AcasăLegislație UE02014L0023-20260101

Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Directivă
Publicat:01.01.2026
În vigoare din:01.01.2026
Articole:55
EUR-Lex
TITLUL I
TITLUL I
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I
Secțiunea I
Secțiunea I

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

Alineatul 1
Prezenta directivă instituie norme aplicabile procedurilor de achiziție utilizate de către autoritățile contractante și de entitățile contractante prin intermediul unei concesiuni, a căror valoare este estimată ca fiind cel puțin egală cu pragul prevăzut la articolul 8.
Alineatul 2
Prezenta directivă se aplică atribuirii de concesiuni de lucrări sau servicii operatorilor economici de către:
Litera a
autorități contractante; sau
Litera b
entități contractante, cu condiția ca lucrările sau serviciile să fie destinate exercitării uneia dintre activitățile menționate în anexa II.
Alineatul 3
Aplicarea prezentei directive face obiectul articolului 346 din TFUE.
Alineatul 4
Acordurile, deciziile sau alte instrumente juridice care organizează transferul competențelor și responsabilităților în vederea îndeplinirii misiunilor publice între autorități contractante sau entități contractante sau grupuri de autorități contractante sau entități contractante și care nu prevăd acordarea remunerării pentru execuția contractuală sunt considerate o chestiune de organizare internă a statului membru în cauză și, ca atare, nu sunt afectate în niciun fel de prezenta directivă.

Articolul 2

Principiul libertății administrative a autorităților publice

Alineatul 1
Prezenta directivă recunoaște principiul libertății administrative a autorităților naționale, regionale și locale în conformitate cu dreptul intern și cu dreptul Uniunii. Autoritățile respective au libertatea de a decide cel mai bun mod de a administra executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor, pentru a asigura un nivel ridicat al calității, siguranței și accesibilității, egalitatea de tratament și promovarea accesului universal la serviciile publice și a drepturilor utilizatorilor cu privire la acestea.
Alineatul 2
Prezenta directivă nu aduce atingere regimurilor proprietății din statelor membre. În special, aceasta nu impune privatizarea întreprinderilor publice care prestează servicii către public.

Articolul 3

Principiul egalității de tratament, nediscriminării și transparenței

Alineatul 1
Autoritățile contractante și entitățile contractante îi tratează pe operatorii economici în mod egal și fără discriminare și acționează într-o manieră transparentă și proporționată.
Alineatul 2
Autoritățile contractante și entitățile contractante urmăresc să asigure transparența procedurii de atribuire și a îndeplinirii contractului, respectând articolul 28.

Articolul 4

Libertatea de a defini serviciile de interes economic general

Alineatul 1
Prezenta directivă nu aduce atingere libertății statelor membre de a defini, în conformitate cu dreptul Uniunii, serviciile pe care acestea le consideră a fi servicii de interes economic general, modul în care aceste servicii ar trebui organizate și finanțate, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat, precum și obligațiile specifice la care aceste servicii ar trebui să se supună. Totodată, prezenta directivă nu aduce atingere modului în care statele membre își organizează sistemele de asigurări sociale.
Alineatul 2
Serviciile de interes general fără caracter economic nu sunt incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive.

Articolul 5

Definiții

Paragraf
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
concesiuni înseamnă concesiuni de lucrări sau de servicii, astfel cum sunt definite la literele (a) și (b):
Litera a
concesiune de lucrări înseamnă un contract cu titlu oneros încheiat în scris prin care una sau mai multe autorități contractante sau entități contractante încredințează executarea de lucrări unuia sau mai multor operatori economici, în care contraprestația pentru lucrări este reprezentată fie exclusiv de dreptul de a exploata lucrările care fac obiectul contractului, fie de acest drept însoțit de o plată;
Litera b
concesiune de servicii înseamnă un contract cu titlu oneros încheiat în scris prin care una sau mai multe autorități contractante sau entități contractante încredințează prestarea și gestionarea de servicii altele decât executarea de lucrări menționată la litera (a) unuia sau mai multor operatori economici, în care contraprestația pentru servicii este reprezentată fie exclusiv de dreptul de a exploata serviciile care fac obiectul contractului, fie de acest drept însoțit de o plată.
Punctul 2
operator economic înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau entitate publică sau grup de astfel de persoane sau entități, inclusiv asociații de întreprinderi, care oferă pe piață execuția de lucrări și/sau a unei lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii;
Punctul 3
candidat înseamnă un operator economic care a solicitat o invitație de participare sau a fost invitat să participe la o procedură de atribuire a unei concesiuni;
Punctul 4
ofertant înseamnă un operator economic care a prezentat o ofertă;
Punctul 5
concesionar înseamnă un operator economic căruia i-a fost atribuită o concesiune;
Punctul 6
scris(ă) sau în scris înseamnă orice ansamblu de cuvinte sau cifre care poate fi citit, reprodus și apoi comunicat, inclusiv informațiile care sunt transmise și stocate prin mijloace electronice;
Punctul 7
executare de lucrări înseamnă fie executarea, fie proiectarea și executarea unor lucrări legate de una dintre activitățile menționate în anexa I sau a unei lucrări, fie realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări corespunzătoare cerințelor specificate de o autoritate contractantă sau de o entitate contractantă care exercită o influență decisivă asupra tipului de lucrare sau asupra proiectării acesteia;
Punctul 8
o lucrare înseamnă rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcții de clădiri sau lucrări de geniu civil, destinat să îndeplinească prin el însuși o funcție economică sau tehnică;
Punctul 9
mijloace electronice înseamnă echipamente electronice de procesare (inclusiv compresie digitală) și stocare a datelor care sunt difuzate, transmise și recepționate prin cablu, radio, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;
Punctul 10
drepturi exclusive înseamnă drepturi acordate de o autoritate competentă a unui stat membru, prin orice act cu putere de lege sau dispoziție administrativă publicată compatibilă cu tratatele, al cărei efect este limitarea exercitării unei activități la un singur operator economic și care afectează substanțial capacitatea altor operatori economici de a desfășura o astfel de activitate;
Punctul 11
drepturi speciale înseamnă drepturi acordate de o autoritate competentă a unui stat membru, prin orice act cu putere de lege sau dispoziție administrativă publicată compatibilă cu tratatele, al cărei efect este limitarea exercitării unei activități la unul sau mai mulți operatori economici și care afectează substanțial capacitatea altor operatori economici de a desfășura o astfel de activitate;
Punctul 12
document al concesiunii înseamnă orice document produs de autoritatea contractantă sau de entitatea contractantă la care aceasta face trimitere pentru a descrie sau a defini elementele concesiunii sau ale procedurii, inclusiv anunțul de concesiune, cerințele tehnice și funcționale, condițiile propuse ale concesiunii, formatele pentru prezentarea documentelor de către candidați și ofertanți, informațiile privind obligațiile general aplicabile și orice alte documente adiționale;
Punctul 13
inovare înseamnă introducerea unui produs, serviciu sau proces nou sau îmbunătățit în mod semnificativ, care include, dar nu se limitează la procese de producție, clădire sau construcție, a unei noi metode de comercializare sau a unei noi metode de organizare a practicii comerciale, a locului de muncă sau a relațiilor externe, printre altele cu scopul de a contribui la soluționarea provocărilor societale sau de a sprijini strategia Europa 2020.

Articolul 6

Autorități contractante

Alineatul 1
În sensul prezentei directive, autorități contractante înseamnă autoritățile de stat, regionale sau locale, organismele de drept public sau asociațiile formate dintr-una sau mai multe astfel de autorități sau organisme de drept public altele decât autoritățile, organismele sau asociațiile care exercită una dintre activitățile menționate în anexa II și atribuie o concesiune pentru exercitarea uneia dintre activitățile respective.
Alineatul 2
Autoritățile regionale includ toate autoritățile din unitățile administrative enumerate neexhaustiv în NUTS 1 și 2, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului.
Alineatul 3
Autoritățile locale includ toate autoritățile din unitățile administrative incluse în NUTS 3 și unitățile administrative mai mici, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1059/2003.
Alineatul 4
Organisme de drept public înseamnă organismele care au toate caracteristicile următoare:
Litera a
sunt create cu obiectivul specific de a răspunde unor necesități de interes general, fără caracter industrial sau comercial;
Litera b
au personalitate juridică; și
Litera c
sunt finanțate, în cea mai mare parte, de autorități de stat, regionale sau locale sau de alte organisme de drept public; sau fac obiectul supravegherii administrării lor de către organismele sau autoritățile respective; sau au un consiliu de administrație, de conducere sau de supraveghere alcătuit din membri desemnați în proporție de peste 50 % de autorități de stat, regionale sau locale sau de alte organisme de drept public.

Articolul 7

Entități contractante

Alineatul 1
În sensul prezentei directive, entități contractante înseamnă entități care exercită una dintre activitățile menționate în anexa II și atribuie o concesiune pentru exercitarea uneia dintre activitățile respective, acestea fiind următoarele:
Litera a
autoritățile de stat, regionale sau locale, organismele de drept public sau asociațiile formate din una sau mai multe astfel de autorități sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public;
Litera b
întreprinderile publice, astfel cum sunt definite în prezentul articol la alineatul (4) de la prezentul articol;
Litera c
entitățile, cu excepția celor menționate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat, însă care funcționează pe baza unor drepturi speciale sau exclusive acordate pentru exercitarea uneia dintre activitățile menționate la anexa II.
Alineatul 2
Entitățile cărora li s-au acordat drepturi speciale sau exclusive printr-o procedură în care s-a asigurat o publicitate adecvată și în care acordarea drepturilor respective s-a bazat pe criterii obiective nu constituie entități contractante în sensul alineatului (1) litera (c). Aceste proceduri cuprind:
Litera a
proceduri de achiziții publice cu invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare, prevăzute de Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului și Directiva 2014/25/UE, Directiva 2009/81/CE sau prezenta directivă;
Litera b
proceduri prevăzute de alte acte juridice ale Uniunii enumerate în anexa III, prin care se asigură un nivel adecvat de transparență prealabilă pentru acordarea de autorizații pe baza unor criterii obiective.
Alineatul 3
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 48 în ceea ce privește modificarea listei de acte juridice ale Uniunii, prevăzută în anexa III, atunci când sunt necesare ca urmare a abrogării sau a modificării actelor respective, sau ca urmare a adoptării de acte noi.
Alineatul 4
Întreprindere publică înseamnă orice întreprindere asupra căreia autoritățile contractante pot exercita, direct sau indirect, o influență dominantă în virtutea dreptului lor de proprietate asupra acesteia, a participării financiare sau a normelor care o guvernează.
Litera a
dețin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii;
Litera b
controlează majoritatea voturilor asociate acțiunilor emise de întreprindere;
Litera c
pot desemna mai mult de jumătate din membrii organismului de administrare, de conducere sau de control al întreprinderii.

Articolul 8

Pragul și metode de calculare a valorii estimate a concesiunilor

Alineatul 1
Prezenta directivă se aplică în cazul concesiunilor a căror valoare este cel puțin egală cu 5404000 EUR.
Alineatul 2
Valoarea unei concesiuni este cifra totală de afaceri a concesionarului generată pe durata contractului, fără TVA, astfel cum a fost estimată de către autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, în schimbul lucrărilor și serviciilor care fac obiectul concesiunii, precum și pentru bunurile accesorii acestor lucrări și servicii.
Alineatul 3
Valoarea estimată a concesiunii se calculează utilizându-se o metodă obiectivă specificată în documentele concesiunii. În momentul calculării valorii estimate a concesiunii, autoritățile contractante și entitățile contractante iau în considerare, după caz, în special:
Litera a
valoarea oricărei forme de opțiune sau de prelungire a duratei concesiunii;
Litera b
venitul din achitarea onorariilor și a amenzilor de către utilizatorii lucrărilor sau ale serviciilor, altele decât cele colectate în numele autorității contractante sau al entității contractante;
Litera c
plățile sau orice avantaje financiare sub orice formă efectuate de către autoritatea contractantă sau entitatea contractantă sau de orice altă autoritate publică în favoarea concesionarului, inclusiv compensația pentru respectarea obligației de serviciu public și subvențiile publice de investiții;
Litera d
valoarea granturilor sau a oricăror avantaje financiare sub orice formă primite de la terți pentru executarea concesiunii;
Litera e
venitul din vânzarea oricăror active care fac parte din concesiune;
Litera f
valoarea tuturor bunurilor și serviciilor care sunt puse la dispoziția concesionarului de către autoritățile contractante sau entitățile contractante, cu condiția să fie necesare pentru executarea lucrărilor sau furnizarea serviciilor;
Litera g
orice premiu sau plată acordată candidaților sau ofertanților.
Alineatul 4
Alegerea metodei de calculare a valorii estimate a unei concesiuni nu poate fi efectuată cu intenția de a exclude concesiunea respectivă de la aplicarea prezentei directive. O concesiune nu poate fi subdivizată dacă acest lucru are ca efect excluderea ei de sub incidența prezentei directive, cu excepția cazurilor justificate de motive obiective.
Alineatul 5
În cazul în care o lucrare preconizată sau un serviciu preconizat poate duce la atribuirea de concesiuni sub formă de loturi separate, se ține seama de valoarea globală estimată a totalității respectivelor loturi.
Alineatul 6
În cazul în care valoarea cumulată a loturilor este egală sau mai mare decât pragul prevăzut de prezentul articol, prezenta directivă se aplică la atribuirea fiecărui lot.

