Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (text codificat)

Poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulație în cadrul Uniunii cauzează un prejudiciu.

Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către Uniune este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru un produs similar în țara exportatoare.

Țara exportatoare este în mod normal țara de origine. Cu toate acestea, poate fi o țară intermediară, cu excepția cazului în care, de exemplu, produsele respective numai tranzitează această țară, produsele respective nu sunt fabricate în această țară sau nu există preț comparabil pentru aceste produse în această țară.

În sensul prezentului regulament, prin produs similar se înțelege un produs identic, și anume asemănător în toate privințele produsului respectiv sau, în absența unui astfel de produs, alt produs care, cu toate că nu este asemănător în toate privințele, prezintă caracteristici foarte apropiate celor ale produsului respectiv.

În sensul prezentului regulament, prin termenul prejudiciu se înțelege, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii a Uniunii, amenințarea cu un prejudiciu important adus unei industrii a Uniunii sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii a Uniunii și se interpretează în conformitate cu dispozițiile prezentului articol.

Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă:

a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Uniunii; și

a efectului acestor importuri asupra industriei Uniunii.

În ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, se analizează dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în Uniune. În ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria Uniunii sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care, altfel, s-ar fi produs. Unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

În cazul în care importurile unui produs provenite din mai multe țări fac simultan obiectul unor examinări antidumping, efectele acestor importuri nu pot face obiectul unei evaluări cumulative decât în cazul în care:

marja de dumping stabilită în raport cu importurile provenite din fiecare țară este superioară nivelului de minimis în sensul articolului 9 alineatul (3) și în cazul în care volumul importurilor provenite din fiecare țară nu este neglijabil; și

o evaluare cumulativă a efectelor importurilor este adecvată, având în vedere condițiile de concurență între produsele importate și concurența între produsele importate și produsul similar din Uniune.

Examinarea efectului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra industriei respective a Uniunii implică o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici pertinenți care influențează situația acestei industrii, inclusiv faptul că o industrie nu a surmontat în totalitate efectele practicilor de dumping sau de subvenționare din trecut; importanța marjei de dumping efective; diminuarea efectivă și potențială a vânzărilor, a profiturilor, a producției, a segmentului de piață, a productivității, a randamentului investițiilor și a utilizării capacităților; factorii care influențează prețurile în Uniune; efectele negative efective și potențiale asupra fluxului numerarului, asupra stocurilor, asupra ocupării forței de muncă, asupra salariilor, asupra creșterii economice, asupra capacității de a mobiliza capitaluri sau investiții. Această listă nu este exhaustivă și unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

Trebuie demonstrat cu ajutorul tuturor elementelor doveditoare pertinente prezentate în legătură cu alineatul (2) că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu în sensul prezentului regulament. Concret, acest lucru implică demonstrarea faptului că volumul și/sau nivelurile prețurilor menționate la alineatul (3) au un impact asupra industriei Uniunii în sensul alineatului (5) și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important.

Factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping și care aduc în același timp un prejudiciu industriei Uniunii, se analizează, de asemenea, de așa manieră încât prejudiciul adus de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping în sensul alineatului (6). Factorii care pot fi considerați ca pertinenți în acest sens includ: volumul și prețul importurilor care nu sunt vândute la prețuri de dumping; scăderea cererii sau modificările din tiparele de consum; practicile comerciale restrictive ale producătorilor din țări terțe și din statele membre ale Uniunii și concurența între acești producători; evoluția tehnologiilor, precum și rezultatele la export și productivitatea industriei Uniunii.

Efectul importurilor care fac obiectul unui dumping este evaluat în raport cu producția produsului similar în Uniune atunci când datele disponibile permit identificarea acestei producții separat, pe baza unor criterii precum procedeele de producție, vânzările și profiturile producătorilor. În cazul în care această producție nu poate fi identificată separat, efectele importurilor care fac obiectul unui dumping se evaluează prin examinarea producției celui mai restrâns grup sau a celei mai restrânse game de produse care include produsul similar, pentru care pot fi furnizate informațiile necesare.

Stabilirea existenței amenințării cu prejudiciul important se bazează pe fapte, nu doar pe presupuneri, conjuncturi sau posibilități îndepărtate. Modificarea condițiilor care ar crea o situație în care dumpingul ar cauza un prejudiciu trebuie să fi fost previzibilă în mod clar și iminentă.

o rată semnificativă de creștere a importurilor care fac obiectul unui dumping pe piața Uniunii, care denotă probabilitatea unei creșteri substanțiale a importurilor;

măsura în care există capacitatea suficientă și liber disponibilă din partea exportatorului sau o creștere iminentă și semnificativă a capacității exportatorului, care denotă probabilitatea unei creșteri substanțiale a exporturilor către Uniune care fac obiectul unui dumping, având în vedere existența altor piețe de export care pot absorbi exporturile suplimentare;

intrarea importurilor la prețuri care pot determina scăderea substanțială a prețurilor sau pot împiedica creșterea prețurilor și care pot duce probabil la o creștere a cererii de noi importuri;

stocurile produsului care face obiectul examinării.

În sensul prezentului regulament, prin industrie a Uniunii se înțelege totalitatea producătorilor de produse similare din cadrul Uniunii sau cei dintre ei ale căror producții comune constituie un procent semnificativ din producția totală din Uniune a acestor produse, cu următoarele excepții:

în cazul în care producătorii sunt afiliați cu exportatorii sau cu importatorii sau sunt ei înșiși importatori ai produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, expresia industrie a Uniunii poate fi interpretată ca desemnând restul producătorilor;

în condiții excepționale, teritoriul Uniunii poate fi împărțit, în ceea ce privește producția în cauză, în două sau mai multe piețe concurente și se poate considera că producătorii din interiorul fiecărei piețe constituie o industrie distinctă în cazul în care:

producătorii din interiorul unei astfel de piețe vând în totalitate sau aproape în totalitate producția produsului în cauză pe această piață; și

cererea pe această piață nu este satisfăcută într-o măsură semnificativă de către producătorii produsului în cauză stabiliți în altă parte a Uniunii.

producătorii din interiorul unei astfel de piețe vând în totalitate sau aproape în totalitate producția produsului în cauză pe această piață; și

cererea pe această piață nu este satisfăcută într-o măsură semnificativă de către producătorii produsului în cauză stabiliți în altă parte a Uniunii.

În sensul alineatului (1), se consideră că producătorii sunt afiliați cu exportatorii sau cu importatorii numai dacă:

unul dintre ei îl controlează în mod direct sau indirect pe celălalt;

ambii sunt controlați în mod direct sau indirect de un terț; sau

ei controlează împreună, în mod direct sau indirect, un terț, cu condiția să existe motive pentru a se crede sau a se bănui că efectul legăturii este de așa natură încât producătorul în cauză se comportă diferit față de producătorii neafiliați.

În cazul în care prin industrie a Uniunii se înțeleg producătorii dintr-o anumită regiune, exportatorilor li se acordă posibilitatea de a oferi angajamente în conformitate cu articolul 8 pentru regiunea în cauză. Într-un asemenea caz și în momentul evaluării interesului Uniunii în ceea ce privește măsurile, trebuie acordată o atenție specială interesului regiunii. În cazul în care nu se oferă prompt un angajament convenabil sau în cazul în care se aplică situațiile prevăzute la articolul 8 alineatele (9) și (10), poate fi impusă pentru întreaga Uniune o taxă provizorie sau definitivă. În aceste cazuri, taxele pot fi limitate la anumite produse sau anumiți exportatori, în măsura în care acest lucru este posibil.

Dispozițiile articolului 3 alineatul (8) se aplică prezentului articol.

