Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
1
La 20 noiembrie 2006, Consiliul a adoptat Poziția comună 2006/795/PESC privind adoptarea unor măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) care pune în aplicare Rezoluția nr. 1718 (2006) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (RCSONU).
2
La 27 iulie 2009, Consiliul a adoptat Poziția comună 2009/573/PESC care a modificat Poziția comună 2006/795/PESC și a pus în aplicare RCSONU 1874 (2009).
3
La 22 decembrie 2009, Consiliul a adoptat Decizia 2009/1002/PESC a Consiliului care a modificat Poziția comună 2006/795/PESC.
4
În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Poziția comună 2006/795/PESC, Consiliul a reexaminat integral lista persoanelor și a entităților prevăzute în anexele II și III la respectiva poziție comună cărora, prin urmare, li se aplică articolul 3 alineatul (1) litera (b) și articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (c) din respectiva poziție comună. Consiliul a concluzionat că persoanele și entitățile în cauză ar trebui să facă în continuare obiectul unor măsuri restrictive.
5
Consiliul a identificat și alte persoane și entități care ar trebui să facă obiectul unor măsuri restrictive.
6
Procedura de modificare a anexelor I și II la prezenta decizie ar trebui să includă comunicarea către persoanele și entitățile incluse pe liste a temeiurilor pentru includerea pe listă, în scopul de a permite persoanelor și entităților desemnate să prezinte observații. În cazul în care sunt transmise observații sau sunt prezentate dovezi substanțiale noi, Consiliul ar trebui să își reexamineze decizia în funcție de observațiile respective și să informeze în consecință persoana sau entitatea în cauză.
7
Prezenta decizie respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate în special în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, mai ales dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, dreptul la proprietate și dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Prezenta decizie ar trebui aplicată în conformitate cu aceste drepturi și principii.
8
Prezenta decizie respectă de asemenea pe deplin obligațiile care le revin statelor membre în temeiul Cartei Organizației Națiunilor Unite și caracterul obligatoriu din punct de vedere juridic al rezoluțiilor Consiliului de Securitate.
9
Este necesar ca Poziția comună 2006/795/PESC să fie abrogată și înlocuită cu prezenta decizie.
10
Măsurile de punere în aplicare ale Uniunii sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 329/2007 al Consiliului din 27 martie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene,
Articolul 1
Alineatul 1
Se interzice furnizarea, vânzarea sau transferul, directe sau indirecte, cu destinația RPDC, de către resortisanții statelor membre sau prin tranzitarea sau de pe teritoriul statelor membre, sau prin intermediul navelor sau aeronavelor care arborează pavilionul statelor membre, fie că își au sau nu originea pe teritoriul statelor membre, a următoarelor articole și tehnologii, inclusiv a programelor de calculator:
Litera a
armament și materiale conexe de orice fel, inclusiv armele și muniția, vehiculele și echipamentele militare, echipamentele paramilitare și piesele de schimb pentru cele menționate anterior, cu excepția vehiculelor nedestinate pentru luptă care au fost concepute pentru a oferi o protecție balistică sau echipate cu materiale antibalistice, cu scopul unic de a proteja personalul Uniunii și al statelor sale membre în RPDC;
Litera b
toate articolele, materialele, echipamentele, bunurile și tehnologiile, astfel cum au fost identificate de Consiliul de Securitate sau de comitetul instituit în temeiul punctului 12 din RCSONU 1718 (2006) (Comitetul pentru sancțiuni), în conformitate cu punctul 8 litera (a) subpunctul (ii) din RCSONU 1718 (2006) și cu punctul 5 litera (b) din RCSONU 2087 (2013), care ar putea să contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice sau alte arme de distrugere în masă;
Litera c
anumite alte articole, materiale, echipamente, bunuri și tehnologii care ar putea să contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice sau alte arme de distrugere în masă sau care ar putea să contribuie la activitățile sale militare, care includ toate produsele și tehnologiile cu dublă utilizare prevăzute la anexa I din Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare. Uniunea ia măsurile necesare pentru identificarea produselor care intră în domeniul de aplicare al prezentei dispoziții;
Litera d
anumite componente-cheie pentru sectorul rachetelor balistice, precum anumite tipuri de aluminiu utilizate la sistemele privind rachetele balistice. Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante cărora li se aplică prezenta dispoziție.
