informații.
Paragraf
Descriere
Paragraf
Această componentă va evalua capacitățile autorităților regionale de a desfășura activități preventive și represive necesare pentru a identifica, a bloca și a combate cu succes traficul de arme de foc, muniție și explozivi din și prin zonele aflate în jurisdicția lor. Asistența se va axa pe o evaluare aprofundată a nevoilor autorităților de frontieră și poliției judiciare în materie de resurse umane și de echipamente pentru o funcționare și performanțe corespunzătoare. Va fi pus în aplicare un proiect-pilot cu scopul instituirii Rețelei de informații balistice pentru Europa de Sud-Est – o structură eficientă din punctul de vedere al costurilor destinată schimbului de informații balistice operaționale, direct legată de Europol, concepută pentru automatizarea colectării și a schimbului de informații balistice care constituie temei pentru luarea de măsuri în domeniul infracționalității transfrontaliere existente legate de armele de foc, al prevenirii unor noi infracțiuni și al îmbunătățirii imaginii strategice cu privire la natura și tendințele criminalității armate.
Paragraf
Activitățile propuse vor completa acțiunile sprijinite de Uniune aflate în curs în Europa de Sud-Est și vor fi strâns coordonate cu acestea, în special ciclul de politici ale UE împotriva formelor grave de criminalitate și a criminalității organizate, mai precis planurile de acțiune operaționale ale EMPACT, prioritatea ARME DE FOC, activitățile Europolului, Frontex-ului și Interpolului. În cele din urmă, activitățile din cadrul acestei componente vor contribui la punerea în aplicare a planului de acțiune 2015-2019.
Paragraf
În plus, pornind de la abordarea de succes a includerii autorităților din Republica Moldova, Ucraina, și Belarus în procesele de cooperare regională aflate în curs în Europa de Sud-Est, au fost deja identificate o serie de necesități de control al SALW. În interesul sporirii capacității autorităților responsabile de controlul SALW în Republica Moldova, Ucraina și Belarus de a combate criminalitatea în general și proliferarea traficului de SALW/arme de foc în special, această componentă va evalua domeniile critice de control al SALW în jurisdicțiile menționate, deschizând astfel calea către intervenții punctuale pentru a răspunde la amenințarea reprezentată de traficul ilicit de SALW.
Paragraf
Principalele activități prevăzute:
Paragraf
evaluarea necesităților serviciilor poliției de frontieră și ale serviciilor poliției judiciare din Balcanii de Vest în combaterea traficului ilicit de arme;
Paragraf
valorificarea lucrărilor în curs legate de instituirea unor puncte focale privind armele de foc (FFP) prin oferirea de sprijin practic pentru capabilitățile de schimburi de date, în special cu privire la dovezile balistice, precum și achiziționarea de echipamente specializate de sprijinire a FFP;
Paragraf
evaluarea capacităților Republicii Moldova, Ucrainei și Belarusului în ceea ce privește anumite aspecte ale controlului SALW, muniției și explozivilor, precum și ale combaterii traficului ilicit de arme de foc, punând accentul, printre altele, pe cadre juridice și de politică, pe capacitățile de securitate fizică și gestionare a stocurilor (PSSM), pe controlul la frontieră, pe răspunsul poliției judiciare și al altor autorități judiciare la traficul și abuzul de arme de foc. Evaluarea detaliată va identifica oportunități, amenințări și provocări cu recomandări pentru eventuale intervenții punctuale pentru a aborda amenințarea reprezentată de traficul ilicit de SALW.
Paragraf
Rezultatele proiectului/indicatori de punere în aplicare:
Paragraf
evaluarea necesităților serviciilor poliției de frontieră și ale serviciilor poliției judiciare din Balcanii de Vest în combaterea traficului ilicit de arme;
Paragraf
capacitatea consolidată a experților în domeniul balistic și a anchetatorilor pentru abordarea infracționalității transfrontaliere legate de armele de foc;
Paragraf
punerea în aplicare a proiectului-pilot privind structura de schimb de informații balistice operaționale;
Paragraf
evaluarea capacităților Republicii Moldova, Ucrainei și Belarusului pentru anumite aspecte ale controlului SALW cu intervenții punctuale identificate.
Paragraf
Beneficiari
Paragraf
Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi instituțiile responsabile cu controlul SALW în Balcanii de Vest. Autoritățile în domeniul afacerilor interne, serviciile de poliție, polițiștii de frontieră și autoritățile vamale din Republica Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Serbia, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Republica Moldova vor beneficia de dezvoltarea capacităților, îmbunătățirea cunoștințelor, proceduri îmbunătățite și echipamente eficiente din punctul de vedere al costurilor necesare pentru înregistrarea de progrese în domeniul politicilor, operațional și tehnic în ceea ce privește controlul SALW. În final, comisiile SALW și alte instituții responsabile cu controlul SALW în Europa de Sud-Est vor beneficia de formare și schimb de informații, precum și de cooperare regională. În plus, o serie de instituții-cheie însărcinate cu controlul SALW în Republica Moldova, Ucraina și Belarus vor beneficia de o mai bună înțelegere a amenințărilor legate de traficul ilicit de arme de foc și de un transfer punctual de cunoștințe.
