Articolul 1
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Litera a
asistență tehnică înseamnă orice sprijin tehnic privind reparațiile, dezvoltarea, fabricarea, asamblarea, testarea, întreținerea sau orice alt serviciu tehnic, care poate lua următoarele forme: orientare, consiliere, instruire, transmitere de cunoștințe sau calificări profesionale sau servicii de consultanță, inclusiv sub formă de asistență verbală;
Litera b
fonduri înseamnă activele financiare și beneficiile de orice natură, inclusiv, dar nu limitându-se la:
Litera i
numerar, cecuri, creanțe în numerar, cambii, ordine de plată și alte instrumente de plată;
Litera ii
depozite la instituții financiare sau la alte entități, solduri de conturi, creanțe și titluri de creanță;
Litera iii
titluri de valoare și titluri de creanță tranzacționate în mod public și privat, cum ar fi acțiunile și participațiile, certificatele reprezentând valori mobiliare, obligațiunile, biletele la ordin, warantele, obligațiunile negarantate și contractele pentru produse derivate;
Litera iv
dobânzi, dividende sau alte venituri din active sau plusvalori percepute pe active sau generate de acestea;
Litera v
credite, drepturi compensatorii, garanții, garanții de bună execuție sau alte angajamente financiare;
Litera vi
acreditive, conosamente, contracte de vânzare;
Litera vii
documente care atestă deținerea de cote-părți dintr-un fond sau de resurse financiare;
Litera c
înghețarea fondurilor înseamnă o acțiune menită să împiedice orice circulație, transfer, modificare, utilizare, accesare sau tranzacționare a fondurilor care ar avea ca rezultat modificarea volumului, a valorii, a localizării, a proprietății, a posesiei, a naturii ori a destinației acestora sau orice altă modificare care ar permite utilizarea fondurilor, în special gestionarea portofoliilor;
Litera d
resurse economice înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobiliare sau imobiliare, care nu sunt fonduri, dar pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii;
Litera e
înghețarea resurselor economice înseamnă orice acțiune menită să împiedice utilizarea acestora pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii în orice mod, inclusiv, dar nu numai, vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora;
Litera f
Comitetul de sancțiuni înseamnă comitetul Consiliului de Securitate instituit în temeiul Rezoluțiilor 751 (1992) și 1907 (2009) ale Consiliului de Securitate al ONU privind Somalia și Eritreea;
Litera g
teritoriul Uniunii înseamnă teritoriile statelor membre cărora li se aplică Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în condițiile prevăzute de acesta, inclusiv în ceea ce privește spațiul aerian al acestora.
Articolul 2
Alineatul 1
Se interzice:
Litera a
furnizarea de asistență tehnică în legătură cu activitățile militare și livrarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea de armament și de material conex de orice tip inclus în Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare (lista comună UE cuprinzând produsele militare), direct sau indirect, oricăror persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care se află pe teritoriul Eritreei sau în scopul utilizării în această țară;
Litera b
acordarea de finanțare sau asistență financiară în legătură cu activitățile militare, în special subvențiile nerambursabile, împrumuturile sau asigurarea creditelor de export, pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de armament și de material conex de orice tip inclus în Lista comună UE cuprinzând produsele militare sau pentru furnizarea de asistență tehnică și servicii de brokeraj conexe, direct sau indirect, oricăror persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care se află pe teritoriul Eritreei sau în scopul utilizării în această țară;
Litera c
obținerea directă sau indirectă de asistență tehnică în legătură cu activitățile militare și livrarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea de armament și de material conex de orice tip inclus în Lista comună UE cuprinzând produsele militare, de la orice persoană fizice sau juridică, entitate sau organism care se află pe teritoriul Eritreei;
Litera d
obținerea directă sau indirectă de finanțare sau asistență financiară în legătură cu activitățile militare, în special subvențiile nerambursabile, împrumuturile și asigurarea creditelor de export, pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de armament și de material conex de orice tip inclus în Lista comună UE cuprinzând produsele militare sau pentru furnizarea de asistență tehnică și servicii de brokeraj conexe, direct sau indirect, de la orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism care se află pe teritoriul Eritreei;
Litera e
participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect încălcarea interdicțiilor menționate la literele (a), (b), (c) și (d).
Alineatul 2
Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) literele (b) și (d) nu angajează în niciun fel răspunderea persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor în cauză, în cazul în care acestea nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat pentru a bănui că acțiunile lor vor încălca aceste interdicții.
