Regulamentul nr. 100 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește cerințele specifice pentru grupul motopropulsor electric [2015/505]

1.DOMENIU DE APLICARE

2.DEFINIȚII

3.CEREREA DE OMOLOGARE

3.1.Partea I: Omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește siguranța sa electrică, inclusiv a sistemului de înaltă tensiune

3.2.Partea II: Omologarea unui sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE)

4.OMOLOGAREA

5.PARTEA I: CERINȚE APLICABILE UNUI VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE SIGURANȚA ELECTRICĂ

5.1.Protecție împotriva șocurilor electrice

5.1.1.Protecție împotriva contactului direct

5.1.1.3.Întrerupător de mentenanță

5.1.1.4.Marcaj

Marcajul echipamentelor de înaltă tensiune

5.1.2.Protecție împotriva contactului indirect

5.1.3.Rezistența de izolație

5.1.3.1.Grupul motopropulsor electric format din magistrale de curent continuu sau curent alternativ separate

5.1.3.2.Grupul motopropulsor electric format din magistrale de c.c. și magistrale de c.a. combinate

5.1.3.3.Vehicule cu pilă de combustie

5.1.3.4.Cerința privind rezistența de izolație pentru sistemul de cuplare pentru încărcarea SRSEE

5.2.Sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE)

5.2.2.Acumulare de gaz

5.3.Siguranță funcțională

5.4.Determinarea emisiilor de hidrogen

6.PARTEA II: CERINȚE APLICABILE UNUI SISTEM REÎNCĂRCABIL DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE (SRSEE – RECHARGEABLE ENERGY STORAGE SYSTEM) ÎN CEEA CE PRIVEȘTE SIGURANȚA

6.1.Generalități

6.2.Vibrație

6.2.2.Criterii de acceptare

6.3.Șoc termic și variație ciclică

6.3.2.Criterii de acceptare

6.4.Impact mecanic

6.4.1.Șoc mecanic

6.4.1.1.Încercare pe vehicul

6.4.1.2.Încercare pe componente

6.4.1.3.Criterii de acceptare

6.4.2.Integritate mecanică

6.4.2.1.Încercare specifică vehiculelor

6.4.2.1.1.Încercare dinamică pe vehicul

6.4.2.1.2.Încercare pe componente specifică vehiculelor

6.4.2.2.Încercare pe componente

6.4.2.3.Criterii de acceptare

6.5.Rezistență la foc

6.5.1.Încercare pe vehicul

6.5.2.Încercare pe componente

6.5.3.Criterii de acceptare

6.6.Protecție împotriva unui scurtcircuit extern

6.6.2.Criterii de acceptare

6.7.Protecție împotriva supraîncărcării

6.7.2.Criterii de acceptare

6.8.Protecție împotriva supradescărcării

6.8.2.Criterii de acceptare

6.9.Protecție împotriva supraîncălzirii

6.9.2.Criterii de acceptare

6.10.Emisii

6.10.2.Criterii de acceptare

7.MODIFICAREA ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII DE TIP

8.CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

9.SANCȚIUNI ÎN CAZUL NERESPECTĂRII CONFORMITĂȚII PRODUCȚIEI

10.ÎNTRERUPEREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

11.NUMELE ȘI ADRESELE SERVICIILOR TEHNICE RESPONSABILE CU EFECTUAREA ÎNCERCĂRILOR DE OMOLOGARE ȘI ALE AUTORITĂȚILOR DE OMOLOGARE DE TIP

12.DISPOZIȚII TRANZITORII

ANEXA 1

ANEXA 1

PARTEA 1

Comunicare

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

(1)

eliberată de: Denumirea serviciului administrativ

Privind (2): Acordarea omologării,

Extinderea omologării,

Refuzul omologării,

Retragerea omologării,

Întreruperea definitivă a producției,

unui tip de vehicul cu privire la siguranța sa electrică, în temeiul Regulamentului nr. 100

Omologarea nr. Extinderea nr.

1. Denumirea comercială sau marca vehiculului:

2. Tipul vehiculului:

3. Categoria vehiculului:

4. Numele și adresa producătorului:

5. Dacă este cazul, numele și adresa reprezentatului producătorului:

6. Descrierea vehiculului:

6.1. Tipul de SRSEE:

6.1.1. Numărul de omologare al SRSEE sau descrierile SRSEE (2)

6.2. Tensiunea de lucru:

6.3. Sistemul de propulsie (de exemplu, hibrid, electric):

7. Vehicul prezentat pentru omologare la data de:

8. Serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare:

9. Data raportului emis de serviciul respectiv:

10. Numărul raportului emis de serviciul respectiv:

11. Dispunerea mărcii de omologare:

12. Motivul (motivele) extinderii omologării (dacă este cazul) (2):

13. Omologarea acordată/extinsă/refuzată/retrasă (2):

(1) Numărul de identificare al țării care a acordat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile privind omologarea din prezentul regulament).

(2) A se tăia mențiunile necorespunzătoare.

14. Locul:

15. Data:

16. Semnătura:

17. Documentele depuse împreună cu cererea de omologare sau de extindere pot fi obținute la cerere.

PARTEA 2

Comunicare

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

(1)

eliberată de: Denumirea serviciului administrativ

Privind (2): Acordarea omologării

Extinderea omologării

Refuzul omologării

Retragerea omologării

Întreruperea definitivă a producției

unui tip de SRSEE ca și componentă/unitate tehnică separată (2), în temeiul Regulamentului nr. 100

Omologarea nr. Extinderea nr.

1. Denumirea comercială sau marca SRSEE:

2. Tipul de SRSEE:

3. Numele și adresa producătorului:

4. Dacă este cazul, numele și adresa reprezentatului producătorului:

5. Descrierea SRSEE:

6. Restricții de instalare aplicabile SRSEE, astfel cum sunt descrise la punctele 6.4 și 6.5:

7. SRSEE prezentat pentru a fi omologat la data de:

8. Serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare:

9. Data raportului emis de serviciul respectiv:

10. Numărul raportului emis de serviciul respectiv:

11. Dispunerea mărcii de omologare:

12. Motivul (motivele) extinderii omologării (dacă este cazul) (2):

13. Omologarea acordată/extinsă/refuzată/retrasă (2):

14. Locul:

15. Data:

16. Semnătura:

17. Documentele depuse împreună cu cererea de omologare sau de extindere pot fi obținute la cerere.

(1) Numărul de identificare al țării care a acordat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile privind omologarea din prezentul regulament).

(2) A se tăia mențiunile necorespunzătoare.

ANEXA 2

ANEXA 2

DISPUNEREA MĂRCILOR DE OMOLOGARE

Modelul A

(A se vedea punctul 4.4 din prezentul regulament)

Figura 1

a = min. 8 mm

Marca de omologare din Figura 1 aplicată pe un vehicul indică faptul că tipul de vehicul rutier cu baterie electrică în cauză a fost omologat în Țările de Jos (E4), în temeiul Regulamentului nr. 100 și având numărul de omologare 022492. Primele două cifre ale numărului de omologare indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 100, astfel cum a fost modificat prin seria 02 de amendamente.

Figura 2

a = min. 8 mm

Marca de omologare din Figura 2 aplicată pe un SRSEE indică faptul că tipul de SRSEE (ES) în cauză a fost omologat în Țările de Jos (E 4), în temeiul Regulamentului nr. 100 și având numărul de omologare 022492. Primele două cifre ale numărului de omologare indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 100, astfel cum a fost modificat prin seria 02 de amendamente.

Modelul B

(A se vedea punctul 4.5 din prezentul regulament)

a = min. 8 mm

Acest din urmă număr este prezentat exclusiv cu titlu de exemplu.

ANEXA 3

ANEXA 3

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA CONTACTELOR DIRECTE CU PIESELE SUB TENSIUNE

SONDE DE ACCES

Sondele de acces necesare pentru a verifica protecția persoanelor împotriva accesului la piesele sub tensiune sunt indicate în tabel.

CONDIȚII DE ÎNCERCARE

Sonda de acces trebuie aplicată în toate deschizăturile carterului de protecție cu o forță indicată în tabel. În cazul în care sonda pătrunde parțial sau complet, ea trebuie orientată în toate direcțiile posibile, însă în niciun caz profilul de oprire nu trebuie să treacă complet prin deschizătură.

Barierele interne sunt considerate parte a carterului de protecție.

O sursă de alimentare de joasă tensiune (de cel puțin 40 V și de cel mult 50 V), în serie cu o lampă corespunzătoare, ar trebui conectată, dacă este necesar, între sondă și piesele sub tensiune din interiorul barierei sau al carterului de protecție.

Metoda circuitului de semnalizare ar trebui aplicată, de asemenea, pieselor mobile sub tensiune ale echipamentului de înaltă tensiune.

Piesele mobile interne pot fi acționate la viteze reduse, atunci când este posibil.

CONDIȚII DE ACCEPTARE

Sonda de acces nu trebuie să atingă piesele sub tensiune.

Dacă această cerință este verificată de un circuit de semnalizare între sonda de acces și piesele sub tensiune, indicatorul luminos nu trebuie să se aprindă.

În cazul încercării pentru gradul de protecție IPXXB, degetul de verificare articulat poate pătrunde pe toată lungimea sa de 80 mm, însă profilul de oprire (diametru 50 mm × 20 mm) nu trebuie să treacă prin deschizătură. Începând din poziția dreaptă, cele două articulații ale degetului de verificare trebuie îndoite succesiv până la un unghi de 90° față de axa secțiunii adiacente a degetului și orientate în toate pozițiile posibile.

În cazul încercărilor pentru gradul de protecție IPXXD, sonda de acces poate pătrunde pe toată lungimea sa, însă profilul de oprire nu trebuie să pătrundă complet prin deschizătură.

Sonde de acces pentru încercările vizând protecția persoanelor împotriva accesului la piese periculoase

Deget de verificare articulat

Toate marginile teșite

R4 ± 0,05 sferic

(20)

180

5 ± 0,5

Material izolant

R2 ± 0,05 cilindric

Articulații

Profil de oprire

Apărătoare

Mâner

(10)

14°

20 ± 0,2

Secțiunea B-B

Secțiunea A-A

37°

Material: metal, cu excepția cazurilor în care se precizează altfel

Dimensiuni lineare în milimetri

Toleranțele dimensiunilor fără toleranță specifică:

pentru unghiuri: 0/– 10°;

pentru dimensiuni lineare: până la 25 mm: 0/– 0,05 mm peste 25 mm: ± 0,2 mm

Cele două articulații trebuie să permită mișcarea în același plan și în aceeași direcție printr-un unghi de 90° cu o toleranță de 0 până la + 10°.

pentru unghiuri: 0/– 10°;

pentru dimensiuni lineare: până la 25 mm: 0/– 0,05 mm peste 25 mm: ± 0,2 mm

ANEXA 4A

ANEXA 4A

METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU ÎNCERCĂRILE PE VEHICUL

GENERALITĂȚI

Rezistența de izolație pentru fiecare magistrală de înaltă tensiune a vehiculului trebuie să se măsoare sau să se determine prin calcul, utilizând valori de măsurare obținute pentru fiecare piesă sau componentă a unei magistrale de înaltă tensiune (metodă denumită în continuare măsurătoare fracționată).

METODĂ DE MĂSURARE

Măsurarea rezistenței de izolație trebuie să se realizeze prin selectarea unei metode de măsurare adecvate dintre cele enumerate la punctele 2.1-2.2 din prezenta anexă, în funcție de sarcina electrică a pieselor sub tensiune sau a rezistenței de izolație etc.

Intervalul circuitului electric care va fi măsurat trebuie clarificat în prealabil, utilizând scheme de circuite electrice etc.

De asemenea, se pot efectua modificările necesare pentru măsurarea rezistenței de izolație, cum ar fi îndepărtarea capacului pentru a ajunge la piesele sub tensiune, trasarea liniilor de măsurare, modificarea software-ului etc.

În cazurile în care valorile măsurate nu sunt stabile din cauza funcționării sistemului integrat de monitorizare a rezistenței de izolație etc., pot fi efectuate modificările necesare pentru realizarea măsurătorii, cum ar fi oprirea funcționării dispozitivului în cauză sau îndepărtarea acestuia. Mai mult, atunci când dispozitivul este îndepărtat, trebuie să se demonstreze, cu ajutorul desenelor etc., că acest lucru nu va modifica rezistența de izolație dintre piesele sub tensiune și șasiul electric.

