AcasăLegislație UE02013R0543-20200101

Regulamentul (UE) nr. 543/2013 al Comisiei din 14 iunie 2013 privind transmiterea și publicarea datelor pe piețele energiei electrice și de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:01.01.2020
În vigoare din:01.01.2020
Articole:20
EUR-Lex

Articolul 1

Obiect

Paragraf
Prezentul regulament stabilește setul minim comun de date referitoare la generarea, transportul și consumul energiei electrice care trebuie puse la dispoziția participanților la piață. De asemenea, acesta prevede colectarea și publicarea centralizată a datelor.

Articolul 2

Definiții

Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile de la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009. De asemenea, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
rezerve de echilibrare înseamnă toate resursele, achiziționate ex ante sau în timp real ori în conformitate cu obligațiile legale, care sunt disponibile OST în scopuri de echilibrare;
Punctul 2
perioadă de echilibrare înseamnă perioada de timp pentru care este stabilit prețul rezervelor de echilibrare;
Punctul 3
zonă de ofertare înseamnă cea mai mare zonă geografică în care participanții la piață pot face schimb de energie fără alocarea capacităților;
Punctul 4
alocare a capacității înseamnă atribuirea de capacitate interzonală;
Punctul 5
unitate consumatoare înseamnă o resursă care primește energie electrică pentru uz propriu, cu excepția OST și a operatorilor de sisteme de distribuție (OSD);
Punctul 6
zonă de control înseamnă o parte coerentă a sistemului interconectat, exploatată de un singur operator de sistem, și include sarcini fizice conectate și/sau unități generatoare, dacă există;
Punctul 7
capacitatea netă de transport coordonată înseamnă o metodă de calculare a capacității pe baza principiului evaluării și definirii ex ante și a unui schimb maxim de energie între zone de ofertare adiacente;
Punctul 8
element critic de rețea înseamnă un element de rețea, fie în cadrul unei zone de ofertare, fie între zone de ofertare, luat în considerare în cadrul procesului de calculare a capacității, care limitează volumul de energie electrică ce poate fi schimbat;
Punctul 9
echilibrare între zone de control înseamnă un sistem de echilibrare în cadrul căruia un OST poate primi oferte de activare provenite din zone ale altor OST. Aceasta nu include redispecerizarea sau furnizarea de energie de urgență;
Punctul 10
capacitate intrazonală înseamnă capacitatea sistemului interconectat de a permite transferul de energie între zone de ofertare;
Punctul 11
monedă este euro, dacă cel puțin o parte din zona (zonele) de ofertare în cauză face parte dintr-o țară în care euro este un mijloc legal de plată. În orice alt caz este moneda locală;
Punctul 12
ora limită înseamnă momentul în care OST trebuie să confirme toate desemnările onorate pe piață. Ora limită se referă nu numai la piețele zilnice sau intrazilnice, ci și, de asemenea, la diferitele piețe care acoperă ajustările în caz de dezechilibru și alocarea de rezerve;
Punctul 13
comercializarea în contrapartidă înseamnă un schimb între zone, inițiat de operatorii de sistem între două zone de ofertare pentru a soluționa cazurile de congestie fizică;
Punctul 14
furnizor de date înseamnă entitatea care trimite datele către platforma centrală pentru transparența informațiilor;
Punctul 15
alocare explicită înseamnă numai alocarea capacității interzonale, fără transfer de energie;
Punctul 16
parametri bazați pe flux înseamnă marjele disponibile pe elementele de rețea critice, cărora le sunt asociați factori de distribuție pentru transferul de energie;
Punctul 17
unitate generatoare înseamnă un singur generator de energie electrică care aparține de o unitate de producție;
Punctul 18
alocare implicită înseamnă o metodă de gestionare a congestiei conform căreia energia este obținută în același timp cu capacitatea intrazonală;
Punctul 19
unitate de timp a pieței înseamnă perioada pentru care este stabilit prețul pieței sau cea mai scurtă perioadă posibilă comună pentru două zone de ofertare, dacă unitățile lor de timp ale pieței sunt diferite;
Punctul 20
capacitate oferită înseamnă capacitatea intrazonală oferită pe piață de entitatea responsabilă cu alocarea capacității de transport;
Punctul 21
planificat înseamnă un eveniment cunoscut ex ante de către proprietarul primar al datelor;
Punctul 22
factor de distribuție pentru transferul de energie înseamnă o reprezentare a fluxului fizic la un element de rețea critic determinat de modificarea poziției nete a unei zone de ofertare;
Punctul 23
proprietarul primar al datelor înseamnă entitatea care generează datele;
Punctul 24
unitate de producție înseamnă o instalație pentru producerea energiei electrice alcătuită dintr-o singură unitate generatoare sau dintr-un grup de unități generatoare;
Punctul 25
profil înseamnă o limită geografică între o zonă de ofertare și mai multe zone de ofertare învecinate;
Punctul 26
redispecerizare înseamnă o măsură activată de unul sau mai mulți operatori de sistem prin modificarea tiparului de generare și/sau de consum pentru a schimba fluxurile fizice din sistemul de transport și a soluționa o congestie fizică;
Punctul 27
sarcina totală, inclusiv pierderile, fără puterea utilizată pentru stocarea energiei, înseamnă o sarcină egală cu producția, la care se adaugă importurile și din care se scad exporturile și puterea utilizată pentru stocarea energiei;
Punctul 28
entitatea responsabilă cu alocarea capacității de transport înseamnă entitatea împuternicită de OTS să gestioneze alocarea capacităților intrazonale;
Punctul 29
sarcină verticală înseamnă cantitatea totală de energie care iese din rețeaua de transport către rețelele de distribuție, către clienții finali direct conectați sau către partea consumatoare a procesului de generare;
Punctul 30
marja de prognoză pentru anul următor înseamnă diferența dintre prognoza anuală privind capacitatea de generare disponibilă și prognoza anuală privind sarcina totală maximă, ținând seama de prognoza capacității de generare totale, de prognoza disponibilității generării și de prognoza rezervelor contractate pentru servicii de sistem;
Punctul 31
ora înseamnă ora locală la Bruxelles.

