Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale și emisiile generate de creșterea animalelor (prevenirea și controlul integrat al poluării) (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE)

CAPITOLUL I

Prezenta directivă prevede norme referitoare la prevenirea și controlul integrat al poluării care rezultă din activitățile industriale.Prezenta directivă stabilește, de asemenea, norme destinate prevenirii sau, în cazul în care aceasta nu este posibilă, reducerii continue a emisiilor în aer, apă și sol, prevenirii generării de deșeuri, îmbunătățirii utilizării eficiente a resurselor, precum și promovării economiei circulare și a decarbonizării, pentru a se atinge un nivel înalt de protecție a sănătății umane și a mediului în ansamblul său.

Prezenta directivă se aplică activităților industriale care generează poluare, menționate în capitolele II-VIa.

Prezenta directivă nu se aplică activităților de cercetare și dezvoltare sau testării de noi produse și procese.

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

substanță înseamnă orice element chimic și compușii acestuia, cu excepția următoarelor substanțe:

substanțe radioactive, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 96/29/Euratom a Consiliului din 13 mai 1996 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante.

microorganisme modificate genetic, astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (b) din Directiva 2009/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic.

organisme modificate genetic, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic;

poluare înseamnă introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al activității umane, de substanțe, vibrații, căldură, zgomot sau mirosuri în aer, apă sau sol, care poate avea efect nociv asupra sănătății umane sau asupra calității mediului, care pot conduce la efecte dăunătoare asupra proprietății materiale sau pot altera sau afecta mediul ambiant și alte utilizări legitime ale mediului;

instalație înseamnă o unitate tehnică staționară în cadrul căreia se desfășoară una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I, în anexa Ia sau în anexa VII partea 1, precum și alte activități direct asociate, desfășurate pe același amplasament, care au o conexiune tehnică cu activitățile enumerate în anexele respective și care ar putea avea un efect asupra emisiilor și a poluării;

emisie înseamnă evacuarea directă sau indirectă de substanțe, vibrații, căldură sau zgomot din surse punctiforme sau difuze dintr-o instalație în aer, apă sau sol;

valori limită de emisie înseamnă masa, exprimată prin anumiți parametri specifici, concentrația și/sau nivelul unei anumite emisii, care nu pot fi depășite pe parcursul unuia sau al mai multor intervale de timp;

valoare limită de performanță de mediu înseamnă o valoare de performanță inclusă într-o autorizație, exprimată pentru condiții specificate în funcție de anumiți parametri specifici;

standard de calitate a mediului înseamnă totalitatea cerințelor care trebuie îndeplinite la un moment dat de către un anumit mediu sau de către o anumită parte a acestuia, astfel cum se prevede în dreptul Uniunii;

autorizație înseamnă o aprobare scrisă privind funcționarea în totalitate sau parțială a unei instalații, a unei instalații de ardere, a unei instalații de incinerare a deșeurilor sau a unei instalații de coincinerare a deșeurilor;

reguli generale obligatorii înseamnă valori limită de emisie sau alte condiții, cel puțin la nivel de sector, adoptate pentru a fi utilizate în mod direct la stabilirea condițiilor de autorizare;

modificare substanțială înseamnă o modificare a caracteristicilor sau a funcționării, sau o extindere a unei instalații sau a unei instalații de ardere, a unei instalații de incinerare a deșeurilor sau a unei instalații de coincinerare a deșeurilor care poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății umane sau asupra mediului;

transformare industrială profundă înseamnă punerea în aplicare de către operatorii industriali a tehnicilor emergente sau a celor mai bune tehnici disponibile care implică o schimbare majoră în proiectarea sau tehnologia întregii instalații sau a unei părți a acesteia sau înlocuirea unei instalații existente cu o instalație nouă, care permite o reducere extrem de semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu obiectivul neutralității climatice și optimizează beneficiile conexe pentru mediu, cel puțin la nivelurile care pot fi atinse prin tehnicile identificate în concluziile BAT aplicabile, ținând seama de efectele intersectoriale;

cele mai bune tehnici disponibile înseamnă stadiul cel mai eficient și mai avansat în dezvoltarea activităților și a metodelor lor de operare, care indică posibilitatea practică a anumitor tehnici de a constitui referința pentru stabilirea valorilor limită de emisie și a altor condiții de autorizare, concepute pentru a preveni și, acolo unde nu este posibil, pentru a reduce emisiile și impactul asupra mediului în ansamblul său:

tehnici înseamnă atât tehnologia utilizată, cât și modul în care instalația este proiectată, construită, întreținută, exploatată și scoasă din funcțiune;

tehnici disponibile înseamnă tehnicile care sunt dezvoltate la un nivel care permite punerea lor în aplicare în sectorul industrial relevant, în condiții economice și tehnice viabile, luându-se în considerare costurile și avantajele, indiferent dacă astfel de tehnici sunt sau nu produse sau utilizate în Uniune, atât timp cât acestea sunt accesibile operatorului în condiții acceptabile;

cele mai bune tehnici înseamnă tehnicile cele mai eficiente pentru atingerea unui nivel general înalt de protecție a mediului în ansamblul său, inclusiv a sănătății umane și a protecției climei;

document de referință BAT înseamnă un document rezultat în urma schimbului de informații organizat în temeiul articolului 13, elaborat pentru anumite activități și care descrie îndeosebi tehnicile aplicate, nivelurile actuale ale emisiilor și consumului, tehnicile luate în considerare pentru determinarea celor mai bune tehnici disponibile, precum și concluziile BAT și orice tehnici emergente, acordând o atenție specială criteriilor enumerate în anexa III;

concluzii BAT înseamnă un document care conține părți ale unui document de referință BAT, stabilește concluziile privind cele mai bune tehnici și tehnicile emergente disponibile, descrierea acestora, informații pentru evaluarea aplicabilității acestora, nivelurile de emisie asociate respectivelor tehnici, nivelurile de performanță de mediu asociate respectivelor tehnici, conținutul unui sistem de management de mediu, inclusiv valorile de referință, monitorizarea asociată, nivelurile de consum asociate și, după caz, măsurile relevante de remediere a amplasamentului;

norme de funcționare înseamnă normele incluse în autorizații sau regulile generale obligatorii pentru desfășurarea activităților menționate în anexa Ia, prin care se stabilesc valorile limită de emisie, valorile limită de performanță de mediu, cerințele de monitorizare asociate și, după caz, practicile de împrăștiere pe sol, practicile de prevenire și atenuare a poluării, managementul nutrițional, pregătirea hranei pentru animale, adăpostirea, gestionarea gunoiului de grajd, inclusiv colectarea, depozitarea, prelucrarea și împrăștierea pe sol a gunoiului de grajd, precum și depozitarea animalelor moarte, și care sunt compatibile cu utilizarea celor mai bune tehnici disponibile;

niveluri de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile înseamnă nivelurile de emisie obținute în condiții normale de funcționare cu ajutorul uneia dintre cele mai bune tehnici disponibile sau al unei asocieri de astfel de tehnici, astfel cum sunt descrise în concluziile BAT, și exprimate ca o medie pentru o anumită perioadă de timp, în condiții de referință prestabilite;

niveluri de performanță de mediu asociate celor mai bune tehnici disponibile înseamnă intervalul nivelurilor de performanță de mediu obținute în condiții normale de funcționare utilizând una dintre BAT sau o asociere de BAT, astfel cum sunt descrise în concluziile BAT;

performanță de mediu înseamnă performanța privind nivelurile de consum, utilizarea eficientă a resurselor în ceea ce privește materialele, apa și resursele energetice, reutilizarea materialelor și a apei, precum și generarea de deșeuri;

valori de referință înseamnă intervalul orientativ al nivelurilor de performanță de mediu asociate celor mai bune tehnici disponibile, care urmează să fie utilizate ca referință în cadrul sistemului de management de mediu;

tehnică emergentă înseamnă o tehnică nouă pentru o activitate industrială care, dacă s-ar dezvolta la scară comercială, ar putea asigura fie un nivel general mai ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, fie cel puțin același nivel de protecție a sănătății umane și a mediului și economii de costuri mai mari decât cele asigurate de cele mai bune tehnici disponibile existente;

operator înseamnă orice persoană fizică sau juridică care exploatează sau deține controlul total sau parțial asupra instalației sau a instalației de ardere, a instalației de incinerare a deșeurilor sau a instalației de coincinerare a deșeurilor sau, dacă acest lucru se specifică în dreptul intern, căreia i-a fost delegată o putere economică decisivă asupra funcționării instalației din punct de vedere tehnic;

public înseamnă una sau mai multe persoane fizice sau juridice și, în conformitate cu dreptul național sau practica națională, asociațiile, organizațiile sau grupurile constituite de acestea;

publicul interesat înseamnă publicul afectat sau care ar putea fi afectat sau care are un interes în luarea unei decizii privind acordarea sau actualizarea unei autorizații sau a condițiilor de autorizare; în sensul prezentei definiții, organizațiile neguvernamentale care promovează protecția sănătății umane sau a mediului și care îndeplinesc oricare din cerințele prevăzute de dreptul intern sunt considerate a avea un interes;

substanțe periculoase înseamnă substanțe sau amestecuri în sensul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor;

raport privind situația de referință înseamnă informații privind starea de contaminare a solului și a apelor subterane cu substanțe periculoase relevante;

apă subterană înseamnă apă subterană astfel cum este definită la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei;

sol înseamnă stratul superior al scoarței terestre situat între roca de bază și suprafață. Solul este compus din particule minerale, materie organică, apă, aer și organisme vii;

inspecție de mediu înseamnă totalitatea acțiunilor, inclusiv vizite la fața locului, monitorizarea emisiilor și verificarea rapoartelor interne și a documentelor de monitorizare, verificarea automonitorizărilor, controlul tehnicilor utilizate și al conformității instalației din punct de vedere al gestionării aspectelor de mediu, întreprinse de sau în numele autorității competente, cu scopul de a verifica și promova conformitatea instalațiilor cu condițiile de autorizare, precum și, dacă este cazul, de a monitoriza impactul acestor instalații asupra mediului.

păsări de curte înseamnă păsări de curte în sensul definiției de la articolul 4 punctul 9 din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului;

porcine înseamnă porcine în sensul definiției de la articolul 2 din Directiva 2008/120/CE a Consiliului;

unitate vită mare înseamnă o unitate de măsură standard care permite agregarea diferitelor categorii de animale pentru a le putea compara și se calculează utilizând coeficienții pentru categoriile individuale de animale enumerate la anexa Ia;

combustibil înseamnă orice material combustibil solid, lichid sau gazos;

instalație de ardere înseamnă orice echipament tehnic în care combustibilii sunt oxidați pentru a se folosi energia termică astfel generată;

coș înseamnă o structură care conține una sau mai multe evacuări care asigură circulația gazelor reziduale pentru a le evacua în aer;

ore de funcționare înseamnă timpul, exprimat în ore, în care o instalație de ardere, în totalitatea sa sau parțial, funcționează și evacuează emisii în aer, cu excepția perioadelor de pornire și de oprire;

rata de desulfurare înseamnă raportul, calculat pentru o anumită perioadă de timp, dintre cantitatea de sulf care nu este emisă în aer de către o instalație de ardere și cantitatea de sulf conținută în combustibilul solid care este introdus în instalația de ardere și care este utilizat în instalație în aceeași perioadă de timp;

combustibil solid indigen înseamnă un combustibil solid natural utilizat într-o instalație de ardere special proiectată pentru combustibilul respectiv și care este extras pe plan local;

combustibil determinant înseamnă combustibilul cu cea mai mare valoare limită de emisie, astfel cum se prevede în anexa V partea 1, dintre toți combustibilii utilizați în cadrul unei instalații de ardere cu combustibil multiplu care utilizează pentru consum propriu reziduurile de distilare și de conversie de la rafinarea țițeiului brut, independent sau împreună cu alți combustibili sau, în cazul mai multor combustibili cu aceeași valoare limită de emisie, combustibilul cu cea mai mare putere termică;

biomasă înseamnă oricare dintre următoarele:

produsele de natură vegetală provenite din agricultură sau activități forestiere care pot fi folosite drept combustibil în scopul recuperării conținutului său de energie;

următoarele deșeuri:

deșeuri vegetale din agricultură și activități forestiere;

deșeuri vegetale din industria alimentară, dacă se valorifică energia termică generată;

deșeuri vegetale fibroase de la producerea celulozei primare și de la producerea hârtiei din celuloză, în cazul în care sunt co-incinerate la locul de producție și energia termică generată este valorificată;

deșeuri de plută;

deșeuri lemnoase cu excepția deșeurilor lemnoase care pot conține compuși organici halogenați sau metale grele, ca rezultat al tratării cu conservanți pentru lemn sau al acoperirii, care cuprind în special deșeurile lemnoase provenind din construcții și demolări;

deșeuri vegetale din agricultură și activități forestiere;

deșeuri vegetale din industria alimentară, dacă se valorifică energia termică generată;

deșeuri vegetale fibroase de la producerea celulozei primare și de la producerea hârtiei din celuloză, în cazul în care sunt co-incinerate la locul de producție și energia termică generată este valorificată;

deșeuri de plută;

deșeuri lemnoase cu excepția deșeurilor lemnoase care pot conține compuși organici halogenați sau metale grele, ca rezultat al tratării cu conservanți pentru lemn sau al acoperirii, care cuprind în special deșeurile lemnoase provenind din construcții și demolări;

instalație de ardere cu combustibil multiplu înseamnă orice instalație de ardere care poate fi alimentată simultan sau alternativ cu două sau mai multe tipuri de combustibil;

turbină cu gaz înseamnă orice mecanism rotativ care transformă energia termică în lucru mecanic, fiind alcătuit în principal dintr-un compresor, un dispozitiv termic în care combustibilul este oxidat pentru a încălzi fluidul de lucru și o turbină;

motor cu gaz înseamnă un motor cu ardere internă care funcționează conform ciclului Otto și utilizează pentru arderea combustibilului aprinderea cu scânteie sau, în cazul motoarelor cu combustibil dual, aprinderea prin compresie;

motor diesel înseamnă un motor cu ardere internă care funcționează conform ciclului Diesel și care pentru arderea combustibilului utilizează aprinderea prin compresie;

sistem izolat mic înseamnă un sistem izolat mic astfel cum este definit la articolul 2 punctul 26 din Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică;

deșeu înseamnă orice deșeu astfel cum este definit la articolul 3 punctul 1 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile;

deșeu periculos înseamnă orice deșeu periculos astfel cum este definit la articolul 3 punctul 2 din Directiva 2008/98/CE;

deșeuri municipale în amestec înseamnă deșeurile menajere, precum și deșeuri provenind din activități comerciale, industriale și administrative care, prin natura și compoziția lor, sunt similare deșeurilor menajere, cu excepția fracțiunilor prevăzute la poziția 20 01 din anexa la Decizia 2000/532/CE, care sunt colectate separat la sursă și cu excepția altor deșeuri menționate la poziția 20 02 din anexa respectivă;

instalație de incinerare a deșeurilor înseamnă orice echipament sau unitate tehnică staționară sau mobilă destinată tratării termice a deșeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii generate, prin incinerare prin oxidare precum și prin orice alt procedeu de tratare termică cum ar fi piroliza, gazeificarea sau procesele cu plasmă, cu condiția ca substanțele rezultate în urma tratării să fie incinerate ulterior;

instalație de coincinerare a deșeurilor înseamnă orice unitate tehnică staționară sau mobilă al cărei scop principal este generarea de energie sau producerea de produse materiale și care utilizează deșeuri drept combustibil uzual sau suplimentar sau în care deșeurile sunt tratate termic în vederea eliminării lor prin incinerare prin oxidare, precum și prin alte procedee de tratare termică, cum ar fi piroliza și gazeificarea sau procesul cu plasmă, în măsura în care substanțele care rezultă în urma tratării sunt incinerate ulterior;

capacitate nominală înseamnă suma capacităților de incinerare ale cuptoarelor care compun o instalație de incinerare a deșeurilor sau o instalație de coincinerare a deșeurilor, astfel cum este specificată de constructor și confirmată de operator, ținându-se seama de puterea calorifică a deșeurilor, exprimată sub forma cantității de deșeuri incinerate într-o oră;

dioxine și furani înseamnă toate dibenzo-p-dioxinele și dibenzofuranii policlorurați enumerați în anexa VI partea 2;

compus organic înseamnă orice compus care conține cel puțin elementul carbon și unul sau mai multe dintre elementele următoare: hidrogen, halogeni, oxigen, sulf, fosfor, siliciu sau azot, cu excepția oxizilor de carbon și carbonaților și bicarbonaților anorganici;

compus organic volatil înseamnă orice compus organic, precum și fracțiunea de creozot, având o presiune de vapori de minimum 0,01 kPa la temperatura de 293,15 K sau având o volatilitate corespunzătoare în condiții speciale de utilizare.;

solvent organic înseamnă orice compus organic volatil folosit pentru una dintre utilizările următoare:

separat sau în combinație cu alți agenți, fără a suferi modificări chimice, pentru a dizolva materii prime, produse sau deșeuri;

ca agent de curățare, pentru a dizolva impurități;

ca dizolvant;

ca mediu de dispersie;

ca regulator de viscozitate;

ca regulator de tensiune superficială;

ca plastifiant;

drept conservant;

preparat de acoperire înseamnă un amestec de acoperire, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 8 din Directiva 2004/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind limitarea emisiilor de compuși organici volatili cauzate de utilizarea de solvenți organici în anumite vopsele și lacuri și în produsele de refinisare a vehiculelor;

niveluri de emisie asociate tehnicilor emergente înseamnă nivelurile de emisie obținute în condiții normale de funcționare cu ajutorul unei tehnici emergente sau al unei asocieri de tehnici emergente, astfel cum sunt descrise în concluziile BAT, și exprimate ca o medie pentru o anumită perioadă, în condiții de referință prestabilite;

niveluri de performanță de mediu asociate tehnicilor emergente înseamnă intervalul nivelurilor de performanță de mediu obținută în condiții normale de funcționare utilizând o tehnică emergentă sau o asociere de tehnici emergente, astfel cum sunt descrise în concluziile BAT;

asigurarea conformității înseamnă mecanisme de asigurare a conformității care utilizează trei categorii de intervenții: promovarea conformării; monitorizarea conformării; urmărirea și asigurarea respectării.

Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nicio instalație sau instalație de ardere, instalație de incinerare a deșeurilor sau instalație de coincinerare a deșeurilor nu este exploatată fără autorizație.Prin derogare de la primul paragraf, statele membre pot stabili o procedură de înregistrare a instalațiilor care intră exclusiv sub incidența capitolului V sau VIa.Procedura de înregistrare este definită într-un act cu caracter obligatoriu și include cel puțin o notificare către autoritatea competentă a intenției operatorului de a pune în funcțiune o instalație.

Statele membre pot alege să dispună ca o autorizație să vizeze două sau mai multe instalații sau părți ale instalațiilor exploatate de către același operator pe același amplasament.În cazul în care o autorizație vizează două sau mai multe instalații, aceasta prevede condiții care să asigure că fiecare instalație îndeplinește cerințele prezentei directive.

Statele membre pot alege să dispună ca o autorizație să vizeze mai multe părți ale unei instalații exploatate de operatori diferiți. În astfel de cazuri, autorizația specifică responsabilitățile fiecărui operator.

Fără a aduce atingere altor cerințe ale dreptului național sau ale dreptului Uniunii, autoritatea competentă acordă o autorizație în cazul în care instalația îndeplinește cerințele prezentei directive.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că procedurile și condițiile de acordare a autorizației sunt pe deplin coordonate în cazul în care sunt implicate mai multe autorități competente sau mai mulți operatori sau, dacă se acordă mai mult de o autorizație, pentru a se garanta o abordare integrată eficientă de către toate autoritățile competente implicate în această procedură.

În cazul unei instalații noi sau a unei modificări substanțiale când se aplică articolul 4 din Directiva 85/337/CEE, pentru acordarea autorizației se examinează și se utilizează toate informațiile relevante sau toate concluziile obținute în temeiul articolelor 5, 6, 7 și 9 din respectiva directivă.

Statele membre dezvoltă sisteme de autorizare electronică a instalațiilor și pun în aplicare proceduri de autorizare electronică până la 31 decembrie 2035.

Fără a aduce atingere obligației de a deține o autorizație, statele membre pot include cerințe pentru anumite categorii de instalații, de instalații de ardere, de instalații de incinerare a deșeurilor sau de instalații de coincinerare a deșeurilor în cadrul unor reguli generale obligatorii.În cazul adoptării unor reguli generale obligatorii, autorizația poate include o simplă trimitere la acestea.

Fără a aduce atingere Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului, în cazul oricărui incident sau accident care afectează sănătatea umană sau mediul în mod semnificativ, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:

operatorul informează de îndată autoritatea competentă;

operatorul ia de îndată măsurile pentru limitarea consecințelor asupra sănătății umane sau a mediului și prevenirea altor incidente sau accidente posibile; și

autoritatea competentă solicită operatorului să ia orice măsuri suplimentare adecvate pe care aceasta le consideră necesare în vederea limitării consecințelor asupra sănătății umane sau a mediului și a prevenirii altor incidente sau accidente posibile.

În cazul poluării care afectează resursele de apă potabilă, inclusiv resursele transfrontaliere, sau care afectează infrastructura apelor uzate în cazul evacuării indirecte, autoritatea competentă informează operatorii de apă potabilă și de ape uzate afectați cu privire la măsurile luate pentru a preveni producerea de daune sau a remedia daunele cauzate de această poluare asupra sănătății umane și mediului.

În cazul oricărui incident sau accident care afectează sănătatea umană sau mediul în mod semnificativ în alt stat membru, statul membru pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau incidentul se asigură că autoritatea competentă a celuilalt stat membru este informată fără întârziere în acest sens. Cooperarea transfrontalieră și multidisciplinară între statele membre afectate are drept scop limitarea consecințelor pentru mediu și sănătatea umană, precum și prevenirea altor posibile incidente sau accidente.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că sunt respectate condițiile de autorizare.

În cazul unei încălcări a condițiilor de autorizare, statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că:

operatorul informează de îndată autoritatea competentă;

operatorul ia de îndată măsurile necesare pentru a restabili, în cel mai scurt timp, conformitatea cu condițiile de autorizare; și

autoritatea competentă solicită operatorului să ia orice măsuri suplimentare adecvate pe care aceasta le consideră necesare în vederea restabilirii conformității.

În cazul în care încălcarea condițiilor de autorizare reprezintă un pericol imediat pentru sănătatea umană sau amenință să aibă un efect nefavorabil semnificativ imediat asupra mediului și atât timp cât conformitatea nu este restabilită în concordanță cu al doilea paragraf literele (b) și (c), funcționarea instalației, a instalației de ardere, a instalației de incinerare a deșeurilor, a instalației de coincinerare a deșeurilor sau a unor părți relevante ale acestora este suspendată fără întârziere.

În situațiile nereglementate de alineatul (3) de la prezentul articol, dacă o încălcare persistentă a condițiilor de autorizare reprezintă un pericol pentru sănătatea umană sau are un efect nefavorabil semnificativ asupra mediului și în cazul în care măsurile necesare pentru restabilirea conformității identificate în raportul de inspecție menționat la articolul 23 alineatul (6) nu au fost puse în aplicare, funcționarea instalației, a instalației de ardere, a instalației de incinerare a deșeurilor, a instalației de coincinerare a deșeurilor sau a unei părți relevante a acestora poate fi suspendată de către autoritatea competentă până la restabilirea conformității cu condițiile de autorizare.

Statele membre se asigură că măsurile de suspendare menționate la alineatele (3) și (4) și adoptate de autoritățile competente în legătură cu un operator care încalcă dispozițiile naționale adoptate în temeiul prezentei directive sunt puse în aplicare în mod eficace.

În cazul unei nerespectări care afectează resursele de apă potabilă, inclusiv resursele transfrontaliere, sau care afectează infrastructura apelor uzate în cazul evacuării indirecte, autoritatea competentă informează operatorii de apă potabilă și de ape uzate, precum și toate autoritățile competente responsabile de respectarea legislației de mediu în cauză, cu privire la încălcare și la măsurile luate pentru a preveni producerea de daune sau pentru a remedia daunele cauzate sănătății umane și mediului.

În cazul în care emisiile de gaze cu efect de seră dintr-o instalație sunt specificate în anexa I la Directiva 2003/87/CE în legătură cu o activitate desfășurată în instalația respectivă, autorizația include o valoare limită pentru emisiile directe de astfel de gaze numai în cazul în care este necesar să se garanteze că nu este provocată o poluare locală semnificativă.

Pentru activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, statele membre pot opta să nu impună cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (aa) și la articolul 15 alineatul (4) din prezenta directivă privind eficiența energetică pentru unitățile de ardere sau pentru alte unități care emit dioxid de carbon la fața locului.

După caz, autoritățile competente modifică autorizația după caz.

Alineatele (1)-(3) nu se aplică instalațiilor care sunt excluse temporar din sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii în conformitate cu articolul 27 din Directiva 2003/87/CE.

CAPITOLUL II

Prezentul capitol este aplicabil activităților enumerate în anexa I și care ating, după caz, pragurile de capacitate stabilite în anexa respectivă.

Statele membre trebuie să adopte măsurile necesare pentru ca instalațiile să fie exploatate în conformitate cu următoarele principii:

sunt luate toate măsurile adecvate de prevenire a poluării;

sunt aplicate cele mai bune tehnici disponibile;

nu se generează nicio poluare semnificativă;

se previne generarea de deșeuri în conformitate cu Directiva 2008/98/CE;

în cazul în care se generează deșeuri, în ordinea priorității și în conformitate cu Directiva 2008/98/CE, acestea sunt pregătite pentru a fi reutilizate, reciclate, valorificate sau, dacă acest lucru este imposibil din punct de vedere tehnic și economic, eliminate, evitându-se sau reducându-se orice impact asupra mediului;

energia este utilizată eficient și se promovează utilizarea și, dacă este posibil, producția de energie din surse regenerabile;

resursele materiale și apa sunt utilizate în mod eficient, inclusiv prin reutilizare;

este pus în aplicare un sistem de management de mediu, astfel cum este prevăzut la articolul 14a;

se iau măsurile necesare pentru a se preveni accidentele și pentru a se limita consecințele acestora;

se iau măsurile necesare la încetarea definitivă a activităților pentru a se evita riscul de poluare și pentru restabilirea amplasamentului unde a funcționat respectiva instalație în starea satisfăcătoare definită în conformitate cu articolul 22.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că solicitările de autorizare cuprind o descriere a următoarelor:O solicitare de autorizare cuprinde și un rezumat netehnic al informațiilor menționate la primul paragraf.

a instalației și a activităților acesteia;

a materiilor prime și auxiliare, a altor substanțe, a energiei și a apei utilizate în cadrul instalației sau generate de aceasta;

a surselor de emisie din instalație, inclusiv a mirosurilor;

a caracteristicilor amplasamentului instalației;

dacă este cazul, a raportului privind situația de referință, în conformitate cu articolul 22 alineatul (2);

a naturii și a cantităților emisiilor, inclusiv a mirosurilor, prognozate a fi emise de instalație în fiecare componentă a mediului, precum și a identificării efectelor semnificative ale emisiilor asupra mediului;

a tehnologiei propuse și a altor tehnici pentru prevenirea sau, dacă nu este posibil, pentru reducerea emisiilor instalației;

a măsurilor pentru prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea și valorificarea deșeurilor generate de instalație;

a măsurilor planificate ulterior pentru a respecta principiile generale asupra obligațiilor de bază ale operatorului, așa cum sunt prevăzute la articolul 11;

a măsurilor planificate pentru monitorizarea emisiilor în mediu;

a principalelor alternative la tehnologia, tehnicile și măsurile propuse, prezentate de solicitant în rezumat.

În cazul în care informațiile furnizate în conformitate cu cerințele prevăzute de Directiva 85/337/CEE sau în care un raport asupra siguranței realizat în conformitate cu Directiva 96/82/CE sau alte informații furnizate în conformitate cu cerințele cuprinse în alte acte legislative îndeplinesc oricare dintre cerințele de la alineatul (1), informațiile respective pot fi incluse în solicitarea de autorizare sau anexate la aceasta.

În scopul elaborării, al revizuirii și, acolo unde este necesar, al actualizării documentelor de referință BAT, Comisia organizează un schimb de informații între statele membre, industriile implicate, organizațiile neguvernamentale care promovează protecția sănătății umane sau a mediului, Agenția Europeană pentru Produse Chimice și Comisie. Respectivul schimb de informații vizează realizarea unui ciclu de revizuire la fiecare opt ani a documentelor de referință BAT și prioritizarea documentelor care au cel mai mare potențial de a îmbunătăți protecția sănătății umane sau a mediului. Durata schimbului de informații menționat la primul paragraf nu depășește patru ani pentru fiecare document de referință BAT individual.

Până la 1 iulie 2026, Comisia modifică Decizia de punere în aplicare 2012/119/UE.