Trebuie acordată maximă atenție în ceea ce privește evitarea scurtcircuitelor, a șocurilor electrice etc. deoarece, dacă se utilizează această metodă de confirmare, poate fi necesară o alimentare directă a circuitului de înaltă tensiune.

Metodă de măsurare utilizând tensiune provenită din surse exterioare vehiculului

Instrument de măsurare

Trebuie să se utilizeze un instrument de încercare a rezistenței de izolare capabil să aplice o tensiune continuă mai mare decât tensiunea de lucru a magistralei de înaltă tensiune.

Metodă de măsurare

Între piesele sub tensiune și șasiul electric trebuie conectat un instrument de încercare a rezistenței de izolare. Rezistența de izolație se măsoară apoi prin aplicarea unei tensiuni continue cel puțin egale cu jumătatea tensiunii de lucru a magistralei de înaltă tensiune.

Dacă sistemul dispune de mai multe intervale de tensiune (de exemplu, din cauza prezenței transformatorului de amplificare) în circuitul conectat galvanic și dacă unele dintre componente nu pot rezista la tensiunea de lucru a întregului circuit, rezistența de izolație dintre componentele respective și șasiul electric poate fi măsurată separat prin aplicarea a cel puțin jumătate din tensiunea de lucru proprie acestora, componentele în cauză fiind deconectate.

Metodă de măsurare utilizând SRSEE al vehiculului ca sursă de tensiune continuă

Condiții ale vehiculului de încercare

Magistrala de înaltă tensiune trebuie pusă sub tensiune de către SRSEE propriu al vehiculului și/sau de către sistemul de conversie a energiei electrice, iar nivelul tensiunii SRSEE și/sau a sistemului de conversie a energiei electrice pe toată durata încercării trebuie să fie cel puțin egal cu tensiunea de lucru nominală specificată de producătorul vehiculului.

Instrument de măsurare

Voltmetrul utilizat în această încercare măsoară valorile tensiunilor continue și trebuie să aibă o rezistență internă de cel puțin 10 ΜΩ.

Metodă de măsurare

Prima etapă

Tensiunea se măsoară astfel cum se indică în figura 1, iar tensiunea magistralei de înaltă tensiune (Vb) se înregistrează. Vb trebuie să fie mai mare sau egală decât tensiunea de lucru nominală a SRSEE și/sau a sistemului de conversie a energiei electrice astfel cum este specificată de producătorul vehiculului.

Figura 1

Măsurarea valorilor Vb, V1, V2

Magistrală de înaltă tensiune

SRSEE

Sistem de tracțiune

Sistem de conversie a energiei

Șasiu electric

Ansamblu SRSEE

Ansamblu de sisteme de conversie a energiei

Șasiu electric

A doua etapă

Se măsoară și se înregistrează tensiunea (V1) între polul negativ al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 1).

A treia etapă

Se măsoară și se înregistrează tensiunea (V2) între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 1).

A patra etapă

Dacă V1 este mai mare sau egală cu V2, se introduce o rezistență cunoscută standard (Ro) între polul negativ al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric. După instalarea rezistenței Ro, se măsoară tensiunea (V1′) între polul negativ al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 2).

Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare:

Ri = Ro*(Vb/V1′ – Vb/V1) sau Ri = Ro*Vb*(1/V1′ – 1/V1)

Figura 2

Măsurarea valorii V1′

Magistrală de înaltă tensiune

Sistem de tracțiune

V1′

Ansamblu SRSEE

SRSEE

Șasiu electric

Sistem de conversie a energiei

Ansamblu de sisteme de conversie a energiei

Șasiu electric

Dacă V2 este mai mare decât V1, se introduce o rezistență standard cunoscută (Ro) între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric. După instalarea rezistenței Ro, se măsoară tensiunea (V2′) între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 3). Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei indicate. Această valoare a izolației electrice (în Ω) se împarte la tensiunea de lucru nominală a magistralei de înaltă tensiune (în volți).

Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare:

Ri = Ro*(Vb/V2′ – Vb/V2) sau Ri = Ro*Vb*(1/V2′ – 1/V2)

Figura 3

Măsurarea valorii V2′

Magistrală de înaltă tensiune

SRSEE

Sistem de tracțiune

Sistem de conversie a energiei

Șasiu electric

Ansamblu SRSEE

V2′

Șasiu electric

Ansamblu de sisteme de conversie a energiei

A cincea etapă

Valoarea izolației electrice Ri (în Ω) împărțită la tensiunea de lucru a magistralei de înaltă tensiune (în volți) determină rezistența de izolație (în Ω/V).

Observație: Rezistența standard cunoscută Ro (în Ω) ar trebui să corespundă valorii rezistenței de izolație minime necesare (în Ω/V) înmulțită cu tensiunea de lucru a vehiculului ± 20 % (în volți). Valoarea Ro nu trebuie să fie perfect egală cu această valoare, ecuațiile rămânând valabile pentru orice valoare a Ro; cu toate acestea, o valoare Ro situată în acest interval ar trebui să permită măsurarea tensiunii cu o rezoluție satisfăcătoare.

ANEXA 4B

ANEXA 4B

METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU ÎNCERCĂRILE PE COMPONENTE ALE UNUI SRSEE

METODĂ DE MĂSURARE

Măsurarea rezistenței de izolație trebuie să se realizeze prin selectarea unei metode de măsurare adecvate dintre cele enumerate la punctele 1.1-1.2 din prezenta anexă, în funcție de sarcina electrică a pieselor sub tensiune sau a rezistenței de izolație etc.

În cazul în care tensiunea de lucru a dispozitivului supus încercării (Vb, figura 1) nu poate fi evaluată (de exemplu din cauza deconectării circuitului electric cauzat de funcționarea contactoarelor principale sau a siguranțelor) încercarea poate fi efectuată cu un dispozitiv de încercare modificat pentru a permite măsurarea tensiunilor interne (în amonte de contactoarele principale).

Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele încercării.

Intervalul circuitului electric care urmează să fie măsurat este clarificat în prealabil, utilizându-se scheme de circuite electrice etc. Dacă magistralele de înaltă tensiune sunt izolate galvanic unele de altele, rezistența de izolație trebuie să se măsoare pentru fiecare circuit electric.

De asemenea, se pot efectua modificările necesare pentru măsurarea rezistenței de izolație, cum ar fi îndepărtarea capacului pentru a ajunge la piesele sub tensiune, trasarea liniilor de măsurare, modificarea software-ului etc.

În cazurile în care valorile măsurate nu sunt stabile din cauza funcționării sistemului de monitorizare a rezistenței de izolație etc., pot fi efectuate modificările necesare pentru realizarea măsurătorii, cum ar fi oprirea funcționării dispozitivului în cauză sau îndepărtarea acestuia. Mai mult, atunci când dispozitivul este îndepărtat, trebuie să se demonstreze, cu ajutorul desenelor etc., că acest lucru nu va modifica rezistența de izolație între piesele sub tensiune și legarea la pământ proiectată de producător ca punct de conectare la șasiul electric atunci când este instalat pe vehicul.

Trebuie acordată maximă atenție în ceea ce privește evitarea scurtcircuitelor, a șocurilor electrice etc. deoarece, dacă se utilizează această metodă de confirmare, poate fi necesară o alimentare directă a circuitului de înaltă tensiune.

Metodă de măsurare utilizând surse de tensiune externe

Instrument de măsurare

Trebuie să se utilizeze un instrument de încercare a rezistenței de izolare capabil să aplice o tensiune continuă mai mare decât tensiunea nominală a dispozitivului supus încercării.

Metodă de măsurare

Între piesele sub tensiune și legarea la pământ trebuie conectat un instrument de încercare a rezistenței de izolare. Ulterior, se măsoară rezistența de izolație.

Dacă sistemul dispune de mai multe intervale de tensiune (de exemplu, din cauza prezenței transformatorului de amplificare) în circuitul conectat galvanic și dacă unele dintre componente nu pot rezista la tensiunea de lucru a întregului circuit, rezistența de izolație dintre componentele respective și șasiul electric poate fi măsurată separat prin aplicarea a cel puțin jumătate din tensiunea de lucru proprie acestora, componentele în cauză fiind deconectate.

Metodă de măsurare utilizând dispozitivul supus încercării ca sursă de tensiune continuă

Condiții de încercare

Nivelul de tensiune al dispozitivului supus încercării pe toată durata încercării trebuie să fie cel puțin egal cu tensiunea de lucru nominală a dispozitivului supus încercării.

Instrument de măsurare

Voltmetrul utilizat în această încercare măsoară valorile tensiunilor continue și trebuie să aibă o rezistență internă de cel puțin 10 ΜΩ.

Metodă de măsurare

Prima etapă

Tensiunea se măsoară astfel cum se indică în figura 1, iar tensiunea de lucru a dispozitivului supus încercării (Vb, figura 1) este înregistrată. Vb trebuie să fie mai mare sau egală cu tensiunea de lucru nominală a dispozitivului supus încercării.

Figura 1

Dispozitiv supus încercării

Legare la pământ

A doua etapă

Se măsoară și se înregistrează tensiunea (V1) între polul negativ al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 1).

A treia etapă

Se măsoară și se înregistrează tensiunea (V2) între polul pozitiv al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 1).

A patra etapă

Dacă V1 este mai mare sau egală cu V2, se introduce o rezistență cunoscută standard (Ro) între polul negativ al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ. După instalarea rezistenței Ro, se măsoară și se înregistrează tensiunea (V1′) între polul negativ al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 2).

Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare:

Ri = Ro*(Vb/V1′ – Vb/V1) sau Ri = Ro*Vb*(1/V1′ – 1/V1)

Figura 2

Legare la pământ

Dispozitiv supus încercării

V1′

Dacă V2 este mai mare sau egală cu V1, se introduce o rezistență cunoscută standard (Ro) între polul pozitiv al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ. După instalarea rezistenței Ro, se măsoară și se înregistrează tensiunea (V2′) între polul pozitiv al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 3).

Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare:

Ri = Ro*(Vb/V2′ – Vb/V2) sau Ri = Ro*Vb*(1/V2′ – 1/V2)

Figura 3

Legare la pământ

Dispozitiv supus încercării

V2′

A cincea etapă

Valoarea izolației electrice Ri (în Ω) împărțită la tensiunea nominală a dispozitivului supus încercării (în volți) determină rezistența de izolație (în Ω/V).

Observație: Rezistența standard cunoscută Ro (în Ω) ar trebui să corespundă valorii rezistenței de izolație minime necesare (în Ω/V) înmulțită cu tensiunea nominală a dispozitivului supus încercării ± 20 % (în volți). Valoarea Ro nu trebuie să fie perfect egală cu această valoare, ecuațiile rămânând valabile pentru orice valoare a Ro; cu toate acestea, o valoare Ro situată în acest interval ar trebui să permită măsurarea tensiunii cu o rezoluție satisfăcătoare.

ANEXA 5

ANEXA 5

METODĂ DE CONFIRMARE A FUNCȚIONĂRII SISTEMULUI INSTALAT LA BORD DE MONITORIZARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE

Funcționarea sistemului instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație trebuie confirmată prin următoarea metodă:

Se introduce un rezistor care nu cauzează scăderea rezistenței de izolație între borna monitorizată și șasiul electric sub valoarea minimă necesară a rezistenței de izolație. Semnalul de avertizare trebuie acționat.

