Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului

Prezenta directivă instituie norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor penale în materie de trafic de persoane. Directiva introduce, de asemenea, dispoziții comune, ținând seama de perspectiva de gen, pentru a asigura o mai bună prevenire în cazul acestei categorii de infracțiuni și o mai bună protecție a victimelor acestora.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele acte intenționate sunt incriminate:Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării.

O stare de vulnerabilitate înseamnă o situație în care persoana în cauză nu poate decât să se supună abuzului implicat, neavând o alternativă reală sau acceptabilă.

Exploatarea include, cel puțin, exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, inclusiv cerșitul, sclavia sau practicile similare sclaviei, aservirea, exploatarea activităților infracționale sau prelevarea de organe ori exploatarea maternității de substituție, a căsătoriei forțate sau a adopției ilegale.

Consimțământul unei victime a traficului de persoane la exploatare, indiferent dacă este intenționat sau efectiv, este irelevant atunci când a fost folosit oricare dintre mijloacele prezentate la alineatul (1).

Atunci când faptele menționate la alineatul (1) sunt îndreptate împotriva unui copil, acestea constituie infracțiunea de trafic de persoane, chiar dacă nu a fost folosit niciunul dintre mijloacele menționate la alineatul (1). Prezentul alineat nu se aplică exploatării maternității de substituție astfel cum se menționează la alineatul (3), cu excepția cazului în care mama purtătoare este un copil.

În sensul prezentei directive, copil înseamnă orice persoană care are mai puțin de 18 ani.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că instigarea, complicitatea și tentativa legate de săvârșirea unei infracțiuni menționate la articolul 2 sunt pasibile de sancțiuni.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile menționate la articolul 2 sunt pasibile de a fi pedepsite cu pedeapsa închisorii cu maximul de cel puțin cinci ani.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile menționate la articolul 2 sunt pasibile de a fi pedepsite cu pedeapsa închisorii cu maximul de cel puțin zece ani atunci când infracțiunea:

a fost săvârșită împotriva unei victime care era deosebit de vulnerabilă, categorie în care, în contextul prezentei directive, sunt incluși cel puțin copiii victime;

a fost săvârșită în cadrul unei organizații criminale, în sensul Deciziei-cadru 2008/841/JAI din 24 octombrie 2008 a Consiliului privind lupta împotriva crimei organizate;

a pus în pericol viața victimei în mod intenționat sau din neglijență gravă;

a fost săvârșită prin acte grave de violență sau a provocat vătămări deosebit de grave victimei, inclusiv vătămare fizică sau psihologică.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cazul în care se referă la o infracțiune menționată la articolul 2, sunt considerate circumstanțe agravante, în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul intern, următoarele:

faptul că infracțiunea a fost săvârșită de funcționari publici în exercitarea atribuțiilor lor;

faptul că autorul a facilitat difuzarea sau a difuzat, prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor, imagini sau materiale video ori materiale similare cu caracter sexual care implică victima.

Statele membre iau măsurile necesare pentru ca infracțiunile menționate la articolul 3 să fie pedepsite prin aplicarea de sancțiuni penale eficace, proporționale și disuasive, care pot presupune predarea.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că poate fi angajată răspunderea persoanelor juridice pentru infracțiunile menționate la articolul 2, articolul 3 și articolul 18a alineatul (1), care au fost săvârșite în beneficiul lor de către orice persoană, acționând în nume propriu sau în calitate de membru al unui organism al persoanei juridice în cauză, care are o funcție de conducere în cadrul persoanei juridice respective, pe baza:

unei împuterniciri din partea persoanei juridice;

a unei prerogative de a lua decizii în numele persoanei juridice respective; sau

a unei prerogative de a exercita control în cadrul persoanei juridice.

Statele membre se asigură, de asemenea, că poate fi angajată răspunderea unei persoane juridice atunci când lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane menționate la alineatul (1) a făcut posibilă săvârșirea infracțiunilor menționate la articolul 2, articolul 3 și articolul 18a alineatul (1) în beneficiul acelei persoane juridice de către o persoană aflată sub autoritatea sa.