Alineatul 2
De asemenea, se interzice:
Litera a
furnizarea de formare tehnică, de consiliere, de servicii, de asistență sau servicii de brokeraj în ceea ce privește articolele și tehnologiile prevăzute la alineatul (1), sau care au legătură cu furnizarea, fabricarea, întreținerea sau utilizarea acestor articole, directe sau indirecte, oricărei persoane, entități sau organisme din RPDC, sau în scopul unei utilizări în acest stat;
Litera b
finanțarea sau acordarea de ajutor financiar în ceea ce privește articolele și tehnologiile menționate la alineatul (1), inclusiv, în special, de subvenții, împrumuturi și de asigurări ale creditelor la export, precum și servicii de asigurare și reasigurare, pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export al unor astfel de articole sau tehnologii, sau în scopul furnizării unei formări tehnice, a consilierii, a serviciilor, a asistenței sau a serviciilor de brokeraj aferente, în mod direct sau indirect, oricărei persoane, entități sau organism care se găsește pe teritoriul RPDC, sau în scopul unei utilizări în acest stat;
Litera c
participarea, în mod voluntar sau deliberat, la activități care au drept scop sau efect eludarea interzicerii menționate la literele (a) și (b).
Alineatul 3
Achiziționarea din RPDC, de către resortisanții statelor membre, sau prin intermediul navelor de pavilion și aeronavelor statelor membre, de articole sau tehnologii prevăzute la alineatul (1), precum și furnizarea de către RPDC a unei formări tehnice, a consilierii, a serviciilor, a asistenței, a finanțării și a asistenței financiare menționate la alineatul (2) către resortisanți ai statelor membre sunt de asemenea interzise, indiferent dacă acestea provin sau nu de pe teritoriul RPDC.
Articolul 1a
Paragraf
Se interzice vânzarea, cumpărarea, transportul sau intermedierea, în mod direct sau indirect, a aurului și a metalelor prețioase, precum și a diamantelor către, de la sau pentru guvernul RPDC, organismele publice, corporațiile sau agențiile acestuia, Banca Centrală a RPDC, precum și către, de la sau pentru persoanele și entitățile care acționează în numele acestora sau sub conducerea acestora, sau entitățile deținute sau controlate de către acestea.
Paragraf
Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante cărora li se aplică prezenta dispoziție.
Articolul 1b
Paragraf
Se interzice livrarea de bancnote și monede din RPDC nou tipărite sau bătute sau neemise către Banca Centrală a RPDC sau în beneficiul acesteia.
Articolul 2
Alineatul 1
Statele membre nu își asumă noi angajamente de acordare de subvenții, asistență financiară sau credite concesionale Republicii Populare Democrate Coreene, inclusiv prin participarea lor la instituții financiare internaționale, cu excepția celor cu scop umanitar și de dezvoltare care vizează nemijlocit nevoile populației civile sau promovarea denuclearizării. Statele membre manifestă vigilență în vederea reducerii angajamentelor actuale și, în cazul în care este posibil, a încetării acestora.
Alineatul 2
Statele membre nu oferă sprijin financiar public pentru comerțul cu RPDC, inclusiv prin acordarea de credite la export, garanții sau asigurări cetățenilor sau entităților lor implicate în comerțul cu RPDC, în cazul în care un astfel de sprijin financiar ar putea să contribuie la programele sau activitățile din domeniul nuclear sau la cele legate de rachete balistice sau de alte arme de distrugere în masă.
Articolul 2a
Paragraf
Se interzice vânzarea, cumpărarea, intermedierea sau asistența în emiterea de obligațiuni nord-coreene publice sau garantate de stat emise după intrarea în vigoare a prezentei decizii, direct sau indirect, către sau de la guvernul RPDC, organismele publice, corporațiile, agențiile, Banca Centrală a RPDC sau băncile cu sediul în RPDC, sau sucursale și filiale din cadrul sau din afara jurisdicției statelor membre ale băncilor cu sediul în RPDC, sau entități financiare care nu au sediul în RPDC și nu se află sub jurisdicția statelor membre, dar sunt controlate de persoane cu domiciliul în RPDC și de entități cu sediul în RPDC, precum și orice persoană sau entitate care acționează în numele sau la instrucțiunile acestora, sau entități deținute sau controlate de acestea.