Articolul 9

Revizuirea pragului

Alineatul 1
Din doi în doi ani, începând de la data de 30 iunie 2013, Comisia verifică dacă pragul prevăzut la articolul 8 alineatul (1) corespunde pragului stabilit în Acordul privind achizițiile publice (AAP) al Organizației Mondiale a Comerțului pentru concesiunile de lucrări și, dacă este necesar, revizuiește pragul în conformitate cu prezentul articol.
Alineatul 2
Din doi în doi ani, începând de la data de 1 ianuarie 2014, Comisia stabilește valorile, în monedele naționale ale statelor membre a căror monedă nu este euro, ale pragului menționat la articolul 8 alineatul (1), revizuit în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol.
Alineatul 3
Comisia publică pragul revizuit menționat la alineatul (1), contravaloarea acestuia în monedele naționale menționate la alineatul (2) primul paragraf și valoarea stabilită în conformitate cu alineatul (2) al doilea paragraf, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la începutul lunii noiembrie de după revizuire.
Alineatul 4
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 48 pentru a adapta metodologia prevăzută la alineatul (1) al doilea paragraf de la prezentul articol la eventualele modificări ale metodologiei prevăzute în AAP pentru revizuirea pragurilor menționate la articolul 8 alineatul (1) și pentru stabilirea valorilor echivalente în monedele naționale ale statelor membre a căror monedă nu este euro, astfel cum se prevede la alineatul (2) din prezentul articol.
Alineatul 5
În cazul în care este necesară revizuirea pragului menționat și când există constrângeri temporale care împiedică utilizarea procedurii prevăzute la articolul 48 și există așadar motive imperative de urgență, se aplică procedura prevăzută la articolul 49 actelor delegate adoptate în conformitate cu alineatul (4) al doilea paragraf de la prezentul articol.
Secțiunea II
Secțiunea II

Articolul 10

Excluderi aplicabile concesiunilor atribuite de autoritățile contractante și de entitățile contractante

Alineatul 1
Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor de servicii atribuite unei autorități contractante sau unei entități contractante, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a), sau unei asocieri a acestora pe baza unui drept exclusiv.
Alineatul 2
Prin derogare de la alineatul (1) al doilea paragraf de la prezentul articol, dacă legislația sectorială a Uniunii menționată la paragraful respectiv nu prevede obligații de transparență specifice sectorului, se aplică articolul 32.
Alineatul 3
Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor pentru servicii de transport aerian bazate pe acordarea unei licențe de operare în sensul Regulamentului (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului sau concesiunilor pentru serviciile publice de transport de călători în sensul Regulamentului (CE) nr. 1370/2007.
Alineatul 4
Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor pe care autoritatea contractantă sau entitatea contractantă este obligată să le atribuie sau să le organizeze conform unor proceduri diferite de cele prevăzute în prezenta directivă, instituite sub una din următoarele forme:
Litera a
un instrument juridic care creează obligații de drept internațional, cum ar fi un acord internațional încheiat în conformitate cu TFUE între un stat membru și una sau mai multe țări terțe sau subdiviziuni ale acestora, pentru lucrări, bunuri sau servicii destinate implementării sau exploatării în comun a unui proiect de către semnatari;
Litera b
o organizație internațională.
Alineatul 5
Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor în domeniul apărării și securității, astfel cum sunt menționate în Directiva 2009/81/CE, care sunt reglementate prin:
Litera a
norme procedurale specifice în temeiul unui acord sau al unei înțelegeri internaționale, încheiate între unul sau mai multe state membre și una sau mai multe țări terțe;
Litera b
norme procedurale specifice în temeiul unui acord internațional încheiat sau al unei înțelegeri internaționale încheiate referitoare la staționarea trupelor și privind angajamentele unui stat membru sau ale unei țări terțe;
Litera c
normele procedurale specifice ale unei organizații internaționale, care efectuează achiziții în propriile scopuri sau concesiunilor care trebuie acordate de un stat membru în conformitate cu normele respective.
Alineatul 6
Prezenta directivă se aplică în cazul atribuirii de concesiuni în domeniul apărării și securității, astfel cum se menționează în Directiva 2009/81/CE, cu excepția următoarelor:
Litera a
concesiuni pentru care aplicarea prezentei directive ar obliga un stat membru să furnizeze informații a căror divulgare este considerată de statul în cauză ca fiind contrară intereselor sale fundamentale de securitate; sau în cazul în care achiziția publică și executarea concesiunii sunt declarate secrete trebuie să fie însoțită de măsuri speciale de securitate în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative în vigoare într-un stat membru cu condiția ca statul membru să fi stabilit că interesele esențiale în cauză nu pot fi garantate prin măsuri mai puțin invazive, cum ar fi cele menționate la alineatul (7);
Litera b
concesiuni acordate în cadrul unui program de cooperare de tipul celor menționate la articolul 13 litera (c) din Directiva 2009/81/CE;
Litera c
concesiuni atribuite de un guvern unui alt guvern referitoare la lucrări și servicii în legătură directă cu echipamente militare sau echipamente sensibile sau la lucrări și servicii special destinate unor scopuri militare sau lucrări și servicii cu caracter sensibil;
Litera d
concesiuni atribuite într-o țară terță, desfășurate pe durata mobilizării forțelor în afara teritoriului Uniunii, în cazul în care necesitățile operaționale impun încheierea concesiunilor respective cu operatori economici situați în zona de operații; și
Litera e
alte concesiuni exceptate în temeiul prezentei directive.
Alineatul 7
Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor care nu sunt exceptate în temeiul alineatului (6), în măsura în care protecția intereselor esențiale de securitate ale unui stat membru nu poate fi garantată prin măsuri mai puțin invazive, de exemplu prin impunerea unor cerințe în vederea protejării naturii confidențiale a informațiilor pe care autoritatea contractantă sau entitatea contractantă le pune la dispoziție în cadrul unei proceduri de atribuire a concesiunilor, astfel cum se prevede în prezenta directivă.
Alineatul 8
Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor de servicii pentru:
Litera a
cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente sau alte bunuri imobile sau a drepturilor asupra acestora;
Litera b
achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de materiale pentru programe destinate serviciilor mass-media audiovizuale sau serviciilor mass-media de radiodifuziune, atribuite de furnizorii de servicii mass-media audiovizuale sau de radiodifuziune, sau concesiunilor pentru spațiu de emisie sau furnizarea de programe atribuite furnizorilor de servicii mass-media audiovizuale sau de radiodifuziune. În sensul prezentei litere, servicii mass-media audiovizuale și furnizori de servicii mass-media au același înțeles ca în articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (d) din Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului. Program are același înțeles ca în articolul 1 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată, dar include, de asemenea, programe radio și materiale pentru programe radio. În plus, în sensul prezentei dispoziții, materiale pentru programe au același înțeles ca program;
Litera c
servicii de arbitraj și de conciliere;
Litera d
oricare dintre următoarele servicii juridice:
Litera i
reprezentarea juridică a unui client de către un avocat în sensul articolului 1 din Directiva 77/249/CEE a Consiliului:
Litera
proceduri de arbitraj sau de conciliere desfășurate într-un stat membru, o țară terță sau în fața unei instanțe internaționale de arbitraj sau de conciliere; sau
Litera
proceduri judiciare în fața instanțelor, tribunalelor sau autorităților publice ale unui stat membru sau ale unei țări terțe sau în fața instanțelor, tribunalelor sau instituțiilor internaționale;
Litera ii
consiliere juridică oferită în vederea pregătirii oricăreia din procedurile menționate la punctul (i) de la prezenta literă sau în cazul în care există un indiciu evident și probabilitatea ridicată ca respectiva cauză la care face referire consilierea să devină obiectul unor astfel de proceduri, cu condiția ca respectiva consiliere să fie acordată de un avocat în sensul articolului 1 din Directiva 77/249/CEE;
Litera iii
serviciile de certificare și autentificare a documentelor care trebuie să fie furnizate de notari;
Litera iv
servicii juridice prestate de mandatari sau tutori desemnați sau alte servicii juridice ai căror furnizori sunt desemnați de o instanță din statul membru în cauză sau sunt desemnați prin lege să îndeplinească atribuții specifice sub supravegherea acestor instanțe;
Litera v
alte servicii juridice care au legătură, chiar și ocazional, cu exercitarea autorității publice în statul membru în cauză;

servicii financiare referitoare la emisiunea, vânzarea, achiziționarea sau transferul de valori mobiliare sau alte instrumente financiare în sensul Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului, servicii furnizate de băncile centrale și operațiuni efectuate cu Fondul european de stabilitate financiară și Mecanismul european de stabilitate;
Litera f
împrumuturi, indiferent dacă sunt sau nu referitoare la emisiunea, vânzarea, achiziționarea sau transferul de valori mobiliare sau de alte instrumente financiare;
Litera g
servicii de apărare civilă, protecție civilă și de prevenire a pericolelor care sunt prestate de organizații sau asociații non-profit și care fac obiectul codurilor CPV: 75250000-3, 75251000-0, 75251100-1, 75251110-4, 75251120-7, 75252000-7, 75222000-8, 98113100-9 și 85143000-3, cu excepția serviciilor de transport pacienți cu ambulanța;
Litera h
concesiunile de servicii de campanie politică care fac obiectul codurilor CPV 79341400-0, 92111230-3 și 92111240-6, atunci când sunt atribuite de un partid politic în contextul unei campanii electorale.
Litera i
reprezentarea juridică a unui client de către un avocat în sensul articolului 1 din Directiva 77/249/CEE a Consiliului:
Litera
proceduri de arbitraj sau de conciliere desfășurate într-un stat membru, o țară terță sau în fața unei instanțe internaționale de arbitraj sau de conciliere; sau
Litera
proceduri judiciare în fața instanțelor, tribunalelor sau autorităților publice ale unui stat membru sau ale unei țări terțe sau în fața instanțelor, tribunalelor sau instituțiilor internaționale;
Litera ii
consiliere juridică oferită în vederea pregătirii oricăreia din procedurile menționate la punctul (i) de la prezenta literă sau în cazul în care există un indiciu evident și probabilitatea ridicată ca respectiva cauză la care face referire consilierea să devină obiectul unor astfel de proceduri, cu condiția ca respectiva consiliere să fie acordată de un avocat în sensul articolului 1 din Directiva 77/249/CEE;
Litera iii
serviciile de certificare și autentificare a documentelor care trebuie să fie furnizate de notari;
Litera iv
servicii juridice prestate de mandatari sau tutori desemnați sau alte servicii juridice ai căror furnizori sunt desemnați de o instanță din statul membru în cauză sau sunt desemnați prin lege să îndeplinească atribuții specifice sub supravegherea acestor instanțe;
Litera v
alte servicii juridice care au legătură, chiar și ocazional, cu exercitarea autorității publice în statul membru în cauză;
Litera
proceduri de arbitraj sau de conciliere desfășurate într-un stat membru, o țară terță sau în fața unei instanțe internaționale de arbitraj sau de conciliere; sau
Litera
proceduri judiciare în fața instanțelor, tribunalelor sau autorităților publice ale unui stat membru sau ale unei țări terțe sau în fața instanțelor, tribunalelor sau instituțiilor internaționale;
Alineatul 9
Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor de servicii pentru serviciile de loterie care fac obiectul codului CPV 92351100-7, atribuite de către un stat membru unui operator economic pe baza unui drept exclusiv. În sensul prezentului alineat, noțiunea de drept exclusiv nu include drepturile exclusive menționate la articolul 7 alineatul (2).
Alineatul 10
Prezenta directivă nu se aplică în cazul concesiunilor atribuite de entități contractante pentru desfășurarea activităților lor într-o țară terță, în condiții care nu implică utilizarea fizică a unei rețele sau zone geografice de pe teritoriul Uniunii.

Articolul 11

Excluderi specifice în domeniul comunicațiilor electronice

Paragraf
Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor pentru scopul principal de a permite autorităților contractante să furnizeze sau să exploateze rețele publice de comunicații sau să furnizeze publicului unul sau mai multe servicii de comunicații electronice.
Paragraf
În sensul prezentului articol, rețele publice de comunicații și servicii de comunicații electronice au același înțeles ca în Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Articolul 12

Excluderi specifice în domeniul apei

Alineatul 1
Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor atribuite pentru:
Litera a
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării unui serviciu public în domeniul producerii, transportului sau distribuției de apă potabilă;
Litera b
alimentarea cu apă potabilă a unor astfel de rețele.
Alineatul 2
Prezenta directivă nu se aplică nici concesiunilor având unul dintre obiectele următoare, sau ambele, atunci când acestea sunt legate de o activitate menționată la alineatul (1):
Litera a
proiecte de inginerie hidraulică, irigații sau drenare, cu condiția ca volumul de apă destinat aprovizionării cu apă potabilă să reprezinte mai mult de 20 % din volumul total de apă pus la dispoziție prin astfel de proiecte sau instalații de irigare sau drenare; sau
Litera b
evacuarea sau tratarea apelor uzate.

Articolul 13

Concesiuni atribuite unei întreprinderi afiliate

Alineatul 1
În sensul prezentului articol, întreprindere afiliată înseamnă orice întreprindere ale cărei situații anuale sunt consolidate cu cele ale entității contractante în conformitate cu cerințele Directivei 2013/34/UE.
Alineatul 2
În cazul entităților, care nu fac obiectul Directivei 2013/34/UE, întreprindere afiliată înseamnă orice întreprindere care:
Litera a
poate fi supusă, direct sau indirect, unei influențe dominante exercitate de entitatea contractantă;
Litera b
poate exercita o influență dominantă asupra entității contractante; sau
Litera c
împreună cu entitatea contractantă, este supusă influenței dominante a unei alte întreprinderi în virtutea dreptului de proprietate, a unei participări financiare sau a regulilor care îi reglementează activitatea.
Alineatul 3
În pofida articolului 17 și sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol, prezenta directivă nu se aplică concesiunilor atribuite:
Litera a
de către o entitate contractantă unei întreprinderi afiliate; sau
Litera b
de către o asociere în participație, formată exclusiv dintr-o serie de entități contractante în scopul desfășurării activităților menționate în anexa II, unei întreprinderi care este afiliată cu una dintre aceste entități contractante.
Alineatul 4
Alineatul (3) se aplică:
Litera a
concesiunilor de servicii, cu condiția ca cel puțin 80 % din cifra medie de afaceri totală a întreprinderii afiliate pe durata ultimilor trei ani, ținând seama de toate serviciile prestate de întreprinderea respectivă, să provină din prestarea de servicii entității contractante sau altor întreprinderi cu care este afiliată;
Litera b
concesiunilor de lucrări, cu condiția ca cel puțin 80 % din cifra medie de afaceri totală a întreprinderii afiliate pe durata ultimilor trei ani, ținând seama de toate lucrările executate de întreprinderea respectivă, să provină din executarea de lucrări pentru entitatea contractantă sau alte întreprinderi cu care este afiliată.
Alineatul 5
Dacă, din cauza datei la care o întreprindere afiliată a fost creată sau și-a început activitatea, cifra de afaceri nu este disponibilă pentru ultimii trei ani, este suficient ca întreprinderea să demonstreze că cifra de afaceri menționată la alineatul (4) literele (a) sau (b) este verosimilă, în special cu ajutorul previziunilor de afaceri.
Alineatul 6
În cazul în care mai mult de o întreprindere afiliată cu entitatea contractantă cu care formează un grup economic furnizează servicii sau lucrări identice sau similare, procentajele menționate la alineatul (4) se calculează luând în considerare cifra totală de afaceri generată de furnizarea de servicii sau lucrări de către respectivele întreprinderi afiliate.

Articolul 14

Contracte atribuite unei asocieri în participație sau unei entități contractante care face parte dintr-o asociere în participație

Paragraf
În pofida articolului 17 și cu condiția ca asocierea în participație să fi fost înființată pentru a desfășura activitatea în cauză pe o perioadă de cel puțin trei ani și ca actul de înființare a asocierii în participație să prevadă că entitățile contractante care o formează vor face parte din aceasta cel puțin pentru o perioadă la fel de lungă, prezenta directivă nu se aplică concesiunilor atribuite de:
Litera a
o asociere în participație, formată exclusiv din mai multe entități contractante în scopul desfășurării de activități menționate în anexa II, uneia dintre aceste entități contractante; sau
Litera b
o entitate contractantă unei astfel de asocieri în participație din care face parte.

Articolul 15

Notificarea de informații de către entitățile contractante

Paragraf
Entitățile contractante notifică Comisiei, dacă primesc o solicitare în acest sens, următoarele informații privind aplicarea articolului 13 alineatele (2) și (3) și a articolului 14:
Litera a
denumirile întreprinderilor sau ale asocierilor în participație în cauză;
Litera b
natura și valoarea concesiunilor implicate;
Litera c
elementele de probă considerate necesare de către Comisie, pentru a demonstra că relația dintre întreprinderea sau asocierea în participație căreia i se atribuie concesiunile și entitatea contractantă respectă cerințele prevăzute la articolul 13 sau articolul 14.

Articolul 16

Excluderea activităților care sunt expuse direct concurenței

Paragraf
Prezenta directivă nu se aplică în cazul concesiunilor atribuite de entitățile contractante dacă, în statul membru în care sunt executate aceste concesiuni, s-a stabilit conform articolului 35 din Directiva 2014/25/UE că activitatea este expusă direct concurenței în conformitate cu articolul 34 din directiva respectivă.

