Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP), în special articolul 64 alineatul (2) și articolul 187, coroborate cu articolul 4,
1
De la începutul anului de comercializare 2010/2011, pe piața mondială a zahărului s-au înregistrat în mod constant prețuri ridicate. Previziunile privind prețurile pe piața mondială, bazate pe piața la termen de la New York pentru zahărul cu scadența în lunile martie, mai și iulie 2011, indică în continuare prețuri mari, în mod constant, pe piața mondială.
2
Diferența negativă dintre disponibilitatea și utilizarea zahărului și a izoglucozei cumulată în ultimii doi ani de comercializare este estimată la 1,0 milioane de tone și ar putea duce la cel mai scăzut nivel al stocurilor finale în UE înregistrat de la implementarea, în 2006, a reformei sectorului zahărului. Orice nou deficit al importurilor amenință să perturbe în mod grav aprovizionarea pieței zahărului din Uniune și să agraveze situația din sector în absența unor măsuri adecvate.
3
Pe termen scurt, nu se preconizează o creștere a exporturilor din țările din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) și din țările cel mai puțin dezvoltate către Uniunea Europeană.
4
Pe de altă parte, recolta bună din anumite părți ale Uniunii a dus la producția de zahăr în surplus față de cota prevăzută la articolul 56 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Este necesar ca o parte din acest zahăr să devină disponibil pe piața zahărului din Uniune pentru a satisface în mod parțial cererea de pe piață și a evita creșterile excesive de prețuri. Cantitatea de zahăr disponibilă în surplus față de cotă este estimată la 0,5 milioane de tone. Această estimare ține cont de angajamentele contractuale ale producătorilor de zahăr referitoare la utilizarea în industrie prevăzută la articolul 62 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și de cantitățile pentru care au fost deja emise licențe de export.
5
În conformitate cu articolul 64 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, în ceea ce privește zahărul și izoglucoza produse în surplus față de cotă, Comisia fixează taxa pe excedent la un nivel suficient de ridicat pentru a evita acumularea de cantități excedentare. Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 967/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului privind producția în surplus față de cotă în sectorul zahărului a fixat această taxă la 500 de EUR/tonă.
6
Dat fiind nivelul foarte scăzut al ofertei de zahăr pe piața internă în anul de comercializare 2010/2011, Comisia este îndreptățită, în mod excepțional, să fixeze taxa pe excedent la zero pentru o cantitate limitată de zahăr produs în surplus față de cotă, fără să apară riscul acumulării de cantități excedentare.
7
Având în vedere că Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 fixează atât cotele pentru zahăr, cât și pe cele pentru izoglucoză, este necesar ca o măsură similară să se aplice pentru o cantitate adecvată de izoglucoză produsă în surplus față de cotă, acest produs fiind într-o anumită măsură un înlocuitor comercial al zahărului. Pentru a păstra echilibrul între cei doi îndulcitori, cantitatea adecvată de izoglucoză peste cotă care urmează să fie plasată pe piața internă trebuie stabilită pe baza relației dintre cotele fixate în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 pentru fiecare dintre cele două produse.
8
Producătorii de zahăr și izoglucoză trebuie să solicite autorităților competente ale statelor membre eliberarea de certificate care să îi autorizeze să vândă pe piața Uniunii anumite cantități produse peste limita fixată de cotă.
9
Acțiunile speculative din cadrul sistemului stabilit prin prezentul regulament trebuie împiedicate prin fixarea de limite superioare pentru cantitățile pentru care un producător poate depune cereri într-o perioadă de depunere a cererilor și prin limitarea certificatelor la producția proprie a solicitantului, care este disponibilă.
10
Depunerea cererilor trebuie să se efectueze doar până la sfârșitul lunii iunie, iar certificatele trebuie să fie valabile doar pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a încuraja o punere rapidă a cantităților pe piața Uniunii.
11
La depunerea cererii, producătorii de zahăr trebuie să se angajeze să plătească prețul minim pentru sfecla de zahăr utilizată la producerea cantității de zahăr la care se referă cererea.
12
Autoritățile competente din statele membre trebuie să notifice Comisiei cererile primite.