Articolul 3
Paragraf
Se interzice furnizarea, vânzarea sau transferul, directe sau indirecte de articole de lux cu destinația RPDC, de către resortisanți ai statelor membre, sau prin intermediul navelor și aeronavelor care arborează pavilionul statelor membre, fie că își au originea sau nu pe teritoriul statelor membre.
Articolul 4
Alineatul 1
Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea sau trecerea în tranzit pe teritoriul lor:
Litera a
de către persoanele desemnate de Comitetul pentru sancțiuni sau de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ca fiind responsabile, inclusiv sub formă de sprijin sau încurajare, de politicile RPDC în materie programelor sale care vizează armele nucleare, rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă, precum și de către membrii familiilor lor, a căror listă este inclusă în anexa I;
Litera b
de către persoanele care nu sunt incluse în anexa I și care sunt responsabile, inclusiv sub formă de sprijin sau încurajare, de programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă, a căror listă este inclusă în anexa II;
Litera c
de către persoanele care nu sunt incluse în anexa I sau în anexa II și care furnizează servicii financiare sau transferul către, dinspre sau cu tranzitarea teritoriului statelor membre, sau cu implicarea cetățenilor statelor membre sau a entităților constituite conform legislației lor, sau a oricăror persoane sau instituții financiare de pe teritoriul lor, al oricăror active sau resurse financiare sau de altă natură care ar putea să contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă, a căror listă este inclusă în anexa III;
Litera d
de către persoanele care nu sunt menționate în anexa I, anexa II sau anexa III și care sunt implicate, inclusiv prin furnizarea de servicii financiare, în furnizarea către și dinspre RPDC de arme și de materiale conexe de toate tipurile, sau de articole, materiale, echipamente, bunuri și tehnologii care ar putea să contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice sau alte arme de distrugere în masă, astfel cum sunt aceste persoane enumerate în anexa IIIA.
Alineatul 2
Alineatul (1) litera (a) nu se aplică în cazul în care Comitetul pentru sancțiuni stabilește, de la caz la caz, că o călătorie este justificată din motive umanitare, inclusiv pentru a îndeplini o datorie religioasă, sau în cazul în care acesta consideră că o derogare ar favoriza realizarea obiectivelor RCSONU 1718 (2006) sau ale RCSONU 1874 (2009).
Alineatul 3
Alineatul (1) nu obligă un stat membru să refuze intrarea pe teritoriul său a propriilor resortisanți.
Alineatul 4
Alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere cazurilor în care un stat membru și-a asumat o obligație de drept internațional, și anume:
Litera a
în calitate de țară-gazdă a unei organizații internaționale interguvernamentale;
Litera b
în calitate de țară-gazdă a unei conferințe internaționale convocate de Organizația Națiunilor Unite sau ținute sub auspiciile sale;
Litera c
în temeiul unui acord multilateral care conferă privilegii și imunități;
Litera d
în temeiul Tratatului de conciliere din 1929 (Pactul Lateran) încheiat de Sfântul Scaun (Statul Vatican) și Italia.
Alineatul 5
Alineatul (4) se aplică, de asemenea, cazurilor în care un stat membru este gazdă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Alineatul 6
Consiliul este informat în mod corespunzător de toate cazurile în care un stat membru acordă o derogare în temeiul alineatului (4) sau (5).
Alineatul 7
Statele membre pot acorda derogări de la măsurile impuse la alineatul (1) literele (b), (c) și (d), atunci când deplasarea unei persoane se justifică din motive umanitare urgente sau atunci când persoana respectivă se deplasează pentru a asista la reuniuni interguvernamentale, inclusiv la reuniuni inițiate de Uniune sau găzduite de un stat membru care asigură președinția OSCE, în cazul în care în cadrul acestora se poartă un dialog politic care vizează direct promovarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept în RPDC.