Schimbul de informații vizează în special:

performanțele instalațiilor și ale tehnicilor utilizate în ceea ce privește emisiile exprimate, după caz, ca valori medii pe termen scurt și lung, împreună cu condițiile de referință asociate, consumul și natura materiilor prime, consumul de apă, utilizarea energiei sau generarea de deșeuri;

tehnicile utilizate, monitorizarea aferentă, efectele dintre diversele medii, viabilitatea economică și tehnică, precum și evoluțiile acestora;

cele mai bune tehnici disponibile și tehnicile emergente identificate în urma analizării aspectelor menționate la literele (a) și (b).

Comisia instituie și convoacă în mod periodic un forum alcătuit din reprezentanții statelor membre, industriile implicate și organizațiile neguvernamentale care promovează protecția sănătății umane sau a mediului.Comisia trebuie să obțină avizul forumului cu privire la modalitățile practice pentru schimbul de informații și, în special, cu privire la: Ghidurile menționate la al doilea paragraf literele (c) și (d) țin seama de avizul forumului și sunt adoptate în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 75 alineatul (2).

regulile de procedură ale forumului;

programul de lucru pentru schimbul de informații;

ghiduri privind colectarea datelor;

ghiduri privind întocmirea documentelor de referință BAT și asigurarea calității acestora, inclusiv în ceea ce privește caracterul adecvat al conținutului și formatului acestora.

Comisia obține avizul forumului cu privire la metoda de evaluare a conformității cu valorile limită de emisie prevăzute în autorizație în ceea ce privește emisiile în aer și apă, astfel cum sunt stabilite la articolul 15a.

Comisia trebuie să obțină și să pună la dispoziția publicului avizul forumului cu privire la conținutul propus al documentelor de referință BAT și ține seama de acesta în cadrul procedurilor prevăzute la alineatul (5).

Decizii privind concluziile BAT se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 75 alineatul (2).

După adoptarea unei decizii în conformitate cu alineatul (5), Comisia pune la dispoziția publicului, fără întârzieri nejustificate, concluziile BAT și documentul de referință BAT.

Până la adoptarea unei decizii relevante în conformitate cu alineatul (5), concluziile privind cele mai bune tehnici disponibile din documentele de referință BAT adoptate de Comisie anterior datei prevăzute la articolul 83 se aplică în calitate de concluzii BAT în sensul prezentului capitol, cu excepția articolului 15 alineatele (3) și (4).

(1) Statele membre se asigură că autorizația cuprinde toate măsurile necesare pentru îndeplinirea cerințelor de la articolele 11 și 18. În acest scop, statele membre se asigură că autorizațiile sunt acordate în urma consultării tuturor autorităților relevante responsabile de respectarea legislației Uniunii privind protecția mediului, inclusiv a standardelor de calitate a mediului.Aceste măsuri includ cel puțin următoarele:

valorile limită de emisie pentru substanțele poluante menționate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 166/2006 și pentru alte substanțe poluante care pot fi emise de instalația respectivă în cantități semnificative, luându-se în considerare natura acestora, periculozitatea lor și potențialul lor de a transfera poluarea dintr-un mediu în altul, luând în considerare variația dinamicii debitului de apă în corpurile de apă receptoare;

valorile limită de performanță de mediu în conformitate cu articolul 15 alineatul (4);

cerințe adecvate care să asigure evaluarea necesității de a preveni sau de a reduce emisiile de substanțe care îndeplinesc criteriile de la articolul 57 sau de substanțe vizate de restricțiile menționate în anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006;

cerințele adecvate pentru protecția solului, a apelor subterane, a apelor de suprafață și a bazinelor hidrografice aferente punctelor de captare a apei destinate consumului uman, astfel cum sunt menționate la articolul 7 din Directiva (UE) 2020/2184, precum și măsurile privind monitorizarea și managementul deșeurilor generate de instalație;

cerințe adecvate care stabilesc caracteristicile pentru un sistem de management de mediu în conformitate cu articolul 14a;

cerințe adecvate de monitorizare pentru consumul și reutilizarea unor resurse precum energia, apa și materiile prime;

cerințe adecvate de monitorizare a emisiilor, specificându-se:

metodologia de măsurare, frecvența și procedura de evaluare; și

în cazul în care se aplică articolul 15 alineatul (3) litera (b), că rezultatele monitorizării emisiilor sunt disponibile pentru aceeași perioadă de timp și pentru aceleași condiții de referință ca și cele corespunzătoare nivelurilor de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile;

obligația de a furniza autorității competente cu regularitate și cel puțin o dată pe an:

informații pe baza rezultatelor monitorizării emisiilor menționate la litera (c) și alte date necesare care permit autorității competente să verifice conformitatea cu condițiile de autorizare; și

în cazul aplicării articolul 15 alineatul (3) litera (b), un rezumat al rezultatelor monitorizării emisiilor, care să permită comparația cu nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile;

informații privind progresele înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor politicii de mediu menționate la articolul 14a;

cerințe adecvate de menținere și supraveghere periodică a măsurilor luate pentru prevenirea emisiilor în sol, în apele de suprafață și în apele subterane în conformitate cu litera (b) și cerințe adecvate de monitorizare periodică a solului, a apelor de suprafață și a apelor subterane în ceea ce privește substanțele periculoase relevante care se pot găsi pe amplasament, și ținând seama de posibilitatea de contaminare a solului, a apelor de suprafață și a apelor subterane de la amplasamentul instalației;

măsuri privind unele condiții, altele decât condițiile normale de funcționare, cum ar fi operațiunile de pornire și de oprire, scurgerile, defecțiunile, opririle temporare și încetarea definitivă a funcționării;

dispoziții privind reducerea poluării la mare distanță sau transfrontaliere;

condiții pentru a evalua conformitatea cu valorile limită de emisie și cu valorile limită de performanță de mediu sau o trimitere la cerințele aplicabile specificate în altă parte.

metodologia de măsurare, frecvența și procedura de evaluare; și

în cazul în care se aplică articolul 15 alineatul (3) litera (b), că rezultatele monitorizării emisiilor sunt disponibile pentru aceeași perioadă de timp și pentru aceleași condiții de referință ca și cele corespunzătoare nivelurilor de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile;

informații pe baza rezultatelor monitorizării emisiilor menționate la litera (c) și alte date necesare care permit autorității competente să verifice conformitatea cu condițiile de autorizare; și

în cazul aplicării articolul 15 alineatul (3) litera (b), un rezumat al rezultatelor monitorizării emisiilor, care să permită comparația cu nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile;

informații privind progresele înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor politicii de mediu menționate la articolul 14a;

În sensul alineatului (1) litera (a), valorile limită de emisie pot fi suplimentate sau înlocuite cu parametri sau cu măsuri tehnice echivalente care asigură un nivel echivalent de protecție a mediului.

Concluziile BAT servesc drept referință pentru stabilirea condițiilor de autorizare.

Fără a aduce atingere articolului 18, autoritatea competentă poate stabili condiții mai stricte de autorizare decât cele rezultate din utilizarea celor mai bune tehnici disponibile, astfel cum sunt descrise în concluziile BAT. Statele membre pot stabili reguli în temeiul cărora autoritatea competentă poate institui astfel de condiții mai stricte.

În cazul în care autoritatea competentă stabilește condițiile de autorizare pe baza uneia din cele mai bune tehnici disponibile care nu este descrisă în niciuna dintre concluziile BAT relevante, aceasta se asigură că:În cazul în care concluziile BAT prevăzute la primul paragraf nu includ nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competentă se asigură că tehnica menționată la primul paragraf garantează un nivel de protecție a mediului echivalent cu cel asigurat de cele mai bune tehnici disponibile prevăzute în concluziile BAT.

tehnica respectivă este stabilită acordând o atenție deosebită criteriilor enumerate în anexa III; și

se respectă cerințele prevăzute la articolul 15.

În cazul în care o activitate sau un tip de proces de producție desfășurat în interiorul unei instalații nu este acoperit de niciuna dintre concluziile BAT sau dacă aceste concluzii nu iau în considerare toate efectele potențiale ale activității sau ale procesului asupra mediului, autoritatea competentă prevede, după consultarea prealabilă a operatorului, condițiile de autorizare pe baza celor mai bune tehnici disponibile pe care le-a stabilit pentru activitățile sau pentru procesele în cauză, acordând o atenție deosebită criteriilor enumerate în anexa III.

Pentru instalațiile menționate la punctul 6.6 din anexa I, alineatele (1)-(6) din prezentul articol se aplică fără a aduce atingere legislației referitoare la bunăstarea animalelor.

Statele membre solicită operatorului să elaboreze și să pună în aplicare, pentru fiecare instalație care intră sub incidența prezentului capitol, un sistem de management de mediu. Sistemul de management de mediu cuprinde elementele enumerate la alineatul (2) și respectă concluziile BAT relevante care determină aspectele care urmează a fi vizate de sistemul de management de mediu.

Sistemul de management de mediu include cel puțin următoarele:

obiectivele politicii de mediu pentru îmbunătățirea continuă a performanței de mediu și a siguranței instalației, cuprinzând măsuri care vizează:

prevenirea generării de deșeuri;

optimizarea utilizării resurselor și energiei și a reutilizării apei;

prevenirea sau reducerea utilizării sau a emisiilor de substanțe periculoase;

obiectivele și indicatorii de performanță în ceea ce privește aspectele de mediu semnificative, care iau în considerare valorile de referință stabilite în concluziile BAT relevante;

în ceea ce privește instalațiile care fac obiectul obligației de a efectua un audit energetic sau de a pune în aplicare un sistem de gestionare a energiei în temeiul articolului 8 din Directiva 2012/27/UE, includerea rezultatelor auditului respectiv sau a punerii în aplicare a sistemului de gestionare a energiei în temeiul articolului 8 și al anexei VI la directiva menționată, precum și a măsurilor de punere în aplicare a recomandărilor acestora;

un inventar al substanțelor chimice periculoase prezente sau emise de instalație ca atare, în calitate de constituenți ai altor substanțe sau ca parte a amestecurilor, acordând o atenție specială substanțelor care îndeplinesc criteriile menționate la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 și substanțelor care fac obiectul restricțiilor menționate în anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, precum și o evaluare a riscurilor legate de impactul unor astfel de substanțe asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și o analiză a posibilităților de a le înlocui cu alternative mai sigure sau de a reduce utilizarea sau emisiile acestora;

măsurile luate pentru realizarea obiectivelor de mediu și evitarea riscurilor pentru sănătatea umană sau pentru mediu, inclusiv măsurile corective și preventive, după caz;

un plan de transformare, astfel cum se menționează la articolul 27d.

prevenirea generării de deșeuri;

optimizarea utilizării resurselor și energiei și a reutilizării apei;

prevenirea sau reducerea utilizării sau a emisiilor de substanțe periculoase;

Nivelul de detaliere al sistemului de management de mediu corespunde naturii, amplorii și complexității instalației, precum gamei de efecte asupra mediului pe care le-ar putea avea.

Statele membre se asigură că informațiile relevante prevăzute în sistemul de management de mediu enumerate la alineatul (2) sunt puse la dispoziție pe internet, în mod gratuit și fără a restricționa accesul utilizatorilor înregistrați.

Valorile limită de emisie pentru substanțe poluante se determină în punctul în care emisiile părăsesc instalația și la determinarea acestor valori nu se ia în considerare nicio diluare care intervine înainte de acest punct.

substanțele poluante emise nu împiedică funcționarea stației de epurare a apelor uzate sau capacitatea de recuperare a resurselor din fluxul de epurare a apelor uzate;

substanțele poluante emise nu dăunează sănătății personalului angajat la nivelul sistemelor de colectare și al stațiilor de epurare a apelor uzate;

stația de epurare a apelor uzate este proiectată și echipată pentru a reduce nivelul emisiilor de substanțe poluante;

încărcarea totală cu substanțe poluante în cauză emise în cele din urmă în apă nu este crescută în comparație cu situația în care emisiile instalației în cauză au rămas conforme cu valorile limită de emisie stabilite pentru evacuările directe în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol, fără a aduce atingere măsurilor mai stricte impuse în temeiul articolului 18.

Fără a aduce atingere articolului 18, valorile limită de emisie și parametrii și măsurile tehnice echivalente menționate la articolul 14 alineatele (1) și (2) se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a se impune utilizarea unei anumite tehnici sau tehnologii.

Autoritatea competentă stabilește cele mai stricte valori limită de emisie care pot fi îndeplinite prin aplicarea BAT la nivelul instalației, luând în considerare întregul interval de niveluri de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile (BAT-AEL), pentru a se asigura că, în condiții normale de funcționare, emisiile nu depășesc BAT-AEL, astfel cum sunt prevăzute în deciziile privind concluziile BAT menționate la articolul 13 alineatul (5). Valorile limită de emisie se bazează pe o evaluare de către operator a întregului interval BAT-AEL, care analizează fezabilitatea atingerii limitei celei mai stricte a intervalului BAT-AEL și demonstrează cea mai bună performanță globală pe care o poate obține instalația prin aplicarea BAT, astfel cum se descrie în concluziile BAT, având în vedere posibilele efecte intersectoriale. Valorile limită de emisie se stabilesc prin oricare dintre următoarele metode:

stabilirea unor valori limită de emisie exprimate pentru aceleași perioade sau pentru perioade mai scurte, precum și în aceleași condiții de referință ca și BAT-AEL; sau

stabilirea unor valori limită de emisie diferite de cele prevăzute la litera (a) în ceea ce privește valorile, perioadele de timp și condițiile de referință.

Fără a aduce atingere articolului 9 alineatul (2), autoritatea competentă stabilește, pentru condițiile normale de funcționare, intervale obligatorii pentru performanța de mediu care nu trebuie depășite în cursul uneia sau mai multor perioade, astfel cum sunt prevăzute în deciziile privind concluziile BAT menționate la articolul 13 alineatul (5).

stabilește, pentru condițiile normale de funcționare, valori limită de performanță de mediu privind apa, ținând seama de posibilele efecte intersectoriale, care nu trebuie depășite în una sau mai multe perioade și care nu sunt mai puțin stricte decât intervalele obligatorii menționate la primul paragraf;

stabilește, pentru condițiile normale de funcționare, niveluri orientative de performanță de mediu privind deșeurile și alte resurse cu excepția apei, care să nu fie mai puțin stricte decât intervalele obligatorii menționate la primul paragraf.

Prin derogare de la alineatul (3) și fără a aduce atingere articolului 18, autoritatea competentă poate stabili, în cazuri specifice, valori limită de emisie mai stricte decât BAT-AEL. O astfel de derogare poate fi aplicată numai în cazul în care o evaluare demonstrează că atingerea BAT-AEL, astfel cum sunt descrise în concluziile BAT, ar conduce la costuri disproporționat de mari în comparație cu beneficiile pentru mediu din cauza:

amplasării geografice sau a condițiilor locale de mediu ale instalației în cauză; sau

a caracteristicilor tehnice ale instalației în cauză.

Prin derogare de la alineatul (4), autoritatea competentă poate stabili, în anumite cazuri, intervale obligatorii pentru performanța de mediu sau valori limită de performanță de mediu mai puțin stricte. O astfel de derogare poate fi aplicată numai în cazul în care în urma unei evaluări se demonstrează că atingerea nivelurilor de performanță asociate celor mai bune tehnici disponibile, astfel cum sunt descrise în concluziile BAT, va conduce la efecte negative semnificative pentru mediu, inclusiv la efecte intersectoriale, sau la un impact economic semnificativ, din cauza:

amplasării geografice sau a condițiilor locale de mediu ale instalației în cauză; sau

a caracteristicilor tehnice ale instalației în cauză.

Prin derogare de la alineatele (3) și (4) și cu condiția să nu se producă nicio poluare semnificativă și să fi fost epuizate toate măsurile care duc la reducerea poluării, autoritatea competentă poate stabili valori limită de emisie sau valori limită de performanță de mediu mai puțin stricte în cazul unei crize cauzate de circumstanțe extraordinare care nu depind de voința operatorului și a statelor membre, care conduce la o perturbare gravă sau la un deficit în privința:

aprovizionării cu energie, cu condiția să existe un interes public major al securității aprovizionării cu energie;

a resurselor, materialelor și echipamentelor care sunt esențiale pentru ca operatorul să desfășoare activități de interes public, în conformitate cu valorile limită de emisie ori cu valorile limită de performanță de mediu aplicabile; sau

a resurselor, materialelor sau echipamentelor esențiale, în cazul în care volumul producției compensează deficitul sau perturbarea, din motive de sănătate publică sau de siguranță publică ori din alte motive imperative de interes public major.

În scopul evaluării conformității, în condiții normale de funcționare, cu valorile limită de emisie în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (h), corecția aplicată măsurătorilor pentru determinarea valorilor medii de emisie validate nu trebuie să depășească incertitudinea de măsurare a metodei de măsurare.

Până la 1 septembrie 2026, Comisia adoptă un act de punere în aplicare care stabilește metoda pentru evaluarea conformității, în condiții normale de funcționare, cu valorile limită de emisie prevăzute în autorizație în ceea ce privește emisiile în aer și în apă. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 75 alineatul (2).

În cazul în care o instalație care intră sub incidența prezentului capitol intră, de asemenea, sub incidența capitolului III sau IV, iar respectarea valorilor limită de emisie stabilite în conformitate cu prezentul capitol a fost demonstrată în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, se consideră că instalația respectă, de asemenea, valorile limită de emisie stabilite în conformitate cu capitolul III sau IV pentru poluanții în cauză în condiții normale de funcționare.

Cerințele de monitorizare menționate la articolul 14 alineatul (1) litera (c) se bazează, dacă este cazul, pe concluziile privind monitorizarea descrise în concluziile BAT.

Frecvența monitorizării periodice menționate la articolul 14 alineatul (1) litera (e) se stabilește de către autoritatea competentă într-o autorizație acordată fiecărei instalații sau prin reguli generale obligatorii.

Controlul calității aplicat laboratoarelor care efectuează monitorizarea trebuie să se bazeze pe standardele CEN sau, dacă nu există standarde CEN, pe standarde ISO, standarde naționale sau alte standarde internaționale care asigură obținerea de date de o calitate științifică echivalentă.

În cazul în care evaluarea menționată la articolul 15 alineatul (5) demonstrează că derogarea va avea un efect cuantificabil sau măsurabil asupra mediului, statele membre se asigură că concentrația poluanților în cauză este monitorizată în mediul receptor. În scopul monitorizării menționate la prezentul alineat, se utilizează, după caz, metodele de monitorizare și de măsurare pentru fiecare poluant în cauză care sunt prevăzute în alte acte legislative relevante ale Uniunii.

La adoptarea regulilor generale obligatorii, statele membre asigură o abordare integrată și un nivel ridicat de protecție a mediului, echivalent celui care poate fi atins prin condiții individuale ale autorizației.

Regulile generale obligatorii se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a recomanda utilizarea unei tehnici sau a unei tehnologii specifice, pentru a asigura conformitatea cu articolele 14 și 15.

Statele membre se asigură că regulile generale obligatorii sunt actualizate pentru a lua în considerare evoluția celor mai bune tehnici disponibile și pentru a asigura conformitatea cu articolul 21.

Regulile generale obligatorii adoptate în conformitate cu alineatele (1)-(3) cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale.

În cazul în care un standard de calitate a mediului implică cerințe mai stricte decât cele care pot fi îndeplinite prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile, autorizația include măsuri suplimentare în vederea reducerii contribuției specifice a instalației la poluarea produsă în zona relevantă, fără a aduce atingere posibilității de a se adopta alte măsuri pentru a se asigura respectarea standardelor de calitate a mediului.

În cazul în care în autorizație au fost incluse condiții mai stricte în conformitate cu primul paragraf, autoritatea competentă evaluează impactul condițiilor mai stricte asupra concentrației poluanților în cauză în mediul receptor.

În cazul în care cantitatea de poluanți emiși de instalație are un efect cuantificabil sau măsurabil asupra mediului, statele membre se asigură că concentrația poluanților în cauză în mediul receptor este monitorizată. Rezultatele unei astfel de monitorizări sunt transmise autorității competente.

În cazul în care metodele de monitorizare și de măsurare pentru poluanții în cauză sunt prevăzute în alte acte legislative relevante ale Uniunii, astfel de metode, inclusiv metodele bazate pe efect, dacă este cazul, se utilizează în scopul monitorizării menționate la al treilea paragraf.

Statele membre se asigură că autoritatea competentă urmărește sau este informată cu privire la evoluția celor mai bune tehnici disponibile și la publicarea oricăror concluzii BAT noi sau actualizate și pun la dispoziția publicului interesat informațiile respective.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că operatorul informează autoritatea competentă cu privire la toate modificările planificate în ceea ce privește caracteristicile sau funcționarea ori o extindere a instalației, care poate avea consecințe asupra mediului, în timp util, dar în orice caz înaintea realizării oricărei modificări sau extinderi. Dacă este cazul, autoritatea competentă actualizează autorizația. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritatea competentă reacționează în timp util la informațiile comunicate de operator.

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că nicio modificare substanțială planificată de către operator nu este efectuată fără acordarea unei autorizații în conformitate cu prezenta directivă.Solicitarea de autorizare și decizia luată de către autoritatea competentă acoperă acele părți ale instalației și acele detalii menționate la articolul 12 care pot fi afectate de modificarea substanțială.

Orice modificare în ceea ce privește caracteristicile sau funcționarea sau o extindere a unei instalații este considerată substanțială atunci când o astfel de modificare sau extindere conduce la atingerea pragurilor de capacitate prevăzute în anexa I.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritatea competentă reexaminează periodic, în conformitate cu alineatele (2)-(5), toate condițiile de autorizare și le actualizează, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura conformarea cu prezenta directivă.

La cererea autorității competente, operatorul prezintă toate informațiile necesare în scopul reexaminării condițiilor de autorizare, inclusiv, în special, rezultatele monitorizării emisiilor și alte date care permit efectuarea unei comparații a funcționării instalației cu cele mai bune tehnici disponibile descrise în concluziile BAT aplicabile și cu nivelurile de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile.La reexaminarea condițiilor de autorizare, autoritatea competentă utilizează toate informațiile obținute în urma monitorizării sau a inspecțiilor.

În termen de patru ani de la publicarea deciziilor privind concluziile BAT adoptate în conformitate cu articolul 13 alineatul (5), referitor la activitatea principală a unei instalații, autoritatea competentă se asigură că:În vederea reexaminării, se iau în considerare toate concluziile BAT noi sau actualizate, aplicabile instalației și adoptate în conformitate cu articolul 13 alineatul (5) de la data acordării autorizației sau a ultimei reexaminări a acesteia.

toate condițiile de autorizare pentru instalația în cauză sunt reexaminate și, dacă este necesar, actualizate în vederea asigurării conformității cu prezenta directivă, în special cu articolul 15 alineatele (3), (4) și (5), după caz;

instalația este conformă cu aceste condiții de autorizare.

În cazul în care o instalație nu este vizată în niciuna dintre concluziile BAT, condițiile de autorizare sunt reexaminate și, dacă este necesar, actualizate acolo unde evoluția celor mai bune tehnici disponibile permite reducerea considerabilă a emisiilor;

Condițiile de autorizare sunt reexaminate și, acolo unde este necesar, actualizate cel puțin în următoarele cazuri:

poluarea generată de instalație este atât de semnificativă încât valorile limită de emisie din autorizație trebuie să fie revizuite sau noi valori limită de emisie trebuie incluse în autorizație;

este necesară utilizarea unor alte tehnici din motive de siguranță funcțională;

atunci când este necesară respectarea unui standard de calitate a mediului menționat la articolul 18, inclusiv în cazul unui standard de calitate nou sau revizuit sau atunci când starea mediului receptor necesită o revizuire a autorizației pentru a asigura conformitatea cu planurile și programele stabilite în temeiul legislației Uniunii;

în cazul unei cereri din partea operatorului de a se prelungi durata de exploatare a unei instalații care desfășoară activitatea menționată în anexa I punctul 5.4.

Fără a aduce atingere Directivei 2000/60/CE, Directivei 2004/35/CE, Directivei 2006/118/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind protecția apelor subterane împotriva poluării și a deteriorării și dreptului relevant al Uniunii privind protecția solului, autoritatea competentă stabilește condițiile de autorizare pentru a asigura respectarea alineatelor (3) și (4) din prezentul articol în momentul încetării definitive a activității.

În cazul în care activitatea implică utilizarea, producerea sau emisia de substanțe periculoase relevante și ținând seama de posibilitatea de contaminare a solului și a apelor subterane pe amplasamentul instalației, operatorul întocmește și prezintă autorității competente un raport privind situația de referință înainte de punerea în funcțiune a instalației sau înainte de actualizarea autorizației acordate unei instalații pentru prima dată ulterior datei de 7 ianuarie 2013.Raportul privind situația de referință conține informațiile necesare pentru stabilirea stării de contaminare a solului și a apelor subterane, astfel încât să se poată face o comparație cuantificată cu starea în momentul încetării definitive a activității prevăzută la alineatul (3).Raportul privind situația de referință conține cel puțin următoarele informații:În cazul în care informațiile obținute în temeiul altor norme naționale sau ale Uniunii îndeplinesc cerințele prezentului alineat, informațiile respective pot fi incluse sau anexate la raportul privind situația de referință.Comisia stabilește ghiduri referitoare la conținutul raportului privind situația de referință.

informații privind utilizarea actuală și, dacă sunt disponibile, privind utilizările din trecut ale amplasamentului;

dacă sunt disponibile, informațiile existente privind rezultatele măsurătorilor solului și apelor subterane care reflectă starea la momentul elaborării raportului sau, ca alternativă, rezultatele noilor măsurători ale solului și apelor subterane având în vedere posibilitatea contaminării solului și apelor subterane de către acele substanțe periculoase care urmează să fie utilizate, produse sau emise de instalația în cauză.

La încetarea definitivă a activității, operatorul evaluează starea de contaminare a solului și a apelor subterane cu substanțe periculoase relevante utilizate, produse sau emise de instalație. În cazul în care instalația a provocat o poluare semnificativă a solului sau a apelor subterane cu substanțe periculoase relevante în raport cu starea prezentată în raportul privind situația de referință menționat la alineatul (2), operatorul ia măsurile necesare privind poluarea astfel încât să readucă amplasamentul în respectiva stare. În acest scop, se poate ține seama de fezabilitatea tehnică a unor astfel de măsuri.Fără a aduce atingere primului paragraf, în momentul încetării definitive a activităților și în cazul în care contaminarea solului și a apelor subterane pe amplasament prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea umană sau pentru mediu ca rezultat al activităților autorizate desfășurate de către operator înainte de prima actualizare a autorizației după 7 ianuarie 2013 și ținând seama de condițiile amplasamentului instalației stabilite în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (d), operatorul ia măsurile necesare în vederea îndepărtării, controlului, limitării sau reducerii substanțelor periculoase relevante, astfel încât amplasamentul, ținând seama de utilizarea sa actuală sau de utilizările viitoare aprobate, să nu mai prezinte un astfel de risc.

Dacă operatorul nu are obligația de a întocmi raportul privind situația de referință menționat la alineatul (2), în momentul încetării definitive a activităților acesta ia măsurile necesare în vederea îndepărtării, controlului, limitării sau reducerii substanțelor periculoase relevante, astfel încât amplasamentul, ținând seama de utilizarea sa actuală sau de utilizările viitoare aprobate, să nu mai prezinte niciun risc semnificativ pentru sănătatea umană sau pentru mediu din cauza contaminării solului și a apelor subterane ca rezultat al activităților permise și ținând seama de condițiile amplasamentului instalației stabilite în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (d).

Statele membre instituie un sistem de inspecții de mediu ale instalațiilor care să vizeze examinarea întregii game de efecte relevante asupra mediului produse de instalațiile în cauză.Statele membre se asigură că operatorii acordă autorităților competente întreaga asistență necesară pentru a le da posibilitatea realizării vizitelor la fața locului, pentru a preleva probe și pentru a obține orice informații necesare pentru îndeplinirea obligațiilor ce decurg din prezenta directivă.

Statele membre se asigură că toate instalațiile fac obiectul unui plan de inspecții de mediu la nivel național, regional sau local și că acest plan este revizuit și, după caz, actualizat în mod periodic.

Fiecare plan de inspecții de mediu include următoarele elemente:

o evaluare generală a aspectelor de mediu care trebuie luate în considerare;

zona geografică acoperită de planul de inspecții;

un registru al instalațiilor acoperite de plan;

procedurile de elaborare a programelor pentru inspecții de mediu de rutină în conformitate cu alineatul (4);

procedurile aplicabile inspecțiilor de mediu care nu sunt de rutină în conformitate cu alineatul (5);

dacă este cazul, dispoziții privind cooperarea între diverse autorități responsabile de efectuarea inspecțiilor.