Alineatul 3
Alineatul (1) nu se aplică în cazurile în care furnizarea de asistență tehnică, de finanțare și de asistență financiară legate de echipamente militare neletale se acordă exclusiv în scopuri umanitare sau în scopuri de protecție, în baza aprobării prealabile a Comitetului pentru sancțiuni.
Alineatul 4
Alineatul (1) nu se aplică furnizării de asistență tehnică, de finanțare și de asistență financiară legate de îmbrăcămintea de protecție, inclusiv vestele antiglonț și căștile militare, exportate temporar în Eritreea de către personalul Organizației Națiunilor Unite, de către reprezentanții media, de către personalul umanitar, personalul de asistență pentru dezvoltare și personalul asociat, exclusiv pentru uz personal.
Articolul 3
Alineatul 1
Pentru a asigura punerea în aplicare cu strictețe a articolului 1 din Decizia 2010/127/PESC, toate mărfurile care sunt aduse sau părăsesc teritoriul vamal al Uniunii pe aeronave pentru transport de mărfuri sau nave comerciale dinspre sau înspre Eritreea trebuie să facă obiectul unei raportări înainte de sosire sau înainte de plecare, care va fi prezentată autorităților competente din statele membre în cauză.
Alineatul 2
Normele care reglementează obligația de a prezenta un raport înainte de sosire sau înainte de plecare, în special termenele de respectat și datele solicitate, trebuie să fie cele incluse în dispozițiile relevante privind declarațiile sumare de intrare și ieșire, precum și în declarațiile vamale prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 și în Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului.
Alineatul 3
În plus, persoana care aduce mărfurile sau care își asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor pe aeronave pentru transport de mărfuri sau nave comerciale înspre și dinspre Eritreea sau reprezentanții acestora, declară dacă mărfurile figurează pe Lista comună UE cuprinzând produsele militare.
Alineatul 4
Până la data de 31 decembrie 2010, declarațiile sumare de intrare și de ieșire, precum și elementele suplimentare necesare menționate în prezentul articol, pot fi prezentate în scris prin utilizarea documentației comerciale, portuare sau de transport, cu condiția ca acestea să conțină informațiile necesare.
Alineatul 5
Începând cu 1 ianuarie 2011, elementele suplimentare necesare menționate în prezentul articol se prezintă fie în scris, fie prin intermediul declarațiilor sumare de intrare și de ieșire, după caz.
Articolul 4
Alineatul 1
Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele enumerate în anexa I.
Alineatul 2
Nu se pun la dispoziție, direct sau indirect, sau utilizate în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, al entităților sau al organismelor enumerate în anexa I, fonduri sau resurse economice de orice fel.
Alineatul 3
Se interzice participarea voluntară și deliberată la activități care au ca obiect sau efect direct sau indirect eludarea măsurilor menționate la alineatele (1) și (2).
Alineatul 4
Interdicția prevăzută la alineatul (2) nu angajează în niciun fel răspunderea persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor în cauză, în cazul în care acestea nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat pentru a bănui că acțiunile lor ar încălca această interdicție.
Alineatul 5
Anexa I cuprinde persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele desemnate de Consiliul de Securitate sau de Comitetul de sancțiuni, în conformitate cu alineatul (15) și alineatul (18) litera (b) din RCSONU 1907 (2009).
Alineatul 6
Anexa I trebuie să cuprindă motivele includerii pe listă a persoanelor, entităților și organismelor, astfel cum sunt furnizate de către Consiliul de Securitate sau de către Comitetul de sancțiuni.
Alineatul 7
Anexa I cuprinde, atunci când sunt disponibile, informații furnizate de Consiliul de Securitate sau de Comitetul de sancțiuni, necesare în vederea identificării persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau organismelor respective. În ceea ce privește persoanele fizice, astfel de informații pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data și locul nașterii, cetățenia, numărul de pașaport și de carte de identitate, sexul, adresa (dacă este cunoscută) și funcția sau profesia. În ceea ce privește persoanele juridice, entitățile sau organismele, astfel de informații pot cuprinde denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul. De asemenea, în anexa I se menționează data desemnării de către Consiliul de Securitate sau Comitetul de sancțiuni.
