AcasăLegislație UE02013R0228-20250627

Regulamentul (UE) nr. 228/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 247/2006 al Consiliului

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:27.06.2025
În vigoare din:27.06.2025
Articole:38
EUR-Lex
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I

Articolul 1

Obiect

Paragraf
Prezentul regulament adoptă măsurile specifice din domeniul agricol pentru remedierea dificultăților cauzate de ultraperifericitate, și anume de distanță, insularitate, suprafață redusă, relief, climă dificilă și dependență economică de un număr mic de produse din regiunile Uniunii menționate la articolul 349 din tratat (regiuni ultraperiferice).

Articolul 2

Obiective

Alineatul 1
Măsurile specifice menționate la articolul 1 contribuie la realizarea următoarelor obiective:
Litera a
garantarea aprovizionării regiunilor ultraperiferice cu produse esențiale pentru consumul uman sau pentru prelucrare și ca inputuri agricole evitând costurile suplimentare datorate ultraperifericității, fără a se aduce atingere producțiilor locale și dezvoltării acestora;
Litera b
permanentizarea și dezvoltarea în vederea asigurării caracterului durabil al sectoarelor de diversificare animală și vegetală în regiunile ultraperiferice, inclusiv producția, prelucrarea și comercializarea produselor locale;
Litera c
menținerea dezvoltării și consolidarea competitivității activităților agricole tradiționale în regiunile ultraperiferice, inclusiv producția, prelucrarea și comercializarea producției vegetale și produselor locale.
Alineatul 2
Obiectivele prevăzute la alineatul (1) sunt puse în aplicare prin intermediul celor menționate în capitolele III, IV și V.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II

Articolul 3

Instituirea de programe POSEI

Alineatul 1
Măsurile menționate la articolul 1 se definesc pentru fiecare regiune ultraperiferică prin intermediul unui program specific destinat situației geografice a regiunilor ultraperiferice, marcată de factori precum distanța și insularitatea (POSEI) (program POSEI), care cuprinde:
Litera a
un regim specific de aprovizionare, astfel cum este prevăzut în capitolul III; și
Litera b
măsuri specifice în favoarea producțiilor agricole locale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul IV.
Alineatul 2
Programul POSEI se stabilește la nivelul geografic considerat cel mai corespunzător de către statul membru în cauză. Acesta este elaborat de autoritățile competente desemnate de statul membru care, după consultarea autorităților și organizațiilor competente la nivelul teritorial corespunzător, îl supune aprobării Comisiei în conformitate cu articolul 6.
Alineatul 3
Fiecare stat membru poate prezenta un singur program POSEI pentru regiunile sale ultraperiferice.

Articolul 4

Compatibilitate și coerență

Alineatul 1
Măsurile luate în cadrul programelor POSEI sunt conforme cu legislația Uniunii. Aceste măsuri sunt coerente cu celelalte politici ale Uniunii și cu măsurile luate în temeiul acestora.
Alineatul 2
Trebuie asigurată coerența măsurilor luate în cadrul programelor POSEI cu măsurile puse în aplicare în temeiul celorlalte instrumente ale politicii agricole comune, și anume organizațiile comune de piață, dezvoltarea rurală, calitatea produselor, bunăstarea animalelor și protecția mediului.
Litera a
ca sprijin suplimentar al regimurilor de prime sau de ajutoare instituite în cadrul unei organizații comune a pieței, cu excepția cazurilor excepționale justificate de criterii obiective;
Litera b
ca sprijin pentru proiectele de cercetare, ca măsuri care vizează sprijinirea proiectelor de cercetare sau ca măsuri eligibile pentru finanțare din partea Uniunii în temeiul Deciziei 2009/470/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind cheltuielile în domeniul veterinar;
Litera c
ca sprijin pentru măsurile care țin de domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005.

Articolul 5

Conținutul programelor POSEI

Paragraf
Un program POSEI cuprinde:
Litera a
un calendar de punere în aplicare a măsurilor și un tabel financiar anual, general și orientativ, în care se rezumă resursele care urmează a fi mobilizate;
Litera b
o justificare a compatibilității și coerenței diverselor măsuri ale programelor, precum și stabilirea criteriilor și indicatorilor cantitativi destinați monitorizării și evaluării;
Litera c
dispozițiile luate pentru a asigura punerea în aplicare eficientă și adecvată a programelor, inclusiv în materie de publicitate, de monitorizare și de evaluare, precum și stabilirea indicatorilor cuantificați, utilizați la evaluarea programului;
Litera d
desemnarea autorităților competente și a organismelor responsabile cu punerea în aplicare a programului, desemnarea, la nivelurile corespunzătoare, a autorităților sau organismelor asociate și a partenerilor socioeconomici, precum și rezultatele consultărilor efectuate.

