AcasăLegislație UE02012R0873-20180423

Regulamentul (UE) nr. 873/2012 al Comisiei din 1 octombrie 2012 de stabilire a măsurilor tranzitorii privind lista Uniunii de arome și materii prime, prevăzută în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:23.04.2018
În vigoare din:23.04.2018
Articole:6
EUR-Lex
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I

Articolul 1

Măsuri tranzitorii pentru alimentele care conțin substanțe aromatizante

Paragraf
Alimentele care conțin substanțe aromatizante, introduse legal pe piață sau etichetate înainte de 22 octombrie 2014, dar care nu sunt conforme cu partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 pot fi comercializate până la data de valabilitate minimă sau până la data limită de consum.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II

Articolul 2

Data de aplicare a părților B-F din lista Uniunii de arome și materii prime

Paragraf
În sensul articolului 30 al treilea paragraf, coroborat cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008, părțile B-F din lista Uniunii de arome și materii prime prevăzută în anexa I la regulamentul menționat se aplică de la 22 octombrie 2016.

Articolul 3

Termenul limită pentru prezentare

Paragraf
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, părțile interesate depun la Comisie cereri de autorizare a aromelor și materiilor prime menționate la articolul 9 literele (b)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008, introduse pe piață la momentul intrării în vigoare a prezentului regulament, cel târziu la 22 octombrie 2015.

Articolul 4

Măsuri tranzitorii pentru alimentele care conțin arome și materii prime menționate la articolul 9 literele (b)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008

Alineatul 1
Alimentele care conțin arome și materii prime menționate la articolul 9 literele (b)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008, introduse legal pe piață sau etichetate înainte de 22 aprilie 2018, dar care nu sunt conforme cu părțile B-F din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 pot fi comercializate până la data de valabilitate minimă sau până la data limită de consum.
Alineatul 2
Produsele alimentare care conțin aroma concentrat de aromă pentru grătar (vegetal) (nr. FL 21.002) din categoria alte arome și care sunt introduse pe piață în mod legal sau etichetate înainte de 22 aprilie 2020 pot fi comercializate până la data valabilității lor minime sau până la data-limită de consum. Dacă informațiile solicitate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară nu sunt furnizate până la 5 august 2018, procedura de evaluare a cererii este încheiată în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008.
CAPITOLUL III
CAPITOLUL III

Articolul 5

Modificarea Regulamentelor (CEE) nr. 1601/91 și (CE) nr. 110/2008

Paragraf
În sensul articolului 30 al patrulea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008, în ceea ce privește modificările aduse Regulamentelor (CEE) nr. 1601/91 și (CE) nr. 110/2008, lista Uniunii de arome și materii prime se aplică de la 22 aprilie 2013.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.