Răspunderea persoanei juridice în temeiul alineatelor (1) și (2) nu exclude inițierea procedurilor penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori ai infracțiunilor menționate la articolul 2, articolul 3 și articolul 18a alineatul (1), instigatori ori complici la săvârșirea acestora.

În sensul prezentei directive, persoană juridică înseamnă orice entitate care are personalitate juridică în temeiul legislației aplicabile, cu excepția statelor sau a organismelor publice în exercitarea prerogativelor lor de autoritate publică și a organizațiilor publice internaționale.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că orice persoană juridică a cărei răspundere este angajată în temeiul articolului 5 alineatul (1) sau (2) este pedepsită prin aplicarea unor sancțiuni sau măsuri penale sau de altă natură efective, proporționale și cu efect de descurajare.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că sancțiunile sau măsurile pentru persoanele juridice a căror răspundere este angajată în temeiul articolului 5 alineatul (1) sau (2) pentru infracțiunile menționate la articolul 2, articolul 3 și articolul 18a alineatul (1) includ amenzi penale sau de altă natură și pot include alte sancțiuni sau măsuri penale sau de altă natură, cum ar fi:

excluderea de la dreptul de a primi beneficii publice sau ajutor public;

excluderea de la accesul la fonduri publice, inclusiv de la procedurile de achiziții publice, granturi, concesiuni și licențe;

interdicția temporară sau permanentă de a desfășura activități comerciale;

retragerea permiselor și a autorizațiilor de desfășurare a activităților care au condus la săvârșirea infracțiunii în cauză;

plasarea sub supraveghere judiciară;

lichidarea judiciară;

închiderea unităților care au servit la săvârșirea infracțiunii;

în cazul în care există un interes public, publicarea integrală sau parțială a hotărârii judecătorești care vizează infracțiunea săvârșită și sancțiunile sau măsurile impuse, fără a aduce atingere normelor privind confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritățile lor competente au dreptul de a pune sub sechestru și de a confisca mijloacele și produsele obținute în urma săvârșirii infracțiunilor menționate la articolele 2 și 3.

Statele membre, în conformitate cu principiile de bază ale sistemelor lor de drept, iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritățile naționale competente au dreptul de a nu urmări penal sau de a nu impune sancțiuni victimelor traficului de persoane pentru implicarea lor în activități infracționale sau în alte activități ilegale pe care au fost obligate să le săvârșească drept consecință directă a faptului că au făcut obiectul oricăruia dintre actele menționate la articolul 2.

Statele membre se asigură că cercetarea sau urmărirea penală a infracțiunilor menționate la articolul 2, articolul 3 și articolul 18a alineatul (1) nu este condiționată de sesizarea sau de formularea de acuzații de către victimă și că procedurile penale pot continua chiar dacă victima și-a retras plângerea.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite, atunci când natura faptei o impune, urmărirea penală a unei infracțiuni menționate la articolele 2 și 3 pentru o perioadă de timp suficientă după ce victima a împlinit vârsta majoratului.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele, unitățile sau serviciile responsabile de cercetarea sau urmărirea penală a infracțiunilor menționate la articolele 2 și 3 beneficiază de o formare profesională corespunzătoare. Statele membre se asigură că persoanele, unitățile sau serviciile care se ocupă de cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor menționate la articolele 2 și 3, în cazul în care respectivele infracțiuni sunt săvârșite sau facilitate prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor, dispun de expertiza și capacitățile tehnologice adecvate. Statele membre sunt încurajate să creeze unități specializate în cadrul serviciilor de aplicare a legii și al parchetelor, după caz și în conformitate cu sistemele lor juridice naționale.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele, unitățile sau serviciile responsabile de cercetarea sau urmărirea penală a infracțiunilor menționate la articolele 2 și 3 au acces la instrumente eficiente de anchetă, cum ar fi cele utilizate în cauzele de criminalitate organizată sau în cauzele referitoare la alte infracțiuni grave.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a-și stabili competența în privința infracțiunilor menționate la articolul 2, articolul 3 și articolul 18a alineatul (1), atunci când:

infracțiunea a fost săvârșită, în totalitate sau parțial, pe teritoriul statutului membru respectiv; sau

autorul infracțiunii este resortisant al acelui stat membru.

