AcasăLegislație UE02016R1237-20250711

Regulamentul delegat (UE) 2016/1237 al Comisiei din 18 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de aplicare a sistemului de licențe de import și export și de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele referitoare la eliberarea și reținerea garanțiilor constituite pentru astfel de licențe, precum și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2535/2001, (CE) nr. 1342/2003, (CE) nr. 2336/2003, (CE) nr. 951/2006, (CE) nr. 341/2007 și (CE) nr. 382/2008 ale Comisiei și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2390/98, (CE) nr. 1345/2005, (CE) nr. 376/2008 și (CE) nr. 507/2008 ale Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:11.07.2025
În vigoare din:11.07.2025
Articole:14
EUR-Lex
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I

Articolul 1

Definiții

Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Litera a
licență înseamnă un document electronic sau pe hârtie cu o perioadă specifică de valabilitate, exprimând dreptul și obligația de a importa sau exporta produse;
Litera b
aviz privind licențele de import și export pentru produsele agricole înseamnă dispozițiile detaliate referitoare la licența de import sau la licența de export și la setul de informații care trebuie menționate într-o cerere de licență și într-o licență, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C;
Litera c
instrucțiuni publicate în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene înseamnă Comunicarea privind instrucțiunile de completare a modelelor de date ELAN1L-AGRIM și ELAN1L-AGREX menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239.
Paragraf
Toate definițiile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2025/1269 al Comisiei și la articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1272 al Comisiei se aplică prezentului regulament.

Articolul 2

Cazurile în care este necesară o licență

Alineatul 1
Este necesară o licență de import pentru următoarele produse:
Litera a
produsele enumerate în partea I a anexei, atunci când sunt declarate în scopul punerii în liberă circulație în toate condițiile, altele decât contingentele tarifare, cu excepția cazului în care se prevede altfel în respectiva parte I;
Litera b
produsele declarate în scopul punerii în liberă circulație în cadrul contingentelor tarifare administrate prin metoda examinării simultane sau prin metoda operatorilor tradiționali/nou-veniți, menționate la articolul 184 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, sau printr-o combinație între aceste metode sau printr-o altă metodă adecvată;
Litera c
produsele în cazul cărora partea I a anexei face referire prezenta dispoziție, atunci când sunt declarate în scopul punerii în liberă circulație în cadrul contingentelor tarifare administrate prin metoda aferentă principiului primul sosit, primul servit, menționată la articolul 184 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013;
Litera d
produsele menționate în partea I a anexei, atunci când sunt declarate în scopul punerii în liberă circulație în cadrul unui sistem preferențial care urmează a fi administrat prin intermediul licențelor;
Litera e
produsele care sunt vizate de un regim de perfecționare pasivă prin intermediul unei licențe de export și care se întorc pentru a fi puse în liberă circulație ca produse enumerate în secțiunea A sau B din partea I a anexei;
Litera f
produsele declarate în scopul punerii în liberă circulație în temeiul articolului 185 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în cazul în care se aplică o reducere a taxelor la import.
Alineatul 2
Este necesară o licență de export pentru următoarele produse:
Litera a
produsele enumerate în partea II a anexei;
Litera b
produsele din Uniune pentru care trebuie prezentată o licență de export pentru acceptarea în cadrul unui contingent care este gestionat de Uniune sau de o țară terță și care a fost deschis în țara respectivă pentru produsele respective;
Litera c
următoarele produse din Uniune care sunt menționate în partea II a anexei și care urmează a fi exportate:
Litera i
produsele aflate în regim vamal de perfecționare activă;
Litera ii
produsele care sunt produse de bază enumerate în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 510/2014 al Parlamentului European și al Consiliului și care se află în regim vamal de perfecționare pasivă;
Litera iii
produsele care fac obiectul rambursării sau al remiterii cuantumului taxelor la import sau la export, astfel cum se prevede în titlul III capitolul 3 secțiunea 3 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, în legătură cu care nu a fost luată încă o decizie finală.
Litera i
produsele aflate în regim vamal de perfecționare activă;
Litera ii
produsele care sunt produse de bază enumerate în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 510/2014 al Parlamentului European și al Consiliului și care se află în regim vamal de perfecționare pasivă;
Litera iii
produsele care fac obiectul rambursării sau al remiterii cuantumului taxelor la import sau la export, astfel cum se prevede în titlul III capitolul 3 secțiunea 3 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, în legătură cu care nu a fost luată încă o decizie finală.