Alineatul 8
Un stat membru care dorește să acorde derogări menționate la alineatul (7) informează în scris Consiliul în acest sens. Derogarea se consideră acordată, cu excepția cazului în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică obiecții în scris, în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării privind derogarea propusă. În cazul în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică o obiecție, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să acorde derogarea propusă.
Alineatul 9
În cazul în care, în conformitate cu alineatele (4), (5) și (7), un stat membru autorizează persoanele menționate în anexele I, II, III sau IIIA să intre pe teritoriul său sau să îl tranziteze, această autorizație este limitată la scopul pentru care este acordată și la persoanele vizate.
Alineatul 10
Statele membre dau dovadă de vigilență și reținere în ceea ce privește intrarea pe teritoriile lor sau tranzitarea acestora de către persoane care lucrează în numele sau sub conducerea persoanelor și entităților enumerate în anexa I.
Articolul 5
Alineatul 1
Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea, sunt deținute sau controlate, în mod direct sau indirect, de:
Litera a
persoanele sau entitățile desemnate de Comitetul pentru sancțiuni sau de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ca participanți sau oferind sprijin programelor RPDC care vizează armele nucleare rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă a căror listă este inclusă în anexa I;
Litera b
persoanele și entitățile care nu sunt cuprinse în anexa I și care sunt responsabile de programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice sau alte arme de distrugere în masă, ori persoane sau entități acționând în numele lor sau în conformitate cu instrucțiunile lor, ori entități aflate în proprietatea lor sau controlate de acestea, a căror listă este inclusă în anexa II;
Litera c
persoanele și entitățile care nu sunt cuprinse în anexa I sau în anexa II și care furnizează servicii financiare sau transferul către, dinspre sau cu tranzitarea teritoriului statelor membre, sau cu implicarea cetățenilor statelor membre sau a entităților constituite conform legislației lor, sau a oricăror persoane sau instituții financiare de pe teritoriul lor, al oricăror active sau resurse financiare sau de altă natură care ar putea să contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă, ori persoane sau entități acționând în numele lor sau în conformitate cu instrucțiunile lor, ori entități aflate în proprietatea lor sau controlate de acestea, a căror listă este inclusă în anexa III;
Litera d
persoanele și entitățile care nu sunt menționate în anexa I, anexa II sau anexa III și care sunt implicate, inclusiv prin furnizarea de servicii financiare, în furnizarea către și dinspre RPDC de arme și de materiale conexe de toate tipurile, sau de articole, materiale, echipamente, bunuri și tehnologii care ar putea să contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice sau alte arme de distrugere în masă, astfel cum sunt aceste persoane și entități enumerate în anexa IIIA.
Alineatul 2
Niciun fond sau nicio resursă economică nu se pune, în mod direct sau indirect, la dispoziția persoanelor sau entităților menționate la alineatul (1) și nici nu se utilizează în beneficiul acestora.
Alineatul 3
Pot fi acordate derogări pentru fondurile sau resursele economice care sunt:după notificarea Comitetului pentru sancțiuni de către statul membru în cauză, pentru persoanele și entitățile enumerate la anexa I, cu privire la intenția sa de a autoriza, după caz, accesul la astfel de fonduri și resurse economice și în lipsa unei decizii defavorabile din partea Comitetului pentru sancțiuni în termen de cinci zile lucrătoare de la această notificare.