13
Comisia trebuie să se asigure că certificatele sunt acordate doar în limitele cantitative fixate prin prezentul regulament. Prin urmare, dacă este necesar, Comisia trebuie să poată fixa un coeficient de atribuire aplicabil cererilor primite.
14
Statele membre trebuie să informeze imediat solicitanții de aprobarea totală sau parțială a cererii.
15
Ținând cont de faptul că plasarea pe piața Uniunii a cantităților în surplus față de certificatele emise face obiectul taxei pe excedent stabilite la articolul 64 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, este necesar să se prevadă ca toți solicitanții care nu își îndeplinesc angajamentele de a plasa pe piața Uniunii cantitatea prevăzută de certificatul care le-a fost eliberat să plătească suma de 500 EUR pe tonă, din motive de consecvență și pentru a preîntâmpina abuzurile cu privire la plasarea excepțională pe piața Uniunii a zahărului și a izoglucozei peste cotă în anul de comercializare 2010/2011.
16
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,
Articolul 1
Reducerea temporară a taxei pe excedent
Paragraf
Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 967/2006, taxa pe excedent se fixează la 0 EUR pe tonă pentru o cantitate maximă de 500000 de tone de echivalent zahăr alb pentru zahăr și de 26000 de tone de substanță uscată pentru izoglucoză, ambele produse în surplus față de cota fixată în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și plasate pe piața Uniunii în anul de comercializare 2010/2011.
Articolul 2
Cererile de certificate
Alineatul 1
Pentru a beneficia de condițiile specificate la articolul 1, producătorii de zahăr și izoglucoză trebuie să depună o cerere de certificat.
Alineatul 2
Solicitanții pot fi doar întreprinderile producătoare de zahăr din sfeclă și trestie de zahăr sau de izoglucoză care sunt desemnate în conformitate cu articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și cărora li s-a atribuit o cotă de producție pentru anul de comercializare 2010/2011, în conformitate cu articolul 56 din respectivul regulament.
Alineatul 3
Fiecare solicitant poate depune o singură cerere pe săptămână pentru fiecare produs.
Alineatul 4
Cererile de certificate sunt depuse prin fax sau poștă electronică la autoritatea competentă din statul membru în care a fost desemnată întreprinderea. Autoritățile competente din statele membre pot solicita ca cererile electronice să fie însoțite de o semnătură electronică avansată, astfel cum este definită în Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Alineatul 5
Cererile sunt admisibile dacă îndeplinesc următoarele condiții:
Litera a
se indică:
Litera i
numele și adresa solicitantului, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA; precum și
Litera ii
cantitățile solicitate, exprimate în tone de echivalent zahăr alb și tone de izoglucoză substanță uscată;
Litera b
cantitatea de zahăr solicitată nu depășește cantitatea producției de zahăr peste cotă pe care solicitantul a declarat-o ca fiind în depozitare în ultima notificare făcută în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 al Comisiei. Din cantitatea respectivă se scad cantitățile care corespund certificatelor nefolosite și licențelor de export emise în prealabil solicitantului în temeiul prezentului regulament sau al Regulamentului (CE) nr. 397/2010 al Comisiei. Cantitatea de izoglucoză solicitată nu depășește 10 % din cota de izoglucoză alocată solicitantului;
Litera c
în cazul în care cererea se referă la zahăr, solicitantul se angajează să plătească prețul minim pentru sfecla de zahăr, stabilit la articolul 49 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, pentru cantitatea de zahăr acoperită de certificatele emise în conformitate cu articolul 6 din prezentul regulament;
Litera d
cererea este redactată în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care se depune.
Litera i
numele și adresa solicitantului, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA; precum și
Litera ii
cantitățile solicitate, exprimate în tone de echivalent zahăr alb și tone de izoglucoză substanță uscată;
Alineatul 6
Cererea nu se poate retrage sau modifica după depunere, nici măcar în cazul în care se acordă numai parțial cantitatea cerută.