Articolul 3

Înființarea unei platforme centrale pentru transparența informațiilor

Alineatul 1
Se înființează o platformă centrală pentru transparența informațiilor, care va fi operată în mod eficient și rentabil în cadrul Rețelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO pentru energie electrică). ENTSO pentru energie electrică publică pe platforma centrală pentru transparența informațiilor toate datele pe care OST trebuie să le transmită ENTSO pentru energie electrică în conformitate cu prezentul regulament.
Alineatul 2
ENTSO pentru energie electrică prezintă Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (agenția) o propunere privind funcționarea platformei centrale pentru transparența informațiilor și costurile asociate, la patru luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. Agenția emite avizul său în termen de trei luni de la data prezentării propunerii.
Alineatul 3
ENTSO pentru energie electrică trebuie să se asigure că platforma centrală pentru transparența informațiilor este operațională la 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 4

Transmiterea și publicarea datelor

Alineatul 1
Proprietarii primari ai datelor transmit datele către OST în conformitate cu articolele 6-17. Ei se asigură că datele pe care le transmit OST sau, dacă se prevede astfel în conformitate cu alineatul (2), furnizorilor de date sunt complete, au nivelul de calitate necesar și sunt furnizate într-un mod care permite OST sau furnizorilor de date să prelucreze și să transmită datele către ENTSO pentru energie electrică în timp util pentru ca ENTSO pentru energie electrică să își poată respecta obligațiile care îi revin în temeiul prezentului regulament în ceea ce privește publicarea la timp a informațiilor.
Alineatul 2
Proprietarii primari ai datelor își pot îndeplini obligația prevăzută la alineatul (1) prin transmiterea datelor direct către platforma centrală pentru transparența informațiilor, cu condiția să utilizeze o parte terță care acționează ca furnizor de date în numele lor. Acest mod de transmitere a datelor este supus acordului prealabil al OST în a cărui zonă de control este situat proprietarul primar. Când își dă acordul, OST trebuie să evalueze dacă furnizorul de date îndeplinește cerințele menționate la articolul 5 primul paragraf literele (b) și (c).
Alineatul 3
OST sunt considerați proprietari primari ai datelor în sensul articolelor 6-17, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Alineatul 4
În cazul în care o zonă de ofertare este compusă din mai multe zone de control din diferite state membre, ENTSO pentru energie electrică publică datele menționate la alineatul (1) separat pentru statele membre în cauză.
Alineatul 5
Fără a aduce atingere obligațiilor OST și ale ENTSO pentru energie electrică stabilite la alineatul (1) și la articolul 3, datele pot fi publicate, de asemenea, pe site-urile web ale OST sau ale altor părți.
Alineatul 6
Autoritățile naționale de reglementare se asigură că proprietarii primari ai datelor, OTS și furnizorii de date își respectă obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament.

Articolul 5

Manualul de proceduri

Paragraf
ENTSO pentru energie electrică elaborează un manual care specifică:
Litera a
detaliile și formatul pentru transmiterea datelor prevăzute la articolul 4 alineatul (1);
Litera b
modalități și forme standardizate de comunicare și schimb de date între proprietarii primari ai datelor, OST, furnizorii de date și ENTSO pentru energie electrică;
Litera c
criterii tehnice și operaționale pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de date atunci când furnizează date platformei centrale pentru transparența informațiilor;
Litera d
clasificarea corespunzătoare a tipurilor de producție menționate la articolul 14 alineatul (1), articolul 15 alineatul (1) și articolul 16 alineatul (1).
Paragraf
ENTSO pentru energie electrică elaborează manualul în urma unei consultări deschise și transparente cu părțile interesate.
Paragraf
ENTSO pentru energie electrică pune manualul la dispoziția publicului.
Paragraf
ENTSO pentru energie electrică actualizează manualul atunci când este necesar. Înainte de a publica sau actualiza manualul, ENTSO pentru energie electrică prezintă un proiect agenției pentru a obține avizul acesteia, pe care agenția îl furnizează în termen de două luni. Proiectul primei versiuni se transmite agenției în termen de patru luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 6