Litera a
necesare pentru satisfacerea necesităților de bază, inclusiv pentru plata alimentelor, chiriei sau ipotecii, medicamentelor sau tratamentelor medicale, impozitelor, primelor de asigurare și facturilor de servicii publice;
Litera b
destinate exclusiv plății de onorarii profesionale rezonabile și rambursării de cheltuieli legate de furnizarea unor servicii juridice; sau
Litera c
destinate exclusiv plății de taxe sau comisioane de mentenanță sau administrare a fondurilor și resurselor economice înghețate, în conformitate cu legislația națională,
Alineatul 4
De asemenea, pot fi acordate derogări pentru fondurile sau resursele economice care:
Litera a
sunt necesare pentru a efectua cheltuieli extraordinare, după notificarea de către statul membru în cauză și acordul pronunțat de Comitetul pentru sancțiuni pentru persoanele și entitățile enumerate la anexa I; sau
Litera b
fac obiectul unui privilegiu sau al unei hotărâri judecătorești, administrative sau arbitrale, caz în care fondurile și resursele economice pot fi utilizate în acest scop, cu condiția ca privilegiul sau hotărârea să fie anterioare datei la care persoana sau entitatea menționată la alineatul (1) a fost desemnată de Comitetul pentru sancțiuni, de Consiliul de Securitate sau de Consiliu și să nu fie în beneficiul unei persoane sau al unei entități prevăzute la alineatul (1), după notificarea Comitetului pentru sancțiuni de către statul membru în cauză pentru persoanele și entitățile enumerate la anexa I.
Alineatul 5
Alineatul (2) nu se aplică sumelor vărsate în conturile înghețate sub formă de:în măsura în care aceste dobânzi, alte remunerații sau plăți continuă să facă obiectul dispozițiilor alineatului (1).
Litera a
dobânzi sau alte remunerații în conturile respective; sau
Litera b
unor plăți datorate în temeiul contractelor, acordurilor sau obligațiilor care au fost încheiate sau contractate înainte de 14 octombrie 2006,
Articolul 6
Alineatul 1
Pentru a împiedica furnizarea de servicii financiare sau transferul către, dinspre sau cu tranzitarea teritoriului statelor membre, sau cu implicarea cetățenilor statelor membre sau a entităților constituite conform legislației lor, sau a oricăror persoane sau instituții financiare aflate sub jurisdicția lor, al oricăror active sau resurse financiare sau de altă natură care ar putea să contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă, statele membre efectuează o monitorizare mai atentă a activităților desfășurate de instituțiile financiare aflate sub jurisdicția lor în raport cu:pentru a se evita contribuția unor astfel de activități la programele sau activitățile RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă.
Litera a
bănci cu sediul în RPDC;
Litera b
sucursalele și filialele, aflate sub jurisdicția statelor membre, ale băncilor cu sediul în RPDC, enumerate în lista din anexa IV;
Litera c
sucursalele și filialele, din afara jurisdicției statelor membre, ale băncilor cu sediul în RPDC, enumerate în lista din anexa V; și
Litera d
entitățile financiare care nu au sediul în RPDC și nu se află sub jurisdicția statelor membre, dar care sunt controlate de persoane cu domiciliul în RPDC sau de entități cu sediul în RPDC, enumerate în lista din anexa V;
Alineatul 2
În scopul menționat, instituțiilor financiare li se solicită, în cadrul activităților lor în raport cu entitățile financiare menționate la alineatul (1):
Litera a
să efectueze o monitorizare continuă în ceea ce privește tranzacțiile în conturi prin intermediul programelor lor de precauție privind clientela și în conformitate cu obligațiile lor referitoare la spălarea banilor și la finanțarea terorismului;
Litera b
să solicite ca toate câmpurile de informații aferente instrucțiunilor de plată care se referă la ordonatorul și beneficiarul tranzacției în cauză să fie completate; și să refuze tranzacția în cazul în care respectivele informații nu sunt furnizate;
Litera c
să păstreze toate înregistrările tranzacțiilor efectuate pentru o perioadă de cinci ani și să le pună la dispoziția autorităților naționale, la cerere;
Litera d
în cazul în care suspectează sau au motive întemeiate de a suspecta că fondurile au legătură cu programele sau activitățile RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice sau alte arme de distrugere în masă, să transmită imediat aceste suspiciuni către unitatea de informații financiare (UIF) sau către orice altă autoritate competentă desemnată de statul membru în cauză. UIF sau o altă astfel de autoritate competentă, are acces, în mod direct sau indirect, în timp util, la informațiile financiare, administrative și de aplicare a legii de care are nevoie pentru a își îndeplini în mod adecvat această sarcină, inclusiv analiza informărilor privind tranzacțiile suspecte.