Articolul 3

Cazurile în care nu este necesară o licență

Alineatul 1
În următoarele scopuri, nu este necesară și nu se eliberează sau prezintă o licență:
Litera a
punerea în liberă circulație sau exportul unor produse lipsite de orice caracter comercial, astfel cum se prevede în partea I secțiunea II litera D punctul 2 din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului;
Litera b
cazurile în care, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1186/2009 al Consiliului, trebuie să se acorde scutiri de taxele la import, de la taxele la export și de la măsurile adoptate pe baza articolului 207 din tratat;
Litera c
cantitățile de produse care urmează a fi puse în liberă circulație sau exportate nu le depășesc pe cele prevăzute în anexă;
Litera d
produsele care urmează a fi puse în liberă circulație drept mărfuri reintroduse în conformitate cu titlul VI capitolul 2 secțiunea 1 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013;
Litera e
produsele în cazul cărora, la momentul acceptării declarației de reexport, declarantul furnizează dovada că a fost luată o decizie favorabilă pentru rambursarea sau remiterea taxelor la import în ceea ce privește produsele respective, în temeiul titlului III capitolul 3 secțiunea 3 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.
Alineatul 2
Nu este necesară și nu se eliberează sau prezintă o licență de export în ceea ce privește produsele expediate de persoane private sau de grupuri de persoane private în vederea distribuirii lor gratuite ca ajutoare umanitare în țări terțe, dacă expedierile respective sunt ocazionale, cuprind diverse produse și nu depășesc un total de 30000 kg per mijloc de transport. Operațiunile de ajutor alimentar care nu îndeplinesc aceste condiții fac obiectul unei licențe în conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239.

Articolul 4

Garanție

Alineatul 1
Licențele fac obiectul unei garanții, cu excepția cazurilor prevăzute în anexă.
Alineatul 2
Când depune o cerere de licență, solicitantul constituie o garanție care să fie la dispoziția autorității care eliberează licențe cel târziu la ora 13:00 (ora Bruxelles-ului) în ziua depunerii cererii.
Alineatul 3
Dacă garanția ajunge la pragul de 100 EUR sau e mai mică, nu este necesară nicio garanție.
Alineatul 4
Nu este necesară nicio garanție dacă solicitantul este:
Litera a
un organism public care are competența de a exercita funcțiile unei autorități publice; sau
Litera b
un organism privat care exercită funcții menționate la litera (a) sub controlul unui stat membru.
Alineatul 5
Se eliberează imediat garanția depusă pentru o cantitate pentru care nu a fost eliberată o licență.

