AcasăLegislație UE02013R0151-20240429

Regulamentul delegat (UE) nr. 151/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, în ceea ce privește standarde tehnice de reglementare care să precizeze datele care urmează să fie publicate și puse la dispoziție de registrele centrale de tranzacții și standarde operaționale pentru agregarea, compararea și accesarea datelor (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:29.04.2024
În vigoare din:29.04.2024
Articole:6
EUR-Lex

Articolul 1

Publicarea datelor agregate

Alineatul 1
Registrele centrale de tranzacții publică datele prevăzute la articolul 81 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, care cuprind cel puțin:
Litera a
o defalcare a pozițiilor deschise agregate pentru fiecare clasă de instrumente derivate, după cum urmează:
Litera i
mărfuri;
Litera ii
credit;
Litera iii
valută;
Litera iv
acțiuni;
Litera v
rata dobânzii;
Litera vi
altele;
Litera b
o defalcare a volumelor agregate ale tranzacțiilor pentru fiecare categorie de instrumente derivate, după cum urmează:
Litera i
mărfuri;
Litera ii
credit;
Litera iii
valută;
Litera iv
acțiuni;
Litera v
rata dobânzii;
Litera vi
altele;
Litera c
o defalcare a valorilor agregate pe fiecare categorie de instrumente derivate, după cum urmează:
Litera i
mărfuri;
Litera ii
credit;
Litera iii
valută;
Litera iv
acțiuni;
Litera v
rata dobânzii;
Litera vi
altele.
Litera i
mărfuri;
Litera ii
credit;
Litera iii
valută;
Litera iv
acțiuni;
Litera v
rata dobânzii;
Litera vi
altele;
Litera i
mărfuri;
Litera ii
credit;
Litera iii
valută;
Litera iv
acțiuni;
Litera v
rata dobânzii;
Litera vi
altele;
Litera i
mărfuri;
Litera ii
credit;
Litera iii
valută;
Litera iv
acțiuni;
Litera v
rata dobânzii;
Litera vi
altele.
Alineatul 2
Datele se publică pe un site sau pe un portal online care este ușor accesibil publicului și care se actualizează cel puțin săptămânal.

