Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului, în special articolele 28 și 29,
1
Prin Regulamentul (CE) nr. 1213/2008 al Comisiei, s-a instituit un prim program comunitar multianual și coordonat, care vizează anii 2009, 2010 și 2011. Programul respectiv a continuat în temeiul unor regulamente succesive ale Comisiei. Cel mai recent dintre acestea a fost Regulamentul (UE) nr. 1274/2011 al Comisiei din 7 decembrie 2011 privind un program de control multianual și coordonat al Uniunii pentru 2012, 2013 și 2014 de asigurare a respectării limitelor maxime de reziduuri de pesticide și de evaluare a expunerii consumatorilor la reziduurile de pesticide din și de pe alimentele de origine vegetală și animală.
2
Treizeci până la patruzeci de produse alimentare reprezintă componentele principale ale alimentației din cadrul Uniunii. Deoarece modelul de utilizare al pesticidelor prezintă modificări semnificative pe parcursul unei perioade de trei ani, pesticidele din respectivele produse alimentare ar trebui monitorizate pe parcursul unei serii de cicluri de câte trei ani, pentru a permite evaluarea expunerii consumatorului și a aplicării legislației Uniunii.
3
Pe baza unei distribuții de probabilitate binominală, se poate calcula faptul că analizarea a 642 de probe permite detectarea, cu o certitudine mai mare de 99 %, a unei probe care conține reziduuri de pesticide peste limita de cuantificare (LC), cu condiția ca cel puțin 1 % dintre produse să conțină reziduuri peste limita respectivă. Prelevarea acestor probe ar trebui să se repartizeze între statele membre în funcție de numărul de locuitori, cu cel puțin 12 probe pe produs și pe an.
4
Rezultatele analitice ale programului oficial de control al Uniunii din anul 2010 au arătat că anumite pesticide sunt mai frecvent prezente pe produsele agricole decât în trecut, indicând modificări în ceea ce privește modelul de utilizare al pesticidelor respective. Pesticidele respective ar trebui incluse în programul de control în plus față de cele care au făcut obiectul Regulamentului (UE) nr. 1274/2011 pentru a garanta faptul că gama de pesticide vizată de programul de control este reprezentativă pentru pesticidele utilizate.
5
Analiza anumitor pesticide, în special cele adăugate la programul de control prin prezentul regulament sau cele cu o definiție a reziduurilor foarte dificilă, ar trebui să fie opțională în 2013 pentru a permite laboratoarelor oficiale să valideze metodele necesare pentru analiza pesticidelor respective, în cazul în care nu au făcut încă acest lucru.
6
În cazul în care definiția reziduului de pesticid include alte substanțe active, metaboliți sau produși de degradare, metaboliții respectivi ar trebui raportați separat.
7
Ghidul cu privire la Validarea metodelor și procedurile de control al calității pentru analiza reziduurilor de pesticide din alimente și din hrana pentru animale (Method Validation and Quality Control Procedures for Pesticide Residue Analysis in food and feed) este publicat pe site-ul internet al Comisiei. Ar trebui să se permită statelor membre, în anumite condiții, să folosească metode de depistare calitativă.
8
Statele membre, Comisia și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară au convenit asupra măsurilor de punere în aplicare referitoare la transmiterea de informații de către statele membre, cum ar fi Standard Sample Description – SSD (descrierea-tip a probelor) pentru transmiterea rezultatelor analizei reziduurilor de pesticide.
9
Pentru procedurile de prelevare a probelor, ar trebui să se aplice Directiva 2002/63/CE a Comisiei din 11 iulie 2002 de stabilire a metodelor comunitare de prelevare a probelor pentru controlul oficial al reziduurilor de pesticide de pe și din produsele de origine vegetală și animală și de abrogare a Directivei 79/700/CEE, care cuprinde metodele și procedurile de prelevare a probelor recomandate de Comisia Codex Alimentarius.
10
Este necesară evaluarea respectării limitelor maxime de reziduuri în ceea ce privește alimentele pentru copii, stabilite la articolul 10 din Directiva 2006/141/CE a Comisiei din 22 decembrie 2006 privind formulele de început și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari, respectiv ale preparatelor pentru copii de vârstă mică și la articolul 7 din Directiva 2006/125/CE a Comisiei din 5 decembrie 2006 privind preparatele pe bază de cereale și alimentele pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, ținând cont numai de definițiile reziduurilor astfel cum sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
11
Este necesară, de asemenea, evaluarea posibilelor efecte globale, cumulate și sinergice ale pesticidelor, atunci când devine disponibilă metodologia adecvată. Această evaluare ar trebui să înceapă cu câțiva organofosfați, carbonați, triazoli și piretroide, astfel cum sunt prevăzuți în anexa I.