Sub rezerva dispozițiilor alineatului (6), se deschide o examinare care vizează stabilirea existenței, gradului și efectului oricărui presupus dumping în urma înaintării în scris a unei plângeri de către orice persoană fizică sau juridică sau de către orice asociație care nu are personalitate juridică, care acționează în numele industriei Uniunii.

Comisia facilitează accesul la instrumentul de apărare comercială sectoarelor industriale neomogene și fragmentate, compuse în mare parte din întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), prin intermediul unui serviciu de asistență dedicat pentru IMM-uri, de exemplu prin sensibilizarea utilizatorilor, prin furnizarea de informații generale și de explicații cu privire la proceduri și la modalitatea de a depune o plângere, prin distribuirea de chestionare standard în toate limbile și prin răspunsuri la întrebări generale, fără legătură cu un caz anume.

O plângere în sensul alineatului (1) trebuie să conțină elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile care se presupune că fac obiectul unui dumping și presupusul prejudiciu în cauză. Plângerea trebuie să conțină informațiile pe care reclamantul le poate obține în mod rezonabil despre următoarele puncte:

identitatea reclamantului și o descriere a volumului și a valorii producției produsului similar la nivelul Uniunii efectuată de către reclamant. Atunci când o plângere este prezentată în scris în numele industriei Uniunii, aceasta precizează industria în numele căreia este înaintată și se prezintă o listă a tuturor producătorilor cunoscuți din cadrul Uniunii ai produsului similar (sau a asociațiilor de producători din cadrul Uniunii ai produsului similar) și, în măsura posibilului, o descriere a volumului și a valorii producției produsului similar la nivelul Uniunii atribuite acestor producători;

o descriere completă a produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, numele țării sau țărilor de origine sau exportatoare în cauză, identitatea fiecărui exportator sau producător străin cunoscut și o listă a persoanelor care se știe că importă produsul în cauză;

prețurile la care este vândut produsul în cauză pentru a fi destinat consumului pe piața internă a țării sau a țărilor de origine sau exportatoare (sau, după caz, prețurile la care este vândut produsul din țara sau țările de origine sau exportatoare către una sau mai multe țări terțe sau privind valoarea construită a produsului) și prețurile de export sau, după caz, prețurile la care produsul este revândut pentru prima dată unui cumpărător independent din Uniune;

evoluția volumului importurilor care se presupune că fac obiectul unui dumping, efectul acestor importuri asupra prețurilor produsului similar pe piața Uniunii și efectul acestor importuri asupra industriei Uniunii, demonstrat prin factori și indici pertinenți care influențează situația acestei industrii, cum ar fi cei enumerați la articolul 3 alineatele (3) și (5).

Comisia examinează, în măsura posibilului, exactitatea și caracterul concludent ale elementelor de probă furnizate în plângere pentru a stabili dacă există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei examinări.

Nu se deschide o examinare, în conformitate cu alineatul (1), decât în cazul în care s-a stabilit, pe baza unei examinări a gradului de susținere sau de opoziție a producătorilor produsului similar din cadrul Uniunii față de plângerea formulată, că plângerea a fost depusă de industria Uniunii sau în numele acesteia. Se consideră că plângerea a fost depusă de industria Uniunii sau în numele acesteia în cazul în care ea este susținută de producători din cadrul Uniunii ale căror producții reprezintă în total mai mult de 50 % din producția totală a produsului similar realizată de industria Uniunii care își exprimă susținerea sau opoziția față de plângere. Cu toate acestea, nu se deschide o examinare în cazul în care producătorii din cadrul Uniunii care susțin în mod expres plângerea reprezintă mai puțin de 25 % din producția totală a produsului similar realizată de industria Uniunii.

Autoritățile evită să facă publică o cerere de deschidere a unei examinări, cu excepția cazului în care a fost luată o decizie de deschidere a acesteia. Cu toate acestea, după primirea unei plângeri documentate în mod corespunzător și înainte de a proceda la deschiderea examinării, autoritățile înștiințează guvernul țării exportatoare în cauză.

Dacă, în situații speciale, Comisia decide deschiderea unei examinări fără să se fi primit o plângere în scris în acest sens din partea sau în numele unei industrii a Uniunii, decizia se ia în baza unor elemente de probă suficiente cu privire la existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate, în sensul alineatului (2), care justifică deschiderea unei examinări. Comisia furnizează informații statelor membre de îndată ce a determinat nevoia de a iniția o astfel de examinare.

Elementele de probă privind dumpingul și prejudiciul sunt examinate în același timp pentru a decide dacă se va deschide sau nu o examinare. O plângere este respinsă atunci când elementele de probă privind dumpingul sau prejudiciul sunt insuficiente pentru a justifica declanșarea procedurilor. Nu trebuie inițiată o procedură împotriva țărilor ale căror importuri reprezintă un segment al pieței mai mic de 1 %, cu excepția cazului în care, împreună, aceste țări reprezintă 3 % sau mai mult din consumul la nivelul Uniunii.

Plângerea poate fi retrasă înainte de deschiderea examinării, caz în care se consideră că nu a fost depusă.

În cazul în care se constată că există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei proceduri, Comisia deschide procedura în termen de 45 de zile de la data depunerii plângerii și anunță acest lucru în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Atunci când probele prezentate sunt insuficiente, reclamantul trebuie să fie informat de acest lucru în termen de 45 de zile de la data la care plângerea a fost depusă la Comisie. Comisia informează statele membre cu privire la analiza informațiilor realizată de aceasta, în mod normal în termen de 21 de zile de la data depunerii plângerii la Comisie.

În avizul de declanșare a procedurii se anunță deschiderea unei examinări, se indică produsul și țările în cauză, se prezintă un rezumat al informațiilor primite și se prevede că orice informație utilă trebuie comunicată Comisiei.

Comisia informează exportatorii, importatorii, asociațiile reprezentative ale importatorilor sau exportatorilor despre care are cunoștință că sunt interesate, precum și reprezentanții țării exportatoare și reclamanții cu privire la declanșarea procedurii și, având grijă să protejeze informațiile confidențiale, transmite exportatorilor cunoscuți, autorităților țării exportatoare și, la cerere, celorlalte părți interesate textul integral al plângerii scrise primite în conformitate cu alineatul (1). În cazul în care numărul exportatorilor în cauză este deosebit de mare, textul integral al plângerii scrise poate să fie trimis numai autorităților din țara exportatoare sau asociației profesionale în cauză.

O examinare antidumping nu reprezintă un obstacol în calea operațiunilor de vămuire.

În urma inițierii procedurii, Comisia, în cooperare cu statele membre, începe examinarea la nivelul Uniunii. Această examinare are ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul și acestea vor fi investigate în mod simultan.

Destinatarii chestionarelor utilizate într-o examinare antidumping au la dispoziție cel puțin 30 de zile pentru a răspunde. Termenul pentru exportatori curge de la data primirii chestionarului, care se consideră primit la o săptămână de la data la care a fost trimis exportatorului sau reprezentantului diplomatic indicat al țării exportatoare. Se poate acorda o prelungire de 30 de zile a termenului, ținându-se seama de termenul stabilit pentru examinare și sub rezerva ca partea în cauză să ofere un motiv întemeiat, în sensul existenței unor circumstanțe speciale, pentru a beneficia de o astfel de prelungire.

Comisia poate cere statelor membre să îi furnizeze informații, caz în care statele membre iau toate măsurile necesare pentru a da curs acestor cereri.

Comisia poate cere statelor membre să efectueze toate verificările și controalele necesare, mai ales ale importatorilor, ale operatorilor comerciali și ale producătorilor din cadrul Uniunii, și să efectueze examinări în țările terțe, sub rezerva acordului întreprinderilor în cauză și a lipsei opoziției din partea guvernului țării în cauză, care este înștiințat în mod oficial.