Informații privind sarcina totală

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST calculează și transmit ENTSO pentru energie electrică următoarele date privind fiecare zonă de ofertare:
Litera a
sarcina totală per unitate de timp a pieței;
Litera b
o prognoză pentru ziua următoare privind sarcina totală per unitate de timp a pieței;
Litera c
o prognoză pentru săptămâna următoare, privind sarcina totală pentru fiecare zi a săptămânii următoare, care trebuie să includă, pentru fiecare zi, o valoare maximă și o valoare minimă a sarcinii;
Litera d
o prognoză pentru luna următoare, privind sarcina totală pentru fiecare săptămână a lunii următoare, care trebuie să includă, pentru o săptămână dată, o valoare maximă și o valoare minimă a sarcinii;
Litera e
o prognoză pentru anul următor, privind sarcina totală pentru fiecare săptămână a anului următor, care trebuie să includă, pentru o săptămână dată, o valoare maximă și o valoare minimă a sarcinii.
Alineatul 2
Informațiile menționate:
Litera a
la alineatul (1) litera (a) se publică cel târziu la o oră după perioada de operare;
Litera b
la alineatul (1) litera (b) se publică cu cel puțin două ore înainte de închiderea tranzacționării pe piața pentru ziua următoare din zona de ofertare și se actualizează atunci când au loc schimbări semnificative;
Litera c
la alineatul (1) litera (c) se publică în fiecare zi de vineri, cu cel puțin două ore înainte de închiderea tranzacționării pe piața pentru ziua următoare din zona de ofertare, și se actualizează atunci când au loc schimbări semnificative;
Litera d
la alineatul (1) litera (d) se publică cu cel puțin o săptămână înainte de luna livrării și se actualizează atunci când au loc schimbări semnificative;
Litera e
la alineatul (1) litera (e) se publică cel târziu în a 15-a zi calendaristică din luna dinaintea anului la care se referă datele.
Alineatul 3
Unitățile generatoare situate în zona de control a unui OST îi furnizează OST-ului respectiv toate informațiile relevante necesare pentru calcularea datelor menționate la alineatul (1) litera (a).
Alineatul 4
Operatorii de sisteme de distribuție (OSD) situați în interiorul zonei de control a unui OST furnizează OST toate informațiile relevante necesare pentru calcularea datelor menționate la alineatul (1) literele (b)-(e).

Articolul 7

Informații privind indisponibilitatea unităților consumatoare

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST furnizează ENTSO pentru energie electrică următoarele informații:
Litera a
indisponibilitatea planificată a 100 MW sau mai mult dintr-o unitate consumatoare, inclusiv modificările de 100 MW sau mai mult în cadrul indisponibilității planificate a unităților consumatoare, cu durata de cel puțin o unitate de timp a pieței, precizând următoarele:
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea disponibilă per unitate de timp a pieței în cursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității;
Litera
data estimată (ziua, ora) de începere și de încheiere a modificării disponibilității;
Litera b
modificări ale disponibilității reale a unei unități consumatoare cu o putere nominală de 100 MW sau mai mult, precizând:
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea disponibilă per unitate de timp a pieței în timpul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității;
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității.
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea disponibilă per unitate de timp a pieței în cursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității;
Litera
data estimată (ziua, ora) de începere și de încheiere a modificării disponibilității;
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea disponibilă per unitate de timp a pieței în timpul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității;
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității.
Alineatul 2
Informațiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) se publică în formă agregată per zonă de ofertare, indicând suma capacității de consum indisponibile per unitate de timp a pieței, pentru o perioadă de timp dată, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de o oră de la luarea deciziei privind indisponibilitatea planificată.
Alineatul 3
Unitățile consumatoare situate în zona de control a unui OST trebuie să calculeze și să transmită OST-ului respectiv datele prevăzute la alineatul (1).

Articolul 8

Marja de prognoză pentru anul următor

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST calculează și transmit către ENTSO pentru energie electrică, pentru fiecare zonă de ofertare, marja de prognoză pentru anul următor evaluată la unitate de timp a pieței locală.
Alineatul 2
Unitățile generatoare și OSD situați în zona de control a unui OST îi furnizează OST-ului respectiv orice informație relevantă necesară pentru calcularea datelor menționate la alineatul (1).