Articolul 2

Acordarea accesului la detaliile instrumentelor financiare derivate

Alineatul 1
Registrele centrale de tranzacții pun detaliile instrumentelor financiare derivate direct și imediat, în conformitate cu articolele 2 și 3 din prezentul regulament, la dispoziția entităților enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, inclusiv în situațiile în care există acorduri de delegare în temeiul articolului 28 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Alineatul 2
Registrele centrale de tranzacții asigură faptul că detaliile datelor legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate puse la dispoziția entităților menționate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în conformitate cu prezentul articol și în termenele prevăzute la articolele 4 și 5 din prezentul regulament, includ următoarele date:
Litera a
rapoartele privind instrumentele financiare derivate care au fost transmise în conformitate cu tabelele 1, 2 și 3 din anexa la Regulamentul delegat (UE) 2022/1855 al Comisiei, inclusiv cele mai recente stadii ale tranzacționării instrumentelor financiare derivate în curs, astfel cum sunt menționate la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2022/1860 al Comisiei;
Litera b
detaliile relevante ale rapoartelor privind instrumentele financiare derivate pe care registrul central de tranzacții le-a respins sau pentru care a emis o avertizare în cursul zilei lucrătoare precedente și motivele respingerii sau ale avertizării, astfel cum se specifică în Regulamentul delegat (UE) 2022/1858 al Comisiei;
Litera c
stadiul de reconciliere al tuturor instrumentelor financiare derivate raportate pentru care registrul central de tranzacții a efectuat procedura de reconciliere în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1855.
Alineatul 3
Registrele centrale de tranzacții pun la dispoziția entităților cu mai multe responsabilități sau mandate, prevăzute la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, un punct de acces unic la instrumentele financiare derivate aflate în sfera responsabilităților și a mandatelor respective.
Alineatul 4
Registrele centrale de tranzacții acordă Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate pentru ca aceasta să își exercite competențele în conformitate cu responsabilitățile și mandatele deținute.
Alineatul 5
Registrele centrale de tranzacții acordă Autorității Bancare Europene, Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale și Comitetului european pentru risc sistemic acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate.
Alineatul 6
Registrele centrale de tranzacții acordă Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate atunci când instrumentul financiar suport este energia.
Alineatul 7
Registrele centrale de tranzacții acordă autorităților care supraveghează locurile de tranzacționare acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate executate în locurile de tranzacționare respective.
Alineatul 8
Registrele centrale de tranzacții acordă autorităților de supraveghere desemnate în temeiul articolului 4 din Directiva 2004/25/CE acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate atunci când instrumentul financiar suport este un titlu de valoare emis de o societate comercială care îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile următoare:
Litera a
este admisă la tranzacționare într-o piață reglementată din statul membru al autorităților respective, iar ofertele publice de cumpărare pentru titlurile de valoare ale societății respective intră în sfera responsabilităților și a mandatelor de supraveghere ale autorităților menționate;
Litera b
are sediul social sau central în statul membru al autorităților respective, iar ofertele publice de cumpărare pentru titlurile de valoare ale societății respective intră în sfera responsabilităților și a mandatelor de supraveghere ale autorităților menționate;
Litera c
este un ofertant, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2004/25/CE, pentru societățile menționate la literele (a) și (b) de la prezentul paragraf, iar contraprestația pe care o oferă include titluri de valoare.
Alineatul 9
Registrele centrale de tranzacții acordă autorităților menționate la articolul 81 alineatul (3) litera (j) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate pentru piețele, contractele, instrumentele financiare suport, indicii de referință și contrapărțile care sunt în sfera responsabilităților și a mandatelor de supraveghere ale autorităților respective.
Alineatul 10
Registrele centrale de tranzacții acordă Băncii Centrale Europene (BCE) și membrilor Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) al căror stat membru are drept monedă euro acces la următoarele date:
Litera a
toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate în oricare dintre următoarele cazuri:
Litera i
când entitatea de referință a instrumentului financiar derivat este stabilită în statul membru a cărui monedă este euro și intră în sfera responsabilităților și mandatelor de supraveghere ale respectivului membru al SEBC;
Litera ii
când obligația de referință este o datorie suverană a unui stat membru a cărui monedă este euro;
Litera b
datele legate de poziții în cazul instrumentelor financiare derivate denominate în euro.
Litera i
când entitatea de referință a instrumentului financiar derivat este stabilită în statul membru a cărui monedă este euro și intră în sfera responsabilităților și mandatelor de supraveghere ale respectivului membru al SEBC;
Litera ii
când obligația de referință este o datorie suverană a unui stat membru a cărui monedă este euro;
Alineatul 11
Registrele centrale de tranzacții acordă autorităților menționate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 care monitorizează riscurile sistemice pentru stabilitatea financiară în zona euro și ale căror state membre au drept monedă euro, inclusiv BCE, acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate încheiate în locuri de tranzacționare sau de către contrapărți centrale (CPC-uri) și contrapărți care intră în sfera responsabilităților și a mandatelor autorităților respective în timpul monitorizării riscurilor sistemice pentru stabilitatea financiară în zona euro.
Alineatul 12
Registrele centrale de tranzacții acordă membrilor SEBC al căror stat membru nu are drept monedă euro acces la următoarele date:
Litera a
toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate în oricare dintre următoarele cazuri:
Litera i
când entitatea de referință a instrumentului financiar derivat este stabilită în statul membru al respectivului membru al SEBC și când entitatea respectivă intră în sfera responsabilităților și mandatelor de supraveghere ale respectivului membru al SEBC;
Litera ii
când obligația de referință este o datorie suverană a statului membru al respectivului membru al SEBC;
Litera b
datele legate de poziții în cazul instrumentelor financiare derivate denominate în moneda emisă de respectivul membru al SEBC.
Litera i
când entitatea de referință a instrumentului financiar derivat este stabilită în statul membru al respectivului membru al SEBC și când entitatea respectivă intră în sfera responsabilităților și mandatelor de supraveghere ale respectivului membru al SEBC;
Litera ii
când obligația de referință este o datorie suverană a statului membru al respectivului membru al SEBC;
Alineatul 13
Registrele centrale de tranzacții acordă autorităților menționate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 care monitorizează riscurile sistemice pentru stabilitatea financiară și ale căror state membre nu au drept monedă euro acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate încheiate în locuri de tranzacționare sau de către CPC-uri și contrapărți care intră în sfera responsabilităților și a mandatelor autorităților respective în timpul monitorizării riscurilor sistemice pentru stabilitatea financiară în statele membre care nu au drept monedă euro.
Alineatul 14
Atunci când BCE își exercită atribuțiile în cadrul mecanismului unic de supraveghere în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului, registrele centrale de tranzacții acordă BCE acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate încheiate de contrapărțile care, în cadrul mecanismului unic de supraveghere, fac obiectul supravegherii exercitate de BCE în temeiul regulamentului menționat.
Alineatul 15
Registrele centrale de tranzacții acordă autorităților competente menționate la articolul 81 alineatul (3) literele (o) și (p) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate încheiate de contrapărțile care intră în sfera responsabilităților și a mandatelor autorităților respective.
Alineatul 16
Registrele centrale de tranzacții acordă autorităților de rezoluție menționate la articolul 81 alineatul (3) litera (m) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate încheiate de contrapărțile care intră în sfera responsabilităților și a mandatelor autorităților respective.
Alineatul 17
Registrele centrale de tranzacții acordă Comitetului Unic de Rezoluție (SRB) acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate încheiate de contrapărțile care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului.
Alineatul 18
Registrele centrale de tranzacții acordă autorităților care supraveghează o contraparte centrală (CPC), precum și, dacă este cazul, membrilor relevanți ai SEBC care supraveghează respectiva CPC acces la toate datele legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate compensate de către respectiva CPC.