Articolul 6

Aprobarea și modificările aduse programelor POSEI

Alineatul 1
Programele POSEI sunt înființate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 247/2006 și se înscriu în cadrul resurselor financiare prevăzute la articolul 30 alineatele (2) și (3).
Alineatul 2
În funcție de evaluarea anuală a executării măsurilor incluse în programele POSEI, statele membre, după consultarea partenerilor socioeconomici în cauză, pot supune Comisiei propuneri justificate în mod corespunzător de modificare a măsurilor respective în cadrul resurselor financiare menționate la articolul 30 alineatele (2) și (3), pentru a le adapta mai bine la cerințele regiunilor ultraperiferice și la strategia propusă. Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a procedurilor pentru a evalua dacă modificările propuse sunt compatibile cu dreptul Uniunii și pentru a decide cu privire la aprobarea acestora. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).
Alineatul 3
Procedurile stabilite prin acte de punere în aplicare menționate la alineatul (2) pot ține seama de următoarele elemente: importanța modificărilor propuse de statele membre în ceea ce privește introducerea unor noi măsuri, împrejurarea dacă modificările în ceea ce privește bugetul alocat acestor măsuri sunt substanțiale, modificările în ceea ce privește cantitățile și nivelul ajutorului acordat pentru produse în bilanțurile previzionale de aprovizionare și orice modificări aduse codurilor și descrierilor enumerate în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun.
Alineatul 4
Actele de punere în aplicare menționate la alineatul (2) stabilesc, de asemenea, pentru fiecare procedură, frecvența cu care trebuie făcute solicitările de modificări, precum și termenele în care trebuie puse în aplicare modificările aprobate.
Alineatul 5
În eventualitatea unui dezastru natural excepțional sau a unui fenomen meteorologic grav care distruge total sau parțial capacitatea de producție agricolă dintr-o regiune ultraperiferică, atunci când aplică principiul forței majore sau al circumstanțelor excepționale, un stat membru poate trimite Comisiei o propunere de modificare a programului POSEI pentru a permite beneficiarilor vizați să primească în continuare sprijin prin programul POSEI pe tot parcursul perioadei de refacere, sub forma unor măsuri de sprijin al producției agricole locale prevăzute la articolul 19. Punerea în aplicare a respectivelor modificări la programul POSEI face obiectul unei revizuiri anuale și al monitorizării anuale a progresului de către Comisie și statul membru vizat, acționând în strânsă cooperare.

Articolul 7

Modificări privind alocările financiare

Paragraf
Până la 22 aprilie 2013, statele membre prezintă Comisiei proiectele de modificări la programele lor POSEI pentru a reflecta modificările introduse de articolul 30 alineatul (5).
Paragraf
Aceste modificări devin aplicabile la o lună după prezentarea lor dacă, în această perioadă, Comisia nu formulează obiecții.
Paragraf
Autoritățile competente plătesc ajutorul menționat la articolul 30 alineatul (5) cel târziu la 30 iunie 2013.

Articolul 8

Controale și monitorizare

Paragraf
Statele membre efectuează verificările prin intermediul unor controale administrative și al unor controale la fața locului. Comisia adoptă acte de punere în aplicare cu privire la caracteristicile minime ale controalelor pe care trebuie să le aplice statele membre.
Paragraf
Comisia adoptă de asemenea acte de punere în aplicare privind procedurile și indicatorii fizici și financiari pentru asigurarea unei monitorizări eficace a punerii în aplicare a programelor.
Paragraf
Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 34 alineatul (2).
CAPITOLUL III
CAPITOLUL III

Articolul 9

Bilanț previzional de aprovizionare

Alineatul 1
Se instituie un regim specific de aprovizionare pentru produsele agricole prevăzute în anexa I la tratat, esențiale în regiunile ultraperiferice consumului uman sau fabricării de alte produse sau ca inputuri agricole.
Alineatul 2
Statul membru în cauză stabilește, la nivelul geografic considerat cel mai adecvat, un bilanț de aprovizionare previzional pentru cuantificarea necesarului anual de aprovizionare al fiecărei regiuni ultraperiferice în ceea ce privește produsele menționate în anexa I la tratat.

Articolul 10

Funcționarea regimului specific de aprovizionare

Alineatul 1
În limita cantităților stabilite prin bilanțul previzional de aprovizionare, nu se aplică nicio taxă la importul în regiunile ultraperiferice de produse care provin direct din țări terțe și care fac obiectul regimului specific de aprovizionare.
Alineatul 2
Pentru a asigura satisfacerea nevoilor stabilite în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), în ceea ce privește prețul și calitatea, menținând totodată cota de aprovizionări a Uniunii, se acordă un ajutor pentru aprovizionarea regiunilor ultraperiferice cu produse ale Uniunii deținute în stocuri publice, care rezultă din aplicarea măsurilor de intervenție sau sunt disponibile pe piața Uniunii.
Alineatul 3
Niciun ajutor nu se acordă pentru aprovizionarea cu produse care au beneficiat deja de regimul specific de aprovizionare într-o altă regiune ultraperiferică.
Alineatul 4
De regimul de aprovizionare beneficiază numai produsele sănătoase, corecte și de o calitate corespunzătoare în vederea comercializării. Produsele din țările terțe prezintă un nivel de garanții echivalent cu cel al produselor produse în conformitate cu standardele veterinare și fitosanitare ale Uniunii.