Părțile interesate care s-au făcut cunoscute în conformitate cu articolul 5 alineatul (10) sunt audiate în cazul în care au făcut o cerere scrisă în termenul stabilit în avizul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, demonstrând că sunt efectiv părți interesate care pot fi afectate de rezultatul procedurii și că există motive speciale pentru a fi audiate.

La cerere, importatorilor, exportatorilor, reprezentanților guvernului țării exportatoare și reclamanților care s-au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 5 alineatul (10) li se oferă posibilitatea de a întâlni părțile care au interese contrare, pentru a permite confruntarea tezelor opuse și a eventualelor întâmpinări.

Reclamanții, sindicatele, importatorii și exportatorii, asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile de consumatori care s-au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 5 alineatul (10), precum și reprezentanții țărilor exportatoare pot, prin cerere scrisă, să ia cunoștință de toate informațiile furnizate de oricare parte implicată în investigație, cu excepția documentelor interne întocmite de autoritățile Uniunii sau ale statelor sale membre, cu condiția ca aceste informații să fie pertinente pentru apărarea intereselor lor, să nu fie confidențiale în înțelesul articolului 19 și să fie utilizate în investigație.

Cu excepția circumstanțelor prevăzute la articolul 18, exactitatea informațiilor furnizate de părțile interesate și pe care se bazează constatările trebuie verificată în măsura posibilului.

În cazul procedurii inițiate în temeiul articolului 5 alineatul (9), o investigație se încheie, în cazul în care este posibil, în termen de un an. Indiferent de circumstanțe, investigațiile trebuie să se încheie, în toate cazurile, în termen de 14 luni de la inițierea lor, în conformitate cu constatările efectuate în temeiul articolului 8 în ceea ce privește angajamentele și cu constatările efectuate în temeiul articolului 9 în ceea ce privește măsurile definitive. Perioadele de investigație coincid cu anul financiar de câte ori este posibil, îndeosebi în cazul sectoarelor neomogene și fragmentate, compuse în mare parte din IMM-uri.

Producătorilor din Uniune ai produsului similar li se cere să coopereze cu Comisia în cadrul investigațiilor inițiate în temeiul articolului 5 alineatul (6).

Comisia instituie biroul consilierului-auditor, ale cărui competențe și responsabilități sunt stabilite în cadrul mandatului său adoptat de Comisie și care garantează exercitarea efectivă a drepturilor procesuale ale părților interesate.

Se pot impune taxe provizorii în cazul în care:

a fost inițiată o procedură în conformitate cu articolul 5;

a fost publicat un aviz în acest sens, iar părților interesate li s-a oferit posibilitatea adecvată de a furniza informații și de a formula observații în conformitate cu articolul 5 alineatul (10);

în urma unei examinări preliminare pozitive s-a constatat existența unui dumping și a unui prejudiciu care rezultă în urma acestui dumping pentru industria Uniunii; și

interesul Uniunii necesită o intervenție în vederea împiedicării producerii unui astfel de prejudiciu.

Valoarea taxei antidumping provizorii nu trebuie să depășească marja de dumping stabilită provizoriu și trebuie să fie mai mică decât această marjă în cazul în care o taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul suferit de industria Uniunii.

Atunci când face o analiză pentru a determina dacă aplicarea unei taxe mai mici decât marja de dumping ar fi suficientă pentru înlăturarea prejudiciului, Comisia ține cont dacă există distorsiuni legate de materiile prime în privința produsului în cauză.

În cazul în care Comisia, pe baza tuturor informațiilor furnizate, poate conchide în mod clar că este în interesul Uniunii să se determine valoarea taxelor provizorii în conformitate cu alineatul (2a) din prezentul articol, alineatul (2) din prezentul articol nu se aplică. Comisia caută în mod activ să obțină informații de la părțile interesate, care să îi permită să stabilească dacă se aplică alineatul (2) sau alineatul (2a) din prezentul articol. În acest sens, Comisia examinează toate informațiile pertinente, cum ar fi capacitățile neutilizate în țara exportatoare, concurența pentru materiile prime și efectul asupra lanțurilor de aprovizionare pentru întreprinderile din Uniune. În cazul în care se refuză cooperarea, Comisia poate conchide că este în conformitate cu interesul Uniunii să se aplice alineatul (2a) din prezentul articol. Atunci când se aplică criteriul privind interesul Uniunii, în conformitate cu articolul 21, se acordă o atenție deosebită acestei chestiuni.

Când marja de prejudiciu se calculează pe baza unui preț indicativ, profitul indicativ utilizat este stabilit ținând cont de factori precum nivelul de profitabilitate înainte de creșterea importurilor din țara care face obiectul investigației, nivelul de profitabilitate necesar pentru a acoperi în întregime costurile și investițiile, cercetarea și dezvoltarea, precum și inovarea și nivelul de profitabilitate de așteptat în condiții normale de concurență. Această marjă de profit nu poate fi mai mică de 6 %.

La stabilirea prețului indicativ, costul efectiv de producție al industriei Uniunii, care rezultă din acordurile multilaterale de mediu și din protocoalele acestora, la care Uniunea este parte, sau din convențiile Organizației Internaționale a Muncii (OIM) enumerate în anexa Ia la prezentul regulament, este reflectat în mod corespunzător. În plus, sunt luate în considerare costurile viitoare care nu sunt acoperite de alineatul (2c) al prezentului articol, care rezultă din respectivele acorduri și convenții și care vor fi suportate de industria Uniunii în perioada de aplicare a măsurii în temeiul articolului 11 alineatul (2).

Taxele provizorii se acoperă printr-o garanție și punerea în liberă circulație a produselor respective pe teritoriul Uniunii este condiționată de constituirea unei astfel de garanții.

Comisia adoptă măsuri provizorii în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 alineatul (4).

Atunci când un stat membru solicită acțiunea imediată a Comisiei și când sunt întrunite condițiile prevăzute la alineatul (1), Comisia decide, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea cererii, dacă este necesar să se impună o taxă antidumping provizorie.

Se pot impune taxe provizorii pe o perioadă de șase luni și prelungite cu o perioadă de trei luni sau acestea pot fi impuse pe o perioadă de nouă luni. Cu toate acestea, ele nu pot fi prelungite sau impuse pentru o perioadă de nouă luni decât în cazul în care exportatorii care reprezintă un procentaj semnificativ al tranzacțiilor comerciale în cauză o cer sau în cazul în care, în urma unei declarații de intenție a Comisiei, nu formulează o obiecție.

Atunci când, în urma unei examinări preliminare pozitive s-a constatat existența unui dumping și a unui prejudiciu, Comisia poate, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 15 alineatul (2), să accepte angajamente prin care exportatorii își asumă obligația, în mod voluntar și într-o manieră satisfăcătoare, să își revizuiască prețurile sau să nu mai exporte la prețuri de dumping, în cazul în care prejudiciul cauzat de dumping este astfel eliminat.

Comisia poate sugera angajamente, dar niciun exportator nu este obligat să le accepte. Faptul că exportatorii nu oferă astfel de angajamente sau nu acceptă o invitație de a le accepta nu afectează în niciun mod examinarea cazului.

Angajamentele oferite nu sunt în mod necesar acceptate în cazul în care acceptarea lor este considerată nerealistă, de exemplu în cazul în care numărul de exportatori efectivi sau potențiali este prea mare sau din alte motive, inclusiv din motive de politică generală, care cuprind în special principiile și obligațiile prevăzute în acordurile multilaterale de mediu și în protocoalele acestora la care Uniunea este parte, precum și în convențiile OIM enumerate în anexa Ia la prezentul regulament. Exportatorul în cauză poate fi informat în legătură cu motivele pentru care se are în vedere propunerea de respingere a ofertei de angajament și i se poate oferi posibilitatea de a formula observații cu privire la acest subiect. Motivele respingerii se indică în decizia definitivă.