ANEXA 6

ANEXA 6

PARTEA 1

Caracteristici esențiale ale vehiculelor rutiere sau ale sistemelor

Generalități

Marca (denumirea comercială a producătorului):

Tip:

Categoria vehiculului:

Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), dacă este/sunt disponibilă (disponibile):

Numele și adresa producătorului:

Dacă este cazul, numele și adresa reprezentatului producătorului:

Desenul și/sau fotografia reprezentând vehiculul:

Numărul de omologare al SRSEE:

Motor electric (motor de tracțiune)

Tip (bobinaj, excitație):

Puterea netă maximă și/sau puterea maximă timp de 30 de minute (kW):

SRSEE

Denumirea comercială sau marca SRSEE:

Indicarea tuturor tipurilor de celule:

Chimia celulei:

Dimensiuni fizice:

Capacitatea celulei (Ah):

Descriere sau desen(e) sau fotografie (fotografii) reprezentând SRSEE care explică:

Structura:

Configurația (numărul de celule, modul de conectare etc.):

Dimensiunile:

Carcasa (construcție, materiale și dimensiuni fizice):

Specificațiile electrice:

Tensiunea nominală (V):

Tensiune de lucru (V):

Capacitatea (Ah):

Curentul maxim (A):

Raportul de combinare a gazelor (în procente):

Descriere sau desen(e) sau fotografie (fotografii) a (ale) instalării SRSEE în vehicul:

Suport fizic:

Tipul de gestionare termică

Comandă electronică:

Pilă de combustie (dacă există)

Denumirea comercială și marca pilei de combustie:

Tipuri de pilă de combustie:

Tensiunea nominală (V):

Număr de celule:

Tip de sistem de răcire (dacă există):

Putere maximă (kW):

Siguranța și/sau disjunctorul

Tip:

Diagramă indicând nivelul de funcționare:

Mănunchi de cabluri de tensiune

Tip:

Protecție împotriva șocurilor electrice

Descrierea conceptului de protecție:

Date suplimentare

Scurtă descriere a instalării componentelor circuitului de alimentare sau desene/fotografii indicând amplasarea instalării componentelor circuitului de alimentare:

Diagramă schematică a tuturor funcțiilor electrice incluse în circuitul electric:

Tensiune de lucru (V):

PARTEA 2

Caracteristici esențiale ale SRSEE

SRSEE

Denumirea comercială și marca SRSEE:

Indicarea tuturor tipurilor de celule:

Chimia celulei:

Dimensiuni fizice:

Capacitatea celulei (Ah):

Descriere sau desen(e) sau fotografie (fotografii) reprezentând SRSEE care explică:

Structura:

Configurația (numărul de celule, modul de conectare etc.):

Dimensiunile:

Carcasa (construcție, materiale și dimensiuni fizice):

Specificația electrică

Tensiunea nominală (V):

Tensiunea de lucru (V):

Capacitatea (Ah):

Curentul maxim (A):

Raportul de combinare a gazelor (în procente):

Descriere sau desen(e) sau fotografie (fotografii) a (ale) instalării SRSEE în vehicul:

Suport fizic:

Tipul de gestionare termică:

Comandă electronică:

Categoria de vehicule pe care poate fi instalat SRSEE:

PARTEA 3

Caracteristici esențiale ale vehiculelor rutiere sau ale sistemelor cu șasiu conectate la circuite electrice

Generalități

Marca (denumirea comercială a producătorului):

Tip:

Categoria vehiculului:

Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), dacă este/sunt disponibilă (disponibile):

Numele și adresa producătorului:

Dacă este cazul, numele și adresa reprezentatului producătorului:

Desenul și/sau fotografia vehiculului:

Numărul de omologare al SRSEE:

SRSEE

Denumirea comercială sau marca SRSEE:

Chimia celulei:

Specificațiile electrice:

Tensiunea nominală (V):

Capacitatea (Ah):

Curentul maxim (A):

Raportul de combinare a gazului (în procente):

Descriere sau desen(e) sau fotografie (fotografii) a (ale) instalării SRSEE în vehicul:

Date suplimentare

Tensiunea de lucru (V) a circuitului de c.a.:

Tensiunea de lucru (V) a circuitului de c.c.:

ANEXA 7

ANEXA 7

DETERMINAREA EMISIILOR DE HIDROGEN ÎN TIMPUL PROCEDURILOR DE ÎNCĂRCARE A SRSEE

INTRODUCERE

Prezenta anexă descrie procedura de stabilire a emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE pentru toate vehiculele rutiere, în conformitate cu punctul 5.4 din prezentul regulament.

DESCRIEREA ÎNCERCĂRII

Încercarea privind emisiile de hidrogen (figura din prezenta anexă) se efectuează cu scopul de a stabili emisiile de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE cu ajutorul încărcătorului. Încercarea cuprinde următoarele etape:

pregătirea vehiculului sau a SRSEE;

descărcarea SRSEE;

calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;

calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări efectuate în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului.

ÎNCERCĂRI

Încercare pe vehicul

Vehiculul trebuie să fie într-o stare mecanică bună și trebuie să fi fost condus cel puțin 300 km timp de șapte zile înainte de încercare. În tot acest timp, vehiculul trebuie să fie echipat cu SRSEE supus încercării de emisii de hidrogen.

În cazul în care SRSEE este utilizat la o temperatură mai mare decât temperatura mediului ambiant, operatorul trebuie să urmeze procedura producătorului pentru a păstra temperatura SRSEE în intervalul de funcționare normală.

Reprezentantul producătorului trebuie să fie în măsură să certifice că sistemul de reglare a temperaturii SRSEE nu prezintă nicio avarie și niciun defect de capacitate.

Încercare pe componente

SRSEE trebuie să fie într-o stare mecanică bună și trebuie să fi fost supus la un minimum de cinci cicluri standard (astfel cum se specifică în anexa 8, în apendice).

În cazul în care SRSEE este utilizat la o temperatură mai mare decât temperatura mediului ambiant, operatorul trebuie să urmeze procedura producătorului pentru a păstra temperatura SRSEE în intervalul de funcționare normală.

Reprezentantul producătorului trebuie să fie în măsură să certifice că sistemul de reglare a temperaturii SRSEE nu prezintă nicio avarie și niciun defect de capacitate.

Calcularea emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE

Pregătirea vehiculului sau a SRSEE (dacă este necesar)

Între 12 și 36 h

Între 12 și 36 h

Încercare privind emisiile de hidrogen în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului Temp. mediului ambiant 293 K ± 2 K

Încercare privind emisiile de hidrogen în timpul încărcării normale

Maximum 2 minute după conectarea la sursă

Maximum 15 minute

Maximum 7 zile

Maximum 2 minute după conectarea la sursă

Maximum 7 zile

Maximum 15 minute

1.1.1.1. Impregnare

Descărcarea SRSEE Temp. mediului ambiant între 293 și 303 K

Impregnare

Descărcarea SRSEE Temp. mediului ambiant între 293 și 303 K

ÎNCEPUT

SFÂRȘIT

ECHIPAMENTUL PENTRU ÎNCERCAREA PRIVIND EMISIILE DE HIDROGEN

Stand dinamometric

Standul dinamometric trebuie să respecte cerințele seriei 06 de amendamente la Regulamentul nr. 83.

Incinta de măsurare a emisiilor de hidrogen

Incinta de măsurare a emisiilor de hidrogen trebuie să fie o incintă de măsurare etanșă care să poată conține vehiculul sau SRSEE supus încercării. Vehiculul sau SRSEE trebuie să fie accesibil din toate părțile, iar atunci când incinta este închisă etanș, ea trebuie să fie impermeabilă la gaze, în conformitate cu apendicele 1 la prezenta anexă. Suprafața interioară a incintei trebuie să fie impermeabilă și nereactivă la hidrogen. Sistemul de reglare a temperaturii trebuie să fie capabil să regleze aerul din interiorul incintei astfel încât să se asigure, pe toată durata încercării, respectarea temperaturii prevăzute, cu o toleranță medie de ± 2 K pe durata încercării.

Pentru a rezolva problema variațiilor de volum datorate emisiilor de hidrogen din incintă, se poate folosi fie un echipament cu volum variabil, fie un alt echipament de încercare. Incinta cu volum variabil se extinde și se contractă ca reacție la emisiile de hidrogen din incintă. Cele două mijloace posibile de a varia volumul intern constau în utilizarea de panouri mobile sau a unui sistem de suflante, în interiorul cărora o serie de saci impermeabili amplasați în incintă se dilată și se contractă ca reacție la variațiile de presiune interioare, prin schimb de aer cu exteriorul incintei. Orice sistem de variație a volumului trebuie să respecte integritatea incintei în conformitate cu apendicele 1 la prezenta anexă.

Orice metodă de variație a volumului trebuie să limiteze diferența dintre presiunea internă a incintei și presiunea barometrică la o valoare maximă de ± 5 hPa.

Incinta trebuie să se poată închide la un anumit volum. O incintă cu volum variabil trebuie să permită o variație în raport cu volumul nominal al acesteia (a se vedea anexa 7, apendicele 1, punctul 2.1.1), ținând seama de emisiile de hidrogen din timpul încercării.

Sisteme analitice

Analizor de hidrogen

Atmosfera din incintă trebuie monitorizată folosind un analizor de hidrogen (de tip detector electrochimic) sau un cromatograf echipat cu un detector de conductivitate termică. Eșantionul de gaz trebuie prelevat în centrul unei părți laterale sau de pe plafonul incintei și orice scurgeri derivate trebuie redirecționate în incintă, de preferință către un punct imediat în aval de ventilatorul de amestecare.

Analizorul de hidrogen trebuie să aibă un timp de răspuns mai mic de 10 secunde la 90 % din valoarea finală de citire. Acesta trebuie să aibă o stabilitate mai mare de 2 % din valoarea maximă admisibilă de citire la zero și la 80 ± 20 % din valoarea maximă admisibilă de citire, timp de 15 minute pentru toate intervalele de funcționare.

Repetabilitatea analizorului, exprimată ca o unitate de deviație standard, trebuie să fie mai mare de 1 % din valoarea maximă admisibilă de citire la zero și la 80 ± 20 % din valoarea maximă admisibilă de citire pentru toate intervalele utilizate.

Intervalele de funcționare ale analizorului trebuie alese pentru a obține cea mai bună rezoluție pe ansamblul procedurilor de măsurare, etalonare și control al scurgerilor.

Sistem de înregistrare asociat analizorului de hidrogen

Analizorul de hidrogen trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv care să permită înregistrarea semnalelor electrice de ieșire, cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut. Acest dispozitiv de înregistrare trebuie să aibă caracteristici de funcționare cel puțin echivalente cu semnalul înregistrat și să realizeze o înregistrare permanentă a rezultatelor. Înregistrarea trebuie să indice clar începutul și sfârșitul încercărilor la încărcare normală și a încărcării în condiții defectuoase.

Înregistrarea temperaturilor

Temperatura din incintă este înregistrată în două puncte de către senzorii de temperatură, care sunt conectați pentru a indica o valoare medie. Punctele de măsurare sunt plasate la aproximativ 0,1 m către interiorul incintei, plecând de la axa verticală de simetrie a fiecărui perete lateral, la o înălțime de 0,9 ± 0,2 m.

Temperaturile din apropierea celulelor trebuie înregistrate cu ajutorul senzorilor.

Pe toată durata măsurătorilor emisiilor de hidrogen, temperaturile trebuie să fie înregistrate cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut.

Acuratețea sistemului de înregistrare a temperaturilor trebuie să fie de ± 1,0 K, iar temperatura trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 0,1 K.

Sistemul de înregistrare sau de prelucrare a datelor trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 15 secunde.

Înregistrarea presiunii

Diferența Dp dintre presiunea barometrică între zona de încercare și presiunea internă a incintei trebuie să fie înregistrată, pe toată durata măsurătorilor emisiilor de hidrogen, cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut.

Acuratețea sistemului de înregistrare a presiunii trebuie să fie de ± 2 hPa, iar presiunea trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 0,2 hPa.

Sistemul de înregistrare sau de prelucrare a datelor trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 15 secunde.

Înregistrarea tensiunii și a intensității curentului

Pe toată durata măsurării emisiilor de hidrogen, tensiunea încărcătorului și intensitatea curentului (baterie) trebuie înregistrate cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut.

Acuratețea sistemului de înregistrare a tensiunii trebuie să fie de ± 1 V, iar tensiunea trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 0,1 V.

Acuratețea sistemului de înregistrare a intensității curentului trebuie să fie de ± 0,5 A, iar intensitatea curentului trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 0,05 A.

Sistemul de înregistrare sau de prelucrare a datelor trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 15 secunde.

Ventilatoare

Incinta trebuie să fie echipată cu unul sau mai multe ventilatoare sau suflante cu un debit între 0,1 și 0,5 m3/secundă, pentru asigura un amestec optim al atmosferei din incintă. Trebuie să se atingă o repartizare omogenă a temperaturii și a concentrației de hidrogen din incintă în timpul măsurătorilor. Vehiculul aflat în incintă nu trebuie supus unui curent direct de aer provenit de la ventilatoare sau de la suflante.

Gaze

Următoarele gaze pure trebuie să fie disponibile pentru etalonare și funcționare:

aer sintetic purificat (puritate < 1 ppm C1 echivalent; < 1 ppm CO; < 400 ppm CO2; < 0,1 ppm NO); concentrație de oxigen între 18 și 21 % în volum;

hidrogen (H2), 99,5 % puritate minimă.