Articolul 11

Punere în aplicare

Paragraf
Regimul specific de aprovizionare se aplică astfel încât să se țină seama, în special:
Litera a
de nevoile specifice ale regiunilor ultraperiferice și, în cazul produselor destinate transformării sau al inputurilor agricole, de normele de calitate impuse;
Litera b
de fluxurile de schimburi comerciale cu restul Uniunii;
Litera c
de aspectul economic al ajutoarelor avute în vedere;
Litera d
de necesitatea de a asigura că producția locală existentă nu este nici destabilizată, nici împiedicată în dezvoltarea acesteia.

Articolul 12

Certificate

Alineatul 1
Se acordă scutirea de taxa de import sau posibilitatea de a beneficia de ajutor în cadrul regimului specific de aprovizionare cu condiția prezentării unui certificat.
Alineatul 2
Nicio garanție nu este cerută pentru cererile de licențe de import, de certificate de scutire sau de certificate pentru ajutoare. Cu toate acestea, în măsura necesară unei bune aplicări a prezentului regulament, autoritatea competentă poate prevedea constituirea de garanții cu o valoare egală cu cea a avantajului menționat la articolul 13. În astfel de cazuri, se aplică dispozițiile articolului 34 alineatele (1), (4), (5), (6), (7) și (8) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008 al Comisiei din 23 aprilie 2008 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole.
Alineatul 3
Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind măsurile necesare pentru asigurarea punerii în aplicare unitare de către statele membre a prezentului articol privind în special introducerea regimului certificatelor și angajamentele luate de operatori în momentul înregistrării. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).

Articolul 13

Impactul avantajului

Alineatul 1
Faptul de a beneficia de regimul specific de aprovizionare care implică scutirea de taxa de import sau acordarea ajutorului se subordonează unui impact efectiv al avantajului economic până la utilizatorul final care, după caz, poate fi un consumator, atunci când este vorba de produse destinate consumului direct, ultimul operator de prelucrare sau de ambalare, atunci când este vorba de produse destinate industriilor de prelucrare sau de ambalare, sau agricultorul, atunci când este vorba de produse utilizate pentru hrana animalelor sau ca inputuri agricole.
Alineatul 2
Pentru aplicarea unitară a alineatului (1), Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind aplicarea normelor prevăzute la alineatul (1), în special condițiile pentru verificarea de către statele membre a impactului efectiv al avantajului până la utilizatorul final. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).

Articolul 14

Exportul către țările terțe și expedierea către restul Uniunii

Alineatul 1
Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili cerințele conform cărora produsele care beneficiază de regimul specific de aprovizionare pot face obiectul unui export către țările terțe sau al unei expedieri către restul Uniunii și care cuprind plata taxelor de import sau rambursarea ajutorului perceput, menționate la articolul 10. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).
Alineatul 2
Alineatul (1) primul paragraf nu se aplică produselor din regiunile ultraperiferice prelucrate din produse care au beneficiat de regimul specific de aprovizionare:
Litera a
care sunt exportate către țările terțe sau expediate către restul Uniunii în limitele cantităților care corespund expedierilor tradiționale și exporturilor tradiționale. Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a acestor cantități, pe baza mediei expedierilor sau exporturilor, luând ca referință media verificată a celor mai buni trei ani între 2005 și 2012. Actele de punere în aplicare respective sunt adoptate în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2);
Litera b
care sunt exportate către țările terțe în cadrul unui comerț regional;
Litera c
care sunt expediate între regiunile Azore, Madeira și Insulele Canare;
Litera d
care sunt expediate între DOM.
Alineatul 3
În sensul prezentului capitol, prin comerț regional se înțelege comerțul efectuat, pentru fiecare regiune ultraperiferică, către țări terțe ce aparțin unor spații geografice în care se înscriu aceste regiuni ultraperiferice, precum și către țări terțe cu care există o relație comercială istorică. Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care se stabilește lista țărilor respective, ținându-se seama de cererile obiective ale statelor membre, după consultarea sectoarelor interesate. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).
Alineatul 4
Produsele livrate în DOM, în Azore, în Madeira sau în Insulele Canare care au beneficiat de regimul specific de aprovizionare și care servesc aprovizionării navelor și aeronavelor sunt considerate ca fiind consumate local.
Alineatul 5
Prin derogare de la alineatul (2) primul paragraf litera (a), următoarele cantități maxime de zahăr (cod NC 1701) pot fi expediate în fiecare an din Azore către restul Uniunii în următorii cinci ani:—în 20113000 de tone;—în 20122500 de tone;—în 20132000 de tone;—în 20141500 de tone;—în 20151000 de tone.
Alineatul 6
Operațiunile de transformare care pot determina un export tradițional sau de comerț regional sau o expediere tradițională trebuie să îndeplinească mutatis mutandis condițiile de transformare aplicabile în ceea ce privește regimul de perfecționare activă și regimul de transformare sub control vamal, prevăzute de legislația relevantă a Uniunii, cu excepția tuturor manipulărilor uzuale.