Părțile care oferă un angajament sunt obligate să furnizeze o versiune neconfidențială a respectivului angajament care să fie concludentă în sensul articolului 19, astfel încât acesta să poată fi comunicat părților implicate în investigație, Parlamentului European și Consiliului.

În cazul în care angajamentele sunt acceptate, examinarea se încheie. Comisia încheie examinarea în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 15 alineatul (3).

În cazul acceptării unui angajament, în mod normal se încheie examinarea privind dumpingul și prejudiciul. În acest caz, dacă analiza privind existența unui dumping sau a unui prejudiciu este negativă, angajamentul devine caduc în mod automat, cu excepția cazului în care concluzia unei astfel de analize se datorează în mare parte existenței unui angajament. În acest caz, se poate cere ca angajamentul să fie menținut o perioadă rezonabilă.

Comisia trebuie să ceară oricărui exportator de la care s-a acceptat un angajament să furnizeze periodic informații privind îndeplinirea angajamentului respectiv și să autorizeze verificarea informațiilor pertinente. Refuzul de a respecta aceste obligații este considerat o încălcare a angajamentului.

În cazul în care se acceptă angajamente din partea anumitor exportatori în decursul unei examinări, se consideră, în sensul articolului 11, că aceste angajamente intră în vigoare la data la care examinarea este închisă pentru țara exportatoare.

În caz de încălcare sau de retragere a unui angajament de către una dintre părți sau în caz de retragere a acceptării angajamentului de către Comisie, acceptarea angajamentului se retrage printr-o decizie sau printr-un regulament al Comisiei, după caz, iar taxa provizorie instituită de Comisie în conformitate cu articolul 7 sau taxa definitivă instituită în conformitate cu articolul 9 alineatul (4) se aplică automat, cu condiția ca exportatorul în cauză să fi avut posibilitatea să-și prezinte observațiile, cu excepția cazului în care și-a retras chiar el angajamentul. Comisia furnizează informații statelor membre odată ce decide să retragă un angajament.

Se poate institui o taxă provizorie în conformitate cu articolul 7, pe baza celor mai bune informații disponibile, în cazul în care există motive să se creadă că un angajament este încălcat sau, în cazul încălcării sau retragerii angajamentului, atunci când examinarea care a avut ca rezultat acest angajament nu a fost încheiată.

În cazul în care o plângere este retrasă, procedura poate fi încheiată, cu excepția cazului în care încheierea ei nu este în interesul Uniunii.

Atunci când nu sunt necesare măsuri de protecție, examinarea sau procedura se încheie. Comisia încheie examinarea în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 15 alineatul (3).

În cazul procedurii inițiate în temeiul dispozițiilor articolului 5 alineatul (9), prejudiciul este în mod normal considerat neglijabil atunci când importurile în cauză reprezintă mai puțin decât volumele specificate la articolul 5 alineatul (7). Aceste proceduri se încheie de îndată ce se stabilește că marja de dumping, exprimată în procente din prețul de export, este mai mică de 2 %.

În cazul în care din constatarea definitivă a faptelor reiese că există un dumping care a cauzat un prejudiciu și că interesul Uniunii necesită o intervenție în conformitate cu articolul 21, Comisia impune o taxă antidumping definitivă, în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 15 alineatul (3). În cazul în care sunt în vigoare taxe provizorii, Comisia inițiază această procedură cu cel puțin o lună înaintea expirării taxelor respective.

Se impune o taxă antidumping a cărei valoare este adecvată fiecărui caz, în mod nediscriminatoriu, la importurile unui produs, indiferent din ce sursă provin, despre care s-a constatat că fac obiectul unui dumping și produc un prejudiciu, cu excepția importurilor care provin din surse pentru care a fost acceptat un angajament stabilit în conformitate cu prezentul regulament.

În cazul în care examinarea este limitată de către Comisie în conformitate cu articolul 17, orice taxă antidumping care se aplică importurilor provenind de la exportatorii sau producătorii care s-au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 17, dar care nu au fost incluși în examinare, nu depășește marja de dumping medie ponderată stabilită pentru părțile care constituie eșantionul, indiferent dacă valoarea normală stabilită pentru astfel de părți este determinată în baza articolului 2 alineatele (1)-(6) sau a articolului 2 alineatul (7) litera (a).

Nu se aplică măsuri provizorii și taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulație după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) și, respectiv, cu articolul 9 alineatul (4), sub rezerva excepțiilor prevăzute de prezentul regulament.

În cazul în care a fost aplicată o taxă provizorie și constatarea definitivă a faptelor indică existența unui dumping și a unui prejudiciu, Comisia decide, indiferent dacă trebuie sau nu instituită o taxă antidumping definitivă, ce proporție a taxei provizorii trebuie percepută în cele din urmă.

În cazul în care taxa antidumping definitivă este mai mare decât taxa provizorie, diferența nu este percepută. În cazul în care taxa definitivă este mai mică decât taxa provizorie, taxa se recalculează. Atunci când determinarea finală este negativă, taxa provizorie nu se confirmă.

Poate fi percepută o taxă antidumping definitivă pentru produsele care se declară că urmează să fie puse în consum cu cel mult 90 de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, dar nu anterior deschiderii examinării, cu condiția ca:

importurile să fi fost înregistrate în conformitate cu articolul 14 alineatul (5);

Comisia să le fi dat importatorilor posibilitatea de a-și prezenta comentariile;

produsul în cauză să fi făcut, în trecut, obiectul practicilor de dumping pe o perioadă lungă sau importatorul să fi avut cunoștință de procedurile de dumping, de importanța lor și de cea a prejudiciului presupus sau stabilit;

în afară de nivelul importurilor care au cauzat un prejudiciu pe parcursul perioadei în care s-a desfășurat examinarea, să existe o nouă creștere substanțială a importurilor care, ținând seama de momentul în care sunt efectuate, de volumul lor sau de alți factori, este de natură să compromită grav efectul corectiv al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicată.

În caz de încălcare sau de retragere a angajamentelor, pot fi percepute taxe definitive pentru mărfurile puse în liberă circulație cu cel mult 90 de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, cu condiția ca importurile să fi fost înregistrate în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) și ca evaluarea retroactivă să nu se aplice importurilor anterioare încălcării sau retragerii angajamentului.

O măsură antidumping nu rămâne în vigoare decât pe perioada și în măsura necesare pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu.

O măsură antidumping expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul, cu excepția cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. O reexaminare a măsurilor care urmează să expire are loc fie la inițiativa Comisiei, fie pe baza cererii prezentate de către producătorii din cadrul Uniunii sau în numele lor și măsura rămâne în vigoare până la stabilirea rezultatelor reexaminării respective.

Necesitatea menținerii măsurilor poate fi, de asemenea, reexaminată, în cazul în care acest lucru se justifică, la cererea Comisiei sau a unui stat membru sau, sub rezerva trecerii unei perioade rezonabile de cel puțin un an de la instituirea măsurii definitive, la cererea unui exportator, a unui importator sau a producătorilor din Uniune, cerere care conține suficiente elemente de probă care stabilesc necesitatea unei reexaminări intermediare.

Se efectuează, de asemenea, o reexaminare pentru a determina marjele de dumping individuale pentru noii exportatori din țara de export în cauză care nu au exportat produsul pe parcursul perioadei de desfășurare a examinării pe baza căreia au fost stabilite măsurile.