Gazele utilizate pentru etalonare și reglare trebuie să fie compuse din amestecuri de hidrogen (H2) și aer sintetic purificat. Concentrațiile reale ale unui gaz de etalonare trebuie să fie ± 2 % din valorile nominale. Acuratețea valorii gazelor diluate obținute prin utilizarea unui separator de gaze trebuie să fie de ± 2 % din valoarea nominală. Valorile concentrației specificate în apendicele 1 pot fi obținute, de asemenea, prin utilizarea unui separator de gaze cu aer sintetic ca gaz de diluare.

PROCEDURA DE ÎNCERCARE

Încercarea constă în următoarele cinci etape:

pregătirea vehiculului sau a SRSEE;

descărcarea SRSEE;

calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;

descărcarea SRSEE;

calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări efectuate în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului.

În cazul în care vehiculul sau SRSEE trebuie deplasat între două etape, acesta trebuie împins până la zona de încercare următoare.

Încercare pe vehicul

Pregătirea vehiculului

Uzura SRSEE trebuie verificată, demonstrând că vehiculul a parcurs un minimum de 300 km în cursul celor șapte zile care preced încercarea. În această perioadă, vehiculul trebuie echipat cu SRSEE supus încercării privind emisiile de hidrogen. În cazul în care acest lucru nu poate fi demonstrat, se va aplica următoarea procedură.

Descărcările și încărcările inițiale ale SRSEE

Procedura începe cu descărcarea SRSEE al vehiculului în timpul deplasării pe pista de încercare sau pe un dinamometru cu șasiu la o viteză constantă reprezentând 70 % ± 5 % din viteza maximă a vehiculului timp de 30 de minute.

Descărcarea este oprită:

atunci când vehiculul nu este capabil să ruleze la 65 % din viteza maximă atinsă în 30 de minute; sau

atunci când instrumentele standard instalate la bord îi indică conducătorului auto că trebuie să oprească vehiculul; sau

după parcurgerea distanței de 100 km.

Încărcarea inițială a SRSEE

Încărcarea se efectuează:

cu încărcătorul;

la o temperatură a mediului ambiant situată între 293 K și 303 K.

Procedura exclude toate tipurile de încărcătoare externe.

Criteriul de sfârșit de încărcare a SRSEE corespunde unei opriri automate a încărcătorului.

Această procedură include toate tipurile de încărcătoare speciale care ar putea fi acționate automat sau manual, cum ar fi, de exemplu, încărcătoarele de egalizare sau încărcătoarele de mentenanță.

Procedura de la punctele 5.1.1.1 și 5.1.1.2 trebuie repetată de două ori.

Descărcarea SRSEE

SRSEE este descărcat în timpul deplasării pe pista de încercare sau pe dinamometrul cu șasiu la o viteză constantă reprezentând 70 % ± 5 % din viteza maximă a vehiculului timp de 30 de minute.

Întreruperea descărcării are loc:

atunci când instrumentele standard de la bord îi indică conducătorului auto că trebuie să oprească vehiculul; sau

atunci când viteza maximă a vehiculului este mai mică de 20 km/h.

Impregnarea

În cele 15 minute de după finalizarea operațiunii de descărcare a bateriei specificată la punctul 5.2, vehiculul trebuie parcat în zona de impregnare. Vehiculul trebuie parcat timp de minimum 12 ore și maximum 36 de ore, între finalul descărcării SRSEE și începutul încercării privind emisiile de gaze în timpul unei încărcări normale. Pe parcursul acestei perioade, vehiculul trebuie să fie impregnat la o temperatură de 293 K ± 2 K.

Încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul încărcării normale

Înainte de finalizarea perioadei de impregnare, incinta de măsurare trebuie purjată timp de câteva minute, până la obținerea unei concentrații reziduale de hidrogen stabile. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al(e) incintei trebuie, de asemenea, să fie pus(e) în funcțiune.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de încercare.

La finalul impregnării, vehiculul supus încercării, cu motorul oprit și geamurile și portbagajul deschise, trebuie transferat în incinta de măsurare.

Vehiculul trebuie conectat la sursă. SRSEE trebuie încărcat conform procedurii normale de încărcare, astfel cum se precizează la punctul 5.1.4.7 de mai jos.

Ușile incintei sunt închise etanș, astfel încât incinta să fie impermeabilă la gaze în două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare normală.

Perioada pentru încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul unei încărcări normale trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru încercarea la încărcare normală.

Aceste rezultate sunt folosite la calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6 din prezenta anexă). Temperatura mediului ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică de 291 K și mai mare de 295 K în timpul perioadei de încărcare normală.

Procedura de încărcare normală

Încărcarea normală se efectuează cu ajutorul încărcătorului și constă în următoarele etape:

încărcare la putere constantă în timpul t1;

supraîncărcare la curent constant în timpul t2. Intensitatea supraîncărcării este specificată de producător și corespunde celei utilizate în timpul încărcării de egalizare.

Criteriul de sfârșit de încărcare a SRSEE corespunde unei opriri automate comandate de încărcător la un timp de încărcare de t1 + t2. Acest timp de încărcare va fi limitat la t1 + 5 h, chiar dacă instrumentația standard îi indică în mod clar conducătorului auto că acumulatorul nu este complet încărcat.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de finalizarea încercării.

Sfârșitul perioadei de măsurare a emisiilor are loc la t1 + t2 sau t1 + 5 ore de la începerea măsurătorilor inițiale descrise la punctul 5.1.4.6 din prezenta anexă. Timpii diferiți care s-au scurs sunt înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea la încărcare normală, utilizate pentru calculul de la punctul 6 din prezenta anexă.

Încercarea privind emisiile de hidrogen efectuată în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului

În timp de maximum șapte zile după finalizarea încercării anterioare, procedura începe cu descărcarea SRSEE al vehiculului în conformitate cu punctul 5.1.2 din prezenta anexă.

Se repetă etapele procedurii de la punctul 5.1.3 din prezenta anexă.

Înainte de finalizarea perioadei de impregnare, incinta de măsurare trebuie purjată timp de câteva minute, până la obținerea unei concentrații reziduale de hidrogen stabil. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al(e) incintei trebuie, de asemenea, să fie pus(e) în funcțiune.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de încercare.

La finalul impregnării, vehiculul supus încercării, cu motorul oprit și geamurile și portbagajul deschise, trebuie transferat în incinta de măsurare.

Vehiculul trebuie conectat la sursă. SRSEE trebuie încărcat conform procedurii de încărcare în condiții defectuoase, astfel cum se precizează la punctul 5.1.5.9 de mai jos.

Ușile incintei sunt închise etanș, astfel încât incinta să fie impermeabilă la gaze în două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare în condiții defectuoase.

Perioada pentru încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul unei încărcări în condiții defectuoase trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase.

Aceste rezultate sunt utilizate la calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6 din prezenta anexă). Temperatura mediului ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică decât 291 K și mai mare decât 295 K în timpul perioadei de încărcare în condiții defectuoase.

Procedură de încărcare în condiții defectuoase

Încărcarea în condiții defectuoase trebuie să se realizeze cu ajutorul unui încărcător adecvat și să constea în următoarele etape:

încărcare la putere constantă în timpul t′1;

încărcare timp de 30 de minute la curentul maxim recomandat de producător. În timpul acestei etape, încărcătorul trebuie să furnizeze curentul maxim recomandat de producător.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de finalizarea încercării.

Sfârșitul perioadei de încercare corespunde timpului t′1 + 30 de minute de la începerea măsurătorilor inițiale, după cum se specifică la punctul 5.1.5.8 de mai sus. Timpii care s-au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase, utilizate pentru calculele de la punctul 6 din prezenta anexă.

Încercare pe componente

Pregătirea SRSEE

Învechirea SRSEE trebuie să fie verificată, pentru a confirma faptul că SRSEE a efectuat cel puțin cinci cicluri standard (astfel cum se specifică în anexa 8, în apendice).

Descărcarea SRSEE

SRSEE este descărcat la 70 % ± 5 % din puterea nominală a sistemului.

Întreruperea descărcării are loc atunci când se atinge nivelul de încărcare minim, conform specificațiilor producătorului.

Impregnarea

După 15 minute de la finalizarea operațiunii de descărcare a SRSEE specificată la punctul 5.2.2 de mai sus și înainte de începerea încercării privind emisiile de hidrogen, SRSEE trebuie impregnat la o temperatură de 293 K ± 2 K pentru o perioadă de minimum 12 ore și de maximum 36 de ore.

Încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul încărcării normale

Înainte de finalizarea perioadei de impregnare a SRSEE, incinta de măsurare trebuie purjată timp de câteva minute, până la obținerea unei concentrații reziduale de hidrogen stabile. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al(e) incintei trebuie, de asemenea, să fie pus(e) în funcțiune.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de încercare.

La sfârșitul perioadei de impregnare, SRSEE trebuie transferat în incinta de măsurare.

SRSEE trebuie încărcat conform procedurii normale de încărcare, astfel cum se precizează la punctul 5.2.4.7 de mai jos.

Incinta trebuie să fie închisă etanș, astfel încât să fie impermeabilă la gaze în două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare normală.

Perioada pentru încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul unei încărcări normale trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru încercarea la încărcare normală.

Aceste rezultate sunt folosite la calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6 din prezenta anexă). Temperatura mediului ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică de 291 K și mai mare de 295 K în timpul perioadei de încărcare normală.

Procedura de încărcare normală

Încărcarea normală se efectuează cu ajutorul încărcătorului adecvat și constă în următoarele etape:

încărcare la putere constantă în timpul t1;

supraîncărcare la curent constant în timpul t2. Intensitatea supraîncărcării este specificată de producător și corespunde celei utilizate în timpul încărcării de egalizare.

Criteriul de sfârșit de încărcare a SRSEE corespunde unei opriri automate comandate de încărcător la un timp de încărcare de t1 + t2. Acest timp de încărcare va fi limitat la t1 + 5 h, chiar dacă instrumentația standard îi indică în mod clar conducătorului auto că SRSEE nu este complet încărcat.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de finalizarea încercării.

Sfârșitul perioadei de măsurare a emisiilor are loc la t1 + t2 sau t1 + 5 h de la începerea măsurătorilor inițiale descrise la punctul 5.2.4.6 de mai sus. Timpii diferiți care s-au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea la încărcare normală, utilizate pentru calculul de la punctul 6 din prezenta anexă.

Încercarea privind emisiile de hidrogen efectuată în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului

Procedura de încercare trebuie să înceapă în termen de maximum șapte zile de la finalizarea încercării prevăzute la punctul 5.2.4 de mai sus; procedura trebuie să înceapă cu descărcarea SRSEE al vehiculului în conformitate cu punctul 5.2.2 de mai sus.

Se repetă etapele procedurii de la punctul 5.2.3 de mai sus.

Înainte de finalizarea perioadei de impregnare, incinta de măsurare trebuie purjată timp de câteva minute, până la obținerea unei concentrații reziduale de hidrogen stabile. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al(e) incintei trebuie, de asemenea, să fie pus(e) în funcțiune.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de încercare.

La sfârșitul perioadei de impregnare, SRSEE trebuie transferat în incinta de măsurare.

SRSEE trebuie încărcat conform procedurii de încărcare în condiții defectuoase, astfel cum se precizează la punctul 5.2.5.9 de mai jos.

Incinta trebuie să fie închisă etanș, astfel încât să fie impermeabilă la gaze în două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare în condiții defectuoase.

Perioada pentru încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul unei încărcări în condiții defectuoase trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase.

Aceste rezultate sunt utilizate la calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6 din prezenta anexă). Temperatura mediului ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică decât 291 K și mai mare decât 295 K în timpul perioadei de încărcare în condiții defectuoase.

Procedură de încărcare în condiții defectuoase

Încărcarea în condiții defectuoase trebuie să se efectueze cu ajutorul unui încărcător adecvat și să constea în următoarele etape:

încărcare la putere constantă în timpul t′1,

încărcare timp de 30 de minute la curentul maxim recomandat de producător. În timpul acestei etape, încărcătorul trebuie să furnizeze curentul maxim recomandat de producător.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de finalizarea încercării.

