Articolul 1
Deschiderea conturilor de numerar
Paragraf
La cererea unei BCN a statului membru împrumutat, BCE poate deschide conturi de numerar în numele BCN respective pentru procesarea plăților în legătură cu o convenție de împrumut sau convenție de asistență financiară (denumit în continuare contul de numerar al BCN).
Articolul 2
Acceptarea plăților efectuate în conturile de numerar
Paragraf
Un cont de numerar al BCN este utilizat numai pentru procesarea plăților în legătură cu o convenție de împrumut sau convenție de asistență financiară.
Articolul 3
Acceptarea de instrucțiuni
Paragraf
În ceea ce privește contul de numerar al unei BCN, BCE acceptă instrucțiuni doar din partea BCN deținătoare a contului.
Articolul 4
Soldul conturilor de numerar
Paragraf
Nicio sumă de bani nu rămâne înscrisă vreodată în debitul contului de numerar al BCN. Prin urmare, din astfel de conturi nu sunt efectuate plăți care să depășească sumele înscrise în creditul acestor conturi.
Articolul 5
Remunerare
Paragraf
Contul de numerar al BCN este remunerat conform prevederilor articolului 2 alineatul (1) din Decizia (UE) 2019/1743 a Băncii Centrale Europene (BCE/2019/31).
Articolul 6
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.