Articolul 9

Infrastructura de transport

Paragraf
OST stabilesc și furnizează ENTSO pentru energie electrică informații referitoare la modificările viitoare ale elementelor rețelei și la proiectele de interconectare care includ extinderea sau dezafectarea din cadrul rețelelor lor de transport în următorii trei ani. Aceste informații trebuie furnizate doar pentru măsurile care se preconizează că vor avea un impact de cel puțin 100 MW asupra capacității intrazonale între zone de ofertare sau asupra profilurilor timp de cel puțin o unitate de timp a pieței. Informațiile includ:
Litera a
identificarea activelor în cauză;
Litera b
amplasarea;
Litera c
tipul activului;
Litera d
impactul asupra capacității de interconectare per direcție între zonele de ofertare;
Litera e
data de finalizare estimată.
Paragraf
Informațiile se publică cu o săptămână înainte de alocarea capacității anuale, dar nu mai târziu de cea de a 15-a zi calendaristică a lunii dinaintea anului la care se referă alocarea. Informațiile se actualizează cu modificările relevante înainte de sfârșitul lunii martie, al lunii iunie și al lunii septembrie din anul la care se referă alocarea.

Articolul 10

Informații privind indisponibilitatea infrastructurii de transport

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST calculează și furnizează ENTSO pentru energie electrică:
Litera a
indisponibilitatea planificată, inclusiv modificările indisponibilității planificate a interconexiunilor și ale rețelei de transport care reduc capacitățile intrazonale între zone de ofertare cu 100 MW sau mai mult în decursul a cel puțin o unitate de timp a pieței, precizând:
Litera
identificarea activelor în cauză;
Litera
amplasarea;
Litera
tipul activului;
Litera
impactul estimat asupra capacității intrazonale per direcție între zone de ofertare;
Litera
motivele indisponibilității;
Litera
data estimată (ziua, ora) de începere și de încheiere a modificării disponibilității;
Litera b
modificările disponibilității reale a interconexiunilor și ale rețelei de transport care reduc capacitățile intrazonale între zone de ofertare cu 100 MW sau mai mult în decursul a cel puțin o unitate de timp a pieței, precizând:
Litera
identificarea activelor în cauză;
Litera
amplasarea;
Litera
tipul activului;
Litera
impactul estimat asupra capacității intrazonale per direcție între zone de ofertare;
Litera
motivele indisponibilității;
Litera
data de începere și data de încheiere estimată (ziua, ora) a modificării disponibilității;
Litera c
modificările disponibilității reale a infrastructurii de rețea offshore care reduc aportul de energie eoliană cu 100 MW sau mai mult în decursul a cel puțin o unitate de timp a pieței, precizând:
Litera
identificarea activelor în cauză;
Litera
amplasarea;
Litera
tipul activului;
Litera
capacitatea de generare a energiei eoliene instalată (MW) conectată la activ;
Litera
energia eoliană furnizată (MW) în momentul modificării disponibilității;
Litera
motivele indisponibilității;
Litera
data de începere și data de încheiere estimată (ziua, ora) a modificării disponibilității.
Litera
identificarea activelor în cauză;
Litera
amplasarea;
Litera
tipul activului;
Litera
impactul estimat asupra capacității intrazonale per direcție între zone de ofertare;
Litera
motivele indisponibilității;
Litera
data estimată (ziua, ora) de începere și de încheiere a modificării disponibilității;
Litera
identificarea activelor în cauză;
Litera
amplasarea;
Litera
tipul activului;
Litera
impactul estimat asupra capacității intrazonale per direcție între zone de ofertare;
Litera
motivele indisponibilității;
Litera
data de începere și data de încheiere estimată (ziua, ora) a modificării disponibilității;
Litera
identificarea activelor în cauză;
Litera
amplasarea;
Litera
tipul activului;
Litera
capacitatea de generare a energiei eoliene instalată (MW) conectată la activ;
Litera
energia eoliană furnizată (MW) în momentul modificării disponibilității;
Litera
motivele indisponibilității;
Litera
data de începere și data de încheiere estimată (ziua, ora) a modificării disponibilității.
Alineatul 2
Informațiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o oră de la luarea deciziei privind indisponibilitatea planificată.
Alineatul 3
Informațiile prevăzute la alineatul (1) literele (b) și (c) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o oră de la modificarea disponibilității reale.
Alineatul 4
Pentru informațiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b), OST pot decide să nu identifice activul în cauză și să nu precizeze amplasarea acestuia dacă datele respective sunt clasificate ca informații sensibile privind protecția infrastructurilor critice în statele lor membre, astfel cum se prevede la articolul 2 litera (d) din Directiva 2008/114/CE a Consiliului. Aceasta nu aduce atingere celorlalte obligații care le revin conform alineatului (1) din prezentul articol.