Sfârșitul perioadei de încercare corespunde timpului t′1 + 30 de minute de la începerea măsurătorilor inițiale, după cum se specifică la punctul 5.2.5.8 de mai sus. Timpii care s-au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase, utilizate pentru calculele de la punctul 6 de mai jos.

CALCULE

Încercările privind emisiile de hidrogen descrise la punctul 5 de mai sus permit calcularea emisiilor de hidrogen pentru încărcarea normală și pentru etapele încărcării în condiții defectuoase. Emisiile de hidrogen pentru fiecare dintre aceste etape se calculează în funcție de valorile finale ale concentrațiilor de hidrogen, ale temperaturilor și ale presiunilor din incintă, precum și de cele ale volumului net al incintei.

Se utilizează formula de mai jos:

unde:

Rezultatele încercării

Emisiile maselor de hidrogen pentru SRSEE sunt:

Apendicele 1

Etalonarea echipamentului pentru încercările privind emisiile de hidrogen

FRECVENȚA ȘI METODELE DE ETALONARE

Toate echipamentele trebuie etalonate înaintea primei utilizări și supuse unor etalonări ulterioare de câte ori este necesar și, în orice caz, în cursul lunii care precedă o încercare în vederea omologării de tip. Metodele de etalonare care trebuie utilizate sunt descrise în prezentul apendice.

ETALONAREA INCINTEI

Calcularea inițială a volumului intern al incintei

Înainte de prima sa utilizare, volumul intern al incintei se calculează conform indicațiilor următoare. Se măsoară cu atenție dimensiunile interne ale incintei, ținându-se seama de orice neregularități, cum ar fi grinzile de contravântuire. Pe baza acestor măsurători, se calculează volumul intern al incintei.

Incinta trebuie limitată la un volum fix, cu ajutorul unor dispozitive de blocare, atunci când temperatura mediului ambiant din incintă este menținută la 293 K. Acest volum nominal trebuie să fie repetabil, cu o marjă de eroare de ± 0,5 % din volumul raportat.

Volumul intern net se calculează prin scăderea a 1,42 m3 din volumul intern al incintei. Ca alternativă, în locul celor 1,42 m3, se poate utiliza volumul vehiculului de încercare, cu portbagajul și ferestrele deschise, sau volumul SRSEE.

Incinta trebuie verificată după cum se indică la punctul 2.3 din prezenta anexă. Dacă masa de hidrogen diferă cu ± 2 % de masa injectată, trebuie luate măsuri corective.

Calcularea emisiilor reziduale din incintă

Prin această operație se determină dacă în incintă se află materiale care emit cantități semnificative de hidrogen. Această verificare trebuie să se efectueze odată cu punerea în funcțiune a incintei, precum și după orice operațiune efectuată în incintă care poate duce la emisii reziduale, și cu o frecvență de cel puțin o dată pe an.

Incinta cu volum variabil poate fi utilizată în configurația cu volum blocat sau deblocat, astfel cum se prevede la punctul 2.1.1 de mai sus. De-a lungul perioadei de patru ore menționate mai jos, temperatura mediului ambiant trebuie menținută la 293 K ± 2 K.

Incinta poate fi închisă etanș, iar ventilatorul de amestecare poate funcționa timp de până la 12 ore înainte de începerea perioadei de patru ore destinată prelevării eșantioanelor de emisii reziduale.

Analizorul (dacă este necesar) trebuie etalonat, adus la zero și ajustat.

Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen, iar ventilatorul de amestecare se pune în funcțiune, dacă acest lucru nu a fost făcut deja.

Incinta este apoi închisă etanș și se trece la măsurarea concentrației de hidrogen rezidual, a temperaturii și a presiunii barometrice. Acestea sunt valorile inițiale CH2i, Ti și Pi utilizate la calcularea emisiilor reziduale din incintă.

Incinta poate să rămână neschimbată, cu ventilatorul de amestecare pornit, timp de patru ore.

La sfârșitul acestei perioade, același analizor este utilizat pentru măsurarea concentrației de hidrogen din incintă. Se măsoară, de asemenea, temperatura și presiunea barometrică. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf.

Schimbarea masei hidrogenului din incintă trebuia calculată în timpul desfășurării încercării în conformitate cu punctul 2.4 din prezenta anexă și nu trebuie să depășească 0,5 g.

Etalonarea și încercarea privind retenția hidrogenului în incintă

Etalonarea și încercarea privind retenția hidrogenului în incintă permite verificarea volumului calculat (punctul 2.1 de mai sus) și, de asemenea, măsoară rata de scurgere. Rata de scurgere a incintei trebuie determinată la momentul punerii în funcțiune a acesteia, după orice operațiune efectuată în incintă care poate afecta integritatea incintei și cu, ulterior, o frecvență de cel puțin o dată pe lună. Dacă se efectuează un număr de șase verificări lunare consecutive privind retenția, fără luarea vreunei măsuri corective, rata de scurgere a incintei va putea fi ulterior determinată trimestrial câtă vreme nu va fi nevoie de luarea unor măsuri corective.

Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen. Ventilatorul de amestecare se pune în funcțiune, dacă acest lucru nu a fost făcut deja. Analizorul trebuie la zero, etalonat și, dacă este necesar, ajustat.

Incinta trebuie limitată la configurația de volum nominal, cu ajutorul unor dispozitive de blocare.

Sistemul de control al temperaturii mediului ambiant este apoi pornit (dacă acest lucru nu a fost făcut deja) și reglat la o temperatură inițială de 293 K.

Atunci când temperatura incintei se stabilizează la 293 K ± 2 K, incinta este închisă etanș și apoi se măsoară concentrația reziduală, temperatura și presiunea barometrică. Acestea sunt valorile inițiale CH2i, Ti și Pi utilizate la etalonarea incintei.

Limitarea incintei la configurația de volum nominal trebuie anulată cu ajutorul unor dispozitive de deblocare.

În incintă se injectează o cantitate de aproximativ 100 g de hidrogen. Această masă de hidrogen trebuie măsurată cu o acuratețe de ± 2 % din valoarea măsurată.

Atmosfera incintei se lasă să se amestece timp de cinci minute și apoi se măsoară concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru etalonarea incintei și, de asemenea, valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru verificarea privind retenția.

Pe baza valorilor măsurate la punctele 2.3.4 și 2.3.7 de mai sus și a formulei de la punctul 2.4 de mai jos, se calculează masa hidrogenului din incintă. Această valoare trebuie să fie de ± 2 %, din masa de hidrogen măsurată la punctul 2.3.6 de mai sus.

Atmosfera incintei se lasă să se amestece timp de cel puțin 10 ore. La sfârșitul perioadei respective, se măsoară și se înregistrează concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică finale. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru verificarea privind retenția hidrogenului.

Cu ajutorul formulei indicate la punctul 2.4 de mai jos, se calculează apoi masa de hidrocarburi, în funcție de valorile măsurate la punctele 2.3.7 și 2.3.9 de mai sus. Această masă poate să nu difere cu mai mult de 5 % de masa de hidrogen indicată la punctul 2.3.8 de mai sus.

Calcule

Calcularea valorii nete a variației masei hidrogenului în interiorul incintei este utilizată pentru determinarea concentrației reziduale de hidrocarburi din incintă și a ratei sale de scurgere. Valorile inițiale și finale ale concentrației de hidrogen, ale temperaturii și ale presiunii barometrice se utilizează în formula următoare pentru calcularea variației masei.

unde:

ETALONAREA ANALIZORULUI DE HIDROGEN

Analizorul trebuie etalonat folosind hidrogenul din aer și aer sintetic purificat. A se vedea punctul 4.8.2 din anexa 7.

Fiecare dintre intervalele de funcționare utilizate în mod normal sunt etalonate conform următoarei proceduri:

Se determină curba de etalonare în cel puțin cinci puncte distanțate cât mai uniform posibil în intervalul de funcționare. Concentrația nominală a gazului de etalonare la cele mai mari concentrații trebuie să fie egală cu cel puțin 80 % din valoarea maximă admisibilă.

Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate. În cazul în care gradul polinomului rezultat este mai mare de trei, numărul de puncte de etalonare trebuie să fie cel puțin egal cu gradul polinomului plus doi.

Curba de etalonare nu trebuie să aibă o deviație mai mare de 2 % față de valoarea nominală a fiecărui gaz de etalonare.

Utilizând coeficienții polinomului obținut la punctul 3.2 de mai sus, se întocmește un tabel cu valorile analizorului raportate la concentrațiile reale, cu intervale cel mult egale cu 1 % din valoarea maximă admisibilă. Acest lucru trebuie efectuat pentru fiecare interval etalonat al analizorului.

Acest tabel trebuie să conțină alte informații relevante, precum:

data etalonării;

valorile aduse la zero și ajustate ale potențiometrului (după caz);

scala nominală;

date de referință pentru fiecare gaz de etalonare utilizat;

valoarea reală și valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu diferențele procentuale aferente;

presiunea de etalonare a analizorului.

Pot fi utilizate metode alternative (de exemplu computer, comutator de frecvențe controlat electronic), în cazul în care se demonstrează serviciului tehnic că aceste metode oferă o acuratețe echivalentă.

Apendicele 2

Caracteristici principale ale familiei de vehicule

Parametri care definesc familia de vehicule din punctul de vedere al emisiilor de hidrogen

Familia poate fi definită de parametri de bază proiectați care trebuie să fie comuni vehiculelor din familia respectivă. În anumite cazuri, poate exista o interacțiune între mai mulți parametri. Aceste efecte trebuie luate în considerare pentru a se asigura ca doar vehiculele cu caracteristici similare în ceea ce privește emisiile de hidrogen sunt incluse în familie.

În acest scop, acele tipuri de vehicule ai căror parametri descriși mai sus sunt identici sunt considerate ca având aceleași emisii de hidrogen.

SRSEE:

denumirea comercială sau marca SRSEE;

indicii ale tuturor tipurilor de cuplaje electrochimice utilizate;

numărul celulelor SRSEE;

numărul subsistemelor SRSEE;

tensiunea nominală a SRSEE (V);

energia SRSEE (kWh);

rata de combinare a gazului (în procente);

tipul (tipurile) de ventilare pentru subsistemul (subsistemele) SRSEE;

tipul de sistem de răcire (dacă există).

Încărcător de bord:

marca și tipul diferitelor piese ale încărcătorului;

putere nominală ieșire (kW);

tensiune maximă de încărcare (V);

intensitate maximă de încărcare (A);

marca și tipul unității de control (dacă există);

diagramă referitoare la operare, comenzi și siguranță;

caracteristici ale perioadelor de încărcare.

pregătirea vehiculului sau a SRSEE;

descărcarea SRSEE;

calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;

calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări efectuate în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului.

aer sintetic purificat (puritate < 1 ppm C1 echivalent; < 1 ppm CO; < 400 ppm CO2; < 0,1 ppm NO); concentrație de oxigen între 18 și 21 % în volum;

hidrogen (H2), 99,5 % puritate minimă.

pregătirea vehiculului sau a SRSEE;

descărcarea SRSEE;

calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;

descărcarea SRSEE;

calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări efectuate în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului.

atunci când vehiculul nu este capabil să ruleze la 65 % din viteza maximă atinsă în 30 de minute; sau

atunci când instrumentele standard instalate la bord îi indică conducătorului auto că trebuie să oprească vehiculul; sau

după parcurgerea distanței de 100 km.

cu încărcătorul;

la o temperatură a mediului ambiant situată între 293 K și 303 K.

atunci când instrumentele standard de la bord îi indică conducătorului auto că trebuie să oprească vehiculul; sau

atunci când viteza maximă a vehiculului este mai mică de 20 km/h.

încărcare la putere constantă în timpul t1;

supraîncărcare la curent constant în timpul t2. Intensitatea supraîncărcării este specificată de producător și corespunde celei utilizate în timpul încărcării de egalizare.

încărcare la putere constantă în timpul t′1;

încărcare timp de 30 de minute la curentul maxim recomandat de producător. În timpul acestei etape, încărcătorul trebuie să furnizeze curentul maxim recomandat de producător.

încărcare la putere constantă în timpul t1;

supraîncărcare la curent constant în timpul t2. Intensitatea supraîncărcării este specificată de producător și corespunde celei utilizate în timpul încărcării de egalizare.