Articolul 6a
Alineatul 1
Se interzice deschiderea de noi sucursale, filiale sau reprezentanțe ale băncilor din RPDC pe teritoriul statelor membre, precum și crearea unor noi asocieri în participație sau a achiziționării de participații de către bănci din RPDC, inclusiv Banca Centrală a RPDC, sucursalele și filialele acesteia și alte entități financiare menționate la articolul 6, în bănci aflate sub jurisdicția statelor membre.
Alineatul 2
Se interzice instituțiilor financiare aflate pe teritoriul statelor membre sau sub jurisdicția acestora să deschidă reprezentanțe sau filiale în RPDC.
Articolul 7
Alineatul 1
Statele membre, în acord cu autoritățile naționale și în conformitate cu legislația internă și cu dreptul internațional, controlează toate încărcăturile aeronavelor sau ale navelor cu destinația RPDC sau provenind din această țară, inclusiv pe aeroporturile sau în porturile proprii, în condițiile în care dispun de informații care constituie motive rezonabile de a presupune că încărcătura respectivă conține articole a căror livrare, vânzare, transfer sau export se interzice conform prezentei decizii.
Alineatul 2
Statele membre controlează vasele aflate în largul mării, cu consimțământul statului de pavilion, în condițiile în care există motive întemeiate de a presupune că încărcătura respectivă conține articole a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice conform prezentei decizii.
Alineatul 3
Statele membre cooperează, în conformitate cu legislația lor internă, în cazul inspecțiilor efectuate în temeiul alineatelor (1) și (2).
Alineatul 4
Aeronavele și vasele care transportă încărcături către și dinspre RPDC sunt supuse obligației suplimentare de raportare înainte de sosire sau înainte de plecare cu privire la toate bunurile transferate în interiorul sau în afara unui stat membru.
Alineatul 5
În cazul în care se efectuează inspecția menționată la alineatele (1) și (2), statele membre confiscă și înlătură articolele a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice în temeiul prezentei decizii, în conformitate cu punctul 14 din RCSONU 1874 (2009) și cu punctul 8 din RCSONU 2087 (2013).
Alineatul 6
Furnizarea de către resortisanții statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre a serviciilor de încărcare în buncăre sau de aprovizionare sau a altor servicii de întreținere navelor RPDC în condițiile în care există motive întemeiate de a presupune că la bordul acestora se află articole a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice conform prezentei decizii, cu excepția cazului în care este necesară furnizarea unor astfel de servicii în scopuri umanitare, în conformitate cu alineatele (1), (2) și (4).
Articolul 8
Paragraf
Statele membre iau măsurile necesare pentru a manifesta vigilență și a preveni educarea sau formarea specializată a resortisanților RPDC pe teritoriul lor sau de către resortisanții lor în domeniul disciplinelor care ar putea să contribuie la activitățile nucleare cu risc de proliferare ale RPDC și la dezvoltarea mijloacelor de transport la țintă a armelor nucleare.
Articolul 8a
Paragraf
Nu se va da curs niciunei cereri, inclusiv cererilor de compensare sau indemnizare sau oricăror alte cereri de aceeași natură, cum ar fi cererile de despăgubire, amenzi sau cererile de chemare în garanție, cererile de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, garanții financiare, inclusiv cererile rezultate din scrisori de credit și instrumente similare în legătură cu orice contract sau tranzacție a căror executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, integral sau parțial, de măsurile stabilite în temeiul RCSONU 1718 (2006), RCSONU 1874 (2008) și RCSONU 2087 (2013), inclusiv de măsurile luate de Uniune sau de orice stat membru în conformitate cu deciziile relevante ale Consiliului de Securitate, măsuri necesare pentru punerea în aplicare a deciziilor respective sau în legătură cu aceasta, sau de măsurile care intră sub incidența prezentei decizii, din partea persoanelor sau entităților desemnate în anexele I, II, III și IIIA, sau a oricărei alte persoane sau entități din RPDC, inclusiv din partea guvernului RPDC, a organismelor publice, a corporațiilor sau a agențiilor nord-coreene, sau a oricărei persoane sau entități care prezintă o cerere prin intermediul sau în beneficiul unor astfel de persoane sau entități.