Articolul 11

Informații privind estimarea și furnizarea capacităților intrazonale

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST sau, dacă este cazul, entitățile responsabile cu alocarea capacităților de transport calculează și furnizează ENTSO pentru energie electrică următoarele informații, cu suficient timp înaintea procedurii de alocare:
Litera a
capacitatea prognozată și oferită (MW) per direcție între zone de ofertare, în cazul alocării capacității pe baza capacității nete de transfer coordonate; sau
Litera b
parametrii relevanți bazați pe flux, în cazul alocării capacității pe baza fluxului.
Alineatul 2
Informațiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) se publică astfel cum se prevede în anexă.
Alineatul 3
În ceea ce privește legăturile de curent continuu, OST furnizează ENTSO pentru energie electrică, în cel mult o oră de când le-a aflat, informații actualizate privind orice restricție plasată asupra utilizării capacității transfrontaliere disponibile, inclusiv prin aplicarea de restricții de creștere a volumului de energie generat sau de limite de transfer intrazilnic.
Alineatul 4
OST sau, dacă este cazul, entitățile responsabile cu alocarea capacităților de transport prezintă un raport anual către ENTSO pentru energie electrică, în care indică:
Litera a
principalele elemente critice de rețea care limitează capacitatea oferită;
Litera b
zona (zonele) de control de care aparțin elementele critice de rețea;
Litera c
măsura în care eliberarea elementelor critice de rețea ar crește capacitatea oferită;
Litera d
toate măsurile posibile care ar putea fi implementate pentru a spori capacitatea oferită, împreună cu o estimare a costurilor aferente.

Articolul 12

Informații privind utilizarea capacităților intrazonale

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST calculează și furnizează ENTSO pentru energie electrică următoarele informații:
Litera a
în cazul unor alocări explicite, pentru fiecare unitate de timp a pieței și per direcție între zone de ofertare:
Litera
capacitatea (MW) solicitată de piață;
Litera
capacitatea (MW) alocată pieței;
Litera
prețul capacității (monedă/MW);
Litera
veniturile din licitație (în moneda respectivă) per frontieră între zone de ofertare;
Litera b
pentru fiecare unitate de timp a pieței și per direcție între zone de ofertare, capacitatea totală desemnată;
Litera c
înaintea fiecărei alocări a capacității, capacitatea totală deja alocată prin proceduri de alocare anterioare per unitate de timp a pieței și per direcție;
Litera d
pentru fiecare unitate de timp a pieței, prețurile pentru ziua următoare în fiecare zonă de ofertare (monedă/MWh);
Litera e
în cazul unor alocări implicite, pentru fiecare unitate de timp a pieței, pozițiile nete ale fiecărei zone de ofertare (MW) și veniturile din congestie (în moneda respectivă) per frontieră între două zone de ofertare;
Litera f
schimburile comerciale programate pentru ziua următoare, într-o formă agregată, între zone de ofertare per direcție și per unitate de timp a pieței;
Litera g
fluxurile fizice între zone de ofertare per unitate de timp a pieței;
Litera h
capacitățile intrazonale alocate între zone de ofertare din state membre și țări terțe per direcție, per produs alocat și per perioadă.
Litera
capacitatea (MW) solicitată de piață;
Litera
capacitatea (MW) alocată pieței;
Litera
prețul capacității (monedă/MW);
Litera
veniturile din licitație (în moneda respectivă) per frontieră între zone de ofertare;
Alineatul 2
Informațiile prevăzute:
Litera a
la alineatul (1) literele (a) și (e) se publică cel târziu la o oră după fiecare alocare a capacității;
Litera b
la alineatul (1) litera (b) se publică cel târziu la o oră după fiecare rundă de desemnare;
Litera c
la alineatul (1) litera (c) se publică cel mai târziu atunci când trebuie publicate, conform anexei, cifrele privind capacitatea oferită;
Litera d
la alineatul (1) litera (d) se publică cel târziu la o oră după închiderea tranzacționării;
Litera e
la alineatul (1) litera (f) se publică în fiecare zi, cel târziu la o oră după ultima oră limită și, dacă este cazul, se actualizează cel târziu la două ore după fiecare procedură de desemnare intrazilnică;
Litera f
la alineatul (1) litera (g) se publică pentru fiecare unitate de timp a pieței cât mai aproape posibil de timpul real, dar nu mai târziu de o oră după perioada de operare;
Litera g
la alineatul (1) litera (h) se publică cel târziu la o oră de la alocare.
Alineatul 3
Entitățile responsabile cu alocarea capacității de transport sau, după caz, bursele de energie electrică furnizează OST toate informațiile relevante necesare pentru calcularea datelor menționate la alineatul (1).