încărcare la putere constantă în timpul t′1,

încărcare timp de 30 de minute la curentul maxim recomandat de producător. În timpul acestei etape, încărcătorul trebuie să furnizeze curentul maxim recomandat de producător.

Se determină curba de etalonare în cel puțin cinci puncte distanțate cât mai uniform posibil în intervalul de funcționare. Concentrația nominală a gazului de etalonare la cele mai mari concentrații trebuie să fie egală cu cel puțin 80 % din valoarea maximă admisibilă.

Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate. În cazul în care gradul polinomului rezultat este mai mare de trei, numărul de puncte de etalonare trebuie să fie cel puțin egal cu gradul polinomului plus doi.

Curba de etalonare nu trebuie să aibă o deviație mai mare de 2 % față de valoarea nominală a fiecărui gaz de etalonare.

Utilizând coeficienții polinomului obținut la punctul 3.2 de mai sus, se întocmește un tabel cu valorile analizorului raportate la concentrațiile reale, cu intervale cel mult egale cu 1 % din valoarea maximă admisibilă. Acest lucru trebuie efectuat pentru fiecare interval etalonat al analizorului.

data etalonării;

valorile aduse la zero și ajustate ale potențiometrului (după caz);

scala nominală;

date de referință pentru fiecare gaz de etalonare utilizat;

valoarea reală și valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu diferențele procentuale aferente;

presiunea de etalonare a analizorului.

Pot fi utilizate metode alternative (de exemplu computer, comutator de frecvențe controlat electronic), în cazul în care se demonstrează serviciului tehnic că aceste metode oferă o acuratețe echivalentă.

data etalonării;

valorile aduse la zero și ajustate ale potențiometrului (după caz);

scala nominală;

date de referință pentru fiecare gaz de etalonare utilizat;

valoarea reală și valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu diferențele procentuale aferente;

presiunea de etalonare a analizorului.

denumirea comercială sau marca SRSEE;

indicii ale tuturor tipurilor de cuplaje electrochimice utilizate;

numărul celulelor SRSEE;

numărul subsistemelor SRSEE;

tensiunea nominală a SRSEE (V);

energia SRSEE (kWh);

rata de combinare a gazului (în procente);

tipul (tipurile) de ventilare pentru subsistemul (subsistemele) SRSEE;

tipul de sistem de răcire (dacă există).

marca și tipul diferitelor piese ale încărcătorului;

putere nominală ieșire (kW);

tensiune maximă de încărcare (V);

intensitate maximă de încărcare (A);

marca și tipul unității de control (dacă există);

diagramă referitoare la operare, comenzi și siguranță;

caracteristici ale perioadelor de încărcare.

Apendicele 1

Apendicele 1

Etalonarea echipamentului pentru încercările privind emisiile de hidrogen

FRECVENȚA ȘI METODELE DE ETALONARE

Toate echipamentele trebuie etalonate înaintea primei utilizări și supuse unor etalonări ulterioare de câte ori este necesar și, în orice caz, în cursul lunii care precedă o încercare în vederea omologării de tip. Metodele de etalonare care trebuie utilizate sunt descrise în prezentul apendice.

ETALONAREA INCINTEI

Calcularea inițială a volumului intern al incintei

Înainte de prima sa utilizare, volumul intern al incintei se calculează conform indicațiilor următoare. Se măsoară cu atenție dimensiunile interne ale incintei, ținându-se seama de orice neregularități, cum ar fi grinzile de contravântuire. Pe baza acestor măsurători, se calculează volumul intern al incintei.

Incinta trebuie limitată la un volum fix, cu ajutorul unor dispozitive de blocare, atunci când temperatura mediului ambiant din incintă este menținută la 293 K. Acest volum nominal trebuie să fie repetabil, cu o marjă de eroare de ± 0,5 % din volumul raportat.

Volumul intern net se calculează prin scăderea a 1,42 m3 din volumul intern al incintei. Ca alternativă, în locul celor 1,42 m3, se poate utiliza volumul vehiculului de încercare, cu portbagajul și ferestrele deschise, sau volumul SRSEE.

Incinta trebuie verificată după cum se indică la punctul 2.3 din prezenta anexă. Dacă masa de hidrogen diferă cu ± 2 % de masa injectată, trebuie luate măsuri corective.

Calcularea emisiilor reziduale din incintă

Prin această operație se determină dacă în incintă se află materiale care emit cantități semnificative de hidrogen. Această verificare trebuie să se efectueze odată cu punerea în funcțiune a incintei, precum și după orice operațiune efectuată în incintă care poate duce la emisii reziduale, și cu o frecvență de cel puțin o dată pe an.

Incinta cu volum variabil poate fi utilizată în configurația cu volum blocat sau deblocat, astfel cum se prevede la punctul 2.1.1 de mai sus. De-a lungul perioadei de patru ore menționate mai jos, temperatura mediului ambiant trebuie menținută la 293 K ± 2 K.

Incinta poate fi închisă etanș, iar ventilatorul de amestecare poate funcționa timp de până la 12 ore înainte de începerea perioadei de patru ore destinată prelevării eșantioanelor de emisii reziduale.

Analizorul (dacă este necesar) trebuie etalonat, adus la zero și ajustat.

Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen, iar ventilatorul de amestecare se pune în funcțiune, dacă acest lucru nu a fost făcut deja.

Incinta este apoi închisă etanș și se trece la măsurarea concentrației de hidrogen rezidual, a temperaturii și a presiunii barometrice. Acestea sunt valorile inițiale CH2i, Ti și Pi utilizate la calcularea emisiilor reziduale din incintă.

Incinta poate să rămână neschimbată, cu ventilatorul de amestecare pornit, timp de patru ore.

La sfârșitul acestei perioade, același analizor este utilizat pentru măsurarea concentrației de hidrogen din incintă. Se măsoară, de asemenea, temperatura și presiunea barometrică. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf.

Schimbarea masei hidrogenului din incintă trebuia calculată în timpul desfășurării încercării în conformitate cu punctul 2.4 din prezenta anexă și nu trebuie să depășească 0,5 g.

Etalonarea și încercarea privind retenția hidrogenului în incintă

Etalonarea și încercarea privind retenția hidrogenului în incintă permite verificarea volumului calculat (punctul 2.1 de mai sus) și, de asemenea, măsoară rata de scurgere. Rata de scurgere a incintei trebuie determinată la momentul punerii în funcțiune a acesteia, după orice operațiune efectuată în incintă care poate afecta integritatea incintei și cu, ulterior, o frecvență de cel puțin o dată pe lună. Dacă se efectuează un număr de șase verificări lunare consecutive privind retenția, fără luarea vreunei măsuri corective, rata de scurgere a incintei va putea fi ulterior determinată trimestrial câtă vreme nu va fi nevoie de luarea unor măsuri corective.

Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen. Ventilatorul de amestecare se pune în funcțiune, dacă acest lucru nu a fost făcut deja. Analizorul trebuie la zero, etalonat și, dacă este necesar, ajustat.

Incinta trebuie limitată la configurația de volum nominal, cu ajutorul unor dispozitive de blocare.

Sistemul de control al temperaturii mediului ambiant este apoi pornit (dacă acest lucru nu a fost făcut deja) și reglat la o temperatură inițială de 293 K.

Atunci când temperatura incintei se stabilizează la 293 K ± 2 K, incinta este închisă etanș și apoi se măsoară concentrația reziduală, temperatura și presiunea barometrică. Acestea sunt valorile inițiale CH2i, Ti și Pi utilizate la etalonarea incintei.

Limitarea incintei la configurația de volum nominal trebuie anulată cu ajutorul unor dispozitive de deblocare.

În incintă se injectează o cantitate de aproximativ 100 g de hidrogen. Această masă de hidrogen trebuie măsurată cu o acuratețe de ± 2 % din valoarea măsurată.

Atmosfera incintei se lasă să se amestece timp de cinci minute și apoi se măsoară concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru etalonarea incintei și, de asemenea, valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru verificarea privind retenția.

Pe baza valorilor măsurate la punctele 2.3.4 și 2.3.7 de mai sus și a formulei de la punctul 2.4 de mai jos, se calculează masa hidrogenului din incintă. Această valoare trebuie să fie de ± 2 %, din masa de hidrogen măsurată la punctul 2.3.6 de mai sus.

Atmosfera incintei se lasă să se amestece timp de cel puțin 10 ore. La sfârșitul perioadei respective, se măsoară și se înregistrează concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică finale. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru verificarea privind retenția hidrogenului.

Cu ajutorul formulei indicate la punctul 2.4 de mai jos, se calculează apoi masa de hidrocarburi, în funcție de valorile măsurate la punctele 2.3.7 și 2.3.9 de mai sus. Această masă poate să nu difere cu mai mult de 5 % de masa de hidrogen indicată la punctul 2.3.8 de mai sus.

Calcule

Calcularea valorii nete a variației masei hidrogenului în interiorul incintei este utilizată pentru determinarea concentrației reziduale de hidrocarburi din incintă și a ratei sale de scurgere. Valorile inițiale și finale ale concentrației de hidrogen, ale temperaturii și ale presiunii barometrice se utilizează în formula următoare pentru calcularea variației masei.

unde:

ETALONAREA ANALIZORULUI DE HIDROGEN

Analizorul trebuie etalonat folosind hidrogenul din aer și aer sintetic purificat. A se vedea punctul 4.8.2 din anexa 7.

Fiecare dintre intervalele de funcționare utilizate în mod normal sunt etalonate conform următoarei proceduri:

Se determină curba de etalonare în cel puțin cinci puncte distanțate cât mai uniform posibil în intervalul de funcționare. Concentrația nominală a gazului de etalonare la cele mai mari concentrații trebuie să fie egală cu cel puțin 80 % din valoarea maximă admisibilă.

Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate. În cazul în care gradul polinomului rezultat este mai mare de trei, numărul de puncte de etalonare trebuie să fie cel puțin egal cu gradul polinomului plus doi.

Curba de etalonare nu trebuie să aibă o deviație mai mare de 2 % față de valoarea nominală a fiecărui gaz de etalonare.

Utilizând coeficienții polinomului obținut la punctul 3.2 de mai sus, se întocmește un tabel cu valorile analizorului raportate la concentrațiile reale, cu intervale cel mult egale cu 1 % din valoarea maximă admisibilă. Acest lucru trebuie efectuat pentru fiecare interval etalonat al analizorului.

Acest tabel trebuie să conțină alte informații relevante, precum:

data etalonării;

valorile aduse la zero și ajustate ale potențiometrului (după caz);

scala nominală;

date de referință pentru fiecare gaz de etalonare utilizat;

valoarea reală și valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu diferențele procentuale aferente;

presiunea de etalonare a analizorului.

Pot fi utilizate metode alternative (de exemplu computer, comutator de frecvențe controlat electronic), în cazul în care se demonstrează serviciului tehnic că aceste metode oferă o acuratețe echivalentă.

Se determină curba de etalonare în cel puțin cinci puncte distanțate cât mai uniform posibil în intervalul de funcționare. Concentrația nominală a gazului de etalonare la cele mai mari concentrații trebuie să fie egală cu cel puțin 80 % din valoarea maximă admisibilă.

Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate. În cazul în care gradul polinomului rezultat este mai mare de trei, numărul de puncte de etalonare trebuie să fie cel puțin egal cu gradul polinomului plus doi.

Curba de etalonare nu trebuie să aibă o deviație mai mare de 2 % față de valoarea nominală a fiecărui gaz de etalonare.

Utilizând coeficienții polinomului obținut la punctul 3.2 de mai sus, se întocmește un tabel cu valorile analizorului raportate la concentrațiile reale, cu intervale cel mult egale cu 1 % din valoarea maximă admisibilă. Acest lucru trebuie efectuat pentru fiecare interval etalonat al analizorului.

data etalonării;

valorile aduse la zero și ajustate ale potențiometrului (după caz);

scala nominală;

date de referință pentru fiecare gaz de etalonare utilizat;

valoarea reală și valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu diferențele procentuale aferente;

presiunea de etalonare a analizorului.

Pot fi utilizate metode alternative (de exemplu computer, comutator de frecvențe controlat electronic), în cazul în care se demonstrează serviciului tehnic că aceste metode oferă o acuratețe echivalentă.

data etalonării;

valorile aduse la zero și ajustate ale potențiometrului (după caz);

scala nominală;

date de referință pentru fiecare gaz de etalonare utilizat;

valoarea reală și valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu diferențele procentuale aferente;

presiunea de etalonare a analizorului.