Articolul 15

Zahăr

Alineatul 1
În perioada menționată la articolul 204 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, producția de zahăr care depășește cota menționată la articolul 61 din regulamentul respectiv este scutită de taxe de import în limita bilanțului previzional de aprovizionare menționat la articolul 9 din prezentul regulament, în ceea ce privește:
Litera a
zahărul introdus pentru consum în Madeira sau în Insulele Canare sub formă de zahăr cuprins la codul NC 1701;
Litera b
zahărul rafinat și consumat în Insulele Azore sub formă de zahăr brut cuprins la codul NC 17011210 (zahăr brut din sfeclă de zahăr).
Alineatul 2
În Insulele Azore, în scop de rafinare, cantitățile menționate la alineatul (1) pot fi suplimentate, în limita bilanțului previzional de aprovizionare, cu zahăr brut cuprins la codul NC 17011110 (zahăr brut din trestie de zahăr).

Articolul 16

Lapte praf degresat

Paragraf
Prin derogare de la articolul 9, Insulele Canare se pot aproviziona în continuare cu lapte praf degresat cuprins la codul NC 19019099 (lapte praf degresat care conține grăsimi vegetale) destinat prelucrării industriale în limita a 800 de tone pe an. Ajutorul acordat pentru aprovizionarea din Uniune cu acest produs nu poate depăși 210 EUR/tonă și este inclus în limita prevăzută la articolul 30. Acest produs este destinat numai consumului local.

Articolul 17

Orez

Paragraf
Nu se percep taxe de import în departamentul francez de peste mări Réunion în cazul produselor destinate consumului pe insulă, cuprinse la codurile NC 100610, 100620 și 10064000.

Articolul 18

Controale și sancțiuni

Alineatul 1
Produsele care fac obiectul regimului specific de aprovizionare sunt supuse unor controale administrative la momentul importului sau al introducerii în regiunile ultraperiferice, precum și la exportul sau expedierea acestora din regiunile respective.
Alineatul 2
Cu excepția cazurilor de forță majoră sau a unor condiții climatice excepționale, atunci când operatorii, în sensul articolului 12, nu respectă angajamentele luate în concordanță cu articolul 12, autoritatea competentă, fără a aduce atingere penalizărilor aplicabile conform legislației naționale:
Litera a
recuperează avantajul acordat operatorului;
Litera b
suspendă înregistrarea operatorului, cu titlu provizoriu, sau o revocă, în funcție de gravitatea încălcării.
Alineatul 3
Cu excepția cazurilor de forță majoră sau a unor condiții climatice excepționale, atunci când operatorii, în sensul articolului 12, nu efectuează importul sau introducerea prevăzută, dreptul acestora de a cere licențe sau certificate este suspendat de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 60 de zile de la data expirării licenței respective sau a certificatului respectiv. După perioada de suspendare, eliberarea licențelor sau a certificatelor ulterioare este subordonată constituirii unei garanții egale cu valoarea avantajului care trebuie acordat pentru o perioadă ce urmează să fie stabilită de către autoritatea competentă.
CAPITOLUL IV
CAPITOLUL IV

Articolul 19

Măsuri

Alineatul 1
Programele POSEI cuprind măsuri specifice în favoarea producțiilor agricole locale care țin de domeniul de aplicare a părții a treia titlul III din tratat, necesare pentru asigurarea, în fiecare regiune ultraperiferică, a continuității și a dezvoltării producțiilor agricole locale.
Alineatul 2
Părțile programului care sunt consacrate măsurilor în favoarea producțiilor agricole locale și care corespund obiectivelor enunțate la articolul 2 conțin cel puțin următoarele elemente:
Litera a
descrierea cuantificată a situației producției agricole în cauză, ținând seama de rezultatele de evaluare disponibile, care arată diferențele, lacunele și posibilitățile de dezvoltare, resursele financiare mobilizate și principalele rezultate ale acțiunilor întreprinse în prealabil;
Litera b
descrierea strategiei propuse, prioritățile reținute și obiectivele generale și operative cuantificate, precum și o evaluare a impactului economic, ecologic și social, inclusiv în materie de ocupare a forței de muncă;
Litera c
descrierea măsurilor prevăzute, în special a schemelor de sprijin pentru punerea în aplicare a programului, precum și, dacă este cazul, informații privind nevoile în materie de studii, proiecte de demonstrație, acțiuni de formare profesională și de asistență tehnică legate de pregătirea, de punerea în aplicare sau de adaptarea măsurilor în cauză;
Litera d
lista ajutoarelor care constituie plăți directe în sensul articolului 2 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009;
Litera e
valoarea ajutorului stabilită pentru fiecare măsură și valoarea previzională prevăzută pentru fiecare acțiune în vederea atingerii unuia sau a mai multor obiective vizate de program.
Alineatul 3
Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind cerințele pentru plata ajutoarelor menționate la alineatul (2). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).
Alineatul 4
Programul poate cuprinde măsuri de sprijin pentru producerea, pentru prelucrarea sau pentru comercializarea produselor agricole din regiunile ultraperiferice.
Litera a
beneficiarii;
Litera b
condițiile de eligibilitate;
Litera c
suma unitară a ajutorului.
Alineatul 5
În cazul modificării programului în conformitate cu articolul 6 alineatul (5), beneficiarii afectați de dezastrul natural excepțional sau de fenomenul meteorologic grav pot beneficia în continuare de sprijin sub forma unor măsuri de sprijin pentru producție, prelucrare sau comercializare, prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol, pe tot parcursul perioadei de refacere, indiferent de nivelul activității lor, cu condiția să își asume un angajament formal de a-și reface potențialul de producție agricolă.