Articolul 3

Autoritățile din țări terțe

Alineatul 1
Un registru central de tranzacții asigură accesul la date al unei autorități competente dintr-o țară terță care a încheiat un acord internațional cu Uniunea, astfel cum se prevede la articolul 75 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ținând cont de mandatul și de responsabilitățile autorității din țara terță și în conformitate cu prevederile acordului internațional relevant.
Alineatul 2
Un registru central de tranzacții asigură accesul la date al unei autorități competente dintr-o țară terță care a încheiat un acord de cooperare cu AEVMP, astfel cum se prevede la articolul 76 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ținând cont de mandatul și de responsabilitățile autorității din țara terță și în conformitate cu prevederile acordului de cooperare relevant.
Alineatul 3
În legătură cu o autoritate relevantă a unei țări terțe al cărei cadru juridic îndeplinește, astfel cum s-a stabilit printr-un act de punere în aplicare adoptat de Comisie, condițiile prevăzute la articolul 76a alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, registrele centrale de tranzacții ar trebui să acorde acces la date, ținând seama de mandatul și responsabilitățile autorității respective din țara terță.

Articolul 4

Configurarea accesului la detaliile instrumentelor financiare derivate

Alineatul 1
Registrele centrale de tranzacții exercită următoarele atribuții:
Litera a
desemnează una sau mai multe persoane responsabile pentru comunicarea cu entitățile menționate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
Litera b
publică pe site-ul lor instrucțiunile pe care trebuie să le urmeze entitățile enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 pentru a solicita acces la detaliile datelor legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate;
Litera c
furnizează entităților menționate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 formularul menționat la alineatul (2) de la prezentul articol;
Litera d
configurează accesul la detaliile datelor legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate pentru entitățile menționate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, pe baza informațiilor furnizate în formularul menționat la alineatul (2) de la prezentul articol;
Litera e
stabilesc măsurile de ordin tehnic necesare pentru accesarea, de către entitățile enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, a detaliilor datelor legate de tranzacții în ceea ce privește instrumentele financiare derivate în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol;
Litera f
acordă entităților menționate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 accesul direct și imediat la detaliile instrumentelor financiare derivate în decurs de 30 de zile calendaristice de la transmiterea de către entitatea respectivă a cererii de configurare a unui astfel de acces.
Alineatul 2
Entitatea menționată la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 utilizează, pentru solicitarea accesului la detalii ale instrumentelor financiare derivate, un formular elaborat și pus la dispoziție de un registru central de tranzacții și specifică cel puțin următoarele informații:
Litera a
denumirea entității;
Litera b
persoana de contact din cadrul entității;
Litera c
responsabilitățile și mandatele juridice ale entității;
Litera d
numele de utilizator și parola pentru conexiunea SSH FTP securizată;
Litera e
orice altă informație tehnică relevantă pentru accesul entității la detaliile instrumentelor financiare derivate;
Litera f
eventuala competență a entității pentru contrapărți din statul membru al acesteia, din zona euro sau din Uniune;
Litera g
tipurile de contrapărți pentru care entitatea este competentă conform clasificării din tabelul 1 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1860;
Litera h
tipurile de instrumente financiare suport pentru instrumentele financiare derivate pentru care entitatea este competentă;
Litera i
locurile de tranzacționare supravegheate de entitate, dacă există;
Litera j
CPC-urile supravegheate sau monitorizate de către entitate, dacă există;
Litera k
moneda emisă de entitate, dacă există;
Litera l
punctele de livrare și interconectare;
Litera m
indicii de referință utilizați în Uniune, al căror administrator se află sub supravegherea entității;
Litera n
caracteristicile instrumentelor financiare suport supravegheate de entitate;
Litera o
caracteristicile părților menționate în câmpul 16 Membrul compensator și în câmpul 15 Brokerul din tabelul 1 și în câmpul 142 Entitatea de referință din tabelul 2 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1860, care sunt supravegheate de entitate, dacă există.