Articolul 13

Informații privind măsurile de gestionare a congestiei

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST furnizează ENTSO pentru energie electrică următoarele informații:
Litera a
informații privind redispecerizarea per unitate de timp a pieței, precizând:
Litera
măsura luată (respectiv creșterea sau scăderea producției, creșterea sau scăderea sarcinii);
Litera
identificarea, amplasarea și tipul elementelor de rețea vizate de măsură;
Litera
motivul luării măsurii;
Litera
capacitatea afectată de măsura luată (MW);
Litera b
informații privind comercializarea în contrapartidă per unitate de timp a pieței, precizând:
Litera
măsura luată (respectiv creșterea sau scăderea schimbului între zone);
Litera
zonele de ofertare în cauză;
Litera
motivul care stă la baza măsurii;
Litera
modificarea schimbului între zone (MW);
Litera c
costurile suportate într-o anumită lună în urma măsurilor menționate la literele (a) și (b) și în urma altor măsuri de remediere.
Litera
măsura luată (respectiv creșterea sau scăderea producției, creșterea sau scăderea sarcinii);
Litera
identificarea, amplasarea și tipul elementelor de rețea vizate de măsură;
Litera
motivul luării măsurii;
Litera
capacitatea afectată de măsura luată (MW);
Litera
măsura luată (respectiv creșterea sau scăderea schimbului între zone);
Litera
zonele de ofertare în cauză;
Litera
motivul care stă la baza măsurii;
Litera
modificarea schimbului între zone (MW);
Alineatul 2
Informațiile menționate:
Litera a
la alineatul (1) literele (a) și (b) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o oră după perioada de operare, cu excepția cazului în care există motive ce vor fi publicate în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o zi după perioada de operare;
Litera b
la alineatul (1) litera (c) se publică cel târziu în termen de o lună de la sfârșitul lunii la care se referă.

Articolul 14

Generarea de prognoze

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST calculează și furnizează ENTSO pentru energie electrică următoarele informații:
Litera a
suma capacității de producție (MW) instalate pentru toate unitățile de producție existente cu capacitate de producție instalată mai mare sau egală cu 1 MW, per tip de producție;
Litera b
informații privind unitățile de producție (existente sau planificate) cu o capacitate de producție instalată mai mare sau egală cu 100 MW. Informațiile trebuie să cuprindă:
Litera
denumirea unității;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
amplasarea;
Litera
nivelul legăturii de tensiune;
Litera
zona de ofertare;
Litera
tipul de producție;
Litera c
o estimare a producției programate totale (MW) per zonă de ofertare, pentru fiecare unitate de timp a pieței a zilei următoare;
Litera d
o prognoză a producției de energie eoliană și solară (MW) per zonă de ofertare, pentru fiecare unitate de timp a pieței a zilei următoare.
Litera
denumirea unității;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
amplasarea;
Litera
nivelul legăturii de tensiune;
Litera
zona de ofertare;
Litera
tipul de producție;
Alineatul 2
Informațiile prevăzute:
Litera a
la alineatul (1) litera (a) se publică anual, nu mai târziu de o săptămână înainte de sfârșitul anului;
Litera b
la alineatul (1) litera (b) se publică anual pentru următorii trei ani, nu mai târziu de o săptămână înainte de începutul primului an la care se referă datele;
Litera c
la alineatul (1) litera (c) se publică cel târziu la ora 18.00, ora Bruxelles-ului, în ziua precedentă livrării efective;
Litera d
la alineatul (1) litera (d) se publică cel târziu la ora 18.00, ora Bruxelles-ului, în ziua precedentă livrării efective. Informațiile se actualizează regulat și se publică în decursul tranzacționării intrazilnice, cel puțin o actualizare fiind publicată la ora 8.00, ora Bruxelles-ului, în ziua livrării efective. Informațiile se furnizează pentru toate zonele de ofertare doar în statele membre cu un aport de peste 1 % de energie eoliană sau solară pe an sau pentru zone de ofertare cu un aport de peste 5 % de energie eoliană sau solară pe an.
Alineatul 3
Unitățile de producție situate în zona de control a unui OST îi furnizează OST-ului respectiv toate informațiile relevante necesare pentru calcularea datelor menționate la alineatul (1).

Articolul 15

Informații privind indisponibilitatea unităților generatoare și a unităților de producție