Pe baza planului de inspecții, autoritatea competentă întocmește în mod regulat programe pentru inspecții de mediu de rutină inclusiv frecvența vizitelor la fața locului pentru diversele tipuri de instalații.Intervalul de timp dintre două vizite la fața locului se stabilește pe baza unei evaluări sistematice a riscurilor pentru mediu asociate instalațiilor în cauză și nu depășește un an pentru instalațiile care prezintă cele mai mari riscuri și trei ani pentru instalațiile care prezintă cele mai reduse riscuri.Dacă în urma unei inspecții s-a constatat nerespectarea condițiilor de autorizare, se efectuează o vizită suplimentară la fața locului în termen de șase luni de la respectiva inspecție.Evaluarea sistematică a riscurilor pentru mediu se realizează cel puțin pe baza următoarelor criterii:Comisia adoptă orientări privind criteriile pentru evaluarea riscurilor pentru mediu și, dacă este cazul, le actualizează periodic.

impactul potențial și impactul concret al instalațiilor în cauză asupra sănătății umane și asupra mediului, ținând seama de nivelurile și de tipurile de emisii, de sensibilitatea mediului local și de riscul de accidente;

istoricul conformării cu condițiile de autorizare;

participarea operatorului la sistemul Uniunii de management de mediu și audit (EMAS), în temeiul regulamentului (CE) nr. 1221/2009.

Inspecțiile de mediu care nu sunt de rutină se desfășoară cu scopul de a investiga, în cel mai scurt timp posibil și, dacă este cazul, înainte de acordarea, reexaminarea sau actualizarea unei autorizații, plângeri pertinente în materie de mediu, accidente ecologice grave, incidente grave și cazuri grave de neconformare.

După fiecare vizită la fața locului, autoritatea competentă întocmește un raport în care sunt prezentate constatările relevante cu privire la nivelul de conformare a instalației la condițiile de autorizare și concluziile privind eventuala necesitate a unei acțiuni ulterioare.Raportul este notificat operatorului în cauză în termen de două luni de la efectuarea vizitei la fața locului. Autoritatea competentă pune raportul la dispoziția publicului, în conformitate cu Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu, în termen de patru luni de la efectuarea vizitei la fața locului.Fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (2), autoritatea competentă se asigură că operatorul ia toate măsurile necesare identificate în raport într-un interval de timp rezonabil.

Statele membre se asigură că publicul interesat beneficiază din timp și în mod efectiv de posibilitatea de a participa la următoarele proceduri:Procedura prevăzută în anexa IV se aplică unor astfel de participări.

acordarea autorizațiilor pentru instalații noi;

acordarea unei autorizații pentru orice modificare substanțială;

acordarea sau actualizarea unei autorizații pentru o instalație în cazul căreia s-a propus aplicarea articolului 15 alineatul (4);

actualizarea unei autorizații sau a condițiilor de autorizare pentru o instalație în conformitate cu articolul 21 alineatul (5);

actualizarea unei autorizații în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) sau cu articolul 21 alineatul (4).

După luarea unei decizii privind acordarea, reexaminarea sau actualizarea unei autorizații, autoritatea competentă pune la dispoziția publicului, inclusiv în mod sistematic prin intermediul internetului, pe o pagină de internet ușor de găsit, în mod gratuit și fără a limita accesul la utilizatorii înregistrați, în ceea ce privește literele (a), (b) și (f), următoarele informații:

conținutul deciziei, inclusiv o copie a autorizației și a eventualelor actualizări ulterioare, inclusiv condițiile de autorizare consolidate, dacă este cazul;

motivele pe care se întemeiază decizia;

rezultatele consultărilor organizate înainte de luarea deciziei, inclusiv consultările desfășurate în temeiul articolului 26, și o explicație a modului în care respectivele consultări au fost luate în considerare în decizia respectivă;

titlul documentelor de referință BAT relevante pentru instalația sau activitatea în cauză;

metoda utilizată pentru determinarea condițiilor de autorizare menționate la articolul 14, inclusiv a valorilor limită de emisie, a nivelurilor de performanță de mediu și a valorilor limită de performanță de mediu, în raport cu cele mai bune tehnici disponibile și cu nivelurile de emisii și nivelurile de performanță de mediu asociate celor mai bune tehnici disponibile;

dacă s-a acordat o derogare în conformitate cu articolul 15, motivele concrete pentru acordarea derogării, pe baza criteriilor enunțate la alineatul respectiv, precum și condițiile impuse.

Autoritatea competentă pune, de asemenea, la dispoziția publicului, inclusiv în mod sistematic prin intermediul internetului, pe o pagină de internet ușor de găsit, în mod gratuit și fără a limita accesul la utilizatorii înregistrați, următoarele:

informații relevante cu privire la măsurile luate de către operator la încetarea definitivă a activităților în conformitate cu articolul 22;

rezultatele monitorizării emisiilor, astfel cum sunt prevăzute în temeiul condițiilor de autorizare și deținute de către autoritățile competente;

rezultatele monitorizării menționate la articolul 16 alineatul (4) și la articolul 18.

Alineatele (1), (2) și (3) din prezentul articol se aplică sub rezerva restricțiilor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 2003/4/CE.

Statele membre se asigură, în conformitate cu sistemul legislativ intern aplicabil, că membri ai publicului interesat au acces la o cale de atac în fața unei instanțe sau a unui alt organism independent și imparțial instituit în conformitate cu legea, prin care este contestată legalitatea de fond sau de procedură a deciziilor, a acțiunilor sau a omisiunilor care intră sub incidența articolului 24, atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

aceștia au un interes suficient;

aceștia invocă încălcarea unui drept, atunci când dispozițiile de procedură administrativă ale unui stat membru impun această condiție preliminară.

Statele membre stabilesc momentul în care pot fi contestate deciziile, acțiunile sau omisiunile.

Statele membre stabilesc ce înseamnă interes suficient și încălcarea unui drept în conformitate cu obiectivul de a acorda publicului interesat un acces larg la justiție.În acest sens, interesul oricărei organizații neguvernamentale care promovează protecția mediului și îndeplinește cerințele dreptului național este considerat suficient în sensul alineatului (1) litera (a).Se consideră că aceste organizații au drepturi care pot fi încălcate în sensul alineatului (1) litera (b).

Alineatele (1), (2) și (3) nu exclud posibilitatea unei căi de atac prealabile în fața unei autorități administrative și nu aduc atingere obligației de a epuiza toate căile de atac administrative înainte de a iniția o cale de atac judiciară, atunci când legislația internă prevede această obligație.Orice astfel de procedură trebuie să fie corectă, echitabilă, rapidă și cu un cost care să nu fie prohibitiv.

Statele membre se asigură că informațiile practice privind accesul la căile de atac administrative și judiciare sunt puse la dispoziția publicului.

În cazul în care un stat membru are cunoștință de faptul că funcționarea unei instalații poate avea efecte negative semnificative asupra mediului din alt stat membru sau în cazul în care un stat membru care ar putea fi afectat în mod semnificativ solicită acest lucru, statul membru pe al cărui teritoriu a fost depusă solicitarea de autorizare în conformitate cu articolul 4 sau cu articolul 20 alineatul (2) transmite celuilalt stat membru orice informații care trebuie furnizate sau puse la dispoziție în conformitate cu anexa IV în același timp în care acestea sunt puse la dispoziția publicului. Pe baza respectivelor informații, au loc consultări între cele două state membre, asigurându-se, în același timp, că observațiile statului membru care ar putea fi afectat în mod semnificativ sunt transmise înainte ca autoritatea competentă a statului membru pe al cărui teritoriu a fost depusă solicitarea de autorizare să adopte decizia. În cazul în care statul membru care ar putea fi afectat în mod semnificativ nu prezintă observații în perioada de consultare a publicului interesat, autoritatea competentă continuă procedura de autorizare.

Statele membre se asigură că, în cazurile menționate la alineatul (1), solicitarea de autorizare este, de asemenea, pusă la dispoziția publicului din statul membru care ar putea fi afectat în mod semnificativ, în vederea prezentării de observații, și că aceasta rămâne disponibilă pentru aceeași perioadă de timp prevăzută în statul membru în care a fost depusă solicitarea.

Rezultatele oricăror consultări în conformitate cu alineatele (1) și (2) sunt luate în considerare de către autoritatea competentă la luarea unei decizii cu privire la solicitarea de autorizare.

Autoritatea competentă informează orice stat membru care a fost consultat în conformitate cu alineatul (1) asupra deciziei adoptate cu privire la solicitarea de autorizare și îi transmite informațiile menționate la articolul 24 alineatul (2). Statul membru în cauză ia măsurile necesare pentru a asigura punerea informațiilor respective la dispoziția publicului interesat de pe teritoriul său.

CAPITOLUL IIA

După caz, statele membre încurajează dezvoltarea și aplicarea tehnicilor emergente, în special în cazul în care astfel de tehnici sunt identificate în concluziile BAT, în documentele de referință BAT sau în constatările centrului de inovare pentru transformare industrială și emisii menționat la articolul 27a.

Comisia înființează și operează un centru de inovare pentru transformare industrială și emisii (denumit în continuare centrul sau INCITE).

Centrul colectează și analizează informații privind tehnicile inovatoare, inclusiv tehnicile emergente și transformatoare, care contribuie, printre altele, la reducerea la minimum a poluării, la decarbonizare, la utilizarea eficientă a resurselor, la o economie circulară care utilizează mai puține substanțe chimice sau care utilizează substanțe chimice mai sigure, relevante pentru activitățile care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, și caracterizează nivelul de dezvoltare și performanța de mediu a acestora. Comisia ia în considerare constatările centrului atunci când stabilește programul de lucru pentru schimbul de informații menționat la articolul 13 alineatul (3) litera (b) și atunci când elaborează, revizuiește și actualizează documentele de referință BAT menționate la articolul 13 alineatul (1).

Centrul este asistat de:

reprezentanți ai statelor membre;

instituții publice relevante;

institute de cercetare relevante;

organizații de cercetare și tehnologie;

reprezentanți ai industriilor și ai fermierilor implicați;

furnizori de tehnologie;

organizații neguvernamentale care promovează protecția sănătății umane sau a mediului;

Comisie.

Centrul își face publice constatările, sub rezerva restricțiilor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 2003/4/CE.

Fără a aduce atingere articolului 18, autoritatea competentă poate acorda derogări temporare de la cerințele prevăzute la articolul 15 alineatele (2), (3) și (4) și de la principiile prevăzute la articolul 11 literele (a) și (b) în vederea testării tehnicilor emergente pentru o perioadă de timp care nu depășește în total 30 de luni, cu condiția ca, la expirarea perioadei prevăzute în autorizație, fie testarea tehnicii respective să fie oprită, fie emisiile generate de activitatea în cauză să atingă cel puțin nivelurile BAT-AEL.

Prin derogare de la articolul 21 alineatul (3), autoritatea competentă poate stabili:

valori limită de emisie care să asigure că, în termen de șase ani de la publicarea unei decizii privind concluziile BAT adoptate în conformitate cu articolul 13 alineatul (5), referitor la activitatea principală a unei instalații, emisiile nu depășesc, în condiții normale de funcționare, nivelurile de emisii asociate tehnicilor emergente, astfel cum se prevede în deciziile privind concluziile BAT;

valori orientative de performanță de mediu, care trebuie să corespundă deciziilor privind concluziile BAT.

Statele membre impun operatorilor obligația ca, până la 30 iunie 2030, să includă în sistemul lor de management de mediu un plan de transformare orientativ care să vizeze activitățile lor, astfel cum sunt enumerate la punctele 1, 2, 3, 4, 6.1a și 6.1b din anexa I. Planul de transformare trebuie să conțină informații cu privire la modul în care instalația se va transforma în perioada 2030-2050 pentru a contribui la dezvoltarea unei economii durabile, curate, circulare, eficiente în utilizarea resurselor și neutre din punct de vedere climatic până în 2050, inclusiv, dacă este cazul, o transformare industrială profundă, astfel cum se menționează la articolul 27e.

Statele membre impun operatorului obligația ca, în cadrul revizuirii condițiilor de autorizare în temeiul articolului 21 alineatul (3), în urma publicării deciziilor privind concluziile BAT după 1 ianuarie 2030, acesta să includă în sistemul său de management de mediu un plan de transformare pentru fiecare instalație care desfășoară oricare dintre activitățile enumerate în anexa I și care nu este menționată la alineatul (1) de la prezentul articol. Planul de transformare trebuie să conțină informații cu privire la modul în care instalația se va transforma în perioada 2030-2050 pentru a contribui la dezvoltarea unei economii durabile, curate, circulare și neutre din punct de vedere climatic până în 2050, în conformitate cu cerințele prevăzute în actul delegat menționat la alineatul (5) de la prezentul articol.

În cazul în care două sau mai multe instalații se află sub controlul aceluiași operator sau în cazul în care instalațiile se află sub controlul unor operatori diferiți care fac parte din aceeași societate, în același stat membru, instalațiile respective pot face obiectul unui singur plan de transformare.

Operatorul face public planul său de transformare, actualizările aduse planului de transformare, precum și rezultatele evaluării menționate la alineatele (1) și (2), în contextul publicării informațiilor relevante prevăzute în sistemul său de management de mediu, astfel cum se menționează la articolul 14a alineatul (4).

Până la 30 iunie 2026, Comisia adoptă un act delegat pentru a completa prezenta directivă prin precizarea conținutului planurilor de transformare, pe baza informațiilor solicitate în temeiul alineatelor (1), (2) și (3).

Fără a aduce atingere articolului 18, în cazul unei transformări industriale profunde a instalației, prevăzută în planul de transformare relevant care vizează instalația, autoritatea competentă poate prelungi, până la un maxim de opt ani, perioada acordată instalației pentru a asigura respectarea condițiilor actualizate de autorizare menționate la articolul 21 alineatul (3), cu condiția ca:

autorizația acordată instalației să conțină o descriere a transformării industriale profunde, a nivelurilor de emisii și a utilizării eficiente a resurselor care vor fi atinse, precum și calendarul și etapele de punere în aplicare;

operatorul să raporteze anual autorității competente cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a transformării industriale profunde; și

în perioada acordată pentru transformarea instalației, autoritatea competentă să se asigure că nu se produce nicio poluare semnificativă și se atinge un nivel ridicat de protecție a mediului în ansamblul său.

Fără a aduce atingere articolelor 18 și 22, în cazul unei transformări industriale profunde, care constă în închiderea unei instalații și înlocuirea acesteia cu o instalație nouă, care este prevăzută în planul de transformare relevant care vizează instalația și care trebuie finalizată în termen de opt ani de la publicarea deciziilor privind concluziile BAT, în conformitate cu articolul 13 alineatul (5), referitor la activitatea principală a instalației existente, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la obligația de actualizare a autorizației în conformitate cu articolul 21 alineatul (3), dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

autorizația pentru instalația existentă conține o descriere a planului de închidere, precum și calendarul și etapele aferente;

operatorul raportează anual autorității competente cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește planul de închidere a instalației existente și înlocuirea acesteia cu o instalație nouă;

în perioada premergătoare închiderii instalației, autoritatea competentă se asigură că nu se produce nicio poluare semnificativă și se atinge un nivel ridicat de protecție a mediului în ansamblul său.

CAPITOLUL III

Prezentul capitol se aplică instalațiilor de ardere, a căror putere termică instalată totală este mai mare sau egală cu 50 MW, indiferent de tipul de combustibil utilizat.Acest capitol nu se aplică următoarelor instalații de ardere:

instalații în care produsele de ardere sunt utilizate pentru încălzirea directă, uscarea sau orice alt tratament al obiectelor sau al materialelor;

instalații post-ardere proiectate pentru a purifica gazele reziduale prin ardere și care nu sunt exploatate ca instalații de ardere independente;

instalații pentru regenerarea catalizatorilor pentru cracarea catalitică;

instalații pentru conversia hidrogenului sulfurat în sulf;

reactoare folosite în industria chimică;

cuptoare de preîncălzire a cocsului;

caupere;

orice dispozitiv tehnic care se folosește la propulsia unui vehicul, a unei nave sau aeronave;

turbine cu gaz și motoare cu gaz folosite pe platformele maritime;

instalații care utilizează drept combustibil orice deșeuri solide sau lichide cu excepția deșeurilor menționate la articolul 3 punctul 31 litera (b).

În cazul în care gazele reziduale de la două sau mai multe instalații de ardere sunt evacuate printr-un coș comun, ansamblul format de aceste instalații se consideră drept o singură instalație de ardere, iar pentru calcularea puterii termice instalate totale capacitățile acestora se însumează.

În cazul în care două sau mai multe instalații de ardere care au fost autorizate pentru prima oară la 1 iulie 1987 sau după această dată, sau ai căror operatori au depus o solicitare completă de autorizare la data respectivă sau ulterior sunt dispuse astfel încât, având în vedere factorii de ordin tehnic și economic, gazele reziduale produse de acestea pot fi, conform opiniei autorității competente, evacuate printr-un coș comun, ansamblul format de aceste instalații se consideră ca o singură instalație de ardere, iar capacitățile acestora se însumează pentru calcularea puterii termice instalate totale.

Pentru calcularea puterii termice instalate totale a unei combinații de instalații de ardere menționate la alineatele (1) și (2), instalațiile de ardere individuale cu o putere termică instalată mai mică de 15 MW nu sunt luate în considerare.

Gazele reziduale din instalațiile de ardere se evacuează în mod controlat printr-un coș care conține una sau mai multe evacuări și a cărui înălțime este calculată astfel încât să se protejeze sănătatea umană și mediul.

Toate autorizațiile acordate instalațiilor care cuprind instalații de ardere cărora li s-a acordat o autorizație înainte de 7 ianuarie 2013 sau ai căror operatori au depus o solicitare completă de autorizare înainte de data respectivă, cu condiția ca astfel de instalații să fie puse în funcțiune cel târziu la 7 ianuarie 2014, includ condiții care au drept obiectiv garantarea faptului că emisiile în aer provenind de la aceste instalații nu depășesc valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 1.Toate autorizațiile acordate instalațiilor care cuprind instalații de ardere cărora li s-a acordat o derogare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2001/80/CE și care sunt puse în funcțiune după 1 ianuarie 2016, includ condiții care să garanteze faptul că emisiile în aer provenind de la aceste instalații nu depășesc valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 2.

Toate autorizațiile acordate instalațiilor care cuprind instalații de ardere care nu intră sub incidența alineatului (2) includ condiții prin care să se asigure că emisiile în aer provenind de la aceste instalații nu depășesc valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 2.

Valorile limită de emisie prevăzute în anexa V părțile 1 și 2, precum și ratele minime de desulfurare prevăzute în partea 5 din respectiva anexă, se aplică emisiilor fiecărui coș comun în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere. În cazul în care anexa V prevede că valorile limită de emisie se pot aplica unei părți a instalației de ardere care are un număr limitat de ore de funcționare, valorile limită respective se aplică emisiilor părții respective a instalației, dar sunt stabilite în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere.

Autoritatea competentă poate acorda o derogare, pentru o durată de maximum 6 luni, de la obligația de a respecta valorile limită de emisie prevăzute la alineatele (2) și (3) pentru dioxidul de sulf în cazul unei instalații de ardere care folosește de obicei combustibil cu conținut redus de sulf în acest scop, dacă operatorul nu poate să respecte acele valori limită de emisie din cauza unei întreruperi a aprovizionării cu combustibil cu conținut redus de sulf ca urmare a unui deficit semnificativ.

Autoritatea competentă poate acorda o derogare de la obligația de a respecta valorile limită de emisie prevăzute la alineatele (2) și (3) în cazurile în care o instalație de ardere care folosește numai combustibil gazos trebuie să recurgă, în mod excepțional, la utilizarea altor combustibili din cauza unei întreruperi neașteptate a aprovizionării cu gaz și, prin urmare, ar trebui să fie dotată cu un sistem de purificare a gazelor reziduale. Perioada pentru care se acordă o astfel de derogare nu poate depăși zece zile, cu excepția cazului în care există o necesitate imperioasă de a menține alimentarea cu energie.Operatorul informează de îndată autoritatea competentă cu privire la fiecare caz specific menționat la primul paragraf.Statele membre informează imediat Comisia cu privire la orice derogare acordată în temeiul primului paragraf, inclusiv cu privire la motivele care justifică derogarea și la condițiile impuse.

Atunci când o instalație de ardere este extinsă, valorile limită de emisie, specificate în anexa V partea 2, se aplică părții extinse a instalației afectate de modificare și este stabilită în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere. În cazul modificării unei instalații de ardere, modificare care poate avea consecințe asupra mediului și care afectează o parte a instalației cu o putere termică instalată de cel puțin 50 MW, valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 2 se aplică părții instalației care a fost modificată, în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere.

Valorile limită de emisie prevăzute în anexa V părțile 1 și 2 nu se aplică următoarelor instalații de ardere:

motoarelor diesel;

cazanelor de recuperare din cadrul instalațiilor de fabricare a celulozei.

Pe baza celor mai bune tehnici disponibile, Comisia reanalizează necesitatea stabilirii unor valori limită de emisie la nivelul Uniunii, precum și a modificării valorilor limită de emisie prevăzute în anexa V, pentru următoarele instalații de ardere: Până la 31 decembrie 2013, Comisia raportează rezultatele acestei revizuiri Parlamentului European și Consiliului împreună cu o propunere legislativă, dacă este cazul.

instalațiile de ardere menționate la alineatul (8);

instalațiile de ardere din cadrul rafinăriilor care folosesc reziduurile de distilare și conversie de la rafinarea țițeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alți combustibili, ținând seama de specificul sistemelor energetice ale rafinăriilor;

instalațiile de ardere care utilizează gaze, altele decât gazul natural;

instalațiile de ardere din cadrul instalațiilor chimice care folosesc reziduurile lichide din producție drept combustibil necomercial pentru consumul propriu.

În cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibil solid indigen și care nu pot respecta valorile limită de emisie în ceea ce privește dioxidul de sulf prevăzute la articolul 30 alineatele (2) și (3) din cauza caracteristicilor acestui combustibil, statele membre pot aplica, în locul respectivelor valori limită de emisie, ratele minime de desulfurare prevăzute în anexa V partea 5, în conformitate cu normele de conformitate prevăzute în partea 6 a anexei respective și în urma validării de către autoritatea competentă a raportului tehnic menționat la articolul 72 alineatul (4) litera (a).

În cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibil solid indigen, care coincinerează deșeuri și care nu pot respecta valorile Cprocedeu în ceea ce privește dioxidul de sulf prevăzute în anexa VI partea 4 punctul 3.1 sau 3.2 din cauza caracteristicilor combustibilului solid indigen, statele membre pot aplica, alternativ, ratele minime de desulfurare prevăzute în anexa V partea 5, în conformitate cu normele de conformitate prevăzute în partea 6 a anexei respective. În cazul în care statele membre aleg să aplice prezentul paragraf, valoarea Cdeșeuri menționată în anexa VI partea 4 punctul 1 este egală cu 0 mg/Nm3.

Până la 31 decembrie 2019, Comisia evaluează posibilitatea aplicării ratelor minime de desulfurare prevăzute în anexa V partea 5, ținând seama în mod deosebit de cele mai bune tehnici disponibile și de beneficiile generate de reducerea emisiilor de SO2.

În perioada 1 ianuarie 2016-30 iunie 2020, statele membre pot elabora și pune în aplicare un plan național de tranziție aplicabil instalațiilor de ardere cărora li s-a acordat prima autorizație înainte de 27 noiembrie 2002, sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi intrat în exploatare cel târziu la 27 noiembrie 2003. Pentru fiecare instalație de ardere care face obiectul planului național, acesta precizează emisiile pentru cel puțin unul dintre următorii poluanți: oxizi de azot, dioxid de sulf și pulberi. Pentru turbinele cu gaz, planul precizează numai emisiile de oxizi de azot.Planul național de tranziție nu include niciuna din următoarele instalații de ardere:

cele cărora li se aplică articolul 33 alineatul (1);

cele din cadrul rafinăriilor care utilizează gaze cu putere calorică redusă rezultate din gazeificarea reziduurilor de la rafinare, sau a reziduurilor de distilare și conversie de la rafinarea țițeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alți combustibili;

cele cărora li se aplică articolul 35;

cele cărora li s-a acordat o derogare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2001/80/CE.

Instalațiile de ardere care fac obiectul planului pot fi exceptate de la respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) pentru poluanții care fac obiectul planului sau, după caz, a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31.Valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi prevăzute în autorizația instalației de ardere, aplicabile la 31 decembrie 2015, în temeiul îndeosebi al dispozițiilor Directivelor 2001/80/CE și 2008/1/CE, sunt cel puțin menținute.Instalațiile de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 500 MW care utilizează combustibili solizi, cărora li s-a acordat prima autorizație după 1 iulie 1987, respectă valorile limită de emisie pentru oxizi de azot prevăzute în anexa V partea 1.

Pentru fiecare poluant pe care îl reglementează, planul național de tranziție stabilește un plafon care definește totalul maxim anual al emisiilor pentru toate instalațiile care fac obiectul planului pe baza puterii termice instalate totale a fiecărei instalații la 31 decembrie 2010, a numărului anual real de ore de funcționare și a combustibilului utilizat de aceasta, pentru care se va face o medie pe ultimii zece ani de funcționare, și anume până în 2010 inclusiv.Plafonul pentru anul 2016 se calculează pe baza valorilor limită de emisie relevante prevăzute în anexele III-VII la Directiva 2001/80/CE sau după caz, pe baza ratelor de desulfurare prevăzute în anexa III la Directiva 2001/80/CE. În cazul turbinelor cu gaz, se utilizează valorile limită de emisie pentru oxizi de azot stabilite pentru astfel de instalații în anexa VI partea B la Directiva 2001/80/CE. Plafoanele pentru anii 2019 și 2020 se calculează pe baza valorilor limită de emisie relevante prevăzute în anexa V partea 1 din prezenta directivă sau, după caz, a ratelor de desulfurare relevante prevăzute în anexa V partea 5 din prezenta directivă. Plafoanele pentru anii 2017 și 2018 se stabilesc astfel încât să se asigure o descreștere liniară a plafoanelor între anii 2016 și 2019.Situația în care o instalație inclusă în planul național de tranziție își încetează activitatea sau nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al capitolului III nu are drept rezultat o creștere a emisiilor anuale totale pentru celelalte instalații care fac în continuare obiectul planului național.

Planul național de tranziție prevede, de asemenea, dispoziții privind monitorizarea și raportarea, care respectă măsurile de punere în aplicare stabilite în conformitate cu articolul 41 litera (b), precum și măsurile prevăzute pentru fiecare instalație pentru a asigura respectarea la timp a valorilor limită de emisie care se vor aplica după 1 iulie 2020.

Statele membre transmit Comisiei, până la 1 ianuarie 2013, planurile lor naționale de tranziție.Comisia evaluează planurile și în cazul în care Comisia nu ridică nicio obiecție în termen de 12 luni de la data primirii unui plan, statul membru în cauză consideră că acesta a fost acceptat.În cazul în care Comisia consideră că un plan nu este în conformitate cu măsurile de punere în aplicare stabilite în conformitate cu articolul 41 litera (b), aceasta informează statul membru în cauză cu privire la faptul că planul său național nu poate fi acceptat. Pentru evaluarea unei noi versiuni a unui plan pe care un stat membru îl comunică Comisiei, perioada de timp menționată la paragraful al doilea este de șase luni.

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare ale planului național.

În perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2023, instalațiile de ardere pot fi scutite de respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) și a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31, după caz, precum și de obligația includerii acestora în planul național de tranziție menționat la articolul 32, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

operatorul instalației de ardere se angajează, printr-o declarație scrisă transmisă autorității competente până la 1 ianuarie 2014, să nu mențină în funcțiune instalația mai mult de 17500 de ore de funcționare începând cu 1 ianuarie 2016 și până la 31 decembrie 2023;

operatorul are obligația de a transmite anual autorității competente o evidență a numărului de ore de funcționare înregistrate începând cu 1 ianuarie 2016;

valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi, prevăzute în autorizația acordată instalației de ardere, aplicabile la 31 decembrie 2015, în special în temeiul Directivelor 2001/80/CE și 2008/1/CE, rămân valabile cel puțin până la sfârșitul duratei operaționale a instalației de ardere. Instalațiile de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 500 MW care utilizează combustibili solizi, cărora li s-a acordat prima autorizație după 1 iulie 1987, respectă valorile limită de emisie pentru oxizi de azot prevăzute în anexa V partea 1; și

instalației de ardere să nu i se fi acordat o derogare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2001/80/CE.

Statele membre transmit Comisiei, până cel târziu la 1 ianuarie 2016, o listă a tuturor instalațiilor de ardere care intră sub incidența alineatului (1), inclusiv puterea lor instalată totală, tipurile de combustibil utilizat și valorile limită de emisie aplicabile pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi. În ceea ce privește instalațiile care intră sub incidența alineatului (1), statele membre transmit anual Comisiei o evidență a numărului de ore de funcționare înregistrate începând cu 1 ianuarie 2016.

În cazul unei instalații de ardere care, la 6 ianuarie 2011, face parte dintr-un sistem izolat mic și produce, la data respectivă, cel puțin 35 % din energia electrică furnizată în cadrul rețelei în cauză și care, din cauza caracteristicilor sale tehnice, nu este în măsură să respecte valorile limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2), numărul de ore de funcționare prevăzut la alineatul (1) litera (a) din prezentul articol este de 18000, începând cu 1 ianuarie 2020 și până la 31 decembrie 2023, iar data prevăzută la alineatul (1) litera (b) și la alineatul (2) din prezentul articol este 1 ianuarie 2020.