Articolul 5
Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 4, autoritățile competente din statele membre, menționate pe site-urile internet enumerate în anexa II, pot autoriza deblocarea de fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră corespunzătoare, după ce s-a stabilit că aceste fonduri sau resurse economice sunt:cu condiția ca statul membru în cauză să fi notificat Comitetul de sancțiuni cu privire la această concluzie și la intenția sa de a acorda autorizația și în absența unei decizii contrare din partea Comitetului de sancțiuni în termen de trei zile de la data notificării.
Litera a
necesare pentru a acoperi nevoile esențiale ale persoanelor enumerate în anexa I și ale membrilor de familie aflați în întreținerea acestora, în special pentru acoperirea cheltuielilor privind plata produselor alimentare, a chiriilor sau rambursarea împrumuturilor ipotecare, a medicamentelor și a tratamentelor medicale, plata impozitelor, a primelor de asigurare și a utilităților publice;
Litera b
sunt destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu prestarea unor servicii juridice; sau
Litera c
sunt destinate în exclusivitate plății unor taxe ori comisioane aferente serviciilor de păstrare sau gestionare curentă a fondurilor sau a resurselor economice înghețate;
Alineatul 2
Prin derogare de la articolul 4, autoritățile competente din statele membre, indicate pe site-urile internet enumerate în anexa II, pot autoriza deblocarea sau utilizarea de fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, după ce au stabilit că fondurile sau resursele economice sunt necesare pentru cheltuieli extraordinare, cu condiția ca statele membre în cauză să fi notificat această concluzie Comitetului de sancțiuni, iar concluzia să fi fost aprobată de comitet.
Alineatul 3
Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatelor (1) și (2).
Articolul 6
Paragraf
Prin derogare de la articolul 4, autoritățile competente ale statelor membre, menționate pe site-urile internet prezentate în anexa II, pot autoriza eliberarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
Litera a
fondurile sau resursele economice fac obiectul unui privilegiu de natură judiciară, administrativă sau arbitrală, adoptat înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menționat la articolul 4 a fost desemnat de Comitetul de sancțiuni sau de Consiliul de Securitate ori al unei hotărâri judiciare, administrative sau arbitrale pronunțate înainte de acea dată;
Litera b
fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru acoperirea creanțelor care fac obiectul unui astfel de privilegiu sau a căror valabilitate este recunoscută printr-o astfel de hotărâre, în limitele stabilite de actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile care reglementează drepturile creditorilor;
Litera c
privilegiul sau hotărârea nu este în beneficiul unei persoane, entități sau organism menționat în anexa I;
Litera d
recunoașterea privilegiului sau a hotărârii nu contravine politicii publice din statul membru în cauză; precum și
Litera e
privilegiul sau hotărârea au fost comunicate Comitetului de sancțiuni de către statul membru.
Articolul 7
Alineatul 1
Articolul 4 alineatul (2) nu se aplică sumelor suplimentare transferate în conturile înghețate reprezentând:cu condiția ca aceste dobânzi, venituri și alte plăți să rămână în continuare sub incidența dispozițiilor articolului 4 alineatul (1).
Litera a
dobânzi sau venituri acumulate în conturile respective; sau
Litera b
plățile datorate în baza unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau care au survenit înainte de data la care persoana, entitatea sau organismul menționate la articolul 4 au fost desemnate de Comitetul de sancțiuni sau de Consiliul de Securitate;
Alineatul 2
Articolul 4 alineatul (2) nu interzice instituțiilor financiare sau de credit din Uniune să crediteze conturile înghețate în cazul în care acestea primesc fonduri transferate în contul unei persoane fizice sau juridice, entități sau organism aflat pe listă, cu condiția ca orice sume suplimentare vărsate în astfel de conturi să fie la rândul lor înghețate. Instituția financiară sau de credit informează fără întârziere autoritățile competente cu privire la astfel de tranzacții.
Articolul 8
Alineatul 1
Se interzice:
Litera a
furnizarea directă sau indirectă de asistență tehnică în legătură cu activitățile militare și livrarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea de armament și de material conex de orice tip inclus în Lista comună UE cuprinzând produsele militare, de la orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism menționat în anexa I;
Litera b
acordarea de finanțare sau asistență financiară în legătură cu activitățile militare, în special subvențiile nerambursabile, împrumuturile sau asigurarea creditelor de export, pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de armament și de material conex de orice tip inclus în Lista comună UE cuprinzând produsele militare sau pentru furnizarea de asistență tehnică și servicii de brokeraj conexe, direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism menționat în anexa I;
Alineatul 2
Este interzisă participarea, cu bună știință și intenționată la activitățile având ca obiect sau ca efect, în mod direct sau indirect, evitarea interdicției prevăzute la alineatul (1).
