AcasăLegislație UE02017R1795-20171006

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1795 al Comisiei din 5 octombrie 2017 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Brazilia, Iran, Rusia și Ucraina și de închidere a anchetei privind importurile de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Serbia

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:06.10.2017
În vigoare din:06.10.2017
Articole:4
EUR-Lex

Articolul 1

Alineatul 1
Se instituie o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de anumite produse plate laminate din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, chiar în rulouri (inclusiv produse tăiate la lungime și benzi înguste), simplu laminate la cald, neplacate și neacoperite originare din Brazilia, Iran, Rusia și Ucraina.
Alineatul 2
Produsul în cauză nu include:
Litera
produsele din oțel inoxidabil și produsele din oțeluri cu siliciu numite magnetice cu grăunți orientați;
Litera
produsele din oțel de scule și oțeluri rapide;
Litera
produsele, altfel decât în rulouri, fără modele în relief, cu o grosime de peste 10 mm și o lățime de cel puțin 600 mm; și
Litera
produsele, altfel decât în rulouri, fără modele în relief, cu o grosime de cel puțin 4,75 mm și cel mult 10 mm și cu o lățime de cel puțin 2050 mm.
Alineatul 3
Nivelurile taxei antidumping definitive aplicabile produsului descris la alineatul (1) și fabricat de societățile comerciale menționate mai jos sunt următoarele:
Alineatul 4
Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile produsului descris la alineatul (1), fabricat de orice altă societate care nu este menționată în mod specific la alineatul (3) este echivalent cu taxa fixă, astfel cum figurează în tabelul de mai jos:
Alineatul 5
Pentru producătorii numiți individual și în cazurile în care bunurile s-au deteriorat înainte de punerea lor în liberă circulație și, prin urmare, prețul efectiv plătit sau de plătit este calculat proporțional pentru stabilirea valorii în vamă în conformitate cu articolul 131 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei, nivelul taxei definitive, calculat pe baza alineatului (3) de mai sus, se reduce cu un procentaj proporțional cu prețul efectiv plătit sau de plătit. Prin urmare, taxa care trebuie percepută va fi egală cu diferența dintre nivelul taxei definitive redus și prețul net franco frontieră a Uniunii, înainte de vămuire, redus.
Alineatul 6
Pentru toate celelalte societăți și în cazurile în care bunurile s-au deteriorat înainte de punerea lor în liberă circulație și, prin urmare, prețul efectiv plătit sau de plătit este calculat proporțional pentru stabilirea valorii în vamă în conformitate cu articolul 131 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447, valoarea taxei antidumping, calculată pe baza alineatului (4) de mai sus, se reduce cu un procentaj proporțional cu prețul efectiv plătit sau de plătit.
Alineatul 7
Sub rezerva unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale
Alineatul 8
În cazul în care un producător-exportator din Brazilia furnizează Comisiei suficiente elemente de probă pentru a demonstra că:
Litera a
nu a exportat în Uniune produsul descris la articolul 1 alineatul (1) pe parcursul perioadei de anchetă (1 iulie 2015 – 30 iunie 2016);
Litera b
nu este afiliat niciunuia dintre exportatorii sau producătorii din Brazilia care fac obiectul măsurilor instituite prin prezentul regulament; precum și
Litera c
a exportat efectiv în Uniune produsul în cauză după încheierea perioadei de anchetă sau și-a asumat o obligație contractuală irevocabilă de a exporta o cantitate importantă în Uniune, tabelul de la articolul 1 alineatul (2) poate fi modificat prin adăugarea noului producător-exportator în lista societăților cooperante neincluse în eșantion, aplicându-i-se astfel nivelul mediu ponderat al taxei aplicabile societăților din eșantion, adică 55,8 euro pe tonă de greutate netă.

Articolul 2

Paragraf
Procedura antidumping privind importurile în Uniune de produs în cauză originar din Serbia se încheie, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din regulamentul de bază.

Articolul 3

Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/5 al Comisiei din 5 ianuarie 2017 de supunere la înregistrare a importurilor de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Rusia și Brazilia se abrogă definitiv fără colectarea retroactivă a taxelor.

Articolul 4

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2