În cazul unei instalații de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 1500 MW care a fost pusă în funcțiune înainte de 31 decembrie 1986 și care utilizează combustibili solizi indigeni cu o putere calorifică netă de cel mult 5800 kJ/kg, cu o umiditate mai mare de 45 % în greutate, cu un conținut combinat de umiditate și cenușă mai mare de 60 % în greutate și cu un conținut de oxid de calciu în cenușă mai mare de 10 %, numărul de ore de funcționare prevăzut la alineatul (1) litera (a) este de 32000.

Până la 31 decembrie 2019, instalațiile de ardere care la 6 ianuarie 2011 făceau parte din sisteme izolate mici, pot fi exceptate de la respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) și a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31, după caz. Până la 31 decembrie 2019, rămân aplicabile cel puțin valorile limită de emisie prevăzute în autorizațiile acestor instalații de ardere, în special în temeiul dispozițiilor Directivelor 2001/80/CE și 2008/1/CE.

Instalațiile de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 500 MW care utilizează combustibili solizi, cărora li s-a acordat prima autorizație după 1 iulie 1987, respectă valorile limită de emisie pentru oxizi de azot prevăzute în anexa V partea 1.

În cazul în care un stat membru are pe teritoriul său instalații de ardere care intră sub incidența prezentului capitol și care fac parte dintr-un sistem izolat mic, statul membru respectiv comunică Comisiei înainte de 7 ianuarie 2013 o listă a instalațiilor de ardere respective, consumul total anual de energie al sistemului izolat mic și cantitatea de energie obținută prin interconectarea cu alte sisteme.

Până la 31 decembrie 2029, statele membre pot excepta instalațiile de ardere care fac parte dintr-un sistem izolat mic la 4 august 2024 de la obligația de a respecta valorile limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) și la articolul 15 alineatul (3) pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi sau, după caz, cu nivelurile de desulfurare menționate la articolul 31. Valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi prevăzute în autorizația acestor instalații de ardere, conform cerințelor din Directivele 2001/80/CE și 2008/1/CE, trebuie să fie cel puțin menținute.

Începând cu 1 ianuarie 2030, instalațiile de ardere în cauză respectă valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi prevăzute în anexa V partea 2 și valorile limită de emisie menționate la articolul 15 alineatul (3) pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi.

Statele membre care acordă exceptări în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol pun în aplicare un plan de asigurare a conformității care vizează instalațiile de ardere care beneficiază de exceptările respective. Planul de asigurare a conformității conține informații cu privire la măsurile care permit asigurarea, până la 31 decembrie 2029, a conformării instalațiilor în cauză cu valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi stabilite în anexa V partea 2 și cu valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi menționate la articolul 15 alineatul (3). Planul de asigurare a conformității conține, de asemenea, informații cu privire la măsurile de reducere la minimum a amplorii și a duratei emisiilor poluante în perioada vizată de plan și informații cu privire la măsurile de gestionare a cererii și la posibilitățile de trecere la combustibili mai ecologici sau la alternative mai curate, cum ar fi utilizarea surselor regenerabile de energie și interconectarea cu rețelele continentale.

Statele membre transmit Comisiei planurile lor de asigurare a conformității cel târziu până la 5 februarie 2025. Comisia evaluează planurile și, în cazul în care aceasta nu ridică nicio obiecție în termen de 12 luni de la data primirii planului, statul membru în cauză consideră că planul său a fost acceptat. În cazul în care Comisia ridică obiecții pe motiv că planul nu garantează conformitatea instalațiilor în cauză până la 31 decembrie 2029 sau nu asigură reducerea la minimum a amplorii și duratei emisiilor poluante în perioada vizată de plan, statul membru transmite Comisiei un plan revizuit în termen de șase luni de la data la care Comisia a comunicat obiecțiile sale statului membru. Pentru evaluarea unei noi versiuni a unui plan pe care un stat membru îl transmite Comisiei, perioada de timp menționată în a doua teză este de șase luni.

Statele membre raportează Comisiei progresele înregistrate în ceea ce privește acțiunile descrise în planul de asigurare a conformității cel târziu până la 5 februarie 2026 și, ulterior, la sfârșitul fiecărui an calendaristic. Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a planului de asigurare a conformității. Pentru evaluarea unei noi versiuni a unui plan pe care un stat membru îl transmite Comisiei, perioada de timp menționată la alineatul (4) în a doua teză este de șase luni.

Statul membru pune la dispoziția publicului informații cu privire la derogare și la condițiile impuse, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2).

Până la 31 decembrie 2022, o instalație de ardere poate fi exceptată de la respectarea valorilor limită de emisie menționate la articolul 30 alineatul (2) și a ratelor de desulfurare menționate la articolul 31, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

puterea termică instalată totală a instalației de ardere nu este mai mare de 200 MW;

instalației i s-a acordat prima autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau operatorul instalației respective a prezentat o solicitare completă de autorizare înaintea acestei date, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003;

cel puțin 50 % din producția utilă de energie termică, ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, este distribuită sub formă de aburi sau apă caldă unei rețele publice de încălzire urbană; și

valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi prevăzute în autorizația acesteia, aplicabile la 31 decembrie 2015, în temeiul îndeosebi al dispozițiilor Directivelor 2001/80/CE și 2008/1/CE, sunt cel puțin menținute până la 31 decembrie 2022.

Fiecare stat membru comunică Comisiei, cel târziu la 1 ianuarie 2016, o listă a tuturor instalațiilor de ardere cărora li se aplică alineatul (1), inclusiv puterea termică instalată totală, tipurile de combustibil utilizat și valorile limită de emisie aplicabile pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi. În plus, pentru fiecare instalație de ardere căreia i se aplică alineatul (1) și pe parcursul perioadei menționate la alineatul respectiv, statele membre informează anual Comisia cu privire la proporția energiei termice utile produsă de fiecare instalație, distribuită sub formă de aburi sau apă caldă unei rețele publice de încălzire urbană, exprimată ca medie mobilă aferentă ultimilor cinci ani.

Statele membre se asigură că operatorii tuturor instalațiilor de ardere cu o putere electrică nominală de cel puțin 300 megawați pentru care autorizația inițială de construcție sau, în absența unei astfel de proceduri, autorizația inițială de funcționare a fost acordată după intrarea în vigoare a Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, au evaluat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

sunt disponibile situri de stocare adecvate;

echipamentele de transport sunt fezabile din punct de vedere tehnic și economic;

adaptarea ulterioară în vederea captării de dioxid de carbon este fezabilă din punct de vedere tehnic și economic.

Dacă condițiile prevăzute la alineatul (1) sunt îndeplinite, autoritatea competentă se asigură că este rezervat un spațiu adecvat pe amplasamentul instalației pentru echipamentul necesar captării și comprimării dioxidului de carbon. Autoritatea competentă stabilește dacă condițiile sunt îndeplinite, pe baza evaluării menționate la alineatul (1) și pe baza altor informații disponibile, îndeosebi în ceea ce privește protecția mediului și sănătatea umană.

Statele membre se asigură că autorizațiile prevăd procedurile referitoare la funcționarea necorespunzătoare sau la defecțiuni ale echipamentului de reducere a emisiilor.

În cazul unei defecțiuni, autoritatea competentă îi solicită operatorului să reducă sau să oprească funcționarea, dacă nu poate fi reluată funcționarea normală în termen de 24 de ore, sau să exploateze instalația folosind combustibili puțin poluanți.Operatorul înștiințează autoritatea competentă în termen de 48 de ore de la funcționarea necorespunzătoare sau de la defectarea echipamentului de reducere a emisiilor.Durata cumulată a funcționării fără echipament de reducere a emisiilor nu poate depăși 120 de ore pe parcursul oricărei perioade de 12 luni.Autoritatea competentă poate acorda o derogare de la termenele limită prevăzute la primul și la al treilea paragraf în unul dintre cazurile următoare:

există o nevoie stringentă de a menține alimentarea cu energie;

instalația de ardere cu defecțiuni ar fi înlocuită pe o perioadă limitată de timp de o altă instalație, fapt care ar conduce la o creștere totală a emisiilor.

Statele membre se asigură că monitorizarea substanțelor poluante din atmosferă se desfășoară în conformitate cu anexa V partea 3.

Instalarea și funcționarea echipamentului automatizat de monitorizare fac obiectul controlului și testelor anuale de supraveghere prevăzute în anexa V partea 3.

Autoritatea competentă stabilește localizarea punctelor de prelevare sau măsurare care trebuie utilizate pentru monitorizarea emisiilor.

Toate rezultatele monitorizării sunt înregistrate, procesate și prezentate astfel încât să permită autorității competente să verifice dacă sunt respectate condițiile de funcționare și valorile limită de emisie incluse în autorizație.

Valorile limită de emisie în aer se consideră respectate în cazul în care condițiile prevăzute în anexa V partea 4 sunt îndeplinite.

În cazul unei instalații de ardere cu combustibil multiplu, care utilizează simultan două sau mai multe tipuri de combustibil, autoritățile competente stabilesc valorile limită de emisie respectând etapele următoare:

adoptarea valorii limită de emisie relevante pentru fiecare combustibil și poluant în parte, în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere, în conformitate cu anexa V părțile 1 și 2;

determinarea valorilor limită de emisie ponderate la combustibil, care sunt obținute prin înmulțirea valorii limită individuale de emisie menționate la litera (a) cu puterea termică pentru fiecare combustibil în parte și împărțirea rezultatului înmulțirii la suma puterilor termice ale tuturor combustibililor;

agregarea valorilor limită de emisie ponderate la combustibil.

În cazul instalațiilor de ardere cu combustibil multiplu care fac obiectul articolului 30 alineatul (2) care utilizează reziduurile de distilare și conversie de la rafinarea țițeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alți combustibili, pot fi aplicate următoarele valori limită de emisie în locul valorilor limită de emisie stabilite în conformitate cu alineatul (1):

dacă în cursul funcționării instalației de ardere proporția combustibilului determinant în raport cu suma puterilor termice produse de toți combustibilii este mai mare sau egală cu 50 %, valoarea limită de emisie prevăzută în anexa V partea 1 pentru combustibilul determinant;

dacă proporția combustibilului determinant în raport cu suma puterilor termice produse de toți combustibilii este mai mică de 50 %, valoarea limită de emisie determinată în conformitate cu următoarele etape:

se iau valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 1 pentru fiecare combustibil utilizat, corespunzătoare puterii termice instalate totale a instalației de ardere;

se calculează valoarea limită de emisie a combustibilului determinant prin înmulțirea cu doi a valorii limită de emisie stabilită pentru combustibilul respectiv în conformitate cu punctul (i) și prin scăderea din acest produs a valorii limită de emisie a combustibilului utilizat cu cea mai scăzută valoare limită de emisie, astfel cum s-a stabilit în anexa V partea 1, corespunzătoare puterii termice instalate totale a instalației de ardere;

se determină valorile limită de emisie ponderate ale combustibilului pentru fiecare combustibil utilizat, prin înmulțirea valorii limită de emisie determinate la punctele (i) și (ii) cu puterea termică a combustibilului în cauză și prin împărțirea produsului respectivei înmulțiri la suma puterilor termice produse de toți combustibilii;

se agregă valorile limită de emisie ponderate ale combustibililor determinate la punctul (iii).

se iau valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 1 pentru fiecare combustibil utilizat, corespunzătoare puterii termice instalate totale a instalației de ardere;

se calculează valoarea limită de emisie a combustibilului determinant prin înmulțirea cu doi a valorii limită de emisie stabilită pentru combustibilul respectiv în conformitate cu punctul (i) și prin scăderea din acest produs a valorii limită de emisie a combustibilului utilizat cu cea mai scăzută valoare limită de emisie, astfel cum s-a stabilit în anexa V partea 1, corespunzătoare puterii termice instalate totale a instalației de ardere;

se determină valorile limită de emisie ponderate ale combustibilului pentru fiecare combustibil utilizat, prin înmulțirea valorii limită de emisie determinate la punctele (i) și (ii) cu puterea termică a combustibilului în cauză și prin împărțirea produsului respectivei înmulțiri la suma puterilor termice produse de toți combustibilii;

se agregă valorile limită de emisie ponderate ale combustibililor determinate la punctul (iii).

În cazul instalațiilor de ardere cu combustibil multiplu care fac obiectul articolului 30 alineatul (2) care utilizează reziduurile de distilare și conversie de la rafinarea țițeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alți combustibili, valorile limită de emisie medii pentru dioxid de sulf prevăzute în anexa V partea 7 pot fi aplicate în locul valorilor limită de emisie stabilite în conformitate cu alineatele (1) sau (2) din prezentul articol.

Se stabilesc măsuri de punere în aplicare privind:Măsurile respective de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 75 alineatul (2). Comisia face propuneri adecvate cel târziu la 7 iulie 2011.

stabilirea perioadelor de punere în funcțiune și de închidere menționate la articolul 3 punctul 27 și în anexa V partea 4 punctul 1; și

planurile naționale de tranziție menționate la articolul 32 și, îndeosebi, fixarea plafoanelor de emisie și monitorizarea și raportarea aferente.

CAPITOLUL IV

Prezentul capitol se aplică instalațiilor de incinerare a deșeurilor și instalațiilor de coincinerare a deșeurilor care incinerează sau coincinerează deșeuri solide sau lichide.Prezentul capitol nu se aplică instalațiilor de gazeificare sau piroliză, dacă gazele sau lichidele rezultate în urma acestui tratament termic al deșeurilor sunt tratate înainte de incinerare într-o asemenea măsură încât:În sensul prezentului capitol, instalațiile de incinerare a deșeurilor și instalațiile de coincinerare a deșeurilor includ toate liniile de incinerare sau de coincinerare, instalațiile de recepție, de stocare și de tratare prealabilă a deșeurilor existente pe amplasament; sistemele de alimentare cu deșeuri, combustibil și aer; cazanele; instalațiile de tratare a gazelor reziduale; instalațiile de tratare sau de stocare pe amplasament a reziduurilor și a apelor uzate; coșurile de fum; aparatele și sistemele de comandă a operațiunilor de incinerare sau coincinerare, de înregistrare și monitorizare a condițiilor de incinerare sau coincinerare.Dacă pentru tratamentul termic al deșeurilor se aplică alte procese decât oxidarea, cum ar fi piroliza, gazeificarea sau procesul cu plasmă, instalația de incinerare a deșeurilor sau instalația de coincinerare a deșeurilor include atât procesul de tratament termic, cât și procesul de incinerare ulterior.În cazul în care coincinerarea deșeurilor are loc astfel încât obiectivul esențial al instalației nu este producerea de energie sau de produse materiale, ci mai degrabă aplicarea tratarea termică a deșeurilor, instalația trebuie considerată ca o instalație de incinerare a deșeurilor.

incinerarea generează emisii mai reduse decât arderea combustibililor celor mai puțin poluanți disponibili pe piață care ar putea fi arși în instalație;

pentru alte emisii decât cele de oxizi de azot, oxizi de sulf și pulberi, incinerarea nu generează o cantitate mai mare de emisii decât cele provenite din incinerarea sau coincinerarea deșeurilor.

Acest capitol nu se aplică următoarelor instalații:

instalații în care se procesează exclusiv următoarele deșeuri:

deșeurile enumerate la articolul 3 punctul 31 litera (b);

deșeurile radioactive;

carcasele de animale prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman;

deșeurile rezultate din prospectarea și exploatarea resurselor de petrol și gaz provenind de la instalațiile maritime și incinerate la bordul acestora;

instalații experimentale de cercetare, de dezvoltare și de testare vizând ameliorarea procesului de incinerare și care procesează mai puțin de 50 de tone de deșeuri pe an.

deșeurile enumerate la articolul 3 punctul 31 litera (b);

deșeurile radioactive;

carcasele de animale prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman;

deșeurile rezultate din prospectarea și exploatarea resurselor de petrol și gaz provenind de la instalațiile maritime și incinerate la bordul acestora;

În sensul prezentului capitol, reziduu înseamnă orice deșeu lichid sau solid care este generat de o instalație de incinerare a deșeurilor sau de o instalație de coincinerare a deșeurilor.

O solicitare de autorizare pentru o instalație de incinerare a deșeurilor sau o instalație de coincinerare a deșeurilor conține o descriere a măsurilor avute în vedere pentru a garanta că sunt îndeplinite următoarele cerințe:

instalația este concepută și echipată și va fi menținută și exploatată astfel încât să fie respectate cerințele din acest capitol, ținând seama de categoriile de deșeuri incinerate sau coincinerate;

căldura rezultată prin incinerare și coincinerare se valorifică, atunci când este posibil, prin generare de căldură, abur sau electricitate;

reziduurile produse vor fi cât mai reduse și mai puțin nocive posibil și, după caz, reciclate;

eliminarea reziduurilor a căror generare nu poate fi evitată sau redusă sau care nu pot fi reciclate se va realiza cu respectarea dreptului intern și al Uniunii.

Autorizația include următoarele:

o listă a tuturor tipurilor de deșeuri care pot fi tratate utilizând, dacă este posibil, cel puțin tipurile de deșeuri prevăzute în lista europeană a deșeurilor stabilită prin Decizia 2000/532/CE și cuprinzând, după caz, informații privind cantitatea de deșeuri din fiecare tip;

capacitatea totală de incinerare sau de coincinerare a instalației;

valorile limită de emisie în aer și în apă;

cerințele privind pH-ul, temperatura și debitul evacuărilor de ape uzate;

procedurile și frecvențele de prelevare de probe și măsurare care trebuie utilizate pentru a respecta condițiile stabilite pentru monitorizarea emisiilor;

durata maximă admisibilă a opririlor, dereglărilor sau deficiențelor tehnice inevitabile ale sistemelor de epurare sau de măsurare în timpul cărora emisiile în atmosferă și evacuările de ape uzate pot depăși valorile limită de emisie prevăzute.

În plus față de cerințele prevăzute la alineatul (1), autorizația acordată pentru o instalație de incinerare a deșeurilor sau o instalație de coincinerare a deșeurilor care utilizează deșeuri periculoase include următoarele:

o listă a cantităților de deșeuri periculoase din diferitele categorii care pot fi tratate;

pentru aceste deșeuri periculoase, debitul masic minim și maxim, valorile calorifice minime și maxime și conținutul maxim de policlorobifenili, pentaclorofenol, clor, fluor, sulf, metale grele și alte substanțe poluante.

Statele membre pot stabili categoriile de deșeuri care se includ în autorizație și care pot fi coincinerate în anumite categorii de instalații de coincinerare a deșeurilor.

Autoritatea competentă revizuiește periodic și actualizează, după caz, condițiile de autorizare.

Gazele reziduale provenind de la instalațiile de incinerare a deșeurilor și de la instalațiile de coincinerare a deșeurilor trebuie evacuate în mod controlat, printr-un coș de fum a cărui înălțime este calculată astfel încât să protejeze sănătatea umană și mediul.

Emisiile în aer provenind de la instalațiile de incinerare a deșeurilor și de la instalațiile de coincinerare a deșeurilor nu trebuie să depășească valorile limită de emisie prevăzute în anexa VI părțile 3 și 4 sau valorile determinate în conformitate cu partea 4 din anexa respectivă.În cazul în care într-o instalație de coincinerare a deșeurilor mai mult de 40 % din degajările de căldură produsă provin de la deșeuri periculoase sau dacă instalația coincinerează deșeuri municipale în amestec netratate, se aplică valorile limită de emisie stabilite în anexa VI partea 3.

Evacuarea în mediul acvatic a apelor uzate rezultate din epurarea gazelor reziduale se limitează în măsura posibilului, iar concentrațiile de substanțe poluante nu depășesc valorile limită de emisie stabilite în anexa VI partea 5.

Valorile limită de emisie se aplică în punctul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt evacuate din instalația de incinerare a deșeurilor sau din instalația de coincinerare a deșeurilor.În cazul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt tratate în afara instalației de incinerare a deșeurilor sau a instalației de coincinerare a deșeurilor, într-o instalație de tratare destinată exclusiv epurării acestui tip de ape uzate, valorile limită de emisie prevăzute în anexa VI partea 5 trebuie aplicate în punctul în care apele uzate ies din instalația de tratare. În cazul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt tratate împreună cu alte surse de ape uzate, pe amplasamentul instalației sau în afara acestuia, operatorul trebuie să efectueze calculele corespunzătoare de bilanț masic, utilizând rezultatele măsurătorilor prevăzute în anexa VI partea 6 punctul 3, pentru a determina care sunt nivelurile de emisie care, în punctul de deversare finală a apelor uzate, pot fi atribuite apelor uzate provenite din epurarea gazelor reziduale.În nici un caz nu se efectuează o diluare a apelor uzate pentru respectarea valorilor limită de emisie indicate în anexa VI partea 5.

Amplasamentele instalațiilor de incinerare a deșeurilor și ale instalațiilor de coincinerare a deșeurilor, inclusiv zonele asociate de stocare a deșeurilor, trebuie concepute și exploatate astfel încât să prevină deversările neautorizate și accidentale de orice substanțe poluante în sol, în apele de suprafață și în apele subterane.Trebuie prevăzut un colector pentru apa de ploaie contaminată care se scurge din amplasamentul instalației de incinerare a deșeurilor sau al instalației de coincinerare a deșeurilor, precum și pentru apa contaminată provenită din scurgeri sau din măsurile de intervenții contra incendiilor. Capacitatea de stocare a acestui colector trebuie să fie suficientă pentru ca aceste ape să poată fi analizate și tratate, dacă este nevoie, înainte de deversare.

Fără a aduce atingere articolului 50 alineatul (4) litera (c), instalația de incinerare a deșeurilor sau de coincinerare a deșeurilor sau cuptoarele individuale care compun o instalație de incinerare a deșeurilor sau de coincinerare a deșeurilor nu trebuie în niciun caz să continue să incinereze deșeuri pe o perioadă mai mare de patru ore fără întrerupere în cazul depășirii valorilor limită de emisie.Durata cumulată de funcționare pe an în asemenea condiții trebuie să fie mai mică de șaizeci de ore.Durata prevăzută la al doilea paragraf se aplică cuptoarelor care sunt conectate la un singur sistem de epurare a gazelor reziduale.

În cazul unei defecțiuni, operatorul reduce sau întrerupe funcționarea instalației cât mai repede posibil, până când este posibilă repunerea în funcțiune normală.

Statele membre se asigură că monitorizarea emisiilor se desfășoară în conformitate cu anexa VI părțile 6 și 7.

Instalarea și funcționarea sistemelor automatizate de măsurare sunt supuse anual unui control și unor teste de verificare conform dispozițiilor din anexa VI partea 6 punctul 1.

Autoritatea competentă stabilește localizarea punctelor de prelevare a probelor sau de măsurare în care trebuie monitorizate emisiile.

Toate rezultatele monitorizării sunt înregistrate, procesate și prezentate astfel încât să permită autorității competente să verifice dacă sunt respectate condițiile de funcționare și valorile limită de emisie incluse în autorizație.

De îndată ce tehnicile de măsurare corespunzătoare vor fi disponibile în Uniune, Comisia stabilește, prin intermediul actelor delegate în conformitate cu articolul 76 și în condițiile prevăzute la articolele 77 și 78, data de la care se efectuează măsurarea continuă a emisiilor în aer de metale grele, dioxine și furani.

Valorile limită de emisie în aer și în apă se consideră respectate dacă sunt îndeplinite condițiile descrise în anexa VI partea 8.

Instalațiile de incinerare a deșeurilor se exploatează astfel încât să se atingă un nivel de incinerare la care conținutul de carbon organic total al zgurii și al cenușii să fie mai mic de 3 % din greutatea în stare uscată a acestora sau la care pierderea lor la aprindere să fie mai mică de 5 % din greutatea în stare uscată a acestora. Dacă este necesar, se utilizează tehnici de pretratare a deșeurilor.

Instalațiile de incinerare a deșeurilor sunt concepute, echipate, construite și exploatate astfel încât, chiar în condițiile cele mai nefavorabile, după ultima admisie de aer de combustie, gazele rezultate din incinerarea deșeurilor să fie aduse, în mod controlat și omogen, la o temperatură de cel puțin 850 °C, timp de cel puțin două secunde.Instalațiile de coincinerare a deșeurilor sunt concepute, echipate, construite și exploatate astfel încât, chiar în condițiile cele mai nefavorabile, gazele rezultate din coincinerarea deșeurilor să fie aduse, în mod controlat și omogen, la o temperatură de cel puțin 850 °C, timp de cel puțin două secunde.Dacă sunt incinerate sau coincinerate deșeuri periculoase, având un conținut de substanțe organice halogenate, exprimat în clor, mai mare de 1 %, temperatura necesară conformării cu primul și al doilea paragraf este de cel puțin 1100 °C.În instalațiile de incinerare a deșeurilor, temperaturile prevăzute la primul și al treilea paragraf trebuie măsurate în apropierea peretelui intern al camerei de combustie. Autoritatea competentă poate autoriza efectuarea măsurătorilor într-un alt punct reprezentativ al camerei de combustie.

Fiecare cameră de combustie a unei instalații de incinerare a deșeurilor este echipată cu cel puțin un arzător auxiliar. Acest arzător se pornește automat când temperatura gazelor de combustie scade mai jos de temperatura prevăzută la alineatul (2) după ultima admisie de aer de combustie. Aceste arzătoare sunt, de asemenea, utilizate și în fazele de pornire și de oprire cu scopul de a asigura în permanență temperaturile respective în timpul fazelor menționate și, de asemenea, în perioada în care deșeurile nearse se află în camera de combustie.Arzătoarele auxiliare nu pot fi alimentate cu combustibili care ar putea genera emisii mai mari decât cele care ar rezulta în urma arderii benzinei definite la articolul 2 punctul 2 din Directiva 1999/32/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind reducerea conținutului de sulf din anumiți combustibili lichizi, a gazului lichid sau a gazelor naturale.

Instalațiile de incinerare a deșeurilor și instalațiile de coincinerare a deșeurilor utilizează sisteme automate care împiedică alimentarea cu deșeuri în următoarele situații:

în timpul fazei de pornire, până când este atinsă temperatura prevăzută la alineatul (2) din prezentul articol sau temperatura stabilită în conformitate cu articolul 51 alineatul (1);

de fiecare dată când nu se menține temperatura prevăzută la alineatul (2) din prezentul articol sau temperatura stabilită în conformitate cu articolul 51 alineatul (1);

de fiecare dată când măsurătorile continue arată că una dintre valorile limită de emisie este depășită din cauza unor dereglări sau deficiențe ale sistemelor de epurare a gazelor reziduale.

Căldura produsă de instalațiile de incinerare a deșeurilor sau de instalațiile de coincinerare a deșeurilor este valorificată în măsura posibilului.

Deșeurile provenite din activitățile medicale cu riscuri de infectare trebuie introduse direct în cuptor, fără a fi amestecate în prealabil cu alte categorii de deșeuri și fără a fi manipulate în mod direct.

Statele membre se asigură că instalația de incinerare a deșeurilor sau instalația de coincinerare a deșeurilor este exploatată și controlată de către o persoană fizică având competența necesară pentru acest tip de activitate.

Autoritatea competentă poate autoriza condiții diferite de cele prevăzute la articolul 50 alineatele (1), (2) și (3) și, în ceea ce privește temperatura, la alineatul (4) din articolul respectiv și înscrise în autorizație pentru anumite categorii de deșeuri sau pentru anumite tratamente termice, cu condiția respectării celorlalte cerințe ale prezentului capitol. Statele membre pot stabili normele care reglementează aceste autorizații.

În cazul instalațiilor de incinerare a deșeurilor, schimbarea condițiilor de funcționare nu poate cauza o producție mai mare de reziduuri sau o producție de reziduuri cu conținut mai mare de substanțe organice poluante decât reziduurile care ar fi fost obținute în condițiile prevăzute la articolul 50 alineatele (1), (2) și (3).

Emisiile de carbon organic total și monoxid de carbon ale instalațiilor de coincinerare a deșeurilor, pentru care s-a emis o autorizație de modificare a condițiilor de funcționare în conformitate cu alineatul (1), respectă, de asemenea valorile limită de emisie stabilite în anexa VI partea 3.Emisiile de carbon organic total provenind de la cazanele pentru scoarță utilizate în industria celulozei pentru hârtie și a hârtiei, care coincinerează deșeuri la locul producerii acestora, aflate în activitate și pentru care a fost acordată o autorizație înainte de 28 decembrie 2002 și care sunt autorizate să își modifice condițiile de funcționare în conformitate cu alineatul (1) respectă de asemenea cel puțin valorile limită de emisie stabilite la anexa VI partea 3.

Statele membre comunică Comisiei toate condițiile de funcționare autorizate în conformitate cu alineatele (1), (2) și (3) și rezultatele verificărilor efectuate, în cadrul informațiilor furnizate conform dispozițiilor de la articolul 72 privind întocmirea rapoartelor.

Operatorul instalației de incinerare a deșeurilor sau al instalației de coincinerare a deșeurilor ia toate măsurile de precauție necesare privind livrarea și recepția deșeurilor pentru a preveni sau a limita pe cât posibil poluarea aerului, a solului, a apelor de suprafață și a apelor subterane, precum și alte efecte negative asupra mediului, mirosurile, zgomotul și riscurile directe pentru sănătatea umană.