Articolul 5

Drepturi și obligații, toleranță

Alineatul 1
Licența de import sau de export constituie un drept și dă naștere unei obligații de a pune în liberă circulație sau, respectiv, de a exporta cantitatea de produse vizată de licență, pe perioada de valabilitate a acesteia, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239.
Alineatul 2
Declarația vamală de punere în liberă circulație sau de export se depune de către:
Litera a
titularul licenței care corespunde informațiilor furnizate fie în secțiunea Titular a licenței din anexa I.1 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239 (titularul), fie în conformitate cu instrucțiunile publicate în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. În cazul în care, în conformitate cu normele tranzitorii prevăzute la articolele 21a-21d din regulamentul de punere în aplicare respectiv, licența este eliberată în conformitate cu modelul prevăzut în anexa I la regulamentul de punere în aplicare respectiv, titularul este indicat în secțiunea 4 a licenței;
Litera b
cesionarul care corespunde informațiilor furnizate în secțiunea Cesionar din licență în conformitate cu anexa I.1 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239. În cazul în care, în conformitate cu normele tranzitorii prevăzute la articolele 21a-21d din regulamentul de punere în aplicare respectiv, licența este eliberată în conformitate cu modelul prevăzut în anexa I la regulamentul de punere în aplicare respectiv, cesionarul este indicat în secțiunea 6 a licenței;
Litera c
un reprezentat vamal desemnat să acționeze în numele titularului sau al cesionarului, astfel cum se prevede la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, reprezentantul specificând în declarația vamală că titularul sau cesionarul este persoana în numele căreia se îndeplinește obligația menționată la alineatul (1).
Alineatul 3
Dacă legislația specifică a Uniunii prevede acest lucru, obligația de punere în liberă circulație sau de export poate include obligația de punere în liberă circulație din sau de export spre țara sau grupul de țări specificat(ă) în licență.
Alineatul 4
Se consideră că obligația de punere în liberă circulație sau de export a fost îndeplinită dacă întreaga cantitate specificată pe licență a fost vămuită în cadrul procedurii relevante. În acest sens, se aplică o toleranță pozitivă sau negativă privind cantitatea specificată pe licență, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239.
Alineatul 5
Nu se aplică o toleranță pozitivă atunci când cantitatea specificată pe licența de import este echivalentă cu cantitatea specificată într-un document de export, aceasta fiind o dovadă că produsul este eligibil pentru tratamentul preferențial datorită calității, varietății sau caracteristicilor sale specifice, în conformitate cu acordul internațional relevant.

Articolul 6

Transferul

Alineatul 1
Obligațiile care decurg din licențe nu sunt transferabile. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, drepturile derivate din licențe pot fi transferate de către titularul acestora în timpul perioadei de valabilitate a licenței.
Alineatul 2
Un transfer de drepturi derivate dintr-o licență sau dintr-un extras al acesteia se poate realiza doar în favoarea unui singur cesionar și vizează cantitățile încă neatribuite licenței sau extrasului.
Alineatul 3
Transferul se solicită de către titular la autoritatea care a eliberat licența inițială.
Alineatul 4
Cesionarii nu transferă mai departe drepturile, dar le pot retroceda titularului. Retrocedările către titular vizează cantitățile încă neatribuite licenței sau extrasului acesteia. Autoritatea care eliberează licențe înregistrează retrocedarea în conformitate cu avizul privind licențele de import și export pentru produsele agricole.
Alineatul 5
Transferul sau retrocedarea către titular produce efecte de la data validării de către autoritatea care eliberează licențe.

Articolul 7

Eliberarea și reținerea garanțiilor

Alineatul 1
Eliberarea garanției, prevăzută la articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei, poate fi parțială, în raport cu cantitatea de produse pentru care s-a furnizat dovada îndeplinirii obligației de import sau export. Cantitatea nu trebuie să fie mai mică de 5 % din cantitatea totală specificată pe licență.
Alineatul 2
Când calculează partea din garanție care trebuie reținută, după caz, autoritatea care eliberează licențe deduce o sumă care corespunde toleranței cantitative menționate la articolul 5 alineatul (4).
Alineatul 3
Dacă autoritatea care eliberează licențe renunță la cerința privind constituirea garanției în cazurile în care suma garantată este mai mică de 500 EUR, astfel cum se prevede la articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014, partea în cauză plătește suma egală cu garanția care trebuie reținută, la expirarea a 60 de zile de la data la care expiră valabilitatea licenței.
Alineatul 4
Dacă, pentru o anumită licență, suma totală a garanției care trebuie reținută este de maximum 100 EUR pentru o anumită licență, autoritatea care eliberează licențe eliberează întreaga garanție.