Articolul 3
Depunerea cererilor
Paragraf
Cererile de certificate se depun în fiecare săptămână, de luni până vineri, ora 1 pm (ora Bruxelles-ului), începând cu prima zi de luni după intrarea în vigoare a prezentului regulament și până la 24 iunie 2011.
Articolul 4
Transmiterea cererilor de către statele membre
Alineatul 1
Autoritățile competente ale statelor membre decid în privința admisibilității cererilor pe baza condițiilor prevăzute la articolul 2. În cazul în care autoritățile competente decid că o cerere nu este admisibilă, acestea informează imediat solicitantul.
Alineatul 2
Autoritatea competentă notifică Comisiei cel târziu până luni, prin fax sau poștă electronică, cererile admisibile depuse pe parcursul săptămânii precedente. Statele membre care nu au primit nicio cerere, dar cărora li s-au alocat cote de zahăr sau de izoglucoză în anul de comercializare 2010/2011, trimit de asemenea Comisiei notificări cu mențiunea niciuna, în același termen limită.
Alineatul 3
Forma și conținutul notificărilor se stabilesc pe baza modelelor pe care Comisia le pune la dispoziția statelor membre.
Articolul 5
Depășirea limitelor
Paragraf
În cazul în care, potrivit informațiilor notificate de către autoritățile competente din statele membre în temeiul articolului 4 alineatul (2), cantitățile pentru care s-au depus cereri au depășit limitele stabilite la articolul 1, Comisia:
Litera a
fixează un coeficient de atribuire pe care statul membru îl aplică cantităților la care se referă fiecare cerere de certificat notificată;
Litera b
respinge cererile care nu au fost încă notificate;
Litera c
pune capăt perioadei de depunere a cererilor.
Articolul 6
Emiterea certificatelor
Alineatul 1
Fără a aduce atingere articolului 5, în fiecare săptămână de luni până cel târziu vineri, autoritățile competente din statele membre emit certificate pentru cererile notificate Comisiei în decursul săptămânii precedente în conformitate cu articolul 4 alineatul (2).
Alineatul 2
În fiecare zi de luni, statele membre notifică Comisiei cantitățile de zahăr și/sau izoglucoză pentru care au emis certificate săptămâna precedentă.
Articolul 7
Valabilitatea certificatelor
Paragraf
Certificatele sunt valabile până la sfârșitul lunii care urmează lunii în care au fost emise.
Articolul 8
Transferabilitatea certificatelor
Paragraf
Drepturile și obligațiile care decurg din certificate nu sunt transferabile.
Articolul 9
Monitorizare
Alineatul 1
Solicitanții adaugă la notificările lunare prevăzute de articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 cantitățile pentru care au primit certificate în temeiul articolului 6 din prezentul regulament.
Alineatul 2
Până la sfârșitul celei de a doua luni care urmează lunii în care a fost emis certificatul, fiecare solicitant înaintează autorităților competente ale statelor membre dovada că a plasat în totalitate pe piața Uniunii cantitățile corespunzătoare certificatului său. Pentru cantitățile care fac obiectul certificatului, dar care nu au fost plasate pe piața Uniunii din alte motive decât forța majoră, se plătește o sumă de 500 EUR/tonă. Statele membre comunică Comisiei cantitățile plasate pe piața Uniunii.
Alineatul 3
Statele membre calculează și notifică Comisiei diferența dintre cantitatea totală de zahăr și izoglucoză produsă de fiecare producător în surplus față de cotă și cantitățile de care producătorii au dispus în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 967/2006. În cazul în care cantitățile rămase de zahăr sau izoglucoză peste cotă ale unui producător sunt mai mici decât cantitățile pentru care respectivului producător i s-au eliberat certificate în temeiul prezentului regulament, producătorul plătește pentru această diferență suma de 500 EUR/tonă.
Articolul 10
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Expiră la 30 iunie 2012.
Anexa 1
ANEXĂ [Modelul de certificat menționat la articolul 6 alineatul (1)]
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
[Modelul de certificat menționat la articolul 6 alineatul (1)]
Paragraf
CERTIFICAT
Paragraf
privind reducerea, pentru anul de comercializare 2010/2011, a taxei prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 967/2006
Tabel 1
Tabelul 1