AcasăLegislație UE02014R0717-20231025

Regulamentul (UE) nr. 717/2014 al Comisiei din 27 iunie 2014 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul pescuitului și acvaculturii

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:25.10.2023
În vigoare din:25.10.2023
Articole:8
EUR-Lex

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Alineatul 1
Prezentul regulament se aplică ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură, cu următoarele excepții:
Litera a
ajutoarele a căror valoare se stabilește pe baza prețului sau a cantității produselor achiziționate sau introduse pe piață;
Litera b
ajutoarelor acordate activităților legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
Litera c
ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate;
Litera d
ajutoarele pentru achiziționarea de nave de pescuit;
Litera e
ajutoarele pentru modernizarea sau înlocuirea motoarelor principale sau auxiliare ale navelor de pescuit;
Litera f
ajutoarele pentru operațiunile care determină creșterea capacității de pescuit a unei nave de pescuit sau pentru echipamentele care măresc capacitatea navei de pescuit de a găsi pește;
Litera g
ajutoarele pentru construirea de noi nave de pescuit sau pentru importul de nave de pescuit;
Litera h
ajutoarele pentru încetarea definitivă sau temporară a activităților de pescuit, cu excepția cazului în care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolele 20 și 21 din Regulamentul (UE) 2021/1139 al Parlamentului European și al Consiliului;
Litera i
ajutoarele pentru pescuitul experimental;
Litera j
ajutoarele pentru transferul dreptului de proprietate asupra unei întreprinderi;
Litera k
ajutoarele pentru repopularea directă, cu excepția cazului în care această operațiune este prevăzută în mod explicit de un act juridic al Uniunii ca măsură de conservare sau în cazul repopulării experimentale.
Alineatul 2
În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură, cât și în unul sau mai multe alte sectoare sau în alte domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1407/2013 al Comisiei, regulamentul menționat se aplică ajutoarelor acordate pentru acest(e) din urmă sector/sectoare sau domenii de activitate, cu condiția ca statul membru în cauză să se asigure prin mijloace adecvate, precum separarea activităților sau distincția între costuri, că producția primară de produse pescărești și de acvacultură nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu regulamentul menționat.
Alineatul 3
În cazurile în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură, cât și în domeniul producției primare de produse agricole care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 1408/2013 al Comisiei, dispozițiile prezentului regulament se aplică ajutoarelor acordate pentru cel dintâi sector, cu condiția ca statul membru vizat să se asigure prin mijloace adecvate, precum separarea activităților sau distincția între costuri, că producția primară de produse agricole nu beneficiază de ajutoarele de minimis acordate în temeiul prezentului regulament.
Alineatul 4
În scopul aplicării prezentului regulament, alineatul (1) literele (d)-(g) nu se aplică întreprinderilor situate în regiunile ultraperiferice ale Uniunii menționate la articolul 349 din TFUE în privința navelor cu o lungime totală mai mică de 12 metri.

Articolul 2

Definiții

Alineatul 1
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Litera a
produse pescărești și de acvacultură înseamnă produsele definite la articolul 5 literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;
Litera b
producția primară de produse pescărești și de acvacultură înseamnă toate operațiunile legate de pescuitul, creșterea sau cultivarea organismelor acvatice, precum și activitățile desfășurate în ferme sau la bord necesare pentru pregătirea unui animal sau a unei plante pentru prima vânzare, inclusiv tranșarea, filetarea sau congelarea, și prima vânzare către revânzători sau prelucrători;
Litera c
prelucrarea și comercializarea produselor pescărești și de acvacultură înseamnă toate operațiunile, inclusiv manipularea, tratarea și transformarea, efectuate după momentul debarcării – sau al recoltării, în cazul acvaculturii – care au ca rezultat un produs prelucrat, precum și distribuția acestuia;
Litera d
întreprinderi situate în regiunile ultraperiferice ale Uniunii menționate la articolul 349 din tratat înseamnă întreprinderi care își au locul principal de înregistrare într-o regiune ultraperiferică menționată la articolul 349 din tratat și care își desfășoară activitatea în regiunea respectivă.
Alineatul 2
În sensul prezentului regulament, întreprindere unică include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare:
Litera a
o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;
Litera b
o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
Litera c
o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
Litera d
o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective.