Dispozițiile pertinente din prezentul regulament referitoare la procedurile și la desfășurarea examinărilor, cu excepția celor care privesc termenele, se aplică oricărei reexaminări efectuate în temeiul alineatelor (2), (3) și (4).

expiră, în cadrul examinărilor efectuate în temeiul alineatului (2);

expiră, în cazul examinărilor efectuate în paralel în temeiul alineatelor (2) și (3), în cazul în care, fie examinarea efectuată în conformitate cu alineatul (2) a fost inițiată în timp ce o revizuire efectuată în conformitate cu alineatul (3) era în desfășurare în cadrul aceleiași proceduri, fie astfel de reexaminări au fost inițiate în același timp; sau

rămân neschimbate, în cazul examinărilor efectuate în temeiul alineatelor (3) și (4).

Reexaminările efectuate în temeiul prezentului articol se inițiază de către Comisie. Comisia decide inițierea sau nu a unor reexaminări în temeiul alineatului (2) din prezentul articol, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 15 alineatul (2). De asemenea, Comisia furnizează informații statelor membre după ce un operator sau un stat membru a prezentat o cerere care justifică inițierea unei reexaminări în temeiul alineatelor (3) și (4) din prezentul articol și Comisia și-a încheiat analiza acesteia sau după ce Comisia însăși a stabilit că ar trebui reexaminată necesitatea impunerii de măsuri în continuare.

În cazul în care o reexaminare a măsurilor efectuată în temeiul alineatului (3) este în curs de desfășurare la sfârșitul perioadei de aplicare a măsurilor în temeiul alineatului (2), o astfel de reexaminare are ca obiect și circumstanțele specificate în alineatul (2).

În pofida alineatului (2), un importator poate cere rambursarea taxelor percepute atunci când se demonstrează că marja de dumping pe baza căreia au fost achitate taxele a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior nivelului taxei în vigoare.

În toate examinările de reexaminare sau de rambursare efectuate în temeiul prezentului articol, Comisia aplică, în măsura în care circumstanțele nu s-au schimbat, aceeași metodă ca și în examinarea care a avut ca rezultat impunerea taxei, ținându-se seama de dispozițiile articolului 2, în special de alineatele (11) și (12), și de dispozițiile articolului 17.

În orice examinare efectuată în conformitate cu prezentul articol, Comisia examinează fiabilitatea prețurilor de export în sensul articolului 2. Cu toate acestea, în cazul în care se decide construirea prețului de export în conformitate cu articolul 2 alineatul (9), ea trebuie să calculeze prețul de export fără să deducă valoarea taxelor antidumping achitate, atunci când sunt prezentate elemente de probă concludente conform cărora taxa este reflectată în mod corespunzător în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Uniune.

În cazul în care industria din Uniune sau orice altă parte interesată furnizează, în mod normal în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a măsurilor, informații suficiente care indică faptul că, după perioada inițială de examinare și înainte sau după instituirea măsurilor, prețurile de export au scăzut sau că măsurile nu au adus o modificare sau au adus numai o modificare insuficientă a prețurilor de revânzare sau a prețurilor ulterioare de vânzare a produsului importat în Uniune, Comisia poate redeschide examinarea pentru a examina dacă măsura a avut efecte asupra prețurilor menționate anterior. Comisia furnizează informații statelor membre odată ce o parte interesată a prezentat informații suficiente care justifică redeschiderea examinării și Comisia și-a încheiat analiza acestora.

În cadrul unei noi examinări efectuate în temeiul prezentului articol, trebuie să li se dea posibilitatea exportatorilor, importatorilor și producătorilor din Uniune să clarifice situația în ceea ce privește prețurile de revânzare și prețurile de vânzare ulterioare și, în cazul în care se stabilește că măsura ar fi trebuit să ducă la modificarea acestor prețuri pentru a elimina prejudiciul stabilit anterior în conformitate cu articolul 3, prețurile de export trebuie reevaluate în conformitate cu articolul 2 și marjele de dumping trebuie recalculate pentru a ține seama de prețurile de export reevaluate. În cazul în care se consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1) ca urmare a unei scăderi a prețurilor de export care a intervenit după perioada de examinare inițială și înainte sau după impunerea măsurilor, marjele de dumping pot fi recalculate pentru a ține seama de aceste prețuri de export scăzute.

În cazul în care o examinare redeschisă în temeiul prezentului articol indică o creștere a dumpingului, măsurile în vigoare pot fi modificate de către Comisie în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 15 alineatul (3), în conformitate cu noile constatări referitoare la prețurile de export. Cuantumul taxei antidumping instituite în temeiul prezentului articol nu depășește dublul valorii taxei instituite inițial.

Dispozițiile pertinente ale articolelor 5 și 6 se aplică oricărei examinări redeschise în temeiul prezentului articol, ținând seama cu toate acestea de faptul că această examinare trebuie efectuată cu diligență și trebuie finalizată, în mod normal, în termen de șase luni de la redeschiderea ei. În orice caz, această examinare se finalizează în termen de nouă luni de la inițiere.

Presupusele modificări ale valorii normale nu sunt luate în considerare în temeiul prezentului articol decât în cazul în care Comisiei îi sunt furnizate informații complete cu privire la valorile normale revizuite, susținute în mod corespunzător de dovezi, în termenele indicate în avizul de deschidere a unei examinări. Atunci când o examinare implică o reexaminare a valorilor normale, înregistrarea importurilor poate deveni obligatorie în conformitate cu articolul 14 alineatul (5), până la stabilirea rezultatului noii examinări.

Taxele antidumping instituite în temeiul prezentului regulament se pot aplica și importurilor de produse similare ce provin din țări terțe, cărora li s-au adus mici modificări sau care nu au fost modificate, precum și importurilor de produse similare cărora li s-au adus mici modificări sau părți ale acestor produse care provin dintr-o țară care face obiectul măsurilor, atunci când are loc o circumvenție a măsurilor în vigoare.

mici modificări aduse produsului în cauză, pentru a putea face obiectul unor coduri vamale care, în mod normal, nu fac obiectul măsurilor, cu condiția ca aceste modificări să nu schimbe caracteristicile esențiale ale produsului;

expedierea via țări terțe a produsului care face obiectul măsurilor;

reorganizarea, de către exportatori sau producători, a schemelor lor și a circuitelor lor de vânzări în țările care fac obiectul măsurilor, în așa fel încât în cele din urmă produsele lor sunt exportate către Uniune prin intermediul unor producători care beneficiază de o taxă vamală individuală mai mică decât taxa aplicabilă produselor fabricanților;

în cazurile prevăzute la alineatul (2), operațiunile de asamblare efectuate în Uniune sau într-o țară terță.

Se consideră că o operațiune de asamblare în Uniune sau într-o țară terță reprezintă o circumvenție a măsurilor în vigoare atunci când:

operațiunea a început sau s-a intensificat semnificativ de la sau chiar înainte de începerea examinării antidumping și când piesele în cauză provin din țara care face obiectul măsurilor; și

piesele constituie 60 % sau mai mult din valoarea totală a pieselor produsului asamblat; cu toate acestea, nu se consideră în niciun caz că există circumvenție atunci când valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricație; și

efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce privește prețurile și/sau cantitățile produsului similar asamblat și există dovada unui dumping în raport cu valorile normale stabilite anterior pentru produsele similare.

Investigațiile se inițiază în temeiul prezentului articol la inițiativa Comisiei sau la cererea unui stat membru sau a oricărei părți interesate, pe baza unor elemente de probă suficiente în ceea ce privește factorii prevăzuți la alineatul (1) din prezentul articol. Acestea se inițiază printr-un regulament al Comisiei, prin care, de asemenea, se furnizează instrucțiuni autorităților vamale în vederea luării de măsuri corespunzătoare pentru a înregistra importurile în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) sau pentru a solicita garanții. Comisia furnizează informații statelor membre de îndată ce o parte interesată sau un stat membru a prezentat o cerere care justifică inițierea unei investigații și Comisia și-a încheiat analiza acesteia sau după ce Comisia însăși a stabilit necesitatea inițierii unei investigații.