Alineatul 3
Interdicția prevăzută la alineatul (1) litera (b) nu angajează în niciun fel răspunderea persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor în cauză, în cazul în care acestea nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat pentru a bănui că acțiunile lor vor încălca această interdicție.
Articolul 9
Paragraf
Înghețarea fondurilor și resurselor economice sau refuzul de a autoriza punerea la dispoziție a acestora, efectuate cu bună-credință, pe motiv că o astfel de acțiune este conformă cu dispozițiile prezentului regulament, nu angajează în niciun fel răspunderea persoanei fizice sau juridice ori a entității care dispune adoptarea acestor măsuri, a personalului de conducere sau a angajaților acesteia, cu excepția cazurilor în care s-a stabilit că fondurile și resursele au fost înghețate din cauza neglijenței.
Articolul 10
Alineatul 1
Fără a se aduce atingere normelor aplicabile în materie de raportare, confidențialitate și secret profesional, persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele:
Litera a
furnizează de îndată orice informații care ar putea facilita respectarea acestui regulament, cum ar fi informațiile privind conturile și fondurile înghețate în conformitate cu articolul 4, autorităților competente, menționate în anexa II, din statele membre în care au reședința sau sediul și transmit aceste informații Comisiei, în mod direct sau prin intermediul acestor autorități competente;
Litera b
cooperează cu autoritățile competente indicate pe site-urile internet din anexa II pentru verificarea acestor informații.
Alineatul 2
Orice informații furnizate sau primite în conformitate cu prezentul articol se utilizează numai în scopul pentru care au fost furnizate sau primite.
Articolul 11
Paragraf
Comisia și statele membre se informează reciproc, fără întârziere, cu privire la măsurile luate în temeiul prezentului regulament și își comunică reciproc informațiile utile de care dispun în legătură cu prezentul regulament, în special cele privind încălcările și problemele întâmpinate la punerea în aplicare a acestuia, precum și cele referitoare la hotărârile instanțelor judecătorești naționale.
Articolul 12
Alineatul 1
În cazul în care Consiliul de Securitate sau Comitetul de sancțiuni include pe listă o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism, Consiliul include persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul respectiv în anexa I. Consiliul comunică decizia sa, inclusiv motivele includerii pe listă, persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză, fie direct, dacă dispune de adresa acestora, fie prin publicarea unui anunț, oferind persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză posibilitatea de a prezenta observații.
Alineatul 2
În cazul în care sunt transmise observații sau sunt prezentate noi dovezi substanțiale, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză.
Alineatul 3
Atunci când Organizația Națiunilor Unite hotărăște să scoată de pe listă o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism sau să modifice datele de identificare ale unei persoane fizice sau juridice, ale unei entități sau organism inclus pe listă, Consiliul modifică anexa I în consecință.
Articolul 13
Paragraf
Comisia este împuternicită să modifice anexa II pe baza informațiilor care îi sunt furnizate de statele membre.
Articolul 14
Alineatul 1
Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive.
Alineatul 2
După intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre comunică aceste norme Comisiei, fără întârziere, precum și toate modificările ulterioare aduse acestora.
Articolul 15
Alineatul 1
Statele membre desemnează autoritățile competente menționate în prezentul regulament și le identifică pe paginile de internet enumerate în anexa II. Statele membre notifică Comisiei orice modificări ale adreselor paginilor de internet enumerate în anexa II, înainte ca astfel de modificări să intre în vigoare.
Alineatul 2
Statele membre notifică fără întârziere Comisiei autoritățile lor competente, inclusiv datele de contact ale acestora, după intrarea în vigoare a prezentului regulament și comunică fără întârziere Comisiei orice modificare ulterioară.
Alineatul 3
În cazul în care prezentul regulament prevede o obligație de a notifica, informa sau de a comunica în alt mod cu Comisia, adresa și celelalte coordonate care trebuie folosite în vederea acestei comunicări sunt cele menționate în anexa II.