Operatorul determină masa fiecărui tip de deșeuri, dacă este posibil conform clasificării din lista europeană a deșeurilor instituită prin Decizia 2000/532/CE, înainte să accepte recepția deșeurilor în instalația de incinerare a deșeurilor sau în instalația de coincinerare a deșeurilor.

Înainte ca deșeurile periculoase să poată fi acceptate într-o instalație de incinerare a deșeurilor sau într-o instalație de coincinerare a deșeurilor, operatorul trebuie să colecteze informațiile disponibile privind deșeurile pentru a verifica conformitatea cu condițiile de autorizare precizate la articolul 45 alineatul (2).Aceste informații cuprind următoarele:

toate informațiile administrative privind procesul de generare, conținute în documentele prevăzute la alineatul (4) litera (a);

compoziția fizică și, în măsura posibilului, compoziția chimică a deșeurilor, precum și toate celelalte informații care permit să se aprecieze dacă sunt adecvate pentru procesul de incinerare prevăzut;

caracteristicile periculoase ale deșeurilor, substanțele cu care ele nu pot fi amestecate și măsurile de precauție ce trebuie luate în momentul manipulării lor.

Înainte ca deșeurile periculoase să poată fi acceptate într-o instalație de incinerare a deșeurilor sau într-o instalație de coincinerare a deșeurilor, operatorul efectuează cel puțin următoarele proceduri:Probele menționate la litera (b) se păstrează cel puțin o lună după incinerarea sau coincinerarea deșeurilor în cauză.

verificarea documentelor impuse de dispozițiile Directivei 2008/98/CE și, după caz, de dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri, precum și de legislația privind transportul de mărfuri periculoase;

prelevarea de probe reprezentative, în măsura în care este posibil și, dacă este adecvat, înainte de descărcare, pentru a verifica, prin efectuarea de controale, conformitatea cu informațiile prevăzute la alineatul (3) și pentru a permite autorităților competente să determine natura deșeurilor tratate.

Autoritatea competentă poate acorda derogări de la alineatele (2), (3) și (4) pentru instalațiile de incinerare a deșeurilor sau pentru instalațiile de coincinerare a deșeurilor care fac parte dintr-o instalație menționată la capitolul II și care incinerează sau coincinerează numai deșeuri produse în cadrul instalației respective.

Cantitatea și nocivitatea reziduurilor se reduc la minimum. Reziduurile se reciclează, după caz, direct în instalație sau în exterior.

Transportul și depozitarea intermediară ale reziduurilor uscate, sub formă de pulberi, se efectuează astfel încât să se evite dispersarea reziduurilor respective în mediu.

Înaintea stabilirii modurilor de eliminare sau de reciclare a reziduurilor, se efectuează teste corespunzătoare pentru a determina caracteristicile fizice și chimice, precum și potențialul de poluare al reziduurilor. Testele respective se efectuează asupra fracțiunii solubile totale și fracțiunii solubile de metale grele.

Este considerată modificare substanțială o modificare survenită în exploatarea unei instalații de incinerare a deșeurilor sau a unei instalații de coincinerare a deșeurilor care tratează numai deșeuri nepericuloase în cadrul unei instalații care face obiectul capitolului II și care implică incinerarea sau coincinerarea de deșeuri periculoase.

Solicitările de autorizații noi pentru instalații de incinerare a deșeurilor și pentru instalații de coincinerare a deșeurilor sunt puse la dispoziția publicului, cu suficient timp înainte, într-unul sau mai multe locuri, pentru ca publicul să poată face observații cu privire la aceste solicitări înainte ca autoritatea competentă să ia o decizie. Decizia respectivă, însoțită de cel puțin un exemplar al autorizației, și fiecare actualizare ulterioară se pun de asemenea la dispoziția publicului.

Pentru instalațiile de incinerare a deșeurilor sau pentru instalațiile de coincinerare a deșeurilor a căror capacitate nominală este mai mare sau egală cu două tone pe oră, raportul menționat la articolul 72 include informații privind funcționarea și monitorizarea instalației și prezintă derularea procesului de incinerare sau de coincinerare, precum și nivelul emisiilor în aer și în apă comparativ cu valorile limită de emisie. Aceste informații sunt puse la dispoziția publicului.

Autoritatea competentă întocmește lista instalațiilor de incinerare a deșeurilor sau a instalațiilor de coincinerare a deșeurilor a căror capacitate nominală este mai mică de două tone pe oră și o pune la dispoziția publicului.

CAPITOLUL V

Prezentul capitol este aplicabil activităților enumerate în anexa VII partea 1 și care ating, după caz, pragurile de consum stabilite în partea 2 din anexa respectivă.

În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:

instalație existentă înseamnă o instalație aflată în funcțiune la 29 martie 1999, sau care a obținut o autorizație sau a fost înregistrată înainte de 1 aprilie 2001, sau al cărei operator a prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de 1 aprilie 2001, cu condiția ca instalația respectivă să fi fost pusă în funcțiune nu mai târziu de 1 aprilie 2002;

gaze reziduale înseamnă descărcare gazoasă finală care conține compuși organici volatili sau alți poluanți și care se evacuează în aer printr-un coș sau alte echipamente de reducere a poluanților;

emisie fugitivă înseamnă orice emisie (care nu are loc sub formă de gaze reziduale) de compuși organici volatili în aer, sol și apă, precum și de solvenți din compoziția produselor, cu excepția cazului în care există indicații contrare specificate în anexa VII partea 2;

emisii totale înseamnă suma emisiilor fugitive și a emisiilor de gaze reziduale;

amestec înseamnă amestec conform definiției de la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) și de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice;

adeziv înseamnă orice amestec, inclusiv toți solvenții organici sau amestecurile care conțin solvenți organici necesari pentru o aplicare corespunzătoare, utilizat pentru a lipi între ele părți ale aceluiași produs;

cerneală înseamnă un amestec, inclusiv toți solvenții organici sau amestecurile care conțin solvenți organici necesari pentru o aplicare corespunzătoare, utilizat într-o activitate de tipărire pentru a imprima un text sau o imagine pe o suprafață;

lac înseamnă un preparat de acoperire transparent;

consum înseamnă cantitatea totală de solvenți organici utilizată într-o instalație pe parcursul unui an calendaristic sau al oricărei alte perioade de douăsprezece luni, minus compușii organici volatili recuperați pentru reutilizare;

intrare înseamnă cantitatea de solvenți organici, în stare pură sau în amestecuri, care este utilizată la efectuarea unei activități, cuprinzând și solvenții reciclați în interiorul sau în exteriorul unei instalații, care sunt socotiți la fiecare utilizare în cadrul unei activități;

reutilizare înseamnă utilizarea, în scopuri tehnice sau comerciale, a solvenților organici recuperați dintr-o instalație, inclusiv sub formă de combustibili, excepție făcând solvenții organici recuperați care sunt evacuați definitiv ca deșeuri;

condiții controlate înseamnă condiții în care funcționează o instalație, astfel încât compușii organici volatili emiși în urma activității să fie colectați și eliminați în mod controlat, fie printr-un coș, fie printr-un echipament de reducere și să nu fie, astfel, complet dispersabili;

operațiuni de pornire și oprire înseamnă operațiuni prin care se pune în funcțiune, se scoate din funcțiune, se introduce sau se scoate din mersul în gol o instalație, un echipament sau un rezervor, excluzând fazele de oscilație care intervin în condiții normale de funcționare a unei instalații.

Substanțele sau amestecurile cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H340, H350, H350i, H360D sau H360F din cauza conținutului lor în compuși organici volatili fiind clasificate ca substanțe cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, sunt înlocuite, în măsura în care este posibil, cu substanțe sau amestecuri mai puțin nocive în termenul cel mai scurt cu putință.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta faptul că fiecare instalație este conformă cu oricare dintre condițiile următoare:Statele membre prezintă Comisiei, în conformitate cu articolul 72 alineatul (1), rapoarte privind progresele realizate în atingerea reducerii echivalente a emisiilor menționată la litera (b).

emisiile de compuși organici volatili ale instalațiilor nu depășesc valorile limită de emisie pentru gazele reziduale și valorile limită de emisie pentru emisiile fugitive, sau valorile limită de emisii totale, precum și celelalte cerințe prevăzute în anexa VII părțile 2 și 3 sunt respectate;

cerințele schemei de reducere prevăzute în anexa VII partea 5 cu condiția să se atingă o reducere a emisiilor echivalentă cu cea atinsă prin aplicarea valorilor limită de emisie menționate la litera (a).

Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), dacă operatorul demonstrează autorității competente că o instalație dată nu poate, din punct de vedere tehnic și economic, să respecte valoarea limită de emisie pentru emisiile fugitive, autoritatea competentă poate permite ca emisiile să depășească acea valoare limită de emisie, atâta timp cât nu se anticipează riscuri semnificative pentru sănătatea umană sau pentru mediu și dacă operatorul demonstrează autorității competente că se recurge la cele mai bune tehnici disponibile.

Prin derogare de la alineatul (1), pentru activitățile de acoperire vizate la rubrica 8 din tabelul de la anexa VII partea 2, care nu pot fi efectuate în condiții controlate, autoritatea competentă poate permite ca emisiile din instalație să nu respecte cerințele prevăzute la alineatul respectiv, dacă operatorul demonstrează autorității competente că o astfel de conformare nu este viabilă din punct de vedere tehnic și financiar și că se recurge la cele mai bune tehnici disponibile.

Statele membre prezintă un raport la Comisie privind derogările prevăzute la alineatele (2) și (3) din prezentul articol în conformitate cu articolul 72 alineatul (2).

Emisiile de compuși organici volatili cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H340, H350, H350i, H360D sau H360F sau emisiile de compuși organici volatili halogenați cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H341 sau H351 sunt controlate în condiții verificate, în măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și economic, cu scopul de a proteja sănătatea publică și mediul și nu trebuie să depășească valorile limită de emisie relevante prevăzute în anexa VII partea 4.

Instalațiile în care se desfășoară două sau mai multe activități, fiecare depășind pragurile fixate în anexa VII partea 2:

pentru substanțele indicate la alineatul (5), respectă cerințele de la alineatul respectiv pentru fiecare activitate în parte;

pentru celelalte substanțe, fie:

respectă cerințele de la alineatul (1) pentru fiecare activitate în parte; sau

ating un nivel al emisiilor totale de compuși organici volatili aflat sub nivelul care ar fi fost atins prin aplicarea punctului (i).

respectă cerințele de la alineatul (1) pentru fiecare activitate în parte; sau

ating un nivel al emisiilor totale de compuși organici volatili aflat sub nivelul care ar fi fost atins prin aplicarea punctului (i).

În cursul operațiunilor de pornire și oprire trebuie luate toate măsurile de precauție corespunzătoare pentru a reduce la minim emisiile de compuși organici volatili.

Statele membre se asigură, fie prin intermediul unor specificații în acest sens incluse în condițiile de autorizare, fie prin intermediul normelor generale obligatorii, că măsurarea emisiilor se desfășoară în conformitate cu anexa VII partea 6.

Valorile limită de emisie pentru gazele reziduale se consideră respectate în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute în anexa VII partea 8.

Operatorul furnizează autorității competente, la cerere, date care să îi permită acesteia să verifice conformarea cu următoarele condiții, după caz:Raportul privind conformarea poate să includă un plan de gestionare a solvenților întocmit în conformitate cu anexa VII partea 7.

valorile limită de emisie pentru gazele reziduale, valorile limită de emisie pentru emisiile fugitive și valorile limită de emisie totală;

cerințele din schema de reducere prevăzută în anexa VII partea 5;

derogările acordate în conformitate cu articolul 59 alineatele (2) și (3).

O modificare a masei maxime, exprimată în medie pe zi, de solvenți organici utilizați într-o instalație existentă, atunci când aceasta funcționează în alte condiții decât cele privind operațiunile de pornire, oprire și de întreținere a echipamentelor, este considerată modificare substanțială dacă are ca efect o creștere a emisiei de compuși organici volatili de peste:

25 % pentru o instalație care desfășoară activități care se situează la pragurile cele mai joase ale elementelor 1, 3, 4, 5, 8, 10, 13, 16 sau 17 din tabelul prevăzut în anexa VII partea 2 sau, activități care se încadrează la celelalte puncte din anexa VII partea 2, și care au un consum de solvenți mai mic de 10 tone/an;

10 % pentru toate celelalte instalații.

În cazul în care o instalație existentă suferă o modificare substanțială sau, în urma unei modificări substanțiale, intră pentru prima dată în domeniul de aplicare al prezentei directive, acea parte a instalației care suferă o modificare substanțială este tratată ca o instalație nouă.

În cazul unei modificări substanțiale, autoritatea competentă verifică conformitatea instalației cu dispozițiile prezentei directive.

Comisia organizează un schimb de informații cu statele membre, cu sectoarele industriale vizate și cu organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului cu privire la utilizarea solvenților organici și a potențialilor lor înlocuitori precum și a tehnicilor care au cele mai reduse efecte posibile asupra aerului, apei, solului, ecosistemelor și sănătății umane.Schimbul de informații este organizat după cum urmează:

adecvarea opțiunilor disponibile;

efectele potențiale asupra sănătății umane, în general, și în timpul expunerii la locul de muncă, în special;

efectele potențiale asupra mediului;

consecințele economice, în special costurile și avantajele opțiunilor disponibile.

Decizia autorității competente, precum și o copie a autorizației și toate actualizările ulterioare, sunt puse la dispoziția publicului.Normele generale obligatorii aplicabile instalațiilor și lista instalațiilor supuse procedurii de autorizare și de înregistrare sunt puse la dispoziția publicului.

Rezultatele monitorizării emisiilor, impuse în temeiul articolului 60 și deținute de autoritatea competentă, sunt puse la dispoziția publicului.

Alineatele (1) și (2) din prezentul articol se aplică sub rezerva restricțiilor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 2003/4/CE.

CAPITOLUL VI

Prezentul capitol este aplicabil instalațiilor producătoare de dioxid de titan.

Statele membre interzic evacuarea următoarelor deșeuri în corpurile de apă, în mări sau în oceane:

deșeurile solide;

soluțiile-mamă care rezultă din faza de filtrare după hidroliza soluției de sulfat de titanil provenind din instalații care utilizează procedeul cu sulfat; inclusiv deșeuri acide asociate cu aceste soluții mamă, conținând global mai mult de 0,5 % acid sulfuric liber și diferite metale grele și inclusiv acele soluții mamă care au fost diluate astfel încât proporția de acid sulfuric liber să nu depășească 0,5 %;

deșeurile provenind din instalații care utilizează procedeul cu clor, conținând mai mult de 0,5 % acid clorhidric liber și diferite metale grele, inclusiv deșeurile care au fost diluate astfel încât proporția de acid clorhidric liber să nu depășească 0,5 %;

sărurile de filtrare, nămolurile și deșeurile lichide provenite de la tratarea (concentrarea sau neutralizarea) deșeurilor menționate la literele (b) și (c) și care conțin diferite metale grele, neincluzând deșeurile neutralizate, filtrate sau decantate care conțin numai urme de metale grele și care, înainte de orice diluție, au un pH mai mare de 5,5.

Emisiile în apă, provenind de la instalații, nu depășesc valorile limită de emisie stabilite în anexa VIII partea 1.

Se evită emisia de picături de acid provenind de la instalații.

Emisiile în aer provenind de la instalații nu depășesc valorile limită de emisie stabilite în anexa VIII partea 2.

Statele membre asigură monitorizarea emisiilor în apă pentru a permite autorității competente să verifice respectarea condițiilor de autorizare și a dispozițiilor articolului 68.

Statele membre asigură monitorizarea emisiilor în aer pentru a permite autorității competente să verifice respectarea condițiilor de autorizare și a dispozițiilor articolului 69. Această monitorizare include cel puțin o monitorizare a emisiilor în conformitate cu prevederile din anexa VIII partea 3.

Monitorizarea se desfășoară în conformitate cu standardele CEN, iar sistemul de asigurare a calității al laboratorului care efectuează monitorizarea respectă aceleași standarde; în lipsa standardelor CEN, sunt îndeplinite standardele ISO, standardele naționale sau alte standarde internaționale care asigură obținerea de date de o calitate științifică echivalentă.

CAPITOLUL VIA

Prezentul capitol se aplică activităților enumerate în anexa Ia care ating pragurile de capacitate stabilite în anexa respectivă.

Statele membre adoptă măsuri pentru a se asigura că, dacă două sau mai multe instalații folosite în activități de creștere a animalelor sunt situate aproape una de cealaltă și dacă operatorul lor este același sau dacă instalațiile se află sub controlul unor operatori aflați în relații economice sau juridice, autoritatea competentă poate considera instalațiile respective ca fiind o singură unitate în scopul calculării pragului de capacitate menționat la articolul 70a.

Până la 5 august 2028, după consultarea statelor membre, Comisia publică orientări privind criteriile în temeiul cărora instalații diferite sunt considerate ca fiind o singură unitate în conformitate cu alineatul (1).

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că nicio instalație care intră sub incidența prezentului capitol nu este exploatată fără autorizație sau fără a fi înregistrată și că exploatarea tuturor instalațiilor care intră sub incidența prezentului capitol respectă normele de funcționare în condiții uniforme menționate la articolul 70i.

cu peste 40000 de locuri pentru păsările de curte;

cu peste 2000 de locuri pentru porcii de producție de peste 30 kg; sau

cu peste 750 de locuri pentru scroafe.

Înregistrările sau cererile de autorizare includ cel puțin o descriere a următoarelor elemente:

instalația și activitățile acesteia;

tipul de animal;

densitatea efectivelor în UVM per hectar, calculată în conformitate cu anexa Ia, dacă este necesar;

capacitatea instalației;

sursele de emisie din instalație;

natura și cantitățile emisiilor prognozate a fi emise de instalație în fiecare componentă a mediului.

Cererile includ, de asemenea, un rezumat netehnic al informațiilor menționate la alineatul (2).

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că operatorul informează fără întârziere autoritatea competentă cu privire la orice modificări substanțiale planificate la nivelul instalațiilor care intră sub incidența prezentului capitol și care pot avea consecințe asupra mediului. După caz, autoritatea competentă reexaminează și actualizează autorizația sau cere operatorului să solicite o autorizație ori să efectueze o nouă înregistrare.

Comisia evaluează impactul punerii în aplicare a normelor de funcționare prevăzute la articolul 70i și transmite Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la rezultatele evaluării în termen de 11 ani de la data intrării în vigoare a actului de punere în aplicare menționat la articolul 70i alineatul (2).

Statele membre se asigură că operatorul monitorizează emisiile și nivelurile de performanță de mediu asociate în conformitate cu normele de funcționare în condiții uniforme menționate la articolul 70i.

În cazul nerespectării valorilor limită de emisie și a valorilor limită de performanță de mediu stabilite în normele de funcționare în condiții uniforme menționate la articolul 70i, statele membre impun operatorului să ia măsurile necesare pentru a restabili, în cel mai scurt termen, conformitatea cu condițiile de autorizare.

Operatorul se asigură că gestionarea gunoiului de grajd, inclusiv împrăștierea pe sol a deșeurilor, a subproduselor de origine animală sau a altor reziduuri generate de instalație se realizează în conformitate cu cele mai bune tehnici disponibile, astfel cum se specifică în normele de funcționare și în alte acte legislative relevante ale Uniunii, și că nu generează o poluare semnificativă a mediului.

Statele membre se asigură că se efectuează o monitorizare adecvată în conformitate cu condițiile uniforme pentru normele de funcționare menționate la articolul 70i.

Toate rezultatele monitorizării sunt înregistrate, procesate și prezentate astfel încât să permită autorității competente să verifice dacă sunt respectate condițiile de funcționare, valorile limită de emisie și valorile limită de performanță de mediu incluse în regulile generale obligatorii menționate la articolul 6 sau în autorizație.

La cererea acesteia și fără întârziere, operatorul pune la dispoziția autorității competente datele și informațiile enumerate la alineatul (2). Autoritatea competentă poate solicita aceasta pentru a verifica dacă sunt respectate condițiile uniforme pentru normele de funcționare. Autoritatea competentă face o cerere în acest sens dacă un membru al publicului solicită accesul la datele sau informațiile enumerate la alineatul (2).

Statele membre se asigură că valorile emisiilor și nivelurilor de performanță de mediu sunt monitorizate în conformitate cu condițiile uniforme pentru normele de funcționare menționate la articolul 70i și nu depășesc valorile limită de emisie și valorile limită de performanță de mediu stabilite în acest sens.

Pe baza inspecțiilor de mediu sau a altor măsuri, statele membre instituie un sistem eficace de monitorizare a conformării pentru a verifica respectarea cerințelor prevăzute în prezentul capitol.

În cazul nerespectării cerințelor prevăzute în prezentul capitol, statele membre se asigură că autoritatea competentă solicită operatorului să ia, în plus față de măsurile luate de operator în temeiul articolului 70d, orice măsuri care se impun în vederea asigurării restabilirii fără întârziere a conformării.

Statele membre se asigură că publicul interesat beneficiază din timp și în mod efectiv de posibilitatea de a participa la următoarele proceduri:

elaborarea regulilor generale obligatorii menționate la articolul 6 privind autorizațiile pentru instalațiile care intră sub incidența prezentului capitol;

acordarea unei autorizații pentru o nouă instalație care intră sub incidența prezentului capitol;

acordarea unei autorizații actualizate în conformitate cu articolul 70c alineatul (4) pentru orice modificare substanțială adusă unei instalații existente care intră sub incidența prezentului capitol; sau

procedura de înregistrare, în cazul în care nu sunt adoptate reguli generale obligatorii, iar statele membre permit doar înregistrarea instalației.

Autoritatea competentă pune la dispoziția publicului, inclusiv în mod sistematic prin intermediul internetului, în mod gratuit și fără a restricționa accesul utilizatorilor înregistrați, următoarele documente și informații:

autorizația sau înregistrarea;

rezultatele consultărilor desfășurate în conformitate cu alineatul (1);

regulile generale obligatorii menționate la articolul 6, aplicabile instalațiilor care intră sub incidența prezentului capitol; și

rapoartele inspecțiilor instalațiilor care intră sub incidența prezentului capitol.

Statele membre se asigură că, în conformitate cu sistemul juridic național aplicabil, membri ai publicului interesat au acces la o cale de atac în fața unei instanțe sau a unui alt organism independent și imparțial instituit în conformitate cu legea, prin care este contestată legalitatea de fond sau de procedură a deciziilor, a acțiunilor sau a omisiunilor care intră sub incidența prezentului capitol, atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

aceștia au un interes suficient;

aceștia susțin că li s-a încălcat un drept, atunci când dispozițiile de procedură administrativă ale unui stat membru impun această condiție preliminară.

Statele membre stabilesc stadiul în care pot fi contestate deciziile, acțiunile sau omisiunile.

Comisia organizează un schimb de informații între statele membre, sectoarele implicate, organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului și Comisie înainte de a stabili condiții uniforme pentru normele de funcționare în conformitate cu alineatul (2). Schimbul de informații vizează în special:

nivelurile de emisii și de performanță de mediu ale instalațiilor și tehnicilor, precum și alte măsuri conforme cu anexa III;

tehnicile utilizate, monitorizarea aferentă, efectele intersectoriale, viabilitatea economică și tehnică, precum și evoluțiile în acest sens;

cele mai bune tehnici disponibile identificate în urma analizării aspectelor menționate la literele (a) și (b);

tehnicile emergente.

Până la 1 septembrie 2026, Comisia adoptă un act de punere în aplicare pentru a stabili condiții uniforme pentru normele de funcționare pentru fiecare dintre activitățile menționate în anexa Ia.

Statele membre se asigură că autoritatea competentă urmărește sau este informată cu privire la progresul înregistrat în legătură cu cele mai bune tehnici disponibile și la publicarea oricăror condiții uniforme noi sau actualizate privind normele de funcționare.

CAPITOLUL VII

Statele membre desemnează autoritățile competente responsabile cu îndeplinirea obligațiilor ce decurg din prezenta directivă.

Statele membre se asigură că sunt puse la dispoziția Comisiei informații privind punerea în aplicare a prezentei directive, date reprezentative privind emisiile și alte forme de poluare, valorile limită de emisie, aplicarea celor mai bune tehnici disponibile în conformitate cu articolele 14 și 15, în special în ceea ce privește acordarea derogărilor în conformitate cu articolul 15 alineatul (4), precum și privind progresele înregistrate cu privire la dezvoltarea și aplicarea tehnicilor emergente în conformitate cu articolul 27. Statele membre furnizează informațiile respective în format electronic.

Tipul, formatul și frecvența informațiilor care sunt furnizate în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol se stabilesc în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 75 alineatul (2). Decizia de punere în aplicare privind stabilirea tipului, formatului și frecvenței informațiilor care trebuie puse la dispoziție în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol se actualizează ori de câte ori este necesar și nu mai târziu de 5 august 2026.

Pentru toate instalațiile de ardere care fac obiectul capitolului III din prezenta directivă, începând cu 1 ianuarie 2016, statele membre realizează un inventar anual al emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi și al consumului de energie.Ținând seama de regulile privind agregarea prevăzute la articolul 29, autoritatea competentă obține următoarele date pentru fiecare instalație de ardere:Datele anuale cuprinse în aceste inventare pentru fiecare instalație în parte se pun la dispoziția Comisiei la solicitarea acesteia.Un rezumat al acestor inventare se pune la dispoziția Comisiei la fiecare trei ani în termen de 12 luni de la sfârșitul perioadei de trei ani vizate. În acest rezumat, datele referitoare la instalațiile de ardere din cadrul rafinăriilor se includ separat.În termen de 24 de luni de la sfârșitul perioadei de trei ani vizate, Comisia pune la dispoziția statelor membre și a publicului larg un rezumat cuprinzând o comparație și o evaluare a inventarelor respective, în conformitate cu dispozițiile Directivei 2003/4/CE.

puterea termică instalată totală (MW) a instalației de ardere;

tipul de instalație de ardere: cazan, turbină cu gaz, motor cu gaz, motor diesel, alte tipuri (a se specifica);

data punerii în funcțiune a instalației de ardere;

totalul emisiilor anuale (tone/an) de dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi (ca total al particulelor în suspensie);

numărul de ore de funcționare a instalației de ardere;

consumul de energie anual total, legat de valoarea calorifică netă (TJ/an), defalcat pe următoarele categorii de combustibili: huilă, lignit, biomasă, turbă, alți combustibili solizi (a se specifica tipul acestora), combustibili lichizi, gaz natural, alte tipuri de gaz (a se specifica).

Începând cu 1 ianuarie 2016, statele membre raportează anual Comisiei următoarele date:

pentru instalațiile de ardere cărora li se aplică articolul 31, media lunară a conținutului de sulf din combustibilul solid indigen utilizat și a ratei de desulfurare atinse. În ceea ce privește primul an în care se aplică dispozițiile articolului 31, se raportează și justificarea tehnică a imposibilității de a respecta valorile limită de emisie menționate la articolul 30 alineatele (2) și (3); și

pentru instalațiile de ardere care nu funcționează mai mult de 1500 de ore pe an, ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, numărul de ore de funcționare pe an.

Până la 30 iunie 2028 și, ulterior, la fiecare 5 ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de reexaminare a punerii în aplicare a prezentei directive. Raportul include informații privind activitățile pentru care au fost sau nu adoptate concluzii BAT în temeiul articolului 13 alineatul (5) din prezenta directivă, ține seama de dinamica inovării, inclusiv de tehnicile emergente, de necesitatea unor măsuri suplimentare de prevenire a poluării și de revizuirea menționată la articolul 8 din Directiva 2003/87/CE.Raportul respectiv conține o evaluare a necesității unei intervenții din partea Uniunii prin stabilirea sau actualizarea unor cerințe minime la nivelul Uniunii privind valorile limită de emisie și a normelor în materie de monitorizare și conformitate pentru activitățile care intră sub incidența concluziilor BAT adoptate în perioada de cinci ani anterioară, pe baza următoarelor criterii:Evaluarea ia în considerare opinia forumului la care se face referire la articolul 13 alineatul (4).Capitolul III din prezenta directivă și anexa V la aceasta se consideră a reprezenta cerințele minime la nivelul Uniunii în cazul instalațiilor de ardere de dimensiuni mari.Raportul este însoțit, după caz, de o propunere legislativă. În cazul în care evaluarea menționată la cel de-al doilea paragraf identifică o astfel de necesitate, propunerea legislativă include dispoziții prin care se stabilesc sau se actualizează cerințe minime la nivelul Uniunii privind valorile limită de emisie și normele în materie de monitorizare și conformitate pentru activitățile vizate.

impactul activităților vizate asupra mediului în ansamblu și asupra sănătății umane;

stadiul punerii în aplicare a celor mai bune tehnici disponibile pentru activitățile vizate.

Până la 31 decembrie 2012, Comisia reexaminează necesitatea monitorizării emisiilor provenite în urma:Comisia raportează rezultatele reexaminării respective Parlamentului European și Consiliului, prezentând și o propunere legislativă aferentă, dacă este cazul.

arderii combustibililor în instalații cu o putere termică instalată totală mai mică de 50 MW;

creșterii intensive a bovinelor; și

împrăștierii gunoiului de grajd.