Articolul 9
Alineatul 1
Consiliul adoptă modificările la anexa I pe baza hotărârilor luate de către Consiliul de Securitate sau de către Comitetul pentru sancțiuni.
Alineatul 2
Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea statelor membre sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, stabilește listele prevăzute în anexele II, III și IIIA și adoptă modificările la acestea.
Articolul 10
Alineatul 1
În cazul în care Consiliul de Securitate sau Comitetul pentru sancțiuni include pe listă o persoană sau o entitate, Consiliul include respectiva persoană sau entitate în anexa I.
Alineatul 2
În cazul în care Consiliul decide să supună o persoană sau o entitate măsurilor prevăzute la articolul 4 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) și la articolul 5 alineatul (1) literele (b), (c) și (d), acesta modifică anexa II, III sau IIIA în consecință.
Alineatul 3
Consiliul comunică decizia sa persoanei sau entității prevăzute la alineatele (1) și (2), inclusiv motivele pentru includerea pe listă, fie direct, dacă dispune de adresa acestora, fie prin publicarea unui anunț care oferă persoanei sau entității în cauză posibilitatea de a prezenta observații.
Alineatul 4
În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana sau entitatea în cauză.
Articolul 11
Alineatul 1
Anexele I, II, III și IIIA cuprind motivele pentru includerea pe listă a persoanelor și a entităților, furnizate de Consiliul de Securitate sau de Comitetul pentru sancțiuni cu privire la anexa I.
Alineatul 2
Anexele I, II, III și IIIA includ, de asemenea, în cazul în care acestea sunt disponibile, informațiile necesare pentru identificarea persoanelor sau entităților vizate, furnizate de Consiliul de Securitate sau de Comitetul pentru sancțiuni pentru anexa I. În ceea ce privește persoanele, aceste informații pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data și locul nașterii, naționalitatea, numărul de pașaport și numărul cărții de identitate, sexul, adresa, dacă este cunoscută, și funcția sau profesia. În ceea ce privește entitățile, astfel de informații pot cuprinde denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul. De asemenea, în anexa I se menționează data desemnării de către Consiliul de Securitate sau de către Comitetul pentru sancțiuni.
Articolul 12
Alineatul 1
Prezenta decizie se reexaminează și, dacă este necesar, se modifică, în special în ceea ce privește categoriile de persoane, entități sau articole sau celelalte persoane, entități sau articole cărora li se aplică măsuri restrictive, sau ținând seama de rezoluțiile pertinente ale Consiliului de Securitate.
Alineatul 2
Măsurile prevăzute la articolul 6 se reexaminează în termen de șase luni de la adoptarea prezentei decizii.
Alineatul 3
Măsurile menționate la articolul 4 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) și la articolul 5 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) se reexaminează periodic și cel puțin la fiecare 12 luni. Acestea încetează să se aplice persoanelor și entităților în cauză în cazul în care Consiliul stabilește, în conformitate cu procedura menționată la articolul 9 alineatul (2), că nu mai sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestora.
Articolul 13
Paragraf
Poziția comună 2006/795/PESC se abrogă.
Articolul 14
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
ANEXA III
Anexa 4
ANEXA IIIA
Paragraf
ANEXA IIIA
Paragraf
Lista persoanelor menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (d) și la articolul 5 alineatul (1) litera (d)
Paragraf
… .
Paragraf
Lista entităților menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (d)
Paragraf
… .
Anexa 5
ANEXA IV
Paragraf
ANEXA IV
Paragraf
Lista sucursalelor și filialelor menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (b)
Anexa 6
ANEXA V
Paragraf
ANEXA V
Paragraf
Lista sucursalelor și filialelor menționate la articolul 6 alineatul (1) literele (c) și (d)
Tabel 1
A.Lista persoanelor menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (a) și la articolul 5 alineatul (1) litera (a)
Tabel 2
B.Lista entităților menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (a)
Tabel 3
A.Lista persoanelor menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (b) și la articolul 5 alineatul (1) litera (b)
Tabel 4
B.Lista entităților menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (b)
Tabel 5
A.Lista persoanelor menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (c) și la articolul 5 alineatul (1) litera (c)
Tabel 6
B.Lista entităților menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (c)