Articolul 8

Notificări

Paragraf
În conformitate cu condițiile detaliate prevăzute în actul de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 223 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, statele membre notifică Comisiei următoarele:
Litera a
licențele de înlocuire menționate la articolul 15 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239. Atunci când pun la dispoziție licențele de înlocuire în sistemul electronic pentru formalitățile agricole nevamale (ELAN) reglementat de Regulamentul delegat (UE) 2025/1269 și de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1272, statele membre notifică licențele de înlocuire respective, la cererea Comisiei;
Litera b
cazurile de forță majoră menționate la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239;
Litera c
în ceea ce privește cânepa, autoritățile competente să desfășoare controale, menționate la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239;
Litera d
în ceea ce privește alcoolul etilic, licențele de import eliberate, menționate la articolul 19 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239;
Litera e
în ceea ce privește orezul, cantitățile menționate la articolul 19a din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239;
Litera f
neregulile menționate la articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239;
Litera g
autoritățile competente în ceea ce privește primirea cererilor de licențe și emiterea licențelor sau a licențelor de înlocuire menționate la articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239;
Litera h
amprentele ștampilelor oficiale și, după caz, ale ștampilelor timbru sec menționate la articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II

Articolul 9

Cânepă

Alineatul 1
Punerea în liberă circulație a produselor din cânepă enumerate în partea I secțiunile C, D și G din anexa la prezentul regulament face obiectul unei licențe de import în conformitate cu anexa I.1 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239 (ELAN1L-AGRIM) și cu instrucțiunile publicate în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. În cursul perioadei de tranziție prevăzute la articolul 21a din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239, licențele pot fi eliberate în conformitate cu modelele prevăzute în anexa I la regulamentul de punere în aplicare respectiv.
Alineatul 2
Cererea de licență conține informațiile corespunzătoare instrucțiunilor privind produsele din cânepă din avizul privind licențele de import și export pentru produsele agricole.
Alineatul 3
În sensul articolului 189 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, statele membre în cauză stabilesc regimuri de autorizare a importatorilor de semințe de cânepă care nu sunt destinate însămânțării. Aceste regimuri includ stabilirea condițiilor de autorizare, a controalelor și a sancțiunilor care urmează a fi aplicate în cazuri de nereguli.
Alineatul 4
În cazul punerii în liberă circulație a semințelor de cânepă care nu sunt destinate însămânțării, menționate în partea I secțiunea G din anexă, licența de import se eliberează doar dacă importatorul autorizat se angajează să furnizeze autorităților competente să desfășoare controale referitoare la operațiunile relevante din statul membru în care este autorizat importatorul, până la termenele-limită și în condițiile stabilite de statul membru respectiv, documente care să demonstreze că semințele de cânepă vizate de licență au fost supuse, într-o perioadă de mai puțin de 12 luni de la data eliberării licenței, uneia dintre următoarele operațiuni:
Litera a
plasarea într-o condiție care exclude utilizarea în scopul însămânțării;
Litera b
amestecarea cu semințe, altele decât de cânepă, pentru hrana animalelor, procentajul de semințe de cânepă fiind de maximum 15 % din amestecul total și, în cazuri excepționale, de maximum 25 %, la solicitarea importatorului autorizat, însoțită de o justificare;
Litera c
exportul spre o țară terță.
Litera a
numele, adresa completă, statul membru și semnătura operatorului;
Litera b
o descriere a operațiunii efectuate cu respectarea condițiilor prevăzute la primul paragraf și data la care a avut loc operațiunea;
Litera c
cantitatea în kilograme de semințe de cânepă care au fost supuse operațiunii respective.
Alineatul 5
Prin derogare de la articolul 6 alineatul (1), drepturile care derivă din licențele pentru produsele din cânepă nu sunt transferabile.

Articolul 10

Usturoi

Alineatul 1
Licențele de import pentru tipurile de usturoi menționate în partea I secțiunile E și F din anexă sunt denumite în continuare licențe de tip B.
Alineatul 2
Solicitanții pot depune cereri de licențe de tip B doar la autoritatea care eliberează licențe a statului membru în care sunt stabiliți și în care sunt înregistrați în scopuri de TVA.
Alineatul 3
Prin derogare de la articolul 6 alineatul (1), drepturile care derivă din licențele de tip B nu sunt transferabile.
CAPITOLUL III
CAPITOLUL III

Articolul 11

Modificarea Regulamentelor (CE) nr. 2535/2001, (CE) nr. 1342/2003, (CE) nr. 2336/2003, (CE) nr. 951/2006, (CE) nr. 341/2007 și (CE) nr. 382/2008