Comisia, utilizând o metodologie bazată pe dovezi și ținând seama de particularitățile sectorului, evaluează dacă Uniunea trebuie să întreprindă acțiuni pentru:Comisia transmite rezultatele evaluării respective Parlamentului European și Consiliului până la 31 decembrie 2026. Raportul este însoțit, după caz, de o propunere legislativă.

a aborda în mod cuprinzător emisiile provenite din creșterea animalelor în cadrul Uniunii, în special cele provenite de la bovine; și

a realiza în continuare obiectivul de protecție a mediului la nivel mondial în ceea ce privește produsele introduse pe piața Uniunii, prevenind și controlând emisiile provenite din creșterea animalelor și în conformitate cu obligațiile internaționale ale Uniunii.

Comisia reexaminează:Comisia include rezultatele respectivei revizuiri în primul raport adresat Parlamentului European și Consiliului prevăzut la primul paragraf.

dacă este necesar să se controleze emisiile provenite din explorarea și producția onshore și offshore de petrol și gaze;

dacă este necesar să se controleze emisiile provenite din tratarea la fața locului și din extracția mineralelor industriale neenergetice utilizate în industrie, altele decât cele pentru construcții, precum și emisiile provenite din tratarea și extracția la fața locului a minereurilor, realizate recent în Uniune;

dacă este necesar să se revizuiască pragul de activitate din anexa I pentru producția de hidrogen prin electroliza apei.

Pentru a permite adaptarea dispozițiilor prezentei directive la progresul științific și tehnic pe baza celor mai bune tehnici disponibile, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 76 cu privire la adaptarea anexei V părțile 3 și 4, a anexei VI părțile 2, 6, 7 și 8 și a anexei VII părțile 5, 6, 7 și 8 la un astfel de progres științific și tehnic.

Comisia organizează consultări adecvate cu părțile interesate înainte de adoptarea unui act delegat în conformitate cu prezentul articol.

Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 27d, la articolul 48 alineatul (5) și la articolul 74 se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 1 august 2024. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

Delegarea de competențe menționată la articolul 27d, la articolul 48 alineatul (5) și la articolul 74 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

Un act delegat adoptat în temeiul articolului 27d, al articolului 48 alineatul (5) sau al articolului 74 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Delegarea de competențe menționată la articolul 48 alineatul (5) și la articolul 74 poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu.

Instituția care a inițiat o procedură internă pentru a decide dacă intenționează să revoce delegarea de competențe ia măsuri pentru a informa cealaltă instituție și Comisia într-un termen rezonabil înaintea adoptării unei decizii finale, indicând competențele delegate care ar putea face obiectul unei revocări, precum și motivele posibile ale acesteia.

Decizia de revocare pune capăt delegării competențelor specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte imediat sau de la o dată ulterioară, menționată în aceasta. Decizia nu aduce atingere actelor delegate deja în vigoare. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Parlamentul European sau Consiliul pot formula obiecțiuni la un act delegat în termen de două luni de la data notificării.La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, acest termen se prelungește cu două luni.

În cazul în care, la expirarea termenului prevăzut la alineatul (1), nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni la actul delegat, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută în cuprinsul său.Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intra în vigoare înainte de expirarea termenului respectiv dacă atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia cu privire la faptul că nu intenționează să formuleze obiecțiuni.

În cazul în care Parlamentul European sau Consiliul formulează obiecțiuni la un act delegat în termenul prevăzut la alineatul (1), acesta nu intră în vigoare. Instituția care formulează obiecțiuni își expune motivele care au stat la baza acestora.

Fără a aduce atingere obligațiilor care revin statelor membre în temeiul Directivei 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului, statele membre stabilesc norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile care se impun pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare.

Sancțiunile menționate la alineatul (1) includ sancțiuni administrative de natură financiară care îi privează efectiv pe cei care au comis încălcarea de beneficiile economice obținute în urma încălcărilor comise.

Statele membre se asigură că sancțiunile stabilite în temeiul prezentului articol țin seama în mod corespunzător de următoarele aspecte, după caz:

natura, gravitatea și amploarea încălcării;

populația afectată sau mediul afectat de încălcare, ținând seama de impactul încălcării asupra obiectivului asigurării unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului;

caracterul repetitiv sau unic al încălcării.

Statele membre notifică Comisiei normele și măsurile menționate la alineatul (1) fără întârzieri nejustificate și îi comunică orice modificare ulterioară a acestora.

Statele membre se asigură că, în situația în care se produce un prejudiciu pentru sănătatea umană ca urmare a unei încălcări a măsurilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive, persoanele afectate au dreptul de a solicita și de a obține despăgubiri pentru prejudiciul respectiv de la persoanele fizice sau juridice relevante.

Statele membre se asigură că normele și procedurile naționale referitoare la cererile de despăgubire sunt concepute și aplicate astfel încât să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de o încălcare în temeiul alineatului (1).

Statele membre pot stabili termene de prescripție pentru introducerea acțiunilor în despăgubire menționate la alineatul (1). Astfel de termene încep să curgă doar după încetarea încălcării, iar persoana care solicită despăgubirea știe sau se poate aștepta în mod rezonabil să știe că a suferit un prejudiciu ca urmare a unei încălcări în temeiul alineatului (1).

Statele membre pun în aplicare până la 7 ianuarie 2013 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma cu articolul 2, articolul 3 punctele 8, 11, 15, 18-23, 26-30, 34-38 și 41, articolul 4 alineatele (2) și (3), articolul 7, articolele 8 și 10, articolul 11 literele (e) și (h), articolul 12 alineatul (1) literele (e) și (h), articolul 13 alineatul (7), articolul 14 alineatul (1) litera (c) punctul (ii), articolul 14 alineatul (1) literele (d), (e), (f) și (h), articolul 14 alineatele (2)-(7), articolul 15 alineatele (2)-(5), articolele 16, 17 și 19, articolul 21 alineatele (2)-(5), articolele 22, 23, 24, 27, 28 și 29, articolul 30 alineatele (1), (2), (3), (4), (7) și (8), articolele 31, 32, 33, 34, 35, 36, 38 și 39, articolul 40 alineatele (2) și (3), articolele 42 și 43, articolul 45 alineatul (1), articolul 58, articolul 59 alineatul (5), articolul 63, articolul 65 alineatul (3), articolele 69, 70, 71, 72 și 79, precum și cu anexa I primul paragraf și punctele 1.1, 1.4, 2.5 litera (b), 3.1, 4, 5, 6.1 litera (c), 6.4 litera (b), 6.10 și 6.11, anexa II, anexa III punctul 12, anexa V, anexa VI partea 1 litera (b), partea 4 punctele 2.2, 2.4, 3.1 și 3.2, partea 6 punctele 2.5 și 2.6, partea 8 punctul 1.1 litera (d), anexa VII partea 4 punctul 2, partea 5 punctul 1, partea 7 punctul 3, anexa VIII partea 1 punctul 1 și punctul 2 litera (c), partea 2 punctele 2 și 3 și partea 3.Statele membre aplică aceste măsuri începând cu aceeași dată.Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Modalitatea de efectuare a acestei trimiteri este stabilită de statele membre.

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Directivele 78/176/CEE, 82/883/CEE, 92/112/CEE, 1999/13/CE, 2000/76/CE și 2008/1/CE, astfel cum au fost modificate prin actele enumerate în anexa IX partea A, se abrogă de la 7 ianuarie 2014, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în legislația națională și de aplicare a directivelor menționate în anexa IX partea B.

Directiva 2001/80/CE, astfel cum a fost modificată prin actele enumerate în anexa IX partea A, se abrogă începând cu 1 ianuarie 2016, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în legislația națională și de aplicare a directivelor menționate în anexa IX partea B.

Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență prevăzut în anexa X.

În ceea ce privește instalațiile în cadrul cărora se desfășoară activitățile menționate la anexa I, punctul 1.1 pentru activitățile cu o putere termică instalată totală mai mare de 50 MW, punctele 1.2 și 1.3, punctul 1.4 litera (a), punctele 2.1-2.6, punctele 3.1-3.5, punctele 4.1-4.6 pentru activități privind producția prin procesare chimică, punctele 5.1 și 5.2 pentru activitățile reglementate de Directiva 2008/1/CE, punctul 5.3 litera (a) punctele (i) și (ii), punctul 5.4, punctul 6.1 literele (a) și (b), punctele 6.2 și 6.3, punctul 6.4 litera (a), punctul 6.4 litera (b) pentru activitățile reglementate de Directiva 2008/1/CE, punctul 6.4 litera (c) și punctele 6.5-6.9, care se află în funcțiune și dețin o autorizație înainte de 7 ianuarie 2013 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă pentru acordarea unei autorizații înainte de data respectivă, cu condiția ca aceste instalații să fie puse în funcțiune până la 7 ianuarie 2014, statele membre aplică actele cu putere de lege și actele administrative adoptate în conformitate cu articolul 80 alineatul (1) începând cu 7 ianuarie 2014, cu excepția capitolelor III și IV și a anexelor V și VI.

În ceea ce privește instalațiile în cadrul cărora se desfășoară activitățile menționate la anexa I, punctul 1.1 pentru activitățile cu o putere termică instalată de 50 MW, punctul 1.4 litera (b), punctele 4.1-4.6 pentru activitățile privind producția prin procesare biologică, punctele 5.1 și 5.2 pentru activitățile care nu sunt reglementate de Directiva 2008/1/CE, punctul 5.3 litera (a) punctele (iii)-(v), punctul 5.3 litera (b), punctele 5.5 și 5.6, punctul 6.1 litera (c), punctul 6.4 litera (b) pentru activitățile care nu sunt reglementate de Directiva 2008/1/CE și punctele 6.10 și 6.11, care au intrat în funcțiune înainte de 7 ianuarie 2013, statele membre aplică actele cu putere de lege și actele administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă începând cu 7 iulie 2015, cu excepția capitolelor III și IV și a anexelor V și VI.

În ceea ce privește instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (2), statele membre aplică, începând cu 1 ianuarie 2016, actele cu putere de lege și actele administrative adoptate în conformitate cu articolul 80 alineatul (1) în scopul conformării cu capitolul III și cu anexa V.

În ceea ce privește instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (3), statele membre nu mai aplică Directiva 2001/80/CE ulterior datei de 7 ianuarie 2013.

În ceea ce privește instalațiile de ardere care coincinerează deșeuri, anexa VI partea 4 punctul 3.1 se aplică până la:

31 decembrie 2015, pentru instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (2);

6 ianuarie 2013, pentru instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (3).

În ceea ce privește instalațiile de ardere care coincinerează deșeuri, se aplică anexa VI partea 4 punctul 3.2 începând cu:

1 ianuarie 2016, pentru instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (2);

7 ianuarie 2013, pentru instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (3).

Articolul 58 se aplică de la 1 iunie 2015. Până la data respectivă, substanțele sau amestecurile cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H340, H350, H350i, H360D sau H360F, sau frazele de risc R45, R46, R49, R60 sau R61, din cauza conținutului lor în compuși organici volatili fiind clasificate ca substanțe cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 sunt înlocuite, în măsura în care este posibil cu substanțe sau amestecuri mai puțin nocive în termenul cel mai scurt cu putință.

Articolul 59 alineatul (5) se aplică de la 1 iunie 2015. Până la data respectivă, emisiile, fie de compuși organici volatili cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H340, H350, H350i, H360D sau H360F, sau frazele de risc R45, R46, R49, R60 sau R61, fie de compușii organici volatili halogenați cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H341 sau H351 sau frazele de risc R40 sau R68 sunt controlate în condiții verificate, în măsura în care acest lucru este viabil din punct de vedere tehnic și economic, cu scopul de a proteja sănătatea publică și mediul și nu trebuie să depășească valorile limită de emisie relevante prevăzute în anexa VII partea 4.

Anexa VII partea 4 punctul 2 se aplică de la 1 iunie 2015. Până la data respectivă, pentru emisiile de compuși organici volatili halogenați cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H341 sau H351 sau frazele de risc R40 sau R68, în cazul în care debitul masic al sumei compușilor care justifică frazele de pericol H341 sau H351 sau etichetarea R40 sau R68 este de minimum 100 g/h, se respectă o valoare limită de emisie de 20 mg/Nm3. Valoarea limită de emisie se raportează la suma masică a diferiților compuși.

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

ANEXA ICategoriile de activități menționate la articolul 10

ANEXA I

Categoriile de activități menționate la articolul 10

Valorile prag menționate mai jos se referă în general la capacități de producție sau randamente. În cazurile în care în cadrul aceleiași instalații se desfășoară mai multe activități care se încadrează la aceeași descriere de activitate care conține o valoare prag, capacitățile acestor activități se însumează. În cazul activităților de gestionare a deșeurilor, acest calcul se aplică la nivelul activităților 5.1 și 5.3 literele (a) și (b).

Comisia stabilește ghiduri privind:

legătura dintre activitățile de gestionare a deșeurilor descrise în prezenta anexă și cele descrise în anexele I și II la Directiva 2008/98/CE; și

interpretarea termenului la scară industrială cu privire la descrierea activităților din industria chimică prevăzute în prezenta anexă.

Industrii producătoare de energie

Arderea combustibililor în instalații cu o putere termică instalată totală egală sau mai mare de 50 MW

Rafinarea țițeiului și a gazului

Producerea cocsului

Gazeificarea, lichefierea sau piroliza:

cărbunelui;

altor combustibili în instalații cu o putere termică instalată totală egală cu sau mai mare de 20 MW.

Producția și prelucrarea metalelor

Arderea și sinterizarea minereurilor metalice (inclusiv a minereurilor de sulf)

Producerea fontei sau a oțelului (topirea primară sau secundară), inclusiv pentru turnarea continuă, cu o capacitate de peste 2,5 de tone pe oră

Prelucrarea metalelor feroase:

exploatarea de laminoare la cald cu o capacitate de peste 20 de tone de oțel brut pe oră;

exploatarea de laminoare la rece cu o capacitate de peste 10 tone de oțel brut pe oră;

exploatarea de instalații de forjare cu ciocan de forjă a căror energie de lovire este mai mare de 50 kilojouli pe ciocan;

exploatarea de instalații de forjare cu prese de forjare a căror forță depășește 30 meganewtoni (MN) per presă;

aplicarea de straturi protectoare din metal topit cu un flux de intrare de peste 2 tone de oțel brut pe oră.

Exploatare de turnătorii de metale feroase cu o capacitate de producție de peste 20 de tone pe zi

Prelucrarea metalelor neferoase:

producerea de metale neferoase brute din minereuri, concentrate sau materii prime secundare prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice;

topirea, inclusiv realizarea de aliaje, de metale neferoase, inclusiv de produse recuperate și exploatarea de turnătorii de metale neferoase, cu o capacitate de topire de peste 4 tone pe zi pentru plumb și cadmiu sau 20 de tone pe zi pentru toate celelalte metale.

Tratarea de suprafață a metalelor sau a materialelor plastice prin procese electrolitice sau chimice în care volumul cuvelor de tratare este mai mare de 30 m3

Fabricarea bateriilor, alte etape decât exclusiv asamblarea, cu o capacitate de producție de cel puțin 15000 de tone de celule de baterii (catod, anod, electrolit, separator, capsulă) pe an.

Industria mineralelor

Producerea de ciment, var și oxid de magneziu:

producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de producție de peste 500 tone pe zi sau în alte cuptoare cu o capacitate de producție de peste 50 de tone pe zi;

producerea varului în cuptoare cu o capacitate de producție de peste 50 de tone pe zi;

producerea oxidului de magneziu în cuptoare cu o capacitate de producție de peste 50 de tone pe zi.

Producerea azbestului sau fabricarea de produse pe bază de azbest

Fabricarea sticlei, inclusiv a fibrei de sticlă, cu o capacitate de topire de peste 20 de tone pe zi

Topirea substanțelor minerale, inclusiv producerea de fibre minerale, cu o capacitate de topire de peste 20 de tone pe zi

Fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special țigle, cărămizi, cărămizi refractare, plăci ceramice, produse ceramice sau porțelan:

cu o capacitate de producție de peste 75 tone pe zi; și/sau

cu o capacitate a cuptorului de peste 4 m3 și o densitate pe cuptor de peste 300 kg/m3.

Extracția, inclusiv operațiunile de tratare la fața locului, precum mărunțirea, calibrarea, îmbogățirea și concentrarea următoarelor minereuri la scară industrială:

bauxită, crom, cobalt, cupru, aur, fier, plumb, litiu, mangan, nichel, paladiu, platină, staniu, tungsten și zinc.

Industria chimică

În scopul prezentei secțiuni, producția, în sensul categoriilor de activități din această secțiune, reprezintă producția la scară industrială prin prelucrarea chimică sau biologică a substanțelor sau a grupurilor de substanțe menționate la punctele 4.1-4.6

Producerea compușilor chimici organici, cum sunt:

hidrocarburile simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice);

hidrocarburile cu conținut de oxigen, cum sunt alcoolii, aldehidele, cetonele, acizii carboxilici, esterii și amestecurile de esteri, acetații, eterii, peroxizii, și rășinile epoxidice;

hidrocarburile sulfuroase;

hidrocarburile azotoase, cum sunt aminele, amidele, compușii nitriți, compușii nitro sau compușii nitrați, nitrilii, cianați, izocianați;

hidrocarburi cu conținut de fosfor;

hidrocarburi halogenate;

compuși organometalici;

materiale plastice (polimeri, fibre sintetice și fibre pe bază de celuloză);

cauciucuri sintetice;

vopsele și pigmenți;

agenți activi de suprafață și agenți tensioactivi.

Producerea compușilor chimici anorganici, precum:

gazele, cum sunt amoniacul, clorul sau acidul clorhidric, fluorul sau acidul fluorhidric, oxizii de carbon, compușii sulfului, oxizii de azot, hidrogenul, cu excepția cazului în care este produs prin electroliza apei, dioxidul de sulf, clorura de carbonil;

acizii, cum sunt acidul cromic, acidul hidrofluoric, acidul fosforic, acidul azotic, acidul clorhidric, acidul sulfuric, oleumul, acizii sulfuroși;

bazele, cum sunt hidroxidul de amoniu, hidroxidul de potasiu, hidroxidul de sodiu;

sărurile, cum sunt clorura de amoniu, cloratul de potasiu, carbonatul de potasiu, carbonatul de sodiu, perboratul, nitratul de argint;

nemetalele, oxizii metalici sau alți compuși anorganici, cum sunt carbura de calciu, siliciul, carbura de siliciu.

Producerea de îngrășăminte pe bază de fosfor, azot sau potasiu (îngrășăminte simple sau complexe)

Fabricarea produselor fitosanitare sau a biocidelor

Fabricarea produselor farmaceutice inclusiv a produselor intermediare

Producerea de explozivi

Gestionarea deșeurilor

Eliminarea sau recuperarea deșeurilor periculoase, cu o capacitate de peste 10 tone pe zi, implicând desfășurarea uneia sau a mai multora dintre următoarele activități:

tratare biologică;

tratare fizico-chimică;

mixare sau malaxare anterior prezentării pentru oricare dintre celelalte activități enumerate la punctele 5.1 și 5.2;

reambalare anterior prezentării pentru oricare dintre celelalte activități enumerate la punctele 5.1 și 5.2;

recuperarea/regenerarea solvenților;

reciclarea/recuperarea materialelor anorganice, altele decât metalele sau compușii metalici;

regenerarea acizilor sau a bazelor;

recuperarea componentelor utilizate pentru reducerea poluării;

recuperarea componentelor din catalizatori;

recuperarea sau alte reutilizări ale uleiurilor;

acumularea la suprafață.

Eliminarea sau recuperarea deșeurilor în instalații de incinerare a deșeurilor sau în instalații de coincinerare a deșeurilor:

în cazul deșeurilor nepericuloase cu o capacitate de peste 3 tone pe oră;

în cazul deșeurilor periculoase, cu o capacitate de peste 10 tone pe zi.

Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale (JO L 135, 30.5.1991, p. 40).

tratarea biologică, cum ar fi digestia anaerobă sau codigestia;

tratarea fizico-chimică;

pretratarea deșeurilor pentru incinerare sau coincinerare;

tratarea zgurii și a cenușii;

tratarea în tocătoare a deșeurilor metalice, inclusiv a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a vehiculelor scoase din uz și a componentelor acestora.

Recuperarea sau o combinație de recuperare și eliminare a deșeurilor nepericuloase cu o capacitate mai mare de 75 de tone pe zi, implicând una sau mai multe din activitățile următoare și cu excepția activităților care intră sub incidența Directivei 91/271/CEE:

tratarea biologică (cum ar fi digestia anaerobă);

pretratarea deșeurilor pentru incinerare sau coincinerare;

tratarea zgurii și a cenușii;

tratarea în tocătoare a deșeurilor metalice, inclusiv a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a vehiculelor scoase din uz și a componentelor acestora.

Atunci când singura activitate de tratare a deșeurilor desfășurată este digestia anaerobă, pragul de capacitate pentru activitatea respectivă este de 100 de tone pe zi.

JO L 182, 16.7.1999, p. 1.

Depozitarea temporară a deșeurilor periculoase care nu intră sub incidența punctului 5.4 înaintea oricăreia dintre activitățile enumerate la punctele 5.1, 5.2, 5.4 și 5.6 cu o capacitate totală de peste 50 tone, cu excepția depozitării temporare, pe amplasamentul unde sunt generate, înaintea colectării

Depozitarea subterană a deșeurilor periculoase cu o capacitate totală de peste 50 tone

Alte activități

Producerea în instalații industriale de:

celuloză din lemn și din alte materiale fibroase;

hârtie sau carton cu o capacitate de producție de peste 20 de tone pe zi;

unul sau mai multe din următoarele tipuri de panouri din lemn: panouri numite plăci aglomerate (oriented strand board – OSB), plăci aglomerate sau panouri fibrolemnoase, cu o capacitate de producție mai mare de 600 m3 pe zi.

Pretratarea (operațiuni de tip spălare, înălbire, mercerizare) sau vopsirea fibrelor textile sau a textilelor, cu capacitatea de tratare de peste 10 tone pe zi.

Tăbăcirea blănurilor și a pieilor, cu capacitatea de tratare de peste 12 tone de produse finite pe zi

Exploatarea abatoarelor cu o capacitate de prelucrare a carcaselor de peste 50 de tone pe zi

Tratarea și prelucrarea, cu excepția ambalării exclusive, a următoarelor materii prime, care au fost, în prealabil, prelucrate sau nu, în vederea fabricării de produse alimentare sau a hranei pentru animale din:

numai materii prime de origine animală (altele decât laptele în mod exclusiv), cu o capacitate de producție de peste 75 de tone de produse finite pe zi;

numai materii prime de origine vegetală, cu o capacitate de producție de peste 300 de tone de produse finite pe zi sau de 600 de tone pe zi în cazul în care instalația funcționează pentru o perioadă de timp de cel mult 90 de zile consecutive pe an;

materii prime de origine vegetală și animală, în produse combinate sau separate, cu o capacitate de producție de produse finite, exprimată în tone pe zi, de peste:

75, dacă A este mai mare sau egal cu 10; sau

[300 – (22,5 × A)] în toate celelalte cazuri

unde A reprezintă proporția de materie de origine animală (exprimată în procente din greutate) din cantitatea care intră la calculul capacității de producție de produse finite.

Ambalajul nu este inclus în greutatea finală a produsului.

Această subsecțiune nu este aplicabilă în cazul în care doar laptele reprezintă materia primă.

Prag (tone pe zi)

Materii prime de origine animală (% din capacitatea de producție de produse finite)

Tratarea și prelucrarea exclusiv a laptelui, dacă cantitatea de lapte primită este mai mare de 200 tone pe zi (valoare medie anuală)

Eliminarea sau reciclarea carcaselor de animale sau a subproduselor animale, cu o capacitate de tratare de peste 10 tone pe zi.

Electroliza apei pentru producția de hidrogen, în cazul în care capacitatea de producție depășește 50 de tone pe zi.

Tratarea de suprafață a substanțelor, a obiectelor sau a produselor utilizând solvenți organici, mai ales pentru învelire, imprimare, acoperire, degresare, impermeabilizare, glazurare, vopsire, curățare sau impregnare, cu o capacitate de consum de solvent organic mai mare de 150 kg pe oră sau mai mare de 200 de tone pe an

Producerea de cărbune (cărbune sărac în gaze) sau de electrografit prin incinerare sau grafitizare

Captarea fluxurilor de CO2 provenind de la instalațiile care intră sub incidența prezentei directive în scopul stocării geologice în temeiul Directivei 2009/31/CE

Conservarea lemnului și a produselor din lemn cu produse chimice, cu o capacitate de producție mai mare de 75 m3 pe zi alta decât tratarea lemnului exclusiv contra mucegaiului

Tratarea independentă a apelor uzate care nu sunt vizate de Directiva 91/271/CEE și evacuate printr-o instalație menționată în capitolul II

legătura dintre activitățile de gestionare a deșeurilor descrise în prezenta anexă și cele descrise în anexele I și II la Directiva 2008/98/CE; și

interpretarea termenului la scară industrială cu privire la descrierea activităților din industria chimică prevăzute în prezenta anexă.

cărbunelui;

altor combustibili în instalații cu o putere termică instalată totală egală cu sau mai mare de 20 MW.

exploatarea de laminoare la cald cu o capacitate de peste 20 de tone de oțel brut pe oră;

exploatarea de laminoare la rece cu o capacitate de peste 10 tone de oțel brut pe oră;

exploatarea de instalații de forjare cu ciocan de forjă a căror energie de lovire este mai mare de 50 kilojouli pe ciocan;

exploatarea de instalații de forjare cu prese de forjare a căror forță depășește 30 meganewtoni (MN) per presă;

aplicarea de straturi protectoare din metal topit cu un flux de intrare de peste 2 tone de oțel brut pe oră.

producerea de metale neferoase brute din minereuri, concentrate sau materii prime secundare prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice;

topirea, inclusiv realizarea de aliaje, de metale neferoase, inclusiv de produse recuperate și exploatarea de turnătorii de metale neferoase, cu o capacitate de topire de peste 4 tone pe zi pentru plumb și cadmiu sau 20 de tone pe zi pentru toate celelalte metale.

producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de producție de peste 500 tone pe zi sau în alte cuptoare cu o capacitate de producție de peste 50 de tone pe zi;

producerea varului în cuptoare cu o capacitate de producție de peste 50 de tone pe zi;

producerea oxidului de magneziu în cuptoare cu o capacitate de producție de peste 50 de tone pe zi.

cu o capacitate de producție de peste 75 tone pe zi; și/sau

cu o capacitate a cuptorului de peste 4 m3 și o densitate pe cuptor de peste 300 kg/m3.

hidrocarburile simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice);

hidrocarburile cu conținut de oxigen, cum sunt alcoolii, aldehidele, cetonele, acizii carboxilici, esterii și amestecurile de esteri, acetații, eterii, peroxizii, și rășinile epoxidice;

hidrocarburile sulfuroase;

hidrocarburile azotoase, cum sunt aminele, amidele, compușii nitriți, compușii nitro sau compușii nitrați, nitrilii, cianați, izocianați;

hidrocarburi cu conținut de fosfor;

hidrocarburi halogenate;

compuși organometalici;

materiale plastice (polimeri, fibre sintetice și fibre pe bază de celuloză);

cauciucuri sintetice;

vopsele și pigmenți;

agenți activi de suprafață și agenți tensioactivi.

gazele, cum sunt amoniacul, clorul sau acidul clorhidric, fluorul sau acidul fluorhidric, oxizii de carbon, compușii sulfului, oxizii de azot, hidrogenul, cu excepția cazului în care este produs prin electroliza apei, dioxidul de sulf, clorura de carbonil;

acizii, cum sunt acidul cromic, acidul hidrofluoric, acidul fosforic, acidul azotic, acidul clorhidric, acidul sulfuric, oleumul, acizii sulfuroși;

bazele, cum sunt hidroxidul de amoniu, hidroxidul de potasiu, hidroxidul de sodiu;

sărurile, cum sunt clorura de amoniu, cloratul de potasiu, carbonatul de potasiu, carbonatul de sodiu, perboratul, nitratul de argint;

nemetalele, oxizii metalici sau alți compuși anorganici, cum sunt carbura de calciu, siliciul, carbura de siliciu.

tratare biologică;

tratare fizico-chimică;

mixare sau malaxare anterior prezentării pentru oricare dintre celelalte activități enumerate la punctele 5.1 și 5.2;

reambalare anterior prezentării pentru oricare dintre celelalte activități enumerate la punctele 5.1 și 5.2;

recuperarea/regenerarea solvenților;

reciclarea/recuperarea materialelor anorganice, altele decât metalele sau compușii metalici;

regenerarea acizilor sau a bazelor;

recuperarea componentelor utilizate pentru reducerea poluării;

recuperarea componentelor din catalizatori;

recuperarea sau alte reutilizări ale uleiurilor;

acumularea la suprafață.

în cazul deșeurilor nepericuloase cu o capacitate de peste 3 tone pe oră;

în cazul deșeurilor periculoase, cu o capacitate de peste 10 tone pe zi.