Articolul 17

Concesiuni încheiate între entități din sectorul public

Alineatul 1
O concesiune atribuită de către o autoritate contractantă sau de către o entitate contractantă, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a), unei alte persoane juridice de drept privat sau public nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
Litera a
autoritatea contractantă sau entitatea contractantă exercită asupra persoanei juridice în cauză un control similar celui pe care îl exercită asupra propriilor servicii; și
Litera b
peste 80 % din activitățile respectivei persoane juridice controlate sunt efectuate în vederea îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt încredințate de către autoritatea contractantă sau entitatea contractantă care o controlează sau de către alte persoane juridice controlate de respectiva autoritate contractantă sau entitate contractantă; și
Litera c
nu există participare privată directă la capitalul persoanei juridice controlate cu excepția formelor de participare privată la capital neimplicând controlul și blocarea, impuse prin dispozițiile legislative naționale, în conformitate cu tratatele, care nu exercită o influență decisivă asupra persoanei juridice controlate.
Alineatul 2
Alineatul (1) se aplică și în cazul în care o persoană juridică controlată care este o autoritate contractantă sau entitate contractantă, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a), atribuie o concesiune autorității contractante sau entității contractante care o controlează sau unei alte persoane juridice controlate de către aceeași autoritate contractantă sau entitate contractantă, cu condiția să nu existe participare privată directă la capitalul persoanei juridice căreia îi este atribuită concesiunea cu excepția formelor de participare privată la capital neimplicând controlul și blocarea, impuse prin dispoziții din legislația internă, în conformitate cu tratatele, care nu exercită o influență decisivă asupra persoanei juridice controlate.
Alineatul 3
O autoritate contractantă sau o entitate contractantă, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a), care nu exercită asupra unei persoane juridice de drept privat sau public un control în sensul alineatului (1) de la prezentul articol poate totuși să atribuie o concesiune respectivei persoane juridice, fără a aplica prezenta directivă, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
Litera a
autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a), exercită împreună cu alte autorități contractante sau entități contractante un control asupra respectivei persoane juridice similar controlului pe care îl exercită asupra propriilor servicii;
Litera b
peste 80 % din activitățile respectivei persoane juridice sunt efectuate în vederea îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt încredințate de către autoritățile contractante sau entitățile contractante care o controlează sau de către alte persoane juridice controlate de către aceleași autorități contractante sau entități contractante; și
Litera c
nu există participare privată directă la capitalul persoanei juridice controlate cu excepția formelor de participare privată la capital neimplicând controlul și blocarea, impuse prin dispozițiile legislative naționale, în conformitate cu tratatele, care nu exercită o influență decisivă asupra persoanei juridice controlate.
Litera i
organele decizionale ale persoanei juridice controlate sunt compuse din reprezentanți ai tuturor autorităților contractante sau entităților contractante participante. Reprezentanții individuali pot reprezenta mai multe sau toate autoritățile contractante sau entitățile contractante participante;
Litera ii
autoritățile contractante sau entitățile contractante respective pot exercita în comun o influență decisivă asupra obiectivelor strategice și asupra deciziilor semnificative ale persoanei juridice controlate; și
Litera iii
persoana juridică controlată nu urmărește interese care sunt contrare celor ale autorităților contractante sau entităților contractante care o controlează.
Alineatul 4
Un contract încheiat exclusiv între două sau mai multe autorități contractante sau entități contractante, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
Litera a
contractul instituie sau pune în aplicare o cooperare între autoritățile contractante sau entitățile contractante participante cu scopul de a asigura faptul că serviciile publice pe care trebuie să le efectueze sunt prestate în vederea atingerii obiectivelor pe care le au în comun;
Litera b
punerea în aplicare a respectivei cooperări este reglementată exclusiv în baza considerațiilor legate de interesul public; și
Litera c
autoritățile contractante sau entitățile contractante participante desfășoară pe piața deschisă sub 20 % din activitățile vizate de cooperare.
Alineatul 5
Pentru determinarea procentajului de activități menționat la alineatul (1) primul paragraf litera (b), alineatul (3) primul paragraf litera (b) și alineatul (4) litera (c), se ia în considerare cifra medie de afaceri totală sau o măsură alternativă adecvată pe baza activității cum ar fi costurile suportate de persoana juridică, autoritatea contractantă sau entitatea contractantă relevantă menționat la articolul 7 alineatul (1) litera (a) cu privire la servicii, produse și lucrări din ultimii trei ani precedenți atribuirii concesiunii.
Secțiunea III
Secțiunea III

Articolul 18

Durata concesiunii

Alineatul 1
Durata concesiunilor este limitată. Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă estimează durata pe baza lucrărilor sau serviciilor solicitate.
Alineatul 2
Pentru concesiunile cu o durată mai mare de cinci ani, durata maximă a concesiunii nu depășește timpul preconizat a-i fi necesar în mod rezonabil concesionarului pentru a-și recupera investițiile efectuate pentru exploatarea lucrărilor sau a serviciilor și a obține o rentabilitate a capitalului investit ținând seama de investițiile necesare pentru atingerea obiectivelor contractuale specifice.

Articolul 19

Servicii sociale și alte servicii specifice

Paragraf
Concesiunile pentru servicii sociale și alte servicii specifice enumerate în anexa IV care intră sub incidența prezentei directive fac obiectul exclusiv al obligațiilor care decurg din articolul 31 alineatul (3) și articolele 32, 46 și 47.

Articolul 20

Contracte mixte

Alineatul 1
Concesiunile care au ca obiect atât lucrări, cât și servicii se atribuie în conformitate cu dispozițiile aplicabile tipului de concesiune care caracterizează obiectul principal al contractului în cauză.
Alineatul 2
În cazul în care diferitele părți ale unui anumit contract pot fi separate în mod obiectiv, se aplică alineatele (3) și (4). Dacă diferitele părți ale unui anumit contract nu pot fi separate în mod obiectiv, se aplică alineatul (5).
Alineatul 3
În cazul contractelor care au ca obiect atât elemente reglementate prin prezenta directivă, cât și alte elemente, autoritățile contractante și entitățile contractante pot alege să atribuie contracte separate pentru diferitele părți. Dacă autoritățile contractante sau entitățile contractante aleg să atribuie contracte separate pentru diferitele părți, decizia cu privire la regimul juridic care se aplică fiecăruia dintre contractele separate se ia în funcție de caracteristicile fiecărei părți avute în vedere.
Alineatul 4
În cazul contractelor mixte care conțin elemente de concesiuni, precum și elemente de contracte publice reglementate de Directiva 2014/24/UE sau contracte reglementate de Directiva 2014/25/UE, contractul mixt se atribuie în conformitate cu Directiva 2014/24/UE, respectiv cu Directiva 2014/25/UE.
Alineatul 5
În cazul în care diferitele părți ale unui anumit contract nu pot fi separate în mod obiectiv, regimul juridic aplicabil se determină pe baza obiectului principal al contractului respectiv.

Articolul 21

Contracte de achiziții mixte care implică aspecte legate de apărare sau securitate

Alineatul 1
În cazul contractelor mixte care au ca obiect elemente ale unei concesiuni reglementate de prezenta directivă și achiziții sau alte elemente care fac obiectul articolului 346 din TFUE sau al Directivei 2009/81/CE, se aplică prezentul articol.
Alineatul 2
În cazul în care diferitele părți ale unui anumit contract pot fi separate în mod obiectiv, autoritățile contractante sau entitățile contractante pot alege să atribuie contracte separate pentru diferitele părți sau să atribuie un singur contract.
Litera a
în cazul în care o parte a unui anumit contract este reglementată de articolul 346 din TFUE sau diferite părți sunt reglementate de articolul 346 din TFUE și, respectiv, de Directiva 2009/81/CE, contractul poate fi atribuit fără aplicarea prezentei directive, cu condiția ca atribuirea unui singur contract să fie justificată de motive obiective;
Litera b
în cazul în care o parte a unui anumit contract este reglementată de Directiva 2009/81/CE, contractul poate fi atribuit în conformitate cu prezenta directivă sau în conformitate cu Directiva 2009/81/CE, cu condiția ca atribuirea unui singur contract să fie justificată de motive obiective.
Alineatul 3
Dacă diferitele părți ale unui anumit contract nu pot fi separate în mod obiectiv, contractul poate fi atribuit fără aplicarea prezentei directive în cazul în care include elemente cărora li se aplică articolul 346 din TFUE. În caz contrar, autoritatea contractantă sau entitatea contractantă poate alege să atribuie un contract în conformitate cu prezenta directivă sau în conformitate cu prezenta directivă sau în conformitate cu Directiva 2009/81/CE.

Articolul 22

Contracte care acoperă atât activitățile menționate în anexa II, cât și alte activități

Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 20, în cazul contractelor destinate să acopere mai multe activități, entitățile contractante pot alege să atribuie contracte separate destinate fiecărei activități în parte sau să atribuie un singur contract. În cazul în care entitățile contractante aleg să atribuie un contract separat, decizia cu privire la normele care se aplică fiecăruia dintre contractele separate se ia în funcție de caracteristicile fiecărei activități avute în vedere.
Alineatul 2
Un contract care vizează acoperirea mai multor activități face obiectul normelor aplicabile activității vizate în principal.
Alineatul 3
În cazul contractelor pentru care este în mod obiectiv imposibil să se stabilească pentru care activitate este vizat contractul în principal, normele aplicabile se stabilesc în conformitate cu:
Litera a
concesiunea este atribuită în conformitate cu dispozițiile prezentei directive aplicabile concesiunilor atribuite de autorități contractante, dacă una dintre activitățile pentru care este vizat contractul face obiectul dispozițiilor prezentei directive aplicabile concesiunilor atribuite de autorități contractante, iar cealaltă activitate face obiectul dispozițiilor prezentei directive aplicabile concesiunilor atribuite de entități contractante;
Litera b
contractul este atribuit în conformitate cu Directiva 2014/24/UE, dacă una dintre activitățile pentru care este vizat contractul face obiectul prezentei directive, iar cealaltă activitate face obiectul Directivei 2014/24/UE;
Litera c
contractul se atribuie în conformitate cu prezenta directivă, dacă una dintre activitățile pe care le vizează contractul intră sub incidența prezentei directive, iar cealaltă activitate nu intră sub incidența prezentei directive și nici a Directivei 2014/24/UE sau a Directivei 2014/25/UE.

Articolul 23

Concesiuni care acoperă atât activitățile menționate în anexa II, cât și activitățile care implică aspecte legate de apărare sau securitate

Alineatul 1
În cazul contractelor care vizează acoperirea mai multor activități, entitățile contractante pot alege să atribuie contracte separate destinate fiecărei activități în parte sau să atribuie un singur contract. În cazul în care entitățile contractante aleg să atribuie contracte separate pentru diferitele părți, decizia cu privire la regimul juridic care se aplică fiecăruia dintre contractele separate se ia în funcție de caracteristicile fiecărei activități avute în vedere.
Alineatul 2
În cazul contractelor care vizează o activitate care face obiectul prezentei directive și o altă activitate care:entitatea contractantă poate:
Litera a
face obiectul articolului 346 din TFUE; sau
Litera b
face obiectul Directivei 2009/81/CE,
Litera i
să atribuie un contract fără aplicarea prezentei directive în cazurile prevăzute la litera (a); sau
Litera ii
să atribuie un contract fie în conformitate cu prezenta directivă, fie în conformitate cu Directiva 2009/81/CE, în cazurile prevăzute la litera (b). Primul paragraf de la prezentul alineat nu aduce atingere pragurilor și excluderilor prevăzute de Directiva 2009/81/CE.
Secțiunea IV
Secțiunea IV

Articolul 24

Concesiuni rezervate

Paragraf
Statele membre pot rezerva dreptul de participare la procedurile de atribuire de concesiuni unor ateliere protejate și unor operatori economici al căror scop principal este integrarea socială și profesională a persoanelor cu handicap sau defavorizate sau pot prevedea ca astfel de concesiuni să fie executate în contextul programelor de angajare protejată, dacă cel puțin 30 % dintre angajații atelierelor, operatorilor economici sau programelor în cauză sunt lucrători cu handicap sau defavorizați. Anunțul de concesionare sau, în cazul concesiunilor de servicii astfel cum sunt definite la articolul 19, anunțul de intenție face trimitere la prezentul articol.

Articolul 25

Servicii de cercetare și de dezvoltare

Paragraf
Prezenta directivă se aplică concesiunilor de servicii de cercetare și dezvoltare care fac obiectul codurilor CPV 73000000-2-73120000-9, 73300000-5, 73420000-2 și 73430000-5, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
Litera a
rezultatele sunt destinate, în mod exclusiv, autorității contractante sau entității contractante, pentru uz propriu în exercitarea propriei activități; și
Litera b
serviciul prestat este integral remunerat de către autoritatea contractantă sau de către entitatea contractantă.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II

Articolul 26

Operatori economici

Alineatul 1
Operatorii economici care, în temeiul legislației statului membru în care sunt stabiliți, au dreptul să presteze serviciul în cauză, nu pot fi respinși numai pe motiv că, în temeiul legislației statului membru în care se atribuie contractul, sunt obligați să fie persoane fizice sau persoane juridice.
Alineatul 2
Grupurile de operatori economici, inclusiv asocieri temporare, pot participa la procedurile de atribuire a concesiunilor. Autoritățile contractante sau entitățile contractante nu le pot impune acestora să aibă o anumită formă juridică pentru depunerea unei oferte sau a unei cereri de participare.
Alineatul 3
În pofida alineatelor (1) și (2), autoritățile contractante sau entitățile contractante le pot impune grupurilor de operatori economici să adopte o anumită formă juridică, odată ce le-a fost atribuit contractul, în măsura în care schimbarea respectivă este necesară pentru executarea în mod satisfăcător a contractului.

Articolul 27

Nomenclaturi

Alineatul 1
Orice trimiteri la nomenclaturi în contextul atribuirii concesiunilor se efectuează cu ajutorul Vocabularului comun privind achizițiile publice (Common Procurement Vocabulary, CPV), adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2195/2002 al Parlamentului European și al Consiliului.
Alineatul 2
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 48 pentru a adapta codurile CPV menționate în prezenta directivă, ori de câte ori modificările nomenclaturii CPV trebuie să se reflecte în prezenta directivă și cu condiția de a nu implica o modificare a domeniului de aplicare al prezentei directive.

Articolul 28

Confidențialitate

Alineatul 1
Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezenta directivă sau în legislația națională sub incidența căreia intră autoritatea contractantă, în special legislația privind accesul la informații, și fără a aduce atingere obligațiilor legate de publicitatea contractelor de concesiune atribuite și de informațiile pentru candidați și ofertanți prevăzute la articolele 32 și 40, autoritatea contractantă sau entitatea contractantă nu divulgă informațiile transmise de către operatorii economici și desemnate de aceștia ca fiind confidențiale, inclusiv, fără a se limita la acestea, secrete tehnice sau comerciale și aspectele confidențiale ale ofertelor.
Alineatul 2
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă poate impune operatorilor economici cerințe care vizează protejarea naturii confidențiale a informațiilor pe care le pune la dispoziție prin procedura de atribuire a concesiunilor.

Articolul 29

Norme aplicabile comunicărilor

Alineatul 1
Cu excepția cazului în care utilizarea mijloacelor electronice este obligatorie în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) și articolul 34, statele membre sau autoritățile contractante și entitățile contractante pot alege unul sau mai multe dintre următoarele mijloace de comunicare pentru toate comunicările și schimburile de informații:
Litera a
mijloace electronice;
Litera b
poștă sau fax;
Litera c
comunicare verbală, inclusiv telefonică, cu privire la alte comunicări decât elementele esențiale ale unei proceduri de atribuire a concesiunilor și cu condiția unei documentări suficiente a conținutului comunicării verbale pe un suport durabil;
Litera d
înmânare directă cu confirmarea primirii.
Alineatul 2
Mijloacele de comunicare alese sunt disponibile în general, nediscriminatorii și nu restricționează accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a concesiunilor. Instrumentele și dispozitivele care urmează a fi folosite pentru comunicare prin mijloace electronice, precum și caracteristicile lor tehnice sunt interoperabile cu tehnologiile informației și comunicațiilor de uz general.
TITLUL II
TITLUL II
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I

Articolul 30

Principii generale

Alineatul 1
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă are libertatea de a organiza procedura de alegere a concesionarului, care trebuie să respecte dispozițiile prezentei directive.
Alineatul 2
Modul în care este concepută procedura de atribuire a concesiunilor respectă principiile prevăzute la articolul 3. În special pe parcursul procedurii de atribuire a concesiunilor, autoritatea contractantă sau entitatea contractantă nu furnizează, în mod discriminatoriu, informații care pot avantaja anumiți candidați sau ofertanți în raport cu ceilalți.
Alineatul 3
Statele membre iau măsuri adecvate pentru a se asigura că, în executarea contractelor de concesiune, operatorii economici respectă obligațiile aplicabile în domeniile legislației de mediu, sociale și a muncii instituite de dreptul Uniunii, legislația națională, acorduri colective sau prin dispozițiile internaționale de drept în domeniul social, al mediului și al muncii enumerate în anexa X.
Alineatul 4
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 48 pentru modificarea listei din anexa X, în cazul în care acest lucru este necesar, în vederea adăugării noilor acorduri internaționale care au fost ratificate de toate statele membre sau în cazul în care acordurile internaționale existente menționate nu mai sunt ratificate de către toate statele membre sau sunt în vreun fel modificate, de exemplu în ceea ce privește domeniul de aplicare, conținutul sau denumirea.

Articolul 31

Anunțuri de concesionare

Alineatul 1
Autoritățile contractante și entitățile contractante care doresc să atribuie o concesiune își fac cunoscută intenția prin intermediul unui anunț de concesionare.
Alineatul 2
Anunțurile de concesionare conțin informațiile prevăzute în anexa V și, după caz, orice alte informații considerate utile de către autoritatea sau entitatea contractantă, în conformitate cu formatul formularelor standard.
Alineatul 3
Autoritățile contractante și entitățile contractante care doresc să atribuie o concesiune de servicii sociale sau alte servicii specifice enumerate în anexa IV își fac cunoscută intenția referitoare la atribuirea prevăzută a concesiunii prin publicarea unui anunț de intenție. Anunțurile respective conțin informațiile prevăzute în anexa VI.
Alineatul 4
Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile contractante sau entitățile contractante nu au obligația de a publica un anunț de concesionare dacă lucrările sau serviciile pot fi furnizate numai de către un anumit operator economic pentru unul dintre motivele următoare:
Litera a
scopul concesiunii este crearea sau achiziționarea unei opere de artă unice sau a unei interpretări artistice unice;
Litera b
absența concurenței din motive tehnice;
Litera c
existența unui drept exclusiv;
Litera d
protecția drepturilor de proprietate intelectuală și a altor drepturi exclusive decât cele definite la articolul 5 punctul 10.
Alineatul 5
Prin derogare de la alineatul (1), autoritatea contractantă sau entitatea contractantă nu are obligația de a publica un nou anunț de concesionare dacă nu a fost depusă nicio ofertă, nicio candidatură sau nicio ofertă adecvată ori nicio candidatură adecvată ca răspuns la o procedură de concesiune prealabilă, atât timp cât condițiile inițiale ale contractului de concesiune nu sunt modificate în mod semnificativ și se transmite un raport Comisiei, în cazul în care transmite o solicitare în acest sens.În sensul primului paragraf, o ofertă este considerată drept neadecvată dacă este lipsită de relevanță pentru concesiune, neputând răspunde în mod manifest, fără modificări substanțiale, necesităților și cerințelor autorității contractante sau ale entității contractante indicate în documentele concesiunii.
Litera a
în cazul în care candidatul în cauză este sau poate fi exclus în temeiul articolului 38 alineatele (4)-(9) sau nu îndeplinește criteriile de selecție stabilite de autoritatea contractantă sau de entitatea contractantă în temeiul articolului 38 alineatul (1);
Litera b
în cazul în care candidaturile includ oferte care sunt neadecvate în sensul celui de al doilea paragraf.

Articolul 32

Anunțuri de atribuire a concesiunii

Alineatul 1
În termen de cel mult 48 de zile de la atribuirea unei concesiuni, autoritățile contractante și entitățile contractante transmit, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 33, un anunț de atribuire a concesiunii prin care prezintă rezultatele procedurii de atribuire a concesiunilor. Pentru serviciile sociale și alte servicii specifice enumerate în anexa IV, aceste anunțuri pot fi, totuși, grupate trimestrial. În acest caz, acestea trimit anunțurile grupate în termen de 48 de zile de la încheierea fiecărui trimestru.
Alineatul 2
Anunțurile de atribuire a concesiunii cuprind informațiile prevăzute în anexa VII sau, în ceea ce privește concesiunile de servicii sociale și alte servicii specifice enumerate la anexa IV, informațiile prevăzute în anexa VIII și se publică în conformitate cu articolul 33.

Articolul 33

Forma și modalitățile de publicare a anunțurilor

Alineatul 1
Anunțurile de concesionare, anunțurile de atribuire a concesiunii și anunțul menționat la articolul 43 alineatul (1) al doilea paragraf includ informațiile prevăzute în anexele V, VI, VII, VIII și IX și respectând formatul formularelor standard, inclusiv al formularelor de rectificare.
Alineatul 2
Anunțurile menționate la alineatul (1) se elaborează, se transmit prin mijloace electronice Oficiului pentru Publicații al Uniunii Europene și se publică în conformitate cu anexa IX. Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene transmite autorității contractante sau entității contractante o confirmare de primire a anunțului și de publicare a informațiilor trimise, menționând data publicării care constituie dovada publicării. Anunțurile se publică în termen de cel mult cinci zile de la data trimiterii. Costurile de publicare a anunțurilor de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene sunt suportate de Uniune.
Alineatul 3
Anunțurile de concesionare se publică integral în una sau mai multe dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii, la alegerea autorității contractante sau a entității contractante. Versiunea lingvistică respectivă (versiunile lingvistice respective) este singura autentică (sunt singurele autentice). Un rezumat al elementelor importante din fiecare anunț se publică în celelalte limbi oficiale ale instituțiilor Uniunii.
Alineatul 4
Anunțurile de concesionare și anunțurile de atribuire a concesiunii nu se publică la nivel național înainte de publicarea de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care publicarea la nivelul Uniunii nu are loc la 48 de ore după ce Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene confirmă primirea de către autoritatea contractantă sau entitatea contractantă a anunțului astfel cum se menționează la alineatul (2). Anunțurile de concesionare și anunțurile de atribuire a concesiunii publicate la nivel național nu cuprind alte informații decât cele cuprinse în anunțurile trimise Oficiului pentru Publicații al Uniunii Europene, dar menționează data la care anunțul a fost trimis Oficiului pentru Publicații al Uniunii Europene.

Articolul 34

Disponibilitatea în format electronic a documentelor concesiunii

Alineatul 1
Autoritățile contractante și entitățile contractante oferă acces liber, direct, total și gratuit, prin mijloace electronice, la documentele concesiunii, de la data publicării anunțului de concesionare sau, în cazul în care anunțul de concesionare nu include invitația la procedura de ofertare, de la data trimiterii invitației de a transmite oferte. Textul anunțului de concesionare sau al invitațiilor menționate trebuie să specifice adresa de internet la care pot fi consultate documentele concesiunii.
Alineatul 2
Dacă, în cazuri bine justificate, datorită securității excepționale sau din motive tehnice sau datorită naturii deosebit de sensibile a informațiilor comerciale care necesită un nivel extrem de ridicat de protecție, nu poate fi oferit acces liber, direct, total și gratuit, prin mijloace electronice, la anumite documente ale concesiunii, autoritățile contractante sau entitățile contractante indică în anunțul sau în invitația de a transmite oferte că documentele concesiunii în cauză vor fi transmise prin alte mijloace decât mijloace electronice și că se prelungește termenul de primire a ofertelor.
Alineatul 3
Autoritățile contractante și entitățile contractante sau serviciile competente furnizează tuturor candidaților sau ofertanților care participă la procedura de atribuire a concesiunilor informații suplimentare privind documentele concesiunii, cu condiția ca acestea să fi fost solicitate în timp util, cu cel puțin șase zile înainte de termenul stabilit pentru primirea ofertelor.

Articolul 35

Combaterea corupției și prevenirea conflictelor de interese

Paragraf
Statele membre solicită autorităților contractante și entităților contractante să ia măsuri adecvate pentru a combate frauda, favoritismul și corupția și pentru a preveni, identifica și remedia cu eficacitate conflictele de interese apărute în desfășurarea procedurilor de atribuire a concesiunilor, astfel încât să se evite orice denaturare a concurenței și să se asigure transparența procedurii de atribuire și tratamentul egal al tuturor candidaților și ofertanților.
Paragraf
Conceptul de conflict de interese acoperă cel puțin orice situație în care membrii personalului autorității sau entității contractante care sunt implicați în desfășurarea procedurii de atribuire a concesiunilor sau care pot influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea sau independența lor în contextul procedurii de atribuire a concesiunilor.
Paragraf
Referitor la conflictele de interese, măsurile adoptate nu depășesc ceea ce este strict necesar pentru a preveni un potențial conflict de interese sau a elimina un conflict de interese care a fost identificat.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II

Articolul 36

Cerințe tehnice și funcționale

Alineatul 1
Cerințele tehnice și funcționale definesc caracteristicile necesare ale lucrărilor sau serviciilor care fac obiectul concesiunii. Acestea figurează în documentele concesiunii.
Alineatul 2
Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, cerințele tehnice și funcționale nu pot preciza un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic, și nici nu se pot referi la o marcă, la un brevet, la un tip sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau produse. Această mențiune sau trimitere este autorizată, cu titlu excepțional, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de exactă și de inteligibilă a obiectului contractului. Mențiunea sau trimiterea respectivă este însoțită de cuvintele sau echivalent.
Alineatul 3
O autoritate contractantă sau entitate contractantă nu respinge o ofertă pe motiv că lucrările și serviciile oferite nu sunt conforme cu cerințele tehnice și funcționale la care se face trimitere, dacă ofertantul dovedește în oferta sa, prin orice mijloace adecvate, că soluțiile pe care le-a propus îndeplinesc într-un mod echivalent cerințele tehnice și funcționale.

Articolul 37

Garanții procedurale

Alineatul 1
Concesiunile se atribuie pe baza criteriilor de atribuire stabilite de autoritatea contractantă sau entitatea contractantă în conformitate cu articolul 41, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
Litera a
ofertantul respectă cerințele minime stabilite, după caz, de autoritatea contractantă sau entitatea contractantă;
Litera b
ofertantul respectă condițiile de participare menționate la articolul 38 alineatul (1); și
Litera c
ofertantul nu este exclus de la participarea la procedura de atribuire, în conformitate cu articolul 38 alineatele (4)-(7) și sub rezerva articolului 38 alineatul (9).
Alineatul 2
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă furnizează:
Litera a
în anunțul de concesionare, o descriere a concesiunii și a condițiilor de participare;
Litera b
în anunțul de concesionare, în invitația de a transmite oferte sau în alte documente ale concesiunii, o descriere a criteriilor de atribuire și, după caz, a cerințelor minime care trebuie îndeplinite.
Alineatul 3
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă poate limita numărul candidaților sau ofertanților la un nivel adecvat, cu condiția ca aceasta să se realizeze într-un mod transparent și pe baza unor criterii obiective. În orice caz, numărul candidaților sau ofertanților invitați este suficient pentru a asigura o concurență reală.
Alineatul 4
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă comunică tuturor participanților descrierea organizării preconizate a procedurii și un termen orientativ de finalizare. Orice modificare este comunicată tuturor participanților și, în măsura în care se referă la elemente divulgate în anunțul de concesionare, este anunțată tuturor operatorilor economici.
Alineatul 5
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă asigură înregistrarea adecvată a etapelor procedurii utilizând mijloacele pe care le consideră adecvate, cu respectarea dispozițiilor articolului 28 alineatul (1).
Alineatul 6
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă poate desfășura negocieri cu candidații și ofertanții. Obiectul concesiunii, criteriile de atribuire și cerințele minime nu se modifică în cursul negocierilor.

Articolul 38

Selecția și evaluarea calitativă a candidaților

Alineatul 1
Autoritățile contractante și entitățile contractante verifică condițiile de participare referitoare la capacitatea profesională și tehnică și situația financiară și economică a candidaților sau a ofertanților, pe baza declarațiilor pe propria răspundere, precum și referința sau referințele care trebuie prezentate ca dovadă, în conformitate cu cerințele menționate în anunțul de concesionare care sunt nediscriminatorii și proporționale cu obiectul concesiunii. Condițiile de participare au legătură și sunt proporționale cu nevoia de a asigura capacitatea concesionarului de a executa contractul de concesiune, luând în considerare obiectul contractului și scopul de a asigura o concurență reală.
Alineatul 2
În vederea îndeplinirii condițiilor de participare prevăzute la alineatul (1), un operator economic se poate baza, după caz și pentru o anumită concesiune, pe capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a legăturilor sale cu acestea. În cazul în care un operator economic dorește să se bazeze pe capacitățile altor entități, acesta dovedește autorității contractante sau entității contractante că va dispune de resursele necesare pe întreaga durată a concesiunii, prezentând, de exemplu, un angajament din partea respectivelor entități în acest sens. În ceea ce privește situația financiară, autoritatea contractantă sau entitatea contractantă poate impune ca operatorul economic și entitățile respective să fie răspunzătoare în solidar pentru executarea contractului.
Alineatul 3
În aceleași condiții, un grup de operatori economici prevăzut la articolul 26 se poate baza pe capacitățile membrilor grupului sau ale altor entități.
Alineatul 4
Autoritățile contractante și entitățile contractante menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a) exclud un operator economic de la participarea la o procedură de atribuire a concesiunilor, în cazul în care acestea au stabilit că operatorul economic respectiv a făcut obiectul unei condamnări pronunțate printr-o hotărâre definitivă, pentru unul dintre următoarele motive:
Litera a
participarea la o organizație criminală, în sensul articolului 2 din Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului;
Litera b
corupție, astfel cum este definită la articolul 3 din Convenția privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene și la articolul 2 alineatul (1) din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului, precum și corupție astfel cum este definită în legislația internă a autorității sau entității contractante sau a operatorului economic;
Litera c
fraudă, în sensul articolului 1 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene;
Litera d
infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activitățile teroriste, așa cum sunt definite la articolul 1, respectiv la articolul 3 din Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului, sau instigare, complicitate sau tentativă de a săvârși o infracțiune, în sensul articolului 4 din respectiva decizie-cadru;
Litera e
spălare de bani sau finanțarea terorismului, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului;
Litera f
munca copiilor și alte forme ale traficului de persoane, astfel cum sunt definite la articolul 2 din Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului.
Alineatul 5
Autoritățile contractante și entitățile contractante menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a) exclud operatorul economic de la participarea la o procedură de atribuire a concesiunilor în cazul în care acestea au cunoștință de faptul că operatorul economic și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale și în cazul în care acest lucru a fost stabilit printr-o decizie judiciară sau administrativă având caracter definitiv și obligatoriu, în conformitate cu dispozițiile legale ale țării în care acesta este stabilit sau cu cele ale statului membru al autorității sau entității contractante.
Alineatul 6
Statele membre pot prevedea o derogare de la excluderea obligatorie prevăzută la alineatele (4) și (5), în mod excepțional, din motive imperative de interes public cum ar fi sănătatea publică sau protecția mediului.
Alineatul 7
Autoritățile contractante sau entitățile contractante pot exclude sau statul membru le poate solicita acestora să excludă de la participarea la atribuirea concesiunilor orice operator economic dacă este îndeplinită una din următoarele condiții:
Litera a
dacă acesta poate demonstra prin orice mijloace adecvate o încălcare a obligațiilor aplicabile menționate la articolul 30 alineatul (3);
Litera b
dacă operatorul economic este în stare de faliment sau în situație de insolvență sau de lichidare, de administrare judiciară, de concordat preventiv, de încetare a activității sau în orice altă situație similară care rezultă în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația și reglementările naționale; autoritatea contractantă sau entitatea contractantă poate decide, totuși, să nu excludă sau statul membru îi poate solicita să nu excludă un operator economic care se află într-una din situațiile de mai sus dacă a stabilit că operatorul economic în cauză va fi în măsură să execute concesiunea, ținând seama de normele și măsurile naționale aplicabile cu privire la continuarea activității în situațiile respective;
Litera c
dacă autoritatea contractantă poate demonstra prin orice mijloace adecvate că operatorul economic se face vinovat de o abatere profesională gravă, care pune sub semnul întrebării integritatea sa;
Litera d
dacă un conflict de interese, în sensul articolului 35 al doilea paragraf, nu poate fi remediat în mod eficace prin orice alte măsuri mai puțin invazive;
Litera e
dacă autoritatea contractantă deține indicii suficient de plauzibile pentru a conchide că operatorul economic a încheiat cu alți operatori economici acorduri care vizează denaturarea concurenței;
Litera f
dacă operatorul economic a dat dovadă de deficiențe semnificative sau persistente la îndeplinirea unei cerințe de fond prevăzute de un contract de concesiune sau de un contract anterior încheiat cu o autoritate contractantă sau cu o entitate contractantă, astfel cum este definită în prezenta directivă sau în Directiva 2014/25/UE care a dus la încetarea anticipată a respectivului contract anterior, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile;
Litera g
dacă operatorul economic s-a făcut grav vinovat de declarații false la furnizarea informațiilor necesare pentru verificarea absenței motivelor de excludere sau a îndeplinirii criteriilor de selecție, nu a divulgat aceste informații sau nu este în măsură să prezinte documentele necesare care susțin aceste informații;
Litera h
dacă operatorul economic a încercat să influențeze în mod nepermis procesul decizional al autorității contractante sau entității contractante, să obțină informații confidențiale care i-ar putea conferi avantaje necuvenite în cadrul procedurii de atribuire a concesiunilor sau să furnizeze din neglijență informații false care pot avea o influență semnificativă asupra deciziilor privind excluderea, selecția sau atribuirea;
Litera i
în cazul concesiunilor în domeniile apărării și securității, astfel cum sunt menționate în Directiva 2009/81/CE, în cazul în care în legătură cu operatorul economic s-a stabilit pe baza oricăror mijloace de probă, inclusiv sursele de date protejate, că nu prezintă fiabilitatea necesară pentru a evita riscurile la adresa securității statului membru.
Alineatul 8
Autoritățile contractante și entitățile contractante menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a) exclud, în orice moment în cursul procedurii, un operator economic în cazul în care se constată că operatorul economic în cauză se află, având în vedere faptele comise sau omise fie înaintea, fie în cursul procedurii, în una dintre situațiile menționate la alineatul (4) de la prezentul articol și la alineatul (5) primul paragraf de la prezentul articol.
Alineatul 9
Orice operator economic care se află în una dintre situațiile menționate la alineatele (4) și (7) poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de operatorul economic sunt suficiente pentru a demonstra fiabilitatea acestuia, în ciuda existenței motivului relevant de excludere. Dacă astfel de dovezi sunt considerate suficiente, operatorul economic în cauză nu este exclus de la procedură.
Alineatul 10
Prin intermediul unui act legislativ sau administrativ național și cu respectarea dreptului Uniunii, statele membre precizează condițiile de aplicare a prezentului alineat. Acestea stabilesc, în special, perioada maximă de excludere dacă operatorul economic nu ia niciun fel de măsuri, astfel cum este prevăzut la alineatul (9), pentru a-și demonstra fiabilitatea. Dacă perioada de excludere nu a fost stabilită prin hotărâre definitivă, respectiva perioadă nu depășește cinci ani de la data condamnării pronunțate prin hotărâre definitivă, în cazurile menționate la alineatul (4), și trei ani de la data evenimentului relevant, în cazurile menționate la alineatul (7).

Articolul 39

Termene de primire a candidaturilor și a ofertelor pentru concesiune

Alineatul 1
Atunci când stabilesc termenele de primire a candidaturilor sau a ofertelor, autoritățile contractante sau entitățile contractante țin seama, în special, de complexitatea concesiunii și de perioada necesară pentru întocmirea ofertelor sau a candidaturilor, fără a aduce atingere termenelor minime prevăzute în prezentul articol.
Alineatul 2
În cazul în care candidaturile sau ofertele pot fi făcute numai după o vizită la fața locului sau după inspectarea la fața locului a documentelor aflate la baza documentelor de atribuire a concesiunii, termenele de primire a candidaturilor pentru concesiune sau pentru primirea ofertelor se stabilesc astfel încât toți operatorii economici interesați să aibă cunoștință de toate informațiile necesare pentru prezentarea candidaturilor sau a ofertelor și, în orice caz, sunt mai mari decât termenele minime prevăzute la alineatele (3) și (4).
Alineatul 3
Termenul minim de primire a candidaturilor, fie că includ sau nu oferte, pentru concesiune este de 30 de zile de la data la care a fost transmis anunțul de concesionare.
Alineatul 4
În cazul în care procedura se desfășoară în etape succesive, termenul minim de primire a ofertelor inițiale este de 22 de zile de la data la care s-a trimis invitația de participare la procedura de ofertare.
Alineatul 5
Termenul de primire a ofertelor poate fi redus cu cinci zile în cazul în care autoritatea contractantă sau entitatea contractantă acceptă ca ofertele să fie depuse prin mijloace electronice, în conformitate cu articolul 29.

Articolul 40

Transmiterea informațiilor către candidați și ofertanți

Alineatul 1
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă informează cât mai rapid posibil fiecare candidat și ofertant în legătură cu deciziile luate în ceea ce privește atribuirea unei concesiuni, inclusiv numele ofertantului câștigător, motivele pentru care a decis să respingă candidatura sau oferta sa și motivele pentru care a decis să nu atribuie un contract pentru care s-a publicat un anunț de concesionare sau să reînceapă procedura.
Alineatul 2
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă poate decide să nu comunice anumite informații menționate la alineatul (1), cu privire la contract, în cazurile în care divulgarea respectivelor informații ar împiedica aplicarea legii, ar fi contrară interesului public, ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale operatorilor economici, publici sau privați, sau ar aduce atingere concurenței loiale dintre acești operatori.

Articolul 41

Criterii de atribuire

Alineatul 1
Atribuirea concesiunilor se realizează pe baza unor criterii obiective care respectă principiile prevăzute la articolul 3 și care garantează evaluarea ofertelor în condiții de concurență efectivă, astfel încât să se poată identifica un avantaj economic general pentru autoritatea contractantă sau entitatea contractantă.
Alineatul 2
Criteriile de atribuire au legătură cu obiectul concesiunii și nu conferă autorității contractante sau entității contractante o libertate de alegere nelimitată. Acestea pot include, printre altele, criterii de mediu, sociale sau referitoare la inovare.
Alineatul 3
Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă enumeră criteriile în ordinea descrescătoare a importanței.
TITLUL III
TITLUL III

Articolul 42

Subcontractarea

Alineatul 1
Respectarea de către subcontractanți a obligațiilor menționate la articolul 30 alineatul (3) este asigurată prin intermediul unor acțiuni corespunzătoare întreprinse de autoritățile naționale competente în limitele responsabilității și competenței lor.
Alineatul 2
În documentele concesiunii, autoritatea contractantă sau entitatea contractantă poate solicita ofertantului sau candidatului sau poate fi obligată de un stat membru să îi solicite acestuia să indice în oferta sa, dacă este cazul, partea din concesiune pe care intenționează să o subcontracteze unor terți, precum și subcontractanții propuși. Prezentul alineat nu aduce atingere răspunderii concesionarului principal.
Alineatul 3
În cazul concesiunilor de lucrări și în ceea ce privește serviciile care urmează să fie prestate la instalația aflată sub supravegherea autorității contractante sau a entității contractante, după atribuirea concesiunii și cel târziu în momentul începerii executării acesteia, autoritatea contractantă sau entitatea contractantă solicită concesionarului să îi indice numele, datele de contact și reprezentanții legali ai subcontractanților săi implicați în lucrările sau serviciile respective, în măsura în care aceste informații sunt cunoscute la momentul respectiv. Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă solicită concesionarului să îi notifice orice modificare a informațiilor respective pe durata concesiunii, precum și informațiile obligatorii privind eventualii noi subcontractanți implicați ulterior în lucrările sau serviciile respective.
Litera a
concesiunile de servicii altele decât cele referitoare la serviciile care urmează să fie prestate la instalațiile aflate sub supravegherea autorității contractante sau a entității contractante sau la furnizorii implicați în concesiuni de lucrări sau de servicii;
Litera b
subcontractanții subcontractanților concesionarului sau la alte niveluri inferioare ale lanțului de subcontractare.
Alineatul 4
În scopul de a evita încălcarea obligațiilor menționate la articolul 30 alineatul (3), pot fi luate măsuri corespunzătoare, cum ar fi:
Litera a
în cazul în care dreptul intern al unui stat membru prevede un mecanism de răspundere solidară între subcontractanți și concesionar, statul membru în cauză se asigură că normele relevante sunt aplicate în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 30 alineatul (3);
Litera b
autoritățile contractante și entitățile contractante pot să verifice, din proprie inițiativă sau la cererea statelor membre, dacă există motive de excludere a subcontractanților în temeiul articolului 38 alineatele (4)-(10). În astfel de cazuri, autoritatea contractantă sau entitatea contractantă solicită ca operatorul economic să înlocuiască un subcontractant în privința căruia a rezultat, în urma verificării, că există motive obligatorii de excludere. Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, din proprie inițiativă sau la cererea unui stat membru, poate solicita ca operatorul economic să înlocuiască un subcontractant în privința căruia a rezultat, în urma verificării, că există motive neobligatorii de excludere.
Alineatul 5
Statele membre pot prevedea în legislația națională norme mai stricte privind răspunderea.
Alineatul 6
Statele membre care aleg să prevadă măsuri în temeiul alineatelor (1) și (3) precizează condițiile de punere în aplicare a acestora, prin acte cu putere de lege sau acte administrative și ținând seama de dreptul Uniunii. În acest caz, statele membre pot limita aplicabilitatea acestor măsuri, de exemplu cu privire la anumite tipuri de contracte, anumite categorii de autorități contractante, entități contractante sau operatori economici sau anumite sume.

Articolul 43

Modificarea contractelor în cursul perioadei lor de valabilitate

Alineatul 1
Concesiunile pot fi modificate fără o nouă procedură de atribuire a concesiunilor în conformitate cu prezenta directivă în oricare dintre următoarele cazuri:
Litera a
atunci când modificările, indiferent de valoarea lor monetară, au fost prevăzute în documentele inițiale ale concesiunii sub forma unor clauze sau opțiuni de revizuire clare, precise și fără echivoc, printre care se pot număra clauze sau opțiuni de revizuire a valorii. Astfel de clauze precizează limitele și natura posibilelor modificări sau opțiuni, precum și condițiile în care se poate recurge la acestea. Acestea nu prevăd modificări sau opțiuni care ar schimba caracterul general al concesiunii;
Litera b
pentru lucrările sau serviciile adiționale din partea concesionarului inițial care au devenit necesare și nu au fost incluse în concesiunea inițială, atunci când schimbarea concesionarului:
Litera i
nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, serviciile sau instalațiile existente achiziționate în cadrul concesiunii inițiale; și
Litera ii
ar cauza autorității contractante sau entității contractante inconveniente substanțiale sau creșterea semnificativă a costurilor.
Litera c
în cazul în care sunt întrunite toate condițiile următoare:
Litera i
necesitatea modificării a intervenit în urma unor circumstanțe pe care o autoritate contractantă sau entitate contractantă diligentă nu ar fi putut să le prevadă;
Litera ii
modificarea nu schimbă caracterul general al concesiunii;
Litera iii
în cazul concesiunilor atribuite de autoritatea contractantă, în scopul desfășurării unei alte activități decât cele menționate în anexa II, creșterea valorii nu depășește 50 % din valoarea concesiunii inițiale. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, această limitare se aplică valorii fiecărei modificări în parte. Astfel de modificări succesive nu se efectuează în scopul eludării aplicării prezentei directive;
Litera d
atunci când un nou concesionar îl înlocuiește pe cel căruia autoritatea contractantă sau entitatea contractantă i-a atribuit inițial concesiunea, drept consecință:
Litera i
a unei clauze sau opțiuni de revizuire fără echivoc, în conformitate cu litera (a);
Litera ii
a preluării poziției concesionarului inițial prin succesiune universală sau parțială, ca urmare a unor operațiuni de restructurare a societății comerciale, inclusiv preluare, fuziune, achiziție sau insolvență, de către un alt operator economic care îndeplinește criteriile de selecție calitativă stabilite inițial, cu condiția ca aceasta să nu implice alte modificări substanțiale ale contractului și să nu se facă în scopul de a eluda aplicarea prezentei directive; sau
Litera iii
a asumării de către autoritatea contractantă sau entitatea contractantă însăși a obligațiilor concesionarului principal față de subcontractanții săi, în cazul în care această posibilitate este prevăzută în legislația națională;
Litera e
atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanțiale în sensul alineatului (4).
Litera i
nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, serviciile sau instalațiile existente achiziționate în cadrul concesiunii inițiale; și
Litera ii
ar cauza autorității contractante sau entității contractante inconveniente substanțiale sau creșterea semnificativă a costurilor.
Litera i
necesitatea modificării a intervenit în urma unor circumstanțe pe care o autoritate contractantă sau entitate contractantă diligentă nu ar fi putut să le prevadă;
Litera ii
modificarea nu schimbă caracterul general al concesiunii;
Litera iii
în cazul concesiunilor atribuite de autoritatea contractantă, în scopul desfășurării unei alte activități decât cele menționate în anexa II, creșterea valorii nu depășește 50 % din valoarea concesiunii inițiale. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, această limitare se aplică valorii fiecărei modificări în parte. Astfel de modificări succesive nu se efectuează în scopul eludării aplicării prezentei directive;
Litera i
a unei clauze sau opțiuni de revizuire fără echivoc, în conformitate cu litera (a);
Litera ii
a preluării poziției concesionarului inițial prin succesiune universală sau parțială, ca urmare a unor operațiuni de restructurare a societății comerciale, inclusiv preluare, fuziune, achiziție sau insolvență, de către un alt operator economic care îndeplinește criteriile de selecție calitativă stabilite inițial, cu condiția ca aceasta să nu implice alte modificări substanțiale ale contractului și să nu se facă în scopul de a eluda aplicarea prezentei directive; sau
Litera iii
a asumării de către autoritatea contractantă sau entitatea contractantă însăși a obligațiilor concesionarului principal față de subcontractanții săi, în cazul în care această posibilitate este prevăzută în legislația națională;
Alineatul 2
În plus și fără a fi necesar să se verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (4) literele (a)-(d), concesiunile pot fi de asemenea modificate fără a fi necesară o nouă procedură de atribuire a concesiunilor în conformitate cu prezenta directivă atunci când valoarea modificării se situează sub ambele valori care urmează:
Litera i
pragul prevăzut la articolul 8; și
Litera ii
10 % din valoarea concesiunii inițiale.
Alineatul 3
Pentru calcularea valorii menționate la alineatul (2) și la alineatul (1) literele (b) și (c), valoarea actualizată constituie valoarea de referință atunci când concesiunea include o clauză de indexare. În cazul în care concesiunea nu include o clauză de indexare, valoarea actualizată se calculează ținând seama de inflația medie din statul membru al autorității contractante sau al entității contractante.
Alineatul 4
Modificarea unei concesiuni în cursul perioadei sale de valabilitate este considerată substanțială în sensul alineatului (1) litera (e) atunci când, prin această modificare, caracterul concesiunii devine substanțial diferit față de cel al concesiunii încheiate inițial. În orice caz, fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2), o modificare este considerată substanțială atunci când sunt îndeplinite una sau mai multe dintre următoarele condiții:
Litera a
modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura inițială de atribuire a concesiunilor, ar fi permis admiterea altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea altei oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras alți participanți la procedura de atribuire a concesiunilor;
Litera b
modificarea schimbă balanța economică a concesiunii în favoarea concesionarului într-un mod care nu a fost prevăzut în concesiunea inițială;
Litera c
modificarea extinde domeniul de aplicare al concesiunii în mod considerabil;
Litera d
un nou concesionar îl înlocuiește pe cel căruia autoritatea contractantă sau entitatea contractantă i-a atribuit inițial concesiunea, în alte cazuri decât cele prevăzute la alineatul (1) litera (d).
Alineatul 5
Pentru modificări ale dispozițiilor unei concesiuni în cursul perioadei sale de valabilitate altele decât cele prevăzute la alineatele (1) și (2), este necesară o nouă procedură de atribuire a concesiunilor în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 44

Încetarea concesiunilor

Paragraf
Statele membre se asigură că autoritățile contractante și entitățile contractante au posibilitatea, în condițiile stabilite de legislația națională aplicabilă, de a determina încetarea unei concesiuni în cursul perioadei sale de valabilitate dacă sunt îndeplinite una sau mai multe dintre următoarele condiții:
Litera a
a avut loc o modificare a concesiunii care ar fi necesitat o nouă procedură de atribuire a concesiunilor în conformitate cu articolul 43;
Litera b
concesionarul se afla, la momentul atribuirii concesiunii, în una dintre situațiile menționate la articolul 38 alineatul (4) și, prin urmare, ar fi trebuit să fie exclus din procedura de atribuire a concesiunii;
Litera c
Curtea de Justiție a Uniunii Europene constată, în cadrul unei proceduri în temeiul articolului 258 din TFUE, că un stat membru a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, deoarece o autoritate sau o entitate contractantă aparținând statului membru respectiv a atribuit concesiunea în cauză fără a respecta obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor și al prezentei directive.

Articolul 45

Monitorizare și raportare

Alineatul 1
În vederea garantării punerii în aplicare corecte și eficiente, statele membre se asigură că cel puțin sarcinile stabilite în prezentul articol sunt îndeplinite de una sau mai multe autorități sau structuri. Acestea transmit Comisiei toate autoritățile sau structurile competente pentru îndeplinirea acestor sarcini.
Alineatul 2
Statele membre se asigură că aplicarea normelor pentru atribuirea contractelor de concesiune este monitorizată. În cazul în care autoritățile sau structurile de monitorizare identifică încălcări specifice, cum ar fi frauda, corupția, conflictul de interese sau alte nereguli grave, sau probleme sistemice, acestea sunt împuternicite să indice aceste încălcări sau probleme autorităților naționale de audit, instanțelor sau altor autorități sau structuri competente, cum ar fi ombudsmanul, parlamentele naționale sau comitetele acestora.
Alineatul 3
Rezultatele activităților de monitorizare în conformitate cu alineatul (2) se pun la dispoziția publicului prin intermediul unor mijloace de informare adecvate.
Alineatul 4
Statele membre se asigură că sunt disponibile gratuit informații și orientări privind interpretarea și aplicarea legislației Uniunii privind atribuirea contractelor de concesiune pentru a ajuta autoritățile și entitățile contractante și operatorii economici să aplice în mod corect normele Uniunii.
TITLUL IV
TITLUL IV

Articolul 46

Modificări aduse Directivei 89/665/CEE

Paragraf
Directiva 89/665/CEE se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 2a, alineatul (2) se modifică după cum urmează:
Litera a
primul paragraf se înlocuiește cu textul următor:
Litera b
la al patrulea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu textul următor:
Litera —
un rezumat al motivelor pertinente, astfel cum sunt stabilite la articolul 55 alineatul (2) din Directiva 2014/24/UE, sub rezerva articolului 55 alineatul (3) din directiva respectivă, sau la articolul 40 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/23/UE, sub rezerva articolului 40 alineatul (2) din directiva respectivă; și.

Articolul 2b se modifică după cum urmează:
Litera a
la primul paragraf:
Litera i
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
dacă Directiva 2014/24/UE sau, după caz, Directiva 2014/23/UE nu impune publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;;
Litera ii
litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
în cazul contractelor bazate pe un acord-cadru, astfel cum este prevăzut la articolul 33 din Directiva 2014/24/UE și în cazul contractelor bazate pe un sistem dinamic de achiziție, astfel cum este prevăzut la articolul 34 din directiva respectivă.;

la al doilea paragraf, prima și a doua liniuță se înlocuiesc cu următorul text:
Litera —
există o încălcare a articolului 33 alineatul (4) litera (c) sau a articolului 34 alineatul (6) din Directiva 2014/24/UE; și
Litera —
valoarea contractului este estimată a fi egală sau mai mare decât pragurile stabilite la articolul 4 din Directiva 2014/24/UE.

La articolul 2c, cuvintele Directiva 2004/18/CE se înlocuiesc cu cuvintele Directiva 2014/24/UE sau Directiva 2014/23/UE.
Punctul 5
Articolul 2d se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1):
Litera i
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
dacă autoritatea contractantă a atribuit un contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fără ca acest lucru să fie permis în conformitate cu Directiva 2014/24/UE sau cu Directiva 2014/23/UE;;
Litera ii
la litera (b), cuvintele Directiva 2004/18/CE se înlocuiesc cu cuvintele Directiva 2014/24/UE sau Directiva 2014/23/UE;

la alineatul (4), prima liniuță se înlocuiește cu textul următor:
Litera —
dacă autoritatea contractantă consideră că atribuirea unui contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este permisă în conformitate cu Directiva 2014/24/UE sau cu Directiva 2014/23/UE;;
Litera c
la alineatul (5), prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:
Litera —
autoritatea contractantă consideră că atribuirea unui contract este conformă cu articolul 33 alineatul (4) litera (c) sau cu articolul 34 alineatul (6) din Directiva 2014/24/UE;.

La articolul 2f alineatul (1), litera (a) se modifică după cum urmează:
Litera a
înainte de expirarea unui termen de cel puțin 30 de zile calendaristice începând cu ziua următoare:
Litera
publicării de către autoritatea contractantă a unui anunț de atribuire a contractului în conformitate cu articolele 50 și 51 din Directiva 2014/24/UE sau cu articolele 31 și 32 din Directiva 2014/23/UE, cu condiția ca respectivul anunț să conțină justificarea deciziei autorității contractante de a atribui contractul fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; sau
Litera
informării de către autoritatea contractantă a ofertanților și candidaților interesați cu privire la încheierea contractului, cu condiția ca informațiile oferite să includă un rezumat al motivelor pertinente, astfel cum sunt stabilite la articolul 55 alineatul (2) din Directiva 2014/24/UE, sub rezerva articolului 55 alineatul (3) din directiva respectivă, sau la articolul 40 alineatul (1) paragraful al doilea din Directiva 2014/23/UE, sub rezerva articolului 40 alineatul (2) din directiva respectivă. Această opțiune se aplică și în cazurile menționate la articolul 2b primul paragraf litera (c) din prezenta directivă;.

La articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu textul următor:

Articolul 47

Modificări aduse Directivei 92/13/CEE

Paragraf
Directiva 92/13/CEE se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu textul următor:
Punctul 2
La articolul 2a, alineatul (2) se modifică după cum urmează:
Litera a
primul paragraf se înlocuiește cu textul următor:
Litera b
la al patrulea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu textul următor:
Litera —
un rezumat al motivelor pertinente, astfel cum sunt stabilite la articolul 75 alineatul (2) din Directiva 2014/25/UE, sub rezerva articolului 75 alineatul (3) din directiva menționată sau la articolul 40 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/23/UE, sub rezerva dispozițiilor articolului 40 alineatul (2) din directiva respectivă; și.
Litera —
un rezumat al motivelor pertinente, astfel cum sunt stabilite la articolul 75 alineatul (2) din Directiva 2014/25/UE, sub rezerva articolului 75 alineatul (3) din directiva menționată sau la articolul 40 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/23/UE, sub rezerva dispozițiilor articolului 40 alineatul (2) din directiva respectivă; și.
Punctul 3
Articolul 2b se modifică după cum urmează:
Litera a
la primul paragraf:
Litera i
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
dacă Directiva 2014/25/UE sau, după caz, Directiva 2014/23/UE nu impune publicarea prealabilă a unui anunț în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;;
Litera ii
litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
în cazul contractelor bazate pe un sistem dinamic de achiziții, în sensul articolului 52 din Directiva 2014/25/UE.;
Litera a
dacă Directiva 2014/25/UE sau, după caz, Directiva 2014/23/UE nu impune publicarea prealabilă a unui anunț în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;;
Litera c
în cazul contractelor bazate pe un sistem dinamic de achiziții, în sensul articolului 52 din Directiva 2014/25/UE.;
Litera b
la al doilea paragraf, prima și a doua liniuță se înlocuiesc cu următorul text:
Litera —
există o încălcare a articolului 52 alineatul (6) din Directiva 2014/25/UE; și
Litera —
valoarea estimată a contractului este egală sau mai mare decât pragurile stabilite la articolul 15 din Directiva 2014/25/UE.

La articolul 2c, cuvintele Directiva 2004/17/EC se înlocuiesc cu cuvintele Directiva 2014/25/UE sau Directiva 2014/23/UE.
Punctul 5
Articolul 2d se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1):
Litera i
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
dacă entitatea contractantă a atribuit un contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fără ca acest lucru să fie permis în conformitate cu Directiva 2014/25/UE sau cu Directiva 2014/23/UE;
Litera ii
la litera (b), cuvintele Directiva 2004/17/EC se înlocuiesc cu cuvintele Directiva 2014/25/UE sau Directiva 2014/23/UE;
Litera a
dacă entitatea contractantă a atribuit un contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fără ca acest lucru să fie permis în conformitate cu Directiva 2014/25/UE sau cu Directiva 2014/23/UE;
Litera b
la alineatul (4), prima liniuță se înlocuiește cu textul următor:
Litera —
dacă entitatea contractantă consideră că atribuirea unui contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este permisă în conformitate cu Directiva 2014/25/UE sau cu Directiva 2014/23/UE;;
Litera c
la alineatul (5), prima liniuță se înlocuiește cu textul următor:
Litera —
entitatea contractantă consideră că atribuirea unui contract este conformă cu articolul 52 alineatul (6) din Directiva 2014/25/UE;.
Litera i
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
dacă entitatea contractantă a atribuit un contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fără ca acest lucru să fie permis în conformitate cu Directiva 2014/25/UE sau cu Directiva 2014/23/UE;
Litera ii
la litera (b), cuvintele Directiva 2004/17/EC se înlocuiesc cu cuvintele Directiva 2014/25/UE sau Directiva 2014/23/UE;
Litera a
dacă entitatea contractantă a atribuit un contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fără ca acest lucru să fie permis în conformitate cu Directiva 2014/25/UE sau cu Directiva 2014/23/UE;
Litera —
dacă entitatea contractantă consideră că atribuirea unui contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este permisă în conformitate cu Directiva 2014/25/UE sau cu Directiva 2014/23/UE;;
Litera —
entitatea contractantă consideră că atribuirea unui contract este conformă cu articolul 52 alineatul (6) din Directiva 2014/25/UE;.
Punctul 6
La articolul 2f alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
înainte de expirarea unui termen de cel puțin 30 de zile calendaristice începând cu ziua următoare:
Litera
publicării de către entitatea contractantă a anunțului de atribuire a contractului în conformitate cu articolele 70 și 71 din Directiva 2014/25/UE sau cu articolele 31 și 32 din Directiva 2014/23/UE, cu condiția ca respectivul anunț să conțină justificarea deciziei entității contractante de a atribui contractul fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; sau
Litera
informării de către entitatea contractantă a ofertanților și candidaților interesați cu privire la încheierea contractului, cu condiția ca informațiile oferite să includă un rezumat al motivelor pertinente, astfel cum sunt stabilite la articolul 75 alineatul (2) din Directiva 2014/25/UE, sub rezerva articolului 75 alineatul (3) din directiva menționată, sau la articolul 40 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/23/UE, sub rezerva articolului 40 alineatul (2) din directiva respectivă. Această opțiune se aplică și în cazurile menționate la articolul 2b primul paragraf litera (c) din prezenta directivă;.

La articolul 8, alineatul (1) se înlocuiește cu textul următor:
TITLUL V
TITLUL V

Articolul 48

Exercitarea delegării

Alineatul 1
Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.
Alineatul 2
Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 7 alineatul (3), articolul 9 alineatul (4), articolul 27 alineatul (2) și la articolul 30 alineatul (4) se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată începând cu 17 aprilie 2014.
Alineatul 3
Delegarea de competențe menționată la articolul 7 alineatul (3), articolul 9 alineatul (4), articolul 27 alineatul (2) și la articolul 30 alineatul (4) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
Alineatul 4
De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
Alineatul 5
Un act delegat adoptat în temeiul articolului 7 alineatul (3), a articolului 9 alineatul (4), a articolului 27 alineatul (2) și a articolului 30 alineatul (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea actului către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 49

Procedura de urgență

Alineatul 1
Actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră imediat în vigoare și se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecțiune în conformitate cu alineatul (2). Notificarea unui act delegat transmisă Parlamentului European și Consiliului prezintă motivele pentru care s-a recurs la procedura de urgență.
Alineatul 2
Parlamentul European sau Consiliul poate formula obiecțiuni cu privire la un act delegat în conformitate cu procedura menționată la articolul 48 alineatul (5). Într-un astfel de caz, Comisia abrogă actul fără întârziere, în urma notificării deciziei Parlamentului European sau a Consiliului de a formula obiecțiuni.

Articolul 50

Procedura comitetului

Alineatul 1
Comisia este asistată de Comitetul consultativ pentru achiziții publice instituit prin Decizia 71/306/CEE a Consiliului. Respectivul comitet este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
Alineatul 2
În cazul în care se face trimitere la prezentul articol, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 51

Transpunere

Alineatul 1
Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 18 aprilie 2016. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor dispoziții.
Alineatul 2
Statele membre comunică Comisiei textul principalelor măsuri de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 52

Dispoziții tranzitorii

Paragraf
Trimiterile la articolul 1 alineatul (3) literele (a) și (b) din Directiva 2004/17/CE și la articolul 1 alineatele (3) și (4) și la titlul III din Directiva 2004/18/CE se interpretează ca fiind trimiteri la prezenta directivă.

Articolul 53

Monitorizare și raportare

Paragraf
Comisia evaluează efectele economice pe piața internă, în special din perspectiva unor factori precum atribuirea transfrontalieră a contractelor și costurile de tranzacționare, care rezultă din aplicarea pragurilor stabilite la articolul 8 și prezintă un raport în acest sens Parlamentului European și Consiliului până la 18 aprilie 2019. Adecvarea nivelului de praguri este examinată în contextul negocierilor în temeiul AAP, având în vedere impactul inflației și costurile de tranzacție. Atunci când acest lucru este posibil și după caz, Comisia examinează o propunere de majorare a valorilor pragurilor aplicabile în temeiul AAP cu ocazia următoarei runde de negocieri.
Paragraf
În cazul unor modificări ale valorilor pragurilor aplicabile în temeiul AAP, raportul este urmat, dacă este cazul, de o propunere legislativă de modificare a pragurilor stabilite în prezenta directivă.
Paragraf
Comisia evaluează de asemenea efectele economice pe piața internă ale excluderilor prevăzute la articolul 12 ținând seama de structurile specifice ale sectorului apei și prezintă un raport în acest sens Parlamentului European și Consiliului până la 18 aprilie 2019.
Paragraf
Comisia reexaminează funcționarea prezentei directive și prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului până la 18 aprilie 2021 și, ulterior, o dată la cinci ani, pe baza informațiilor pe care statele membre le furnizează în conformitate cu articolul 45 alineatul (3).
Paragraf
Comisia face publice rezultatele reexaminărilor întreprinse în conformitate cu al patrulea paragraf.

Articolul 54

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Prezenta directivă nu se aplică în cazul atribuirii concesiunilor ofertate sau atribuite înainte de 17 aprilie 2014.

Articolul 55

Destinatari

Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
ACTIVITĂȚILE EXERCITATE DE ENTITĂȚI CONTRACTANTE, ASTFEL CUM SUNT MENȚIONATE LA ARTICOLUL 7
Paragraf
Prevederile prezentei directive care reglementează concesiunile atribuite de entități contractante se aplică în cazul următoarelor activități:
Paragraf
În domeniul gazelor și al energiei termice:
Paragraf
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de gaze sau energie termică;
Paragraf
alimentarea cu gaze sau energie termică a unor asemenea rețele.
Paragraf
Furnizarea de gaze sau de energie termică rețelelor fixe de către o entitate contractantă prevăzută la articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) care prestează un serviciu către public nu se consideră activitate relevantă în sensul primului paragraf din prezentul punct în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:
Paragraf
producerea de gaze sau de energie termică de către respectiva entitate contractantă este consecința inevitabilă a desfășurării unei activități, alta decât cele menționate în prezentul alineat sau la punctele 2 și 3 din prezenta anexă;
Paragraf
alimentarea rețelei publice este destinată doar exploatării economice a unei astfel de producții și reprezintă maximum 20 % din cifra de afaceri a entității contractante în cauză, ținând cont de media ultimilor trei ani, inclusiv anul curent.
Paragraf
În sensul prezentei directive, alimentare include generarea/producerea, comercializarea angro și cu amănuntul a gazelor. Cu toate acestea, producția de gaze sub forma extracției intră sub incidența punctului 4 din prezenta anexă.
Paragraf
În domeniul energiei electrice:
Paragraf
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării unui serviciu public în domeniul producerii, transportului sau distribuției energiei electrice;
Paragraf
alimentarea cu energie electrică a unor astfel de rețele fixe.
Paragraf
În sensul prezentei directive, alimentarea cu energie electrică include generarea/producerea, comercializarea angro și cu amănuntul a energiei electrice.
Paragraf
Furnizarea de energie electrică rețelelor de către o entitate contractantă prevăzută la articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) care prestează un serviciu către public nu se consideră activitate relevantă în sensul primului paragraf din prezentul punct în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:
Paragraf
producerea de energie electrică de către entitatea contractantă în cauză are loc deoarece consumul său este necesar pentru desfășurarea unei activități, alta decât cele menționate în prezentul alineat sau la punctele 1 și 3 din prezenta anexă;
Paragraf
alimentarea rețelei publice depinde numai de consumul propriu al entității contractante respective și nu a depășit 30 % din producția totală de energie a entității contractante respective, ținând cont de media ultimilor trei ani, inclusiv anul curent.
Paragraf
Activități legate de punerea la dispoziție sau exploatarea rețelelor destinate să furnizeze un serviciu public în domeniul transportului feroviar, prin sisteme automate, cu tramvai, troleibuz, autobuz sau prin cablu.
Paragraf
În ceea ce privește serviciile de transport, se consideră că o rețea există în cazul în care serviciul este oferit în condiții de funcționare stabilite de o autoritate competentă a unui stat membru, cum ar fi condițiile privind rutele care urmează să fie deservite, privind capacitatea de transport disponibilă sau frecvența serviciului.
Paragraf
Activități legate de exploatarea unei zone geografice în scopul punerii la dispoziția transportatorilor aerieni, maritimi sau fluviali a aeroporturilor și a porturilor maritime sau fluviale sau a altor terminale de transport.
Paragraf
Activități legate de furnizarea:
Paragraf
serviciilor poștale;
Paragraf
altor servicii în afara celor poștale, cu condiția ca serviciile în cauză să fie furnizate de o entitate care furnizează și servicii poștale în sensul celui de al doilea paragraf punctul (ii) de la prezentul punct, și atât timp cât condițiile prevăzute la articolul 34 alineatul (1) din Directiva 2014/25/UE nu sunt îndeplinite în ceea ce privește serviciile care intră sub incidența celui de al doilea paragraf punctul (ii).
Paragraf
În sensul prezentei directive și fără a aduce atingere Directivei 97/67/CE:
Paragraf
obiect poștal înseamnă un obiect care poartă o adresă, în forma finală în care urmează să fie expediat, indiferent de greutatea sa. În afară de articolele de corespondență, în această categorie mai intră, de exemplu, cărți, cataloage, ziare, periodice și colete poștale care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială, indiferent de greutate;
Paragraf
servicii poștale înseamnă servicii care constau în ridicarea, trierea, dirijarea și distribuirea obiectelor poștale. Acestea trebuie să includă atât serviciile care se încadrează, cât și serviciile care nu se încadrează în domeniul de aplicare al serviciului universal înființat în conformitate cu Directiva 97/67/CE;
Paragraf
alte servicii în afara celor poștale înseamnă servicii furnizate în următoarele domenii:
Paragraf
servicii de gestiune a serviciilor de curierat [servicii anterioare și ulterioare expedierii, inclusiv servicii de gestiune a corespondenței (mailroom management services)];
Paragraf
servicii privind articole poștale care nu sunt incluse la litera (a), cum ar fi publicitatea directă prin corespondență, care nu poartă adresă.
Paragraf
Activități legate de exploatarea unei zone geografice în scopul:
Paragraf
extracției de petrol sau de gaze;
Paragraf
prospectării și extracției de cărbune sau de alți combustibili solizi.
Punctul 1
În domeniul gazelor și al energiei termice:
Litera a
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de gaze sau energie termică;
Litera b
alimentarea cu gaze sau energie termică a unor asemenea rețele.
Litera i
producerea de gaze sau de energie termică de către respectiva entitate contractantă este consecința inevitabilă a desfășurării unei activități, alta decât cele menționate în prezentul alineat sau la punctele 2 și 3 din prezenta anexă;
Litera ii
alimentarea rețelei publice este destinată doar exploatării economice a unei astfel de producții și reprezintă maximum 20 % din cifra de afaceri a entității contractante în cauză, ținând cont de media ultimilor trei ani, inclusiv anul curent.
Punctul 2
În domeniul energiei electrice:
Litera a
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării unui serviciu public în domeniul producerii, transportului sau distribuției energiei electrice;
Litera b
alimentarea cu energie electrică a unor astfel de rețele fixe.
Litera a
producerea de energie electrică de către entitatea contractantă în cauză are loc deoarece consumul său este necesar pentru desfășurarea unei activități, alta decât cele menționate în prezentul alineat sau la punctele 1 și 3 din prezenta anexă;
Litera b
alimentarea rețelei publice depinde numai de consumul propriu al entității contractante respective și nu a depășit 30 % din producția totală de energie a entității contractante respective, ținând cont de media ultimilor trei ani, inclusiv anul curent.
Punctul 3
Activități legate de punerea la dispoziție sau exploatarea rețelelor destinate să furnizeze un serviciu public în domeniul transportului feroviar, prin sisteme automate, cu tramvai, troleibuz, autobuz sau prin cablu.
Punctul 4
Activități legate de exploatarea unei zone geografice în scopul punerii la dispoziția transportatorilor aerieni, maritimi sau fluviali a aeroporturilor și a porturilor maritime sau fluviale sau a altor terminale de transport.
Punctul 5
Activități legate de furnizarea:
Litera a
serviciilor poștale;
Litera b
altor servicii în afara celor poștale, cu condiția ca serviciile în cauză să fie furnizate de o entitate care furnizează și servicii poștale în sensul celui de al doilea paragraf punctul (ii) de la prezentul punct, și atât timp cât condițiile prevăzute la articolul 34 alineatul (1) din Directiva 2014/25/UE nu sunt îndeplinite în ceea ce privește serviciile care intră sub incidența celui de al doilea paragraf punctul (ii).
Litera i
obiect poștal înseamnă un obiect care poartă o adresă, în forma finală în care urmează să fie expediat, indiferent de greutatea sa. În afară de articolele de corespondență, în această categorie mai intră, de exemplu, cărți, cataloage, ziare, periodice și colete poștale care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială, indiferent de greutate;
Litera ii
servicii poștale înseamnă servicii care constau în ridicarea, trierea, dirijarea și distribuirea obiectelor poștale. Acestea trebuie să includă atât serviciile care se încadrează, cât și serviciile care nu se încadrează în domeniul de aplicare al serviciului universal înființat în conformitate cu Directiva 97/67/CE;
Litera iii
alte servicii în afara celor poștale înseamnă servicii furnizate în următoarele domenii:
Litera
servicii de gestiune a serviciilor de curierat [servicii anterioare și ulterioare expedierii, inclusiv servicii de gestiune a corespondenței (mailroom management services)];
Litera
servicii privind articole poștale care nu sunt incluse la litera (a), cum ar fi publicitatea directă prin corespondență, care nu poartă adresă.
Litera
servicii de gestiune a serviciilor de curierat [servicii anterioare și ulterioare expedierii, inclusiv servicii de gestiune a corespondenței (mailroom management services)];
Litera
servicii privind articole poștale care nu sunt incluse la litera (a), cum ar fi publicitatea directă prin corespondență, care nu poartă adresă.
Punctul 6
Activități legate de exploatarea unei zone geografice în scopul:
Litera a
extracției de petrol sau de gaze;
Litera b
prospectării și extracției de cărbune sau de alți combustibili solizi.
Litera a
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de gaze sau energie termică;
Litera b
alimentarea cu gaze sau energie termică a unor asemenea rețele.
Litera i
producerea de gaze sau de energie termică de către respectiva entitate contractantă este consecința inevitabilă a desfășurării unei activități, alta decât cele menționate în prezentul alineat sau la punctele 2 și 3 din prezenta anexă;
Litera ii
alimentarea rețelei publice este destinată doar exploatării economice a unei astfel de producții și reprezintă maximum 20 % din cifra de afaceri a entității contractante în cauză, ținând cont de media ultimilor trei ani, inclusiv anul curent.
Litera a
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării unui serviciu public în domeniul producerii, transportului sau distribuției energiei electrice;
Litera b
alimentarea cu energie electrică a unor astfel de rețele fixe.
Litera a
producerea de energie electrică de către entitatea contractantă în cauză are loc deoarece consumul său este necesar pentru desfășurarea unei activități, alta decât cele menționate în prezentul alineat sau la punctele 1 și 3 din prezenta anexă;
Litera b
alimentarea rețelei publice depinde numai de consumul propriu al entității contractante respective și nu a depășit 30 % din producția totală de energie a entității contractante respective, ținând cont de media ultimilor trei ani, inclusiv anul curent.
Litera a
serviciilor poștale;
Litera b
altor servicii în afara celor poștale, cu condiția ca serviciile în cauză să fie furnizate de o entitate care furnizează și servicii poștale în sensul celui de al doilea paragraf punctul (ii) de la prezentul punct, și atât timp cât condițiile prevăzute la articolul 34 alineatul (1) din Directiva 2014/25/UE nu sunt îndeplinite în ceea ce privește serviciile care intră sub incidența celui de al doilea paragraf punctul (ii).
Litera i
obiect poștal înseamnă un obiect care poartă o adresă, în forma finală în care urmează să fie expediat, indiferent de greutatea sa. În afară de articolele de corespondență, în această categorie mai intră, de exemplu, cărți, cataloage, ziare, periodice și colete poștale care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială, indiferent de greutate;
Litera ii
servicii poștale înseamnă servicii care constau în ridicarea, trierea, dirijarea și distribuirea obiectelor poștale. Acestea trebuie să includă atât serviciile care se încadrează, cât și serviciile care nu se încadrează în domeniul de aplicare al serviciului universal înființat în conformitate cu Directiva 97/67/CE;
Litera iii
alte servicii în afara celor poștale înseamnă servicii furnizate în următoarele domenii:
Litera
servicii de gestiune a serviciilor de curierat [servicii anterioare și ulterioare expedierii, inclusiv servicii de gestiune a corespondenței (mailroom management services)];
Litera
servicii privind articole poștale care nu sunt incluse la litera (a), cum ar fi publicitatea directă prin corespondență, care nu poartă adresă.
Litera
servicii de gestiune a serviciilor de curierat [servicii anterioare și ulterioare expedierii, inclusiv servicii de gestiune a corespondenței (mailroom management services)];
Litera
servicii privind articole poștale care nu sunt incluse la litera (a), cum ar fi publicitatea directă prin corespondență, care nu poartă adresă.
Litera a
extracției de petrol sau de gaze;
Litera b
prospectării și extracției de cărbune sau de alți combustibili solizi.
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
LISTA ACTELOR JURIDICE ALE UNIUNII MENȚIONATE LA ARTICOLUL 7 ALINEATUL (2) LITERA (B)
Paragraf
Drepturile acordate printr-o procedură în care s-a asigurat o publicitate adecvată și în care acordarea drepturilor respective s-a bazat pe criterii obiective nu constituie drepturi speciale sau exclusive în sensul prezentei directive. Pentru asigurarea transparenței prealabile adecvate, în cele ce urmează sunt enumerate procedurile de acordare, în temeiul altor acte legislative ale Uniunii, a autorizațiilor care nu constituie drepturi speciale sau exclusive în sensul prezentei directive:
Paragraf
acordarea autorizației de a exploata instalații de gaze naturale în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 4 din Directiva 2009/73/CE;
Paragraf
o autorizație sau o invitație la procedura de ofertare pentru construirea de noi instalații pentru producția de energie electrică în conformitate cu Directiva 2009/72/CE;
Paragraf
acordarea, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 9 din Directiva 97/67/CE, a autorizațiilor pentru un serviciu poștal care nu este sau nu poate fi rezervat;
Paragraf
o procedură de acordare a autorizației de a desfășura o activitate care implică exploatarea hidrocarburilor în conformitate cu Directiva 94/22/CE;
Paragraf
contracte de servicii publice în sensul Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători cu autobuzul, tramvaiul, pe calea ferată sau cu metroul care au fost atribuite pe baza unei proceduri concurențiale de ofertare în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din respectivul regulament, cu condiția ca durata acestora să fie în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) sau (4) din regulamentul menționat.

Anexa 4
ANEXA IV
Paragraf
ANEXA IV
Anexa 5
ANEXA V
Paragraf
ANEXA V
Paragraf
INFORMAȚII CARE TREBUIE INCLUSE ÎN ANUNȚURILE DE CONCESIONARE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 31
Paragraf
Denumirea, numărul de identificare (în cazul în care este prevăzut de legislația națională), adresa, inclusiv codul NUTS, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și de internet ale autorității sau entității contractante și, dacă sunt diferite, cele ale serviciului de la care se pot obține informații suplimentare.
Paragraf
Tipul autorității sau entității contractante și obiectul principal de activitate.
Paragraf
În cazul în care candidaturile urmează să includă oferte, adresa de e-mail sau de internet de la care se va acorda acces liber, direct, total și gratuit la documentele concesiunii. În cazul în care, în cazurile prevăzute la articolul 34 alineatul (2), nu se asigură accesul liber, direct, total și gratuit, o mențiune privind modul în care pot fi accesate documentele achiziției.
Paragraf
Descrierea concesiunii: natura și amploarea lucrărilor, natura și amploarea serviciilor, ordinul de mărime sau valoarea orientativă și, în cazul în care este posibil, durata contractului. În cazul în care concesiunea este împărțită în loturi, aceste informații trebuie specificate pentru fiecare lot în parte. Dacă este cazul, descrierea opțiunilor.
Paragraf
Codurile CPV. În cazul în care concesiunea este împărțită în loturi, aceste informații trebuie specificate pentru fiecare lot în parte.
Paragraf
Codul NUTS al locului principal de executare a lucrărilor, în cazul concesiunilor de lucrări, sau codul NUTS al locului principal de prestare, în cazul concesiunilor de servicii; În cazul în care concesiunea este împărțită în loturi, aceste informații trebuie furnizate pentru fiecare lot în parte.
Paragraf
Condițiile de participare, inclusiv:
Paragraf
dacă este cazul, se menționează că respectiva concesiune este rezervată unor ateliere protejate sau că aceasta poate fi executată numai în cadrul unor programe de angajare protejată;
Paragraf
dacă este cazul, se menționează că prestarea serviciului este rezervată unei anumite profesii în temeiul unor acte cu putere de lege sau al unor acte administrative; se menționează respectivele acte cu putere de lege și acte administrative;
Paragraf
o listă și o scurtă descriere a criteriilor de selecție, după caz; nivelul (nivelurile) minim(e) al(e) cerințelor eventual impuse; se menționează informațiile solicitate (declarații pe propria răspundere, documentație).
Paragraf
Termenul de depunere a candidaturilor sau de primire a ofertelor.
Paragraf
Criterii utilizate la atribuirea concesiunii în cazul în care acestea nu apar în alte documente ale concesiunii.
Paragraf
Data expedierii anunțului.
Paragraf
Denumirea și adresa organismului competent în caz de contestație sau, după caz, de mediere. Informații exacte privind termenele de depunere a contestațiilor și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail a serviciului de la care se pot obține aceste informații.
Paragraf
Condițiile speciale la care este supusă realizarea concesiunii, după caz.
Paragraf
Adresa la care se trimit candidaturile sau ofertele.
Paragraf
Dacă este cazul, se precizează cerințele și condițiile legate de utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.
Paragraf
Se specifică dacă respectiva concesiune se referă la un proiect și/sau program finanțat din fonduri ale Uniunii.
Paragraf
Pentru concesiunile de lucrări, informații cu privire la cuprinderea concesiunii în obiectul de activitate al AAP.
Litera a
dacă este cazul, se menționează că respectiva concesiune este rezervată unor ateliere protejate sau că aceasta poate fi executată numai în cadrul unor programe de angajare protejată;
Litera b
dacă este cazul, se menționează că prestarea serviciului este rezervată unei anumite profesii în temeiul unor acte cu putere de lege sau al unor acte administrative; se menționează respectivele acte cu putere de lege și acte administrative;
Litera c
o listă și o scurtă descriere a criteriilor de selecție, după caz; nivelul (nivelurile) minim(e) al(e) cerințelor eventual impuse; se menționează informațiile solicitate (declarații pe propria răspundere, documentație).
Anexa 6
ANEXA VI
Paragraf
ANEXA VI
Paragraf
INFORMAȚII CARE TREBUIE INCLUSE ÎN ANUNȚURILE DE INTENȚIE PRIVIND CONCESIUNILE CARE AU CA OBIECT SERVICIILE SOCIALE ȘI ALTE SERVICII SPECIFICE, AȘA CUM SUNT MENȚIONATE LA ARTICOLUL 31 ALINEATUL (3)
Paragraf
Denumirea, numărul de identificare (în cazul în care este prevăzut de legislația națională), adresa, inclusiv codul NUTS, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și de internet ale autorității sau ale entității contractante și, dacă sunt diferite, cele ale serviciului de la care se pot obține informații suplimentare.
Paragraf
După caz, adresa de e-mail sau adresa de internet de la care se vor putea obține caietul de sarcini și orice documente suplimentare.
Paragraf
Tipul autorității contractante sau al entității contractante și obiectul principal de activitate.
Paragraf
Codurile CPV. În cazul în care contractul este împărțit în loturi, aceste informații trebuie furnizate pentru fiecare lot.
Paragraf
Codul NUTS al locului principal de executare sau de prestare a concesiunilor de servicii.
Paragraf
Descrierea serviciilor, ordinul de mărime orientativ sau valoarea orientativă.
Paragraf
Condițiile de participare.
Paragraf
După caz, termenul (termenele) pentru contactarea autorității contractante sau a entității contractante în vederea participării.
Paragraf
După caz, o scurtă descriere a principalelor caracteristici ale procedurii de atribuire care urmează să fie aplicată.
Paragraf
Orice alte informații relevante.

Anexa 7
ANEXA VII
Paragraf
ANEXA VII
Paragraf
INFORMAȚII CARE TREBUIE INCLUSE ÎN ANUNȚURILE DE ATRIBUIRE A CONCESIUNII MENȚIONATE LA ARTICOLUL 32
Paragraf
Denumirea, numărul de identificare (în cazul în care este prevăzut de legislația națională), adresa, inclusiv codul NUTS, și, după caz, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și de internet ale autorității sau entității contractante și, dacă sunt diferite, cele ale serviciului de la care se pot obține informații suplimentare.
Paragraf
Tipul autorității sau entității contractante și obiectul principal de activitate.
Paragraf
Codurile CPV.
Paragraf
Codul NUTS al locului principal de executare a lucrărilor, în cazul concesiunilor de lucrări, sau codul NUTS al locului principal de prestare, în cazul concesiunilor de servicii.
Paragraf
Descrierea concesiunii: natura și amploarea lucrărilor, natura și amploarea serviciilor, durata contractului. În cazul în care concesiunea este împărțită în loturi, aceste informații trebuie specificate pentru fiecare lot în parte. Dacă este cazul, descrierea opțiunilor.
Paragraf
Justificarea, în cazul atribuirii fără publicare prealabilă.
Paragraf
Criteriile prevăzute la articolul 41 care au fost utilizate pentru atribuirea concesiunii sau a concesiunilor.
Paragraf
Data deciziei sau a deciziilor de atribuire a concesiunii.
Paragraf
Numărul de oferte primite pentru fiecare atribuire, inclusiv:
Paragraf
numărul de oferte primite de la operatorii economici care sunt întreprinderi mici sau mijlocii;
Paragraf
numărul de oferte primite din străinătate;
Paragraf
numărul de oferte primite pe cale electronică.
Paragraf
Pentru fiecare atribuire, numele, adresa, inclusiv codul NUTS, și, după caz, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și adresa de internet ale ofertantului (ofertanților) câștigător(i), inclusiv:
Paragraf
mențiunea dacă ofertantul câștigător este o întreprindere din categoria întreprinderilor mici și mijlocii;
Paragraf
mențiunea dacă concesiunea a fost atribuită unui consorțiu.
Paragraf
Valoarea și principalele condiții financiare ale concesiunii atribuite, inclusiv:
Paragraf
onorarii, prețuri și amenzi, dacă există;
Paragraf
premii și plăți, dacă există;
Paragraf
orice alte detalii relevante pentru valoarea concesiunii, astfel cum se prevede la articolul 8 alineatul (3).
Paragraf
Se specifică dacă respectiva concesiune se referă la un proiect și/sau program finanțat din fonduri ale Uniunii.
Paragraf
Denumirea și adresa organismului de soluționare a contestațiilor și, după caz, de mediere. Informații exacte privind termenele pentru procedurile de contestare sau, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale serviciului de la care se pot obține aceste informații.
Paragraf
Data (datele) și referința (referințele) publicărilor anterioare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene privind concesiunea (concesiunile) la care se referă anunțul respectiv.
Paragraf
Data expedierii anunțului.
Paragraf
Metoda de calcul al valorii estimate a concesiunii, dacă nu este specificată în alte documente ale concesiunii, în conformitate cu articolul 8.
Paragraf
Orice alte informații relevante.
Litera a
numărul de oferte primite de la operatorii economici care sunt întreprinderi mici sau mijlocii;
Litera b
numărul de oferte primite din străinătate;
Litera c
numărul de oferte primite pe cale electronică.
Litera a
mențiunea dacă ofertantul câștigător este o întreprindere din categoria întreprinderilor mici și mijlocii;
Litera b
mențiunea dacă concesiunea a fost atribuită unui consorțiu.
Litera a
onorarii, prețuri și amenzi, dacă există;
Litera b
premii și plăți, dacă există;
Litera c
orice alte detalii relevante pentru valoarea concesiunii, astfel cum se prevede la articolul 8 alineatul (3).
Anexa 8
ANEXA VIII
Paragraf
ANEXA VIII
Paragraf
INFORMAȚII CARE TREBUIE INCLUSE ÎN ANUNȚURILE DE ATRIBUIRE A CONCESIUNII PRIVIND CONCESIUNILE CARE AU CA OBIECT SERVICII SOCIALE ȘI ALTE SERVICII SPECIFICE ASTFEL CUM SUNT MENȚIONATE LA ARTICOLUL 32
Paragraf
Denumirea, numărul de identificare (în cazul în care este prevăzut de legislația națională), adresa, inclusiv codul NUTS, după caz, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și de internet ale autorității sau entității contractante și, dacă sunt diferite, cele ale serviciului de la care se pot obține informații suplimentare.
Paragraf
Tipul autorității sau entității contractante și obiectul principal de activitate.
Paragraf
Codurile CPV. În cazul în care contractul este împărțit în loturi, aceste informații trebuie furnizate pentru fiecare lot.
Paragraf
Un rezumat al obiectului concesiunii.
Paragraf
Numărul de oferte primite.
Paragraf
Valoarea ofertei câștigătoare, inclusiv onorarii și prețuri.
Paragraf
Numele și adresa, inclusiv codul NUTS, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și adresa de internet ale operatorului (operatorilor) câștigător(i).
Paragraf
Orice alte informații relevante.
Anexa 9
ANEXA IX
Paragraf
ANEXA IX
Paragraf
DETALII PRIVIND PUBLICAREA
Paragraf
Publicarea anunțurilor
Paragraf
Anunțurile prevăzute la articolele 31 și 32 se trimit de către autoritățile contractante sau entitățile contractante Oficiului pentru Publicații al Uniunii Europene și se publică conform regulilor următoare:
Paragraf
Anunțurile prevăzute la articolele 31 și 32 se publică de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Paragraf
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene transmite autorității sau entității contractante confirmarea menționată la articolul 33 alineatul (2).
Paragraf
Formatul și procedurile de trimitere electronică a anunțurilor
Paragraf
Formatul și procedurile de trimitere electronică a anunțurilor, stabilite de Comisie, sunt accesibile la adresa de internet: http://simap.europa.eu
Anexa 10
ANEXA X
Paragraf
ANEXA X
Paragraf
LISTA CONVENȚIILOR INTERNAȚIONALE ÎN DOMENIUL SOCIAL ȘI AL MEDIULUI MENȚIONATE LA ARTICOLUL 30 ALINEATUL (3)
Paragraf
Convenția nr. 87 a OIM privind libertatea de asociere și protecția dreptului de organizare;
Paragraf
Convenția nr. 98 a OIM privind dreptul de organizare și negociere colectivă;
Paragraf
Convenția nr. 29 a OIM privind munca forțată;
Paragraf
Convenția nr. 105 a OIM privind abolirea muncii forțate;
Paragraf
Convenția nr. 138 a OIM privind vârsta minimă de încadrare în muncă;
Paragraf
Convenția nr. 111 a OIM privind discriminarea (ocuparea forței de muncă și profesie);
Paragraf
Convenția nr. 100 a OIM privind egalitatea remunerației;
Paragraf
Convenția nr. 182 a OIM privind cele mai grave forme ale muncii copiilor;
Paragraf
Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon și Protocolul său de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon;
Paragraf
Convenția de la Basel privind controlul circulației transfrontaliere a deșeurilor periculoase și al eliminării acestora (Convenția de la Basel);
Paragraf
Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (Convenția de la Stockholm privind POP);
Paragraf
Convenția privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză, aplicabilă anumitor produși chimici periculoși și pesticide care fac obiectul comerțului internațional (UNEP/FAO) (Convenția PIC) și cele trei protocoale regionale ale sale.

Anexa 11
ANEXA XI
Paragraf
ANEXA XI
Paragraf
INFORMAȚII CARE TREBUIE INCLUSE ÎN ANUNȚURILE DE MODIFICARE A UNEI CONCESIUNI ÎN CURSUL PERIOADEI SALE DE VALABILITATE, CONFORM ARTICOLULUI 43
Paragraf
Denumirea, numărul de identificare (în cazul în care este prevăzut de legislația națională), adresa, inclusiv codul NUTS, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și de internet ale autorității sau entității contractante și, dacă sunt diferite, cele ale serviciului de la care se pot obține informații suplimentare.
Paragraf
Codurile CPV.
Paragraf
Codul NUTS al locului principal de executare a lucrărilor, în cazul concesiunilor de lucrări, sau codul NUTS al locului principal de prestare, în cazul concesiunilor de servicii.
Paragraf
Descrierea concesiunii înainte și după modificare: natura și amploarea lucrărilor, natura și amploarea serviciilor.
Paragraf
Dacă este cazul, modificarea valorii concesiunii, inclusiv creșterile prețurilor sau ale onorariilor cauzate de modificare.
Paragraf
Descrierea circumstanțelor care au făcut necesară modificarea.
Paragraf
Data deciziei de atribuire a concesiunii.
Paragraf
Dacă este cazul, denumirea, adresa, inclusiv codul NUTS, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și adresa de internet ale noului operator economic sau ale noilor operatori economici.
Paragraf
Se specifică dacă respectiva concesiune se referă la un proiect și/sau program finanțat din fonduri ale Uniunii.
Paragraf
Denumirea și adresa organismului de soluționare a contestațiilor și, după caz, de mediere. Informații exacte privind termenele pentru procedurile de contestare sau, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale serviciului de la care se pot obține aceste informații
Paragraf
Data (datele) și referința (referințele) publicărilor anterioare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene privind proiectul (proiectele) la care se referă anunțul respectiv.
Paragraf
Data expedierii anunțului.
Paragraf
Orice alte informații relevante.
Tabel 1
LISTA ACTIVITĂȚILOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 5 PUNCTUL 7
Tabel 2
SERVICII MENȚIONATE LA ARTICOLUL 19