Alineatul 1
Se elimină următoarele dispoziții:
Litera a
articolele 20, 21 și 22 din Regulamentul (CE) nr. 2535/2001;
Litera b
articolul 6 alineatul (1) litera (a), articolul 8 alineatul (2), articolul 9 alineatele (1) și (2), articolul 12 litera (a) și articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1342/2003;
Litera c
articolele 5 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 2336/2003;
Litera d
articolele 4c, 4d și 4e, articolul 5 alineatul (1), articolele 7-7f, 8a, 9 și 10, articolul 11 alineatul (1) litera (a), articolul 11 alineatul (2), articolul 12a, articolul 17 alineatul (1) și articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 951/2006;
Litera e
articolul 5 alineatul (1), articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf și articolele 13 și 14 din Regulamentul (CE) nr. 341/2007;
Litera f
articolul 2, articolul 5 alineatele (1) și (2), articolul 6 alineatele (1) și (2), articolul 7 și articolul 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 382/2008.
Alineatul 2
Dispozițiile menționate la alineatul (1) se aplică în continuare pentru licențele eliberate în temeiul regulamentelor relevante.

Articolul 12

Abrogare

Paragraf
Regulamentele (CE) nr. 2390/98, (CE) nr. 1345/2005, (CE) nr. 376/2008 și (CE) nr. 507/2008 se abrogă.
Paragraf
Totuși,
Litera
regulamentele menționate continuă să se aplice pentru licențele eliberate în temeiul lor; și
Litera
articolul 34 alineatul (10) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008 continuă să se aplice până când devin aplicabile normele relevante referitoare la contingentele tarifare, adoptate în temeiul articolelor 186 și 187 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.

Articolul 13

Dispoziții tranzitorii

Alineatul 1
Prezentul regulament nu afectează perioada de valabilitate aplicabilă și cuantumul garanței depuse pentru licențe care nu au expirat la 6 noiembrie 2016.
Alineatul 2
La cererea titularului, garanția constituită pentru o licență se eliberează când sunt îndeplinite toate condițiile care urmează:
Litera a
valabilitatea licenței nu a expirat la data menționată la alineatul (1);
Litera b
licența nu mai este necesară pentru produsele în cauză de la data menționată la alineatul (1);
Litera c
licența a fost utilizată numai parțial sau nu a fost utilizată deloc la data menționată la alineatul (1).

Articolul 14

Intrarea în vigoare și aplicarea

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Prezentul regulament se aplică de la 6 noiembrie 2016.
Paragraf
Totuși, articolul 11 alineatul (1) litera (d) se aplică de la 1 octombrie 2017.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
PARTEA I
Paragraf
OBLIGAȚIA ÎN MATERIE DE LICENȚE DE IMPORT
Paragraf
Lista produselor menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (a)
Paragraf
PARTEA II
Paragraf
OBLIGAȚIA DE A OBȚINE LICENȚE DE EXPORT
Paragraf
Lista produselor menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (a)
Tabel 1
A.Orez [articolul 1 alineatul (2) litera (b) și partea II din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]
Tabel 2
B.Zahăr [articolul 1 alineatul (2) litera (c) și partea III din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]
Tabel 3
C.Semințe [articolul 1 alineatul (2) litera (e) și partea V din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]
Tabel 4
D.In și cânepă [articolul 1 alineatul (2) litera (h) și partea VIII din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]
Tabel 5
E.Fructe și legume [articolul 1 alineatul (2) litera (i) și partea IX din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]
Tabel 6
F.Produse din fructe și legume procesate [articolul 1 alineatul (2) litera (j) și partea X din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]
Tabel 7
G.Alte produse [articolul 1 alineatul (2) litera (x) și partea XXIV secțiunea 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]
Tabel 8
H.Alcool etilic de origine agricolă [articolul 1 alineatul (2) litera (u) și partea XXI din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]
Tabel 9
A.Orez [articolul 1 alineatul (2) litera (b) și partea II din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]
Tabel 10
B.Zahăr [articolul 1 alineatul (2) litera (c) și partea III din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013]