CAPITOLUL I
CAPITOLUL I
Articolul 1
Domeniu de aplicare și definiții
Alineatul 1
Prezentul regulament prevede dispoziții care completează Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește acordarea de ajutoare din partea Uniunii pentru furnizarea și distribuirea de fructe și legume, de produse prelucrate din fructe și legume și de produse proaspete din sectorul bananelor (fructe și legume destinate școlilor) și pentru furnizarea și distribuirea de lapte și produse lactate (lapte destinat școlilor) copiilor din instituțiile de învățământ, pentru măsuri educative însoțitoare și pentru anumite costuri conexe din cadrul programului menționate la articolul 23 din regulamentul respectiv (programul pentru școli).
Alineatul 2
În scopul prezentului regulament, se aplică definiția anului școlar prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39 al Comisiei.
Articolul 2
Strategiile statelor membre
Alineatul 1
Atunci când elaborează strategia prevăzută la articolul 23 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, statul membru poate alege nivelul administrativ la care dorește să pună în aplicare programul pentru școli. În cazul în care decide să implementeze programul pentru școli la nivel regional, statul membru trebuie să elaboreze o strategie pentru fiecare regiune și să creeze un cadru de coordonare care să însoțească strategiile respective la nivelul statului membru. Statul membru instituie un punct de contact unic pentru schimbul de informații cu Comisia.
Alineatul 2
Dacă nu pune la dispoziție în mod gratuit produsele din cadrul programului pentru școli, statul membru explică în strategia sa măsurile pe care le-a luat pentru a se asigura că ajutoarele din partea Uniunii în cadrul programului pentru școli se reflectă în prețul la care sunt puse la dispoziție produsele respective.
Alineatul 3
Statele membre care doresc să participe la programul pentru școli notifică Comisiei strategiile lor până la data de 30 aprilie ce precedă primul an școlar care face obiectul strategiei. Totuși, până la 1 august 2017, statele membre notifică Comisiei strategii care vizează perioada de șase ani care începe cu anul școlar 2017/2018.
Alineatul 4
Statele membre își pot modifica strategiile. Statele membre notifică Comisiei strategiile modificate în termen de două luni de la modificare.
Articolul 3
Măsuri educative însoțitoare
Alineatul 1
Măsurile educative însoțitoare menționate la articolul 23 alineatul (10) din Regulamentul (UE) nr. 1308/213 sunt direct legate de obiectivele programului pentru școli de sporire a consumului de anumite produse agricole și de promovare a unei alimentații mai sănătoase.
Litera a
vizite la ferme, rețele de livezi, organizații de producători, unități de prelucrare a laptelui, piețe ale fermierilor, sortarea și ambalarea în depozite a fructelor și legumelor, muzee cu tematică agricolă și alte activități similare;
Litera b
înființarea și întreținerea de grădini și livezi școlare;
Litera c
cursuri, ateliere și laboratoare de pregătire a alimentelor, de gătit și de degustare, precum și alte activități similare;
Litera d
lecții, seminare, conferințe, ateliere și alte activități similare;
Litera e
materiale didactice, concursuri, jocuri, quiz-uri educaționale, zile sau săptămâni tematice și alte activități similare.
Alineatul 2
Statele membre se asigură că toți copiii care participă la programul pentru școli pot participa la măsurile educative însoțitoare.
Alineatul 3
Măsurile educative însoțitoare pot implica, de asemenea, părinții și cadrele didactice.
Articolul 4
Costuri eligibile
Alineatul 1
Următoarele costuri sunt eligibile pentru acordarea de ajutoare din partea Uniunii:
Litera a
costurile produselor furnizate în cadrul programului pentru școli și distribuite copiilor din instituțiile de învățământ menționate la articolul 22 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, costuri care pot include costurile de achiziționare, închiriere și achiziționare în leasing a echipamentelor utilizate pentru furnizarea și distribuirea produselor, în conformitate cu strategia statului membru;
Litera b
costurile măsurilor educative însoțitoare, inclusiv:
Litera i
costurile cu organizarea de sesiuni de degustare, cu crearea și întreținerea de grădini pedagogice, cu organizarea unor vizite la ferme și a unor activități similare care vizează restabilirea legăturii copiilor cu agricultura;
Litera ii
costurile aferente măsurilor care vizează educarea copiilor în ceea ce privește agricultura, obiceiurile alimentare sănătoase, lanțurile alimentare locale, producția ecologică, producția sustenabilă și combaterea risipei de alimente;
Litera c
costurile cu publicitatea referitoare la programul pentru școli, care trebuie să vizeze în mod direct informarea publicului larg cu privire la programul pentru școli, inclusiv:
Litera i
costul afișului menționat la articolul 12 din prezentul regulament;
Litera ii
costul campaniilor de informare prin mijloace de radiodifuziune și televiziune, comunicații electronice, ziare și alte mijloace de comunicare similare;
Litera iii
costul sesiunilor de informare, al conferințelor, seminarelor și atelierelor dedicate informării publicului larg cu privire la programul pentru școli, precum și al evenimentelor similare;
Litera iv
costul materialelor de informare și de promovare, precum scrisori, pliante, broșuri, obiecte promoționale și alte obiecte similare;
Litera d
costurile aferente măsurilor care vizează crearea de rețele destinate schimburilor de experiențe și bune practici privind implementarea programului pentru școli;
Litera e
costurile legate de obligația statelor membre de a monitoriza și de a evalua eficacitatea propriilor programe pentru școli;
Litera f
costurile cu transportarea și distribuirea produselor furnizate în cadrul programului pentru școli, în măsura în care nu sunt acoperite la litera (a) din prezentul paragraf.