Un stat membru informează Comisia atunci când decide să își extindă competența în privința infracțiunilor menționate la articolul 2, articolul 3 și articolul 18a alineatul (1) care au fost săvârșite în afara teritoriului său, printre altele în cazul în care:

infracțiunea a fost săvârșită împotriva unuia dintre resortisanții săi sau a unei persoane care își are reședința obișnuită pe teritoriul său;

infracțiunea a fost săvârșită în folosul unei persoane juridice care își are sediul pe teritoriul său; sau

autorul infracțiunii își are reședința obișnuită pe teritoriul său.

Pentru urmărirea penală a infracțiunilor menționate la articolele 2 și 3, care au fost săvârșite în afara teritoriului statului membru în cauză, fiecare stat membru ia, în cazurile menționate la alineatul (1) litera (b), respectiv poate lua, în cazurile menționate la alineatul (2), măsurile necesare pentru a se asigura că propria sa competență nu face obiectul oricăreia dintre următoarele condiții:

faptele săvârșite constituie infracțiune în locul în care au fost săvârșite; sau

urmărirea penală poate fi inițiată doar ca urmare a unei plângeri depuse de victimă la locul săvârșirii infracțiunii sau a unui denunț din partea statului în care a fost săvârșită infracțiunea.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că se acordă asistență și sprijin de specialitate victimelor în cadrul unei abordări centrate pe victime, care ține seama de dimensiunea de gen, de dizabilitate și de nevoile specifice ale copiilor, înainte de începerea procedurilor penale, în timpul acestora și pe o durată corespunzătoare după încheierea lor, pentru a le permite acestora să își exercite drepturile prevăzute în Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului, precum și în prezenta directivă.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că unei persoane i se oferă asistență și sprijin de îndată ce autoritățile competente au un indiciu întemeiat să creadă că este posibil ca persoana respectivă să fi făcut obiectul uneia dintre infracțiunile menționate la articolele 2 și 3.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că asistența și sprijinul acordate unei victime nu sunt condiționate de dorința victimei de a coopera pe parcursul cercetării penale, al urmăririi penale sau al procesului, fără a se aduce atingere Directivei 2004/81/CE sau unor norme naționale similare.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui, prin acte cu putere de lege și acte administrative, unul sau mai multe mecanisme care să vizeze depistarea timpurie și identificarea timpurie, acordarea de asistență și sprijinirea victimelor identificate și prezumate, în cooperare cu organizațiile de sprijin relevante, precum și pentru a desemna un punct focal pentru îndrumarea transfrontalieră a victimelor.

stabilirea unor standarde minime pentru depistarea timpurie și identificarea timpurie a victimelor, precum și adaptarea procedurilor pentru această depistare timpurie și identificare timpurie la diferitele forme de exploatare reglementate de prezenta directivă;

îndrumarea victimei către sprijinul și asistența cele mai adecvate;

stabilirea unor protocoale sau acorduri de cooperare cu autoritățile competente în domeniul azilului pentru a se asigura că se acordă asistență, sprijin și protecție victimelor traficului de persoane care au, de asemenea, nevoie de protecție internațională sau care doresc să solicite o astfel de protecție, ținând seama de situația personală a victimei.

Măsurile de asistență și sprijin menționate la alineatele (1) și (2) sunt oferite în mod consensual și în cunoștință de cauză și includ cel puțin standarde de viață în măsură să asigure subzistența victimei prin intermediul unor măsuri precum acordarea unei cazări adecvate și sigure, inclusiv adăposturi și alte spații de cazare provizorie, acordarea de asistență materială, tratamentul medical necesar, inclusiv asistență psihologică, consiliere și informare, precum și servicii de traducere și interpretariat, după caz.