Articolul 20

Controale și plata sumelor necuvenite

Alineatul 1
Controalele măsurilor stabilite în prezentul capitol se efectuează prin intermediul controalelor administrative și al controalelor la fața locului.
Alineatul 2
În cazul unei plăți necuvenite, beneficiarul în cauză are obligația de a rambursa sumele respective. Articolul 80 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol se aplică mutatis mutandis.
CAPITOLUL V
CAPITOLUL V

Articolul 21

Simbol grafic

Alineatul 1
Se introduce un simbol grafic în vederea ameliorării cunoașterii și consumului produselor agricole de calitate, în stare naturală sau transformate, specifice regiunilor ultraperiferice.
Alineatul 2
Condițiile de utilizare a simbolului grafic prevăzut la alineatul (1) sunt propuse de organizațiile profesionale în cauză. Autoritățile naționale transmit Comisiei, o dată cu avizul lor, propunerile respective.
Alineatul 3
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 33, în ceea ce privește condițiile pentru exercitarea dreptului de utilizare a simbolului grafic, precum și condițiile pentru reproducerea și utilizarea acestuia. Condițiile respective sunt stabilite în vederea unei mai bune sensibilizări față de produsele agricole de calitate din regiunile ultraperiferice și a încurajării consumului acestora, fie că produsele respective sunt prelucrate, fie că sunt neprelucrate.
Alineatul 4
Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind modalitățile detaliate de aplicare a simbolului grafic, precum și caracteristicile minime ale controalelor și ale monitorizării pe care trebuie să le aplice statele membre. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).

Articolul 22

Dezvoltare rurală

Alineatul 1
Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 39 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, sumele anuale maxime eligibile în cadrul ajutorului Uniunii prevăzute în anexa I la regulamentul respectiv se pot majora până la valoarea lor dublă în ceea ce privește măsura de protecție a lacurilor din Azore și măsura de conservare a peisajului, a biodiversității și a caracteristicilor tradiționale ale terenurilor agricole și conservarea zidurilor din piatră din regiunile ultraperiferice.
Alineatul 2
Măsurile prevăzute în temeiul alineatului (1) din prezentul articol fac obiectul unei descrieri, după caz, în programele pentru aceste regiuni, prevăzute la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Alineatul 3
Prin derogare de la articolul 6a alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2020/2220 al Parlamentului European și al Consiliului, Mayotte poate aproba cereri pentru sprijin după 30 iunie 2025.
Alineatul 4
În programul de dezvoltare rurală al Mayotte, sprijinul din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) furnizat pentru măsura menționată la articolul 6a din Regulamentul (UE) 2020/2220 nu depășește totalul contribuției din FEADR la acel program de dezvoltare rurală pentru anii 2021-2022.

Articolul 22a

Acorduri interprofesionale în Réunion

Alineatul 1
În conformitate cu articolul 349 din tratat, prin derogare de la articolul 101 alineatul (1) din tratat și în pofida articolului 164 alineatul (4) primul paragraf literele (a)-(n) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, în cazul în care o organizație interprofesională recunoscută în temeiul articolului 157 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 operează exclusiv în Réunion și este considerată ca reprezentând producția, comercializarea sau procesarea unui anumit produs, Franța poate, la solicitarea respectivei organizații, să extindă la alți operatori care nu sunt membri ai respectivei organizații interprofesionale normele care vizează sprijinirea menținerii și diversificării producției locale pentru a spori securitatea alimentară în Réunion, cu condiția ca de normele respective să se aplice numai acelor operatori ale căror activități se desfășoară exclusiv în Réunion, în legătură cu produse destinate pieței locale. În pofida articolului 164 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, o organizație interprofesională este considerată reprezentativă în temeiul prezentului articol în cazul în care reprezintă cel puțin 70 % din volumul producției, comercializării sau procesării produsului sau produselor în cauză.
Alineatul 2
Prin derogare de la articolul 165 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, dacă aplicarea normelor unei organizații interprofesionale recunoscute care operează exclusiv în Réunion este extinsă în temeiul alineatului (1) prezentului articol, iar activitățile reglementate prin normele menționate țin de interesul economic general al operatorilor economici ale căror activități se desfășoară exclusiv în Réunion, în legătură cu produse destinate pieței locale, Franța poate decide, după consultarea părților interesate relevante, ca operatorii economici individuali sau grupurile de operatori care nu sunt membri ai organizației, dar care operează pe piața locală respectivă, să achite organizației valoarea integrală sau parțială a contribuțiilor financiare plătite de membrii acesteia, în măsura în care aceste contribuții sunt destinate să acopere costurile care rezultă în mod direct în urma desfășurării uneia sau a mai multora dintre activitățile în cauză.
Alineatul 3
Franța informează Comisia cu privire la orice acord al cărui domeniu de aplicare este extins în conformitate cu prezentul articol.