Litera i
costurile cu organizarea de sesiuni de degustare, cu crearea și întreținerea de grădini pedagogice, cu organizarea unor vizite la ferme și a unor activități similare care vizează restabilirea legăturii copiilor cu agricultura;
Litera ii
costurile aferente măsurilor care vizează educarea copiilor în ceea ce privește agricultura, obiceiurile alimentare sănătoase, lanțurile alimentare locale, producția ecologică, producția sustenabilă și combaterea risipei de alimente;
Litera i
costul afișului menționat la articolul 12 din prezentul regulament;
Litera ii
costul campaniilor de informare prin mijloace de radiodifuziune și televiziune, comunicații electronice, ziare și alte mijloace de comunicare similare;
Litera iii
costul sesiunilor de informare, al conferințelor, seminarelor și atelierelor dedicate informării publicului larg cu privire la programul pentru școli, precum și al evenimentelor similare;
Litera iv
costul materialelor de informare și de promovare, precum scrisori, pliante, broșuri, obiecte promoționale și alte obiecte similare;
Alineatul 2
Costurile menționate la alineatul (1) nu se finanțează în cadrul niciunui alt program al Uniunii și în temeiul niciunei alte scheme de ajutoare, măsuri sau operațiuni a Uniunii.
Alineatul 3
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nu este eligibilă pentru ajutoare din partea Uniunii.
Alineatul 4
Cheltuielile legate de costurile cu personalul nu sunt eligibile pentru ajutoare din partea Uniunii în cazul în care respectivele costuri cu personalul sunt finanțate din fonduri publice ale statului membru în cauză.
Articolul 5
Condiții generale pentru acordarea de ajutoare și pentru selectarea solicitanților de ajutoare
Alineatul 1
Ajutoarele acordate unui stat membru în cadrul schemei pentru școli sunt distribuite solicitanților de ajutoare care au fost aprobați de autoritatea competentă a statului membru în conformitate cu articolul 6 și ale căror cereri se referă la implementarea uneia sau mai multora dintre următoarele:
Litera a
furnizarea sau distribuirea de produse copiilor din instituțiile de învățământ din cadrul programului pentru școli;
Litera b
măsuri educative însoțitoare;
Litera c
acțiuni de monitorizare sau de evaluare;
Litera d
publicitate.
Alineatul 2
Statele membre selectează solicitanții de ajutoare din rândul următoarelor organisme:
Litera a
instituții de învățământ;
Litera b
autorități din domeniul învățământului;
Litera c
furnizori și distribuitori de produse;
Litera d
organizații care acționează în numele uneia sau mai multor instituții de învățământ sau autorități din domeniul învățământului care au fost instituite anume în scopul gestionării și desfășurării oricăreia dintre activitățile menționate la alineatul (1);
Litera e
orice alt organism public sau privat care este implicat în gestionarea și desfășurarea oricăreia dintre activitățile menționate la alineatul (1).