Adăposturile și alte spații de cazare provizorie adecvată menționate la alineatul (5) sunt oferite în număr suficient și sunt ușor accesibile pentru victimele prezumate și identificate ale traficului de persoane. Adăposturile și alte spații de cazare provizorie adecvată facilitează recuperarea victimelor, oferindu-le condiții de viață adecvate și corespunzătoare în vederea revenirii la o viață independentă. Totodată, acestea sunt dotate pentru a răspunde nevoilor specifice ale copiilor, inclusiv ale copiilor victime.

Informațiile menționate la alineatul (5) se referă, dacă este cazul, la informațiile privind o perioadă de reflecție și refacere în temeiul Directivei 2004/81/CE precum și la informațiile privind posibilitatea acordării de protecție internațională în temeiul Regulamentelor (UE) 2024/1347 și (UE) 2024/1348 ale Parlamentului European și ale Consiliului sau în temeiul altor instrumente internaționale ori al altor dispoziții similare din dreptul intern.

Statele membre acordă asistență victimelor cu necesități speciale, în cazul în care aceste necesități au la bază, în special, posibila existență a unei sarcini, starea de sănătate, un handicap, existența unei afecțiuni mentale sau psihologice sau o formă gravă de violență psihologică, fizică sau sexuală la care au fost supuse.

Statele membre asigură complementaritatea și coordonarea între autoritățile implicate în activități de combatere a traficului de persoane și autoritățile competente în domeniul azilului.

Statele membre se asigură că victimele traficului de persoane își pot exercita dreptul de a solicita protecție internațională sau un statut național echivalent, inclusiv atunci când victima primește asistență, sprijin și protecție în calitate de victimă prezumată sau identificată a traficului de persoane.

Măsurile de protecție menționate la prezentul articol se aplică în plus față de drepturile prevăzute în Directiva 2012/29/UE.

Statele membre se asigură că victimele traficului de persoane au acces imediat la consiliere juridică și, în funcție de rolul victimei în sistemul judiciar relevant, la reprezentare juridică, inclusiv în vederea solicitării de despăgubiri. Consilierea juridică și reprezentarea juridică sunt gratuite în cazul în care victima nu dispune de suficiente resurse financiare.

Statele membre se asigură că victimele traficului de persoane beneficiază de o protecție adecvată pe baza unei evaluări individuale a riscului, între altele prin acces la programe de protecție a martorilor sau la alte măsuri similare, dacă este cazul și în conformitate cu criteriile definite în dreptul intern sau de procedurile naționale.

Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu o evaluare individuală realizată de către autoritățile competente a situației personale a victimei, statele membre se asigură că victimele traficului de persoane beneficiază de un tratament specific, menit să prevină victimizarea secundară prin evitarea, în măsura posibilului și în conformitate cu criteriile definite în dreptul intern și cu normele privind marja de apreciere a instanței, practica sau orientarea instanțelor penale, a următoarelor:

repetarea inutilă a interogatoriilor pe parcursul cercetării, al urmăririi penale și al procesului;

contactul vizual între victime și acuzați, inclusiv pe parcursul depunerii mărturiei, ca de exemplu în timpul audierilor și al confruntărilor, prin mijloace adecvate, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii adecvate de comunicații;

depunerea mărturiei în ședință publică; precum și

adresarea de întrebări inutile privind viața privată.

Copiilor victime ale traficului de persoane li se oferă asistență, sprijin și protecție. În cadrul aplicării prezentei directive, trebuie să se țină seama în primul rând de interesul superior al copilului.

Statele membre se asigură că, atunci când nu există informații certe cu privire la vârsta unei persoane care a făcut obiectul traficului de persoane și atunci când există motive pentru a crede că persoana respectivă este un copil, se prezumă că persoana respectivă este copil cu scopul de a dobândi acces imediat la asistență, sprijin și protecție în conformitate cu articolele 14 și 15.