Eliminarea deșeurilor nepericuloase, cu o capacitate de peste 50 de tone pe zi, implicând desfășurarea uneia sau mai multora dintre următoarele activități și cu excepția activităților care intră sub incidența Directivei 91/271/CEE a Consiliului:

tratarea biologică, cum ar fi digestia anaerobă sau codigestia;

tratarea fizico-chimică;

pretratarea deșeurilor pentru incinerare sau coincinerare;

tratarea zgurii și a cenușii;

tratarea în tocătoare a deșeurilor metalice, inclusiv a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a vehiculelor scoase din uz și a componentelor acestora.

Recuperarea sau o combinație de recuperare și eliminare a deșeurilor nepericuloase cu o capacitate mai mare de 75 de tone pe zi, implicând una sau mai multe din activitățile următoare și cu excepția activităților care intră sub incidența Directivei 91/271/CEE:

tratarea biologică (cum ar fi digestia anaerobă);

pretratarea deșeurilor pentru incinerare sau coincinerare;

tratarea zgurii și a cenușii;

tratarea în tocătoare a deșeurilor metalice, inclusiv a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a vehiculelor scoase din uz și a componentelor acestora.

tratarea biologică, cum ar fi digestia anaerobă sau codigestia;

tratarea fizico-chimică;

pretratarea deșeurilor pentru incinerare sau coincinerare;

tratarea zgurii și a cenușii;

tratarea în tocătoare a deșeurilor metalice, inclusiv a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a vehiculelor scoase din uz și a componentelor acestora.

tratarea biologică (cum ar fi digestia anaerobă);

pretratarea deșeurilor pentru incinerare sau coincinerare;

tratarea zgurii și a cenușii;

tratarea în tocătoare a deșeurilor metalice, inclusiv a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a vehiculelor scoase din uz și a componentelor acestora.

celuloză din lemn și din alte materiale fibroase;

hârtie sau carton cu o capacitate de producție de peste 20 de tone pe zi;

unul sau mai multe din următoarele tipuri de panouri din lemn: panouri numite plăci aglomerate (oriented strand board – OSB), plăci aglomerate sau panouri fibrolemnoase, cu o capacitate de producție mai mare de 600 m3 pe zi.

Exploatarea abatoarelor cu o capacitate de prelucrare a carcaselor de peste 50 de tone pe zi

Tratarea și prelucrarea, cu excepția ambalării exclusive, a următoarelor materii prime, care au fost, în prealabil, prelucrate sau nu, în vederea fabricării de produse alimentare sau a hranei pentru animale din:

numai materii prime de origine animală (altele decât laptele în mod exclusiv), cu o capacitate de producție de peste 75 de tone de produse finite pe zi;

numai materii prime de origine vegetală, cu o capacitate de producție de peste 300 de tone de produse finite pe zi sau de 600 de tone pe zi în cazul în care instalația funcționează pentru o perioadă de timp de cel mult 90 de zile consecutive pe an;

materii prime de origine vegetală și animală, în produse combinate sau separate, cu o capacitate de producție de produse finite, exprimată în tone pe zi, de peste:

75, dacă A este mai mare sau egal cu 10; sau

[300 – (22,5 × A)] în toate celelalte cazuri

75, dacă A este mai mare sau egal cu 10; sau

[300 – (22,5 × A)] în toate celelalte cazuri

Tratarea și prelucrarea exclusiv a laptelui, dacă cantitatea de lapte primită este mai mare de 200 tone pe zi (valoare medie anuală)

numai materii prime de origine animală (altele decât laptele în mod exclusiv), cu o capacitate de producție de peste 75 de tone de produse finite pe zi;

numai materii prime de origine vegetală, cu o capacitate de producție de peste 300 de tone de produse finite pe zi sau de 600 de tone pe zi în cazul în care instalația funcționează pentru o perioadă de timp de cel mult 90 de zile consecutive pe an;

materii prime de origine vegetală și animală, în produse combinate sau separate, cu o capacitate de producție de produse finite, exprimată în tone pe zi, de peste:

75, dacă A este mai mare sau egal cu 10; sau

[300 – (22,5 × A)] în toate celelalte cazuri

75, dacă A este mai mare sau egal cu 10; sau

[300 – (22,5 × A)] în toate celelalte cazuri

ANEXA IaActivități menționate la articolul 70a

ANEXA Ia

Activități menționate la articolul 70a

Instalațiile intră în domeniul de aplicare al prezentei anexe dacă se încadrează în una sau mai multe dintre următoarele categorii de activități:

Creșterea porcilor care reprezintă 350 UVM sau mai mult, cu excepția activităților de creștere care se desfășoară în cadrul regimurilor de producție ecologică în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/848 sau în cazul cărora densitatea efectivelor este mai mică de 2 UVM/hectar utilizat numai pentru pășunat sau pentru cultivarea furajelor sau a furajelor utilizate pentru hrănirea animalelor, iar animalele sunt crescute în exterior pentru o perioadă semnificativă de timp într-un an sau sunt crescute sezonier în exterior.

Factorul de ponderare pentru găinile ouătoare a fost calculat prin împărțirea pragului pentru celelalte păsări de curte (280 UVM) la pragul pentru găinile ouătoare (300 LSU). Acesta este 280/300 = 0,93 (rotunjit).

Creșterea oricărui mix de porcine sau păsări de curte care reprezintă 380 UVM sau mai mult, cu excepția creșterii porcinelor în instalații care funcționează în regimuri de producție ecologică în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/848 sau în cazul cărora densitatea efectivelor este mai mică de 2 UVM/hectar utilizat numai pentru pășunat sau pentru cultivarea furajelor sau a furajelor utilizate pentru hrănirea animalelor, iar animalele sunt crescute în exterior pentru o perioadă semnificativă de timp într-un an sau sunt crescute sezonier în afara acestuia.

Nivelul UVM al unei instalații se calculează utilizând următoarele rate de conversie:

Porcine:

Scroafe de reproducție ≥ 50 kg … 0,500

Purcei ≤ 20 kg … 0,027

Alte porcine … 0,300

Păsări de curte:

Pui de carne … 0,007

Găini ouătoare… 0,014

Curcani … 0,030

Rațe… 0,010

Gâște … 0,020

Struți … 0,350

Alte păsări de curte… 0,001

Creșterea porcilor care reprezintă 350 UVM sau mai mult, cu excepția activităților de creștere care se desfășoară în cadrul regimurilor de producție ecologică în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/848 sau în cazul cărora densitatea efectivelor este mai mică de 2 UVM/hectar utilizat numai pentru pășunat sau pentru cultivarea furajelor sau a furajelor utilizate pentru hrănirea animalelor, iar animalele sunt crescute în exterior pentru o perioadă semnificativă de timp într-un an sau sunt crescute sezonier în exterior.

Creșterea numai a găinilor ouătoare reprezentând 300 UVM sau mai mult sau creșterea numai a altor categorii de păsări de curte reprezentând 280 UVM sau mai mult. În instalațiile de creștere a unui mix de păsări de curte, inclusiv găini ouătoare, pragul este de 280 UVM, iar capacitatea se calculează utilizând 0,93 ca factor de ponderare pentru găinile ouătoare.

Creșterea oricărui mix de porcine sau păsări de curte care reprezintă 380 UVM sau mai mult, cu excepția creșterii porcinelor în instalații care funcționează în regimuri de producție ecologică în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/848 sau în cazul cărora densitatea efectivelor este mai mică de 2 UVM/hectar utilizat numai pentru pășunat sau pentru cultivarea furajelor sau a furajelor utilizate pentru hrănirea animalelor, iar animalele sunt crescute în exterior pentru o perioadă semnificativă de timp într-un an sau sunt crescute sezonier în afara acestuia.

ANEXA IIPrincipii care trebuie respectate la acordarea derogării menționate la articolul 15 alineatul (5)

ANEXA II

Principii care trebuie respectate la acordarea derogării menționate la articolul 15 alineatul (5)

Derogările prevăzute în conformitate cu articolul 15 alineatul (5) respectă următoarele principii:

Costuri

Costurile menționate la articolul 15 alineatul (5) sunt costurile legate de respectarea nivelurilor de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile și includ atât costurile de capital, cât și costurile de exploatare. Nu se includ costurile sociale sau economice în sens mai larg.

Evaluarea costurilor este cantitativă și este susținută de o evaluare calitativă.

Costurile luate în considerare în cadrul evaluării:

reprezintă valoarea netă a costurilor, după deducerea oricăror beneficii financiare din aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;

includ costul accesului la capitalul financiar necesar pentru finanțarea celor mai bune tehnici disponibile;

se calculează utilizând o rată de actualizare pentru a lua în considerare diferențele de valoare monetară în timp.

Cererea de derogare trebuie să identifice în mod clar sursa costurilor și metodele utilizate pentru calcularea acestora, inclusiv rata de actualizare menționată la punctul 1.3. litera (c) și estimarea incertitudinilor asociate evaluării costurilor.

Costurile estimate de operator sunt evaluate de autoritatea competentă, pe baza informațiilor din alte surse, cum ar fi furnizorii de tehnologie, studiile evaluate inter pares, expertize sau datele provenite de la alte instalații în care au fost instalate recent cele mai bune tehnici disponibile.

Beneficiile pentru mediu

Beneficiile pentru mediu menționate la articolul 15 alineatul (4) sunt beneficii pentru mediu legate de respectarea nivelurilor de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile.

Evaluarea costurilor este cantitativă (în termeni monetari) și este susținută de o evaluare calitativă. Se utilizează costurile stabilite pentru daunele cauzate de poluanți, atunci când sunt disponibile.

Evaluarea beneficiilor pentru mediu ia în considerare o rată de actualizare aplicată tuturor beneficiilor în valoare monetară. Această rată ia în considerare diferențele în valoarea monetară pentru societate în timp.

Cererea de derogare identifică în mod clar sursa informațiilor privind beneficiile pentru mediu și metodele utilizate pentru calcularea beneficiilor pentru mediu, inclusiv rata de actualizare menționată la punctul 1.3. litera (c) și estimarea incertitudinilor asociate evaluării beneficiilor pentru mediu.

Beneficii pentru mediu estimate de operator sunt evaluate de autoritatea competentă, pe baza expertizei sau a datelor provenite de la alte instalații în care au fost instalate recent cele mai bune tehnici disponibile.

Disproporționalitatea costurilor în raport cu beneficiile pentru mediu

În scopul de a se determina dacă există o disproporție, se compară, pe de o parte, costurile respectării nivelurilor de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile și, pe de altă parte, beneficiile legate de respectarea acestor niveluri.

Mecanismul de comparare cuprinde următoarele elemente:

o metodă care să permită luarea în considerare a incertitudinilor în ceea ce privește evaluarea costurilor și a beneficiilor pentru mediu;

o indicație privind măsura în care costurile ar trebui să depășească beneficiile pentru mediu.

reprezintă valoarea netă a costurilor, după deducerea oricăror beneficii financiare din aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;

includ costul accesului la capitalul financiar necesar pentru finanțarea celor mai bune tehnici disponibile;

se calculează utilizând o rată de actualizare pentru a lua în considerare diferențele de valoare monetară în timp.

o metodă care să permită luarea în considerare a incertitudinilor în ceea ce privește evaluarea costurilor și a beneficiilor pentru mediu;

o indicație privind măsura în care costurile ar trebui să depășească beneficiile pentru mediu.

ANEXA IIICriterii pentru determinarea celor mai bune tehnici disponibile

ANEXA III

Criterii pentru determinarea celor mai bune tehnici disponibile

utilizarea tehnologiei cu generare redusă de deșeuri;

utilizarea unor substanțe mai puțin periculoase, inclusiv utilizarea mai redusă a altor substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită;

extinderea recuperării și a reciclării substanțelor generate și utilizate în procesul tehnologic, precum și a deșeurilor, dacă este posibil;

procese, echipamente sau metode de operare comparabile, testate cu succes la scară industrială;

progrese tehnologice, inclusiv instrumente digitale, și evoluția cunoștințelor științifice;

natura, efectele și volumul emisiilor respective;

datele de punere în funcțiune a instalațiilor noi și a celor existente;

intervalul de timp necesar pentru introducerea celei mai bune tehnici disponibile;

consumul și natura materiilor prime, inclusiv a apei, utilizate în proces, precum și eficacitatea resurselor, reutilizarea și decarbonizarea;

necesitatea de a preveni sau de a reduce la minimum impactul global al emisiilor asupra mediului, inclusiv a biodiversității și riscurile pentru mediu;

necesitatea de a preveni accidentele și de a reduce consecințele acestora asupra mediului și a sănătății umane;

informațiile publicate de organizațiile publice internaționale.

ANEXA IVParticiparea publicului la luarea deciziilor

ANEXA IV

Participarea publicului la luarea deciziilor

Publicul este informat, prin anunțuri publice și pe o pagină web, cel târziu la începutul procedurii de luare a unei decizii sau de îndată ce pot fi furnizate informații în limite rezonabile, cu privire la următoarele aspecte:

solicitarea de acordare a unei autorizații sau, după caz, propunerea de actualizare a unei autorizații sau a condițiilor de autorizare în conformitate cu articolul 21, inclusiv descrierea elementelor menționate la articolul 12 alineatul (1);

după caz, faptul că o decizie face obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului la nivel național sau transfrontalier sau al consultărilor între statele membre în conformitate cu articolul 26;

detalii privind autoritățile competente responsabile de luarea deciziei, cele de la care pot fi obținute informații relevante, cele cărora le pot fi prezentate observații sau întrebări și detalii privind termenele pentru transmiterea observațiilor și a întrebărilor;

natura posibilelor decizii sau, în cazul în care acesta există, proiectul de decizie;

după caz, detalii privind propunerea de actualizare a unei autorizații sau a condițiilor de autorizare;

o precizare a datelor și a locurilor în care, sau a mijloacelor prin care, vor fi oferite informațiile relevante;

detalii privind modalitățile de participare și consultare a publicului stabilite în conformitate cu punctul 5.

Statele membre se asigură că următoarele elemente sunt puse la dispoziția publicului interesat în termene rezonabile:

în conformitate cu dreptul intern, principalele rapoarte și îndrumări emise pentru autoritatea sau autoritățile competente în momentul în care publicul interesat este informat în conformitate cu punctul 1;

în conformitate cu Directiva 2003/4/CE, alte informații decât cele menționate la punctul 1 care sunt relevante pentru decizia adoptată în conformitate cu articolul 5 din prezenta directivă și care devin disponibile numai după ce publicul interesat a fost informat în conformitate cu punctul 1.

Membrilor publicului interesat li se oferă din timp și în mod efectiv posibilitatea de a-și exprima observațiile și opiniile în fața autorității competente înainte de a se lua o decizie.

Rezultatele consultării efectuate în conformitate cu prezenta anexă trebuie luate în considerare în mod corespunzător la luarea deciziei.

Trebuie prevăzute termene rezonabile pentru diferitele etape, care să acorde suficient timp pentru informarea publicului și pentru ca membrii publicului interesat să se pregătească și să participe efectiv la adoptarea deciziilor privind mediul în conformitate cu prezenta anexă.

solicitarea de acordare a unei autorizații sau, după caz, propunerea de actualizare a unei autorizații sau a condițiilor de autorizare în conformitate cu articolul 21, inclusiv descrierea elementelor menționate la articolul 12 alineatul (1);

după caz, faptul că o decizie face obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului la nivel național sau transfrontalier sau al consultărilor între statele membre în conformitate cu articolul 26;

detalii privind autoritățile competente responsabile de luarea deciziei, cele de la care pot fi obținute informații relevante, cele cărora le pot fi prezentate observații sau întrebări și detalii privind termenele pentru transmiterea observațiilor și a întrebărilor;

natura posibilelor decizii sau, în cazul în care acesta există, proiectul de decizie;

după caz, detalii privind propunerea de actualizare a unei autorizații sau a condițiilor de autorizare;

o precizare a datelor și a locurilor în care, sau a mijloacelor prin care, vor fi oferite informațiile relevante;

detalii privind modalitățile de participare și consultare a publicului stabilite în conformitate cu punctul 5.

în conformitate cu dreptul intern, principalele rapoarte și îndrumări emise pentru autoritatea sau autoritățile competente în momentul în care publicul interesat este informat în conformitate cu punctul 1;

în conformitate cu Directiva 2003/4/CE, alte informații decât cele menționate la punctul 1 care sunt relevante pentru decizia adoptată în conformitate cu articolul 5 din prezenta directivă și care devin disponibile numai după ce publicul interesat a fost informat în conformitate cu punctul 1.

ANEXA VDispoziții tehnice referitoare la instalațiile de ardere

ANEXA V

Dispoziții tehnice referitoare la instalațiile de ardere

PARTEA 1

Valori limită de emisie pentru instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (2)

Toate valorile limită de emisie se calculează la o temperatură de 273,15 K, o presiune de 101,3 kPa, după corecția în funcție de conținutul de vapori de apă al gazelor reziduale și la un conținut standard de O2 de 6 % pentru combustibilii solizi, 3 % pentru instalațiile de ardere, altele decât turbinele cu gaz și motoarele cu gaz care utilizează combustibili lichizi și gazoși și 15 % în cazul turbinelor cu gaz și motoarelor pe gaz.

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru SO2 în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili solizi sau lichizi cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Instalațiile de ardere care utilizează combustibili solizi și pentru care s-a acordat o autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003, și care nu funcționează mai mult de 1500 ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, trebuie să respecte o valoare limită de emisie de 800 mg/Nm3 pentru SO2.

Instalațiile de ardere care utilizează combustibili lichizi, pentru care s-a acordat o autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003, și care nu funcționează mai mult de 1500 de ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, trebuie să respecte o valoare limită de emisie pentru SO2 de 850 mg/Nm3, în cazul instalațiilor cu o putere termică instalată totală de maxim 300 MW, și de 400 mg/Nm3, în cazul instalațiilor cu o putere termică instalată totală mai mare de 300 MW.

O parte a unei instalații de ardere care își evacuează gazele reziduale prin unul sau mai multe canale separate aflate în interiorul unui coș comun și care nu funcționează mai mult de 1500 de ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani poate intra sub incidența valorilor limită de emisie prevăzute la cele două paragrafe precedente în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere. În astfel de cazuri emisiile evacuate de fiecare dintre canalele respective sunt monitorizate separat.

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru SO2 în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili gazoși cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Instalațiile de ardere care utilizează gaze cu putere calorică redusă provenind de la gazeificarea reziduurilor de rafinărie, pentru care s-a acordat o autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003, trebuie să respecte o valoare limită de emisie de 800 mg/Nm3 pentru SO2.

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru NOx în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili solizi sau lichizi cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Instalațiile de ardere din cadrul instalațiilor chimice care utilizează reziduuri lichide din producție drept combustibil necomercial pentru consumul propriu, cu o putere termică instalată totală care nu depășește 500 MW, pentru care s-a acordat o autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003, trebuie să respecte o valoare limită de emisie de 450 mg/Nm3 pentru NOx.

Instalațiile de ardere care utilizează combustibili solizi sau lichizi cu o putere termică instalată totală de maxim 500 MW, pentru care s-a acordat o autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003 și care nu funcționează mai mult de 1500 ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, trebuie să respecte o valoare limită de emisie pentru NOx de 450 mg/Nm3.

Instalațiile de ardere care utilizează combustibili solizi cu o putere termică instalată totală mai mare de 500 MW, pentru care s-a acordat o autorizație înainte de 1 iulie 1987 și care nu funcționează mai mult de 1500 ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, trebuie să respecte o valoare limită de emisie pentru NOx de 450 mg/Nm3.

Instalațiile de ardere care utilizează combustibili lichizi, cu o putere termică instalată totală mai mare de 500 MW, pentru care s-a acordat o autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003 și care nu funcționează mai mult de 1500 de ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, trebuie să respecte o valoare limită de emisie pentru NOx de 400 mg/Nm3.

O parte a unei instalații de ardere care își evacuează gazele reziduale prin unul sau mai multe canale separate de gaze de ardere aflate în interiorul unui coș comun și care nu funcționează mai multe de 1500 de ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani poate intra sub incidența valorilor limită de emisie prevăzute la cele trei paragrafe precedente în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere. În astfel de cazuri emisiile evacuate de fiecare dintre canalele respective sunt monitorizate separat.

Turbinele cu gaz (inclusiv turbinele cu gaz cu ciclu combinat CCGT) care utilizează fracții ușoare sau medii de distilare drept combustibili lichizi trebuie să respecte o valoare limită de emisie pentru NOx de 90 mg/Nm3, iar pentru CO de 100 mg/Nm3.

Turbinele cu gaz utilizate în situații de urgență care funcționează mai puțin de 500 de ore de funcționare pe an nu intră sub incidența valorilor limită de emisie prevăzute la prezentul alineat. Operatorul unor astfel de instalații ține evidența orelor de funcționare utilizate.

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru NOx și pentru CO în cazul instalațiilor de ardere care utilizează gaze

În cazul turbinelor cu gaz (inclusiv CCGT), valorile limită de emisie pentru NOx și CO stabilite în tabelul de la acest punct se aplică doar la o încărcare de peste 70 %.

În cazul turbinelor cu gaz (inclusiv CCGT) pentru care s-a acordat o autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003 și care nu funcționează mai mult de 1500 de ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, valoarea limită de emisie pentru NOx este de 150 mg/Nm3 în cazul arderii gazului natural și de 200 mg/Nm3 în cazul arderii altor tipuri de gaz sau de combustibili lichizi.

O parte a unei instalații de ardere care își evacuează gazele reziduale prin unul sau mai multe canale separate aflate în interiorul unui coș comun și care nu funcționează mai multe de 1500 de ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani poate intra sub incidența valorilor limită de emisie prevăzute la paragraful precedent în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere. În astfel de cazuri emisiile evacuate de fiecare dintre canalele respective sunt monitorizate separat.

Valorile limită stabilite la acest punct nu se aplică turbinelor cu gaz și motoarelor cu gaz care sunt utilizate în situații de urgență și care funcționează mai puțin de 500 de ore de funcționare pe an. Operatorul unor astfel de instalații ține evidența orelor de funcționare utilizate.

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru pulberi în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili solizi sau lichizi cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru pulberi în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili gazoși cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

PARTEA 2

Valori limită de emisie pentru instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (3)

Toate valorile limită de emisie se calculează la o temperatură de 273,15 K, o presiune de 101,3 kPa, după corecția în funcție de conținutul de vapori de apă al gazelor reziduale și la un conținut standard de O2 de 6 % pentru combustibilii solizi, 3 % pentru instalațiile de ardere, altele decât turbinele cu gaz și motoarele cu gaz, care utilizează combustibili lichizi și gazoși și 15 % în cazul turbinelor cu gaz și motoarelor cu gaz.

În cazul turbinelor cu gaz cu ciclu combinat și ardere suplimentară, conținutul normat de O2 poate fi definit de autoritatea competentă, ținându-se seama de caracteristicile specifice instalației în cauză.

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru SO2 în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili solizi sau lichizi cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru SO2 în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili gazoși cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru NOx în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili solizi sau lichizi cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Turbinele cu gaz (inclusiv CCGT) care utilizează fracții ușoare sau medii de distilare drept combustibili lichizi trebuie să respecte o valoare limită de emisie pentru NOx de 50 mg/Nm3, iar pentru CO de 100 mg/Nm3.

Turbinele cu gaz utilizate în situații de urgență care funcționează mai puțin de 500 de ore de funcționare pe an nu intră sub incidența valorilor limită de emisie prevăzute la prezentul alineat. Operatorul unor astfel de instalații ține evidența orelor de funcționare utilizate.

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru NOx și CO în cazul instalațiilor de ardere care utilizează gaze

În cazul turbinelor cu gaz (inclusiv CCGT), valorile limită de emisie pentru NOx și CO stabilite la acest punct se aplică doar la o încărcare de peste 70 %.

Valorile limită de emisie stabilite la acest punct nu se aplică turbinelor cu gaz și motoarelor cu gaz care sunt utilizate în situații de urgență și care funcționează mai puțin de 500 de ore de funcționare pe an. Operatorul acestor instalații ține evidența orelor de funcționare utilizate.

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru pulberi în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili solizi sau lichizi cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru pulberi în cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibili gazoși cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

PARTEA 3

Monitorizarea emisiilor

Concentrațiile de SO2, NOx și pulberi din gazele reziduale de la fiecare instalație de ardere totală cu putere termică totală instalată de cel puțin 100 MW sunt supuse unor măsurători continue.

Concentrația de CO din gazele reziduale de la fiecare instalație de ardere cu o putere termică instalată totală de cel puțin 100 MW care utilizează combustibili gazoși este supusă unor măsurători continue.

Autoritatea competentă poate hotărî să nu solicite efectuarea măsurătorilor continue menționate la punctul 1, în următoarele cazuri:

pentru instalațiile de ardere cu o durată de viață mai mică de 10000 de ore de funcționare;

pentru SO2 și pulberi de la instalațiile de ardere care ard gaz natural;

pentru SO2 de la instalațiile de ardere care ard petrol cu un conținut cunoscut de sulf, în cazurile în care nu există echipament de desulfurare a gazelor reziduale;

pentru SO2 de la instalațiile de ardere care ard biomasă dacă operatorul poate dovedi că emisiile de SO2 nu pot fi, în nicio împrejurare, mai mari decât valorile limită de emisie impuse.

În cazurile în care nu se solicită măsurători continue, trebuie efectuate măsurători cel puțin o dată la șase luni pentru SO2, NOx, pulberi și, în cazul instalațiilor care utilizează gaze, și pentru CO.

În cazul instalațiilor de ardere care utilizează huilă sau lignit, se măsoară cel puțin o dată pe an emisiile de mercur total.

Ca alternativă la măsurătorile de SO2 și NOx menționate la punctul 3, pot fi folosite și alte proceduri, verificate și aprobate de către autoritatea competentă, pentru a determina emisiile de SO2 și de NOx. Astfel de proceduri trebuie să se bazeze pe standardele CEN relevante sau, dacă nu există standarde CEN, pe standarde ISO, standarde naționale sau alte standarde internaționale care garantează furnizarea de date de o calitate științifică echivalentă.

Autoritatea competentă trebuie informată cu privire la modificările semnificative ale tipului de combustibil utilizat sau ale modului de operare a instalației. Autoritatea competentă decide dacă aceste condiții de monitorizare stabilite la punctele 1-4 sunt corespunzătoare sau dacă trebuie adaptate.

Măsurătorile continue efectuate în conformitate cu punctul 1 cuprind măsurători privind conținutul de oxigen, temperatura, presiunea și conținutul de vapori de apă din gazele reziduale. Măsurătorile continue ale conținutului de vapori de apă din gazele reziduale nu sunt necesare, cu condiția ca proba de gaz rezidual să fie uscată înainte de a se analiza emisiile.

Prelevarea de probe și analiza substanțelor poluante relevante și măsurarea parametrilor procesului, precum și asigurarea calității sistemelor automatizate de măsurare și metodele de măsurare de referință pentru calibrarea sistemelor respective se efectuează în conformitate cu standardele CEN. În cazul în care nu există standarde CEN, se aplică standarde ISO, standarde naționale sau alte standarde internaționale care garantează furnizarea de date de o calitate științifică echivalentă.

Sistemele automatizate de măsurare sunt supuse unui control prin intermediul unor măsurători paralele cu metodele de referință, cel puțin o dată pe an.

Operatorul informează fără întârzieri nejustificate autoritatea competentă cu privire la rezultatele verificării sistemelor automatizate de măsurare.

La nivelul valorii limită de emisie, valorile intervalelor de încredere de 95 % pentru un singur rezultat al măsurătorilor nu depășesc următoarele procente din valorile limită de emisie:

Valorile medii validate pe oră și pe zi sunt determinate din valorile medii măsurate validate pe oră, din care se scade valoarea intervalului de încredere precizat la punctul 9.

Se invalidează orice zi în care mai mult de trei valori medii pe oră nu sunt valide din cauza problemelor de funcționare sau a procedurilor de întreținere efectuate asupra sistemului automatizat de măsurare. În cazul în care, din astfel de motive, se invalidează mai mult de 10 zile dintr-un an, autoritatea competentă solicită fără întârzieri nejustificate operatorului să ia măsurile adecvate pentru a ameliora fiabilitatea sistemului automatizat de măsurare.

În cazul instalațiilor de ardere care trebuie să respecte ratele de desulfurare prevăzute la articolul 31, se monitorizează periodic, de asemenea, conținutul de sulf al combustibilului utilizat în instalația de ardere. Autoritățile competente trebuie informate cu privire la modificările substanțiale aduse tipului de combustibil utilizat.