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST furnizează ENTSO pentru energie electrică următoarele informații:
Litera a
indisponibilitatea planificată a 100 MW sau mai mult dintr-o unitate generatoare, inclusiv modificările de 100 MW sau mai mult ale indisponibilității planificate a unității generatoare respective, preconizată să dureze cel puțin o unitate de timp a pieței, până la maximum trei ani după aceea, precizând:
Litera
denumirea unității de producție;
Litera
denumirea unității generatoare;
Litera
amplasarea;
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
tipul de producție;
Litera
capacitatea disponibilă în decursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității;
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității;
Litera b
modificările de 100 MW sau mai mult ale disponibilității reale a unei unități generatoare, preconizate să dureze cel puțin o unitate de timp a pieței, precizând:
Litera
denumirea unității de producție;
Litera
denumirea unității generatoare;
Litera
amplasarea;
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
tipul de producție;
Litera
capacitatea disponibilă în decursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității; și
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității;
Litera c
indisponibilitatea planificată a unei unități de producție de 200 MW sau mai mult, inclusiv modificările de 100 MW sau mai mult ale indisponibilității planificate a acelei unități de producție, nepublicată în conformitate cu litera (a), preconizată să dureze cel puțin o unitate de timp a pieței, până la maximum trei ani după aceea, precizând:
Litera
denumirea unității de producție;
Litera
amplasarea;
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
tipul de producție;
Litera
capacitatea disponibilă în decursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității;
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității;
Litera d
modificările de 100 MW sau mai mult ale disponibilității reale a unei unități de producție cu o capacitate de producție instalată de 200 MW sau mai mult, nepublicate în conformitate cu litera (b), preconizate să dureze cel puțin o unitate de timp a pieței, precizând:
Litera
denumirea unității de producție;
Litera
amplasarea;
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
tipul de producție;
Litera
capacitatea disponibilă în decursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității; și
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității.
Litera
denumirea unității de producție;
Litera
denumirea unității generatoare;
Litera
amplasarea;
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
tipul de producție;
Litera
capacitatea disponibilă în decursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității;
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității;
Litera
denumirea unității de producție;
Litera
denumirea unității generatoare;
Litera
amplasarea;
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
tipul de producție;
Litera
capacitatea disponibilă în decursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității; și
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității;
Litera
denumirea unității de producție;
Litera
amplasarea;
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
tipul de producție;
Litera
capacitatea disponibilă în decursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității;
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității;
Litera
denumirea unității de producție;
Litera
amplasarea;
Litera
zona de ofertare;
Litera
capacitatea de producție instalată (MW);
Litera
tipul de producție;
Litera
capacitatea disponibilă în decursul evenimentului;
Litera
motivul indisponibilității; și
Litera
data de începere și data estimată de încheiere (zi, oră) a modificării disponibilității.
Alineatul 2
Informațiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (c) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o oră de la luarea deciziei privind indisponibilitatea planificată.
Alineatul 3
Unitățile generatoare situate în zona de control a unui OST furnizează OST-ului respectiv datele prevăzute la alineatul (1).

Articolul 16

Producția efectivă

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST calculează și furnizează ENTSO pentru energie electrică următoarele informații:
Litera a
producția efectivă (MW) per unitate de timp a pieței și per unitate generatoare cu o capacitate instalată de producție de 100 MW sau mai mult;
Litera b
producția agregată, per unitate de timp a pieței și per tip de producție;
Litera c
producția efectivă sau estimată de energie eoliană și solară (MW), în fiecare zonă de ofertare, per unitate de timp a pieței;
Litera d
rata medie săptămânală agregată de umplere a tuturor rezervoarelor de apă și instalațiilor de acumulare a apei (MWh) per zonă de ofertare, inclusiv cifra pentru aceeași săptămână a anului precedent.
Alineatul 2
Informațiile prevăzute:
Litera a
la alineatul (1) litera (a) se publică la cinci zile după perioada de operare;
Litera b
la alineatul (1) litera (b) se publică cel târziu la o oră după perioada de operare;
Litera c
la alineatul (1) litera (c) se publică cel târziu la o oră după perioada de operare și se actualizează pe baza valorilor măsurate de îndată ce acestea devin disponibile. Informațiile se furnizează pentru toate zonele de ofertare doar în statele membre cu un aport de peste 1 % de energie eoliană sau solară pe an sau pentru zone de ofertare cu un aport de peste 5 % de energie eoliană sau solară pe an;
Litera d
la alineatul (1) litera (d) se publică în a treia zi lucrătoare care urmează săptămânii la care se referă informațiile. Informațiile se furnizează pentru toate zonele de ofertare doar în statele membre cu un aport de peste 10 % de energie generată în acest mod pe an sau pentru zone de ofertare cu un aport de peste 30 % de energie generată în acest mod pe an.
Alineatul 3
Unitățile generatoare și unitățile de producție situate în zona de control a unui OST furnizează OST-ului respectiv informațiile relevante pentru calcularea datelor menționate la alineatul (1).