Articolul 3

Ajutoare de minimis

Alineatul 1
Se consideră că ajutoarele nu îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat și, prin urmare, sunt scutite de obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat în cazul în care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament.
Alineatul 2
Pentru fiecare stat membru, valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăși suma de 30000 EUR pe durata a trei exerciții financiare.
Alineatul 2a
Prin derogare de la alineatul (2), un stat membru poate decide ca valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei singure întreprinderi să nu depășească 40000 EUR pe parcursul oricărei perioade de trei exerciții financiare, cu condiția ca statul membru să fi instituit un registru central național în conformitate cu articolul 6 alineatul (2).
Alineatul 3
Suma cumulată a ajutoarelor de minimis acordate per stat membru întreprinderilor din domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură în orice perioadă de trei exerciții financiare nu trebuie să depășească limita națională stabilită în anexă.
Alineatul 4
Ajutoarele de minimis se consideră acordate în momentul în care dreptul legal de a beneficia de acestea este conferit întreprinderii în temeiul legislației naționale aplicabile, indiferent de data la care ajutoarele de minimis se plătesc întreprinderii respective.
Alineatul 5
Plafonul de minimis prevăzut la alineatele (2) și (2a) și limita națională prevăzută în anexă se aplică indiferent de forma ajutoarelor de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă ajutorul acordat de statul membru este finanțat în totalitate sau parțial din resurse provenite din Uniune. Perioada de trei exerciții financiare se stabilește prin raportare la exercițiile financiare folosite de către întreprinderea din statul membru în cauză.
Alineatul 6
În scopul aplicării plafoanelor de minimis stabilite la alineatele (2) și (2a) și a limitei naționale prevăzute în anexă, ajutoarele sunt exprimate ca grant în numerar. Toate cifrele folosite exprimă valori brute, adică înainte de deducerea impozitului sau a altor taxe. În cazul în care un ajutor se acordă sub o altă formă decât grantul, valoarea ajutorului este egală cu echivalentul subvenție brută al acestuia.
Alineatul 7
În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s-ar depăși plafonul prevăzut la alineatele (2) și (2a) sau limita națională prevăzută în anexă, noile ajutoare de minimis nu pot beneficia de dispozițiile prezentului regulament.
Alineatul 8
În cazul fuziunilor sau al achizițiilor, atunci când se stabilește dacă noile ajutoare de minimis acordate noii întreprinderi sau întreprinderii care face achiziția depășesc plafonul de minimis relevant sau limita națională relevantă, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate oricăreia dintre întreprinderile care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziție rămân legale.
Alineatul 9
În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de ele, aceasta fiind, în principiu, întreprinderea care preia activitățile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporțional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data efectivă a separării.