Statele membre se asigură că procedurile de raportare a unei infracțiuni în temeiul prezentei directive sunt sigure, se desfășoară în mod confidențial în conformitate cu dreptul intern, sunt accesibile și concepute într-un mod adaptat copiilor și utilizează un limbaj adaptat vârstei și gradului de maturitate a copiilor victime.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că acțiunile specifice întreprinse pentru a acorda asistență și sprijin copiilor victime ale traficului de persoane, pe termen scurt și lung, în procesul de recuperare fizică și psihosocială a acestora, sunt întreprinse în urma realizării unei evaluări individuale a situației specifice a fiecărui copil victimă, ținându-se seama de opiniile, nevoile și preocupările acestuia, în scopul găsirii unei soluții durabile pentru copil, inclusiv programe de sprijinire a tranziției sale spre emancipare și spre vârsta adultă, pentru a evita ca acesta să fie din nou supus traficului de persoane. Într-un termen rezonabil, statele membre asigură acces la educație copiilor victime ale traficului de persoane și copiilor victimelor cărora li se acordă asistență și sprijin în temeiul articolului 11, în conformitate cu dreptul intern al statelor membre.

Statele membre desemnează un tutore sau un reprezentant pentru copilul victimă a traficului de persoane începând din momentul identificării acestuia de către autorități în cazul în care, în temeiul dreptului intern, un conflict de interese între titularii răspunderii părintești și copilul victimă îi împiedică pe aceștia să apere interesul superior al copilului și/sau să reprezinte copilul. Statele membre se asigură că, în cazul unui conflict de interese între tutore sau reprezentant și copilul victimă, este numit un alt tutore sau reprezentant.

Statele membre adoptă, în măsura în care acest lucru este adecvat și posibil, măsuri pentru a oferi asistență și sprijin familiei copilului victimă a traficului de persoane, atunci când familia se află pe teritoriul unui stat membru. În special, în măsura în care acest lucru este adecvat și posibil, statele membre aplică articolul 4 din Directiva 2012/29/UE cu privire la familia în cauză.

Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 11.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul cercetărilor și procedurilor penale, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar relevant, autoritățile competente numesc un reprezentant pentru un copil victimă a traficului de persoane în cazul în care, în temeiul dreptului intern, un conflict de interese între titularii răspunderii părintești și copilul victimă îi împiedică pe aceștia să reprezinte copilul.

Statele membre se asigură, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar relevant, că copiii victime ale traficului de persoane au acces imediat la consiliere juridică gratuită și la reprezentare juridică gratuită, inclusiv în vederea solicitării de despăgubiri, cu excepția cazului în care aceștia dispun de suficiente resurse financiare.

Fără a aduce atingere dreptului la apărare, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul cercetărilor și procedurilor penale pentru oricare dintre infracțiunile menționate la articolele 2 și 3:

audierile copilului victimă au loc fără întârzieri nejustificate, după ce autoritățile competente au fost sesizate cu privire la faptele respective;

audierile copilului victimă se desfășoară, atunci când este necesar, în incinte concepute sau adaptate în acest scop;

audierile copilului victimă sunt efectuate, atunci când este necesar, de către și cu ajutorul unor specialiști care au beneficiat de o formare profesională în acest scop;

în măsura posibilului și dacă este cazul, toate audierile copilului victimă sunt efectuate de aceleași persoane;

numărul audierilor este cât mai redus posibil, iar audierile au loc numai atunci când sunt strict necesare pentru derularea cercetărilor și procedurilor penale;

copilul victimă poate fi însoțit de un reprezentant sau, după caz, de un adult desemnat de copil, cu excepția cazului în care s-a adoptat o decizie contrară motivată cu privire la persoana respectivă.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cursul cercetărilor penale pentru oricare dintre infracțiunile menționate la articolele 2 și 3, toate audierile unui copil victimă sau, după caz, ale copilului care este martor pot fi filmate și că astfel de audieri filmate pot fi acceptate ca probă în procesele penale, în conformitate cu dreptul intern al acestora.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în procesele penale pentru oricare dintre infracțiunile menționate la articolele 2 și 3, se poate dispune ca:

audierea să aibă loc fără prezența publicului; precum și

copilul victimă să fie audiat în instanță fără a fi prezent, în special prin folosirea tehnologiilor de comunicații adecvate.

Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 12.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că măsurile specifice care vizează acordarea de asistență și de sprijin copiilor victime ale traficului de persoane, astfel cum se menționează la articolul 14 alineatul (1), țin seama în mod corespunzător de situația personală și specială a copilului victimă neînsoțit.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a găsi o soluție durabilă pe baza unei evaluări individuale a intereselor copilului.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că se desemnează, dacă este cazul, un tutore pentru copiii victime neînsoțiți ale traficului de persoane.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul cercetărilor și procedurilor penale, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar relevant, autoritățile competente numesc un reprezentant în cazul în care copilul este neînsoțit sau separat de familia sa.

Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 14 și 15.

Statele membre se asigură că victimele traficului de persoane au acces la mecanismele existente de despăgubire a victimelor infracțiunilor violente săvârșite cu intenție. Statele membre pot institui un fond național pentru victime sau un instrument similar, în conformitate cu legislația lor națională, pentru a plăti despăgubiri victimelor.

Statele membre iau măsurile corespunzătoare, precum educarea, formarea profesională și campaniile, ținând seama de particularitățile diferitelor forme de exploatare și acordând o atenție deosebită dimensiunii online, după caz, pentru a descuraja și a reduce cererea care favorizează toate formele de exploatare care au legătură cu traficul de persoane.

Statele membre iau măsuri adecvate, care țin seama de dimensiunea de gen și sunt adaptate copiilor, inclusiv prin intermediul internetului, cum ar fi campanii de informare și de sensibilizare, programe de cercetare și de educare, inclusiv promovarea alfabetizării și a competențelor digitale, și, după caz, în cooperare cu organizațiile relevante ale societății civile și cu alte părți interesate, cum ar fi sectorul privat, cu scopul de a sensibiliza și de a reduce riscul ca persoanele, în special copiii și persoanele cu dizabilități, să devină victime ale traficului de persoane.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cazul în care este un act intenționat, utilizarea serviciilor prestate de o victimă a unei infracțiuni menționate la articolul 2 constituie o infracțiune atunci când victima este exploatată pentru a presta serviciile respective și utilizatorul serviciilor are cunoștință de faptul că persoana care prestează serviciul este victimă a unei infracțiuni menționate la articolul 2.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că o infracțiune, astfel cum este stabilită în conformitate cu alineatul (1), este pedepsită prin aplicarea de sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare.

Statele membre promovează sau oferă formare periodică și specializată profesioniștilor care ar putea să intre în contact cu victimele sau cu potențialele victime ale traficului de persoane, inclusiv agenții de poliție din prima linie, personalul instanțelor, serviciile de asistență și sprijin, inspectorii de muncă, serviciile sociale și lucrătorii din domeniul sănătății, cu scopul de a le permite să prevină și să combată traficul de persoane și să evite victimizarea secundară, precum și să depisteze, să identifice, să asiste, să sprijine și să protejeze victimele. O astfel de formare se bazează pe drepturile omului, este centrată pe victime, ține seama de dimensiunea de gen, de dizabilitate și de nevoile specifice ale copiilor.