Articolul 5

Standarde operaționale pentru accesul la date

Alineatul 1
Un registru central de tranzacții înregistrează informațiile privind acordarea accesului la date entităților enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
Alineatul 2
Informațiile menționate la alineatul (1) includ:
Litera a
sfera de cuprindere a datelor accesate;
Litera b
o trimitere la dispozițiile legale care asigură accesul la astfel de date în temeiul Regulamentului (UE) nr. 648/2012 și al prezentului regulament.
Alineatul 3
Un registru central de tranzacții instituie și menține măsurile de ordin tehnic necesare pentru a permite entităților enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 să se conecteze utilizând o interfață securizată de la calculator la calculator pentru a depune cereri de date și a primi date.
Alineatul 4
În sensul articolelor 2 și 3 din prezentul regulament, un registru central de tranzacții asigură accesul entităților enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 la următoarele informații:
Litera a
toate rapoartele privind contractele derivate;
Litera b
cele mai recente stadii de tranzacționare ale contractelor derivate care nu au ajuns la scadență sau care nu au făcut obiectul unui raport cu tipul de acțiune E, C, P sau Z, astfel cum se menționează în câmpul 93 din tabelul 2 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1247/2012 al Comisiei.
Alineatul 5
Registrele centrale de tranzacții instituie și mențin măsurile de ordin tehnic necesare pentru a permite entităților enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 să stabilească cereri periodice predefinite de acces la detaliile instrumentelor financiare derivate, astfel cum sunt prevăzute la articolele 2 și 3 din prezentul regulament, de care au nevoie respectivele entități pentru a-și îndeplini responsabilitățile și mandatele.
Alineatul 6
La cerere, registrele centrale de tranzacții asigură accesul entităților enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 la detaliile instrumentelor financiare derivate prin orice combinație formată din următoarele câmpuri menționate în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1860;
Litera a
marca temporală a raportării;
Litera b
contrapartea 1;
Litera c
contrapartea 2;
Litera d
entitatea responsabilă cu raportarea;
Litera e
sectorul de activitate al contrapărții 1;
Litera f
natura contrapărții 1;
Litera g
identificatorul brokerului;
Litera h
identificatorul entității care transmite raportul;
Litera i
clasa de active;
Litera j
clasificarea produsului;
Litera k
tipul de contract;
Litera l
codul ISIN;
Litera m
identificatorul unic de produs;
Litera n
identificarea instrumentului financiar suport;
Litera o
locul de executare;
Litera p
marca temporală a executării;
Litera q
data intrării în vigoare;
Litera r
marca temporală a evaluării;
Litera s
data expirării;
Litera t
data încetării anticipate;
Litera u
CPC;
Litera v
membrul compensator;
Litera w
nivelul;
Litera x
tipul de acțiune;
Litera y
tipul de eveniment.
Alineatul 7
Registrele centrale de tranzacții instituie și mențin capacitatea tehnică necesară pentru a acorda acces direct și imediat la detaliile instrumentelor financiare derivate de care au nevoie entitățile enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 pentru a-și îndeplini responsabilitățile și mandatele. Accesul se acordă după cum urmează:
Litera a
în cazul în care o entitate enumerată la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 solicită acces la detaliile instrumentelor financiare derivate în curs sau ale instrumentelor financiare derivate care au ajuns la scadență, pentru care au fost efectuate rapoarte cu tipurile de acțiune Eroare, Încetare, Componentă a poziției, astfel cum se menționează în câmpul 151 din tabelul 2 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1860 sau care au făcut obiectul unui raport cu tipul de acțiune Repunere neurmat de un raport cu tipul de acțiune Eroare sau Încetare cu cel mult un an înainte de data la care a fost depusă cererea, registrele centrale de tranzacții trebuie să îndeplinească această cerere nu mai târziu de 12.00 ora universală coordonată din prima zi calendaristică următoare datei la care a fost depusă cererea de acces;
Litera b
în cazul în care o entitate enumerată la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 solicită acces la detaliile instrumentelor financiare derivate care au ajuns la scadență, pentru care au fost efectuate rapoarte cu tipurile de acțiune Eroare, Încetare, Componentă a poziției, astfel cum se menționează în câmpul 151 din tabelul 2 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1860 sau care au făcut obiectul unui raport cu tipul de acțiune Repunere neurmat de un raport cu tipul de acțiune Eroare sau Încetare cu peste un an înainte de data la care a fost depusă cererea, registrele centrale de tranzacții trebuie să îndeplinească această cerere în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la data la care a fost depusă cererea de acces;
Litera c
în cazul în care o cerere de acces la date transmisă de către o entitate menționată la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 se referă la instrumente financiare derivate care intră atât în domeniul de aplicare al literei (a), cât și al literei (b) de la prezentul alineat, registrul central de tranzacții furnizează detaliile respectivelor instrumente financiare derivate în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la data la care a fost depusă cererea de acces.
Alineatul 8
Un registru central de tranzacții confirmă primirea și verifică corectitudinea și exhaustivitatea oricărei cereri de acces la datele furnizate de către entitățile enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Acesta notifică entităților respective rezultatele verificării în termen de cel mult șaizeci de minute de la depunerea cererii.
Alineatul 9
Un registru central de tranzacții utilizează semnătura electronică și protocoale de criptare a datelor pentru a asigura confidențialitatea, integritatea și protecția datelor puse la dispoziția entităților enumerate la articolul 81 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.