Articolul 4

Calcularea echivalentului subvenție brută

Alineatul 1
Prezentul regulament se aplică numai ajutoarelor pentru care este posibilă calcularea ex ante cu exactitate a echivalentului subvenție brută pentru ajutoare, fără a fi necesară efectuarea unei evaluări a riscurilor (ajutoare transparente).
Alineatul 2
Ajutoarele care constau în granturi sau subvenții la dobândă se consideră ajutoare de minimis transparente.
Alineatul 3
Ajutoarele care constau în împrumuturi sunt considerate ajutoare de minimis transparente dacă:
Litera a
beneficiarul nu este supus unei proceduri de insolvență colectivă și nu îndeplinește criteriile din dreptul național pentru a fi supus unei proceduri de insolvență colectivă la cererea creditorilor săi. În cazul unei mari întreprinderi, beneficiarul se află într-o situație comparabilă cu cea pentru care se conferă un rating de credit de cel puțin B–; și
Litera b
pentru măsurile întreprinse în conformitate cu articolul 3 alineatul (2), împrumutul este garantat cu garanții reale care acoperă cel puțin 50 % din împrumut, iar împrumutul este fie de 150000 EUR, pe o perioadă de 5 ani, fie de 75000 EUR, pe o perioadă de 10 ani, sau, pentru măsurile întreprinse în conformitate cu articolul 3 alineatul (2a), împrumutul este garantat cu garanții reale care acoperă cel puțin 50 % din împrumut, iar acesta se ridică fie la 200000 EUR pe o perioadă de 5 ani, fie la 100000 EUR pe o perioadă de 10 ani; dacă un împrumut este mai mic decât sumele respective sau se acordă pentru o perioadă de mai puțin de 5, respectiv 10 ani, echivalentul subvenție brută al împrumutului se calculează ca procentaj corespunzător din plafoanele de minimis prevăzute la articolul 3 alineatul (2) sau (2a) sau
Litera c
echivalentul subvenție brută a fost calculat pe baza ratei de referință aplicabile în momentul acordării subvenției.
Alineatul 4
Ajutoarele care constau în injecții de capital sunt considerate ajutoare de minimis transparente numai dacă suma totală a injecției de capital din sectorul public nu depășește plafonul de minimis relevant.
Alineatul 5
Ajutoarele care constau în măsuri de finanțare prin capital de risc care iau forma unor investiții de capital sau cvasicapital sunt considerate ajutoare de minimis transparente doar în cazul în care capitalul acordat unei întreprinderi unice nu depășește plafonul de minimis relevant.
Alineatul 6
Ajutoarele care constau în garanții sunt considerate ajutoare de minimis transparente dacă:
Litera a
beneficiarul nu este supus unei proceduri de insolvență colectivă și nu îndeplinește criteriile din dreptul național pentru a fi supus unei proceduri de insolvență colectivă la cererea creditorilor săi. În cazul unei întreprinderi mari, beneficiarul se află într-o situație comparabilă cu cea pentru care se conferă un rating de credit de cel puțin B–; și
Litera b
pentru măsurile întreprinse în conformitate cu articolul 3 alineatul (2), garanția nu depășește 80 % din împrumutul aferent și fie suma garantată nu depășește 225000 EUR, iar durata garanției este de 5 ani, fie suma garantată nu depășește 112500 EUR, iar durata garanției este de 10 ani, sau, pentru măsurile întreprinse în conformitate cu articolul 3 alineatul (2a), garanția nu depășește 80 % din împrumutul aferent și fie suma garantată nu depășește 300000 EUR, iar durata garanției este de 5 ani, fie suma garantată nu depășește 150000 EUR, iar durata garanției este de 10 ani; dacă suma garantată este mai mică decât sumele respective sau garanția se acordă pentru o perioadă de mai puțin de 5, respectiv 10 ani, echivalentul subvenție brută al garanției se calculează ca procentaj corespunzător din plafoanele de minimis prevăzute la articolul 3 alineatul (2) sau (2a) sau
Litera c
echivalentul subvenție brută a fost calculat pe baza primelor safe-harbour prevăzute într-o comunicare a Comisiei; sau
Litera d
înainte de implementare,
Litera i
metoda utilizată pentru calcularea echivalentului subvenție brută al garanției a fost notificată, în temeiul unui regulament adoptat de către Comisie în domeniul ajutoarelor de stat aplicabil la acel moment, și a fost acceptată de Comisie ca respectând Comunicarea privind garanțiile sau orice comunicare succesivă; și
Litera ii
metoda vizează în mod explicit tipul de garanții și tipul de tranzacții subiacente în contextul aplicării prezentului regulament.
Litera i
metoda utilizată pentru calcularea echivalentului subvenție brută al garanției a fost notificată, în temeiul unui regulament adoptat de către Comisie în domeniul ajutoarelor de stat aplicabil la acel moment, și a fost acceptată de Comisie ca respectând Comunicarea privind garanțiile sau orice comunicare succesivă; și
Litera ii
metoda vizează în mod explicit tipul de garanții și tipul de tranzacții subiacente în contextul aplicării prezentului regulament.
Alineatul 7
Ajutoarele sub forma altor instrumente sunt considerate ajutoare de minimis transparente dacă instrumentul respectiv prevede o limită maximă care să garanteze că nu se depășește plafonul respectiv.

Articolul 5

Cumul

Alineatul 1
În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură, cât și în unul sau mai multe alte sectoare sau în alte domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1407/2013, ajutoarele de minimis acordate pentru activitățile din domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură în conformitate cu prezentul regulament pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate pentru acest(e) din urmă sector/sectoare sau domenii de activitate, până la plafonul relevant stabilit la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1407/2013, cu condiția ca statul membru în cauză să se asigure prin mijloace adecvate, precum separarea activităților sau distincția între costuri, că producția primară primare de produse pescărești și de acvacultură nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1407/2013.
Alineatul 2
În cazul întreprinderilor care își desfășoară activitatea atât în domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură, cât și în domeniul producției primare de primare de produse pescărești și de acvacultură, ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1408/2013 pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis din domeniul producției primare de primare de produse pescărești și de acvacultură în conformitate cu prezentul regulament până la plafonul relevant stabilit în prezentul regulament, cu condiția ca statul membru vizat să se asigure prin mijloace adecvate, precum separarea activităților sau distincția între costuri, că producția primară de produse agricole nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu prezentul regulament.
Alineatul 3
Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleași costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condițiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie. Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.