PARTEA 4

Evaluarea respectării valorilor limită de emisie

În cazul în care se efectuează măsurători continue, se consideră că valorile limită de emisie stabilite în părțile 1 și 2 sunt respectate dacă în urma evaluării rezultatelor se arată că, pentru orele de exploatare de pe parcursul unui an calendaristic, au fost îndeplinite toate condițiile următoare:

niciuna dintre valorile medii lunare validate nu depășește valorile limită de emisie relevante stabilite în părțile 1 și 2;

niciuna dintre valorile medii zilnice validate nu depășește 110 % din valorile limită de emisie relevante stabilite în părțile 1 și 2;

în cazul instalațiilor de ardere compuse doar din cazane care utilizează cărbune cu o putere termică instalată totală de sub 50 MW, niciuna dintre valorile medii zilnice validate nu depășește 150 % din valorile limită de emisie relevante stabilite în părțile 1 și 2;

95 % din toate valorile medii orare validate pe parcursul anului nu depășesc 200 % din valorile limită de emisie relevante stabilite în părțile 1 și 2.

Valorile medii validate se determină după cum se arată în partea 3 punctul 10.

În scopul calculării valorilor medii de emisie nu se iau în considerare valorile măsurate în decursul perioadelor prevăzute la articolul 30 alineatele (5) și (6) și la articolul 37, precum și pe parcursul perioadelor de pornire și de oprire.

În cazurile în care nu sunt necesare măsurători continue, se consideră că valorile limită de emisie stabilite în părțile 1 și 2 sunt respectate dacă rezultatele fiecărei serii de măsurători sau de alte proceduri definite și determinate în conformitate cu normele stabilite de autoritățile competente nu depășesc valorile limită de emisie.

PARTEA 5

Rata minimă de desulfurare

Rata minimă de desulfurare în cazul instalațiilor de ardere menționate la articolul 30 alineatul (2).

Rata minimă de desulfurare în cazul instalațiilor de ardere menționate la articolul 30 alineatul (3).

PARTEA 6

Conformarea cu rata de desulfurare

Ratele minime de desulfurare prevăzute în partea 5 din prezenta anexă se aplică ca valoare limită medie lunară.

PARTEA 7

Valorile limită de emisie medii în cazul instalațiilor de ardere cu combustibil multiplu din cadrul unei rafinării

Valorile limită de emisie medii (mg/Nm3) pentru SO2 în cazul instalațiilor de ardere cu combustibil multiplu din cadrul unei rafinării, cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz, care utilizează reziduurile de distilare și de conversie de la rafinarea țițeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alți combustibili:

în cazul instalațiilor de ardere cărora li s-a acordat autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003: 1000 mg/Nm3;

în cazul altor instalații de ardere: 600 mg/Nm3.

Aceste valori limită de emisie se calculează la temperatura 273,15 K, la presiunea 101,3 kPa, după corectarea conținutului de vapori de apă al gazelor reziduale și la un conținut standardizat de O2 de 6 % în cazul combustibililor solizi, respectiv de 3 % în cazul combustibililor gazoși.

pentru instalațiile de ardere cu o durată de viață mai mică de 10000 de ore de funcționare;

pentru SO2 și pulberi de la instalațiile de ardere care ard gaz natural;

pentru SO2 de la instalațiile de ardere care ard petrol cu un conținut cunoscut de sulf, în cazurile în care nu există echipament de desulfurare a gazelor reziduale;

pentru SO2 de la instalațiile de ardere care ard biomasă dacă operatorul poate dovedi că emisiile de SO2 nu pot fi, în nicio împrejurare, mai mari decât valorile limită de emisie impuse.

niciuna dintre valorile medii lunare validate nu depășește valorile limită de emisie relevante stabilite în părțile 1 și 2;

niciuna dintre valorile medii zilnice validate nu depășește 110 % din valorile limită de emisie relevante stabilite în părțile 1 și 2;

în cazul instalațiilor de ardere compuse doar din cazane care utilizează cărbune cu o putere termică instalată totală de sub 50 MW, niciuna dintre valorile medii zilnice validate nu depășește 150 % din valorile limită de emisie relevante stabilite în părțile 1 și 2;

95 % din toate valorile medii orare validate pe parcursul anului nu depășesc 200 % din valorile limită de emisie relevante stabilite în părțile 1 și 2.

în cazul instalațiilor de ardere cărora li s-a acordat autorizație înainte de 27 noiembrie 2002 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003: 1000 mg/Nm3;

în cazul altor instalații de ardere: 600 mg/Nm3.

ANEXA VIDispoziții tehnice privind instalațiile de incinerare a deșeurilor și instalațiile de coincinerare a deșeurilor

ANEXA VI

Dispoziții tehnice privind instalațiile de incinerare a deșeurilor și instalațiile de coincinerare a deșeurilor

PARTEA 1

Definiții

În sensul prezentei anexe, se aplică următoarele definiții:

instalație de incinerare a deșeurilor existentă înseamnă una dintre următoarele instalații de incinerare:

care era în activitate și pentru care a fost acordată o autorizație în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil înainte de 28 decembrie 2002;

care era autorizată sau înregistrată în vederea incinerării deșeurilor și pentru care a fost acordată o autorizație înainte de 28 decembrie 2002, în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune până la 28 decembrie 2003;

care, din punctul de vedere al autorității competente, a făcut obiectul unei solicitări complete de autorizare înainte de 28 decembrie 2002, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune până la 28 decembrie 2004;

instalație nouă de incinerare a deșeurilor înseamnă orice instalație de incinerare a deșeurilor care nu este menționată la litera (a).

PARTEA 2

Factori de echivalență pentru dibenzoparadioxine și dibenzofurani

Pentru a determina concentrația totală a dioxinelor și furanilor, se recomandă, înaintea adunării acestora, înmulțirea concentrațiilor masice ale dibenzoparadioxinelor și dibenzofuranilor enumerați mai jos cu următorii factori de echivalență:

PARTEA 3

Valori limită ale emisiilor în aer pentru instalațiile de incinerare a deșeurilor

Toate valorile limită de emisie se calculează la o temperatură de 273,15 K, o presiune de 101,3 kPa și după corecția pentru conținutul de vapori de apă al gazelor reziduale.

Valorile sunt normate la un conținut de oxigen al gazelor reziduale de 11 %, cu excepția cazurilor în care se incinerează uleiuri minerale uzate, în sensul articolului 3 punctul 3 din Directiva 2008/98/CE, când sunt normate la un conținut de oxigen de 3 %, precum și în cazurile menționate în partea 6 punctul 2.7

Valorile limită medii zilnice de emisie pentru următoarele substanțe poluante (mg/Nm3)

Valorile limită medii de emisie pentru o jumătate de oră pentru următoarele substanțe poluante (mg/Nm3)

Valorile limită medii de emisie (mg/Nm3) pentru următoarele metale grele dintr-o perioadă de eșantionare de minimum 30 minute și maximum 8 ore

Aceste valori medii se aplică, de asemenea, emisiilor de metale grele și compuși ai acestora în stare de gaz sau vapori.

Valoarea limită medie de emisie (ng/Nm3) pentru dioxine și furani pe o perioadă de eșantionare de minimum 6 ore și maximum 8 ore. Valoarea limită de emisie face trimitere la concentrația totală de dioxine și furani calculată în conformitate cu partea 2.

Valorile limită de emisie (mg/Nm3) pentru monoxidul de carbon (CO) din gazele reziduale

50 ca medie zilnică;

100 ca medie pentru o jumătate de oră;

150 ca medie pentru 10 minute.

Autoritatea competentă poate acorda derogări de la valorile limită de emisie stabilite la acest punct pentru instalațiile de incinerare a deșeurilor care utilizează tehnologia patului fluidizat, atâta timp cât autorizația stabilește o valoare limită de emisie de maximum 100 mg/Nm3 (media orară) pentru monoxidul de carbon (CO).

Valorile limită de emisie aplicabile în situațiile descrise la articolul 46 alineatul (6) și la articolul 47.

Concentrația totală în pulberi a emisiilor în aer ale unei instalații de incinerare a deșeurilor nu poate să depășească în niciun caz cantitatea de 150 mg/Nm3, exprimată ca medie pentru o jumătate de oră. Nu trebuie să fie depășite valorile limită pentru emisiile în aer de COT și CO stabilite la punctul 1.2 și la punctul 1.5 litera (b).

Statele membre pot adopta norme care să reglementeze derogările prevăzute de prezenta parte.

PARTEA 4

Determinarea valorilor limită de emisii în aer pentru coincinerarea deșeurilor

Formula de mai jos (regula amestecurilor) se aplică în toate cazurile în care o valoare limită de emisie totală specifică C nu este stabilită într-un tabel din prezenta parte.

Valoarea limită de emisie a fiecărei substanțe poluante în cauză și a CO, conținute în gazele reziduale produse prin coincinerarea deșeurilor, se calculează după cum urmează:

volumul de gaze reziduale rezultat în urma incinerării de deșeuri, determinat doar pe baza deșeurilor cu cea mai scăzută valoare calorifică specificată în autorizație și normat la condițiile definite de prezenta directivă.

În cazul în care cantitatea de căldură eliberată prin incinerarea deșeurilor periculoase atinge cel puțin 10 % din căldura totală eliberată de instalație, Vdeșeuri se calculează pe baza unei cantități (teoretice) de deșeuri care, dacă ar fi incinerate, ar degaja o căldură de 10 % din căldura totală degajată prestabilită.

valorile limită de emisie totale la conținutul de oxigen stabilit în prezenta parte pentru anumite activități industriale și anumite substanțe poluante sau, în absența unor asemenea valori, totalul valorilor limită de emisie de care trebuie să se țină seama în locul valorilor limită de emisie stabilite în anexele corespunzătoare la prezenta directivă. Conținutul total de oxigen prin care se înlocuiește în scopul normării conținutul de oxigen se determină pe baza conținutului menționat mai sus, cu respectarea volumelor parțiale.

Toate valorile limită de emisie se calculează la o temperatură de 273,15 K, o presiune de 101,3 kPa și după corecția în funcție de conținutul de vapori de apă al gazelor reziduale.

Statele membre pot adopta norme care să reglementeze derogările prevăzute de prezenta parte.

Dispoziții speciale pentru cuptoarele din ciment care coincinerează deșeuri

Valorile limită de emisie stabilite la punctele 2.2 și 2.3 se aplică drept medii zilnice pentru pulberi totale, HCl, HF, NOx, SO2 și COT (pentru măsurători continue), ca valori medii pe o perioadă de eșantionare de minimum 30 minute și maximum opt ore pentru metale grele și ca valori medii pe o perioadă de eșantionare de minimum șase ore și maximum opt ore pentru dioxine și furani.

Toate valorile se normează la: un conținut de oxigen de 10 %.

Mediile pentru o jumătate de oră sunt necesare doar pentru calculul mediilor zilnice.

C – valori limită de emisie totale (mg/Nm3, cu excepția dioxinelor și furanilor) pentru următoarele substanțe poluante

C – valori limită de emisie totale (mg/Nm3) pentru SO2 și COT

Autoritatea competentă poate acorda derogări de la valorile limită de emisie stabilite la acest punct în cazul în care SO2 și COT nu provin din co-incinerarea deșeurilor.

C – valori limită de emisie totale pentru CO

Autoritatea competentă poate stabili valori limită pentru CO.

Dispoziții speciale pentru instalațiile de ardere care coincinerează deșeuri.

Cprocedeu exprimată ca medii zilnice (mg/Nm3) valabile până la data prevăzută la articolul 82 alineatul (5)

Pentru determinarea puterii termice instalate totale a instalațiilor de ardere, se aplică normele privind cumularea definite la articolul 29. Valorile medii pentru o jumătate de oră sunt necesare doar pentru a se calcula mediile zilnice.

Cprocedeu pentru combustibilii solizi, cu excepția biomasei, (conținutul de O2 de 6 %):

Cprocedeu pentru biomasă (conținutul de O2 de 6 %):

Cprocedeu pentru combustibilii lichizi (conținutul de O2 de 3 %):

Cprocedeu exprimată ca medii zilnice (mg/Nm3) valabile cu începere de la data prevăzută la articolul 82 alineatul (6)

Pentru determinarea puterii termice instalate totale a instalațiilor de ardere, se aplică normele privind cumularea definite la articolul 29. Valorile medii pentru o jumătate de oră sunt necesare doar pentru a se calcula mediile zilnice.

Cprocedeu pentru instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (2), cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Cprocedeu pentru combustibilii solizi, cu excepția biomasei (conținutul de O2 de 6 %):

Cprocedeu pentru biomasă (conținutul de O2 de 6 %):

Cprocedeu pentru combustibilii lichizi (conținutul de O2 de 3 %):

Cprocedeu pentru instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (3), cu excepția turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz

Cprocedeu pentru combustibilii solizi, cu excepția biomasei, (conținutul de O2 de 6 %):

Cprocedeu pentru biomasă (conținutul de O2 de 6 %):

Cprocedeu pentru combustibili lichizi (conținutul de O2 de 3 %):

C – valorile limită de emisie totale pentru metale grele (mg/Nm3) exprimate ca medii pe o perioadă de eșantionare de minimum 30 minute și maximum opt ore (conținut de O2 de 6 % pentru combustibilii solizi și de 3 % pentru combustibilii lichizi)

C – valoarea limită de emisie totală (ng/Nm3) pentru dioxine și furani exprimată ca medie măsurată pe o perioadă de eșantionare de minimum șase ore și maximum opt ore (conținut de O2 de 6 % pentru combustibilii solizi și de 3 % pentru combustibilii lichizi)

Dispoziții speciale pentru instalațiile de coincinerare a deșeurilor din sectoarele industriale neincluse la punctele 2 și 3 din prezenta parte

C – valoarea limită de emisie totală (ng/Nm3) pentru dioxine și furani exprimată ca medie măsurată pe o perioadă de eșantionare de minimum șase ore și maximum opt ore:

C - valorile limită de emisie totale (mg/Nm3) pentru metale grele exprimate ca medii pe o perioadă de eșantionare de minimum 30 minute și maximum opt ore:

PARTEA 5

Valori limită de emisie pentru deversările de ape uzate provenite din epurarea gazelor reziduale

PARTEA 6

Monitorizarea emisiilor

Tehnici de măsurare

Măsurătorile pentru determinarea concentrațiilor de substanțe poluante din aer și din apă se efectuează reprezentativ.

Eșantionarea și analiza tuturor substanțelor poluante, inclusiv a dioxinelor și furanilor, precum și asigurarea calității sistemelor automatizate de măsurare și metodele de măsurare de referință utilizate pentru calibrarea acestora se efectuează în conformitate cu standardele CEN. Dacă nu există standarde CEN, se aplică standardele ISO, standardele naționale sau alte standarde internaționale, care asigură obținerea unor date de calitate științifică echivalentă. Această dispoziție se aplică și sistemului de asigurare a calității pentru laboratorul care efectuează eșantionarea și analiza. Sistemele automatizate de măsurare sunt supuse unui control prin intermediul unor măsurători paralele cu metodele de referință, cel puțin o dată pe an.

La nivelul valorilor limită zilnice de emisie, valorile intervalelor de încredere de 95 % ale unui singur rezultat măsurat nu trebuie să depășească următoarele procente ale valorilor limită de emisie:

Emisiile din aer sau din apă se măsoară periodic în conformitate cu punctele 1.1 și 1.2.

Măsurători privind substanțele poluante din aer

Se efectuează următoarele măsurători privind substanțele poluante din aer:

măsurarea continuă a următoarelor substanțe: NOx, cu condiția să fie stabilite valori limită de emisie, CO, pulberi totale, carbon organic total (COT), HCl, HF și SO2;

măsurarea continuă a următorilor parametri de exploatare: temperatura în apropierea peretelui intern sau într-un alt punct reprezentativ al camerei de combustie autorizat de autoritatea competentă, concentrația de oxigen, presiunea, temperatura și conținutul de vapori de apă al gazelor reziduale;

cel puțin două măsurători pe an pentru metale grele, dioxine și furani; cu toate acestea, pe parcursul primelor 12 luni de exploatare se efectuează măsurători cel puțin din trei în trei luni.

Perioada de rezidență, temperatura minimă și conținutul de oxigen al gazelor reziduale trebuie verificate corespunzător cel puțin o dată la punerea în funcțiune a instalației de incinerare a deșeurilor sau a instalației de coincinerare a deșeurilor și în condițiile de funcționare cele mai nefavorabile care se pot prevedea.

Măsurarea continuă a acidului fluorhidric (HF) poate fi omisă în cazul în care acidului clorhidric (HCl) i se aplică tratamente care să garanteze că nu se depășesc valorile limită de emisie pentru HCl. În acest caz, emisiile de HF se măsoară periodic în conformitate cu punctul 2.1 litera (c).

Măsurarea continuă a conținutului de vapori de apă nu este necesară în cazul în care gazele reziduale prelevate sunt uscate înaintea analizei emisiilor.

Autoritatea competentă poate decide să nu impună realizarea unor măsurători continue pentru HCl, HF și SO2 în instalațiile de incinerare a deșeurilor sau în instalațiile de coincinerare a deșeurilor și să impună realizarea unor măsurători periodice în sensul punctului 2.1 litera (c) sau nicio măsurătoare în cazul în care operatorul poate dovedi că emisiile de substanțe poluante menționate mai sus nu pot fi în niciun caz mai mari decât valorile limită de emisie stabilite.

Autoritatea competentă poate decide să nu impună realizarea unor măsurători continue pentru NOx și să impună realizarea unor măsurători periodice în sensul punctului 2.1 litera (c) în instalațiile existente de incinerare a deșeurilor cu o capacitate nominală de sub 6 tone pe oră sau în instalațiile existente de coincinerare a deșeurilor cu o capacitate nominală de sub 6 tone pe oră, în cazul în care operatorul poate dovedi, pe baza unor informații privind calitatea deșeurilor în cauză, tehnologiile utilizate și rezultatele monitorizării emisiilor, că emisiile de NOx nu pot fi în niciun caz mai mari decât valoarea limită de emisie stabilită.

Autoritatea competentă poate decide să impună realizarea unei măsurători din doi în doi ani pentru metale grele și a unei măsurători pe an pentru dioxine și furani în următoarele cazuri:

emisiile rezultate din coincinerarea sau incinerarea deșeurilor sunt, în orice situație, mai mici decât 50 % din valorile limită de emisie;

deșeurile destinate coincinerării sau incinerării sunt constituite doar din anumite fracțiuni combustibile extrase din deșeuri nepericuloase, care nu pot fi reciclate și care prezintă anumite caracteristici, și care se recomandă a fi precizate pe baza evaluării prevăzute la litera (c);

operatorul poate dovedi, pe baza unor informații asupra calității deșeurilor în cauză și monitorizării emisiilor, că emisiile se situează, în orice situație, cu mult sub valorile limită de emisie pentru metale grele, dioxine și furani;

Rezultatele măsurătorilor efectuate sunt normate pe baza concentrațiilor standard de oxigen menționate în partea 3 sau calculate în conformitate cu partea 4 și prin aplicarea formulei prevăzute în partea 7.

În cazul în care se incinerează sau coincinerează deșeuri într-o atmosferă îmbogățită cu oxigen, rezultatele măsurătorilor pot fi normate la conținutul de oxigen stabilit de autoritatea competentă în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.

Atunci când emisiile de substanțe poluante sunt reduse printr-un tratament al gazelor reziduale, într-o instalație de incinerare a deșeurilor sau o instalație de coincinerare a deșeurilor care tratează deșeuri periculoase, normarea prevăzută la primul paragraf în ceea ce privește conținutul de oxigen se efectuează doar în cazul în care conținutul de oxigen măsurat în decursul aceleiași perioade doar pentru substanța poluantă în cauză depășește conținutul aplicabil standard de oxigen.

Măsurători privind substanțele poluante din apă

Următoarele măsurători se efectuează în punctul de deversare a apelor uzate:

măsurători continue pentru pH, temperatură și debit;

măsurători zilnice prin prelevări punctuale din cantitatea totală de materii solide în suspensie sau măsurători pe o probă reprezentativă proporțională cu debitul pe o perioadă de 24 de ore;

măsurători efectuate cel puțin o dată pe lună pe o probă reprezentativă, proporțională cu debitul deversărilor, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru Hg, Cd, TI, As, Pb, Cr, Cu Ni și Zn;

cel puțin un set de măsurători la șase luni pentru dioxine și furani; cu toate acestea, în primele douăsprezece luni de exploatare a instalației se efectuează măsurători cel puțin o dată la trei luni.

În cazul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt tratate pe amplasament împreună cu alte ape uzate, provenite din alte surse situate pe amplasamentul instalației, operatorul trebuie să efectueze următoarele măsurători:

pe fluxul de ape uzate provenite din sistemul de epurare a gazelor reziduale, înaintea intrării acestora în instalația de tratare colectivă a apelor uzate;

pe fluxul sau fluxurile de alte ape uzate înaintea intrării acestora în instalațiile de tratare colectivă a apelor uzate;

în punctele în care apele uzate provenite din instalația de incinerare a deșeurilor sau de la instalația de coincinerare a deșeurilor sunt deversate în urma tratării.

PARTEA 7

Formulă pentru calculul concentrației de emisie la procentajul standard al concentrației de oxigen

PARTEA 8

Evaluarea respectării valorilor limită de emisie

Valori limită de emisie în aer

Valorile limită de emisie în aer se consideră respectate dacă:

niciuna dintre mediile zilnice nu depășește vreuna din valorile limită de emisie menționate în partea 3 punctul 1.1 sau în partea 4 sau calculate în conformitate cu indicațiile din partea 4;

niciuna dintre mediile pentru o jumătate de oră nu depășește valorile limită de emisie menționate în coloana A a tabelului din partea 3 punctul 1.2 sau, după caz, un procent de 97 % din mediile pentru o jumătate de oră dintr-un an nu depășește valorile limită de emisie stabilite în coloana B a tabelului din partea 3 punctul 1.2;

niciuna dintre mediile pentru perioada de eșantionare prevăzută pentru metale grele, dioxine și furani nu depășește valorile limită de emisie stabilite în partea 3 punctele 1.3 și 1.4 sau în partea 4 sau calculate în conformitate cu indicațiile din partea 4;

pentru monoxid de carbon (CO):

în cazul instalațiilor de incinerare a deșeurilor:

cel puțin un procent de 97 % din mediile zilnice dintr-un an nu depășește valoarea limită de emisie stabilită în partea 3 punctul 1.5 litera (a); și

cel puțin un procent de 95 % din toate mediile pentru zece minute înregistrate în orice perioadă de 24 de ore sau din toate mediile pentru 10 minute înregistrate în aceeași perioadă nu depășește valorile limită de emisie stabilite în partea 3 punctul 1.5 literele (b) și (c); în cazul instalațiilor de incinerare a deșeurilor în care gazelor provenind de la procesul de incinerare li se ridică temperatura la cel puțin 1100 °C timp de cel puțin două secunde, statele membre pot aplica o perioadă de evaluare de șapte zile pentru valorile medii calculate pentru 10 minute;

în cazul instalațiilor de coincinerare a deșeurilor: se respectă dispozițiile din partea 4.

Mediile pentru o jumătate de oră și mediile pentru zece minute se determină în perioada de funcționare efectivă (cu excepția fazelor de pornire și de oprire, când nu este incinerat niciun deșeu) plecând de la valorile măsurate după scăderea valorii intervalului de încredere indicat la partea 6 punctul 1.3 Mediile zilnice se calculează plecând de la aceste medii validate.

Pentru ca o medie zilnică să fie valabilă, este necesar ca maximum cinci medii pentru o jumătate de oră dintr-o singură zi să fie ignorate din cauza disfuncționalității sau întreținerii sistemului de măsurare continuă. Nu pot fi ignorate mai mult de zece medii zilnice într-un an din cauza disfuncționalității sau întreținerii sistemului de măsurare continuă.

Valorile medii ale perioadei de eșantionare și valorile medii pentru măsurătorile periodice ale acidului fluorhidric (HF), ale acidului clorhidric (HCl) și ale dioxidului de sulf (SO2) se determină conform modalităților prevăzute la articolul 45 alineatul (1) litera (e), la articolul 48 alineatul (3) și în partea 6 punctul 1.

Valori limită de emisie în apă.

Valorile limită de emisie în apă se consideră respectate în următoarele cazuri:

pentru cantitățile totale de materii solide în suspensie, un procent de 95 % și de 100 % din valorile măsurate nu depășește valorile limită de emisie respective stabilite în partea 5;

pentru metalele grele (Hg, Cd, TI, As, Pb, Cr, Cu, Ni și Zn), cel mult o măsurătoare pe an nu depășește valorile limită de emisie stabilite în partea 5; sau, dacă statul membru prevede mai mult de 20 de probe anual, un procent de cel mult 5 % din aceste probe nu depășește valorile limită de emisie stabilite în partea 5;

pentru dioxine și furani, rezultatele măsurătorilor nu depășesc valoarea limită de emisie stabilită în partea 5.

instalație de incinerare a deșeurilor existentă înseamnă una dintre următoarele instalații de incinerare:

care era în activitate și pentru care a fost acordată o autorizație în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil înainte de 28 decembrie 2002;

care era autorizată sau înregistrată în vederea incinerării deșeurilor și pentru care a fost acordată o autorizație înainte de 28 decembrie 2002, în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune până la 28 decembrie 2003;

care, din punctul de vedere al autorității competente, a făcut obiectul unei solicitări complete de autorizare înainte de 28 decembrie 2002, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune până la 28 decembrie 2004;

instalație nouă de incinerare a deșeurilor înseamnă orice instalație de incinerare a deșeurilor care nu este menționată la litera (a).

care era în activitate și pentru care a fost acordată o autorizație în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil înainte de 28 decembrie 2002;

care era autorizată sau înregistrată în vederea incinerării deșeurilor și pentru care a fost acordată o autorizație înainte de 28 decembrie 2002, în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune până la 28 decembrie 2003;

care, din punctul de vedere al autorității competente, a făcut obiectul unei solicitări complete de autorizare înainte de 28 decembrie 2002, cu condiția ca instalația să fi fost pusă în funcțiune până la 28 decembrie 2004;

50 ca medie zilnică;

100 ca medie pentru o jumătate de oră;

150 ca medie pentru 10 minute.

măsurarea continuă a următoarelor substanțe: NOx, cu condiția să fie stabilite valori limită de emisie, CO, pulberi totale, carbon organic total (COT), HCl, HF și SO2;

măsurarea continuă a următorilor parametri de exploatare: temperatura în apropierea peretelui intern sau într-un alt punct reprezentativ al camerei de combustie autorizat de autoritatea competentă, concentrația de oxigen, presiunea, temperatura și conținutul de vapori de apă al gazelor reziduale;

cel puțin două măsurători pe an pentru metale grele, dioxine și furani; cu toate acestea, pe parcursul primelor 12 luni de exploatare se efectuează măsurători cel puțin din trei în trei luni.

emisiile rezultate din coincinerarea sau incinerarea deșeurilor sunt, în orice situație, mai mici decât 50 % din valorile limită de emisie;

deșeurile destinate coincinerării sau incinerării sunt constituite doar din anumite fracțiuni combustibile extrase din deșeuri nepericuloase, care nu pot fi reciclate și care prezintă anumite caracteristici, și care se recomandă a fi precizate pe baza evaluării prevăzute la litera (c);

operatorul poate dovedi, pe baza unor informații asupra calității deșeurilor în cauză și monitorizării emisiilor, că emisiile se situează, în orice situație, cu mult sub valorile limită de emisie pentru metale grele, dioxine și furani;

măsurători continue pentru pH, temperatură și debit;

măsurători zilnice prin prelevări punctuale din cantitatea totală de materii solide în suspensie sau măsurători pe o probă reprezentativă proporțională cu debitul pe o perioadă de 24 de ore;

măsurători efectuate cel puțin o dată pe lună pe o probă reprezentativă, proporțională cu debitul deversărilor, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru Hg, Cd, TI, As, Pb, Cr, Cu Ni și Zn;

cel puțin un set de măsurători la șase luni pentru dioxine și furani; cu toate acestea, în primele douăsprezece luni de exploatare a instalației se efectuează măsurători cel puțin o dată la trei luni.

pe fluxul de ape uzate provenite din sistemul de epurare a gazelor reziduale, înaintea intrării acestora în instalația de tratare colectivă a apelor uzate;

pe fluxul sau fluxurile de alte ape uzate înaintea intrării acestora în instalațiile de tratare colectivă a apelor uzate;

în punctele în care apele uzate provenite din instalația de incinerare a deșeurilor sau de la instalația de coincinerare a deșeurilor sunt deversate în urma tratării.

niciuna dintre mediile zilnice nu depășește vreuna din valorile limită de emisie menționate în partea 3 punctul 1.1 sau în partea 4 sau calculate în conformitate cu indicațiile din partea 4;

niciuna dintre mediile pentru o jumătate de oră nu depășește valorile limită de emisie menționate în coloana A a tabelului din partea 3 punctul 1.2 sau, după caz, un procent de 97 % din mediile pentru o jumătate de oră dintr-un an nu depășește valorile limită de emisie stabilite în coloana B a tabelului din partea 3 punctul 1.2;

niciuna dintre mediile pentru perioada de eșantionare prevăzută pentru metale grele, dioxine și furani nu depășește valorile limită de emisie stabilite în partea 3 punctele 1.3 și 1.4 sau în partea 4 sau calculate în conformitate cu indicațiile din partea 4;

pentru monoxid de carbon (CO):

în cazul instalațiilor de incinerare a deșeurilor: