Articolul 1
Alineatul 1
Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul în Sudan de armament și de materiale conexe de orice tip, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb pentru cele menționate anterior, efectuate de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre, sau utilizând aeronave înmatriculate în statele membre sau nave care arborează pavilionul acestora, indiferent dacă acestea provin sau nu de pe teritoriul statelor membre.
Alineatul 2
De asemenea, se interzice:
Litera a
furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Sudan sau în scopul utilizării în Sudan, de asistență tehnică, de servicii de brokeraj sau de alte servicii legate de produsele menționate la alineatul (1) sau legate de furnizarea, de fabricarea, de întreținerea și de utilizarea respectivelor produse;
Litera b
furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Sudan sau în scopul utilizării în Sudan, de finanțare sau de asistență financiară în legătură cu produsele menționate la alineatul (1), incluzând în special granturi, împrumuturi și asigurări ale creditelor pentru export, precum și asigurări și reasigurări pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul respectivelor produse sau pentru furnizarea de asistență tehnică aferentă, de servicii de brokeraj sau de alte servicii;
Litera c
participarea în cunoștință de cauză și deliberată la activități care au drept scop sau efect eludarea măsurilor menționate la litera (a) sau (b).
Articolul 2
Alineatul 1
Articolul 1 nu se aplică în cazul:cu condiția ca aceste livrări să fi fost aprobate în prealabil de către autoritatea competentă a statului membru în cauză.
Litera a
vânzării, furnizării, transferului sau exportului de echipamente militare neletale destinate exclusiv scopurilor umanitare, de monitorizare a respectării drepturilor omului sau de protecție sau destinate programelor de consolidare a instituțiilor ale ONU, ale UA, ale Uniunii Europene sau de materiale destinate operațiunilor de gestionare a crizei derulate de Uniunea Europeană, de ONU și de UA;
Litera b
vânzării, furnizării, transferului sau exportului de vehicule care nu sunt destinate luptei, care au fost fabricate sau echipate cu materiale care oferă protecție balistică și care sunt destinate exclusiv folosirii în scop de protecție în Sudan de către personalul Uniunii Europene și al statelor sale membre, sau de către personalul ONU sau UA;
Litera c
furnizării de asistență tehnică, de servicii de brokeraj și de alte servicii legate de echipamentele sau de programele și operațiile menționate la litera (a);
Litera d
acordării de finanțare și de asistență financiară în legătură cu echipamentele sau de programele și operațiunile menționate la litera (a);
Litera e
vânzării, furnizării, transferului sau exportului de echipamente de deminare și de materiale folosite în operațiuni de deminare,
Alineatul 2
Articolul 1 nu se aplică nici în cazul articolelor de îmbrăcăminte de protecție, inclusiv veste antiglonț și căști militare, exportate temporar în Sudan de personalul ONU, personalul Uniunii Europene sau personalul statelor sale membre, de reprezentanții mass-media, de personalul umanitar și de asistență pentru dezvoltare și de personalul asociat, exclusiv pentru uzul personal al acestora.
Alineatul 3
Statele membre analizează de la caz la caz livrările efectuate în temeiul prezentului articol, ținând seama pe deplin de criteriile stabilite în Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului. Statele membre solicită garanții adecvate pentru a evita folosirea abuzivă a autorizațiilor acordate în temeiul prezentului articol și, după caz, iau măsuri pentru repatrierea echipamentelor.
Articolul 3
Paragraf
În conformitate cu RCSONU 1591 (2005), sunt impuse măsuri restrictive, astfel cum sunt prevăzute la articolul 4 alineatul (1) și la articolul 5 alineatul (1) din prezenta decizie, împotriva persoanelor care împiedică procesul de pace, constituie o amenințare la adresa stabilității în Darfur și în regiune, încalcă dreptul internațional umanitar sau dreptul internațional al drepturilor omului sau comit alte atrocități, încalcă embargoul asupra armelor și/sau se fac responsabile de survolări militare cu caracter ofensiv în regiunea Darfur și deasupra acesteia, astfel cum au fost desemnate de comitetul înființat în temeiul punctului 3 din RCSONU 1591 (2005) (comitetul de sancțiuni).
Paragraf
Numele persoanelor în cauză figurează în anexa la prezenta decizie.
Articolul 4
Alineatul 1
Statele membre iau măsurile necesare pentru a preveni intrarea sau tranzitul pe teritoriul lor al persoanelor menționate la articolul 3.
Alineatul 2
Un stat membru nu este obligat, în temeiul alineatului (1), să refuze intrarea pe teritoriul său a propriilor resortisanți.
Alineatul 3
Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care comitetul de sancțiuni stabilește că respectiva călătorie este justificată de motive umanitare, inclusiv obligații religioase, sau în cazul în care acesta hotărăște că o derogare ar favoriza realizarea obiectivelor RCSONU relevante, și anume instaurarea păcii și a stabilității în Sudan și în regiune.
Alineatul 4
În cazul în care, în temeiul alineatului (3), un stat membru autorizează intrarea sau tranzitul pe teritoriul său al persoanelor indicate de comitetul de sancțiuni, această autorizare se limitează la obiectivul pentru care este acordată și la persoanele pe care le privește.
Articolul 5
Alineatul 1
Sunt înghețate toate fondurile, celelalte active financiare și resurse economice aflate în posesia sau sub controlul direct sau indirect al persoanelor menționate la articolul 3 sau care sunt deținute de entități aflate în proprietatea sau sub controlul direct sau indirect al acestor persoane sau al oricăror persoane care acționează în numele lor sau la instrucțiunile acestora, astfel cum sunt identificate în anexă.
Alineatul 2
Nu se pune la dispoziția acestor persoane sau entități, direct sau indirect, sau nu se utilizează în beneficiul acestora niciun fond, niciun activ financiar și nicio resursă economică.
Alineatul 3
Pot fi acordate derogări pentru fonduri, alte active financiare și resurse economice care:
Litera a
sunt necesare pentru cheltuielile de bază, inclusiv pentru plata produselor alimentare, a chiriilor sau a ipotecilor, a medicamentelor și a tratamentelor medicale, a impozitelor, a primelor de asigurare și a facturilor la serviciile de utilități publice;
Litera b
sunt destinate exclusiv plății de onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor legate de prestarea unor servicii juridice;
Litera c
sunt destinate exclusiv plății unor onorarii și comisioane corespunzătoare păstrării sau gestionării curente a fondurilor, a altor active financiare și resurse economice înghețate, în conformitate cu legislația națională,
Litera d
sunt necesare pentru cheltuieli neprevăzute, după notificarea comitetului de sancțiuni de către statul membru în cauză și cu aprobarea respectivului comitet;
Litera e
fac obiectul unui privilegiu sau al unei hotărâri judecătorești, administrative sau arbitrale, caz în care fondurile, celelalte active financiare și resurse economice pot fi utilizate în acest scop, cu condiția ca privilegiul sau hotărârea să fie anterioare datei RCSONU 1591 (2005) și să nu fie în beneficiul unei persoane sau al unei entități prevăzute de prezentul articol, după notificarea comitetului de sancțiuni de către statul membru în cauză.
Alineatul 4
Alineatul (2) nu se aplică sumelor vărsate în conturile înghețate reprezentând:cu condiția ca orice astfel de dobânzi, alte venituri și plăți să facă în continuare obiectul alineatului (1).
Litera a
dobânzi sau alte sume generate de aceste conturi; sau
Litera b
plăți cuvenite în temeiul unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau au survenit anterior datei la care aceste conturi au devenit obiectul măsurilor restrictive,
Alineatul 5
Alineatele (1) și (2) nu se aplică punerii la dispoziție, procesării sau plății fondurilor, a altor active financiare sau resurse economice ori furnizării de bunuri și servicii necesare pentru a asigura furnizarea la timp a asistenței umanitare sau pentru a sprijini alte activități prin care se oferă ajutor pentru nevoile umane de bază, atunci când asistența și activitățile menționate sunt desfășurate de:
Litera a
Organizația Națiunilor Unite, inclusiv prin programele și fondurile și alte entități și organisme ale acesteia, precum și de agențiile specializate și organizațiile conexe ale acesteia;
Litera b
organizații internaționale;
Litera c
organizații umanitare cu statut de observator în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite și de membri ai respectivelor organizații umanitare;
Litera d
organizații neguvernamentale finanțate bilateral sau multilateral care participă la planurile de răspuns umanitar ale Organizației Națiunilor Unite, la planurile de răspuns pentru refugiați, la alte apeluri sau clustere umanitare ale Organizației Națiunilor Unite coordonate de Oficiul Organizației Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA);
Litera e
angajații, beneficiarii, filialele sau partenerii de implementare ai entităților menționate la literele (a)-(d), pe durata și în măsura în care acționează în aceste calități; sau de
Litera f
alți actori relevanți, astfel cum au fost stabiliți de Comitetul pentru sancțiuni.
Articolul 6
Paragraf
Consiliul întocmește lista din anexă și aplică orice modificări atunci când comitetul de sancțiuni consideră necesar acest lucru.
Articolul 7
Alineatul 1
În cazul în care Consiliul de Securitate al ONU sau comitetul de sancțiuni include pe listă o persoană sau o entitate, Consiliul include persoana sau entitatea respectivă în anexă. Consiliul comunică decizia sa, inclusiv justificarea includerii persoanei sau entității vizate, fie direct, dacă dispune de adresa acesteia, fie prin publicarea unui anunț, oferind persoanei sau entității în cauză posibilitatea de a prezenta observații.
Alineatul 2
În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana sau entitatea în cauză.
Articolul 8
Alineatul 1
Anexa cuprinde motivele includerii pe listă a persoanelor și entităților, astfel cum au fost prevăzute de către Consiliul de Securitate al ONU sau de către comitetul de sancțiuni.
Alineatul 2
De asemenea, anexa cuprinde, în cazul în care sunt disponibile, informații furnizate de Consiliul de Securitate al ONU sau de comitetul de sancțiuni, necesare în vederea identificării persoanelor sau entităților în cauză. În ceea ce privește persoanele, astfel de informații pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data și locul nașterii, cetățenia, numărul de pașaport și de carte de identitate, sexul, adresa (dacă este cunoscută) și funcția sau profesia. În ceea ce privește entitățile, astfel de informații pot cuprinde numele, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul. În anexă se menționează și data desemnării de către Consiliul de Securitate al ONU sau de către comitetul de sancțiuni.
Articolul 9
Paragraf
Măsurile menționate la articolul 1 se reexaminează la intervale regulate și cel puțin o dată la 12 luni. Aceste măsuri se abrogă în cazul în care Consiliul consideră că obiectivele lor au fost atinse.
Articolul 10
Paragraf
Decizia 2011/423/PESC se abrogă.
Articolul 11
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXĂLISTA PERSOANELOR ȘI A ENTITĂȚILOR MENȚIONATE LA ARTICOLELE 4 ȘI 5
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
LISTA PERSOANELOR ȘI A ENTITĂȚILOR MENȚIONATE LA ARTICOLELE 4 ȘI 5
Paragraf
ELHASSAN, Gaffar Mohammed
Paragraf
Alias: Gaffar Mohmed Elhassan
Paragraf
Desemnare: general-maior și comandant al regiunii militare occidentale al forțelor armate sudaneze (FAS).
Paragraf
Numărul național de identificare: Nr. cărții de identitate de fost militar 4302
Paragraf
Data nașterii: 24 iunie 1952
Paragraf
Adresă: El Waha, Omdurman, Sudan
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 25 aprilie 2006
Paragraf
Alte informații: pensionat din armata sudaneză. Link către notificarea specială emisă de INTERPOL-Consiliul de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/5282254
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Grupul de experți raportează că a fost informat de către generalul-maior Gaffar Mohmed Elhassan că, în perioada în care a fost comandantul regiunii militare occidentale, a deținut comanda operațională directă (în principal comanda tactică) asupra tuturor elementelor forțelor armate sudaneze din Darfur. Elhassan a ocupat această poziție de comandant al regiunii militare occidentale din noiembrie 2004 (aproximativ) până la începutul anului 2006. Potrivit informațiilor primite de grupul de experți, Elhassan a fost responsabil de încălcarea punctului 7 din Rezoluția 1591 a Consiliului de Securitate, deoarece, în virtutea acestei poziții, a solicitat (din Khartoum) și a autorizat (începând cu 29 martie 2005) transferul de echipament militar către Darfur, fără aprobarea prealabilă a comitetului 1591. Elhassan însuși a recunoscut în fața grupului de experți că aeronave, motoare de aeronave și alte echipamente militare au fost aduse în Darfur din alte părți ale Sudanului în perioada cuprinsă între 29 martie 2005 și decembrie 2005. De exemplu, a informat grupul de experți că două elicoptere de atac Mi-24 au fost aduse fără autorizație în Darfur între 18-21 septembrie 2005. De asemenea, există motive întemeiate pentru a crede că Elhassan a fost, în calitate de comandant al regiunii militare occidentale, responsabil direct de autorizarea zborurilor militare aeriene ofensive în zona din jurul Abu Hamra, la 23-24 iulie 2005, și în zona Jebel Moon din Darfurul de Vest la 19 noiembrie 2005. Elicopterele de atac Mi-24 au fost implicate în ambele operațiuni și s-a raportat că acestea au deschis focul în ambele ocazii. Grupul de experți raportează că Elhassan i-a informat că el însuși a aprobat solicitările de sprijin aerian și alte operațiuni aeriene în capacitatea sa de comandant al regiunii militare occidentale. (A se vedea raportul grupului de experți, S/2006/65, punctele 266-269.) Prin aceste acțiuni, generalul-maior Gaffar Mohammed Elhassan a încălcat dispozițiile relevante ale Rezoluției 1591 a Consiliului de Securitate și, prin urmare, îndeplinește criteriile pentru a fi desemnat de comitet ca făcând obiectul sancțiunilor.
Paragraf
ALNSIEM, Musa Hilal Abdalla
Paragraf
Alias: (a) Sheikh Musa Hilal; (b) Abd Allah; (c) Abdallah; (d) AlNasim; (e) Al Nasim; (f) AlNaseem; (g) Al Naseem; (h) AlNasseem; (i) Al Nasseem
Paragraf
Desemnare: (a) fost membru al Adunării Naționale a Sudanului din districtul Al-Waha; (b) fost consilier special la Ministerul Afacerilor Federale; (c) șef suprem al tribului Mahamid din Darfurul de Nord
Paragraf
Data nașterii: (a) 1 ian.1964; (b) 1959
Paragraf
Locul nașterii: Kutum
Paragraf
Adresă: (a) Kabkabiya, Sudan; (b) Kutum, Sudan (Locuiește în Kabkabiya și în orașul Kutum, Darfurul de Nord și a locuit în Khartoum).
Paragraf
Cetățenie: Sudan
Paragraf
Pașaport: (a) pașaport diplomatic D014433, eliberat la 21 feb. 2013 (expirat la 21 feb. 2015);
Paragraf
(b) pașaport diplomatic D009889, eliberat la 17 feb. 2011 (expirat la 17 feb. 2013)
Paragraf
Numărul național de identificare: Certificat de cetățenie A0680623.
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 25 aprilie 2006.
Paragraf
Alte informații: Fotografia sa este disponibilă pentru a fi inclusă în notificarea specială emisă de INTERPOL-Consiliul de Securitate al ONU. Link de acces la notificarea specială a INTERPOLULUI-Consiliului de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/5795065
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Potrivit raportului Human Rights Watch, există o notă din 13 februarie 2004 din partea unui birou al administrației locale din Darfurul de Nord care solicită unităților de securitate din localitate să permită mujahedinilor și voluntarilor aflați sub comanda lui Sheikh Musa Hilal să desfășoare activități în zonele din [Darfurul de Nord] și să le asigure nevoile vitale. La 28 septembrie 2005, 400 de membri ai miliției arabe au atacat satele Aro Sharrow (inclusiv tabăra de PSI), Acho și Gozmena din Darfurul de Vest. De asemenea, credem că Musa Hilal a fost prezent în timpul atacului asupra taberei de PSI din Aro Sharrow: fiul său fusese ucis în timpul atacului armatei de eliberare din Sudan asupra Shareia, deci era implicat într-o răzbunare personală. Există motive întemeiate de a crede că, în calitate de șef suprem, a avut responsabilitatea directă pentru aceste acțiuni și este răspunzător pentru încălcări ale dreptului internațional umanitar și ale dreptului internațional al drepturilor omului și pentru alte atrocități.
Paragraf
SHAREIF, Adam
Paragraf
Alias: (a) Adam Yacub Shant; (b) Adam Yacoub
Paragraf
Desemnare: comandant al armatei de eliberare din Sudan.
Paragraf
Data nașterii: 1 ian. 1970
Paragraf
Locul nașterii: El-Fasher
Paragraf
Cetățenie: Sudan
Paragraf
Pașaport nr.: P00182993, eliberat la 19 iul. 2010 (expirat la 18 iul. 2015)
Paragraf
Numărul național de identificare: 103-0037-6235 (astfel cum este menționat în pașaport)
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 25 aprilie 2006.
Paragraf
Alte informații: Se presupune că a decedat la 7 iunie 2012. Fotografia sa este disponibilă pentru a fi inclusă în notificarea specială emisă de INTERPOL-Consiliul de Securitate al ONU. Link de acces la notificarea specială a INTERPOLULUI-Consiliului de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/5283783
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Soldații armatei de eliberare din Sudan, sub comanda lui Adam Yacub Shant, au încălcat acordul de încetare a focului prin atacarea unui contingent militar al guvernului din Sudan, care escorta un convoi de camioane lângă Abu Hamra, Darfurul de Nord, la 23 iulie 2005, ucigând trei soldați. După atac, au fost jefuite armele și munițiile de război care aparțineau guvernului. Grupul de experți deține informații potrivit cărora atacul din partea soldaților armatei de eliberare din Sudan a avut loc și a fost organizat în mod clar; prin urmare, a fost bine planificat. În consecință, grupul de experți a conchis că este întemeiat să se presupună că Shant, în calitate de comandant al armatei de eliberare din Sudan, trebuie să fi avut cunoștință de atac și l-a aprobat/sau l-a ordonat. Prin urmare, deține responsabilitatea directă pentru atac și îndeplinește criteriile pentru a fi inclus pe listă.
Paragraf
MAYU, Jibril Abdulkarim Ibrahim
Paragraf
Alias: (a) General Gibril Abdul Kareem Barey; (b) Tek; (c) Gabril Abdul Kareem Badri
Paragraf
Desemnare: comandant al operațiunilor Mișcării naționale pentru reformă și dezvoltare
Paragraf
Data nașterii: 1 ianuarie 1967
Paragraf
Locul nașterii: El-Fasher, Darfurul de Nord
Paragraf
Cetățenie: sudaneză la naștere
Paragraf
Adresă: Tine, Sudan (Locuiește în Tine, în partea sudaneză a graniței cu Ciadul)
Paragraf
Numărul național de identificare: (a) 192-3238459-9; (b) certificat de cetățenie dobândit prin naștere 302581
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 25 aprilie 2006.
Paragraf
Alte informații: Fotografia sa este disponibilă pentru a fi inclusă în notificarea specială emisă de INTERPOL-Consiliul de Securitate al ONU. Link de acces la notificarea specială a INTERPOLULUI-Consiliului de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/5795071
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Mayu este responsabil de răpirea, în timpul lunii octombrie 2005, a unor membri ai personalului din Darfur al Misiunii Uniunii Africane din Sudan (AMIS). Mayu încearcă în mod deschis să blocheze misiunea AMIS prin intimidare; de exemplu, în noiembrie 2005 a amenințat cu doborârea elicopterelor Uniunii Africane în zona Jebel Moon. Prin astfel de acțiuni Mayu a încălcat în mod clar Rezoluția 1591 a Consiliului de Securitate prin constituirea unei amenințări la adresa stabilității în Darfur și îndeplinește criteriile pentru a fi desemnat de comitet ca făcând obiectul sancțiunilor.
Paragraf
JUMA BARKALLA, Abdel Rahman
Paragraf
Desemnare: general-maior în cadrul forțelor de sprijin rapid (FSR) și comandant al Darfurului de Vest
Paragraf
Data nașterii: 1 ianuarie 1969
Paragraf
Locul nașterii: Bahr Elarab, Darfurul de Est, Sudan
Paragraf
Cetățenie: sudaneză
Paragraf
Pașaport: Sudan P07834700
Paragraf
Numărul național de identificare: Sudan 21052659309
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 8 noiembrie 2024
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Abdel Rahman Juma Barkalla a fost inclus pe listă la 8 noiembrie 2024 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591(2005) a CSONU.
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Abdel Rahman Juma Barkalla, general-maior al FSR și comandant al Darfurului de Vest, este desemnat pentru participarea la acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur, inclusiv acte de violență și încălcări ale drepturilor omului. Atacurile FSR din Darfur au pus în pericol sute de mii de civili din cauza luptelor intense, a lipsei accesului umanitar și a actelor de violență îndreptate împotriva civililor și a activiștilor pentru drepturile omului.
Paragraf
În mai și iunie 2023, reprezentanți ai societății civile din El Geneina, Darfurul de Vest, au fost ținta unor acte de amenințare și ucidere comise de FSR și milițiile aliate. La 4 august 2023, persoane înarmate ce purtau uniforme FSR i-au răpit și ucis pe activistul pentru drepturile omului și avocatul Ahmed Mohammed Abdullah și pe colegul acestuia Adam Omer, în Nyala, Darfurul de Sud.
Paragraf
Guvernatorul Darfurului de Vest, Khamis Abakar, a fost ucis la 14 iunie 2023 după ce fusese văzut ultima dată în compania lui Barkalla (a se vedea S/2024/65, punctul 71). Un material video de pe platformele de comunicare socială care îl arăta pe Abakar în timp ce era băgat cu forța de către soldați FSR într-o clădire a fost urmat câteva ore mai târziu de un al doilea material video în care trupe în uniforme FSR sărbătoreau în jurul corpului decedat al lui Abakar.
Paragraf
În perioada mai-noiembrie 2023, FSR și milițiile sale aliate au desfășurat cel puțin 10 atacuri împotriva civililor în orașele El-Geneina și Ardamata din Darfurul de Vest, ucigând mii de persoane și îngropându-le în peste 13 gropi comune. De asemenea, există relatări potrivit cărora femei și fete au fost violate și abuzate sexual în timpul acestor atacuri.
Paragraf
HAMID MOHAMED, Osman Mohamed
Paragraf
Desemnare: general-maior în cadrul forțelor de sprijin rapid (FSR) și șef al departamentului Operații al FSR
Paragraf
Data nașterii: 1 ianuarie 1966
Paragraf
Locul nașterii: Kadiqali, Darfurul de Sud, Sudan
Paragraf
Cetățenie: sudaneză
Paragraf
Numărul național de identificare: Sudan 11540384888
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 8 noiembrie 2024
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Osman Mohamed Hamid Mohamed a fost inclus pe listă la 8 noiembrie 2024 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591(2005) a CSONU.
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Osman Mohamed Hamid Mohamed, general-maior și șef al departamentului Operații al FSR, este desemnat pentru participarea la acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur, inclusiv acte de violență și încălcări ale drepturilor omului. El a făcut declarații în numele FSR după victorii mari și reprezintă o parte importantă a planificării operaționale a FSR. Atacurile FSR din Darfur au pus în pericol sute de mii de civili din cauza luptelor intense, a lipsei accesului umanitar și a actelor de violență îndreptate împotriva civililor și a activiștilor pentru drepturile omului.
Paragraf
În mai și iunie 2023, reprezentanți ai societății civile din El Geneina, Darfurul de Vest, au fost ținta unor acte de amenințare și ucidere comise de FSR și milițiile aliate. La 4 august 2023, persoane înarmate ce purtau uniforme FSR i-au răpit și ucis pe activistul pentru drepturile omului și avocatul Ahmed Mohammed Abdullah și pe colegul acestuia, Adam Omer, în Nyala, Darfurul de Sud.
Paragraf
La 14 iunie 2023, guvernatorul Darfurului de Vest, Khamis Abakar, a fost ucis după ce fusese reținut anterior în aceeași zi de către luptători FSR. Un material video de pe platformele de comunicare socială care îl arăta pe Abakar în timp ce era băgat cu forța de către soldați FSR într-o clădire a fost urmat câteva ore mai târziu de un al doilea material video în care trupe în uniforme FSR sărbătoreau în jurul corpului decedat al lui Abakar.
Paragraf
În perioada mai-noiembrie 2023, FSR și milițiile sale aliate au desfășurat cel puțin 10 atacuri împotriva civililor în orașele El-Geneina și Ardamata din Darfurul de Vest, ucigând mii de persoane și îngropându-le în peste 13 gropi comune. De asemenea, există relatări potrivit cărora femei și fete au fost violate și abuzate sexual în timpul acestor atacuri.
Paragraf
GEDO Hamdan Ahmed
Paragraf
Alias: Abu Nashuk
Paragraf
Desemnare: comandant al secției din Darfurul de Nord a Forțelor de Sprijin Rapid
Paragraf
Cetățenia: sudaneză
Paragraf
Sexul: masculin
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 24 februarie 2026
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Gedo Hamdan Ahmed a fost inclus pe listă la 24 februarie 2026 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591 (2005).
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Gedo Hamdan Ahmed sau Abu Nashuk, general-locotenent și comandant adjunct al FSR, este desemnat pentru participarea la acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur, inclusiv acte de violență și încălcări ale drepturilor omului. Abu Nashuk a fost unul dintre cei șase generali ai FSR prezenți în El Fasher, Darfurul de Nord, la 26 octombrie 2025, și a fost văzut în înregistrări video alături de Abdul Rahim Hamdan Dagalo, comandantul adjunct al FSR. La această dată FSR a comis atrocități, inclusiv ucideri în masă ale civililor la universitatea din El Fasher și la spitalul saudit, precum și atacuri armate în nord-vestul Darfurului. Printre violențele din El Fasher s-au numărat și execuții care au avut ca țintă populația Zaghawa și alte grupuri nearabe. Există relatări privind acte de violență sexuală pe scară largă, inclusiv violuri în grup în fața rudelor, precum și alte acte de violență sexuală pe criterii de gen. Conform relatărilor, trupele FSR țin ostatici pentru răscumpărare din rândul personalului medical, răpind patru medici, un farmacist și o asistentă medicală pentru răscumpărări de peste 150000 USD. Există informații conform cărora evenimentele din El Fasher au dus la strămutarea a 70000 de persoane începând cu 26 octombrie 2025, mulți civili rămânând blocați, dispărând sau fiind reținuți de FSR în oraș.
Paragraf
DAGALO, Abdul Rahim Hamdan
Paragraf
Desemnare: șef adjunct al forțelor de sprijin rapid (FSR)
Paragraf
Data nașterii: 1 ianuarie 1972
Paragraf
Locul nașterii: Khartoum, Sudan
Paragraf
Cetățenia: sudaneză
Paragraf
Sexul: masculin
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 24 februarie 2026
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Abdul Rahim Hamdan Dagalo a fost inclus pe listă la 24 februarie 2026 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591 (2005).
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Abdul Rahim Hamdan Dagalo, comandant adjunct al FSR și fratele comandantului FSR, Mohamed Hamdan Hemedti Dagalo, este desemnat pentru participarea la acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur, inclusiv acte de violență și încălcări ale drepturilor omului. Dagalo a fost identificat ca fiind prezent la 26 octombrie 2025 la baza Diviziei 6 infanterie a FAS din El Fasher, Darfurul de Nord, și a supravegheat operațiile din ziua ocupării orașului El Fasher de către FSR. Înregistrări video despre care se crede că sunt cu Dagalo îl arată dând ordine directe luptătorilor săi să nu ia prizonieri, ci să ucidă pe toată lumea. Dagalo a fost descris ca jucând un rol-cheie în multe dintre ofensivele armatei și ale FSR în regiunile de frontieră ale Sudanului și este considerat comandantul care controlează FSR. La 26 octombrie, FSR a comis atrocități, inclusiv ucideri în masă ale civililor la Universitatea El Fasher și la spitalul saudit, precum și atacuri armate în nord-vestul Darfurului. Printre violențele din El Fasher s-au numărat și execuții care au avut ca țintă populația Zaghawa și alte grupuri nearabe. Există relatări privind acte de violență sexuală pe scară largă, inclusiv violuri în grup în fața rudelor, precum și alte acte de violență sexuală pe criterii de gen. Conform relatărilor, trupele FSR țin ostatici pentru răscumpărare din rândul personalului medical, răpind patru medici, un farmacist și o asistentă medicală pentru răscumpărări cu o valoare mai mare de 150000 USD. Există informații conform cărora evenimentele din El Fasher au dus la strămutarea a 70000 de persoane începând cu 26 octombrie 2025, mulți civili rămânând blocați, dispărând sau fiind reținuți de FSR în oraș.
Paragraf
AL-FATEH, Abdullah Idris
Paragraf
Alias: Abu Lulu
Paragraf
Desemnare: general de brigadă al Forțelor de Sprijin Rapid
Paragraf
Cetățenia: sudaneză
Paragraf
Sexul: masculin
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 24 februarie 2026
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Al-Fateh Abdullah Idris a fost inclus pe listă la 24 februarie 2026 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591 (2005).
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Al-Fateh Abdullah Idris, cunoscut și ca Abu Lulu, general de brigadă al FSR, este desemnat pentru participarea la acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur, inclusiv acte de violență și încălcări ale drepturilor omului. La 26 octombrie, FSR a comis atrocități, inclusiv ucideri în masă ale civililor la Universitatea El Fasher și la spitalul saudit, precum și atacuri armate în nord-vestul Darfurului. Abu Lulu este cunoscut ca măcelarul din El Fasher, unul dintre principalii autori ai violențelor din 26 octombrie din El Fasher. A dat ordine oamenilor săi să ucidă persoane nevinovate, existând înregistrări video care îl arată executând civili și lăudându-se că a ucis peste 2000 de oameni. Unele materiale video au fost filmate și mediatizate chiar de FSR, iar Abu Lulu s-a filmat zâmbind și ucigând oameni în timp ce aceștia implorau milă; există și materiale video care îl arată executând oameni pe criterii etnice. Înregistrări video îl înfățișează cum împușcă oameni neînarmați și pozează printre cadavre, arătându-i pe cei pe care i-a ucis. Există informații conform cărora evenimentele din El Fasher au dus la strămutarea a 70000 de persoane începând cu 26 octombrie 2025, mulți civili rămânând blocați, dispărând sau fiind reținuți de FSR în oraș.
Paragraf
MOHAMED, Tijani Ibrahim Moussa
Paragraf
Alias: Al Zeir Salem
Paragraf
Desemnare: comandant de operații al Forțelor de Sprijin Rapid.
Paragraf
Cetățenia: sudaneză
Paragraf
Sexul: masculin
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 24 februarie 2026
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Tijani Ibrahim Moussa Mohamed a fost inclus pe listă la 24 februarie 2026 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591 (2005).
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Tijani Ibrahim Moussa Mohamed (Al Zeir Salem), comandant de operații al Forțelor de Sprijin Rapid, este desemnat pentru participarea la acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur, inclusiv acte de violență și încălcări ale drepturilor omului. Al Zeir Salem a fost identificat ca fiind prezent la baza Diviziei 6 infanterie a FAS din El Fasher, Darfurul de Nord, la 26 octombrie 2025, în ziua ocupării orașului El Fasher de către FSR. De asemenea, a apărut într-un material video filmat la această dată în care poate fi văzut adresându-se unui grup mare de persoane deținute îmbrăcate în haine civile. La această dată FSR a comis atrocități, inclusiv ucideri în masă ale civililor la universitatea din El Fasher și la spitalul saudit, precum și atacuri armate în nord-vestul Darfurului. Printre violențele din El Fasher s-au numărat și execuții care au avut ca țintă populația Zaghawa și alte grupuri nearabe. Există relatări privind acte de violență sexuală pe scară largă, inclusiv violuri în grup în fața rudelor, precum și alte acte de violență sexuală pe criterii de gen. Conform relatărilor, trupele FSR țin ostatici pentru răscumpărare din rândul personalului medical, răpind patru medici, un farmacist și o asistentă medicală pentru răscumpărări cu o valoare mai mare de 150000 USD. Există informații conform cărora evenimentele din El Fasher au dus la strămutarea a 70000 de persoane începând cu 26 octombrie 2025, mulți civili rămânând blocați, dispărând sau fiind reținuți de FSR în interiorul orașului.
Paragraf
QUIJANO BECERRA, Alvaro Andres
Paragraf
Desemnare: fondator al Agenției Internaționale pentru Servicii (A4SI).
Paragraf
Data nașterii: 18 iulie 1967.
Paragraf
Locul nașterii: Bogota, Columbia.
Paragraf
Cetățenia: (a) Columbia; (b) Italia.
Paragraf
Sexul: masculin.
Paragraf
Pașaport: (a) număr columbian: AP628498; (b) număr italian: YB7731256 (expiră la 1 martie 2031).
Paragraf
Numărul național de identificare: Colombia Cedula nr. 80413253.
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 28 aprilie 2026.
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Alvaro Andres Quijano Becerra a fost inclus pe listă la 28 aprilie 2026 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591 (2005).
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Alvaro Andres Quijano Becerra (Quijano) este desemnat pentru implicarea sa în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur.
Paragraf
Quijano joacă un rol central în recrutarea și detașarea de foști militari columbieni în Sudan. Potrivit dovezilor video și fotografice, acești militari oferă Forțelor de Sprijin Rapid (FSR) expertiză tactică și tehnică, servind ca trupe de infanterie și de artilerie, piloți de drone, operatori de vehicule și instructori, unii chiar instruind copii să lupte în FSR.
Paragraf
Luptătorii columbieni au participat la numeroase lupte pe teritoriul Sudanului, inclusiv în capitala sa, Khartoum, precum și în Omdurman, Kordofan și El Fasher.
Paragraf
Quijano, fost asociat al cartelului Notre del Valle din Columbia, este sprijinit de o rețea de societăți și de asociați care sunt specializați în recrutarea de luptători și în facilitarea circulației fondurilor legate de detașarea acestora. Quijano a cofondat o agenție de ocupare a forței de muncă, Agenția Internațională pentru Servicii (A4SI), care este principalul centru de recrutare, angajat în campanii prin intermediul site-ului său, al chaturilor sale de grup și al reuniunilor publice cu scopul de a recruta pentru diferite posturi, inclusiv operatori de drone, lunetiști și traducători. Între 350 și 380 de luptători columbieni, majoritatea soldați pensionați, au fost recrutați prin intermediul mai multor firme private de securitate, printre care A4SI.
Paragraf
Persoane și entități conexe incluse pe listă:
Paragraf
Claudia Viviana Oliveros Forero (SDi.013), Mateo Andres Duque Botero (SDi.014).
Paragraf
OLIVEROS FORERO, Claudia Viviana
Paragraf
Desemnare: proprietară și directoare a Agenției Internaționale pentru Servicii (A4SI).
Paragraf
Data nașterii: 2 ianuarie 1973.
Paragraf
Locul nașterii: Bogota, Columbia.
Paragraf
Cetățenia: Columbia.
Paragraf
Sexul: feminin.
Paragraf
Pașaport: număr columbian: AZ321704 (expiră la 20 iulie 2032).
Paragraf
Numărul național de identificare: Colombia Cedula nr. 52252815.
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 28 aprilie 2026.
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Claudia Viviana Oliveros Forero a fost inclusă pe listă la 28 aprilie 2026 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591 (2005).
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Claudia Viviana Oliveros Forero (Oliveros) este desemnată pentru implicarea sa în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur.
Paragraf
Oliveros joacă un rol central în recrutarea și detașarea de foști militari columbieni în Sudan. Potrivit dovezilor video și fotografice, acești militari oferă Forțelor de Sprijin Rapid (FSR) expertiză tactică și tehnică, servind ca trupe de infanterie și de artilerie, piloți de drone, operatori de vehicule și instructori, unii chiar instruind copii să lupte în FSR.