Articolul 23

Ajutoare de stat

Alineatul 1
Pentru produsele agricole prevăzute în anexa I la tratat, cărora li se aplică articolele 107, 108 și 109 din tratatul respectiv, Comisia poate autoriza, în conformitate cu articolul 108 din tratat, în sectoarele de producție, de prelucrare și de comercializare a produselor menționate, ajutoare de funcționare care au ca scop atenuarea restricțiilor producției agricole specifice regiunilor ultraperiferice, legate de distanță, de insularitate și de alte constrângeri legate de ultraperifericitate.
Alineatul 2
Statele membre pot acorda o finanțare suplimentară pentru punerea în aplicare a programelor POSEI. În acest caz, statele membre notifică ajutorul de stat Comisiei și Comisia îl poate aproba în conformitate cu prezentul regulament, ca parte din programele menționate. Ajutorul astfel notificat se consideră notificat în sensul articolului 108 alineatul (3) prima teză din tratat.
Alineatul 3
Franța poate acorda sectorului zahărului din regiunile ultraperiferice franceze un ajutor de până la 90 de milioane EUR per an de comercializare.
Alineatul 4
Fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2) din prezentul articol și prin derogare de la articolul 180 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și de la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1184/2006 al Consiliului din 24 iulie 2006 de aplicare a anumitor norme de concurență în domeniul producției și comerțului cu produse agricole, articolele 107, 108 și 109 din tratat nu se aplică plăților efectuate în temeiul capitolului IV din prezentul regulament, al alineatului (3) din prezentul articol și al articolelor 24 și 28 din prezentul regulament de către statele membre, în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 24

Programe fitosanitare

Alineatul 1
Statele membre prezintă Comisiei programe de combatere a organismelor dăunătoare plantelor și produselor vegetale din regiunile ultraperiferice. Aceste programe precizează obiectivele care trebuie atinse, măsurile care trebuie luate, durata și costul lor.
Alineatul 2
Uniunea contribuie la finanțarea programelor prevăzute la alineatul (1), pe baza unei analize tehnice a situațiilor regionale.
Alineatul 3
Comisia adoptă acte de punere în aplicare, pentru fiecare regiune și program, pe baza criteriilor prevăzute la alineatul (2) și a programului prezentat în conformitate cu alineatul (1), de stabilire a:
Litera a
participării financiare a Uniunii, precum și a valorii ajutorului;
Litera b
măsurilor eligibile pentru finanțare din partea Uniunii.

Articolul 25

Vin

Alineatul 1
Măsurile menționate la articolele 103v, 103w, 103x și 182a din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 nu se aplică Insulelor Azore și Madeirei.
Alineatul 2
Prin derogare de la articolul 120a alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, strugurii proveniți din soiurile de viță-de-vie menționate la litera (b) din același paragraf, recoltați în regiuni din Azore și Madeira, pot fi utilizați pentru producția de vin care poate circula numai în interiorul regiunilor menționate.
Alineatul 3
Prin derogare de la prevederile articolului 85f din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, regimul de tranziție al drepturilor de plantare se aplică Insulelor Canare până la data de 31 decembrie 2012.

Articolul 26

Lapte

Alineatul 1
În scopul repartizării taxei pe excedent în conformitate cu articolul 79 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, se consideră că au contribuit la depășire numai producătorii în sensul articolului 65 litera (c) din regulamentul menționat, stabiliți în Azore și care desfășoară activități de producție în Azore, care comercializează cantități ce depășesc cota lor, majorată cu procentul prevăzut la prezentul alineat al treilea paragraf.
Alineatul 2
Cantitățile de lapte sau de echivalent-lapte comercializate, care depășesc cota, dar care respectă procentul prevăzut la alineatul (1) al treilea paragraf, după realocarea prevăzută la respectivul alineat, nu sunt luate în calcul pentru constatarea unei eventuale depășiri a cotei de către Portugalia calculate în conformitate cu articolul 66 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
Alineatul 3
Regimul de taxă pe excedent aplicabil producătorilor de lapte prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 nu se aplică DOM și nici, în limita unei producții locale de 4000 de tone de lapte, Insulei Madeira.
Alineatul 4
Prin derogare de la articolul 114 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, se autorizează în Madeira și în departamentul francez de peste mări Réunion producția de lapte UHT reconstituit din lapte praf provenind din Uniune, în limita necesarului de consum local, atât timp cât această măsură nu împiedică colectarea și desfacerea laptelui obținut pe plan local. În cazul în care Franța demonstrează oportunitatea unei astfel de măsuri pentru departamentele franceze de peste mări Martinica, Guadelupa și Guyana Franceză, Comisia este împuternicită să adopte, dacă este necesar, acte delegate în conformitate cu articolul 33, în vederea extinderii măsurii respective la departamentele respective. Acest produs este destinat numai consumului local.

Articolul 27

Creșterea animalelor de fermă

Alineatul 1
Până când șeptelul local de masculi tineri din specia bovină atinge un nivel suficient pentru a asigura menținerea și dezvoltarea producției locale de carne în DOM și Madeira, se deschide posibilitatea de a importa animale din specia bovină originare din țări terțe, în vederea îngrășării și consumului în DOM și în Madeira, fără să se aplice taxele de import din Tariful vamal comun. Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind măsurile necesare pentru aplicarea prezentului paragraf, în special modalitățile de scutire de taxa de import pentru masculii tineri din specia bovină din DOM și Madeira. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).
Alineatul 2
Numărul de animale care beneficiază de scutirea prevăzută la alineatul (1) se stabilește în programele POSEI, în cazul în care necesitatea importurilor se justifică, ținând seama de dezvoltarea producției locale. Animalele respective sunt destinate cu prioritate producătorilor care dețin cel puțin 50 % din animalele destinate îngrășării de origine locală.
Alineatul 3
În cazul aplicării articolului 52 și a articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, Portugalia poate reduce componenta din plafonul național corespunzătoare drepturilor în ceea ce privește plățile pentru carnea de oaie și de capră și a primei pentru vacile care alăptează. În acest caz, Comisia adoptă acte de punere în aplicare referitoare la suma corespunzătoare care se transferă de la plafoanele stabilite în conformitate cu articolul 52 și cu articolul 53 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 către resursele financiare menționate la articolul 30 alineatul (2) a doua liniuță din prezentul regulament. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).

Articolul 28

Ajutor de stat pentru producția de tutun

Paragraf
Spania este autorizată să acorde un ajutor pentru producția de tutun în insulele Canare. Acordarea acestui ajutor nu poate conduce la discriminări între producătorii din arhipelag.
Paragraf
Valoarea ajutorului nu poate depăși suma de 2980,62 EUR/tonă. Ajutorul suplimentar se acordă în limita a 10 tone pe an.

Articolul 29

Scutirea de taxe vamale pentru tutun

Alineatul 1
Nicio taxă vamală nu se aplică importului direct în Insulele Canare de tutun brut sau semiprelucrat care face obiectul:
Litera a
codului NC 2401; și, respectiv
Litera b
următoarelor supoziții:
Litera
240110 tutunuri brute nedesprinse de pe tulpină;
Litera
240120 tutunuri brute parțial sau total desprinse de pe tulpină;
Litera
ex240120 învelișuri exterioare pentru țigări de foi prezentate pe suporturi, rulate, destinate fabricării tutunurilor;
Litera
240130 deșeuri de tutun;
Litera
ex240210 țigări de foi, inclusiv cele cu capetele tăiate;
Litera
ex240310 tutun pentru fumat, cu sau fără înlocuitori, în orice proporție (amestecuri utilizate la fabricarea țigărilor, a țigaretelor și a trabucurilor);
Litera
ex240391 tutunuri omogenizate sau reconstituite, chiar sub formă de foi sau de benzi;
Litera
ex240399 tutunuri expandate.
Litera
240110 tutunuri brute nedesprinse de pe tulpină;
Litera
240120 tutunuri brute parțial sau total desprinse de pe tulpină;
Litera
ex240120 învelișuri exterioare pentru țigări de foi prezentate pe suporturi, rulate, destinate fabricării tutunurilor;
Litera
240130 deșeuri de tutun;
Litera
ex240210 țigări de foi, inclusiv cele cu capetele tăiate;
Litera
ex240310 tutun pentru fumat, cu sau fără înlocuitori, în orice proporție (amestecuri utilizate la fabricarea țigărilor, a țigaretelor și a trabucurilor);
Litera
ex240391 tutunuri omogenizate sau reconstituite, chiar sub formă de foi sau de benzi;
Litera
ex240399 tutunuri expandate.
Alineatul 2
Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind măsurile necesare pentru aplicarea alineatului 1, în special modalitățile de scutire de la taxele de import pentru tutunul din Insulele Canare. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 34 alineatul (2).
CAPITOLUL VI
CAPITOLUL VI