Apendicele 2

Apendicele 2

Caracteristici principale ale familiei de vehicule

Parametri care definesc familia de vehicule din punctul de vedere al emisiilor de hidrogen

Familia poate fi definită de parametri de bază proiectați care trebuie să fie comuni vehiculelor din familia respectivă. În anumite cazuri, poate exista o interacțiune între mai mulți parametri. Aceste efecte trebuie luate în considerare pentru a se asigura ca doar vehiculele cu caracteristici similare în ceea ce privește emisiile de hidrogen sunt incluse în familie.

În acest scop, acele tipuri de vehicule ai căror parametri descriși mai sus sunt identici sunt considerate ca având aceleași emisii de hidrogen.

SRSEE:

denumirea comercială sau marca SRSEE;

indicii ale tuturor tipurilor de cuplaje electrochimice utilizate;

numărul celulelor SRSEE;

numărul subsistemelor SRSEE;

tensiunea nominală a SRSEE (V);

energia SRSEE (kWh);

rata de combinare a gazului (în procente);

tipul (tipurile) de ventilare pentru subsistemul (subsistemele) SRSEE;

tipul de sistem de răcire (dacă există).

Încărcător de bord:

marca și tipul diferitelor piese ale încărcătorului;

putere nominală ieșire (kW);

tensiune maximă de încărcare (V);

intensitate maximă de încărcare (A);

marca și tipul unității de control (dacă există);

diagramă referitoare la operare, comenzi și siguranță;

caracteristici ale perioadelor de încărcare.

denumirea comercială sau marca SRSEE;

indicii ale tuturor tipurilor de cuplaje electrochimice utilizate;

numărul celulelor SRSEE;

numărul subsistemelor SRSEE;

tensiunea nominală a SRSEE (V);

energia SRSEE (kWh);

rata de combinare a gazului (în procente);

tipul (tipurile) de ventilare pentru subsistemul (subsistemele) SRSEE;

tipul de sistem de răcire (dacă există).

marca și tipul diferitelor piese ale încărcătorului;

putere nominală ieșire (kW);

tensiune maximă de încărcare (V);

intensitate maximă de încărcare (A);

marca și tipul unității de control (dacă există);

diagramă referitoare la operare, comenzi și siguranță;

caracteristici ale perioadelor de încărcare.

ANEXA 8

ANEXA 8

PROCEDURI DE ÎNCERCARE VIZÂND SRSEE

Apendice

PROCEDURĂ PENTRU EFECTUAREA UNUI CICLU STANDARD

Un ciclu standard va începe cu o descărcare standard, urmată de o încărcare standard.

Apendice

Apendice

PROCEDURĂ PENTRU EFECTUAREA UNUI CICLU STANDARD

Un ciclu standard va începe cu o descărcare standard, urmată de o încărcare standard.

ANEXA 8A

ANEXA 8A

ÎNCERCARE LA VIBRAȚII

SCOP

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE într-un mediu de vibrații, care va afecta probabil SRSEE pe parcursul funcționării normale a vehiculului.

INSTALAȚII

Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.

Dispozitivul supus încercării trebuie să fie foarte bine fixat pe platforma mașinii de vibrație, astfel încât să se garanteze că vibrațiile sunt transmise direct dispozitivului supus încercării.

PROCEDURI

Condiții generale de încercare

Dispozitivul supus încercării trebuie să respecte următoarele condiții:

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC al dispozitivului supus încercării;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția (funcțiile) dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

Proceduri de încercare

Dispozitivele supuse încercării trebuie supuse unei vibrații cu o undă sinusoidală având o curbă logaritmică cuprinsă între 7 Hz și 50 Hz și care revine la 7 Hz în 15 minute. Acest ciclu trebuie să se repete de 12 ori timp de trei ore pe direcția verticală a orientării de montare a SRSEE, astfel cum este specificat de producător.

Corelația dintre frecvență și accelerație trebuie să fie cea indicată în tabel:

La cererea producătorului, se poate utiliza un nivel mai mare al accelerației, precum și o frecvență maximă mai mare.

La cererea producătorului, ca substitut pentru corelația frecvență-accelerație din tabel, se poate utiliza un profil de verificare a vibrațiilor stabilit de producătorul vehiculului, verificat în vederea aplicării în cazul vehiculelor și convenit cu serviciul tehnic. Omologarea unui SRSEE supus încercării în conformitate cu această condiție trebuie să se limiteze la omologări ale unui tip de vehicul specific.

După aplicarea vibrațiilor, se trece la efectuarea ciclului standard descris în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC al dispozitivului supus încercării;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția (funcțiile) dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

ANEXA 8B

ANEXA 8B

ÎNCERCARE ÎN CONDIȚII DE ȘOC TERMIC ȘI DE VARIAȚIE CICLICĂ

SCOP

Scopul acestei încercări este de a verifica rezistența SRSEE la schimbări bruște de temperatură. SRSEE trebuie supus unui anumit număr de cicluri de temperatură, începând cu temperatura mediului ambiant, urmată de cicluri de temperaturi ridicate și scăzute. Astfel se simulează o schimbare rapidă a temperaturii mediului care ar putea afecta SRSEE pe durata sa de viață.

INSTALAȚII

Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.

PROCEDURI

Condiții generale de încercare

Dispozitivul supus încercării trebuie să respecte următoarele condiții încă de la începutul încercării:

SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcționarea dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

Procedura de încercare

Dispozitivul supus încercării trebuie păstrat timp de cel puțin șase ore la o temperatură de încercare mai mare sau egală cu 60 ± 2 °C, dacă producătorul solicită acest lucru, după care urmează depozitarea timp de cel puțin șase ore la o temperatură de încercare mai mică sau egală cu – 40 ± 2 °C, dacă producătorul solicită acest lucru. Intervalul de timp dintre administrarea temperaturilor extreme de încercare trebuie să fie de 30 de minute. Această procedură trebuie repetată până la finalizarea a cel puțin cinci cicluri totale, după care dispozitivul supus încercării trebuie păstrat timp de 24 de ore la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C.

După depozitarea timp de 24 de ore, se trece la efectuarea ciclului standard descris în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcționarea dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

ANEXA 8C

ANEXA 8C

ȘOC MECANIC

SCOP

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE sub efectul unor sarcini inerțiale care se pot produce în cazul unui impact care implică vehiculul.

INSTALARE

Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.

Dispozitivul supus încercării trebuie conectat la instalația fixă de încercare numai cu ajutorul suporturilor prevăzute cu scopul de a fixa SRSEE sau subsistemul SRSEE pe vehicul.

PROCEDURI

Condiții și cerințe generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele condiții:

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

Procedura de încercare

Dispozitivul supus încercării trebuie supus decelerării sau, la alegerea solicitantului, accelerării, în conformitate cu coridoarele de accelerație specificate în tabelele 1-3. În consultare cu producătorul, serviciul tehnic trebuie să decidă dacă încercările se vor derula în direcție pozitivă, în direcție negativă sau în ambele direcții.

Pentru fiecare dintre impulsurile de încercare specificate, se poate utiliza un dispozitiv supus încercării separat.

Impulsul de încercare trebuie să se încadreze între valorile minime și maxime, astfel cum se specifică în tabelele 1-3. Este posibil ca dispozitivului supus încercării să i se aplice un nivel de șoc mai mare și/sau o durată mai lungă în raport cu valoarea maximă din tabelele 1-3, dacă producătorul recomandă acest lucru.

Descriere generică a impulsurilor de încercare

Curbă minimă

Curbă maximă

Timp

Accelerație

Tabelul 1 pentru vehiculele M1 și N1:

Tabelul 2 pentru vehiculele M2 și N2:

Tabelul 3 pentru vehiculele M3 și N3:

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

ANEXA 8D

ANEXA 8D

INTEGRITATE MECANICĂ

SCOP

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE sub efectul unor sarcini inerțiale care se pot produce în cazul unui impact care implică vehiculul.

INSTALAȚII

Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.

Dispozitivul supus încercării trebuie conectat la instalația fixă de încercare conform recomandărilor producătorului.

PROCEDURI

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele condiții și cerințe:

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție interne și externe care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

Încercare la strivire

Forța de strivire

Dispozitivul supus încercării trebuie strivit între o placă de rezistență și o placă de strivire, astfel cum se descrie în figură, prin exercitarea unei forțe de cel puțin 100 kN, dar mai mică sau egală cu 105 kN, cu excepția cazului în care se specifică altfel în conformitate cu punctul 6.4.2 din prezentul regulament, cu un timp de amorsare de sub trei minute și un timp de menținere de cel puțin 100 ms, dar mai mic sau egal cu 10 s.

Dimensiunea plăcii de strivire: 600 mm × 600 mm sau mai mică

Spațiere 30 mm

Rază 75 mm

La cererea producătorului, este posibil să se aplice o forță de strivire mai mare, un timp de amorsare și un timp de menținere mai lungi sau o combinație a acestora.

Aplicarea forței trebuie stabilită de producător împreună cu serviciul tehnic, ținând cont de direcția de deplasare a SRSEE în raport cu instalarea sa în vehicul. Forța trebuie aplicată orizontal și perpendicular pe direcția de deplasare a SRSEE.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție interne și externe care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

ANEXA 8E

ANEXA 8E

REZISTENȚĂ LA FOC

SCOP

Scopul acestei încercări este de a verifica rezistența SRSEE în cazul expunerii la un foc provenit din afara vehiculului și provocat, de exemplu, de o scurgere de combustibil dintr-un vehicul (fie din vehiculul în cauză, fie dintr-un vehicul din apropiere). În acest caz, conducătorul auto și pasagerii ar trebui să dispună de timp suficient pentru a evacua vehiculul.

INSTALAȚII

Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru. În cazul în care subsistemele SRSEE relevante sunt distribuite în interiorul vehiculului, încercarea poate fi efectuată pe fiecare subsistem al SRSEE relevant.

PROCEDURI

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele cerințe și condiții:

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură de cel puțin 0 °C;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

Procedura de încercare

La alegerea producătorului, se efectuează fie o încercare pe vehicule, fie o încercare pe componente:

Încercare pe vehicul

Dispozitivul supus încercării trebuie instalat pe o instalație fixă de încercare care să simuleze cât mai bine condițiile reale de instalare; în acest scop nu ar trebui să se utilizeze niciun tip de material combustibil, cu excepția materialului care intră în alcătuirea SRSEE. Metoda prin care dispozitivul supus încercării este fixat în instalația fixă de încercare trebuie să corespundă specificațiilor relevante pentru instalarea sa într-un vehicul. În cazul unui SRSEE conceput special pentru utilizarea într-un vehicul, trebuie să se țină seama de piesele vehiculului care sunt susceptibile să afecteze direcția focului.

Încercare pe componente

Dispozitivul supus încercării trebuie amplasat pe o masă cu grilaj, poziționată deasupra cuvei, și orientat în conformitate cu cerința de proiectare a producătorului.

Masa cu grilaj trebuie să fie alcătuită din bare de oțel aflate la o distanță de 4-6 cm unele de altele și având un diametru de 6-10 mm. Dacă este necesar, barele de oțel ar putea fi susținute de picioare plate din oțel.

Flacăra la care este expus dispozitivul supus încercării se obține prin arderea într-o cuvă a unui combustibil comercial pentru motoare cu aprindere prin scânteie (denumit în continuare combustibil). Cantitatea de combustibil trebuie să fie suficientă pentru a permite flăcării să ardă pe toată durata încercării în condiții de ardere liberă.

Focul trebuie să acopere întreaga suprafață a cuvei pe toată durata expunerii la foc. Dimensiunile cuvei trebuie alese astfel încât pereții dispozitivului supus încercării să fie expuși la flacără. Prin urmare, cuva trebuie să depășească proiecția orizontală a dispozitivului supus încercării cu cel puțin 20 cm, dar nu cu mai mult de 50 cm. Pereții laterali ai cuvei nu trebuie să depășească cu mai mult de 8 cm nivelul combustibilului la începutul încercării.

Cuva umplută cu combustibil trebuie amplasată sub dispozitivul supus încercării, astfel încât distanța dintre nivelul combustibilului din cuvă și fundul dispozitivului supus încercării să corespundă cu înălțimea de proiectare a dispozitivului supus încercării deasupra suprafeței drumului la masa proprie, în cazul în care se aplică punctul 3.2.1 de mai sus, sau la aproximativ 50 cm, în cazul în care se aplică punctul 3.2.2 de mai sus. Cuva sau instalația fixă de încercare sau ambele trebuie să poată fi mișcate liber.