Importurile nu se supun înregistrării în temeiul articolului 14 alineatul (5) și nu fac obiectul unor măsuri în cazul în care sunt efectuate de întreprinderi care beneficiază de scutiri.

Nicio dispoziție a prezentului articol nu reprezintă un obstacol în aplicarea normală a dispozițiilor în vigoare în domeniul taxelor vamale.

Taxele antidumping, provizorii sau definitive, se impun prin regulament și sunt percepute de statele membre în conformitate cu forma, rata de schimb și celelalte elemente stabilite de regulamentul care le impune. Aceste taxe sunt, de asemenea, percepute în mod independent de taxele vamale, de impozite și de alte taxe percepute în mod normal la import.

Regulamentele care impun taxe antidumping provizorii sau definitive și regulamentele sau deciziile care prevăd acceptarea angajamentelor sau încheierea examinărilor sau a procedurilor sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În temeiul prezentului regulament pot fi adoptate dispoziții speciale referitoare mai ales la definiția comună a noțiunii de origine, astfel cum este prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și referitoare la aplicarea și perceperea unei taxe antidumping pe platoul continental al unui stat membru sau în zona economică exclusivă declarată de un stat membru în temeiul Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS).

În interesul Uniunii, măsurile instituite în temeiul prezentului regulament pot fi suspendate pentru o perioadă de nouă luni printr-o decizie a Comisiei, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 15 alineatul (2). Suspendarea poate fi prelungită cu o perioadă suplimentară de până la un an de către Comisie, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 15 alineatul (2).

Începând cu data inițierii investigației și după ce a informat statele membre în timp util, Comisia poate să furnizeze instrucțiuni autorităților vamale în vederea luării de măsuri corespunzătoare pentru a înregistra importurile, astfel încât să poată fi aplicate ulterior măsuri împotriva acestor importuri de la data înregistrării. Importurile sunt supuse obligativității înregistrării în urma unei cereri din partea industriei Uniunii care să conțină suficiente elemente de probă pentru a justifica o astfel de măsură. Importurile pot fi supuse, de asemenea, obligativității înregistrării, la inițiativa Comisiei. Înregistrarea se instituie printr-un regulament al Comisiei. Respectivul regulament precizează obiectul măsurii și, după caz, valoarea estimativă a taxelor care ar putea fi achitate în viitor. Durata înregistrării obligatorii a importurilor nu trebuie să depășească nouă luni.

Cu excepția cazului în care dispune de suficiente elemente de probă în înțelesul articolului 5 conform cărora cerințele prevăzute la litera (c) sau la litera (d) din articolul 10 alineatul (4) nu sunt îndeplinite, Comisia înregistrează importurile în temeiul alineatului (5) de la prezentul articol în cursul perioadei de informare prealabile prevăzute la articolul 19a. Atunci când decide cu privire la înregistrare, Comisia analizează în special informațiile strânse pe baza creării de coduri din cadrul Tarifului Integrat al Uniunii Europene (TARIC) pentru produsul care face obiectul investigației în temeiul alineatului (6) din prezentul articol.

Statele membre întocmesc lunar un raport către Comisie cu privire la importurile de produse care fac obiectul investigațiilor și al unor măsuri și cu privire la valoarea taxelor percepute în temeiul prezentului regulament. În cazul inițierii unei investigații în temeiul articolului 5, Comisia creează coduri TARIC care corespund produsului supus investigației. Statele membre utilizează aceste coduri TARIC pentru a raporta cu privire la importurile produsului care face obiectul investigației începând cu momentul inițierii acesteia. Pe baza unei cereri exprese și motivate din partea unei părți interesate, Comisia poate decide să furnizeze un rezumat neconfidențial al informațiilor legate de volumul și valorile agregate aferente importurilor produselor în cauză.

Fără a aduce atingere alineatului (6), Comisia poate cere statelor membre, după caz, să furnizeze informațiile necesare verificării eficiente a aplicării măsurilor. În acest caz, se aplică dispozițiile articolului 6 alineatele (3) și (4). Informațiile comunicate de statele membre în temeiul prezentului articol fac obiectul dispozițiilor articolului 19 alineatul (6).

Ori de câte ori Comisia intenționează să adopte un document care să furnizeze orientări generale potențialelor părți interesate cu privire la aplicarea prezentului regulament, se organizează o consultare publică în concordanță cu articolul 11 alineatul (3) din TUE. Parlamentul European și Consiliul își pot exprima, de asemenea, punctele de vedere.

Poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping și care este transportat în cantitate semnificativă pe o insulă artificială, pe o instalație fixă sau plutitoare sau pe orice altă structură aflată pe platoul continental al unui stat membru sau în zona economică exclusivă declarată de un stat membru în temeiul UNCLOS, în cazul în care acest lucru ar cauza un prejudiciu industriei Uniunii. Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care stabilește condițiile de impunere a unor astfel de taxe, precum și procedurile de notificare și de declarare a unor astfel de produse și de plată a acestor taxe, inclusiv în ceea ce privește recuperarea, rambursarea și remiterea (instrumente vamale). Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 15 alineatul (3).

Comisia impune taxele menționate la alineatul (1) numai începând cu data de la care instrumentul vamal menționat la alineatul (1) este operațional. Comisia informează toți operatorii economici cu privire la faptul că instrumentul vamal este operațional prin publicare separată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, coroborat cu articolul 4 din respectivul regulament.

În temeiul articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, în cazul în care se recurge la procedura scrisă pentru adoptarea de măsuri definitive în temeiul alineatului (3) din prezentul articol sau pentru a decide cu privire la deschiderea sau nu a unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, în temeiul articolului 11 alineatul (6) din prezentul regulament, procedura scrisă respectivă se încheie fără rezultat, în termenul stabilit de președinte, dacă președintele decide astfel sau o majoritate a membrilor comitetului, definită în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, solicită acest lucru. În cazul în care se recurge la procedura scrisă în alte situații în care proiectul de măsură a fost discutat în cadrul comitetului, procedura se încheie fără rezultat dacă, în termenul stabilit de președinte, acesta decide astfel sau dacă o majoritate simplă a membrilor comitetului solicită acest lucru. În cazul în care se recurge la procedura scrisă în alte situații în care proiectul de măsură nu a fost discutat în cadrul comitetului, aceasta se încheie fără rezultat dacă, în termenul stabilit de președinte, acesta decide astfel sau dacă cel puțin un sfert dintre membrii comitetului solicită acest lucru.

Comitetul poate analiza orice chestiune legată de aplicarea prezentului regulament, ridicată de Comisie sau la cererea unui stat membru. Statele membre pot solicita informații și pot face schimb de opinii în cadrul comitetului sau direct cu Comisia.

Atunci când consideră oportun, Comisia efectuează vizite pentru a examina documentele importatorilor, exportatorilor, operatorilor comerciali, agenților, producătorilor, asociațiilor și organizațiilor profesionale și pentru a verifica informațiile furnizate cu privire la dumping și prejudiciu. În absența unui răspuns adecvat în timp util, Comisia poate alege să nu efectueze o vizită de verificare.

În cazul în care este necesar, Comisia poate recurge la examinări în țările terțe sub rezerva acordului întreprinderilor respective și în absența opoziției din partea guvernului țării în cauză, înștiințat oficial. De îndată ce obține acordul întreprinderilor respective, Comisia trebuie să comunice autorităților țării exportatoare numele și adresele întreprinderilor care urmează să fie vizitate, precum și datele convenite.

Întreprinderile în cauză sunt informate cu privire la natura informațiilor care urmează să fie verificate și cu privire la toate celelalte informații care urmează să fie furnizate în cursul acestor vizite, ceea ce nu împiedică solicitarea, la fața locului, a altor precizări, ținând seama de informațiile obținute.