Articolul 30

Resurse financiare

Alineatul 1
Măsurile prevăzute de prezentul regulament constituie intervenții destinate stabilizării piețelor agricole, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune, cu excepția măsurilor prevăzute la:
Litera a
articolul 22; și
Litera b
articolul 24, începând cu data aplicării cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020.
Alineatul 2
Pentru fiecare exercițiu financiar Uniunea finanțează măsurile prevăzute în capitolele III și IV până la o sumă anuală de:—pentru departamentele franceze de peste mări278,41 milioane EUR;—pentru Azore și Madeira106,21 milioane EUR;—pentru Insulele Canare268,42 milioane EUR.
Alineatul 3
Sumele alocate pentru fiecare exercițiu financiar pentru finanțarea măsurilor prevăzute în capitolul III nu pot depăși următoarele sume:—pentru departamentele franceze de peste mări26,9 milioane EUR;—pentru Azore și Madeira21,2 milioane EUR;—pentru Insulele Canare72,7 milioane EUR.
Alineatul 4
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 33, de stabilire a condițiilor de determinare a sumei maxime anuale care poate fi alocată măsurilor de finanțare de studii, de proiecte de demonstrație, de formare și de asistență tehnică, cu condiția ca alocarea respectivă să fie rațională și proporțională.
Alineatul 5
Pentru exercițiul financiar 2013, Uniunea acordă o finanțare suplimentară pentru sectorul bananelor din regiunile ultraperiferice în valoare de până la următoarele sume maxime:—pentru departamentele franceze de peste mări18,52 milioane EUR;—pentru Azore și Madeira1,24 milioane EUR;—pentru Insulele Canare20,24 milioane EUR.
CAPITOLUL VII
CAPITOLUL VII

Articolul 31

Măsuri naționale

Paragraf
Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament, în special în ceea ce privește controalele și sancțiunile administrative, și informează Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 32

Comunicări și rapoarte

Alineatul 1
Statele membre comunică Comisiei, până la data de 15 februarie a fiecărui an cel târziu, alocările care le-au fost puse la dispoziție și pe care intenționează să le cheltuiască în anul următor pentru punerea în aplicare a bilanțului previzional de aprovizionare și a fiecărei măsuri în favoarea producției locale incluse în programele POSEI.
Alineatul 2
Statele membre prezintă Comisiei, până la data de 30 septembrie a fiecărui an, un raport cu privire la punerea în aplicare, în decursul anului precedent, a măsurilor prevăzute de prezentul regulament.
Alineatul 3
Până la 30 iunie 2015, iar apoi o dată la cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport general din care să reiasă impactul acțiunilor realizate în temeiul prezentului regulament, inclusiv în sectorul bananelor și în cel al laptelui, însoțit, după caz, de propuneri corespunzătoare.
Alineatul 4
Comisia include în analizele, studiile și evaluările pe care le realizează în cadrul acordurilor comerciale și în cadrul politicii agricole comune un capitol specific, în măsura în care este vorba despre aspecte care prezintă un interes deosebit pentru regiunile ultraperiferice.

Articolul 33

Acte delegate

Alineatul 1
Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.
Alineatul 2
Competențele de a adopta actele delegate menționate la articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf, articolul 19 alineatul (4) al treilea paragraf, articolul 21 alineatul (3), articolul 26 alineatul (4) primul paragraf, articolul 27 alineatul (2) al doilea paragraf și articolul 30 alineatul (4) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 21 martie 2013. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
Alineatul 3
Delegarea competențelor menționată la articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf, articolul 19 alineatul (4) al treilea paragraf, articolul 21 alineatul (3), articolul 26 alineatul (4) primul paragraf, articolul 27 alineatul (2) al doilea paragraf și articolul 30 alineatul (4) poate fi oricând revocată de către Parlamentul European sau de către Consiliu. Decizia de revocare pune capăt delegării competenței specificate în respectiva decizie. Decizia produce efecte din ziua următoare datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia respectivă nu aduce atingere valabilității actelor delegate deja în vigoare.
Alineatul 4
De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
Alineatul 5
Actele delegate adoptate în temeiul articolului 12 alineatul (2) al doilea paragraf, articolului 19 alineatul (4) al treilea paragraf, articolului 21 alineatul (3), articolului 26 alineatul (4) primul paragraf, articolului 27 alineatul (2) al doilea paragraf și articolului 30 alineatul (4) intră în vigoare doar dacă Parlamentul European sau Consiliul nu a formulat nicio obiecție în termen de două luni de la comunicarea actului către Parlamentul European și Consiliu sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu intenționează să formuleze obiecții. Această perioadă se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 34

Procedura comitetului

Alineatul 1
Comisia este asistată de Comitetul de gestionare a plăților directe instituit prin articolul 141 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu excepția implementării articolului 24 din prezentul regulament, pentru care Comisia este asistată de Comitetul fitosanitar permanent, instituit prin Decizia 76/894/CEE a Consiliului. Acestea sunt comitete în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
Alineatul 2
În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 35

Revizuire

Paragraf
Comisia revizuiește aceste regimuri înainte de sfârșitul anului 2013, din perspectiva eficacității lor generale și a noului cadru de politici PAC și, dacă este necesar, prezintă propuneri adecvate vizând un sistem POSEI revizuit.

Articolul 36

Abrogare

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 247/2006 se abrogă.
Paragraf
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexă.

Articolul 37

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Tabel 1
Tabel de corespondență