Fără a aduce atingere independenței judiciare și diferențelor de organizare a sistemului judiciar din Uniune, statele membre încurajează formarea, atât generală, cât și specializată, a judecătorilor și a procurorilor implicați în proceduri penale, cu scopul de a le permite să prevină și să combată traficul de persoane și să evite victimizarea secundară, precum și să depisteze, să identifice, să asiste, să sprijine și să protejeze victimele. O astfel de formare se bazează pe drepturile omului, este centrată pe victime, ține seama de dimensiunea de gen, de dizabilitate și de nevoile specifice ale copiilor.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui coordonatori naționali pentru combaterea traficului de persoane sau mecanisme echivalente și a le dota cu resursele adecvate necesare pentru a-și îndeplini în mod eficace funcțiile. Coordonatorul național pentru combaterea traficului de persoane sau mecanismul echivalent colaborează cu organismele și agențiile naționale, regionale și locale relevante, în special cu autoritățile de aplicare a legii, cu mecanismele naționale de îndrumare și cu organizațiile relevante ale societății civile care activează în acest domeniu.

Sarcinile coordonatorilor naționali pentru combaterea traficului de persoane sau ale mecanismelor echivalente includ realizarea unor evaluări ale tendințelor în materie de trafic de persoane, măsurarea rezultatelor acțiunilor de combatere a traficului de persoane, inclusiv colectarea de date statistice în strânsă cooperare cu organizațiile relevante ale societății civile care activează în acest domeniu și prezentarea de rapoarte.

elaborarea unor planuri de răspuns pentru situații neprevăzute, cu scopul de a preveni amenințarea reprezentată de traficul de persoane în cazul unor urgențe majore;

promovarea, coordonarea și, după caz, finanțarea programelor de combatere a traficului de persoane.

Statele membre pot institui, de asemenea, organisme independente al căror rol poate include monitorizarea punerii în aplicare și a impactului acțiunilor de combatere a traficului de persoane, prezentarea de rapoarte cu privire la chestiuni care necesită o atenție specială din partea autorităților naționale competente și efectuarea de evaluări ale cauzelor profunde și ale tendințelor traficului de persoane. În cazul în care se instituie un astfel de organism independent, statele membre îi pot atribui una sau mai multe dintre sarcinile menționate la alineatul (2).

Statele membre se asigură că există un sistem pentru înregistrarea, producerea și furnizarea de date statistice anonimizate pentru a monitoriza eficacitatea sistemelor lor de combatere a infracțiunilor menționate în prezenta directivă.

Datele statistice menționate la alineatul (1) includ, cel puțin, datele disponibile la nivel central privind:

numărul victimelor identificate și prezumate înregistrate ale infracțiunilor menționate la articolul 2, defalcat în funcție de organizația care le înregistrează, sex, grupe de vârstă (copil/adult), cetățenie și formă de exploatare, în conformitate cu dreptul și practicile interne;

numărul persoanelor suspectate de infracțiunile menționate la articolul 2, defalcat în funcție de sex, grupe de vârstă (copil/adult), cetățenie și formă de exploatare;

numărul persoanelor urmărite penal pentru infracțiunile menționate la articolul 2, defalcat în funcție de sex, grupe de vârstă (copil/adult), cetățenie, formă de exploatare și natura deciziei definitive de începere a urmăririi penale;

numărul deciziilor de urmărire penală (de exemplu, acuzații pentru infracțiunile menționate la articolul 2, acuzații pentru alte infracțiuni, decizii de nepunere sub acuzare, altele);

numărul persoanelor condamnate pentru infracțiunile menționate la articolul 2, defalcat în funcție de sex, grupe de vârstă (copil/adult) și cetățenie;

numărul hotărârilor judecătorești (de exemplu, hotărâri de achitare, hotărâri de condamnare, altele) pentru infracțiunile menționate la articolul 2;

numărul persoanelor suspectate, al persoanelor urmărite penal și al persoanelor condamnate pentru infracțiunile menționate la articolul 18a alineatul (1), defalcat în funcție de sex și grupe de vârstă (copil/adult).

Statele membre transmit anual Comisiei, în principiu până la data de 30 septembrie și, dacă nu este posibil, cel târziu până la data de 31 decembrie a fiecărui an, datele statistice menționate la alineatul (2) pentru anul precedent.