În cursul verificărilor efectuate în temeiul alineatelor (1), (2) și (3), Comisia este asistată de oficialii statelor membre care solicită aceasta.

În cazul în care numărul producătorilor, al exportatorilor sau al importatorilor din Uniune, al tipurilor de produse sau de tranzacții este mare, investigația se poate limita la un număr rezonabil de părți, de produse sau de tranzacții, utilizând eșantioane reprezentative statistic întocmite pe baza informațiilor disponibile în momentul selectării, sau la cel mai mare volum reprezentativ de producție, de vânzări sau de exporturi care pot face în mod rezonabil obiectul investigației, ținând seama de timpul disponibil.

Selectarea finală a părților, a tipurilor de produse sau a tranzacțiilor, efectuată în aplicarea dispozițiilor referitoare la eșantionare, revine Comisiei. Cu toate acestea, pentru a permite selectarea unui eșantion reprezentativ, este de preferat ca acesta să fie ales în urma consultării părților interesate și cu consimțământul acestora, cu condiția ca părțile respective să se facă cunoscute și să furnizeze informații suficiente, în termen de o săptămână de la inițierea investigației.

În cazul în care examinarea este limitată în conformitate cu prezentul articol, se calculează cu toate acestea o marjă de dumping individuală pentru fiecare exportator sau producător care nu este selectat inițial, care prezintă informațiile necesare în termenele prevăzute de prezentul regulament, cu excepția cazului în care numărul exportatorilor sau al producătorilor este atât de mare încât examinările individuale ar complica inutil procedura și ar împiedica încheierea examinării în timp util.

În cazul în care s-a decis efectuarea eșantionării și părțile alese sau unele dintre ele refuză să coopereze, astfel încât rezultatele examinării pot fi semnificativ afectate, poate fi selectat un nou eșantion.

În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează în termenele prevăzute în prezentul regulament sau obstrucționează semnificativ examinarea, pot fi stabilite constatări preliminare sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile.

Faptul că nu se dă un răspuns pe suport electronic nu este considerat refuz de a coopera, cu condiția ca partea respectivă să demonstreze că prezentarea unui răspuns în forma cerută ar putea antrena sarcini sau costuri suplimentare excesive.

În cazul în care informațiile prezentate de o parte interesată nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere, ele nu trebuie ignorate, cu condiția ca eventualele lipsuri să nu îngreuneze excesiv stabilirea unor constatări de o acuratețe rezonabilă, ca informațiile să fie furnizate în timp util, ca ele să poată fi verificate și ca partea să fi acționat cât mai bine posibil.

În cazul în care nu sunt acceptate elemente de probă sau informații, partea care le-a comunicat trebuie să fie informată de îndată cu privire la motivele care au stat la baza respingerii lor și trebuie să aibă posibilitatea să ofere explicații suplimentare în termenul stabilit. În cazul în care aceste explicații nu sunt considerate satisfăcătoare, motivele respingerii elementelor de probă sau ale informațiilor în cauză trebuie comunicate și indicate în constatările făcute publice.

În cazul în care determinările, inclusiv cele cu privire la valoarea normală, se bazează pe dispozițiile alineatului (1), în speță pe informațiile furnizate în plângere, trebuie, când acest lucru este posibil și ținând seama de termenele prevăzute pentru examinare, să se verifice aceste informații cu ajutorul altor surse independente disponibile, precum listele de prețuri publicate, statisticile oficiale privind importul și evidențele vamale sau cu ajutorul informațiilor obținute în cursul examinării de la alte părți interesate.

În cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și din această cauză nu sunt comunicate informații pertinente, situația părții respective poate fi mai puțin favorabilă decât în cazul în care ea ar fi cooperat.

Orice informație de natură confidențială (de exemplu, pentru că divulgarea ei ar avantaja în mod semnificativ un competitor sau ar avea un efect defavorabil semnificativ pentru persoana care a furnizat informația sau pentru cea de la care a obținut-o) sau care este furnizată cu titlu confidențial de către părțile la o examinare este tratată ca atare de către autorități, în cazul în care se oferă motive întemeiate.

Părțile interesate care furnizează informații confidențiale sunt obligate să prezinte rezumate neconfidențiale. Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite înțelegerea de manieră rezonabilă a conținutului informațiilor comunicate cu titlu confidențial. În cazuri excepționale, părțile respective pot indica faptul că aceste informații nu pot fi rezumate. În aceste cazuri, trebuie indicate motivele pentru care nu poate fi prezentat un rezumat.

În cazul în care se consideră că o cerere de tratament confidențial nu se justifică și în cazul în care persoana care a furnizat informația nu dorește să o facă publică și nici să autorizeze divulgarea ei în termeni generali sau sub formă de rezumat, informația poate fi eliminată, cu excepția cazului în care se poate demonstra în mod convingător, utilizând surse adecvate, că informația este corectă. Cererile de tratament confidențial nu pot fi respinse în mod arbitrar.

Prezentul articol nu se opune divulgării, de către autoritățile Uniunii, a informațiilor generale, mai ales a motivelor pe baza cărora sunt luate deciziile în temeiul prezentului regulament, nici divulgării elementelor de probă pe care se bazează autoritățile Uniunii în măsura necesară pentru justificarea acestor motive în cadrul procedurilor în instanță. O astfel de divulgare trebuie să țină seama de interesul legitim al părților interesate pentru ca secretele lor de afaceri să nu fie divulgate.

Comisia și statele membre, precum și agenții lor, nu divulgă informații primite în temeiul prezentului regulament pentru care persoana care le-a furnizat a cerut aplicarea tratamentului de confidențialitate, fără autorizația expresă a acesteia. Informațiile schimbate între Comisie și statele membre sau orice documente interne elaborate de autoritățile Uniunii sau de statele membre nu se divulgă, cu excepția cazului în care divulgarea lor este prevăzută în mod expres de prezentul regulament.

Informațiile primite în aplicarea prezentului regulament nu pot fi utilizate decât în scopul în care au fost cerute.

Producătorii, importatorii și exportatorii din Uniune, precum și asociațiile lor reprezentative și reprezentanții țării exportatoare, pot să solicite informații referitoare la instituirea planificată a unor taxe provizorii. Cererile de informații se formulează în scris, în termenul stabilit în avizul de deschidere. Informațiile se furnizează părților respective cu patru săptămâni înainte de instituirea taxelor provizorii. Informațiile includ: o sinteză a taxelor propuse, în scopuri strict informative, și detalii privind calculul marjei de dumping și al marjei adecvate pentru eliminarea prejudiciului adus industriei Uniunii, ținând seama în mod corespunzător de necesitatea respectării obligațiilor de confidențialitate menționate la articolul 19. Părțile au la dispoziție un termen de trei zile lucrătoare de la data furnizării acestor informații pentru a formula observații privind exactitatea calculelor.

În cazurile în care se intenționează să nu se instituie taxe provizorii, ci să se continue ancheta, părțile interesate sunt informate cu privire la neinstituirea taxelor cu patru săptămâni înaintea expirării termenului de instituire a taxelor provizorii menționat la articolul 7 alineatul (1).

Reclamanții, importatorii și exportatorii, precum și asociațiile lor reprezentative și reprezentanții țării exportatoare pot cere să fie informați cu privire la detaliile referitoare la faptele și motivele principale pe baza cărora s-au instituit măsurile provizorii. Cererile de informare trebuie adresate în scris de îndată ce au fost instituite măsuri provizorii și informația trebuie transmisă în scris cât mai repede posibil.

Părțile menționate la alineatul (1) pot cere o informare finală cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de măsuri definitive sau închiderea unei examinări sau a unei proceduri fără instituirea de măsuri; o atenție specială trebuie acordată informării cu privire la faptele sau considerațiile diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii.