Articolul 6

Monitorizare

Alineatul 1
În cazul în care un stat membru are în vedere acordarea, în conformitate cu prezentul regulament, a unui ajutor de minimis unei întreprinderi, acesta informează în scris sau electronic întreprinderea în cauză cu privire la valoarea potențială a ajutorului exprimată în echivalent subvenție brută, precum și la caracterul de minimis al acestuia, făcând în mod explicit trimitere la prezentul regulament și menționând titlul acestuia și referința din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În cazul în care se acordă, în conformitate cu prezentul regulament, ajutoare de minimis unor întreprinderi diferite în baza unei scheme și în cadrul acesteia se acordă întreprinderilor respective ajutoare individuale de valori diferite, statul membru în cauză poate alege să îndeplinească obligația sus-menționată prin informarea întreprinderilor cu privire la o sumă fixă corespunzătoare valorii maxime a ajutorului care se acordă în cadrul schemei respective. Suma fixă se folosește pentru a se determina dacă este atins plafonul de minimis relevant și dacă nu este depășită limita națională prevăzută în anexă. Înainte de acordarea ajutoarelor, statul membru obține o declarație, pe hârtie sau în format electronic, de la întreprinderea respectivă cu privire la orice alt ajutor de minimis primit în cazul căruia se aplică prezentul regulament sau alte regulamente de minimis, în precedentele două exerciții financiare și în exercițiul financiar în curs.
Alineatul 2
Atunci când un stat membru instituie un registru central al ajutoarelor de minimis care cuprinde informații complete privind toate ajutoarele de minimis acordate de către toate autoritățile din statul membru respectiv, alineatul (1) nu se mai aplică din momentul în care registrul acoperă o perioadă de trei ani fiscali.
Alineatul 3
Un stat membru acordă noi ajutoare de minimis în conformitate cu prezentul regulament doar după ce se asigură că prin acestea suma totală a ajutoarelor de minimis acordate întreprinderii respective nu depășește plafoanele de minimis relevante stabilite la articolul 3 alineatele (2) și (2a) și limita națională prevăzută în anexă și că se respectă toate condițiile prevăzute în prezentul regulament.
Alineatul 4
Statele membre înregistrează și adună toate informațiile referitoare la aplicarea prezentului regulament. Registrele astfel constituite conțin toate informațiile necesare pentru a demonstra că au fost respectate condițiile prevăzute în prezentul regulament. Registrele privind un ajutor individual de minimis se păstrează timp de 10 ani fiscali de la data acordării ajutorului. Registrele privind o schemă de ajutoare de minimis se păstrează timp de 10 ani fiscali de la data acordării ultimului ajutor individual în cadrul schemei respective.
Alineatul 5
La cererea scrisă a Comisiei, statul membru în cauză îi furnizează acesteia, în termen de 20 de zile lucrătoare sau într-un termen mai lung stabilit în cerere, toate informațiile pe care Comisia le consideră necesare pentru a evalua dacă au fost respectate condițiile prevăzute în prezentul regulament, în special valoarea totală a ajutorului de minimis primit de o întreprindere în conformitate cu prezentul regulament și cu alte regulamente de minimis.

Articolul 7

Dispoziții tranzitorii

Alineatul 1
Prezentul regulament se aplică ajutoarelor acordate înainte de intrarea sa în vigoare în cazul în care ajutoarele îndeplinesc toate condițiile prevăzute în prezentul regulament. Orice ajutor care nu îndeplinește aceste condiții va fi evaluat de Comisie în conformitate cu cadrul general, orientările, comunicările și notificările relevante.
Alineatul 2
Se consideră că un ajutor individual de minimis care a fost acordat între 1 ianuarie 2005 și 30 iunie 2008 și care respectă condițiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1860/2004 nu îndeplinește toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat și, prin urmare, este scutit de obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat.
Alineatul 3
Se consideră că un ajutor individual de minimis care a fost acordat între 31 iulie 2007 și 30 iunie 2014 și care respectă condițiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 875/2007 nu îndeplinește toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat și, prin urmare, este scutit de obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat.
Alineatul 4
La sfârșitul perioadei de valabilitate a prezentului regulament, schemele de ajutoare de minimis care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament continuă să fie reglementate de prezentul regulament pentru o perioadă suplimentară de șase luni.

Articolul 8

Intrarea în vigoare și perioada de aplicare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 iulie 2014.
Paragraf
Se aplică până la 31 decembrie 2029.
Anexa 1
ANEXĂLimitele naționale prevăzute la articolul 3 alineatul (3)
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Limitele naționale prevăzute la articolul 3 alineatul (3)
Tabel 1
Tabelul 1