Articolul 16
Paragraf
Prezentul regulament se aplică:
Litera a
pe teritoriul Uniunii, inclusiv în spațiul aerian al acesteia;
Litera b
la bordul oricărei aeronave sau nave aflate sub jurisdicția unui stat membru;
Litera c
oricărei persoane, din interiorul sau exteriorul Uniunii, care este resortisantul unui stat membru;
Litera d
oricărei persoane juridice, entități sau organism care este înregistrat sau constituit în conformitate cu legislația unui stat membru;
Litera e
oricărei persoane juridice, entități sau organism în legătură cu orice activitate desfășurată în întregime sau în parte pe teritoriul Uniunii.
Articolul 17
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Lista persoanelor fizice și juridice, a entităților sau organismelor menționate la articolele 4, 5, 6, 7, 8, și 12
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Paginile de internet care cuprind informații referitoare la autoritățile competente prevăzute la articolele 5, 6, 7 și 10, precum și adresa pentru transmiterea notificărilor către Comisia Europeană
Paragraf
BELGIA
Paragraf
http://www.diplomatie.be/eusanctions
Paragraf
BULGARIA
Paragraf
http://www.mfa.bg/en/pages/view/5519
Paragraf
REPUBLICA CEHĂ
Paragraf
http://www.mfcr.cz/mezinarodnisankce
Paragraf
DANEMARCA
Paragraf
http://um.dk/da/politik-og-diplomati/retsorden/sanktioner/
Paragraf
GERMANIA
Paragraf
http://www.bmwi.de/BMWi/Navigation/Aussenwirtschaft/Aussenwirtschaftsrecht/embargos.html
Paragraf
ESTONIA
Paragraf
http://www.vm.ee/est/kat_622/
Paragraf
IRLANDA
Paragraf
http://www.dfa.ie/home/index.aspx?id=28519
Paragraf
GRECIA
Paragraf
http://www.mfa.gr/en/foreign-policy/global-issues/international-sanctions.html
Paragraf
SPANIA
Paragraf
http://www.maec.es/es/MenuPpal/Asuntos/Sanciones%20Internacionales/Paginas/Sanciones_%20Internacionales.aspx
Paragraf
FRANȚA
Paragraf
http://www.diplomatie.gouv.fr/autorites-sanctions/
Paragraf
CROAȚIA
Paragraf
http://www.mvep.hr/sankcije
Paragraf
ITALIA
Paragraf
http://www.esteri.it/MAE/IT/Politica_Europea/Deroghe.htm
Paragraf
CIPRU
Paragraf
http://www.mfa.gov.cy/sanctions
Paragraf
LETONIA
Paragraf
http://www.mfa.gov.lv/en/security/4539
Paragraf
LITUANIA
Paragraf
http://www.urm.lt/sanctions
Paragraf
LUXEMBURG
Paragraf
http://www.mae.lu/sanctions
Paragraf
UNGARIA
Paragraf
http://www.kulugyminiszterium.hu/kum/hu/bal/Kulpolitikank/nemzetkozi_szankciok/
Paragraf
MALTA
Paragraf
http://www.doi.gov.mt/EN/bodies/boards/sanctions_monitoring.asp
Paragraf
ȚĂRILE DE JOS
Paragraf
www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/internationale-vrede-en-veiligheid/sancties
Paragraf
AUSTRIA
Paragraf
http://www.bmeia.gv.at/view.php3?f_id=12750&LNG=en&version=
Paragraf
POLONIA
Paragraf
http://www.msz.gov.pl
Paragraf
PORTUGALIA
Paragraf
http://www.min-nestrangeiros.pt
Paragraf
ROMÂNIA
Paragraf
http://www.mae.ro/node/1548
Paragraf
SLOVENIA
Paragraf
http://www.mzz.gov.si/si/zunanja_politika_in_mednarodno_pravo/zunanja_politika/mednarodna_varnost/omejevalni_ukrepi/
Paragraf
SLOVACIA
Paragraf
http://www.foreign.gov.sk
Paragraf
FINLANDA
Paragraf
http://formin.finland.fi/kvyhteistyo/pakotteet
Paragraf
SUEDIA
Paragraf
http://www.ud.se/sanktioner
Paragraf
REGATUL UNIT
Paragraf
www.fco.gov.uk/competentauthorities
Paragraf
Adresa pentru transmiterea notificărilor către Comisia Europeană:
Paragraf
Comisia Europeană
Paragraf
Serviciul pentru instrumente de politică externă (FPI)
Paragraf
Biroul EEAS 02/309
Paragraf
B-1049 Bruxelles (Belgia)
Paragraf
E-mail: relex-sanctions@ec.europa.eu