Articolul 17

Echilibrarea

Alineatul 1
Pentru zonele lor de control, OST sau, dacă este cazul, operatorii piețelor de echilibrare, acolo unde există asemenea piețe, furnizează ENTSO pentru energie electrică următoarele informații:
Litera a
regulile de echilibrare, inclusiv:
Litera
procedurile pentru achiziționarea diferitelor tipuri de rezerve de echilibrare și a energiei de echilibrare;
Litera
metodologia de remunerare atât pentru furnizarea de rezerve, cât și pentru energia activată în vederea echilibrării;
Litera
metodologia de calcul al taxelor de dezechilibru;
Litera
dacă este cazul, descrierea modului în care se realizează echilibrarea transfrontalieră între două sau mai multe zone de control și condițiile de participare a generatoarelor și sarcinii;
Litera b
volumul rezervelor de echilibrare contractate (MW) de OST, precizând:
Litera
sursa de rezervă (generare sau sarcină);
Litera
tipul de rezervă (de exemplu, rezervă de reglaj primar, secundar sau terțiar);
Litera
perioada de timp pentru care sunt contractate rezervele (de exemplu oră, zi, săptămână, lună, an etc.);
Litera c
prețurile plătite de OST per tip de rezervă de echilibrare achiziționată și per perioadă de achiziție (monedă/MW/perioadă);
Litera d
ofertele agregate acceptate per perioadă de echilibrare, separat pentru fiecare tip de rezervă de echilibrare;
Litera e
volumul energiei de echilibrare activate (MW) per perioadă de echilibrare și per tip de rezervă;
Litera f
prețurile plătite de OST pentru energia de echilibrare activată, per perioadă de echilibrare și per tip de rezervă; informațiile referitoare la prețuri trebuie furnizate separat pentru reglarea crescătoare și cea descrescătoare;
Litera g
prețurile dezechilibrului per perioadă de echilibrare;
Litera h
volumul total aferent dezechilibrului per perioadă de echilibrare;
Litera i
bilanțul financiar lunar aferent zonei de control, precizând:
Litera
cheltuielile suportate de OST pentru achiziționarea rezervelor și pentru activarea energiei de echilibrare;
Litera
venitul net al OST după regularizarea conturilor de dezechilibru cu părțile responsabile de echilibrare;
Litera j
dacă este cazul, informații cu privire la echilibrarea între zonele de control per perioadă de echilibrare, precizând:
Litera
volumele ofertelor schimbate și ofertele per perioadă de achiziție;
Litera
prețurile maxime și minime ale ofertelor schimbate și ofertele per perioadă de achiziție;
Litera
volumul energiei de echilibrare activate în zonele de control în cauză.
Litera
procedurile pentru achiziționarea diferitelor tipuri de rezerve de echilibrare și a energiei de echilibrare;
Litera
metodologia de remunerare atât pentru furnizarea de rezerve, cât și pentru energia activată în vederea echilibrării;
Litera
metodologia de calcul al taxelor de dezechilibru;
Litera
dacă este cazul, descrierea modului în care se realizează echilibrarea transfrontalieră între două sau mai multe zone de control și condițiile de participare a generatoarelor și sarcinii;
Litera
sursa de rezervă (generare sau sarcină);
Litera
tipul de rezervă (de exemplu, rezervă de reglaj primar, secundar sau terțiar);
Litera
perioada de timp pentru care sunt contractate rezervele (de exemplu oră, zi, săptămână, lună, an etc.);
Litera
cheltuielile suportate de OST pentru achiziționarea rezervelor și pentru activarea energiei de echilibrare;
Litera
venitul net al OST după regularizarea conturilor de dezechilibru cu părțile responsabile de echilibrare;
Litera
volumele ofertelor schimbate și ofertele per perioadă de achiziție;
Litera
prețurile maxime și minime ale ofertelor schimbate și ofertele per perioadă de achiziție;
Litera
volumul energiei de echilibrare activate în zonele de control în cauză.
Alineatul 2
Informațiile prevăzute:
Litera a
la alineatul (1) litera (b) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar cel târziu cu două ore înainte de a avea loc următoarea procedură de achiziție;
Litera b
la alineatul (1) litera (c) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o oră de la încheierea procedurii de achiziție;
Litera c
la alineatul (1) litera (d) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o oră după perioada de operare;
Litera d
la alineatul (1) litera (e) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 30 de minute după perioada de operare. În cazul în care datele sunt preliminare, cifrele se actualizează atunci când datele devin disponibile;
Litera e
la alineatul (1) litera (f) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o oră după perioada de operare;
Litera f
la alineatul (1) litera (g) se publică în cel mai scurt timp posibil;
Litera g
la alineatul (1) litera (h) se publică în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 30 de minute după perioada de operare. În cazul în care datele sunt preliminare, cifrele se actualizează atunci când datele devin disponibile;
Litera h
la alineatul (1) litera (i) se publică cel târziu la trei luni după luna de operare. În cazul în care regularizarea este preliminară, cifrele se actualizează după regularizarea finală;
Litera i
la alineatul (1) litera (j) se publică cel târziu la o oră după perioada de operare.

Articolul 18

Răspundere

Paragraf
Răspunderea proprietarului primar al datelor, a furnizorului de date și a ENTSO pentru energie electrică în temeiul prezentului regulament se limitează la cazurile de neglijență gravă și/sau de abatere săvârșită cu intenție. În orice caz, aceștia nu sunt obligați să despăgubească persoana care utilizează datele pentru nicio pierdere de profit, pierdere de oportunități de afaceri sau orice alte daune incidentale, speciale sau subsecvente indirecte de orice fel care rezultă dintr-o încălcare a obligațiilor ce le revin în temeiul prezentului regulament.

Articolul 19

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 714/2009

Paragraf
Punctele 5.5-5.9 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 714/2009 se elimină cu efect de la 5 ianuarie 2015.

Articolul 20

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Articolul 4 alineatul (1) se aplică după 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Tabel 1
Publicarea informațiilor menționate la articolul 11 alineatul (2)