Cererile de informare finală menționate la alineatul (2) trebuie adresate în scris Comisiei și primite, în cazul în care a fost aplicată o taxă provizorie, în cel mult o lună de la publicarea impunerii acestei taxe. În cazul în care nu a fost impusă nicio taxă provizorie, părțile trebuie să aibă posibilitatea de a cere informarea finală în termenele stabilite de Comisie.

Informarea finală se face în scris. Ținând seama de necesitatea de a proteja confidențialitatea informațiilor, aceasta este transmisă cât mai repede posibil, în mod normal în termen de cel mult o lună înaintea inițierii procedurilor prevăzute la articolul 9. În cazul în care Comisia nu este în măsură să comunice în acest termen anumite fapte sau considerații, comunicarea acestora se face ulterior cât mai repede posibil.

Observațiile făcute după informarea finală nu pot fi luate în considerare decât în cazul în care sunt primite într-un termen pe care Comisia îl stabilește în fiecare caz, ținând seama în mod corespunzător de urgența cazului, dar care nu poate fi mai mic de zece zile. Se poate stabili un termen mai scurt în cazul în care trebuie făcută o informare finală suplimentară.

Pentru a se determina dacă este în interesul Uniunii să fie luate măsuri, este necesar să se ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, inclusiv pe cele ale industriei Uniunii, ale utilizatorilor și consumatorilor ei, și o astfel de apreciere nu poate interveni decât în cazul în care toate părțile au avut posibilitatea să își facă cunoscut punctul de vedere în conformitate cu alineatul (2). În cadrul acestei examinări, se acordă o atenție deosebită necesității eliminării efectelor de denaturare ale unui dumping care aduce prejudicii și a reinstaurării unei concurențe reale. Este permis să nu se aplice măsuri stabilite pe baza dumpingului și a prejudiciului constatate atunci când autoritățile, ținând seama de toate informațiile furnizate, pot concluziona în mod clar că nu este în interesul Uniunii să se aplice astfel de măsuri.

Pentru a se asigura o bază fiabilă prin care Comisia să poată ține seama de toate punctele de vedere și de toate informațiile privind faptul dacă instituirea de măsuri este sau nu în interesul Uniunii, producătorii, sindicatele, importatorii din Uniune și asociațiile lor reprezentative, precum și utilizatorii reprezentativi și organizațiile de consumatori reprezentative pot, în termenele stabilite în avizul de inițiere a procedurii antidumping, să se facă cunoscuți și să furnizeze informații Comisiei. Aceste informații sau sinteze corespunzătoare ale acestora sunt comunicate celorlalte părți desemnate în prezentul articol, care au dreptul să formuleze observații.

Părțile care au acționat în conformitate cu alineatul (2) pot cere să fie audiate. Aceste cereri sunt acceptate atunci când sunt prezentate în scris în termenele stabilite în alineatul (2) și atunci când menționează motivele speciale ale unei audieri în ceea ce privește interesul Uniunii.

Părțile care au acționat în conformitate cu alineatul (2) pot prezenta observații privind aplicarea oricăror taxe provizorii. Pentru a fi luate în considerare, aceste observații trebuie primite în termen de 15 de zile de la data aplicării acestor măsuri și trebuie comunicate, eventual sub formă de sinteze corespunzătoare, celorlalte părți, care au dreptul să dea un răspuns.

Comisia examinează toate informațiile care i-au fost furnizate în mod corect și stabilește în ce măsură sunt reprezentative; rezultatele acestei examinări, precum și un aviz privind fundamentarea acestor informații, sunt comunicate comitetului menționat la articolul 15 în cadrul proiectului de măsură prezentat în temeiul articolului 9. Opiniile exprimate în cadrul comitetului ar trebui luate în considerare de Comisie în condițiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Părțile care au acționat în conformitate cu alineatul (2) pot cere să le fie comunicate faptele și considerațiile pe baza cărora este probabil să se bazeze deciziile finale. Aceste informații se furnizează în măsura posibilului și fără a se aduce atingere oricărei decizii ulterioare adoptate de către Comisie.

Informația nu este luată în considerare decât atunci când este susținută de elemente de probă concludente pe care se bazează valabilitatea acesteia.

Prezentul regulament nu exclude aplicarea:

unor norme speciale prevăzute în acordurile încheiate între Uniune și țări terțe;

unor regulamente ale Uniunii în domeniul agricol și a Regulamentului (CE) nr. 1667/2006 al Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 614/2009 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1216/2009 al Consiliului. Prezentul regulament se aplică în mod complementar acestor regulamente și prin derogare de la toate dispozițiile lor care se opun aplicării taxelor antidumping;

unor măsuri speciale, atunci când obligațiile contractuale în cadrul Acordului General pentru Tarife și Comerț din 1994 nu se opun acestora.

Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport anual cu privire la aplicarea prezentului regulament, respectând obligațiile privind protecția informațiilor confidențiale în înțelesul articolului 19.

Parlamentul European poate să invite Comisia la o reuniune ad-hoc a comisiei sale competente pentru a prezenta și a explica orice aspect legat de punerea în aplicare a prezentului regulament. De asemenea, Parlamentul poate, printre altele, pe baza raportului menționat la alineatul (1) și a prezentării și explicațiilor menționate la prezentul alineat, să comunice Comisiei eventualele considerații și fapte relevante.

Comisia dă publicității raportul la cel târziu șase luni de la prezentarea acestuia Parlamentului European și Consiliului.

Până la 9 iunie 2023 și ulterior la fiecare cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului o analiză a aplicării articolului 7 alineatul (2a), a articolului 8 alineatul (1) și a articolului 9 alineatul (4), inclusiv o evaluare a acestei aplicări. O astfel de analiză poate fi însoțită, dacă este cazul, de o propunere legislativă.

Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 7 alineatul (1) se conferă Comisiei pe o perioadă de doi ani de la 8 iunie 2018 și poate fi exercitată o singură dată.

Delegarea de competențe menționată la articolul 7 alineatele (1) și (2a) poate fi revocată în orice moment de către Parlamentul European sau de către Consiliu. O decizie de revocare pune capăt competenței delegate precizate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

Un act delegat adoptate în temeiul articolului 7 alineatele (1) și (2a) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

ANEXA I

ANEXA I

REGULAMENTUL ABROGAT ȘI MODIFICĂRILE SALE SUCCESIVE

ANEXA Ia

ANEXA Ia

CONVENȚIILE OIM MENȚIONATE ÎN PREZENTUL REGULAMENT

Convenția privind munca forțată sau obligatorie, nr. 29 (1930)

Convenția privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical, nr. 87 (1948)

Convenția privind aplicarea principiilor dreptului de organizare și de negociere colectivă, nr. 98 (1949)

Convenția privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine și a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală, nr. 100 (1951)

Convenția privind abolirea muncii forțate, nr. 105 (1957)

Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă și al exercitării profesiei, nr. 111 (1958)

Convenția privind vârsta minimă de încadrare în muncă, nr. 138 (1973)

Convenția privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, nr. 182 (1999)

Convenția privind munca forțată sau obligatorie, nr. 29 (1930)

Convenția privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical, nr. 87 (1948)

Convenția privind aplicarea principiilor dreptului de organizare și de negociere colectivă, nr. 98 (1949)

Convenția privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine și a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală, nr. 100 (1951)

Convenția privind abolirea muncii forțate, nr. 105 (1957)

Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă și al exercitării profesiei, nr. 111 (1958)

Convenția privind vârsta minimă de încadrare în muncă, nr. 138 (1973)

Convenția privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, nr. 182 (1999)

ANEXA II

ANEXA II

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Tabelul 1

Tabelul 2