Paragraf
Activitățile propuse sunt pe deplin conforme cu foaia de parcurs, precum și cu prioritățile partenerilor privind controlul SALW și au fost aprobate de autoritățile relevante de control al SALW ale partenerilor, demonstrând sprijinul și angajamentul acestora pentru obținerea rezultatelor urmărite de proiect.
Paragraf
Populația generală a țărilor din Balcanii de Vest, din Europa de Est și din Uniune expusă riscului proliferării la scară largă a SALW va beneficia de pe urma acestui proiect odată cu diminuarea riscului.
Paragraf
Vizibilitatea Uniunii
Paragraf
SEESAC va lua toate măsurile corespunzătoare pentru a face public faptul că acțiunea a fost finanțată de Uniune. Aceste măsuri vor fi luate în conformitate cu Manualul Comisiei privind comunicarea și vizibilitatea pentru acțiunile externe ale Uniunii Europene. SEESAC va asigura astfel vizibilitatea contribuției Uniunii printr-o strategie de marcă (branding) și publicitate adecvate, evidențiind rolul Uniunii, asigurând transparența acțiunilor sale și sensibilizarea publicului cu privire la motivele deciziei, precum și cu privire la sprijinul acordat de Uniune pentru decizie și rezultatele acestui sprijin. Materialele produse de acest proiect vor afișa în mod clar drapelul Uniunii Europene, în conformitate cu orientările Uniunii privind utilizarea și reproducerea corespunzătoare a drapelului.
Paragraf
Dat fiind că activitățile planificate variază în mare măsură în privința domeniului de aplicare și a naturii lor, se vor utiliza o serie de instrumente de promovare, inclusiv mass-media tradițională, site-uri internet, mijloace de comunicare sociale, materiale informative și de promovare, inclusiv grafică pe calculator, broșuri, buletine informative, comunicate de presă și altele, după caz. Publicațiile, evenimentele publice, campaniile, echipamentele și lucrările de construcții achiziționate în cadrul proiectului vor purta o marcă în consecință. Pentru a amplifica și mai mult impactul prin sensibilizarea diferitelor guverne naționale și a publicului, a comunității internaționale, a mass-mediei locale și internaționale, comunicarea cu fiecare grup vizat de proiect se va desfășura în limba corespunzătoare. Se va pune un accent deosebit pe noile mijloace de comunicare în masă și pe prezența online.
Paragraf
Durata
Paragraf
Pe baza experienței punerii în aplicare a Deciziilor 2010/179/PESC și 2013/730/PESC și ținând seama de sfera de aplicare regională a proiectului, de numărul beneficiarilor, precum și de numărul și complexitatea activităților planificate, intervalul de punere în aplicare este de 36 de luni.
Paragraf
Cadrul general
Paragraf
Punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a acestei acțiuni a fost încredințată PNUD, acționând în numele SEESAC, inițiativa regională care se desfășoară sub mandatul PNUD și al CCR. În calitate de braț executiv al Planului regional de punere în aplicare privind combaterea proliferării SALW, SEESAC acționează ca punct focal pentru toate chestiunile legate de SALW din regiunea Europei de Sud-Est, inclusiv prin facilitarea coordonării punerii în aplicare a foii de parcurs regionale.
Paragraf
PNUD, acționând în numele SEESAC, va deține responsabilitatea generală pentru punerea în aplicare a activităților de proiect și răspunderea pentru punerea în aplicare a proiectului. Durata proiectului este de trei ani (36 de luni).
Paragraf
Parteneri
Paragraf
SEESAC va pune direct în aplicare acțiunea, în strânsă cooperare cu comisiile SALW, precum și cu autoritățile în domeniul afacerilor interne din Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Serbia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Republica Moldova, și cu instituțiile relevante din Ucraina și Belarus. Alte instituții vor fi implicate îndeaproape, în conformitate cu abordarea holistică multipartită instituită pentru controlul SALW.
Paragraf
Raportare
Paragraf
Raportarea, atât descriptivă, cât și financiară, acoperă întreaga acțiune descrisă în acordul relevant specific cu privire la contribuție și în bugetul aferent, indiferent dacă această acțiune este finanțată integral sau cofinanțată de Comisie.
Paragraf
Trimestrial, se prezintă rapoarte intermediare descriptive pentru a înregistra și a monitoriza progresele către obținerea de rezultate esențiale.
Paragraf
Bugetul estimat
Paragraf
Costul total estimat al proiectului finanțat de Uniune este de EUR 4002587,52.
Litera
se va coordona și monitoriza punerea în aplicare a Foii de parcurs pentru o soluție durabilă la posesia ilegală, utilizarea abuzivă și traficul de SALW/arme de foc și de muniție aferentă în Balcanii de Vest;
Litera
se vor sprijini autoritățile din Balcanii de Vest în armonizarea pe deplin a legislațiilor lor privind controlul armelor cu cadrul de reglementare al Uniunii și cu alte obligații internaționale conexe; și
Litera
se va oferi sprijin pentru combaterea traficului ilicit de arme în Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Belarus prin intermediul evaluărilor capacității autorităților de aplicare a legii și a poliției de frontieră și prin intermediul asistenței tehnice furnizate acestora.
Litera
în Bosnia și Herțegovina:Până în prezent au fost realizate câștiguri semnificative prin cooperare și coordonare strânsă cu aceste trei proiecte, care au condus la rezultate mai eficiente;