12
În ceea ce privește metoda aplicată pentru identificarea reziduurilor individuale, statele membre își pot îndeplini obligațiile în materie de analiză recurgând la laboratoarele oficiale care dispun deja de metodele validate necesare.
13
Statele membre ar trebui să prezinte, în fiecare an, până la 31 august, informațiile referitoare la anul calendaristic anterior.
14
Pentru a evita orice confuzie cauzată de o suprapunere între programe multianuale consecutive, Regulamentul (UE) nr. 1274/2011 ar trebui abrogat, din motive de securitate juridică. Cu toate acestea, el ar trebui să se aplice în continuare pentru probele analizate în 2012.
15
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Articolul 1
Paragraf
Pe parcursul anilor 2013, 2014 și 2015, statele membre prelevă și analizează probe pentru combinațiile de pesticide/produse prevăzute în anexa I.
Paragraf
Numărul de probe din fiecare produs este prevăzut în anexa II.
Articolul 2
Alineatul 1
Lotul din care se vor preleva probe se alege aleatoriu.
Alineatul 2
Probele se analizează în conformitate cu definițiile reziduurilor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 396/2005. În cazul în care nu este stabilită nicio definiție explicită a reziduului în regulamentul respectiv pentru un anumit pesticid, se aplică definiția reziduului stabilită în anexa I la prezentul regulament.
Articolul 3
Alineatul 1
Statele membre prezintă rezultatele analizelor probelor testate în 2013, 2014 și 2015 până la 31 august 2014, 2015 și, respectiv, 2016. Rezultatele respective sunt prezentate în conformitate cu Standard Sample Description (SSD), prevăzută în anexa III.
Alineatul 2
În cazurile în care definiția reziduului de pesticid include substanțe active, metaboliți și/sau produși de degradare sau de reacție, statele membre raportează rezultatele analizelor în conformitate cu definiția juridică a reziduului. Rezultatele pentru fiecare izomer sau metabolit principal menționat în definiția reziduului se prezintă separat, în măsura în care sunt analizați în mod individual.
Articolul 4
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 1274/2011 se abrogă.
Paragraf
Cu toate acestea, el se aplică în continuare pentru probele analizate în 2012.
Articolul 5
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2013.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Numărul de probe menționate la articolul 1
Paragraf
Numărul de probe care urmează a fi prelevate din fiecare produs alimentar și analizate de către fiecare stat membru se stabilește în tabelul de la punctul 5.
Paragraf
În plus față de probele necesare în conformitate cu tabelul respectiv, în 2013 fiecare stat membru prelevă și analizează în total zece probe de alimente pentru sugari și copii de vârstă mică.
Paragraf
În plus față de probele necesare în conformitate cu tabelul respectiv, în 2014 fiecare stat membru prelevă și analizează în total zece probe de preparate pentru sugari și formule de continuare.
Paragraf
În plus față de probele necesare în conformitate cu tabelul de la punctul 5, în 2015, fiecare stat membru prelevă și analizează zece probe de preparat pentru copii pe bază de cereale.
Paragraf
O probă pentru fiecare produs, care se prelevă și se analizează în conformitate cu tabelul de la punctul 5, provine, în cazul în care sunt disponibile, din produse originare din agricultura ecologică.
Paragraf
Statele membre care folosesc metode pentru reziduuri multiple pot utiliza metode de depistare calitativă pentru până la 15 % dintre probele care se prelevă și se analizează în conformitate cu tabelul de la punctul 5. Atunci când un stat membru folosește metode de depistare calitativă, acesta analizează probele rămase prin metode multireziduale.
Paragraf
Atunci când rezultatele depistării calitative sunt pozitive, statele membre utilizează o metodă țintă obișnuită pentru cuantificarea rezultatelor.
Paragraf
Numărul de probe per stat membru
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
Standard Sample Description – SSD (descrierea-tip a probelor) pentru produse alimentare și hrană pentru animale este formatul pentru comunicarea rezultatelor analizelor privind reziduurile de pesticide.
Paragraf
SSD include o listă de elemente standardizate de date (care descriu caracteristicile probelor sau ale rezultatelor analitice, cum ar fi țara de origine, produsul, metoda analitică, limita de detecție, rezultatul), terminologia controlată și normele de validare pentru a spori calitatea datelor.
Tabel 1
PARTEA ACombinații de pesticide/produse care urmează să fie monitorizate în/pe produsele alimentare de origine vegetală
Tabel 2
PARTEA BCombinații de pesticide/produse care urmează să fie monitorizate în/pe produsele alimentare de origine animală
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
TabelLista elementelor de date din descrierea-tip a probelor pentru colectarea datelor referitoare la reziduurile de pesticide