Statele membre adoptă până la 15 iulie 2028 planurile lor de acțiune naționale pentru combaterea traficului de persoane, elaborate și puse în aplicare cu consultarea coordonatorilor naționali pentru combaterea traficului de persoane sau a mecanismelor echivalente menționate la articolul 19, a organismelor independente și a părților interesate relevante care își desfășoară activitatea în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane. Statele membre se asigură că planurile de acțiune naționale sunt revizuite și actualizate la intervale regulate de cel mult cinci ani.

Planurile de acțiune naționale pentru combaterea traficului de persoane pot conține următoarele elemente:

obiective, priorități și măsuri în materie de combatere a traficului de persoane pentru toate formele de exploatare, inclusiv măsuri specifice pentru copiii victime;

măsuri preventive, cum ar fi educarea, campaniile de sensibilizare și formarea, precum și măsuri preventive ca parte a răspunsului de urgență la riscurile de trafic de persoane cauzate de crizele umanitare, după caz;

măsuri de consolidare a luptei împotriva traficului de persoane, inclusiv de îmbunătățire a cercetărilor și urmăririlor penale în cazurile de trafic de persoane, precum și de îmbunătățire a cooperării transfrontaliere;

măsuri de consolidare a identificării timpurii a victimelor traficului de persoane, precum și a asistenței, sprijinului și protecției acordate acestora;

proceduri pentru monitorizarea și evaluarea periodică a punerii în aplicare a planurilor de acțiune naționale pentru combaterea traficului de persoane.

Statele membre transmit Comisiei planurile lor de acțiune naționale și orice actualizări ale acestora în termen de trei luni de la adoptarea lor.

Planurile de acțiune naționale pentru combaterea traficului de persoane se pun la dispoziția publicului.

Pentru a contribui la o strategie coordonată și consolidată a Uniunii de combatere a traficului de persoane, statele membre facilitează îndeplinirea sarcinilor coordonatorului UE pentru combaterea traficului de persoane. În special, statele membre transmit coordonatorului UE pentru combaterea traficului de persoane cel puțin informațiile menționate la articolul 19.

Pentru a asigura o abordare coerentă și cuprinzătoare, coordonatorul UE pentru combaterea traficului de persoane asigură coordonarea cu coordonatorii naționali pentru combaterea traficului de persoane sau cu mecanismele echivalente, cu organismele independente, cu agențiile Uniunii și cu organizațiile relevante ale societății civile care își desfășoară activitatea în domeniu, inclusiv în scopul contribuției coordonatorului UE pentru combaterea traficului de persoane la raportarea efectuată de Comisie din doi în doi ani cu privire la progresele înregistrate în combaterea traficului de persoane.

Decizia-cadru 2002/629/JAI privind combaterea traficului de persoane se înlocuiește în ceea ce privește statele membre participante la adoptarea prezentei directive, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre referitoare la termenul-limită de transpunere a deciziei-cadru în dreptul intern.

În ceea ce privește statele membre participante la adoptarea prezentei directive, trimiterile la Decizia-cadru 2002/629/JAI se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.

Statele membre pun în aplicare legile, regulamentele și dispozițiile administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la data de 6 aprilie 2013.

Statele membre transmit Comisiei textul dispozițiilor care transpun în dreptul intern obligațiile care le revin în conformitate cu prezenta directivă.

Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.

Până la data de 6 aprilie 2015, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a gradului în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, inclusiv o descriere a măsurilor luate în temeiul articolului 18 alineatul (4), raport însoțit, dacă este necesar, de propuneri legislative.

Până la data de 6 aprilie 2016, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a impactului dreptului intern actual care incriminează utilizarea serviciilor care fac obiectul exploatării traficului de persoane asupra prevenirii traficului de persoane, însoțit, dacă este necesar, de propuneri corespunzătoare.

Până la 15 iulie 2030, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a gradului în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, precum și a impactului unor astfel de măsuri.

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta directivă se adresează statelor membre, în conformitate cu tratatele.