În timpul fazei C a încercării, cuva trebuie acoperită cu un grătar de protecție Grătarul de protecție trebuie amplasat la 3 cm +/– 1 cm deasupra nivelului combustibilului, măsurat înainte de aprinderea combustibilului. Grătarul de protecție trebuie să fie confecționat din material refractar conform apendicelui din anexa 8E. Nu trebuie să existe nicio distanță între cărămizi, iar acestea trebuie să fie susținute deasupra cuvei cu combustibil astfel încât găurile cărămizilor să nu fie obstrucționate. Lungimea și lățimea cadrului trebuie să fie cu 2-4 cm mai mici decât dimensiunile interioare ale cuvei, astfel încât să existe o distanță de 1-2 cm între cadru și peretele cuvei, pentru a permite ventilarea. Înainte de încercare, grătarul de protecție trebuie să se afle cel puțin la temperatura mediului ambiant. Cărămizile refractare pot fi umezite pentru a garanta condiții de încercare repetabile.

Atunci când încercările se efectuează în aer liber, trebuie asigurată suficientă protecție împotriva vântului, iar viteza vântului la nivelul cuvei nu trebuie să fie mai mare de 2,5 km/h.

Încercarea trebuie să cuprindă trei faze B-D, în cazul în care combustibilul se află cel puțin la o temperatură de 20 °C. În caz contrar, încercarea trebuie să cuprindă patru faze (A-D).

Faza A: Preîncălzirea (Figura 1)

Combustibilul din cuvă trebuie aprins la o distanță de cel puțin 3 m de dispozitivul supus încercării. După 60 de secunde de preîncălzire, cuva trebuie amplasată sub dispozitivul de încercare. În cazul în care dimensiunea cuvei este prea mare pentru a fi transportată fără a risca vărsarea unor lichide etc., dispozitivul supus încercării și instalația experimentală pot fi amplasate peste cuvă.

Figura 1

Faza A: Preîncălzirea

Cuvă cu combustibil în proces de ardere

Instalație fixă de încercare

Dispozitiv supus încercării

Grătar de protecție

3 m

Faza B: Expunerea directă la flacără (Figura 2)

Dispozitivul supus încercării trebuie expus la flacăra unui combustibil care arde liber timp de 70 de secunde.

Figura 2

Faza B: Expunerea directă la flacără

Grătar de protecție

Cuvă din tablă

Faza C: Expunerea indirectă la flacără (Figura 3)

Imediat ce faza B s-a încheiat, grătarul de protecție trebuie amplasat între cuva aflată în proces de ardere și dispozitivul supus încercării. Dispozitivul supus încercării trebuie expus la această flacără redusă timp de încă 60 de secunde.

În loc de desfășurare a fazei C a încercării, faza B poate să continue, la alegerea producătorului, timp de încă 60 de secunde.

Acest lucru este totuși permis numai în cazul în care se poate demonstra în mod satisfăcător serviciului tehnic că nu se va ajunge la o reducere a gradului de severitate a încercării.

Figura 3

Faza C: Expunerea indirectă la flacără

Grătar de protecție

Cuvă din tablă

Faza D: Sfârșitul încercării (Figura 4)

Cuva aflată în proces de ardere și acoperită cu un grătar de protecție trebuie mutată înapoi în poziția descrisă în faza A. Nu trebuie să se procedeze la stingerea dispozitivului supus încercării. După îndepărtarea cuvei, dispozitivul supus încercării trebuie ținut sub observație până la momentul în care temperatura la suprafață a acestuia a scăzut, ajungând la temperatura mediului ambiant, sau dacă aceasta a fost în scădere timp de minimum trei ore.

Figura 4

Faza D: Sfârșitul încercării

Cuvă din tablă

Grătar de protecție

Apendice

Dimensiunile și datele tehnice ale cărămizilor refractare

15 R

6 GĂURI DECUPATE

Secțiunea A-A

30 DIA

15 GĂURI

(Dimensiuni în mm)

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură de cel puțin 0 °C;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

Apendice

Apendice

Dimensiunile și datele tehnice ale cărămizilor refractare

15 R

6 GĂURI DECUPATE

Secțiunea A-A

30 DIA

15 GĂURI

(Dimensiuni în mm)

ANEXA 8F

ANEXA 8F

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA UNUI SCURTCIRCUIT EXTERN

SCOP

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva scurtcircuitelor. Această funcționalitate, dacă este pusă în aplicare, întrerupe sau limitează curentul de scurtcircuit, protejând astfel SRSEE împotriva oricăror alte evenimente grave cauzate de curentul de scurtcircuit.

INSTALAȚII

Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.

PROCEDURI

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele condiții:

Încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

Scurtcircuit

La începutul încercării, toate contactoarele principale pentru încărcare și descărcare trebuie să fie închise pentru a reprezenta modul posibil de deplasare activă, precum și modul de facilitare a încărcării externe. Dacă această cerință nu poate fi respectată în cadrul unei singure încercări, trebuie să se mai efectueze două sau mai multe încercări.

Bornele pozitive și negative ale dispozitivului supus încercării trebuie să fie conectate între ele pentru a produce un scurtcircuit. Conectarea utilizată în acest scop trebuie să aibă o rezistență care să nu depășească 5 mΩ.

Condiția de scurtcircuit trebuie să continue până la confirmarea acționării funcției de protecție a SRSEE de a întrerupe sau de a limita curentul de scurtcircuit, sau timp de cel puțin o oră după ce temperatura măsurată la nivelul carcasei dispozitivului supus încercării s-a stabilizat, astfel încât gradientul de temperatură variază cu mai puțin de 4 °C într-o oră.

Ciclul standard și perioada de observație

Imediat după terminarea scurtcircuitului, se trece la efectuarea unui ciclu standard conform celui descris în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

Încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;

la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului normal de operare al SOC;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

ANEXA 8G

ANEXA 8G

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRAÎNCĂRCĂRII

SCOP

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva supraîncărcării.

INSTALAȚII

Această încercare trebuie să se efectueze, în condiții standard de operare, fie cu SRSEE complet (poate fi vorba de un vehicul întreg), fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții.

Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat, conform celor convenite de producător și de serviciul tehnic. Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele încercării.

PROCEDURI

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele cerințe și condiții:

Încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

Încărcarea

La început, toate conductoarele principale relevante pentru încărcare trebuie să fie închise.

Limitele de control al încărcării aplicabile echipamentului de încercare trebuie să fie dezactivate.

Dispozitivul supus încercării trebuie încărcat la un curent de încărcare de cel puțin 1/3C, dar care nu trebuie să depășească curentul maxim din intervalul normal de funcționare specificat de producător.

Încărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării întrerupe sau limitează (în mod automat) încărcarea. În cazul în care o funcție automată de întrerupere nu funcționează sau în cazul în care nu există o astfel de funcție, încărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării este încărcat la de două ori capacitatea sa nominală de încărcare.

Ciclul standard și perioada de observație

Imediat după finalizarea încărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard conform celui descris în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

Încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

ANEXA 8H

ANEXA 8H

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRADESCĂRCĂRII

SCOP

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva supradescărcării. Dacă este pusă în aplicare, această funcție întrerupe sau limitează curentul de descărcare pentru a evita astfel ca SRSEE să fie afectat de evenimente grave cauzate de un nivel de încărcare prea scăzut, conform specificațiilor producătorului.

INSTALAȚII

Această încercare trebuie să se efectueze, în condiții standard de operare, fie cu SRSEE complet (poate fi vorba de un vehicul întreg), fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții.

Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat, conform celor convenite de producător și de serviciul tehnic. Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele încercării.

PROCEDURI

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele cerințe și condiții:

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

Descărcarea

La începutul încercării, toate conectoarele principale relevante trebuie să fie închise.

Descărcarea trebuie să se efectueze cu un curent de cel puțin 1/3C, dar care nu trebuie să depășească curentul maxim din intervalul normal de funcționare specificat de producător.

Descărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării întrerupe sau limitează (în mod automat) descărcarea. În cazul în care o funcție automată de întrerupere nu funcționează sau în cazul în care nu există o astfel de funcție, descărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării este descărcat la 25 % din valoarea tensiunii sale nominale.

Încărcarea standard și perioada de observație

Imediat după încetarea descărcării, dispozitivul supus încercării trebuie încărcat cu o încărcare standard, astfel cum se specifică în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;

la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

ANEXA 8I

ANEXA 8I

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRAÎNCĂLZIRII

SCOP

Scopul acestei încercări este de a verifica luarea măsurilor de protecție a SRSEE împotriva supraîncălzirii interne în timpul funcționării, chiar și în cazul unei defecțiuni a funcției de răcire, dacă este cazul. În cazul în care nu sunt necesare măsuri de protecție specifice pentru a evita ca SRSEE să atingă un anumit nivel de periculozitate din cauza supraîncălzirii interne, este necesar ca această exploatare în siguranță să fie demonstrată.

INSTALAȚII

Următoarea încercare poate să se efectueze fie cu SRSEE complet (poate fi vorba de un vehicul întreg), fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat, conform celor convenite de producător și de serviciul tehnic. Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele încercării.

În cazul în care un SRSEE este echipat cu o funcție de răcire și dacă SRSEE va rămâne funcțional în cazul defectării funcției de răcire, sistemul de răcire trebuie dezactivat în vederea încercării.

Temperatura dispozitivului supus încercării trebuie măsurată permanent în timpul încercării, în interiorul carcasei și în apropierea celulelor, pentru a monitoriza variațiile de temperatură. Se poate utiliza senzorul de temperatură instalat la bord, dacă acesta există. Producătorul și serviciul tehnic stabilesc de comun acord amplasarea senzorului (senzorilor) de temperatură utilizat (utilizați).

PROCEDURI

La începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale, cu excepția oricărui sistem de dezactivare implementat în conformitate cu punctul 2.2 de mai sus.

În timpul încercării, dispozitivul supus încercării trebuie să fie încărcat și descărcat continuu cu un curent constant care va duce la creșterea temperaturii celulelor cât mai rapid posibil în intervalul de funcționare normală definit de producător.

Dispozitivul supus încercării trebuie amplasat într-un cuptor de convecție sau într-o incintă climatizată. Temperatura incintei sau a cuptorului trebuie majorată treptat, astfel încât să se ajungă la temperatura determinată în conformitate cu punctul 3.3.1 sau 3.3.2 de mai jos, după caz, și apoi trebuie menținută la o temperatură care este mai mare sau egală cu aceasta, până la sfârșitul încercării.

În cazul în care SRSEE este echipat cu măsuri de protecție împotriva supraîncălzirii interne, temperatura trebuie majorată astfel încât să se ajungă la temperatura definită de producător ca fiind pragul de temperatură operațională pentru astfel de măsuri de protecție, pentru a garanta că temperatura dispozitivului supus încercării va crește conform specificațiilor de la punctul 3.2 de mai sus.

În cazul în care SRSEE nu este echipat cu niciun fel de măsuri specifice împotriva supraîncălzirii interne, temperatura trebuie majorată astfel încât să se ajungă la temperatura operațională maximă specificată de producător.

Sfârșitul încercării: Încercarea se sfârșește atunci când se observă unul dintre următoarele aspecte:

dispozitivul supus încercării împiedică și/sau limitează încărcarea și/sau descărcarea pentru a evita creșterea temperaturii;

temperatura dispozitivului supus încercării este stabilizată, ceea ce înseamnă că temperatura variază cu un gradient de temperatură mai mic de 4 °C într-un interval de două ore;

orice nerespectare a criteriilor de acceptare prevăzute la punctul 6.9.2.1 din prezentul regulament.

dispozitivul supus încercării împiedică și/sau limitează încărcarea și/sau descărcarea pentru a evita creșterea temperaturii;

temperatura dispozitivului supus încercării este stabilizată, ceea ce înseamnă că temperatura variază cu un gradient de temperatură mai mic de 4 °C într-un interval de două ore;

orice nerespectare a criteriilor de acceptare prevăzute la punctul 6.9.2.1 din prezentul regulament.

Tabelul 1

Tabelul 2

Tabelul 3

Tabelul 4

Frecvență și accelerație

Tabelul 6

Tabelul 7

Tabelul 8