Paragraf
Luptătorii columbieni au participat la numeroase lupte pe teritoriul Sudanului, inclusiv în capitala sa, Khartoum, precum și în Omdurman, Kordofan și El Fasher. Oliveros este proprietara și directoarea unei agenții de ocupare a forței de muncă, Agenția Internațională pentru Servicii (A4SI), care este principalul centru de recrutare, angajat în campanii prin intermediul site-ului său, al chaturilor sale de grup și al reuniunilor publice cu scopul de a recruta pentru diferite posturi, inclusiv operatori de drone, lunetiști și traducători. Între 350 și 380 de luptători columbieni, majoritatea soldați pensionați, au fost recrutați prin intermediul mai multor firme private de securitate, printre care A4SI.
Paragraf
Persoane și entități conexe incluse pe listă:
Paragraf
Alvaro Andres Quijano Becerra (SDi.012), Mateo Andres Duque Botero (SDi.014).
Paragraf
DUQUE BOTERO, Mateo Andres
Paragraf
Data nașterii: 7 aprilie 1975.
Paragraf
Locul nașterii: Bogota, Columbia.
Paragraf
Adresa: Calle 77 9 76 APT 302, Bogota, Colombia.
Paragraf
Cetățenia: (a) Columbia; (b) Spania.
Paragraf
Sexul: masculin.
Paragraf
Pașaport: (a) număr columbian: AS272175 (expiră la 31 martie 2026); (b) număr spaniol: XDD789846; (c) număr columbian: BF868819 (expiră la 1 martie 2035).
Paragraf
Numărul național de identificare: Colombia Cedula nr. 79782423.
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 28 aprilie 2026.
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Mateo Andres Duque Botero a fost inclus pe listă la 28 aprilie 2026 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591 (2005).
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Paragraf
Mateo Andres Duque Botero (Duque) este desemnat pentru implicarea sa în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur.
Paragraf
Duque joacă un rol central în finanțarea foștilor militari columbieni în Sudan. El administrează Maine Global Corp, care gestionează și plătește fonduri pentru Global Staffing (în prezent, Talent Bridge) și pentru societatea care angajează militari columbieni, cu sprijinul unor firme cu sediul în SUA asociate cu Duque. Acest lucru include procesarea plăților salariale pentru luptătorii columbieni și îndeplinirea rolului de intermediar de schimb valutar, convertind euro și pesos columbieni în dolari americani. În 2024 și 2025, o serie de firme cu sediul în SUA asociate cu Duque au efectuat numeroase transferuri electronice, totalizând milioane de dolari americani, către Maine Global Corp, Global Staffing și societatea care angajează luptători columbieni.
Paragraf
Potrivit dovezilor video și fotografice, acești luptători columbieni oferă Forțelor de Sprijin Rapid (FSR) expertiză tactică și tehnică, servind ca trupe de infanterie și de artilerie, piloți de drone, operatori de vehicule și instructori, unii chiar instruind copii să lupte în FSR.
Paragraf
Luptătorii columbieni au participat la numeroase lupte pe teritoriul Sudanului, inclusiv în capitala sa, Khartoum, precum și în Omdurman, Kordofan și El Fasher.
Paragraf
Persoane și entități conexe incluse pe listă:
Paragraf
Alvaro Andres Quijano Becerra (SDi.012), Claudia Viviana Oliveros Forero (SDi.013).
Paragraf
DAGALO, Al-Goney Hamdan
Paragraf
Alias: (a) Algoney Hamdan; (b) Al-Qoni Hamdan.
Paragraf
Funcție: director al Forțelor de Sprijin Rapid.
Paragraf
Data nașterii: 7 august 1990.
Paragraf
Locul nașterii: Nyala de Nord, Sudan.
Paragraf
Adresa: Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Paragraf
Cetățenia: sudaneză.
Paragraf
Sexul: masculin.
Paragraf
Pașaport: (a) număr sudanez: B00017334; (b) număr sudanez: B00024943 (expiră la 27 septembrie 2031); (c) număr kenyan: AK1586127.
Paragraf
Numărul național de identificare: Emiratele Arabe Unite 784199014302485.
Paragraf
Data desemnării de către ONU: 28 aprilie 2026.
Paragraf
Motivul includerii pe listă:
Paragraf
Al-Goney Hamdan Dagalo a fost inclus pe listă la 28 aprilie 2026 în temeiul punctului 3 litera (c) din Rezoluția 1591 (2005).
Paragraf
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul pentru sancțiuni:
Paragraf
Al-Goney Hamdan Dagalo (Al-Goney) este desemnat pentru implicarea sa în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Darfur.
Paragraf
Al-Goney este directorul pentru achiziții al Forțelor de Sprijin Rapid (FSR) și fratele lui Mohammed Hamdan Hemedti Dagalo, liderul FSR. Al-Goney a prelungit acest război prin faptul că a coordonat eforturile FSR de a achiziționa arme și materiale militare. Prin înarmarea FSR, acțiunile sale au contribuit în mod direct atât la actualul asediu al FSR asupra El Fasher din Darfurul de Nord, un oraș cu aproape două milioane de civili vulnerabili, cât și la operațiile FSR din alte părți ale Sudanului.
Paragraf
Al-Goney a controlat Tradive General Trading, o firmă-paravan a FSR, care a importat vehicule în Sudan în contul FSR.