Articolul 6
Condiții pentru aprobarea solicitanților de ajutoare
Alineatul 1
Solicitanții de ajutoare trebuie să fie aprobați de autoritatea competentă din statul membru în care se află instituția de învățământ căreia îi sunt furnizate și/sau în care sunt distribuite produsele. Aprobarea este condiționată de următoarele angajamente scrise asumate de solicitanți:
Litera a
să garanteze faptul că produsele finanțate de Uniune în cadrul programului pentru școli sunt puse la dispoziție în vederea consumului de către copiii din instituția sau instituțiile de învățământ pentru care va solicita acordarea ajutoarelor;
Litera b
să utilizeze ajutoarele alocate pentru măsuri educative însoțitoare, măsuri de monitorizare, evaluare și publicitate, în conformitate cu obiectivele programului pentru școli și, în cazul în care măsurile educative însoțitoare vizează aspecte legate de sănătate și nutriție, în conformitate cu recomandările naționale în materie de sănătate și cu recomandările nutriționale pentru grupa de vârstă în cauză;
Litera c
să ramburseze orice ajutor plătit în mod nejustificat pentru cantitățile în cauză, dacă se constată că produsele nu au fost distribuite copiilor sau că nu sunt eligibile pentru acordarea de ajutoare din partea Uniunii;
Litera d
să ramburseze orice ajutor plătit în mod nejustificat pentru măsuri educative însoțitoare și pentru măsuri de monitorizare, evaluare și publicitate, dacă se constată că măsurile sau activitățile respective nu au fost realizate în mod adecvat;
Litera e
să pună la dispoziția autorității competente, la cerere, documente justificative;
Litera f
să permită autorității competente să desfășoare eventualele controale necesare, în special verificarea înregistrărilor și inspecția fizică;
Litera g
să țină un registru cu denumirile și adresele instituțiilor de învățământ sau ale autorităților din domeniul învățământului care recepționează produsele solicitanților și un registru cu cantitățile produselor specifice vândute sau furnizate, în cazul în care solicitantul nu este o instituție de învățământ.
Alineatul 2
În cazul solicitanților de ajutoare cu referire doar furnizarea și/sau distribuirea de produse, alineatul (1) literele (b) și (d) nu se aplică.
Alineatul 3
În cazul solicitanților de ajutor cu referire doar la măsuri educative însoțitoare, alineatul (1) literele (a), (c) și (g) nu se aplică.
Alineatul 4
În cazul solicitanților de ajutor cu referire doar la măsuri de monitorizare, evaluare și publicitate, alineatul (1) literele (a), (c) și (g) nu se aplică.
Alineatul 5
Dacă criteriile și condițiile nu se modifică, statele membre pot considera valabile aprobările acordate în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe și legume în școli în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2016/247 și/sau în cadrul programului de distribuire a laptelui în școli în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 657/2008.
Articolul 7
Suspendarea și retragerea aprobării
Alineatul 1
Dacă un solicitant de ajutoare aprobat nu respectă obligațiile prevăzute în cadrul programului pentru școli, autoritatea competentă suspendă aprobarea solicitantului pentru o perioadă cuprinsă între o lună și douăsprezece luni sau o retrage, în funcție de gravitatea încălcării și în conformitate cu principiul proporționalității.
Alineatul 2
Suspendarea și retragerea nu se impun în cazurile menționate la articolul 64 alineatul (2) literele (a)-(d) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 sau dacă neconformitatea a fost minoră.
Alineatul 3
La cererea solicitantului și dacă motivele pentru retragere au fost remediate, autoritatea competentă poate reinstitui aprobarea solicitantului de ajutoare după o perioadă minimă de 12 luni de la data la care au fost remediate motivele pentru retragere.
Articolul 8
Sancțiuni administrative
Paragraf
În cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în cadrul programului pentru școli, cu excepția celor menționate la articolul 64 alineatul (2) literele (a)-(d) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, în plus față de recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit, solicitantul plătește o sancțiune administrativă egală cu diferența dintre suma solicitată inițial și cea la care are dreptul.
Articolul 9
Monitorizare și evaluare
Alineatul 1
Statele membre prevăd structurile și modalitățile adecvate pentru asigurarea unei monitorizări anuale a implementării programului pentru școli.
Alineatul 2
Statele membre evaluează punerea în aplicare a programului pentru școli în vederea aprecierii eficacității acestuia în raport cu obiectivele sale, și anume de a mări consumul de către copii al unor produse agricole selecționate și de educare a acestora cu privire la obiceiurile alimentare sănătoase. Rezultatele evaluării respective sunt transmise Comisiei prin intermediul unui raport de evaluare. Un stat membru care pune în aplicare programul pentru școli la nivel regional poate alege să transmită un număr corespunzător de rapoarte de evaluare.
Alineatul 3
Rapoartele anuale de monitorizare ale statelor membre includ informații despre fondurile utilizate pentru furnizarea și distribuirea produselor din fiecare dintre grupurile de produse enumerate la articolul 23 alineatele (3), (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și pentru măsurile educative însoțitoare, despre numărul instituțiilor de învățământ și al copiilor care au participat la programul pentru școli, despre dimensiunea medie a unei porții și despre numărul de porții livrate, despre cantitățile de produse livrate, defalcate pe grupuri de produse, și, după caz, despre cantitățile de produse altele decât cele enumerate la articolul 23 alineatele (3), (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 cuprinse în măsurile educative însoțitoare în conformitate cu articolul 23 alineatul (7) din regulamentul menționat, precum și despre tipurile de măsuri de comunicare și de măsuri însoțitoare implementate.
Alineatul 4
Rapoartele anuale de control ale statelor membre privind controalele desfășurate la fața locului și constatările aferente includ informații despre cuantumul ajutoarelor care a fost solicitat, care a fost plătit și care a făcut obiectul controalelor la fața locului, despre reducerea ajutoarelor în urma controalelor administrative, despre reducerea ajutoarelor din cauza depunerii întârziate a cererilor, despre cuantumul ajutoarelor recuperat în urma controalelor la fața locului și despre sancțiunile administrative aplicate.
Alineatul 5
În cazul în care un stat membru nu transmite Comisiei raportul său (rapoartele sale) de evaluare conținând rezultatele evaluării prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol în termenele-limită menționate la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39, cuantumul următoarei alocări definitive se reduce după cum urmează:
Litera a
cu 5 % dacă termenul-limită este depășit cu 1-30 de zile;
Litera b
cu 10 % dacă termenul-limită este depășit cu 31-60 de zile.
Articolul 10
Nivelurile maxime ale ingredientelor adăugate
Alineatul 1
Nivelul maxim de adaos de zahăr pe care îl pot permite statele membre în temeiul articolului 23 alineatul (6) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în produsele menționate la articolul 23 alineatul (4) din același regulament este zero.
Alineatul 2
Nivelul maxim de adaos de zahăr și/sau miere pe care îl pot permite statele membre în temeiul articolului 23 alineatul (6) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în produsele enumerate în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 este 7 %. În scopul prezentului alineat, zahăr înseamnă produsele încadrate la codurile NC 1701 și 1702. Zahărul adăugat fructelor este cuprins în nivelul maxim de adaos de zahăr de 7 %.
Alineatul 3
Brânza poate conține ingrediente care nu provin din lapte în proporție de maximum 10 %.
Articolul 11
Distribuirea produselor împreună cu mesele oferite în mod regulat în școli
Paragraf
În cazuri bine justificate în care consideră că acest lucru este mai eficace pentru îndeplinirea obiectivelor propriilor strategii, statele membre pot permite școlilor să distribuie împreună cu mesele oferite în mod regulat produsele pentru care se primesc ajutoare din partea Uniunii în cadrul programului pentru școli.
Paragraf
În astfel de cazuri, statele membre se asigură că produsele respective:
Litera a
nu sunt utilizare la prepararea meselor oferite în mod regulat în școli;
Litera b
nu sunt utilizate pentru a înlocui produse care fac parte din mesele oferite în mod regulat în școli grație contribuției financiare a unor entități publice și/sau private;
Litera c
rămân în permanență ușor de recunoscut ca parte a programului pentru școli, grație unor măsuri adecvate de comunicare și publicitate.
Paragraf
Litera (b) nu se aplică în cazul în care instituțiile de învățământ distribuie mese regulate în mod gratuit.
Articolul 12
Publicitate
Paragraf
În scopul articolului 23a alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, statele membre pot utiliza un afiș care îndeplinește cerințele minime prevăzute în anexa la prezentul regulament și care să fie amplasat permanent într-un loc clar vizibil la intrarea principală a instituției de învățământ participante.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II
Articolul 13
Modificarea Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014
Paragraf
În Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014, se introduce următorul articol:Articolul 32aCuantumuri și plăți ale ajutoarelor legate de implementarea programului pentru școliÎn ceea ce privește ajutoarele acordate pentru implementarea programului pentru școli prevăzut în partea II titlul I capitolul II secțiunea I din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, faptul generator al cursului de schimb este data de 1 ianuarie ce precedă anul școlar în cauză.
Articolul 14
Abrogări
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 657/2008, Regulamentele delegate (UE) nr. 1047/2014 și (UE) 2016/247 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/248 se abrogă. Totuși, regulamentele menționate se aplică în continuare programului de distribuire a laptelui în școli și programului de încurajare a consumului de fructe și legume în școli pe parcursul anilor școlari de dinaintea anului școlar 2017/2018, până la încheierea programelor respective.
Articolul 15
Intrarea în vigoare și aplicarea
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică ajutoarelor acordate pentru anul școlar 2017/2018 și pentru anii școlari următori.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Cerințe minime pentru afișul menționat la articolul 12
Tabel 1
Tabelul 1